Expertiza

UNIVERSITATEA MIHAIL KOGĂLNICEANU IAȘI
F A C U L T A T E A D E D R E P T
M A S T E R
ȘTIIN E PENALE ȘI CRIMINALISTICĂ
R E F E R A T
“EXPERTIZA TEHNICO-ȘTIIN IFICĂ
A FALSURILOR ÎN ÎNSCRISURI”
Materia: Drept penal special aprofundat
Profesor Îndrumător:
Lector Universitar Doctor: Teodora Plăeşu
Masterand,
Tărnăuceanu Cristian
2012 -2013

Universitatea Mihail Kogălniceanu Iaşi Master – 2012/2013 - Știinţe Penale si Criminalistică Tărnăuceanu Cristian
C U P R I N S
I. MIC ISTORIC...................................................................................................................................................................pag. 1
II. INCRIMINARE IN CODUL PENAL IN VIGOARE……………………………………...........pag. 3
III.NO ..................................................................................................pag. 4
IV.FORME ȘI MODALITĂ
FALS ÎN ÎNSCRISURI.............................................................................................................................................pag. 5
V. PRE-EXAMINAREA ÎNSCRISURILOR SUSPECTATE A FI FALSE....................pag. 6
VI. ACTUL SCRIS - ”OBIECTUL MATERIAL” AL FALSULUI.......................................pag. 7
VII. STUDIU DE CAZ – MODEL DE EXPERTIZĂ......................................................................pag. 9
VIII. JURISPRUDEN Ă
- Fals în înscrisuri sub semnatură privată. Calificare juridică legală. .........................pag. 17
- Fals în înscrisuri oficiale. Înlăturarea probei ştiinţifice a expertizei grafoscopice.
Nelegalitate. ...................................................................................................................................................................pag. 18
- Înscrisuri emanând de la societăţi comerciale cu capital privat. Diferenţiere faţă de
înscrisurile oficiale. Consecinţe asupra încadrării juridice a falsificării acestor
înscrisuri. Participaţie penală. Pedeapsa aplicabilă instigatorului. ...........................pag. 19
- Expertiza grafologică – Neîntrunirea laturei obiective. ...........................................................pag. 22
IX. C O N C L U Z I I.......................................................................................................................................................pag. 24
X. C O N C L U Z I I P E R S O N A L E...................................................................................................pag. 25
XI. Bibliografie.........................................................................................................................................................................pag. 26

1
EXPERTIZA TEHNICO-STIIN Ă
A FALSURILOR ÎN ÎNSCRISURI
I. MIC ISTORIC
Soluţionarea legală a intregului proces judiciar depinde, în primul rând, de clarificarea
tuturor aspectelor de drept si de fapt cuprinse intr-o cauza penală si/sau civilă, fiind o amplă şi
complexă succesiune de operaţii si metode, succesiune caracterizată mai intotdeauna printr-un
grad sporit de dificultate şi de complexitate, necesitând diverse cunoştinţe tehnice – mecanice
– chimice, etc. deci şi din alte domenii, altele decât cel juridic.
Folosirea frecventă, in instanţe, parchete, litigii civile, a experienţei unor specialişti a
fost impusă de necesitatea extinderii modalitaţilor si procedeelor tehnico-stiinţifice de
perfecţionare a actului de înfăptuire a justiţiei, precum şi de progresul galopant al ştiinţei,
tehnicii, materialelor folosite uzual, evoluţia sistemelor de calcul si imprimare–printare,
intenţionandu-se eliminarea eventualelor erori umane în încercarea determinarii si aflării
adevărului.
În dreptul roman, mijloacele de probă cunoscute erau actele, martorii şi prezumţiile.
Printre primele atestări a unor empirice procedee si iniţieri in cercetarea falsurilor le întâlnim
în: "Lex Cornelia de Falsis"1
, iar . referiri la acest gen de expertiză se întâlnesc în timpul lui
Justinian, respectiv în novelele 49 şi 73, din anul 539.
Înmulţirea numărului de contestare asupra provenienţei si autenticitaţii actelor scrise
din acea vreme, va conduce inevitabil ulterior la apariţia expertizei scrisului, determinând
astfel ”apariţia istorică a Criminalisticii”.
Un exemplu - în dreptul cutumiar francez, este menţionată cercetarea unui fals în
timpul regelui Carol al V-lea, în anul 1370, în cauză aflându-se însuşi şambelanul regelui. Se
apreciază că prima informaţie privind expertiza criminalistică a scrisului datează din anul
1569, când a fost cercetat modul de falsificare a semnăturii regelui Carol al IX-lea al Franţei.
Tot în Franţa apare, în anul 1666, una din cele mai valoroase lucrări despre expertiza grafică,
"Traite des inscriptions en faux"2
, scrisă de Raveneaux.
De apreciat că unele procedee sau reguli din aceasta lucrare işi regăsesc valabilitatea
chiar şi in ziua de astăzi. Revoluţia din 1789 din Franţa a infiinţat un nou sistem de probaţiune,
bazat pe principiul liberei aprecieri a probelor de către organul judiciar.
În dreptul românesc, s-a păstrat împărţirea mijloacelor de probă în: scrise şi orale.
Vechile documente se referă la cumpărări şi vânzări, danii şi delimitări de moşii, iar judecata
se sprijinea pe aceste înscrisuri, insoţite si intărite intotdeauna de ascultarea de martori,
jurători şi celelalte probe.
1
Berger, Adolf. Encyclopedic Dictionary of Roman Law. Philadelphia: The American Philosophical Society, [1953].
2
Jacques Raveneau - Traite des inscriptions en Faux et reconniossancances d'escritures et signatures - 1666

2
Folosirea expertizei este certificată de multă vreme, în acest sens fiind amintite
documentele din fostul drept românesc care tratau şi instituţia expertizei - "Codul lui
Ipsilanti", "Legiuirea lui Caragea", "Codul Calimach"3
.
"La Iaşi - În anul 1847, în timpul domniei lui Nicolae Şuţu, îşi face apariţia o lucrare
intitulată "Reguli ce urmează a se păzi în privegherea şi cercetarea vinovaţilor",
cuprinzând unele elemente de ordin tactic şi metodologic.
Alături de dezvoltarea dactiloscopiei, în anul 1909 prof. dr. Mina Minovici, prin
cercetări proprii, obţine primele rezultate în descoperirea infractorilor după urmele lăsate de
mâini si dezvolta studierea iniţierii unor procedee de cercetare criminalistică a falsurilor în
înscrisuri şi de identificare a persoanei după scris.
Sunt demne de amintit, în acest sens, lucrarea dr. Ştefan Minovici, "Falsul în
documente şi fotografia în serviciul justiţiei" (1900) sau "Tratatul de grafologie şi
expertiza în falsuri" (1910) al criminalistului Mihai Moldoveanu.
După primul război mondial, oameni de ştiinţă precum Henri Stahl ("Tratat de
grafologie şi expertiza falsurilor") şi Mihai Kernbach, se preocupă de posibilităţile de
perfecţionare a expertizei grafice şi a falsurilor în înscrisuri."4
"1905 – La 15 martie, Ministerul Justiţiei difuzează o circulară, în care, pe baza
studiilor profesorului dr. Stefan Minovici, se atrăgea atenţia, pentru prima dată în
România, instanţelor judecătoreşti asupra modului cum trebuie recoltate probele grafice în
vederea utilizării lor în efectuarea expertizelor ordonate. De asemenea, se preciza că
probele grafice necesare comparaţiilor să fie suficient de cuprinzătoare şi recoltate pe aceeaşi
calitate de hârtie, iar în confecţionarea lor să se utilizeze aceeaşi cerneală şi acelaşi
instrument scriptural. "5
Legea nr. 498/1946, infiinteaza primul corp al experţilor grafici, lege abrogată
surprinzator si inexplicabil prin Decretul nr. 472/1957.
In prezent, activitatea de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, precum şi modul
de dobândire a calităţii de expert tehnic se organizează şi se desfăşoară în condiţiile prevăzute
în O.G. nr. 2 din 21 ian. 2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 26/ ian. 2000.
Expertiza tehnică care este efectuată de experţi si/sau de specialişti, în condiţiile
prevăzute de prezenta ordonanţă, din dispoziţia organelor de urmărire penală, a instanţelor de
judecată sau a altor organe cu atribuţii jurisdicţionale, în vederea lămuririi unor fapte sau
împrejurări ale cauzei, poarta numele de : expertiză tehnică judiciară.
Expertizele criminalistice se efectuează de experţii din institutele şi laboratoarele de
expertiză criminalistică, înfiinţate potrivit dispoziţiilor legale. La efectuarea expertizelor
criminalistice de către experţi oficiali, pot participa şi experţi numiţi de organele judiciare, la
cererea părţilor şi recomandaţi de acestea, autorizaţi în condiţiile O.G. nr. 75/aug.2000,
publicată în Monitorul Oficial nr.407/aug. 2000.
3
www.csm1909.ro/csm/linkuri/14_10_2009__27247_ro.doc
4
http://www.acuz.net/html/cercetarea-criminalistica-a-falsurilor-de-inscrisuri-www.acuz.net.html
5
revista-criminalistica-nr-42005 – DIN ISTORIA CRIMINALISTICII (III) – Chestor de Poliţie conf. univ. dr. Lazăr Cârjan

