Documentul prezintă strategii de învățare activă și interactivă, axate pe rezolvarea problemelor în procesul educațional, subliniind importanța rolului profesorului ca facilitator al activităților de învățare. Diverse metode didactice sunt discutate, incluzând problematizarea, brainstorming-ul și metoda ciorchinelui, fiecare având avantaje și limitări în aplicabilitatea lor. Scopul acestor strategii este de a crește motivația elevilor și de a-i implica activ în procesul educațional, favorizând dezvoltarea competențelor esențiale.

1. LICEUL TEHNOLOGIC
CONSTRUCŢII CĂI FERATE
FETEŞTI-IALOMIŢA
VĂ PREZINTĂ

2. ACŢIUNE METODICĂ LA
MATEMATICĂ
Responsabili: Prof. Cercel Nicoleta
Prof. Oprea Luciana
Prof. Şonchereche Mihaela
Prof. Toma Gheorghe
Îndrumaţi de
Inspectorul şcolar de specialitate:
Prof. Costică Strezoiu

3. TEMA 1TEMA 1:
“STRATEGII DE ÎNVĂŢARE ACTIVĂ ŞI
INTERACTIVĂ. ÎNVĂŢAREA CENTRATĂ PE
REZOLVAREA DE PROBLEME”
TEMA 2TEMA 2:
“PROIECTAREA UNITĂTILOR DE
ÎNVĂŢARE DIN PERSPECTIVA FORMĂRII
COMPETENŢELOR SPECIFICE”

4. “UNII COPII SE CHINUIE ÎN ŞCOALĂ TOCMAI DIN
CAUZA STILULUI NEPOTRIVIT DE ÎNVĂŢARE”
TEMATEMA 11
“STRATEGII DE ÎNVĂŢARE ACTIVĂ ŞI
INTERACTIVĂ.
ÎNVĂŢAREA CENTRATĂ PE REZOLVAREA DE
PROBLEME”
“UN ELEV NU ESTE UN VAS PE CARE TREBUIE SĂ-
L UMPLI, CI O FLACĂRĂ PE CARE TREBUIE SĂ O
APRINZI...”

5. Precum un dirijor al procesului educaţional, profesorulPrecum un dirijor al procesului educaţional, profesorul
apelează la o serie întreagă de instrumente pentru a uşura şiapelează la o serie întreagă de instrumente pentru a uşura şi
accelera asimilarea şi aplicabilitatea informaţiilor.accelera asimilarea şi aplicabilitatea informaţiilor.
Strategia instruirii: este o operaţie de
proiectare, organizare şi realizare a unei suite de
situaţii de învăţare.
Instruirea este acţiunea întreprinsă cu intenţia de a
produce învăţarea.

6. STRATEGIASTRATEGIA are o structură multinivelară:
- metode de instruire,
- mijloace de instruire,
- forme de organizare a instruirii,
- interacţiuni şi relaţii instrucţionale,
- decizia instrucţională, în care dimensiunea finalistă,
determinată de focalizarea pe anumite obiective, nu
rezultă din suma elementelor enumerate, ci din
sinteza şi intracţiunea lor;

7. feedback
cooperare
centrat
pe elev
experienta reflectiv
activ
productiv
transmitere
participativ
Strategie
interactivă

8. STRATEGIILE DIDACTICE INTERACTIVESTRATEGIILE DIDACTICE INTERACTIVE
promovează o învăţare activă, implică o
colaborare susţinută între elevi care, organizaţi
în microgrupuri, lucrează împreună pentru
realizarea unor obiective prestabilite.
Cadrul didactic plasează accentul nu pe rolul de
difuzor de mesaje informaţionale, ci pe rolurile
de organizator, facilitator şi mediator al
activităţilor de învăţare.
Demersul didactic este conceput astfel încât nu îl
mai are în centru pe profesor, ci pe elev.

