Pedagogie an III, Management, Agronomie

1. Lector dr. Mihaela ROŞU

2.  Instalarea sentimentelor de oboseală (epuizare), somnolenţă,
reducerea capacităţii de reacţie duce la un declin constant al
rezultatelor educaţionale obţinute de elev.
 Oboseala poate rezulta în urma unor disfuncţii organizatorice ale
activităţii clasei de elevi:
- activităţi şi sarcini repetitive, monotone;
- absenţa conexiunii inverse reale;
- perspectivele motivaţionale limitate;
- durata inadecvată a activităţilor de tip educaţional;
- interesul scăzut al elevilor pentru activităţi instructiv-
educative, conduse inoportun de către cadrul didactic
Oboseala

3.  Oboseala obiectivă – este acel tip de oboseală care este antrenată
într-o activitate epuizantă sau prelungită şi care se manifestă
printr-o reducere semnificativă, măsurabilă a cantităţii şi
calităţii rezultatelor obţinute.
 Oboseala subiectivă – este echivalentă cu sentimentul de
delăsare sau plictiseală, care apare deseori fără o cauză obiectivă
directă. Sentimentul subiectiv al oboselii, plicitiseala, a creat și
încă mai creează confuzii privitoare la geneza și evoluția ei.

4.  Orarul variabil este una din cauzele majore a supraîncărcării elevilor
la şcoală.
 Când şcoala are loc după-amiaza, elevii muncesc în condiţii fizice,
psihologice şi intelectuale extrem de nefavorabile, comparativ cu elevii
care au cursuri dimineaţa.
 După cum știm și o demonstrează însăși rezultatele unor cercetări
internaționale:
 dimineaţa elevii sunt mult mai productivi;
 pe parcursul zilei, din cauza instalării oboselii, eficienţa începe
se scadă (după a cincea oră);
 rezultatele de după-amiază sunt mult mai puţin bune decât cele
de dimineaţă.
Supraîncărcarea

5.  Pentru a creşte automotivaţia elevilor, se pot folosi următoarele strategii:
 Copiii trebuie să-şi folosească limbajul interior pentru a-şi redimensiona
motivaţia;
 Copiii trebuie să fie învăţaţi să-şi schimbe reprezentările despre stilul şi
metodele proprii de învăţare, adecvându-le unor principii general valabile;
 Copiii trebuie învăţaţi să-şi facă cunoscute şi să-şi argumenteze părerile în
public. Acest fapt permite profesorului să cunoască comportamentul elevului şi
modul său de a gândi, din punct de vedere socio-interacţional şi motivaţional.
 Copiii trebuie să înveţe strategii ce implică colaborarea şi participarea activă.
Prin participarea lor crescută la deciziile educaţionale, elevii pot să-şi dezvolte
propria motivaţie şi să dobândească un exerciţiu efectiv de relaţionare socială.
 Copiii trebuie învăţaţi să pună întrebări despre ce au citit şi să rezume anumite
paragrafe. Această strategie poate avea efecte pozitive asupra motivaţiei
cognitive a elevilor.
 Este posibil să existe elevi care să lucreze întotdeauna sub posibilităţile lor, din
cauza absenţei motivaţiei. Cel mai grav lucru este, însă, nonimplicarea elevilor
în activităţile din clasă.
Lipsa de motivare a clasei

6. Minciuna
 Fenomen social, în sala de clasă, minciuna este un
comportament verbal şi nonverbal, care apare frecvent, de cele
mai multe ori ca urmare a unor greşeli de tip managerial ale
cadrului didactic.
 Elemente de decodificare a semnalelor mincinoase:
 durata manifestării nonverbale;
 mișcările spontane;
 nuanțele și intensitățile mesajelor verbale.
 Combaterea mincinunii la nivelul clasei de elevi solicită o
intervenție promtă a cadrului didactic.

7. Agresivitatea (violenţa)
 Violenţa este una dintre marile probleme ale lumii contemporane.
Problema violenţei în şcoală a devenit o temă de reflecţie pentru toţi cei
implicaţi în actul educaţional, şcoala dispunând de resursele necesare
conceperii unor programe de prevenire a violenţei.
 Noţiunea de violenţă este discutată în relaţie cu cea de agresivitate.
 Violenţa poate fi definită astfel “dezorganizarea brutală sau continuă a
unui sistem personal, colectiv sau social şi care se traduce printr-o
pierdere a integrităţii, ce poate fi fizică, psihică sau materială. Această
dezorganizare poate să se opereze prin agresiune, prin utilizarea forţei,
conştient sau inconştient, însă poate exista şi violenţă doar din punctul
de vedere al victimei, fără ca agresorul să aibă intenţia de a face rău”
(Eric Debarbieux).

8.  Pot fi identificate trei elemente care surprind înţelesul conceptului
de violenţă:
 violenţa este o situaţie de interacţiune (implicând unul sau
mai mulţi actori);
 este o acţiune prin care se aduc prejudicii altora (corporale,
morale etc);
 aceste prejudicii se manifestă prin diferite modalităţi (directe
sau indirecte).
 O formă de violenţă foarte răspândită în mediile şcolare este
violenţa verbală.
 Aceasta trebuie judecată în conformitate cu normele culturale ale
societăţii respective şi cu valorile împărtăşite de grupul de
experienţă.
 Violenţa şcolară trebuie delimitată în funcţie de contextul şi
cultura şcolară.

9.  Literatura de specialitate vorbeşte de trei tipuri de prevenţie
pe care le poate desfăşura şcoala în scopul stăpânirii
violenţei:
 a) prevenţie primară – dezvoltarea unor priviri pozitive
asupra fiecărui elev, exprimarea încrederii în capacitatea lui
de a reuşi, valorizarea efortului elevului;
 b) prevenţie secundară – reperarea efectelor unor
violenţe la care elevul a fost supus în afara mediului şcolar
şi semnalarea acestor situaţii specialiştilor (psihologului
şcolar sau asistentului social);
 c) prevenţie terţiară – sprijin direct adus copiilor care
manifestă comportamente violente, împiedicând astfel
cronicizarea tulburărilor provocate de violenţă şi
răspândirea lor.