3
II. INCRIMINARE IN CODUL PENAL IN VIGOARE
FALS ÎN ÎNSCRISURI
Art. 288 "Falsul material în înscrisuri oficiale
Falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui
în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni
la 3 ani.
Falsul prevăzut în alineatul precedent, săvârşit de un funcţionar în exerciţiul atribuţiilor de
serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Sunt asimilate cu înscrisurile oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare
de consecinţe juridice.
Tentativa se pedepseşte.
Art. 289 Falsul intelectual
Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în
exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare
adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte
cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Tentativa se pedepseşte.
Art. 290 Falsul în înscrisuri sub semnătură privată
Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288,
dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în
vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani
sau cu amendă.
Tentativa se pedepseşte."6
*Încriminarea deosebită din NOUL COD PENAL – art. 324, art, 325, art. 326;
Infracţiunea de fals intelectual a fost completată cu o nouă dispoziţie, incidentă atunci
cand fapta nu a fost savarsită de un funcţionar . In acest caz, bineinteles, nu mai este
vorba de un înscris oficial, ci de un înscris sub semnatura privata. Incriminarea se
impunea, datorita faptului ca, pe baza textelor existente in legea in vigoare, era dificila
incadrarea juridica a unor fapte, devenite din ce in ce mai frecvente, comise in sfera
raporturilor comerciale (de exemplu, foi de însotire a marfurilor, foi de transport, facturi care
consemnează date neconforme realităţii).
6
Codul Penal al României

4
III. NO IUNEA DE FALS ÎN ÎNSCRISURI
Scrisul - metoda unică de transmitere, de consemnare, de exprimare a gândurilor prin
intermediul semnelor grafice, de-a lungul vremii a fost dezvoltată permanent de om – singura
fiinta rationala, folosind ulterior la întocmirea unui spectru vast de acte oficiale sau particulare.
”Astfel, devenind probe frecvente despre anumite înţelegeri între oameni, de
consemnare ale existenţei unor evenimente, actele scrise nu au întârziat să fie şi obiectul celor
mai felurite procedee de falsificare. Drept consecinţă, ”incriminarea falsului în acte este
întâlnită încă în Legea lui Lucius Cornelius Sulla”, care prevedea pedepse aspre pentru
asemenea fapte ilicite. ”7
În vederea tragerii la răspundere pentru savarsirea de astfel de fapte, era necesar să se
descopere atât ”falsul ca existenţă obiectivă”, cât şi ”persoana care l-a realizat”,
dezvoltându-se asadar, din ce in ce mai multe grupe si categorii de persoane specializate în
constatarea existenţei falsului în acte şi în depistarea celor vinovaţi.
În prezent, în majoritatea legislaţiilor se face o enumerare a diferitelor feluri de fals în
acte, însă fără a fi menţionata o definiţie generală şi complexă, care să delimiteze
caracteristicile acestei infracţiuni.
Totusi, elementele esenţiale ale infracţiunii de fals în acte sunt individualizate de
literatura juridică şi jurisprudenţă, prin faptul că aceasta prezintă trei caracteristici principale,
şi anume: alterarea adevărului, producerea sau posibilitatea producerii unor consecinţe
juridice, si intentia săvârşirii faptei.
Definiţia dată falsului în acte, este în general comună pentru toate formele de
manifestare a acestuia. De asemenea, nici elementele infracţiunii nu diferă cu mult între ele,
de la o formă la alta a falsului, unele nuanţele aparand doar la delimitarile privind subiectul
infracţiunii şi a laturii obiective a acesteia.
”Aceste aspecte sunt întâlnite în materia dreptului penal, unde cercetarea presupune
atât dovedirea falsului, cât şi a vinovăţiei persoanei implicate, în timp ce în materia dreptului
civil cercetarea face abstracţie de autorul faptei, ea fiind îndreptată doar împotriva înscrisului
contestat. Pe de altă parte, în materia civilă cercetarea este incidentă cercetării penale, chiar în
situaţia când aceasta din urmă a fost declanşată în cursul unui proces civil. De altfel, aşa cum
este cunoscut, acţiunea penală suspendă cursul acţiunii civile, conform regulii consacrate
„penalul ţine în loc civilul”. ”8
Referitor la formele infracţiunii de fals în înscrisuri, în cadrul cercetării criminalistice,
se are în vedere pe lângă clasificarea făcută sub raport tehnic criminalistic şi clasificarea
făcută şi din prisma incriminarii in legea penala.
Date fiind rolul şi poziţia investigaţiilor tehnice criminalistice în procesul judiciar,
clasificarea acestor categorii de fapte trebuie să se facă în primul rând pe baza prevederilor
legii penale.
7
8

5
IV. FORME ȘI MODALITĂ I DE EXECUTARE ALE INFRAC IUNII DE
FALS ÎN ÎNSCRISURI
Conform prevederilor articolelor 288, 289, 290 din actualul Cod Penal in vigoare si
articolelor 324, 325, 326 din Noul Cod Penal - Falsul în Inscrisuri poate fi :
de natură materială
de natura intelectuală
Falsul material, atât cel în înscrisuri oficiale, cât şi cel în înscrisuri sub semnătură
privată, este consecinţa contrafacerii sau a alterării lor, în orice mod, de natură să producă
efecte juridice. El poate fi săvârşit printr-o modificare fizică a înscrisului preexistent, sau prin
modificarea în totalitate sau în parte a unui înscris oficial.
Falsul intelectual constă în falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii
acestuia de către un funcţionar ori alt salariat aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin
atestarea unor fapte sau împrejurări neadevărate în înscrisul astfel întocmit.
In expertizele tehnico-stiintifice criminalistice, organele judiciare evidenţiază o mare
varietate de falsuri în înscrisuri, făptuitorii recurgând la diverse metode de comitere, de la cele
mai simple până la cele mai perfecţionate.
Astfel, pornind de la întinderea acţiunii făptuitorului, falsul poate fi clasificat în:
Fals Parţial.
Fals Total.
Falsul parţial constă în aceea că făptuitorul nu are în vedere alterarea întregului conţinut
al înscrisului, ci actioneaza numai a unei părţi a acestuia.
Pentru realizarea falsului parţial sunt folosite diverse metode, precum:
- Alterarea/înlăturarea/modificarea textului pe cale mecanică;
- Alterarea/înlăturarea/modificarea textului pe cale chimică;
- Adăugarea/inlaturarea de texte si/sau caractere individuale;
- Decuparea şi si suprapunerea textului si/sau unor caractere individuale;
- Aplicarea unor ştampile, insemne oficiale, elemente de siguranta, timbre false, etc.
Falsul total, cunoscut şi sub denumirea de contrafacere, constă în faptul că înscrisul este
afectat în totalitatea sa. Şi în cazul falsului total, sunt folosite diverse metode dintre care cele
mai frecvent întâlnite sunt: scrierea liberă, imitarea, care poate fi liberă sau servilă, copierea,
etc.
”În falsificarea unui înscris poate fi folosită numai una dintre aceste modalităţi, dar pot fi întrebuinţate
concomitent mai multe procedee, cum ar fi, de exemplu înlăturarea unui text, urmată de adăugarea altuia, în care
s-a imitat scrisul iniţial. ” 9
Investigaţiile de natură tehnică în vederea elucidării aspectelor falsului material,
referitoare la alterarea unui act preexistent sau la alcătuirea unui act fictiv, sunt grupate şi în
jurul examinării scrisului, a textelor dactilografiate, a impresiunilor de ştampile şi sigilii.
Totodată, examinări aparte se întreprind şi în cazul datării false a actelor, a stabilirii vechimii
acestora, precum şi în cazul reconstituirii actelor deteriorate cu ocazia falsificării sau în alte
condiţii.
9
V. Bercheşan - Valorificarea ştiinţifică a urmelor infracţiunii, vol III, Editura Little Star, Buc., 2003.