9. Avantajele învăţării centrate pe elev sunt:
• Creşterea motivaţiei elevilor, deoarece aceştia sunt
conştienţi că pot influenţa procesul de învăţare;
• Eficacitate mai mare a învăţării şi a aplicării celor
învăţate, deoarece aceste abordări folosesc învăţarea
activă;
• Învăţarea capătă sens, deoarece a stăpâni materia
înseamnă a o înţelege;
• Posibilitate mai mare de includere - poate fi adaptată în
funcţie de potenţialul fiecărui elev, de capacităţile
diferite de învăţare, de contextele de învăţare specifice.

10. Metodele de învăţare centrată pe elev
fac lecţiile interesante, sprijină elevii
în înţelegerea conţinuturilor pe care să
fie capabili să le aplice în viaţa reală.

11. Enumerăm în continuare câteva metode de învăţare.
Metode de
învăţare
Centrate pe activitate Centrate pe conţinutul învăţării
Centrate pe elev Lucrări practice Dezbatere
Învăţare prin descoperire Brainstorming
Învăţare prin proiecte Observaţie în natură
Învăţare prin experiment Conversaţie
Studiul de caz Demonstraţie
Jocuri didactice Dialog
Jocul de rol
Simulare
Problematizare
Centrate pe profesor Exerciţiul Prelegerea
Instruirea programată Explicaţia
Algoritmizarea Povestirea

12. Rezolvarea de probleme
Una dintre ţintele procesului educaţional este de a-i instrumenta pe
elevi cu abilitatea de a face faţă situaţiilor problematice cu care se
confruntă, deci de a rezolva probleme.
Pentru a putea deveni capabili de a rezolva probleme, elevii trebuie
• să identifice şi să definească o problemă,
• să cunoască metode specifice de investigare a procesului
rezolutiv (strategii algoritmice si euristice),
• să poată realiza raţionamente.

13. CÂTEVA METODE ŞI TEHNICI BAZATE PE
REZOLVAREA DE PROBLEME
1. Problematizarea
2. Brainstorming-ul
3. Metoda Ciorchinelui
4. Cubul
5. Turul Galeriei

14. 1. P R O B L E M A T I Z A R E A
Este considerată o metodă didactică modernă, una dintreuna dintre
cele mai valoroase metode deoarece orienteazăcele mai valoroase metode deoarece orientează
gândirea şcolarilor spre rezolvarea independentă degândirea şcolarilor spre rezolvarea independentă de
problemeprobleme.
Ca tehnică de instruire, problematizarea îşi găseşte locul
oriunde apar situaţii contradictorii, care urmează a fi
rezolvate prin gândire.
Prin rezolvări de probleme, profesorul conduce gândirea
acestora spre descoperirea adevărurilor.
Importanţa învăţării problematizante constă în faptul că
antrenează gândirea elevilor, stimulează spiritul de
observaţie, reflecţia adâncă, capacitatea de a elabora
ipoteze, de a găsi rezolvări ingenioase etc.

15. Problematizarea are în centru crearea de situaţii- problemă.situaţii- problemă.
Situaţie - problemă =Situaţie - problemă = o situaţie contradictorie, conflictuală între
experienţa de cunoaştere anterioară şi elementul de noutate cu care
se confruntă şcolarul.
Caracteristicile unei situaţii – problemă:
– să reprezinte o dificultate cognitivă pentru şcolar, rezolvarea
acesteia necesitând un efort real de gândire;
– să trezească interesul şcolarului, să-l surprindă, să-l uimească,
provocându-l să acţioneze;
– să orienteze activitatea şcolarului în direcţia rezolvării, aflării
soluţiei de rezolvare şi, pe cale de consecinţă, avansării în
cunoaştere;

16. ProblematizareaProblematizarea cere respectarea unor condiţii:
1. elevii să aibă cunoştinţe anterioare legate de problema dată;
2. elevii să fie realmente interesaţi să rezolve;
3. dificultăţile să fie judicios dozate pentru a nu bloca elevul;
4. momentul plasării problemei să fie potrivit.
Strategia problematizării nu are, însă, aplicabilitate universală.
Există conţinuturi care nu se pretează la o astfel de abordare, după cum
există şi situaţii când elevii nu dispun de cunoştinţele şi abilităţile necesare.
Se poate aplica în combinaţie cu dezbaterea, studiul de caz, lectura şi
analiza de text, învăţarea prin descoperire etc

