Drept Financiar şi Fiscal

1. Tema 1: Noţiunea şi obiectul dreptului financiar
Reglementarea juridică privind finanţele publice. Statul ca formă complexă de organizare
socială, pentru funcţionarea şi consolidarea sa a avut nevoie de susţinere atît politică şi socială, cît şi
economică, aceasta din urmă, odată cu apariţia banilor, devenind susţinere financiară. Anume
fluxurile de bani de la supuşi (contribuabili) către stat au constituit finanaţele publice incipiente.
Iniţial, aceste fluxuri de bani erau destinate doar să susţină cheltuielile proprii de funcţionare ale
organizaţiilor statale. De aceea, una din principalele caracterizări teoretice ale finanaţelor publice
susţinea că acestea sînt ” diferitele mijloace prin care persoanele publice – statul, comunele,
instituţiile- îşi procură resursele băneşti necesare îndeplinirii activităţii lor”. Cu timpul, în rezultatul
extinderii atribuţiilor încredinţate statului, fluxurile financiare au fost direcţionate spre finanţarea
unor cheltuieli tot mai apropiate de cererea publică.
Într-o accepţiune mai largă, finanţele constituie totalitatea resurselor (fondurilor băneşti)
aflate la dispoziţia colectivităţilor publice şi a întreprinderilor particulare, destinate îndeplinirii
funcţiilor şi sarcinilor acestora.
Fondurile băneşti care se află la dispoziţia autorităţilor publice au provenienţă şi
întrebuinţare publică (comună) şi sînt numite finanţe publice. În schimb, fondurile băneşti asociate
unităţilor economice private sînt denumite finaţe private. Aşadar, conceptul de finanţe publice se
raportează la conceptul mai general al finanţelor ca o parte la un întreg.
1. Finaţele publice studiază raporturile dintre cheltuielile publice, sistemul de impozite şi
comportamentul agenţilor economici, care sînt indivizii, familiile şi firmele (M.L. Brown şi P.M.
Jakson)
2. Finaţele sînt privite şi ca ”operaţiuni financiare” privind cheltuielile publice, susţinînd că
”există cheltuieli publice care trebuie acoperite” şi pentru aceasta ”trebuie stabilit cine să suporte
aceste cheltuieli” prin impozite, taxe li alte contribuţii băneşti.
3. Într-o formulă asemănătoare, finaţele publice sînt privite ca ”o ştiinţă care studiază
activitatea statului în calitatea sa de utilizator al unor tehnici financiare speciale: cheltuieli, taxe,
impozite, împrumuturi, procedee monetare etc.”
Aşadar, dreptul financiar poate fi privit şi ca ramură a ştiinţei ecomomico-juridice.
4. În literatura de specialitate din statul nostru, finanţele au fost caracterizate ca fiind ”relaţii
sociale de natură economică, apărute în procesul repartiţiei produsului intern brut, în strînsă legătură
cu îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor statului”. În cadrul acestor relaţii economice, resursele băneşti
ale statului se procură, distribuie şi întrebuinţează cu ajutorul unor metode şi instrumente specifice
întru-un regim juridic adecvat, aceste fonduri acordîndu-se cu titlu nerambursabil.
Aşadar, finaţele publice sînt indispensabil legate de stat, care a promovat însă, în diferite
perioade o atitudine diferită în utilizarea şi aplicarea procedeelor financiare: 1) liberalismul
economic- reglementînd veniturile şi cheltuielile publice, astfel ca acestea să influenţeze cît mai
puţin iniţiativa privată şi, în general, relaţiile economico-sociale; 2) admiterea şi chiar susţinerea
intervenţiei statului în economia naţională prin diferite modalităţi: reglementarea impozitelor şi a
altor venituri publice etc.
Rolul finaţelor publice în sistemele economice:
a) reprezintă un mijloc de acoperire a cheltuielilor în funcţionarea sectorului public
b) finanţele publice sînt un mijloc de intervenţie economică şi socială
Funcţiile finanţelor publice:
a) de repartiţie
b) de control
În doctrina occidentală: 1) de alocare 2) de stabilizare 3) de distribuire
Sistemul finaciar. Din Antichitate şi pînă în prezent, în structura finaţelor publice s-au
păstrat două componente constante: cheltuielile publice şi veniturile publice, completate în funcţie
de necesităţi cu împrumuturi publice. Pentru corelarea acestora a fost promovat bugetul statului şi,
în cadrul unităţilor administrativ-teritoriale, bugetele locale.
Astfel, în prezent, în majoritatea statelor lumii cu economie naţională liberalist capitalistă şi
regim politic parlamentar democrat, finaţele publice au următoarele componente:

2. 1) Bugetul de stat
2) Cheltuielile publice
3) Veniturile publice
4) Împrumuturile de stat
5) Finanţele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale.
Normele dreptului financiar. Izvoarele dreptului financiar. Dreptul financiar, privit ca
ramură de drept, reprezintă totalitatea normelor juridice instituite conform conceptului modern al
finaţelor publice contemporane, care reglementează, în regim de drept public, constituirea şi
întrebuinţarea fondurilor băneşti ale statului şi ale celorlate colectivităţi publice, precum şi controlul
finaciar de interes public.
Normele dreptului financiar, la fel ca şi celelalte norme juridice, sînt nişte reguli de conduită
instituite de stat, a căror aplicare este asigurată prin conştiinţa juridică, iar la nevoie prin forţa
coercitivă a statului.
Normele juridice de drept financiar se particularizează prin faptul că regelementează actele
şi opraţiunile ce alcătuiesc finanţele publice, iar importanţa lor se apreciază în contextul necesităţii
şi importanţei întregii reglementări financiare de interes public.
Criteriile de individualizare a acestei ramuri de drept ţin, în special, de obiectul specific de
reglementare, caracterul normelor, principiile ce stau la bază,specificul sancţiunilor etc.
Obiectul specific de reglementare reprezintă criteriul esenţial de recunoaştere a normelor
de drept financiar faţă de alte ramuri de drept.
Normele dreptului financiar au un caracter general, impersonal, şi la fel ca cele mai multe
norme juridice, privesc un număr nedeterminat de subiecţi şi se aplică repetat în timp, ori de cîte ori
sînt îndeplinite condiţiile vizate de ele. Unele norme ale dreptului financiar au însă un caracter
individual în virtutea anumitor ncesităţi financiare concrete, spre exemplu: legile de adoptare a
bugetelor anuale de stat, cuprind uneori şi dispoziţii care stabilesc individual cuantumul bănesc al
unor transferuri, acordate anumitor unităţi administrativ-teritoriale.
Structura logico-juridică: cele trei elemente specifice normelor juridice: ipoteza, dispoziţia şi
sancţiunea. Ipotezele normelor de drept financiar prevăd acele împrejurări în care urmează să se
aplice dispoziţiile cuprinse în aceste norme de drept. Dispoziţiile normelor de drept financiar prevăd
conduita subiectelor de drept vizate de aceste norme, fie obligîndu-se să acţioneze într-un anumt fel,
fie permiţîndu-le să efectueze anumite operaţiuni financiare, die interzicînd comiterea unor acte de
natură financiară. Cele mai multe norme cuprind dispoziţii onerative, prin care se reglementează
obligaţiile fiscale ale agenţilor economici şi persoanelor fizice, exerciarea controlului financiar al
cheltuielilor etc. Dispoziţii permisive sînt, spre exemplu, dispoziţii care permit decalajele temporare
apărute în cursul executării bugetelor locale pe seama resurselor trezoreriei statului. Dispoziţii
prohibitive care interzic, spre ex., acoperirea cheltuelilor bugetare prin emisiune monetară.
Sancţiunile sînt reglementate potrivit interesului de constituire a fondurilor băneşti ale statului şi
ale altor colectivităţi publice, ca şi de întrebuinţate conformă a acestor fonduri băneşti. Sînt atît
sancţiuni cuprinse în alte reglementări, cît şi sancţiuni specifice dr. Financiar: amenda bănească- în
cazul încălcării normelor cu privire la declararea veniturilor supuse impozării, evaziunea fiscală etc.
Sancţiuni specifice: majorările de întîrziere, prevăzute în cazul de neplată în termenele legale a
impozitelor şi taxelor datorate de către orice subiect de drept. Ele pot fi comparate cu daunele-
interese prevăzute de C.Civ.
Izvoarele dreptului financiar: 1) Constituţia R.M. care stabileşte bazele juridice ale
organizării activităţii financiare a statului cît şi a altor direcţii, instituţii financiare. O deosebită
atenţie este acordată activităţii bugetare, din moment ce bugetul de stat este veriga principală în
sistemul financiar.
Nu avem un izvor care să cuprindă în întrgime întreaga ramură dată, de tipul unui cod. Dar.
La moment sînt elaborate şi acţionează o serie de acte ce reglementează direcţiile principale ale
dreptului financiar: Legea cu privire la sistemul bugetar şi procesul bugetar din 24 mai 1996, Legea
privind sistemul public de asigurări sociale, Legea cu privire la Curtea de Conturi, Legea bugetară
anuală etc. S-a consolidat, la etapa actuală, rolul actelor emise de autorităţile publice locale, de

3. aceea am putea clasifica izvoarele dreptului financiar, în funcţie de competenţa de reglementare în:
acte normative de importanţă naţională 2) acte juridice ale autorităţilor administraţiei publice locale.
Tema 2: Raporturile juridice de drept financiar
Elementele raportului juridic de drept financiar. În vederea realizării obiectivelor propuse,
este nevoie de o reglementare juridică adecvată a relaţiilor care apar în procesul activităţii
financiare. Reglementarea acestor relaţii de către normele dreptului financiar, le imprimă acestora
un nou aspect, ele devenind raporturi juridice de drept financiar. Astfel, raporturile de drept
financiar sînt acele relaţii juridice, stabilite între anumiţi subiecţi de drept, pe baza normelor
juridice de specialitate, în procesul constituirii, repartiţiei şi utilizării fondurilor băneşti de stat sau
veniturilor.
Elementele raportului financiar urmează specificul acestuia şi se individualizează prin
anumite caractere specifice. Subiectele participante în aceste raporturi sînt organele administrative
financiare de stat şi de control finananciar, ca prim subiect, iar ca al doilea, orice alte organe de
stat, instiuţii publice, întreprinderi, persoane fizice, cărora le revin drepturi şi obligaţii prevăzute de
dreptul financiar.
Primul subiect particicipant- este, în mod obligatoriu, un organ administrativ financiar de
stat sau de control financiar învestit cu atribuţii de stat privind formarea şi întrebuinţarea conformă
a fondurilor băneşti ale statului, organelor de stat, instituţiilor şi altor colectivităţi publice. Acestea
sînt, de cele mai dese ori, organele Ministerului Finanţelor, organele financiare ale autorităţilor
administrativ-teritoriale şi organele de control financiar public.
Al doilea subiect- poate fi orice alt organ de stat, în afară de cele administrative financiare
de stat şi de control financiar, precum şi instituţiile publice cărora le sînt reglementate atît drepturile
de a fi finanţate din bugetul de stat sau din bugetele locale, cît şi obligaţiile de întrebuinţare
conformă a fondurilor băneşti primite în cadrul acestor finanţări. De asemenea, poate fi orice
persoană juridică, persoană fizică sau alt subiect de drept cărora le sînt reglementate obligaţii de a
declara veniturile sau bunurile impozabile, de a plăti impozitele legal stabilite şi de a accepta
controlul financiar. Aceste două categorii de subiecţi nu se află pe o poziţie de egalitate juridică,
chiar şi în situaţia cînd ambele subiecte sînt organe de stat. Primul subiect are o poziţie autoritară,
această particularitate fiind specifică raporturilor de drept public, spre deosebire de regimul
dreptului privat, în cadrul căruia subiectele participante au o poziţie de egalitate juridică şi au la
dispoziţie algerea de a participa sau nu în asemenea raporturi. Este necesar a deosebi, de asemenea
subiectul dreptului financiar de subiectul raportului de drept financiar, cu toate că în mare măsură
aceştea coincid. Subiect al dreptului financiar este persoana care dispune de capacitate juridică de
drept financiar, potenţial participant la raporturi de drept financiar; iar subiect al raportului de drept
financiar este participantul real al unor raporturi juridice concrete.

4. Conţinutul raporturilor juridice din domeniul finaţelor publice este unic şi distinct de alte
raporturi juridice, datorită naturii financiar-publice a drepturilor şi obligaţiilor ce revin subiecţilor
partcicipanţi. El este reprezentat de drepturile şi obligaţiile subiecţilor participanţi, care sînt
exclusiv din domeniul finanţelor publice, astfel încît drepturile şi obligaţiile ce ţin de finanţarea
bugetară, de impunere, de credit public, sînt inconfundabile cu al altor raporturi juridice:
administrative, civile sau comerciale. Drept exemplu: drepturile şi obligaţiile privind finanţarea din
bugetul statului şi din bugetele locale, cele privind emisiunea şi circulaţia titlurilor de valoare ale
împrumuturilor interne de stat, cele privind individualizarea, plata şi incasarea impozitelor şi
taxelor.
Obiectul raporturilor juridice financiare îl reprezintă fondurile băneşti sau sumele de bani
ce se stabilesc şi se acordă în raporturile juridice de finanţare bugetară, ce se individualizează şi se
incasează ca impozite, taxe etc. Acesta este obiectul material al raporturilor. Alături de acesta, în
calitate de obiect al raporturilor financiare apar şi acţiunile sau operaţiunile de întocmire a
proiectelor bugetelor ministerelor şi ale altor organe de stat, acţiunile şi operaţiunile de urmărire şi
executare silită a creanţelor fiscale etc.
Tema 3: Delimitarea dreptului financiar de alte ramuri de drept.
Prima încercare de stabilire a ramificărilor dreptului îi aparţine jurisconsultului Ulpian din
statul antic roman, care a conceput şi a introdus diviziunea dreptului în drept public şi drept privat.
Această diviziune a dreptului a fost preluată de dreptul contemporan, care stabileşte drept ramuri ale
dreptului public: dreptul constituţional, dreptul administrativ, dreptul financiar, iar ca ramuri ale
dreptului privat: dreptul civil, comercial etc. Dreptul financiar este o ramură de drept independentă,
iar aparteneneţa sa la categoria dreptului public este condiţionată de specificul componenetelor
structurale ale finanţelor publice, de a fi afectate necesităţilor comune şi nu particulare. Despre
aceasta vorbeşte însăşi denumirea sa, întînit uneori şi ca dreptul finanţelor publice, ca o expresie a
necesităţilor de constituire şi întrebuinţare a fondurilor băneşti destinate întreţinerii şi activităţii
organelor de stat, instituţiilor şi serviciilor publice.
În cadrul dreptului pozitiv, rolul dreptului financiar este apreciat diferit în diferite state.
Astfel, spre exemplu în literatura juridică franceză s-a exprimat opinia că reglementarea financiară
”este a patra ramură a dreptului public, alăturată dreptului constituţional, administrativ şi dreptului
internaţional public”. Datorită interferenţei sale cu dreptul administrativ, în ansamblul ramurilor
dreptului pozitiv, dreptul financiar se situează după acesta, dar are legături strînse şi cu dreptul
constituţional.

5. Legătura cu dreptul constituţional este determinată de importanţa dreptului constituţional în
oricare sisteme de drept de a fi o ramură funadamentală, precum şi datorită statuării constituţionale
a unor concepte de bază pentru domeniul finaţelor publice. Astfel, alături de principiile de
organizare statală, drepturile şi îndatoririle cetăţenilor, autorităţile publice, dreptul constituţional
reglementează conceptul bugetului public naţional, competenţa Parlamentului de a aproba bugetele
anuale de stat, precum şi obligaţia cetăţenilor de a contribui la acoperirea cheltuielilor publice prin
intermediul impozitelor şi taxelor etc.
Cu dreptul administrativ, dreptul financiar este în strînsă legătură datorită faptului că dreptul
administrativ, cuprinzînd norme referitoare la organizarea şi funcţionarea tuturor organelor puterii
executive, include şi norme privind conducerea, organizarea şi funcţionarea organelor financiare de
stat, care fac parte din administraţia finanţelor publice. Reglementarea bugetului public de stat şi a
bugetelor locale, a veniturilor şi cheltuielilor bugetare, a creditului public, controlului financiar,
precum şi însăşi categorisirea impozitelor şi taxelor în impotite şi taxe generale de stat şi locale,
argumentează specificul de reglementare administrativ-financiară. Mai mult ca atît, uneori
dispoziţiile speciale de drept financiar se completează cu dispoziţii generale din dreptul
administrativ. Spre ex., reglementarea specială a cotravenţiilor din domeniul fiscal, se completează
cu dispoziţiile generale de drept administrativ referitoare la procedura stabilirii şi sancţionării
contravenţiilor administrative. Sau, interferenţa complexă este vizibilă în contextul finaţelor locale
şi bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, mai ales în ceea ce priveşte procedura întocmirii şi
aprobării bugetelor locale.
De dreptul internaţional public, dreptul financiar este legat datorită existenţei mai multor
acorduri internaţionale, determinate de necesităţi şi interese financiare, cum sînt convenţiile de
împrumuturi externe, cele pentru evitarea dublei impuneri a veniturilor, cele de stabilire a unor taxe
vamale. Sub aspecte generale, aceste convenţii dovedesc existenţa unor raporturi financiare între
state, raporturi care sînt considerate obiect al unei subramuri denumite drept financiar internaţional,
ori drept fiscal internaţional.
În condiţiile dezvoltării dreptului comunitar, ca ansamblu de norme convenţionale
interstatale privind înfiinţarea şi activitatea comunităţilor europene, s-a afirmat existenţa dreptului
financiar comunitar, cuprinzînd conceptele şi normele referitoare la bugetele anuale ale
comunităţilor europene, la impozite, taxe şi politica fiscală comunitară, circulaţia şi politica
monetară, controlul financiar comunitar etc. Legătura este şi mai accentuată în contextul tendinţei
de incadrare europeană şi obiectivului de armonizare a prevederilor legislaţiilor financiare
naţionale.
Tema 4: Bugetul public

6. Cea mai des întîlnită definiţie a bugetului, în doctrina de specialitate, este cea consacrată prin legea
franceză a contabilităţii publice: ”bugetul statului este act de stabilire şi autorizare a veniturilor şi
cheltuielilor anuale ale statului”.
O definiţie asemănătoare este întîlnită în cadrul Comunităţilor Europene pentru
caracterizarea oficială a bugetului. Astfel, Regulamentul financiar al acestor comunităţi precizează
că bugetul lor este ”actul care prevede şi autorizează în prealabil, în fiecare an, cheltuielile şi
veniturile comunităţilor”.
S-a afirmat, de asemenea, că bugetul este ”un stat de prevedere a veniturilor şi cheltuielilor
pe o perioadă determinată” P.Leroy Beaulieu
Sau că bugetul este un program de cheltuieli ce urmează a se efectua şi de venituri ce
urmează a se realiza într-o perioadă determinată. G. Jeze
S-a susţinut că, cu privire la apariţia bugetului în cadrul finanţelor publice din statele
moderne, că atît termenul de buget, cît şi procedeul financiar al bugetului statului au apărut în
Anglia, de unde au fost preluate de către francezi la începutul sec. XIX-lea. Apariţia bugetului a fost
dictată de necesitatea existenţei unui act decizional al veniturilor şi cheltuielilor anuale ale statului,
precum şi de necesitatea corelării cuantumurilor băneşti anuale de venituri şi cheltuieli. Cu privire
la acest aspect, s-a menţionat că bugetul este un act intervenţionist prin acţiunea veniturilor asupra
structurii economice, şi productiv prin cea mai mare parte a cheltuielilor. Rolul interveţionist al
bugetului de stat este reflectat, în mare măsură, în cadrul politicii financiare şi fiscale a statului, cînd
statul intervine, spre exemplu, prin impozite, sau subvenţii destinate unor ramuri economice ori
chiar finanţarea bugetară integrală a unor obiective economice importanţe. Bugetul poate fi privit
drept o categorie economică, desemnînd totalitatea relaţiilor economice ce apar în procesul creării,
distribuirii şi utilizării fondurilor băneşti centralizate de stat, dar, mai poate fi privit şi în calitate de
categorie juridică – în acest sens, bugetul fiind privit ca un program financiar cu privire la
colectarea şi distribuirea fondurilor băneşti de stat sau unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi
cu privire la consolidarea statutului juridic al participanţilor la relaţiile bugetare.
Variante moderne de organizare bugetară.
Cu toate că bugetul de stat este procedeul financiar cel mai important de stabilire şi corelare
a veniturilor şi cheltuielilor statului, el se individualizează printr-o serie de particularităţi, care
diferă de la stat la stat, deosebirea fiind şi mai evidentă în statele federative faţă de cele care au o
structură unitară. În fiecare din aceste două categorii, sînt prezente variante comune, specifice mai
multor state, în timp ce alte state au conceput variante originale.
A. În statele naţionale unitare – organizarea bugetară era, la început, simplă, cuprinzînd
doar bugetul de stat şi bugetele locale. Bugetul de stat, în acest context, are principala sursă de
venituri în impozite şi taxe şi este completat, în caz de insuficienţă, cu împrumuturi de stat, iar

7. cheltuielile acestui buget privesc, preponderent, întreţinerea organelor centrale legislative şi
executive, instanţelor judecătoreşti, întreţinerii armatei, sferei învăţămîntului etc. Bugetele locale
sau ale unităţilor administrativ-teritoriale, reprezintă sursa de finanţare a autorităţilor publice locale,
instituţiilor de învăţămînt public, modernizări şi dezvoltări urbanistice etc. Pe lîngă bugetul public şi
bugetele locale, în unele state, s-au dezvoltat bugete anexe celui de stat. Astfel, spre ex. în Franţa,
pe lîngă bugetul public general al statului, structura bugetară cuprinde bugete anexe pentru
navigaţia aeriană, regia monedelor şi medaliilor, precum şi conturi speciale pentru dezvoltarea
fondului forestier, pentru fondul dezvoltării vieţii asociative etc.
B. În statele federative- (Brazilia, SUA, Elveţia), organizarea bugetară este influenţată de
structura federativă a statelor (ce cuprind landuri, cantoane etc.), astfel încît sistemul bugetar este
mai comlex şi cuprinde bugetul federal, bugetele statelor, landurilor etc., precum şi bugetele locale
din fiecare unitate administrativ-teritorială. Dar, fiecare din aceste state federative, la rîndul lor,
comportă caractere specifice în ceea ce priveşte elaborarea şi aprobarea bugetelor anuale, realţiile
dintre bugetele federale etc. Astfel încît diferite domenii sînt finanţate de diferite categorii de
bugete.
În sistemul bugetar, pe lîngă bugetul de stat se întocmeşte, în tot mai multe state, un buget
economic sau al economiei naţionale. El se caracterizează prin faptul că este un document ce
cuprinde aprecieri şi prognoze privind situaţia şi evoluţia în viitor a întregii activităţi economice,
oferind o imagine a activităţii economice viitoare dintr-un stat. Un astfel de buget, care se
întocmeşte în baza unei sistematizări de date din diverse domenii (veniturile şi cheltuielile ramurilor
economice, venitul naţional, repartiţia şi consumul de bunuri materiale), reflectă situaţia
economico-financiară a statului, precum şi dă posibilitatea de a prognoza evoluţia sa ulterioară.
Modalitatea de organizare bugetară specifică R.M. poartă denumirea de ”buget public
naţional”. Prin însuşi termenul de organizare bugetară, înţelegem organizarea sistemului bugetar şi
principiile sale de constituire. Bugetul public naţional este alcătuit din bugetul de stat, bugetele
locale precum şi bugetele fondurilor de stat extrabugetare. Fiecare din aceste bugete reprezintă baza
de activitate pentru organele corespunzătoare de stat sau locale.
Natura juridică a bugetului de stat.
Bugetul statului a fost cacacterizat diferit în funcţie de natura sa juridică. Cele mai des
întîlnite sînt următoarele:
1) Teoria naturii juridice de lege a bugetului statului: demarează cu ideea că
bugetul statului este o decizie a legislatorului, el este o lege propriu-zisă. În cadrul acestei teorii, se
suţine necesitatea deosebirii sensului formal de sensul material al legii, susţinîndu-se că bugetul
statului este o lege numai în sens formal nu şi în sens material, deoarece el este elaborat sub forma
de lege, conform procedurii legislative.

8. 2) Teoria bugetului de stat act-condiţiune de natură administrativă: are la bază
ideea că prin bugetele anuale se condiţionează atît veniturile, cît şi cheltuielile statului, sub aspecte
parţiale diferite, comune actelor administrative de acest fel.
3) Teoria potrivit căreia bugetul statului are natură juridică atît de lege, cît şi de
act administrativ: este fundamentată pe idea că bugetul este lege în părţile lui creatoare de dipoziţii
generale şi act administrativ în părţile lui creatoare de acte individuale şi concrete. Din cadrul celor
două componente esenţiale a bugetului statului, partea de venituri este considerată a fi creatoare de
dispoziţii generale în toate statele în care se aplică principiul anualităţii impozitelor şi taxelor. În
acest sens, aprobarea anuală a părţii de venituri a bugetului statului este o adevărată lege materială,
deoarece determină în fiecare an, prin dispoziţie generală, perceperea impozitelor şi taxelor ca şi
cînd ar fi reglementate din acel moment. Partea de cheltuieli este însă considerată creatoare de acte
individuale şi concrete de natură administrativă, deoarece ele sînt adoptate în baza legilor
preexistente.
Doctrina de specialitate înclină, în ultimele decenii, spre teoria bugetului-lege şi teoria
mixtă, deoarece bugetul anual al statului are natura juridică de lege fie pentru simplul motiv că este
aprobat de către Parlament. Practica aprobării bugetelor anuale în statele contemporane nu oferă
însă argumente convingătoare pentru acceptarea sau respingerea acestor teorii.
Legile de aprobare a bugetelor comportă, uneori, unele caracteristici specifice, astfel încît în
unele state ele sînt sumare şi se limitează doar la stabilirea cuantumului bănesc al principalelor
categorii de venituri şi cheltuieli bugetare şi la autorizarea guvernului să procedeze la realizarea
veniturilor şi la efectuarea cheltuielilor respective. Pe de altă parte, există legi de aprobare a
bugetelor anuale care stabilesc, în afară de cuantumul de venituri şi cheltuieli, noi venituri bugetare,
modifică condiţiile de percepere a impozitelor etc.
Tema 5: DREPTUL BUGETAR ŞI PRINCIPIILE APLICĂRII LUI
Planul:
1. Noţiunea dreptului bugetar. Sistemul bugetar al R.M.
2. Principiile aplicării dreptului bugetar:
a. principiul anualităţii bugetului statului
b. principiul unităţii bugetului statului
c. principiul universalităţii bugetului statului
1. Noţiunea, izvoarele dreptului bugetar: În procesul formării, distribuirii şi utilizării fondurilor
băneşti ale bugetului de stat şi bugetelor locale, apar o serie de relaţii ce sînt reglementate de un
compartiment special al dreptului financiar – dreptul bugetar. Acesta se individualizează faţă de
alte instituţii ale dreptului finaciar prin faptul că normele sale consolidează şi reglementează:
1) sistemul bugetar, adică felurile bugetelor, interconexiunea acestora, rolul fiecărui tip de
buget.
2) clasificaţia bugetară a veniturilor şi cheltuielilor, precum şi cuprinsul bugetului de stat.

9. 3) competenţa statului, subiecţilor săi, unităţilor administrativ-teritoriale în domeniul
bugetului.
4) procesul bugetar: adică mecanismul elaborării, aprobării şi executării bugetului de stat.
Reieşind din aceste caracteristici, dreptul bugetar se prezintă ca fiind totalitatea normelor juridico-
finaciare, care reglementează sistemul bugetar al R.M., cuprinsul bugetului de stat şi clasificaţia
bugetară a veniturilor şi cheltuielilor, competenţa statului şi autorităţilor administrativ-teritoriale,
precum şi procedura bugetară. Rolul central al bugetului statului şi bugetelor locale în sistemul
financiar al R.M., determină şi importanţa dreptului bugetar în sistemul dreptului financiar: cu el
începe partea specială a dreptului finaciar.
În cadrul dreptului bugetar, se evidenţiază, cu mai mare claritate decît în alte compartimente
ale dreptului financiar, normele materiale şi normele procesuale. Prima categorie de norme
determină conţinutul bugetului: organizarea bugetară, felurile veniturilor şi cheltuielilor bugetare;
reglementînd relaţiile corespunzătoare. Normele procesuale reglementează procedura şi ordinea
realizării fiecărui stadiu al procesului bugetar, legăturile existente între organele statului şi
autorităţile publice locale în cadrul acestui proces. Normele procesuale instituie formele
organizatorico-juridice de realizare a drepturilor materiale ale subiecţilor dreptului bugetar.
Participînd la anumite relaţii economice, în vederea realizării drepturilor sale şi executării
obligaţiilor, subiecţii dr. bugetar ( statul şi unităţile administrativ teritoriale, sau organe cu atribuţii
legislative şi executive de stat şi locale) devin participanţi ai raporturilor bugetare. Lor le sînt
caracteristice următoarele particularităţi specifice:
1) apar în procesul constituirii, distribuirii şi utilizării fondurilor centralizate de stat
sau locale;
2) drepturile şi obligaţiile subiecţilor sînt determinate de elaborarea şi executarea
bugetului ca principal plan financiar a statului sau unităţilor adiministrativ-
teritoriale;
3) în cadrul raporturilor bugetare, participanţi obligatorii sînt statul sau autorităţile
adm-terit.
Toate bugetele care acţionează pe teritoriul R.M. formează în totalitatea lor un anumit
sistem, determinat, care poartă denumirea de sistem bugetar. Fiecare stat are o organizare proprie a
sistemului bugetar şi principii proprii care o individualizează. Normele juridice care reglementează
organizarea bugetară, privesc, în special, tipurile bugetelor, locul şi rolul fiecărui dintre ele,
principiile lor de funcţionare şi legătură reciprocă. Organizarea bugetară a statului este determinată
de structura statală. Într-un stat unitar, sistemul bugetar este format din două niveluri: bugetul de
stat şi bugetele locale, aflate la dispoziţia autorităţilor adiminstrativ-teritoriale.
Dreptul bugetar nu se suprapune reglementărilor privind impozitele şi celelalte venituri
bugetare sau împrumuturile de stat. Aplicarea practică a normelor dreptului bugetar se interferează
însă cu aplicarea reglementărilor juridice referitoare la impozite, taxe şi împrumuturi interne de stat,
deoarece executarea bugetelor anuale de stat implică, în mod prioritar, perceperea impozitelor şi
taxelor, realizarea celorlate venituri bugetare.
2. Principiile aplicării bugetului: Aplicarea dreptului bugetar şi procedura elaborării,
aprobării, executării şi încheierii bugetului de stat sînt guvernate de anumite principii, dintre care,
cele mai importane sînt:
1) principiul anualităţii bugetului de stat
2) principiul unităţii bugetului de stat
3) principiul universalităţii bugetului
4) principiul echilibrării bugetului
Principiul anualităţii bugetului de stat: presupune elaborarea acestuia pentru o perioadă de
un an, fiind apreciat nu nuami din punct de vedere tehnic-financiar, dar şi din punct de vedere al
autorizării parlamentare. Din punct de vedere tehnic-financiar, periodicitatea anuală se consideră că
răspunde mai multor posibilităţi reale de prevedere sau de stabilire prealabilă a cuantumului
veniturilor şi cheltuielilor bugetare de stat. Prognozarea posibilităţilor şi necesităţilor publice
financiare este mai puţin exactă cînd se întreprinde pe o perioadă de timp îndelungată (acest lucru

10. fiind dovedit prin renunţarea la bugetele de stat pe doi sau mai mulţi ani). Din punct de vedere al
autorizării parlamentare, principiul dat prezintă importanţă datorită tendinţei de a emite oricare
decizie parlamentară cu precauţie şi în mod temeinic, precum şi exercitarea de către organul
legislativ a unui control eficace în timp asupra puterii executive. Dacă bugetul s-ar adopta pe o
perioadă de mai mulţi ani, Guvenul ar putea face abateri despre care Parlamentul ar putea afla prea
tîrziu.
Principiul anualităţii mai este dictat şi de necesitatea ”economică”, de a corespunde
ritmurilor sociale şi chiar periodicităţii anuale a producţiei agricole.
În unele state ale SUA şi unele landuri germane s-au adoptat bugetele bienale datorită
avantajului de a simplifica în timp operaţiunile de elaborare a bugetelor. În acelaşi scop, în Grecia,
conform unei dispoziţii constituţionale ”prin lege se poate institui un buget bienal”. Tot aici este
legiferată practica unor ”previziuni bugetare plurianuale”, care sînt cheltuieli pentru lucrări publice
ce pot fi finalizate numai în mai mulţi ani, urmînd ca aceste cheltuieli să die repartizate şi cuprinse
în bugetele anuale de stat corespunzător progrmaului de realizare plurianuală.
Exerciţiul bugetar este de fapt perioada de timp reglementată cu datele de început şi sfîrşit
ale executării fiecărui buget de stat. În acest context, practica bugetară din statele contemporane
diferă: în Austria, Belgia, Franţa, Germania- exerciţiul bugetar corespunde cu anul calendaristic.
Spre deosebire de Anglia, Canada, Japonia, unde exerciţiul bugetar începe la 1 aprilie şi sfîrşeşte la
31 martie anul următor; în Italia, Suedia, Australia- 1 iulie- 30 iunie anul următor (practica dată
fiind determinată de de durata dezbaterilor parlamentare, de tradiţii, etc). Avînd în vedere că, în
mod practic, după sfîrţitul anului bugetar se incasează şi alte venituri bugetare restante şi se
efectuează cheltuieli angajate în ultima parte a anului bugetar, în unele state acestea se înscriu în
conturile bugetului expirat, pe cînd în alte state ele se incadrează exact între datele de început şi de
sfîrşit ale exerciţiului bugetar.
(O astfel de reglementare a exerciţiului finaciar, în strictă concordanţă cu anul calendaristic
este raţională, deoarece cazuri de impozite şi alte venituri restante se repetă de la un an bugetar la
altul şi afectează puţin executarea bugetelor anuale de stat).
b. Principiul unităţii bugetului reflectă necesitatea adoptării în fiecare an a unui buget unic
de stat, avînd la bază, ca şi în cazul principiului precedent necesităţi de ordin politic cît şi financiar.
Motivaţiile de ordin politic se explică prin controlul exercitat de parlament asupra bugetului de stat,
în vederea creării unei viziuni de ansmablu asupra cheltuielilor statului. Privit sub aspect financiar,
adoptarea unui buget unic de stat oferă posibilitatea de a prezenta starea reală a situaţiei financiare a
statului, de a cunoaşte exact veniturile şi cheltuielile anuale, precum şi însăşi situaţia finanţelor
statului: de a fi echilibrate sau deficitare. Acest principiul a fost apreciat ca o regulă ”ideală” , ca o
”condiţiune de sinceritate financiară”. Cu toate acestea, în multe state, se renunţă la acest principiu,
fiind des întîlnit procedeul pluralităţii bugetare: care admite, pe lîngă bugetul statului ca buget
general sau central, care rămîne totuşi principal, şi bugete: autonome, anexe, extraordinare,
speciale.
Bugetele autonome: sînt stabilite pentru colectivităţi de interes public, cărora prin lege li s-a
acordat autonomie şi care au personalitate juridică. Ele sînt stabilite şi aprobate doar de organele de
conducere ale colectivităţilor publice cărora li s-a recunoscut dreptul de a avea un buget propriu;
între această categorie de bugete şi bugetul de stat existînd anumite relaţii fie în părţile de venituri,
fie în părţile de cheltuieli.
Această categorie de bugete s-a dezvoltat, mai mult, în Franţa, pentru aşa-numitele regii
autonome: de exploatare a zăcămintelor de cărbune, de gaze naturale, de electricitate, cărora li s-a

11. acordat posibilitatea de a reţine propfiturile pentru finanţarea investiţiilor şi acoperirea unor
cheltuieli proprii. Pentru R.M., în special, este vorba de autonomia bugetelor locale).
Bugetele anexe: răspund unor necesităţi de sporire a fondurilor băneşti specifice exploatării
unor servicii publice, unor ramuri ale economiei statale etc. Domeniile pentru care ele se stabilesc
diferă de la un stat la altul, elementul constant fiind aprobarea lor în fiecare an de Parlament, în
paralel cu bugetul statului, şi prin însăşi legea de aprobare a acestui buget.
Bugetele extraordinare: sînt alăturate bugetului ordinar al statului şi aprobate tot de
Parlament, practicate doar pentru situaţii excepţionale şi avînd, prin urmare, un caracter temporar.
Ele au un regim juridic mult mai strict. O practică îndelungată şi diversă a acestei categorii de
bugete îi aparţine Franţei, cel mai des citat buget extraordinar fiind ”domeniul extraordinar”, creat
în scopuri militare şi condus personal de Napoleon Bonaparte, care se alcătuia, în special, din
”produsele victoriei şi cuceririlor”, impozite şi alte contribuţii băneşti impuse învinţilor şi statelor
ocupate. În Anglia, crearea bugetelor extraordinare a avut loc, preponderent, pentru lucrări de
comunicaţii publice. Bugetele exraordinare trebuie deosebite de regimul cheltuielilor extraordinare,
care se introduce în cazul măririi deficitului bugetar, astfel încît nu mai poate fi acoperit prin
procedeele de emisiune monetară.
c. Principiul universalităţii bugetului: aflat într-o interdependenţă strînsă cu principiul
precedent, el impune regula ca bugetul de stat să cuprindă toate veniturile şi toate cheltuielile
statului din fiecare exerciţiu bugetar. Atît din punct de vedere practic, cît şi teoretic, universalitatea
bugetului prezintă atît avantaje, cît şi dificultăţi. Privită din perspectivă politică, un cuprins complet
al veniturilor şi cheltuielilor anuale, oferă posibilitatea de a determina orientarea finaciară de stat
din fiecare an, precum şi exercitarea unui control temeinic asupra practicii bugetare de către puterea
legislativă. Datorită acestui avantaj, prezent şi în cadrul principiului unităţii bugetului, aceste două
principii au fost apreciate îmbinate: ”universalitatea ca un aspect complementar al unităţii bugetului
de stat”. Deficienţa principală a acestui principiu, ţine de proporţiile mari ale bugetului brut, care,
elaborat în conformitate cu acest principiu, cuprinde toate cheltuielile şi veniturile bugetare anuale
de stat, atrăgînd şi necesitatea amplificării evidenţei contabile. Aceste dificultăţi au condiţionat
aplicarea, pe lîngă procedeul bugetului brut, şi pe cel al bugetului net, care cuprinde numai soldul1
rezultat din compensarea veniturilor şi cheltuielilor. Acesta se va înscrie în partea de venituri a
bugetului statului, în cazul cînd partea de venituri a bugetului statului este mai mare decît
cheltuielile, şi în partea de cheltuieli a bugetului statului - cînd are loc fenomenul deficitului
bugetar.
Procedeul bugetului net a fost supus unor mari critici, datorită faptului că permite
camuflarea cuantumurilor băneşti reale fie ale unor venituri, fie ale unor cheltuieli bugetare de stat.
Mai frecvent, acest procedeu a creat condiţii favorabile abuzului aparatului fiscal al statului de a
spori cheltuielile de percepere a impozitelor şi taxelor, abuz protejat prin înscrierea în bugetul
statului numai a produsului net al acestor venituri bugetare principale.
Pornind de la avantajele şi carenţele menţionate mai sus, în multe state s-a recurs la
procedeul bugetului mixt, în care, pentru anumite sectoare sau ramuri de activitate, categorii de
acţiuni, în bugetul statului se înscriu toate veniturile şi toate cheltuielile, iar pentru celelalte ramuri,
se înscriu numai soldurile nete.
d. Principiul echilibrării bugetului de stat: principiul clasic , care a suferit în timp multe
alterări. Este fundamentat pe ideea că cel mai reuşit buget este cel se apropie de deficit, degajînd
însă un excedent simbolic (pornindu-se de la aprecierea că echivalenţa cantitativă a ven. şi
cheltuiel., este semnul unei politici financiare bune.
Din punct de vedere matematic, între veniturile şi cheltuielile publice există trei relaţii
posibile:
1) venituri egale cu cheltuielile (echilibru)
2) venituri mai mari decît cheltuielile (proficit sau excedent)
1
Sold: 1) diferenţa între totalul sumelor înscrise în debitul unui cont şi totalul sumelor înscrise în creditul
aceluiaşi cont; 2) rest de plată la lichidarea unei obligaţii (3 marfă rămasă nevîndută şi care se vinde cu un preţ
redus).

12. 3) venituri care nu acoperă cheltuielile (deficit)
Dacă veniturile nu acoperă cheltuielile, trebuie aplicată o metodă de abordare a deficitului bugetului
public şi a impactului potenţial asupra sistemului economic prin rate mai înalte a dobînzilor sau prin
presiuni inflaţioniste mai mari. Dacă cheltuielile publice sînt finanţate pe baza măririi fiscalităţii,
există un impact politic (revolta contribuabililor), care poate contracara acţiunea guvernului privind
creşterea neraţională a cheltuielilor publice. În cazul finanţării prin împrumut a deficitului bugetar,
există pericolul măririi ratei dobînzilor, ceea ce ar putea afecta creşterea economică a sectorului
privat sau ar amplifica inflaţia.
Concepţia echilibrului bugetar, în prezent, este depăşită, preponderent, datorită modificării
raportului dintre economia liberal-capitalistă şi finaţele publice, din cele mai dezvoltate şi
industrializate state contemporane. Astfel încît, în unele state (Japonia, Suedia, SUA) dificitele
bugetare, care vin în contradicţie cu echilibrul bugetar, se repetă de al un an la altul, cu toate că
produsul social brut sporeşte anual.
Doctrina finanţelor publice a revăzut şi reevaluat difictul bugetar de stat, renunţînd la uzanţa
tradiţională a echilibrării în fiecare an a veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat, folosind
dificetele bugetare ca mijloc de influenţare a dezvoltării economice prin întrebuinţarea de către stat
a unei importante părţi a capitalurilor disponibile pe piaţa internă.
În statele cu economii naţioanle mai puţin prospere, inclusiv şi în R.M., echilibrul bugetar a
rămas un deziderat legiferat.
Art. 11 al legii privind procesul bugetar şi sistemul bugetar, prevede expres echilibrarea
veniturilor şi cheltuielilor. Pentru asigurarea şi menţinerea unui asemenea echilibru, se recurge,
deseori, la aşa mecanisme sau pîrghii, cim este, spre ex. constituirea în etapele prospere ale ciclului
economic a unor fonduri de de rezervă sau de egalizare, care să fie utilizate pentru acoperirea
dificitelor bugetare intrevenite în etapele de declin economic. Aceste acţiuni au la bază alternanţa
etapelor de declin şi de prosperitate ale ciclului economic, care sînt legate, în mare măsură, de
hotărîrile parlamentare de a spori impozitele şi taxele în etapa de prosperitate economică în vederea
constituirii fondurilor băneşti de rezervă, cu care să fie acoperite deficitele bugetare din perioada
declinului economic.
Alte principii, reflectate în Teoria finanţelor publice sînt:
1) Principiul publicităţii bugetului – care este dictat de necesitatea de informare atît
internă, a cetăţenilor proprii, cît şi internaţională despre situaţia finaciară anuală a fiecărui stat.
Datele referitoare la bugetul de stat sînt publicate în M.Of., şi alte mijloace de informare ţi privesc
proporţiile şi cifrele concrete ale veniturilor şi cheltuielilor bugetare, pricipalele categorii de
venituri şi cheltuieli bugetare- date de statistică financiară.
2) Principiul specializării bugetare - presupune înscrierea în bugetele anuale de stat a
veniturilor bugetare pe categorii stabilite în raport cu specificul surselor şi a cheltuielilor pe
categorii care exprimă, în mod clar, destinaţia lor reală.
3) Principiul nonafectaţiunii veniturilor- presupune depersonalizarea veniturilor
bugetare, prin concentrarea lor într-un singur fond bănesc bugetar, care să fie utilizat pentru toate
cheltuielile bugetare, evitîndu-se afectarea unor anumite venituri pentru anumite cheltuieli. Acest
principiu este legat de principiul unicităţii bugetului de stat, deoarece admiterea unor bugete
extraordinare, autonome şi anexe, implică afectarea unor venituri fiecăruia dintre bugetele şi
fondurile băneşti distincte de bugetul statului. Principiul dat este uneori criticat. Regulamentul
financiar al CE permite afectarea unora dintre veniturile bugetului comunitar pentru fonduri băneşti
din care se acordă subvenţii unor colectivităţi.
(1) Sistemul bugetar, care este o parte integrantă a sistemului de finanţe publice ale statului,
constituie bugetul public naţional şi include:
a) bugetul de stat, care cuprinde totalitatea veniturilor şi
cheltuielilor necesare pentru implementarea strategiilor si obiectivelor
Guvernului;
b) bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, care reprezintă bugetele satelor (comunelor),
oraşelor (municipiilor), raioanelor, unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special;

13. {New}[Lit. b) in red. Legii N 482-XV din 04.12.2003]
c) bugetul asigurărilor sociale de stat;
d) fondurile extrabugetare.
TEMA 6: Cuprinsul bugetului de stat şi clasificaţia bugetară a veniturilor şi cheltuielilor
Plan:
1. Partea de venituri a bugetului de stat
2. Partea de cheltuieli a bugetului de stat
3. Clasificaţia bugetară
1. Partea de venituri a bugetului de stat: Cele două componente constante ale
bugetului statului sînt: veniturile şi cheltuielile bugetare. Partea de venituri, conform art. 8 al Legii
cu privire la sistemul bugetar şi procesul bugetar, se constituie, preponderent, din impozite, taxe şi
alte incasări. Baza juridică ce reglementează felurile veniturilor bugetare este complexă şi se află în
continuă evoluţie. Astfel, spre ex., enumerarea surselor veniturilor bugetare este specificată în legea
bugetară anuală, lista impozitelor şi altor contribuţii băneşti obligatorii asemănătoare este asigurată
de C.Fiscal al R.M., veniturile nefiscale sînt fixate de normele juridice ale altor ramuri de drept
(spre ex. veniturile obţinute din activitatea în baza licenţei).
Multitudinea felurilor şi grupelor veniturilor presupune clasificarea lor după diferite criterii:
1) în funcţie de aspectul social-economic:
- venituri parvenite de la persoane juridice cu diferite forme de proprietate;
- veniturile din vînzarea terenurilor şi activelor nemateriale ale statului
- venituri rezultate din activitatea de antreprenoriat şi activitatea economică
externă
- venituri parvenite din cadrul veniturilor proprii ale persoanelor fizice
2) în funcţie de dreptul de proprietate:
- venituri proprii
- venituri parvenite din surse auxiliare
- veniturile rezultate din împrumuturi, la care se recurga în cazul insuficienţei
surselor proprii (creditele bancare)
3) în funcţie de gradul de obligativitate:
- venituri fiscale – realizate din impozite directe şi indirecte, inclusiv majorările de
întîrziere şi amenzile pentru neexecutarea obligaţiilor fiscale .
- venituri nefiscale – sînt cele realizate din activitatea de întreprinzător şi din
proprietate, dividendele aferente cotei de participare a statului în societăţi pe acţiuni,
dobînzile la creditele acordate de la bugetul de stat, Taxele si plăţile administrative.
- Amenzile şi sancţiunile administrative, financiare, penale
- Transferuri de la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale.
Sînt cunoscute două metode de acordare a ajutorului financiar: 1) plăţilor; 2) metoda
susţinerii financiare directe, prin dotaţii, subvenţii, subsidii, credite.

14. Dotaţiile – mijloace bugetare, acordate bugetului de alt nivel al sistemului bugetar, cu titlu
nerambursabil şi fără contraechivalent.
Subvenţiile – mijloace bugetare acordate bugetelor de alt nivel, persoanelor fizice sau
juridice cu titlu nerambursabil şi fără contraechivalent pentru realizarea anumitor obiective.
Subsidiile – mijloace bugetare puse la dispoziţia bugetului de alt nivel, persoanelor fizice
sau juridice, ce presupune o finanţare parţială a unor cheltuieli. Are la bază o participare în cote
părţi la finanţarea unor activităţi de stat sau municipale.
Creditul bugetar – este o formă de finanţare a cheltuielilor bugetare, care presupune
acordarea de mijloace bugetare altui buget, cu titlu rambursabil şi contra echivalent.
Un fenomen negativ ce ţine de echilibrarea veniturilor este deficitul bugetar. În cazul
deficitului bugetar se recurge la următoarele măsuri: 1) în procesul aprobării bugetului se stabileşte
un nivel limită a defcitului bugetar; 2) în cazul depăşirii acestui nivel se introduce mecanismul de
sechestarare a cheltuielilor, care presupune o proporţională micşorare a cheltuielilor bugetare (cu 5,
10, 15 procente lunar), pentru toate compartimentele bugetului; 3) atragerea mijloacelor bugetare
prin folosirea creditelior.
2. Partea de cheltuieli: are un conţinut stabilit şi el conform concepţiei moderne. În acest
sens, principalele categorii de cheltuieli ale bugetului de stat sînt cele pentru Servicii de stat cu
destinaţie generală, Activitate externă, Justiţie, pentru menţinerea ordinii publice şi securitatea
naţională, învăţămînt, Cultură, artă, sport şi acţiuni pentru tineret, Ocrotirea sănătăţii, Asistenţă
socială şi susţinere socială. Fiecare din aceste grupe se divide, la rîndul ei, în anumite categorii
concrete de cheltuieli. Cheltuielile culturale sînt cele mai numeroase, deoarece încep cu
învăţămîntul superior şi mediu şi se continuă cu sănătatea publică, cultură şi artă, protecţia socială şi
alte cheltuieli social-culturale. Este complexă şi categoria cheltuielilor pentru acţiuni economice de
cecetare ştiinţifică, deoarece includ cheltuieli pentru acţiuni şi instituţii de cercetare ştiinţifică,
precum şi finanţări ale anumitor ramuri industriale, precum şi agricultură, silvicultură, mediu
înconjurător, transporturi, comunicaţii etc. Din cuprinsul actual al veniturilor şi cheltuielilor ale
bugetului de stat rezultă că acestui buget îi sînt afectate cele mai importante impozite, taxe, şi alte
venituri care se realizează din ramurile economice, precum şi că din acest buget se efectuează cele
mai importnate cheltuieli de stat social-culturale, economice, pentru organele de stat legisltaive,
executive şi judecătoreşti, pentru ordinea publică etc.
Este important a face deosebirea între cheltuielile statale şi cheltuielile bugetare, acestea din
urmă fiind doar o parte din toate cheltuielile publice ale statului.
Cheltuielile publice pot fi clasificate în funcţie de mai multe criterii:
1) clasificarea cheltuielilor publice în funcţie de utilizarea venitului naţional:
- cheltuieli care reprezintă un avans de venit naţional (capitale) nu sînt cheltuieli
propriu-zise, dar constau în avansarea de venit naţional în vederea obţinerii noilor venituir şi resurse
în viitor (aici se includ cheltuielile pentri investiţii, pentru cercetarea ştiinţifică etc.)
- cheltuieli care reprezintă un consum definitiv de venit naţional cuprinde
cheltuieli de apărare, cele curente ale instituţiilor publice etc.
2) Clasificarea cheltuielilor după caracterul lor, permanent sau incidental (întîmplător):
- cheltuieli ordinare care se efctuează în fiecare an, volumul lor fiind previzibil
- cheltuieli extradordinare (execepţionale) care se efctuează numai în situaţii deosebite.
Articolul 10. Cheltuielile bugetare din Legea cu privire la sistemul bugetar şi procesul bugetar:
(1) Cheltuielile bugetare sint determinate de alocatiile specificate
in legea bugetara anuala.
(2) Cheltuielile includ:
a) fondul de salarii al angajatilor autoritatilor publice;
b) alte cheltuieli operationale ale autoritatilor publice;
c) cheltuielile pentru invatamint, stiinta, cultura si arta,
ocrotirea sanatatii, sport, protectia sociala, protectia mediului
inconjurator;
d) sustinerea unor programe de cercetare stiintifica fundamentala;

15. e) investirea programelor de stat pentru dezvoltarea ramurilor
economiei nationale aprobate de Guvern;
f) transferuri pentru autoritatile administratiei publice locale,
institutiile finantate de la buget, intreprinderile de stat;
g) investirea in infrastructura publica si in fondurile fixe care
apartin Guvernului sau societatii;
h) asigurarea apararii tarii, ordinii publice si a securitatii
nationale;
i) serviciul datoriei de stat;
j) plata cotizatiilor in organisme internationale;
k) implementarea altor strategii si programe guvernamentale in
conditiile legislatiei.
(3) Cheltuielile bugetare nu includ rambursarile sumei de principal
pentru datoria de stat.
Anexa nr.1
Sinteza bugetului de stat
- mii lei -
Denumire
indicator
Capitol/
grup
principal
Total Inclusiv:
componenta
de bază
mijloace
speciale
fonduri
speciale
proiecte
finanţate
din
surse
externe
1 2 3 4 5 6 7
Venituri, total 14658000,0 13087683,2 957277,2 168951,6 444088,0
Venituri (fără
granturi)
100 13482912,0 12356683,2 957277,2 168951,6
Granturi 400 1175088,0 731000,0 444088,0
Cheltuieli, total 14881700,0 12606167,9 957277,2 173195,0 1145059,9
Servicii de stat cu
destinaţie generală
1 1017454,5 708335,4 164362,1 144757,0
Activitate externă 2 267447,6 252492,4 14955,2
Apărare naţională 3 279441,1 245441,1 34000,0
Justiţie 4 288369,9 250319,7 36535,2 1515,0
Jurisdicţie
constituţională
41
4778,9 4778,9
Menţinerea ordinii
publice şi
securitatea
naţională
5 984935,1 898826,8 86108,3
Învăţămînt 6 1580768,2 1029327,6 429699,6 30565,0 91176,0
Ştiinţă şi inovare 7 393600,0 368100,0 25000,0 500,0
Cultură, artă,
sport şi acţiuni
pentru tineret
8 250622,4 242327,6 5294,8 3000,0
Ocrotirea sănătăţii 9 2083296,9 1875892,7 88367,2 119037,0
inclusiv
transferuri către
fondurile
1477200,0 1477200,0

16. asigurării
obligatorii de
asistenţă
medicală
Asigurare şi
asistenţă socială
10 1963132,5 1859581,8 8250,7 86700,0 8600,0
inclusiv
transferuri către
bugetul
asigurărilor
sociale de stat
957231,0 957231,0
Agricultură,
gospodăria
silvică,
gospodăria
piscicolă şi
gospodăria apelor
11 776318,8 549785,9 19070,9 4500,0 202962,0
Protecţia
mediului şi
hidrometeorologie
12 110059,8 31955,8 7000,0 50480,0 20624,0
Industrie şi
construcţii
13 25320,4 25320,4
Transporturi,
gospodăria
drumurilor,
comunicaţii şi
informatică
14 661026,9 484658,9 3128,0 173240,0
Gospodăria
comunală şi
gospodăria de
exploatare a
fondului de
locuinţe
15 258654,6 145113,7 100,0 113440,9
Complexul pentru
combustibil şi
energie
16 172040,3 10430,3 161610,0
Serviciul datoriei
de stat
17 652663,0 652663,0
Completarea
rezervelor de stat
18 49105,5 14905,5 34200,0
Alte servicii
legate de
activitatea
economică
19 162639,6 91340,4 1205,2 450,0 69644,0
Activităţi şi
servicii
neatribuite
grupurilor
principale
20 2966004,0 2930550,0 35454,0
inclusiv:

17. - transferuri către
bugetele
unităţilor
administrativ-
teritoriale din
Fondul de
susţinere
financiară a
teritoriilor
2718500,0 2718500,0
- transferuri cu
destinaţie
specială către
bugetele
unităţilor
administrativ-
teritoriale
155470,0 155470,0
Creditare netă 23 -65980,0 -65980,0
Deficit (-);
excedent (+)
-223700,0 481515,3 -4243,4 -700971,9
Surse de
finanţare
223700,0 -481515,3 4243,4 700971,9
Interne 31200,0 31200,0
Rambursarea
împrumuturilor
acordate de Banca
Naţională a
Moldovei
-118800,0 -118800,0
Mijloace din
vînzarea valorilor
mobiliare de stat
150000,0 150000,0
Externe 366443,9 -341018,0 707461,9
Intrări de
împrumuturi
externe
829461,9 122000,0 707461,9
Rambursări de
împrumuturi
externe
-463018,0 -463018,0
Mijloace din
vînzarea şi
privatizarea
bunurilor
domeniului
public
90000,0 90000,0
Modificarea
soldurilor la
conturi
-263943,9 -261697,3 4243,4 -6490,0
3. Clasificaţia bugetară a veniturilor şi cheltuielilor: veniturile şi cheltuielile se înscriu în
buget respectîndu-se aşa- numita clasificaţie bugetară a veniturilor şi cheltuielilor, avînd la bază

18. principiul specializării bugetare, care presupune precizarea provenienţei fiecărui venit bugetar şi a
destinaţiei specifice a fecărei categorii de cheltuieli bugetare.
Clasificaţia bugetară înseamnă gruparea, numerotarea şi denumirea legală a veniturilor şi
cheltuielilor statului, fiind obligatorie pentru cuprinsul bugetului şi pentru evidenţa contabilă
bugetară de stat.
Potrivit art. 7 al legii privind sistemul bugetar şi procesul bugetar, bugetele se elaborează şi se
execută în baza unui sistem unic de clasificaţie bugetară.
(2) Clasificaţia bugetară include clasificaţia veniturilor bugetare, clasificaţia funcţională,
clasificaţia organizaţională şi clasificaţia economică a cheltuielilor bugetare, după cum
urmează:
I. Venituri clasificaţia veniturilor bugetare grupează veniturile bugetare în baza legislaţiei ce
determină sursele de venituri;
II. Cheltuieli b) clasificaţia funcţională a cheltuielilor bugetare grupează cheltuielile
bugetare ce reflectă utilizarea mijloacelor financiare în scopul implementării funcţiilor de bază ale
statului; ea organizează activităţile guvernului după scopurile lor ( de ex. educaţie, asigurări sociale,
sănătate).
c) clasificaţia organizaţională (administrativă) a cheltuielilor bugetare sistematizează
cheltuielile bugetare pe tipuri de întreprinderi, instituţii, organizaţii şi măsurile ce reflectă
distribuirea alocaţiilor între beneficiarii direcţi de mijloace din buget. Cheltuielile urmează să fie
divizate în secţiuni pentru fiecare minister, departament sau agenţie.
d) clasificaţia economică a cheltuielilor bugetare grupează şi detaliază cheltuielile
bugetare în conformitate cu destinaţia concretă a acestora. Ea face deosebirea între cheltuielile
curente şi cheltuielile de capital.
Sursele interne şi externe de finanţare a deficitului bugetar, precum şi datoria de stat internă
şi externă sînt componente ale clasificaţiilor menţionate.
Clasificaţia bugetară asigură:
a) sistematizarea indicilor bugetari pentru elaborarea, aprobarea şi executarea bugetelor;
b) comparabilitatea internaţională a indicilor bugetari, conţinînd similitudini cu sistemele
de clasificaţie utilizate de organismele financiare internaţionale.
Clasificaţia bugetară se elaborează de Ministerul Finanţelor şi se aprobă prin hotarîre a
Parlamentului.
Tema 7: Procesul bugetar
Plan:
1. Elaborarea proiectului bugetar
2. Aprobarea bugetului de stat
3. Executarea anuală a bugetului de stat
- execuţia părţii de venituri a bugetului de stat
- execuţia de casă a bugetului de stat
- execuţia părţii de cheltuieli a bugetului de stat
1. Elaborarea proiectului bugetar: Procedura bugetară este ansamblul actelor şi
operaţiunilor care se succed anual şi privesc elaborarea, aprobarea şi executarea bugetului statului,
precum şi încheierea exerciţiului bugetar anual. În termenul stabilit de Guvern, Ministerul
Finanţelor prezintă Guvernului proiectul legii bugetare pentru anul bugetar viitor, care include
anexele şi nota explicativă.

19. Diferit de aceasta, în Anglia spere ex., bugetul este elaborat sub îndrumarea cancelarului
tezaurului, iar în SUA, proiectul bugetului federal este întocmit de un serviciu special ce
funcţionează pe lîngă preşedinţia statului.
Pînă la 1 octombrie a fiecărui an, Guvernul prezintă Parlamentului:
a) proiectul legii bugetare pentru anul bugetar viitor şi nota
explicativă;
b) lista modificărilor în legislaţie, care rezultă din proiectul
legii bugetare anuale.
Bazele elaborarii bugetului de stat
Ministerul Finanţelor, în condiţiile art.15 alin.(2), elaborează proiectul bugetului de stat bazat
pe:
a) scopurile prevazute la art.14 :
a) implementarea strategiilor şi obiectivelor economice, sociale şi
de alta natură ale Guvernului;
b) formarea fondurilor băneşti necesare pentru finanţarea acţiunilor
Guvernului;
c) asigurarea echilibrului bugetar necesar pentru menţinerea unei
situaţii macroeconomice stabile a statului;
d) asigurarea administrării efective, calitative şi responsabile a
finanţelor aflate la dispoziţia Guvernului;
e) expunerea în mod explicit a strategiilor şi obiectivelor
Guvernului, care vor fi realizate de buget.
b) sursele de venituri şi destinaţia cheltuielilor;
c) propunerile de cheltuieli detaliate ale autorităţilor publice;
d) propunerile de venituri ale autorităţilor administraţiei publice
locale prezentate in condiţiile titlului III;
e) propunerile privind finanţarea deficitului bugetar, dacă cheltuielile depăsesc veniturile;
f) propunerile privind utilizarea excedentului bugetar, dacă veniturile depăşesc cheltuielile.
Elaborarea estimărilor preliminare de venituri şi cheltuieli de către Ministerul
Finanţelor : Datele economice de bază, necesare pentru elaborarea proiectului bugetului de
stat, se prezintă Ministerului Finanţelor în termenul stabilit de Guvern şi includ în special:
a) prognoza indicatorilor macroeconomici şi sociali pe anul bugetar
viitor, care este determinată, elaborată şi prezentată de Ministerul Economiei;
b) prognoza indicatorilor şi cerinţelor bugetului asigurărilor sociale de stat, care este
determinată, elaborată şi prezentată de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.
Banca Naţională a Moldovei determină, elaborează şi prezintă prognoza balanţei de
plăţi, a creditelor, a obligaţiunilor externe şi a altor indicatori ce caracterizează politica monetar-
creditară a statului.
În temeiul acestor date şi al altei informaţii relevante, Ministerul Finanţelor
determină totalurile estimărilor preliminare de venituri şi cheltuieli pentru bugetul de stat.
Autorităţile publice prezintă Ministerului Finanţelor propuneri de buget, la data stabilită de
ministrul finanţelor. Propunerile de buget ale autorităţilor publice, structura şi conţinutul cărora
se determină de Ministerul Finanţelor, includ:
a) veniturile şi cheltuielile realizate în anul bugetar precedent;
b) veniturile şi cheltuielile estimate pentru anul bugetar curent;
c) veniturile şi cheltuielile estimate pentru anul bugetar viitor;
d) veniturile şi cheltuielile estimate pentru cel puţin un an după anul bugetar viitor;
e) justificările cerinţelor referitoare la estimările preliminare de venituri şi cheltuieli
distribuite de Ministerul Finanţelor şi rezultatelor estimate ale programelor incluse în aceste
cerinţe.

20. Deciziile Ministerului Finanţelor referitoare la partea de venituri şi la partea de
cheltuieli ale bugetului pentru anul bugetar viitor se transmit autorităţilor publice la data stabilită
de ministrul finanţelor. În temeiul informaţiei primite, autoritatile publice reexaminează
propunerile lor de buget şi le prezintă din nou Ministerului Finanţelor la data stabilită de Ministrul
finanţelor. Dacă autorităţile publice nu sînt de acord cu deciziile specificate, divergenţele
existente se soluţionează în ultimă instanţă de Guvern.
Datorită posibilităţilor Ministerului Finanţelor de a cere modificarea veniturilor şi
cheltuielilor propuse pentru cerinţe de echilibru financiar,
Pentru elaborarea proiectului bugetului de stat, Ministerul Finanţelor poate solicita
orice informaţie adiţională, ce este asigurată în mod obligatoriu de către autorităţile publice.
În etapa de elaborare a proiectului bugetului de stat este importantă evaluarea şi calculul
veniturilor şi cheltuielilor bugetare, precum şi metodele aplicate în acest scop. Cele mai des utilizate
metode sînt evaluarea directă şi reportarea cu anumite majorări a veniturilor din anul precedent.
Metoda evaluării directe : se aplică cu preferinţă pentru estimarea impozitelor directe pe
veniturile cetăţenilor şi pe profiturile altor subiecţi de drept.
Metoda reportării veniturilor din anul precedent cu anumite majorări : este bazată pe
stabilirea proporţiei cu care se majorează cuantumul veniturilor reportate; deci tot pe baza unei
estimări reale a evoluţiei probabile a veniturilor şi a consumurilor supuse impozitelor directe şi
indirecte.
În practica bugetară din statele contemporane se aplică şi metode moderne evoluate – de
raţionalizare a opţiunilor bugetare. Ele sînt bazate pe analize de cost şi eficacitate, de cost şi
avantaje ale cheltuielilor publice, pe studii prospective cu soluţii altenative, etc.
Estimările preliminare se transmit autorităţilor publice de către Ministerul Finanţelor la
data stabilită de Ministrul finanţelor.
În definitivarea procedeelor expuse, Ministerul Finanţelor elaborează proiectul legii bugetare
anuale, care cuprinde anexele, şi îl prezintă Guvernului împreună cu nota explicativă.
Anexele proiectului legii bugetare anuale includ:
a) veniturile şi cheltuielile estimate pentru anul bugetar viitor;
b) veniturile şi cheltuielile estimate pentru cel puţin un an după anul bugetar viitor;
c) datele adiţionale, prevazute de legea bugetară anuală.
Nota explicativă la proiectul legii bugetare anuale include prognoze, precum şi următoarele
strategii ale Guvernului:
a) strategiile de dezvoltare socială şi economică;
b) strategiile politicii bugetar-fiscale;
c) strategiile datoriei de stat;
d) strategiile de sprijin financiar;
e) strategiile relaţiilor bugetului de stat cu bugetele unităţilor administrativ-teritoriale.
2.Aprobarea bugetului de stat: Datorită importanţei primordiale a bugetului de stat,
aprobarea lui este rezervată parlamentelor în toate statele contemporane. Această aprobare implică
o anumită procedură de examinare şi adoptare a legii bugetare anuale.
a) Prezentarea proiectului legii bugetare anuale Parlamentului
Guvernul prezintă Parlamentului pînă la 1 octombrie a fiecarui an proiectul legii bugetare anuale.
Proiectul legii bugetare anuale include anexele şi este însoţit de nota explicativă. Adiţional la
proiectul legii bugetare anuale, Ministerul Finanţelor prezintă calculele veniturilor şi cheltuielilor
bugetare.
Proiectul legii bugetare anuale este examinat de Curtea de Conturi, care prezintă Parlamentului
un aviz la data stabilită de acesta.
b) Examinarea proiectului legii bugetare anuale în comisiile Parlamentului
Comisiile permanente ale Parlamentului examinează proiectul legii bugetare anuale în
condiţiile stabilite de Parlament. La data stabilită de Parlament, comisiile permanente prezintă
avizele la proiectul legii bugetare anuale Comisiei pentru buget şi finanţe. În baza avizelor

21. comisiilor permanente şi a propriei sale examinări, Comisia pentru buget şi finanţe întocmeste
raportul şi lista de recomandări asupra proiectului legii bugetare anuale şi le prezintă
Parlamentului la data stabilită de acesta.
c) Examinarea proiectului legii bugetare anuale în Parlament
Parlamentul examinează proiectul legii bugetare anuale, de regulă, în trei lecturi. În fiecare
lectură Parlamentul examinează proiectul legii bugetare anuale şi nota explicativă.
Legea bugetară anuală poate fi adoptată şi în a doua lectură, (cu condiţia examinării
chestiunilor, prevăzute la art.30).
Examinarea în prima lectură: În decursul primei lecturi, Parlamentul audiază raportul
Guvernului şi coraportul Comisiei pentru buget şi finanţe asupra proiectului legii bugetare anuale
şi examinează:
a) direcţiile principale ale politicii bugetar-fiscale;
b) concepţiile de bază ale proiectului.
Parlamentul aprobă, în prima lectură, proiectul legii bugetare anuale şi îl remite Comisiei pentru
buget şi finanţe pentru pregătirea de examinare în a doua lectură. În caz de respingere,
Parlamentul stabileşte un termen pentru îmbunătaţire şi prezentare repetată a proiectului legii
bugetare anuale în prima lectură.
Examinarea în a doua lectură: În decursul lecturii a doua, Parlamentul, la prezentarea Comisiei
pentru buget şi finanţe, examinează:
a) veniturile estimate sub formă de calcule şi structura lor;
b) cheltuielile estimate, structura şi destinaţia lor;
c) deficitul sau excedentul bugetului de stat.
Parlamentul aprobă, în a doua lectură, proiectul legii bugetare anuale şi îl remite Comisiei pentru
buget şi finanţe pentru pregatirea de examinare în a treia lectură. În caz de respingere,
Parlamentul stabileşte un termen pentru îmbunătaţire şi prezentare repetată a proiectului legii
bugetare anuale în a doua lectură.
Examinarea în a treia lectură: În decursul lecturii a treia, Parlamentul, la prezentarea
Comisiei pentru buget şi finanţe:
a) examinează alocaţiile detaliate pentru autorităţile publice;
b) stabileşte alocaţiile care vor fi finanţate în mod prioritar;
c) examinează alte detalieri din legea bugetară anuală.
d) Pînă la 5 decembrie a fiecărui an, Parlamentul adoptă legea bugetară anuală.
Dacă Parlamentul nu reuşeşte să dezbată proiectul de lege şi să voteze legea bugetară anuală
pînă la începutul exerciţiului financiar următor, în teoria şi practica finanţelor publice s-au
configurat două variante: cea a aprobării unor douăsprezecimi bugetare provizorii şi cea a
încredinţării Guvernului să îndrume execuţia bugetară conform cifrelor şi veniturilor din exerciţiul
bugetar anterior. Art. 38 al Legii cu privire la sistemul bugetar şi procesul bugetar reglementează
prima variantă.
4. Executarea anuală a bugetului de stat: presupune acte şi operaţiuni de realizare a
veniturilor şi de efectuare a cheltuielilor prevăzute de legea bugetară anuală, precum şi execuţia de
casă cu operaţiuni de încasare, păstrare şi eliberare a fondurilor băneşti (ele fiind numite şi
operaţiuni de trezorerie). Pentru operaţiunile de execuţie a bugetului statului se face distincţie între
funcţionarii învestiţi cu atribuţii de conducere – numiţi ordonatori de credite; şi cea de-a doua
categorie de funcţionari cuprinde contabilii cu atribuţii specifice executive.
Responsabilitatea pentru executarea bugetului de stat revine Guvernului.
În termen de 10 zile după adoptarea legii bugetare anuale, Ministerul Finanţelor:
a) solicită de la autorităţile publice centrale planurile de finanţare ale acestora, precum şi ale
instituţiilor subordonate;
b) întocmeşte repartizări lunare ale veniturilor prevăzute de legea
bugetară anuală şi de alte acte legislative.
În termen de 45 de zile după publicarea legii bugetare anuale, Ministerul Finanţelor aprobă
repartizarea lunară a veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat conform Clasificaţiei bugetare.

22. Ministerul Finanţelor poate aproba alocaţii pentru fiecare program guvernamental.
Repartizarea lunară se semnează de ministrul finanţelor sau de o persoană autorizată din
Ministerul Finanţelor, care aprobă cererea de cheltuieli pentru un scop specific.
Nici o autoritate publică nu poate efectua cheltuieli fără
autorizaţia semnată de ministrul finanţelor sau de persoana autorizată din Ministerul Finanţelor.
Adiţional la repartizarea lunară menţionată, Ministerul Finanţelor, printr-o autorizaţie
adăugătoare, poate plasa oricare alte condiţii pentru efectuarea cheltuielilor de către autorităţile
publice, dacă aceste condiţii corespund prevederilor legii bugetare anuale şi altor acte legislative.
Regulamentul privind statutul
drepturile şi obligaţiunile ordonatorilor de credite se aproba de
Ministerul Finantelor.
a) execuţia părţii de venituri a bugetului de stat: scopul execuţiei părţii de venituri a
bugetului este realizarea integrală şi în termenele legale stabilite a veniturilor prevăzute în legea de
aprobare a fiecărui buget anual. De realizarea acestui obiectiv depinde şi realizarea părţii de
cheltuieli programate pe acelaşi exerciţiu bugetar şi deci premisa execuţiei conforme a întregului
buget.
Pentru execuţia părţii de venituri sînt stabilite anumite cerinţe sau reguli:
1) de legalitate – ce ţine de urmărirea încasării numai a impozitelor, taxelor şi celorlalte
venituri cuprinse în sinteza veniturilor anuale şi specificate în anexele fiecărei legi bugetare.
2) cerinţa de stabilire, calcul şi plată conformă a fiecărui impozit, taxă, ori altă formă de
venit bugetar. În acest sens, realizarea conformă a veniturilor bugetului de stat este îndrumată şi
controlată atît de Ministerul Finananţelor prin direcţiile de specialitate fiscală, cît şi de organele de
control financiar. Stabilirea şi incasarea impozitelor şi veniturilor directe, a impozitelor şi
veniturilor indirecte, ca şi a veniturilor bugetare care se realizează ca plăţi ocazionale se
caracterizează prin anumite particularităţi.
1) conformitatea tuturor actelor şi operaţiunilor de declarare a veniturilor şi bunurilor
impozabile, inclusiv de evaluare temeinică a veniturilor şi bunurilor impozabile
2) conformitatea includerii impozitelor şi taxelor indirecte în preţuri şi tarife, ca şi
conformitatea calculului, reţinerii şi plăţii impozitului pe salarii, etc.
3) majorările de întîrziere, precum şi alte măsuri coercitive ce ţin de recuperarea creanţelor
bugetare devenite restante
Toate veniturile stabilite prin lege se acumulează la contul trezorerial în ordinea colectării.
Toate veniturile neincasate pînă la 31 decembrie se incasează în contul bugetului pe anul viitor.
b) execuţia de casă a bugetului de stat: toate operaţiunile de încasare, păstrare şi
eliberare a fondurilor băneşti bugetare, legate de execuţia părţii de venituri şi execuţia părţii de
cheltuieli poartă denumirea de operaţiuni de trezorerie, (în trecut de casierie). Acestea sînt date în
competenţa instituţiei financiare a statului Trezoreria de stat: - unitate structurală a Ministerului
Finanţelor, constituită din Trezoreria Centrală şi trezoreriile teritoriale, care exercită executarea de
casă a bugetului de stat şi a bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, administrarea mijloacelor
valutare a fondurilor şi mijloacelor extrabugetare, precum şi a fondurilor cu destinaţie specială.
Operaţiunile execuţiei de casă a bugetului statului specifice şi principale sînt incasarea
veniturilor bugetare, păstrarea fondurilor băneşti realizate din veniturile încasate pînă la scadenţa
cheltuielilor bugetare şi eliberarea fondurilor băneşti necesare efectuării acestor cheltuieli conform
normelor privind execuţia părţii de cheltuieli a bugetului statului.
Concomitent cu aceste activităţi, Trezoreria de stat efectuează şi aşa acţiuni: constituirea de
depozite băneşti ale persoanelor fizice şi juridice, operaţiuni financiare în folosul unor organe de
stat sau instituţii publice, precum şi controlul financiar preventiv asupra incasării conforme a
veniturilor bugetare, asupra utilizării fondurilor băneşti alocate, ca şi asupra constituirii şi utilizării
legale a mijloacelor băneşti extrabugetare sau a fondurilor speciale ale instituţiilor publice.

23. Ministerul Finanţelor poate angaja băncile, care activează pe teritoriul Republicii
Moldova, în calitate de agenţi pentru efectuarea operaţiunilor ce ţin de executarea de casă a
bugetului. În realizarea funcţiilor prezentate, Ministerul Finanţelor este responsabil de:
a) asigurarea evidenţei stricte a veniturilor în baza încasărilor efective în ordinea colectării;
b) efectuarea de cheltuieli, în caz de existentă a autorizaţiei,
c) administrarea veniturilor şi cheltuielilor prin conturi distincte bazate pe Clasificaţia bugetară;
d) asigurarea serviciului datoriei de stat;
e) efectuarea în contul autoritaţilor publice a oricăror altor operaţiuni financiare prevazute
în legea bugetară anuală şi în alte acte legislative.
La data de 31 decembrie a fiecărui an, Ministerul Finanţelor închide toate conturile deschise în
decursul anului bugetar curent, pentru a întocmi raportul anual.
b) execuţia părţii de cheltuieli a bugetului de stat: este nemijlocit legată de aşa-
numitele alocaţii, care sînt mijloacele aprobate în bugetele de toate nivelurile pentru efectuarea de
cheltuieli, cu respectarea dispoziţiilor legale.
În limita lor se efectuează cheltuieli şi ele nu pot fi depăşite. Întîlnite, uneori, şi cu denumirea de
”credite bugetare”, alocaţiile sînt, cu toate acestea, diferite de de creditele sau împrumuturile
propiu-zise. Creditele propriu-zise sînt relaţii contractuale în cadrul cărora o persoană dă celeilalte
anumite sume de abni ori alte bunuri cu condiţia de a i le restitui cu dobîndă; alocaţiile sînt drepturi
băneşti ale instituţiilor şi organizaţiilor finanţate din bugetul statului, care, după aprobarea acestui
buget, trebuie acordate beneficiarilor de către organele administraţiei finanţelor de stat. Alocaţiile
bugetare se primesc de către beneficiari, în cadrul unei proceduri specifice de deschidere,
repartizare şi utilizare a lor pe baza actelor săvîrşite de către ordonatorii de credite sau executori de
buget.
Ordonatorii de credite sînt persoane fizice învestite cu dreptul de a dispune asupra
alocaţiilor bugetare în virtutea funcţiei ce o au în conducerea unei instituţii publice sau organ de
stat.
În raport cu locul instituţiilor publice şi al organelor de stat finanţate din bugetul statului în
cadrul administraţiei de stat, ordonotorii de credite sînt principali, secundari şi terţiari.
Toţi ordonatorii de credite răspund pentru respectarea dispoziţiilor legale privind utilizarea
alocaţiilor bugetare, ca de altfel, şi a dispoziţiilor privind veniturile bugetare, avînd obligaţia
primordială de a urmări folosirea cu eficienţă a sumelor de bani primite din bugetul statului,
păstrarea integrităţii bunurilor organului sai instituţiei pe care o conduc, ca şi întocmirea conformă a
evidenţei contabile şi prezentarea la termen a dărilor de seamă contabile asupra execuţiei bugetare.
Ordonatori principali sînt miniştrii şi conducătorii celorlalte organe centrale de stat, avînd
competenţa de a cere de la Ministerul Finanţelor deschiderea alocaţiilor cuvenite organelor pe care
le conduc şi instituţiilor subordonate, de a repartiza alocaţiile destinate instituţiilor sau organelor
subordonate şi de a aproba efectuarea cheltuielilor din bugetul ministerului sau organului pe care îl
conduce (ei pot delega dreptul lor înlocuitorilor sau altor persoane cu funcţie de conducere).
Ordonatorii secundari funcţionează în ramuri administrative în care există două categorii de
instituţii publice cu personalitate juridică şi buget propriu, în raporturi de subordonare ierarhică,
astfel încît conducătorii primelor dintre aceste categorii de instituţii sînt ordonatori secundari cu o
competenţă asemănătoare celei a ordonatorilor principali (cu deosebirea că ei primesc alocaţii de la
ordonatori principali, pe cînd aceştea de la Ministerul Finanţelor).
Ordonatori terţiari sînt conducători ai instituţiilor publice cu personalitate juridică şi buget
propriu care au doar îndrituirea de a aproba efectuarea cheltuielilor din alocaţiile pe care le primesc
de la ordonatorii principali sau secundari.
Procedura folosirii alocaţiilor: începe cu deschiderea acestor alocaţii de către Ministerul
Finanţelor, care la cererea ordonatorilor principali, dispune trecerea sumelor de bani reprezentînd
alocaţiile din bugetul statului în conturile ordonatorilor principali de credite. Din alocaţiile date,
executorii principali repartizează şi transmit alocaţiile bugetare cuvenite ordonatorilor secundari, iar
aceştea-ordonatorilor terţiari.

24. Utilizarea alocaţiilor bugetare este admisă în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate şi
nu pot fi utilizate pentru finanţarea cheltuielilor altui ordonator principal şi nici sumele de bani
utilizate pentru cheltuielile altui capitol al clasificaţiei bugetare. Nerespectarea acestor dispoziţii
constituie încălcări ale disciplinei bugetare.
Utilizarea alocaţiilor şi efectuarea cheltuielilor presupune o serie de etape:
1) angajarea cheltuielilor- act generator al fiecărei cheltuieli bugetare, care poate lua forma
unei dispoziţii legale de a se plăti o indemnizaţie, salarii etc., contractul de cumpărare a unor
materiale, contractul de angajare a unor lucrări, de reparaţie ale clădiriloretc.
2) constatarea lichidităţii este operaţiunea de verificare a realităţii fiecărei cheltuieli, de
verificare şi definitivare a cuantumului bănesc al fiecărei cheltuieli (implică verificarea dreptului de
a primi sumele de bani şi necesitatea acestora).
3) ordonanţarea cheltuielilor este actul administrativ-finaciar prin care funcţionarul
competent dispune plata sumei de bani în folosul subiectului de drept beneficiar al fiecărei cheltuieli
4) plata sumelor de bani – procedura de întrebuinţare a alocaţiilor prin numerar, mandat
poştal, decontare fără numerar etc.
Evidenţa execuţiei bugetului de stat: execuţia bugetului de stat este dirijată şi controlată
cu ajutorul evidenţei contabile. Ea are menirea să înregistreze şi să sintetizeze în principal datele
privind veniturile şi cheltuielile bugetelor tuturor organelor şi instituţiilor publice finanţate din
bugetul statului, precum şi operaţiunile de trezorerie ale execuţiei acestui buget.
Înregistrarea contabilă a veniturilor şi cheltuielilor, ca şi a încasărilor şi plăţilor în numerar
se efectuează permanent, zilnic, cu ajutorul unor fişe contabile, pe cînd sinteza acestor înregostrări
se efectuează numai periodic, prin balanţe contabile lunare şi prin bilanţuri şi dări de seamă
contabile trimestriale şi anuale.
Înscrisurile de evidenţă contabilă întocmite în cursul exerciţiului bugetar oferă ordonatorilor
de credite posibilitatea de a cunoaşte necesitatea şi modul de întrebuinţare a alocaţiilor bugetare. În
cazurile cînd se constată modificări ale necesităţilor de alocaţii, renunţarea legală la anumite
activităţi, desfiinţarea unor instituţii beneficiare de alocaţii, ordonatorii principali sînt obligaţi să
propună Ministerului Finanţelor anularea alocaţiilor devenite disponibile.
Cu ajutorul datelor contabile despre realizarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor bugetare
se formulează de către Ministerul Finanaţelor concluziile periodice privind veniturile şi cheltuielile.
Conform Art. 43 al Legii cu privire la sistemul bugetar şi procesul bugetar la sfîrşitul fiecărui
an bugetar, Ministerul Finanţelor întocmeşte un raport despre executarea bugetului de stat, care
este prezentat Guvernului şi Parlamentului pînă la data de 1 mai a anului urmatăr anului de
gestiune.
(2) Structura raportului se stabileşte de ministrul finanţelor.
(3) Raportul despre executarea bugetului de stat pe anul de gestiune
se examinează şi se aprobă de către Parlament.
Pentru cunoaşterea şi aprecierea situaţiei financiare a statului se precizează excedentul sau
deficitul bugetar rezultat din compensarea veniturilor realizate cu cheltuielile efectuate.
Articolul 42. Deficitul si excedentul bugetar in legea bugetara anuala
(1) Orice decizie de a majora deficitul bugetar sau de a reduce
excedentul bugetar se realizeaza printr-o modificare separata la legea
bugetara anuala, cu conditia sa fie conforma obligatiunilor interne si
externe ale Republicii Moldova.
(2) Orice modificare a deficitului bugetar in legea bugetara anuala
este insotita de o decizie a Parlamentului privind modificarea altor
acte legislative, ce tin de modul de finantare a deficitului majorat, in
conformitate cu art.131 alin.(5) al Constitutiei.
(3) In caz de excedent bugetar, Parlamentul la propunerea Guvernului
decide in ce masura si in ce scopuri se va utiliza acesta.

