SlideShare a Scribd company logo
1 of 17
Ministerul Educaţiei și Cercetării al Republicii Moldova
Direcţia Generală Educaţie, Tineret și Sport
a Consiliului municipal Chișinău
Grădinița-creșă nr.89
Program de creare a stării de
bine la copii și cadre didactice
în Grădinița-creșă nr.89
FII FERICIT!
(pentru conferirea gradului didactic unu)
Dorina Banciu,
educator, grad didactic doi
Chișinău, 2023
ARGUMENT
Necesitatea asigurării
unui mediu psiho-
emoțional favorabil unei
vieți de calitate.
 Afectarea stării de bine
aferente relaționării dintre
actanții educaționali;
 Insuficiența conștientizării
emoțiilor proprii și a celor din
jur diminuează starea de bine;
 Ineficiența relațiilor de
parteneriat dintre grădiniță și
familie.
Evenimentele și evoluțiile sociale
globale și naționale din ultima
perioadă;
DESCRIEREA PROBLEMEI ȘI
MOTIVAREA NECESITĂȚII DE
SCHIMBARE
ACTUALITATEA
TEMEI
Evaluarea stării de bine a părților implicate
în procesul educațional: copil, părinte,
cadru didactic;
Elaborarea unui Program de promovare a
stării de bine a părților implicate în
procesul educațional (septembrie 2022) ;
Implementarea Programului de promovare
a stării de bine în cadrul activităților
zilnice în perioada octombrie, 2022 -
ianuarie, 2023;
Diseminarea experienței de aplicare a
Programului de promovare a stării de bine
a copiilor preșcolari din grupa mare.
OBIECTIVE
SPECIFIC
MĂSURABIL
ACCESIBIL
ÎNCADRAT
ÎN
TIMP
RELEVANT
S M A R T
Asigurarea unui mediu favorabil stării de bine
pentru părțile implicate în procesul educațional prin
intermediul unui program educativ.
SCOPUL
Evaluarea post-program a stării de bine a
părților implicate în procesul educațional;
PLANUL DE ACȚIUNI IMPLEMENTAT
20 septembrie 2022 – 20 ianuarie 2023
Când?
- Studierea literaturii și a
documentelor de politică
educațională în vederea
identificării premiselor de
asigurare a stării de bine,
psihologice a actanților
educaționali;
- Proiectarea și realizarea
activităților ce favorizează
asigurarea stării de bine a
părților implicate.
Cum?
- Materiale didactice
demonstrative și distributive.
- Mijloace de învățământ:
calculator, proiector, televizor.
Cu ce?
Elaborarea și implementarea
programului „Fii Fericit!”
Ce?
Elaborarea unui program de motivare a stării de
bine a copiilor preșcolari de grupă mare în cadrul
activităților zilnice.
Preșcolari, cadre didactice, părinți.
Cine?
ACTIVITĂȚI REALIZATE
Ce? Realizarea activităților integrate de
cunoaștere a emoțiilor
Când? Septembrie – noiembrie, 2022;
Cum? Discuții „Ce sunt emoțiile”
23.09.2022 - Proiect tematic ,,Lumea emoțiilor”
Activitate didactică „Găletuța cu emoții”
10.11.2022 - Activitate didactică ,,Culorile
emoțiilor”
Cu cine? Preșcolari
Cu ce? Schița programului
Ce? Sărbătoarea ,,Tara mea, Moldova”
Când? 12 octombrie 2023
Cum? Expoziție ,,Bogățiile țării mele”
Cu cine? Preșcolari, părinți, cadre
didactice
Cu ce? Obiecte de artă populară,
compoziții din fructe și legume
Ce? Expoziție de lucrări artistice
Când? 21septembrie-2022;13octombrie-2022
Cum? „Lumea emoțiilor în culori. Pace pe
Pământ”
Concurs de desen pe asfalt: „Zâmbetul
soarelui”
Cu cine? Preșcolari, părinți
Cu ce? Lucrări artistice ale copiilor, realizate
împreună cu părinții
Ce? Identificarea emoțiilor trăite de
personaje
Când? În fiecare zi de vineri
Cum? - Lectura poveștilor;
Crearea povestioarelor în baza
emoțiilor
Cu cine? Preșcolari
Cu ce? Literatură artistică, imagini
Ce? Exteriorizarea emoțiilor prin imitare de
personaje
Când?16 noiembrie 2022; 14 decembrie 2022
Cum? - Dramatizarea piesei „Trei purceluși”
- Înscenarea povestii „Peștișorul de aur.”
Cu cine? Preșcolari
Cu ce? Măști, butaforii pentru dramatizare
Ce? Parteneriat cu biblioteca municipală
B.P.Hajdeu și clasele primare din cadrul
LT „Bogdan Petriceicu Hașdeu”
Când? 16 noiembrie 2022
Cum? Șezătoare „Tradiții și obiceiuri”
Cu cine? Preșcolari
Cu ce? Literatură artistică, costumație,
obiecte de artă populară
IMPACTUL PRACTICII EDUCAȚIONALE DE SUCCES
Grupul țintă
25 de copii din grupa mare.
Evaluarea inițială
- Lipsa cunoașterii emoțiilor și,
respectiv, imposibilitatea verbalizării
acestora;
- Comportament agresiv în
îndeplinirea sarcinilor;
- Renunțarea frecventă în cazul
nereușitelor;
- Refuzarea îndeplinirii rolurilor în
jocurile și dramatizările organizate;
- Realizarea lucrărilor artistice după
șablon, cu grad redus de creativitate;
- Implicarea redusă a părinților în
realizarea diverselor activități propuse
de grădiniță.
Reușita (evaluarea finală)
- Recunoașterea și verbalizarea emoțiilor;
- Expunerea argumentelor aferente stărilor trăite și
comportamentelor manifestate;
- Deținerea autocontrolului asupra emoțiilor;
- Manifestarea empatiei față de cei din jur;
- Creșterea nivelului de încredere în forțele proprii,
fapt manifestat în realizarea lucrărilor și comunicare
cu semenii;
- Realizarea unor lucrări creative, bogate în conținut;
- Acceptarea rolurilor personajelor negative;
- Conștientizarea de către părinți a necesității de
acordare a timpului liber cu propriii copii;
- Implicarea sistematică a părinților în activitățile de
interes a copiilor.
REZULTATE
CANTITATIVE
25 de preșcolari care se identifică și își
exteriorizează corect emoțiile;
25 de familii ce conștientizează
necesitatea petrecerii timpului liber cu
proprii copii;
1 poveste dramatizată: „Trei purceluși”;
Înscenarea poveștii „Peștișorul de aur” cu
ajutorul teatrului de păpuși;
2 panouri cu care am completat spațiul
grupei: „Dispoziția mea”, „Floarea
Emoțiilor”;
10 activități cu conținut divers desfășurate;
1 masterclass pentru cadrele didactice.
REZULTATE
CALITATIVE
ȘI
Autocontrol și respect față de sine și față
de cei din jur;
Identificarea emoțiilor și descrierea
stărilor trăite;
Manifestarea empatiei, compasiunii și
compătimirii în situații mai puțin plăcute;
Manifestarea inițiativei și creativității în
desfășurarea activităților și jocurilor
tematice;
Exprimarea emoțiilor (verbal și nonverbal)
prin imitarea unui personaj din piesa
dramatizată;
Orientarea copiilor spre deschidere,
colaborare, cooperare;
Dezvoltarea spiritului de observație și a
gustului estetic.
APRECIEREA ȘI PREZENTAREA PROGRAMULUI ÎNTRU
ASIGURAREA DURABILITĂȚII ȘI DISEMINAREA REZULTATELOR
Ce? Masterclass pentru cadre didactice
Când? 08.12.2022
Cum? Activitate practică,, Floarea
emoțiilor’’
Cine? 24 de cadre didactice din
instituție, invitați din Grădinița-creșă
nr.133
Cu ce? Computer, proiector
Ce? Activitate integrată: „Educația emoțională
a copiilor”
Când? 20.09,2022; 20.01.2023
Cum? Activitate practică
Cu ce? Ghid metodologic pentru educatori și
părinți Educația emoțională a copiilor
(Editai I, 2019)
Ce? Activitate integrată: „Rolul
emoțiilor în dezvoltarea personalității
copilului”
Când? 20.02.2022
Cum? Comunicare și prezentare în
cadrul consiliului pedagogic
Cine? 24 de cadre didactice din
instituție
Cu ce? Computer, proiector
Menținerea și îmbunătățirea programului cu acțiuni noi.
Urmează elaborarea Ghidului metodologic, ediția a II-a.
Colaborarea cu cadrele
didactice din instituție în
valorificarea programului
Colaborarea cu
părinții în scopul promovării
procedeelor de creare a stării
de bine și în familie.
ASIGURAREA DURABILITĂȚII SCHIMBĂRILOR INIȚIATE
VĂ MULȚUMESC
PENTRU ATENȚIE

