Programul de formare și dezvoltare profesională pe care vi-l propunem este unul integrativ, ce cuprinde mai multe module din diverse arii din managementul resurselor umane.
Programul se adresează celor care doresc să devină profesioniști în resurse umane și care își doresc
să fie capabili să gestioneze cu competență și încredere activitățile cheie din domeniul lor, dar mai ales să propună soluții viabile și sustenabile pentru organizațiile pe care le slujesc!
În egală măsură, programul se adresează celor care doresc să își dezvolte o viziune coerentă asupra rolului funcțiunii de resurse umane în organizație.
Programul este livrat prin metode interactive, ateliere de lucru, sesiuni practice de simulare, secvențe multimedia, forum de întreținere pre, în timpul și post training, invitați surpriză.
Evolutiv Human Resources (Bucuresti, 13 noiembrie 2015 - 02 aprilie 2016)Simona Lucaci

De ce un program de dezvoltare în resurse umane?
Credem în misiunea noastră de a dezvolta oamenii din organizații. Dar, mai credem că, pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie să creăm un parteneriat solid, bazat pe încredere și respect reciproc cu cei care au, de cele mai multe ori, rolul delicat de a creea un echilibru instabil între vocea managementului și vocea angajaților.
De aceea ne dorim ca, prin tehnici, instrumente, cunoștințe, bune practici, informații de ultimă oră și împărtășire de experiențe profesionale cu diverși practicieni în domeniu, specialiștii în resurse umane să dobândească ei înșiși o voce care să le permită să fie consilieri strategici, indispensabili pentru businessurile pe care le servesc cu dedicare și pasiune.
Viziunea noastră
Dorim ca profesioniștii în resurse umane, din orice zonă ar proveni, să fie capabili, într-o lume plină de crize financiare, politice și sociale - dar și de dezvoltări tehnologie extraordinare -, să susțină colegii lor în crearea unor culturi organizaționale agile, bazate pe învățare colaborativă, împărtășire, dezvoltare de know-how intern, care să permită acelor organizații să reziste la testul schimbărilor.
Evolutiv Human Resources
Programul de formare și dezvoltare profesională pe care vi-l propunem este unul integrativ, ce cuprinde mai multe module din diverse arii din managementul resurselor umane.
Programul se adresează celor care doresc să devină profesioniști în resurse umane și care își doresc să fie capabili să gestioneze cu competență și încredere activitățile cheie din domeniul lor, dar mai ales să propună soluții viabile și sustenabile pentru organizațiile pe care le slujesc.

Prezentare Leadership & Management - training openAlina Mihalache
CUI SE ADRESEAZĂ ACEST CURS?
- Manageri sau coordonatori de echipă/departament
- Orice persoană care doreşte să işi dezvolte abilităţile de leadership & management
ABILITĂŢI ŞI COMPETENŢE
Implicare și motivare
Leadership inspirational
Leadership situaţional
Leadership funcţional
Leadership tranzacţional
Leadership transformaţional
Luarea deciziilor
Rezolvarea problemelor
BENEFICII PENTRU PARTICIPANŢI
Identificarea și întărirea de comportamente personale de acțiune spre succes;
Identificarea, dezvoltarea și integrarea de comportamente personale specifice liderului și managerului;
Dezvoltarea abilităților de influențare și conducere;
Identificarea propriilor surse de putere.
BENEFICII PENTRU COMPANIE
Dezvoltarea managerilor organizaţiei pentru a-i ghida pe ceilalți spre atingerea potențialului personal și profesional.
Pentru informaţii complete descarcă oferta şi agenda cursului.
http://www.schultz.ro/training-uri-open/leadership-management.html

Macro Training organizeaza cursuri Manager de Proiect acreditate de ANC si recunoscute de Ministerul Muncii, in orasele Bucuresti, Cluj, Timisoara, Brasov, Iasi, Constanta.
Trainerul cu experienta va va pune la dispozitie exemple practice de proiecte implemetate. Un curs pe care nu trebuie sa-l ratati.
http://macro-training.ro/cursuri-manager-proiect/
Curs open Process Communication Model: Comunicarea eficientă Ane-Mary Ormenisan
Vrei să te cunoști mai bine și să-ți explorezi dintr-o altă perspectivă universul relațional?