17. 2. BRAINSTORMING-UL
Metoda brainstorming-ului (asalt de idei, furtună în creier) are drept
scop emiterea unui număr cât mai mare de soluţii, de idei,
privind modul de rezolvare a unei probleme, în vederea obţinerii,
prin combinarea lor, a unei soluţii complexe, creative, de
rezolvare a problemei puse în discuţie.
Metoda brainstorming-ului se bazează pe patru principii
fundamentale:
- căutarea în voie a ideilor;
- amânarea judecăţii ideilor;
- cantitatea mare de idei;
- schimbul fertil de idei (Oprea, 2007, 202).
Se desfăşoară în cadrul unui grup de participanţi nu foarte numeros
(maxim 30 de elevi/cursanţi), iar profesorul trebuie să-şi asume
rolul de moderator.
Durata optimă pentru o şedinţă de brainstorming este de 20-45 de
minute.

18. Reguli:Reguli:
• toate ideile au caracter de cunoştinţe şi vor fi tratate ca atare
de către participanţi;
• exprimarea ideilor mai neobişnuite de către participanţi va fi
încurajată de moderatorul discuţiilor;
• nu se va critica nici o sugestie;
• se încurajează combinaţiile de idei;
• regulile activităţii de brainstorming vor fi afişate într-un loc
de unde să poată fi văzute de către toţi participanţii;
• momentele de tăcere (inevitabile) vor fi depăşite de moderator
prin refocalizarea pe o idee emisă anterior, cerând
participanţilor extinderea, modificarea/remodelarea acesteia;
• se solicită idei membrilor „tăcuţi” ai grupului, ceea ce-i
investeşte pe aceştia cu structură de rol şi de putere;
• se pot folosi pauzele cu rolul de a remotiva discuţia;
• calitatea este mai puţin importantă decât cantitatea, dar
aceasta nu trebuie să-i oprească pe membrii grupului să
gândească creativ şi inteligent.

19. Avantaje ale metodeiAvantaje ale metodei:
• stimularea creativităţii;
• dezvoltarea gândirii critice şi a capacităţii de argumentare;
• dezvoltarea competenţelor de comunicare;
• formarea şi dezvoltarea capacităţii reflective;
• participarea activă a tuturor elevilor/cursanţilor;
• sporirea încrederii în sine şi a spiritului de iniţiativă;
• dezvoltarea unui climat educaţional pozitiv;
Limite ale metodeiLimite ale metodei::
• consum mare de timp;
• reuşita metodei depinde de calităţile moderatorului de a conduce discuţia în
direcţia dorită;
• poate fi obositoare şi solicitantă pentru participanţi;
• propune soluţii posibile de rezolvare a problemei, nu şi o rezolvare efectivă a
acesteia.

20. 3. METODA CIORCHINELUI
Metoda ciorchinelui
constă în exprimarea
grafică a conexiunilor
dintre idei, o modalitate
de a realiza asociaţii noi
de idei sau de a releva
noi sensuri ale ideilor.

21. Realizarea unui ciorchine presupune parcurgerea câtorva paşi:
– se scrie o noţiune sau o propoziţie-nucleu în mijlocul tablei
sau al paginii,
– se notează toate cuvintele sau sintagmele care ne vin în
minte în legătură cu nucleul scris anterior,
– se leagă ideile sau propoziţiile găsite ulterior de nucleul pe
care l-am scris la început cu ajutorul unor linii care
exprimă grafic conexiunile dintre idei (conexiuni despre
care credem sau ştim cu siguranţă că există),
– se scriu toate ideile pe care le avem în legătură cu
tema/problema propusă până la expirarea timpului alocat
acestui exerciţiu sau până când epuizăm toate ideile care se
corelează cu tema propusă.

