Criminalistică

1. Cuprins
Introducere.......................................................................................
Capitolul.I1.1.Scurt istoric.............................................................
12Definirea şi obiectivele balisticii judiciare.................................
1.3.Notiuni tehnice despre armele cu teava ghintuita......................
Capitolul II Etapele efectuarii expertize balistice........................
2.1.Identificarea armei si a muniţiei folosite ................................
2.2Examinarea starii de functionare a armei.................................
2.4.Examinarea armei defecte şi stabilirea dacă arma cercetată se putea
declanşa fară apasare..
25Stabilirea intervalului de timp scurs de la ultima targere..
Capitolul III Stabilirea distantei si directiei de tragere in cadrul expertizei
3.1.Determinarea locului in care s-a aflat tragatorul.....................
3.2.Determinarea locului in care s-a aflat persoana in care s-a tras.. Capitolul IV
Metode de fixare şi ridicarea armelor ................
4.1.Cercetarea armei de la locul faptei.........................................
4.2.Căutarea,fixarea,ridicarea tuburilor de cartuşe trase...............
4.3Căautarea ,fixarea ,ridicarea gloantelor de la locul faptei...........
Capitolul V Cercetarea criminalistica a urmelor produse prin folosirea armelor
cu ţeava ghintuită şi mecanismul de producere a acestora.
5.1.Expertiza urmelor principale...............................................
5.2.Expertiza urmelor secundare
5.3.Urmele create pe obiectele de la locul faptei...........................
5.4.Urmele create pe corpul victimei..........................................
Capitolul
VI.Concluzii.................................................................................................Bibliog
rafie.....................................................................................................................
1

2. Introducere
Balistica judiciara repzintă o ramura distinctă a tehnicii criminalistice,destinată
examinarii armelor şi urmelor acestora,prin metode si mijloace tehnico-stiintifice
specializate,în scopul determinării împrejurărilor în care a fost folosită o arma la
comiterea unei infracţiuni si al identificării sale.
Balistica judiciară işi propune să identifice arma dupa urmele lăsate pe tub ,să
determine distanţa de la care s-a tras după urmele secundare,să stabilească
vechimea aproximativă a împuscaturii.Aceasta ramura oferă date necesare
cercetării infracţiunilor de violenţă.identificarea armei folosite si a
făptuitorului,contribuind la aflarea adevarului în cauza cercetată.Balistica
judiciară se sprijină pe datele balisticii generale privind construcţia si funţionarea
armelor de foc portabile si a muniţiei folosite de acetea,preluând in acelaşi timp
o serie de metode de examinare din alte ştiinţe,cum sunt:fizica,chimia,medicina
legală pe care le adaptează obiectului său de studiu.
Din punt de vedere etimologic,rădăcinele cuvântului “balistică” se regăsesc in
termenul latin “balista ”si in grecescul “ballo”,care inseamnă “a
arunca”.Termenul provine din antichitate si evidenţia un atac cu ajutorul
catapultelor,care,printr-un sistem mecanic,aruncau bolovani sau alt gen de
proiectile asupra cetăţilor asaltate.
Cristalizarea si modernizaea balisticii judiciare a continuat cu mult succes ,iar
procesul continuă la înălţimea sarcinilor impuse de dezvoltarea producţiei de
armament modern ,a mijloacelor si metodelor moderne de descoperire a
infracţiunilor comise cu arme de foc.Ceea ce a stat la baza acestei ramuri a
ştiinţei criminalistice a fost experimentul stiinţific privit la modul general si
experimentul judiciar raportat la fiecare cauza instrumentală.
2

3. Metodele elaborate de balistica judiciară se împart în două mari grupe:cele
aplicate de către organele de urmărire penale pentru
descoperirea,ridicarea,fixarea si examinarea armelor si urmelor acestora la locul
săvârşirii faptei şi cele necesare în munca desfăşurării în laborator .Problemele
ridicate in cadrul balisticii judiciare sînt urmatoarele:Descoperirea urmelor lăsate
de folosirea armelor;Descoperirea armelor şi a muniţiei folosite sau
disponibile;Stabilirea direcţiei şi a distanţei de la care s-a tras si a locului
faptei;Stabilirea vechimii împuşcăturii precum şi cît timp nu a fost folosită
arma;Identificarea armei folosite,după urmele create de aceasta;Identificarea
tipului de muniţie folosită;Stabilirea faptului dacă arma este în stare de
funcţionare;Stabilirea faptului daca arma se putea declanşa fără apăsarea
trăgaciului,prin cădere sau izbitură;Examinarea elementelor armei daca aceasta
cuprinde elemente străine de prima formă de fabricaţie;Refacerea seriei
înlăturate a unei arme;Aprecierea condiţiilor tehnice de efectuare a
tragerii;Stabilirea primei împuşcături din mai multe trase asupra aceleiaşi
victime;
Organul de urmarire penală trebuie să distingă care sînt problemele pe care le
poate rezolva cu mijloacele de teren şi care sînt problemele care pot fi rezolvate
în mai bune condiţii sau in exclusivitate de către expertiza balistico-judiciară.
Expertiza balistică nu studiază în mod absolut toate tipurile de arma existente ,ci
numai tipurile folosite mai frecvent de către infractori,dar metodele de elaborare
se vor extinde la orice formă de armă folosită în infracţiune.
Identificarea unei arme se bazează pe reproducerea unor părţi din construcţia sa
,asupra muniţiei folosite sau asupra altor obiecte.Prin identificarea directă a
armei se urmareşte identificarea indirectă a trăgătorului.
3

4. Capitolul 1.1.Scurt istoric
Balistica judiciară a devenit un domeniu de sine stătător în deceniul al XX-lea
al secolului nostru,prin elaborarea şi perfecţionarea unor metode proprii de
examinare,îndeosebi de identificare a armelor dupa urmele formate pe tub si pe
proiectil.Până atunci problematica cercetării era abordată separat în diverse
lucrări, în funcţie de profilul acestora (medicină legală,balistică militară).
Apariţia armamentului portativ şi utilizarea acestuia în comiterea unor
infracţiuni,a impus cu necesitate descoperirea unor metode de identificare a
armelor folosite,metode care s-au dezvoltat de-a lungul timpului.
În anul 1935 Henry Goddard a identificat autorul unei infracţiuni de
omor,comisă cu armă de foc după o urmă descoperită pe proiectilul în
litigiu,urmă care avea corespondenţa în tiparul pentru gloanţe descoperit la
domiciliul persoanei bănuite.
În anul 1889 a fost evidenţiată valoarea criminalistică a striaţiilor create pe
gloanţe atunci când parcurg canalul ţevii,dar nu de către criminalişti,dar de
medicii legişti,care au descoperit că profilul interior al ţevii armelor de foc lasă
pe glonţ anumite trasee ce pot contribui la identificarea armei cu ţeavă ghintuită.
Alexandre Lacassagne profesor de medicină legală la Lyon a descoperit pentru
prima dată importanţa stiaţiilor lăsate de ghinturile ţevei pe proiectil în procesul
identificării armei de foc în 1989.1
Chimistul Paul Ieserich a efectuat în 1988, la Berlin o tragere experimentală cu
o armă in litigiu,obţinând un proiectil model de comparaţie.Acesta a efectuat o
examinare comparativă a proiectilului în litigiu cu cel tras experimental,la
microscop,constatând că striaţiilor celor doua proiectile sunt identice.
În 1905 Richard Kokel-şeful Institutului Medico Legal din Leipzing a
evidenţiat profilul urmelor lăsate de ghinturi,prin rularea proiectilelor pe plăcuţe
1Nicolae Buzatu,D.Cornean,C.Carpinean,Criminalistica,editura Dacia Europa,Nova-Lugoj,2003;
pp.164-165
4

5. de ceară şi oxid de zinc,după care a examinat negativele proiectilelor în litigiu
comparându-le cu negativul proiectilelor model de comparaţie.
O altă descoperire importantă a fost realizată în 1913 de profesorul Baltazard
din Paris,care a demonstrat posibilitatea identificării unei arme de foc,după
urmele lăsate pe tubul de cartuş şi pe capsa acestuia.2
O contribuţie majoră la îmbunătăţirea acestui domeniu l-a avut americanul
CharlesE.Waite.Acesta în perioada 1919-1923 a realizat prima colecţie de
armament conţinând peste 1500 de modele de arme,menită a fi utilizată in
procesul identificării de grup.Charles E.Waite împreună cu fi zicianul John
Fisher şi chimistul Phillipp O.Gravelle au efectuat demersuri ştiiţifice importante
în microscopie şi fotografie.Acest fapt a ajutat la punerea bazei în descoperirea
microscopului comparator,instrument care a permis examinarea comparativă
simultană a doua proiectile.Cercetarile lui Charles E.Waite au fost continuate de
către Calvin Goddard din Stetele Unite ale Americii care a pus bazele balisticii
judiciare ca ramură distinctă a ştiinţei criminalisticii.
În Europa,o contribuţie îndestulatoare in dezvoltarea balisticii judiciare a avut-o
Otto Mezger,directorul Biroului de Cercetare Chimică a oraşului Stuttgard ,care
împreună cu Robert Bosch au realizat un sistem eficient de examinare a
proiectilelor,au descoperit cele mai bune metode de recuperare a
gloanţelor,efectuând trageri în cutii cu vată,în ceară,lemn de esenţă moale,tuburi
cu apă,cărţi groase,etc.Dânşii au contribuit la dezvoltarea sistemului de ilustrare
fotografică a uremlor comparate.
Din perioada primului război mondial a cresut producţia în masă a
armamantului şi în cosecinţă a numărului de infracţiuni comise cu armele de foc.
Acest fapt a dus la creşterea şi a numărului de specialişti interesaţi de
descoperirea unor metode eficiente de identificare a armelor de foc utilizate la
comiterea unor infracţiuni.Pierre Mediger a reluat urmele lăsate pe tubul de
2Ilie Botos,Criminalistica,editura Risoprint ,Cluj-Napoca,2002,pp.4-5
5

6. cartuş şi pe capsă de către mecanismul de percuţie şi cel de extracţie,în 1919 la
Luxemburg.
În Belgia,Dr. G.D.Rocher a preluat conducerea şcolii de criminologie şi poliţie
ştiinţifică şi împreună cu It.col.Mage,profesor la şcoala de război au efectuat
cercetări în acest domeniu.
Criminalistul si totodată chimist, Hulst împreună cu Von Leden Hulseboschi au
făcut o serie de experimente şi comunicări ştiinţifice în domeniu .
Au fost editate o serie de lucrări ştiinţifice :Georgiades în Grecia iar în
Rusia,Matvojev şi Sususkin,ceea ce a îmbogaţit domeniul balisticii judiciare.
Deja în 1930 infracţiunile comise cu arme de foc erau investigate pe criterii
ştiinţifice,astefl că în Europa în acea perioadă se utilizau mai multe microscoape
de comparare decât în Statele Unite ale Americii unde a fost facută aceasta
descoperire.
Cristalizarea si moderernizarea balisticii judiciare a continuat şi încă mai
continuă în zilele noastre cu mult succes.Ceea ce a stat la baza acestei ramuri a
ştinţei criminalisticii a fost experimetul ştiinţific privit la modul general şi
experimentul judiciar raportat la fiecare cauză instrumentată.
Astfel s-a creat un sistem apreciativ în ceea ce priveşte urmele lăsate de armele
de foc pe elementele de muniţie,urmele împuşcăturii şi valoarea acestora în
identificarea armei cu care s-a tras şi a autorului infracţiunii.Datorită acestor
descoperiri, balistica judiciară devine o ramură distinctă a tehnicii criminalistice.
3
Cristalizarea balisticii a continuat cu mult succes până in zilele noastre,fiind la
inălţimea sarcinilor impuse de dezvoltarea armamentului modern şi a mijloacelor
şi metodelor moderne de descoperire a infracţiunilor comise cu arme de foc.
3
6