25. catre banci.
(5) Se interzice dezafectarea incontestabila a resurselor financiare
din conturile bancare ale Trezoreriei de Stat.
(6) Titlurile executorii si documentele de plata ce tin de
dezafectarea incontestabila a mijloacelor banesti de la bugetul de stat
se vor transmite spre executare Trezoreriei Centrale.
(7) Titlurile executorii si documentele de plata ce tin de
dezafectarea incontestabila a mijloacelor banesti de la bugetele
unitatilor administrativ-teritoriale se vor transmite spre executare
trezoreriilor teritoriale respective.
Articolul 36. Inchiderea alocatiilor
(1) Toate alocatiile se inchid la finele anului bugetar.
(2) Daca anumite cheltuieli sint stabilite pentru un termen ce
depaseste un an, sumele necesare sint prevazute in legile bugetare
anuale ulterioare.
(3) Eventualele disponibilitati ramase neutilizate la finele anului
bugetar pot fi realocate in anul bugetar viitor.
Articolul 37. Utilizarea fondului de rezerva
(1) Fondul de rezerva se utilizeaza de Guvern, in baza
regulamentului aprobat de Parlament, in cazuri justificate de utilizare
a mijloacelor bugetare potrivit dispozitiilor legale pentru finantarea
unor actiuni sau sarcini noi intervenite pe parcursul anului.
(2) Mijloacele din fondul de rezerva se aloca numai in baza
deciziilor Guvernului, emise sub forma de hotariri, cu indicarea
destinatiei, beneficiarului si sumei concrete in moneda nationala.
(3) Deciziile Guvernului privind alocarea mijloacelor din fondul de
rezerva se contrasemneaza de ministrul finantelor.
Articolul 38. Finantarea cheltuielilor in caz daca legea bugetara
anuala nu este adoptata si publicata pina la 31 decembrie
(1) Daca legea bugetara anuala nu este adoptata si publicata pina la
31 decembrie, finantarea cheltuielilor pentru anul curent se efectueaza
lunar in marime de a douasprezecea parte din suma cheltuielilor
prevazute pentru anul bugetar precedent.
(2) Ministerul Finantelor poate propune Guvernului, iar Guvernul
Parlamentului, efectuarea oricaror cheltuieli aditionale, in cazul cind
legea bugetara anuala nu este adoptata pina la 31 decembrie si in
situatii exceptionale (calamitati naturale sau razboi). Daca Parlamentul
aproba propunerea Guvernului sau nu intreprinde nici o actiune in decurs
de 15 zile lucratoare de la prezentarea propunerilor, cheltuielile
aditionale se efectueaza.
(3) Orice alocatii, efectuate conform prevederilor alin.(2), se
considera nule odata cu adoptarea legii bugetare anuale.
Articolul 39. Blocarea cheltuielilor
(1) Daca in procesul executarii bugetului de stat sporeste nivelul
deficitului, Ministerul Finantelor poate bloca cheltuieli in cuantum
suficient pentru mentinerea nivelului deficitului aprobat prin legea
bugetara anuala.
(2) Blocarea cheltuielilor se efectueaza prin reduceri proportionale
lunare ale tuturor cheltuielilor, cu exceptia celor de la articolele sau
capitolele scutite de blocare prin legea bugetara anuala.

26. (3) Ca exceptie de la prevederile alin.(2), Ministerul Finantelor
poate propune Guvernului, iar Guvernul Parlamentului, blocari care nu
sint reduceri lunare ale tuturor cheltuielilor. Daca Parlamentul aproba
propunerea Guvernului sau nu intreprinde nici o actiune in decurs de 15
zile lucratoare de la prezentare, blocarea propusa produce efect.
(4) In functie de evolutia incasarii veniturilor in bugetul de stat,
Ministerul Finantelor poate modifica, cu 5 zile pina la sfirsitul lunii
curente, estimarile de cheltuieli pentru perioada gestionara ulterioara,
punind la curent autoritatile publice respective.
Articolul 40. Rectificarea bugetului de stat
In caz de necesitate, Ministerul Finantelor prezinta Guvernului, iar
Guvernul Parlamentului, un proiect de rectificare a legii bugetare
anuale. Rectificarea include:
a) estimari revizuite de venituri, de cheltuieli obligatorii
(inclusiv serviciul datoriei de stat) si de deficit sau de excedent
rezultant;
b) estimari revizuite de rambursari ale sumei de principal asupra
datoriei de stat;
c) repartizarea soldurilor de mijloace banesti constituite in urma
executarii bugetului in anul bugetar precedent;
d) estimari si descrieri revizuite, daca acestea exista, la anexele
si nota explicativa prevazute in art.23.
Articolul 41. Alocatii aditionale in cazul rectificarii bugetului de
stat
(1) Autoritatile publice pot inainta Ministerului Finantelor cereri
pentru alocatii aditionale in decursul anului bugetar.
(2) Fiecare cerere trebuie sa includa o justificare pentru
cheltuielile aditionale si propuneri de compensari sub forma de venituri
majorate sau cheltuieli reduse.
(3) Ministerul Finantelor examineaza cererea de cheltuieli
aditionale si, in caz de acceptare a cererii, propune Guvernului sa
aprobe o alocatie aditionala pentru cheltuielile solicitate si
propunerile de compensare a acestora.
(4) Guvernul, in caz de acceptare a propunerii Ministerului
Finantelor, propune Parlamentului sa aprobe alocatii aditionale pentru
cheltuielile solicitate si propunerile de compensare a acestora sub
forma de modificari la legea bugetara anuala si, daca este necesar, la
alte acte legislative.
(5) Parlamentul examineaza modificarile propuse de Guvern si
intreprinde una din urmatoarele actiuni:
a) respinge modificarile pentru cheltuieli aditionale;
b) aproba modificarile pentru cheltuieli aditionale, precum si
propunerile de compensari sub forma de venituri majorate sau cheltuieli
reduse;
c) aproba modificarile pentru cheltuieli aditionale, cu modificarea
concomitenta a nivelului deficitului sau a excedentului bugetar.
TEMA 8: Finanţele publice locale
Plan:
1. Sistemul finanţelor publice locale. Principiile autonomiei financiare ale unităţilor
administrativ-teritoriale
2. Veniturile unităţilor administrativ-teritoriale

27. 3. Partea de cheltuieli ale unităţilor administrativ-teritoriale
4. Procesul bugetar local
1. Sistemul finanţelor publice locale. Principiile autonomiei financiare ale unităţilor
administrativ-teritoriale:
Finanţele publice locale fac parte integrantă din sistemul finanţelor publice naţionale şi includ:
1) bugetele raioanelor, constituite din:
a) bugetul raional, care reprezintă totalitatea veniturilor şi cheltuielilor necesare exercitării
funcţiilor ce sînt în competenţa raionului conform legislaţiei şi a funcţiilor suplimentare
delegate de Guvern;
b) bugetele locale - bugetele satelor (comunelor), oraşelor (municipiilor) din componenţa
raionului;
2) bugetul unitaţii teritoriale autonome cu statut juridic special, constituit din:
a) bugetul central al unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special, care reprezintă
totalitatea veniturilor şi cheltuielilor necesare exercitării funcţiilor ce sînt în competenţa
unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special conform legislaţiei şi a funcţiilor
suplimentare delegate de Guvern;
b) bugetele locale - bugetele satelor (comunelor), oraşelor (municipiilor) din componenţa
unităţii autonome cu statut juridic special;
3) bugetul municipiului Bălţi, constituit din:
a) bugetul municipal, care reprezintă totalitatea veniturilor şi cheltuielilor necesare
exercitării funcţiilor ce sînt în competenţa municipiului conform legislaţiei şi a funcţiilor
suplimentare delegate de Guvern;
b) bugetele locale - bugetele satelor (comunelor) din componenţa municipiului Bălţi;
4) bugetul municipiului Chişinău, constituit din:
a) bugetul municipal, care reprezintă totalitatea veniturilor şi cheltuielilor necesare
exercitării funcţiilor ce sînt în competenţa municipiului conform legislaţiei şi a funcţiilor
suplimentare delegate de Guvern;
b) bugetele locale - bugetele satelor (comunelor) şi ale oraşelor din componenţa municipiului
Chişinău;
5) fondurile extrabugetare ale unităţilor administrativ-teritoriale.
(2) Bugetul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale include bugetele instituţiilor publice
finanţate, integral sau parţial, de la bugetul respectiv.
Dacă se guvernează bine de la distanţă, se administrează bine doar de aproape, iar transferul
de atribuţii administrative către colectivităţile locale şi autorităţile acestora trebuie să fie asigurat cu
finanţarea necesară, fie din resursele pe care autorităţile locale le percep direct sau le primesc de la
autoritatea ierarhic superioară, în vederea îndeplinirii sarcinilor care le-au fost atribuite prin lege.
Fundamentul autonomiei locale este autonomia financiară. Descentralizarea financiară
înseamnă delimitarea împuternicirilor între Guvernul central şi autorităţile locale, punerea la
dispoziţia autorităţilor locale a veniturilor necesare pentru exercitarea funcţiilor ce le revin,
stabilitatea financiară a fecărui teritoriu.
Elementele autonomiei financiare2
:
1. Resursele financiare ale autorităţilor admnistraţiei publice locale trebuie să fie
proporţionale cu competenţele prevăzute de Constituţie sau de lege
2. Cel puţin o parte din resursele finaciare ale autorităţilor administraţiei publice locale
trebuie să provină din taxele şi impozitele locale, al căror nivel acestea au competenţa să-l
stabilească în limitele legale
3. Unităţile adm-terit cu o situaţie mai grea financiară necesită instituirea de proceduri de
egalizare (nivelare) sau de măsuri echivalente, destinate să corecteze efectele repartiţiei inegale a
2
Formulate după Carta Europeană a Autonomiei Locale, art. 9 „Resursele financiare ale autorităţilor administraţiei
publice locale”, în vigoare pentru RM de la 1 februarie 1998.

28. resurselor potenţiale de finanţare, precum şi a sarcinilor fiscale care le suportă, însă acestea nu
trebuie să stingherească libertatea autorităţilor admnistraţiei publice locale
4. Subvenţiile alocate unităţilor adm-terit trebuie, pe cît posibil, să nu fie destinate finanţării
unor proiecte specifice. Alocarea lor nu trebuie să aducă atingere libertăţii fundamentale a
politicilor autorităţilor adm. publice locale
5. Autorităţile unit. adm-terit urmează să-şi stipuleze măsurile prioritare care urmează a fi
finaţate de la bugetele unit. Adm-terit
6. Guvernul va putea delega unele din funcţiile sau atribuţiile sale pentru a fi exercitate de
către autorităţile locale care, urmează a fi recompensate cu resurse finaciare de la bugetul
guvernului
7. Resursele financiare acumulate de către autorităţile locale nu sînt accesibile pentru
Guvern şi insuficienţa de resurse finaciare pentru propriile necesităţi nu se compensează de la
bugetul de Stat
8. Autorităţile adm. publice locale pot crea fonduri de rezervă şi pot aproba regulamente
privind utilizarea acestor fonduri
9. La baza bugetelor unit. Adm-ter este pus principiul echilibrului bugetar (balanţa
bugetară). Conform acestui principiu, autorităţile publice au dreptul de a aproba şi efectua cheltuieli
numai în limita resurselor financiare disponibile
10. Autorit. Sînt obligate să menţină disciplina financiară în teritoriu
2. Veniturile unităţilor administrativ-teritoriale:
Veniturile bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale se constituie din impozite, taxe, alte
venituri prevăzute
de legislaţie şi se formează din:
a) venituri proprii ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, ce se formează din
impozitele şi taxele locale, prevazute pe fiecare teritoriu în parte, în conformitate cu Codul fiscal
şi cu Legea privind taxele locale, şi se virează direct şi integral la bugetele respective;
b) incasări de mijloace speciale obţinute din executarea lucrărilor, prestarea serviciilor sau
din alte activităţi desfăşurate contra plată de catre instituţiile publice finanţate de la buget;
c) defalcări, conform normativelor procentuale stabilite prin legea bugetară anuală, de la
veniturile generale de stat. Pentru bugetele locale, aceste normative sînt stabilite anual de către
consiliul raional, Adunarea Populară a unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special,
consiliul municipal Bălţi şi consiliul municipal Chişinău;
d) impozitul pe bunurile imobiliare conform normativelor procentuale aprobate de către
autorităţile reprezentative şi deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul al
doilea;
e) transferuri de la bugetul de stat la bugetele raionale, bugetul central al unităţii teritoriale
autonome cu statut juridic special, bugetul municipal Bălţi şi bugetul municipal Chişinău şi
transferuri de la bugetele raionale, bugetul central al unităţii teritoriale autonome cu statut
juridic special, bugetul municipal Bălţi şi bugetul municipal Chişinău la bugetele locale.
(2) Veniturile bugetelor satelor (comunelor), oraşelor ( municipiilor) din componenţa unităţii
teritoriale autonome cu statut juridic special pot include şi defalcări, conform normativelor
procentuale stabilite de Adunarea Populară a unităţii teritoriale autonome cu statut juridic
special pentru bugetele locale, de la taxa pe valoarea adaugată la mărfurile produse şi la
serviciile prestate pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale respective.
(3) Veniturile bugetelor de orice nivel nu includ împrumuturile acordate din bugetul de stat
sau din alt buget, precum şi împrumuturile de la instituţiile financiare şi alţi creditori.
3. Partea de cheltuieli ale unităţilor administrativ-teritoriale: