Teza

CUPRINS:
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. EVOLUŢIA RĂSPUNDERII A INFRACŢIUNII DE
INCEST
§ 1. Consideraţii istorice
§ 2. Aspecte conceptuale
Capitolul II. INCESTUL CA COMPONENŢĂ A INFRACŢIUNII
§ 1. Incestul: noţiune şi caracteristici definitorii
§ 2. Latura obiectivă a infracţiunii de incest
§ 3. Obiectul în cazul infracţiunii de incest
§ 4. Latura subiectivă în cazul infracţiunii de incest
§ 5. Subiectul infracţiunii de incest
Capitolul III. RĂSPUNDEREA PENALĂ ÎN CAZUL INCESTULUI
§ 1. Temeiul răspunderii penale în cazul incestului
§ 2. Practica judecătorească în domeniul incestului, existentă în
Republica Moldova şi peste hotare
§ 3. Propuneri pentru prevenirea şi combaterea abuzului sexual asupra
copilului şi a exploatării sexuale a copiilor în scopuri comerciale
ÎNCHEIERE
BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE
Încă din cele mai vechi timpuri relaţiile sexuale între rude au fost
catalogate drept nelegiuiri şi au fost pedepsite în mod drastic de colectivităţile
umane. Incestul din vechile legiuiri era incriminat sub denumirea de
amestecare de sânge şi sancţionat cu toată severitatea.
Potrivit art. 201 Codul Penal al Republicii Moldova, incestul constă în
raportul sexual sau alte acţiuni sexuale între rude pe linie dreaptă pînă la
gradul trei inclusiv, precum şi între rude pe linie colaterală.
Copilul trebuie respectat ca o persoană care are dreptul la viaţă
particulară, la intimitate şi la o dezvoltare normală. Nimic nu trebuie să îi
pună în pericol nici existenţa, nici dezvoltarea, cu atât mai mult nu trebuie
supus abuzului sau exploatării. Cu toate acestea, tot mai des sunt depistate
cazuri de abuz asupra copiilor în familie, pe stradă, în instituţii sau chiar în
locuri publice.
Cazurile în care copiii sunt abuzaţi şi exploataţi sexual prin reţelele de
trafic de fiinţe umane sunt tot mai frecvent menţionate de instituţiile abilitate
să intervină în aceste situaţii. Stabilirea nivelului incidenţei abuzului sexual
asupra copiilor este dificilă din cauza diferenţelor înregistrate de la un stat la
altul, în modul de culegere a datelor.
Abuzul asupra copiilor afectează dezvoltarea acestora în dimensiunile
sale esenţiale şi, uneori, pentru întreaga viaţă, dacă nu se intervine imediat din
punct de vedere terapeutic şi al reabilitării sociale. Este dificil să generalizăm
consecinţele psihologice ale abuzului, deoarece gravitatea acestuia depinde de
numeroşi factori.
Exploatarea sexuală a copiilor _
„practică prin intermediul căreia o
persoană, de obicei un adult, obţine o gratificaţie sexuală, un câştig financiar
2

sau o avansare, abuzând sau exploatând sexualitatea unui copil, încălcând
drepturile acestuia la demnitate, egalitate, autonomie şi bunăstare fizică şi
psihică“. 1
Exploatarea sexuală în scopuri comerciale a copiilor (conform definiţiei
acceptate la Primul Congres Mondial împotriva exploatării sexuale a
copiilor în scop comercial de la Stockholm) reprezintă violarea drepturilor
fundamentale ale copiilor şi presupune abuzul sexual făcut de adult şi
remunerarea în bani sau în obiecte a copilului sau a unor terţe
persoane“.
Conform aceleiaşi surse – exploatarea sexuală şi comercială a
copilului constituie o formă de coerciţie şi violenţă la adresa acestuia,
precum şi o formă de muncă forţată şi o formă contemporană de
sclavie“.
Pe lângă principalele forme de exploatare sexuală menţionate, există şi
alte forme de exploatare sexuală a copiilor, care includ turismul în scop
sexual şi căsătoriile timpurii.
Din aceste considerente, eu mi-am propus studierea acestei teme, care
prezintă o actualitate sporită.
Teza de licenţă este structurată în 3 capitole, fiecare avînd cîteva
paragrafe, care abordează problema incestului şi studierea componenţei
infracţiunii de incest.
Primul capitol cuprinde consideraţii istorice şi aspecte conceptuale de
apariţie a incestului.
Al doilea capitol cuprinde însuşi componenţa infracţiunii de incest în
drept penal, şi anume latura obiectivă, obiectul, latura subiectivă şi subiectul
infracţiunii de incest.
1
Ibidem, p.11
3

Al treilea capitol are ca scop studierea răspunderii penale în cazul
incestului, şi anume: temeiul răspunderii penale în cazul incestului, practica
judecătorească în domeniul incestului, existentă în Republica Moldova şi
peste hotare şi propuneri pentru prevenirea şi combaterea abuzului sexual
asupra copilului şi a exploatării sexuale a copiilor în scopuri comerciale.
4

CAPITOLUL I. EVOLUŢIA RĂSPUNDERII A INFRACŢIUNII
DE INCEST
§ 1. Consideraţii istorice
Încă din cele mai vechi timpuri relaţiile sexuale între rude au fost
catalogate drept nelegiuiri şi au fost pedepsite în mod drastic de colectivităţile
umane. Incestul din vechile legiuiri era incriminat sub denumirea de
amestecare de sânge şi sancţionat cu toată severitatea (Pravila lui Vasile
Lupu ori Îndreptarea legii).
Potrivit art. 201 Codul Penal RM, incestul constă în raportul sexual
între rude în linie directă sau între fraţi şi surori.
A comis această infracţiune inculpatul care a avut raport sexual cu fiica
sa ce nu împlinise vârsta de 14 ani şi care se afla în îngrijirea, ocrotirea şi
educarea lui.
Instanţa de judecată a reţinut că fapta inculpatului întruneşte elementele
atât ale infracţiunii de incest prevăzută de art. 201 CP, cât şi ale infracţiunii
de raport sexual cu o minoră prevăzută de art. 174 CP, infracţiunile aflându-
se în concurs ideal2
.
Cu toate că 192 de state (excepţie făcând Somalia) sunt semnatare ale
Convenţiei Naţiu-nilor Unite privind drepturile copiilor, milioane de copii
sunt în pericol din cauza condiţiilor economice, sociale sau psihologice.
Copilul trebuie respectat ca o persoană care are dreptul la viaţă
particulară, la intimitate şi la o dezvoltare normală. Nimic nu trebuie să îi
pună în pericol nici existenţa, nici dezvoltarea, cu atât mai mult nu trebuie
supus abuzului sau exploatării. Cu toate acestea, tot mai des sunt semnalate
2
Trib. Supr., dec. nr. 2233/1971, „Repertoriu de practică judiciară pe anii 1969–1975”, pag.
211.
5

cazuri de abuz asupra copiilor în familie, pe stradă, în instituţii sau chiar în
locuri publice. Cazurile în care copiii sunt abuzaţi şi exploataţi sexual prin
reţelele de trafic de fiinţe umane sunt tot mai frecvent menţionate de
instituţiile abilitate să intervină în aceste situaţii. Stabilirea nivelului
incidenţei abuzului sexual asupra copiilor este dificilă din cauza diferenţelor
înregistrate de la un stat la altul, în modul de culegere a datelor. Studiile
realizate în diferite ţări europene indică procentajul cazuisticii între 7 % şi 20
% pentru fete şi între 3 % şi 10 % pentru băieţi, dar, de multe ori, lipsa de
resurse, atât umane, cât şi materiale duce la înregistrarea unui număr redus de
cazuri, astfel încât datele prezentate nu oglindesc realitatea.3
Din diverse
motive, cum ar fi lipsa unei metodologii de raportare a cazurilor, abuzurile
sexuale nu sunt declarate şi, în consecinţă, nu sunt descoperite, modificând
astfel rezultatele statisticilor. De aceea este dificil de estimat numărul real al
cazurilor, precum şi evoluţia fenomenului.
Care sunt factorii determinanţi în producerea abuzurilor şi exploatării
sexuale a copiilor? Cui revine responsabilitatea respectării drepturilor
copilului şi protecţiei lui? Este vorba de factori individuali, izolaţi, factori de
context social larg sau de politicile de protecţie specifice diferitelor societăţi?
Sunt întrebări care îi preocupă mai ales pe specialiştii implicaţi în protecţia
copilului şi în respectarea interesului superior al acestuia.
Prin calitatea şi complexitatea sistemului de servicii sociale destinate
bunăstării copilului, respectării sale ca persoană şi valoare umană, o societate
exprimă valoarea şi drepturile pe care le acordă copiilor şi copilăriei, ca etapă
fundamentală în formarea personalităţii viitorilor adulţi.
Sistemul de servicii sociale care poate asigura protecţia copilului
trebuie să aibă în vedere „relaţiile complexe dintre nevoile copilului, situaţia
3
Secrets that distroy, ISCA, International Save the Children Alliance, 2000.
6

familiei şi contextul ei social, precum şi concepţia societăţii despre copilărie
şi familie“.4
Dacă familia reprezintă mediul optim de viaţă şi dezvoltare a copilului,
acţiunile de protecţie trebuie să se orienteze pe prevenirea dezintegrării
familiei, care trebuie să asigure suportul emoţional şi al sentimentului de
identitate a copilului. În acelaşi timp, trebuie avute în vedere aspectele
„sociale şi etice privind responsabilitatea comunităţii pentru abuzul şi
neglijarea copiilor“.5
Abuzul asupra copiilor afectează dezvoltarea acestora în dimensiunile
sale esenţiale şi, uneori, pentru întreaga viaţă, dacă nu se intervine imediat din
punct de vedere terapeutic şi al reabilitării sociale. Este dificil să generalizăm
consecinţele psihologice ale abuzului, deoarece gravitatea acestuia depinde de
numeroşi factori.
Implicaţiile abuzului asupra dezvoltării generale şi a structurării
personalităţii copilului îi determină pe specialişti să abordeze o atitudine
adecvată pentru investigarea cazului, luarea rapidă a măsurilor de protecţie şi
intervenţia recuperatorie.
Pentru înţelegerea consecinţelor abuzurilor şi pentru stabilirea
măsurilor de intervenţie în astfel de cazuri, trebuie definite conceptele
principale având în vedere faptul că legislaţia românească nu operează cu
termenii de abuz sau de exploatare sexuală, aşa cum apar definiţi în
documente internaţionale referitore la protecţia copilului.
Studiile şi cercetările realizate de specialiştii în domeniul protecţiei
copilului apreciază că o singură definiţie a abuzului copilului nu poate servi
pentru toate scopurile şi nu poate acoperi toate domeniile. Indiferent de
formulare, abuzul asupra copilului presupune violenţă, acţiuni sau inacţiuni
4
Maria Roth, Protecţia copiilor împotriva abuzurilor - între tradiţie şi inovaţie, Un
deceniu de tranziţie - situaţia copilului şi a familiei, UNICEF, 2000, p.70.
5
Ibidem.
7

fizice şi psihologice intenţionate, care se repetă şi care afectează sănătatea
fizică sau pşihică a copilului.
Conform definiţiei date de Asociaţia Naţională a Asistenţilor Sociali
din Statele Unite ale Americii în 1994, abuzul asupra copilului presupune
„producerea, în mod repetat, de traume fizice şi emoţionale unui minor
dependent, prin intermediul vătămărilor intenţionate, a pedepsei
corporale, a ridiculizării persistente şi a degradării, sau abuzul sexual
comis de obicei de către părinţi sau tutori“. 6
Definiţia abuzului, acceptată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii,
acoperă în întregime acest concept:
„Abuzul copilului sau maltratarea lui reprezintă toate formele de rele
tratamente fizice şi/sau emoţionale, abuz sexual, neglijare sau
tratament neglijent, exploatare comercială sau de alt tip, produse de
către părinţi sau orice altă persoană aflată în poziţie de răspundere,
putere sau încredere, ale căror consecinţe produc daune actuale sau
potenţiale asupra sănătăţii copilului, supravieţuirii, dezvoltării sau
demnităţii lui“.7
Teoreticienii şi practicienii utilizează în activitatea de identificare,
raportare, investigare, tratament şi prevenire conceptele de abuz fizic,
psihologic şi sexual, chiar dacă această clasificare este făcută în mod arbitrar,
deoarece diferitele tipuri de abuz nu pot fi total separate, existând, de cele mai
multe ori, o suprapunere a diferitelor forme de abuz. Având în vedere acest
lucru, în continuare vor fi prezentate definiţiile diferitelor tipuri de abuz,
acceptate de OMS:
„Abuzul fizic asupra copilului reprezintă acţiunea sau lipsa de acţiune
(singulară sau repetată) din partea unui părinte sau a unei persoane
6
Richard J. Estes, Ph.D. and Neil Alan Weiner, Ph. D. The Commercial Sexual Exploatation of Children
In the U.S., Canada and Mexico, University of Pennsylvania, 2001, p.6
7
Raport of the Consultation on Child Abuse Prevention, WHO, Geneva, 29-31 March, 1999
8