7. În aceste condiţii s-a creat in timp un sistem apreciativ în ceea ce priveşte urmele
lăsate de arme pe elementele de muniţie,urmele împuşcăturii şi valoarea acestora
în indetificarea armei cu care s-a tras şi a autorului infracţiunii.
Astfel,experienţa acumulată de specialişti precum şi utilizarea principiilor şi a
legităţilor puse la dispoziţie de ştiinţe exacte au făcut posibil ca balistica
judiciară să devină o ramură distinctă a tehnicii criminalistice.
1.2.Definirea si obiectivele balisticii judiciare
La nivel judeţean funcţionează laboratoare de criminalistică încadrate cu
experţi criminalişti care desfăşoară activităţi în domeniul constatării tehnico-ştiinţifice,
efectuând prima experiză în domeniul balisticii judiciare.4
Exertizele criminalistice se efectuează de experţi oficiali în institutele şi laboratoarele de expertiză
criminalistică, înfiinţate potrivit dispoziţiilor legale.5Balistica generală are două ramuri:balistica
interioară şi balistica exterioară. Balistica internă este stiinţa, care studiază procesele care se produc în
momentul tragerii în deosebi la miscarea glontului în canalul ţevii. Prin fenomenul tragerii înţelegem
aruncarea glonţului din canalul tevii armei sub presiunea energiei gazelor, create la arderea încarcaturii de
pulbere.La efectuarea tragerii din arma de foc provin urmatoarele fenomene:percutoriil lovind cartusul
face ca substanţa explozivă din capsă să detune dând naştere la flacară, care prin orificiile din fundul
tubului aprinde încărcătura de pulbere. La arderea pulberii se formează о cantitate mare de gaze încalzite,
creând în canalul ţevii о presiune înaltă ce acţionează cu aceeaşi forţă în toate direcţiile şi anume asupra
fundului si pereţilor tubului cartuşului, închizator si fundul glontului.În rezultat glonţul începe să se mişte
în interiorul ţevii, imprimindu-şi о mişcare accelerată, obligandu-l să intre forţat cu camaşa în ghinturi,
rotindu-se în ele înainteaza în canalul ţevii cu о vitează crescândă, după care este aruncat afară pe direcţiile
axului ţevii, din altă parte presiunea gazelor asupra fundului tubului provoacă mişcarea înapoi a
armei.Concomitent la tragere se produce vibraţia ţevii şi încălzirea ei.6 Tragerea etse un proces
4 Nelu Viorel Cătuna,Criminalistică,edit.C.H.Beck,Bucureşti,2008,pp.87-88
5 Ord.nr.75din 24 august 200,privind autorizarea experţilor criminalişti,art.1
6 Regie live
7

8. termodinamic şi gazodinamic complex şi rapid.Sursa de energie utilizată sunt combustibilii chimici sub
formă de pulberi balistice,caracterizaţi de o mare cantitate de energie chimică.
Balistica exterioară este o ramură a mecanicii,care studiază legile miţşcării unui
corp greu,aruncat sub un anumit unghi faţă de orizont.7Exista şi a treia etapă
balistica terminală studiază comportamentul proiectilului care a atins ţinta,
precum şi reacţiile fiziologice şi biologice pe care le provoacă în corpul
victimei.8
În cadrul expertizei balistice,organul de urmărire penală care dispune lucrare îi
este interzis să creieze modele de comparat,cunoscut fiind că armele bănuite că
au fost folosite la tragerile inriminate trebuie să fie prezentate pentru examinare
fără nicio intervenţie asupra lor,tocmai datorită multitudinii de probleme ce se
cer a fi rezolvate,pe lângă identitatea propriu-zisă a armei cu care s-a tras.9 În
studierea fenomenelor împuşcăturii,a proprietăţii unei arme şi a muniţiilor
acesteia,baliszica judiciara se bazează pe datele ştiinţelor tehnice-militare.
Problema identificării armei după gloanţe şi tuburi de cartuş,a creării
urmelor în obstacole,a stabilirii distanţei de la care s-a tras,precum şi a stabilirii
altor date sînt specifice si elaborate de sine stătător de balistica judiciară,în acest
scop utilizându-se şi informaţiile altor ramuri ale criminalistcii,având intâietate
datele traseologiei,care elaborează problemele ale mecanismului creării urmelor .
În cadrul acestei ştiinţe se aplică pe scară largă diferite procedeie de
examinare,care se utilizeaza şi în cadrul altor ramuri ale criminalisticii,cum ar
fi:microspcopia comarativă,fotografia,examinarea cu raze infraroşii si
ultravioletele,etc.Se mai aplică şi metode de examinare chimice si electro-chimice.
10 Balistica judiciară studiaza armele,muniţia,şi urmele acestora,create
pe corpul sau îmbrăcămintea unei persoane ori pe alte obiecte.Armele sunt foarte
7 Ilie Botoş,op.cit,pp.3-6
8 www.igpr.ro
9 Ion Vochescu,Criminalistica,Edit. Academia,Bucureşti,2000,p.114-115
10 S.A.Golunski,Criminalistica,editura Stiintifica,Bucuresti,1961 pp.142
8

9. variate în ceea ce priveşte construcţia şi funcţionarea acestora.Balistica studiază
armamentul folosit de infanterie,a cărui manipulare este mai comodă. Problema
care-şi propune să stabilească dacă studierea urmelor armei şi a împuşcăturii
întâlnite pe corpul victimei aparţine criminalisticii sau medicinei legale.Situtaţie
care ne demonstează că,deşi criminalistica are un obiect de studiu propriu,nu se
poate dezvolta fară o colaborare cu alte ştiinţe,dintre care un rol important îl
joacă medicina legală,chimia,fizica. În prezent balistcica judiciară este tratată în
mod unitar de fiecare dintre autorii de specialitate.Deşi a preluat o serie de
informaţii din balistica generală,cum sunt datele referitoare la balistică exterioară
sau balistica ţintei,balistcica judiciară se distanţeaza de aceasta prin obiectivele
urmărite şi prin metodele la care se apelează.Spre deosebire de balistica
generală,balistica judiciară are ca obiectivsă identifice o armă după urmele lăsate
pe tub,să determine distanţa de la care s-a tras după urmele secundare.să
stabilească vechimea aproximativă a împuşcăturii.11 Una din cele mai importante
sarcini ce îi revine balisticii judiciare este identificarea generală şi individuală a
armelor cu ţeavă ghintuită. Expertiza balistica fiind un proces complex,în
obiectivul său privind identificarea armei cu care s-a comis infracţiunea,precum
şi stabilirea condiţiilor în care au avut loc fapta dată ,specialistul este chemat să
răsăundă la o serie de întrebări:dacă arma este în stare de funcţionare,dacă
aceasta ar putea declanşa un foc fără acţionarea trăgaciului;dacă un glonţ sau un
tub au fost trase cu o anumită armă identificată;stabilirea tipului de armă du care
a fost tras un glonţ cu anumite caracteristici;stabilirea distanţei de la care s-a
tras;stabilirea poziţiei victimei şi a trăgătorului;dacă glonţul care a lovit victima
şi-a schimbat traiectoria iniţială în urma unui ricoşat;stabilirea seriei şi
numărului armei în cazul în care acestea sunt slab vizibile;12determinarea
faptului daca seria armei a fost modificată;descoperirea urmelor lăsate de
11 Emilian StancuTrata de Criminalistică,Universul Juridic,Bucureşti,2007,pp..233-234
12Adrian Fratila,Andreea-DianaVasilescu,Criminalistica,editura Continent
XXI,Bucuresti,2001,pp.74-75
9

10. întrebuinţarea armei ;stabilirea vechimii împuşcăturii;dacă arma cuprinde
elemente străine de prima formă de fabricaţie.
În sfera balistcii judiciare intra o serie de probleme care îşi găsesc rezolvarea în
activitatea de teren a organelor de urmărire penală,cea mai mare parte însă nu
poate fi rezolvată decât în condiţiile de laborator .Organul e urmarire penală
trebuie să cunoască ce probleme poate rezolva cu mijloace de teren şi care sunt
problemele ce nu pot fi rezolvate decât prin expertiza balistică în laborator.
1.3.Noţiuni tehnice despre armele cu ţeavă ghintuită.
Stabilirea împrejurarilor în care a fost săvârşită o faptă penală,cu folosirea unei
arme,obligă pe orice magistrat sa posede noţiuni minime de balistică. Pncipalele
elemente ale unei arme sînt:ţeava,mecaniscul de închidere,cel de dare a
focului,sau percuţia şi de scoatere a tubului tras,patul sau crosa armei şi sitemul
de ochire.Aşa cum remarca literatura de specialitate, ţeava serveşte la dirijarea
glonţului, imprimând acestuia o mişcare de rotaţie în jurul axei, necesară
stabilirii traiectoriei.După cum este cunoscut, în limbaj tehnic, prin ţeava se
înţelege acea piesă din metal, sticlă sau alte materiale de forma cilindrică şi
goală în interior, cu lungimea mai mare în raport cu diametrul ei exterior. La
armele de foc, ţeava este confecţionată din oţel. Partea interioară a ţevii poartă
denumirea de canalul ţevii. Axa canalului ţevii desemnează linia dreaptă
imaginară care trece prin mijlocul canalului ţevii. Partea din faţă a ţevii se
termină cu o retezătură. La fel, partea din spate a ţevii – denumită culată – se
termină cu retezătura culatei.
Ţeava oricărei arme de foc prezintă şi alte elemente componente, respectiv –
camera cartuşului, care are rolul de a introduce cartuşul.Canalul de racordare ,de
forţare , reprezintă locaşul de intrare al glonţului şi e destinat pătrunderii
progresive a glonţului în ultima zonă a ţevii, adică în zona ghintuită a
acesteia.Ghinturile ţevii, servesc, aşa cum am precizat, la imprimarea unei
10

11. mişcări de rotaţie a glonţului. Prin ghinturi se înţeleg acele canale longitudinale
practicate pe suprafaţa interioară a ţevii unei arme de foc care forţează
proiectilul, în timpul parcurgerii ţevii, să capete o mişcare de rotaţie în jurul axei
sale. Prin mişcarea de rotaţie se asigură stabilitatea proiectilului pe traiectorie.
Pereţii laterali ai ghinturilor se numesc flancuri, iar intervalele dintre ghinturi
poartă denumirea de plinuri. Flancul ghintului care obligă glonţul este denumit şi
flanc de atac, în timp ce flancul opus se numeşte flanc liber.Diametrul canalului
ţevii poartă numele de calibru. Cele mai întâlnite arme de foc au următoarele
calibre: la revolvere , între 7.62 mm şi 11.43 mm; la pistoale , între 4.55 mm şi
11.50 mm;la armele cu ţeava lunga între 7.92 mm şi 8 mm. Numărul ghinturilor
variază în funcţie de tipul şi modelul armei.
La marea majoritate a armelor de foc sensul ghinturilor este spre dreapta, sensul
ghinturilor spre stânga întâlnindu-se mai rar, de regula în cazul armelor mai
vechi.Ghinturile sunt mai largi decât plinurile, lăţimea unui ghint fiind de două
ori mai mare decât cea a unui plin. Lăţimea ghinturilor şi înclinaţia – în grade – a
acestora formează aşa numitul câmp al ghinturilor.13
La ţevile ghintuite, calibrul ţevii se determină prin măsurarea distanţei dintre
doua plinuri opuse, în timp ce la ţevile lise, aceasta se stabileşte prin diametrul
nominalizat măsurat între pereţii ţevii. Astfel calibrul la armele cu ţeava lisă (de
regula la armele de vânătoare cu alice) a fost calculat în felul următor: s-au
fabricat sfere din oţel cu diametrul egal cu diametrul interior al diferitelor ţevi de
arme de vânătoare. Apoi s-au numărat câte bucăţi, sfere din oţel, de o anumită
mărime sunt intr-un pfund (unitate de măsură a greutăţii egala cu aproximativ
0.5 Kg). Astfel sferele mici erau 12 la un pfund, cele mici erau 16 bucăţi şi aşa
mai departe. Deci calibrul armelor de vânătoare cu alice este egal cu numărul
sferelor din oţel, având diametrul egal cu cel al ţevii armei, ce intră într-o unitate
de măsură a greutăţii.Prin urmare, ţevile armelor de foc se diferenţiază între ele
13 http://www.criminalistic.ro/partile-componente-ale-armelor-de-foc/
11

12. printr-o serie de criterii, acestea constituindu-se în tot atâtea elemente de
identificare, astfel:ţeava armei este formată din camera cartuşului,sau camera de
detonare,corpul de forţare,clonul de forţare sau de racordare,care asigură
patrunderea glonţului în ultima zonă a ţevii,zona ghintuită.Ţevile ghintuite
imprimă o mişcare de rotaţie proiectilului care este necesară stabilitaţii
traiectoriei proiectilului.Acestea se deosebesc dupa calibru,după numărul,sensul
de rotaţie al ghinturilor,lăţimea şi pasul acestora.La ghinturi se disting flancurile
ghintului,câmpul ghinturilor care delimitează spaţiul dintre două ghinturi şi
fundul ghintului .Flancurile ghintului,care imprimă proiectilului mişcarea de
rotaţie se numeşte flanc de atac , spre deosebire de flancul liber ,care supotă un
şoc mult mai mic.14
Din punct de vedere balistico-judiciar,cele mai importante elemente componente
ale armelor de foc portative sunt:ţeava şi anexele ei,mecanismul de dare a
focului,mecanismul de azvârlire a tuburilor trase,închizătorul şi mecanismul de
alimentare cu muniţie.Elementele acestea creează pe gloanţele şi tuburile trase o
mulţime de urme cu caracter dinamic sau static,cunoscute sb denumirea
“amprenta armei”,care ajuta la identificarea de gen şi individuală a
acesteia.Arma mai cuprinde o parte de asamblare şi o serie de accesorii,pe care
pot fi descoperite urme papilare,biologice,fire şi fibre textile.Un alt component
al armei este ţeava,care este un tub de oţel special proiectat să reziste unor
presiuni şi temperaturi foarte ridicate,care are rolul de a asigura arderea
încărcăturii explozive şi de a imprima glonţului o mişcare de rotaţie în jurul axiei
sale,necesară menţinerii stabilităţii pe parcursul traiectoriei.Ţeava este compusă
din camera de explozie,conul de racordare şi canalul ţevii.Armele cu ţeavă
ghintuzită crează pe glonţ o serie de dungi longitudinale cu caracter
dinamic,cunoscute sub denumirea de striaţiia.Striaţiile au o importanţă prioritară
în identificarea de gen şi indiviuală a armelor de foc.
14 Emilian Stancu,Tratat de Criminalistica,editura Universul Juridic,Bucuresti,2002, pp.220
12

