SlideShare a Scribd company logo
Diagnosticul diferentialDiagnosticul diferential
radiologic al micozelorradiologic al micozelor
pulmonarepulmonare
Alexandra Carausu
Medic rezident- pneumologie
Infecţiile fungice reprezintă un capitol
important al patologiei infecţioase, după anii
’80 incidenţa acestora crescând considerabil.
In natură au fost descrise aproximativ 250.000
de specii de fungi, dintre care însă doar
aproximativ 200 sunt patogene pentru om.
Fungii pot fi saprofiţi, comensali sau paraziţi şi
pot determina infecţii pe cale exogenă sau
endogenă.
Au distribuţie ubicuitară în natură, se găsesc
pe sol, în apă, în resturile organice etc.
Infecţiile fungice pot fi determinate de două
categorii distincte morfologic: levuri
(„yeasts”) şi hife sau filamente („moulds”).
Au fost descrise şi specii dimorfe, ce trec
din forma de levură în cea de filament,
în funcţie de mediu. Exemple: Histoplasma
capsulatum, Coccidioides immitis,
Blastomices dermatidis - levuri in vivo, hife
in vitro
Levurile sunt organisme unicelulare, de
mărimea unui leucocit, ce pot fi fagocitate, se
divid rapid şi se reproduc prin înmugurire.
Formează colonii netede, plate, circulare,
cremoase. De obicei sunt specii comensale.
Prototip pentru levuri- Candida spp.
Hifele sunt organisme multicelulare tubulare,
septate sau neseptate, ce se reproduc lent,
prin spori sau îşi cresc dimensiunile prin
filamente laterale. Nu pot fi fagocitate, ci
doar înconjurate de fagocite. Formează
colonii cu aspect pufos, „zbârlit”. Sunt specii
saprofite, niciodată comensale. Prototip
pentru hife- Aspergillus spp.
Conditiile clinice in care se poate
evoca ipoteza unei micoze pulmonare:
1.Pneumonie la un pacinent
imunocompetent (doar in zonele
geografice de endemie ale fungului)
2.Pneumonita la un pacient cu astm
bronsic (aspergiloza bronhopulmonara
alergica)
3.Pneumonie la un imunodeprimat
4.Hemoptizie repetata la un pacient cu
cavitati pumonare sechelare
ASPERGILOZA PULMONARA
agentul etiologic este reprezentat de Aspergillus
spp. (de obicei Aspergillus fumigatus)
sunt microorganisme ubicuitare, prezente în apă,
aer, sol, alimente şi în mod caracteristic în materia
vegetală aflată în proces de descompunere
sunt fungi condiţionat patogeni, filamentoşi,
formând micelii atât în culturi, cât şi în organismul
gazdă
se găseşte frecvent ca saprofit în căile respiratorii
o persoană cu mecanisme de apărare intacte la
nivelul tractului respirator nu va face aspergiloză,
în ciuda expunerii repetate şi inevitabile;
dimpotrivă persoanele cu neutropenie severă şi
prelungită sau cu alterarea activităţii macrofagelor
alveolare (prin corticoterapie de exemplu) au
susceptibilitate crescută la infecţie
Clasificarea aspergilozei pulmonare:
1.Aspergilomul
2.Aspergiloza alergica: aspergiloza alergica
bronhopulmonara si pneumonia de
hipersensibilitate
3.Aspergiloza semi-invaziva (aspergiloza
cronica necrotizanta)
4.Aspergiloza invaziva:- cu invazie cailor
aeriene (aspergiloza bronhopneumonica) si
aspergiloza angioinvaziva
5.Aspergiloza bronhopulmonara obstructiva
Aspergilomul reprezinta o masa fungica,
fara a exista invazie tisulara;
Aceasta conditie apare la pacienti cu
imunitate normala dar cu patologie
pulmonara preexistenta sub forma de
cavitati:
-TB pulmonara
-sarcoidoza
-bronsiectazii
-chist bronhogenic
-sechestratia pulmonara
-pneumonia pneumocistica asociata cu
pneumatocele
Aspecte imagistice ale aspergilomului
Radiografia toracica: masa rotunda sau
ovoida localizata intr-o cavitate cu “semnul
semilunei” prezent. Odata cu schimbarea
pozitiei pacientului se modifica si pozitia
aspergilomului, fapt ce confirma
diagnosticul.
CT toracic: acelasi aspect al unei cavitati
bine constituite ce contine in interior o
masa, cu “semnul semilunei” prezent sau
semnul Monad, ce descrie prezenta aerului
ce inconjoara micetomul.
Pot fi prezente si aspecte de calcificare.
Aspergiloza bronhopulmonara alergica se
caracterizeaza prin infiltrate pulmonare
eozinofilice recurente si/sau leziuni bronsice,
consecutive unei reactii de hipersensibilitate la
antigenele de Aspergillus fumigatus.
Aceasta entitate apare tipic la pacientii
asmatici si ocazional la cei cu mucoviscidoza.
Exista 5 stadii clinice:
1.Stadiul I:acut la un pacient asmatic agravat
2.Stadiul II de remisiune
3.Stadiul III exacerbare recurenta
4.Stadiul IV astm cortico-dependent
5.Stadiul V fibroza
Din punct de vedere morfopatologic se
descriu 3 modificari:
1.Pneumonia (alveolita) eozinofilica
cronica cu aspect radiologic de infiltrat
pulmonar
2.Leziuni distructive de perete bronsic
generand bronsiectazii pe bronhiile mari
3.Granulomatoza bronhocentrica care
determina distructii in parenchimul
pulmonar distal si care se vindeca prin
fibrozare progresiv mutilanta.
Aspecte imagistice:
Pe radiografia toracia: aspect de infiltrat
pulmonar, bronsiectazii, impactari
mucoide in bronhiile dilatate.
Pe CT toracic:
-opacitati alveolare tranzitorii
-noduli centrolobulari
-bronsiectazii
-fibroza pulmonara- predominant in lobii
superiori.
-cavitatie-10%
Opacitati tubulare ramificate la niv. LSD. La niv. LSS opacitati trabeculare
cu extindere dinspre hil-bronsiectazii
Opacitati pulmonare la nivelul LID care s-au
remis spontan
Bronsiectazii centrale bilaterale cu noduli centrolobulari si opacitati
“tree in bud” la nivelul pulmonului stang
Bronsiectazii centrale bilaterale si multe bronhii cu mucus in
interior
Impactari mucoide
Aspergiloza semi-invaziva (aspergiloza
cronica necrotizanta) apare la pacienti cu
DZ, terapie sistemica cu corticosteroizi,
alcoolism, hepatopatii cronice, malnutritie,
boli de tesut conjunctiv, conditii pulmonare
preexistente precum BPOC, NBP
radiotratat, sarcoidoza, infarct pulmonar,
TB pulmonara in antecedente,
pneumoconioze, fibroza pulmonara.
Aspecte imagistice: cel mai frecvent se
intalnesc zone de consolidare, predominant
la nivelul lobilor superiori, asociat cu
ingrosare pleurala, ulterior are loc
separarea unei zone centrale necrotice fata
de tesutul pulmonar adiacent, formand un
aspect de “semiluna”, leziune ce
progreseaza lent catre cavitatie.
Consolidare extensiva si infiltrate nodulare la niv. Plamanului
drept. Zona de consolidare si proces de cavitatie LIS
ASPERGILOZA CU INVAZIE IN CAILE AERIENE
Apare de obicei la pacientii cu neutropenie si cei cu
SIDA, caracterizata de prezenta fungului in
membrana bazala a cailor respiratorii, variind din
punct de vedere clinic de la traheobronsita acuta la
bronsiolita si bronhopneumonie. S-au descris 2
aspecte morfopatologice ale invaziei in trahee si
bronhii:
-forma intraluminala cu pseudomembrane
superficiale si circumferentiale din tesut necrotic,
fibrina si hife ce determina ocluzie
-placi nodulare multiple cu potential fatal datorita
hemoragiei prin fistula bronho-arteriala.
Aspectele imagistice variaza in functie de
forma clinica.
In traheobronsita obstructiva-fara aspecte
radiologice patologice sau poate exista o
ingrosare a peretelui traheei sau bronhiilor
In bronsiolita: nodului centro-lobulari cu
distributie difuza si aspect de “tree in bud”
In bronhopneumonie: zone de consolidare
peribronhiale si rar consolidare lobara.
ASPERGILOZA ANGIOINVAZIVA
Este cea mai agresiva forma de
aspergiloza ce necesita instituirea de
urgenta a tratamentului, aparand in mod
special la pacientii cu imunitatea sever
compromisa.
Caracteristica histologica este
reprezentata de invazia si ocluzia arterelor
pulmonare mici si medii de catre hifele de
aspergilus determinand infarct hemoragic:
necroza centrala inconjurata de zone de
hemoragie.
Aspecte imagistice:
Radiografia toracica: noduli pulmonari
solitari sau multiplii asociati cu zone
“wedge-like” formate de opacitati imprecis
delimitate reprezentand zone de infarct
datorita invaziei arterelor pulmonare
proximale.
CT: noduli solitari sau multiplii cu halou
datorat hemoragiei adiacente, zonde de
“sticla mata”. In caz de remisiune a bolii,
zona necrotica centrala apare separata de
retul parenchimului, formand “semnul
semilunei”
CANDIDOZA PULMONARA
Candida spp. sunt microorganisme
comensale, ce se găsesc în mod uzual în
flora saprofită a cavităţii bucale şi a tubului
digestiv; mai rar apar pe piele (C.
nonalbicans), în tractul genital feminin, în
tractul urinar, la pacienţii sondaţi (C.
albicans), în spută.
sunt microorganisme condiţionat
patogene, determinând infecţii doar la cei
cu factori de risc; factorii de risc pot fi de
două categorii: care ţin de gazdă şi factori
iatrogeni
Reprezinta o infectie oportunista cu
agentul Candida albicans, conditie
intalnita predominant la pacientii
imunosupresati.
Tipuri histologice:
- Candidoza pulmonara embolica (arterial-
invaziva)
- Candidoza pulmonara diseminata (capilar-
invaziva)
- Candidoza bronhopulmonara (alveolar-
invaziva)
Aspectul radiologic este de consolidare; in timp se poate
dezvolta proces de cavitatie focala.
Aspectul CT al candidozei pulmonare
variaza in functie de stadiul bolii si de tipul
diseminarii:
- In diseminarea hematogena se intalnesc
noduli omogeni cu diametrul intre 3-30
mm, cu semnul haloului prezent
- In diseminarea endobronhiala se intalnesc
noduli centrolobulari, aspect de “tree in
bud” si aspect de “sticla mata”
Candidoza pumonara septica inainte si
dupa tratament
Pe radiografie-nodul imprecis delimitat insotit
de consolidare alveolara la nivelul lobului
inferior stang. Pt CT: nodul in segmentul
lingular stang insotit de un proces de
consolidare.
BLASTOMICOZA PULMONARA
Agentul etiologic este Blastomyces dermatitis, un fung
saptofit, cu mediul de electie in solul umed, bogat in
detritus organic.
Infectia se realizeaza prin inhalarea sporilor
Activitatea fungicida a macrofagelor este dependenta
de statusul imunitatii celulare al gazdei.
Leziunea caracteristica este granulomul fara necroza
de cazeificare
Tabolul clinic implica o forma acuta cu aspect de
penumonie atipica care este rareori diagnosticata.
Cel mai adesea boala este diagnosticata in forma
cronica, in care pe langa infiltrate pulmonare, se pot
identifica mici leziuni cavitare cu pereti ingrosati.
Caracteristic este prezenta in 15% din cazuri a unor
leziuni cutanate de tip verucis si ulcerativ.
Aspectele radologice nu sunt specifice,
putant exista procese de condensare
alveolara, opacitati nodulare, leziuni de tip
“mass-like”, boala interstitiala, procese de
cavitatie (37% din cazuri), boala miliara.
Procesele de consolidare si opacitatile tip
“mass-like” sunt intalnite cu predilectie la
niveull lobilor superiori.
Pot coexista limfadenopatii si revarsate
pleurale.
Aspect de infiltrate focale.
Aspect de miliara.
Aspect de mass-like
Nodul pulmonar
COCCIDOMICOZA PULMONARA
Agentul etiologic este un fung dismorfic numit
Coccidoides immitis si Coccidioides posadasi
Infectia se realizeaza prin inhalarea d praf
continand spori care dupa inhalare se mareste la
dimensiunile unei sferule de 75 mm care se rupe si
se raspandeste in endospori care se propaga in
tesuturile invecinate.
Se produce o leziune acuta de tip pneumonic cu o
prezenta particular de mare de eozinofile local si in
sangele periferic.
Clinic: pneumonie atipica insotita de adenopatii
hilare si atralgii- “reumatismul desertului”
La un numar mic de bolnavi se produc leziuni
cavitare care prin rupere pot genera
piopneumotorax.
Aspectele imagistice includ: noduli
multiplii, subtierea septurilor interlobulare,
procese de consolidare, cavitatie,
adenopatii si revarsate pleurale.
Cel mai frecvent se intalnesc noduli
multiplii, dispusi predominant la niveul
lobilor inferiori; acestia au diametre
cuprinse intre 0.5-3 cm, de obicei
imprecisi delimitati, cu tendinta la
confluare.
La pacientul imunocompromis poate
exista aspect de miliara.
Coccidomicoza diseminata la un pacient imunocompromis;diseminare
nodulara multipla bilateral, consolidare extensiva la nivelul LID,
limfadenopatii mediastinale si hilare drepte
Nodul la nivelul LSD
CRIPTOCOCCOZA PULMONARA
Agentul etiologic este levura Criptococcus
neoformans; traieste in solul contaminat de
materiile fecale ale pasarilor; afecteaza
predominant plamanii si sistemul nervos
central.
Afecteaza in mod special pacientii
imunocompromisi-infectie secundara dar se
poate intalni si la persoanele sanatoase-
infectie primara
Histologic: prezenta de noduli cu centrul
fibros sau fibrocazeos inconjurati de colectie
alveolara formata din macrofage si infiltrat
eozinofilic.
Aspectele radiologice constau din noduli
miltiplii, consolidare alveolara, semnul
“haloului” sau desen reticulonodular.
Aspecte pe CT: aspectele difera in
criptococoza primara si cea secundara; in
cea secundara predomina nodulii si
precesele de cavitatie iar la pacientii sever
imunocompromisi se intalneste aspect de
noduli miliari extensivi sau difuzi. In cea
primara predomina nodulii solitari sau
multiplii si procese de consolidare
alveolara.
Criptococcoza secundara la o pacienta cu terapie biologica pt poliartrita
reumatoida. Pe Rx se observa o zona de consolidare la niv. Plamanului drept.
Pt CT: noduli multiplii si consolidare alveolara la niv. Plamanului drept
 Criptococcoza primara. Pe Rx: o masa pulmonara la niv. Lobului mediu si o zona de
consolidare la nivelul LIS. Pe CT: masa pulmonara cu semnul haloului la nivelul LID
insotita de o zona de consolidare.
MUCORMICOZA PULMONARA
Reprezinta o infectie oportunistica cu un
fung din ordinul Mucorales (vechea
denumire-zygomicoza).
Este o patologie rara, prezenta la pacientii
cu neutropenie prelungita, la cei
transplantati, DZ, insuficienta renala,
hemopatii maligne si la cei tratati cu
chimioterapie.
Aspectele imagistice sunt aproape identice
cu cele ale aspergilozei pulmonare
invazive.
Pe radiografia toracica se pot intalni
noduli solitari, zone de consolidare
lobulara sau leziuni cavitare in forma
diseminata.
Pe CT sunt prezente opaticatile de tip
“sticla mata”
Zona de consolidare alveolara si noduli imprecis delimitati la niv. LSD si lobului mediu
HISTOPLASMOZA PULMONARA
Agentul etiologic este Histoplasma capsulatum.
Leziunile pulmonare se caracterizeaza prin
succesiunea: vasculita, granulom cu necroza
cazeoasa, vindecare prin fibroza abundenta si
calcificare; unerori se produc si leziuni cavitare.
Aspectele radiologice difera in functie de stadiul
acut sau cronic al infectiei.
In stadiul acut: aspect de pneumonie cu infiltrate
alveolare ce se poate vindeca lasand sechele:
noduli pulmonari calcificati sau noduli limfatici
calcificati.
In stadiul cronic: poate mima o tuberculoza:
leziuni de pneumonita interstitiala si cavitati in
parenchimul pulmonar.
Histoplasmoza acuta
Histoplasmoza croinica: procese de cavitatie si pierdere de
volulm al plamanului drept
Leziuni cavitare
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
www.radiopaedia.org
www.jthoracdis.com
Ioana Grintescu, Liliana Mirea, Algoritm de
diagnostic si tratament al infectiilor fungice la
pacientul critic.
Bogdan Miron, Pneumologie
www.nejm.org
 World Journal of Radiology, Chest
radiographic and computed tomographic
manifestations in allergic bronchopulmonary
aspergillosis
Micoze pulmonare

More Related Content

What's hot

Glosar de termeni in imagistica toracelui
Glosar de termeni in imagistica toraceluiGlosar de termeni in imagistica toracelui
Glosar de termeni in imagistica toracelui
Traian Mihaescu
 
Sarcoidoza
SarcoidozaSarcoidoza
Sarcoidoza
Traian Mihaescu
 
Aspecte rodiologice in tbc
Aspecte rodiologice in tbcAspecte rodiologice in tbc
Aspecte rodiologice in tbc
Traian Mihaescu
 
Pleurezii - Dr Adina Turcanu
Pleurezii - Dr Adina TurcanuPleurezii - Dr Adina Turcanu
Pleurezii - Dr Adina Turcanu
Traian Mihaescu
 
Granulomatoza Wegener
Granulomatoza WegenerGranulomatoza Wegener
Granulomatoza Wegener
Traian Mihaescu
 
Semne in imagistica toracica ct
Semne in imagistica  toracica  ctSemne in imagistica  toracica  ct

Tuberculoza...
Tuberculoza...Tuberculoza...
Tuberculoza...
Elena Negotei
 
Chisturi pulmonare
Chisturi pulmonareChisturi pulmonare
Chisturi pulmonare
Traian Mihaescu
 
Lobul azygos
Lobul azygosLobul azygos
Lobul azygos
Traian Mihaescu
 
Aspecte radiologice in sarcoidoza mediastino pulmonara
Aspecte radiologice in sarcoidoza mediastino pulmonaraAspecte radiologice in sarcoidoza mediastino pulmonara
Aspecte radiologice in sarcoidoza mediastino pulmonara
Traian Mihaescu
 
Semne in radiologia toracica2
Semne in radiologia toracica2Semne in radiologia toracica2
Semne in radiologia toracica2
Traian Mihaescu
 
Manevra hirtz
Manevra hirtzManevra hirtz
Manevra hirtz
Traian Mihaescu
 
Explorare functionala
Explorare functionalaExplorare functionala
Explorare functionala
Traian Mihaescu
 