aflate în poziţie de răspundere, putere sau încredere, care are drept
consecinţă vătămarea fizică actuală sau potenţială“.8
Abuzul fizic presupune supunerea copilului la: lovire, rănire, legare,
aşezare în genunchi, otrăvire, intoxicare sau arderi intenţionate cu diverse
produse.
„Abuzul emoţional reprezintă eşecul adultului de care copilul este
foarte legat de a oferi un mediu de dezvoltare corespunzător sau acte
comportamentale care pot dăuna dezvoltării fizice, mentale, spirituale,
morale sau sociale“.9
În cadrul acestui tip de abuz pot fi menţionate: restricţii de deplasare,
discriminare, ridiculizare sau alte forme de tratament ostil şi de respingere.
„Abuzul sexual este implicarea unui copil într-o activitate sexuală pe
care el nu o înţelege, pentru care nu are capacitatea de a-şi da
încuviinţarea informată, pentru care nu este pregătit din punct de vedere
al dezvoltării sau care încalcă legile sau tabuurile sociale“.
„Abuzul sexual asupra copilului presupune antrenarea copilului într-o
activitate realizată cu intenţia de a produce plăcere sau de a satisface
nevoile unui adult sau ale unui alt copil, care, prin vârstă şi dezvoltare,
se află faţă de el într-o relaţie de răspundere, încredere sau putere“.10
Într-un studiu privind „Exploatarea sexuală comercială a
copiilor“, realizat în Statele Unite ale Americii, Canada şi Mexic, şi
publicat în septembrie 2001, sunt identificaţi şi definiţi termeni asociaţi
cu abuzul şi exploatarea sexuală a copiilor. Astfel, conform acestui
studiu, sunt descrise o serie de subtipuri ale abuzului sexual asupra
copilului:
8
Ibidem
9
Ibidem
10
Ibidem
9

Violul şi molestarea – „cunoaşterea intimă a unei persoane, cu forţa
sau/şi împotriva voinţei acesteia; sau fără a recurge la forţă şi nici
împotriva voinţei persoanei - în cazul în care victima este incapabilă
să-şi dea consimţământul, din cauza unei incapacităţi fizice sau
psihice, permanentă sau temporară“. 11
Pornografia _
„angajarea, folosirea, inducerea, atragerea sau
constrângerea unui copil în a se implica sau a asista altă persoană
într-un comportament sexual explicit sau simulat, în scopul producerii
unei imagini vizuale a unui astfel de comportament“.12
Conform Protocolului Opţional al Convenţiei Naţiunilor Unite privind
drepturile copilu-lui, pornografia cu copii este definită ca „orice reprezentare,
prin orice mijloc, a unui copil angajat într-o activitate explicit sexuală - reală
sau simulată - sau orice reprezentare a organelor sexuale ale uneui copil, în
scopuri sexuale“. Pornografia presupune realizarea de filme, casete video,
reviste, fotografii, imagini computerizate, explicite din punct de vedere
sexual, cu copii sau tineri sub 18 ani. Există trei tipuri de materiale
pornografice: imagini numai cu copii, imagini cu copii şi adulţi, şi imagini
produse şi distribuite de copii/tineri sub 18 ani. Pornografia cu copii are, în
multe cazuri, o valoare comercială, dar ea reprezintă şi material de schimb
între pedofili.
Expunerea copiilor la acte sexuale ale altora _
„expunerea
intenţionată a copiilor la actele sexuale ale altor persoane (incluzând
actele părinţilor sau ale altor persoane cărora li s-au încredinţat spre
îngrijire copii) “.13
11
in the U.S., Canada and Mexico, University of Pennsylvania, 2001, p.6
12
Ibidem,p.7
13
Ibidem,p.7
10

Agresiunea sexuală asupra copilului _
„orice act sexual îndreptat
împotriva unei persoane cu o vârstă sub 18 ani, realizat cu forţa sau/şi
împotriva voinţei acesteia, sau fără a se recurge la forţă sau
încălcarea voinţei victimei, în cazul în care aceasta se află în
impoşibilitatea de a-şi da consimţământul, din cauza unei incapacităţi
fizice sau psihice, temporare sau permanente“.14
Prostituţia infantilă/juvenilă _
„angajarea într-un raport sexual, sau
în alte activităţi sexuale, a unui copil, în schimbul unei sume de bani
sau a altor servicii (mâncare, haine, medicamente, afecţiune etc)“.15
Traficul copilului în scopuri sexuale _
„transportul, adăpostirea şi
vinderea de persoane în interiorul unei ţări sau în exteriorul ei, uzând
de forţă, coerciţie, răpire, înşelăciune sau fraudă, în scopul de a plasa
persoanele respective în situaţia de a munci sau presta forţat diferite
servicii - cum ar fi prostituţia, sclavia domestică sau alte forme de
sclavie“.16
Traficul cu copii reprezintă o adevărată afacere transnaţională
aducătoare de fonduri uriaşe, ţinând cont de faptul că există practica
vânzărilor repetate. Nu întotdeauna este folosită violenţa, traficanţii profitând
de inocenţa şi vulnerabilitatea copiilor şi de faptul că, aflându-se într-o ţară
străină, ei sunt dezavantajaţi, şi de necunoaşterea culturii şi limbii, a
legislaţiei şi instituţiilor acelei ţări, care îi pot proteja. Se poate vorbi de trafic
atât când respectivul copil este luat cu forţa, cât şi când aceasta se întâmplă în
mod voluntar, fie că se realizează la nivel intern sau la nivel internaţional.
Exploatarea sexuală a copiilor _
„practică prin intermediul căreia o
persoană, de obicei un adult, obţine o gratificaţie sexuală, un câştig
14
Ibidem,p.8
15
Ibidem, p.9
16
in the U.S., Canada and Mexico, University of Pennsylvania, 2001, p.11
11

financiar sau o avansare, abuzând sau exploatând sexualitatea unui
copil, încălcând drepturile acestuia la demnitate, egalitate, autonomie
şi bunăstare fizică şi psihică“. 17
Exploatarea sexuală în scopuri comerciale a copiilor (conform
definiţiei acceptate la Primul Congres Mondial împotriva exploatării
sexuale a copiilor în scop comercial de la Stockholm) _
„violare a
drepturilor fundamentale ale copiilor şi presupune abuzul sexual făcut
de adult şi remunerarea în bani sau în obiecte a copilului sau a unor
terţe persoane“. Conform aceleiaşi surse, „exploatarea sexuală şi
comercială a copilului constituie o formă de coerciţie şi violenţă la
adresa acestuia, precum şi o formă de muncă forţată şi o formă
contemporană de sclavie“.
Pe lângă principalele forme de exploatare sexuală menţionate, există şi
alte forme de exploatare sexuală a copiilor, care includ turismul în scop
sexual şi căsătoriile timpurii.
Turismul sexual cu copii _
„exploatarea sexuală şi comercială a
copiilor de către persoane care călătoresc din propria ţară în alta - de
obicei mai puţin dezvoltată - pentru a se angaja în activităţi sexuale cu
minori“.18
Turiştii care practică sex cu copii pot fi: căsătoriţi sau necăsătoriţi, bărbaţi
sau femei, cu şituaţie materială bună sau modestă, pot fi pedofili care călătoresc
cu scopul de a exploata copii sau turişti care nu au intenţionat să abuzeze copii.
Aceşti turişti justifică atitudinea lor prin faptul că, în cultura ţării respective,
acest lucru este acceptat, sau că i-au ajutat pe copii oferindu-le bani.
17
Ibidem, p.11
18
Questions and Answers About Commercial Sexual Exploitation of Children, An Information Booklet by
ECPAT International, 2001, p.6
12

Căsătoriile timpurii _
„căsătoria copiilor şi adolescenţilor sub 18
ani“.19
Conform unui studiu al Centrului de Cercetări Innocenti al UNICEF
(Florenţa, Italia) acest obicei este frecvent întâlnit în Africa Subsahariană şi în
Sudul Asiei, dar şi în Africa de Nord, America Latină şi Europa de Est. În
România, căsătoriile timpurii se întâlnesc în special în rândul fa-miliilor de
rromi, unde copiii sunt căsătoriţi la vârste foarte mici (în jurul vârstei de 13-14
ani), pă-rinţii acestora stabilind înţelegeri (tranzacţionări) asupra căsătoriei, fără
a ţine seama de voinţa copiilor.
Deşi legislaţia românească nu operează cu aceşti termeni, conform
definiţiilor stabilite de documentele oficiale ale diverselor organisme
internaţionale, conţinutul lor este acoperit în mare măsură de legislaţia penală.
Conceptele utilizate de Codul Penal românesc în ceea ce priveşte abuzul şi
exploatarea sexuală asupra copilului sunt: viol (art.197), raport sexual cu o
minoră (art.174), seducţie (art.199), corupţie sexuală (art.202), incest
(art.201), prostituţie (art.328), proxenetism (art.329), răspândire de materiale
obscene (art.325), perversiune sexuală (art.201). Codul Penal prevede şi
pedepsele pentru aceste infracţiuni, iar Legea nr. 140/1996 modifică şi
completează Codul Penal, asigurând o protecţie specială copilului sub 14 ani.
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 26/1997, referitoare la protecţia
copilului aflat în dificultate, aprobată prin Legea nr. 108/1998, asigură cadrul
legislativ necesar pentru protejarea copiilor-victime ale abuzului, violenţelor,
exploatării sexuale sau care se află în primejdie sub aceste aspecte. Articolele
4, 5, 6 din Codul Penal conţin principiul extrateriorialităţii legii penale, ceea
ce permite urmărirea şi judecarea cetăţenilor români şi străini care au comis
infracţiuni de violenţă, abuz ori exploatare sexuală.
19
Questions and Answers About Commercial Sexual Exploitation of Children, An Information Booklet by
ECPAT International, 2001, p.8
13

Problematica abuzului şi exploatării sexuale a copiilor, sub toate
formele sale, trebuie să constituie o prioritate, şi noi programe, trebuie
conturate pentru a stopa sau măcar diminua evoluţia acestui fenomen. Pentru
eficienţa acestor programe intervenţia trebuie să aibă un caracter
multidisciplinar şi să acopere un spectru larg de probleme, conexe abuzului şi
exploa-tării sexuale a copiilor. Activităţile care pot fi realizate constau în
găsirea unor soluţii la nevoile copiilor vulnerabili sau marginalizaţi,
asigurarea de servicii pentru aceştia, consilierea părinţilor şi a personalului de
îngrijire, dar şi realizarea de studii, cercetări, adaptări legislative, campanii de
informare şi dezbateri privind prevenirea abuzului asupra copilului şi a
exploatării lui.
14