13. Ghinturile sunt şanţuri longitudinale elicoidale practicate în canalul ţevii,în
scopul de a imprima glonţului mişcarea de rotaţie în jurul axiei sale.15
Pereţii laterali ai ghinturilor se numesc flancuri,iar spaţiile libere dintre ghinturi
se numesc plinuri.Ghinturile pot fi dextorgire-când se răsucesc spre dreapta,sau
sinistrogire-când se rasucesc spre stânga,iar numarul lor diferă în funcţie de tipul
şi modelul armei.Pentru obtinerea ghinturilor se folosesc diferite procedee,cum
ar fi:alezarea,ghintuirea cu tub de oţel dur care se introduce forţat în ţeavă,şi
forjarea liberă.16Ghinturile sunt nişte canale dispuse în spirală de-a lungul
canalului ţevii,pe suprafaţa interioară a acesteia.La majoritatea sistemelor de
arme ele sunt destrogire ,iar la unele sinistrogire.Spaţiile dintre ghinturi se
numesc câmpurile ghinturilor.Ghinturile imprimă proiectilului în timpul
împuşcăturii o rotaţie puternică,în urma careia acesta capată inerţie în zbor.
Diametrul canalului ţevii se numeşte calibru,iar la o armă cu ghinturi calibrul se
măsoară între câmpurile ghinturilor opuse şi se indică în milimetri,iar în unele
ţări în zecimi de toli.Calibrul,numărul ghinturilor,lăţimea şi înclinarea acestora
se deosebesc de diferite sisteme de arme şi constituie ,alături de direcţia
ghinturilorl caracteristicile principale ale sistemului armei cu ghinturi.
Stabilirea numărului ghinturilor se poate face fie prin observare şi numărare
directă,fie pe baza mulajului realizat pentru studiul calibrului armei.
Sfera cercetărilor poate fi restrânsă foarte mult şi pe baza sensului de rotaţie şi a
unghiului de rotaţie a ghinturilor.Majoritatea armelor au sensul de rotaţie al
ghinturilor spre dreapta;ghinturi cu sens de rotaţie spre stânga au mai puţine
arme,provenienţa lor fiind americană.
La stabilirea sensului de rotaţie se ia întodeauna ca reper camera
cartuşului.Unghiul de rotaţie al ghinturilor,calculat faţă de axa ţevii constituie un
element important,doar ca valoare de indiciu,deoarece doi factori vin să
îngreuneze exactitatea determinării prin acest element:diferite arme care au
15Florin Ionescu,Criminalistica,editura Universitara,Bucuresti,2008 ,pp.325-326
16 Ibidem,p.326
13

14. acelaşi grad de rotaţie;imposibilitatea determinării precise a unghiului de
rotaţie,de la o parte datorită erorilor de măsurare subiective,iar pe de altă parte
din cauza erorilor obiective ale instrumentului.
Unghiul de rotaţie a ghinturilor este cuprins între 3 şi 6 grade.Lăţimea
ghinturilor este un element de slabă valoare pentru stabilirea tipului şi modelului
armei deoarece ,în procesul de fabricaţie a aceluiaşi tip de armă din cadrul
aceluiaşi lot,nu se constată diferenţe de dimensiune.Structura ghinturilor se
modifică datorită întrebuinţării armei de foc.17Însă o dată cu trecerea timpului,o
serie de agenţi distructivi cum ar fi calamina.modifică laţimea
ghinturilor,determinând în unele porţiuni distrugerea lor integrală.18
Armamentul portabil este aclcătuit din mai multe piese în fucţie de
destonatie,rolul său fiind de a diminua zgomotul împuşcăturii pentru a permite
celor care executa focul să actioneze conspirat.Principiul de funcţionare este
similar cu cel de la tobă de eşapament a autoturismelor pentru amortizarea
zgomotului produs de motor.Toate amortizoarele de sunet sunt de formă
cilindrică şi se montează în partea din faţă a ţevii armei.Inetriorul acestora se
găsesc mai multe compartimente şi partea din faţă este obţinută printr-o
membrană formată din cauciuc.
În urma împuşcăturii,gazele,funiginea şi mulţi alţi factori suplimentari care
preced sau succed proiectilul sunt dirijaţi pe canalele laterale în compartimentele
amortizorului,ceea ce diminuiază cu mult zgomotul împuşcăturii.19
Capitolul II Etapele efectuarii expertize balistice
2.1.Identificarea armei si a munitiei folosite.
17 Ilie Botoş,Cercetarea faptelor comise cu arme de foc,editura Risoprint,Cluj-Napoca,2002,p.211-
212
18 Ibidem pp.8-9
19 Ioan Iacobuta,G.Sorin Apetrei,Criminalistica,Casa de editura Venus,Iasi,2008,pp.92-93
14

15. Examinarea armei se face în scopul stabilirii tipului şi moduli stării de
funcţionare,lipsei unor piese,etc.În acest caz se cercetează modul de funcţionare
al trăgaciului,a închizătorului şi a ghearei extractoare,dacă are piese defecte sau
înlocuite.Se mai examinează resturile de funigine din canalul ţevii,în vederea
stabilirii compoziţiei sale chimice şi a duratei de timp scurse de la ultima
împuşcătură.
Gloanţele şi tuburile arse găsite la locul faptei se examinează în două etape:se
stabileşte marimea,forma,greutatea,numărul,lăţimea şi direcţia răsucirii
ghinturilor imprimate pe ele;examinarea gloanţelor şi a tuburilor de la locul
faptei se face prin compararea lor cu cele trase experimental;20Determinarea
tipului,modelului şi calibrului armei este posibilă în multe situaţii prin simpla
studiere a inscripţiilor existente pe piesele armei.În unele cazuri inscripţiile
lipsesc,fie datorită vechimii ,fie datorită inlăturării acestora de către infractor.În
aceasta situaţie se studiază caracteristicile de construcţie ale
armei,precum:greutatea,lungimea ţevii,lungimea totală a armei,sistemele de
funţionare,cele de blocare,de montare a mecanismelor de tragere,etc.Informaţiile
obţinute sunt confruntate cu tabele sau cataloage în care sunt înregistrate
caracteristicile tuturor armelor. În cazul în care nu a fost găsită,stabilirea
tipului,modelului şi calibrului armei se face pe baza datelor desprinse din
examinarea tuburilor şi proiectilelor.Astfel,urmele formate pe tub de
mecanismele de tragere reflectă clar particularităţile de construcţie,după cum
urmele ghinturilor reflectă caracteristicile ţevii armei şi prin urmare a modelului
armei.21
În momentul producerii împuşcăturii,precutorul loveşste în capsa cartuşului,în
urma loviturii compoziţia capsei se descompune prin explozie,producându-se o
flamă care pătrunde în încarcătura de pulbere,aceasta din urmă se
20Ion Mircea,Criminalistica,editura Didactica si Pedagogica ,Bucuresti,1978, pp.113-114
21Emilian Stancu,op.cit,pp.247
15

16. aprinde.Arderea pulberei este însoţită de formarea unei mari cantităţi de gaze a
cărore presiune împinge proiectilul din tubul cartuşului pe canalul ţevii.
La armele cu ţeavă ghintuită trecrea glonţului prin canalul ţevii este însoţită şi de
frecarea părţilor lui laterale de pereţii acesteia,fapt ce cauzează imprimarea
urmelor relicfului canalului ţevii pe cămaşa glonţului.În urmele acestea se
imprima cîmpurile şi ghinturile înseşi,iar în al doilea rînd toate celelalte
asperităţi marunte.Acestea din urmă sînt deosebit de numeroase ori de cîte ori
arma a fost păstrată în condiţii necorespunzătoare,şi se datoresc coroziunii ţevii.
Deoarece numarul,direcţia,înclinaţia şi lăţimea ghinturilor sînt de obicei diferite
la modele de armă deosebite după urmele de pe glonţ.asociate cu datele
referitoare la calibrul,foema şi materialul glonţului,se poate determina modelul
armei cu care s-a tras glonţul respectiv.
Urmele de pe glonţ sunt un alt reper pentru identificarea armei,stabilindu-se cu
exactitate ca glonţul a fost tras dintr.un anumit exemplar de armă cu ţeavă
ghintuită,deoarece pe glonţ se imprimă în afară de ghinturi şi câmpuri,şi
microrelieful pereţilor canalului ţevii,a căror totalitate individualizează ţeava
respectivă.Stabilirea modelului,precum şi a identităţii armei din care s-a tras sînt
posibele şi pe baza urmelor formate în cursul încărcării,împuşcării şi descărcării
pe tuburile de catuş şi pe piesele armei.22Dintre cele mai importante urme
menţionăm:
urma închizătorului pe suprafaţa capsei tubului de cartuş,care se formează în
momentul împuşcăturii cînd tubul de cartuş împins de gaze este presat pe
suprafaţa închizătorului;urma percutorului pe capsă,care se formează în
momentul cînd percurtorul loveşte capsa,care la rândul său este presată prin
apăsarea gazelor pe percurtor;urma ghearei extractoare pe tubul de cartuş, care
se formează în momentul introducerii cartuşului în detunător şi în momentul
extragerii tubului de cartuş tras din detunător,după ce s-a produs
22S.A. Golunski,op.cit,p.154
16

17. împuşcătura;urma ejectorului,situată de obicei la marginea rozetei tubului de
cartuş,care se formează în momentul îndepărtării tubului de cartuş de armă;urma
detunătorului pe corpul tubului de cartuş,lăsate sub forma unor haşuri
longitudinale,corespunzatoare asperităţilor detunătorului.
Cercetarea întreprinsă în stabilirea tipului şi modelului armei din care s-a tras
glonţul ori tubul de cartuş,se incepe de obicei cu stabilirea sistemului de cartuş
folosit şi pe baza particularităţilor construcţiei gloanţelor şi a tuburilor de
cartuş.studiindu-se apoi urmele de pe glonţ şi de pe tuburile de cartuş.
Apartenenţa tubului la un anumit tip de cartuş se stabileşte după diamentrul
interior al gîtului tubului de cartuş,după lungimea,forma,materialul,semnele de
marcaţie şi după alte caracteristici ale acestuia. Apartenenţa glonţului se
stabileşte se determină după :construcţie,calibru,lungime,forma vârfului,după
materialul din care este confecţionat,etc.Stabilind tipul cartuşului după
particularităţile construcţiei glonţului şi ale tubului de cartuş ridicat se poate
trage concluzia numai cu privire la la felul de armă întrebuinţată,dar nu şi asupra
tipului acesteia.În acest caz,stabilirea tipului de armă se face pe baza studierii
urmelor lăsate de armă pe glonţ şi pe tubul de cartuş.
După urmele lăsate pe glonţ se poate stabili numarul ghinturilor,a lăţimii şi al
înclinării acestora,iar după urmele de pe tuburile de cartuş,se poate conchide
asupra poziţiei reciproce a extractorului şi a ejectorului,asupra formei şi a
dimensiunilor acestor forme.În stabilirea construcţiei cartuşului se recurge
uneori şi la metoda de folosire a „cartuşelor de înlocuire”,adică cartuşe care nu
sînt destinate pentru respectivul tip de armă,precum şi cartuşe de fabricaţie
meşteşugărească.
În procesul de indentificare a tipului de armă este necesar ca în urmele lăsate de
piesele armei pe tubul de cartuş să se găsească particularităţile individuale ale
acelui model de armă.Este vorba de particularităţi aşe microreliefului
suprafeţelor acestor piese. Identificarea armei după glonţul cu care s-a tras se
17

18. face pe baza analizării urmelor imprimate pe particularităţile individuale ale
reliefului pereţilor canalului ţevii.Aceasta operaţiune se face de obicei prin
compararea urmelor de la locul faptei cu urmele de pe gloanţe şi tuburi de
cartuş(experimentale) trase în mod special cu arma găsită la locul faptei.
Gloanţele experimentale se obţin prin trageri efectuate cu arma care se
examinează,în ţinte speciale cum ar fi:de vată,parafină,apă,care fac posibilă
menţinerea detaliilor microscopice din urmele de pe gloanţe.
În momentul de faţă există mai multe metode de examinare a gloanţelor şi
tuburilor de cartuş,cea mai utilizată fiind metoda microscopiei comparate.
Aceasta metoda presupune compararea gloanţelor şi tuburilor de cartuş care sînt
examinate într-un singur câmp vizual,acestea pot fi deplasate în vederea
descoperirii coincidenţelor sau a deosebirelor şi fotografiate în acelaşi timp.Altă
metoda ar mai fi compararea gloanţelor şi tuburilde de cartuş fotografiate la
început în aceleaşi condiţii cu urmele de pe acestea în fotografiile
obţinute.Pentru aceasta se folosesc aparate de fotografiat speciale,care permit sa
se obţină imaginea desfăşurată a cămaşilor acestora. În cadrul examinării
gloanţelor se aplica şi rocedeul desfăşurării cămăşii glonţului în placi.Vârfurile
gloanţelor sunt tăiate iar inima lor se topeşte,după care sînt examinate direct sau
comparate pe baza fotografiilor executate în prealabil. La examinarea gloanţelor
se mai foloseşte metoda comparaţiei copiilor urmelor,copiile obţinându-se prin
rularea glonţului pe o placă confecţionată dintr-o masă specială,cum ar fi un
metal care se topeşte uşor,prin înfăşurarea glonţului într-o peliculă de celuloid
sau prin galvanoplastie.Compararea se face iarăşi după fotografii.
Un pas important în cadrul acestei etape de identificare cît mai bună armei este
trimiterea acesteia la expertiză imediat ce a fost găsită,deoarece în canalul ţevii
se produc transformări. Dacă arma nu poate fi trimisă la expertiză la timp,este
necesar să se şteargă canalul ţevii cu un tampon de tifon curat,ţinându-se ţeava în
jos deasupra unei coli de hîrtie curată.Rezidurile granulelor de pulbere şi
18

