Pedagogie an III, Management, Agronomie

1. Lector dr. Mihaela ROŞU

2.  Întreg procesul de învațământ poate fi definit ca un
proces managerial.
 Educația este o activitate conștientă, organizată,
planificată de formare și dezvoltare a personalității, ce
implică elemente manageriale esențiale.
 Toate acestea sunt argumente ale posibilității ca
profesorul să devină un adevărat manager al situațiilor de
instruire, animator, modelator, facilitator de ocazii
favorabile învățării și mai puțin de transmițător cultural.
Personalitatea cadrului didactic

3.  Cadrul didactic este cel care pune în valoare toate principiile şi cadrele
organizatorice ale managementului clasei de elevi.
 Personalitatea de bază a cadrului didactic, intră în reacţie cu / este
influenţată de:
 câmpul psihopedagogic (mediul profesional specific), descris prin
statutul socio-economic al cadrului didactic, influenţele externe, politica
educaţională, norme deontologice etc;
 reprezentările psihopedagogice:
- didactice (imaginea / atitudinea cadrului didactic despre
proiectare, strategie, interacţiuni, evaluare);
- socio-educaţionale (surprinzând diferenţele între elevi,
după statutul părinţilor, sex, rasă, etnie etc)
- deontologice;
 credinţele-convingerile psihopedagogice.
Personalitatea cadrului didactic

4.  Astfel, personalitatea cadrului didactic ia o nouă configuraţie
și anume personalitatea cristalizată, cu următoarele
componente interne:
 competenţa ştiinţifică (cunoştinţe, inteligenţă, creativitate,
iniţiativă, capacităţi de transmitere a informaţiilor);
 competenţa psihosocială (adaptarea la roluri diverse,
capacitatea de comunicare atât cu grupul, cât şi izolat etc);
 competenţa managerială (gestionarea situaţiilor specifice);
 competenţa psihopedagogică (capacitatea de accesibilizare
a informaţiilor didactice, înţelegerea elevilor, creativitatea
didactică, empatie, tact pedagogic).
Personalitatea cadrului didactic

5. Stilul educațional
 Întregul sistem al personalităţii cristalizate este convertit într-o
variantă operaţională, dotată cu forță și energie prin stilul
educaţional.
 Stilul este un set de constante asociate comportamentului, care sunt
situate la regiunea de contact cu cerințele și convingerile
psihopedagogice și perceptibile direct, fără o meditație internă.
 Conform cercetărilor lui Fred Fiedler, comportamentul este înțeles
ca un set de acte specifice, care-l angajează pe individ în activitatea
didactică atunci când conduce colectivul în timp ce stilul reprezintă
trebuințele fundamentale ale unui lider, care motivează
comportamentul. Astfel comportamentul se schimbă prin
modificarea situațiilor externe, în timp ce stilul rămâne constant.
 Raportat la intervenţiile absolut necesare din situaţiile de criză, stilul
educaţional devine stilul managerial al cadrului didactic în clasa de
elevi.

6.  Poate fi definit ca un proces de identificare, organizare, influenţare a resurselor
umane şi tehnice ale clasei, în scopul realizării obiectivelor educaţionale.
 Stilul de conducere reprezintă un ansamblu de caracteristici ale personalității
conducătorului, care se structurează în procesul activității unui grup
determinat, ca rezultat al îmbinării între elementele bio-energetice,
aptitudinale și caracteristice ale personalității sale și solicitările tipului de
activitate.
 Cele mai multe interpretări ale stilului de conducere converg spre ideea că stilul
este omul, fapt ce ne conduce spre concluzia că există atâtea stiluri de
conducere câți oameni există.
 Putem accepta faptul că dominanța stilului de conducere este dată de
caracteristicile sintetice ale personalității celui care conduce. Dar acestea nu
există în sine ci în raport cu un mediu socio-cultural, cu un tip de activitate, cu
un anumit grup social.
Stilul managerial al cadrului didactic

7.  Prin urmare, o personalitate dominatoare, autoritaristă va conduce printr-un stil
adecvat un grup militar, dar inadecvat o clasă de elevi, în timp ce un tip de
personalitate consultativ – participativă va conduce adecvat o clasă de elevi și
inadecvat un grup militar.
 Problema stilurilor de conducere a evoluat și ea în funcție de evoluția școlilor
manageriale de la stilul dictatorial al managementului clasic unde conducătorul
era considerat “creierul activității”, la stilul participativ specific managementului
situațional, caracterizat prin adaptarea comportamentelor manageriale la
situație, prin mobilizarea eforturilor membrilor echipei pentru realizarea sarcinii
dar și prin obținerea satisfacției în activitate.
 Printre primele studii ce fac referire la stilurile de conducere (Lewin, Lippit și
White, 1938), pun în evidență trei stiluri de conducere în trei situații psiho-
sociale diferite, ce pot fi atribuite și cadrelor didactice:
- stilul autoritar, în care liderul ia deciziile fără consultarea partenerilor
(elevilor în cazul nostru);
- stilul democratic, în care deciziile se iau în comun;
- stilul laisser-faire, nedirijat, permisiv, lipsit de control.
Stilul managerial al cadrului didactic

8. Stilul managerial al cadrului didactic
 Modelul managerial situațional dezvoltat de Hersey și Blanchard, 1977, propune
patru niveluri manageriale, care în contextul managementului clasei de elevi pot fi
transpuse în patru stiluri manageriale, și anume:
- manager delegator: sarcinile și deciziile sunt, în mare măsură, delegate
către clasa de elevi; acest stil este aplicabil în cazul claselor omogene, cu rezultate
bune la învățătură, unde relația profesor-elev este foarte bună etc.
- manager participativ: luarea deciziilor se realizează prin co-participarea
profesorului și a clasei; stilul este aplicabil grupurilor care au capacități și motivații
medii pentru învățare (profesorul are rolul de a da sfaturi, sugestii etc).
- manager persuasiv: stilul se adresează colectivelor de elevi care nu au
capacități ridicate de învățare dar au motivație (profesorul supraveghează
îndeaproape clasa și încearcă să își convingă elevii prin sugestii și idei);
- manager autoritar: profesorul-manager îndrumă, direcționează și
controlează toate activitățile – se adresează elevilor care nu au nici motivație și nici
capacități pentru învățare.