6
V. PRE-EXAMINAREA ÎNSCRISURILOR SUSPECTATE A FI FALSE
Înainte de expertiza tehnico-ştiintifică, cercetarea actelor poate cunoaşte şi o fază
preliminară, în care acestea se analizează de către organele judiciare ori de către alte organe.
În această fază se disting două stadii de examinare, şi anume:
examinarea generală
examinarea specială.
În cadrul examinării generale, se cercetează aspectul de ansamblu al actului,
conţinutul său, hârtia, formularul pe care este executat materialul de scriere, antetul, numărul
de înregistrare, data, semnăturile, impresiunea de ştampilă, eventualele rezoluţii ori notări
făcute pe recto sau verso actului, starea timbrului, a fotografiilor, verificându-se îndeosebi
dacă acestea din urmă nu conţin indicii de transplantare de pe un alt act sau de substituire.
Cu prilejul unei astfel de examinări, se pot constata aspecte ce constituie indicii de
neautenticitate, care pot fi: urmele evidente de ştergere, suprapunerea sau acoperirea scrisului,
modificarea cifrelor, poziţia anormală a semnăturii faţă de text, nesiguranţa de execuţie a
acestuia, deformările, etc.
În cadrul examinarii speciale, este necesar un minimum de mijloace tehnice,
îndeosebi ustensile şi aparatură optică. Teoretic, marea majoritate a organelor de urmărire
penală dispune de astfel de mijloace, avand posibilitatea efectuarii unor minime verificări
prealabile, în cadrul cărora pot constata dacă actul prezintă sau nu elemente de autenticitate.
Actul se examinează sub diferite unghiuri de incidenţă a luminii naturale sau artificiale, se
analizează elementele sale componente cu lupa, la microscop, cu ajutorul filtrelor de lumină.
În procedura examinării speciale se pot evidentia elemente care să releve intervenţii
de ştergere, de adăugire, de contopire a semnăturii sau impresiunii de ştampilă, etc. În
acest sens, sunt semnificative:
dispariţia luciului hârtiei,
deteriorarea liniaturii sau a stratului de protecţie,
prezenţa unor pete mate, întinderea cernelii,
gradul de presiune diferit al scrisului - observat îndeosebi pe verso actului,
constatarea unor trăsături duble sau subiacente, în special la semnături.
La textele dactilografiate se examinează forma generală a caracterelor, dimensiunea
lor, mărimea spaţiului între ele şi defectele mai evidente, iar în cazul manuscriselor se observă
gradul de evoluţie a grafismului, dacă există indicii vizibile de deghizare ori de contrafacere.
În privinţa impresiunilor de ştampilă, trebuie analizate:
semnele grafice componente,
conţinutul scrisului,
desenul stemei,
simetria detaliilor ce alcătuiesc ştampila,
putându-se constata ca elemente evidente de fals imaginea inversă a scrisului,
omisiuni de litere, erori gramaticale, dezalinieri pronunţate şi asimetrii.

7
Examinarea prealabilă este utilă atât pentru descoperirea eventualelor elemente de fals,
cât şi pentru formularea corectă a întrebărilor şi administrarea materialelor în vederea
efectuării expertizei tehnico - ştiintifice.
În această fază de cercetare a actului pe baza criteriilor de apartenenţă generică, se
poate limita cercul persoanelor bănuite.
Exemplu - dacă scrisul contestat în litigiu este de evoluţie superioară, se vor exclude
persoanele cu deprinderi grafice net inferioare. Are loc restrângerea numărului de bănuiţi şi
atunci când se constată că se înlătură ipoteza dactilografierii actului la maşinile la care
semnele grafice diferă ca ”formă”, ”dimensiune” sau „pas”.
O situaţie asemănătoare este şi în cazul ştampilelor, atunci când se remarcă faptul că
cele suspecte au un alt conţinut sau alt desen decât acelea al impresiunii de ştampilă de pe
actul incriminat.
Ataşarea actului la dosar impune individualizarea sa, fixarea aspectului exterior,
arătarea indicilor de fals constatate în urma examinării prealabile, fără a trage concluzii, care
sunt de competenţa expertului.
Organele de cercetare sau urmărire penală şi de judecată nu se pot substitui expertului,
întrucât acesta are o situaţie procesuală diferită. Lor le revine ca sarcină principală
administrarea şi aprecierea probelor şi mijloacelor de probă, neavând calitatea de a le produce.
Suspiciunile de contrafacere constatate de aceste organe constituie doar o potenţială
dovadă a falsului, care urmează să fie verificată si eventual certificată în cadrul expertizei,
după care se va decide asupra realităţii aspectelor materiale reţinute.
VI. ACTUL SCRIS - ”OBIECTUL MATERIAL” AL FALSULUI
”Actualul Cod penal utilizează termenul de „înscris” în locul celui de „act” folosit
anterior, care este întrebuinţat adesea pentru a desemna un act juridic în sensul de „negotium”
şi nu numai în înţelesul de act scris, adică de „instrumentum”, piesă în care se fixează acea
manifestare de voinţă. Alături de cei doi termeni mai există şi acela de „document”, care poate
desemna atât un înscris, cât şi orice obiect destinat să ateste fapte de natură judiciară sau
istorică.”10
Actul scris reprezintă mai înainte de toate o scriere, ca modalitate de exprimare a
gândirii, fixată pe un anumit suport, care în mod obişnuit este hârtia, dar care poate fi şi
pergamentul, pânza, lemnul, sticla, materialele plastice, etc.
Nefiind o exprimare, o translare a gândirii în scris, emblemele, siglele, mărcile de
fabrică, notele muzicale, reproducerile fotografice, înregistrările fonografice, filmele, nu sunt
cuprinse în noţiunea de act scris, după cum nu intră în această noţiune nici matriţele, sigiliile,
ş.a.
Intr-un raport criminalistic, denumirea corectă care a fost reţinută si dedicată
acestei noţiuni este aceea de „înscris” şi nu de „act scris”.
10
A. Ciopraga - I. Iacobuţă, Criminalistica, Editura Junimea, Iasi, 2001.

8
În acest domeniu, noţiunea de înscris are o sferă foarte largă, deoarece nu cuprinde
numai actele scrise, în accepţiunea comună a termenului, ci tot ceea ce se poate consemna pe
un suport care păstrează urmele instrumentului scriptural. Astfel, sunt cuprinse în aceeaşi
noţiune înscrisurile tipărite, dactilografiate, manuscrisele, schiţele, desenele prin care se atestă
starea civilă, pregătirea şcolară, încheierea unei tranzacţii, timbrele, biletele de călătorie etc.
”În privinţa textului scris, ca expresie grafică a unei manifestări sau declaraţii de
voinţă ori a atestării unui fapt, acesta redă conţinutul actului şi poate cuprinde fapte,
împrejurări, evenimente, stări, acţiuni de care legea penală leagă anumite consecinţe juridice,
iar lipsa acestuia înseamnă inexistenţa actului.”11
Un alt element important al „înscrisului” , care ii defineste valoarea şi semnificaţia
juridică, îl constituie semnătura sau subscrierea, prin care se identifică în general autorul
acestuia.
Semnătura trebuie să fie manuscrisă şi proprie, deoarece semnarea într-un alt mod,
spre exemplu prin aplicarea unei parafe, reprezintă un simplu element de identificare, cu
caracter prezumtiv şi nu o semnătură propriu-zisă, cu valoare juridică. Trebuie avut în vedere
faptul că, semnătura nu constituie singurul mijloc pentru a certifica paternitatea înscrisurilor,
legea prevăzând numeroase acte valabile fără semnătură.
Dreptul în general şi dreptul penal în special nu are în vedere orice fel de act scris, ci
doar pe cele ”purtatoare” de consecinţe juridice. În sensul legii, actul trebuie să prezinte o
valoare probatorie, indiferent dacă a fost preconstituit, adică destinat să facă dovada unui
drept, sau a devenit ulterior apt de a proba o anumită situaţie juridică.
În procesul judiciar actele scrise pot interesa nu numai ca mijloace de probă, dar şi
pentru reconstituirea împrejurărilor în care au fost întocmite. În astfel de situaţii, ele sunt
considerate probe materiale, având acest regim şi în cadrul expertizei criminalistice.
Actul scris este considerat mijloc de probă atât timp cât veridicitatea sa nu este
contestată. Din momentul contestării autenticităţii scrisului, semnăturii, a impresiunii de
ştampilă ori a altor elemente ale actului, acesta ”devine însă probă materială”.
Astfel, actul ”nu va mai avea rolul de atestare a anumitor raporturi juridice”, ci ”va
servi la dovedirea falsului şi stabilirea autorului acestuia”. Ca mijloc de probă, actului îi este
proprie concordanţa între ceea ce comunică şi faptul respectiv, în timp ce actul care serveşte
drept probă materială este lipsit de o asemenea concordanţă.12
Un alt criteriu de distincţie între aceste două aspecte ale actului scris este şi acela că, în
timp ce actul ca mijloc de probă poate fi prezentat şi sub forma unei copii legalizate sau a
unui duplicat, cel considerat probă materială trebuie prezentat numai în original.
Trebuie subliniată importanţa actelor scrise în toate domeniile de activitate, deoarece
servesc la fixarea apariţiei, modificării sau stingerii raporturilor juridice de tot felul. Din acest
considerent este necesar ca orice act să fie veridic, adică să fie conform realităţii şi nu alterat
în forma şi conţinutul său prin acţiuni dolosive.
11
D. Sandu - Falsul în acte., Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1994.
12
Em. Stancu - Tratat de criminalistică, Editura Actamii, Buc, 2001.

