SlideShare a Scribd company logo
1 of 13
Download to read offline
Parlamentul European
Studenţi: Radu Giorgiana
Violeta
Necşoi Sorin-Alin
Proof Cord.
Smedescu Dragoş
Cuprins
1. Ce rol are?
2. Unde se desfaşoara activitatea?
3. Ce membri avem? Numarul?
Cum sunt aleşi?
Cum diferă în funcţie de ţara?
Cum sunt organizaţi?
Pe ce perioadă sunt aleşi?
Câte mandate au voie sa deţină?
4. Preşedintele: Care este preşedintele actual?
Ce atribuții trebuie să îndeplinească acesta?
Câţi preşedinţi am avut în cadrul instituției?
Cum este ales?
1. Rolul
Organism legislativ al UE, ales în mod direct, cu responsabilitaţi bugetare
şi de control.
Parlamentul are trei roluri principale.
Rol legislativ:
 Adoptă legislaţia UE, împreuna cu Consiliul UE, pe baza propunerilor
Comisiei Europene.
 Ia decizii cu privire la acordurile internaţionale.
 Ia decizii cu privire la extinderea UE.
 Revizuieşte programul de lucru al Comisiei şi îi cere să propună acte
legislative.
Rol de control:
 Exercită control democratic asupra tuturor instituţiilor UE.
 Alege preşedintele Comisiei şi aprobă colegiul comisarilor în ansamblu .
Poate recurge la o moţiune de cenzură, obligând Comisia sa
demisioneze.
 Acordă descărcarea d gestiune, adică aprobă modul în care s-a
cheltuit bugetul UE.
 Analizează petiţiile cetăţenilor şi formează comisii de anchetă.
 Discută politicile monetare cu Banca Centrală Europeană.
 Adresează interpelări Comisiei şi Consiliului.
 Participă la misiuni de observare a alegerilor.
Rol bugetar
 Stabileşte bugetul UE, împreuna cu Consiliul.
 Aprobă bugetul pe termen lung al UE ( “cadrul financiar
multianual”)
2. Unde se desfaşoara activitatea?
Activitatea Parlamentului se împarte în două etape principale.
 Comisiile pregătesc legislația.
Parlamentul numără 20 de comisii și 2 subcomisii, fiecare
ocupându-se de un anumit domeniu politic. Comisiile examinează
propunerile legislative, iar deputații și grupurile politice pot
propune modificarea sau respingerea unui act legislativ. Aceste
aspecte sunt discutate și în cadrul grupurilor politice.
 Ședințele plenare au ca scop adoptarea legislației.
Deputații se reunesc în plen pentru votul final pe marginea
legislației și a amendamentelor propuse. În general, ședințele
plenare de desfășoară la Strasbourg, patru zile pe lună, dar se pot
organiza și sesiuni suplimentare la Bruxelles.
La Strasbourg se află sediul oficial al Parlamentului European.
3. Ce membri avem ?
 Numărul?
Parlamentul European este alcătuit din 751 de deputați aleși în cele 28 de
state membre ale Uniunii Europene extinse.
 Cum sunt aleşi?
Din 1979, deputații sunt aleși prin vot universal direct.
 Cum diferă în funcţie de ţară?
Numărul deputaților din fiecare țară este, în principiu, proporțional
cu populația sa, dar în practică se aplică sistemul
„proporționalității degresive”: nicio țară nu poate avea mai puțin de
6 parlamentari sau mai mult de 96, iar numărul total al acestora nu
poate depăși 751 (750 plus președintele)
Puțin mai mult de o treime dintre deputații din PE sunt femei.
 Cum sunt organizaţi?
Deputații din PE sunt grupați în funcție de afinitățile politice și nu de
naționalitate.
Deputații se constituie în grupuri politice; aceștia nu se grupează în
funcție de naționalitate, ci în funcție de afinitățile lor politice. În
prezent, există 8 grupuri politice în cadrul Parlamentului European.
Numărul minim de deputați necesar pentru a constitui un grup politic
este de 25. Cel puțin o pătrime din statele membre trebuie să fie
reprezentate în cadrul grupului. Un deputat poate aparține unui
singur grup politic.
Unii deputați nu fac parte din niciun grup politic, ei fiind, în acest caz,
deputați neafiliați.
 Pe ce perioadă sunt aleşi?
Din 1979, deputații sunt aleși prin vot universal direct pentru o
perioadă de cinci ani.
 Câte mandate au voie sa deţină?
Sistemul electoral
Conform normelor în vigoare, la alegerea deputaților PE se utilizează
o formă de reprezentare proporțională. Acest sistem permite ca, în
cazul în care un partid primește 20% din voturi, acesta să câștige
aproximativ 20% din mandate, ceea ce le dă și partidelor mai mari
și celor mai mici oportunitatea de a-și trimite reprezentanții în
Parlamentul European.
Statele membre sunt însă libere să decidă asupra multor alte aspecte
importante din procedura de vot. De exemplu, unele își împart
teritoriul în circumscripții electorale regionale, altele au o singură
circumscripție electorală.
 Care este președintele actual?
Antonio Tajani a fost ales ca președinte al Parlamentului European
la 17 ianuarie 2017.
 Ce atribuții trebuie să îndeplinească acesta?
Preşedintele supraveghează întreaga activitate a Parlamentului, a
organelor sale de conducere şi dezbaterile din plen. El sau ea
reprezintă Parlamentul în toate chestiunile juridice şi relaţiile
externe. De asemenea, la începutul fiecărui summit al Consiliului
European acesta învederează punctul de vedere al Parlamentului în
ceea ce priveşte punctele de pe ordinea de zi a acestuia din urmă.
De asemenea, preşedintele este cel care semnează bugetul UE şi
co-semnează legislaţia, alături de preşedintele Consiliului.
 Câți președinți am avut în cadrul instituției?
Președinții Parlamentului European înainte de
alegerile directe (1962-1979):
1962-1964 Gaetano Martino
1964-1965 Jean Duvieusart
1965-1966 Victor Leemans
1966-1969 Alain Poher
1969-1971 Mario Scelba
1971-1973 Walter Behrendt
1973-1975 Cornelis Berkhouwer
1975-1977 Georges Spénale
1977-1979 Emilio Colombo
 Președinții Parlamentului European dupa 1979:
1979-1982 Simone Veil
1982-1984 Piet Dankert
1984-1987 Pierre Pflimlin
1987-1989 Lord Plumb
1989-1992 Enrique Barón Crespo
1992-1994 Egon Klepsch
1994-1997 Klaus Hänsch
1997-1999 José María Gil-Robles
1999-2002 Nicole Fontaine
2002-2004 Pat Cox
2004-2007 Josep Borrell Fontelles
2007-2009 Hans-Gert Pöttering
2009-2012 Jerzy Buzek
2012-2017 Martin Schulz
2017- Antonio Tajani
 Cum este ales președintele?
Se organizează tururi de scrutin în urma
cărora președintele este ales prin vot.
Votul este secret și poate avea maximum
patru tururi. Candidații se pot retrage și noi
candidați pot intra în competiție înainte de cel
de-al doilea și al treilea tur de scrutin. Al
patrulea tur de scrutin va începe la ora 20.00.
Dacă niciun candidat nu câștigă majoritatea
absolută a voturilor valide exprimate în
primele trei runde, Președintele va fi ales prin
majoritate simplă în al patrulea tur, în care vor
intra doar primii doi clasați în runda a treia.
Bibliografie
 Europa.eu

