Drept Concurenţial

Titlul I
CONCURENTA COMERCIALA
Capitolul I
NOTIUNI INTRODUCTIVE
1. Dreptul concurentei. Definitie.
Într-o acceptiune extensiva, dreptul concurentei comerciale
este definit ca fiind totalitatea normelor juridice care
reglementeaza competitia pe piata între agentii economici.
Scopul concurentei nu este altul decât câstigarea si mentinerea
clientelei.
O alta definitie, asemanatoare, considera ca dreptul
concurentei reprezinta ansamblul de norme juridice care
reglementeaza raporturile stabilite în urma savârsirii unor
acte ce ating functia sociala a concurentei sau reprezinta o
amenintare pentru aceasta. Prin acte ce aduc atingere
concurentei se au în vedere atât actele care au ca efect
limitarea sau anihilarea functiei sociale a concurentei
( restrângerile de concurenta) cât si actele ce pot denatura
concurenta (concurenta neleala) .
Aceste definitii acopera câteva aspecte :
1. agentii economici au dreptul de a participa la competitia
libera ;
2. mijloacele prin care clientela este câstigata si mentinuta
sunt reglementate prin norme specifice ; astfel de mijloace sunt
publicitatea, politica de preturi, modalitatile de vânzare etc....
3. pot fi aduse restrângeri concurentei atât prin acte neloiale
cât si prin practici de monopol, necompetitive.

Criticile aduse acestor enunturi privesc faptul ca includ si
norme care traditional tin de dreptul comercial, al proprietatii
intelectuale s.a..
Într-o opinie restrictiva, dreptul concurentei este identificat fie
cu dreptul antitrust, adica totalitatea normelor juridice care au
ca scop reprimarea practicilor monopoliste sau abuzive pe
piata, fie cu dreptul concurentei neloiale. Nici aceasta definitie
nu este cea mai completa, ea excluzând în ambele cazuri
aspecte ale competitiei comerciale.
În concluzie, dreptul concurentei comerciale este ansamblul
normelor juridice care au ca obiect reglementarea raporturilor
aparute în urma savârsirii unor acte ce aduc atingere
competitei economice sau constituie pentru aceasta o
amenintare. În opinia noastra el contine normele care:
a. creza cadrul dezvoltarii unei piete libere ;
b. reglementeaza modalitatile de exercitare a competitiei ;
c. creaza conditiile pentru o concurenta loiala si o claritate a
informatiilor furnizate consumatorilor;
d. lupta contra diverselor abuzuri concurentiale: discriminare
nejustificata, ruperea brutala a raporturilor contractuale,
clauze abuzive în contracte.
Normele juridice ce îl alcatuiesc au atât caracter substantial
cât si caracter procedural, cele substantiale având datoria de a
preveni distorsionarea pietei libere, iar cele procedurale de a
stabili competenta institutiilor cu atributii în domeniu si
mijloacele de actiune pentru stoparea practicilor
anticoncurentiale.
2. Obiectul dreptului concurentei
Obiectul dreptului concurentei comerciale îl formeaza relatiile
juridice existente pe piata în strânsa legatura cu competitia
dintre agentii economici.
Relatiile juridice mentionate pot fi oneste si atunci sarcina
normelor de dreptul concurentei este de a le mentine astfel sau
pot fi neloiale, abuzive si atunci norma juridica intervine.

Lupta pentru câstigarea pietelor si a clientelei capata uneori
accente dure, peste limitele impuse de o activitate economica
normala. Agentul economic puternic îl poate elimina de pe
piata pe cel slab prin practici monopoliste sau neloiale si astfel
concurenta comerciala libera dispare (de exemplu, refuzul
unui puternic agent economic de a furniza anumitor
distribuitori accesoriile pentru un produs poate capata
caracterul unui abuz de pozitie dominanta).
Pentru unii autori obiectul dreptului concurentei îl formeaza
functia sociala a concurentei economice, protectia intereselor
individuale ale participantilor la viata economica.
În concluzie, dreptul concurentei comerciale are drept obiectiv
mentinerea unui echilibru normal, rational, pe o piata în care
concurenta libera este de multe ori înteleasa în sensul libertatii
totale (de a face ce vrea).
3. Caracterele dreptului concurentei comerciale
În momentul de fata dreptul concurentei apare ca fiind -
în sistemul românesc de drept - o disciplina în formare.
Doctrina franceza apreciaza ca dreptul concurentei
constituie o componenta esentiala a dreptului economic,
finalitatea lui fiind respectarea regulilor jocului pietei. De
altfel, dreptul concurentei este direct influentat de teoriile
economice despre concurenta, economie de piata si liber
schimb.
Caracterul pluridisciplinar al dreptului concurentei este
înca pregnant, el având strânse legaturi cu dreptul civil,
dreptul comercial, sau cel al proprietatii intelectuale.
Reglementarile care formeaza dreptul concurentei
privesc de regula agentii economici, ca pe entitati juridice ce
desfasoara constant o anumita activitate. S-a afirmat în
consecinta, ca dreptul concurentei este un drept profesional.
4. Deosebiri între dreptul concurentei si alte ramuri de drept

a) Dreptul concurentei se deosebeste de dreptul comercial prin
urmatoarele:
• dreptul concurentei contine reglementari cu privire la
fapte care scapa de sub reglemetarea dreptului comercial. De
ex.: denigrarea rivalului, confuzia provocata cu produsele
acestuia.
• în timp ce dreptul comercial reglementeaza modul de
desfasurare a activitatii agentilor economici dreptul
concurentei acopera doar aspectele legate de felul în care
acestia se comporta pe piata, în ideea ca aceasta sa ramâna
nedistorsionata . Altfel spus, daca dreptul concurentei are ca
finalitate imprimarea unui anumit comportament agentilor
economici, dreptul comercial impune statutul activitatii
acestora.
b) Se contureaza tot mai bine si în doctrina româneasca
opinia -preluata din cea straina - conform careia dreptul
concurentei se delimiteaza de dreptul consumatorului.
Parerile exprimate în doctrina româneasca sustin
autonomizarea dreptului consumatorului . S-au avut în vedere
urmatoarele argumente : finalitatile urmarite sunt diferite
(dreptul consumatorului urmareste protectia acestuia pe când
cel al concurentei asigurarea unei concurente eficiente),
aparitia unor reglementari tot mai numeroase în domeniu etc..
Legislatiile altor state au ales solutii diferite : în
Germania dreptul consumatorului este înglobat în cel al
concurentei, pe când în Franta si Suedia cele doua ramuri a
existenta autonoma. Fara a critica aceasta din urma opinie
consideram ca în România, în momentul de fata, cadrul
legislativ în domeniu se limiteaza la prea putine reglementari si
deci nu se poate vorbi de un drept al consumatorului.
5. Istoric
5.1. Aparitie

Principiul liberei concurente a fost consacrat în 1791 în
Franta, când prin lege au fost abolite corporatiile si impusa
libertatea comertului si industriei.
La mijlocul secolului al XIX-lea, a aparut
necesitatea limitarii libertatii de concurenta atunci când
aceasta era exercitata abuziv. La început, temeiul juridic
pentru sanctionarea concurentei neloiale a fost gasit în codurile
civile. În Franta si Italia acest lucru a fost o creatie a
jurisprudentei, pornindu-se de la principiul raspunderii
delictuale.
În Imperiul German, în secolul al XIX-lea (1896), apare
o lege speciala care avea drept scop reprimarea concurentei
neloiale. Datorita practicii ostile care a continuat sa aplice
dispozitiile codului civil privind raspunderea pentru daune, în
1909 intra în vigoare o lege care avea drept principiu de baza
ideea ca oricine savârseste, în schimburile comerciale, acte de
concurenta contrare bunelor moravuri, poate fi obligat la
încetarea acestora si plata de daune.
În secolul al XX-lea în Franta apar primele norme
speciale, coerente în materie de concurenta :
- Ordonanta nr. 45-1483/1945 reglementa fixarea
preturilor, blocarea lor, prevedea masuri de etichetare afisare
si stocare;
- Ordonanta din 28 septembrie 1967 modifica art 59 al
ordonantei de mai sus, interzicând: toate actiunile concertate,
conventiile, întelegerile exprese sau tacite, coalizarile sub orice
forma, având ca obiect sau putând avea ca efect, împiedicarea
exercitarii liberei concurente, prin fixarea artificiala a
preturilor sau introducerea de obstacole în revânzare.
În pofida tuturor aceste reglementari, în dreptul
francez, concurenta neloiala nu este prevazuta în nici un text
de lege, fiind o constructie doctrinara si jurisprudentiala.
În prezent, tarile U.E. beneficiaza de o reglementare
unitara oferita de Tratatul privind crearea Comunitatii
Economice Europene care, în art.3, prevede, printre activitatile

Comunitatii, instituirea unui sistem care sa asigure în piata
comuna o competitie nedistorsionata.
5.2. Istoricul reglementarilor ce privesc concurenta în
România
Legislatia româna în materia concurentei a parcurs de la
aparitie si pâna în prezent mai multe etape:
1. Actele neloiale de concurenta au fost supuse odata cu
intrarea în vigoare a Codului civil regimului acestuia, respectiv
art. 998-999 C.civ.. Astfel, fondul de comert era aparat de
principiul conform caruia nimeni nu poate produce o paguba
fara a o acoperi.
2. Perioada ante si interbelica a adus reglementari
specifice dreptului concurentei:
- Legea asupra comertului ambulant din 1884 ;
- Legea concurentei neloiale din 1932 care reglementa
doar fapte de concurenta neloiala constând în confuzie si false
indicatii de provenienta ;
- Decretul pentru reglementarea si controlul cartelurilor
din 1937;
- Legea nr. 26 din 1939 privind acordurile monopoliste.
3. Perioada 1945-1989 a fost una în care neexistând
concurenta nici reglementarile amintite sau altele noi nu îsi
mai aveau rostul. De altfel chiar si dreptul comercial s-a aflat
într-un con de umbra.
4. Dupa 1990 odata cu competitia economica au aparut si
normele ce o reglementeaza :
- Constitutia garanteaza libertatea comertului si protectia
concurentei loiale în art. 134.
- Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei
neloiale, modificata prin Legea nr. 298/2001;
- Legea nr. 21/1996 a concurentei ;
- Legea nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat.
- Legea nr. 143/1996 privind ajutorul de stat;

În privinta comertului international si a concurentei pe
pietele internationale România a fost nevoita sa respecte
întotdeauna regulile acceptate prin conventii internationale :
- Conventia de Uniune de la Paris din 1838 (revizuita în
1911, 1958 si 1967) pentru protectia proprietatii industriale
cuprinde dispozitii referitoare la concurenta neloiala (art. 10
bis).
- Reglementarile General Agreement on Tariffs and
Trade (GATT) au fost ratificate în mare parte de România :
1. Acordul de baza al GATT ce sanctiona subventiile la
export;
2. Codul anti-dumping din 1980 reglementeaza în prezent
relatiile comerciale internationale
Toate acordurile GATT au urmarit reprimarea
dumpingului. Acesta presupune vânzarea unei marfi pe piata
externa pe o piata externa la un pret mai mic decât valoarea
normala a acestuia. Aceasta practica, considerata neloiala
deregleaza piata producatorilor interni, fapt ce a impus
instituirea unor taxe anti-dumping egale cu diferenta dintre
pretul cerut în tara importatoare si valoarea produsului din
tara exportatoare.
- Rezolutia adoptat de Adunarea Generala a O.N.U. : «
Ansamblul de principii si de reguli echitabile convenite la nivel
multilateral pentru contrelul practicilor comerciale restrictive
» ; fiind vorba de o rezolutie a O.N.U., aceasta nu are caracter
de obligativitate.
Capitolul II
NOTIUNEA DE CONCURENTA COMERCIALA
1. Sens general
Prin concurenta în general se întelege o confruntare între
tendinte adverse, ea presupunând dupa caz atât câstig cât si
pierdere.