Poți alege să fii împreună cu noi în această ”călătorie” specială: suntem aici pentru tine și stă în puterea ta să ne descoperi!
Participă și tu la seminarul ”Comunicarea eficientă” (sub licență PCM®)! Înscrierile sunt DESCHISE până pe 15 septembrie 2020!
Prezentare Managementul resurselor umane - curs open autorizat ANCAlina Mihalache
Managementul resurselor umane - curs open autorizat ANC
Perioada: 13-15 si 20-22 februarie 2015
Locatia: centrul de training Schultz Consulting, Bucuresti
Curs open Process Communication Model: Comunicarea eficientăAne-Mary Ormenisan
Lifelong Learning Solutions vă invită să participaţi în perioada 23-25 noiembrie 2017 - în Bucureşti - la seminarul Process Communication Model®: ”Comunicarea eficientă”.
Termenul limită pentru înscriere şi achitarea taxei: 16 noiembrie 2017.
Meeting with teachers responsible of european projects from schools and with international participation of partner schools in the Erasmus + KA2 project
"New Approaches to Literacy" at the "Emil Palade" Secondary School from Ploiesti,
30 May 2017.
Și dacă ....
... în curând societatea și tehnologia vor face ca oamenii să fie atât de conectați încât vor avea puterea de a alege unde, cum și când vor lucra?
... în viitor munca va însemna ceea ce faci și nu un loc unde te duci?
... dinamica puterii dintre angajator și angajat se va modifica semnificativ ca rezultat al tehnologiei?
... lucrul de la distanță va deveni norma?
... prioritatea nr 1 a oamenilor va fi propria sănătate și calitatea vieții personale și nu vor avea nici vreme și nici dorința de a avea o rutină rigidă, bine determinată?
Dacă te preocupă și pe tine astfel de întrebări, te invităm să faci parte din programul Evolutiv HR, în perioada aprilie-noiembrie 2018.
Cristina și colegii ei traineri și invitați vor încerca să vă incite la a găsi răspunsuri proprii la ipotezele menționate mai sus și mai presus de toate la a acționa pro-activ pentru ca viitorul să vă gasească pregătiți.
Fie că ești nou în domeniul HR, specialist HR, deții o funcție managerială in HR sau ești antreprenor, ești binevenit în grupa noastră dacă își dorești discuții relaxate, un mediu cald și primitor, atenție la nevoile tale particulare și noi prietenii profesionale.
Dacă vrei să afli mai multe detalii, dă-ne un semn. Ne bucurăm să te întâlnim.
Cu prietenie,
Cristina Tirulnic
Specializată în furnizarea şi promovarea educaţiei permanente a adulţilor, Lifelong Learning Solutions s.r.l. vă oferă servicii profesionale de consultanţă şi training în domeniul organizaţional şi în cel al dezvoltării potenţialului uman.
Finante pentru non-finantisti, EvolutivSimona Lucaci
Viitorul companiei noastre poate fi citit cu o acuratete rezonabila in cateva fisiere Excel. Acolo se transeaza, de fapt, deciziile pe care le asteptam. Ni se va aproba proiectul de investitii sau nu? Vom putea angaja la anul inca doi oameni? Sau vom face concedieri? Da, avem acces la unele raportari financiare. Stim si ca acolo sunt raspunsurile, dar ele sunt intr-o limba pe care n-o intelegem.
Programul Finante pentru non-finantisti ii ajuta pe participanti sa inteleaga conceptele-cheie din spatele limbajului financiar, sa-si puna in ordine cunostintele acumulate intamplator si sa afle care e relatia dintre “foile de sanatate financiara” ale organi-zatiei. Echipati cu aceste instrumente, vor intelege mai bine impactul propriei activitati, cauzele deciziilor financiare din companie si rolul pe care acestea il joaca in performantele firmei.

12-13 Februarie 2015, Bucuresti
Programul Evolutiv îi ajută pe participanți să-și formeze o imagine corectă asupra procesului de negociere, să-I înțeleagă secvențele, să identifice punctele tari și punctele slabe ale partenerilor, stilul, tacticile și tehnicile de negociere ale acestora.
Cu astfel de instrumente practice, un vânzător poate schimba soarta negocierii, a contractului și a întregului parteneriat de afaceri.
Project management professional certification prep. (PMP)Simona Lucaci
Program de pregatire intensiva pentru cea mai prestigioasa certificare profesionala internationala in managementul de proiect, cea oferita de catre Project Management Institute (PMI)- SUA: PMP® - Project Management Professional.
A avea cunoștințe și a reuși să le transmiți altora sunt două lucruri diferite. Un program despre magia trainingului și despre trusa de instrumente cu ajutorul căreia aceasta poate fi obținută.
ARGUMENT: Cine a stat măcar o dată în fața unei săli de oameni în puterea vârstei încercând să-i învețe ceva - indiferent ce - a aflat deja că a fi trainer e o meserie în sine. A aflat, mai întâi, că a transmite cunoștințe e doar o parte - cea mai ușoară - din procesul de învățare a adulților, mai ales atunci când tema intră în zona filigranată, greu standardizabilă, a comunicării, conflictului, leadership-ului ori a relațiilor cu ceilalți. Trainerul nepregătit, care se limitează la a livra cunoștințe, va părăsi sala dezamăgit, fără să înțeleagă ce n-a mers. Trainerul bine pregătit, care îmbină ingenios cunoștințele de transmis cu tehnici atent testate, folosite din convingere, va vedea cum conceptele de pe flipchart-uri își fac loc în mintea - și uneori chiar în sufletele - celor din fața lui.
Trainerii din compania dumneavoastră din ce categorie fac parte?
Evolutiv Project Management - program autorizat ANC (Autoritatea Nationala pentru Calificari) si ITOL (Institute of Training and Occupational Learning - UK). Programul ofera un pachet consistent de instrumente practice gandite sa scurteze distanta dintre planul scris pe hartie si realitate. Prezentarea completa a programului poate fi vizualizata la (evolutivconsultants.ro/ce-facem/43-managementul-proiectelor)
Prezentari ale programului in Bucuresti:
• 30 octombrie – 1 noiembrie, Bucuresti, termen limita de inscriere: 24 octombrie 2014
Trainer: Gogu Stefanescu (evolutivconsultants.ro/cine-suntem/18-gogu-stefanescu)
18-19 iulie, Bucuresti
Obiectivul Evolutiv este sa recreeze, intr-o sala de curs, un ecosistem de business veridic, in care participantii sa poata vedea pe loc impactul financiar al propriilor strategii si decizii si sa-si poata exersa “simtul afacerii”, invatand atat din experientele proprii si din cele ale colegilor.
Nu este nici simplu, nici usor sa transformi pe cineva din prospect in client. Cursul este focalizat catre intelegerea faptului ca procesul de vanzare s-a schimbat radical in ultimii 4 ani. Simpla utilizare a unor tehnici de vanzari nu-ti mai este de folos in contextul actual.
Un decident tacut, dar foarte dur in procesul de vanzare este increderea. Filosofia cursului se bazeaza pe ideea ca plecand cu intentia onesta de a construi o relatie cu clientul poti vorbi de profitabilitate pe termen mediu si lung.
Cursul Abilitati esentiale de vanzare, va ajuta sa intelegeti mai bine natura profunda a relatiilor cu clientii, sa constientizati ce anume ii determina pe oameni sa cumpere si ce se intampla de fapt in orice proces de vanzare.
“Creierul incepe sa functioneze cand te nasti si nu se mai opreste decat in momentul in care te ridici sa vorbesti in public”, spunea un judecător britanic uitat, sir George Jessel.
Poate ca metafora lui suna exagerat. Dar nu-i asa ca vi s-a intamplat uneori sa taceti cand aveati ceva important de zis? Sau sa simtiti, ridicandu-va in picioare, ca mintea vi s-a golit si nu puteti articula o propozitie decenta?
A model for feedback in teacher educationMark Carver
I suggest that the way feedback is understood in Higher Education is not sensitive enough to the experience of feedback in teacher education. I outline a new model with 5 components, and argue that it might usefully transfer back to HE more generally.
Curs open process communication model comunicarea eficienta 14-16 noiembrie...Ane-Mary Ormenisan
Descrierea cursului:
Perioada: 14-16 noiembrie 2018 * Localitatea: București (Adresa locației va fi anunţată în timp util tuturor participanţilor înscrişi.) * Program: 9:00-17:30 * Taxa de participare: 500Euro (nu se percepe TVA, iar costurile pentru realizarea Profilului Individual al Personalității sub licență PCM® sunt incluse) * Înscrierile sunt deja DESCHISE! * Termen-limită pentru înscrieri și achitarea taxei: 1 noiembrie 2018
Trainer certificat PCM®: Ane-Mary Ormenisan https://www.processcommunication.ro/ane-mary-ormenisan
Pentru înscrieri vă rugăm să utilizaţi exclusiv formularul de pe site ori să ne scrieți pe adresa de e-mail office@lifelong.ro.
Pentru mai multe detalii accesați: https://www.lifelong.ro/comunicarea-eficienta/ și https://www.lifelong.ro/noutati/
Curs open Process Communication Model: Comunicarea eficientă Ane-Mary Ormenisan
Perioada: 27 februarie - 1 martie 2019 * Localitatea: București (Adresa locației va fi anunţată în timp util tuturor participanţilor înscrişi.) * Program: 9:00-17:30 * Taxa de participare: 500Euro (nu se percepe TVA, iar costurile pentru realizarea Profilului Individual al Personalității sub licență PCM® sunt incluse) *
Înscrierile sunt deja DESCHISE! * Termen-limită pentru înscrieri și achitarea taxei: 15 februarie 2019
Trainer certificat PCM®: Ane-Mary Ormenisan https://www.processcommunication.ro/ane-mary-ormenisan
Pentru înscrieri vă rugăm să utilizaţi exclusiv formularul de pe site ori să ne scrieți pe adresa de e-mail office@lifelong.ro.
Pentru mai multe detalii accesați: https://www.lifelong.ro/comunicarea-eficienta/ și https://www.lifelong.ro/noutati/
Curs open Process Communication Model - Comunicarea eficienta iulie 2018Ane-Mary Ormenisan
Grup-țintă: jurnalişti, middle şi top-manageri, magistraţi, medici, părinți, profesori, specialişti în marketing şi în resurse umane, specialişti în coaching şi în consiliere, studenți (doar dacă au împlinit vârsta de 18 ani), traineri.
Perioada: 18-20 iulie 2018 * Localitatea: București * Program: 9:00-17:30 * Taxa de participare: 495Euro (nu se percepe TVA, iar taxa pentru realizarea Profilului Individual al Personalității este inclusă) * Termen-limită pentru înscriere și achitarea taxei: 2 iulie 2018
Acest model de comunicare eficienta are ca fundament doua prezumtii verificate prin cercetari solide:
I. Modul in care comunicam este mai important decat continutul pe care-l transmitem.
II. Personalitatea fiecaruia dintre noi este unica, avem cu totii sase caracteristici comune care ne definesc, iar combinatia individualizata a acestoa ne conduce catre un stil specific de a comunica.
PCM® ne pune la indemana repere concrete pentru a descifra semnificatiile cuvintelor, sunetelor, expresiilor faciale, gesturilor si posturilor utilizate de catre interlocutorii nostri, astfel incat sa ne putem adapta imediat abordarea la mesajele exprimate de ei.
Modelul Procesului Comunicarii® functioneaza impecabil atat in relatiile de cuplu, de familie sau de prietenie, cat si in organizatii, unde este nevoie sa motivam, sa oferim recunoastere si suport, concentrand energie de calitate in actiunile de indeplinire a unor obiective prioritare sau de perspectiva.
Pentru mai multe detalii puteti accesa: https://www.lifelong.ro/despre-modelul-procesului-comunicarii/
Sfera Business - Leadership si formarea echipelorCatalin Stancu
In cadrul Masterclass-ului despre Leadership si formarea echipelor, Catalin Stancu, Elena Badea si Alexandra Cernian de la Sfera Business au prezentat aceste slide-uri catre participantii la CEE Entrepreneurship Summit Bucuresti (19 Oct 2016)
Curs Process Communication Model® ~ ”Comunicarea eficientă” Ane-Mary Ormenisan
Modelul Procesului Comunicării® funcţionează impecabil atât în relaţiile de cuplu, de familie sau de prietenie, cât şi în organizaţii, unde este nevoie să motivăm, să oferim recunoaştere şi suport, concentrând energie de calitate în activităţile de îndeplinire a unor obiective prioritare sau de perspectivă.
NASA a întrebuinţat cu succes PCM® în recrutarea, selectarea şi pregătirea astronauţilor pentru misiuni speciale, iar multe personalităţi publice contemporane folosesc modelul pentru rafinarea discursurilor politice sau a comunicării în viaţa lor personală şi profesională.
Cum proiectam procesul de talent management?Camelia Gavril
Prezentare conferinta Cariere, sustinuta de Madi Radulescu in martie 2016- un set complet de intrebari esentiale pentru un program de succes in evaluarea performantelor
Instrumentele Human Synergistics pot fi folosite numai de consultantii acreditati intr-un proces de instruire derulat de birourile Human Synergistics International. Acreditarile sunt individuale si recunoscute international. In urma acreditarii, participantii vor putea realiza programe de dezvoltare personala folosind o abordare pragmatica cu impact si rezultate rapide asupra clientilor.
Acest model are ca fundament doua prezumtii verificate prin cercetari solide:
I. Modul in care comunicam este mai important decat continutul pe care-l transmitem.
II. Personalitatea fiecaruia dintre noi este unica, avem cu totii sase caracteristici comune care ne definesc, iar combinatia individualizata a acestoa ne conduce catre un stil specific de a comunica.
Modelul Procesului Comunicarii® functioneaza impecabil atat in relatiile de cuplu, de familie sau de prietenie, cat si in organizatii, unde este nevoie sa motivam, sa oferim recunoastere si suport, concentrand energie de calitate in actiunile de indeplinire a unor obiective prioritare sau de perspectiva.
Similar to Evolutiv Human Resources (Bucuresti, 2015 - 2016) (17)
Process Communication Model® cu Ane-Mary Ormenisan
Evolutiv Human Resources (Bucuresti, 2015 - 2016)
1. Evolutiv
Human
Resources
ce?
11 training days
În total, programul cuprinde
82 de ore de învățare:
70 de ore față în față
12 ore de lucru individual
asistat de trainer
cum?
60-70% învățare
experiențială
exerciții, studii de caz, jocuri
de rol, lucrări practice,
secvențe multimedia,
întâlniri cu practicieni în
resurse umane
când?
perioada:
2015 - 2016
Programul, prezentat în
București, va avea sesiunile
de training programate pe
durata a șase luni
cât?
investiție:
960 euro + TVA
Evolutiv vă oferă și
posibilitatea de a plăti
în rate.
program
acreditat
2. Evolutiv Human Resources
un program de resurse umane acreditat internațional
2015 - 2016
Credem în misiunea noastră
de a dezvolta oamenii din
organizații.
Dar, mai credem că, pentru ca
acest lucru să fie posibil, trebuie
să creăm un parteneriat solid,
bazat pe încredere și respect
reciproc cu cei care au, de cele
mai multe ori, rolul delicat de a
creea un echilibru instabil între
vocea managementului și vocea
angajaților.
De aceea ne dorim ca, prin
tehnici, instrumente, cunoștințe,
bune practici, informații de
ultimă oră și împărtășire de
experiențe profesionale cu
diverși practicieni în domeniu,
specialiștii în resurse umane să
dobândească ei înșiși o voce
care să le permită să fie
consilieri strategici,
indispensabili pentru
businessurile pe care le servesc
cu dedicare și pasiune.
De ce un program de dezvoltare
în resurse umane?
Evolutiv
Human
Resources
program
acreditat
www.evolutivconsultants.ro www.facebook/EVOLUTIV
3. Ce este EHR?
Programul de formare și
dezvoltare profesională pe care vi-l
propunem este unul integrativ,
ce cuprinde mai multe module din
diverse arii din managementul
resurselor umane.
Programul se adresează celor care
doresc să devină profesioniști în
resurse umane și care își doresc
să fie capabili să gestioneze cu
competență și încredere activitățile
cheie din domeniul lor, dar mai
ales să propună soluții viabile și
sustenabile pentru organizațiile pe
care le slujesc.