9. Pentru realizarea unui management corect al clasei de elevi se
recomandă adecvarea la situația concretă, astfel aplicarea stilurilor
manageriale descrise mai sus să se aplice în succesiune, pe măsura
evoluției clasei, de la managementul directiv către cel delegator.
Situat între administrator și lider, managerul educațional are poziția cea
mai echilibrată în ceea ce privește:
 strategia și tactica;
 succesul și eficiența activității;
 raportul între numărul de decizii și gradul de delegare etc.
Stilul managerial al cadrului didactic

10. Trăsăturile profesorului-manager:
 raționalitatea;
 înlocuirea controlului cu participarea;
 stimularea elevilor;
 opțiunea strategică pentru comunicare, formare,
motivare.
 Aceste trăsături ale profesorului –manager nu sunt
native ele se formează, se învață, se dezvoltă prin
profesionalizare și specializare.

11.  Rolurile manageriale (comportamentele fundamentale) pe care le poate “juca”
cadrul didactic în activitatea instructiv-educativă cu clasa de elevi sunt esențiale
pentru atingerea obiectivelor activităților de învățare.
 Roluri comune ale profesorului ca educator și manager (D., Hainaut, 1981):
1. după mediul căruia îi aparține profesorul-manager este membru al unui
mediu: profesional, familial, politic, cultural și social;
2. după tipul de activitate pe care o desfășoară în aceste medii profesorul-
manager este: receptor, emițător, participant, realizator, responsabil,
proiectant, inițiator, agent de soluții, consilier, mediator, agent al
progresului, cercetător și utilizator etc.
 Roluri interactive ale profesorului manager (D., Davitz, 1978 și Neacșu, 1999 ):
 provoaca interacțiunile;
 organiza activitățile;
 decide și pune în scenă roluri diferite.
Rolurile managerila de bază ale cadrului didactic

12. Rolurile profesorului (managerului clasei), după
R. Iucu, 2000:

13.  Planifică activităţile cu caracter instructiv şi educativ, determină sarcinile şi
obiectivele pe variate niveluri, îşi structurează conţinuturile esenţiale şi
alcătuieşte orarul clasei etc;
 Organizează activităţile clasei, fixează programul muncii instructiv-
educative, structurile şi formele de organizare. Cousinet a atribuit
educatorului sarcina de a constitui şi determina climatul şi mediul
pedagogic;
 Comunică informaţiile ştiinţifice, stabileşte canalele de comunicare şi
repertoriile comune.
Activitatea educativă implică de altfel şi un dialog perpetuu cu elevii
ilustrat prin arta formulării întrebărilor dar şi prin libertatea acordată
elevilor în structurarea răspunsurilor (subliniem, de asemenea, şi stimularea
elevilor în facilitarea procesului de punere a întrebărilor).
Dialogul elev-profesor necesită un climat educaţional stabil, deschis şi
constructiv;
Rolurile profesorului (managerului clasei), după R. Iucu, 2000

14.  Conduce activitatea desfăşurată în clasă direcţionând procesul asimilării
dar şi al formarii elevilor.
 Durkheim defineşte conduita psiho-pedagogică a educatorului prin
intermediul noţiunii de „dirijare” care facilitează construcţia
sentimentelor şi a ideilor comune;
 Coordonează activităţile instructiv-educative ale clasei, urmărind în
permanenţă realizarea unei sincronizări între obiectivele individuale ale
elevilor cu cele comune ale clasei, evitând suprapunerile ori risipa şi
contribuind la întărirea solidarităţii grupului;
 Îndrumă elevii pe drumul cunoaşterii prin intervenţii punctuale adaptate
situaţiilor respective, prin sfaturi şi recomandări care să susţină
comportamentele şi reacţiile elevilor;
Rolurile profesorului (managerului clasei), după R. Iucu, 2000

15.  Motivează activitatea elevilor prin formele de întăriri pozitive şi negative;
utilizează aprecierile verbale şi reacţiile nonverbale în sprijinul consolidării
comportamentelor pozitive; încurajează şi manifestă solidaritate cu unele
momente sufleteşti ale clasei;
 Consiliază elevii în activităţile şcolare dar şi în cele extraşcolare, prin
ajutorare, prin sfaturi, prin orientarea culturală şi axiologică a acestora. Un
aport deosebit îl are intervenţia educatorului în orientarea şcolară şi
profesională dar şi în cazurile de patologie şcolară.
 Controlează elevii în scopul cunoaşterii stadiului în care se află activitatea
de realizare a obiectivelor precum şi nivelele de performanţă ale acestora.
Controlul nu are decât un rol reglator şi de ajustare a activităţii şi atitudinii
elevilor.
 Evaluează măsura în care scopurile şi obiectivele dintr-o etapă au fost
atinse prin instrumente de evaluare sumativă, prin prelucrări statistice ale
datelor recoltate şi prin elaborarea sintezei aprecierilor finale. Judecăţile
valorice pe care le va emite vor constitui o bază temeinică a procesului de
caracterizare a elevilor.
Rolurile profesorului (managerului clasei), după R. Iucu, 2000: