1. 1850 - 1889 Viaţa şi opera “ Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarele soarbe un nour de aur din marea de amar“. Proiect didactic realizat de: Prof. Cristea Adriana Şcoala cu clasele I-VIII Valea Vinului

2. Copilăria poetului … . Ipoteşti … . Botoşani Născut la … Copilăria la …

3. Gheorghe Eminovici Raluca Eminovici 1812 Febr. 10. Se naşte la Călineşti (Suceava) tatăl poetului, Gheorghe Eminovici , fiul mai mare al dascălului din Călineşti, Vasile Eminovici, şi al Ioanei Sărghei. Provenind dintr-o familie numeroasă şi nu prea înstărită, Gheorghe Eminovici părăseşte de timpuriu satul natal. Este, pe rând, scriitor de cancelarie la baronul Jean Mustaţă, administrator al moşiei Dumbrăveni ce aparţinea boierului Balş. Acesta din urmă îl ajută să obţină titlul de sluger; în 1842 Eminovici este ridicat la rangul de căminar. In anul 1840 Eminovici se căsătorise cu Raluca Iuraşcu; vor avea împreună 11 copii. Stabilitatea materială la care râvnea Eminovici ar fi putut fi în sfârşit obţinută prin cumpărarea, în 1847, a moşiei de la Ipoteşti, unde familia căminarului se va muta definitiv abia în 1857, o dată cu terminarea noii case. însă bună parte din veniturile moşiei vor fi folosite de Eminovici pentru a asigura fiilor săi studii liceale şi universitare, costisitoare chiar şi pentru o familie mai înstărită. În 1878, Eminovici este nevoit să vândă Ipoteştii pentru a-şi plăti datoriile; rămâne ca administrator al noului proprietar până în 1884, anul morţii sale. Este îngropat la Ipoteşti alături de soţia sa, Raluca. 1816 Se naşte la Joldeşti mama poetului, Raluca Iuraşcu , a treia fiică a stolnicului Vasile Iuraşcu şi a Paraschivei Iuraşcu, născută Donţu. Se căsătoreşte în 1840 cu Gheorghe Eminovici, aducând o zestre destul de frumoasă, care părea să fie de bun augur pentru tânăra familie. Are unsprezece copii, dintre care şase vor muri în timpul vieţii sale. Moare în 1876, la Ipoteşti. Părinţii poetului

4. Amintirile şcolii Elev la Cernăuţi Şcoala Profesorul Aron Pumnul

5. Fiind băiat… „ Fiind băiet păduri cutreieram Şi mă culcam ades lângă izvor, Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam S-aud cum apa sună-ncetişor: Un freamăt lin trecea din ram în ram Şi un miros venea adormitor. Astfel ades eu nopţi întregi am mas, Blând îngânat de-al valurilor glas.” Casa memorială Eminescu

6. „ Lacul codrilor albastru Nuferi galbeni îl încarcă; Tresărind în cercuri albe El cutremură o barcă. Şi eu trec de-a lung de maluri, Parc-ascult şi parc-aştept Ea din trestii să răsară Şi să-mi cadă lin pe piept …” Lacul lui Eminescu

7. Debutul în revista “Familia” Coperta revistei Poezia De-aş avea… 9 martie 1866

8. Primele versuri - fragmente Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină, Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta; C-acuma din pleiada-ţi auroasă şi senină Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină, Se stinse-o dalbă stea! Metalica, vibrînda a clopotelor jale Vuieşte în cadenţă şi sună întristat; Căci, ah! geniul mare al deşteptării tale Păşi, se duse-acuma pe-a nemuririi cale Şi-n urmă-i ne-a lăsat! De-aş avea şi eu o floare Mindră, dulce, răpitoare Ca şi florile din mai, Fiice dulce a unui plai, Plai rîzînd cu iarbă verde, Ce se leagănă, se pierde Undoind încetişor, Şoptind şoapte de amor; De-aş avea o floricică Gingaşă şi tinerică, Ca şi floarea crinului, Alb ca neaua sînului, Amalgam de-o roz-albie Şi de una purpurie, Cîntind vesel şi uşor, Şoptind şoapte de amor; La mormântul lui Aron Pumnul De-aş avea…

10. Moartea Poetului În data de 13 iunie 1889, în jurul orei 3 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu din strada Plantelor, Bucureşti. Ziarul Românul anunţa ziua următoare la ştiri: Eminescu nu mai este . În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din Cimitirul Belu. Sicriul a fost dus pe umeri de elevi de la Şcoala Normală de Institutori din Bucureşti. „ Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va veşteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale” . George Călinescu