22. Reguli
• scrieţi tot ce vă trece prin minte referitor la tema pusă
în discuţie;
• nu evaluaţi ideile propuse ci, doar, notaţi-le;
• nu vă opriţi până nu epuizaţi toate ideile care vă vin în
minte;
• găsiţi conexiuni cât mai multe şi mai variate între
noţiunile scrise;
• nu limitaţi nici numărul ideilor, nici pe cel al
conexiunilor.

23. 4. CUBUL
• Valorizează activităţile şi
operaţiile de gândire
implicate în învăţarea unui
conţinut.
• Se foloseşte în scopul
explorării unui subiect din
mai multe perspective.
• Oferă o abordare
complexă şi integratoare.

24. EtapeEtape
1. Propunerea temei activităţii
2. Împărţirea colectivul de elevi în 6
grupuri
3. Oferirea de explicaţii elevilor:
- cadrul didactic va construi, singur sau
împreună cu elevii, un cub din hârtie pe
care va nota cerinţe, folosind fiecare
dintre cele şase suprafeţe ale acestuia:
1. Descrie!
2. Compară!
3. Asociază!
4. Analizează!
5. Aplică!
6. Argumentează pro şi contra!

25. 4.Rezolvarea sarcinilor
activităţii:
Fiecare dintre cele 6 grupuri va trata
tema propusă dintr-o perspectivă,
astfel:
Grupa 1: Descrie
Grupa 2: Compară
Grupa 3: Asociază
Grupa 4: Analizează
Grupa 5: Aplică
Grupa 6: Argumentează pro şi contra

26. 5. Prezentarea temei din perspectiva fiecăruia din cele 6 grupuri:

27. 6. Discuţii finale în legătură cu tema
abordată.

28. Avantaje ale metodeiAvantaje ale metodei::
• dezvoltarea capacităţilor de analiză, sinteză, aplicare, transfer,
argumentare ale elevilor/cursanţilor;
• formarea unei imagini globale asupra problemei abordate;
• o mai bună înţelegere a problemei abordate, având în vedere cele
şase perspective luate în calcul;
• motivarea elevilor/cursanţilor pentru participarea la activitate;
• activizarea elevilor;
• dezvoltarea capacităţilor comunicaţionale.
Limite:Limite:
• consum mare de timp;
• posibilitatea apariţiei dezordinii în timpul activităţii;
• neimplicarea tuturor elevilor în rezolvarea sarcinilor din cadrul
fiecărui grup.

29. 5. TURUL GALERIEI
Turul galeriei este o metodă interactivă de învăţare
bazată pe colaborarea între elevi, care sunt puşi în
ipostaza de a găsi soluţii de rezolvare a unor probleme.
Această metodă presupune evaluarea interactivă şi
profund formativă a produselor realizate de grupuri de
elevi.

30. Etape:
1. Elevii, în grupuri de patru sau cinci, rezolvă o
problemă (o sarcină de învăţare) susceptibilă
de a avea mai multe soluţii (mai multe
perspective de abordare).
2. Produsele muncii grupului se materializează
într-o schemă, diagramă, inventar de idei etc.
notate pe o hârtie (un poster).

31. 3. Posterele se expun pe pereţii clasei,
transformaţi într-o veritabilă galerie.
3. La semnalul profesorului, grupurile trec
pe rând, pe la fiecare poster pentru a examina
soluţiile propuse de colegi. Comentariile şi
observaţiile vizitatorilor sunt scrise pe
posterul analizat.
3. După ce se încheie turul galeriei (grupurile revin la
poziţia iniţială, înainte de plecare) fiecare echipă îşi
reexaminează produsul muncii lor comparativ cu ale
celorlalţi şi discută observaţiile şi comentariile notate
de colegi pe propriul poster.