Sindromul de umplere alveolara
Sindromul de umplere alveolaraSindromul de umplere alveolara
Sindromul de umplere alveolara
Traian Mihaescu
 
Anatomia topografica a plaminului 1
Anatomia topografica a plaminului 1Anatomia topografica a plaminului 1
Anatomia topografica a plaminului 1Traian Mihaescu
 
Astm, bpoc si sindromul overlap
Astm, bpoc si sindromul overlapAstm, bpoc si sindromul overlap
Astm, bpoc si sindromul overlap
Traian Mihaescu
 
Tuberculoza
TuberculozaTuberculoza
Tuberculoza
Negotei Elena
 
Linii kerley
Linii kerleyLinii kerley
Linii kerley
Traian Mihaescu
 
Traumatismele toracice si abdominale
Traumatismele toracice si abdominaleTraumatismele toracice si abdominale
Traumatismele toracice si abdominale
Negotei Elena
 
What's hot (20)

Viewers also liked

Elemente de radiologie toracică pentru rezidenţi
Elemente de radiologie toracică pentru rezidenţiElemente de radiologie toracică pentru rezidenţi
Elemente de radiologie toracică pentru rezidenţi
Sasu Cristi
 
Curs bpco
Curs bpcoCurs bpco
Curs bpco
Claudiu Cucu
 
Hipertensiunea pulmonară postembolică
Hipertensiunea pulmonară postembolicăHipertensiunea pulmonară postembolică
Hipertensiunea pulmonară postembolică
Traian Mihaescu
 
Fibroza pulmonară interstițială
Fibroza pulmonară interstițialăFibroza pulmonară interstițială
Fibroza pulmonară interstițială
Vyacheslav Moshin Jr
 
Stimulare imunitate copii
Stimulare imunitate copiiStimulare imunitate copii
Stimulare imunitate copii
Codrut Tutu
 
Stadializarea tnm
Stadializarea tnmStadializarea tnm
Stadializarea tnm
Traian Mihaescu
 
Publicare articol
Publicare articolPublicare articol
Publicare articol
Traian Mihaescu
 
Anatomia aparatului respirator
Anatomia aparatului respiratorAnatomia aparatului respirator
Anatomia aparatului respirator
Traian Mihaescu
 
Toracele normal
Toracele normalToracele normal
Toracele normal
Traian Mihaescu
 
Viewers also liked (10)

Elemente de radiologie toracică pentru rezidenţi
Elemente de radiologie toracică pentru rezidenţiElemente de radiologie toracică pentru rezidenţi
Elemente de radiologie toracică pentru rezidenţi
 
Curs bpco
Curs bpcoCurs bpco
Curs bpco
 
Hipertensiunea pulmonară postembolică
Hipertensiunea pulmonară postembolicăHipertensiunea pulmonară postembolică
Hipertensiunea pulmonară postembolică
 
Fibroza pulmonară interstițială
Fibroza pulmonară interstițialăFibroza pulmonară interstițială
Fibroza pulmonară interstițială
 
Edemul+pulmonar+acut
Edemul+pulmonar+acutEdemul+pulmonar+acut
Edemul+pulmonar+acut
 
Stimulare imunitate copii
Stimulare imunitate copiiStimulare imunitate copii
Stimulare imunitate copii
 
Stadializarea tnm
Stadializarea tnmStadializarea tnm
Stadializarea tnm
 
Publicare articol
Publicare articolPublicare articol
Publicare articol
 
Anatomia aparatului respirator
Anatomia aparatului respiratorAnatomia aparatului respirator
Anatomia aparatului respirator
 
Toracele normal
Toracele normalToracele normal
Toracele normal
 
Similar to Micoze pulmonare

Tuberculoza
TuberculozaTuberculoza
Tuberculoza
Negotei Elena
 
Viroze, gripa,pneumonii, difteria, tuse conv, oreion
Viroze, gripa,pneumonii, difteria, tuse conv, oreion Viroze, gripa,pneumonii, difteria, tuse conv, oreion
Viroze, gripa,pneumonii, difteria, tuse conv, oreion Denis Lanciu
 
Fibroza pulmonara
Fibroza pulmonaraFibroza pulmonara
Fibroza pulmonara
CostiTimis
 
6-7. Curs Bolile pleurei-2019.ppt
6-7. Curs Bolile pleurei-2019.ppt6-7. Curs Bolile pleurei-2019.ppt
6-7. Curs Bolile pleurei-2019.ppt
MirelaCimpanu
 
Afectiuni pulmonare eozinofilice
Afectiuni pulmonare eozinofiliceAfectiuni pulmonare eozinofilice
Afectiuni pulmonare eozinofilice
Traian Mihaescu
 
Subiecte patologie
Subiecte patologieSubiecte patologie
Subiecte patologieBogdan Duta
 
Bacil koch
Bacil kochBacil koch
Bacil koch
Negotei Elena
 
Bacil koch
Bacil kochBacil koch
Bacil koch
Elena Negotei
 
Tuberculoza
TuberculozaTuberculoza
Tuberculoza
Elena Negotei
 
Tuberculoza
TuberculozaTuberculoza
Tuberculoza
Elena Negotei
 
28 pesta
28 pesta28 pesta
28 pesta
Ion Chiriac
 
ana-pneumo.ppt
ana-pneumo.pptana-pneumo.ppt
ana-pneumo.ppt
StefanChetraru
 
Afectiuni pulmonare-eozinofilice-final-2
Afectiuni pulmonare-eozinofilice-final-2Afectiuni pulmonare-eozinofilice-final-2
Afectiuni pulmonare-eozinofilice-final-2
Traian Mihaescu
 
PNEUMOTORACE IN boala pulmonara cronica obstructiva.pptx
PNEUMOTORACE IN boala pulmonara cronica obstructiva.pptxPNEUMOTORACE IN boala pulmonara cronica obstructiva.pptx
PNEUMOTORACE IN boala pulmonara cronica obstructiva.pptx
GeorgeDelaca1
 
Tuberculoza
TuberculozaTuberculoza
Tuberculoza
callinutz87
 
Bolile Infectioase Leporide Diagnostic Diferential Pasteureloza-Mixomatoza
Bolile Infectioase Leporide Diagnostic Diferential Pasteureloza-Mixomatoza Bolile Infectioase Leporide Diagnostic Diferential Pasteureloza-Mixomatoza
Bolile Infectioase Leporide Diagnostic Diferential Pasteureloza-Mixomatoza
Care For Your Family SRL
 
Azbestoza 2
Azbestoza 2Azbestoza 2
Azbestoza 2
AndaBara
 
Boli Infectioase ale Canidelor Note de Curs
Boli Infectioase ale Canidelor Note de CursBoli Infectioase ale Canidelor Note de Curs
Boli Infectioase ale Canidelor Note de Curs
Care For Your Family SRL
 
Prezentare_covid.pptx
Prezentare_covid.pptxPrezentare_covid.pptx
Prezentare_covid.pptx
Lalaland92
 
Patologia umană
Patologia umanăPatologia umană
Patologia umană
Cristian Somacescu
 
Similar to Micoze pulmonare (20)

Tuberculoza
TuberculozaTuberculoza
Tuberculoza
 
Viroze, gripa,pneumonii, difteria, tuse conv, oreion
Viroze, gripa,pneumonii, difteria, tuse conv, oreion Viroze, gripa,pneumonii, difteria, tuse conv, oreion
Viroze, gripa,pneumonii, difteria, tuse conv, oreion
 
Fibroza pulmonara
Fibroza pulmonaraFibroza pulmonara
Fibroza pulmonara
 
6-7. Curs Bolile pleurei-2019.ppt
6-7. Curs Bolile pleurei-2019.ppt6-7. Curs Bolile pleurei-2019.ppt
6-7. Curs Bolile pleurei-2019.ppt
 
Afectiuni pulmonare eozinofilice
Afectiuni pulmonare eozinofiliceAfectiuni pulmonare eozinofilice
Afectiuni pulmonare eozinofilice
 
Subiecte patologie
Subiecte patologieSubiecte patologie
Subiecte patologie
 
Bacil koch
Bacil kochBacil koch
Bacil koch
 
Bacil koch
Bacil kochBacil koch
Bacil koch
 
Tuberculoza
TuberculozaTuberculoza
Tuberculoza
 
Tuberculoza
TuberculozaTuberculoza
Tuberculoza
 
28 pesta
28 pesta28 pesta
28 pesta
 
ana-pneumo.ppt
ana-pneumo.pptana-pneumo.ppt
ana-pneumo.ppt
 
Afectiuni pulmonare-eozinofilice-final-2
Afectiuni pulmonare-eozinofilice-final-2Afectiuni pulmonare-eozinofilice-final-2
Afectiuni pulmonare-eozinofilice-final-2
 
PNEUMOTORACE IN boala pulmonara cronica obstructiva.pptx
PNEUMOTORACE IN boala pulmonara cronica obstructiva.pptxPNEUMOTORACE IN boala pulmonara cronica obstructiva.pptx
PNEUMOTORACE IN boala pulmonara cronica obstructiva.pptx
 
Tuberculoza
TuberculozaTuberculoza
Tuberculoza
 
Bolile Infectioase Leporide Diagnostic Diferential Pasteureloza-Mixomatoza
Bolile Infectioase Leporide Diagnostic Diferential Pasteureloza-Mixomatoza Bolile Infectioase Leporide Diagnostic Diferential Pasteureloza-Mixomatoza
Bolile Infectioase Leporide Diagnostic Diferential Pasteureloza-Mixomatoza
 
Azbestoza 2
Azbestoza 2Azbestoza 2
Azbestoza 2
 
Boli Infectioase ale Canidelor Note de Curs
Boli Infectioase ale Canidelor Note de CursBoli Infectioase ale Canidelor Note de Curs
Boli Infectioase ale Canidelor Note de Curs
 
Prezentare_covid.pptx
Prezentare_covid.pptxPrezentare_covid.pptx
Prezentare_covid.pptx
 
Patologia umană
Patologia umanăPatologia umană
Patologia umană
 
More from Traian Mihaescu

prezentare worshop var2.pptx
prezentare worshop var2.pptxprezentare worshop var2.pptx
prezentare worshop var2.pptx
Traian Mihaescu
 
Covid 19, razboiul contra tuberculozei si a fumatului - cateva lectii pierdute.
Covid 19, razboiul contra tuberculozei si a fumatului - cateva lectii pierdute.Covid 19, razboiul contra tuberculozei si a fumatului - cateva lectii pierdute.
Covid 19, razboiul contra tuberculozei si a fumatului - cateva lectii pierdute.
Traian Mihaescu
 
pneumonia.pptx
pneumonia.pptxpneumonia.pptx
pneumonia.pptx
Traian Mihaescu
 
Covid 19-un-an-de-provocari
Covid 19-un-an-de-provocariCovid 19-un-an-de-provocari
Covid 19-un-an-de-provocari
Traian Mihaescu
 
Insomnia post covid-sanziona LOVIN
Insomnia post covid-sanziona LOVINInsomnia post covid-sanziona LOVIN
Insomnia post covid-sanziona LOVIN
Traian Mihaescu
 
Coronasomnii - Gianina Luca
Coronasomnii - Gianina LucaCoronasomnii - Gianina Luca
Coronasomnii - Gianina Luca
Traian Mihaescu
 
Indice glezna brat
Indice glezna bratIndice glezna brat
Indice glezna brat
Traian Mihaescu
 
Cum sa facem fata unui interviu?
Cum sa facem fata unui interviu?Cum sa facem fata unui interviu?
Cum sa facem fata unui interviu?
Traian Mihaescu
 
Deschidere conferinta medicina la altiitudine
Deschidere conferinta medicina la altiitudineDeschidere conferinta medicina la altiitudine
Deschidere conferinta medicina la altiitudine
Traian Mihaescu
 
Patologia legata de ascensiunea la inaltime
Patologia legata de ascensiunea la inaltimePatologia legata de ascensiunea la inaltime
Patologia legata de ascensiunea la inaltime
Traian Mihaescu
 
Efectul presiunii barometrice asupra pasagerilor din cabina de zbor
Efectul presiunii barometrice asupra pasagerilor din cabina de zborEfectul presiunii barometrice asupra pasagerilor din cabina de zbor
Efectul presiunii barometrice asupra pasagerilor din cabina de zbor
Traian Mihaescu
 
Cum sa citesti un articol stiintific?
Cum sa citesti un articol stiintific?Cum sa citesti un articol stiintific?
Cum sa citesti un articol stiintific?
Traian Mihaescu
 
Cifoza
CifozaCifoza
Stiinta imbunatatirii sistemului de sanatate
Stiinta imbunatatirii sistemului de sanatateStiinta imbunatatirii sistemului de sanatate
Stiinta imbunatatirii sistemului de sanatate
Traian Mihaescu
 
Aderenta la tratamentul inhalator in bolile respiratorii
Aderenta la tratamentul inhalator in bolile respiratoriiAderenta la tratamentul inhalator in bolile respiratorii
Aderenta la tratamentul inhalator in bolile respiratorii
Traian Mihaescu
 
Tuberculoza problema de sanatate publica si management sanitar
Tuberculoza  problema de sanatate publica si management sanitarTuberculoza  problema de sanatate publica si management sanitar
Tuberculoza problema de sanatate publica si management sanitar
Traian Mihaescu
 
Sistemul gauge
Sistemul gaugeSistemul gauge
Sistemul gauge
Traian Mihaescu
 
Sistemul french gauge
Sistemul french gaugeSistemul french gauge
Sistemul french gauge
Traian Mihaescu
 
Prezentare cancer bronhopulmonar andrei luca
Prezentare cancer bronhopulmonar   andrei lucaPrezentare cancer bronhopulmonar   andrei luca
Prezentare cancer bronhopulmonar andrei luca
Traian Mihaescu
 
Principalele simptome in afectiunile aparatului respirator (1)
Principalele simptome in afectiunile aparatului respirator (1)Principalele simptome in afectiunile aparatului respirator (1)
Principalele simptome in afectiunile aparatului respirator (1)
Traian Mihaescu
 
More from Traian Mihaescu (20)

Recently uploaded

Proces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docx
Proces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docxProces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docx
Proces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docx
AureliaTertereanu
 
Să ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia Monica
Să ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia MonicaSă ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia Monica
Să ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia Monica
NinaTofanErmurachi
 
Analiza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceu
Analiza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceuAnaliza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceu
Analiza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceu
Andreea Balaci
 
Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.
Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.
Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.
GeorgianaDascalu1
 
Papa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptx
Papa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptxPapa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptx
Papa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptx
Martin M Flynn
 
Patrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELA
Patrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELAPatrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELA
Patrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELA
iecheisorayagabriela
 
Recently uploaded (6)

  • 1. Diagnosticul diferentialDiagnosticul diferential radiologic al micozelorradiologic al micozelor pulmonarepulmonare Alexandra Carausu Medic rezident- pneumologie
  • 2. Infecţiile fungice reprezintă un capitol important al patologiei infecţioase, după anii ’80 incidenţa acestora crescând considerabil. In natură au fost descrise aproximativ 250.000 de specii de fungi, dintre care însă doar aproximativ 200 sunt patogene pentru om. Fungii pot fi saprofiţi, comensali sau paraziţi şi pot determina infecţii pe cale exogenă sau endogenă. Au distribuţie ubicuitară în natură, se găsesc pe sol, în apă, în resturile organice etc.
  • 3. Infecţiile fungice pot fi determinate de două categorii distincte morfologic: levuri („yeasts”) şi hife sau filamente („moulds”). Au fost descrise şi specii dimorfe, ce trec din forma de levură în cea de filament, în funcţie de mediu. Exemple: Histoplasma capsulatum, Coccidioides immitis, Blastomices dermatidis - levuri in vivo, hife in vitro
  • 4. Levurile sunt organisme unicelulare, de mărimea unui leucocit, ce pot fi fagocitate, se divid rapid şi se reproduc prin înmugurire. Formează colonii netede, plate, circulare, cremoase. De obicei sunt specii comensale. Prototip pentru levuri- Candida spp. Hifele sunt organisme multicelulare tubulare, septate sau neseptate, ce se reproduc lent, prin spori sau îşi cresc dimensiunile prin filamente laterale. Nu pot fi fagocitate, ci doar înconjurate de fagocite. Formează colonii cu aspect pufos, „zbârlit”. Sunt specii saprofite, niciodată comensale. Prototip pentru hife- Aspergillus spp.
  • 5. Conditiile clinice in care se poate evoca ipoteza unei micoze pulmonare: 1.Pneumonie la un pacinent imunocompetent (doar in zonele geografice de endemie ale fungului) 2.Pneumonita la un pacient cu astm bronsic (aspergiloza bronhopulmonara alergica) 3.Pneumonie la un imunodeprimat 4.Hemoptizie repetata la un pacient cu cavitati pumonare sechelare
  • 6. ASPERGILOZA PULMONARA agentul etiologic este reprezentat de Aspergillus spp. (de obicei Aspergillus fumigatus) sunt microorganisme ubicuitare, prezente în apă, aer, sol, alimente şi în mod caracteristic în materia vegetală aflată în proces de descompunere sunt fungi condiţionat patogeni, filamentoşi, formând micelii atât în culturi, cât şi în organismul gazdă se găseşte frecvent ca saprofit în căile respiratorii o persoană cu mecanisme de apărare intacte la nivelul tractului respirator nu va face aspergiloză, în ciuda expunerii repetate şi inevitabile; dimpotrivă persoanele cu neutropenie severă şi prelungită sau cu alterarea activităţii macrofagelor alveolare (prin corticoterapie de exemplu) au susceptibilitate crescută la infecţie
  • 7. Clasificarea aspergilozei pulmonare: 1.Aspergilomul 2.Aspergiloza alergica: aspergiloza alergica bronhopulmonara si pneumonia de hipersensibilitate 3.Aspergiloza semi-invaziva (aspergiloza cronica necrotizanta) 4.Aspergiloza invaziva:- cu invazie cailor aeriene (aspergiloza bronhopneumonica) si aspergiloza angioinvaziva 5.Aspergiloza bronhopulmonara obstructiva
  • 8.
  • 9. Aspergilomul reprezinta o masa fungica, fara a exista invazie tisulara; Aceasta conditie apare la pacienti cu imunitate normala dar cu patologie pulmonara preexistenta sub forma de cavitati: -TB pulmonara -sarcoidoza -bronsiectazii -chist bronhogenic -sechestratia pulmonara -pneumonia pneumocistica asociata cu pneumatocele
  • 10. Aspecte imagistice ale aspergilomului Radiografia toracica: masa rotunda sau ovoida localizata intr-o cavitate cu “semnul semilunei” prezent. Odata cu schimbarea pozitiei pacientului se modifica si pozitia aspergilomului, fapt ce confirma diagnosticul. CT toracic: acelasi aspect al unei cavitati bine constituite ce contine in interior o masa, cu “semnul semilunei” prezent sau semnul Monad, ce descrie prezenta aerului ce inconjoara micetomul. Pot fi prezente si aspecte de calcificare.
  • 11.
  • 12.
  • 13.
  • 14.
  • 15. Aspergiloza bronhopulmonara alergica se caracterizeaza prin infiltrate pulmonare eozinofilice recurente si/sau leziuni bronsice, consecutive unei reactii de hipersensibilitate la antigenele de Aspergillus fumigatus. Aceasta entitate apare tipic la pacientii asmatici si ocazional la cei cu mucoviscidoza. Exista 5 stadii clinice: 1.Stadiul I:acut la un pacient asmatic agravat 2.Stadiul II de remisiune 3.Stadiul III exacerbare recurenta 4.Stadiul IV astm cortico-dependent 5.Stadiul V fibroza
  • 16. Din punct de vedere morfopatologic se descriu 3 modificari: 1.Pneumonia (alveolita) eozinofilica cronica cu aspect radiologic de infiltrat pulmonar 2.Leziuni distructive de perete bronsic generand bronsiectazii pe bronhiile mari 3.Granulomatoza bronhocentrica care determina distructii in parenchimul pulmonar distal si care se vindeca prin fibrozare progresiv mutilanta.
  • 17. Aspecte imagistice: Pe radiografia toracia: aspect de infiltrat pulmonar, bronsiectazii, impactari mucoide in bronhiile dilatate. Pe CT toracic: -opacitati alveolare tranzitorii -noduli centrolobulari -bronsiectazii -fibroza pulmonara- predominant in lobii superiori. -cavitatie-10%
  • 18. Opacitati tubulare ramificate la niv. LSD. La niv. LSS opacitati trabeculare cu extindere dinspre hil-bronsiectazii
  • 19. Opacitati pulmonare la nivelul LID care s-au remis spontan
  • 20.
  • 21. Bronsiectazii centrale bilaterale cu noduli centrolobulari si opacitati “tree in bud” la nivelul pulmonului stang
  • 22. Bronsiectazii centrale bilaterale si multe bronhii cu mucus in interior
  • 24. Aspergiloza semi-invaziva (aspergiloza cronica necrotizanta) apare la pacienti cu DZ, terapie sistemica cu corticosteroizi, alcoolism, hepatopatii cronice, malnutritie, boli de tesut conjunctiv, conditii pulmonare preexistente precum BPOC, NBP radiotratat, sarcoidoza, infarct pulmonar, TB pulmonara in antecedente, pneumoconioze, fibroza pulmonara.
  • 25. Aspecte imagistice: cel mai frecvent se intalnesc zone de consolidare, predominant la nivelul lobilor superiori, asociat cu ingrosare pleurala, ulterior are loc separarea unei zone centrale necrotice fata de tesutul pulmonar adiacent, formand un aspect de “semiluna”, leziune ce progreseaza lent catre cavitatie.
  • 26. Consolidare extensiva si infiltrate nodulare la niv. Plamanului drept. Zona de consolidare si proces de cavitatie LIS
  • 27.
  • 28. ASPERGILOZA CU INVAZIE IN CAILE AERIENE Apare de obicei la pacientii cu neutropenie si cei cu SIDA, caracterizata de prezenta fungului in membrana bazala a cailor respiratorii, variind din punct de vedere clinic de la traheobronsita acuta la bronsiolita si bronhopneumonie. S-au descris 2 aspecte morfopatologice ale invaziei in trahee si bronhii: -forma intraluminala cu pseudomembrane superficiale si circumferentiale din tesut necrotic, fibrina si hife ce determina ocluzie -placi nodulare multiple cu potential fatal datorita hemoragiei prin fistula bronho-arteriala.
  • 29. Aspectele imagistice variaza in functie de forma clinica. In traheobronsita obstructiva-fara aspecte radiologice patologice sau poate exista o ingrosare a peretelui traheei sau bronhiilor In bronsiolita: nodului centro-lobulari cu distributie difuza si aspect de “tree in bud” In bronhopneumonie: zone de consolidare peribronhiale si rar consolidare lobara.
  • 30.
  • 31.
  • 32. ASPERGILOZA ANGIOINVAZIVA Este cea mai agresiva forma de aspergiloza ce necesita instituirea de urgenta a tratamentului, aparand in mod special la pacientii cu imunitatea sever compromisa. Caracteristica histologica este reprezentata de invazia si ocluzia arterelor pulmonare mici si medii de catre hifele de aspergilus determinand infarct hemoragic: necroza centrala inconjurata de zone de hemoragie.
  • 33. Aspecte imagistice: Radiografia toracica: noduli pulmonari solitari sau multiplii asociati cu zone “wedge-like” formate de opacitati imprecis delimitate reprezentand zone de infarct datorita invaziei arterelor pulmonare proximale. CT: noduli solitari sau multiplii cu halou datorat hemoragiei adiacente, zonde de “sticla mata”. In caz de remisiune a bolii, zona necrotica centrala apare separata de retul parenchimului, formand “semnul semilunei”
  • 34.
  • 35. CANDIDOZA PULMONARA Candida spp. sunt microorganisme comensale, ce se găsesc în mod uzual în flora saprofită a cavităţii bucale şi a tubului digestiv; mai rar apar pe piele (C. nonalbicans), în tractul genital feminin, în tractul urinar, la pacienţii sondaţi (C. albicans), în spută. sunt microorganisme condiţionat patogene, determinând infecţii doar la cei cu factori de risc; factorii de risc pot fi de două categorii: care ţin de gazdă şi factori iatrogeni
  • 36. Reprezinta o infectie oportunista cu agentul Candida albicans, conditie intalnita predominant la pacientii imunosupresati. Tipuri histologice: - Candidoza pulmonara embolica (arterial- invaziva) - Candidoza pulmonara diseminata (capilar- invaziva) - Candidoza bronhopulmonara (alveolar- invaziva)
  • 37. Aspectul radiologic este de consolidare; in timp se poate dezvolta proces de cavitatie focala.
  • 38. Aspectul CT al candidozei pulmonare variaza in functie de stadiul bolii si de tipul diseminarii: - In diseminarea hematogena se intalnesc noduli omogeni cu diametrul intre 3-30 mm, cu semnul haloului prezent - In diseminarea endobronhiala se intalnesc noduli centrolobulari, aspect de “tree in bud” si aspect de “sticla mata”
  • 39. Candidoza pumonara septica inainte si dupa tratament
  • 40. Pe radiografie-nodul imprecis delimitat insotit de consolidare alveolara la nivelul lobului inferior stang. Pt CT: nodul in segmentul lingular stang insotit de un proces de consolidare.
  • 41. BLASTOMICOZA PULMONARA Agentul etiologic este Blastomyces dermatitis, un fung saptofit, cu mediul de electie in solul umed, bogat in detritus organic. Infectia se realizeaza prin inhalarea sporilor Activitatea fungicida a macrofagelor este dependenta de statusul imunitatii celulare al gazdei. Leziunea caracteristica este granulomul fara necroza de cazeificare Tabolul clinic implica o forma acuta cu aspect de penumonie atipica care este rareori diagnosticata. Cel mai adesea boala este diagnosticata in forma cronica, in care pe langa infiltrate pulmonare, se pot identifica mici leziuni cavitare cu pereti ingrosati. Caracteristic este prezenta in 15% din cazuri a unor leziuni cutanate de tip verucis si ulcerativ.
  • 42. Aspectele radologice nu sunt specifice, putant exista procese de condensare alveolara, opacitati nodulare, leziuni de tip “mass-like”, boala interstitiala, procese de cavitatie (37% din cazuri), boala miliara. Procesele de consolidare si opacitatile tip “mass-like” sunt intalnite cu predilectie la niveull lobilor superiori. Pot coexista limfadenopatii si revarsate pleurale.
  • 47. COCCIDOMICOZA PULMONARA Agentul etiologic este un fung dismorfic numit Coccidoides immitis si Coccidioides posadasi Infectia se realizeaza prin inhalarea d praf continand spori care dupa inhalare se mareste la dimensiunile unei sferule de 75 mm care se rupe si se raspandeste in endospori care se propaga in tesuturile invecinate. Se produce o leziune acuta de tip pneumonic cu o prezenta particular de mare de eozinofile local si in sangele periferic. Clinic: pneumonie atipica insotita de adenopatii hilare si atralgii- “reumatismul desertului” La un numar mic de bolnavi se produc leziuni cavitare care prin rupere pot genera piopneumotorax.
  • 48. Aspectele imagistice includ: noduli multiplii, subtierea septurilor interlobulare, procese de consolidare, cavitatie, adenopatii si revarsate pleurale. Cel mai frecvent se intalnesc noduli multiplii, dispusi predominant la niveul lobilor inferiori; acestia au diametre cuprinse intre 0.5-3 cm, de obicei imprecisi delimitati, cu tendinta la confluare. La pacientul imunocompromis poate exista aspect de miliara.
  • 49.
  • 50. Coccidomicoza diseminata la un pacient imunocompromis;diseminare nodulara multipla bilateral, consolidare extensiva la nivelul LID, limfadenopatii mediastinale si hilare drepte
  • 52.
  • 53. CRIPTOCOCCOZA PULMONARA Agentul etiologic este levura Criptococcus neoformans; traieste in solul contaminat de materiile fecale ale pasarilor; afecteaza predominant plamanii si sistemul nervos central. Afecteaza in mod special pacientii imunocompromisi-infectie secundara dar se poate intalni si la persoanele sanatoase- infectie primara Histologic: prezenta de noduli cu centrul fibros sau fibrocazeos inconjurati de colectie alveolara formata din macrofage si infiltrat eozinofilic.
  • 54. Aspectele radiologice constau din noduli miltiplii, consolidare alveolara, semnul “haloului” sau desen reticulonodular. Aspecte pe CT: aspectele difera in criptococoza primara si cea secundara; in cea secundara predomina nodulii si precesele de cavitatie iar la pacientii sever imunocompromisi se intalneste aspect de noduli miliari extensivi sau difuzi. In cea primara predomina nodulii solitari sau multiplii si procese de consolidare alveolara.
  • 55. Criptococcoza secundara la o pacienta cu terapie biologica pt poliartrita reumatoida. Pe Rx se observa o zona de consolidare la niv. Plamanului drept. Pt CT: noduli multiplii si consolidare alveolara la niv. Plamanului drept
  • 56.  Criptococcoza primara. Pe Rx: o masa pulmonara la niv. Lobului mediu si o zona de consolidare la nivelul LIS. Pe CT: masa pulmonara cu semnul haloului la nivelul LID insotita de o zona de consolidare.
  • 57. MUCORMICOZA PULMONARA Reprezinta o infectie oportunistica cu un fung din ordinul Mucorales (vechea denumire-zygomicoza). Este o patologie rara, prezenta la pacientii cu neutropenie prelungita, la cei transplantati, DZ, insuficienta renala, hemopatii maligne si la cei tratati cu chimioterapie.
  • 58. Aspectele imagistice sunt aproape identice cu cele ale aspergilozei pulmonare invazive. Pe radiografia toracica se pot intalni noduli solitari, zone de consolidare lobulara sau leziuni cavitare in forma diseminata. Pe CT sunt prezente opaticatile de tip “sticla mata”
  • 59. Zona de consolidare alveolara si noduli imprecis delimitati la niv. LSD si lobului mediu
  • 60. HISTOPLASMOZA PULMONARA Agentul etiologic este Histoplasma capsulatum. Leziunile pulmonare se caracterizeaza prin succesiunea: vasculita, granulom cu necroza cazeoasa, vindecare prin fibroza abundenta si calcificare; unerori se produc si leziuni cavitare. Aspectele radiologice difera in functie de stadiul acut sau cronic al infectiei. In stadiul acut: aspect de pneumonie cu infiltrate alveolare ce se poate vindeca lasand sechele: noduli pulmonari calcificati sau noduli limfatici calcificati. In stadiul cronic: poate mima o tuberculoza: leziuni de pneumonita interstitiala si cavitati in parenchimul pulmonar.
  • 62. Histoplasmoza croinica: procese de cavitatie si pierdere de volulm al plamanului drept
  • 64. BIBLIOGRAFIE SELECTIVA www.radiopaedia.org www.jthoracdis.com Ioana Grintescu, Liliana Mirea, Algoritm de diagnostic si tratament al infectiilor fungice la pacientul critic. Bogdan Miron, Pneumologie www.nejm.org  World Journal of Radiology, Chest radiographic and computed tomographic manifestations in allergic bronchopulmonary aspergillosis