19. tampoanelor cu reziduri de ardere care cad pe hârtie pot fi folosite la stabilirea
faptului împuşcăturii şi a felului pulberei.Canalul curaţat se unge cu unsoare de
armă.23
Un exemplu pentru a stabli provenienţa glonţului tras cu pistolul
Parabelum,model 1933,terbuie să se ştie datele următoare:calibrul este de
7,62mm,suprafeţele dintre ghinturi în număr de patru ,lăţimea ghinturilor între
1,91-1,98mm,unghiul de răsucire dextrogin de 6,14 grade,glonţul cântăreşte
5,5g.Aceste date sunt mai uşor de stabilit atunci când a fost găsită arma la locul
faptei ori în cursul cercetărilor ulterioare.Dacă nu a fost gasită arma,putem
stabili tipul şi modelul armei doar prin examinarea urmelor găsite pe glonţ sau
pe tuburile trase.24Stabilirea tipului,modelului,şi calibrului unei arme este
posibilă şi în ipoteza în care arma lipseşte,operaţiune care se face pe baza datelor
care se desprind din examinarea tuburilor şi proiectilelor.Astfel,urmele formate
pe tub de mecanismele de tragere,închizător,ghiară extractoare care reflectă
particularităţile de construcţie,precum şi urmele ghinturilor ajuta la stabilirea
tipului de armă utilizat.25
Greutăţi deosebite survin când arma a cărei tip şi model puţin răspândit sau
dimpotrivă,este foarte răspândit.Examinarea unei arme,în vederea satbilirii
tipului şi modelului acesteia,trebuie efectuată cu minuţiozitate şi cu consultarea
cataloagelor de armament.Diversitatea tipurilor şi modelelor armelor nu prezintă
o piedică în ordonarea operaţiiilor cu privire la stabilirea tipului armei.26Pentru
cercetarea comparativă a striaţiilor se folosesc mai multe metode:Examinarea la
microscopul comparator permite cercetarea concomitentă a striaţiilor de pe
gloanţe în litigiu şi gloanţe trase experimental.Microscopul este prevăzut cu
doua sisteme optice idependente,care transmit imaginile gloanţelor comparate
23S.A. Golunski,op.cit,pp.156-157
24 Aurel ciopraga si Iacobuta 1998 pag 179
25 Emilian Stancu,op.cit,pp. 247
26Ilie Botoş,op.cit,pp.209-210
19

20. întru-n sigur ocular.Continuitatea perfectă dintre striaţiile longitudinale
demonstrează în mod indubitabil că glonţul în litigiu a fost tras cu arma de la
care s-au obţinut gloanţele experimentale;
Metoda rulărilor constă în răsucirea gloanţelor pe suporturi plastice,capabile să
preia în mod fidel toate caracteristicile de microrelief de pe cămaşa
glonţului.Prin rulare se obţine o imagine o imagine desfăşurată a suprafeţei
exterioare a glonţului,care permite examinarea poziţiei reciproce a câmpurilor cu
striaţii precum şi studierea continuităţii liniare a striaţiilor.Sunt folosite diverse
materiale precum:ceara,tuşul tipografic întins pe o coală de celuloid sau pe o
coală de hârtie;
Metoda mulajelor constă în realizarea unor mulaje din diverse soluţii
gelantinoase,polimeri sau prin galvanplastie.Mulajele se analizează la
microscopul comparator sau la steriomicroscop,analizându-se striaţiile ,lăţimea
şi distanţa dintre ele.Constatările făcute se fixează fotografic.Fotografia
panoramică,constă în înregistrarea succesivă a câmpurilor cu striaţii prin rotirea
treptată a glonţului,pană acesta descrie 360 grade.Fotografia circulară,care
fixează imaginea integrală a circumferinţei glonţului dintr-o singură fotografiere
cu ajutorul unui aparat special care sincronizează mişcarea obiectivului cu
rotirea glonţului.Profilografia –prin reproducerea grafică a diferenţelor de relief
ale striaţiilor cu ajutorul unu palpator prevăzut cu ac foarte fin de diamant,ale
cărui oscilaţii sunt transmise la dispozitivul de înregistrare.27
Identificarea armelor cu ţeavă ghintuită după urmele lăsate pe proiectil
În practica laboratoarelor de criminalistică se pune accent pe urmele create de
ghinturi,exceptându-se traseele şi zgâriturile foarte fine,acestea fiind considerate
insuficiente şi neconcludente pentru identificare. Urmele lăsate pe ghinturi vor
indica datele următoare:numarul,lăţimea,adâncimea ghinturilor,gradurile de
uzura a armei,dilatarea ţevii,modul de sertizare a glonţului în gâtul tubului
27 Florin Ionescu,op.cit,pp332-333.
20

21. cartuşului poate indica originea muniţiei,de unde se poate determina arma
utilizată.la altul. Numărul ghinturilor diferă de la un tip şi model de armă la
altul.Folosindu-se în acest sens tabelele întocmite în urma cercetărilor efectuate
de experţii criminalişti. În privinţa sensului de rotaţie este de observat că
diferenţa sensurilor de rotaţie pe două gloanţe găsite la locul faptei permite
concluzia că cele două gloanţe nu au fost trase cu aceeaşi armă.Există unele
situaţii când deosebirile pot duce la concluzii greşite.De exemplu,dacă laţimea
şi profunzimea urmelor de ghint diferă. Identificarea pe bază de glonţ nu va fi
periclitată decât dacă tragerea experimentală se efectuiază la un interval de timp
mare iar arma cu care s-a tras un număr de proiectile care au adus la modificări
de microrelief a interiorului ţevii.Prima etapă a cercetărilor efectuate în vederea
identificării este măsurarea calibrului glonţului şi a greutăţii,lungimea şi forma
acestuia.Glonţul tras,datorită dilatării metalului,are întodeauna un calibru mai
mare decât al ţevii armei,cu 2 pâna la 5 zecimi de milimetru.Acesta este motivul
ca nu mai poate pătrunde în ţeava din care a fost tras.În cea de-a doua etapă se
face examenul ambelor gloanţe(corp delict şi experiment)sub o lupă care măreşte
de două până la patru ori,pentru a stabili punctele de reper de la care se va porni
în examinarea amănunţită.Cea de a treia etapă este dedicată examinării
minuţioase şi comparative a gloanţelor,folosind în acest sens microscopul
comparator,căutându-se asemănările de pe corpul delict şi gloanţele trase
experimental.Găsirea punctelor de coincidenţă atât pe corpul delict cât şi pe cel
experimental,coroborate cu întrunirea datelor privind calibrul,greutatea,unghiul
de rotaţie,ne permit emiterea unor concluzii de identitificare.28 După cum am
menţionat,tipul şi modelul armei se poate stabili după gloanţele sau tuburile
descoperite la locul faptei,pe care se imprimă urme caracteristice privitoare la
detaliile capului închizătorului şi ale percurtorului,lăţimea ghinturilor,etc.Unele
28Ilie Botoş,op.cit.pag .234,apud D.Sandu,Metode de comparare a proiectilelor în scopul
identificării armei cu care s-a tras,Edit.Medicală,Bucureşti,pp.100-103
21

22. arme au imprimate din procesul de fabricaţie,elemente de identificare privind
denumirea armei,firma producătoare,calibrul,etc. Dacă nu există niciun element
de identificare imprimat pe armă,se examinează construcţia ţevii,mecanismul de
dare a focului,direcţia de aruncare a cataloagelor aflate în dotarea laboratoarelor
de expertiză.Spre exemplu,pentru a stabili povenienţa glonţului tras cu pistolul
Parabelum,modelul 1933,trebuie să se ştie următoarele date despre acest tip de
armă calibrul 7,62 mm,suprafeţele dintre ghinturi în număr de 4,lăţimea
ghinturilor între 1,91-1,98mm,unghiul de răsucire dextrogin de de 6°14",glonţul
căntăreşte 5,5g.Aceste date sunt mai uşor de stabilit atunci când a fost găsită
arma la locul faptei sau în cursul cercetărilor ulterioare.Dacă arma nu a fost
găsită,stabilirea modelului,tipului şi a celorlalte caracteristici din examinarea
urmelor găsite de pe glonţ sau tuburile trase.29
2.3.Examinarea stării de funcţionare a armei
Satrea de funcţionare a unei arme se stabileşte atât prin examinarea
acesteia,cât şi prin
efectuarea unor trageri experimentale,cu respectarea împrejurărilor specifice
locului faptei.
Practica organelor judiciare este confruntată cu situaţii din ce în ce mai
controverstate,atunci când persoana cercetată invocă declanşarea focului din
cauza unor defecţiuni tehnice ale armei.Expertul are de rezolvat probleme foarte
dificile,examinând arma şi fiecare dintre componente pentru a depista anumite
imperfecţiuni în funţionarea lor.30În cazul descoperirii armei la locul faptei,mai
întâi se fixează în procesul verbal de cercetare aşezarea acesteia faţă de obiectele
înconjuratoare.Arma se fotografiază.Pentru a se evita un posibil accident este
necesar ca atunci când arma este ridicată aceasta să nu fie îndreptată cu arma
spre sine sau înspre persoanele care sînt la faţa efectuării cercetarilor.Nu este
29Aurel Ciopraga,Ioan Iacobuţă,op,cit,p.152
30 Ioan Iacobuta,G.Sorin Apetrei,op.cit,p.106
22

23. admis ca arma să se ridice prin introducerea unei tije în caanlul ţevii sau în garda
declanşatorului.În primul caz se pot distruge urme preţioase,iar în cel de al
doilea se poate produce o îmăpuşcătură spontană,dacă arma este încărcată.
Arma gasită se ia în mână pentru examinare în aşa fel încât sa fie prinsă de acele
piese pe care nu pot exista urme digitale.31 Stabilirea stării de funcţionare a armei
mai ales în cazul în care trebuie sa se stabilească două lucruri esenţiale:dacă
arma se putea declanşa accidental ,fără apăsarea trăgaciului şi dacă o armă
deteriorată,cu piese lipsă putea fi folosită pentru tragere.
Acest procedeu presupune trei etape:verificarea staii arme de către expert fără
ca aceasta să se demonteze;a doua etapa constă în demontarea armei şi
cercetarea minuţioasă a tuturor componentelor acesteia;cea din urmă etapă
constă în efectuarea de trageri experimentale,mai întâi cu cartuşe de exerciţiu şi
apoi cu cartuşe cu gloanţe sau alice.32În privnţa ridicării şi ambalării armelor şi a
muniţiei de la locul faptei,trebuie sa se respecte o serie de reguli:
Resturile de pulbere arsă şi nearsă,descoperite şi identificate,vaselină,picături de
ulei,se recoltează cu atenţie şi se introduc separat în eprubete curate şi bine
uscate;
Pentru evitarea pierderii unor microurme de pe şuruburi,fragmente de arcuri,ori
alte piese de dimensiuni mici,acestea se ambalează separat,folosindu-se cutii
căptuşite cu vată;
Arma se ambalează separat într-o cutie potrivită ca marime ,pentru evitarea
şocurilor,iar ţeava sau ţevile se obturează cu peliculă adezivă;
Proiectilele se extrag cu multă grijă din suporturile în care au pătruns,pentru a
evita crearea de urme suplimentare ori pierderea de microparticule;
Nu se fac menţiuni pe corpurile delicte,ci numai pe etichete şi ambalaje;
Armarea ori percutarea armei este interzisă cu desăvârşire,chiar şi atunci când
arma este descărcată,deoarece există posibilitatea plesnirii arcului,ori a ruperii
31S.A. Golunski,op.cit,p.45
32 Florin ionescu,op.cit,pp355-356
23