More Related Content

What's hot

Jocul logico matematic
Jocul logico  matematicJocul logico  matematic
Jocul logico matematicCauniac
 
Standarde de competență profesională ale cadrelor didactice
Standarde de competență profesională ale cadrelor didacticeStandarde de competență profesională ale cadrelor didactice
Standarde de competență profesională ale cadrelor didactice dorinavacari
 
Proiectul „Poveștile Copilăriei”
Proiectul „Poveștile Copilăriei”Proiectul „Poveștile Copilăriei”
Proiectul „Poveștile Copilăriei”Daniela Munca-Aftenev
 
Proiectarea de lungă durată și proiectarea de scurtă durată
Proiectarea de lungă durată și proiectarea de scurtă duratăProiectarea de lungă durată și proiectarea de scurtă durată
Proiectarea de lungă durată și proiectarea de scurtă duratăStella Grama
 
Prezentare proiect
Prezentare proiectPrezentare proiect
Prezentare proiectTundeLaudat
 
Dezvoltarea limbajului la preșcolari prin intermediul poveștilor
Dezvoltarea limbajului la preșcolari prin intermediul poveștilorDezvoltarea limbajului la preșcolari prin intermediul poveștilor
Dezvoltarea limbajului la preșcolari prin intermediul poveștilorAncutaCirje
 
Practici pozitive în adaptarea școlară a copiilor cu TSA
Practici pozitive în adaptarea școlară a copiilor cu TSAPractici pozitive în adaptarea școlară a copiilor cu TSA
Practici pozitive în adaptarea școlară a copiilor cu TSADaniela Munca-Aftenev
 
Educatie+personalizata+PPT++II.pptx
Educatie+personalizata+PPT++II.pptxEducatie+personalizata+PPT++II.pptx
Educatie+personalizata+PPT++II.pptxssuser993c0a
 
ELEVUL HIPERACTIV ÎN CLASA INCLUZIVĂ (1).pptx
ELEVUL HIPERACTIV ÎN CLASA INCLUZIVĂ (1).pptxELEVUL HIPERACTIV ÎN CLASA INCLUZIVĂ (1).pptx
ELEVUL HIPERACTIV ÎN CLASA INCLUZIVĂ (1).pptxMaxDanyCekan
 
