2. Eticheta este una din componentele unui comerţ civilizat. Aceasta prezintă
produsul, având rolul de a informa cumpărătorul asupra calităţii şi
caracteristicilor produsului, dar şi de a-i oferi informaţii care îl pot învăţa pe
acesta cum să aleagă un produs corespunzător, în mod real, nevoilor sale. În
cazul produselor alimentare, eticheta poate oferi şi informaţii care să vină în
sprijinul menţinerii stării de sănătate a consumatorului.
Eticheta reprezintă orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau
ilustrat, care conţine elemente de indentificare a produsului şi care însoţeşte
produsul sau este aplicat pe ambalajul acestuia. Ea cuprinde totalitatea
informaţiilor care însoţesc produsul alimentar şi care oferă consumatorului
detaliile privind caracteristicile produsului.
3. Principalele cerinţe referitoare la etichetarea alimentelor sunt
prevăzute în HG 106/2002 privind etichetarea alimentelor, act
normativ armonizat în totalitate cu normele europene în vigoare.
Conform legii etichetării (cap.I, art.3), scopul etichetării
alimentelor este de a furniza consumatorilor toate informaţiile
necesare, suficiente, verificabile şi uşor de comparat, astfel încât
să permită acestora să aleagă acel produs care corespunde
exigentelor lor din punct de vedere al nevoilor şi posibilităţilor lor
financiare, precum şi de a cunoaşte eventualele riscuri la care ar
putea fi supuşi.
4.
5. Etichetele trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu:
1. Denumirea sub care este vândut alimentul. Aceasta trebuie să corespundă
naturii, genului, speciei, sortimentului sau proprietăţilor alimentului ori materiilor
prime utilizate în fabricaţie.
Este admisă utilizarea denumirii comerciale sub care alimentul este legal fabricat
şi comercializat; în cazul în care această denumire nu permite consumatorului
cunoaşterea naturii reale a alimentului şi distingerea acestuia de alimente cu care
s-ar putea confunda, denumirea comercială trebuie să fie însoţită de o altă
informaţie descriptivă care să apară în vecinătatea acesteia. Marca de fabrică,
marca comercială sau denumirile atractive nu pot înlocui denumirea sub care este
vândut alimentul. Denumirea sub care este vândut
alimentul trebuie să includă sau să fie însoţită de
informaţii privind starea fizică a acestuia ori tratamentele
specifice la care a fost supus.
6. 2. Lista cuprinzând ingredientele. Lista cuprinzând ingredientele conţine toate
ingredientele din alimente în ordinea descrescătoare a cantităţii, determinată
în momentul introducerii în fabricaţie; vitaminele şi mineralele adăugate în
alimente se menţionează în lista cuprinzând ingredientele.
7. 3. Cantitatea din anumite ingrediente sau categorii de ingrediente, exprimată
în procente, se declară atunci când acestea apar cu denumirea sub care
alimentul este vândut ori este în mod obişnuit asociat cu această denumire de
consumator, când utilizarea lor este accentuată la etichetare prin cuvinte,
desene ori grafice sau când ingredientul sau categoria de ingrediente respective
conferă caracteristici specifice alimentului şi îl diferenţiază de alte produse cu
care ar putea fi confundat datorită denumirii sau aspectului său.
8. 4. Cantitatea netă pentru alimentele preambalate. Înscrierea cantităţii nete a
alimentelor preambalate se face în unităţi de volum pentru produsele lichide şi în
unităţi de masă pentru celelalte produse. În cazul alimentelor solide livrate în
mediu lichid se indică pe etichetă şi masa netă a componentei solide.
9. 5. Data durabilităţii minimale sau, în cazul alimentelor care din punct de vedere
microbiologic au un grad înalt de perisabilitate, data limită de consum (data până la
care acestea îşi păstrează caracteristicile specifice în condiţii de depozitare
corespunzătoare). Data se compune din indicarea clară a zilei, lunii şi a anului, într-o
formă cronologică necodificată; în cazul alimentelor:
- a căror durabilitate este mai mică de 3 luni, este suficient să se indice ziua şi luna;
- a căror durabilitate este mai mare de 3 luni, dar mai mică de 18 luni, este suficient
să se indice luna şi anul;
- a căror durabilitate este mai mare de 18 luni, este suficient să se indice anul.
10. 6. Condiţiile de depozitare sau de folosire, atunci când acestea necesită indicaţii
speciale.
11. 7. Denumirea sau denumirea comercială şi sediul producătorului sau ale
ambalatorului sau ale distribuitorului înregistrat în Uniunea Europeană; în cazul
produselor provenite din ţări din afara Uniunii Europene se înscriu denumirea şi
sediul importatorului sau ale distribuitorului înregistrat în România.
12. 8. Locul de origine sau de provenienţă a alimentului, dacă omiterea acestuia ar fi de
natură să creeze confuzii în gândirea consumatorilor cu privire la originea sau
provenienţa reală a alimentului;
13. 9. Instrucţiuni de utilizare, atunci când lipsa acestora poate determina o utilizare
necorespunzătoare a alimentelor;
15. 11. O menţiune care să permită identificarea lotului. Indicarea lotului nu este
obligatorie atunci când data durabilităţii minimale sau termenul de valabilitate este
indicat prin menţionarea clară şi necodificată cel puţin a zilei şi lunii.
16. Etichetarea nutriţională reprezintă orice informaţie care apare pe etichete şi se
referă la valoarea energetică şi la următoarele substanţe nutritive: proteine,
glucide-zaharuri, lipide, fibre, sodiu, vitaminele şi mineralele prezente în cantităţi
semnificative.
Se numeşte menţiune nutriţională orice reprezentare sau orice mesaj publicitar
care specifică, sugerează sau induce faptul că alimentul are anumite proprietăţi
nutriţionale datorate valorii energetice/ calorice pe care acesta o furnizează, o
furnizează la o valoare scăzută sau crescută ori nu o furnizează şi/sau datorită
substanţelor sale nutritive pe care acesta le conţine, le conţine în proporţie scăzută
sau crescută ori nu le conţine.
Etichetarea nutriţională este opţională. Etichetarea nutriţională este obligatorie
atunci când la prezentarea sau la publicitatea produsului, cu excepţia campaniilor
publicitare colective, apare pe etichetă o menţiune nutriţională. Singurele menţiuni
nutriţionale permise sunt cele care se referă la valoarea energetică, la substanţele
nutritive menţionate anterior şi la substanţele care aparţin ori care sunt
componentele uneia dintre categoriile acestor substanţe nutritive.
17.
18. Alimentele organice. Etichetarea ecologică
Producătorii care vor să scoată pe piaţă alimente organice trebuie să obţină
certificare din partea organismelor abilitate. Procedeele de producţie trebuie
să fie în acord cu natura şi cu ciclurile acesteia şi să presupună un consum
responsabil de apă şi energie.
Fructele şi legumele pot obţine certificarea bio doar dacă sunt din seminţe
ecologice, iar îngrăşămintele folosite sunt şi ele considerate bio.
Alimentele pot fi etichetate ca fiind bio doar atunci când cel puțin 95% din
ingredientele lor sunt de natură organică.