24. cuiului percutor,iar catuşele care se găsesc în culata ţevii(camera cartuşului) nu
se scot.
Cartuşele descoperite cu ocazia cercetării la locul faptei nu se introduc în
armă,acestea se ambalează separat.33Examinarea se face potrivit particularităţilor
de construcţie ale fiecărui tip sau model de armă.Înainte de toate se determină
starea tehnică a armei şi modul de funcţionare a pieselor componente.Se studiază
fiecare piesă în parte,interesând gradul său de degradare care pot constitui
principalele cauze ale declanşării accidentale.La piese se analizează dacă sunt
originale sau improvizate.34Această problemă se rezolvă prin trageri
experimentale.Examinarea pieselor armei se face după descărcarea şi
demontarea acesteia.Se verifică dacă există rugină pe suprafaţa
armei,zgârâieturi,existenţa unor fisuri ale componentelor,dacă toate operaţiile de
încărcare,percuţie şi asigurare se pot efectua în bune condiţii.35Una dintre
metodele tehnico-ştiinţifice de investigare o constituie cercetarea în radiaţii de
tip gama,denumită şi examinarea defectoscopică radiaţii roenntgen.
Examinarea prin metode specifice defectoscopiei devine necesară la armele
aflate într-o stare de degradare avansată,a căror manipulare reprezintă un pericol
pentru expertul balistic.Prin grannagrafie se stabileşte dacă arma este sau nu
încărcată,care este starea elementelor componente şi dacă lipseşte vreunul dintre
ele.
Examinarea comparativă a clişeelor radiografice ale armei,în cauză a armelor de
referinţă este posibilă stabilirea modelului armei folosite în comiterea unei fapte
prevazute de legea penală.O altă metodă o constituie şi cea sonoră,care
presupune analiza parametrilor acustici,caracteristici împuşcăturii,precum şi a
celorlalte zgomote produse de mecanismele de tragere.36
33 Nicolai Buzatu,op.cit,p.191
34Emilian Stancu,op.cit,pp.247-248
35Gheorghe Alecu ,Criminalistica,editura Ex Ponto,Constanta,2008,p.203
36 Constatin Draghici,Adrian Iacob,Tratat de Tehnica Crmiminalistica,editura Stech,Craiova,2007,
pp.297-298
24

25. 2.3.Examinarea armei defecte si stabilirea daca arma cercetata se putea
declansa fara apasare
Stabilirea posibilităţilor de tragere cu o armă defectă se efectuiază de regulă
asupra armelor uzate,pentru a stabili dacă pot fi declanşate fără acţionarea
trăgaciului.Pentru aceasta se cercetează starea pieselor care compun mecanismul
de dare a focului.
Printre cauzele care pot avea ca efect declanşarea fară acţionarea trăgaciului,mai
frecvent sînt întâlnite:uzura accentuată a pieselor care menţin percutorul în
pozoţia “armat”,decalibrarea ori deformarea arcului trăgaciului şi cuiului
percutor,uzura circumferinţei peretelui frontal al închizătorului şi lărgirea
locaşului acestuia;montarea greşită a închizătorului.În cazul stabilirii
împuşcăturii accidentale,verificarea se face asupra tuturor categoriilor de
arme,inclusiv a celor care sînt în stare bună de funţionare.Ele vizează stabilirea
cauzelor care pot duce la producerea tragerilor întâmplătoare.Cauzele sînt
diverse şi pot consta în:agăţarea accidentală a trăgaciului de diverse obiecte ca
urmare a manevrării neatente a armei;lovirea cocoşului la unele tipuri de
pistoale,iar la altele dezasigurarea şi eliberarea percutorului în urma unor loviri
puternice datorate manevrării imprudente a armei;lovirea de pamânt sau de
diferite obiecte,a patului armelor automate care nu sunt asigurate;acţionarea
intenţionată a trăgaciului de către persoane care în mod greşit sunt convinse că
arma este asigurată sau că nu este încărcată.
Cauzele pot genera împuţcături accidentale se stabilesc prin trageri
experimentale,în timpul cărora se reproduc condiţiile tragerii din momentul
accidentului.La stabilirea acestora se au în vedere atât constatările făcute cu
ocazia cercetării la faţa locului cât şi datele rezultate din audirea victimei şi
martorilor oculari.37
2.4.Stabilirea intervalului de timp scurs de la ultima targere
37 Florin Inescu,op.cit,p.356
25

26. Această problemă este strâns problema dacă respectiva armă a fost folosită.
O dată cu producerea îmăuşcăturii,precum şi sub acţiunea diferitorilor factori,pe
canalul ţevii se depun o serie de substanţe şi reziduri.Astfel,pe canalul ţevii
armei se vor putea găsi:unsoare de armă,particule de pulbere,particule de
praf,sau alte corpuri străine organice cum sunt sângele,bulgări de pământ sau
nisip sau altele.
Infomaţiile cele mai importante în vederea stabilirii timpului scurs de la ultima
împuşcătură sunt date de substanţele ce se află în canalul ţevii.Înainte de
examibarea reziduurilor de pe canalul ţevii, se cecetează gura ţevii armei pentru
a descoperi evetualele depuneri de praf.Pe gura ţevii armei se pot forma straturi
diferite de praf de compozitii diferite după caracterele locului unde au fost
depozitate ,ceea ce demonstrează acest fapt este că locul iniţial de depozitare al
armei a fost ulterior schimbat.Pe suprafaţa armei precum şi pe partea sa
exterioară a ţevii se pot găsi diverse substanţe aderente.Cantitatea ,precum natura
acestor substanţe pot indica mediul în care a fost păstrată arma.Stratul de
unsoare aflat pe armă,poate indica în funcţie de gradul de alterare,timpul scurs
de la tragerea ultimului foc până la momentul cercetării.Mai putem găsi pe
supraţa armei diferite substanţe organice,cum ar fi sângele ori substanţa
cerebrală.Prezenţa acestor substanţe sprijină expertul în rezolvarea acestei
probleme.Sângele o dată cu scurgerea timpului îşi schimbă culoarea,pe
suprafeţele metalice culoarea modificându-se mai rapid.Astfel,în cazul
constatării unor pete brun-roşcate timpul scurs de la ultima tragere este relativ
scurt.Luciul,consistenţa culorii petei de sânge scade în funcţie de ambianţa
mediului.Expertul va ţine cont de-a lungul cercetării şi de celelalte informaţii
avute la îndemână.Pentru examinarea rezidurilor aflate pe canalul ţevii armei se
folosesc mijloace optice,termice şi chimice.Reziduurile existente în interiorul
canalului ţevii sunt extrase cu ajutorul unor tampoane de vată,pânză de in sau de
26

27. bumbac,tratate în prealabil cu o soluţie de difenil amină în acid sulfuric
concentrat sau cu o soluţie brucină în acid sulfuric.
Arma folosită în mod curent presupune întreţinerea acesteia.Stratul de usnoare
proaspătă,sau chiar mai veche nu ne indică cu ceritudine faptul că cu arma
respetcivă nu s-au efectuat trageri în intervalul cuprins de la săvârşirea faptei
până la cercetarea armei.Făptuitorul poate în mod intenţionat să cureţe arma şi să
o ungă tocmai pentru a ascunde faptul că o folosise.
În cazul în care pe gura ţevei armei care este cercetată se găsesc fire de
paianjen,se poate afirma cu certitudine ca aceasta armă nu a fost întrebuinţată un
mai îndelungat.
Prezenţa urmelor de oxizi,ne indică scurgerea unei perioade de timp destul de
mare,variind între 1-3 luni.Această afirmaţie se întemeiază pe faptul că stratul
superficial de oxizi apare numai după scurgerea unei perioade de timp
îndelungate.Formarea stratului de oxizi depinde şi de condiţiile păstrării armei
precum şi ale mediului.Într-un mediu uscat,cu temperatură normală şi
constantă,formarea stratului de oxizi va fi îngreunată,în schimb într-un mediu
umed,cu modificări intense de temperatură va grabi formarea acestuia.Dacă pe
canalul ţevii se vor găsi resturi de pulbere sau funigine,se poate pronunţa cu
exactitate timpul scurs de la ultima tragere.38
Prezenţa mirosului specific de tragere va indica de asemenea o tragere
recentă.Referitor la consistenţa acestui miros,este de remarcat că acesta diferă în
funcţie de timpul scurs şi de mediul de păstrare.nu cât momentul tragerii este
mai îndepărtat consistenţa acestui miros scade,limita maxima de percepere prin
simţurile umane este de 4-5 săptămâni.Oxidarea puternică indică
neîntrebuinţarea armei de foarte mult timp,interval care diferă de la caz la caz,în
funcţie de mediul de păstrare.
38Ilie Botoş,op.cit,pp.250-252
27

28. Un mediu umed cu variaţii intense de temperatură va scurta perioada de
oxidare.În cazul oxidării ghinturilor,aceasta va duce la degradarea
ghinturilor,fapt ce ne indică neutilizarea respectivei arme într-un timp
îndelungat.Stratul de rugină nu ne poate indica cu exactitate timpul scurs de la
ultima tragere.Se poate stabili în acest caz daca s-a tras cu această armă în
funcţie de răzuirea stratului de rugină care a fost provocată de glonţ.Ducând cu
sine particulele de oxizi,glonţul razuieşte canalul ţevii,îl curăţă de rugină,dar
totodată lasă din masa sa particule infime peste stratul de rugină.Trecerea unei
alte perioade de timp se va solda cu suprapunerea a doua straturi de
oxidare,având la mijloc un strat superficial format din particule lăsate de glonţ
din masa sau învelişul său,care poate fi din fier,cupru,plumb.Când reactivii
chimici nu sunt în măsură să evidenţieze reziduurile existente pe canalul ţevii se
vor folosi metodele termice.Stabilirea cu exactitate a timpului când s-a produs
împuşcatura este imposibilă,exxepţie fiind în cazul în care sunt martori oculari
cu privire asupra faptei.Apreciind intervalul de timp ca fiind mai extins decât
realitatea,poate avea la bază eroarea sau omisiunea de a ţine seama de mediul în
care a fost păstrată sau gasită arma.Pentru o justa apreciere a împrejurărilor,este
raportul mediu-coroziune.39
2.5.Refacerea seriei pilite sau inscripţiilor ştanţate de pe arme
Refacerea inscripţiilor înlăturate de pe arme este necesară pentru stabilirea
locului de provenienţă a armei,a modelului armei şi a anului de fabricaţie.
Infractorii îndepărtează,prin răzuire,inscripţiile ştanţate de pe arme pentru ca
acestea sa nu fie identificate în caz că a fost sustrasă dintr-un depozit de
armament.Potrivit art. 137 Legea nr. 295 din 28 iunie 2004 privind regimul
armelor si al munitiilor :”ştergerea sau modificarea, fara drept, a marcajelor de
39 Ibidem,pp.253-254
28

29. pe arme letale,ştergerea sau modificarea, fără drept, a marcajelor de pe arme
letale constituie infractiune si sepedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani”.40
Restabilirea inscripţiilor ştanţate se poate face prin următoarele
metode:chimică,electrochimică şi ferogmaghentică.Această refacere este
posibilă datorită modificărilor structurale de adâncime,suferite de metal pe
locurile ştanţate şi comportării diferite a acestor locuri de faţă de acţiunile
chimice,electrolitice sau magnetice. Dintre metodele folosite menţionăm:
a)Metoda chimică,în care porţiunea de metal unde urmează să se refacă
inscripţia răzuită,se netezeşte până la luciul de oglindă,apoi se degresează cu eter
sau amoniac,se îngrădeşte cu un pachet de plastilină şi se toarnă reactivul.Penru
obiectele de fier sau oţel,reactivul este format din acid azotic 25 ml,acid acetic
glacial 25ml,alcool etilic 50ml.
Reactivul se depunde într-un strat de 2-3 mm,se lasă două ore,apoi se
înlocuieşte proaspăt,operaţia repetându-se până la apariţia imaginii. Imaginea
apare în întregime sau parţial,în mod succesiv,ea trebuind fotografiată
imediat,deoarece nu poate fi refăcută a doua oară.
b)Metoda electrochimică sau electrolitică,care se bazează pe faptul că părţile
care au suferit o deformare plastică,prin ştanţare se dizolvă mai uşor în procesul
de coroziune electrochimică.Suprafaţa respectivă este lustruită şi degresată.Baia
electrolitică este formată dintr-o soluţie apoasă de de 2% clorură de sodiu,iar
sursa de energie electrică este o baterie de buzunar.Arma se acoperă cu un strat
de plexiglas în partea ce urmează a fi introdusă în electroit,tăindu-se o
ferestruică în dreptul locului unde urmează a se reface inscripţia înşăturată.Arma
se leagă la anod,iar la catod se pune o placă de plumb,imaginea formată
rezistând mai mult timp. Dintre variantele acestei metode,cea mai viabilă este
considerată varianta bazată pe aparatul denumit “Electronoserpil”,care
40 Legea nr. 295 din 28 iunie 2004,Privind Regimul Armelor si al munitiilor,publicată în M.Of. al
Rom.nr.583 din 30 iunie 2004
29