9
VII. STUDIU DE CAZ – MODEL DE EXPERTIZĂ
”MINISTERUL JUSTIŢIEI
LABORATORUL CENTRAL DE EXPERTIZE CRIMINALISTICE
BUCUREŞTI
RAPORT DE
EXPERTIZĂ CRIMINALISTICĂ
nr. 202 din 31 mai 1993
Expert: dr. Lucian Ionescu
OBIECTUL EXPERTIZEI
Prin cererea înregistrată la laborator sub numărul 217 din 17 mai1993 dl Dulciu Toma
Dan solicită un aviz de specialitate prin care să se stabilească dacă trei documente aflate în
arhiva Ministerului Afacerilor Externe au fost scrise de poetul Mihail Eminescu:
1) scrisoarea numărul 104 din 15 septembrie 1873, fila 84 din volumul 241 intitulat
„Corespondenţă cu Agenţia României din Berlin”,
1852-1879;
2) scrisoarea numărul 2 din 3/16 ianuarie 1874, fila 97 din acelaşi volum;
3) procesul verbal de predare-primire a Cancelariei din 2 ianuarie
1874, filele 97-99 din acelaşi volum.
SCRIPTE DE COMPARAŢIE
Pentru efectuarea examenului comparativ am utilizat specimenele de scris ale poetului
Mihail Eminescu reproduse în volumele IV, V, VII şi XIV din seria „Opere” apărută la Editura
Academiei RSR.
CONSTATĂRI
Documentele supuse expertizării au fost studiate în original la Direcţia Arhive şi
Documente Diplomatice a MAE.
Toate sunt întocmite pe fila de format 23×34 cm, pe hârtie groasă provenind din epocă.
Filele îngălbenite ale procesului verbal de predare- primire sunt protejate cu foiţă
transparentă lipită. Scrierea tuturor s-a realizat cu cerneală neagră ferogalică.
Procedând la examinarea celor trei documente, constatăm că toate grafismele evidenţiază
aceleaşi caracteristici generale şi speciale, ceea ce demonstrează că aparţin unei singure
persoane. Precizăm că este vorba de grafismul textelor (data, titlul, conţinut, formulele de
adresare), întrucât semnăturile – pe numele „Nicolae Kretzulescu” şi „Theodor Rosetti” – sunt
executate de către titularii respectivi.
Notăm că restul actelor din dosare pe anii 1873-1874, ca şi alţi ani apropiaţi din acelaşi
volum 241 nu sunt scrise de autorul celor trei înscrisuri.
Grafismul acestora poate fi definit ca fiind executat îngrijit, descifrabil, fără omiterea
punctuaţiei, cu o vădită atenţie pentru punerea în pagină, aşa cum procedează un copist.

10
Cu toate acestea nu se poate spune că am avea de-a face cu un scris artificial sau
confecţionat. Dimpotrivă, atât formele literare (marcate totuşi de anumite modele specifice
epocii, mai ales majuscule), cât şi alte elemente (legăturile, finalele etc.) prezintă
numeroase indicii de maximă spontaneitate şi naturaleţe, care imprimă grafismului
originalitate.
Trecând la examinarea scrisului poetului Mihail Eminescu de pe reproducerile avute la
dispoziţie, observăm că este extrem de variabil. Dimensiunea predominant redusă devine mai
mare în unele manuscrise sau chiar creşte în diverse pasaje de pe aceeaşi filă De asemenea,
direcţia suitoare a rândurilor prezintă oscilaţii, putând ajunge orizontală sau descendentă. În
sfârşit, gradul de lizibilitate traversează toate stadiile posibile: de la scrisul aproape
indescifrabil datorită diminuării dimensiunii (litere ca nişte „purici”) şi simplificări excesive
până la scrisul clar, de factură caligrafică (scrisoarea din 5 decembrie 1887). Indiferent de
aceste fluctuaţii proprii poetului, în toate cazurile morfologia literară se păstrează relativ
constantă, ceea ce permite un examen comparativ eficace.
În partea de mijloc poetul a exersat diverse modele de scriere caligrafică, cu scopul
evident de a-şi forma un scris „frumos” destinat întocmirii unor acte oficiale (exerciţii de
litere disparate, cuvinte sau formule de tipul „Domnule Ministru” şi „Domnule Director”).
Această piesă demonstrează nu numai preocupările de copist ale lui Mihail Eminescu dar, din
punct de vedere grafic, reprezintă cel mai adecvat material de comparaţie, întrucât conţine
cuvinte care se regăsesc în actele a căror paternitate ni s-a cerut s-o stabilim.
Procedând la examinarea comparativă propriu-zisă, constatăm categorice asemănări
între documentele din arhiva MAE şi scrisul poetului Mihai Eminescu.
Sub aspect general notăm factura caligrafică, înclinarea moderată spre dreapta, direcţie
uşor ascendentă a rândurilor alternată cu direcţia orizontală şi chiar descendentă (mai ales la
cele două scrisori), spaţierea cuvintelor, legarea literelor, utilizarea alineatelor, textul este mare,
dar nu în toate manuscrisele de comparaţie.
Mai importantă pentru individualizare, reprezentând o desprindere personală, este
deprinderea de a nu duce rândurile până la capătul filei. Astfel se observă o inegalitate în ce
priveşte terminarea rândurilor (nu se practică despărţirea cuvintelor în silabe), de unde forma
inegală a marginei din dreapta textului, adică spaţiul rămas alb până la marginea filei.
Dintre celelalte elemente proprii poetului, şi care se întâlnesc în documentele încriminate,
evidenţiem câteva caracteristici deosebit de importante, şi anume:
• fenomenul de gladiolare, respectiv diminuarea progresivă a înălţimii literelor dintr-
un cuvânt;
• aşa-numitul scris „săltăreţ” sau în „scară”: cuvintele urcă sau coboară fără ca
direcţia rândului să fie influenţată;
• subînălţarea minusculelor depasantei superioare: minusculele „t”, „d”, „l” etc. au o
înălţime redusă, aproape egală cu cea a literelor nedepasante.
Pentru o mai lesne observare, într-una dintre planşele anexe am ilustrat comparativ
cuvinte identice, mărite fotografic.
Similitudinea caracteristicilor de ansamblu se completează cu similitudinea
construcţiilor literare şi cifrice, foarte constante în scrisul poetului în pofida variabilităţii
aspectului general la care ne-am referit.
Pentru exemplificare am extras mai multe semne grafice corespondente
morfologic, pe care le-am fotografiat la microscopul stereoscopic, în afara literelor care fac
parte din cuvintele ilustrate în planşă separată şi care nu au mai fost produse individual.

11
Dintre asemănările de structură a construcţiilor grafice (inclusiv detaliile) am reţinut
pentru descriere următoarele litere:
• majuscula „A” caligrafică, se individualizează prin adăugarea unui fanion în partea
superioară stângă; terminaţia este înmelcuită;
• majuscula „N” prezintă exact aceleaşi caracteristici ca şi majuscula
„A”; în plus notăm buclarea extremităţii inferioare a trăsăturilor mediane şi a extremităţii
superioare a laturei drepte;
• majuscula „D” cu sau fără un mic fanion la extremitatea superioară
are bucla de la bază alungită spre stânga şi finalizarea volutei în spirală;
• majuscula „C” apare aplatizată pe verticală; debut prin croşet rotunjit;
• majuscula „O” începe frecvent printr-o trăsătură oblică de atac;
• majuscula „B”, caligrafică, are începutul şi sfârşitul rotunjite, bucleta mediană este
redusă;
• majuscula „P”, tot caligrafică, se particularizează prin întoarcerea spre interior a
extremităţilor volutei; deasupra acesteia apare uneori fanionul semnalat la majuscula „D”,
care poate fi câteodată întâlnit şi la majuscula „B”;
• majuscula „I”, cu fanionul uşor ondulat şi bucleta virtuală la extremitatea
superioară a bastonatei, se individualizează şi prin exagerarea amplorii trăsăturii de bază
înmelcuite;
• majusculele „L” şi „S” sunt trasate după modelul caligrafic cu trăsătura incipientă
concavă;
• minuscula „f” prezintă două variante: cu depasanta interioară simplă, redusă la o
bastonată amputată, şi cu aceeaşi depasantă buclată, caz în care trăsătura urcătoare formează o
fundă cu bară mediană;
• minuscula „g” are punctul de intersectare a buclei depasantei inferioare mai jos
decât ovalul;
• minuscula „d”, caligrafică, are depasanta subînălţată (scurtă) şi trasată separat de oval;
atât în scrisul încriminat, cât şi în cel de comparaţie apare uneori o variantă executată după
modelul gotic;
• minuscula „t”, de asemenea subînălţată, are baza frecvent redusă (reţinută), ceea ce nu
exclude şi bare mai lungi (energice); de remarcat preferinţa pentru plasarea barei în
punctul cel mai sus al corpului principal, precum şi tendinţa de descentrare spre dreapta;
• minuscula „t” în poziţie finală (deci la sfârşitul cuvântului) este uneori lipsită de bară,
ceea ce imprimă un aspect unghiular (ca un „L” tipografic);
• minusculele „a” şi „e” în poziţie de litere finale sunt terminate printr-un fel de parafă
urcătoare, rotunjită şi dirijată spre stânga (mişcare sinistrogiră);
• minuscula „b” este terminată în două feluri: prin bucletă virtuală
sau circular (varianta ilustrată în planşă);
• minuscula „p” evidenţiază întotdeauna modelul caligrafic;
• minuscula „z” are „talpa” net descendentă;
• minuscula „r” prezintă două variante deopotrivă utilizate: caligrafică (cu platou)
şi tipografică (cu corpul unghiular, terminat printr-un uşor concav).
Şi celelalte litere din scrisurile comparate se aseamănă, descrierea tuturor nefiind
necesară pentru a demonstra identitatea de autor.
O menţiune separată trebuie însă făcută pentru minuscula „s”, extrem de caracteristică:
deşi corpul se termină pe linia inferioară a scrisului, printr-o mişcare diferită se reia scrierea de
sus şi se execută o trăsătură scurtă spre dreapta, constituind totodată atacul literei următoare.

12
În ce priveşte cifrele, deşi par a fi influenţate de un oarecare manierism (modelul
epocii), ele prezintă asemănări concludente în cele trei documente şi scrisul poetului.
Corespondenţele vizează nu numai forma ca atare – de altfel în general mai săracă decât la
litere – dar şi particularităţi pregnante de execuţie. Un exemplu îl oferă cifra „5” (în formă de
seceră), la care se observă aceeaşi repartiţie a presiunii: începutul ovalului mai îngroşat şi
terminarea printr-un punct masiv.
Alte asemănări cifrice:
• cifra „2” are talpa arcadată şi descendentă, ca la minuscula „z” descrisă mai sus;
• cifra „3” prezintă extremitatea superioară trasată drept (varianta ilustrată în planşă) sau
rotunjit;
• cifra „4” este dreptunghiulară; ca detaliu notăm bucleta virtuală prin care sunt unite prima
trăsătură verticală şi trăsătura mediană orizontală;
• cifra „7” se caracterizează prin prelungirea excesivă sub linia inferioară a scrisului;
această veritabilă depasantă este fie simplă (varianta ilustrată în planşă), fie buclată ca un „f”;
• cifra „9” are terminaţia frecvent supradimensionată, curbată şi orientată spre stânga.
Totalitatea asemănărilor generale şi speciale, deopotrivă de caracteristice, atestă
fără nici un dubiu că cele trei documente au fost întocmite de poetul Mihail Eminescu.
Execuţia îngrijită şi controlată, care imprimă scrisului o oarecare rigiditate, nu a
modificat deprinderile sale de scriere, constituind un bun exemplu din ceea ce înseamnă
individualitatea şi stabilitatea relativă a scrisului.
Faţă de cele constatate mai sus formulăm următoarea:
CONCLUZIE
Cele trei documente din arhiva Ministerului Afacerilor Externe, volumul nr. 241
intitulat „Corespondenţe cu Agenţia României din Berlin”, 1852-1879, şi anume:
1. scrisoarea numărul 104 din 15 septembrie 1873, fila 84;
2. scrisoarea numărul 2 din 3/16 ianuarie 1874, fila 97 şi
3. procesul verbal de predare-primire a Cancelariei din 2 ianuarie 1874, filele 97-99
au fost scrise de poetul Mihail Eminescu
Semnăturile aparţin titularilor respectivi, Nicolae Kretzulescu şi Theodor Rosetti.
EXPERT
dr. Lucian Ionescu”13
13
Lazăr Cârjan / Compendiu de criminalistică. – Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2004

13

14

15

16

17
VIII. J U R I S P R U D E N Ă
“Curtea de apel BACĂU
FALS ÎN ÎNSCRISURI SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ.
CALIFICARE JURIDICĂ LEGALĂ.
Prin sentinţa penală nr.973 din 24.03.2005 a Judecătoriei Bacău pronunţată în dosarul
nr.3859/2004 inculpatul D.C. a fost condamnat la o pedeapsă totală de 3 ani şi 9 luni
închisoare şi 2 ani pedeapsă complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,
b, c Cod penal pentru săvârşirea infracţiunilor de falsificare de file C.E.C. şi de punere în
circulaţie a filelor C.E.C. falsificate, prevăzute şi pedepsite de art.282 al.l Cod penal cu
aplicarea art.37 lit.a Cod penal şi de art.282 al.2 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal,
aflate în concurs.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că inculpatul D.C. a
desfăşurat activităţi comerciale în numele S.C. „Confitex" S.R.L. Bacău, fără a avea o
împuternicire din partea adevăratului administrator B. Gh.
Inculpatul D.C. a completat o filă C.E.C. în numele S.C. „Confitex" S.R.L.Bacău,
semnând-o şi aplicând o ştampilă falsă, predând apoi fila C.E.C. numitului P.Gh.C, pentru a fi
utilizată în cadrul unei tranzacţii comerciale.
Prin aceste acţiuni, inculpatul D.C. a falsificat fila C.E.C. şi a pus-o în circulaţie,
facându-se vinovat de comiterea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art.282 al.l Cod penal
şi de art.282 al.2 Cod penal.
Tribunalul Bacău, prin decizia penală nr.704 din 8.09.2005, a respins ca nefondat
apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr.973 din 24.03.2005, a Judecătoriei
Bacău.
Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr.37 din 19.01.2006, a admis recursul
declarat de inculpatul D.C., a casat în întregime sentinţa şi decizia instanţei de apel, iar în
conformitate cu art.334 Cod pr.penală, a schimbat încadrarea juridică a faptelor comise de
inculpat din art.282 al.l şi art.282 al.2 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal în
infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută şi pedepsită de art.290
Cod penal.
Curtea de Apel Bacău, a apreciat că încadrarea juridică legală a faptei este aceea
de fals în înscrisuri sub semnătură privată, deoarece fila C.E.C. emisă de inculpat,
constituie un act sub semnătură privată.
Pe de altă parte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de
art.290 Cod penal, include sub aspectul laturii obiective şi folosirea înscrisului falsificat şi în
raport de situaţia de fapt dată, instanţa de recurs, a reţinut o singură infracţiune, aceea
prevăzută de art.290 Cod penal.
În final Curtea de Apel a dispus achitarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii de
fals în înscrisuri sub semnătură privată pedepsită de art.290 Cod penal, potrivit art.l 1 pct.2
Cod pr.penală, raportat la art.10 lit.b Cod pr.penală, apreciindu-se că fapta nu prezintă gradul
de pericol social al unei infracţiuni. - Decizia penală nr. 37/R din 19.01.2006”14
14
Portalul instantelor de judecată – JURISPRUDEN Ă – Curtea de Apel Bacău

18
“Curtea de apel ALBA IULIA
Fals în înscrisuri oficiale.
Înlăturarea probei ştiinţifice a expertizei grafoscopice.
Nelegalitate.
La stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii
prevăzută de art. 288 al. 1 şi 2 Cod penal, instanţa se impunea să-şi fundamenteze
convingerea în urma administrării şi coroborării tuturor probelor ce ar fi condus la aflarea
adevărului judiciar în cauză, fără a elimina în mod nejustificat o probă ştiinţifică –
raportul de expertiză grafologică – în favoarea unor probe testimoniale indirecte.
Secţia penală – Decizia penală nr.735/11 decembrie 2006
Prin sentinţa penală nr.1623/23.11. 2005 pronunţată de Judecătoria Sibiu în baza art.
11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b/1 Cod procedură penală şi art. 18/1 Cod penal, a fost
achitat inculpatul M.D. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 288 al. 1 şi 2
Cod penal. Inculpatului i s-a aplicat o amendă administrativă .
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt că în august
2002 numita R.I s-a adresat OICGC Sibiu, unde inculpatul îndeplinea funcţia de şef serviciu,
pentru întocmirea unei lucrări intitulate „plan de situaţie”, fiindu-i necesară pentru obţinerea
autorizaţiei de construire a unui gard despărţitor.
Inculpatul a întocmit acesteia un raport de expertiză care a făcut parte integrantă din
sentinţa civilă nr. 1901/1993 şi în care era reprezentată grafic situaţia în teren a corpului
funciar de care era interesată reclamanta.
S-a reţinut că inculpatul a falsificat planul de situaţie, care conţinea anumite vicii
de reprezentare grafică a situaţiei în teren. Instanţa, constatând că reprezentarea grafică de pe
planul analizat este copie fidelă a planului de situaţie component al expertizei topografice
anexate sentinţei civile nr.1901/2003 a Judecătoriei Sibiu, care aparţine inculpatului, a
concluzionat că acesta era singurul care putea reproduce un act anterior şi singurul interesat
din instituţia respectivă să facă un serviciu beneficiarei.
Prin decizia penală nr. 196/28 august 2006 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar
penal nr. 1123/85/2006, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe
lângă Judecătoria Sibiu şi inculpatul D.M. împotriva sentinţei penale nr. 1623/23 noiembrie
2005 a Judecătoriei Sibiu.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul D.M., aducându-i critici pentru
nelegalitate şi netemeinicie, solicitând achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art.
10 lit. c Cod procedură penală. Recursul este fondat.
Curtea a reţinut că instanţa fondului a stabilit vinovăţia inculpatului în
considerarea unor probe testimoniale indirecte şi a unor înscrisuri de la dosar, pe baza unor
deducţii logice, eliminând însă o probă ştiinţifică – raportul de expertiză grafologică - şi
care îl excludea pe recurent ca fiind autor al semnăturii de pe actul falsificat.
În aceste circumstanţe, în condiţiile în care la dosar nu există probe evidente care
să răstoarne concluziile raportului de expertiză, se apreciază că în nici un caz aceste
concluzii nu pot fi ignorate.
Ca atare, se impunea, raportat la probele administrate, ca instanţa să adopte o
soluţie de achitare a inculpatului D.M., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c
Cod procedură penală.
Recursul a fost admis , iar decizia atacată şi sentinţa penală nr. 1623/2005 a
Judecătoriei Sibiu casate cu consecinţa celor expuse mai sus.”15
15
Portalul instantelor de judecată – JURISPRUDEN Ă – Curtea de Apel Alba Iulia

19
“TRIBUNALUL PRAHOVA
Înscrisuri emanând de la societăţi comerciale cu capital privat. Diferenţiere faţă de
înscrisurile oficiale. Consecinţe asupra încadrării juridice a falsificării acestor înscrisuri.
Participaţie penală. Pedeapsa aplicabilă instigatorului.
Prin s.p. nr. 1917/09.10.2008 a Judecatoriei Ploiesti, pronuntata în dosar nr.
9929/281/2007 s-a dispus, printre altele, în baza disp.art.288 al.1 C.pen. cu aplic. art.37 lit.a
C.pen., condamnarea inculpatei M.M., la o pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare (fapta din
09.03.2005). În baza disp.art.25 C.pen., rap. la art.215 al.1, 2, 3 C.pen. cu aplic.art.37 lit.a
C.pen., aceeasi inculpata a mai fost condamnata la o pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare (fapta
din 09.03.2005).
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca în luna februarie 2005,
inculpatul B.E. s-a întâlnit cu inculpata M.M. pe care o cunostea de mai multa vreme si cu
ajutorul careia a reusit sa-si recupereze cartea de munca de la S.C. S. B. S.N.C. În aceeasi zi
inculpatul si fratii M.M. si M.G.C. au purtat o discutie, inculpatului B.E. promitându-i-se ca i
se va asigura un loc de munca în cadrul SC G. G. SRL, ai carei asociati fratii M. erau, dar i s-a
cerut sa solicite un credit de la banca, pe numele sau.
În vederea obtinerii creditului, întrucât inculpatul B.E. nu era angajat al nici unei
societati, M.M. a întocmit pe numele acestuia adeverinta de salariat nr.1011/07.03.2005,
semnata si stampilata, prin care se atesta în fals ca era salariat al SC G.G. SRL.
De asemenea, prin fotocopiere, stergere si completare a falsificat copii ale carnetului
de munca al inculpatului, inserând date din care rezulta, de asemenea, ca B.E. ar fi fost
angajat al S.C. G.G. S.R.L.
În data de 09.03.2008, inculpatul B.E., însotit de M.M., s-a prezentat la Banca
Comerciala Româna - Sucursala Prahova, unde a solicitat obtinerea unui credit, declarând în
mod neadevarat ca este angajat al S.C. G.G. S.R.L. si depunând în sustinerea cererii, în
original, adeverinta de salariat întocmita de M.M., despre care cunostea ca este falsa, precum
si copia carnetului de munca (semnat si stampilat "conform cu originalul"), astfel cum fusese
falsificat de inculpata M.M.
Atitudinea celor doi inculpati, precum si actele prezentate de acestia au ridicat
suspiciuni ofiterului de credit (martora M.I.R.) care, ulterior depunerii dosarului a solicitat
inculpatilor, telefonic, originalul cartii de munca si care a constat, în urma verificarilor
efectuate la Inspectoratul Teritorial de Munca Prahova, ca B.E. nu a fost niciodata angajat al
S.C. G.G. S.R.L. - motiv pentru care cererea privind acordarea creditului a fost respinsa si a
fost sesizat Parchetul de pe lânga Judecatoria Ploiesti.
Împotriva acestei sentinte, au declarat apel Parchetul de pe lânga Judecatoria Ploiesti
si inculpata M.M.
În motivarea apelului, Parchetul a criticat sentinta primei instante sub aspectul
încadrarii juridice a faptei retinute în sarcina inculpatei M.M., sustinându-se ca în mod gresit
s-a dispus condamnarea acesteia pentru infractiunea de fals material în înscrisuri oficiale,
fiind vorba în realitate de infractiunea de fals în înscrisuri sub semnatura privata.
Se arata ca atât procurorul care a întocmit actul de sesizare, cât si prima instanta au
invocat practica judiciara veche, ce nu tine cont de interpretarile actuale date de instanta
suprema si curtile de apel din tara. Astfel, o societate comerciala, fiind persoana juridica de
drept privat, nu intra sub incidenta prevederilor art. 145 C.pen., iar înscrisurile emise de
societatea comerciala nu sunt înscrisuri oficiale, în sensul art. 150 alin. 2 C.pen.

20
În motivarea apelului, inculpata M.M. a solicitat schimbarea încadrarii juridice a
faptelor retinute în sarcina sa, respectiv din infractiunea de fals în înscrisuri oficiale în
fals în înscrisuri sub semnatura privata si din infractiunea de instigare la înselaciune în
infractiunea de complicitate la tentativa la înselaciune.
Astfel, se susţine ca în mod gresit s-a reţinut forma de participare a inculpatei la
infractiunea de înselaciune ca fiind instigare, în realitate amândoi inculpatii au conceput
modul de obtinere a creditului.
De asemenea, desi inculpatul B.E. a fost trimis în judecata pentru tentativa la
înselaciune, nu se explica de ce inculpata a fost trimisa în judecata pentru instigare la
înselaciune.
Tribunalul, examinând hotarârea apelată în raport de actele si lucrările dosarului, de
criticile formulate, precum si din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept, conform
dispozitiilor art. 371 C.p.p., constata ca apelurile sunt întemeiate, pentru urmatoarele
considerente:
În privinta situatiei de fapt retinute de prima instanta, Tribunalul constata ca s-a facut
o corecta apreciere a probatoriului administrat în cursul urmaririi penale si în faza de judecata.
Potrivit dispozitiilor art. 25 C.pen., instigatorul este persoana care, cu intentie,
determina pe o alta persoana sa savârseasca o fapta prevazuta de legea penala.
Întrucât inculpata, prin inocularea ideii obtinerii unui credit si prin demersurile
ulterioare constând în falsificarea documentelor mentionate, l-a convins pe inculpatul B.E. sa
se prezinte în data de 09.03.2005 la B.C.R., Tribunalul califica contributia acesteia la
comiterea infractiunii ca fiind aceea a unui instigator, iar nu a unui complice, cum s-a aratat
de catre inculpata.
Critica privind gresita încadrare juridica a faptei în infractiunea de instigare la
înselaciune, este însa întemeiata.
Se observa ca actiunea inculpatului de inducere în eroare a partii vatamate nu a produs
rezultatul cerut de lege în art. 215 C.pen., respectiv crearea unei pagube, functionarul bancii
procedând la efectuarea de verificari si depistând ca B. E. nu a fost niciodata angajat al S.C.
G.G. S.R.L. - motiv pentru care cererea privind acordarea creditului a fost respinsa.
Prin urmare, actiunea infractionala a inculpatului a îmbracat forma tentativei la
infractiunea de înselaciune.
Este nejustificata retinerea în sarcina inculpatei a instigarii la infractiunea consumata
de înselaciune, câta vreme autorul nu a comis decât o tentativa pedepsibila.
Potrivit dispozitiilor art. 27 C.pen., instigatorul se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta
de lege pentru autor, iar art. 28 C.pen. prevede ca circumstantele privitoare la fapta se rasfrâng
asupra participantilor în masura în care le-au cunoscut sau prevazut.
În interpretarea acestui text legal, în mod constat în literatura de specialitate s-a aratat
ca savârsirea de catre autor a unei infractiuni mai usoare decât cea la care s-a instigat va
profita tuturor participantilor.
Aceasta este si situatia în speţa de fata, desi autorul, inculpatul B.E., a fost instigat la
comiterea infractiunii de înselaciune, nereusind decât comiterea unei tentative pedepsibile,
aceasta împrejurare va profita si instigatorului, inculpata M.M.

21
Prin urmare, se impune schimbarea încadrarii juridice a faptei retinute în sarcina
inculpatei M.M., din infractiunea de instigare la înselaciune, prev. de art.25 C.pen., rap. la
art.215 al.1, 2, 3 C.pen. cu aplic.art.37 lit.a C.pen., în infractiunea de instigare la tentativa de
înselaciune, prev. de art.25 C.pen., rap. la art. 20 rap. la art. 215 al.1, 2, 3 C.pen. cu
aplic.art.37 lit.a C.pen., text de lege în baza caruia Tribunalul va dispune condamnarea
inculpatei.
O critica comuna a apelantei M.M. si a Parchetului vizeaza gresita încadrare a faptei
retinute în sarcina inculpatei, în infractiunea de fals material în înscrisuri oficiale.
Astfel, asa cum s-a retinut, M.M. a întocmit pe numele inculpatului adeverinta de
salariat nr.1011/07.03.2005, semnata si stampilata, prin care se atesta în fals ca era salariat al
S.C. G.G. S.R.L. De asemenea, prin fotocopiere, stergere si completare a falsificat copii ale
carnetului de munca al inculpatului, inserând date din care rezulta, de asemenea, ca B. E. ar fi
fost angajat al S.C. G.G. S.R.L.
Potrivit dispozitiilor art. 288 alin. 1 C.pen., constituie infractiunea de fals material în
înscrisuri oficiale si se pedepseste de lege, falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea
scrierii sau a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natura sa produca consecinte
juridice.
Obiectul material al infractiunii îl reprezinta astfel un înscris oficial, asupra caruia se
exercita actiunea de contrafacere sau de alterare.
Înscrisurile oficiale sunt definite de Codul Penal în art. 150 alin. 2, ca fiind orice
înscris care emana de la o unitate din cele la care se refera art. 145 C.pen. sau care apartine
unei astfel de unitati.
Unitatile la care se refera art. 145 C.pen. sunt autoritatile publice, institutiile publice,
institutiile sau alte persoane juridice de interes public.
Societaţile comerciale de drept privat, cum este S.C. GG. S.R.L. nu intră în
categoria acestor instituţii, de aceea nici actele care emana de la acestea nu vor avea
caracter de înscrisuri oficiale, ci pe acela de înscrisuri sub semnatura privata.
Tribunalul va proceda astfel la schimbarea încadrarii juridice a faptei retinute în
sarcina inculpatei, din infractiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288
al.1 C.pen. cu aplic. art.37 lit.a C.pen. în infractiunea de fals în înscrisuri sub semnatura
privata, prev. de art. 290 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 37 lit. a C.pen., text de lege în baza
caruia va dispune condamnarea inculpatei.”16
16
Portalul instantelor de judecată – JURISPRUDEN Ă – Tribunalul Prahova

22
“EXPERTIZA GRAFOLOGICĂ – NEÎNTRUNIREA LATUREI OBIECTIVE
Nu este întrunită latura obiectivă a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură
privată, întrucât intimatul nu a imitat semnătura vânzătoarei, ci doar a ajutat-o pe aceasta să
semneze însă punând mâna sa peste mâna acesteia, aşa cum arată martorii, este posibil să fi
imprimat scrisului unele trăsături ale scrisului său.
Trib. Bistriţa-Năsăud, s. pen., dec. nr. 28/R/11 februarie 2011, nepublicată
Prin sentinţa penală nr. 92/2010 pronunţată de Judecătoria Năsăud s-a admis în parte
plângerea formulată de petenţii MDC, SD, CS, DN, ZM şi AL împotriva Rezoluţiei dată de
Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci la data de 28.07.2009 în dosarul nr. 597/P/2009 şi
împotriva Rezoluţiei date de Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci la data de 27.08.2009
în dosarul nr. 255/II/2/2009, intimat fiind NID şi în consecinţă s-au desfiinţat în parte
rezoluţiile contestate, respectiv în partea ce priveşte soluţia de neîncepere a urmăririi penale
faţă de intimat sub aspectul comiterii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată,
prev. de art. 290 alin. 1 cod penal şi s-a trimis cauza Parchetului de pe lângă Judecătoria
Novaci în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimat pentru comiterea infracţiunii de
fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin 1 cod penal.
S-a respins plângerea formulată de petenţi, menţinându-se în parte, în ceea ce priveşte
soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimat sub aspectul comiterii infracţiunilor de
uz de fals prev. de art. 291 cod penal şi înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1 şi 2 cod penal,
rezoluţiile contestate, ca fiind temeinice şi legale.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs petentul ND.
Recursul declarat de intimat este întemeiat.
Prin rezoluţia atacată s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în baza art. 228 alin 6
rap. la art.10 lit a şi d Cod procedură penală, faţă de numitul NV cercetat sub aspectul
comiterii infracţiunilor de înşelăciune prev. de art. 215 alin 1 şi 2 Cod penal, fals în înscrisuri
sub semnătură privată prev. de art. 290 cod penal şi uz de fals prev. de art. 291 Cod penal.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa de fond a reţinut, în mod corect că fapta de
înşelăciune nu există în materialitatea ei, numita CV nefiind, în niciun fel, indusă în eroare cu
prilejul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare din data de 18 ianuarie 2006.
Astfel, din acest punct de vedere sunt relevante sunt cele reţinute în sentinţa civilă nr.
257/2008 pronunţată de Judecătoria Novaci în dosar nr. 98/267/2008 , rămasă definitivă şi
irevocabilă prin nerecurare, prin care s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul NID
împotriva pârâtei CV, constatându-se valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare
încheiat între părţi cu privire la patru terenuri situate în extravilan şi un teren situat în
intravilan, pronunţându-se o sentinţă care ţine loc de act autentic de vânzare cumpărare cu
privire la aceste terenuri.
Referitor la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290
Cod penal instanţa de fond a reţinut că este necesară şi verificarea îndeplinirii condiţiilor
laturii obiective a acestei infracţiuni, impunându-se trimiterea cauzei Parchetului de pe lângă
Judecătoria Novaci în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimat, iar în cadrul urmăririi
penale organele de cercetare penală vor cerceta dacă semnătura de la rubrica „vânzător” de pe
înscrisul întitulat „chitanţă” aflat în copie la f. 13 dos urmărire penală şi în original la fila 6
din dos. nr. 98/267/2008 al Judecătoriei Novaci aparţine titularei sau intimatului,
administrând proba cu expertiza grafică în acest scop.

