co

1. Comunicarea verbală orală

2. Comunicarea la nivelul societăţii comerciale se referă la transmiterea
mesajelor unei firme referitoare la produsele sale către cumpărători, utilizatori
sau distribuitori, mesaje care urmăresc prezentarea produselor şi a
caracteristicilor lor şi au intenţia de a provoca decizia de cumpărare.
Rolul comunicării este acela de a îmbunătăţi imaginea firmei, de a stimula
atitudinea consumatorilor şi de a mări volumul de vânzări.
Transmiterea mesajului se realizează prin limbajul de comunicare -
metoda de exprimare a mesajului
- Comunicare verbală - oral, scris;
- Comunicare non-verbal - limbajul trupului, timpului, spațiului;
-Comunicare paraverbal - tonalitate, intonație.
1.Comunicarea verbală:
•orală - dezbatere, conferinţă, conversaţie etc.
•scrisă - scrisoare, invitaţie, cerere, ofertă, raport, CV, contract

3. 2. Comunicarea nonverbală se caracterizează prin:
• ţinută
• poziţie şi mişcare
• caracteristici fizice
• comportament profesional
• mimică sau gestică
• vestimentaţie
• modul de folosire a timpului
3.Comunicarea paraverbală se evidenţiază prin expresivitate
• intonaţie
• accent
• pauză
• ritm
• inflexiuni ale vocii
• debitul vorbirii
Cea mai întâlnită modalitate de comunicare este comunicarea orală.
Comunicarea nonverbală o însoţeşte pe cea verbală venind sprijinului ei.

4. Comunicarea orală
Caracteristicile comunicării orale
• comunicarea orală presupune un mesaj; mesajul trebuie să cuprindă elemente
de structură, elemente de actualitate, interes pentru ascultător, elemente de
feedback, elemente de legătură părţile sale principale, claritate şi coerenţă;
• presupune concordanţă între mesajul verbal şi cel nonverbal;
• este circulară şi permisivă, permiţând reveniri asupra unor informaţii şi
influienţată de caracteristicile individuale ale emiţătorului;
• limbajul, este definit de către specialişti prin mai multe atribute, claritate,
energie, tonalitate, expresivitate.
Este importantă captarea atenţiei pentru creşterea înţelegerii mesajului transmis.

5. Clasificarea formelor de comunicare orală
1.După numărul de emiţători se cunosc două forme - monolog şi dialog
a) Monologul - formă a comunicării în care emiţătorul nu implică
receptorul;
Forme de monolog
• Conferinţa clasică - presupune o adresare directă, unde conferenţiarul
prezintă judecăţi de valoare a autorilor despre care conferenţiază-nu propriile
• Expunerea - este forma de discurs care prezintă în mod explicit
personalitatea, opiniile, sistemul de valori ale celui care vorbeşte, care îşi
transmitesmite opiniile cu privire la un subiect.
• Prelegerea - este situaţia comunicativă în care publicul asistent a avut
posibilitatea să sistematizeze informaţii, fapte, evenimente anterioare;
• Relatarea - o formă de comunicare în care se face o decodificare, o
dezvăluire, o prezentare, apelând la un tip de limbaj, a unei realităţi
obiective, a unor stări de fapt, a unor acţiuni fără implicarea celui care
participă

6. • Discursul — forma cea mai evoluată şi cea mai pretenţioasă a monologului,
care presupune emiterea, argumentarea şi susţinerea unor puncte de vedere;
• Toastul - o rostire angajată cu prilejul unor evenimente deosebite; nu trebuie
să depăşească 3-4 minute;
• Alocuţiunea - reprezintă o intervenţie din partea unui vorbitor într-un
context comunicational, nu trebuie sa depăşească 10 minute;
• Povestirea - este cea mai amplă forma a comunicării, în care se folosesc cele
mai variate modalităţi,de exprimare, face apel la imaginaţie şi sentimente,
emotii, la cunoştinţe anterioare. Se caracterizează prin subiectivism;
• Pledoaria - este asemănătoare cu alocuţiunea, diferenţa este că se prezintă
punct de vedere;
• Predica- tip de adresare în care posibilitatea de contraargumentare şi
manifestare critică sunt.reduse sau chiar anulate;
• Intervenţia - situaţia în care emiţătorul vine în sprijinul unor idei ale unui alt
participant la discuţie;
• Interpelarea- situaţia în care cineva, aflat în postura de distrirbuitor de
informaţie, cere unor anumite surse o mai bună precizare în anumite
probleme, pe anumite domenii.

7. b) Dialogul – formă a comunicării orale în care mesajele se schimbă între
participanţi, fiecare fiind pe rând emiţător şi receptor. Toţi participanţii la
dialog se consideră egali şi cu acelaşi statut.
Forme de dialog:
•Dezbaterea - este destinată clarificării şi aprofundării unor are un centru de
autoritate vizibil, dar are un moderator.
•Seminarul - implică serioase structuri evaluative;se realizează pe baza unor
cunoştinţe.
•Interviul - forma rigidă a dialogului, în care rolurile de emiţător şi receptor
nu se schimbă.
•Colocviul - este forma de comunicare în care participanţi dezbat in comun o
anumită idee.
2. După gradul de oficializare:
•comunicarea formală - se desfăşoară în conformitate cu actele normative;
•comunicarea informală - stabilirea spontană a relaţiilor între resursele umane
ale firmei;

8. 3. După numărul de participanţi:
• intrapersonală
• interpersonală
• de grup
4. După natura interacţiunii:
• directă
• Indirectă
5. După frecvenţa comunicării
• - permanentă
• - periodică
7. După domeniul de activitate al interlocutorilor
• - organizaţională
• - educaţională
• - publicitară