Plan educaţional individualizat
Plan educaţional individualizatPlan educaţional individualizat
Plan educaţional individualizatCristina Moraru
 
PROIECTUL „NE JUCĂM ÎN CULORI”
PROIECTUL „NE JUCĂM ÎN CULORI”PROIECTUL „NE JUCĂM ÎN CULORI”
PROIECTUL „NE JUCĂM ÎN CULORI”Daniela Munca-Aftenev
 
Prietena Mea, Biblioteca Prezentare
Prietena Mea, Biblioteca PrezentarePrietena Mea, Biblioteca Prezentare
Prietena Mea, Biblioteca Prezentarecastorpn
 

What's hot (20)

Jocul logico matematic
Jocul logico  matematicJocul logico  matematic
Jocul logico matematic
 
Sedinta cu parintii
Sedinta cu parintiiSedinta cu parintii
Sedinta cu parintii
 
Standarde de competență profesională ale cadrelor didactice
Standarde de competență profesională ale cadrelor didacticeStandarde de competență profesională ale cadrelor didactice
Standarde de competență profesională ale cadrelor didactice
 
Proiectul „Poveștile Copilăriei”
Proiectul „Poveștile Copilăriei”Proiectul „Poveștile Copilăriei”
Proiectul „Poveștile Copilăriei”
 
Proiectarea de lungă durată și proiectarea de scurtă durată
Proiectarea de lungă durată și proiectarea de scurtă duratăProiectarea de lungă durată și proiectarea de scurtă durată
Proiectarea de lungă durată și proiectarea de scurtă durată
 
Structura studiului de caz
Structura studiului de cazStructura studiului de caz
Structura studiului de caz
 
Prezentare proiect
Prezentare proiectPrezentare proiect
Prezentare proiect
 
In lumea povestilor
In lumea povestilorIn lumea povestilor
In lumea povestilor
 
Lecția de tip atelier.pptx
Lecția de tip atelier.pptxLecția de tip atelier.pptx
Lecția de tip atelier.pptx
 
Dezvoltarea limbajului la preșcolari prin intermediul poveștilor
Dezvoltarea limbajului la preșcolari prin intermediul poveștilorDezvoltarea limbajului la preșcolari prin intermediul poveștilor
Dezvoltarea limbajului la preșcolari prin intermediul poveștilor
 
Practici pozitive în adaptarea școlară a copiilor cu TSA
Practici pozitive în adaptarea școlară a copiilor cu TSAPractici pozitive în adaptarea școlară a copiilor cu TSA
Practici pozitive în adaptarea școlară a copiilor cu TSA
 
Davidescu ppt
Davidescu pptDavidescu ppt
Davidescu ppt
 
Educatie+personalizata+PPT++II.pptx
Educatie+personalizata+PPT++II.pptxEducatie+personalizata+PPT++II.pptx
Educatie+personalizata+PPT++II.pptx
 
1 septembrie matineu
1 septembrie matineu1 septembrie matineu
1 septembrie matineu
 
Prezentare metode
Prezentare metodePrezentare metode
Prezentare metode
 
ELEVUL HIPERACTIV ÎN CLASA INCLUZIVĂ (1).pptx
ELEVUL HIPERACTIV ÎN CLASA INCLUZIVĂ (1).pptxELEVUL HIPERACTIV ÎN CLASA INCLUZIVĂ (1).pptx
ELEVUL HIPERACTIV ÎN CLASA INCLUZIVĂ (1).pptx
 
Plan educaţional individualizat
Plan educaţional individualizatPlan educaţional individualizat
Plan educaţional individualizat
 
PROIECTUL „NE JUCĂM ÎN CULORI”
PROIECTUL „NE JUCĂM ÎN CULORI”PROIECTUL „NE JUCĂM ÎN CULORI”
PROIECTUL „NE JUCĂM ÎN CULORI”
 
Prietena Mea, Biblioteca Prezentare
Prietena Mea, Biblioteca PrezentarePrietena Mea, Biblioteca Prezentare
Prietena Mea, Biblioteca Prezentare
 
Carte 14 15
Carte 14 15Carte 14 15
Carte 14 15
 

Similar to Program de creare a stării de bine la copii și cadre didactice în Grădinița

educatia online2.pptx
educatia online2.pptxeducatia online2.pptx
educatia online2.pptxmarinasavva6
 
PROIECTUL TRANSNAȚIONAL.pptx
PROIECTUL TRANSNAȚIONAL.pptxPROIECTUL TRANSNAȚIONAL.pptx
PROIECTUL TRANSNAȚIONAL.pptxTatianaIahnova
 
PROIECT-TRASNAȚIONAL-R-Moldova.ppt
PROIECT-TRASNAȚIONAL-R-Moldova.pptPROIECT-TRASNAȚIONAL-R-Moldova.ppt
PROIECT-TRASNAȚIONAL-R-Moldova.pptLilianaTurcan1
 
Raport narativ final.pptx
Raport narativ final.pptxRaport narativ final.pptx
Raport narativ final.pptxCodrutaMiron1
 
Mireasma florilor de prinavara.pptx
Mireasma florilor de prinavara.pptxMireasma florilor de prinavara.pptx
Mireasma florilor de prinavara.pptxssusercf44c2
 
Mireasma florilor de prinavara.pptx
Mireasma florilor de prinavara.pptxMireasma florilor de prinavara.pptx
Mireasma florilor de prinavara.pptxssusercf44c2
 
Mireasma florilor de prinavara
Mireasma florilor de prinavaraMireasma florilor de prinavara
Mireasma florilor de prinavarassusercf44c2
 
Mireasma florilor de prinavara.pptx
Mireasma florilor de prinavara.pptxMireasma florilor de prinavara.pptx
Mireasma florilor de prinavara.pptxssusercf44c2
 
PROIECT TRANSNAȚIONAL: ,,TRADIȚII ȘI OBICEIURI POPULARE”
PROIECT TRANSNAȚIONAL: ,,TRADIȚII ȘI OBICEIURI POPULARE”PROIECT TRANSNAȚIONAL: ,,TRADIȚII ȘI OBICEIURI POPULARE”
PROIECT TRANSNAȚIONAL: ,,TRADIȚII ȘI OBICEIURI POPULARE”AndreiAntalovschi1
 
RAPORT ,,URSULETUL CALATOR,,.pptx
RAPORT  ,,URSULETUL CALATOR,,.pptxRAPORT  ,,URSULETUL CALATOR,,.pptx
RAPORT ,,URSULETUL CALATOR,,.pptxLoredanaSrbu1
 
Proiect Usuletul Calator.pptx
Proiect Usuletul Calator.pptxProiect Usuletul Calator.pptx
Proiect Usuletul Calator.pptxVoinIonela
 
Proiect transnational_ Natura - carte de înțelepciune Lic W. Shakespeare tim...
Proiect  transnational_ Natura - carte de înțelepciune Lic W. Shakespeare tim...Proiect  transnational_ Natura - carte de înțelepciune Lic W. Shakespeare tim...
Proiect transnational_ Natura - carte de înțelepciune Lic W. Shakespeare tim...Adriana Drai
 
Metode de predare la clasele care au și elevi cu cerințe educaționale special...
Metode de predare la clasele care au și elevi cu cerințe educaționale special...Metode de predare la clasele care au și elevi cu cerințe educaționale special...
Metode de predare la clasele care au și elevi cu cerințe educaționale special...MaxDanyCekan
 
Proiect Ursuletul calator_ Lic W. Shakespeare_Timisoara
Proiect  Ursuletul calator_ Lic W. Shakespeare_TimisoaraProiect  Ursuletul calator_ Lic W. Shakespeare_Timisoara
Proiect Ursuletul calator_ Lic W. Shakespeare_TimisoaraAdriana Drai
 
Serviciu de incluziune a copiilor din familii defavorizate în comunitate
Serviciu de incluziune a copiilor din familii defavorizate în comunitateServiciu de incluziune a copiilor din familii defavorizate în comunitate
Serviciu de incluziune a copiilor din familii defavorizate în comunitateVasilica Victoria
 

Similar to Program de creare a stării de bine la copii și cadre didactice în Grădinița (20)

educatia online2.pptx
educatia online2.pptxeducatia online2.pptx
educatia online2.pptx
 
educatia online2.pptx
educatia online2.pptxeducatia online2.pptx
educatia online2.pptx
 
educatia online2.pptx
educatia online2.pptxeducatia online2.pptx
educatia online2.pptx
 
educatia online2.pptx
educatia online2.pptxeducatia online2.pptx
educatia online2.pptx
 
PROIECTUL TRANSNAȚIONAL.pptx
PROIECTUL TRANSNAȚIONAL.pptxPROIECTUL TRANSNAȚIONAL.pptx
PROIECTUL TRANSNAȚIONAL.pptx
 
PROIECT-TRASNAȚIONAL-R-Moldova.ppt
PROIECT-TRASNAȚIONAL-R-Moldova.pptPROIECT-TRASNAȚIONAL-R-Moldova.ppt
PROIECT-TRASNAȚIONAL-R-Moldova.ppt
 
Poveștile Copilăriei
Poveștile CopilărieiPoveștile Copilăriei
Poveștile Copilăriei
 
Raport narativ final.pptx
Raport narativ final.pptxRaport narativ final.pptx
Raport narativ final.pptx
 
Mireasma florilor de prinavara.pptx
Mireasma florilor de prinavara.pptxMireasma florilor de prinavara.pptx
Mireasma florilor de prinavara.pptx
 
Mireasma florilor de prinavara.pptx
Mireasma florilor de prinavara.pptxMireasma florilor de prinavara.pptx
Mireasma florilor de prinavara.pptx
 
Mireasma florilor de prinavara
Mireasma florilor de prinavaraMireasma florilor de prinavara
Mireasma florilor de prinavara
 
Mireasma florilor de prinavara.pptx
Mireasma florilor de prinavara.pptxMireasma florilor de prinavara.pptx
Mireasma florilor de prinavara.pptx
 
PROIECT TRANSNAȚIONAL: ,,TRADIȚII ȘI OBICEIURI POPULARE”
PROIECT TRANSNAȚIONAL: ,,TRADIȚII ȘI OBICEIURI POPULARE”PROIECT TRANSNAȚIONAL: ,,TRADIȚII ȘI OBICEIURI POPULARE”
PROIECT TRANSNAȚIONAL: ,,TRADIȚII ȘI OBICEIURI POPULARE”
 
RAPORT ,,URSULETUL CALATOR,,.pptx
RAPORT  ,,URSULETUL CALATOR,,.pptxRAPORT  ,,URSULETUL CALATOR,,.pptx
RAPORT ,,URSULETUL CALATOR,,.pptx
 
Proiect Usuletul Calator.pptx
Proiect Usuletul Calator.pptxProiect Usuletul Calator.pptx
Proiect Usuletul Calator.pptx
 
Proiect transnational_ Natura - carte de înțelepciune Lic W. Shakespeare tim...
Proiect  transnational_ Natura - carte de înțelepciune Lic W. Shakespeare tim...Proiect  transnational_ Natura - carte de înțelepciune Lic W. Shakespeare tim...
Proiect transnational_ Natura - carte de înțelepciune Lic W. Shakespeare tim...
 
Metode de predare la clasele care au și elevi cu cerințe educaționale special...
Metode de predare la clasele care au și elevi cu cerințe educaționale special...Metode de predare la clasele care au și elevi cu cerințe educaționale special...
Metode de predare la clasele care au și elevi cu cerințe educaționale special...
 
Proiect Ursuletul calator_ Lic W. Shakespeare_Timisoara
Proiect  Ursuletul calator_ Lic W. Shakespeare_TimisoaraProiect  Ursuletul calator_ Lic W. Shakespeare_Timisoara
Proiect Ursuletul calator_ Lic W. Shakespeare_Timisoara
 
Serviciu de incluziune a copiilor din familii defavorizate în comunitate
Serviciu de incluziune a copiilor din familii defavorizate în comunitateServiciu de incluziune a copiilor din familii defavorizate în comunitate
Serviciu de incluziune a copiilor din familii defavorizate în comunitate
 
Persinaru Sorina , Dara Mihaela , Bucuresti Invatam Sa Zambim Impreuna
Persinaru  Sorina ,  Dara  Mihaela ,  Bucuresti   Invatam Sa Zambim ImpreunaPersinaru  Sorina ,  Dara  Mihaela ,  Bucuresti   Invatam Sa Zambim Impreuna
Persinaru Sorina , Dara Mihaela , Bucuresti Invatam Sa Zambim Impreuna
 

More from Daniela Munca-Aftenev

INSTRUMENTE DE INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ.pptx
INSTRUMENTE DE INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ.pptxINSTRUMENTE DE INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ.pptx
INSTRUMENTE DE INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ.pptxDaniela Munca-Aftenev
 
Interviul de evaluare a competenţelor profesionale
Interviul de evaluare a competenţelor profesionaleInterviul de evaluare a competenţelor profesionale
Interviul de evaluare a competenţelor profesionaleDaniela Munca-Aftenev
 
Educația timpurie, Interviul de evaluare a competențelot profesionale
Educația timpurie, Interviul de evaluare a competențelot profesionaleEducația timpurie, Interviul de evaluare a competențelot profesionale
Educația timpurie, Interviul de evaluare a competențelot profesionaleDaniela Munca-Aftenev
 
Utilizarea educatieinteractiva.md pentru atestare.pptx
Utilizarea educatieinteractiva.md pentru atestare.pptxUtilizarea educatieinteractiva.md pentru atestare.pptx
Utilizarea educatieinteractiva.md pentru atestare.pptxDaniela Munca-Aftenev
 
CREAREA FIȘELOR CU EDUCATIEINTERACTIVA.MDpptx
CREAREA FIȘELOR CU EDUCATIEINTERACTIVA.MDpptxCREAREA FIȘELOR CU EDUCATIEINTERACTIVA.MDpptx
CREAREA FIȘELOR CU EDUCATIEINTERACTIVA.MDpptxDaniela Munca-Aftenev
 
„Managementul clasei de elevi”, Tatiana Lungu
 „Managementul clasei de elevi”, Tatiana Lungu „Managementul clasei de elevi”, Tatiana Lungu
„Managementul clasei de elevi”, Tatiana LunguDaniela Munca-Aftenev
 
PROMOVAREA EDUCAȚIEI INCLUZIVE ÎN ȘCOALA CONTEMPORANĂ PRIN PROIECTE EUROPENE
PROMOVAREA EDUCAȚIEI INCLUZIVE ÎN ȘCOALA CONTEMPORANĂ PRIN PROIECTE EUROPENEPROMOVAREA EDUCAȚIEI INCLUZIVE ÎN ȘCOALA CONTEMPORANĂ PRIN PROIECTE EUROPENE
PROMOVAREA EDUCAȚIEI INCLUZIVE ÎN ȘCOALA CONTEMPORANĂ PRIN PROIECTE EUROPENE Daniela Munca-Aftenev
 
Facilitarea adaptării în instituțiile de învățământ a copiilor cu vederea sla...
Facilitarea adaptării în instituțiile de învățământ a copiilor cu vederea sla...Facilitarea adaptării în instituțiile de învățământ a copiilor cu vederea sla...
Facilitarea adaptării în instituțiile de învățământ a copiilor cu vederea sla...Daniela Munca-Aftenev
 
Tehnici de lucru în activitatea cu elevii cu TSA L. Ciobanu.pptx
Tehnici de lucru în activitatea cu elevii cu TSA L. Ciobanu.pptxTehnici de lucru în activitatea cu elevii cu TSA L. Ciobanu.pptx
Tehnici de lucru în activitatea cu elevii cu TSA L. Ciobanu.pptxDaniela Munca-Aftenev
 
Taxonomia revăzută a obiectivelor educaționale Bloom-Anderson
Taxonomia revăzută a obiectivelor educaționale Bloom-AndersonTaxonomia revăzută a obiectivelor educaționale Bloom-Anderson
Taxonomia revăzută a obiectivelor educaționale Bloom-AndersonDaniela Munca-Aftenev
 
Evaluarea în baza resurselor Educație online www.educatieonline.md
Evaluarea în baza resurselor Educație online www.educatieonline.md Evaluarea în baza resurselor Educație online www.educatieonline.md
Evaluarea în baza resurselor Educație online www.educatieonline.md Daniela Munca-Aftenev
 
Scenariu didactic „Școala banilor”
Scenariu didactic „Școala banilor”Scenariu didactic „Școala banilor”
Scenariu didactic „Școala banilor”Daniela Munca-Aftenev
 
Abordări trans-, pluri și inter-disciplinare în baza manualului www.literatur...
Abordări trans-, pluri și inter-disciplinare în baza manualului www.literatur...Abordări trans-, pluri și inter-disciplinare în baza manualului www.literatur...
Abordări trans-, pluri și inter-disciplinare în baza manualului www.literatur...Daniela Munca-Aftenev
 
Активное использование уроков из Библиотеки Онлайн на уроках русского языка с...
Активное использование уроков из Библиотеки Онлайн на уроках русского языка с...Активное использование уроков из Библиотеки Онлайн на уроках русского языка с...
Активное использование уроков из Библиотеки Онлайн на уроках русского языка с...Daniela Munca-Aftenev
 

More from Daniela Munca-Aftenev (20)

INSTRUMENTE DE INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ.pptx
INSTRUMENTE DE INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ.pptxINSTRUMENTE DE INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ.pptx
INSTRUMENTE DE INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ.pptx
 
Interviul de evaluare a competenţelor profesionale
Interviul de evaluare a competenţelor profesionaleInterviul de evaluare a competenţelor profesionale
Interviul de evaluare a competenţelor profesionale
 
Educația timpurie, Interviul de evaluare a competențelot profesionale
Educația timpurie, Interviul de evaluare a competențelot profesionaleEducația timpurie, Interviul de evaluare a competențelot profesionale
Educația timpurie, Interviul de evaluare a competențelot profesionale
 
Utilizarea educatieinteractiva.md pentru atestare.pptx
Utilizarea educatieinteractiva.md pentru atestare.pptxUtilizarea educatieinteractiva.md pentru atestare.pptx
Utilizarea educatieinteractiva.md pentru atestare.pptx
 
PREDAREA PE BAZĂ DE PROIECTE.pptx
PREDAREA PE BAZĂ DE PROIECTE.pptxPREDAREA PE BAZĂ DE PROIECTE.pptx
PREDAREA PE BAZĂ DE PROIECTE.pptx
 
PREZENTARE REUNIUNEA METODICA.pptx
PREZENTARE REUNIUNEA METODICA.pptxPREZENTARE REUNIUNEA METODICA.pptx
PREZENTARE REUNIUNEA METODICA.pptx
 
CREAREA FIȘELOR CU EDUCATIEINTERACTIVA.MDpptx
CREAREA FIȘELOR CU EDUCATIEINTERACTIVA.MDpptxCREAREA FIȘELOR CU EDUCATIEINTERACTIVA.MDpptx
CREAREA FIȘELOR CU EDUCATIEINTERACTIVA.MDpptx
 
ACCESS OPENING CEREMONY.pptx
ACCESS OPENING CEREMONY.pptxACCESS OPENING CEREMONY.pptx
ACCESS OPENING CEREMONY.pptx
 
„Managementul clasei de elevi”, Tatiana Lungu
 „Managementul clasei de elevi”, Tatiana Lungu „Managementul clasei de elevi”, Tatiana Lungu
„Managementul clasei de elevi”, Tatiana Lungu
 
PROMOVAREA EDUCAȚIEI INCLUZIVE ÎN ȘCOALA CONTEMPORANĂ PRIN PROIECTE EUROPENE
PROMOVAREA EDUCAȚIEI INCLUZIVE ÎN ȘCOALA CONTEMPORANĂ PRIN PROIECTE EUROPENEPROMOVAREA EDUCAȚIEI INCLUZIVE ÎN ȘCOALA CONTEMPORANĂ PRIN PROIECTE EUROPENE
PROMOVAREA EDUCAȚIEI INCLUZIVE ÎN ȘCOALA CONTEMPORANĂ PRIN PROIECTE EUROPENE
 
Facilitarea adaptării în instituțiile de învățământ a copiilor cu vederea sla...
Facilitarea adaptării în instituțiile de învățământ a copiilor cu vederea sla...Facilitarea adaptării în instituțiile de învățământ a copiilor cu vederea sla...
Facilitarea adaptării în instituțiile de învățământ a copiilor cu vederea sla...
 
Tehnici de lucru în activitatea cu elevii cu TSA L. Ciobanu.pptx
Tehnici de lucru în activitatea cu elevii cu TSA L. Ciobanu.pptxTehnici de lucru în activitatea cu elevii cu TSA L. Ciobanu.pptx
Tehnici de lucru în activitatea cu elevii cu TSA L. Ciobanu.pptx
 
Atelierul de scriere.pptx
Atelierul de scriere.pptxAtelierul de scriere.pptx
Atelierul de scriere.pptx
 
Atelierul-de-lectură.pptx
Atelierul-de-lectură.pptxAtelierul-de-lectură.pptx
Atelierul-de-lectură.pptx
 
CYBERBULLYING.pptx
CYBERBULLYING.pptxCYBERBULLYING.pptx
CYBERBULLYING.pptx
 
Taxonomia revăzută a obiectivelor educaționale Bloom-Anderson
Taxonomia revăzută a obiectivelor educaționale Bloom-AndersonTaxonomia revăzută a obiectivelor educaționale Bloom-Anderson
Taxonomia revăzută a obiectivelor educaționale Bloom-Anderson
 
Evaluarea în baza resurselor Educație online www.educatieonline.md
Evaluarea în baza resurselor Educație online www.educatieonline.md Evaluarea în baza resurselor Educație online www.educatieonline.md
Evaluarea în baza resurselor Educație online www.educatieonline.md
 
Scenariu didactic „Școala banilor”
Scenariu didactic „Școala banilor”Scenariu didactic „Școala banilor”
Scenariu didactic „Școala banilor”
 
Abordări trans-, pluri și inter-disciplinare în baza manualului www.literatur...
Abordări trans-, pluri și inter-disciplinare în baza manualului www.literatur...Abordări trans-, pluri și inter-disciplinare în baza manualului www.literatur...
Abordări trans-, pluri și inter-disciplinare în baza manualului www.literatur...
 
Активное использование уроков из Библиотеки Онлайн на уроках русского языка с...
Активное использование уроков из Библиотеки Онлайн на уроках русского языка с...Активное использование уроков из Библиотеки Онлайн на уроках русского языка с...
Активное использование уроков из Библиотеки Онлайн на уроках русского языка с...
 

Recently uploaded

Ghidului privind tehnica și tactica ventilării operaționale la incendii – ISU...
Ghidului privind tehnica și tactica ventilării operaționale la incendii – ISU...Ghidului privind tehnica și tactica ventilării operaționale la incendii – ISU...
Ghidului privind tehnica și tactica ventilării operaționale la incendii – ISU...bdngeorge11
 
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptxStrategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptxMoroianuCristina1
 
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10CrciunAndreeaMaria
 
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCatalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCori Rus
 
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-aIgiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-aCMB
 
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11CMB
 
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiAndr808555
 
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba română
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba românăLiteratura polonă pentru copii tradusă în limba română
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba românăBibliotecaMickiewicz
 

Recently uploaded (8)

Ghidului privind tehnica și tactica ventilării operaționale la incendii – ISU...
Ghidului privind tehnica și tactica ventilării operaționale la incendii – ISU...Ghidului privind tehnica și tactica ventilării operaționale la incendii – ISU...
Ghidului privind tehnica și tactica ventilării operaționale la incendii – ISU...
 
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptxStrategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
 
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
 
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCatalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
 
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-aIgiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
 
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
 
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
 
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba română
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba românăLiteratura polonă pentru copii tradusă în limba română
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba română
 

Program de creare a stării de bine la copii și cadre didactice în Grădinița

  • 1. Ministerul Educaţiei și Cercetării al Republicii Moldova Direcţia Generală Educaţie, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău Grădinița-creșă nr.89 Program de creare a stării de bine la copii și cadre didactice în Grădinița-creșă nr.89 FII FERICIT! (pentru conferirea gradului didactic unu) Dorina Banciu, educator, grad didactic doi Chișinău, 2023
  • 2. ARGUMENT Necesitatea asigurării unui mediu psiho- emoțional favorabil unei vieți de calitate.  Afectarea stării de bine aferente relaționării dintre actanții educaționali;  Insuficiența conștientizării emoțiilor proprii și a celor din jur diminuează starea de bine;  Ineficiența relațiilor de parteneriat dintre grădiniță și familie. Evenimentele și evoluțiile sociale globale și naționale din ultima perioadă; DESCRIEREA PROBLEMEI ȘI MOTIVAREA NECESITĂȚII DE SCHIMBARE ACTUALITATEA TEMEI
  • 3. Evaluarea stării de bine a părților implicate în procesul educațional: copil, părinte, cadru didactic; Elaborarea unui Program de promovare a stării de bine a părților implicate în procesul educațional (septembrie 2022) ; Implementarea Programului de promovare a stării de bine în cadrul activităților zilnice în perioada octombrie, 2022 - ianuarie, 2023; Diseminarea experienței de aplicare a Programului de promovare a stării de bine a copiilor preșcolari din grupa mare. OBIECTIVE SPECIFIC MĂSURABIL ACCESIBIL ÎNCADRAT ÎN TIMP RELEVANT S M A R T Asigurarea unui mediu favorabil stării de bine pentru părțile implicate în procesul educațional prin intermediul unui program educativ. SCOPUL Evaluarea post-program a stării de bine a părților implicate în procesul educațional;
  • 4. PLANUL DE ACȚIUNI IMPLEMENTAT 20 septembrie 2022 – 20 ianuarie 2023 Când? - Studierea literaturii și a documentelor de politică educațională în vederea identificării premiselor de asigurare a stării de bine, psihologice a actanților educaționali; - Proiectarea și realizarea activităților ce favorizează asigurarea stării de bine a părților implicate. Cum? - Materiale didactice demonstrative și distributive. - Mijloace de învățământ: calculator, proiector, televizor. Cu ce? Elaborarea și implementarea programului „Fii Fericit!” Ce? Elaborarea unui program de motivare a stării de bine a copiilor preșcolari de grupă mare în cadrul activităților zilnice. Preșcolari, cadre didactice, părinți. Cine?
  • 5. ACTIVITĂȚI REALIZATE Ce? Realizarea activităților integrate de cunoaștere a emoțiilor Când? Septembrie – noiembrie, 2022; Cum? Discuții „Ce sunt emoțiile” 23.09.2022 - Proiect tematic ,,Lumea emoțiilor” Activitate didactică „Găletuța cu emoții” 10.11.2022 - Activitate didactică ,,Culorile emoțiilor” Cu cine? Preșcolari Cu ce? Schița programului Ce? Sărbătoarea ,,Tara mea, Moldova” Când? 12 octombrie 2023 Cum? Expoziție ,,Bogățiile țării mele” Cu cine? Preșcolari, părinți, cadre didactice Cu ce? Obiecte de artă populară, compoziții din fructe și legume Ce? Expoziție de lucrări artistice Când? 21septembrie-2022;13octombrie-2022 Cum? „Lumea emoțiilor în culori. Pace pe Pământ” Concurs de desen pe asfalt: „Zâmbetul soarelui” Cu cine? Preșcolari, părinți Cu ce? Lucrări artistice ale copiilor, realizate împreună cu părinții Ce? Identificarea emoțiilor trăite de personaje Când? În fiecare zi de vineri Cum? - Lectura poveștilor; Crearea povestioarelor în baza emoțiilor Cu cine? Preșcolari Cu ce? Literatură artistică, imagini Ce? Exteriorizarea emoțiilor prin imitare de personaje Când?16 noiembrie 2022; 14 decembrie 2022 Cum? - Dramatizarea piesei „Trei purceluși” - Înscenarea povestii „Peștișorul de aur.” Cu cine? Preșcolari Cu ce? Măști, butaforii pentru dramatizare Ce? Parteneriat cu biblioteca municipală B.P.Hajdeu și clasele primare din cadrul LT „Bogdan Petriceicu Hașdeu” Când? 16 noiembrie 2022 Cum? Șezătoare „Tradiții și obiceiuri” Cu cine? Preșcolari Cu ce? Literatură artistică, costumație, obiecte de artă populară
  • 6.
  • 7.
  • 8.
  • 9.
  • 10.
  • 11.
  • 12.
  • 13. IMPACTUL PRACTICII EDUCAȚIONALE DE SUCCES Grupul țintă 25 de copii din grupa mare. Evaluarea inițială - Lipsa cunoașterii emoțiilor și, respectiv, imposibilitatea verbalizării acestora; - Comportament agresiv în îndeplinirea sarcinilor; - Renunțarea frecventă în cazul nereușitelor; - Refuzarea îndeplinirii rolurilor în jocurile și dramatizările organizate; - Realizarea lucrărilor artistice după șablon, cu grad redus de creativitate; - Implicarea redusă a părinților în realizarea diverselor activități propuse de grădiniță. Reușita (evaluarea finală) - Recunoașterea și verbalizarea emoțiilor; - Expunerea argumentelor aferente stărilor trăite și comportamentelor manifestate; - Deținerea autocontrolului asupra emoțiilor; - Manifestarea empatiei față de cei din jur; - Creșterea nivelului de încredere în forțele proprii, fapt manifestat în realizarea lucrărilor și comunicare cu semenii; - Realizarea unor lucrări creative, bogate în conținut; - Acceptarea rolurilor personajelor negative; - Conștientizarea de către părinți a necesității de acordare a timpului liber cu propriii copii; - Implicarea sistematică a părinților în activitățile de interes a copiilor.
  • 14. REZULTATE CANTITATIVE 25 de preșcolari care se identifică și își exteriorizează corect emoțiile; 25 de familii ce conștientizează necesitatea petrecerii timpului liber cu proprii copii; 1 poveste dramatizată: „Trei purceluși”; Înscenarea poveștii „Peștișorul de aur” cu ajutorul teatrului de păpuși; 2 panouri cu care am completat spațiul grupei: „Dispoziția mea”, „Floarea Emoțiilor”; 10 activități cu conținut divers desfășurate; 1 masterclass pentru cadrele didactice. REZULTATE CALITATIVE ȘI Autocontrol și respect față de sine și față de cei din jur; Identificarea emoțiilor și descrierea stărilor trăite; Manifestarea empatiei, compasiunii și compătimirii în situații mai puțin plăcute; Manifestarea inițiativei și creativității în desfășurarea activităților și jocurilor tematice; Exprimarea emoțiilor (verbal și nonverbal) prin imitarea unui personaj din piesa dramatizată; Orientarea copiilor spre deschidere, colaborare, cooperare; Dezvoltarea spiritului de observație și a gustului estetic.
  • 15. APRECIEREA ȘI PREZENTAREA PROGRAMULUI ÎNTRU ASIGURAREA DURABILITĂȚII ȘI DISEMINAREA REZULTATELOR Ce? Masterclass pentru cadre didactice Când? 08.12.2022 Cum? Activitate practică,, Floarea emoțiilor’’ Cine? 24 de cadre didactice din instituție, invitați din Grădinița-creșă nr.133 Cu ce? Computer, proiector Ce? Activitate integrată: „Educația emoțională a copiilor” Când? 20.09,2022; 20.01.2023 Cum? Activitate practică Cu ce? Ghid metodologic pentru educatori și părinți Educația emoțională a copiilor (Editai I, 2019) Ce? Activitate integrată: „Rolul emoțiilor în dezvoltarea personalității copilului” Când? 20.02.2022 Cum? Comunicare și prezentare în cadrul consiliului pedagogic Cine? 24 de cadre didactice din instituție Cu ce? Computer, proiector
  • 16. Menținerea și îmbunătățirea programului cu acțiuni noi. Urmează elaborarea Ghidului metodologic, ediția a II-a. Colaborarea cu cadrele didactice din instituție în valorificarea programului Colaborarea cu părinții în scopul promovării procedeelor de creare a stării de bine și în familie. ASIGURAREA DURABILITĂȚII SCHIMBĂRILOR INIȚIATE