23
Elementul material al acestei infracţiuni este alcătuit din două acţiuni săvârşite
succesiv, respectiv falsificarea înscrisului, prin contrafacerea scrierii ori subscrierii sau prin
alterarea lui, în orice mod şi folosirea înscrisului falsificat ori încredinţarea sa spre folosire
altei persoane.
În prezenta cauză realizarea elementului material al infracţiunii trebuie analizată doar
sub aspectul modalităţii alternative a contrafacerii subscrierii, care înseamnă imitarea
semnăturii persoanei care trebuia să semneze actul, dacă nu ar fi fost falsificat.
La dosar petenţii au depus o expertiză grafică extrajudiciară care concluzionează
că semnătura de la poziţia „ vânzător” de pe chitanţa datată 18 februarie 2006 nu a fost
executată de numita CV, ci de aceeaşi persoană care a scris şi textul chitanţei.
Potrivit art. 63 Cod procedură penală probele nu au o valoare mai dinainte stabilită
aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în
urma examinării tuturor probelor administrate.
Prin urmare, o expertiză grafică, fie ea judiciară sau extrajudiciară, nu are valoare
probatorie absolută, concluziile acesteia trebuind a fi coroborate cu întreg materialul
probator existent în cauză.
Pe parcursul cercetărilor au fost audiaţi în calitate de martori numiţii BV şi BI, care au
asistat la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare, semnându-l la poziţia „ martor”,
aceştia arătând că înscrisul respectiv a fost semnat de numita CV la poziţia „Vânzător”,
dar datorită faptului că aceasta era în vârstă şi nu mai vedea bine, iar în cameră era frig,
numitul NID a ajutat-o să semneze, punându-i mâna peste mâna acesteia, cu acceptul său
şi, în prezenţa lor, intimatul NID a achitat numitei CV suma de 1000 lei prevăzută drept preţ
în antecontractul de vânzare cumpărare încheiat.
Din probele mai sus arătate rezultă, în mod evident, că nu este întrunită latura
obiectivă a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât intimatul nu a
imitat semnătura vânzătoarei, ci doar a ajutat-o pe aceasta să semneze însă punând mâna sa
peste mâna acesteia, aşa cum arată martorii, este posibil să fi imprimat scrisului unele trăsături
ale scrisului său.
Pe de altă parte, latura subiectivă a infracţiunii constă în intenţie directă, calificată prin
scop, privind atât acţiunea de falsificare, cât şi cea de folosire a înscrisului falsificat, urmărind
valorificarea unui înscris cu conţinut neadevărat.
Ori, intimatul nu a acţionat cu o astfel de intenţie, ci doar a ajutat-o pe vânzătoare să-şi
exprime, prin semnătură, consimţământul cu privire la încheierea actului juridic respectiv,
semnificativ, din acest punct de vedere fiind faptul că, aşa cum am arătat mai sus, cu ocazia
procesului civil desfăşurat la judecătoria Novaci, vânzătoarea CV, personal, la interogator, a
confirmat realitatea operaţiunii juridice, nefiind întrunită nici latura subiectivă a infracţiunii
de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În aceste condiţii este evident că urmărirea penală este completă neexistând alte
împrejurări care să fie nevoie a fi elucidate, efectuarea unei noi expertize grafice, de
această dată judiciară, neavând relevanţă şi, prin urmare, trimiterea cauzei la procuror nu
se justifică.
Pentru aceste considerente, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. b Cod procedură penală
tribunalul va admite recursul declarat de intimatul ND împotriva sentinţei penale nr. 92
din 15 septembrie 2010 pronunţată de Judecătoria Năsăud în dosarul penal nr. 287/265/2010,
pe care o va casa în întregime şi rejudecând va respinge ca neîntemeiată plângerea
formulată de petenţi împotriva rezoluţiei din 28.07.2009 emisă de procuror în dosarul nr.
597/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci.”17
17
Portalul instantelor de judecată – JURISPRUDEN Ă – Tribunalul Bistrita Năsăud

24
C O N C L U Z I I
Faptele de pericol social, componente ale fenomenului criminalităţii, sunt declarate de
legea penală ca infracţiuni. Aceste fapte se manifestă în forme deosebit de variate şi
caracteristice. În această diversitate de manifestare fiecare faptă prin care se aduce atingere
unor relaţii, valori sau interese sociale, politice, economice, morale cuprinde un anumit
conţinut specific, anumite trăsături definitorii, care determină o individualitate infracţională
proprie.
Pentru înlăturarea sau reducerea manifestărilor antisociale, prin mijloacele dreptului
penal, este necesară incriminarea prin lege a fiecărei fapte de pericol social ca infracţiune.
Pentru aceasta, norma juridică penală conţine, potrivit structurii sale, o dispoziţie de
incriminare, prin care stabileşte coţinutul specific al fiecărei infracţiuni în parte, prin urmare
se defineşte conţinutul juridic al fiecărei infracţiuni, în mod general şi abstract.
Legea incriminează ca infracţiune numai acea faptă care prezintă pericol social,
respectiv aduce atingere valorilor puse sub ocrotirea legii penale şi care presupune ca
sancţiune o pedeapsă .
Pe lângă conţinutul infracţional variat, faptele de pericol social declarate prin lege
infracţiuni, prezintă şi un grad de pericol social abstract, care variază de la o infracţiune la alta
şi pentru stabilirea acestui grad de pericol social al faptei incriminate, legiuitorul stabileşte
pentru fiecare infracţiune în parte pedeapsa corespunzătoare.
Deci, norma penală conţine în structura sa pe lângă dispoziţia de incriminare-şi
o dispoziţie de sacţionare, prin aceasta din urmă stabilindu-se felul pedepsei şi limitele
speciale ale acesteia. Din cele expuse rezultă că dreptul penal conţine, pe lângă normele părţii
generale, şi o categorie de norme, care determină faptele de pericol social ce costituie
infracţiuni, reglementează conţinutul specific al fiecărei infracţiuni şi stabilesc pedepsele
aplicabile pentru fiecare infracţiune. Aceste norme se mai numesc de parte specială şi în
totalitate alcătuiesc partea specială a dreptului penal,
Prin urmare, putem afirma că dreptul penal-partea specială cuprinde ansamblul
normelor juridice prin care se stabilesc faptele de pericol social considerate infracţiuni şi
pedepse aplicabile celor vinovaţi de încălcarea lor.

25
C O N C L U Z I I P E R S O N A L E
În acest referat am tratat succint tema expertizei tehnico – ştiinţifice la modul general,
şi am exemplificat cateva speţe referitoare la infracţiuni de fals si expertize dispuse sau
infirmate de catre instanţele romaneşti.
Consider că în acest domeniu, dezvoltarea tehnicii va ajuta logica criminalistului
expert din ce în ce mai mult.
Observăm că ştiinţa a devenit din ce in ce mai exactă, asfel, potrivit unui studiu
european de criminalistică, probabilitatea de eroare a unei expertize grafologice este sub 1%,
ceea ce ne duce la concluzia ca expertizele au un caracter marcant in ansamblul unui proces
judiciar – fie el penal sau civil.
La pagina nr.18 a acestui referat, am arătat importanţa capitală a expertizei – astfel un
invinuit care fusese condamnat pentru săvarşirea unei infracţiuni de catre două instanţe,
respectiv o Judecătorie si un Tribunal – a fost achitat de instanţa superioară – respectiv
Curtea de Apel, prin invocarea unei expertize tehnico-ştiinţifice, care culmea, exista la dosar,
dar fusese complet ignorată de instanţele inferioare.
Folosirea “expertizelor” in general, se impune din ce in ce mai mult in domeniul
dreptului, inlăturând posibilitaţi de eroare sau interpretare gresită a unor circumstanţe sau stări
de fapt existente la un moment dat în cadrul unui proces juridic.
Consider că mecanismul de predare-învaţare-aplicare a cunoştinţelor din domeniul
expertizelor ar trebui implementat ca şi materie de sine stătătoare in facultaţile de drept din
Romania, cât mai curând posibil.
”În majoritatea lor, oamenii se supun mai mult constrângerii decât cuvântului şi mai
mult pedepsei decât poruncii datoriei.”18
18
Aristotel în Etica Nicomahică

26
Bibliografie:
Berger, Adolf. Encyclopedic Dictionary of Roman Law. Philadelphia: The American
Philosophical Society, [1953].
Jacques Raveneau - Traite des inscriptions en Faux et reconniossancances d'escritures
et signatures – 1666
www.csm1909.ro/csm/linkuri/14_10_2009__27247_ro.nn
http://www.acuz.net/html/cercetarea-criminalistica-a-falsurilor-de-inscrisuri-
www.acuz.net.htmlmm
revista-criminalistică-nr-42005 – DIN ISTORIA CRIMINALISTICII (III) – Chestor
de Poliţie conf. univ. dr. Lazăr Cârjan
V. Bercheşan - Valorificarea ştiinţifică a urmelor infracţiunii, vol III, Editura Little
Star, Buc., 2003.
Ciopraga - I. Iacobuţă, Criminalistică, Editura Junimea, Iasi, 2001.
Em. Stancu - Tratat de criminalistică, Editura Actamii, Buc, 2001.
V. Bercheşan, Cercetarea penală., Criminalistică - teorie şi practică, Ediţia a II-a, Ed.
Icar, Buc., 2002.
Mircea - Criminalistică, Editura Lumina Lex, Bucureşti,2001.
D. Sandu - Falsul în acte., Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1994.
Lazăr Cârjan / Compendiu de criminalistică. – Bucureşti, Editura Fundaţiei România
de Mâine, 2004
Portalul instanţelor de judecată – JURISPRUDEN Ă – Curtea de Apel Bacău
Portalul instanţelor de judecată – JURISPRUDEN Ă – Curtea de Apel Alba Iulia
Portalul instanţelor de judecată – JURISPRUDEN Ă – Tribunalul Prahova
Portalul instanţelor de judecată – JURISPRUDEN Ă – Tribunalul Bistriţa Năsăud
Aristotel – Etică Nihomatică

Expertiza

Recommended

Recommended

More Related Content

What's hot

What's hot (20)

Viewers also liked

Viewers also liked (18)

Similar to Expertiza

Similar to Expertiza (20)

More from Ilie Nicu

More from Ilie Nicu (20)

Expertiza