30. funcţionează la o tensiune reţea de 120 Vsau 220 V,precum şi la o tensiune de 6
volţi.Este prevăzut cu un palpator în cavitatea căruia este un tampon cu vată
îmbibată cu o soluţie electrolitică. Suprafaţa metalică se şlefuieşte bine şi se
carăţă de cu alcool.Cu ajutorul electrolizei,cuprul se depune pe urmele seriilor
sau inscripţiilor bătute în metal.Seriile astfel relevate rămân stabile putând fi
fotografiate,însă timpul de evidenţiere este în general scurt de câteva minute.
c)Metoda feromagnetică,se bazează pe proprietatea părţilor care au fost ştanţate
de a reţine diferit magnetizarea,faţă de restul metalului obiectului
cercetat.Relevarea inscripţiilor îndepărtate se face prin sedimentarea unor
microparticule magnetice pe suprafaţa care,în prealabil a fost magnetizată.Se
foloseşte o suspensie magnetică,formată din particule feromagnetice în suspensie
în alcool,benzină sau apă.Oxizii de fier se majorează împreună cu alcoolul
metilic,apoi se sedimentează până se obţine o pulbere foarte fină.Metoda
ferogmagnetică se poate repeta fără să dăuneze calităţilor metalului în ceea ce
priveşte reconstituirea inscripţiilor înlăturate de pe armă.Toate aceste metode pot
fi folosite în cazul refacerii seriilor sau inscripţiilor înlăturate de pe orice obiect
metalic
2.6.Trageri la intamplare cu arma in stare buna de functionare
Petru obţinerea modelelor tip de comparaţie se efectuiază trageri experimentale
cu armele examinate.Tragerile se efectuiază după prealabila verificare a stării
armei,se curăţă de rugină,praf,sau alte reziduri de tragere,iar dacă este nevoie se
recurge la gamma-grafiere.Pentru trageri se apelează la muniţii cu caracteristici
asemănătoare celei descoperite la faţa locului.De exemplu,dacă proiectilul are un
calibru diferit de cel al armei bănuite,la tragerile experimentale se folosesc
cartuşe de calibru şi de calitatea celui descoperit,ceea ce nu exclude şi folosirea
de muniţie normală.Tragerile se efectuiază în dispozitive speciale,denumite
captatoare de proiectile,care pot fi de mai multe tipuri:cutii sau lăzi lungi
dreptunghiulare,umplute cu vată oro câlţi şi împărţite pe compartimente;tuburi
30

31. de circa 4 m cu apă şi închise cu membrană de cauciuc,cutii cu compartimente
umplute cu metreiale plastice,important fiind să se obţină proiectile de
comparaţie de bună calitateCaptatorul de proiectile,folosit la noi în ţară este
format dintr-o cutie lungă de circa 3 m,cu o latură de 40 cm,împărţită în mai
multe compartimente,umplute cu vată.Numărul tragerilor experimetale este
limitat la aproximativ 3-5 focuri,fiecare proiectil fiind analizat
separat,indicându-se numărul tragerii,data şi expertul care a efectuat această
tragere.Dintre tehnicile comparative,mai semnificative sunt:examinarea la
microscopul comparator ,ce permite observarea directă a continuităţii liniare sau
discontinuităţii liniare a striaţiilor formate pe glonţ de partcicularităţile
microreliefului ţevii;compararea mulajelor onţinute de pe proiectilul în litigiu şi
cel tras experimental.Acest mulaj se realizează cu materiale plastice transparente
sau prin galvanoplastie.Se mai pot realiza examene comparative pe diagrame
realizate la striagrafe,care descriu grafic relieful proiectilului.Procedeul rulării
proiectilului pe suporturi plastice este şi el des întâlnit.Începând din 1989,Poloţia
tehnico-ştiinţifică franceză studiază un sistem de măsurare profilmetrică şi
analiză a imaginii,apelându-se la un palpator ,un convertitor analogic digital şi la
un calculator care reconstituie imaginea tridimensional.41
Capitolul III Stabilirea distantei si directiei de tragere in cadrul
expertizei
Expertu criminalist este dator să răspundă cu celeritate la o serie de întrebări ce
intervin în aflarea adevărului în situaţia în care au fost implicate persoane ce au
făcut uz de armă.Unul dintre cele mai importante probleme de soluţionat este de
a stabili poziţia- trăgător ţintă în momentul îmăuşcătirii,petru a se stabili
vinovăţia şi gradul acesteia al autorul tragerii.Pentru aceasta este necesar ca pe
lângă datele topografice ale locului infracţiunii corelate cu urmele lăsate şi
41 Constantin Drăghici ,Adrian Iacob,op.cit,pp.301-302,apud C.Roques-Carmens,Profilmetrie şi
balistică,Revista Police Tehnique et scientifique,nr.4,1990,Paris
31

32. declaraţiile obţinute,expertul trebuie sa fie capabil să demonstreze în plan
ştiinţific cum s-au petrecut anumite evenimente.42
Această etapă presupune desfăşoară unei activităţi complexe de către expertul
criminalist,implicând şi cunoştinţe de dinamică,mecanică şi matematică.43
Stabilirea locului de tragere se poate face dupa mai multe elemente.În cazurile
când într-un anumit obiect sunt descoperite orificiul de intrare şi cel de ieşire
după poziţia unuia faţă de celălalt se determină unghiul de targere.44
Distanţa de targere reprezintă distanţa în centimetri sau metri,măsurată în linie
dreaptă,de la retezătură dinaintea ţevii armei din care s-a tras,până la suprafaţa
obiectului lovit de glonţ.Nu întodeauna distanţa de tragere corespunde cu
traiectoria,care este o linie curbă.Există trei categorii de distanţe:distanţă
nulă,distanţă mică şi distanţă mare.45
Prin noţiunea de distanţă de tragere înţelegem intervalul spaţial parcurs de
proiectil de la gura ţevii pâna la obstacol.Referitor la distaţa,împuşcăturile se
împart în trei categorii:împuşcături fără distanţă,fiind executate prin lipirea ţevii
armei de obiectul asupra căruia s-a tras .În acest caz întâlnim urme
suplimentare,ca:imprimarea gura ţevii armei sau afumări şi arsuri aproape
suprapuse;Împuşcături de la mica distanţă,analizate după acţiunea urmelor
suplimentare ale împuşcăturii,care vor depinde nu numai de distanţă,ci şi de
ceilalţi factori balistici;Împuşcături de la distanţă mare(peste un metru),când
factorii suplimentari ai împuşcăturii nu mai acţionează,excepând urmele depuse
pe proiectil;Distanţa de la care s-a tras se mai poate aprecia şi în raport cu efectul
perforant al proiectilului,care pe cale experimentală se apreciază trăgând în
42
Cristian Neghină,Contribuţii privind Eficientizarea Metodelor şi Tehnicilor din Activităţile
Criminalistice inclusiv privind utilizarea Termomecanici în
Balistică,edit.Politehnică,Timişoara,2009,p.99
43 Aurel Ciopraga,Ioan Iacobuţă,op.cit,p.157
44 Ion Mircea,op.cit,p.113
45 Constatin Draghici,Adrian Iacob,Tratat de Tehnica Crmiminalistica,editura
Stech,Craiova,2007,p.292
32

33. dispozitove captatoare de vată sau scânduri de brad(2,5 cm grosime),distanţate
care între ele cu un interval egal cu grosimea lor.46
Distanţa se stabileşte analizând în sens invers traseul proiectilului de la orificiul
de ieşire la cel de intrare şi apoi spre locul de unde proiectilul a părăsit gura
ţevii.Se iau în calcul şi condiţiile de vizibilitate 47Distanţa de tragere este nulă
(cu ţeava lipită),dacă pe suprafaţa ţintei s-au descoperit toate categoriile de urme
secundare,inclusiv cele ale acţiunii flăcării,presiunii gazelor şi urmele gurii
ţevii.Distanţa de tragere este mică dacă tragerea s-a efectuat de la 1-2cm până la
1,5m.Valorile aproximative ale acestei distanţe se apreciază după deteriorările de
la suprafaţa ţintei,provocate de acţiunea presiunii gazelor,şi după întinderea
suprafeţei pe care s-a depus urme de ulei,funigine şi particule de pulbere nearsă
sau arsă incomplet.
Pentru distanţe se foloseşte metoda vizării directe prin intermediul unui tub de
hârtie introdus prin ambele orificii.Privind prin tub,se va determina cu precizie
distanţa de la care s-a tras 48
În cazul în care pe suprafaţa ţintei nu se descoperă urme secundare ,tragerea s-a
efectuat de la o distanţă mare,de peste 1,5m.Lipsa urmelor secundare nu trebuie
interpretată doar ca rezultat al efectuării tragerii de la mare distanţă,deoarece este
posibil ca între arma de foc şi ţintă să se fi interpus un obstacol care a împiedicat
depunerea lor pe ţintă.Prin urmare,în timpul cercetării la faţa locului trebuie să
se descopere şi eventualele obiecte care poartă urmele secundare ale
împuşcăturii,aceste luandu-se în considerare la stabilirea distanţei de
tragere.Astfel:
Existenţa unor canale înfundate,cu profunzime mică,în obiecte de duritate
scazută denotă o distanţă mare de tragere.Iar apariţia unor canale oarbe de mare
profunzime ,în obstacole dure,indică o distanţă de tragere mică;Perforarea mai
46Camil Suciu,Criminalistica,Edit.Didactică şi Pedagică,Bucureşti,p.361
47 Constatin Draghici,Adrian Iacob,op.cit,p.292
48Lazar Carjan,Compediu de Criminalistica,Universitatea Spiru Haret,Bucuresti,2004,p.160
33

34. multor obiecte înainte ca glonţul să atingă ţinta,este specifică tregerilor de la
distanţă mare;
Împraştierea alicelor în cazul armelor de vânătoare,permite uneori stabilirea
destul de exactă a distanţei de tragere.Întinderea acestei suprafeţe depinde de
tipul,modelul,calibrul şi uzura armei,precum şi de tipul şi starea încărcăturii
explozive.Dacă s-a tras cu o armă de calibru 16,de la distanţe mici(1,25-
1m),alicele acţionează ca un proiectil unic,creând un orificiu de intrare cu un
diametru de 1,5cm-4m.Pe măsură ce distanţa creşte,diametrul suprafeţei pe care
se împrăştie alicele este mai mare,având valori de 5-6cm la tragere de 2m,de 6-
8cm la tragere de 3m,etc.
Direcţia de la care s-a tras se stabileşste cu ajutorul unui dispozitiv optic cu raze
compacte de lumină .Fascicolul luminos este dirijat dinspre orificiul de ieşire
spre orificiul de intrare,astfel încât razele de lumină să se situieze în prelungirea
canalului perforării.Determinarea unghiului de tragere se efectuiază prin
examinarea atentă a formei pe care o are orificiul de intrare.Acesta este circular
în cazul tragerilor efectuate perpendicular pe ţintă,sau oval lat sus,jos,stânga ori
dreapta,dacă tragerea s-a efectuat sub un unghi mai mare sau mai mic de 90
grade.Date orientative sunt date indicate inclusiv de forma pe care o au petele de
funigine ori alte urme secundare aflate în jurul orificiului de intrare.
Dacă obiectul perforat are grosime mai mare,se stailesc direct pe ţintă centrele
orifiiciilor de intrare şi deieşire a glonţului.Unghiul de tragere este indicat de
intersecţia dintre linia care uneşte centrele celor două orificii şi linia orizintală de
la baza solului,unghi,care indică totodată distanţa maximă de la care se putea
efectua tragerea,precum şi direcţia pe care trebuie căutate locurile posibile în
care a stat trăgătorul.49 În aprecierea direcţiei din care s-a tras,se socoteşte ca
distanţa mica de 50 m pentru un pistol şi revolvere,100m pentru arme automate
şi 200m pentru arme militare.În limitele acestor distanţe,aprecierea se poate face
49 Florin Ionescu,op.cit,pp.353-354
34

35. în linie dreaptă fără să ţinem seama de efectele traiectoriei sau ale diferitor
deviaţii la care sunt supuse proiectilele în timpul tragerii.Stabilirea direcţiei de
targere dincolo de aceste limite se face numai cu aproximaţie,iar organul de
urmărire penală este nevoit să apeleze la specialişti de balistică judicară.În cursul
traiectoriei sale,sub influienţa rezistenţei aerului şi a gravitaţiei
pământului,proiectilul descrie o curbă inegală orientată mai joc decât lini de
aruncare şi care în partea finală accentuiază coborârea.Pe lângă devierea de la
linia de aruncare datorită rezistenţei aerului şi a forţei gravitaţiei,proiectilele mai
suferă o deviere laterală în sensul mişcării lor de rotaţie.Această deviere trebuie
luată în considerare numai la tragerile pe distanţe mari,adică în cazul folosirei
carabinelor şi a armelor militare.Devierea datorită sensului de rotaţie se face spre
dreapta sau spre stânga,după cum ghinturile în canalul ţevii armei sunt orientate
spre stânga sau spre dreapta.Aceasta deviere ajunge până la 0,62m la o distanţă
de 1000 m şi până la 6,6m,la o distanţă de 2000m.Deviere la tragerile cu arma
automată este şi mai mare,ajungând până la un metru,la o distanţă de numai
500m.Proiectilele mai suferă devieri datorită acţiunii factorilor
atmosferici:vântul,presiunea atmosferică,temperatura.Îndeosebi vântul determină
devierile cele mai pronunţate:la o viteză de4m/s suflând perpendicular pe
traiectorie,poate determina o abatere de 3-6 mla o distanţă mai mare de 1000m şi
de circa 17m,la o distanţă de 2000m.La distanţa de 4000-5000m,un vânt puternic
determină deviaţii considerabile.50
3.1.Determinarea locului in care s-a aflat tragatorul
Stabilirea locului la care s-a aflat persoana care a tras cu arma se face după
următoarele elemente:aspectul general al locului faptei,urmele împuşcăturii
descoperite pe corpul victimei,sau pe diferite obiecte,urmele de altă natură şi
chiar declara persoanelor care au fost la faţa locului.51
50 Ilie Botoş,Criminalistică,Edit.Risoprint,Cluj-Napoca,2002,pp.106-109
51 Gheorghe Alecu,op.cit,pag 202
35