32. ConcluziiConcluzii:
Metodele şi tehnicile bazate pe rezolvarea de probleme:
– antrenează întreaga personalitate a elevului (intelectul,
calităţile voliţionale, afectivitatea), captând atenţia şi
mobilizând la efort;
– cultivă autonomia acţională;
– formează un stil activ de muncă;
– asigură susţinerea motivaţiei învăţării;
– dă încrederea în sine.

33. TEMA 2TEMA 2:
“PROIECTAREA UNITĂTILOR DE ÎNVĂŢARE
DIN PERSPECTIVA FORMĂRII
COMPETENŢELOR SPECIFICE”

34. Proiectarea didactică
 Proiectarea înseamnă relaţionare între:
 conţinut
 obiective
 strategii de instruire/ autoinstruire
 strategii de evaluare.
 Activitatea de proiectare didactică se finalizează cu elaborarea
unor instrumente de lucru utile cadrului didactic:
 planificare calendaristică
 proiecte de activitate didactică/ lecţie

35. Proiectarea demersului didactic
 Proiectarea demersului didactic este acea activitate desfăşurată
de profesor care constă în anticiparea etapelor şi a acţiunilor
concrete de realizare a predării. Proiectarea demersului
didactic presupune:
− lectura personalizată a programelor şcolare;
− planificarea calendaristică;
− proiectarea secvenţială (a unităţilor de învăţare).

36. 1. Lectura personalizată a programelor şcolare
 În contextul noului curriculum, conceptul central al proiectării
didactice este demersul didactic personalizat, iar instrumentul
acestuia este unitatea de învăţare.
 LECTURAREA PROGRAMEI se realizează “pe orizontală” în
succesiunea următoare:
Competenţe
generale
Competenţe
specifice
Conţinuturi
Activităţi de
învăţare

37. 2. Planificarea calendaristică
 Planificarea calendaristicăPlanificarea calendaristică este un document administrativ care
asociază elemente ale programei cu alocarea de timp considerată
optimă de către profesor pe parcursul unui an şcolar.
 În elaborarea planificărilor calendaristice se recomandă
parcurgerea următoarelor etape:
1.Realizarea asocierilor dintre competenţele specifice şi
conţinuturi.
2. Împărţirea în unităţi de învăţare.
3. Stabilirea succesiunii de parcurgere a unităţilor de învăţare.
4. Alocarea timpului considerat necesar pentru fiecare unitate
de învăţare, în concordanţă cu competenţele specifice şi
conţinuturile vizate.

38. Planificările pot fi intocmite pornind de la următoarea
rubricaţie:

39. 3. Proiectarea unei unităţi de învăţare
 Învăţarea centrată pe formarea de competenţe solicită din partea
cadrului didactic cunoaşterea şi valorificarea în procesul
educaţional a conceptului de unitate de învăţare.unitate de învăţare.
Unitatea de învăţare reprezintă:
• o succesiune de lecţii,
• omogenă din punct de vedere al competenţelor urmărite,
• unitară din punct de vedere tematic,
• coerentă din punctul de vedere al activităţilor proiectate,
• desfăşurată în mod continuu pe o perioadă determinată de timp
• finalizată prin evaluare.

40. Identificarea unităţii de învăţareIdentificarea unităţii de învăţare
• Identificăm temele majore ale programei
• Identificăm conţinuturile programei care pot fi asociate unei
anumite teme
• Particularizăm competenţele specifice/ subcompetenţele la
conţinuturile asociate temei
• Detaliem conţinuturile după criteriul relevanţei în raport cu
competenţele vizate
• Verificăm în ce măsură ansamblul competenţe - conţinuturi
permite o evaluare pertinentă; eventual, renunţăm la unele
conţinuturi, pe care le vom avea în vedere pentru altă/alte unităţi
de învăţare

41. Unităţile de învăţare pot fi întocmite
pornind de la următoarea rubricaţie:
Unitatea 1
Unitatea 2
Unitatea 3
Unitatea 4