§ 2. Aspecte conceptuale
Pe plan internaţional, interesul faţă de fenomenul maltratării copiilor a
crescut progresiv, pe măsură ce au fost relevate, mai ales de către mass-
media, tot mai multe cazuri, în toate colţurile lumii. Practic, aproape în
fiecare zi, sunt descoperite noi situaţii de copii neglijaţi, abuzaţi, mutilaţi,
vânduţi, traficaţi. Extinderea acestui flagel tinde să devină o problemă socială
majoră, de actualitate şi destul de răspândită peste tot în lume.
În România, problema maltratării copilului, sub toate formele sale,
începe să fie abordată, timid, de-abia după căderea regimului comunist, în
decembrie 1989. Profesioniştii, opinia publică, clasa politică încep să
vorbească treptat, din ce în ce mai mult, despre acest fenomen care se
manifestă atât în familie, cât şi la nivel instituţional. Au urmat o serie de
acţiuni concrete: cercetări, seminarii în ţară şi în străinătate, crearea unor
dispozitive de intervenţie şi de prevenire, măsuri legislative etc. Încep să
apară dezvăluiri făcute de persoanele care au fost sau sunt supuse unor astfel
de practici nefaste, ceea ce reprezintă un pas important pentru recunoaşterea
fenomenului şi pentru cunoaşterea aspectelor fundamentale ale sale.
La Primul Congres Mondial privind lupta împotriva exploatării sexuale
a copiilor în scopuri comerciale (Stockholm-Suedia, august 1996), a
participat şi o delegaţie a României formată din reprezentanţi ai Guvernului,
ai unor autorităţi centrale interesate, ai Primăriei Generale a Municipiului
Bucureşti, ai unor organizaţii neguvernamentale active în domeniu, ai
copiilor. La acest congres au fost adoptate Declaraţia şi Planul Mondial de
Acţiune pentru eliminarea exploatării sexuale a copiilor în scopuri
comerciale, iar statele reprezentate, printre care şi România, s-au angajat să
elaboreze propriile planuri naţionale. Prezentul Plan Naţional de Acţiune
(P.N.A.) a urmărit atât documentele menţionate mai sus, cât şi alte documente
15

internaţionale (convenţii, tratate, pacte etc.) privind protecţia copiilor şi a
familiilor. De asemenea, au fost luate în considerare iniţiativele şi
recomandările instituţiilor regionale (Comitetul ONU pentru Drepturile
Copilului de la Geneva, Consiliul Europei, Uniunea Europeană, Europol etc.).
Cel de-al Doilea Congres Internaţional cu această temă va avea loc între 17 şi
20 decembrie 2001, la Yokohoma-Japonia, la care va participa şi o delegaţie a
României.
Numărându-se printre primele State care au ratificat Convenţia ONU
privind Drepturile Copilului (CDC), prin Legea nr. 18/1990, şi
confruntându-se cu problemele abuzului sexual asupra copiilor, a implicării
acestora în prostituţie şi pornografie (uneori, chiar în proxenetism), a
vânzării, a traficului de copii şi tineri, combaterea acestor fenomene trebuie
să fie un obiectiv prioritar pentru România, în contextul mai larg al
protecţiei drepturilor copilului (CDC defineşte copilul ca fiind orice
persoană care are vârsta sub 18 ani). Ratificarea CDC de către România
impune respectarea şi aplicarea acesteia, precum şi crearea instrumentelor
necesare prevenirii situaţiilor care pot determina nerespectarea ei.
Articolele 19, 34, 35 prevăd obligaţii exprese pentru Statele Părţi de a
asigura respectarea tuturor drepturilor copilului, precum şi de a lua toate
măsurile legislative, administrative, sociale şi educaţionale pentru a proteja
copiii împotriva oricăror forme de neglijare sau abuz, inlusiv sexual, şi de
exploatare sexuală.
Actualul guvern şi-a manifestat deja interesul major pentru această
problematică, chiar prin vocea cea mai autorizată, aceea a primului ministru,
care a făcut, în mai multe rânduri, declaraţii de presă care dovedesc
seriozitatea cu care membrii Executivului privesc toate demersurile care se
fac în ţară pe această temă.
16

Pentru elaborarea prezentului P.N.A., s-a plecat de la următoarele
premise:
• Recunoaşterea faptului că abuzul sexual şi exploatarea sexuală a
copiilor în scopuri comerciale constituie o problemă, o încălcare
gravă a drepturilor copilului, şi afectează dezvoltarea sa fizică şi
emoţională; această problemă nu este specifică numai pentru
România, ci este întâlnită, în prezent, şi în alte ţări ale lumii.
• Armonizarea tuturor demersurilor (legislative, administrative şi
altele) cu CDC, cu Declaraţia adoptată la Primul Congres Mondial
de luptă împotriva exploatării sexuale a copiilor în scop comercial,
a Planului de Acţiune propus, precum şi cu alte documente
internaţionale.
• Necesitatea centrării pe următoarele axe, care urmează a se
dezvolta la nivel local, naţional, regional şi internaţional:
reglementare, coordonare şi cooperare, prevenire, protecţie,
recuperare şi reintegrare, participare. Implementarea P.N.A. se va
realiza prin implicarea tuturor factorilor responsabili din sfera
protecţiei copilului.
• Crearea cadrului general de acţiune pentru diminuarea
treptată/stoparea exploatării sexuale a copiilor în scopuri
comerciale, precum şi pentru prevenirea acesteia; P.N.A. urmează
să fie dezvoltat, operaţionalizat şi actualizat periodic.
• Realizarea de cercetări şi analize asupra fenomenului, pe care să se
fundamenteze dezvoltarea de strategii de intervenţie (pe
următoarele coordonate: social, sănătate, psihologie, educaţie,
juridic), în vederea prevenirii abuzului sexual şi a traficului cu
minori.
17

Legislaţia penală moldovenească nu operează deocamdată cu
conceptele de abuz sexual şi de exploatare sexuală a copilului, dar conţinutul
acestora este acoperit, în cea mai mare parte; în schimb, în documentele
internaţionale (ale UNICEF, Uniunii Europene, Consiliului Europei etc.),
acestea sunt definite astfel:
- abuzul sexual asupra copilului presupune antrenarea acestuia într-
o activitate realizată cu intenţia de a produce plăcere sau de a
satisface nevoile unui adult sau ale unui alt copil, care, prin vârstă
şi dezvoltare, se găseşte într-o relaţie de răspundere, încredere sau
putere, expunerea copilului la vizionarea de materiale
pornografice, seducţie (avansuri, mângâieri, promisiuni) sau
implicarea sa în acte sexuale genitale, orale sau anale;
- exploatarea sexuală a copiilor în scopuri comerciale se referă la
implicarea copiilor în prostituţie, pornografie, proxenetism,
vânzare şi trafic (trafficking, în materialele de limbă engleză)
intern sau transfrontalier.
Scopul primordial al elaborării acestui P.N.A. este acela de a asigura
protecţia fiecărui copil, respectând interesul superior al acestuia, prin
reducerea riscului ca el să devină victimă a acestor tipuri de abuzuri, în
special prin implicarea copiilor/tinerilor în prostituţie, pornografie,
proxenetism, aşa cum sunt definite aceste infracţiuni în Codul Penal al RM:
Prostituţia reprezintă fapta persoanei care îşi procură mijloacele de
existenţă, sau principalele mijloace de existenţă, practicând în acest scop
raporturi sexuale cu diferite persoane. Textul de lege nu are în vedere
raporturi sexuale izolate şi întâmplătoare, ci, dimpotrivă, raporturi sexuale
repetate, practicate în mod sistematic, cu intenţie clară. Infracţiunea
presupune o pluralitate de acte, o repetare a raporturilor sexuale, pe parcursul
unei anumite perioade de timp în care practicarea acestor raporturi să fi
18

constituit, pentru persoana respectivă, sursa unică sau principală a mijloacelor
sale de existenţă. Infracţiunea de prostituţie se pedepseşte cu închisoare de la
3 luni la 3 ani.
Proxenetismul reprezintă acţiunea de a înlesni practicarea prostituţiei,
acţiunea de a trage foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o
persoană, acţiunea de a recruta o persoană pentru prostituţie, precum şi
acţiunea de traficare de persoane în acest scop. Infracţiunea de proxenetism
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi;
infracţiunea de proxenetism este mai gravă dacă fapta se săvârşeşte faţă de un
minor; în forma sa agravantă, infracţiunea de proxenetism se pedepseşte cu
închisoare de la 4 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Pornografia reprezintă acţiunea de a deţine, confecţiona, vinde sau
răspândi obiecte, desene, scrieri sau alte materiale cu caracter obscen. Intenţia
făptuitorului implică, în toate cazurile, cunoaşterea de către acesta a
caracterului obscen al materialelor pe care le confecţionează, deţine, vinde,
răspândeşte, precum şi prevederea stării de pericol pe care o creează prin
acţiunea sa pentru morala publică. În acţiunea de răspândire intră şi
expunerea publică, cu sau fără scop de vânzare, a unor asemenea obiecte sau
materiale în care aspectul profitului poate să fie absent. În practica judiciară
s-a decis că există infracţiunea de răspândire de materiale obscene şi în cazul
în care se organizează, în locuinţa altor persoane, vizionarea unor filme
pornografice înregistrate pe casete video, în schimbul unor sume de bani de la
spectatori. Infracţiunea de răspândire de materiale obscene se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă.
Măsurarea dimensiunii fenomenului de exploatare sexuală în scopuri
comerciale a copiilor este greu de realizat. Unele surse estimează că există, în
întreaga lume, câteva milioane de copii care se prostituează, dar limitele
19

metodologice ale cercetărilor realizate fac dificilă o prezentare bine
documentată asupra fenomenului, inclusiv în ţara noastră.
În ceea ce priveşte exploatarea sexuală în scopuri comerciale, multe ţări
iau măsuri, în principal, pentru persoanele care se află sub vârsta
consimţământului legal (în România, acesta este de 15 ani). Planul de Acţiune
propus la Primul Congres Mondial vizează şi copiii începând de la vârste mai
mici, actualmente din ce în ce mai expuşi riscului de a deveni victime ale
exploatării sexuale în scopuri comerciale.
În Republica Moldova, din datele existente în statisticile Inspectoratului
General al Poliţiei/Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii
(ICPC), rezultă că, la nivelul anului 2003, au fost înregistrate 1320 victime sub
18 ani, deşi trebuie menţionat că, în mod cert, cifra reală este superioară.
Referitor la autorii infracţiunii de prostituţie, ICPC a înregistrat, pe
primele 6 luni ale anului 2001, 230 cazuri, dintre care 51 copii cu vârsta între
14-17 ani; dintre aceştia, 4 sunt elevi, 44 nu frecventează cursurile şcolare şi
3 au primit condamnări. În aceeaşi perioadă, s-au înregistrat 99 cazuri de
copii-autori ai infracţiunii de proxenetism; dintre aceştia, unul este în
categoria de vârstă 14-17 ani; nici un minor nu a fost condamnat.
O latură importantă, cu un impact major asupra vieţii copiilor şi
bunăstării lor, o reprezintă victimizarea acestora. Minorii-victime ale
infracţiunilor cu privire la viaţa sexuală reprezintă 29% din totalul celor care
au fost victime ale infracţiunilor studiate, constituind un segment mult prea
numeros în acest areal. Cifrele totale indică un număr de 309 victime ale
abuzului sexual în anul 2003, ceea ce reprezintă un număr aproape dublu
comparativ cu anul 2000. Ceea ce frapează este faptul că vârsta victimelor nu
mai reprezintă un factor inhibitor pentru autori. Astfel, dacă în 2000 cei mai
mulţi minori victimizaţi erau în categoria de vârstă sub 14 ani, în 2003 se
20

observă o creştere a numărului de copii-victime ale abuzurilor sexuale la toate
categoriile de vârstă luate în studiu (sub 14 ani, 14-16 ani, 16-18 ani).
Din analiza datelor deţinute, se pot face următoarele observaţii:
• minorele sunt preponderent victime ale violurilor, ponderea mai
ridicată fiind în rândul celor cu vârsta între 16–18 ani, determinată
de mai mulţi factori, între care pot fi menţionaţi: nivelul de
dezvoltare fizică, frecventarea unor locuri în care este mai crescut
riscul de victimizare, scăderea gradului de supraveghere din partea
familiei şi, chiar, consumul de băuturi alcoolice sau droguri;
• incidenţa mai frecventă a victimizării în rândul minorilor sub 14
ani, la grupul celor patru infracţiuni indicate mai sus, se datorează,
în primul rând, nivelului scăzut al capacităţii de autoapărare a
victimelor;
• concluzia Poliţiei cu privire la copilul-victimă a abuzului sexual
este că minorul aflat în această situaţie preferă să-şi ascundă
trauma pe care a suferit-o, să o transforme într-un element de
istorie al existenţei sale, pentru a elimina efectele negative pe care
le poate produce în continuare prin dezvăluire.
În literatura de specialitate din România, deşi de-abia în 1996 au fost
semnalate primele două studii privind neglijarea şi abuzul asupra copilului,
specialiştii au atras atenţia referitor la efectele defavorabile ale acestora
pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor.
Primul, la nivel naţional _
Exploatarea şi abuzul sexual al copilului,
1996, a fost realizat de un grup de lucru interministerial, coordonat din partea
Guvernului României de către Comitetul Naţional pentru Protecţia Copilului,
cu participarea a trei organizaţii neguver-namentale coordonate de
Organizaţia Salvaţi Copiii şi cu sprijinul Reprezentanţei Speciale UNICEF în
21

România. A fost pentru prima dată când, într-un document oficial, a fost
recunoscută existenţa acestei probleme în România şi necesitatea de a se
acţiona pentru cercetarea ei, pentru iniţierea de măsuri de intervenţie şi pentru
crearea de servicii de prevenire. În acelaşi timp, el a servit ca punct de plecare
pentru cercetătorii şi practicienii din întreaga ţară, preocupaţi de bunăstarea
copiilor. Totodată, el şi-a propus să trezească interesul factorilor decizionali
din cadrul instituţiilor şi organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale,
la nivel local/naţional, implicaţi în îmbunătăţirea situaţiei copiilor, în
încercarea lor de a pune în practică noi măsuri de protejare a copiilor ai căror
părinţi nu le satisfac nevoile legitime, nu le respectă drepturile, le ignoră sau,
mai grav, le încalcă cu bună ştiinţă.
Cel de-al doilea se referă la Expunerea minorilor la abuz şi neglijare în
judeţul Cluj şi este rodul colaborării dintre Universitatea Babeş-Bolyai din
Cluj-Napoca şi Organizaţia World Vision. Este, de fapt, prima cercetare
românească sistematică, realizată într-un judeţ, referitoare la relele tratamente
aplicate copiilor în propriiile familii.
Studiul naţional privind situaţia copiilor străzii, derulat în perioada
1998–1999, sub coordonarea Organizaţiei Salvaţi Copiii, reflectă faptul că
situaţia abuzurilor sexuale în rândul copiilor fără adăpost prezintă o mare
diversitate. Violurile, practicarea prostituţiei, întreţinerea de relaţii
homosexuale, îmbolnăvirea cu boli sexuale transmisibile sau infectarea cu
virusul HIV, folosirea drogurilor şi/sau a alcoolului, implicarea în realizarea
unor materiale pornografice (fotografii, casete video, site-uri pe Internet),
transformarea copiilor înşişi în abuzatori, angajarea liderilor în reţele de
racolare şi trafic –toate acestea sunt aspecte ale mediului de viaţă în care
trăiesc aceşti copii. Copiii străzii se prostituează pentru a supravieţui. Fetele
îşi încep viaţa sexuală la 12–13 ani, iar băieţii aflaţi la vârsta pubertăţii sunt
activi din punct de vedere sexual în procent de 29 %. Se remarcă tendinţa de
22

implicare în prostituţie, în special, a copiilor care nu mai au nici un contact cu
familia sau au numai legături sporadice cu aceasta. Estimările Poliţiei indică
faptul că un procent de circa 10 % dintre fetele care trăiesc pe stradă încep să
se prostitueze de la vârste foarte fragede, de 9–10 ani. Din discuţiile purtate
cu ele a reieşit că prostituţia este o modalitate firească şi uşor accesibilă de a-
şi asigura mijloacele materiale necesare vieţii de zi cu zi.
Studiul Abuzul şi neglijarea copilului, realizat de Organizaţia Salvaţi
Copiii în anul 2000, a investigat riscul abuzului sexual în mediul familial,
pornind de la ipoteza că există o legătură între consumul de alcool în familie
şi riscul abuzului sexual asupra copilului. Studiul a cuprins un eşantion de
223 de copii cu vârste cuprinse între 11 şi 13 ani. Consumul de alcool este un
comportament frecvent (49%) în familiile copiilor investigaţi, însă nu s-a
stabilit o corelaţie semnificativă între consumul de alcool al părinţilor şi
abuzul sexual asupra copiilor. Este recunoscut, însă, faptul că o familie în
care consumul de alcool este ceva obişnuit, constituie un mediu în care
copilul este mai expus la abuzuri, chiar şi la abuzuri de natură sexuală, dar nu
neapărat din partea părinţilor. Factorii semnificativi ai creşterii riscului
abuzului sexual sunt: situaţia familială în care unul sau ambii părinţi naturali
lipsesc sau în care tatăl este şomer, iar nivelul veniturilor familiei este redus.
Este de subliniat faptul că cercetarea nu a putut să investigheze aspectele
extrem de delicate ale abuzului sexual asupra copiilor, dar observaţia atentă
efectuată de membrii echipei de cercetare asupra subiecţilor care s-au adresat
cu probleme de abuz centrelor de consiliere pentru copil şi familie din
Bucureşti, Iaşi, Timişoara atenţionează asupra consecinţelor dintre cele mai
grave ale abuzului sexual asupra copiilor.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) s-a implicat de curând în
această problemă, ca parte a Programului de prevenire a violenţei: Biroul
Regional al OMS şi Reprezentanţa Specială UNICEF pentru România şi
23

Republica Moldova dezvoltă modele pentru sprijinirea ţărilor din zonă în
acest domeniu. Complementar, în 2000, UNICEF a realizat studiul asupra
Abuzului şi neglijării copilului în instituţiile rezidenţiale de protecţie a
copilului, cunoscută fiind vulnera-bilitatea acestei categorii de copii la
fenomenele menţionate.
De asemenea, tot în anul 2000, Agenţia Naţională pentru Protecţia
Drepturilor Copilului a iniţiat, cu sprijin din partea Băncii Mondiale şi a
OMS, studiul cu reprezentativitate la nivel naţional Abuzul şi neglijarea
copilului în România, care a avut scopul de a se obţine informaţii legate de
incidenţa problematicii copilului abuzat/neglijat în România, în vederea
justificării şi elaborării unui sistem de prevenire şi intervenţie. Rezultatul a
fost un program realizat în colaborare cu Centrul de Sociologie Urbană şi
Regională (CURS) şi cu serviciile publice specializate pentru protecţia
copilului din întreaga ţară, şi inclus în Strategia guvernamentală pentru
protecţia copilului în dificultate (2001-2004). Astfel, au fost cumulate la nivel
central informaţiile şi experienţele din domeniu ale diverselor organisme
naţionale şi internaţionale, guvernamentale şi neguvernamentale pentru
elaborarea unui program unitar, complex şi coerent în favoarea copilului.
În acest an, Fundaţia Internaţională pentru Copil şi Familie a elaborat o
lucrare colectivă cu titlul Copilul maltratat. Evaluare, prevenire, interveţie,
monografie şi tratat, în acelaşi timp, care se adresează profesioniştilor şi
studenţilor implicaţi în abordarea diferitelor aspecte ale maltratării copiilor,
dar constituie şi o preţioasă sursă de informare pentru publicul larg.
Adesea, mass-media face cunoscută publicului existenţa unor reţele
transfrontaliere de prostituţie în care sunt implicate fete/femei din România.
Biroul de la Bucureşti al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM) a
informat, în luna februarie a.c., că aproximativ 200 de românce victime ale
traficului de persoane din zona Balcanilor s-au întors în ţară prin intermediul
24

unor programe de asistenţă ale OIM. Dintre victime, un sfert sunt minore,
cele mai multe (75%) având între 14 şi 23 de ani, fapt care demonstrează că
acest segment de vârstă este cel mai expus riscului atragerii în reţele
internaţionale de trafic de persoane; doar una dintre ele provenea dintr-o
instituţie rezidenţială pentru protecţia copilului. Potrivit aceleiaşi surse,
distribuţia pe judeţe a victimelor corespunde hărţii zonelor sărace, aşa cum au
fost identificate în Raportul din 1999 al Programului Naţiunilor Unite pentru
Dezvoltare Umană (PNUD). Cele mai multe cazuri au provenit din zona
Moldovei, şi anume din judeţele: Iaşi (15%), Suceava (7%), Vrancea (5%),
Vaslui (5%).
Bineînţeles, aceasta nu este o trecere în revistă exhaustivă a studiilor şi
cercetărilor întreprinse în ultimii ani, dar cele menţionate sunt dintre cele mai
relevante. Concomitent, au fost iniţiate şi desfăşurate o serie de acţiuni,
proiecte, programe, de anvergură mai mică sau mai mare, dar toate pornind
de la nevoia de a realiza ceva benefic în interesul copiilor.
Trebuie subliniat că, după anul 1996, în urma impactului avut de
dezvăluirile de cazuri internaţionale mult mediatizate, calitatea abordării
copilului-victimă a violenţei, inclusiv a agresiunii sexuale, începe să facă
obiectul numeroaselor acţiuni de sensibilizare, informare şi formare
profesională. Organizaţii neguvernamentale româneşti (FICF, Salvaţi Copiii,
Societatea pentru Copii şi Părinţi _
SCOP), susţinute de organizaţii străine
(IPSCAN, ECPAT, Médecins du Monde, Save the Children, SOROS) sau de
organisme internaţionale (Uniunea Europeană, UNICEF, ILO, OIM etc.), cu
implicarea autorităţilor administraţiei centrale şi locale, au avut iniţiative
legate de mobilizarea experienţelor şi a fondurilor din străinătate pentru
elaborarea de programe de formare adresate profesioniştilor. S-a constituit,
astfel, o reţea pluriprofesională care oferă expertiză în identificarea,
diagnosticarea şi îngrijirea copiilor-victime ale maltratării, la nivel naţional,
25

dar şi descentralizat, existând posibilitatea de a mobiliza, la nivelul judeţelor,
totalitatea actorilor din protecţia copilului pentru a crea un dispozitiv local de
supraveghere. În prezent,reţeaua are un număr de 97 de membri şi o revistă
de specialitate, intitulată: Copii de azi sunt părinţii de mâine. Reţeaua îşi
propune dezvoltarea unor proiecte privind prevenirea abuzului şi neglijării
copilului în toate cele 21 de judeţe în care există membri ai reţelei. Activitatea
reţelei se află la început, dar ea reprezintă un important potenţial pentru
crearea şi promovarea unor practici bune, a unor servicii de specialitate şi a
unei informări la zi pentru specialiştii implicaţi în privinţa copilului şi
familiei.
În data de 4 mai 2000 se înregistrează Societatea Naţională pentru
Copilul Abuzat şi Neglijat, organizaţie alcătuită din profesionişti implicaţi în
prevenirea abuzului şi neglijării copilului, deşi iniţiativa pentru crearea ei a
fost luată în 1998, cu ocazia unui training organizat de SCOP pentru
profesioniştii din serviciile pentru copil şi familie.
În conformitate cu acordul dintre ţara noastră şi OIM, semnat în luna
octombrie a.c., s-a înfiinţat Centrul de primire şi adăpostire temporară a
fetelor/femeilor victime ale traficului de persoane, care oferă, de asemenea,
asistenţă medicală şi consiliere victimelor; spaţiul necesar este pus la
dispoziţie de Guvern, prin Ministerul de Interne/Oficiul Naţional pentru
Refugiaţi, iar OIM asigură fondurile necesare derulării proiectului.
Iată cum este prezentată situaţia acestor fete/femei, pe baza declaraţiilor
lor, în cotidianul Adevărul, din 23.02.2001:
„Multe dintre aceste fete manifestă o încredere naivă faţă de
necunoscuţi, sperând că vor ajunge să lucreze în ţări unde munca la
negru se plăteşte bine. Unele sunt vândute peştilor chiar de propriile
rude (taţi, unchi), de prietenul lor sau de cunoştinţe în care au avut
încredere. Majoritatea sfârşesc ca prostituate în baruri obscure din
26

Macedonia, Bosnia, Kosovo sau Albania, iar în cazul în care nu se
supun cerinţelor, sunt bătute, ameninţate cu cuţitul sau pistolul, arse
cu ţigara. Nu au nici un act care să le dovedească identitatea,
deoarece documentele sunt păstrate de patron, sub cheie, nu pot
telefona după ajutor, sunt sechestrate şi supravegheate permanent de
bodyguarzi. Peştii le vând şi le revând, ca pe o marfă oarecare. După
declaraţiile fetelor, poliţiştii din zonele respective închid ochii sau sunt
implicaţi în afacere. Din când în când, se fac razii şi o parte dintre fete
sunt repatriate. Însă reţelele de peşti, de călăuze rar suferă pierderi
majore – ei sunt lăsaţi să-şi vadă mai departe de treabă“. Acealaşi
cotidian titrează: „România - ţara de origine şi de tranzit pentru
traficul de femei“.
În perioada 1997–1999, instanţele româneşti au judecat peste 300 de
dosare în care erau implicaţi 200 de traficanţi de fiinţe umane şi 700 de
victime. Acestea sunt cifrele oficiale referitoare numai la cazurile în care au
fost întocmite dosare penale. Prin poziţia sa geografică, România nu mai este
numai ţară de origine, ci a devenit şi ţară de tranzit pentru acest tip de
activitate. Traficul de femei din Europa Centrală şi de Est este un fenomen
care creşte în proporţii alarmante, după cum atrag atenţia studii de
specialitate, citate de OIM.
Chiar dacă nu putem avea dimensiunea globală a fenomenului, aceste
studii, precum şi semnalele din mass-media oferă suficiente date care
confirmă prezenţa fenomenelor de abuz sexual şi de exploatare sexuală a
copiilor în scopuri comerciale şi în România.
Actualul guvern şi-a manifestat deja interesul major pentru
problematica în discuţie, inclusiv prin declaraţii publice ale primului-
ministru.
27

De asemenea, Parlamentul a adoptat Legea nr. 470/2001 pentru
ratificarea Protocolului facultativ la Convenţia ONU cu privire la drepturile
copilului, referitor la vânzarea de copii, prostituţia copiilor şi pornografia
infantilă, semnat la New York, la 6.09.2000 (lege publicată în Monitorul
Oficial nr. 601/25.09.2001).
În acest an, au fost derulate şi continuă campanii de presă pentru
prevenirea traficului de persoane, la iniţiative ale OIM şi ale Fundaţiei Reaching
Out, specializate în activităţi de asistare şi de reintegrare a tinerelor care au fost
obligate să se prostitueze în străinătate.
Clasamentul în funcţie de numărul de autori ai infracţiunilor de natură
sexuală comise în perioada 2000 - 2004
Anii
Nr
.
cr
t
Viol
Rap. sex.
cu o
minoră
Rel. sex.
între
pers. de
acelaşi
sex
Perversi
une
sexuală
Corupţie
sexuală Incest
1998
1 Bucure
şti
Hunedoar
a
Brăila Suceava Hunedoar
a
Prahova
2 Bacău Giurgiu Neamţ Bucureşti Suceava Bacău
3 Iaşi Satu-
Mare
Braşov Vaslui Bucureşti Botoşani
4 Botoşa
ni
Mehedinţi Buzău Bacău Arad Braşov
5 Dolj Prahova Dolj Iaşi Botoşani Hunedoar
a
1999 1 Bucure Caraş
Severin
Brăila Iaşi Hunedoar
a
Botoşani
2 Iaşi Teleorma
n
Hunedoa
ra
Bucureşti Suceava Vaslui
3 Botoşa
ni
Hunedoar
a
Galaţi Hunedoar
a
Cluj Iaşi
4 Vaslui Ilfov Dolj Suceava Galaţi Cluj
28

5 Dolj Dolj Bucureşt
i
Bacău Dolj Bistriţa
Năsăud
2000
1 Bucure
şti
Bucureşti Iaşi Bucureşti Bacău Mehedinţi
2 Suceav
a
Suceava Bucureşt
i
Vaslui Bucureşti Iaşi
3 Bacău Buzău Botoşani Iaşi Braşov Ialomiţa
4 Iaşi Brăila Galaţi Bacău Bihor Bihor
5 Arad Mehedinţ
i
Teleorm
an
Galaţi Caraş-
Severin
Timiş
Mai mult decât utilitatea analizei detaliate a acestor date statistice, ceea
ce trebuie înţeles este că asistăm la un fenomen care afectează din ce în ce
mai puternic fondul biologic şi psihic al generaţiilor tinere, cu grave
repercusiuni la nivel social în timp. Această afirmaţie este susţinută şi de
datele privind numărul de infracţiuni comise în primele 9 luni ale anului
2001:
• Viol - cu victime sub 14 ani 64 cazuri
- cu victime între 14-17 ani 118 cazuri
• Raport sexual cu o minoră 183 cazuri
• Perversiune sexuală 153 cazuri
• Corupţie sexuală 155 cazuri
• Incest 72 cazuri
• Prostituţie 112 cazuri
• Rele tratamente aplicate minorului 66 cazuri
• Abandon familial 9071 cazuri
De aceea, este necesar un program naţional complex de protecţie a
potenţialelor victime, de vindecare a traumelor minorilor deja victimizaţi dar,
29

ceea ce este mai important, o campanie susţinută de educaţie, la nivelul
întregii populaţii, referitoare la aspectele vieţii sexuale.
Graficul privind abuzul sexual ne indică o lipsă a răspunsului în 94%
din cazuri. Mărtu-risirile pe marginea acestui aspect sunt greu de obţinut. Acestea
apar după ce copilul capătă încredere deplină în adult. În această poziţie a
copilului, de a refuza relatarea acestor episoade cu uşurinţă, se amestecă atât
ruşinea, cât şi teama că va fi făcut el însuşi responsabil de ceea ce i s-a
întâmplat. În raport cu sexul, răspunsurile pozitive sunt majoritare în cazul
fetelor.
Prostituţia
Copiii străzii se prostituează pentru a supravieţui. Vârsta primului
contact sexual este situată cu mult sub limita normalului. Fetele îşi încep viaţa
sexuală la 12-13 ani, iar băieţii aflaţi la vârsta pubertăţii îşi ascund deseori
legăturile cu persoanele adulte de sex masculin. Se remarcă tendinţa de
implicare în prostituţie în special a copiilor care nu mai au nici un contact cu
familia sau au numai legături sporadice. Prostituţia este specifică fetelor.
Unele fete sunt determinate în mediul stradal, încă de la „vârsta păpuşilor“, să-şi
procure cele necesare traiului prin practicarea prostituţiei. Estimările poliţiei
indică drept probabil ca aproximativ 10% dintre fetele care trăiesc în rândul
„copiilor străzii“ să se prostitueze chiar de la vârste foarte fragede, de la 9-10
ani. Din discuţiile cu ele rezultă că prostituţia nu reprezintă pentru aceste fete
30

altceva decât o modalitate firească şi uşor accesibilă de a-şi asigura
mijloacele materiale necesare vieţii de zi cu zi. Multe dintre ele îşi îndreaptă
atenţia către cetăţeni străini care le pot recompensa în valută sau prin cadouri
atrăgătoare. O mare parte a lor aparţin unor familii dezorganizate. Pleacă de
acasă pentru a scăpa de violenţă. Apariţia frecventă în familie a unui nou
„tată“ care reclamă dreptul de a întreţine relaţii sexuale cu „fiica“ reprezintă o
cauză decisivă a fugii în stradă.
Activitatea sexuală
O treime dintre copiii străzii declară că sunt activi din punct de
vedere sexual. În cazul băieţilor, procentul este de 2%, iar în cazul fetelor de
43,6%. În Bucureşti, ponderea este cea mai ridicată, 58% dintre copii se
declară activi sexual. Vârsta primei experienţe sexuale este diferită de la caz
la caz şi începe de la 7 ani, mergând până la 16 ani.
În ceea ce priveşte orientarea sexuală, 98,3% din copiii activi din punct
de vedere sexual se declară heterosexuali, iar restul de 1,75 % homosexuali.
Aici se impune o observaţie: un copil de 12 ani, care a afirmat că este activ
din punct de vedere sexual, nu este în măsură să ofere nici un răspuns cu
privire la orientarea lui sexuală. Nu pentru că vârsta nu-i permite să se declare
heterosexual sau homosexual, ci pur şi simplu pentru că activitatea lui sexuală
trebuie privită ca o formă de abuz sau o ca o manifestare deviantă a
sexualităţii pentru vârsta lui.
Incidenţa bolilor cu transmitere sexuală şi cunoaşterea metodelor
contraceptive
Bolile cu transmitere sexuală sunt foarte dese la „copiii străzii“, mai
ales la cei aflaţi la vârsta adolescenţei. Răspândirea virusului HIV/SIDA nu
este cunoscută, fiind semnalate doar câteva cazuri.
Acest demers statistic, care a încercat să surprindă principalele
caracteristici ale fenomenului, atrage atenţia, prin comparaţie cu datele
31

statistice din anii anteriori, asupra faptului că problemele cu care se confruntă
copiii şi tinerii din stradă sunt diverse şi mult mai acute:
- consumul foarte mare de droguri şi de la vârste mici;
- implicarea lor în săvârşirea de infracţiuni mai grave;
- multiple probleme de sănătate;
- creşterea mediei de timp petrecut pe stradă, departe de familie
sau de instituţiile de protecţie;
- viaţa sexuală începută de la vârste incredibil de mici;
- creşterea descurajantă a cazurilor de familii nevoite să trăiască în
stradă, împreună cu copiii lor;
- creşterea solidarităţii grupurilor (care are efecte pozitive asupra
individului, dar şi negative).
În ceea ce priveşte dimensiunea fenomenului, numărul copiilor străzii
nu a crescut în mod spectaculos, fapt datorat derulării activitătii serviciilor
sociale diversificate, publice sau private, însă recuperarea lor socială
presupune eforturi mult mai mari şi de lungă durată.
O altă latură a fenomenului o reprezintă prezenţa în stradă a
adolescenţilor şi tinerilor, al căror număr, în comparaţie cu anii anteriori, este
foarte mare. Reintegrarea lor socială necesită resurse umane şi financiare
colosale, deoarece aceasta este posibilă numai prin oferirea unui loc de muncă
şi a unei locuinţe, şi prin asistarea fiecăruia în parte de către lucrători sociali
cu experienţă. Acest aspect trebuie avut în vedere cu prioritate, în special de
către autorităţile locale, altfel consecinţele vor fi extrem de grave: tinerii fără
şansa de a obţine bani prin desfăşurarea unor activităţi legale vor fi nevoiţi să
recurgă la săvârşirea de infracţiuni, îngroşând numărul celor din închisori.
Un alt studiu care aduce informaţii asupra riscurilor la care sunt expuşi
copiii străzii este „Integrarea socială a copiilor străzii şi a copiilor
32

instituţionalizaţi“, realizat în 2001 de către Ecosoc şi Salvaţi Copiii, cu
finanţare UNICEF. Un capitol al studiului tratează pedofilia şi modul în care
copiii străzii cad victime ale abuzului şi exploatării sexuale din partea
adulţilor care prezintă această tulburare psihosocială.
Pedofilia
Pedofilia este definită, la modul general, ca tulburare psiho-sexuală a
adultului pentru care atracţia şi satisfacerea sexuală se exercită asupra copiilor.
Termenii „pedofilie“, „pedofil“ provin etimologic din limba greacă: paidos
(copil) şi philein (a iubi).20
Pedofilul tipic este incapabil să găsească satisfacţii
sexuale în relaţii normale cu alţi adulţi de acelaşi sex sau de sex opus.
O dată ce o persoană este descoperită ca pedofil de către societate, ea
va fi mereu blamată şi izolată. Pedofilii îşi pot pierde repede slujba, statutul
social şi prietenii, imediat ce şituaţia este cunoscută public. Ura comunităţii
faţă de pedofili este puternică şi se reflectă în pedepsele prevăzute de lege.
Este considerat pedofil acea persoană al cărei partener sexual este un tânăr
sub 18 ani, incluzând şi copiii până în perioada pubertăţii. Pedofilii sunt de
obicei descrişi ca bărbaţi, dar tot mai multe femei pedofile pot fi întâlnite în
ţările cu potenţial turistic21
.
Pedofilia este „apanajul“ băieţilor care sunt preferaţi de cetăţenii
străini. Din interviurile realizate şi acţiunile comune întreprinse cu poliţia de
către lucrătorii sociali ai organizaţiei „Salvaţi Copiii“ rezultă că numărul
pedofililor nu este deloc de neglijat. Pervertirea sexuală a copiilor lipsiţi de
20
“Cei pe care îi numim pedofili sunt departe de semnificaţia termenului (philos, prieten). Ei sunt
abuzatorii, tiranii, perverşii, şi nu amanţii sau prietenii copilului, scenariile lor evocând violenţa şi nu
erotismul.“ Philippe Genuit în Pédophiles: nominations et étimologies, ARTAS, Journées de
réflexion 1998. Genuit propune înlocuirea termenului de “pedofil“ cu “pederast“, pornind de la
etimologia lui Ares, zeul războiului, simbolul agresiunii şi al violenţei, opusul lui Eros.
21
v. Ron O$Grady, The child and the tourist, E.C.P.A.T., 1992. Această caracterizare a
pedofilului, neprecizat din punct de vedere al segmentului de vârstă în care poate fi inclus,
reprezintă, fără îndoială, forma extremă de definire. Conform acesteia, poate fi numit pedofil şi
acel tânăr, de 20 de ani de pildă, care întreţine raporturi sexuale cu iubita lui de 16 ani. însă, în
legea română se pedepseşte raportul sexual cu o minoră între 14 şi 18 ani, numai dacă fapta
este săvârşită de tutore sau curator, ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant,
profesor sau educator, folosind calitatea sa.
33

orice protecţie a constituit, în regimul trecut, un fenomen nu foarte dezvoltat,
e adevărat, dar nu mai puţin grav. Totuşi, el nu a fost aproape niciodată
abordat în mod serios de către autorităţi sau mediile ştiinţifice din acea
vreme. Astăzi, formele grave şi extinse la care a ajuns au reuşit să trezească,
în sfârşit, interesul, încă destul de timid, al celor care sunt în drept să-l
combată sau să-l cerceteze. Puţinele arestări şi condamnări din ultimii ani22
demonstrează totuşi că pedofilia cunoaşte tendinţe de dezvoltare şi organizare
şi în România.
Pedofilii şi sistemul de racolare
Calea cea mai simplă pentru aceşti copii de a începe să se prostitueze
este influenţa altor prieteni de pe stradă sau racolarea de către cei mai mari
din stradă, care devin astfel adevăraţi proxeneţi. „Debutanţii“ sunt, de regulă,
însoţiţi prima dată de prietenii care practică deja prostituţia. Sunt excepţii
cazurile în care un copil are prima sa experienţă sexuală cu un client. De
regulă, dacă nu au avut deja experienţe sexuale tragice, sub formă de abuz
sexual în familie, ei îşi încep viaţa sexuală în sânul grupului.22
Felul în care „copiii străzii“ încep să se implice în prostituţie indică
faptul că această „afacere“ nu este riguros organizată. În general, este o
chestiune de contact direct copil – client. Pentru racolare, clientul vizitează
zonele care au reputaţia de a găzdui copii dispuşi să vândă servicii sexuale.
Aceste locuri pot fi: un anumit parc, o gară sau chiar o stradă. Clientul
22
Michel-Paul A., cetăţean francez în vârstă de 44 de ani a fost arestat şi condamnat la doi ani
de închisoare pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: relaţii sexuale între persoane de
acelaşi sex, faptă săvârşită asupra unui minor şi săvârşirea de acte cu caracter obscen asupra
unui minor sau în prezenţa unui minor. În februarie 1998, M. P. Albenque a fost condamnat la 5
ani închisoare, fiind eliberat după doi ani şi şase luni. În prezent se află într-una din închisorile
din Franţa, fiind acuzat de săvârşirea aceloraşi fapte.
Peter G., om de afaceri elveţian, arestat într-o cameră de hotel, fiind surprins cu doi
adolescenţi, a fost condamnat în 1997 la 2 ani de închisoare (pedeapsa minimă în acel an,
conform CP). A susţinut că nu este pedofil, ci homosexual, considerând că faptele sale se află în
limitele legii.
22
Michael T., preot englez în vârstă de 34 de ani, a fost condamnat în 1998 la doi ani şi şase luni
de închisoare pentru aceleaşi fapte.
23
Mason J., presupus om de afaceri în vârstă de 54 de ani, a fost arestat în 2001 la Braşov, sub
acuzaţia de pedofilie şi
deţinere ilegală de armament şi muniţie.
34

contactează mai întâi un copil mai mare, de obicei chiar pe liderul grupului,
care va juca rolul de proxenet şi va negocia preţul. El primeşte pentru
aceasta un procentaj din câştigul copilului. Nevoia copiilor care trăiesc în
stradă de a fi sprijiniţi afectiv şi material este speculată din plin. Câteodată,
un hamburger şi o pereche de pantaloni sunt îndeajuns pentru a-i convinge
să se lase abuzaţi.23
Victime ale actelor de agresiune sexuală, ajung în cele din urmă să
privească prostituţia ca oricare altă activitate profitabilă. Lipsiţi de apărare,
vânaţi de proxeneţi şi dezaxaţi, ajung chiar să-i creadă binefăcători pe cei ce
se folosesc de ei pentru a-şi satisface plăcerile perverse. Mai mult, chiar.
Aceşti copii devin dependenţi de agresorii lor, căpătând o imagine alterată
despre o sexualitate normală. După ani, ei ajung să repete experienţa
anterioară, supunând alţi copii perversiunilor pe care le-au suportat ei. Din
abuzaţi sexual, ei devin, cu trecerea timpului, abuzatori. Din victime, devin
agresori.
Din declaraţiile obţinute de la copiii care au fost sau mai sunt implicaţi
în prostituţie a rezultat că în Bucureşti există circa 40-50 de clienţi adulţi, în
majoritate cetăţeni străini veniţi în ţară sub pretextul afacerilor sau al
turismului. Aceştia deţin mai multe apartamente în Bucureşti unde aduc copii
ai străzii, de regulă băieţi între 8 şi 15 ani, cu care întreţin relaţii sexuale sau îi
filmează şi fotografiază întreţinând relaţii sexuale între ei.
Identificarea şi tragerea la răspundere penală se dovedesc a fi foarte
dificile, din cauza, pe de o parte, a dificultăţilor pe care le întâmpină poliţia
în strângerea dovezilor care să poată permite formularea acuzaţiilor şi
completarea dosarelor de urmărire penală. Pe de altă parte, copiii se
dovedesc a fi destul de reţinuţi în abordarea acestui subiect. Datele obţinute
au fost dezvăluite de către copiii care au reuşit să treacă peste inhibiţia sau
teama firească ce apare în astfel de discuţii, datorită încrederii şi
35

deprinderii de a se confesa lucrătorilor sociali.
36

Capitolul II. INCESTUL CA COMPONENŢĂ A INFRACŢIUNII
§ 1. Incestul: noţiune şi caracteristici definitorii
Infracţiunea de incest este ultima din grupul de infracţiuni referitoare la
viaţa sexuală a persoanei. Prin incriminarea acestei fapte, legiuitorul a voit să
ridice o barieră penală în calea practicării raporturilor sexuale între rude,
raporturi ce sunt potrivnice principiilor morale pe care se întemeiază familia
şi, deopotrivă, periculoase pentru calitatea fondului biologic al speciei umane.
Din acest ultim punct de vedere, ştiinţele medicale au dovedit, cu mulţi ani în
urmă, procesul de regresiune biologică provocat de procrearea unor copii prin
„amestecul aceluiaşi sânge” (commixtio sanguinis).
Aşadar, textul penal acum analizat are menirea de a proteja starea de
sănătate biologică şi morală a indivizilor împotriva manifestărilor sexuale
primejdioase pentru aceasta.
Cercetările criminologice, în căutarea etiologiei acestor infracţiuni, au
pus în evidenţă frecvenţa mai mare a raporturilor sexuale incestuoase în acele
medii sociale în care indivizii se situează pe treptele inferioare ale formării
educaţionale şi spirituale, precum şi în cele în care indivizii trăiesc în condiţii
de promiscuitate.
Raporturile heterosexuale şi homosexuale intrafamiliale au fost
incriminate în Codul penal din 193623
, dar şi în legiuiri mai vechi. Spre
deosebire de reglementarea anterioară, textul art. 201 din CP în vigoare –
redactat sobru şi modern, – a eliminat unele prevederi devenite inutile –
asupra cărora vom reveni pe parcursul prelegerii, – şi a transformat facultatea
2324
Art. 447. „Raportul sexual sau de inversiune sexuală între rude în linie directă, precum şi
între frate şi soră, constituie delictul de incest şi se pedepseşte cu închisoare corecţională de la
unu la 3 ani. Acţiunea penală se poate pune în mişcare numai la plângerea prealabilă a unui
ascendent sau colateral de prim rang. Pedeapsa pronunţată contra tatălui şi mamei atrage şi
decăderea din puterea părintească”..
37

„ascendentului sau colateralului de prim grad” de a cere punerea în mişcare a
acţiunii penale, în obligativitatea declanşării acţiunii penale, „din oficiu”, de
către procuror, atunci când sunt întrunite condiţiile legale.
Art. 201. „Raportul sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi
surori se pedepseşte cu închisoare pînă la 5 ani”.
a. Frate şi soră. Desigur, conceptele nu comportă nici o explicaţie,
fiind doar de reţinut că legea penală include în această sferă nu numai fraţii şi
surorile între care sunt legături primare, ci şi legături consanguine sau uterine;
deci, în oricare dintre aceste legături s-ar afla fratele şi sora, raporturile
sexuale dintre ei sunt incestuoase.
b. Rude în linie directă. În această sferă sunt însumaţi ascendenţii şi
descendenţii, indiferent de numărul gradelor care îi separă. Vor fi prin urmare
incestuoase raporturile sexuale dintre fiu, nepot, strănepot şi mamă, bunică,
străbunică, respectiv între fiică, nepoată, strănepoată şi tată, bunic străbunic.
Nici în privinţa acestor participanţi la raporturi sexuale legea nu distinge între
rudenia consanguină şi aceea prin înfiere.
Ştiinţa a demonstrat că raporturile sexuale între rudele apropiate nu pot
fi îngăduite, deoarece practicarea lor poate avea ca efect degenerarea speciei
umane. Pe de altă parte, bazele morale pe care se întemeiază familia ar fi grav
conturbate dacă s-ar permite întreţinerea de raporturi sexuale între rudele
apropiate. În acest fel, legea penală reacţionează contra pericolului pe care îl
constituie, din punct de vedere biologic şi moral, raporturile sexuale între
persoanele care, prin legătura lor de sânge sau prin poziţia lor în cadrul
familiei, nu trebuie să compromită, nici fizic, nici moral, specia umană.
§ 2. Latura obiectivă a infracţiunii de incest
38

Latura obiectivă a incestului se exprimă în fapta prejudiciabilă,
concretizată în acţiunea de raport sexual.
Noţiunea de raport sexual trebuie interpretată în aceeaşi manieră ca în
cazul infracţiunii de viol.
Săvârşirea acţiunilor ce ţin de homosexualism, lesbianism sau
satisfacerea poftei sexuale în forme perverse (a altor acţiuni cu caracter
sexual) nu poate forma fapta prejudiciabilă în cazul incestului.
Infracţiunea de incest este o infracţiune formală. Ea se consideră
consumată din momentul începerii raportului sexual.
A. Latura obiectivă
a) elementul material se realizează prin comiterea unui raport sexual.
Este vorba de relaţii sexuale normale şi între sexe diferite. Nu există cerinţe
speciale cu privire la timpul şi locul comiterii infracţiunii.
Dacă raportul sexual s-a comis în condiţiile art. 171 CP (viol) sau ale
art. 174 CP (raport sexual cu o minoră), infracţiunea de incest se află în
concurs ideal cu una sau alta din aceste infracţiuni. Astfel, în practică s-a
decis că fapta tatălui de a fi avut raport sexual cu fiica sa minoră în
vârstă de 14 ani, se încadrează în art. 201 şi 174 CP.
b) Urmărirea imediată constă în crearea unei stări periculoase de ordin
biologic şi moral.
c) Raportul de cauzalitate. Legătura de cauzalitate este prezumată şi ea
rezultă din însăşi materialitatea faptei.
Abuzul sexual asupra copilului presupune antrenarea acestuia într-o
activitate realizată cu intenţia de a produce plăcere sau de a satisface nevoile
unui adult sau ale unui alt copil, care, prin vârstă şi dezvoltare, se găseşte într-
o relaţie de răspundere, încredere sau putere, expunerea copilului la
vizionarea de materiale pornografice, seducţie (avansuri, mângâieri,
promisiuni) sau implicarea sa în acte sexuale genitale, orale sau anale;
39

Exploatarea sexuală a copiilor în scopuri comerciale se referă la
implicarea copiilor în prostituţie, pornografie, proxenetism, vânzare şi trafic
(trafficking, în materialele de limbă engleză) intern sau transfrontalier.
40

§ 3. Obiectul în cazul infracţiunii de incest
Obiectul juridic special al incestului îl formează relaţiile sociale cu
privire la continuitatea speciei umane în cele mai prielnice condiţii biologice
şi morale.
Obiectul material al infracţiunii date îl constituie corpul
persoanei.
În cazul incestului, de regulă, victimă a infracţiunii nu există, deoarece
ambele persoane, care săvârşesc raportul sexual, sunt trase la răspundere
penală. Totuşi, există şi excepţii de la această regulă: persoana
iresponsabilă, minorul având vârsta de până la 16 ani; persoana constrânsă
(fizic, psihic sau prin şantaj, ori profitându-se de dependenţa de orice natură
a acesteia); persoana aflată în imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi
exprima voinţa. În cazul acestor excepţii, este posibil ca numai unul dintre
cei care a săvârşit raportul sexual să fie tras la răspundere conform art. 201
din CP al R.M.
Întrucât constrângerea victimei (fizică, psihică, prin şantaj, profitându-
se de dependenţa de orice natură a acestei), profitarea de imposibilitatea ei de
a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, precum şi condiţia victimei care are
vârsta sub 16 ani, depăşesc limitele componenţei de incest, dacă acestea se
suprapun săvârşirii raportului sexual, este necesară calificarea prin concurs:
art. 201 şi art. 171, 173 sau art. 174 din CP al R.M.
Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale privitoare la viaţa
sexuală, care trebuie să se desfăşoare în condiţii care să nu afecteze calităţile
biologice şi morale ale existenţei umane.
Raţiunea textului incriminator este aceea de a se proteja şi ocroti starea
de sănătate biologică şi morală a cetăţenilor, împotriva raporturilor sexuale
primejdioase pentru specia umană.
41

Dar pericolul social al faptei este amplificat şi de atingerea adusă
bazelor morale ale relaţiilor de familie.
În legătură cu obiectul material în doctrină s-au exprimat mai multe
opinii. Unii autori trec sub tăcere această problemă, lăsând astfel să se
întrevadă că infracţiunea este lipsită de obiect material24
. Alţi autori au
susţinut că obiectul material al infracţiunii îl constituie corpul persoanei care
are rol pasiv în cadrul raportului sexual25
.
Într-o altă opinie, la care aderăm se susţine că ultima soluţie corespunde
parţial principiilor dreptului penal deoarece corpul persoanei de sex feminin
constituie, într-adevăr, obiect material al infracţiunii în condiţiile în care
aceasta a participat, involuntar ori cu nevinovăţie la raporturile sexuale
incestuoase; dar această soluţie nu mai corespunde situaţiei în care partenerii
au realizat raportul sexual voluntar şi cunoscând relaţiile lor de rudenie,
întrucât în acest caz obiectul material al infracţiunii va fi corpul ambilor
parteneri ai relaţiilor incestuoase, acţiunea delictuoasă răsfrângându-se
deopotrivă asupra trupurilor acestora26
.
2426
V. Dongoroz ş. a., op. cit., vol. III, pag. 397; T. Vasiliu ş. a., op. cit., vol. I, pag. 233; O. A.
Stoica, op. cit., pag. 133; Gh. Nistoreanu, V. Dobrinoiu, ş. a., op. cit., pag. 181.
2527
I. Vasiu, op. cit., pag. 219; O. Loghin, T. Toader, op. cit., pag. 205.
2628
Gh. Diaconescu, op. cit., vol. I, pag. 239.
42

§ 4. Latura subiectivă în cazul infracţiunii de incest
Latura subiectivă a infracţiunii analizate se exprimă, în primul rând,
prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivele infracţiunii sunt
variate, însă, de cele mai multe ori, se manifestă prin năzuinţa de satisfacere a
necesităţii (poftei) sexuale. Făptuitorul trebuie să conştientizeze că săvârşeşte
raportul sexual cu o rudă pe linie directă până la gradul trei inclusiv sau cu o
rudă pe linie colaterală (frate, soră, văr primar). Dacă intenţia făptuitorului
nu cuprinde această împrejurare, nu-i poate fi incriminată infracţiunea de
incest.
Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă, făptuitorul cunoscând
relaţiile de rudenie în care se află cu partenerul raportului sexual şi a urmărit
realizarea actului sexual în acele împrejurări. În situaţia că făptuitorii nu
cunosc, nu ştiu (sunt î n eroare) în momentul comiterii raportului sexual că
sunt rude în linie directă (ascendenţi şi descendenţi) indiferent de gradul de
rudenie pe linie ascendentă sau descendentă – sau fraţi şi surori, răspunderea
penală nu mai operează.
Rezultă că făptuitorul pentru a răspunde pentru are reprezentarea că
săvârşeşte un raport sexual cu o persoană în linie directă de rudenie sau cu o
soră şi voieşte să consume acest raport.
43

§ 5. Subiectul infracţiunii de incest
Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, de sex masculin
sau feminin, care la momentul săvârşirii infracţiunii a împlinit vârsta de 16
ani.
Incestul este, de regulă, o infracţiune bilaterală, cu subiect plural. De
aceea, dacă una din persoanele care săvârşeşte raportul sexual nu beneficiază
de vreo clauză de impunitate, ambele trebuie trase la răspundere penală
conform art. 201 din CP al R.M.
Subiectul infracţiunii de incest este subiect special, deoarece reclamă o
calitate anume în raport cu cealaltă persoană, care săvârşeşte raportul sexual:
a) rudă pe linie dreaptă (până la gradul trei inclusiv); b) rudă pe linie
colaterală (frate, soră, văr primar).
În ce priveşte prima dintre calităţile alternative specificate, subiectul
este un ascendent, adică face parte dintr-o generaţie în linie crescătoare (tată,
mamă, bunic, bunică, străbunică, străbunel); sau este un descendent, adică
face parte dintr-o generaţie în linie descrescătoare (fiică, fiu, nepoată, nepot,
strănepoată, strănepot).
Referitor la cea de-a doua dintre calităţile alternative specificate,
menţionăm că subiectul este un colateral, şi anume: frate (consangvin sau
uterin), soră (consangvină sau uterină), văr primar, vară primară.
Unchiul faţă de nepoată sau mătuşa faţă de nepot (ori viceversa) nu fac
parte din subiecţii incestului, deoarece, în cazul rudelor pe linie colaterală,
legiuitorul nu indică gradul de rudenie, ci prezintă o listă exhaustivă a
posibililor subiecţi, listă care nu poate fi interpretată extensiv.
La stabilirea calităţii de subiect al incestului, se are în vedere nu numai
rudenia de sânge, dar şi rudenia asimilată (prin adopţie). La individualizarea
pedepsei pentru incest, trebuie să se aibă în vedere că pericolul social este mai
44

mare în cazul amestecului aceluiaşi sânge (commixtio sanguinis), când, pe
lângă degenerarea morală a speciei umane, se contribuie, în principal, la
degenerarea biologică a acesteia. Totuşi, şi între rudele asimilate prin adopţie,
sentimentul pudorii trebuie să-şi păstreze întreaga sa formă morală. De aceea,
legiuitorul a urmărit să asigure convieţuirea normală şi într-o familie care
include persoane adoptate şi adoptatoare.
În acelaşi spirit, în art. 74 al Codului familiei, adoptat de Parlamentul
Republicii Moldova la 26.10.200027
, se stabileşte că părinţii sunt obligaţi să-şi
întreţină copiii minori şi copiii majori inapţi de muncă, care necesită sprijin
material.
În componenţa de infracţiuneîn cazul incestului pot fi evidenţiate două
subiecte:
- subiect activ;
- subiect pasiv.
a) Subiect activ este calificat în sensul că trebuie să aibă calitatea de
rudă apropiată, dar numai în gradul prevăzut de art. 201 Codul Penal al
Republcii Moldova (rudă în linie directă) sau de frate sau soră.29
Incestul este o infracţiune bilaterală, în sensul că presupune în mod
necesar participarea a două persoane care vor răspunde ambele pentru
infracţiune atâta vreme cât nu există vreo cauză care înlătură caracterul penal
al faptei.
În situaţia când relaţiile dintre persoanele ce au calitatea de subiecţi
sunt de tip homosexual, fapta nu va constitui infracţiunea de incest, ci aceea
de relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex.
Participaţia este posibilă sub forma instigării sau complicităţii.
b) Subiectul pasiv. De regulă, nu există subiect pasiv al infracţiunii
deoarece ambii parteneri răspund în principiu pentru infracţiune. În mod
2729
- Codul Penal al Republicii Moldova din 12 iunie 2003.
45

excepţional, subiect pasiv al infracţiunii ar putea fi acel partener care a fost
victima celuilalt (de pildă a fost iresponsabil sau indus în eroare, constrâns ori
este vorba de o minoră28
sub29
14 ani30
. În acest caz este posibil ca numai unui
dintre parteneri să fie tras la răspundere penală31
.
2830
T. Vasiliu ş. a., op. cit., vol. I, pag. 233.
2931
Trib. jud. Suceava, dec. pen. nr. 674/197, R.R.D. nr. 10/1971, pag. 175.
30
31
46

Capitolul III. RĂSPUNDEREA PENALĂ ÎN CAZUL
INCESTULUI
§ 1. Temeiul răspunderii penale în cazul incestului
Infracţiunea este susceptibilă de forme imperfecte, însă numai tentativa
se pedepseşte. Infracţiunea se consumă prin realizarea raportului sexual. Dacă
fapta este săvârşită repetat, la diferite intervale de timp în baza aceleiaşi
rezoluţii, infracţiunea este continuată.
Infracţiunea are o singură modalitate normativă căreia îi poate
corespunde o varietate de modalităţi faptice.
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Tentativa la infracţiunea de incest se pedepseşte, potrivit prevederilor
art. 204 CP, cu precizarea însă că aceasta nu este posibilă decât în forma
neterminată (imperfectă).
Consumarea infracţiunii survine în momentul începerii raportului
sexual – între persoanele aflate în gradul de rudenie precizat de text – a se
vedea, pentru detalii privind punerea în executare a acţiunii.
Infracţiunea de incest este sancţionată cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar
tentativa la această infracţiune se pedepseşte, în conformitate cu regulile
izvorâte din art. 21, alin. 2 CP32
, cu închisoare de la un an la 3 ani şi 6 luni. În
cazul în care subiectul activ al infracţiunii este părintele partenerului de raport
sexual, instanţa, în măsura în care pedeapsa aplicată este de minim 2 ani,
precum şi dacă aceasta constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii,
împrejurările cauzei şi persoana infractorului, este necesară pedeapsa
complementară a interzicerii drepturilor părinteşti, poate aplica şi această
_____________________
47

32
- Codul Penal al Republicii Moldova din 12 iunie 2003.
pedeapsă – art. 64, alin. 1, lit. d) şi art. 65, alin. 1 CP. Aşadar, în deosebire de
reglementarea anterioară, în care pedeapsa complementară era obligatorie,
dictată de textul incriminator, Codul penal în vigoare cedează magistratului
facultatea de a aplica sau nu această sancţiune.
Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu. Cercetarea se efectuează
de organele de poliţie. Iar judecata în primă instanţă revine judecătoriei.
Marcăm doar oficialitatea acţiunii penale la infracţiunea de incest, spre
deosebire de reglementarea cuprinsă în Codul penal anterior, în care aceasta
se putea face numai la plângerea prealabilă introdusă de un anume membru al
familiei în care s-au produs actele sexuale incestuoase.
48

§ 2. Practica judecătorească în domeniul incestului, existentă în
Republica Moldova şi peste hotare
Potrivit art. 201 Codul Penal al Republicii Moldova, constituie
infracţiunea de incest raportul sexual între rude în linie directă sau între fraţi
şi surori.
Un asemenea raport sexual poate avea loc cu acordul ambelor persoane,
situaţie în care fiecare răspunde pentru fapta comisă în condiţiile stabilite de
lege pentru subiecţii infracţiunii.
Pot exista, însă, şi situaţii în care una dintre persoane beneficiază de o
cauză care înlătură caracterul penal al faptei. Într-o asemenea situaţie,
infracţiunea de incest se reţine numai în sarcina celeilalte persoane, nefiind
neapărat necesar ca ambii făptuitori să fi lucrat cu intenţie pe baza unui acord
de voinţă liber consimţită.
Treib. Jud. Suceava, dec. pen. nr. 674/1971, R.R.D. nr. 10/1971, pag.
174.
2. Fapta tatălui de a avea raport cu fiica sa, în vârstă de 13 ani, fără a
folosi violenţa sau ameninţarea, constituie infracţiunea de raport sexual cu o
minoră (art. 174 CP) şi incest (art. 201 CP) în concurs ideal.
Autoritatea părintească de care se bucură făptuitorul nu implică ideea
de constrângere şi nu poate determina prin ea însăşi caracterizarea juridică a
faptei ca viol.
De altfel, potrivit dispoziţiilro art. 174 CP şi art. 197 CP, calitatea de
tutore, curator, supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator
a autorului, constituie o infracţiune agravată atât a infracţiunii de raport
sexual cu o minoră, cât şi a infracţiunii de viol, ceea ce înseamnă că, deşi se
bazează pe ideea de autoritate, ea nu constituie un element de caracterizare a
faptei drept una din aceste infracţiuni.
49

Trib. Jud. Bihor, dec. pen. nr. 143/1981, „Repertoriu de practică
judiciară în materie penală pe anii 1981–1985”, pag. 240.
3. Dacă raportul sexual între rude în linie directă sau frate şi soră are
loc cu acordul ambelor persoane, fiecare dintre aceştia răspunde pentru fapta
comisă în condiţiile art. 201 CP.
Trib. Jud. Suceava, dec. nr. 674/1971, „Repertoriu de practică
judiciară... pe anii 1969–1975”, pag. 211.
Obiectul juridic îl constituie relaţiile sociale privitoare la desfăşurarea
vieţii sexuale a persoanei în condiţii de normalitate morală şi fără
primejduirea fondului biologic al societăţii.
Doctrina a tratat în mod diferit aspectul referitor la obiectul material al
infracţiunii. Astfel, în vreme ce unii autori au trecut sub tăcere această
problemă, lăsând astfel a se întrevedea că infracţiunea este lipsită de orice
obiect material32
, alţi autori au susţinut că obiectul material al infracţiunii îl
constituie corpul persoanei de sex feminin33
. În ce ne priveşte, opinăm că
ultima soluţie corespunde, parţial, principiilor dreptului penal, deoarece
corpul persoanei de sex feminin constituie, în adevăr, obiect material al
infracţiunii, în condiţiile în care aceasta a participat involuntar ori cu
nevinovăţie la raporturile sexuale incestuoase. Soluţia însă nu mai corespunde
amintitelor principii în ipoteza că partenerii au realizat raportul sexual
voluntar şi cunoscând relaţiile lor de rudenie, întrucât, în acest caz, obiectul
material al infracţiunii va fi corpul ambilor parteneri ai relaţiilor incestuoase,
acţiunea delictuoasă răsfrângându-se, deopotrivă, asupra trupurilor acestora.
Am văzut mai sus că obiectul juridic special al infracţiunii de incest îl
constituie relaţiile sociale referitoare la desfăşurarea vieţii sexuale în spiritul
şi în conformitate cu principiile morale şi cerinţele biologice. În această
perspectivă este greu – dacă nu imposibil – de înţeles la opinia comentată de
3234
V. Dongoroz şi col., Explicaţii teoretice ale Codului penal român, op. cit., vol. III, p. 397.
3335
O. Loghin, Dreptul penal român, op. cit., p. 78.
50