36. Mijloacele tehnice din actualul stadiu de dezvoltare a ştiinţei permit să se
determine locul probabil în care se afla trăgătorul în momentul declanşării
focului.Aceasta presupune ,stabilirea pe baza calculelor matematice,a punctului
de spaţiu,situat pe linia traiectoriei glonţului,reprezentând umărul,considerat ca
aflându-se întru-na din cele trei poziţii clasice de tragere. Determinarea locului
se efectuiază numai după ce s-a stabilit direcţia de tragere pe baza unghiurilor de
impact ale glonţului cu planul ţintei.Probabilitatea de determinare a locului este
influienţată de posibilităţile trăgătorului de a avea poziţii intermdediare celor
clasice luate în considerare şi de a ţine arma în aşa fel încât ţeava sa nu mai fie în
prelungirea axului membrului superior.Metoda enunţată presupune efectuarea
unor măsurători directe,calcularea distanţelor la care s-a aflat umărul în raport cu
ţinta şi fixarea locului probabil în care s-a aflat tragatorul.52 Pe mâna persoanei
care a tras cu arma de la o distanţă mică ori cu ţeava lipită se pot găsi urme de
funigine şi granule de pulbere nearsă refulate la atingerea suprafeţei corpului în
care s-a tras.Informaţii utile la stabilirea modelului armei53Trebuie să se ia în
considerare faptul că persoana trăgătorului este cunoscută sau necunoscută şi
dacă în momentul tragerii a fost încălţată sau descălţată toate acestea
influienţând stabilirea valorii înălţimii umărului faţă de sol.
Când persoana trăgatorului este cunoscută se procedează la măsurarea directă a
înălţimii umărului acestuia faţă de sol pentru poziţia de tragere în picioare şi de
la umăr la sol,pentru poziţiile de tragere în genunchi şi culcat pe burtă,iar când
persoana este necunoscută se iau în calcul valorile medii de 145cm reprezentând
înălţimea de la umăr la sol pentru poziţia de tragere în genunchi şi înălţimea de
30 cm pentru cea culcat pe burtă,toate fiind valabile pentru o persoană de talie
mijlocie.
52Ioan Iacobuţă,op.cit,p.109,apud M.Constantinescu,GH.Păşescu,Tratat practic în
criminalistică,vol.III,IGM,Bucureşti,1980,p.333
53 Nicolae Buzatu,D.Cornean,C.Carpinean,op.cit,pp.188-189
36

37. După situarea în spaţiu a umărului trăgătorului,în raport cu linia traiectoriei şi
ţinta se procedează la fixarea corespunzătoare a persoanei acesteia în contextul
de la faţa locului.54
3.2.Determinarea locului in care s-a aflat persoana in care s-a tras
De cele mai multe ori ţinta este reprezentată de persoana asupra căreia s-a
tras,iar stabilirea locului în care s-a aflat ea se face tot cu un anumit grad de
probabilitate.Pe baza unor calcule matematice,se determină punctul de spaţiu
situat pe linia traiectoriei glonţului,reprezentând orificiu de ieşire a glonţului pe
corpul victimei,luându-se în considerare faptul că aceasta s-a aflat în poziţia în
picioare şi că glonţul în continuarea deplasării pe traiectorie,a lovit a doua
ţintă.Se ia în calcul orificiul de ieşire a glonţului(nu cel de ieşire)deoarece este
punctul cert în scris pe linia traiectoriei glonţului, stabilită pe baza unghiurilor de
impact cu ţinta,după ieşirea din corp.55
Dacă înainte de a lovi victima,glonţul a perforat unul sau mai multe
obiecte,poziţia acesteia se stabileşte relativ uşor.Linia obţinută prin prelungirea
axului perforării intersectează în mod obligatoriu corpul victimei.Atunci când
glonţul nu a creat perforări sau când a fost deviat de la traiectoria iniţială,poziţia
victimei se stabileşte prin cercetarea deteriorărilor produse de glonţ după ieşirea
din corpul acesteia,în obiectele situate pe direcţia sa de înaintare.Orificiul de
ieşire din corpul victimei se situează cu certitudine pe linia de deplasare
ulterioară a glonţului,linie pe care se află în mod obligatoriu şi obiectele care
prezintă urme ale impactului cu acesta.Mai întâi se determină înălţimea la care
se afla orificiul de ieşire din corpul victimei.Acesta constituind un punct de reper
pentru construirea şi calcularea unghiului pe care îl formează cu punctele de la
suprafaţa obiectelor care prezintă urme ale impactului cu glonţul.56
54Ilie Botoş,op.cit, pp..268-270
55 Ibidem,p.109
56 Ibidem,p.355
37

38. Mijloacele moderne de care dispune expertul îi permit acestuia să determine
poziţia victimei în funcţie pe baza urmelor de sânge constatate la faţa
locului.Pentru aceasta expertul foloseşte funcţiile trigonometrice,cu ajutorul
cărora se poate calcula traiectoria urmată de picăturile de sânge,aruncate în afara
corpului uman de presiunea arterială.
În cursul examinării,expertul va determina direcţia de stropire,unghiul de impact
al picăturii de sânge cu planul suportului şi va calcula coordonatele locului în
care era situată plaga.57
Capitolul IV Metode de fixare si ridicarea armelor
4.1 Cercetarea armei de la locul faptei
Descoperirea armei este foarte importantă,ea fiind necesară ca mijloc material
de probă,dar în acelaşi timp ea trebuie identificată cu ajutorul gloanţelor şi
tuburilor trase ce au fost descoperite la faţa locului.
Când arma se descoperă la loul faptei,se ficează prin fotografiere,schiţă şi
descriere în procesul verbal.58 Ridicarea şi transportarea armei de la locul faptei
se realizează în condiţii impuse de necesitatea protejării urmelor tragerii,a
urmelor de mâini ori alte urme de natură biologică Mnevrarea armei se face în
aşa fel încât să nu se şteargă urmele de pe ea.În acest sens se lucrează cu mâna
înmănuşată sau cu un cleşte având buzele protejate în manşoane de
cauciuc.Prudenţa în manipulare este necesară şi pentru prevenirea unei
declanşări accidentale.Pentru decarcarea armei,aceasta se apucă de părţile pe
care nu se pot păstra urme59.Această activitate presupune dterminarea exactă a
locului în care a fost găsită arma,poziţia şi satrea acesteia;verificarea cartuşelor
rămase în încărcător;stabilirea cu precizie a faptului că locul şi poziţia armei nu
au fost modificate de cineva până la sosirea echipei de cercetare;examinarea
57 Aurel Ciopraga,Ioan Iacobuţă,op.cit,p.158
58 Emilian stancu,op.cit,p.289
59 Ibidem,pp.243-244
38

39. preliminară a armei în vederea descoperirii eventualelor urme biologice sau a
semnelor recente de tragere:miros,reziduri de fum,temperatura ridicată,însoţite
de luarea măsurilor necesării protejării şi conservării acestor urme pe parcursul
transportării la laboratorul de criminalistică.60Descoperirea armei este una din
sarcinile importante ce se impun în cazul comiterii de infracţiuni cu ajutorul
acesteia.Arma poate fi găsită la locul faptei,lăsată de autor în scopul de creeării
versiunii sinuciderii,dar de cele mai multe ori acunsă.Dacă persoana a fost
victima unei agresiuni,sau a unei împuşcături din imprudenţă,nu trebuie exclusă
posibilitatea descoperirii armei.Arma este necesară ca probă materială pentru a
se stabili cu ajutorul gloanţelor şi a tuburilor de cartuşe arse descoperite la locul
faptei,dacă a fost folosită în activitatea infracţională.Descoperirea la timp a
armelor aruncate în acest fel,previne posibilitatea ca unele elemente
infractoare ,găsind întâmplător arma sa o poată folosi.Arma cu care s-a înfăptuit
infracţiunea se poate găsi fie la locul faptei sau la domiciliul bănuitului,ori în alte
locuri în care a fost ascunsă de făptuitor.
În descoperirea armelor se vor folosi detectorul de metale care va indica prin
perturbarea câmpului magnetic prezenţa oricărui obiect de metal.În ape
curgătoare şi în fântâni căutarea se face cu ajutorul unui electrogmagnet,iar când
se presupune ca arma a fost ascunsă în zăpadă sau în aratură se vor cerceta cu
atenţie urmele de paşi,utilizându-se o aparatură specială pentru detectarea
metalelor.Când arma se descoperă la locul faptei,primul pas va fi fixarea acesteia
prin fotografiere,descrierea în procesul verbal,completat cu schiţe,în care se va
preciza dostanţa arme faţă de obiectele înconjuratoare,precum şi faţă de
cadavru.Se va preciza direcţia în care se orienta ţeava,poziţia cocoşului şi a
închizătorului,dacă arma este asigurată sau nu.În cazul în care arma nu se găseşte
lo locul faptei,se va depune toate eforturile pentru ca ca aceatsa să fie
găsită.După fixarea armei descoperită la faţa locului urmează examinarea
60 Ilie Botoş,op.cit,pp.84-85, apud GH.Păsescu,Interpretarea criminalistica a urmelor la locul
faptei ,Edit.National,2000,p.313
39

40. preliminară a acesteia.Arma se verifică daca este încarcată,ridicarea ei se face cu
prudenţă pentru nu a distruge eventualele urme digitale existente pe ea.În acest
scop arma se priveşte sub diferite unghiuri de lumină pentru a se constata dacă
pe ea a rămas urme digitale sau de altă natură.Urmele digitale pot fi descoperite
pe patul lustruit al puştilor,pe trăgaci şi garda trăgaciului la pistoale,la încărcător
pe cartuşele existente,pe ţeava sau mansonul închizătorului.Cartuşele aflate în
încărcător se trimit la laboratorfără a fi scoase din el pentru descoperirea
evetualelor urme.Cartuşul aflat în camera cartuşului se scoate şi se ambalează
separat.În continuare se va cerceta arma determinând momentul tragerii.Indicii
importante în acest sens sunt date de depunerea pe pereţii ţevii a unui strat de
materie solidă din arderea pulberei.Stratul de materie diferă în funcţie de faptul
că s-a folosit la încărcarea cartuşului pulbere albă sau neagră.Un factor care
indică folosirea unei arme este mirosul specific al pulberei care persistă 5-6 ore
în cazul păstrării armei într-o încăpere,iar în aer liber până la o ora.În cecetarea
ţevii reziduul are o culoare brun-închisă,puţin strălucitor şi umed care
murdăreşte în negru unsuros degetul sau tamponul de vată care s-a introdus în
interiorul ţevii.Aspectul nu se modifică timp de 24 de ore.După 48 ore reziduul
ramâne negru dar mai puţin gras şi apos.Vremea umedă şi apoasă modifică acest
aspect mai repede decât vremea uscată şi călduroasă.Până la a treia zi după
tragere,reziduul trece prin uşoare transformări dar îşi păstrează aspectul său
proaspăt-perfect negru.După a patra zi reziduul nu mai este negru perfect,ci
începe sa aibă culoarea cenuşie-albicioasă,datorită oxidării sulfurilor care se
transformă în sulfaţi.După 6 zile de la tragere,reziduul devine maron-roşiatic
prin formarea oxidului feric(rugina).Cu cât rugina este mai accentuată cu atât
perioada de când s-a tras este mai lungă.După examinarea armei caraceasta se
împachetează şi este transportată la laborator pentru examinare.Încărcătorul şi
cătuşele descoperite în armă sau în jurul ei se împachetează separat în
hârtie,indicându-se locul unde au fost găsite şi data ridicării lor.Pachetele
40

41. conţinând arma şi celelate piese se sigilează,pentru a nu se schimba
conţinutul,fapt care se menţionează în procesul verbal.61
4.2.Cutarea,fixarea,ridicarea gloantelor de la locul faptei
Această operaţiune presupune marcarea locurilor în care au fost găsite tuburile
prin tăbliţe vizibile,fixarea lor prin schiţe şi fotografii în care sa indice cât mai
clar poziţionarea faţă de victimă şi de alte obiecte principale de la locul
faptei.Acţiunile menţionate ajută la realizarea reconstituirii locului faptei şi a
experimentelor ulterioare ce urmăresc stabilirea poziţiei trăgătorului şi a victimei
în momentul declanşării focului.Tuburile descoperite pot oferi informaţii cu
privire la caracteristicile armei folosite.La locul faptei se pot descoperi şi
tuburile cartuşelor trase.Tuburile trebuie căutate cu multă atenţie.Posibilitatea
descoperirii unor tuburi arse la locul faptei,atunci când tragerea s-a făcut automat
este deosebit de mare,deoarece automatul arunca după fiecare tub ars.Mai rar se
va descoperi la locul faptei tubul ars,atunci când s-a tras cu arme care după
fiecare foc trebuie reîncărcate.În cazul tragerii cu revolverul,tuburile arse rămân
în urmă,doar în cazuri rare tuburile arse se aruncă de către trăgător,fie pentru a
elibera butoiul fie pentru a reîncărca arma.
Căutarea proiectilelor şi a tuburilor se face cu ajutorul detectorului de metale.În
cazul în care se găseşte zăpadă la locul faptei,pentru o mai bună căutare aceasta
se va topi,iar dacă se presupune că proiectilul a intrat în pământ,atunci se vor
efectua săpături,pămăntul respectiv se cerne minuţios prin sită.La locul faptei se
vor face fotografii cu proiectilele şi tuburile în poziţia în care au fost găsite.Este
important să se confrunte diametrul deschizăturii tubului ars cu dimensiunea
orificiului creat în obstacol de gloanţe,sau cu calibrul glonţului dacă acesta a fost
descoperit.La armele de vânătoare în interiorul tunului în afara pulberei şi
alicelor există bura formată din rondele de carton,pâslă sau hârtie.Aceste bure nu
61 Ilie Botoş,op.cit,pp.87-88
41

42. ard în timpul exploziei,ci sunt aruncate din ţeavă,în urma alicelor la distanţă de
circa 10-15cm în direcţia tragerii.Descoperirea burei la locul faptei,va dovedi că
împuşcătura s-a executat din apropiere,bura fiind descoperită în apropierea
ţintei.Expertiza medico-legală în cazurile de omoruri prin împuşcare cu arme de
vânătoare,arată că în cazul în care s-a tras de la o distanţă de3-4m,bura sau o
parte din ea pătrunde în hainele victimei sau uneori chiar şi în corpul ei.Pe tuburi
nu se pot descoperi urme digitale,deoarece din cauza temperaturii mari
substanţele ce compun urma se evaporă.Însă se pot descoperi alte urme pe
tuburi,urme care se vor conserva pentru aucerea lor spre analiză la laborator.Nu
se recomandă conservarea tuburilor în eprunetă,deoarece acestea se pot sparge în
timpul transoprtării,iar cioburile produc anumite semne suplimentare,care
îngreunează munca expertului.Tuburile şi burele vor fi apucate cu o batistă sau
cu mâna înmănuşată şi se vor înfăşura în vată,introducându-se în cutii mici de
carton care se sigilează şi se trimit la laborator.
4.3Căutarea ,fixarea ,ridicarea gloantelor de la locul faptei
Descoperirea gloanţelor şi a tuburilor trase reprezintă una din sarcinele cele mai
importante ale cercetării la faţa locului,deoarece ele sunt singurele elemente
materiale prin a căror examinare se poate realiza identificarea de gen şi
individuală a armei cu care s-a tras.62În cadrul acestei etape se va ţine cont şi de
numărul orificiilor de intrare şi de ieşire descoperite pe corpul şi îmbrăcămintea
victimei,corelate cu poziţia acestora în locul faptei.Sunt cazuri în care
proiectilele după ce au străbătut corpul victimei îşi continuă mişcarea lovindu-se
şi de alte obstacole,cum ar fi portiera maşinii şi rămân agăţate de aceasta ,iar la
deschidere pot cădea în exterior lângă autovehicul,dând impresia că au fost
aşezate acolo în mod intenţionat.Problemele deosebite ridică găsirea proiectilelor
care au ricoşat şi şi-au schimat direcţia,cele care s-au turtit în urma contactului
62 Florin Ionescu,op.cit,pag.350-351
42

43. cu obiecte dure în care nu au putut pătrunde şi au căzut pe sol în apropierea
lor,dar mai ales cele care au rămas în canalele pe care le-au creat în diferote
ţinte,fără a reuşi perforarea acestora.Aceste canale se fotografiază după care se
trece la lărgirea lor,fără a se atinge proiectilele.
La examinarea îmbrăcămintei victimei,se va avea în vedere că urmele
proiectilelor pot pătrunde în cutele acestora,înainte de a pătrunde în corp sau la
ieşire din corp.Gloanţele din corpul victimei se retrag de medicul legist,iar
pentru o cercetare mai bună a faptei se va fotografia în cel mai mic detaliu zona
care s-a tras cu arma. Glonţul părăsind ţeava armnei poartă imprimate pe
camaşa,microurmele provenite din din frecarea acestuia de pereţii ţevii.Lipsa
acestor urme de pe cămaşa glonţului va demonstra că el nu a fost tras dintr-o
armă de foc.Urmele lăsate de ţeava armei pe cămaşa glonţului prezintă aspetce
de urme mai vechi,ceea ce indică faptul că proiectilul a fost tras înainte de
săvârşirea infracţiunii.Fenomenul de învechire a urmelor de pe cămaşa de
proiectil poate să se descifreze după urmatoarele indicii:lipsa luciului specific al
metalului în locurile de frecare a cămaşii glonţului cu ţeava armei,se observă o
coronare a întregii suprafaţei proiectilului.În asemenea cazuri sunt posibile doau
versiuni:fie că glonţul a nimerit din întâmplare la locul infracţiunii,prin urmare
trebuie căutat altul decât cel găsit;fie că nu a avut loc împuşcătura şi glonţul a
fost aruncat acolo.Pentru a descoperi glonţul în obstacolul în care acesta a intrat
se examinează succesiv fiecare sector din traiectoria parcursă de
proiectil.Obstacolul în care glonţul a rămas blocat are doar un orificiu cu o
singură deschidere pe unde a intrat glonţul.După ce se fixează coordonatele
orificiului de intrare se poate trece la extragerea glonţului.La descoperirea
acetsuia se utilizează detector de metale,care va semnala prezenţa metalului,de
asemenea se poate utiliza şi un aparat roentgen,atunci când glonţul aflat în
corpul victimei în viaţă nu poate fi descoperit cu uşurinţă.Exista posibilitatea ca
privind prin orificiul creat de glonţ într-un obiect,se poate observa ca în partea
43

44. opusă glonţul să fi ricoşat izbindu-se de un obstacol,iar pe obstacol să rămână
imprimate urmele ricoşării.Se poate întâmpla ca glonţul izbizându-se de un
obiect dur,să se spargă în schije,de aceea în decursul cercetării trebuie să se ia
măsuri în vederea descoperirea acestora. Fenomenul se numeşte ricoşare ,iar
condiţia principală a apariţiei acestuia este unghiul prea mic sub care se face
contactul dintre proiectil şi suprafaţa unghiului întâlnit,la aceasta mai contribuie
viteza şi volumul proiectilului.Ricoşarea se produce la unghiuri de întâlnire între
0 şi 35 grade,iar unghiul de respingere va fi în funcţie şi de densitatea
materialului.Devierile unghiului sunt cu atât mai mari cu cît densitatea
obstacolului este mai mică.Când obstacolul are o densitate mare,unghiul de
respingere în ricoşare va fi aproape egal cu unghiul de incidenţă.Distanţa de zbor
a proiectilului este cu atât mai mare după ricoşare cu cît viteza proiectilului a
fost mai mare şi unghiul de ricoşare mai mic.63Descoperirea glonţelor de la locul
faptei are o deosebită importanţă nu numai în explicarea mecanismului de
formarea a urmelor îmăuşcăturii,ci ajută şi la identificarea armei cu care s-a
tras.După descoperirea gloanţelor se va face fixarea lor prin
fotografiere,descriere în procesul verbal la care se vor anexa şi schiţe.Gloanţele
se vor ridica cu ajutorul unor batiste,sau cu mâna înmănuşată.se înfăşoară fiecare
separat în hârtie curată sau vată şi se introduc în cutii mici care se
sigilează..Dacă proiectilul a pătruns într-un obiect mic,nu se mai extrage la locul
faptei ci se trimite obiectul întreg la laborator pentru efectuarea expertizei
balistice.
Extragerea proiectilelor la locul săvârşirii faptei din obiectele mari se procedează
în felul următor:prin centrul orificiului de oătrundere se duc(imaginar) două
drepte perpendiculare ale căror capete se unesc apoi în format pătrat,astfel ca
diagonalele acestuia să trecă prin centrul orificiului,dând posibilitatea ca oricând
să se poată reconstitui locul exact al pătrunderii proiectilului.Dacă proiectilul a
63 Camil Suciu,op.cit,pp.351-352
44

45. pătruns într-un obiect de lemn,se va scobi cu o daltă de în prejurul orificiului
format în aşa fel încât să nu se producă nicio zgârâietura acestuia.Atunci când
proiectilul a pătruns în zid,se scobeşte în jurul lui cu o daltă sau cu un tub
metalic,extragerea proiectilului din orificiul lărgit se face prin cu ajutorul unei
pensete sau al unui patent acoperit cu cauciuc.Proiectilele găsite la locul faptei se
împachetează în vată şi în hârtie,pe care este notat felul proiectilului,locul unde a
fost descoperit,data,cauza cercetată,purtând semnătura şi sigiliul organului de
urmărire penală.Toate aceste aspecte sunt trecute şi în procesul verbal.64
Capitolul V Cercetarea criminalistica a urmelor produse prin folosirea
armelor cu teava ghintuita si mecanismul de producere a acestora
5.1.Expertiza urmelor principale
Urmele sunt acele modificări ce apar pe diferite obiecte,inclusiv pe corpul
omenesc ,în urma folosirii acestora,ca rezultat al fenomenelor dinamice,termice
şi chimice care însoţesc împuşcătura. Aceste urme pot fi găsite pe
cartuş,glonţ,tubul cartuşului.corpul şi îmbrăcămintea victimei,la nivelul
orificiilor de intrare şi ieşire a glonţului,sau pe alte obiecte ce au fost obstacole
în calea glonţului.Urmele principale sunt rezulattul fenomenelor dinamice care
însoţesc împuşcătura şi se regăsesc pe gloanţe ,tuburi şi la nivelul obiectului
lovit.65
Expertiza criminalistică a urmelor principale ale unei trageri constă în
examinarea orificiilor de intrare şi ieşire a canalelor formate atât pe corpul
uman,cât şi pe obiectele cu care glonţul a venit în contact.În situaţia existenţei
mai multor orificii de intrare şi ieşire se cer a fi clarificate mai multe
aspecte,cum ar fi de exemplu:daca aceste orificii au fost create de acelaşi tip de
gloanţe,dacă au fost trase de una sau mai multe arme,dintr-o singură direcţie sau
64Ilie Botoş,op.cit,pp.84-94
65 Gheorghe Alecu,op.cit,p.199
45

46. din direcţii diferite şi dacă distanţa de tragere a rămas neschimbată.Toate aceste
aspecte se clarifică pe baza examenului comparativ dintre urmele din litigiu şi
urmele împuşcăturilor efectuate experimental,cu arme şi suporturi asemănătoare
celor descoperite la faţa locului.66
Urmele principale se clasifică în trei mari categorii:urme de perforare,de
pătrundere şi cele de ricoşare.Urmele de perforare sunt compuse la rândul lor
dinorifiicul de intrare,canalul şi orificiul de ieşire.Orifiicile de intrare permit
determinarea direcţiei din care s-a tras şi a unghiului sub care proiectilul a
pătruns în obstacol.La orificiile de intrare se întâlneşte inelul de frecare,format
din produsele de ardere ale pulberei,din particule de metal ale proiectilului şi din
depuneri de unsoare.
Canalele oarbe sau urmele de pătrundere se formează atunci când proiectilul se
opreşte în obstacol,formând doar un orificiu de intrare şi canalul.Urmele de
ricoşare apar când glonţul este deviat de obiect.Forma orificiilor de intrare este
determinată de forţa cinetică,de unghiul de lovire a obstacolului şi de densitatea
obstacolului precum şi de densitatea materialului pătruns. Canalul de pătrundere
indică drumul parcurs de proiectil în interiorul obiectului perforat.Orientarea lui
depinde de energia cinetică a proiectilului şi de forma acestuia.În obiectele
subţiri,cum ar fi de exemplu tabla subţire de metal,canalul lipseşte.67 Urmele
principale sunt reprezentate de modificările mecanice pe care le suportă glonţul
şi tubul în interiorul canalului ţevii în timpul arderii încărcăturii explozive şi de
detiorările care se produc şa suprafaţa ţintei în timpul impactului cu glonţul.Din
această categorie intră:arma şi muniţia,gloanţele şi tuburile
trase,perforările,canalele oarbe şi urmele de suprafaţă a ricoşeurilor.În categoria
urmelor principale sunt incluse şi urmele sonore ale armării,percuţiei şi
detunării.
Urmle create de glonţ
66 Emilian Stancu,op.cit,p.249
67 Lazar Carjan,op.cit,pp.157-158
46