Psihologia socială este studiul științific al modului în care indivizii gândesc, simt și se comportă în context social, având o istorie ce include perioade de dezvoltare metodologică și teoretică. De la începutul său, prin studii semnificative ale unor cercetători precum Ringelmann și Asch, psihologia socială a evoluat, trecând prin perioade de criză și inovare. În prezent, se concentrează pe studii de cogniție socială, relații interumane și dimensiuni interculturale, integrând perspectivele teoretice și metodele de cercetare variate.

1. PSIHOLOGIE SOCIALĂ Lector dr. Petru L. Curşeu Asist. drd. Smaranda B oroş

2. CE ESTE PSIHOLOGIA SOCIALĂ?

3. P sihologia socială se ocupă cu studiul ştiinţific al modului în care indivizii gândesc, simt şi se comportă în context social ( Brehm & Kassin , 1989): –„ studiul ştiinţific”: cercetările se desfăşoară în cadrul unei paradigme ştiinţifice (cadru cu metodologie riguroasă, aparat conceptual împărtăşit, norme valorice la care se raportează comunitatea); –„ comportamentul, modul de gândire, trăirile emoţionale” ale individului au loc într-un „context social” (individ sau grup de indivizi)

4. SCURT ISTORIC AL PSIHOLOGIEI SOCIALE

5. 1. Perioada preparadigmatică (1860-1935) - Primele studii ce detaşează psihologia socială (sec. XIX) - Prima revistă de psihologie socială: „Revista de psihologie a popoarelor şi lingvistică”, editată de Lazarus şi Steinthal (1860) - Două articole mai importante pe modul în care performanţa individului e influenţată de prezenţa grupului: 1) Max Ringelman n , agronom (studii începute de prin anii 1880, publicate abia în 1913), susţine că performanţa indivizilor e mai scăzută în grup decât separat; pune bazele studiilor de inhibiţie socială; 2) N Triplett –”Dynamogenetic Factors in Pace Making and Competition”, American Journal of Psychology (1897), concluzii opuse faţă de cele ale lui Ringelman; susţine că performanţa individului creşte în grup; pune bazele cercetării asupra facilitării sociale;

6. 1. Perioada preparadigmatică Trei c ă r ţ i de baz ă ale psihologiei sociale (valoarea lor la ora actual ă e mai degrab ă de factur ă istoric ă ): - W .McDougall –„Introduction to Social Psychology” (1908); - E. Ross –„Social Psychology” (1908); - F. Allport –„Social Psychology” (1924). Cartea lui Allport e important ă pentru c ă analizeaz ă interac ţ iunea dintre individul uman ş i contextul social în care e imersat ş i propune utilizarea experimentului ş i a metodologiei ş tiin ţ ifice pentru studiul acestei interac ţ iuni.

7. 2. Perioada conturării paradigmei ştiinţifice în psihologia socială (1936-1945) Se introduce experimentul ca metodă de cercetare fundamentală a comportamentului social; - Sherif : conformitatea informaţională - Asch : conformitatea normativă - K. Lewin (1935-1936): teoria câmpului social. Teza principală a acestei teorii e că comportamentul individului e determinat de interacţiunea dintre factorii de personalitate şi cei sociali: C = f (P,S). 1935: ”Dynamic Theory of Perso na lity”. 1936: ”Principles of Topological Psychology”.

8. 3. Perioada clasică în psihologia socială (1946-1960) Înflorirea cercetărilor de psihologie socială (1946-1960) –perioada clasică în psihologia socială. - S . Asch –conformitatea şi influenţa socială; percepţia persoanei –Journal of Abnormal Psychology (1946) - Allport –prejudecăţile şi stereotipurile soicale: “The Nature of Prejudice” - L. Festinger –disonanţa cognitivă, comparaţiile sociale: “A Theory of Cognitive Dissonance” - F. Heider –teoria atribuirilor cauzale, atracţia interpersonală: “The Psychology of Interpersonal Relations” - Hovland –persuasiune şi modificare atitudina l ă: “Communication and Persuasion”

9. 4. Perioada de criză în psihologia socială (1961-1975 ) Există două surse de conflict: O sursă conceptuală (cercetările sunt divergente, pe teme variate, uneori fără legătură între ele) O sursă metodologică – unii folosesc experimentul ca metodă de cercetare; experimentele dintre anii ’45-’60 sunt neetice, rezultatele lor nu pot fi extrapolate nici cultural, nici istoric; alţii sunt adepţii studiilor de teren, studiilor de caz, a metodelor desciptive ca metode de bază în cercetare.

10. 4. Perioada de criză în psihologia socială (1961-1975 ) Acest conflict are însă efecte constructive: - d.p.d.v. metodologic : distilarea şi rafinarea metodelor experimentale utilizate; integrarea experimentului cu studiul de teren, de caz, cu observaţia sistematică, ceea ce duce la: lărgirea perspectivei, studii mai ecologice, extensia culturală devine plauzibilă; - d.p.d.v. teoretic : e xistă două orientări conceptuale: 1) care explică comportamentul în termeni proximali (cogniţii, trăiri afective, mod de percepere a grupului) –în prezent emerge teoria cogniţiei sociale 2) care explică comportamentul social în termeni distali (presiunea grupului, interacţiunile în şi între grupuri). În prezent are loc integrarea celor două tipuri de cercetări (cogniţia socială & studiul grupurilor restrânse)

11. 5. Orientări majore în psihologia socială în prezent Studiul persoanei în context social (cogniţia socială); Studiul relaţiilor interpersonale din cadrul grupurilor restrânse (analiza grupurilor); Analiza grupurilor sociale mari şi a comunităţilor (etnopsihologia); Psihologia transculturală (teoriile piagetiene ale dezvoltării intelectuale, studiul comunicării interpersonale; studii de management).