More Related Content

Similar to Parlamentul european, Istitutii Europene, Agronomie

Parlament_Uniunea Europeană
Parlament_Uniunea EuropeanăParlament_Uniunea Europeană
Parlament_Uniunea EuropeanăOana Turtoi
 
Uniunea Europeana - Istoric, evolutie si institutii
Uniunea Europeana - Istoric, evolutie si institutiiUniunea Europeana - Istoric, evolutie si institutii
Uniunea Europeana - Istoric, evolutie si institutiiDianaNasulea
 
cum functioneaza uniunea europeana.pdf
cum functioneaza uniunea europeana.pdfcum functioneaza uniunea europeana.pdf
cum functioneaza uniunea europeana.pdfCiubreiAna
 
Program tema 1_ue_ce
Program  tema 1_ue_ceProgram  tema 1_ue_ce
Program tema 1_ue_ceYWCARO
 
Uniunea Europeana
Uniunea EuropeanaUniunea Europeana
Uniunea EuropeanaRhoo23
 
consiliuleuropei-140601060041-phpapp02.pdf
consiliuleuropei-140601060041-phpapp02.pdfconsiliuleuropei-140601060041-phpapp02.pdf
consiliuleuropei-140601060041-phpapp02.pdfJorikVortanov
 
Institutiile Ue Sp08
Institutiile Ue Sp08Institutiile Ue Sp08
Institutiile Ue Sp08Dioprea
 
Institutiile Uniunii Europene
Institutiile Uniunii EuropeneInstitutiile Uniunii Europene
Institutiile Uniunii Europenealeinadpopescu
 
Comisia europeana
Comisia europeanaComisia europeana
Comisia europeanachivurox
 
Introducere in dreptul european
Introducere in dreptul europeanIntroducere in dreptul european
Introducere in dreptul europeanAlianta INFONET
 
Consiliul_Uniunii Europene
Consiliul_Uniunii EuropeneConsiliul_Uniunii Europene
Consiliul_Uniunii EuropeneOana Turtoi
 
Drepturilecetateniloreuropeni
DrepturilecetateniloreuropeniDrepturilecetateniloreuropeni
Drepturilecetateniloreuropenisimonachihaia
 
2015 - ANUL PROMOVĂRII VALORILOR EUROPENE
2015 - ANUL PROMOVĂRII VALORILOR EUROPENE2015 - ANUL PROMOVĂRII VALORILOR EUROPENE
2015 - ANUL PROMOVĂRII VALORILOR EUROPENEElena Rosca
 
2015 ANUL PROMOVĂRII VALORILOR EUROPENE
2015 ANUL PROMOVĂRII VALORILOR EUROPENE2015 ANUL PROMOVĂRII VALORILOR EUROPENE
2015 ANUL PROMOVĂRII VALORILOR EUROPENEElena Rosca
 
Comisia europeana proiect istorie
Comisia europeana proiect istorieComisia europeana proiect istorie
Comisia europeana proiect istoriemihamatei77
 
Newsletter ed maramures-februarie 2014
Newsletter ed maramures-februarie 2014Newsletter ed maramures-februarie 2014
Newsletter ed maramures-februarie 2014Margareta Capilnean
 

Similar to Parlamentul european, Istitutii Europene, Agronomie (20)

Parlament_Uniunea Europeană
Parlament_Uniunea EuropeanăParlament_Uniunea Europeană
Parlament_Uniunea Europeană
 
Uniunea Europeana - Istoric, evolutie si institutii
Uniunea Europeana - Istoric, evolutie si institutiiUniunea Europeana - Istoric, evolutie si institutii
Uniunea Europeana - Istoric, evolutie si institutii
 
cum functioneaza uniunea europeana.pdf
cum functioneaza uniunea europeana.pdfcum functioneaza uniunea europeana.pdf
cum functioneaza uniunea europeana.pdf
 
Program tema 1_ue_ce
Program  tema 1_ue_ceProgram  tema 1_ue_ce
Program tema 1_ue_ce
 
Uniunea Europeana
Uniunea EuropeanaUniunea Europeana
Uniunea Europeana
 
consiliuleuropei-140601060041-phpapp02.pdf
consiliuleuropei-140601060041-phpapp02.pdfconsiliuleuropei-140601060041-phpapp02.pdf
consiliuleuropei-140601060041-phpapp02.pdf
 
Consiliul europei
Consiliul europeiConsiliul europei
Consiliul europei
 
Mai 2010-prezent-ue
Mai 2010-prezent-ueMai 2010-prezent-ue
Mai 2010-prezent-ue
 
Institutiile Ue Sp08
Institutiile Ue Sp08Institutiile Ue Sp08
Institutiile Ue Sp08
 
Institutiile Uniunii Europene
Institutiile Uniunii EuropeneInstitutiile Uniunii Europene
Institutiile Uniunii Europene
 
Italia.pptx
Italia.pptxItalia.pptx
Italia.pptx
 
Comisia europeana
Comisia europeanaComisia europeana
Comisia europeana
 
Introducere in dreptul european
Introducere in dreptul europeanIntroducere in dreptul european
Introducere in dreptul european
 
Consiliul_Uniunii Europene
Consiliul_Uniunii EuropeneConsiliul_Uniunii Europene
Consiliul_Uniunii Europene
 
Raport practica sorina
Raport practica sorinaRaport practica sorina
Raport practica sorina
 
Drepturilecetateniloreuropeni
DrepturilecetateniloreuropeniDrepturilecetateniloreuropeni
Drepturilecetateniloreuropeni
 
2015 - ANUL PROMOVĂRII VALORILOR EUROPENE
2015 - ANUL PROMOVĂRII VALORILOR EUROPENE2015 - ANUL PROMOVĂRII VALORILOR EUROPENE
2015 - ANUL PROMOVĂRII VALORILOR EUROPENE
 
2015 ANUL PROMOVĂRII VALORILOR EUROPENE
2015 ANUL PROMOVĂRII VALORILOR EUROPENE2015 ANUL PROMOVĂRII VALORILOR EUROPENE
2015 ANUL PROMOVĂRII VALORILOR EUROPENE
 
Comisia europeana proiect istorie
Comisia europeana proiect istorieComisia europeana proiect istorie
Comisia europeana proiect istorie
 
Newsletter ed maramures-februarie 2014
Newsletter ed maramures-februarie 2014Newsletter ed maramures-februarie 2014
Newsletter ed maramures-februarie 2014
 

More from AlinSorin

Fişă de-caracterizare-psihopedagogică, Pedagogie, Portofoliu, An 3, Management
Fişă de-caracterizare-psihopedagogică, Pedagogie, Portofoliu, An 3, ManagementFişă de-caracterizare-psihopedagogică, Pedagogie, Portofoliu, An 3, Management
Fişă de-caracterizare-psihopedagogică, Pedagogie, Portofoliu, An 3, ManagementAlinSorin
 
Managementul clasei c10
Managementul clasei c10Managementul clasei c10
Managementul clasei c10AlinSorin
 
Managementul clasei c9
Managementul clasei c9Managementul clasei c9
Managementul clasei c9AlinSorin
 
Managementul clasei c8
Managementul clasei c8Managementul clasei c8
Managementul clasei c8AlinSorin
 
Managementul clasei c6 si c7
Managementul clasei c6 si c7Managementul clasei c6 si c7
Managementul clasei c6 si c7AlinSorin
 
Managementul clasei c5
Managementul clasei c5Managementul clasei c5
Managementul clasei c5AlinSorin
 
Managementul clasei c4
Managementul clasei c4Managementul clasei c4
Managementul clasei c4AlinSorin
 
Managementul clasei c3
Managementul clasei c3Managementul clasei c3
Managementul clasei c3AlinSorin
 
Managementul clasei c2
Managementul clasei c2Managementul clasei c2
Managementul clasei c2AlinSorin
 
Managementul clasei, Pedagogie, Cursuri, Management, Agronomie
Managementul clasei, Pedagogie, Cursuri, Management, AgronomieManagementul clasei, Pedagogie, Cursuri, Management, Agronomie
Managementul clasei, Pedagogie, Cursuri, Management, AgronomieAlinSorin
 
Sinteza finala-servicii-agroturistice-mai-2017, Management, Agronomie
Sinteza finala-servicii-agroturistice-mai-2017, Management, AgronomieSinteza finala-servicii-agroturistice-mai-2017, Management, Agronomie
Sinteza finala-servicii-agroturistice-mai-2017, Management, AgronomieAlinSorin
 
Regiunea centrala, Proiect Economia Agroturismului
Regiunea centrala, Proiect Economia AgroturismuluiRegiunea centrala, Proiect Economia Agroturismului
Regiunea centrala, Proiect Economia AgroturismuluiAlinSorin
 
Protectia consumatorului - proiect, diagrama de flux tehnologic, cascaval
Protectia consumatorului - proiect, diagrama de flux tehnologic, cascavalProtectia consumatorului - proiect, diagrama de flux tehnologic, cascaval
Protectia consumatorului - proiect, diagrama de flux tehnologic, cascavalAlinSorin
 

More from AlinSorin (14)

Fişă de-caracterizare-psihopedagogică, Pedagogie, Portofoliu, An 3, Management
Fişă de-caracterizare-psihopedagogică, Pedagogie, Portofoliu, An 3, ManagementFişă de-caracterizare-psihopedagogică, Pedagogie, Portofoliu, An 3, Management
Fişă de-caracterizare-psihopedagogică, Pedagogie, Portofoliu, An 3, Management
 
Managementul clasei c10
Managementul clasei c10Managementul clasei c10
Managementul clasei c10
 
Managementul clasei c9
Managementul clasei c9Managementul clasei c9
Managementul clasei c9
 
Managementul clasei c8
Managementul clasei c8Managementul clasei c8
Managementul clasei c8
 
Managementul clasei c6 si c7
Managementul clasei c6 si c7Managementul clasei c6 si c7
Managementul clasei c6 si c7
 
Managementul clasei c5
Managementul clasei c5Managementul clasei c5
Managementul clasei c5
 
Managementul clasei c4
Managementul clasei c4Managementul clasei c4
Managementul clasei c4
 
Managementul clasei c3
Managementul clasei c3Managementul clasei c3
Managementul clasei c3
 
Managementul clasei c2
Managementul clasei c2Managementul clasei c2
Managementul clasei c2
 
Managementul clasei, Pedagogie, Cursuri, Management, Agronomie
Managementul clasei, Pedagogie, Cursuri, Management, AgronomieManagementul clasei, Pedagogie, Cursuri, Management, Agronomie
Managementul clasei, Pedagogie, Cursuri, Management, Agronomie
 
Sinteza finala-servicii-agroturistice-mai-2017, Management, Agronomie
Sinteza finala-servicii-agroturistice-mai-2017, Management, AgronomieSinteza finala-servicii-agroturistice-mai-2017, Management, Agronomie
Sinteza finala-servicii-agroturistice-mai-2017, Management, Agronomie
 
Regiunea centrala, Proiect Economia Agroturismului
Regiunea centrala, Proiect Economia AgroturismuluiRegiunea centrala, Proiect Economia Agroturismului
Regiunea centrala, Proiect Economia Agroturismului
 
Protectia consumatorului - proiect, diagrama de flux tehnologic, cascaval
Protectia consumatorului - proiect, diagrama de flux tehnologic, cascavalProtectia consumatorului - proiect, diagrama de flux tehnologic, cascaval
Protectia consumatorului - proiect, diagrama de flux tehnologic, cascaval
 
Plescoi3
Plescoi3Plescoi3
Plescoi3
 

Parlamentul european, Istitutii Europene, Agronomie

  • 1. Parlamentul European Studenţi: Radu Giorgiana Violeta Necşoi Sorin-Alin Proof Cord. Smedescu Dragoş
  • 2. Cuprins 1. Ce rol are? 2. Unde se desfaşoara activitatea? 3. Ce membri avem? Numarul? Cum sunt aleşi? Cum diferă în funcţie de ţara? Cum sunt organizaţi? Pe ce perioadă sunt aleşi? Câte mandate au voie sa deţină? 4. Preşedintele: Care este preşedintele actual? Ce atribuții trebuie să îndeplinească acesta? Câţi preşedinţi am avut în cadrul instituției? Cum este ales?
  • 3. 1. Rolul Organism legislativ al UE, ales în mod direct, cu responsabilitaţi bugetare şi de control. Parlamentul are trei roluri principale. Rol legislativ:  Adoptă legislaţia UE, împreuna cu Consiliul UE, pe baza propunerilor Comisiei Europene.  Ia decizii cu privire la acordurile internaţionale.  Ia decizii cu privire la extinderea UE.  Revizuieşte programul de lucru al Comisiei şi îi cere să propună acte legislative. Rol de control:  Exercită control democratic asupra tuturor instituţiilor UE.  Alege preşedintele Comisiei şi aprobă colegiul comisarilor în ansamblu . Poate recurge la o moţiune de cenzură, obligând Comisia sa demisioneze.
  • 4.  Acordă descărcarea d gestiune, adică aprobă modul în care s-a cheltuit bugetul UE.  Analizează petiţiile cetăţenilor şi formează comisii de anchetă.  Discută politicile monetare cu Banca Centrală Europeană.  Adresează interpelări Comisiei şi Consiliului.  Participă la misiuni de observare a alegerilor. Rol bugetar  Stabileşte bugetul UE, împreuna cu Consiliul.  Aprobă bugetul pe termen lung al UE ( “cadrul financiar multianual”)
  • 5. 2. Unde se desfaşoara activitatea? Activitatea Parlamentului se împarte în două etape principale.  Comisiile pregătesc legislația. Parlamentul numără 20 de comisii și 2 subcomisii, fiecare ocupându-se de un anumit domeniu politic. Comisiile examinează propunerile legislative, iar deputații și grupurile politice pot propune modificarea sau respingerea unui act legislativ. Aceste aspecte sunt discutate și în cadrul grupurilor politice.  Ședințele plenare au ca scop adoptarea legislației. Deputații se reunesc în plen pentru votul final pe marginea legislației și a amendamentelor propuse. În general, ședințele plenare de desfășoară la Strasbourg, patru zile pe lună, dar se pot organiza și sesiuni suplimentare la Bruxelles. La Strasbourg se află sediul oficial al Parlamentului European.
  • 6. 3. Ce membri avem ?  Numărul? Parlamentul European este alcătuit din 751 de deputați aleși în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene extinse.  Cum sunt aleşi? Din 1979, deputații sunt aleși prin vot universal direct.  Cum diferă în funcţie de ţară? Numărul deputaților din fiecare țară este, în principiu, proporțional cu populația sa, dar în practică se aplică sistemul „proporționalității degresive”: nicio țară nu poate avea mai puțin de 6 parlamentari sau mai mult de 96, iar numărul total al acestora nu poate depăși 751 (750 plus președintele) Puțin mai mult de o treime dintre deputații din PE sunt femei.
  • 7.  Cum sunt organizaţi? Deputații din PE sunt grupați în funcție de afinitățile politice și nu de naționalitate. Deputații se constituie în grupuri politice; aceștia nu se grupează în funcție de naționalitate, ci în funcție de afinitățile lor politice. În prezent, există 8 grupuri politice în cadrul Parlamentului European. Numărul minim de deputați necesar pentru a constitui un grup politic este de 25. Cel puțin o pătrime din statele membre trebuie să fie reprezentate în cadrul grupului. Un deputat poate aparține unui singur grup politic. Unii deputați nu fac parte din niciun grup politic, ei fiind, în acest caz, deputați neafiliați.  Pe ce perioadă sunt aleşi? Din 1979, deputații sunt aleși prin vot universal direct pentru o perioadă de cinci ani.
  • 8.  Câte mandate au voie sa deţină? Sistemul electoral Conform normelor în vigoare, la alegerea deputaților PE se utilizează o formă de reprezentare proporțională. Acest sistem permite ca, în cazul în care un partid primește 20% din voturi, acesta să câștige aproximativ 20% din mandate, ceea ce le dă și partidelor mai mari și celor mai mici oportunitatea de a-și trimite reprezentanții în Parlamentul European. Statele membre sunt însă libere să decidă asupra multor alte aspecte importante din procedura de vot. De exemplu, unele își împart teritoriul în circumscripții electorale regionale, altele au o singură circumscripție electorală.
  • 9.  Care este președintele actual? Antonio Tajani a fost ales ca președinte al Parlamentului European la 17 ianuarie 2017.  Ce atribuții trebuie să îndeplinească acesta? Preşedintele supraveghează întreaga activitate a Parlamentului, a organelor sale de conducere şi dezbaterile din plen. El sau ea reprezintă Parlamentul în toate chestiunile juridice şi relaţiile externe. De asemenea, la începutul fiecărui summit al Consiliului European acesta învederează punctul de vedere al Parlamentului în ceea ce priveşte punctele de pe ordinea de zi a acestuia din urmă. De asemenea, preşedintele este cel care semnează bugetul UE şi co-semnează legislaţia, alături de preşedintele Consiliului.
  • 10.  Câți președinți am avut în cadrul instituției? Președinții Parlamentului European înainte de alegerile directe (1962-1979): 1962-1964 Gaetano Martino 1964-1965 Jean Duvieusart 1965-1966 Victor Leemans 1966-1969 Alain Poher 1969-1971 Mario Scelba 1971-1973 Walter Behrendt 1973-1975 Cornelis Berkhouwer 1975-1977 Georges Spénale 1977-1979 Emilio Colombo
  • 11.  Președinții Parlamentului European dupa 1979: 1979-1982 Simone Veil 1982-1984 Piet Dankert 1984-1987 Pierre Pflimlin 1987-1989 Lord Plumb 1989-1992 Enrique Barón Crespo 1992-1994 Egon Klepsch 1994-1997 Klaus Hänsch 1997-1999 José María Gil-Robles 1999-2002 Nicole Fontaine 2002-2004 Pat Cox 2004-2007 Josep Borrell Fontelles 2007-2009 Hans-Gert Pöttering 2009-2012 Jerzy Buzek 2012-2017 Martin Schulz 2017- Antonio Tajani
  • 12.  Cum este ales președintele? Se organizează tururi de scrutin în urma cărora președintele este ales prin vot. Votul este secret și poate avea maximum patru tururi. Candidații se pot retrage și noi candidați pot intra în competiție înainte de cel de-al doilea și al treilea tur de scrutin. Al patrulea tur de scrutin va începe la ora 20.00. Dacă niciun candidat nu câștigă majoritatea absolută a voturilor valide exprimate în primele trei runde, Președintele va fi ales prin majoritate simplă în al patrulea tur, în care vor intra doar primii doi clasați în runda a treia.