42. • În rubrica Conţinuturi apar inclusiv detalieri de conţinut necesare în
explicitarea anumitor parcursuri, respectiv în cuplarea lor la baza proprie de
cunoastere a elevilor.
• În rubrica Competenţe specifice se trec simbolurile competenţelor
specifice din programa şcolară
• Activităţile de învăţare pot fi cele din programa şcolară, completate,
modificate sau chiar înlocuite de altele, pe care profesorul le consideră
adecvate pentru atingerea obiectivelor propuse. Activităţile de învăţare se
construiesc prin corelarea competenţelor cu conţinuturile şi presupun
orientarea către un anumit scop, redat prin tema activităţii.
• Resursele cuprind acele elemente care asigură cadrul necesar pentru buna
desfaşurare a activitaţilor de învăţare. Rubrica Resurse cuprinde specificări
de timp, de loc, forme de organizare a clasei, material didactic folosit etc.
• În rubrica Evaluare se menţionează instrumentele sau modalitaţile de
evaluare aplicate la clasă.
• Finalul fiecărei unităţi de învăţare presupune Evaluare sumativă.

43. Programa trebuie parcursă în mod necesar
de către toţi, dar ea, ca şi manualele se
pliază unei citiri personale şi adaptate.
Asupra conţinuturilor programei
profesorul poate interveni prin
regruparea lor sub temele unităţilor de
învăţare pe care le-a stabilit.

44. Recomandări fa ă de elaborarea proiectului de lungăț
durată din perspectiva formării de competenţe:
1. Pentru fiecare unitate de învăţare, profesorul determină
competen ele specifice prioritare pentru această unitate i fixeazăț ș
indicatorii, conform curriculumului, în prima rubrică.
2. Pentru fiecare secven ă de conţinut a unităţii de învăţare, profesorulț
determină subcompeten ele care vor fi realizate prin con inutulț ț
concret şi fixează indicatorii respectivi ai curriculumului în rubrica
a doua.
3. Pentru secven ele de con inut recapitulative, în plan pot fiț ț
prevăzute 1-2 ore, iar pentru con inuturile noi –ț cel pu in 3 oreț
per unitate.
4. Fiecare unitate de învăţare va con ine, în mod obligatoriu, cel pu inț ț
1 oră de sinteză a materiei din unitatea respectivă i de integrare aș
materiei în cele din unităţile anterioare.
*Notă: După ce proiectul de lungă durată este aprobat ca document de
lucru, profesorul are dreptul să efectueze modificări, pe care le fixează
în rubrica Observa ii (în funcţie de situa ia concretă creată în clasa deț ț
elevi).

45. ““Libertăţile profesorului ...”Libertăţile profesorului ...”
Profesorul dispune de libertate deplină în corelarea unităţilor de
conţinut, ordinea abordării temelor i regimul orarș (numărul de
ore rezervat fiecărei unităţi de învăţare).
Profesorul dispune de libertate deplină să schimbe ordinea
parcurgerii elementelor de conţinut, dacă nu este afectată logica
tiinţifică sau didactică;ș
Profesorul dispune de libertate deplină să repartizeze timpul efectiv
pentru parcurgerea unităţilor de conţinut în funcţie de
pregătirea elevilor la etapa respectivă a învăţării;
Profesorul dispune de libertate deplină să grupeze în diverse moduri
elementele de conţinut în unităţi de învăţare, cu respectarea
logicii interne de dezvoltare a conceptelor;
Profesorul dispune de libertate deplină să aleagă sau să organizeze
activităţi de învăţare adecvate condiţiilor concrete din clasă.

46. Bibliografie:
1.Cerghit Ioan ,,Metode de învăţământ’’, Editura
Polirom, Iaşi, 2006.
2.Breben S., Gongea E., Ruiu G., Fulga M,,Metode
interactive de grup’’, Editura Arves, Craiova 2002.
3.Dulamă Maria Eliza ,, Modele, strategii şi tehnici
didactice activizante’’, Editura Clusium,Cluj Napoca
2002.

47. Vă mulţumim!
Asta-i tot ce v-am pregătit oameni buni!
Pentru…22.04.2013