ce apare afectat, din punct de vedere biologic, doar trupul femeii – pentru că
ea poartă şi zămisleşte produsul de concepţie?–, iar nu şi trupul bărbatului
care, în egală măsură, contribuie la procrearea copilului tarat biologic datorită
„amestecului aceluiaşi sânge”.
Subiectul activ este calificat de text şi anume, va avea acea calitate
persoana de orice sex, care participă la un raport sexual în parteneriat cu o
altă persoană, între acestea existând relaţiile de rudenie specificate de text.
Infracţiunea de incest este o infracţiune bilaterală, ceea ce implică
participarea voluntară (colaborarea) a două persoane, de sex opus, la raportul
sexual, ambii parteneri având calitatea de subiecţi activi.
În ipoteza că relaţiile dintre persoanele ce au această calitate sunt de tip
homosexual, fapta nu va constitui infracţiunea de incest, ci aceea de relaţii
sexuale între persoane de acelaşi sex, prevăzută de art. 200 CP, evident, în
măsura în care relaţiile sunt realizate de persoane majore, în mod liber
consimţit şi care nu sunt săvârşite în public ori nu produc scandal public. Din
acest punct de vedere se poate remarca o primă deosebire între reglementarea
actuală şi precedentă a icnestului, Codul penal din 1936 incriminând ca icnest
deopotrivă raporturile heterosexuale şi homosexuale între rude în linie
directă, precum şi între frate şi soră.
În cazul în care raportul sexual între rude are loc în condiţiile
constrângerii ori profitării de neputinţa victimei de a se opune, precum şi în
cazul că victima este în vârstă de sub 14 ani, subzistă infracţiunea de incest,
săvârşită, sub forma concursului, cu infracţiunea de viol, respectiv cu aceea
de raporturi sexuale cu o minoră34
.
3436
„Fapta inculpatului de a fi avut raport sexual cu fiica sa, car nu a împlinit vârsta de 14 ani
şi se află în îngrijirea, ocrotirea şi educarea lui, întruneşte elementele atât ale infracţiunii de
incest, prev. de art. 201 CP, cât şi ale infracţiunii de raport sexual cu o minoră, prevăzută de 37
37
art. 174, alin. 3 Cod Penal; aceste infracţiuni se află în concurs ideal” – Trib. Supr., Dec.
2233/1971, R.I., p. 11. În acelaşi sens , C.S:J., Dec. nr. 87/1993, J.C.S.I., sent., 1/1193, p. 9.
51

Participaţia este posibiă în modalitatea instigării sau a complicităţii;
coautoratul, din considerentele arătate la infracţiunea de viol, nu este posibil.
Cu toate căm, de principiu, ambii parteneri ai raporturilor sexuale
incestuoase au calitatea de subiecţi activi ai infracţiunii şi răspund,
deopotrivă, penal, există posibilitatea ca persoana de sex feminin să aibă
calitatea de subiect pasiv, în cazurile în care aceasta este mai mică de 14 ani,
este iresponsabilă, ori a fost constrânsă la raport sexual, cazuri în care ea nu
va răspunde penal35
.
Elementul material al infracţiunii este constituit dintr-o acţiune
exprimată sub forma raportului sexual – a se vedea, în completare,
explicaţiile date la infracţiunea de viol cu privire la raportul sexual.
Textul prevede o unică modalitate normativă şi anume raportul sexual
între rude în linie directă, cât şi între fraţi şi surori.
Urmarea imediată a infracţiunii constă într-o vătămare a valorilor
sociale ocrotite de lege, respectiv a celor morale şi biologice explicate în
preambulul subsecţiunii.
Legătura de cauzalitate este prezumată, ea rezultând din însăşi
materialitatea faptei.
Elementul subiectiv al infracţiunii se exprimă exclusiv prin intenţie
directă, autorul cunoscând relaţiile de rudenie în care se află cu partenerul
raportului sexual şi urmărind realizarea actului în aceste condiţii. Suntem, aşa
cum arătam, în prezenţa unei infracţiuni bilaterale, tip de infracţiune care
3538
„Potrivit art. 201 CP, constituie infracţiunea de incest raportul sexual între rude în linie
directă sau între fraţi şi surori. Un asemenea raport sexual poate avea loc cu acordul ambelor
persoane, în care situaţie fiecare răspunde pentru fapta comisă în condiţiile stabilite de lege
pentru subiecţii infracţiunii. Pot exista însă şi situaţii în care una dintre persoane beneficiază
de o cauză care înlătură caracterul penal al formei. Într-o asemenea situaţie, infracţiunea de
incest se reţine numai în sarcina celeilalte persoane, nefiind neapărat necesar ca ambii
făptuitori să fi lucrat cu intenţie pe baza unui acord de voinţă liber consimţită” – Trib. jud.
Suceava, Dec. nr. 647/1971, R.R.D. nr. 10/1971, p. 174.
52

presupune că intenţia se manifestă în forma acordului între făptuitori36
, ambii
subiecţi cunoscând relaţiile de rudenie existente între ei.
Eroarea oricărui participant cu privire la relaţiile de rudenie existente
între el şi partenerul actului sexual conduce la neîntrunirea elementelor
constitutive ale infracţiunii – absenţa laturii subiective – şi deci acesta nu
răspunde pentru incest, situaţie însă ce nu exclude răspunderea celuilalt
participant la actul sexual, care a cunoscut şi a dorit ca actul sexual să-l
realizeze cu o rudă a sa.
Infracţiunea de incest este sancţionată cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar
tentativa la această infracţiune se pedepseşte, în conformitate cu regulile
izvorâte din art. 21, alin. 2 CP, cu închisoare de la un an la 3 ani şi 6 luni. În
cazul în care subiectul activ al infracţiunii este părintele partenerului de raport
sexual, instanţa, în măsura în care pedeapsa aplicată este de minim 2 ani,
precum şi dacă aceasta constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii,
împrejurările cauzei şi persoana infractorului, este necesară pedeapsa
complementară a interzicerii drepturilor părinteşti, poate aplica şi această
pedeapsă – art. 64, alin. 1, lit. d) şi art. 65, alin. 1 CP. Aşadar, în deosebire de
reglementarea anterioară, în care pedeapsa complementară era obligatorie,
dictată de textul incriminator, Codul penal în vigoare cedează magistratului
facultatea de a aplica sau nu această sancţiune.
Un frate si o soră care au împreună patru copii au aparut in fata
instantei germane, fiind acuzati de incest, delict pentru care fratele a fost deja
condamnat in trecut, relateaza Mediafax. Patrick S. (28 de ani) si Susan K.
(21 de ani) sunt judecati la Leipzig pentru acest delict, care, in Germania, este
pasibil de pedepse mergand pana la doi ani de inchisoare sau amenda. Fratele
si sora de sange nu au acelasi nume, barbatul fiind abandonat in copilarie de
3639
„Dacă raportul sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori are loc cu acordul ambelor persoane,
fiecare dinte acestea răspunde pentru fapta comisă în condiţiile art. 201 CP”. – Trib. Jud. Suceava, Dec. nr.
674/1971, R.I., p. 211.
53

mama sa si apoi adoptat. Patrick si Susan s-au cunoscut in anul 2000.
Barbatul - care ispaseste o pedeapsa de zece luni de inchisoare - a fost deja
condamnat pentru primii doi copii avuti cu sora sa, un baietel nascut in 2001
si o fetita nascuta in 2003. Sora sa, minora in momentul faptelor, nu a fost
judecata. Dupa aceea, barbatul si sora sa au mai avut copii in 2004 si in 2005,
fiind vorba despre doua fetite care au in prezent 19 luni si, respectiv, sapte
luni. Avocatii lor au apreciat ca paragraful 173 al Codului Penal german -
care sanctioneaza incestul - este "o relicva a istoriei". (D.M.)
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Decizia nr. II din 23 mai 2005
privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu
privire la încadrarea juridică a faptelor care, în raport cu conţinutul lor
concret, întrunesc atât elementele constitutive ale infracţiunii de viol, cât
şi pe cele ale infracţiunii de incest
Publicată în M. Of. nr. 867 din data de 27 septembrie 2005. Dosar nr. 2/2005
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constituită
în Secţii Unite, conformându-se dispoziţiilor art. 23 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, s-a întrunit în vederea examinării
recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la încadrarea juridică a
faptelor care, în raport cu conţinutul lor concret, întrunesc atât elementele
constitutive ale infracţiunii de viol, cât şi pe cele ale infracţiunii de incest.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea cerinţelor legii, fiind
prezenţi 83 de judecători din totalul de 111 în funcţie. Procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de
procurorul Nicoleta Eucarie. Reprezentantul procurorului general al
54

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul
în interesul legii, învederând că, în aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. b) din
Codul penal, se impune ca raportul sexual cu o persoana de sex diferit,
membru al familiei, cu care autorul este ruda în linie directă sau frate ori soră,
săvârşit prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se
apăra ori de a-şi exprima voinţa, să fie încadrat atât în infracţiunea de viol
prevăzută de art. 197 alin. 1 şi alin. 2 lit. b1) din Codul penal, cât şi în
infracţiunea de incest prevăzută de art. 201 din acelaşi cod, în concurs ideal.
SECTIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
În legătură cu aplicarea dispoziţiilor art. 197 alin. 2 lit. b1) şi ale art. 201
din Codul penal, în raport cu prevederile art. 33 lit. b) din acelaşi cod, s-a
constatat că instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar,
pronunţându-se în mod diferit cu privire la încadrarea juridică ce trebuie dată
faptei de a întreţine raport sexual cu o persoana de sex diferit, membru al
familiei şi ruda în linie directa sau frate ori soră, săvârşită prin constrângerea
acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima
voinţa.
Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că fapta respectivă
constituie numai infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. 1 şi alin. 2 lit.
b1) din Codul penal, considerând că încadrarea juridică în art. 201 din acelaşi
cod, privind infracţiunea de incest, este absorbită în dispoziţia de agravare de
la alin. 2 lit. b1) al art. 197 din Codul penal, care se referă la situaţia când
"victima violului este membru al familiei".
Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul ca o atare faptă,
săvârşită de autor asupra unui membru al familiei, cu care este rudă în linie
directă sau frate ori soră, constituie atât infracţiunea de viol prevăzută de art.
55

197 alin. 1 şi alin. 2 lit. b1) din Codul penal, cât şi infracţiunea de incest
prevăzută de art. 201 din acelaşi cod, în concurs ideal.
Aceste din urmă instanţe au procedat corect.
Potrivit art. 197 alin. 1 din Codul penal, infracţiunea de viol constă în
"Actul sexual de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex,
prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra
ori de a-şi exprima voinţa", iar, în conformitate cu alin. 2 lit. b1) din acelaşi
articol, împrejurarea dacă "victima este membru al familiei" constituie
agravanta.
Pe de altă parte, prin art. 201 din Codul penal se prevede că "Raportul
sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori" constituie
infracţiunea de incest. Din prevederile acestui din urma text de lege rezultă
astfel că, în cazul în care violul a fost săvârşit asupra unui membru al familiei,
care este rudă în linie directă cu autorul sau frate ori soră cu acesta, fapta este
susceptibilă de a fi încadrată şi în infracţiunea de incest. Sub acest aspect, este
de observat că, în raport cu prevederile art. 33 lit. b) din Codul penal, există
concurs de infracţiuni (ideal) atunci "când o acţiune sau inacţiune, săvârşită
de aceeaşi persoană, datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe
care le-a produs, întruneşte elementele mai multor infracţiuni". Aşa fiind, faţă
de prevederea menţionată, raportul sexual cu o persoană de sex diferit, care
este rudă în linie directă sau frate ori soră, prin constrângerea acesteia ori
profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa,
constituie atât infracţiunea de viol, în forma calificată prevăzută de art. 197
alin. 1 şi alin. 2 lit. b1) din Codul penal, dacă victima este membru al familiei
în accepţiunea art. 1491 din Codul penal, cât şi infracţiunea de incest
prevăzută de art. 201 din acelaşi cod, în concurs ideal.
De aceea, în măsura în care victima raportului sexual săvârşit în
condiţiile prevăzute de art. 197 alin. 1 din Codul penal este rudă în linie
56

Teza

Recommended

Recommended

More Related Content

Viewers also liked

Viewers also liked (20)

Similar to Teza

Similar to Teza (20)

More from Ilie Nicu

More from Ilie Nicu (20)

Teza