Successfully reported this slideshow.
We use your LinkedIn profile and activity data to personalize ads and to show you more relevant ads. You can change your ad preferences anytime.
MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA
FACULTATEA DE DREPT
NOTE DE CURS
D...
Subiectul 1. INTRODUCERE IN DREPTUL AFACERILOR.
I. NOŢIUNEA DREPTULUI AFACERILOR. OBIECTUL ŞI METODA DREPTULUI
AFACERILOR....
Prin izvoare ale dreptului afacerilor se subînţelege totalitatea actelor normative, aranjate după o
anumită ierarhie în de...
Subiectul 2: ACTIVITATEA DE ÎNTREPRINZĂTOR. REGLEMENTAREA
JURIDICĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNTRERINZĂTOR
1. NOŢIUNEA ŞI ELEMENTEL...
Convenţional persoanele juridice cu scop lucrativ pot fi divizate în:
A) societăţi comerciale:
B) societăţile cooperatiste...
Propria iniţiativă se manifestă prin faptul că întreprinzătorul îşi manifestă liber iniţiativa de a
practica o anumită act...
Întreprinzătorii nu pot însă practica orice gen de activitate în acest sens existând anumite
restricţii. Astfel deosebim a...
Autorităţile de licenţiere sânt:
a) Camera de licenţiere a Republicii Moldova. Majoritatea licenţelor se eliberează de căt...
Informaţia despre adoptarea deciziei privind eliberarea licenţei se comunică solicitantului cel
târziu în ziua lucrătoare ...
la data depunerii cererii de reperfectare a licenţei şi a documentelor anexate la ea, adoptă decizia privind
reperfectarea...
Suspendarea temporară şi reluarea valabilităţii licenţei este reglementată de art. 20 a Legii.
Astfel, licenţa poate fi su...
2. Controlul operaţiunilor patrimoniale efectuate;
3. posibilitatea determinării patrimoniului naţional.
Potrivit art. 15 ...
transport feroviar şi cel de pasageri (cu excepţia taximetrelor), gaze naturale, energia electrică şi termică
şi a mărfuri...
Subiectul 3. SUBIECTELE DREPTULUI AFACERILOR
1. NOŢIUNI GENERALE.
Subiectele dreptului afacerilor sunt participanţii la ra...
Titular de patentă poate fi orice cetăţean al Republicii Moldova cu capacitate de exerciţiu, orice
cetăţean străin sau apa...
inspectoratul (oficiul) fiscal. Patenta eliberată de primărie este valabilă numai pe teritoriul administrat de
aceasta.
Ni...
Titularii patentei achită în mod obligatoriu contribuţia de asigurare socială de stat. Achitarea
contribuţiei de asigurare...
Documentele electronice pot fi transmise organului înregistrării de stat prin reţele electronice, cu
respectarea prevederi...
membrilor unei familii (membri ai gospodăriei ţărăneşti), avînd ca scop obţinerea de produse agricole,
prelucrarea lor pri...
Sediul gospodăriei ţărăneşti este în unitatea administrativ- teritorială de nivelul întâi în a cărei
primărie este înregis...
ani, precum şi alte persoane care sînt membri ai familiei respective. Nu sînt considerate membri ai
gospodăriei ţărăneşti ...
de vânzare. În cazul în care membrii gospodăriei ţărăneşti şi ceilalţi membri ai familiei conducătorului
refuză să procure...
Persoanele juridice de drept privat pot avea scop lucrativ sau scop nelucrativ.
Persoanele juridice cu scop lucrativ sunt ...
Subiectul 4. CONSTITUIREA PERSOANELOR JURIDICE CU SCOP LUCRATIV
1. Condiţii generale de constituire a persoanelor juridice...
2. ÎNREGISTRAREA DE STAT A SOCIETĂŢILOR COMERCIALE
Întreprinderea conform prevederilor codului civil devine subiect de dre...
Registratorul verifică legalitatea documentelor depuse pentru înregistrare şi, în termen de cel mult
cinci zile lucrătoare...
Subiectul 5. FUNCŢIONAREA PERSOANELOR JURIDICE CU SCOP LUCRATIV
1. Obligaţiile asociaţilor (fondatorilor, membrilor) faţă ...
2. Drepturile asociaţilor faţă de persoana juridică cu scop lucrativ.
a. Drepturile asociatului societăţii comerciale. În ...
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
082  -dreptul_afacerilor
Upcoming SlideShare
Loading in …5
×

082 -dreptul_afacerilor

7,953 views

Published on

  • Be the first to comment

082 -dreptul_afacerilor

  1. 1. MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA FACULTATEA DE DREPT NOTE DE CURS DREPTUL AFACERILOR (Ciclul I) AUTORI: Ilie Rotaru dr. în drept, conf.univ. Igor Cirimpei mg. în drept, lector. univ. Aprobat la şedinţa Catedrei Drept privat din: 22.05.2013, proces-verbal Nr: 9 Examinat de Consiliul facultăţii de Drept USEM la 24.05.2013, proces-verbal Nr. 5 Aprobat la ședința Senatului USEM din: 01.07.2013, proces-verbal Nr. 9 CHIŞINĂU – 2013
  2. 2. Subiectul 1. INTRODUCERE IN DREPTUL AFACERILOR. I. NOŢIUNEA DREPTULUI AFACERILOR. OBIECTUL ŞI METODA DREPTULUI AFACERILOR. Prin afacere poate fi înţeleasă activitatea social - utilă a cetăţenilor şi a asociaţiilor acestora, adică a întreprinderilor, în domeniul comerţului, fabricării de producţie, prestării de servicii, executării de lucrări îndreptată spre obţinerea venitului. Alături de denumirea dreptul afacerilor se mai poate întâlni denumirea de drept comercial. Denumirea de dreptul afacerilor însă este mai relevantă deoarece este mai largă, cuprinzând pe lângă reglementarea raporturilor de comerţ şi a celor de fabricare a producţiei, prestării de servicii, executării de lucrări. Pe lângă această denumire de drept comercial mai poate fi întâlnită denumire de drept economic, drept corporativ ş.a. Dreptul afacerilor reprezintă o totalitate de norme juridice ce reglementează raporturile patrimoniale şi personal nepatrimoniale ce apar între persoanele fizice şi juridice în legătură cu desfăşurarea activităţii de întreprinzător, precum şi raporturile ce apar între aceste persoane şi organele statului ca rezultat al reglementării de către stat a acestor relaţii. OBIECTUL DREPTULUI AFACERILOR reglementează relaţiile ce ţin de obţinerea calităţii de întreprinzător, adică înregistrarea în calitate de subiect al dreptului afacerilor, raporturile legate de desfăşurarea activităţii de întreprinzător, suspendarea sau lichidarea subiectului de drept, raporturile între agenţii economici în legătură cu desfăşurarea activităţii de întreprinzător, raporturile între agenţii economici şi organele abilitate ale statului în legătură cu relaţiile numite mai sus. Precum reiese din definiţia numită mai sus a dreptului afacerilor, acesta reglementează trei mari categorii de raporturi, care de fapt formează obiectul de studiu al disciplinei în cauză, şi care pot fi clasificate convenţional în: A) raporturi patrimoniale, adică acele raporturi care urmăresc nemijlocit obţinerea venitului (executarea contractelor comerciale); B) raporturi nepatrimoniale, adică acele raporturi care nu urmăresc nemijlocit obţinerea venitului, dar care sunt necesare având în vedere că aceste raporturi urmăresc eficientizarea acestei activităţi (convocarea şi petrecerea adunărilor generale, înregistrarea obiectelor proprietăţii intelectuale a întreprinderii etc.); C) raporturile întreprinzătorilor persoane fizice şi juridice cu organelor abilitate ale statului în cadrul procesului desfăşurării activităţii de întreprinzător (înregistrarea subiectelor dreptului afacerilor, obţinerea licenţelor şi autorizaţiilor, lichidarea subiectelor dreptului afacerilor şi derularea procesului de insolvabilitate). METODA DREPTULUI AFACERILOR. Prin metoda ramurii de drept înţelegem caracterul normelor cu ajutorul cărora se reglementează raporturile sociale ce constituie obiectul de studiu al dreptului afacerilor. Pentru unele ramuri de drept este caracteristică metoda dispozitivă – de ex: dr. civil, dr. familiei, iar pentru unele metoda imperativă de reglementare a relaţiilor sociale - ca de ex: dr. penal, dr. procesual penal. Pentru dreptul afacerilor este caracteristică o combinaţie a celor două metode, şi anume metoda imperativ- dispozitivă, ceea ce înseamnă că activitatea de întreprinzător este liberă şi independentă însă se desfăşoară sub controlul strict al statului în scopul evitării abuzurilor din partea agenţilor economici şi prejudicierea intereselor statului (achitarea impozitelor, protecţia concurenţei, protecţia mediului înconjurător şi a securităţii statului). II. IZVOARELE DREPTULUI AFACERILOR
  3. 3. Prin izvoare ale dreptului afacerilor se subînţelege totalitatea actelor normative, aranjate după o anumită ierarhie în dependenţă de forţa lor juridică, ce reglementează raporturile juridice ale dreptului afacerilor. 1. Constituţia Republicii Moldova din 29.07.94// Monitorul Oficial al R. Moldova nr.1 din 12.08.1994; 2. Codul civil nr.1107/2002, publicat in Monitorul Oficial, 2002, nr.82-86. 3. Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr. 845-XII din 03.01.1992, MO, 1994, nr.2. 4. Legea cu privire la înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali nr. 220-XVI din 19.10.2007, MO nr.184-187, 2007; 5. Legea cu privire la societăţile pe acţiuni nr. 1134-XIII din 2.04.1997, MO, 1997, nr.38-39. 6. Legea cu privire la piaţa valorile mobiliare nr.199-XIV, 18.XI.1998, MO, 1999, nr.27-28. 7. Legea privind piaţa de capital nr. 171/11.07.2012 //Monitorul Oficial 193-197/665, 14.09.2012; 8. Legea privind societăţile cu răspundere limitată nr.135-XVI din 14.06.2007. 9. Legea cu privire la investiţii in activitatea de întreprinzător din 18.03.2004 //Monitorul Oficial al R. Moldova, nr. 64-66/344 din 23.04.2004; 10. Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012, MO, 2012, nr.193-197. 11. Legea privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător nr. 451-XV din 30.07.2001, MO, 2001, nr. 108-109. 12. Legea cu privire la patenta de întreprinzător nr.93-XIV din 5.07.1998, MO, 1998, nr.72-73. 13. Legea privind cooperativele de producţie nr.1007/2002, MO, 2002, nr.71-73. 14. Legea privind cooperativele de întreprinzător nr.73/2001, MO, 2001, nr.49-50. 15. Legea cu privire la întreprinderea de stat nr.146-XIII din 16.06.1994, MO, 1994, nr.2. 16. Legea instituţiilor financiare nr. 550-XIII din 21.07.1995, MO, 1996, nr.1. 17. Legea cu privire la grupele financiar industriale nr.1418/2000, MO, nr.27-28/2001; 18. Legea privind gospodăriile ţărăneşti (de fermier), nr.1353/2000, MO, nr. 14-15; 19. Legea nr.206/2006 privind susţinerea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii //MO nr.126-130/2006. 20. Legea contabilităţii nr. 113-XVI din 27.04.2007, MO, 2007, nr.90-93. 21. Legea concurenţei Nr. 183 din 11.07.2012, MO-193-197, 2012; 22. Legea privind măsurile antidumping, compensatorii şi de salvgardare nr.820/2000, MO-5-7/2001; 23. Legea privind zonele economice libere nr.440/2001, MO, 2001, nr.108-109; 24. Legea nr. 625 din 03.11.95 cu privire la Zona Antreprenoriatului Liber "Expo-Business-Chişinău" //Monitorul Oficial 73/857 din 28.12.1995; 25. Legea nr. 1295 din 25.07.2002 privind Zona Economică Liberă "Ungheni-business" //Monitorul Oficial 113-114/898 din 05.08.2002; 26. Legea nr. 1565 din 26.02.98 privind Zona Antreprenoriatului Liber - Parcul de Producţie "Otaci- Business" //Monitorul Oficial 36-37/242 din 23.04.1998; 27. Legea nr. 1529 din 19.02.98 privind Zona Antreprenoriatului Liber -Parcul de Producţie "Taraclia" //Monitorul Oficial 36-37/238 din 23.04.1998; 28. Legea nr. 626 din 03.11.95 privind Zona Antreprenoriatului Liber "Tvardiţa" //Monitorul Oficial 73/859 din 28.12.1995; 29. Legea privind Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare nr.192-XIV din 12.11.1998, MO, 1998, nr.22-23. 30. Legea privind protecţia mediului înconjurător nr.1516-XII din 16.06.1993, Monitorul, 1993, nr.10. 31. Regulamentul – model al întreprinderii municipale aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.387 din 06.06.1994, MO, 1994, nr.2. 32. Hotărârea Guvernului cu privire la reglementarea monopolurilor, nr. 582 din 17.08.95, MO, 1995, nr. 59-60. 33. Hotărârea Guvernului nr. 977 privind înregistrarea gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) din 14.09.2001// Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 116-118/1045 din 27.09.2001. 34. Hotărârea CNVM cu privire la indicaţii referitor la procedura de schimb a hârtiilor de valoare in legătură cu reorganizarea societăţilor pe acţiuni nr.76 din 29.12.1997, MO, 2000, nr.42-44. 35. Hotărârea Guvernului nr. 783 din 17.06.2002 despre aprobarea Concepţiei privind crearea şi dezvoltarea zonelor economice libere //Monitorul Oficial 91-94/884 din 27.06.2002.
  4. 4. Subiectul 2: ACTIVITATEA DE ÎNTREPRINZĂTOR. REGLEMENTAREA JURIDICĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNTRERINZĂTOR 1. NOŢIUNEA ŞI ELEMENTELE ACTIVITĂŢII DE ÎNTREPRINZĂTOR. Doctrinarii au determinat prin activitatea de întreprinzător mijlocul legal de obţinere a veniturilor necesare asigurării existenţei indivizilor, desfăşurată în anumite condiţii prevăzute de lege. În legislaţia RM putem găsi mai multe denumiri ale activităţii de întreprinzător, ca de exemplu – activitate de antreprenoriat, activitate comercială, afacere, bussines, activitate economică. Între aceste noţiuni pot fi găsite atât puncte de tangenţă cât şi deosebiri ceea ce face să presupunem că aceste definiţii nu au în esenţă acelaşi sens, respectiv urmează să deosebim aceste activităţi. Astfel activitatea economică înglobează în sine nu doar activitatea comercială, adică activitatea aducătoare de beneficii cât şi pe cea necomercială, ca de exemplu activitatea instituţiilor de învăţământ, activitatea notarilor şi avocaţilor, persoanelor ce comercializează automobile la piaţă, uneori fiind dificil de a delimita care activitate este comercială şi care este necomercială. Pentru a clarifica aceste noţiuni este necesar să cunoaştem definiţia dată de legiuitor activităţii de întreprinzător. Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, unicul act normativ care defineşte noţiunea de activitate de întreprinzător ne spune că: „Prin activitatea de întreprinzător se subînţelege activitatea de fabricare a producţiei, de executare a lucrărilor şi de prestare a serviciilor, desfăşurată de cetăţeni şi de asociaţiile acestora în mod independent, din propria iniţiativă, în numele şi cu riscul propriu, sub răspunderea lor patrimonială, în scopul asigurării unei surse de venituri permanente”. Din definiţia dată putem determina elementele activităţii de întreprinzător, cu ajutorul cărora vom putea delimita activităţile de întreprinzător de celelalte activităţi similare care nu se raportează la activităţile de întreprinzător. I. Primul element este „activitate practicată de cetăţeni şi asociaţiile acestora” . În Republica Moldova activitatea de întreprinzător poate fi practicată numai în formele organizatorico – juridice prevăzute de lege. În caz contrar o astfel de activitate se consideră ca practicare ilegală a activităţii de întreprinzător şi se pedepseşte pe cale administrativă sau penală, iar tot beneficiul realizat pe cale ilegală fiind făcut venit la stat. Activitatea de întreprinzător se poate desfăşura de persoane fizice sau de asociaţiile acestora, adică de persoane juridice. Conform art. 26 a Codului Civil persoana fizică are dreptul să practice activitate de întreprinzător, fără a constitui o persoană juridică, din momentul înregistrării de stat în calitate de întreprinzător individual sau în alt mod prevăzut de lege. La momentul de faţă în Republica Moldova persoanele fizice pot desfăşura activitate de întreprinzător în următoarele forme: A) titular al patentei de întreprinzător (se obţin de la inspectoratele fiscale); B) s-a înregistrat în calitate de întreprinzător individual (la CÎS); C) a înregistrat o gospodărie ţărănească (primăriile unităţilor administrativ teritoriale). Persoanele juridice pot efectua activitate de întreprinzător doar după efectuarea înregistrării de stat, iar în unele cazuri expres prevăzute de lege doar după obţinerea licenţei. Persoanele juridice pot fi clasificate în:
  5. 5. Convenţional persoanele juridice cu scop lucrativ pot fi divizate în: A) societăţi comerciale: B) societăţile cooperatiste: D) Întreprinderi, care la rândul lor pot fi: După cum se poate de observat şi într-un caz şi în altul este strict necesară înregistrarea de stat a întreprinzătorilor, fapt prin care statul urmăreşte mai multe scopuri: evidenţa agenţilor economici, efectuarea unui control eficient, impozitarea, ş.a. Al II element – „activitate independentă şi din propria iniţiativă”. Întreprinzătorul acţionează în mod independent în relaţiile cu terţii nefiind obligat de a cere acordul unor terţi. Întreprinzătorul are dreptul al alegerea domeniului de activitate, a formei de organizare juridică a activităţii, poate stabili singur preţurile, cu excepţiile stabilite de lege, îşi alege independent contragenţii, are dreptul la suspendarea sau încetarea activităţiisale, este protejat de amestecul ilegal al organelor statului sau a unor terţe persoane. Independenţa întreprinzătorului nu trebuie însă interpretată ca una totală, deoarece este limitată de catele normative şi de drepturile altor persoane.
  6. 6. Propria iniţiativă se manifestă prin faptul că întreprinzătorul îşi manifestă liber iniţiativa de a practica o anumită activitate, de a investi anumite surse şi bunuri în afacere pentru a obţine ulterior venituri. Iniţiativa trebuie să fie raţională, reală, legală. Al III element – „activitate în nume propriu”. Fiecare întreprinzător activează în relaţiile cu terţii şi organele statului în nume propiu, adică cu numele agentului care a solicitat înregistrarea de stat. Astfel, titularii de patentă activează în mune propriu, fără a putea atrage la muncă alte persoane. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Întreprinzătorii Individuali. În denumirea Gospodăriei Ţărăneşti se indică numele fondatorului sau a fondatorilor. Din momentul constituirii persoanele juridice acţionează în nume propriu, deoarece dispune de petrsonalitate juridică, drepturi şi obligaţii, răspunde pentru obligaţiile sale cu tot patrimoniul său, iar voinţa sa este exteriorizată prin intermediul administratorului. Conform prevederilor legalepe toate actele va figura denumirea persoanei juridice, sediul şi rechizitele bancare. Al IV element – „activitate pe riscul propriu şi sub răspundere patrimonială proprie”. Activitatea de întreprinzător se bazează pe risc, deoarece nu poate fi activitate fără risc mai ales că întreprinzătorul fondând o afacere pune în circulaţie bani, bunuri pentru a majora veniturile sale. Nu întotdeauna însă activitatea economică conform regulilor economiei de piaţă este eficientă şi întreprinzătorul riscă fie din motive obiective (independente de voinţa întreprinzătorului – greve, calamităţi naturale) fie din motive subiective (incompetenţă, neonorarea obligaţiilor contractuale) să suporte riscul activităţii sale, inclusiv pierderea totală a mijloacelor materiale investite. Al V element – „activitate permanentă aducătoare de venituri”. În cadrul prevederilor legii nu găsim noţiunea de „activitate permanentă” astfel că apelăm la interpretarea gramaticală a normei legale ”sursă de venit permanentă”, ceea ce semnifică o activitate permanentă, continuă în timp şi nu o activitate ocazională. Abordările doctrinale ne recomandă să determinăm ce venituri a obţinut persoana din activitatea de întreprinzător în raport cu toate veniturile pe care le obţine persoana în decursul anului şi să determinăm dacă aceste venituri sunt de ajuns pentru întreţinerea persoanei. Veniturile. Orice activitate de întreprinzător trebuie să aducă întreprinzătorului venit. Venitul este diferenţa între sumele investite de întreprinzător şi cele obţinute după onorarea obligaţiilor asumate. 2.GENURILE ACTIVITĂŢII DE ÎNTREPRINZĂTOR. Din punct de vedere legal genurile activităţii de întreprinzător sunt enumerate în art. 1 a Legii cu privire la Antreprenoriat şi Întreprinderi: A. Fabricarea producţiei; B. Executarea lucrărilor; C. Prestarea serviciilor. În noţiunea prezentată de către legea enumerată s-a omis cel mai des practicat gen de activitate de întreprinzător şi anume – comercializarea mărfurilor şi serviciilor. A) Fabricarea producţiei ca gen de activitate economică constă în transformarea materiilor prime sau a semifabricatelor în produse noi cu o valoare economică mai mare. În cadrul acestui proces întreprinzătorul este obligat să respecte tehnologiile, drepturile consumatorului, să nu polueze mediul înconjurător. B) Executarea lucrărilor – gen de activitate economică prin care întreprinzătorul se obligă să efectueze o anumită lucrare fie din propriul material, fie din cel al beneficiarului contra unei remuneraţii; C) Prestarea serviciilor - gen de activitate economică prin care întreprinzătorul se obligă să satisfacă anumite necesităţi ale persoanelor fizice sau juridice sau a statului (consultanţă, transport, publicitate, asigurări). Deosebirea esenţială dintre executarea de lucrări şi prestarea de servicii este că serviciile sunt de regulă imateriale; D) Comercializarea mărfurilor şi produselor – gen de activitate economică prin care vânzătorul se obligă să transfere dreptul de proprietate asupra bunurilor cumpărătorului iar ultimul se obligă să recepţioneze bunul şi să achite preţul bunului. Deosebim veriga simplă a relaţiilor contractuale şi veriga compusă a relaţiilor contractuale în cadrul activităţii de comercializare a bunurilor.
  7. 7. Întreprinzătorii nu pot însă practica orice gen de activitate în acest sens existând anumite restricţii. Astfel deosebim activităţi: a. Interzise. În legislaţie nu se conţine o listă exhaustivă a activităţilor interzise. De aici deducem că sunt interzise acele activităţi care deşi pot aduce beneficii sunt interzise de normele imperative ale legii, iar pentru practicarea acestora se prevede o pedeapsă penală sau administrativă (întreţinerea caselor de toleranţă, proxenetismul, traficul de fiinţe umane). b. Activităţi monopol de stat- adică activităţi ce pot fi desfăşurate exclusiv de către organele statului sau de agenţii economici constituiţi de stat pentru aceste scopuri. Lista genurilor de activitate permise exclusiv întreprinderilor de stat este stabilit la art. 10, al. 3 a Legii cu privire la Antreprenoriat şi Întreprinderi. c. Activităţi monopol natural. Este situaţia în care fabricarea producţiei, executarea anumitor lucrări, prestarea anumitor servicii în virtutea unor factori de ordin natural, economic, tehnologic, geografic se află sub controlul direct al unui sau câţiva agenţi economici. Activităţile desemnate ca monopol natural sunt exercitate doar de unii agenţi economic datorită importanţei acestor activităţi sau a imposibilităţii desfăşurării genului dat de activitate de către mai mulţi agenţi economici. Activităţile ce sunt categorisite drept monopol natural sunt stabilite expres în Hotărîrea Guvernului nr. 582 din 17.08.1995 cu privire la reglementarea monopolurilor; IV practicate în baza licenţei. Unele genuri de activitate expres stabilite de către Legea cu privire la reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător pot fi practicate doar după obţinerea unei autorizaţii speciale denumite licenţă. Celelalte genuri de activitate pot fi practicate liber, din momentul înregistrării în calitate de întreprinzător. Activităţile economice practicate în economia Republicii Moldova sunt stabilite şi în Clasificatorul Activităţilor din Economia Moldovei, aprobat prin ordinul Moldova standard nr. 694 –ST din 09.02.2000. 3. OBLIGAŢIILE PROFESIONALE ALE ÎNTREPRINZĂTORULUI: A. Obligaţia de a obţine licenţa; B. Obligaţia de a exercita activitatea în limitele concurenţei licite; C. Obligaţia de a ţine evidenţa contabilă; Obligaţia de a obţine licenţa. În conformitate cu prevederile art. 60, al. 5 al Cod Civil persoana juridică poate practica anumite tipuri de activitate a căror listă este stabilită de lege, doar în baza unui permis special (licenţă). Dreptul persoanei juridice de a practica activitatea pentru care este necesară licenţa apare în momentul obţinerii ei sau în momentul indicat în ea şi încetează o dată cu expirarea licenţei dacă legea nu prevede altfel. Pentru unele genuri de activitate legiuitorul a stabilit condiţii suplimentare de activitate, exercitând astfel funcţia de control, protecţie a drepturilor şi intereselor cetăţenilor, apărarea securităţii statului. Activităţile supuse licenţierii, modul de obţinere a licenţei, organele abilitate cu eliberarea licenţelor, condiţiile de retragere suspendare ş.a. sunt stabilite de Legea RM privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător. Conform art. 2 din Lege prin licenţă se înţelege “licenţă – act administrativ cu caracter permisiv, eliberat de autoritatea de licenţiere în procesul de reglementare a activităţii de întreprinzător, ce atestă dreptul titularului de licenţă de a desfăşura, pentru o perioadă stabilită, genul de activitate indicat în aceasta, integral sau parţial, cu respectarea obligatorie a condiţiilor de licenţiere” Titularii de licenţă - Licenţa poate fi obţinută de către persoanele fizice sau juridice înregistrate în modul stabilit în Republica Moldova în calitate de întreprindere sau de organizaţie, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, precum şi persoană fizică ce poate practica unele genuri de activitate supuse licenţierii în temeiul unor alte acte legislative, care depune la autoritatea de licenţiere declaraţie şi documentele necesare eliberării licenţei;
  8. 8. Autorităţile de licenţiere sânt: a) Camera de licenţiere a Republicii Moldova. Majoritatea licenţelor se eliberează de către acest organ. Alte organe abilitate cu funcţia eliberării licenţelor sunt: b) Banca Naţională a Moldovei; c) Comisia Naţională a Pieţei Financiare; d) Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică; e) Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei; f) Consiliul Coordonator al Audiovizualului. Genurile de activitate supuse licenţierii sunt stabilite de art. 8 a Legii: Actele necesare pentru obţinerea licenţei Pentru obţinerea licenţei, conducătorul întreprinderii sau organizaţiei ori persoana împuternicită de acesta sau persoana fizică depune la autoritatea de licenţiere respectivă personal, prin scrisoare recomandată sau prin poştă electronică (sub formă de document electronic cu semnătură digitală) o declaraţie de modelul stabilit de această autoritate, semnată de persoana care depune declaraţia, ce conţine: a) denumirea, forma juridică de organizare, sediul, IDNO al întreprinderii sau al organizaţiei ori numele, prenumele, adresa şi IDNP al persoanei fizice; b) genul de activitate, integral sau parţial, pentru a cărui desfăşurare solicitantul de licenţă intenţionează să obţină licenţă; c) asumarea pe propria răspundere de către solicitantul de licenţă a responsabilităţii pentru respectarea condiţiilor de licenţiere la desfăşurarea genului de activitate pentru care se solicită licenţă şi pentru veridicitatea documentelor prezentate. La declaraţia pentru eliberarea licenţei se anexează: a) copia de pe certificatul de înregistrare de stat a întreprinderii sau organizaţiei ori de pe buletinul de identitate al persoanei fizice; b) documentele suplimentare în conformitate cu prevederile actelor legislative ce reglementează activitatea licenţiată pentru care se solicită licenţa. Documentele pot fi însoţite şi de copii pe suport electronic. Solicitarea altor documente decât cele prevăzute de Lege se interzice. Documentele se depun în original sau în copie. Datele din documentele şi informaţiile depuse se verifică prin procedura ghişeului unic. Declaraţia pentru eliberarea licenţei şi documentele anexate la ea se înregistrează conform borderoului, a cărui copie se expediază (se înmânează) solicitantului de licenţă, cu menţiunea privind data înregistrării declaraţiei, autentificată prin semnătura persoanei responsabile a autorităţii de licenţiere. Declaraţia pentru eliberarea licenţei nu se înregistrează în cazul în care: a) aceasta a fost depusă (semnată) de o persoană care nu are atribuţiile respective; b) documentele au fost perfectate cu încălcarea cerinţelor prezentului articol. Despre refuzul înregistrării declaraţiei pentru eliberarea licenţei, solicitantul de licenţă este informat în scris în cel mult 3 zile lucrătoare din ziua adresării, indicându-se temeiurile refuzului. După înlăturarea cauzelor ce au servit temei pentru refuzul înregistrării declaraţiei pentru eliberarea licenţei, solicitantul de licenţă poate depune o nouă declaraţie, care se examinează în modul stabilit. Decizia de eliberare a licenţei Autoritatea de licenţiere, în baza declaraţiei pentru eliberarea licenţei şi documentelor anexate, adoptă decizia privind eliberarea licenţei sau privind respingerea declaraţiei în cel mult 5 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia. Prin derogare de la cele expuse, în cazurile expres stabilite de legile care reglementează activitatea licenţiată respectivă, poate fi stabilit un termen mai mare pentru adoptarea de către autoritatea de licenţiere a deciziei privind eliberarea licenţei sau privind respingerea declaraţiei pentru eliberarea licenţei. (de exemplu licenţele eliberate pentru activitatea bancară).
  9. 9. Informaţia despre adoptarea deciziei privind eliberarea licenţei se comunică solicitantului cel târziu în ziua lucrătoare imediat următoare adoptării deciziei. Temei pentru respingerea declaraţiei pentru eliberarea licenţei este depistarea de către autoritatea de licenţiere a datelor neveridice în documentele prezentate de către solicitantul de licenţă. În caz de respingere a declaraţiei pentru eliberarea licenţei, solicitantul poate depune o nouă declaraţie după înlăturarea cauzelor care au servit drept temei pentru respingerea declaraţiei precedente. Licenţa se consideră eliberată dacă autoritatea de licenţiere nu răspunde solicitantului de licenţă în termenele prevăzute de lege. După expirarea termenului cumulativ stabilit pentru înştiinţarea despre refuzul înregistrării declaraţiei pentru eliberarea licenţei, despre respingerea acesteia sau despre adoptarea deciziei privind eliberarea licenţei, cu condiţia lipsei unei comunicări scrise despre temeiurile refuzului înregistrării şi/sau respingerii declaraţiei pentru eliberarea licenţei, solicitantul de licenţă poate desfăşura activitatea pentru care a solicitat licenţa. Procedura aprobării tacite, se aplică tuturor licenţelor, cu excepţia celor emise de autorităţile de reglementare din sectorul financiar (bancar şi nebancar), în domeniul activităţilor care vizează regimul armelor de foc, muniţiilor şi explozibililor. Răspunsul negativ, dat în termenele prevăzute de lege, nu echivalează cu aprobarea tacită. Sfera de acţiune a licenţei Licenţele eliberate de autorităţile de licenţiere indicate în prezenta lege sânt valabile pe întreg teritoriul Republicii Moldova dacă legile care reglementează activitatea licenţiată respectivă nu prevăd limitări teritoriale. Licenţele obţinute în Republica Moldova sânt valabile şi peste hotarele ei în conformitate cu acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte. Licenţele eliberate de autorităţile de licenţiere din străinătate sânt valabile şi pe teritoriul Republicii Moldova în conformitate cu acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte. Termenul de valabilitate a licenţei este reglementat de art. 13 a Legii, care menţionează că: Pentru genurile de activitate specificate la art.8 Lege, alin.(1) pct.1)–4), 9)–32) şi 43), licenţa se eliberează pe un termen de 5 ani. Pentru genurile de activitate indicate la art.8 Lege, alin.(1) pct.5), 6) şi 8), licenţa se eliberează pe un termen de un an. Pentru genul de activitate indicat la art.8 Lege, alin.(1) pct.7), licenţa se eliberează pe un termen de 3 ani, cu indicarea anuală în conţinutul acesteia a termenului pentru care s-a achitat taxa de licenţă. Pentru genurile de activitate indicate la art.8 Lege, alin.(1) pct.33)–42) şi 44), termenul de valabilitate a licenţei se stabileşte prin legile care reglementează activitatea licenţiată respectivă. Eliberarea licenţei. Licenţa se perfectează în termen de 3 zile lucrătoare, începînd cu ziua primirii documentului care confirmă achitarea taxei pentru eliberarea licenţei. Menţiunea despre data primirii documentului, care confirmă achitarea taxei pentru eliberarea licenţei, se face pe borderoul documentelor primite de la solicitantul de licenţă. Dacă solicitantul, în termen de 30 de zile de la data la care i s-a expediat (înmânat) înştiinţarea despre adoptarea deciziei privind eliberarea licenţei, nu a prezentat nemotivat documentul ce confirmă achitarea taxei pentru eliberarea acesteia sau nu s-a prezentat pentru a i se elibera licenţa perfectată, autoritatea de licenţiere este în drept să anuleze decizia privind eliberarea licenţei sau să adopte decizia privind recunoaşterea licenţei ca fiind nevalabilă. Titularul de licenţă nu este în drept să transmită licenţa sau copia de pe aceasta altei persoane. Reperfectarea licenţei. Conform prevederilor art. 15 a Legii - Temeiurile pentru reperfectarea licenţei sînt schimbarea denumirii titularului de licenţă şi modificarea altor date ce se conţin în licenţă. La apariţia temeiurilor pentru reperfectarea licenţei titularul acesteia este obligat, în termen de 10 zile lucrătoare, să depună la autoritatea de licenţiere o cerere de reperfectare a licenţei împreună cu licenţa care necesită reperfectare şi documentele (sau copiile de pe acestea, cu prezentarea originalelor pentru verificare), ce confirmă modificările în cauză. Autoritatea de licenţiere, în termen de 10 zile lucrătoare de
  10. 10. la data depunerii cererii de reperfectare a licenţei şi a documentelor anexate la ea, adoptă decizia privind reperfectarea licenţei şi o comunică solicitantului. Licenţa reperfectată se eliberează pe acelaşi formular sau, după caz, pe un formular nou, ţinîndu-se cont de modificările indicate în cerere; totodată se eliberează copiile necesare de pe această licenţă. După expirarea termenului de adoptare a deciziei privind reperfectarea licenţei şi în lipsa unei comunicări în scris privind respingerea cererii de reperfectare a licenţei, se consideră că licenţa a fost reperfectată. Termenul de valabilitate a licenţei reperfectate nu poate depăşi termenul de valabilitate indicat în licenţa precedentă. La reperfectarea licenţei, în cazul în care licenţa reperfectată se eliberează pe un formular nou, autoritatea de licenţiere adoptă decizia despre recunoaşterea nevalabilităţii licenţei precedente, introducînd modificările respective în registrul de licenţiere, nu mai tîrziu de ziua lucrătoare imediat următoare adoptării deciziei. (n perioada examinării cererii privind reperfectarea licenţei titularul acesteia îşi poate continua activitatea în baza unui certificat eliberat de autoritatea de licenţiere. Licenţa care nu a fost reperfectată în termenul stabilit nu este valabilă. Eliberarea duplicatului licenţei. Drept temei pentru eliberarea duplicatului licenţei serveşte pierderea sau deteriorarea acesteia. În caz de pierdere a licenţei, titularul acesteia este obligat, în decurs de 15 zile lucrătoare, să depună la autoritatea de licenţiere, în persoană, prin scrisoare recomandată sau prin poştă electronică, o cerere de eliberare a duplicatului licenţei. În cazul în care licenţa este deteriorată şi nu poate fi folosită, titularul acesteia depune la autoritatea de licenţiere, împreună cu licenţa deteriorată, o cerere de eliberare a duplicatului acesteia. Autoritatea de licenţiere este obligată să elibereze duplicatul licenţei în termen de 3 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de eliberare a duplicatului licenţei. Termenul de valabilitate a duplicatului licenţei nu poate depăşi termenul indicat în licenţa pierdută sau deteriorată. În caz de eliberare a duplicatului licenţei, autoritatea de licenţiere adoptă decizia de anulare a licenţei pierdute sau deteriorate, cu introducerea modificărilor respective în registrul licenţelor nu mai tîrziu de ziua lucrătoare imediat următoare adoptării deciziei. În perioada de examinare a cererii de eliberare a duplicatului licenţei, titularul acesteia îşi poate desfăşura activitatea pe baza unui certificat eliberat de autoritatea de licenţiere. Taxa pentru licenţă e prevăzută de art. 18 a Legii. Taxa pentru eliberarea licenţei pentru genurile de activitate indicate la art.8 Lege, alin.(1) pct.1)-3), pct.9)–29), 31), 32), 40), 41) şi 43) este de 3250 lei. Taxa pentru eliberarea licenţei pentru unităţile farmaceutice, cu excepţia unităţilor farmaceutice veterinare, din localităţile rurale este de 2340 lei. Taxa pentru eliberarea licenţei pentru activitatea farmaceutică veterinară în localităţile rurale este de 390 de lei. Taxa pentru eliberarea licenţei pentru asistenţă veterinară în localităţile rurale nu se percepe. Pentru solicitanţii de licenţă înregistraţi cu cel mult un an înainte de data depunerii declaraţiei pentru eliberarea licenţei, taxa pentru eliberarea licenţei constituie 50 la sută din taxa stabilită. Această prevedere nu se extinde asupra solicitanţilor de licenţă pentru activitatea în domeniul jocurilor de noroc, producţiei alcoolice, tutunului şi al produselor petroliere. Taxa pentru eliberarea licenţei pentru genurile de activitate indicate la art.8, Lege, alin.(1) pct.5), 6), 8) şi 39) se achită anual conform anexei nr.1 la Lege. Taxa de eliberare a licenţei pentru activitatea în domeniul jocurilor de noroc se achită în termenele prevăzute la pct.3 din nota anexei nr.1 la Lege. Taxa pentru eliberarea licenţei pentru genurile de activitate indicate la art.8 alin.(1) pct.7) se achită separat pentru fiecare an de valabilitate a licenţei: la eliberarea licenţei şi la expirarea fiecărui an din data eliberării licenţei – conform taxei anuale stabilite în anexa nr.1 la prezenta lege. În acelaşi mod se achită şi taxa pentru copia de pe licenţă ce confirmă dreptul filialei sau al altei subdiviziuni separate a titularului de licenţă de a desfăşura activitatea în baza licenţei obţinute. Taxa pentru reperfectarea licenţei şi/sau eliberarea copiei de pe aceasta se stabileşte în proporţie de 10 la sută din taxa pentru eliberarea acesteia, dar nu mai mult de 585 de lei, iar a duplicatului licenţei – de 585 de lei. În cazul reperfectării licenţei, taxa pentru eliberarea copiei autorizate de pe aceasta nu se percepe, cu excepţia extinderii activităţii licenţiate pe o adresă nouă (filială, subdiviziune).
  11. 11. Suspendarea temporară şi reluarea valabilităţii licenţei este reglementată de art. 20 a Legii. Astfel, licenţa poate fi suspendată temporar în următoarele cazuri: a) cererea titularului de licenţă privind suspendarea acesteia; b) neachitarea anuală, în termenul stabilit, a taxei pentru licenţă; c) nerespectarea de către titularul de licenţă a termenului de depunere a cererii de eliberare a duplicatului licenţei pierdute sau deteriorate; d) desfăşurarea de către filială şi/sau altă subdiviziune separată a titularului de licenţă a activităţii licenţiate fără copia autorizată de pe licenţă, în cazurile cînd obligativitatea obţinerii copiilor autorizate de pe licenţă este stabilită prin lege. Decizia privind reluarea valabilităţii licenţei se adoptă de autoritatea de licenţiere în temeiul hotărîrii instanţei de judecată care a emis hotărîrea de suspendare a acesteia, în termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii înştiinţării. Decizia se aduce la cunoştinţă titularului de licenţă în termen de 3 zile lucrătoare de la data adoptării acesteia. Termenul de valabilitate a licenţei nu se prelungeşte pe perioada de suspendare temporară a acesteia. Retragerea licenţei este reglementată de Articolul 21 a Legii. Licenţa poate fi retrasă în conformitate în următoarele cazuri: a) cererea titularului de licenţă privind retragerea acesteia; b) decizia cu privire la anularea înregistrării de stat a titularului de licenţă; c) depistarea unor date neautentice în documentele prezentate autorităţii de licenţiere; d) stabilirea faptului de transmitere a licenţei sau a copiei de pe aceasta altei persoane în scopul desfăşurării genului de activitate licenţiat; e) neînlăturarea, în termenul stabilit, a circumstanţelor care au dus la suspendarea temporară a licenţei; f) nerespectarea a doua oară a prescripţiilor privind lichidarea încălcărilor ce ţin de condiţiile de licenţiere; g) neachitarea lunară şi trimestrială, în termenul stabilit, a taxei pentru licenţă. Licenţa se retrage şi în alte cazuri prevăzute expres de legile ce reglementează genul de activitate licenţiat. În cazul retragerii licenţei, taxa pentru licenţă nu se restituie. Controlul în domeniul licenţierii. Autoritatea de licenţiere are obligaţia de a controla respectarea condiţiilor de licenţiere a activităţilor pentru care eliberează licenţe. Controalele pot fi planificate sau inopinate. B) Obligaţia de a ţine evidenţa contabilă În conformitate cu prevederile Legii contabilităţii şi anume art. 2 al legii se spune că legea contabilităţii se aplică tuturor persoanelor juridice şi fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător, organizaţiilor necomerciale, inclusiv instituţiilor publice, notarilor, avocaţilor şi birourilor înfiinţate de aceştia, precum şi reprezentanţelor şi filialelor întreprinderilor (organizaţiilor) nerezidente, înregistrate în Republica Moldova (denumite în cele ce urmează entităţi), indiferent de domeniul de activitate, tipul de proprietate şi forma juridică de organizare. În aceiaşi ordine de idei în conformitate cu prevederile art. 7 a Legii - Entitatea este obligată să ţină contabilitatea şi să întocmească rapoartele financiare în modul prevăzut de prezenta lege, de standardele de contabilitate, de planul de conturi contabile şi de alte acte normative aprobate în conformitate cu art.11 alin.(2) lit.a). Contabilitatea este un sistem de evidenţă a operaţiunilor efectuate de către întreprindere de determinare a datelor necesare pentru întocmirea rapoartelor financiare, calcularea şi achitarea impozitelor. Contabilitatea trebuie să reflecte toate bunurile persoanei, în expresie naturală şi bănească, drepturile şi obligaţiile veniturile şi cheltuielile persoanei. Funcţiile contabilităţii: 1. Înregistrarea cronologică şi sistematică a operaţiunilor efectuate, prelucrarea şi păstrarea informaţiei cu privire la patrimonial persoanei, cheltuielile suportate şi veniturile realizate.
  12. 12. 2. Controlul operaţiunilor patrimoniale efectuate; 3. posibilitatea determinării patrimoniului naţional. Potrivit art. 15 a legii contabilitatea se ţine în partida simplă, dublă simplificată şi partida dublă. Entităţile cu răspundere limitată şi entităţile cu răspundere nelimitată organizează şi ţin contabilitatea în baza sistemului contabil: a) în partidă simplă, fără prezentarea rapoartelor financiare - sau b) simplificat în partidă dublă, sau c) complet în partidă dublă, Organizarea evidenţei contabile. Organizarea evidenţei contabile este pusă în sarcina conducătorului întreprinderii., care este responsabil de întocmirea corectă a rapoartelor, ţinerea evidenţei contabile Documentele de casă, bancare şi de decontare, datoriile financiare, comerciale şi calculate pot fi semnate unipersonal de conducătorul entităţii ori de două persoane cu drept de semnătură: prima semnătură aparţine conducătorului sau altei persoane împuternicite, a doua - contabilului-şef sau altei persoane împuternicite. Semnăturile pe documentele menţionate, după caz, se confirmă prin aplicarea ştampilei entităţii respective. În lipsa funcţiei de contabil-şef, ambele semnături pe documentele menţionate se aplică de conducătorul entităţii respective sau de alte persoane împuternicite. C) Obligaţia de a desfăşura activitatea în limitele concurenţei licite În cazul în care pe o anumită piaţă există un singur agent economic care desfăşoară anumite genuri de activitate suntem în prezenţa situaţiei denumite monopol, şi invers în cazul în care pe piaţă există mai mulţi agenţi economic care desfăşoară genuri de activitate similare suntem în prezenţa situaţiei denumite concurenţă. Concurenţa e favorabilă consumatorului (poate alege mărfuri sau produse mai calitative, la preţul convenabil); Monopolul este favorabil producătorului, deoarece în cazul dat el de sine stătător poate stabili criteriile de formare a condiţiilor pieţii (preţ, calitate ş.a.). Conform art. 4 din Legea concurenţei - concurenţa – este o rivalitate economică, existentă sau potenţială, între două sau mai multe întreprinderi independente pe o piaţă relevantă, cînd acţiunile lor limitează efectiv posibilităţile fiecăreia dintre ele de a influenţa unilateral condiţiile generale de circulaţie a produselor de pe piaţa respectivă, stimulează progresul tehnico-ştiinţific şi creşterea bunăstării consumatorilor; Conform definiţiei doctrinare – concurenţa - este o liberă competiţie între mai mulţi agenţi economici care oferă produse şi servicii similare. Condiţiile necesare pentru existenţa concurenţei. Pentru ca într-un sta cu o economie de piaţă să existe concurenţă este necesară respectarea anumitor condiţii: 1. Liberalizarea comerţului. Conform art. 126, al. 2 Constituţie – statul trebuie să asigure libertatea comerţului şi a activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale. Acest fapt semnifică că agenţii economici pot practica orice gen de activitate care nu este interzis de lege, determină independent genul de activitate practicat şi preţurile mărfurilor comercializate. 2. Existenţa unui număr suficient de agenţi economici privaţi, deoarece numai în cazul dat poate fi vorba de o concurenţă sănătoasă, în caz contrar fiind în preajma situaţiei denumite monopol sau a situaţiei agentului economic dominant pe piaţă. Astfel atât codul civil al RM cât şi Legea cu privire la înregistrarea de sta a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali interzic refuzul de înregistrare a agenţilor economici pe motiv de inoportunitate. 3. Liberalizarea preţurilor şi a tarifelor. În RM preţurile sunt libere iar autorităţilor publice li se interzice să dea dispoziţii privind majorarea, reducerea sau menţinerea preţurilor şi a tarifelor, cu excepţia acelora stabilite de Hotărârea Guvernului nr. 547/95 cu privire la măsurile de coordonare şi reglementare de către stat a preţurilor (tarifelor). Se referă în special la preţurile medicamentelor produse în RM,
  13. 13. transport feroviar şi cel de pasageri (cu excepţia taximetrelor), gaze naturale, energia electrică şi termică şi a mărfurilor cu adaos comercial limitat (produse de panificaţie, lactate, făină şi paste făinoase); 4. Asigurarea cadrului legal. Concurenţa este eficientă doar atunci când este asigurat cadrul legal de existenţă al acesteia adică existenţa unui număr suficient de reglementări juridice care să asigure existenţa şi dezvoltarea concurenţei licite şi să combată concurenţa ilicită. Funcţiile concurenţei. 1. Reglator al cererii şi ofertei; 2. Determină preţul real al mărfurilor şi serviciilor. Formele concurenţei: 1. Concurenţa licită; 2. Concurenţa ilicită. Concurenţa ilicită sau acţiunile care dăunează concurenţei se realizează prin: A) Practici anticoncurenţiale ce se pot manifesta prin: 1. Acorduri anticoncurenţiale 2. Abuzul de poziţie dominanta; 3. Acţiuni sau inacţiuni ale autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale sau locale de restrângere, împiedicare sau denaturare a concurenţei. B) CONCURENTA NELOIALA ce se poate manifesta prin: 1. Discreditarea concurenţilor 2. Instigarea la rezilierea contractului cu concurentul 3. Obţinerea şi/sau folosirea ilegală a secretului comercial al concurentului 4. Deturnarea clientelei concurentului
  14. 14. Subiectul 3. SUBIECTELE DREPTULUI AFACERILOR 1. NOŢIUNI GENERALE. Subiectele dreptului afacerilor sunt participanţii la raporturile juridice ale dreptului afacerilor care pot fi oamenii fie priviţi individual fie în forme organizate, adică persoanele juridice. Astfel sunt subiecte ale dreptului afacerilor persoanele fizice sau juridice care au calitate de întreprinzător, adică desfăşoară activitate de întreprinzător. Deoarece dreptul afacerilor conţine şi norme de drept public au calitate de subiect al dreptului afacerilor şi persoanele juridice care licenţiază, înregistrează, controlează activitatea persoanelor ce desfăşoară activitate de întreprinzător. În legislaţia RM nu se defineşte expres noţiunea - activitate de întreprinzător, ba mai mult ca atât se utilizează mai multe denumiri în privinţa subiectelor dreptului afacerilor, ca de exemplu: Agent economic, întreprinzător, comerciant, întreprindere ş.a. 2. PERSOANA FIZICĂ CA SUBIECT AL DREPTULUI AFACERILOR. În conformitate cu prevederile art. 26 a Codului Civil - Persoana fizică are dreptul să practice activitate de întreprinzător, fără a constitui o persoană juridică, din momentul înregistrării de stat în calitate de întreprinzător individual sau în alt mod prevăzut de lege. Persoana care practică activitate de întreprinzător fără înregistrare de stat nu poate invoca lipsa calităţii de întreprinzător. Asupra activităţii de întreprinzător desfăşurate fără constituirea de persoană juridică se aplică regulile care reglementează activitatea persoanelor juridice cu scop lucrativ dacă din lege sau din esenţa raporturilor juridice nu rezultă altfel. Astfel persoana fizică antreprenor trebuie să dispună de capacitate de exerciţiu deplină, să fie înregistrată la organul competent şi poate practica genurile de activitate neinterzise de lege. În legislaţia RM e stabilit că nu pot practica activitate de întreprinzător: II. unele persone cu funcţii publice, ca de ex: Preşedintele RM, parlamentarii, membrii Guvernului, judecătorii Curţii Constituţionale, judecătorii, procurorii, colaboratorii organelor de drept; III. persoanele lipsite de acest drept de către instanţa de judecată. Nu au calitate de întreprinzătroi acţionarii Societăţilor pe acţiuni, asociaţii SRL, a cooperativelor, deoarece deţinerea acţiunilor sau a părţilor sociale nu semnifică practicare a activităţii de întreprinzător. Aceste persoane apar mai repede ca nişte investitori în capitalul social al întreprinderii cu ajutorul căruia întreprinderea ulterior ăşi desfăşoară activitatea. Nu sunt întreprinzători, adică subiecţi ai dreptului afacerilor nici salariaţii întreprinderii, deoarece munca salariaţilor se reglementează de alte acte normative, acestia nu practică o activitate în nume propriu şi nu răspund pentru obligaţiile întreprinderii cu bunurile sale. A) Titularul patentei de întreprinzător. Noţiunea de patentă de întreprinzător. Patenta de întreprinzător, denumită în continuare patentă, este un certificat de stat nominativ, ce atestă dreptul de a desfăşura genul de activitate de întreprinzător indicat în ea în decursul unei anumite perioade de timp. Caracterele juridice ale patentei: 1. Patenta este un certificat nominativ; 2. Patenta nu este transmisibilă; 3. În baza patentei activitatea este desfăşurată doar de persone fizice; 4. O patentă este eliberată pentru un singur gen de activitate
  15. 15. Titular de patentă poate fi orice cetăţean al Republicii Moldova cu capacitate de exerciţiu, orice cetăţean străin sau apatrid, care locuieşte permanent în Republica Moldova şi are dreptul să desfăşoare activitate de întreprinzător, care a declarat despre intenţia sa de a procura patentă şi corespunde cerinţelor de calificare necesare acestui gen de activitate. Patenta se eliberează pentru unul din genurile de activitate indicat de Lege. Patenta este valabilă numai pentru titularul ei şi nu poate fi transmisă altei persoane. Desfăşurarea activităţii de întreprinzător în baza patentei nu impune înregistrarea de stat a titularului acesteia şi primirea licenţei. Asupra titularului patentei nu se extind cerinţele privind prezentarea dărilor de seamă financiare şi statistice, ţinerea evidenţei contabile şi financiare, efectuarea operaţiilor de casă şi decontărilor, precum şi prevederile art.90 din Codul fiscal. În relaţiile de drept civil, titularul patentei acţionează în numele său. Titularul patentei răspunde pentru obligaţiile aferente desfăşurării activităţii de întreprinzător pe parcursul duratei de prescripţie stabilită de lege, indiferent de durata patentei. Titularul patentei poate desfăşura activitatea de întreprinzător specificată în patentă pe întreg teritoriul ţării dacă în patentă nu este indicat altfel. Titularul patentei este obligat: a) să respecte ordinea stabilită de desfăşurare a activităţii indicate în patentă, normele sanitare, normele de protecţie contra incendiilor, să îndeplinească alte cerinţe ce se referă la genul de activitate respectiv, iar pentru desfăşurarea activităţii expres stabiluite de Lege, să aibă documentele primare de provenienţă a mărfii, după caz, factura de expediţie, chitanţa de percepere a taxei vamale sau actul de achiziţie a mărfurilor; b) să desfăşoare activitatea numai în locurile permise în aceste scopuri de autoritatea administraţiei publice locale; c) să respecte drepturile şi interesele consumatorilor; d) să afişeze patenta sau copia ei, autentificată de notar, într-un loc vizibil la locurile unde îşi desfăşoară activitatea de întreprinzător sau să o prezinte la cererea organului de control sau a consumatorilor. Titularul patentei nu este în drept: a) să angajeze lucrători pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător specificate în patentă; b) să încheie tranzacţii cu întreprinderea individuală al cărei fondator este el sau careva dintre membrii familiei sale, cu societatea în nume colectiv ori în comandită, al cărei asociat cu răspundere deplină este el sau careva dintre membrii familiei sale. Doi sau câţiva titulari de patente se pot asocia în scopul desfăşurării în comun a activităţii de întreprinzător, în baza contractului de activitate în comun. Relaţiile dintre titularul patentei şi organele de control se reglementează prin prezenta lege, legea bugetului pe anul respectiv şi legislaţia civilă. Modul de eliberare a patentei Solicitantul patentei depune cerere la inspectoratul fiscal teritorial pe raza căruia îşi are domiciliul sau la locul de desfăşurare a activităţii preconizate. În cerere se indică: a) prenumele, numele şi domiciliul solicitantului; b) genul de activitate de întreprinzător pentru exercitarea căreia se solicită patenta; c) durata patentei; d) tipul mijlocului de transport şi numărul de înmatriculare al acestuia, dacă se prevede că acest mijloc de transport va fi utilizat la desfăşurarea activităţii menţionate. La cerere se anexează documentele confirmative de achitare a contribuţiei de asigurare socială de stat pentru întreaga perioadă solicitată de desfăşurare a activităţii în baza patentei de întreprinzător sau actele care confirmă scutirea de plata contribuţiei. Patenta se eliberează de inspectoratul fiscal teritorial, pe raza căruia solicitantul îşi are domiciliul sau la locul de desfăşurare a activităţii preconizate, în decurs de 3 zile de la data depunerii cererii, documentelor perfectate în modul respectiv şi după achitarea taxei stabilite. Patenta poate fi eliberată de primăria în a cărei rază de administrare solicitantul intenţionează să-şi desfăşoare activitatea în baza patentei, în cazul dacă în localitatea respectivă nu este amplasat
  16. 16. inspectoratul (oficiul) fiscal. Patenta eliberată de primărie este valabilă numai pe teritoriul administrat de aceasta. Nivelul de calificare al solicitantului se stabileşte în baza documentelor, prezentate de acesta, cu privire la studii (calificare) şi la activitatea de muncă anterioară. Duplicatul patentei Pentru fiecare patentă eliberată se întocmeşte duplicat care se păstrează la autoritatea care a eliberat patenta. Duplicatul patentei conţine aceleaşi date ca şi originalul, precum şi cupoane care se utilizează ca dovadă a achitării taxei pentru patentă. Cuponul se consideră nestins (neplătit) doar în cazul în care nu a fost decupat de la duplicatul patentei. Patenta se eliberează pe o durată de o lună sau, la dorinţa solicitantului, pe o durată mai mare. Încetarea valabilităţii patentei (1) Valabilitatea patentei încetează: a) odată cu expirarea duratei patentei; b) în cazul în care titularul patentei renunţă la patentă pe calea depunerii cererii respective; c) în baza cererii titularului patentei în legătură cu pierderea capacităţii de muncă, confirmată de concluzia respectivă a comisiei medicale; d) în cazul decesului titularului patentei; e) în cazul aplicării faţă de titularul patentei a unor sancţiuni administrative; f) în cazul în care se constată transmiterea patentei către o altă persoană; g) în cazul în care durata patentei nu este prelungită în decurs de 12 luni consecutive de la data suspendării ei pentru neachitarea în termen a taxei pentru patentă. Suspendarea patentei. Patenta se suspendă: a) în baza cererii titularului patentei în legătură cu boala lui, în limitele termenelor stabilite de legislaţia muncii; b) în cazul neexecutării obligaţiilor prevăzute de Legea Cu privire la patenta de întreprinzător; c) în cazul neachitării în termen a taxei pentru perioada următoare de valabilitate a patentei. La expirarea perioadei de timp pentru care patenta a fost suspendată şi după înlăturarea cauzelor ce au condus la suspendarea patentei, valabilitatea ei se restabileşte şi se prelungeşte pe perioada respectivă. Schimbarea patentei Schimbarea patentei se efectuează în cazul în care titularul ei şi-a schimbat numele şi/sau prenumele, domiciliul sau locul de desfăşurare a activităţii indicate în patentă. Schimbarea patentei se efectuează în decurs de 3 zile de la data depunerii cererii respective şi achitării unei taxe în mărimea unui salariu minim. Restabilirea patentei În cazul în care patenta a fost pierdută sau nimicită, aceasta poate fi restabilită în baza cererii depuse de titular la autoritatea care a eliberat patenta. Restabilirea patentei se efectuează în baza duplicatului ei, în decurs de 10 zile de la data depunerii cererii respective. Totodată, perioada în care titularul nu a putut beneficia de patentă nu se restabileşte. Impozitarea titularului patentei Impunerea fiscală a titularului patentei se efectuează sub formă de taxă pentru patentă, care include impozitul pe venit, taxele pentru resursele naturale, taxa pentru unităţile comerciale şi/sau unităţile de deservire socială, taxa pentru amenajarea teritoriului. Alte impozite, taxe şi încasări se plătesc de titularul patentei pe principii generale.
  17. 17. Titularii patentei achită în mod obligatoriu contribuţia de asigurare socială de stat. Achitarea contribuţiei de asigurare socială de stat îi asigură titularului patentei dreptul la o pensie minimă şi la un ajutor de deces prevăzute în legislaţie. Durata activităţii desfăşurate în baza patentei se include în vechimea în muncă a titularului patentei, cu condiţia achitării contribuţiilor de asigurare socială de stat. Condiţiile de asigurare socială de stat a titularilor patentei se stabilesc prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul respectiv. Se scutesc de achitarea contribuţiei de asigurare socială de stat pensionarii şi invalizii de toate grupele. Taxa pentru patentă Taxa lunară pentru patentă este prevăzută în anexa la lege şi se percepe în cuantumul stabilit pentru localitatea unde se va desfăşura activitatea de întreprinzător. În cazul desfăşurării activităţii de întreprinzător pe întreg teritoriul ţării, taxa lunară pentru patentă se achită în cuantum stabilit, specificat în rubrica "Chişinău, Bălţi, Bender, Tiraspol" din anexa la lege. Înlesniri şi garanţii acordate titularului patentei (1) Pentru următoarele categorii ale populaţiei, taxa pentru patentă se reduce: a) pentru invalizii de gradele I şi II – cu 20% din taxa stabilită; b) pentru persoanele care sînt la evidenţă la oficiile forţei de muncă şi nu au fost plasate în cîmpul muncii în decursul a 6 luni – cu 15% din taxa stabilită (din această categorie nu fac parte persoanele care au refuzat locul de muncă propus). Înlesnirea în cauză se acordă pe un an de la data depunerii cererii pentru primirea patentei; c) pentru persoanele care întreţin membri ai familiei inapţi pentru muncă pe motiv de vîrstă sau de sănătate: 4-6 membri ai familiei – cu 20% din taxa stabilită; 7-9 membri ai familiei – cu 30% din taxa stabilită; 10 sau mai mulţi membri ai familiei – cu 40% din taxa stabilită; d) pentru studenţi şi pensionari – cu 20% din taxa stabilită. (2) Orice decizie, conform căreia plata pentru patentă se majorează, intră în vigoare nu mai înainte de expirarea a 3 luni după publicarea ei. (3) Titularul patentei este eliberat de datoria de a plăti suplimentar pentru patentă dacă, prin actele normative adoptate după primirea patentei, taxa pentru ea s-a majorat. B) Întreprinzătorul Individual În conformitate cu prevederile art. 2 a Legii Înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi întreprinzătorilor individuali- întreprinzător individual – este o persoană fizică cu capacitate de exerciţiu deplină, care practică activitate de întreprinzător în nume şi pe risc propriu, fără a constitui o persoană juridică, şi este înregistrată în modul stabilit de lege; În conformitate cu prevederile art. 4 a Legii Înregistrarea de stat a întreprinzătorilor individuali, precum şi a modificărilor în actele de constituire şi în datele înscrise în Registrul de stat, se efectuează contra unei sume de 54 lei. În conformitate cu prevederile art. 5 a Legii - întreprinzătorii individuali se înregistrează la oficiul teritorial al organului înregistrării de stat în a cărui rază de deservire se află sediul acestora. Înregistrarea de stat a întreprinzătorilor individuali Procedura de înregistrare de stat a întreprinzătorilor individuali e prevăzută de art. 28 a Legii, care stipulează că: Pentru înregistrarea de stat a întreprinzătorilor individuali se depun următoarele documente: a) cererea de înregistrare, conform modelului aprobat de organul înregistrării de stat; b) documentul ce confirmă achitarea taxei de înregistrare.
  18. 18. Documentele electronice pot fi transmise organului înregistrării de stat prin reţele electronice, cu respectarea prevederilor Legii nr.264-XV din 15 iulie 2004 cu privire la documentul electronic şi semnătura digitală şi ale actelor normative din domeniu ale Guvernului. Se consideră ca dată a depunerii documentelor pentru înregistrarea de stat data primirii lor de către organul înregistrării de stat. La primirea cererii şi a documentelor pentru înregistrarea de stat, deponentului i se eliberează un bon de confirmare a primirii cererii, în care se indică numărul cererii şi data primirii acesteia, denumirea oficiului, lista documentelor depuse, data stabilită pentru eliberarea actelor. În cazul primirii documentelor prin reţeaua electronică, solicitantului i se expediază prin reţea aceeaşi confirmare. Organul înregistrării de stat nu este în drept să refuze primirea cererii de înregistrare sau să solicite alte documente decît cele prevăzute de lege. La înregistrarea de stat se verifică identitatea şi capacitatea de exerciţiu ale persoanei fizice. Registratorul, în termen de 3 zile lucrătoare de la data depunerii documentelor, adoptă decizia de înregistrare sau de a refuza înregistrarea. Decizia de înregistrare se semnează de registrator, se perfectează în două exemplare, unul dintre care se păstrează la organul înregistrării de stat, iar celălalt se eliberează solicitantului. Decizia de înregistrare poate fi contestată în instanţa de judecată şi poate fi anulată numai de instanţa de judecată. Refuzul înregistrării întreprinzătorului individual poate avea loc în următoarele cazuri: a) persoana fizică este deja înregistrată în calitate de întreprinzător individual; b) Persoana respectivă Este lipsită, prin hotărîrea instanţei de judecată, de dreptul de a practica activitate de întreprinzător. În cazurile prevăzute registratorul adoptă decizia de a refuza înregistrarea. Înregistrarea de stat nu poate fi refuzată pentru motive de inoportunitate. Refuzul înregistrării de stat nu poate împiedica depunerea repetată a documentelor în vederea înregistrării dacă au fost înlăturate cauzele care au servit drept temei pentru refuzul înregistrării. Decizia de a refuza înregistrarea poate fi contestată în instanţa de judecată şi poate fi anulată numai de instanţa de judecată. Întreprinzătorul individual este obligat, în termen de 3 zile de la data modificării datelor anterior înscrise în Registrul de stat, să depună la organul înregistrării de stat următoarele documente: a) cererea de înregistrare a modificărilor, conform modelului aprobat de organul înregistrării de stat; b) documentul ce confirmă modificarea datelor anterior înscrise în Registrul de stat; c) documentul ce confirmă achitarea taxei de înregistrare a modificărilor. Registratorul, în termen de 3 zile lucrătoare de la data depunerii documentelor, adoptă decizia de înregistrare a modificărilor sau decizia de a refuza înregistrarea modificărilor. Încetarea calităţii de întreprinzător individual are loc în următoarele cazuri: a) la cererea întreprinzătorului individual în cazul lipsei datoriilor faţă de bugetul public naţional; b) prin hotărârea instanţei de judecată; c) în cazul decesului; d) în alte temeiuri stabilite de legislaţie. Activitatea întreprinzătorului individual se consideră încetată din momentul radierii acestuia din Registrul de stat. Radierea din Registrul de stat a întreprinzătorului individual din proprie iniţiativă se efectuează pe baza cererii de radiere, întocmite conform modelului aprobat de organul înregistrării de stat. Registratorul, în termen de 3 zile lucrătoare de la data depunerii documentelor necesare, adoptă decizia de radiere. C) Gospodăria Ţărănească (de fermier) Gospodăria ţărănească. Noţiune Gospodăria ţărănească este o întreprindere individuală, bazată pe proprietate privată asupra terenurilor agricole (denumite în continuare terenuri) şi asupra altor bunuri, pe munca personală a
  19. 19. membrilor unei familii (membri ai gospodăriei ţărăneşti), avînd ca scop obţinerea de produse agricole, prelucrarea lor primară, comercializarea cu preponderenţă a propriei producţii agricole. Gospodăria ţărănească se poate constitui şi dintr-o singură persoană fizică. Numai gospodăriile ţărăneşti pot desfăşura activitate individuală de întreprinzător în agricultură. Gospodăria ţărănească are statutul juridic de persoană fizică. Suprafaţa terenurilor şi mărimea altor bunuri, inclusiv arendate, ale gospodăriei ţărăneşti trebuie să asigure utilizarea preponderentă în cadrul acesteia (mai mult de 50 la sută anual) a muncii personale a membrilor ei. În cazul în care nu întruneşte condiţiile expuse de legel, gospodăria ţărănească este obligată să asigure, în termen de 3 luni, astfel de condiţii sau să se reorganizeze, sau să se lichideze, în modul stabilit de legislaţie. Gospodăria ţărănească nu poartă răspundere pentru obligaţiile personale ale membrilor ei. Membrii gospodăriei ţărăneşti poartă răspundere solidară nelimitată pentru obligaţiile acesteia cu întreg patrimoniul lor, cu excepţia bunurilor care, potrivit Codului de procedură civilă, nu fac obiectul urmăririi. Gospodăria ţărănească are dreptul - să dispună de ştampilă, să deschidă conturi bancare, inclusiv valutare; să angajeze şi să elibereze lucrători în bază de contracte individuale de muncă, să ia şi să dea în arendă terenuri şi alte bunuri; să stabilească preţurile de comercializare la producţia proprie; să fie membru al societăţilor necomerciale (asociaţii, uniuni); În cazul în care gospodăria ţărănească nu dispune de ştampilă, semnătura conducătorului poate fi autentificată de notar sau de secretarul primăriei care a înregistrat gospodăria. Gospodăria ţărănească este obligată- să achite integral şi la timp salariile angajaţilor, să plătească, în numele membrilor şi al angajaţilor gospodăriei, contribuţiile de asigurări sociale de stat şi să le acorde asistenţă socială; să folosească terenurile la destinaţie; să păstreze fertilitatea solului prin măsuri de protecţie, să aplice tehnologii care ocrotesc natura; să îndeplinească integral şi la timp obligaţiile fiscale; Fondator al gospodăriei ţărăneşti poate fi persoana fizică care a atins vîrsta de 18 ani, are capacitate de exerciţiu deplină, posedă teren cu drept de proprietate privată. O persoană fizică poate fi fondatorul (membrul) numai al unei gospodării ţărăneşti. Gospodăria ţărănească se constituie pe principiul liberului consimţămînt. Gospodăria ţărănească se creează în temeiul declaraţiei de constituire, semnată de fondator şi de potenţialii membri ai acesteia. În declaraţia de constituire a gospodăriei ţărăneşti (de fermier), denumită în continuare declaraţie de constituire, trebuie să se indice: a) denumirea completă şi abreviată a gospodăriei; b) sediul gospodăriei; c) numele, prenumele, data naşterii, cetăţenia şi domiciliul fondatorului şi al potenţialilor membri ai ei, informaţii privind aflarea acestora în relaţii familiale cu fondatorul; d) numerele de înregistrare, amplasarea şi suprafaţa, conform cadastrului bunurilor imobile, a terenurilor proprietate individuală sau proprietate comună, inclusiv a terenurilor din extravilan considerate grădini, precum şi a terenurilor arendate; e) componenţa altor bunuri imobiliare care se transmit în proprietate comună membrilor gospodăriei. Semnătura fondatorului şi semnăturile celorlalţi membri din declaraţia de constituire sînt autentificate de notar sau de secretarul primăriei la care se înregistrează gospodăria. Denumirea completă a gospodăriei ţărăneşti va conţine cuvintele gospodărie ţărănească, numele fondatorului (conducătorului) şi sediul gospodăriei. Denumirea abreviată a gospodăriei ţărăneşti va conţine iniţialele G.Ţ., numele fondatorului (conducătorului) şi sediul ei. Denumirea completă şi denumirea abreviată a gospodăriei ţărăneşti vor conţine şi alte date pentru a nu fi identice denumirii unei alte gospodării ţărăneşti înregistrate anterior la aceeaşi primărie.
  20. 20. Sediul gospodăriei ţărăneşti este în unitatea administrativ- teritorială de nivelul întâi în a cărei primărie este înregistrată. Înregistrarea Gospodăria ţărănească va fi înregistrată de către fondatorul ei la primăria unităţii administrativ- teritoriale de nivelul întâi în a cărei hotare el deţine teren. În cazul în care fondatorul deţine terenuri amplasate în hotarele a două sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale de nivelul întâi, cererea de înregistrare a gospodăriei ţărăneşti se prezintă primăriei alese de fondator. Pentru înregistrarea gospodăriei ţărăneşti, fondatorul prezintă primăriei: a) declaraţia de constituire; b) copiile de pe documentele ce confirmă dreptul de proprietate privată al fondatorului şi al potenţialilor membri ai gospodăriei asupra terenurilor; c) copiile de pe contractele de arendă a terenurilor, după caz, autentificate de secretarul primăriei; d) bonul de plată, pe contul primăriei, a taxei de înregistrare a gospodăriei. În decursul unei săptămâni din ziua prezentării documentelor prevăzute la alin.(1), primăria înregistrează gospodăria ţărănească, efectuând înscrieri de rigoare în Registrul gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), şi eliberează certificatul de înregistrare sau emite o decizie privind refuzul de a înregistra gospodăria. Decizia motivată a primăriei privind refuzul de a înregistra gospodăria ţărănească se remite fondatorului în scris. Refuzul de a înregistra gospodăria ţărănească sau încălcarea termenelor ei de înregistrare pot fi atacate pe cale administrativă şi/sau judiciară. Gospodăria ţărănească este în drept să înceapă activitatea din ziua înregistrării. CONDUCĂTORUL GOSPODĂRIEI ŢĂRĂNEŞTI. MEMBRII EI Conducător al gospodăriei ţărăneşti este fondatorul, iar în cazul eliberării fondatorului din funcţie, unul dintre membri care a atins vîrsta de 18 ani şi are capacitate de exerciţiu deplină, ales de ceilalţi membri ai gospodăriei. Conducătorul gospodăriei ţărăneşti: a) reprezintă gospodăria în instanţă de judecată, în relaţiile cu alte autorităţi publice, precum şi cu persoane fizice şi juridice; b) organizează activitatea gospodăriei; c) efectuează, în numele gospodăriei, tranzacţii, eliberează procuri pentru efectuarea de tranzacţii; d) angajează şi eliberează lucrători; e) ţine evidenţa timpului de lucru şi salariilor persoanelor care lucrează în bază de contract, efectuează înscrieri în carnetul lor de muncă, precum şi al membrilor gospodăriei; f) stabileşte politica de evidenţă în gospodărie, asigură evidenţa contabilă şi prezentarea rapoartelor în conformitate cu legislaţia; g) asigură predarea în arhivă a documentelor de plată a salariilor şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat; h) exercită alte atribuţii neinterzise de lege. În cazul incapacităţii temporare de muncă sau absenţei sale îndelungate, conducătorul gospodăriei ţărăneşti are dreptul să încredinţeze îndeplinirea obligaţiilor sale unui membru cu capacitate deplină de exerciţiu, iar în cazul constituirii gospodăriei ţărăneşti dintr-o singură persoană, unei alte persoane, faptul consemnîndu-se în Registrul gospodăriilor ţărăneşti (de fermier). Conducătorul gospodăriei ţărăneşti îşi poate da demisia ori poate fi destituit prin hotărîre a membrilor ei în cazul executării necorespunzătoare sau neexecutării îndelungate a atribuţiilor. În cazul înlocuirii conducătorului gospodăriei ţărăneşti, membrii ei anunţă în scris, în decursul unei săptămîni, primăria care a înregistrat gospodăria. Membrii Pot fi membri ai gospodăriei ţărăneşti, în afară de conducător, următoarele persoane apte de muncă: soţul (soţia), părinţii, copiii, inclusiv adoptivi, fraţii, surorile şi nepoţii lui care au atins vîrsta de 16
  21. 21. ani, precum şi alte persoane care sînt membri ai familiei respective. Nu sînt considerate membri ai gospodăriei ţărăneşti persoanele care lucrează în gospodărie în bază de contract. Primirea în gospodăria ţărănească se face cu acordul membrilor ei. Ieşirea din gospodăria ţărănească se face la cerere şi nu necesită acordul celorlalţi membri ai ei. Excluderea din gospodăria ţărănească se face în baza hotărîrii celorlalţi membri ai ei. Calitatea de membru al gospodăriei ţărăneşti apare şi încetează în ziua efectuării înscrierilor respective în Registrul gospodăriilor ţărăneşti (de fermier).Litigiile dintre membrii gospodăriei ţărăneşti se soluţionează în instanţă de judecată. Membrul gospodăriei ţărăneşti este în drept: a) să aleagă şi să fie ales conducător al gospodăriei; b) să ia cunoştinţă de datele referitoare la activitatea economică şi financiară a gospodăriei; c) să ceară cota sa din produsele şi veniturile gospodăriei; d) să iasă din gospodărie primind cota sa din bunurile comune în numerar sau în natură; e) să efectueze alte acţiuni neinterzise de lege. Membrul gospodăriei ţărăneşti este obligat să participe prin muncă personală la activitatea gospodăriei şi să respecte alte prevederi ale legislaţiei. În cazul în care nu a participat prin muncă personală la activitatea gospodăriei în decursul a 3 ani consecutivi, membrul gospodăriei ţărăneşti urmează să fie exclus. În termenul indicat mai sus nu se include perioada în care membrul nu a participat la activitatea gospodăriei ţărăneşti din cauza faptului că a fost ales în o funcţie electivă, a făcut serviciul militar în termen, a studiat la o instituţie de învăţământ sau a fost bolnav. În cazul în care şi-a pierdut calitatea de membru al familiei conducătorului gospodăriei ţărăneşti, membrul ei îşi păstrează drepturile şi obligaţiile dacă întruneşte celelalte condiţii stabilite de prezenta lege. BUNURILE MEMBRILOR GOSPODĂRIEI ŢĂRĂNEŞTI Bunurile folosite în comun de membrii gospodăriei ţărăneşti pot aparţine: a) unui sau mai multor membri ai gospodăriei cu drept de proprietate individuală; b) membrilor gospodăriei cu drept de proprietate comună în devălmăşie sau cu drept de proprietate comună în diviziune dacă ultimul este prevăzut în contract. Bunurile care se află în proprietatea comună a membrilor gospodăriei ţărăneşti (denumite în continuare bunuri comune) se formează din: a) mijloacele băneşti şi alte bunuri aduse, cu drept de proprietate comună, în gospodărie de membrii ei; b) produsele şi veniturile obţinute din activitatea independentă a gospodăriei sau din activitatea ei cu alte întreprinderi; c) veniturile obţinute din tranzacţii cu valori mobiliare procurate de gospodărie; d) prestaţiile de asigurări sociale primite de gospodărie; e) donaţiile de la organizaţii şi cetăţeni; f) creditele şi împrumuturile luate de gospodărie; g) alte bunuri comune obţinute în conformitate cu legea. Bunuri comune pot fi: terenurile, plantaţiile, construcţiile gospodăreşti şi alte construcţii, instalaţiile de ameliorare şi alte instalaţii, vitele productive şi de muncă, păsările, tehnica agricolă şi altă tehnică, mijloacele de transport, utilajele, inventarul şi alte bunuri, procurate pentru gospodărie în comun de membrii ei. Dispunerea de bunurile comune se efectuează cu acordul tuturor membrilor gospodăriei ţărăneşti. Înstrăinarea cotei din bunurile comune Membrul gospodăriei ţărăneşti este în drept să vândă, să dăruiască sau să înstrăineze în alt mod cota sa din bunurile comune exclusiv membrilor gospodăriei sau altor persoane, enumerate în Lege care nu erau, dar au devenit membri ai gospodăriei. Membrii gospodăriei ţărăneşti au dreptul prioritar faţă de alţi membri ai familiei conducătorului ei de a procura cota ce se înstrăinează din bunurile comune. Membrul gospodăriei ţărăneşti este obligat să informeze ceilalţi membri ai ei şi ceilalţi membri ai familiei conducătorului de gospodărie privind comercializarea cotei sale din bunurile comune, precum şi preţul ei
  22. 22. de vânzare. În cazul în care membrii gospodăriei ţărăneşti şi ceilalţi membri ai familiei conducătorului refuză să procure cota ce se înstrăinează din bunurile comune sau în cazul în care aceştia nu-şi îndeplinesc, în decursul unei luni de la data informării lor privind înstrăinarea cotei, intenţia de a o procura, membrul care înstrăinează cota este în drept să ceară separarea ei. Dacă întreaga cotă din bunurile comune s-a vândut, a fost dăruită sau înstrăinată în alt mod, se consideră că titularul care a înstrăinat-o s-a retras din gospodărie, faptul consemnându-se în Registrul gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) şi, după caz, în alte registre. Atribuirea în proprietate individuală a unei cote din bunurile comune se efectuează prin separare sau divizare. Cota din bunurile comune se atribuie membrului gospodăriei ţărăneşti: a) la pierderea calităţii de membru al gospodăriei fără ca el să întemeieze o nouă întreprindere (separarea cotei din bunurile comune); b) la urmărirea cotei pentru obligaţiile personale ale membrului gospodăriei (separarea cotei din bunurile comune); c) la reorganizarea sau lichidarea gospodăriei (divizarea bunurilor comune). Cota membrului gospodăriei ţărăneşti din bunurile proprietate comună în devălmăşie se consideră egală cotelor celorlalţi membri dacă, cu acordul acestora, cota nu a fost micşorată din cauza participării lui neînsemnate cu bunuri sau cu muncă personală la activitatea gospodăriei. În cazul pierderii calităţii de membru al gospodăriei ţărăneşti, cota din mijloacele fixe de producţie care se află în proprietate comună este inseparabilă în natură. În acest caz, cota se plăteşte în bani, în producţie agricolă sau în alt fel. Modul de plată se stabileşte cu acordul celorlalţi membri ai gospodăriei. Urmărirea cotei din bunurile comune pentru obligaţiile personale ale membrului gospodăriei ţărăneşti se efectuează în cazul în care datoriile acestuia nu pot fi acoperite cu alte bunuri ale lui. Cota din bunurile comune poate fi moştenită în modul stabilit de legislaţia civilă. REORGANIZAREA ŞI LICHIDAREA Gospodăria ţărănească se reorganizează prin hotărâre a membrilor ei sau a instanţei de judecată. Gospodăria ţărănească se reorganizează în conformitate cu Codul civil. Volumul depunerilor membrilor gospodăriei ţărăneşti în capitalul social al întreprinderii cu o altă formă juridică de organizare, constituită prin reorganizare, este determinat în funcţie de cota lor din bunurile comune care se transmit acestei întreprinderi. Lichidarea. Gospodăria ţărănească se lichidează prin hotărâre a membrilor ei sau a instanţei de judecată. Gospodăria ţărănească poate fi lichidată prin hotărâre a instanţei de judecată la cererea: a) unui membru al gospodăriei sau a primăriei dacă sânt încălcate prevederile imperative ale Legii, inclusiv în cazul în care nici unul dintre membrii gospodăriei nu are drept de proprietate asupra pământului; b) unui membru al gospodăriei sau a creditorului (creditorilor) în cazul insolvabilităţii ei; c) moştenitorului sau a primăriei dacă nu a rămas nici un membru şi nici un moştenitor al acestuia nu doreşte să ţină mai departe gospodăria. III. PERSOANA JURIDICĂ CA SUBIECT AL DREPTULUI AFACERILOR În conformitate cu prevederile Codului Civil persoanele juridice pot fi de drept privat şi de drept public, care în raporturile civile sunt situate pe principii de egalitate. Persoanele juridice de drept public sunt statul şi unităţile administrativ – teritoriale, care nu au calitatea de întreprinzător şi nu pot desfăşura afaceri în nume propriu. Operaţiunile economice ale statului sunt desfăşurate de către întreprinderile de stat constituite de acesta prin intermediul Guvernului sau a autorităţilor publice centrale. În aceiaşi ordine de idei statul poate participa la constituirea societăţilor cu răspundere limitată sau a societăţilor pe acţiuni. Unităţile administrativ – teritoriale ale statului pot înfiinţa pentru soluţionarea intereselor sale întreprinderi municipale sau pot participa la constituirea societăţilor cu răspundere limitată sau a societăţilor pe acţiuni.
  23. 23. Persoanele juridice de drept privat pot avea scop lucrativ sau scop nelucrativ. Persoanele juridice cu scop lucrativ sunt societăţile comerciale, cooperativele de producţie şi de întreprinzător, întreprinderile de sta li municipale. Persoanele juridice cu scop lucrativ pot desfăşura activitate de întreprinzător şi sunt principalele subiecte ce desfăşoară activitatea economică în RM. Persoanele juridice cu scop nelucrativ sunt fondate pentru atingerea unor scopuri culturale, ştiinţifice, spirituale. Aceştia pot desfăşura orice activitate neinterzisă de lege, respectiv legiuitorul a permis acestora şi desfăşurarea activităţilor comerciale care ar permite realizarea sarcinilor pentru care a fost constituită. În această ordine de idei tot venitul obţinut de persoanele juridice fără scop lucrativ va fi îndreptat spre realizarea sarcinilor pentru care a fost constituită şi nu va putea fi împărţit între fondatorii acesteia.
  24. 24. Subiectul 4. CONSTITUIREA PERSOANELOR JURIDICE CU SCOP LUCRATIV 1. Condiţii generale de constituire a persoanelor juridice cu scop lucrativ. 2. Înregistrarea de stat persoanelor juridice cu scop lucrativ. 3. Consecinţele nerespectării condiţiilor de valabilitate a actului de constituire şi a modului de înregistrare a persoanei juridice cu scop lucrativ. 1. CONDIŢII GENERALE DE CONSTITUIRE A PERSOANELOR JURIDICE CU SCOP LUCRATIV. Drept fondatori ai persoanei juridice cu scop lucrativ po apărea persoanele fizice, persoanele juridice, statul şi unităţile sale administrativ teritoriale. Persoana fizică poate participa la constituirea unei persoane juridice, cu excepţia întreprinderii de stat , municipale şi a cooperativei de întreprinzător, dacă are capacitate deplină de exerciţiu şi dacă acest fapt nu îi este interzis prin lege sau hotărâre de judecată. Persoana juridică pot apărea în calitate de fondator al altei persoane juridice doar dacă acest fapt nu este interzis prin lege sau hotărâre a instanţei de judecată. Persoanele juridice nu pot constitui cooperative de producţie, deoarece calitatea de membru în acestea o are doar persoana fizică. În acelaşi timp dreptul la constituirea persoanei juridice îl are atât persoana juridică cu scop lucrativ cât şi cea fără scop lucrativ. Statul şi unităţile administrativ teritoriale au dreptul de a constitui persoane juridice în condiţiile legii. Astfel statul, prin intermediul Guvernului şi a autorităţilor publice centrale poate participa la constituirea întreprinderilor de stat, iar unităţile administrativ teritoriale pot constitui întreprinderi municipale pentru atingerea scopurilor sale. În acelaşi timp persoanelor juridice de drept public li se permite prin lege să participe la constituirea societăţil0or cu răspundere limitată şi a societăţilor pe acţiuni. În conformitate cu prevederile art. 62 a Codului Civil persoana juridică activează în baza contractului de constituire sau în baza contractului de constituire şi a statutului sau doar în baza statutului. Conform prevederilor art. 108 a Codului Civil în actul de constituire al societăţii comerciale trebuie să se indice: a) numele, locul şi data naşterii, domiciliul, cetăţenia şi datele din actul de identitate al fondatorului persoană fizică; denumirea, sediul, naţionalitatea, numărul de înregistrare al fondatorului persoană juridică; b) denumirea societăţii; c) obiectul de activitate; d) participaţiunile asociaţilor, modul şi termenul lor de vărsare; e) valoarea bunurilor constituite ca participaţiune în natură şi modul de evaluare, dacă au fost făcute asemenea aporturi; f) sediul; g) structura, atribuţiile, modul de constituire şi de funcţionare a organelor societăţii; h) modul de reprezentare; i) filialele şi reprezentanţele societăţii; j) alte date, stabilite de lege pentru tipul respectiv de societate. Actul de constituire al societăţii comerciale poate deroga de la prevederile prezentei secţiuni doar în cazurile prevăzute expres. Actul de constituire al societăţii comerciale poate prevedea şi alte clauze ce nu contravin legii. Actul de constituire al societăţii comerciale se întocmeşte în limba de stat şi se semnează de către toţi asociaţii fondatori.
  25. 25. 2. ÎNREGISTRAREA DE STAT A SOCIETĂŢILOR COMERCIALE Întreprinderea conform prevederilor codului civil devine subiect de drept doar după înregistrare de stat. Conform art. 35 a Legii, înregistrarea de stat se efectuează de către Î.S. „Camera Înregistrării de Stat” sau la oficiile sale teritoriale conduse de către Registratori. Principiile înregistrării: - publicitatea informaţiilor (toţi doritorii au acces la informaţia din Registrul de Stat contra plată); - autenticitatea datelor prezentate – se presupune că toate datele prezentate sunt veridice. În conformitate cu prevederile art. 7. a Legii, pentru înregistrare se depune: I. Cererea de înregistrare, conform modelului stabilit de Cameră; II. Hotărârea de constituire sau actul de constituire în dependenţă de forma juridică de organizare, în două exemplare; III. Documentul ce confirmă achitarea taxei de stat. Cu toate că din textul legii a fost exclusă cerinţa cu privire la prezentarea documetului ce confirmă depunerea de către fondatori a aportului în capitalul social al persoanei juridice în mărimea şi în termenul prevăzut de legislaţie registratorii vor fi în drept să solicite un astfel de document deoarece art. 113, al. 3 a Codului Civil prevede că la data înregistrării societăţii comerciale, fiecare asociat este obligat să verse aportul sub formă de mijloace băneşti în mărime de cel puţin 40 procente din aportul subscris dacă legea sau statutul nu prevede o proporţie mai mare. Pentru înregistrarea de stat a persoanelor juridice cu investiţii străine se vor depune suplimentar: a) extrasul din registrul naţional din ţara de reşedinţă a investitorului; b) actele de constituire ale persoanei juridice străine. Documentele pentru înregistrarea de stat se perfectează în limba de stat şi se depun la organul înregistrării de stat de către fondator sau de către reprezentantul acestuia, împuternicit prin procură autentificată în modul stabilit de lege. Se consideră ca dată a depunerii documentelor pentru înregistrarea de stat data primirii lor de către organul înregistrării de stat. La primirea cererii şi a documentelor pentru înregistrarea de stat, deponentului i se eliberează un bon de confirmare a primirii cererii, în care se indică numărul cererii şi data primirii acesteia, denumirea oficiului, lista documentelor depuse, data stabilită pentru eliberarea actelor. În cazul primirii documentelor prin reţeaua electronică, solicitantului i se expediază prin reţea aceeaşi confirmare. Organul înregistrării de stat nu este în drept să refuze primirea cererii de înregistrare sau să solicite alte documente decât cele prevăzute de lege. Denumirea persoanei juridice Denumirea persoanei juridice trebuie să corespundă cerinţelor prevăzute la art.66 din Codul civil. Persoana juridică a cărei denumire conţine denumirea oficială a statului sau a unei unităţi administrativ-teritoriale se înregistrează dacă utilizarea acesteia a fost permisă în modul şi în condiţiile stabilite de lege. Persoana juridică este în drept să utilizeze denumirea sa din momentul înregistrării de stat. Sediul persoanei juridice Organul înregistrării de stat înscrie în Registrul de stat datele cu privire la sediul persoanei juridice indicate în actele de constituire şi nu este în drept să ceară alte documente pentru confirmarea acestor date. Răspunderea pentru autenticitatea datelor prezentate cu privire la sediu o poartă persoana juridică. Sediul se consideră schimbat şi este opozabil terţelor persoane din momentul înregistrării acestui fapt în Registrul de stat. Procedura înregistrării
  26. 26. Registratorul verifică legalitatea documentelor depuse pentru înregistrare şi, în termen de cel mult cinci zile lucrătoare va adoptă decizia de înregistrare sau de a refuza înregistrarea. Persoanei juridice la înregistrare i se atribuie un număr de identificare de stat (IDNO), care se indică pe foaia de titlu a actelor de constituire. Persoana juridică se consideră înregistrată la data adoptării deciziei de înregistrare. Decizia de înregistrare poate fi contestată în instanţa de judecată şi poate fi anulată numai de instanţa de judecată. Refuzul înregistrării de stat a persoanei juridice survine în următoarele cazuri: a) nedepunerii tuturor documentelor necesare pentru înregistrare; b) necorespunderii actelor de constituire sau altor documente depuse pentru înregistrare cerinţelor prevăzute de lege; c) încălcării procedurii legale de constituire, reorganizare, lichidare, suspendare sau reluare a activităţii persoanei juridice, de modificare a actelor de constituire ale persoanei juridice; c 1 ) constituirii unei noi persoane de către fondatorul persoanei juridice radiată din Registrul de stat ca rezultat al aplicării art.174 1 din Codul fiscal - în decursul a 3 ani d) încălcării, din motive neîntemeiate, a termenului de depunere a documentelor pentru înregistrarea modificărilor operate în actele de constituire sau în datele înscrise în Registrul de stat. Înregistrarea de stat nu poate fi refuzată pentru motive de inoportunitate. Refuzul înregistrării de stat nu poate împiedica depunerea repetată a documentelor în vederea înregistrării dacă au fost înlăturate cauzele care au servit drept temei pentru refuzul înregistrării. Decizia de a refuza înregistrarea poate fi contestată în instanţa de judecată şi poate fi anulată numai de către instanţa de judecată. 3. CONSECINŢELE NERESPECTĂRII CONDIŢIILOR DE VALABILITATE A ACTULUI DE CONSTITUIRE ŞI A MODULUI DE ÎNREGISTRARE A PERSOANEI JURIDICE CU SCOP LUCRATIV. TEMEIURILE DE NULITATE A SOCIETĂŢILOR COMERCIALE. EFECTELE NULITĂŢII SOCIETĂŢII COMERCIALE. Consecinţele nerespectării condiţiilor de valabilitate a actului de constituire sunt destul de serioase pentru întreprindere cît şi pentru fondatorii acvesteia. Conform prevederilor art. 110 Cod Civil societatea comercială poate fi declarată nulă prin hotărîre judecătorească. Hotărîrea privind nulitatea societăţii comerciale poate fi pronunţată numai atunci cînd: a) actul de constituire lipseşte sau nu este autentificat notarial; b) obiectul societăţii este ilicit sau contrar ordinii publice; c) actul de constituire nu prevede denumirea societăţii, participaţiunile asociaţilor, mărimea capitalului social subscris sau scopul societăţii; d) dispoziţiile legale privind capitalul social minim nu au fost respectate; e) toţi fondatorii au fost incapabili la data constituirii societăţii. Dispozitivul hotărîrii de declarare a nulităţii societăţii comerciale se inserează în publicaţiile societăţii în termen de 15 zile de la data rămînerii definitive a hotărîrii. Efectele declarării nulităţii societăţii comerciale sunt prevăzute de art. 111 a Codului Civil. Astfel, pe data la care hotărîrea judecătorească de declarare a nulităţii societăţii comerciale rămîne definitivă, aceasta se dizolvă şi intră în lichidare. Prin hotărîre judecătorească de declarare a nulităţii se desemnează lichidatorul societăţii. Nulitatea societăţii comerciale nu afectează actele juridice încheiate în numele ei. Dacă societatea comercială declarată nulă este insolvabilă, lichidarea ei se efectuează conform legislaţiei cu privire la insolvabilitate. Asociaţii cărora le este imputabilă nulitatea societăţii comerciale răspund nelimitat şi solidar faţă de ceilalţi asociaţi şi faţă de terţi pentru prejudiciul cauzat prin nulitatea societăţii.
  27. 27. Subiectul 5. FUNCŢIONAREA PERSOANELOR JURIDICE CU SCOP LUCRATIV 1. Obligaţiile asociaţilor (fondatorilor, membrilor) faţă de persoana juridică din capitalul social al căreia deţine participaţiune. 2. Drepturile asociaţilor (fondatorilor, membrilor) faţă de persoana juridică din capitalul social al căreia deţine participaţiune. 3. Structura de organizare a persoanei juridice: a) Adunarea asociaţilor - organ suprem al persoanei juridice. Atribuţiile şi modul de activitate. b) Administratorul (organul executiv). Modul de desemnare şi revocare. Organ unipersonal sau colegial; atribuţiile de gestiune şi reprezentare. Răspunderea administratorului. c) Organele facultative – organul reprezentativ şi organul de control. 4. Filialele şi reprezentanţele persoanei juridice a) Filiala persoanei juridice. Noţiunea şi particularităţile filialei. Constituirea: actul de constituire şi înregistrarea filialei. Administrarea filialei. Patrimoniul filialei. Desfiinţarea filialei. b) Reprezentanţele întreprinderii. Noţiune. Constituirea: actul de constituire şi înregistrarea Patrimoniul reprezentanţei. Actele juridice ale reprezentanţei. Desfiinţarea reprezentanţei. 1. OBLIGAŢIILE ASOCIATULUI PERSOANEI JURIDICE CU SCOP LUCRATIVE. În conformitate cu prevederile art. 116 a Codului civil asociatul are următoarele obligaţii: - Obligaţia de a transmite a aportului la capitalul social în ordinea, mărimea, modul prevăzut de lege sau alt act de constituire. Mărimea aportului se poate determina de: a)- prevederile legale; b) – de actul de constituire; c) - hotărîrea asociaţilor cu privire la majorarea capitalului social. Aportul se transmite conform art. 112 a Codului Civil în cel mult 6 luni de la data constituirii societăţii. Ca excepţie asociatul unic varsă integral aportul subscris pînă la data constituirii. Conform art. 113 a Codului Civil la data înregistrării fiecare asociat e obligate să verse în n umerar cel puţin 40% din aportul subscris dacaă nu se prevede de lege sau statut o proporţie mai mare. La SA plata în bani pentru acţiunile subscrise se face pînă la înregistrarea societăţii iar aportul în natură se varsă timp de o lună din momentul constituirii. - Obligaţia de a nu divulga informaţia confidenţială despre activitatea societăţii. Pot apărea situaţii cînd asociatul este fondator şi la alte personae juridice concurente. Astfel, pentru a preveni divulgarea informaţiei se va decide de către organul executive care informaţie se consideră confidenţială. - Să comunice persoanei juridice despre schimbarea datelor ce prezintă importanţă (domiciliu, sediu, denumire, nume, administrator ş.a.). - Obligaţia de neconcurenţă. Astfel conform prevederilor art. 116, al. 2 se prevede că - Fără acordul societăţii de persoane, membrul nu are dreptul să practice activităţi similare celei pe care o practică societatea. Acordul membrilor se prezumă, până la proba contrară, pentru activităţile despre care membrii erau informaţi la data acceptării în calitate de membru. În cazul în care această obligaţie se încalcă societatea poate prevedea repararea prejudiciului cauzat sau cesiunea beneficiului realizat. - Alte obligaţii prevăzute de lege sau de actul de constituire.
  28. 28. 2. Drepturile asociaţilor faţă de persoana juridică cu scop lucrativ. a. Drepturile asociatului societăţii comerciale. În conformitate cu prevederile art. 115 a Codului Civil Asociatul are următoarele drepturi: i. Să participe la conducerea şi la activitatea societăţii în condiţiile stabilite de lege şi de actul de constituire. Acest fapt presupune dreptul la vot, dreptul de a alege şi a fi ales în organele persoanei juridice, dreptul de a participa la şedinţele asociaţilor; ii. să cunoască informaţia despre activitatea societăţii şi să ia cunoştinţă de cărţile contabile şi de altă documentaţie în modul prevăzut de lege şi de actul de constituire; c) să participe la repartizarea profitului societăţii, proporţional participaţiunii la capitalul social; d) să primească, în caz de lichidare a societăţii, o parte din valoarea activelor ei rămase după satisfacerea creanţelor creditorilor, proporţional participaţiunii la capitalul social; e) să întreprindă alte acţiuni prevăzute de lege sau de actul de constituire. Actul de constituire poate prevedea şi o altă modalitate de repartizare a profitului societăţii sau a activelor, dar nimeni nu poate avea dreptul la întregul profit realizat de societate şi nici nu poate fi absolvit de pierderile suferite de ea. 3. STRUCTURA DE ORGANIZARE A PERSOANEI JURIDICE. O dată cu fondarea persoana juridică trebuie să dispună de o serie de organe proprii, legate între ele prin raporturi de subordonare, supraordonare sau de colaborare, cu ajutorul cărora să-şi desfăşoare activitatea. Astfel, deosebim la persoanele juridice două categorii de organe: I. Obligatorii; II. Facultative. Organele obligatorii sunt – organul suprem de decizie şi organul executiv, iar pentru unele categorii de persoane juridice prin legi speciale mai sunt prevăzute drept obligatorii şi alte categorii de organe precum sunt – comisia de cenzori şi consiliul de administraţie (pentru SA care deţin mai mult de 50 acţionari). Dacă numărul asociaţilor SRL depăşeşte 15 asociaţi, desemnarea cenzorului este obligatorie. A) Organul suprem de decizie – se constituie din totalitatea asociaţilor persoanei juridice şi formează voinţa persoanei juridice, decide asupra celor mai importante chestiuni legate de funcţionarea, gestionarea şi existenţa persoanei juridice. Dacă este un singur asociat organul supreme se constituie din unicul fondator. Deciziile organului suprem sunt obligatorii pentru celelalte organe ale persoanei juridice. Activitatea Adunării Generale a Asociaţilor este reglementată prin acte normative speciale pentru fiecare tip de persoană juridică precum şi de acte normative interne care detalizează activitatea acestui organ. Adunarea Generală a Asociaţilor poate fi de 2 feluri: I) Ordinară – ce se convoacă cel puţin 1 dată pe an, de regulă după expirarea anului financiar; II) Extraordinară – se convoacă ori de câte ori este necesar pentru a decide unele chestiuni importante ce pot apărea pe parcursul anului, dacă acestea nu sunt de competenţa celorlalte organe. Adunarea generală a asociaţilor se poate desfăşura în trei forme: 1. Cu prezenţa asociaţilor (fiecare asociat în parte se informează referitor la locul, timpul desfăşurării, chestiunile de pe ordinea de zi, etc.) 2. Prin corespondenţă (fiecărui asociat i se expediază chestiunile de pe ordinea de zi şi buletinul de vot în care acesta marchează răspunsurile în dependenţă de voinţa sa). 3. Adunarea Generală Mixtă. Se îmbină primele două forme.

×