În Introducere la Primul Raport al Politicii
Competitiei, Comisia Europeana scria: "Competitia este cel
mai bun stimulant al actiunii economiei de vreme ce
garanteaza cea mai larga libertate de actiune posibila dintre
toate. O politica activa a competitiei în conformitate cu
prevederile Tratatului stabilite de Comunitate face mai usoara
adaptarea ofertei si cererii la dezvoltarea tehnologica." Cu
ajutorul aparatului decizional descentralizat, competitia
permite întreprinderilor sa-si îmbunatateasca eficienta în mod
permanent, conditie "sine qua non" pentru o îmbunatatire
sigura a nivelului de trai si a perspectivei fortei de munca în
tarile Comunitatii.Ca urmare, competitia este vazuta ca o
asigurare pentru perfectionarea pietii comune stipulata în
Tratat ca o adevarata piata.
În al doilea rând, competitia contribuie la crearea si
pastrarea pietii care este comuna de vreme ce întareste
prevederile Tratatului, mergând spre îndepartarea barierelor
între economiile statelor membre. Ar fi inutila încercarea de a
crea o piata unica fara frontiere interne pentru bunuri,
persoane, servicii si capital, asa cum este cerut de art. 8 EEC
daca izolarea pietelor nationale ar fi mentinuta efectiv prin
practici restrictive asupra întreprinzatorilor sau prin politici
de ajutorare, oferind avantaje competitionale industriei
nationale. Asa cum vom vedea, pentru ca un acord sau o
practica sa aiba obiect sau efect asupra unei parti a pietii
comune implica o încalcare serioasa a regulilor competitiei.
2. Sens economic
În relatiile economice, concurenta a fost privita ca "mâna
invizibila" care asigura, în lipsa oricarei interventii statale,
concordanta dintre cerere si oferta.
Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica
(OCDE) a definit concurenta ca fiind " situatia de pe o piata în
care firme sau vânzatori se lupta în mod independent pentru a
câstiga clientela cumparatorilor, în scopul de a atinge un

obiectiv economic, de exemplu, profituri, vânzari si/sau
împartirea pietei."
O alta definitie o priveste ca fiind o libera competitie
între agenti economici, care ofera pe o piata determinata
produse sau servicii ce tind sa satisfaca nevoi asemanatoare
sau identice ale consumatorilor, cu scopul de a asigura
existenta sau expansiunea comertului lor. Si alti autori au
apreciat ca este necesara referirea la scopul concurentei atunci
când aceasta este definita.
În prezent, concurenta defineste o anumita organizare a
activitatii pe piata si tipul de comportament al agentilor
economici. Acesta este la acest moment pur individualist,
fiecare urmarind atingerea tintei, profitul maxim, prin
câstigarea si mentinerea clientelei.
Dupa cum se poate observa din toate aceste definitii
concurenta presupune : piata, confruntare, clientela, profit.
Piata este spatiul de întâlnire a partenerilor sau a
furnizorilor cu cumparatorii , a vânzatorilor cu consumatorul
final. Modul de comportare a agentilor economici în acest
spatiu (confundat de multe ori cu o arena) este în general unul
de lupta, de confruntare. În mod logic, scopul lor este victoria
si câstigarea a cât mai multor clienti fideli.
Confruntarea presupune domenii apropiate de activitate
care fac ca agentii economici sa se întâlneasca pe piata. În
concluzie, concurenta este confruntarea dintre agentii
economici cu activitati similare sau asemanatoare, exercitata în
domenii deschise pietei, pentru câstigarea si conservarea
clientelei.
3. Principiile care guverneaza concurenta comerciala
3.1.Principiul libertatii comertului
Articolul 134 din Constitutie prevede : « Economia
României este economie de piata. Statul trebuie sa asigure : a)
libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea

cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de
productie (...). ».
Libertatea comertului se manifesta pe doua directii :
libertatea de întreprindere si libertatea de exploatare.
Libertatea de întreprindere presupune dreptul pentru toate
persoanele, fizice sau morale, de a desfasura activitati
comerciale sau industriale, de a înfiinta noi entitati economice
ori de a achizitiona altele. Practic, avem de a face si cu o
manifestare a principiului libertatii contractuale, având în
vedere modul de înfiintare a unei societati comerciale (act
constitutiv).
Fiind o valoare constitutionala, libertatea de a
întreprinde, trebuie respectata atât de Parlament, cât si de
administratie, ca orice alta libertate publica.
Libertatea de exploatare se manifesta prin dreptul
comerciantului de a administra societatea astfel cum el doreste.
În conditiile legii el poate intra în relatii economice cu alti
agenti economici sau poate decide singur ce face cu partile sale
sociale.
3.2. Principiul liberei concurente
Reglementarea libertatii de concurenta este ea însasi
un paradox: în fapt o libertate totala nu poate fi asigurata a
priori decât prin absenta oricarei reglementari. Experienta
demonstreaza ca absenta normelor juridice în domeniu nu
numai ca nu mentine o concurenta libera, dar chiar stimuleaza
practici neloiale sau restrictive de concurenta.
Principiul liberei concurente consta în libertatea conferita
agentilor economici de a utiliza în mod liber mijloacele si
metodele de câstigare si mentinere a clientelei , precum :
publicitatea, actiunile promotionale, calitatea, renumele,
pretul, reteaua de distributie etc.... Unii autori au utilizat,
pentru a defini aceasta atitudine a agentilor economici,
notiunea de conduita competitiva .

Principiile enumerate sunt indisolubil legate, existenta
unuia fara a celuilalt fiind imposibila. Mai mult, ambele
bazându-se pe « libertate » nu trebuie privite absolut, fiind de
multe ori limitate ca aplicare, ori chiar eliminate. Printre
limitarile aduse principiului liberei concurente se afla :
1. reglementarea accesului la anumite activitati
economice, având în vedere în special monopolul de stat;
2. conditiile de mentinere a echilibrului economic a
întreprinderilor; exista reglementari care afecteaza direct
echilibrul economic si privesc comertul exterior, creditul,
regimul investitiilor straine, etc...
3. instaurarea de catre legislator a unor conditii
discriminatorii în favoarea anumitor întreprinderi cum ar fi,
avantaje fiscale, reesalonari la plata impozitelor etc...
4. dirijismul si protectionismul economic, disimulate în
masuri aparent în concordanta cu principiul liberei
concurente, cum ar fi standardizarea si urbanismul comercial,
care de multe ori mascheaza operatiuni oneroase în favoarea
anumitori actori ai vietii economice.
5. conventiile de restrângere a concurentei.
3.3. Libertatea preturilor
Principiul libertatii de formare a preturilor este
statuat de Legea concurentei care în art. 4 alin. 1
prevede:"preturile produselor si tarifele serviciilor si
lucrarilor se determina in mod liber prin concurenta, pe baza
cererii si ofertei". Principiul libertatatii de stabilire a
preturilor este afirmat si indirect în textul art. 134 din
Constitutie, decurgând din principiul libertatii comertului.
Preturile si tarifele practicate în cadrul unor activitati cu
caracter de monopol natural sau al unor activitati economice,
stabilite prin lege, se stabilesc si se ajusteaza cu avizul
Ministerului Finantelor Publice, cu exceptia celor pentru care,
prin legi speciale, sunt prevazute alte competente.

Capitolul III
FORME ALE CONCURENTEI COMERCIALE
1. Clasificare
În functie de conditiile istorico-economice si de
performanta întâlnim:
A. Concurenta pura si perfecta este prototipul
dogmatic al confruntarii pe piata caracterizat prin
atomicitate, omogenitate, transparenta, pluralitate de optiuni
si neinterventia statului.
B. Concurenta eficienta este modelul real ce tine seama de
factorii care influenteaza existenta si intensitatea acesteia,
factori precum : concentrarea si puterea agentilor economici,
interventia statului în economie, s.a..
Dupa cum este acceptata sau nu de lege ori
conventii: A. Concurenta permisa se bucura în principiu de
libertate, aceasta neechivalând cu exercitarea arbitrara a
libertatii, cu abuzul. Competitia trebuie sa se desfasoare cu
buna credinta si cu respectarea regulilor impuse de lege.
B. Concurenta interzisa
Prin exceptie de la principiul liberei concurente, exista
domenii care se sustrag competitiei fie în temeiul legii, fie prin
conventie. Sunt practic domenii închise concurentei : piata
muncii, monopolul statului, s.a..
2. Concurenta pura si perfecta
2.1. Definitie. Trasaturi.
Concurenta pura si perfecta este prototipul dogmatic al
concurentei, conceput în secolul al XIX - lea, ce pune accent pe
functiile acesteia pe piata, în principal pe cea de echilibrare a
cererii si ofertei.
Atomicitatea presupune un numar mare de
comercianti care actioneaza independent, fara a avea o putere
economica peste medie, marfa rulata fiind relativ mica.

Aceasta are ca efect imposibilitatea influentarii, prin detinerea
ofertei sau a cererii, a pretului.
Omogenitatea presupune o calitate apropiata a
produselor (servicii, marfuri) pe care agentii economici le
ofera.
Transparenta implica accesul complet al
consumatorului la toate datele referitoare la un produs.
Pluralitatea de optiuni rezulta din numarul
nelimitat de posibilitati de alegere între produsele existente pe
piata.
Neinterventia statului echivaleaza cu libertatea
concurentei.
Mobilitatea factorilor de productie presupune o
adaptare rapida a agentului economic la « evolutiile
conjuncturale ale pietei » .
Concurenta pura si perfecta nu mai poate fi
întâlnita decât foarte rar în economia contemporana, deoarece
componentele amintite nu pot fi reunite.
Atomicitatea exista doar în putine domenii: comert
cu amanuntul, legumicultura, productia artizanala. În
economia contemporana tendinta este de concentrare a
întreprinderilor. Lupta pentru realizarea unor produse cât mai
calitative a facut ca si omogenitatea sa subziste numai pentru
putine produse, ca de ex. materiile prime.
Informarea clientului, transparenta, cu toate
instrumentele legale existente ramâne un deziderat. Simpla
afisare a pretului reprezinta doar o informare minima.
Cu toate acestea notiunea de concurenta pura si
perfecta înca mai naste dispute. Adeptii acesteia sustin ca « în
conditii de concurenta completa, economia functioneaza cu
eficienta cea mai înalta posibila » . Opinia contrara, mai
aproape de realitate în momentul de fata, este rezumata de
ideea ca definitia concurentei pure si perfecte nu a fost o
definitie care sa descrie realitatile ci una care sa produca
rezultate ideale .

2.2.Trecerea de la atomicitate la concentrare
Secolul al XIX-lea a reprezentat pentru tarile
industrializate punctul de plecare a rapidelor dezvoltari
economice dar si începutul procesului de concentrare a
întreprinderilor. Practic, odata cu disparitia atomicitatii,
concurenta pura si perfecta pierde tot mai mult teren în
detrimentul asa numitei concurente eficiente (workable
competition).
Tendinta de concentrare a întreprinderilor era mai
accentuata în perioadele de criza, când întreprinderile
puternice le absorbeau pe cele concurente aflate în prag de
faliment.
Concentrarea se realizeaza din punct de vedere
economic pe trei cai:
• concentrare orizontala - reunirea firmelor cu profil
similar (vezi industria de autoturisme).
• concentrare verticala - coordonarea activitatii între
întreprinderi aflate pe trepte diferite de productie si
distributie.
• concentrare conglomerata - presupune desfasurarea unor
activitati economice diferite fara legatura între ele.
3. Concurenta eficienta
3.1. Notiune. Conditii de existenta.
În conditiile concentrarii, atomicitatea disparând, se vorbeste
de concurenta eficienta sau practicabila.
Concurenta eficienta a fost definita ca fiind modelul real de
competitie ce tine seama de factori economici precum
dimensiunea pietei, nivelul de concentrare a agentilor
economici, comportamentul si rezultatele acestora.
Existenta concurentei eficiente presupune întrunirea
urmatoarelor conditii:
a. piata sa fie deschisa tuturor agentilor economici;
b. agentii economici sa aiba libertate de actiune pe piata;

c. consumatorii sa se bucure de libertate în alegerea marfii
sau a agentului economic cu care colaboreaza.
Asa cum s-a aratat anterior în Uniunea Europeana,
reglementarile comunitare doresc mentinerea unei competitii
nedistorsionate, asa cum precizeaza art. 3 al Tratatului de
Creare a C.E.E. Formularea textului este nerealista, deoarece
distorsionarea presupune devierea de la competitia perfecta,
ori aceasta nu mai este întâlnita pe piata. Ceea ce trebuie
protejat este competitia efectiva, adica mentinerea unei
concurente suficiente pentru ca agentii economici sa fie
eficienti si sa supravietuiasca.
3.2. Intensitatea concurentei
Notiunea de concurenta eficienta (efectiva) este una flexibila,
intensitatea concurentei depinzând de structura economica a
pietelor sectoriale vizate. Aceasta va fi apreciata ca suficienta
sau nu de autoritatile nationale sau, dupa caz, comunitare.
Printre criteriile de determinare a intensitatii concurentei se
afla:
• numarul si nivelul de concentrare a agentilor economici
pe o piata;
• comportamentul agentilor economici (onestitate, buna
credinta);
• rezultatele obtinute de competitori.
Gradul scazut de intensitate a concurentei sau inexistenta
acesteia, conduc la aparitia oligopolului, oligopsonului,
monopolului si a monopsonului.
1. Oligopolul este acea forma a concurentei care presupune
existenta unui numar relativ redus de vânzatori. Probleme
apar când acestia sunt întreprinderi puternice, existând riscul
fuzionarii sau a unui comportament similar în vederea
împartirii pietei, fixarii pretului etc....
2. Oligopsonul este forma de concurenta caracterizata de un
numar redus de cumparatori. Si în astfel de cazuri apare riscul
comportarii acestor câtiva agenti economici unitar în vederea
eliminarii concurentei celorlalti cumparatori.

3. Monopolul a fost definit ca fiind situatia de fapt
existenta pe o piata, caracterizata de prezenta unui singur
agent economic producator sau vânzator al unui anumit bun.
4. Monopsonul este situatia de fapt existenta pe o piata
caracterizata prin unicitatea consumatorului. Cazurile de
monopson sunt mult mai rar întâlnite, comparativ cu cele de
monopol.
4. Domenii deschise concurentei. Concurenta permisa
4.1. Clasificare
Concurenta permisa, asa cum a fost definita anterior, este
cunoscuta sub doua forme : concurenta licita si ilicita.
Faptul ca întâlnim concurenta ilicita, potrivit acestui
criteriu de clasificare, în cadrul concurentei permise, nu
trebuie sa conduca la ideea ca ea este una acceptata pe piata.
Granita dintre concurenta licita si cea ilicita este uneori dificil
de trasat. Practic, concurenta ilicita este doar o forma
"deteriorata" a concurentei licite.
De altfel, criteriul care a condus la aceasta clasificare era
acela al acceptarii de lege sau conventii a concurentei. Într-
adevar, nici concurenta ilicita nu este acceptata de lege si de
accea poate ar trebui analizata ca parte a concurentei interzise.
Distinctia este urmatoarea : daca în unele domenii concurenta
este total interzisa, în altele ea exista si numai atunci când se
manifesta abuziv, devenind una ilicita, intervine norma
represiva readucând climatul concurential la unul normal.
Având în vedere considerente de ordin practic, precum acela
ca forma ilicita rezulta din practicarea abuziva a celei licite,
apreciem ca oportuna tratarea concurentei ilicite ca forma
deteriorata a celei permise.
4.2. Concurenta licita
4.2.1. Conditii pentru existenta concurentei licite
Si-au propus sa protejeze concurenta licita urmatoarele legi:
- Legea nr.11/1991care instituie pentru comercianti obligatia
de a exercita activitatea cu buna credinta, respectând uzantele

cinstite si respectând interesele consumatorilor si cerintele
concurentei loiale.
- Legea nr. 21/1996 are drept scop protectia, mentinerea si
stimularea concurentei si a unui mediu concurential normal, în
vederea promovarii intereselor consumatorilor
- Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat are ca scop
reglementarea modalitatilor de autorizare, acordare, control,
inventariere, monitorizare si raportare a ajutorului de stat, în
vederea crearii si mentinerii unui mediu concurential normal.
Mediul concurential loial este caracterizat prin libertatea de
actiune a operatorilor economici manifestata pe mai multe
palnuri: alegerea domeniului în care se plaseaza capitalul,
stabilirea strategiilor proprii etc. Mecanismul economiei de
piata se bazeaza pe legea cererii si ofertei, pretul fiind axul
central. Acesta îsi îndeplineste misiunea de regulator al pietei
numai daca mediul concurential este unul normal. Trasaturile
mediului concurential normal - în care se poate vorbi despre o
concurenta loiala - sunt:
1. existenta mai multor producatori si cumparatori;
2. oferta diversificata pentru acelasi produs astfel încât sa
existe posibilitatea unor multiple optiuni;
3. decizia în stabilirea pretului sa apartina exclusiv agentilor
economici;
4. rolul statului în domeniu sa se manifeste pe planul
legiferarii si supravegherii, în nici un caz prin intermediul
pretului;
5. capacitatea agentilor economici de a se adapta rapid la
cerintele pietei;
6. pe lânga obiectivul fundamental al operatorilor
economici (maximizarea profitului) sa se asigure
consumatorului si produse si servicii de calitate.
În concluzie, pentru a exista si se manifesta concurenta
licita este necesara întrunirea urmatoarelor conditii :
a. comportamentul concurential sa existe la modul concret si la
un nivel de intensitate acceptabil ;

b. agentii economici sa actioneze pe piata cu buna credinta,
ceea ce presupune intentia de a nu vatama interesele altora sau
credinta eronata dar scuzabila ca atitudinea este una conforma
cu legea;
c. o atitudine bazata pe uzante corecte si cinstite a agentilor
economici (legea fixeaza limitele dincolo de care uzantele sunt
ilegale : concurenta neloiala si practicile restrictive) ;
d. competitia sa se desfasoare în domenii deschise acesteia ;
e. absenta actelor de infidelitate calificate de lege drept
concurenta neloiala ; acestea presupun legaturi între persoane
ce au acces într-o întreprindere la informatii esentiale, si
concurentii acesteia. Se pot afla în aceasta situatie salariatii si
auxiliarii comertului, asociatii, administratorii s.a..Datorita
periculozitatii lor actele de infidelitate au fost considerate - în
parte - atât de lege cât si de doctrina ca acte de concurenta
neleala .
f. piata transparenta.
4.2.2. Modalitati de exercitare a concurentei licite
1. Marketingul
Ansamblul de tehnici si metode care permit fundamentarea pe
baze stiintifice a deciziilor economice pornind de la nevoile
cumparatorilor, denumit marketing, recomanda urmatoarele
directii pentru câstigarea pietei:
- spre produs, pentru a-i spori atractivitatea si calitatile prin
elemente precum: design, ambalaj, marca etc.
- spre piata pentru alegerea celei mai bune cai de distributie.
Aceasta poate fi realizata prin legatura directa între
producator si consumator sau indirect prin canale specializate.
- spre pret, pentru ca presiunea concurentei sa nu afecteze
profitul.
- spre promovare, prin campanii de informare a
cumparatorului asupra calitatilor produsului sau serviciilor.
2. Promovarea vânzarilor si clientela

Publicitatea consta în ansamblul mijloacelor de expresie, cu
efect colectiv ce tind sa dezvaluie notorietatea unei marci sau
produs si larga lor difuzare .
Prin publicitate, Directiva nr. 84/450/CEE din 10.09.1984
întelege orice forma de comunicare facuta în cadrul unei
activitati comerciale, industriale, artizanale, sau liberale în
scopul promovarii bunului sau produsului.
Concluzionând, publicitatea este o actiune de comunicare prin
toate canalele, adresata publicului si are drept obiectiv
influentarea psihicului uman, orientând consumatorul spre un
anumit produs. Pentru a-si atinge acest obiectiv publicitatea
trebuie sa aiba caracter ofensiv si sa se realizeze pe termen
lung. Un act de publicitate contine dupa caz, titlu, text, slogan,
colorit, mesaj, si eticheta produsului.
Din principiul libertatii comertului deriva si libertatea
publicitatii comerciale. Astfel, comerciantii pot initia campanii
publicitare pentru a spori difuzarea produselor. Pe lânga
efectele pozitive, pentru comercianti, a fost criticata deoarece
amplifica artificial nivelul concurentei si determina
consumatorul sa ia decizii gresite, fara o argumentatie logica.
Libertatea de publicitate exercitata în limite normale nu atrage
raspunderea pentru daunele produse prin scaderea vânzarilor.
Limitele sunt fixate de lege si apreciate de instanta.
Promovarea vânzarilor este operatia cu caracter concurential
care cuprinde totalitatea actiunilor limitate în timp si spatiu în
scopul cresterii clientelei. Ea este adresata doar unui public
limitat, acela care este interesat de produs.
Instrument principal îl reprezinta oferirea de cadouri sau
premii. Cadoul se ofera tuturor persoanelor, premiile numai
acelora care cumparând obtin si produsul.
Ca principiu, orice agent economic este liber sa ofere cadouri si
premii clientilor sai. Legea nr. 11/1990 prevedea înainte de
ultima modificare, interdictii în domeniu, precum acordarea
de premii prin tragere la sorti, s.a..

Premiile constau în facilitati si gratuitati oferite
cumparatorilor în urmatoarele forme:
- premii permise implicit si nediferentiat precum oferirea la un
numar de produse cumparate a unui a în mod gratuit ;
- premii acceptate de lege sau uzante comerciale precum
oferirea de obiecte de publicitate, sau esantioane inscriptionate
: « gratuit » ;
- premii platite precum soldurile, reducerile, etc....
Clientela comerciala a fost definita ca fiind:
- ansamblul de persoane care uzual se aprovizioneaza sau
apeleaza la serviciile unui anumit agent economic;
- o valoare economica, prin relatiile ce se stabilesc între
titularul fondului de comert si persoanele, care îsi procura
marfurile si serviciile de la comerciantul respectiv . În aceasta
opinie clientela este unul din cele mai importante elemente
incorporale ale fondului de comert.
Sunt întâlnite pe piata mai multe tipuri de clientela.
Clientela autonoma sau personala apare ca urmare a
unor relatii economice constante între agentul economic si
beneficiarii sai, ultimii având caracterul unei clientele proprii,
atrasa în virtutea obisnuintei si a încrederii.
Clientela angajata include toate persoanele care au
calitatea de client în temeiul unor contracte de aprovizionare.
Clientela derivata presupune o suprapunere "de teritorii
comerciale" ale unor agenti economici cu activitati diferite.
Astfel de situatii pot fi întâlnite în gari, aerogari, magazine
universale, unde clientela stabila a acestora poate deveni si
clientela operatorilor economici ce desfasoara alte activitati.
Pentru a aprecia daca ne aflam în prezenta unei clientele
autonome sau derivate se au în vedere conditiile concrete în
fiecare caz. Distinctia poate capata importanta din punctul de
vedere al dreptului concurentei atunci când în interiorul unor
astfel de teritorii suprapuse sunt savârsite fapte
anticoncurentiale (de ex. deturnarea clientelei ).

Clientela comuna apare în cazul retelelor de distributie,
sau concesiune unde calitatea de titular al fondului de comert
si în special al clientelei, revine atât celui care a organizat
distributia, cât si celui care opereaza efectiv pe piata. Datorita
problemelor de ordin practic ce apar, s-a formulat concluzia
ca exista numai clientela proprie, urmând a se delimita dupa
caz competitorii titulari ai acesteia.
Clientela ocazionala este formata din consumatorii care
intra rar si fara continuitate în relatii comerciale cu firma.
Raportul dintre clientela si fondul de comert este baza
celor doua moduri de a defini clientela , amintite mai sus, si
presupune într-o opinie relatia parte-întreg , iar în alta,
independenta totala (clientela rezultat al functionarii fondului
de comert) .
Fondul de comert a fost definit ca fiind « un ansamblu de
bunuri mobile si imobile, corporale si incorporale, pe care un
comerciant le afecteaza desfasurarii unei activitati comerciale,
în scopul atragerii clientelei si implicit, obtinerii unui profit» .
De altfel, art. 1(1) lit. c al Legii nr. 11/1991 prevede ca, în
întelesul acesteia " constituie fond de comert ansamblul
bunurilor mobile si imobile, corporale si necorporale (marci,
firme, embleme, brevete de inventii, vad comercial), utilizate
de un comerciant în vederea desfasurarii activitatii sale." Desi
clientela nu este mentionata explicit, având în vedere
caracterul exemplificativ al enumerarii, se subîntelege
apartenenta ei la fondul de comert.
Clientela ne apare ca fiind cauza determinanta a activitatii
comerciale. Astfel, desi initial ea nu exista în fondul de comert,
ulterior devine o valoare economica inclusa în fondul de
comert, care se dovedeste a avea o compozitie variabila în
functie de necesitatile comertului.
În concluzie, ne raliem opiniei care sustine teoria
apartenentei clientelei la fondul de comert, aceasta fiind o
valoare economica protejata prin mijloace ce tin de dreptul
concurentei.

Dreptul ce priveste clientela si conservarea acesteia nu se
încadreaza nici în categoria drepturilor reale si nici în aceea a
drepturilor de creanta. Aceasta deoarece de clientela nu se
poate dispune (ca în cazul dreptului real) în orice mod si
produce efecte fata de terti (lucru care nu se întâmpla în cazul
dreptului de creanta).
Dreptul de a dobândi si mentine clientela este considerat
ca o manifestare a unei noi categorii de drepturi incorporale ,
caracterizate prin "exclusivitatea de care se bucura titularul" .
5. Domenii închise concurentei. Concurenta interzisa
5.1. Notiune
Concurenta interzisa sau neautorizata este aceea care face
obiectul restrictiilor formale rezultate din lege sau contract.
Aceasta distinctie clasica a fost între timp criticata, astazi
reprosându-i-se a fi fondata mai degraba pe un criteriu formal
decât pe continutul notiunii în cauza.
Daca legislatorul intervine pentru a interzice practici
considerate anticoncurentiale (abuzul de pozitie dominanta)
sau restrictive de concurenta (preturi impuse, practici
discriminatorii), în cazul concurentei interzise nu mai vorbim
de o restrângere a libertatii de a utiliza acele practici, ci de o
suprimare totala a acestei libertati.
Exista câteva domenii de activitate sustrase concurentei. În
astfel de domenii concurenta, fie si cea neloiala, este interzisa
cu desavârsire în temeiul unui contract sau al legii. Principalele
domenii în care concurenta nu este permisa sunt : monopolul
statului, piata muncii, raporturile comerciant-prepus,
interdictii contractuale (clauzele de neconcurenta).
5.2. Monopolul de stat
Monopolul este privilegiul exclusiv de a vinde un bun, a
fabrica un produs, a presta un serviciu, fara ca alte organisme
sau întreprinderi sa ofere în acelasi spatiu geografic bunuri sau
servicii identice.

Monopolul presupune interventia expresa sau implicita a
puterilor publice pentru a asigura exclusivitate celui caruia i-a
fost conferita. Aceasta interventie are loc în primul rând prin
intermediul legii.
Prin monopol de stat Legea 31/19966 (privind regimul
monopolului de stat) întelege dreptul statului de a stabili
regimul de acces al agentilor economici cu capital de stat si
privat, inclusiv producatori individuali, dupa caz, la activitatile
economice constituind monopol de stat si conditiile de
exercitare a acestora.
Activitatile economice care constituie monopol de stat nu pot fi
efectuate de agenti economici cu capital de stat sau privat decât
pe baza de licenta eliberata de Ministerul Finantelor. Aceasta
este o autorizare acordata de stat în baza careia titularul ei
poate sa produca, sa prelucreze, sa comercializeze, într-o
anumita cantitate si calitate produse care fac obiectul
monopolului de stat.
Sunt incluse prin lege între activitatile care constituie monopol
de stat:
a) fabricarea si comercializarea armamentului, munitiilor si
explozibililor;
b) producerea si comercializarea stupefiantelor si a
medicamentelor care contin substante stupefiante;
c) extractia, producerea si prelucrarea în scopuri industriale a
metalelor pretioase si a pietrelor pretioase;
d) producerea si emisiunea de marci postale si timbre fiscale;
e) fabricarea si importul, în vederea comercializarii în conditii
de calitatea alcoolului si a bauturilor spirtoase distilate;
f) fabricarea si importul, în vederea comercializarii în conditii
de calitate a produselor din tutun si a hârtiei pentru tigarete;
g) organizarea si exploatarea sistemelor de joc cu miza, directe
sau disimulate;
h) organizarea si exploatarea pronosticurilor sportive.
În astfel de domenii consideram concurenta interzisa, având în
vedere ceea ce presupune concurenta (piata sa fie deschisa

tuturor agentilor economici; agentii economici sa aiba libertate
de actiune pe piata; consumatorii sa se bucure de libertate în
alegerea marfii sau a agentului economic cu care colaboreaza)
si doua din prevederile Legii nr. 31/1996:
- art. 8 interzice agentilor economici care intermediaza,
depoziteaza sau desfac produse ce fac obiectul monopolului de
stat sa se aprovizioneze de la alti producatori sau importatori
decât cei autorizati prin licenta;
- art. 10 : preturile si tarifele maximale la produsele si serviciile
ce intra în sfera monopolului de stat sunt supravegheate de
Guvern, cu avizul Oficiului Concurentei.
5.3. Serviciile de utilitate publica
Principiul general aplicabil pentru serviciile publice este
cel al neinterventiei pe piata. Aceasta presupune ca persoanele
juridice publice nu pot interveni ca actori în viata economica
decât pentru a satisface un interes general, cum ar fi utilitatile
publice.
Legea 326/2001 reglementeaza existenta serviciilor
publice de gospodarie comunala care cuprind totalitatea
activitatilor si actiunilor de utilitate si de interes local,
desfasurate sub autoritatea administratiei publice locale,
având drept scop furnizarea de servicii de utilitate publica.
Reglementarea în materie se doreste a avea un rol pozitiv
în materia concurentei, cel putin la nivel de principiu. Astfel, în
art. 5 se prevede ca serviciile publice de gospodarie comunala
se organizeaza si se administreaza cu respectarea principiului
asigurarii mediului concurential.
5.4. Domenii sustrase concurentei comerciale prin conventie
5.4.1.Notiune
În unele situatii, partile îsi limiteaza singure autonomia de
vointa, consimtind pe cale de conventie sa se abtina de la a face
acte de concurenta partenerului. Acest lucru se concretizeaza
prin inserarea unor clauze care sa-l oblige pe partener sa
renunte la competitie, cel putin pe o perioada determinata de
timp. Astfel de clauze sunt permise în masura în care nu

contravin principiului libertatii comertului consacrat de
art.134 din Constitutie.
Angajamentele sau clauzele de neconcurenta sunt deci,
obligatii pe care si le asuma o parte de a nu realiza o activitate
determinata ( nu neaparat comerciala) în defavoarea celeilalte
parti.
În practica sunt întâlnite clauze de interzicere a concurentei în
urmatoarele situatii: înstrainarea unui fond de comert,
închirierea unui spatiu comercial, concesiunea exclusiva
pentru distribuire de marfuri, în contractele individuale de
munca, s.a.....
5.4.2. Înstrainarea unui fond de comert
Cumparatorul unui fond de comert îsi ia de regula o minima
masura de precautie pentru cazul în care vânzatorul ar dori sa
înceapa o activitate similara în apropiere. Atunci când se
înstraineaza un fond de comert, clientela se divide , o parte
urmând vânzatorul la noul sediu, iar alta revenind
cumparatorului. Daca vânzatorul îsi va deschide o afacere
similara în apropierea cumparatorului, acesta nu ar mai avea
nici o sansa, toata clientela ramânând fidela vânzatorului
fondului de comert.
Interzicându-se desfasurarea unei activitati similare în
apropierea cumparatorului fondului de comert, se creaza un
cadru normal de desfasurare a activitatii comerciale, acesta
pierzând, în lipsa unei astfel de clauze, clientela.
5.4.3. Închirierea unui spatiu comercial
Din acelasi motiv este acceptata în contractele de locatiune, ca
fiind în concordanta cu principiul liberei concurente, clauza
prin care locatarul se obliga sa nu închirieze ulterior în
apropiere un spatiu cu aceeasi destinatie.
O astfel de clauza nu vine decât sa întareasca obligatia legala
ce revine locatorului de a garanta, potrivit art. 1420 pct. 3
C.civ., linistita si utila folosinta a bunului de catre locatar.
Altfel spus, chiar în lipsa unei clauze de neconcurenta,
reglementarea din Codul civil interzice orice acte care ar putea

afecta folosinta utila a bunului, locatorul fiind obligat sa se
abtina de la orice fapt personal, care ar putea produce acest
lucru .
Literatura franceza considera ca locatorul nu poate folosi
restul proprietatii de o maniera dezavantajoasa pentru locatar.
Astfel se aprecia ca închirierea pentru deschiderea unui alt
magazin în apropierea celui deja existent e de natura a crea
probleme si de a tulbura folosinta utila a primului locatar.
5.4.4. Concesiunea exclusiva pentru distribuire de marfuri
În cazul concesiunii exclusive pentru distribuire de marfuri,
atât furnizorul, cât si distribuitorul (daca doreste) se
angajeaza, primul sa nu livreze în zona respectiva produsul si
altor firme, iar al doilea sa nu se aprovizioneze decât de la
furnizor.
La vânzarea exclusiva clauza de neconcurenta presupune ca
furnizorul sa livreze un produs într-o regiune geografica
stabilita, numai catre un anumit cumparator.
Existenta unei clauze de neconcurenta în contractul de
cumparare exclusiva presupune obligatia cumparatorului de a
cumpara numai de la un anumit furnizor.
În discutie fiind acorduri de exclusivitate poate apare
problema unor preturi în neconcordanta cu piata. Astfel,
concurentii pot interveni indirect la fixarea preturilor în
contractele de distrbutie atunci când partile acestuia prevad
una din urmatoarele clauze :
- clauza ofertei concurente ("clause anglaise"), care permite
coborârea pretului fixat si alinierea sa la cel al concurentei ;
- clauza pretului de piata, care permite partilor sa se refere nu
numai la pretul unui concurent ci si la cel mediu, folosit de un
grup de concurenti.
Pentru a se proteja debitorul obligatiei de neconcurenta poate
sa se foloseasca indirect de concurenti, inserând în contract
una clauzele de mai sus.
Asumarea unor astfel de clauze de neconcurenta nu trebuie sa
vina în contradictie cu reglementarile privitoare la practicile

abuzive si restrictive de concurenta ( Legea nr. 21/1996 privind
concurenta). Este posibil ca în spatele unei clauze de
neconcurenta sa se regaseasca intentia de a elimina anumiti
competitori, astfel ca, un comportament coordonat în acest
sens, poate intra sub incidenta legii mentionate.
5.4.5. Clauza de neconcurenta în vânzarea imobiliara
Clauza de neconcurenta poate apare într-un contract de
vânzare imobiliara ca o clauza prin care se interzice
cumparatorului sa exercite o anumita activitate comerciala
dupa achizitionarea imobilului. Valabilitatea unei astfel de
obligatii este îndoielnica având în vedere interzicerea
"contractelor perpetue" . Altfel spus, daca nu este prevazuta
durata prohibitiei clauza este ilegala. În acest sens se pronunta
si jurisprudenta franceza, anulând de exemplu o clauza (ca
fiind nelimitata în timp) prin care se interzicea societatii
cumparatoare, atât timp cât va avea proprietatea, sa
exploateze terenul vândut pentru a deschide o benzinarie.
5.4.6. Clauza de neconcurenta si cesiunea portofoliului de
asigurari
Prin portofoliu de asigurari se întelege totalitatea sau o parte
din contractele de asigurari încheiate de un asigurator.
Agentii de asigurari pot ceda portofoliul lor, iar în cazul în
care societatea de asigurari pentru care lucreaza refuza acest
lucru, ei pot obtine o indemnizatie compensatorie. De regula,
actul de cesiune contine o clauza de neconcurenta prin care
cedentul se obliga sa nu continue activitatea anterioara astfel
încât cesionarului sa îi profite achizitionarea portofoliului.
5.4.7. Conditii de valabilitate a clauzelor de neconcurenta si
inter-pretarea lor
Clauzele de neconcurenta trebuie sa îndeplineasca pentru
valabilitate urmatoarele conditii:
- existenta unui interes legitim al beneficiarului ei;
- clauza nu trebuie sa aduca atingere grava libertatii de
vointa a partii care si-o asuma.

Scopul clauzelor de neconcurenta este mentinerea unei
competitii oneste, fara practici abuzive. Beneficiarului unei
astfel de clauze i se da dreptul de a supravietui pe piata. În
lipsa ei, clientela dispare, fie urmând vânzatorul fondului de
comert, fie preferând comerciantul vecin ultim venit. În
oricare din clauzele prezentate consideram ca exista un interes
legitim al beneficiarului ei: câstigarea si mentinerea clientelei,
adica supravietuirea.
Criteriile de apreciere a gravitatii cu care este restrânsa
vointa partii care îsi asuma obligatia sunt de ordin temporal si
teritorial. Se cere ca respectiva clauza sa aiba aplicare limitata
în timp, cele perpetue fiind ilicite. În Franta de exemplu,
valabilitatea unor astfel de clauze a fost limitata, printr-o lege
din 14 octombrie 1943, la 10 ani. Totodata se considera ca
obligatia trebuie sa priveasca numai un teritoriu limitat.
Interpretarea clauzelor de neconcurenta se face având în
vedere vointa reala a partilor. În acest sens s-a decis, printr-o
interpretare extensiva, ca în contractul de vânzare-cumparare
trebuie subînteleasa existenta clauzei de neconcurenta. S-a
avut în vedere art. 1339 C. Civ. conform caruia vânzatorul nu
se poate sustrage pe cale conventionala de la raspunderea
pentru evictiunea datorata unui fapt personal. Într-adevar,
fapta vânzatorului care atrage clientela fondului de comert
vândut poate fi privita ca o tulburare echivalenta cu
evictiunea. Aceeasi este situatia si în cazul închirierii unui fond
de comert, având în vedere art. 1420, alin.3.. Totusi, în acest
din urma caz jurisprudenta mai noua , a îmbratisat ideea ca
nu trebuie subînteleasa obligatia locatorului de a proteja
locatarul de un eventual concurent.
5.4.8. Transmiterea drepturilor si obligatiilor ce rezulta
din contractul ce contine o clauza de neconcurenta
Problemele care apar în cazul unei modificari a
raportului juridic sunt : daca noul creditor beneficiaza în
continuare de clauza de neconcurenta si daca noul debitor este

tinut sa respecte întru totul contractul, inclusiv clauza
analizata.
În primul caz, succesorii universali si cei cu titlul
universal preluând o universalitate, vor prelua în totalitate si
activul, deci vor fi creditori ai obligatie de neconcurenta. De
exemplu, titularul unui fond de comert, creditor al obligatiei de
a nu desfasura în apropiere o activitate similara, vinde la
rându-i fondul de comert ; noul cumparator este si el creditor
al obligatie de neconcurenta .
Discutii exista când e vorba de succesorii cu titlu
particular, opinia la care ne raliem fiind aceea ca, de regula
are loc o transmitere a tuturor drepturilor si pe cale de
consecinta acestia devin creditori ai clauzei de neconcurenta.
Obligatia de neconcurenta nu se transmite succesorilor
universali si ai celor cu titlu universal având în vedere
caracterul intuitu persoanae al acesteia. Acelasi este si cazul
succesorului cu titlu particular. Totusi, jurisprudenta franceza
vorbeste de o transmitere a obligatiei catre succesorul cu titlu
particular daca el a colaborat cu debitorul initial când acesta
era în viata.
5.7.12. Sanctiunile încalcarii obligatiei de neconcurenta
Sanctiunile încalcarii obligatiei de neconcurenta
sunt :
1. obligarea debitorului, sub amenintarea amenzii civile,
la încetarea activitatii care contravine clauzei de neconcurenta;
temeiul juridic este art. 1076 C. civ. care prevede posibilitatea
creditorului de a "cere a se distrui ceea ce s-a facut, calcându-
se obligatia de a nu face...". Astfel, creditorul poate cere
instantei oprirea activitatii ce încalca clauza de neconcurenta.
Fiind vorba de o obligatie de a face (oprirea
activitatii), potrivit art. 5803 C. pr. civ., daca aceasta nu poate
fi îndeplinita decât de debitor, el va fi constrâns la îndeplinirea
ei prin aplicarea unei amenzi civile în favoarea statului. Pentru
acoperirea prejudiciului creat prin întârzierea executarii
creditorul poate cere obligarea debitorului la daune-interese.

2. în temeiul art. 1073 C. Civ., creditorul poate cere
acoperirea prejudiciului creat;
3. fiind vorba de o neexecutare a unei obligatii
contractuale poate fi solicitata în temeiul art 1020 si 1021 C.
civ. rezolutiunea contractului ce contine clauza de
neconcurenta. Efectele admiterii actiunii presupunând
repunerea partilor în situatia anterioara, atrage desfiintarea
cesiunii fondului de comert, a contractului de locatiune, a celui
de distribuire exclusiva etc....
TiTLUL II
CONCURENTA NELOIALA
Capitolul I
ACTELE DE CONCURENTA NELOIALA
1. Notiune. Izvoare.
1.1. Notiune. Conditii.
Actul de concurenta este orice act susceptibil de a
contribui la promovarea desfacerii produselor unei societati
comerciale în detrimentul desfacerii produselor alteia .
Actul de concurenta poate exista:
- independent de avantajul personal al autorului actului;
(acesta poate sa nu aiba nici un avantaj);

- independent de momentul în care îsi va produce efecte.
- fara o egalitate de forta economica.
Actul de concurenta nu este în sine neleal, capatând un astfel
de caracter numai daca sunt folosite mijloace incorecte,
reprobabile.
Legea 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale
defineste în art. 2 ca fiind concurenta neleala orice act sau fapt
contrar uzantelor cinstite în activitatea comerciala sau
industriala. Drept exemplu, este mentionata ca fiind contrar
uzantelor cinstite utilizarea în mod neloial a secretelor
comerciale ale unui comerciant prin practici de genul
neexecutarii unilaterale a contractului, prin abuz de încredere,
incitarea la delict, achizitionarea de secrete comerciale de catre
terti care cunosc ca achizitia implica practici neloiale.
Asa cum rezulta din textul legii un act este neloial daca este
contrar uzantelor cinstite. Totusi, pentru ca un act de
concurenta sa fie calificat neloial si instanta sa admita o
actiune în concurenta neloiala (în fond o actiune în raspundere
civila delictuala) trebuie întrunite urmatoarele conditii, nu însa
întotdeauna în mod cumulativ :
1. existenta raportului de concurenta;
2. prejudiciul;
3. fapta ilicita;
4. vinovatia;
5. reaua-credinta;
6. legatura de cauzalitate.
1.2. Istoricul reglementarii
Primele reglementari ale concurentei neleale au fost
considerate, într-o prima etapa (mijlocul sec. al IX-lea), cele
privitoare la raspundere existente în codurile civil.
Reglementarea care a consacrat protejarea împotriva
concurentei neleale este Conventia de Uniune de la Paris
pentru protectia proprietatii industriale. Aceasta, încheiata în
1883 si ratificata de România în 1924, prevede în art. 10 bis, ca
fiind act de concurenta neleala "orice act de concurenta

contrar uzurilor cinstite în materie industriala si comerciala"
si prin urmare sunt interzise:
- orice fapta de natura a crea confuzie cu activitatea si
produsele concurentului;
- afirmatiile false ce urmaresc a discredita activitatea
concurentului;
- indicatiile sau afirmatiile susceptibile de a induce publicul în
eroare în privinta fabricarii, calitatii sau cantitatii marfurilor
produse de concurent.
Legea privind reprimarea concurentei neleale edictata în
România în 1932 raspundea obligatiilor asumate prin
Conventia de la Paris. Chiar în primul articol al ei actul de
concurenta neleala era definit ca fiind întrebuintarea în comert
a unei firme, embleme, desemnari speciale sau ambalaj, de
natura a produce confuzie cu drepturi legitime, dobândite
anterior. Articolele 2 si 3 prezentau cazurile de concurenta
neleala: falsele indicatii asupra originii produselor, utilizarea
fara drept a denumirilor geografice de origine. Printre
sanctiunile prevazute de Legea din 1932 se afla amenda penala
pentru actele savârsite cu intentie. Se putea solicita (art. 9)
sechestrarea marfurilor sau luarea unor masuri provizorii, iar
ulterior vânzarea acestora. Totodata tribunalul putea decide
publicarea hotarârii în presa pe cheltuiala celui vinovat ( art.
11). Desi în concordanta si cu reglementarile de dupa 1945,
Legea pentru reprimarea concurentei neleale a fost abrogata în
1973.
În prezent, este în vigoare Legea nr. 11/1991 privind
combaterea concurentei neloiale, modificata si completata de
Legea nr. 298/2001.
2. Clasificarea actelor de concurenta neleala
2.1. Clasificare
O prima clasificare , pe care o retinem, distinge între
urmatoarele categorii de acte de concurenta neleala:

a. mijloace de confuzie ce pot privi numele si formele
societatilor comerciale, semnele distinctive ale produselor,
imitarea unui concurent etc.;
b. mijloace de dezorganizare interna a unei societati
concurente prin distrugerea publicitatii, divulgarea secretelor
de fabrica, coruperea salariatilor;
c. mijloace de denigrare;
O alta clasificare grupeaza actele neleale în trei categorii:
- acte de concurenta inadmisibila: exploatarea muncii altuia,
oferta sub pretul concurentilor, coruperea personalului etc...;
- acte de concurenta sugestiva: publicitatea mincinoasa,
imitarea si uzurparea semnelor distinctive s.a.,
- concurenta de forta: denigrarea, reclama personala,
deturnarea clientelei etc....
2.2. Acte de concurenta neloiala enumerate de lege
Legea nr. 11/1991 defineste în art. 4 si 5 actele considerate de
concurenta neleala si le sanctioneaza cu amenda sau
închisoare.
Astfel potrivit art. 4 al Legii nr.11/1991 sunt contraventii si se
sanctioneaza cu amenda:
a) oferirea serviciilor de catre salariatul exclusiv al unui
comerciant unui concurent ori acceptarea unei asemenea
oferte;
b) divulgarea, achizitionarea sau folosirea unui secret
comercial de catre un comerciant sau un salariat al acestuia,
fara consimtamântul detinatorului legitim al respectivului
secret comercial si într-un mod contrar uzantelor comerciale
cinstite;
c) încheierea de contracte prin care un comerciant asigura
predarea unei marfi sau executarea unor prestatii în mod
avantajos, cu conditia aducerii de catre client a altor
cumparatori cu care comerciantul ar urma sa încheie contracte
asemanatoare;
d) comunicarea sau raspâândirea în public de catre un
comerciant de afirmatii asupra întreprinderii sale sau

activitatii acesteia, menite sa induca în eroare si sa îi creeze o
situatie de favoare în dauna unor concurenti;
e) comunicarea, chiar facuta confidential, sau raspâândirea de
catre un comerciant de afirmatii mincinoase asupra unui
concurent sau asupra marfurilor/serviciilor sale, afirmatii de
natura sa dauneze bunului mers al întreprinderii concurente;
f) oferirea, promiterea sau acordarea - mijlocit sau nemijlocit -
de daruri ori alte avantaje salariatului unui comerciant sau
reprezentantilor acestuia, pentru ca prin purtare neloiala sa
poata afla procedeele sale industriale, pentru a cunoaste sau a
folosi clientela sa ori pentru a obtine alt folos pentru sine ori
pentru alta persoana în dauna unui concurent;
g) deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea
legaturilor stabilite cu aceasta clientela în cadrul functiei
detinute anterior la acel comerciant;
h) concedierea sau atragerea unor salariati ai unui comerciant
în scopul înfiintarii unei societati concurente care sa capteze
clientii acelui comerciant sau angajarea salariatilor unui
comerciant în scopul dezorganizarii activitatii sale.
Articolul 5 al Legii nr. 11/1991 apreciaza drept acte neloiale si
le sanctioneaza ca fiind infractiune:
a) folosirea unei firme, inventii, marci, indicatii geografice,
unui desen sau model industrial, unor topografii ale unui
circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de natura sa
produca confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant;
b) punerea în circulatie de marfuri contrafacute si (sau) pirat,
a caror comercializare aduce atingere titularului marcii si
induce în eroare consumatorul asupra calitatii produsului
(serviciului);
c) folosirea în scop comercial a rezultatelor unor experimentari
a caror obtinere a necesitat un efort considerabil sau a altor
informatii secrete în legatura cu acestea, transmise
autoritatilor competente în scopul obtinerii autorizatiilor de
comercializare a produselor farmaceutice sau a produselor
chimice destinate agriculturii, care contin compusi chimici noi;

d) divulgarea unor informatii prevazute la lit. c), cu exceptia
situatiilor în care dezvaluirea acestor informatii este necesara
pentru protectia publicului sau cu exceptia cazului în care s-au
luat masuri pentru a se asigura ca informatiile sunt protejate
contra exploatarii neloiale în comert, daca aceste informatii
provin de la autoritatile competente;
e) divulgarea, achizitionarea sau utilizarea secretului comercial
de catre terti, fara consimtamâântul detinatorului sau legitim,
ca rezultat al unei actiuni de spionaj comercial sau industrial;
f) divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de catre
persoane apartinâând autoritatilor publice, precum si de catre
persoane împuternicite de detinatorii legitimi ai acestor secrete
pentru a-i reprezenta în fata autoritatilor publice;
g) producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea,
oferirea spre vânzare sau vâânzarea unor marfuri ori servicii
purtâând mentiuni false privind brevetele de inventii, marcile,
indicatiile geografice, desenele sau modelele industriale,
topografiile de circuite integrate, alte tipuri de proprietate
intelectuala cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul
vitrinelor sau cel vestimentar al personalului, mijloacele
publicitare - si altele asemenea, originea si caracteristicile
marfurilor, precum si cu privire la numele producatorului sau
al comerciantului, în scopul de a-i induce în eroare pe ceilalti
comercianti si pe beneficiari.
Având în vedere definitia data de Legea nr. 11/1991 actului de
concurenta, se poate afirma ca nu este obligatoriu ca pentru a
fi în prezenta unui act de concurenta neloiala trebuie ca acesta
sa se regaseasca în art. 4 al aceleiasi legii. Este suficient sa fie
vorba de un « act sau fapt contrar uzantelor cinstite în
activitatea industriala si de comercializare a produselor de
executie a lucrarilor, precum si de efectuare a prestarilor de
servicii » . De aceea în cele ce urmeaza vor fi analizate, potrivit
clasificarii lui Paul Roubier, toate tipurile de acte neloiale,
doar unele încadrându-se în prevederile Legii nr.11/1991.

3. Mijloacele de confuzie
3.1. Notiune. Riscul de confuzie si mijloacele de confuzie
Mijloacele de confuzie au drept scop crearea de confuzie,
clientela putând fi derutata si atrasa , profitându-se de
reputatia concurentului. Ele îmbraca forma unor acte sau
fapte contrare uzantelor cinstite prin care se urmareste :
- inducerea în mintea consumatorului a ideii ca produsele sau
serviciile provin de la concurentul celui care le savârseste ;
- crearea unei legaturi între cele doua oferte pentru a deturna
clientela.
Prin risc de confuzie în sens restrâns se întelege riscul de
confuzie asupra originii produselor sau serviciilor. Prin risc de
confuzie în sens larg se întelege confuzia constând în ideea
gresita ca între doua întreprinderi exista o legatura economica.
Un act are caracter neloial atunci când creaza un risc de
confuzie apreciabil si nu confuzii întâmplatoare.
Aprecierea riscului de confuzie se face având în vedere mai
multe criterii.
a) Un prim criteriu în aprecierea riscului de confuzie este
raportarea la consumatorul cu atentie mijlocie, nivel mediu de
inteligenta, educatie si impresia produsa acestuia. Instantele au
în vedere notorietatea semnului distinctiv si faptul ca de regula
atentia consumatorului este mai mare în cazul bunurilor de
valoare.
b) Un al doilea criteriu în stabilirea riscului de confuzie are în
vedere numarul de consumatori expusi riscului de confuzie.
c) Grupul tinta al ofertei comerciantului ( specialisti,
farmacisti etc...) este si el un element de stabilire a existentei
riscului de confuzie.
d) Riscul de confuzie se determina si în functie de natura
semnului distinctiv . Acesta poate, ca urmare a unei utilizari
mai vechi si a campaniilor mediatice, sa fie mai puternica, mai
cunoscuta. Cu cât semnele distinctive sunt mai putin
cunoscute, mai slabe, riscul de confuzie scade.

Producerea confuziei nu este absolut necesara pentru existenta
concurentei neloiale, fiind suficienta crearea riscului. De
asemenea, nu orice confuzie asupra unui produs sau servicii
echivaleaza cu savârsirea unui act neloial.
Mijloacele de confuzie, calificate ca fiind acte de concurenta
neloiala, sunt grupate astfel :
1. mijloace care produc confuzie cu privire la firma si
emblema;
2. imitarea marcii ;
3. imitarea publicitatii unui concurent ;
4. imitarea produselor altuia si substituirea marfurilor ;
5. imitarea aspectului exterior al unei întreprinderi.
Doctrina a cuprins toate aceste fapte sub umbrela notiunii
generale de parazitism , care pleaca de la ideea ca orice
apropiere nejustificata a muncii altuia trebuie sanctionata. El a
fost definit ca fiind comportamentul prin care un agent
economic se plaseaza în siajul concurentului, profitând de
eforturile si know-how-ul acestuia. Parazitul cauta sa se afle în
permanenta în umbra concurentului pentru beneficia de
experienta si renumele acestuia fara investitii proprii.
Parazitismul se prezinta sub doua forme. Prima, concurenta
parazitara, vizeaza situatia unei întreprinderi care se comporta
ca un parazit în raport cu o alta cu care se afla în situatie de
concurenta. Ne aflam în prezenta unui act parazitar "de
fiecare data când un concurent a beneficiat de efortul
industrial, comercial, publicitar si promotional al unui alt
comerciant".
A doua forma, manopere parazitare, este întâlnita în cazul
agentilor economici care nu sunt în raport de concurenta. Ele
rezulta din exploatarea fara drept a investitiilor si
cunostintelor unui întreprinzator neconcurent. În acest caz
actiunea în concurenta neloiala nu este admisibila în absenta
clientelei comune si a riscului de confuzie. Instantele pot
deroga de la aceasta regula, atunci când situatia o impune. Un
exemplu mediatizat în Franta sustine libertatea de apreciere a

judecatorului; este cazul parfumului "Champagne" , în care
Curtea de apel din Paris a declarat comportament parzitar si
"deturnant de notorietate", utilizarea denumirii de origine
"Champagne", ca nume al unui parfum.
În cele doua forme ale sale teoria parazitismului a extins
domeniul actiunii în concurenta neloiala, în Franta vorbindu-
se de o extindere necontrolata a parazitismului în
jurisprudenta. Cu toate acestea faptele parazitare se pot plasa
între domeniul concurentei neloiale stricto sensu si cel al
drepturilor de proprietate industriala (aparate prin actiunea în
contrafacere) .
O alta problema care apare în cazul parazitismului este
dovedirea prejudiciului. Este foarte dificil sa dovedesti
existenta unui prejudiciu creat de parazit atâta vreme cât el sta
în umbra celui puternic economic si încearca sa fure din
clientela acestuia. El va invoca întotdeauna dreptul sau la
dezvoltarea afacerii sale si imposibilitatea cuantificarii
prejudiciului. De aceea, acoperirea acestuia se face cu "titlu de
pierdere a sansei la o evolutie favorabila", concept care nu mai
utilizeaza ideea de prejudiciu cuantificabil.
Desi jurisprudenta franceza a utilizat foarte mult teoria
parazitismului, se vorbeste în ultima perioada de un recul al
acesteia. Se da drept exemplu în sustinerea acestei idei o
decizie a Curtii de Apel din Paris, care a apreciat ca "simplul
fapt al copierii unei prezentari a altuia nu constituie un act de
concurenta culpabil, principiul fiind ca un bun care nu face
obiectul unui drept de proprietate intelectuala, poate fi liber
reprodus".
Având în vedere stadiul economiei românesti si nevoia de
reguli clare, apreciem ca teoria parazitismului este utila, un
eventual recul ale ei putând interveni numai dupa ce va fi
aplicata si îsi va face datoria în impunerea unui comportament
concurential, asa cum s-a întâmplat si în Franta.

3.2. Mijloace care produc confuzie cu privire la firma si a
emblema
Legea nr. 11/1991 sanctioneaza în art 5 lit. a ca fiind
infractiune "folosirea unei firme ..., unei embleme... de natura
sa produca confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant"
Firma este un element de individualizare a comerciantului si
consta în numele sau denumirea sub care acesta este
înmatriculat în registrul comertului, îsi desfasoara activitatea
si sub care semneaza. În cazul comerciantului persoana fizica
firma coincide cu numele comerciantului.
Datorita caracterului de individualizare în activitatea
comerciala firma se caracterizeaza prin noutate. În consecinta,
atunci când exista risc de confuzie cu o firma deja înregistrata,
Oficiul registrului comertului, refuza înregistrarea. În
momentul în care aceasta are loc, cu respectarea principiului
noutatii, comerciantul dobândeste un drept de proprietate
incorporala asupra ei. Cu alte cuvinte, prin înregistrare se
asigura exclusivitatea folosintei pe o anumita raza teritoriala în
functie de solicitarea comerciantului.
Emblema este un element de individualizare facultativ si
consta în semnul sau denumirea care deosebeste un comerciant
de un altul de acelasi gen. Daca o întreprindere nu poate avea
decât o firma (obligatoriu), ea poate avea în schimb atâtea
embleme câte magazine de desfacere are.
Continutul emblemei poate fi un semn sau o denumire. La
rândul lor, semnul poate fi o figura grafica (animal sau figura
geometrica) iar denumirea un nume propriu sau o formulare
fantezista.
La fel ca si firma, emblema trebuie sa aiba caracter de noutate,
dar spre deosebire de prima, ea poate fi înregistrata la
registrul comertului si fara a avea acest caracter. Dreptul
asupra emblemei se dobândeste deci prin prioritate de
folosinta.

Pentru a vorbi de imitare literatura franceza cere îndeplinirea
conditiei « situatie de concurenta», care presupune întrunirea
în mod cumulativ a urmatoarelor conditii :
- specialitatea întreprinderii ; riscul de confuzie apare numai
în cazul activitatilor similare ;
- raspândirea geografica a numelui comercial ; întinderea
teritoriala a protectiei este limitata la zona în care folosirea
numelui comercial sau a unei embleme identice ar conduce la
confundarea întreprinderilor .
Având în vedere conditiile de mai sus a fost considerat act
neloial, utilizarea în materie de comert electronic a unui cod de
acces sau a numelui de domeniu al unui tert, pentru a se insera
într-o activitate comerciala existenta si similara, cu scopul de
obtine profit din renumele tertului.
În aprecierea riscului de confuzie datorat utilizarii unor nume
comerciale sau embleme asemanatoare se au în vedere deci,
natura întreprinderii, clientelei si notorietatea.
În concluzie, constituie concurenta neloiala utilizarea
cuvintelor cu putere distinctiva din numele comercial. De
regula, confuzia se produce datorita adaugarii la un nume
comercial cunoscut a unor alte cuvinte.
3.3. Imitarea marcilor si riscul de confuzie
infractiune "folosirea unei...marci..."de natura sa produca
confuzie aceea folosita legitim de un alt comerciant.
Marca este un semn distinctiv, ce are rolul de a diferentia
produsele, lucrarile, si serviciile, unei persoane fizice sau
juridice, garantând calitatea constanta a lor si este susceptibil a
face obiectul unui drept exclusiv, ce apartine drepturilor de
proprietate industriala.
Semnele care pot fi înregistrate ca marci sunt: cuvintele,
simbolurile figurative, combinatiile de culori, sloganurile,
literele, forma produsului, culoarea produsului sau
ambalajului.

Dreptul la marca se dobândeste prin înregistrare la Oficiul de
Stat pentru Inventii si Marci. Prin aceasta se asigura protectia
marcii, fiind prohibita utilizarea ei fara drept .
Dreptul la marca a fost încadrat în categoria drepturilor
intelectuale , în continutul sau intrând: dreptul exclusiv de a
folosi marca si dreptul de a interzice folosirea aceluiasi semn
de catre altii.
În doctrina si practica s-a facut distinctie între uzurparea
directa, prin utilizarea unei marci identice si imitarea unei
marci, care presupune o reproducere a trasaturilor esentiale a
acesteia în vederea crearii unei confuzii cu aceea originala.
Aceasta înseamna ca o marca beneficiaza de o dubla protectie:
una ce tine de dreptul proprietatii intelectuale si una de
dreptul concurentei.
Astfel, utilizarea unei marci sau embleme de un concesionar,
dupa expirarea contractului de concesiune, a fost considerata
ca o încalcare a dreptului de proprietate industriala, angajând
si raspunderea contractuala, si nu un act de concurenta
neloiala ( care presupune imitarea marcii).
Jurisprudenta româna antebelica a considerat ca exista imitare
ori de câte ori se stabileste ca între marca înregistrata si aceea
contrafacuta sunt asemanari de natura a crea confuzie, pentru
unii posibile iar pentru altii inevitabile. În aprecierea riscului
de confuzie trebuie avute în vedere raspândirea teritoriala si
notorietatea marcii.
Desi legea româna (Lg. nr. 11/1991) nu mentioneaza expres
marca printre elementele protejate în art. 5 lit.a, trebuie
interpretat ca fiind subînteleasa în expresia "denumiri
speciale" si pe cale de consecinta ocrotita.
În concluzie, reprezinta concurenta neloiala utilizarea unei
marci asemanatoare, ori a avantajelor create de o marca deja
cunoscuta, daca s-a creat însa si un risc de confuzie apreciabil.
Jurisprudenta franceza este frecvent sesizata cu litigii
privind o marca reputata care, fara a fi reprodusa identic, a
fost imitata dupa cume se va vedea în cele ce urmeza.

Imitarea unei marci, care este un act neloial, poate avea loc
prin :
a) asemanare fonetica; de exemplu: Sunlake-Sunslik (marca
înregistrata anterior), Paris Voyage-Paradis Voyage (marca
înregistrata); Pastis 42-Pastis 51 (marca înregistrata anterior);
utilizarea ca nume de domeniu pe Internet "Galeries
Lafayette.com" a fost apreciata ca o imitare a unei marci
înregistrate ;
b) asemanare vizuala; de exemplu: sticle de acelasi model, cu
etichete în aceeasi culoare, pentru produse de acelasi gen. În
1932 Tribunalul Ilfov considera concurenta neleala fapta
pârâtului de a fi colorat benzina pe care o vindea, imitând
marca societatii "Unirea" înscrisa la tribunal sub denumirea
de "autobenzina albastra" si "benzina albastra".
c) analogie; de exemplu: Miss Rouge-Miss Blanche (marca
anterioara);
d) contrast; de exemplu: Curtea de Casatie din Paris decidea
în 1966 ca marca "La vache serieuse" prin contrastul cu aceea
mai cunoscuta "La vache qui rit" creeaza impresia originii
comune, deci prezenta risc de confuzie.
e) efectul sonor; în cazul marcilor verbale, riscul de confuzie
poate apare fie datorita efectului sonor, fie lecturarii.
Tribunalul din Bruxelles constata în 1982 ca sloganul (marca)
"Lada, votre meilleur achat" era raspândit de mult timp, iar
formula "Subaru, votre meilleure achat" e de natura a crea
confuzie legata de marca Lada.
f) imitarea prin echivalent ; presupune traducerea cuvântului
care formeaza marca înregistrata.
În concluzie, " chestiunea de a sti daca imitarea este
susceptibila de a produce confuzie o rezolva judecatorul."
3.4. Imitarea inventiilor, a indicatiilor geografice si a desenelor
industriale
infractiune "folosirea unei inventii, indicatii geografice, unui

desen sau model industrial... de natura sa produca confuzie cu
cele folosite legitim de alt comerciant".
a) Inventia este considerata ca implicând o activitate inventiva
daca, pentru o persoana de specialitate în acel domeniu, ea nu
rezulta în mod evident din cunostintele cuprinse în stadiul
tehnicii. Inventia este susceptibila de aplicare industriala daca
obiectul ei poate fi folosit în cel putin un domeniu industrial,
agricol, sau oricare altul.
Atunci când pe lânga aceste doua conditii inventia este si noua
ea poate fi brevetata. Nu au caracter brevetabil ideile,
descoperirile, teoriile stiintifice, metodele matematice,
programele de calculator, retetele culinare sistemele
urbanistice etc....
Protectia inventiei se asigura în principiu prin procedura de
brevetare, finalizata cu eliberarea de catre Oficiul de stat
pentru Inventii si Marci. a brevetului. Acesta confera
titularului dreptul de a interzice tertilor sa efectueze fara
autorizatia sa urmatoarele acte:
- pentru produse: fabricarea, comercializarea, oferirea spre
vânzare, folosirea, importul, sau stocarea în vederea
comercializarii, oferirii spre vânzare sau folosirii;
- pentru procedee sau metode: folosirea acestora.
Nu avem de a face - cu toate ca asa pare - cu o protectie
identica a inventiei (oferita de Legile nr. 11/1991 si 64/1991):
- Legea privind brevetele de inventii considera infractiune de
contrafacere "fabricarea, folosirea sau punerea în circulatie
fara drept a obiectului unui brevet de inventie" ;
- Legea nr. 11/1991 în art. 5 lit.a sanctioneaza "folosirea unei
inventii... de natura sa produca confuzie cu cele folosite legitim
de alt comerciant".
Dupa cum se observa, intentia legiuitorului a fost în primul caz
interzicerea folosirii fara drept a inventiei, pe când în cel de al
doilea evitarea riscului de confuzie. Interpretând textul art. 5
al Legii nr. 11/1991 rezulta o a doua diferenta : folosirea
inventiei poate sa se întemeieze (sau nu) pe un drept, dar

pentru a fi infractiune trebuie, în mod necesar, sa fie de natura
a produce confuzie cu aceea folosita legitim de un alt
comerciant. Cealalta reglementare ( care prevede infractiunea
de contrafacere) vorbeste doar de folosirea fara drept.
În concluzie, avem de a face cu o dubla protectie a inventiei,
una ce tine de dreptul proprietatii intelectuale si alta ce tine de
dreptul concurentei neloiale.
b) Indicatiile geografice sunt împartite în doua categorii:
denumiri de origine si indicatii de provenienta.
Denumirile de origine sunt mentiuni care indica locul
fabricarii unor produse de calitate datorita conditiilor
naturale ale solului, climei, etc... . Dreptul de a utiliza o
denumire de origine are deci o baza geografica si istorica, fiind
titlul care garanteaza calitatea de origine a unui produs pusa
în valoare în mod special.
Indicatia de provenienta este o mentiune cu privire la
locul unde un produs a fost realizat, fara a fi o garantie de
calitate (cum este cazul denumirii de origine).
Este deci act neloial si infractiune, folosirea unei indicatii
geografice care poate conduce la confuzie cu aceea utilizata
legitim de un alt comerciant.
c) Prin desen si model industrial Legea nr. 129/1992 privind
protectia desenelor si modelelor industriale, întelege "aspectul
nou al unui produs având o functie utilitara."
Desenul industrial este un aranjament de trasaturi sau
culori care reprezinta imagini având un sens determinant,
fiind si un element de ornamentatie care da obiectului aspect
inedit si specific.
Modelul industrial este o forma plastica, materializata,
spre deosebire de desen, în spatiu, precum o sculptura, o
macheta etc....
Noutatea presupune ca anterior cererii de înregistrare la
Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci desenul sau modelul
industrial nu a mai fost facut public în tara sau strainatate,
pentru aceeasi categorie de produse. Caracterul industrial al

desenului sau modelului rezida în aceea ca obiectul la care se
aplica poate fi reprodus ori de câte ori este necesar.
Si în cazul desenelor si modelelor industriale exista o
dubla protectie:
- una oferita de Legea nr. 129/1992 , care în art. 42
sanctioneaza reproducerea sau folosirea fara drept ca
infractiune de contrafacere;
- una oferita de Legea nr. 11/1991 care sanctioneaza folosirea
( cu sau fara drept) a desenului sau modelului industrial de
natura sa produca confuzie cu cele folosite legitim de u alt
comerciant.
3.5. Imitarea mijloacelor publicitare
Articolul 5 lit. g al Legii nr. 11/1991 considera infractiune:
"producerea în orice mod (...), oferirea spre vânzare sau
vânzarea unor marfuri/ servicii purtând mentiuni false privind
(...) alte tipuri de proprietate intelectuala cum ar fi, mijloacele
publicitare - si alte asemenea (...), în scopul de a-i induce în
eroare pe ceilalti comercianti si pe beneficiari."
Venind sa transpuna Directiva 2006/114/CE a Parlamentului
European si a Consiliului Uniunii Europene, Legea nr.
158/2008 defineste publicitatea înselatoare ca fiind
„publicitatea care, în orice mod, inclusiv prin modul de
prezentare, induce sau poate induce în eroare persoanele
carora i se adreseaza ori care iau contact cu aceasta si care, din
cauza caracterului înselator, poate afecta comportamentul
economic al acestora sau care, din acest motiv, prejudiciaza ori
poate prejudicia un concurent.”
Caracterul înselator se poate datora si imitarii, conditii în
care trebuie vazute dispozitiile mentionate mai sus si
finalitatea urmarita de actul susceptibil de o calificare neloiala.
Publicitatea înselatoare capata caracter mincinos atunci când
se distanteaza de imitare si nu contine niciun element adevarat.
Ideea publicitara în sine nu este protejata. Când se
manifesta însa sub forma unui sloganul publicitar, ea poate

face obiectul unui depozit si în consecinta va fi protejata ca o
marca.
Utilizarea ideii publicitare a altui comerciant poate conduce la
aparitia riscului de confuzie, prin legatura pe care publicul o
poate face între sloganul publicitar si o anumita întreprindere.
De aceea se poate recurge la actiunea în concurenta neloiala ori
de câte ori preluarea unei idei publicitare a creat risc de
confuzie.
Imitarea mijloacelor publicitare ale altuia este concurenta
neloiala si atunci când produce o depreciere a valorii acesteia,
chiar si în absenta riscului de confuzie. Astfel, o metoda
publicitara cunoscuta poate pierde din impact si valoare atunci
când o utilizeaza comercianti ale caror produse sunt de calitate
îndoielnica.
În practica, s-a considerat ca reprezinta concurenta neleala
imitarea servila, prin preluarea în detaliu a ideii publicitare,
imitarea tangentiala care coroborata cu alte fapte prezinta risc
de confuzie, contrafacerea unor obiecte si copierea reclamei
facute acestora s.a..
Exemplificând, readucem în atentie o dezbatere veche privind
publicitatea în materia detergentilor. Într-un litigiu opunând
doua grupuri internationale, instanta a trebuit sa cerceteze
daca tema publicitara a uneia a fost copiata de cealalta într-un
mod neloial. În speta, instanta trebuia sa spuna daca "seule
Lava lave aussi blanc sans bouillir" putea fi considerata ca o
imitare a sloganului notoriu " Persil lave plus blanc".
Principiul în materie este ca o idee publicitara, fie ea si
originala, nu este susceptibila în sine de apropiere, ideile fiind
în domeniul public.
Solutia instantei a fost una criticabila, decizând ca exista în
speta o imitare a ideii publicitare (albul). Criticile privesc
opinia instantei ca temele soc trec prin mintea mai multor
potentiali clienti, fiind posibila confuzia. Ori, a afirma ca
publicul nu reuseste sa identifice un produs prin numele

fabricantului si marca, ci prin sloganul publicitar este fara
sustinere în activitatea comerciala.
Cu toate aceste critici, concluzia care se impune este ca
utilizarea unei teme publicitare timp îndelungat creaza un
reflex care duce cu gândul la marca, sloganul sau imaginea
capatând putere distinctiva, motiv pentru care ele sunt
protejate pe cale actiunii în concurenta neloiala.
Parazitismul poate apare în materie de publicitate sub forma
ratasarii parazitare. Aceasta consta în raportarea la
publicitate sau realizarile altuia în scopul de a profita de
reputatia acestuia.
De regula, ratasarea este întâlnita în afirmatii ce sustin în
materialele publicitare ca un produs are aceleasi calitati ca
produsul concurentului. Afirmatiile de acest gen pot usor
deveni însa si mijloc de denigrare printr-o comparatie negativa
cu produsul concurentului.
Ratasarea parazitara poate fi întâlnita sub urmatoarele forme:
1. referiri la calitatea produsului firmei concurente, prin
afirmatii de genul (de acelasi tip, calitate etc.).
2. referiri la destinatia produselor sau serviciilor, presupune
utilizarea în publicitate a numelui comercial al firmei careia îi
sunt destinate: (de ex. în cazul pieselor de schimb, al
consumabilelor etc.)
3. referiri la relatiile dintre întreprinderile concurente de
genul:
- specialisti ce au lucrat pentru …
- fost asociat al …
În ultimul caz, al prezentarii calitatii de fost asociat, sau
de fost angajat , se au în vedere întotdeauna circumstantele
spetei, deoarece un act precum cele mentionate pot avea si
caracter licit atunci când nu sunt facute repetat si fara motiv
(abuziv) .
3.6. Imitarea produselor altuia si substituirea produselor
Potrivit Legii nr. 11/1991 reprezinta concurenta neloiala, fiind
si infractiune:

- "folosirea unor topografii ale unui circuit integrat, (...) sau
unui ambalaj de natura a produce confuzie cu cele folosite de
alt concurent." - art. 5, lit.a;
- "punerea în circulatie de marfuri contrafacute si /sau pirat, a
caror comercializare aduce atingere titularului marcii si
induce în eroare consumatorul asupra calitatii produsului
(serviciului)" - art. 5, lit. b.
- "producerea în orice mod (...), oferirea spre vânzare sau
vânzarea unor marfuri/ servicii purtând mentiuni false privind
(...) alte tipuri de proprietate intelectuala cum ar fi aspectul
exterior al firmei, designul vitrinelor, sau cel vestimentar al
personalului, mijloacele publicitare - si alte asemenea (...), în
scopul de a-i induce în eroare pe ceilalti comercianti si pe
beneficiari."- art. 5 lit. g
a) Prin circuit integrat Legea nr. 16/1995 privind protectia
topografiilor circuitelor integrate întelege un produs alcatuit
dintr-un ansamblu de componente active si pasive, inclusiv
interconexiunile, care fac parte în totalitate sau partial din
corpul sau suprafata unei piese materiale, produs care este
destinat sa îndeplineasca o functie electronica. Topografia unui
circuit integrat este dispunerea tridimensionala a elementelor
acestuia, din care cel putin unul element activ.
Protectia topografiei unui circuit integrat se asigura atât prin
înregistrarea la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci , cât si
prin prohibitia instituita de Legea nr. 11/1991.
b) Punerea în circulatie a unor produse contrafacute
presupune imitarea fidela a unor produse apreciate si
cunoscute pe piata, putându-ne afla în prezenta mai multor
acte de concurenta neloiala : folosirea unei marci, a unei firme
etc....
Dupa cum s-a aratat, în marea majoritate a cazurilor
produsele sunt protejate prin legi speciale privind inventiile,
drepturile de autor etc.... De aceea s-a sutinut imposibilitatea
utilizarii actiunii în concurenta neloiala . Având în vedere însa
riscul de confuzie si caracterul reprobabil al imitarii

produselor, s-a admis si reglementat, protejarea acestora prin
mijloace de dreptul concurentei. Opinia s-a impus în special în
materia ambalajelor si a etichetelor, pornind de la principiul
ca orice comerciant trebuie sa evite utilizarea unor ambalaje ce
pot crea confuzie.
Caracterul exceptional al utilizarii actiunii în concurenta
neloiala a fost acceptat si de Curtea Suprema de Justitie care a
retinut ca " pârâta nu s-a manifestat culpabil, cu scopul de a
stimula comertul propriu în dauna comertului efectuat de
reclamanta, astfel ca în mod corect instanta de apel a
concluzionat ca faptele nu prezinta caracter de neloialitate,
neputându-se retine o disimulare prin imitatie sau prin alte
indicatii, chiar daca culorile folosite se aseamana, fiind astfel
exclus riscul de a confunda produsele puse în comercializare."
Pentru a putea pretinde existenta concurentei neloiale
reclamantul trebuie sa dovedeasca similitudinea între
produsele proprii si cele ale imitatorului precum si confuzia
creata între ele. În aprecierea riscului de confuzie se au în
vedere: gradul de originalitate, identitatea clientelei, destinatia
produsului în cauza.
Un element determinant în calificarea unei imitari ca act neleal
este caracterul sistematic al acestuia. Cu cât reproducerea
produsului este mai consecventa cu atât caracterul neleal este
mai pregnant.
Pentru anumite produse nu se poate pune problema imitarii
sanctionabile, datorita imperativelor tehnice, normativizarii si
standardizarii. Forma functionala (de exemplu un robinet al
unui bazin) poate fi reprodusa daca aceasta este indispensabila
în obtinerea rezultatului propus.
Imitarea prin abuz de încredere presupune dobândirea de
catre imitator în timpul unor negocieri a cunostintelor
necesare imitarii unui produs. Un astfel de act neleal se
suprapune de regula cu violarea unui secret de fabrica.
Substituirea produselor poate crea confuzie în rândul
cumparatorilor care vor achizitiona alte bunuri decât cele

dorite. Ea e întâlnita de regula în materia produselor
farmaceutice si a bauturilor unde se recomanda produse cu
calitati asemanatoare în locul celor solicitate de client. Un
astfel de act nu are caracter neleal decât în masura în care este
sistematic si urmareste deturnarea clientelei spre un anumit
comerciant.
4. Mijloacele de dezorganizare interna a unei întreprinderi
4.1. Exploatarea muncii si organizarii altuia
Exploatarea muncii si organizarii altuia este prezenta sub
forma:
1. violarii secretelor de fabrica;
2. atragerea personalului.
3. utilizarea bunurilor si resurselor financiare în interesul
altor comercianti, ori în interes personal
4.1.1. Violarea secretelor comerciale
Sunt sanctionate de Legea nr.11/1991 ca acte neloiale si
contraventii:
- art. 4. lit. b: "divulgarea, achizitionarea sau folosirea unui
secret comercial de catre un comerciant sau un salariat al
acestuia, fara consimtamântul detinatorului legitim al
respectivului secret comercial si într- un mod contrar
uzantelor comerciale cinstite;"
- art. 4 lit. f : "oferirea, promiterea sau acordarea - mijlocit
sau nemijlocit-de daruri ori alte avantaje salariatului unui
comerciant sau reprezentantilor acestuia, pentru ca prin
purtare neloiala sa poata afla procedeele sale industriale, (...)";
- art. 5 lit. c: "folosirea în scop comercial a rezultatelor unor
experimentari a caror obtinere a necesitat un efort
considerabil sau a altor informatii secrete în legatura cu
acestea, transmise autoritatilor competente în scopul obtinerii
autorizatiilor de comercializare a produselor farmaceutice sau
a produselor chimice destinate agriculturii, care contin
compusi chimici noi";

- art. 5 lit. d: "divulgarea unor informatii prevazute la lit. c),
cu exceptia situatiilor în care dezvaluirea acestor informatii
este necesara pentru protectia publicului sau cu exceptia
cazului în care s- au luat masuri pentru a se asigura ca
informatiile sunt protejate contra exploatarii neloiale în
comert, daca aceste informatii provin de la autoritatile
competente";
- art. 5 lit. e: " divulgarea, achizitionarea sau utilizarea
secretului comercial de catre terti, fara consimtamântul
detinatorului sau legitim, ca rezultat al unei actiuni de spionaj
comercial sau industrial";
Articolul 298 C. Pen. sanctioneaza divulgarea unor date sau
informatii care nu sunt destinate publicitatii de catre cel care le
cunoaste datorita atributiilor sau de orice alta persoana ca
fiind infractiune
Protectia secretelor de fabrica este asigurata în principal prin
dispozitiile continute de legislatia penala sau a muncii, dar si
de prevederile de mai sus ale Legii privind combaterea
concurentei neloaiale.
Legea nr. 11/1991, modificata, defineste secretul comercial ca
fiind "informatia care, în totalitate sau în conexarea exacta a
elementelor acesteia, nu este în general cunoscuta sau nu este
usor accesibila persoanelor din mediul care se ocupa în mod
obisnuit cu acest gen de informatie si care dobândeste o
valoare comerciala prin faptul ca este secreta, iar detinatorul a
luat masuri rezonabile, tinând seama de circumstante, pentru
a fi mentinuta în regim de secret; protectia secretului
comercial opereaza atât timp cât conditiile enuntate anterior
sunt îndeplinite".
Conditiile existentei secretului comercial sunt:
a) inaccesibilitatea la informatie (absenta publicitatii) ,
presupune o bariera informationala relativa. Astfel, în
aprecierea inaccesibilitatii legea are drept criterii:
necunoasterea sau "dificultate" în obtinerea informatiei ( nu
este usor accesibila).

Caracterul inaccesibil dispare odata cu raspândirea
informatiei într-un cerc extins , ajungând si la cunostinta unor
persoane straine de mediul din care provine. De exemplu,
reproducerea unor informatii într-o revista de specialitate face
sa dispara caracterul secret.
b) vointa si interesul în pastrarea secretului, presupune luarea
unor masuri organizatorice care sa tina informatia secreta.
Atunci când s-a ajuns în posesia secretului prin mijloace de
buna-credinta se presupune ca nu mai exista vointa de a pastra
secretul si nu ne aflam în prezenta infractiunii de divulgare de
informatii care nu sunt destinate publicitatii, sau a celor
subsumate generic sub denumirea de divulgare a secretului
comercial.
În concluzie, dupa cum rezulta din legea mentionata
violarea secretului comercial poate avea loc prin:
1. divulgarea de catre un salariat fara vreun avantaj pentru
acesta; fostul angajat are obligatia de a respecta secretul si
dupa încheierea contractului de munca, chiar daca nu exista o
clauza de neconcurenta.
2. coruperea salariatului;
3. obtinerea si divulgarea datelor ce constituie secret comercial
transmise autoritatilor publice;
4. abuz de încredere.
4.1.2. Atragerea personalului întreprinderii concurente
Potrivit Legii nr. 11/1991 sunt acte neloiale :
- art.4 lit. a: "oferirea serviciilor de catre salariatul exclusiv al
unui comerciant unui concurent ori acceptarea unei asemenea
oferte;"
- art. 4 lit. g: "deturnarea clientelei unui comerciant prin
folosirea legaturilor stabilite cu aceasta clientela în cadrul
functiei detinute anterior la acel comerciant;"
- art. 4 lit. h : "concedierea sau atragerea unor salariati ai unui
comerciant în scopul înfiintarii unei societati concurente care

sa capteze clientii acelui comerciant sau angajarea salariatilor
unui comerciant în scopul dezorganizarii activitatii sale."
Ademenirea salariatului unui concurent consta în atragerea în
întreprindere a salariatului legat printr-un contract de munca
de o firma concurenta, pentru a o priva pe acesta din urma de
un angajat competent si pentru a profita de cunostintele
obtinute de acesta la fostul sau servici. De regula este utilizata
pentru a preveni un astfel de act o clauza de neconcurenta.
Atragerea personalului întreprinderii concurente nu constituie
în sine un act neloial, capatând acest caracter atunci când are
drept scop dezorganizarea activitatii concurentului. Printre
criteriile de apreciere a caracterului actului sunt functia
salariatului , competenta profesionala si relatiile pe care acesta
le-a stabilit cu clientii. În acest din urma caz se va aprecia daca
nu exista riscul ca o parte din clientela sa urmeze angajatul la
noua firma. De altfel, legea vorbeste de "deturnarea
clientelei", aceasta presupunând încalcarea obligatiei generale
prevazuta de art. 1 al Legii nr. 11/1991, aceea de exercitare a
activitatii cu buna credinta si potrivit uzantelor cinstite. Altfel
spus, în sensul art. 4 lit. g, nu este concurenta neloiala situatia
în care o parte din clientela urmeaza angajatul la noul loc de
munca datorita calitatilor acestuia si nu datorita manoperelor
de deturnare ale angajatului ori noului angajator.
În caz de atragere a salariatului, noul angajator si salariatul
sunt solidar tinuti sa repare prejudiciul.
Dupa cum se poate observa legiuitorul a urmarit în toate cele
trei cazuri sanctionarea unor fapte ce conduc la
dezorganizarea activitatii concurentului si preluarea clientelei
acestuia.
În practica au fost considerate neloiale si sanctionate ca atare:
1. angajarea în interval de 3 ani a 5 din cei 10 salariati ai
concurentului;
2. oferirea unui salariu dublu;
3. incitarea la denuntarea unui contract.

Rezumând, se poate spune ca atragerea personalului
întreprinderii concurente are loc prin: coruperea salariatilor,
utilizarea functiei avute anterior la o întreprindere în scopul
deturnarii clientelei, angajarea salariatilor în scopul
dezorganizarii activitatii concurentului .
4.1.3. Utilizarea bunurilor si resurselor financiare în interesul
altor comercianti, ori în interes personal
Articolul 266 pct. 2, al Legii nr.31/1990 prevede ca "Se
pedepseste cu închisoare de la unu la 3 ani fondatorul,
administratorul, directorul, directorul executiv sau
reprezentantul legal al societatii, care: (...) 2. foloseste, cu rea-
credinta, bunuri sau creditul de care se bucura societatea, într-
un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu
ori pentru a favoriza o alta societate în care are interese direct
sau indirect".
În aparenta prohibitia reglementata nu ar viza un act de
concurenta neloiala. Totusi, folosirea bunurilor sau creditului
de care se bucura o societate împotriva intereselor ei, este de
natura afecta proprietatea societatilor comerciale si de a le
dezorganiza activitatea. De aceea, chiar Curtea Constitutionala
a decis ca "incriminarea în discutie are ca scop si prevenirea
faptelor de concurenta neloiala, expresie a obligatiei statului de
a asigura protectia concurentei loiale."
Sunt numeroase cazurile în care administratorul sau asociatul
folosesc, sub o forma sau alta, patrimoniul ori creditul
societatii comerciale în scopuri contrare acesteia, în interesul
lor personal sau al altor societati comerciale la care au interes,
direct sau indirect (ei sau rudele ori apropiati ai lor sunt
actionari, asociati, membri ai organelor de conducere, salariati
etc. la aceste societati). Aceasta atitudine reprezinta o forma de
abuz de încredere în dauna societatii comerciale pe care o
conduc, administreaza sau reprezinta si fiind contrara
uzantelor cinstite e calificata concurenta neloiala.
Sesizata cu exceptia de neconstitutionalitate a articolului
analizat Curtea Constitutional a apreciat "ca scopul

Drept Concurenţial

Recommended

Recommended

More Related Content

What's hot

What's hot (20)

Viewers also liked

Viewers also liked (20)

Similar to Drept Concurenţial

Similar to Drept Concurenţial (20)

More from exodumuser

More from exodumuser (20)

Drept Concurenţial