Edemul pulmonar acut reprezintă o urgență medicală des întâlnită și este caracterizat de
dispnee severă cu ortopnee și stază pulmonară, cauzate de insuficiența ventriculară stângă.
Terapiile farmacologice și nonfarmacologice specifice trebuie inițiate rapid și au ca obiectiv
corecția hipoxemiei și scăderea postsarcinii ventriculului stâng. Acestea includ oxigenoterapie,
ventilație mecanică noninvazivă și medicație de tipul diureticelor de ansă și vasodilatatoarelor.
Cine sunt eu?
Lucrare de Ana Antoniuc, Psiholog școlar, Liceul Teoretic „Ion Creangă”, or. Fălești
Lucrare finala elaborată în cadrul cursului de instruire la distanță „Dialog Intercultural în Moldova”.
Cursul de e-learning este realizat în cadrul proiectului „Dialog Intercultural în Moldova”, implementat de Consiliul Național al Tineretului din Moldova cu suportul financiar al Fundației pentru Copii Pestalozzi. Cursul de e-learning este implementat cu suportul financiar al programului „Region in Transition" – RITA Program of the Polish-American Freedom Foundation implementat de Fundaţia Educaţie pentru Democraţie din Polonia.
Răspunderea este exclusivă a autorilor și nu conține, sub nici o formă, pozițiile donatorilor.

Intoxicațiile cu substanțe chimice constituie în ultima perioadă o
problemă majoră de sănătate publică. Datele Centrului Național de
Sănătate Publică arată că săptămânal, sunt înregistrate până la 100 de
cazuri de intoxicații cu substanțe chimice (pesticide, medicamente,
alcool, gaze etc.). Anual, în lume se înregistrează câteva milioane de
intoxicaţii acute neprofesionale dar şi profesionale.
Se întâmplă să ne confruntăm cu diverse situaţii şi probleme pe care nu ştim să le rezolvăm. Unele pot părea foarte grave, altele mai puţin, dar sunt situatii ca: electrocutare, inec, accident rutier, sufocare, hemoragii, plagi, entorse, luxatii, fracturi, arsuri, insolatie, intoxicatii, convulsii care necesită primul ajutor şi care apar în anumite condiţii în care ne aflăm. Ele pot afecta orice persoană, indiferent de vârstă sau sex.
Comunicarea este deosebit de importantă în asistenţa medicală, în condiţiile în care
pacienţii sau clienţii sunt vulnerabili din punct de vedere emoţional, se simt singuri și, de
cele mai multe ori, speriaţi de ceea ce îi poate aștepta

Thanks to the broad proliferation of digital channels such as email, text, chat, display ads, paid search ads, social media, ecommerce and website interactions, your customer's buying process has grown to be highly complex. Before making a purchase decision, a prospective customer will engage numerous times with your brand and your people through many different channels - sometimes over many days, weeks, and months. And, after the decision is made, the fun really begins. Empowered with digital media channels of their own, customers can become your greatest advocates or your worst nightmare. So, how are you responding?
Deze powerpointpresentatie hebben wij gemaakt naar aanleiding van de Wilkinsonijsplaat die aan het smelten is.
Je kan hem gebruiken voor een les rond "het broeikaseffect".
Er zullen misschien wel enkele aanpassingen aan moeten gebeuren als je hem echt up - to - date wil.
Process Innovation Capabilities Diagnostic Tool - Working DraftBrad Power
Designed to be simple amd practical, this tool should be relevant to everyone interested in improving process performance. This Process Innovation Capabilities Diagnostic is built upon a comprehensive operating model called the 6 P's. These six dimensions form the structure of the diagnostic:
purpose
process
power
people
platforms
performance