SlideShare a Scribd company logo
•
MIHAI EMINESCU – POET NAŢIONAL ŞI
UNIVERSAL
• Sub pana marelui poet, o
ţară şi un popor deveneau un
cântec fără de moarte.
RB
M. Eminescu s-a născut la Ipoteşti, judeţul
Botoşani la 15 ianuarie 1850, ca al 7-lea copil
din cei 11 ai căminarului Gh. Eminovici şi al
Ralucăi Juraşcu.
EMINESCU
EMINESCU Ş
ŞI VERONICA
I VERONICA
Veronica Micle şi Mihai Eminescu se nasc
în 1850, şi se sting amândoi în acelaşi an,
1889.
N-au fost căsătoriţi, dar dragostea lor a
fost mare şi adâncă, dincolo de răutăţile
unor semeni care i-au dorit despărţiţi.
Ipoteşti
Casa memorială Mihai Eminescu
Casa memorială Veronica Micle din Târgu
donată mănăstirii Văratec - Neamţ
Aflat în mijlocul grădinii Copou, Teiul lui Eminescu a
devenit simbolul vegetal al laşului, fiind un adevărat
loc de pelerinaj pentru romantici.
Paşii poetului Eminescu mai dăinuie încă prin
prezenţa "Teiului lui Eminescu", ce "capătă valoarea
unui monument viu, cel mai preţios” poate, din câte
s-au închinat marelui şi nefericitului poet.
1872-1874 este
student la Berlin
• 1869-1872
este student la
Viena
Publică în revista ,,Convorbiri literare,, ,,Veneră
şi Madonă,, , ,,Epigonii,, , Făt Frumos din
lacrimă,,
• Scrie nuvela ,,Sărmanul
Dionis,, pe care o citeşte
în cadrul Societăţii
literare ,,Junimea,, la 1
septembrie 1871
1874-1877 este director la Biblioteca Centrală din Iaşi,
suplinitor, revizor şcolar, redactor şcolar, redactor la ziarul
,,Curierul de Iaşi,,.
Îl cunoaşte pe Ion Creangă şi va lega o prietenie până la
moarte
1877-1883
este redactor
la ziarul
,,Timpul,,
elaborează
cele patru
Scrisori,
Luceafărul şi
elegii.
TEME LITERARE
• Omul de geniu care visează la o iubire perfectă
• Iubirea
• Natura
• Folclorul
• Meditaţia filosofică asupra
relaţiei om-univers,
timp şi spaţiu infinit-finit
1866 – prima poezie ,,La
mormântul lui Aron
Pumnul,, la moartea
dascălului său
La 9 martie debutează în revista ,,Familia,, cu poezia ,,De-aş avea,, şi i se
schimbă numele din Eminovici în Eminescu
LUCEAFĂRUL
• Punctul de plecare al lui Eminescu in Luceafarul este -
dupa propria-i marturisire - basmul popular,
muntenesc, “Fata in gradina de aur”, cunoscut
poetului din culegerea folclorica a germanului Kunisch.
SCRISOAREA A III A
• ,,Împăraţi pe care lumea nu
putea să-i mai încapă,
• Au venit şi-n ţara noastră de-
au cerut pământ şi apă,,
• ,,Lună tu, stăpâna mării, pe a lumii
boltă luneci
• Şi gândirilor dând viaţă, suferinţele
întuneci;
• ...
• Peste câte mii de valuri stăpânirea ta
străbate,
• Când pluteşti pe mişcătoarea mărilor
singurătate!
• Câte ţărmuri înflorite,ce palate şi
cetăţi,
• Străbătute de-al tău farmec ţie
singură-ţi arăţi!
• Şi în câte mii de case lin pătruns-ai
prin fereşti,
• Câte frunţi pline de gânduri,
gânditoare le priveşti!,,
SCRISOAREA I
LA STEAUA
• ,,Poate de mult s-a stins în
drum
• În depărtări albastre,
• Iar raza ei abia acum
• Lucii vederii noastre.
• Icoana stelei ce-a murit
• Încet pe cer se suie:
• Era pe când nu s-a zărit,
• Azi o vedem, şi nu e. ,,
Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă,
•Tresărind în cercuri albe
•El cutremură o barcă.
• SARA PE DEAL
• Sara pe deal buciumul sună cu
jale,
• Turmele-l urc, stele le
scapără-n cale,
• Apele plâng, clar izvorând în
fântâne;
• Sub un salcâm, dragă, m-
aştepţi tu pe mine.
• Nourii curg, raze-a lor şiruri
despică,
• Streşine vechi casele-n lună
ridică,
• Scârţâie-n vânt cumpăna de
la fântână,
• Valea-i în fum, fluiere
murmură-n stână.
Mormântul lui Mihai Eminescu
În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la
umbra unui tei din cimitirul Bellu.
,,Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape
Pe-ntinsele ape
Să am un cer senin,,.

More Related Content

What's hot

00ion Luca Caragiale
00ion Luca Caragiale00ion Luca Caragiale
00ion Luca Caragialeguest4df906
 
Ion luca caragiale
Ion luca caragialeIon luca caragiale
Ion luca caragiale
Teo Delaport
 
I.L. Caragiale
I.L. CaragialeI.L. Caragiale
I.L. Caragiale
Ionel-Dumitru Nedelcu
 
Mihail Sadoveanu
Mihail Sadoveanu Mihail Sadoveanu
Mihail Sadoveanu
dragomircaty
 
Mihail sadoveanu ppt biografie(gr1)
Mihail sadoveanu ppt biografie(gr1)Mihail sadoveanu ppt biografie(gr1)
Mihail sadoveanu ppt biografie(gr1)danababana
 
презентация Microsoft office power point Maria Bieșu (80 ani de la naștere)
презентация Microsoft office power point Maria Bieșu (80 ani de la naștere)презентация Microsoft office power point Maria Bieșu (80 ani de la naștere)
презентация Microsoft office power point Maria Bieșu (80 ani de la naștere)
Biblioteca "Ion Creangă" Floreşti
 
Dor de eminescu
Dor de eminescuDor de eminescu
Dor de eminescu
dip_massmedia_italia
 
Lena Constante
Lena ConstanteLena Constante
Lena Constante
Biblioteci Bihorene
 
Viața lui mihai eminescu între mistificare și adevăr
Viața lui mihai eminescu între mistificare și adevărViața lui mihai eminescu între mistificare și adevăr
Viața lui mihai eminescu între mistificare și adevăr
Ionescu Ion
 
Examinarea modului în care scriitorul creează un anumit mediu lingvistic
Examinarea modului în care scriitorul creează un anumit mediu lingvisticExaminarea modului în care scriitorul creează un anumit mediu lingvistic
Examinarea modului în care scriitorul creează un anumit mediu lingvisticDumitru Maros
 
Mihai-Eminescu
Mihai-EminescuMihai-Eminescu
Mihai-Eminescu
VilleFTW
 
Dumitru Matcovschi
Dumitru MatcovschiDumitru Matcovschi
Dumitru Matcovschi
svetlanabratescu
 
Filiala Felix
Filiala FelixFiliala Felix
Filiala Felix
Biblioteci Bihorene
 
Pentru copilași, blânzi și drăgălași
Pentru copilași, blânzi și drăgălașiPentru copilași, blânzi și drăgălași
Pentru copilași, blânzi și drăgălași
Alba Iulia
 
Comunicare Multiculturală
Comunicare MulticulturalăComunicare Multiculturală
Comunicare Multiculturală
dalex4c
 
What's hot (18)

00ion Luca Caragiale
00ion Luca Caragiale00ion Luca Caragiale
00ion Luca Caragiale
 
Ion luca caragiale
Ion luca caragialeIon luca caragiale
Ion luca caragiale
 
I.L. Caragiale
I.L. CaragialeI.L. Caragiale
I.L. Caragiale
 
Mihail Sadoveanu
Mihail Sadoveanu Mihail Sadoveanu
Mihail Sadoveanu
 
Mihail sadoveanu ppt biografie(gr1)
Mihail sadoveanu ppt biografie(gr1)Mihail sadoveanu ppt biografie(gr1)
Mihail sadoveanu ppt biografie(gr1)
 
презентация Microsoft office power point Maria Bieșu (80 ani de la naștere)
презентация Microsoft office power point Maria Bieșu (80 ani de la naștere)презентация Microsoft office power point Maria Bieșu (80 ani de la naștere)
презентация Microsoft office power point Maria Bieșu (80 ani de la naștere)
 
Dor de eminescu
Dor de eminescuDor de eminescu
Dor de eminescu
 
Mihai eminescu
Mihai eminescuMihai eminescu
Mihai eminescu
 
Lena Constante
Lena ConstanteLena Constante
Lena Constante
 
Viața lui mihai eminescu între mistificare și adevăr
Viața lui mihai eminescu între mistificare și adevărViața lui mihai eminescu între mistificare și adevăr
Viața lui mihai eminescu între mistificare și adevăr
 
2 mihai eminescu
2 mihai eminescu2 mihai eminescu
2 mihai eminescu
 
Mihai eminescu
Mihai eminescuMihai eminescu
Mihai eminescu
 
Examinarea modului în care scriitorul creează un anumit mediu lingvistic
Examinarea modului în care scriitorul creează un anumit mediu lingvisticExaminarea modului în care scriitorul creează un anumit mediu lingvistic
Examinarea modului în care scriitorul creează un anumit mediu lingvistic
 
Mihai-Eminescu
Mihai-EminescuMihai-Eminescu
Mihai-Eminescu
 
Dumitru Matcovschi
Dumitru MatcovschiDumitru Matcovschi
Dumitru Matcovschi
 
Filiala Felix
Filiala FelixFiliala Felix
Filiala Felix
 
Pentru copilași, blânzi și drăgălași
Pentru copilași, blânzi și drăgălașiPentru copilași, blânzi și drăgălași
Pentru copilași, blânzi și drăgălași
 
Comunicare Multiculturală
Comunicare MulticulturalăComunicare Multiculturală
Comunicare Multiculturală
 
Similar to Mihai Eminescu - poet national si universal

VIATA_SI_ACTIVITATEA_LUI_MIHAI_EMINESCU.ppt
VIATA_SI_ACTIVITATEA_LUI_MIHAI_EMINESCU.pptVIATA_SI_ACTIVITATEA_LUI_MIHAI_EMINESCU.ppt
VIATA_SI_ACTIVITATEA_LUI_MIHAI_EMINESCU.ppt
ssuser11fb911
 
ion_creanga.pptx
ion_creanga.pptxion_creanga.pptx
ion_creanga.pptx
GheorghiuRaluca1
 
Prezentare literatura populara biblioteca
Prezentare literatura populara bibliotecaPrezentare literatura populara biblioteca
Prezentare literatura populara biblioteca
Lazar Viorica
 
prezentare power point ziua Mihai Eminescu -
prezentare power point ziua Mihai Eminescu -prezentare power point ziua Mihai Eminescu -
prezentare power point ziua Mihai Eminescu -
NeaguAdriana2
 
2 mihai eminescu de prof. Covasa Aurora
2 mihai eminescu de prof. Covasa Aurora2 mihai eminescu de prof. Covasa Aurora
2 mihai eminescu de prof. Covasa Aurora
Covaşă Aurora
 
Eminesu-poetul sufletelor
Eminesu-poetul sufletelorEminesu-poetul sufletelor
Eminesu-poetul sufletelor
lfarcas
 
Veronica Micle
Veronica MicleVeronica Micle
Veronica Micle
VASILE Viorel
 
Veronica micle
Veronica micleVeronica micle
Veronica micleNicky Nic
 
Viata si activitatea lui mihai eminescu (1)
Viata si activitatea lui mihai eminescu (1)Viata si activitatea lui mihai eminescu (1)
Viata si activitatea lui mihai eminescu (1)
silviaaamadalina1
 
Viata si activitatea lui mihai eminescu 2
Viata si activitatea lui mihai eminescu 2Viata si activitatea lui mihai eminescu 2
Viata si activitatea lui mihai eminescu 2
Aniela Radoi
 
Viata si activitatea lui Mihai Eminescu
Viata si activitatea lui Mihai Eminescu Viata si activitatea lui Mihai Eminescu

adrianagabriela1999
 
Veronica micle
Veronica micleVeronica micle
Veronica micle
Ionescu Ion
 
Proiect Mihai Eminescu poet national .pptx
Proiect Mihai Eminescu poet national .pptxProiect Mihai Eminescu poet national .pptx
Proiect Mihai Eminescu poet national .pptx
EuSimina
 
Scrisori eminescu veronica
Scrisori eminescu veronicaScrisori eminescu veronica
Scrisori eminescu veronica
IonIonescu21
 
Album Eminescu
Album EminescuAlbum Eminescu
Album Eminescu
Ionescu Ion
 
Bib inbox, numărul II
Bib inbox, numărul IIBib inbox, numărul II
Bib inbox, numărul IIValentin Balan
 
Elisabeta prima Regina a Romaniei!
Elisabeta prima Regina a Romaniei!Elisabeta prima Regina a Romaniei!
Elisabeta prima Regina a Romaniei!petragodeanu
 
0 mihai eminescu
0 mihai eminescu0 mihai eminescu
0 mihai eminescu
veronicasm1963
 
Similar to Mihai Eminescu - poet national si universal (20)

VIATA_SI_ACTIVITATEA_LUI_MIHAI_EMINESCU.ppt
VIATA_SI_ACTIVITATEA_LUI_MIHAI_EMINESCU.pptVIATA_SI_ACTIVITATEA_LUI_MIHAI_EMINESCU.ppt
VIATA_SI_ACTIVITATEA_LUI_MIHAI_EMINESCU.ppt
 
ion_creanga.pptx
ion_creanga.pptxion_creanga.pptx
ion_creanga.pptx
 
Prezentare literatura populara biblioteca
Prezentare literatura populara bibliotecaPrezentare literatura populara biblioteca
Prezentare literatura populara biblioteca
 
prezentare power point ziua Mihai Eminescu -
prezentare power point ziua Mihai Eminescu -prezentare power point ziua Mihai Eminescu -
prezentare power point ziua Mihai Eminescu -
 
2 mihai eminescu
2 mihai eminescu2 mihai eminescu
2 mihai eminescu
 
2 mihai eminescu de prof. Covasa Aurora
2 mihai eminescu de prof. Covasa Aurora2 mihai eminescu de prof. Covasa Aurora
2 mihai eminescu de prof. Covasa Aurora
 
Eminesu-poetul sufletelor
Eminesu-poetul sufletelorEminesu-poetul sufletelor
Eminesu-poetul sufletelor
 
Veronica Micle
Veronica MicleVeronica Micle
Veronica Micle
 
Veronica micle
Veronica micleVeronica micle
Veronica micle
 
Viata si activitatea lui mihai eminescu (1)
Viata si activitatea lui mihai eminescu (1)Viata si activitatea lui mihai eminescu (1)
Viata si activitatea lui mihai eminescu (1)
 
Viata si activitatea lui mihai eminescu 2
Viata si activitatea lui mihai eminescu 2Viata si activitatea lui mihai eminescu 2
Viata si activitatea lui mihai eminescu 2
 
Viata si activitatea lui Mihai Eminescu
Viata si activitatea lui Mihai Eminescu Viata si activitatea lui Mihai Eminescu
Viata si activitatea lui Mihai Eminescu
 
Viata si activitatea lui mihai eminescu (1)
Viata si activitatea lui mihai eminescu (1)Viata si activitatea lui mihai eminescu (1)
Viata si activitatea lui mihai eminescu (1)
 
Veronica micle
Veronica micleVeronica micle
Veronica micle
 
Proiect Mihai Eminescu poet national .pptx
Proiect Mihai Eminescu poet national .pptxProiect Mihai Eminescu poet national .pptx
Proiect Mihai Eminescu poet national .pptx
 
Scrisori eminescu veronica
Scrisori eminescu veronicaScrisori eminescu veronica
Scrisori eminescu veronica
 
Album Eminescu
Album EminescuAlbum Eminescu
Album Eminescu
 
Bib inbox, numărul II
Bib inbox, numărul IIBib inbox, numărul II
Bib inbox, numărul II
 
Elisabeta prima Regina a Romaniei!
Elisabeta prima Regina a Romaniei!Elisabeta prima Regina a Romaniei!
Elisabeta prima Regina a Romaniei!
 
0 mihai eminescu
0 mihai eminescu0 mihai eminescu
0 mihai eminescu
 
More from Rodica B

Drepturi si obligatii angajati-angajator
Drepturi si obligatii angajati-angajatorDrepturi si obligatii angajati-angajator
Drepturi si obligatii angajati-angajator
Rodica B
 
Documente de evidenta operativa
Documente de evidenta operativaDocumente de evidenta operativa
Documente de evidenta operativa
Rodica B
 
Balanta de verificare
Balanta de verificareBalanta de verificare
Balanta de verificare
Rodica B
 
Fitness Bingo. Fișa - Comportament sănătos
Fitness Bingo. Fișa - Comportament sănătos  Fitness Bingo. Fișa - Comportament sănătos
Fitness Bingo. Fișa - Comportament sănătos
Rodica B
 
Caracteristici organoleptice
Caracteristici organolepticeCaracteristici organoleptice
Caracteristici organoleptice
Rodica B
 
Proprietatile marfurilor
Proprietatile marfurilorProprietatile marfurilor
Proprietatile marfurilor
Rodica B
 
Ecuatii de echilibru ale patrimoniului
Ecuatii de echilibru ale patrimoniuluiEcuatii de echilibru ale patrimoniului
Ecuatii de echilibru ale patrimoniului
Rodica B
 
Clasificarea serviciilor
Clasificarea serviciilorClasificarea serviciilor
Clasificarea serviciilor
Rodica B
 
Bijuterii si gablonturi
Bijuterii si gablonturiBijuterii si gablonturi
Bijuterii si gablonturi
Rodica B
 
Ambalarea marfurilor - 2
Ambalarea marfurilor - 2 Ambalarea marfurilor - 2
Ambalarea marfurilor - 2
Rodica B
 
Comunicarea paraverbală
Comunicarea paraverbală  Comunicarea paraverbală
Comunicarea paraverbală
Rodica B
 
Datorii
DatoriiDatorii
Datorii
Rodica B
 
Clase de conturi
Clase de conturiClase de conturi
Clase de conturi
Rodica B
 
Prime de capital
Prime de capitalPrime de capital
Prime de capital
Rodica B
 
Planul general de conturi
Planul general de conturiPlanul general de conturi
Planul general de conturi
Rodica B
 
Poluarea cu plastic
Poluarea cu plasticPoluarea cu plastic
Poluarea cu plastic
Rodica B
 
Eticheta ecologică
Eticheta ecologicăEticheta ecologică
Eticheta ecologică
Rodica B
 
Etichetarea alimentelor
Etichetarea alimentelorEtichetarea alimentelor
Etichetarea alimentelor
Rodica B
 
Etichetarea produselor alimentare
Etichetarea produselor alimentareEtichetarea produselor alimentare
Etichetarea produselor alimentare
Rodica B
 
Nevoi si dorinte - Educatie financiara
Nevoi si dorinte - Educatie financiaraNevoi si dorinte - Educatie financiara
Nevoi si dorinte - Educatie financiara
Rodica B
 
More from Rodica B (20)

Recently uploaded

Românismul de la Mihai Eminescu la Grigore Vieru
Românismul de la Mihai Eminescu la Grigore VieruRomânismul de la Mihai Eminescu la Grigore Vieru
Românismul de la Mihai Eminescu la Grigore Vieru
inachirilov
 
Raport proiect transnațional România-Moldova
Raport proiect transnațional România-MoldovaRaport proiect transnațional România-Moldova
Raport proiect transnațional România-Moldova
nadiusha12345
 
Energia e viata! O explorare interdisciplinară prin prisma activităților de t...
Energia e viata! O explorare interdisciplinară prin prisma activităților de t...Energia e viata! O explorare interdisciplinară prin prisma activităților de t...
Energia e viata! O explorare interdisciplinară prin prisma activităților de t...
CarmenAmoraritei
 
Marea Egee prezentare descriere fauna geografie
Marea Egee prezentare descriere fauna geografieMarea Egee prezentare descriere fauna geografie
Marea Egee prezentare descriere fauna geografie
charlie2016andreiste
 
Raport narativ-Pâine, Carte, Dumnezeu -Trohin Nadejda
Raport narativ-Pâine, Carte, Dumnezeu -Trohin NadejdaRaport narativ-Pâine, Carte, Dumnezeu -Trohin Nadejda
Raport narativ-Pâine, Carte, Dumnezeu -Trohin Nadejda
NadejdaTrohin1
 
Raport Proiectul transnațional 2023-2024.pptx
Raport Proiectul transnațional 2023-2024.pptxRaport Proiectul transnațional 2023-2024.pptx
Raport Proiectul transnațional 2023-2024.pptx
nadiusha12345
 
Raport proiect transfrontalier „Educație online fără hotare”
Raport proiect transfrontalier „Educație online fără hotare”Raport proiect transfrontalier „Educație online fără hotare”
Raport proiect transfrontalier „Educație online fără hotare”
SemenNicoleta
 
Raport parteneriat transfrontalier "Emoții de Prichindel".pptx
Raport parteneriat transfrontalier "Emoții de Prichindel".pptxRaport parteneriat transfrontalier "Emoții de Prichindel".pptx
Raport parteneriat transfrontalier "Emoții de Prichindel".pptx
OlgaCasareci
 
Proiect transfrontalier Grecu Larisa .pptx
Proiect transfrontalier Grecu Larisa  .pptxProiect transfrontalier Grecu Larisa  .pptx
Proiect transfrontalier Grecu Larisa .pptx
AlexandrinaCn
 
Proiect transnațional"Ursuleții călători":"Tradiții și obiceiuri de o parte ...
Proiect  transnațional"Ursuleții călători":"Tradiții și obiceiuri de o parte ...Proiect  transnațional"Ursuleții călători":"Tradiții și obiceiuri de o parte ...
Proiect transnațional"Ursuleții călători":"Tradiții și obiceiuri de o parte ...
PaisCarmen
 
Sistemul-limbic.pptMMMLLLȘDȘETJȘEțjȚețjȚEUJȚLEȚ.J/E:șdTHȘȚTEȘȚJLȘ.NYEȘF.
Sistemul-limbic.pptMMMLLLȘDȘETJȘEțjȚețjȚEUJȚLEȚ.J/E:șdTHȘȚTEȘȚJLȘ.NYEȘF.Sistemul-limbic.pptMMMLLLȘDȘETJȘEțjȚețjȚEUJȚLEȚ.J/E:șdTHȘȚTEȘȚJLȘ.NYEȘF.
Sistemul-limbic.pptMMMLLLȘDȘETJȘEțjȚețjȚEUJȚLEȚ.J/E:șdTHȘȚTEȘȚJLȘ.NYEȘF.
mihalasolga1
 
Elemente geometrice din portul popular,,
Elemente geometrice din portul popular,,Elemente geometrice din portul popular,,
Elemente geometrice din portul popular,,
OlgaFalca
 
Raport " Talentele copiilor de pretutindeni "
Raport " Talentele copiilor de pretutindeni "Raport " Talentele copiilor de pretutindeni "
Raport " Talentele copiilor de pretutindeni "
AndreeaChelaru7
 
proiect Transfrontalier Mai.pptx simbiolurile primaverii
proiect Transfrontalier Mai.pptx simbiolurile primaveriiproiect Transfrontalier Mai.pptx simbiolurile primaverii
proiect Transfrontalier Mai.pptx simbiolurile primaverii
auraortacu
 
Recently uploaded (14)

Mihai Eminescu - poet national si universal

  • 1. • MIHAI EMINESCU – POET NAŢIONAL ŞI UNIVERSAL • Sub pana marelui poet, o ţară şi un popor deveneau un cântec fără de moarte. RB
  • 2. M. Eminescu s-a născut la Ipoteşti, judeţul Botoşani la 15 ianuarie 1850, ca al 7-lea copil din cei 11 ai căminarului Gh. Eminovici şi al Ralucăi Juraşcu.
  • 3.
  • 4. EMINESCU EMINESCU Ş ŞI VERONICA I VERONICA Veronica Micle şi Mihai Eminescu se nasc în 1850, şi se sting amândoi în acelaşi an, 1889. N-au fost căsătoriţi, dar dragostea lor a fost mare şi adâncă, dincolo de răutăţile unor semeni care i-au dorit despărţiţi.
  • 6. Casa memorială Veronica Micle din Târgu donată mănăstirii Văratec - Neamţ
  • 7. Aflat în mijlocul grădinii Copou, Teiul lui Eminescu a devenit simbolul vegetal al laşului, fiind un adevărat loc de pelerinaj pentru romantici. Paşii poetului Eminescu mai dăinuie încă prin prezenţa "Teiului lui Eminescu", ce "capătă valoarea unui monument viu, cel mai preţios” poate, din câte s-au închinat marelui şi nefericitului poet.
  • 8. 1872-1874 este student la Berlin • 1869-1872 este student la Viena
  • 9. Publică în revista ,,Convorbiri literare,, ,,Veneră şi Madonă,, , ,,Epigonii,, , Făt Frumos din lacrimă,, • Scrie nuvela ,,Sărmanul Dionis,, pe care o citeşte în cadrul Societăţii literare ,,Junimea,, la 1 septembrie 1871
  • 10. 1874-1877 este director la Biblioteca Centrală din Iaşi, suplinitor, revizor şcolar, redactor şcolar, redactor la ziarul ,,Curierul de Iaşi,,. Îl cunoaşte pe Ion Creangă şi va lega o prietenie până la moarte 1877-1883 este redactor la ziarul ,,Timpul,, elaborează cele patru Scrisori, Luceafărul şi elegii.
  • 11. TEME LITERARE • Omul de geniu care visează la o iubire perfectă • Iubirea • Natura • Folclorul • Meditaţia filosofică asupra relaţiei om-univers, timp şi spaţiu infinit-finit
  • 12. 1866 – prima poezie ,,La mormântul lui Aron Pumnul,, la moartea dascălului său La 9 martie debutează în revista ,,Familia,, cu poezia ,,De-aş avea,, şi i se schimbă numele din Eminovici în Eminescu
  • 13. LUCEAFĂRUL • Punctul de plecare al lui Eminescu in Luceafarul este - dupa propria-i marturisire - basmul popular, muntenesc, “Fata in gradina de aur”, cunoscut poetului din culegerea folclorica a germanului Kunisch.
  • 14. SCRISOAREA A III A • ,,Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă, • Au venit şi-n ţara noastră de- au cerut pământ şi apă,,
  • 15. • ,,Lună tu, stăpâna mării, pe a lumii boltă luneci • Şi gândirilor dând viaţă, suferinţele întuneci; • ... • Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate, • Când pluteşti pe mişcătoarea mărilor singurătate! • Câte ţărmuri înflorite,ce palate şi cetăţi, • Străbătute de-al tău farmec ţie singură-ţi arăţi! • Şi în câte mii de case lin pătruns-ai prin fereşti, • Câte frunţi pline de gânduri, gânditoare le priveşti!,, SCRISOAREA I
  • 16. LA STEAUA • ,,Poate de mult s-a stins în drum • În depărtări albastre, • Iar raza ei abia acum • Lucii vederii noastre. • Icoana stelei ce-a murit • Încet pe cer se suie: • Era pe când nu s-a zărit, • Azi o vedem, şi nu e. ,,
  • 17. Lacul codrilor albastru Nuferi galbeni îl încarcă, •Tresărind în cercuri albe •El cutremură o barcă.
  • 18. • SARA PE DEAL • Sara pe deal buciumul sună cu jale, • Turmele-l urc, stele le scapără-n cale, • Apele plâng, clar izvorând în fântâne; • Sub un salcâm, dragă, m- aştepţi tu pe mine. • Nourii curg, raze-a lor şiruri despică, • Streşine vechi casele-n lună ridică, • Scârţâie-n vânt cumpăna de la fântână, • Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.
  • 19. Mormântul lui Mihai Eminescu În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu. ,,Să-mi fie somnul lin Şi codrul aproape Pe-ntinsele ape Să am un cer senin,,.