În egală măsură, programul se
adresează celor care doresc să își
dezvolte o viziune coerentă asupra
rolului funcțiunii de resurse umane
în organizație.
Programul este livrat prin metode
interactive, ateliere de lucru,
sesiuni practice de simulare,
secvențe multimedia, forum de
întreținere pre, în timpul și post
training, invitați surpriză.
Evolutiv Human Resources
un program de resurse umane acreditat internațional
Evolutiv
Human
Resources
program
acreditat
www.evolutivconsultants.ro www.facebook/EVOLUTIV
2015 - 2016
4. Evolutiv
Human
Resources
Întrucât punerea în practică este
principalul obiectiv al demersului,
programul de training este unul orientat
către generarea de rezultate concrete în
practica de zi cu zi a participanților.
Programul de training este structurat astfel
încât circa o treime (30-40%) să însemne
transmitere de informații, restul de două
treimi (60-70%) focalizându-se pe
instrumente de învățare practice.
n training interactiv
față-în-față utilizând:
exerciții, studii de caz,
analiza propriei organizații
n o structură modulară a
cursului ce permite o
monitorizare precisă a
recapitulărilor și fixărilor
conceptuale (learning
points) prin clarificarea
răspunsurilor din testele
de autoevaluare
n jocuri de rol
n studii de caz
n lucrare practică -
aplicarea cunoștințelor pe
un proiect familiar
cursanților derulat sau
aflat în derulare
n lucrări scrise care să
pună în valoare și să
dezvolte capacitatea
cursanților de a evalua
critic diverse opțiuni și a
propune soluții viabile
pentru organizațiile lor
n secvențe multimedia
care să creeze dinamism,
implicare și expunere la
alte perspective de
învățare
n întâlniri interactive cu
practicieni în domeniul
resurselor umane
Metodele utilizate în training
vor fi susținute de sistemul
de evaluare și monitorizare
a performanței cursanților.
Asimilarea cunoștintelor și dezvoltarea
aptitudinilor vor fi asigurate prin:
Învățarea experiențială
Evolutiv
Human
Resources
program
acreditat
www.evolutivconsultants.ro www.facebook/EVOLUTIV
5. Ți se va potrivi perfect dacă...
n să îți aprofundezi cunoștințele sau să îți
structurezi informațiile cu care deja lucrezi
n să interacționezi cu practicieni și să cauți
răspunsuri la anumite întrebări
n să ai o recunoaștere internațională care
să îți încununeze activitatea profesională
până în acest moment
n să înțelegi cum procesul de recrutare și
selecție poate aduce un avantaj competitiv
organizației tale
n să înțelegi ce este o strategie de
recompense, cum se elaborează, la ce
servește și cum să asiguri echitate în
recompensarea angajaților
n să îți sprijini colegii pentru a deveni buni
manageri ai performanței înalte
n să fii capabil să proiectezi o strategie de
învățare și dezvoltare în organizația ta
n să fi capabil să îți susții organizația pentru
a se pregăti de schimbare
n ești practician în domeniul resurselor umane
n ești implicat în proiecte de recrutare și selecție, managementul
performanței și/sau al talentelor, planificarea și organizarea
instruirii, remunerare, schimbări organizaționale sistemice
n ai experiență într-o anumită zonă a resurselor umane
și ai dori să ai o înțelegere sistemică
n ești manager și dorești să devii competent în procesele
de management al oamenilor
... și/sau dorești:
Evolutiv
Human
Resources
Vă așteptăm!
Evolutiv
Human
Resources
program
acreditat
www.evolutivconsultants.ro www.facebook/EVOLUTIV
6. n manualul cursantului (suport
teoretic de curs)
n caiet de lucrări practice
(template-uri pentru desfășurarea
activităților practice)
n broșura studiilor de caz
n set de lucrări scrise,
n set de teste de (auto)evaluare
a cunoștințelor
n sinteza cursurilor în format
electronic (prezentare PowerPoint)
n acces la un forum on-line
(pentru schimb de resurse,
continuarea împărtășirii de
experiențe între traineri și
participanți dincolo de sala de curs)
Prin parcurgerea programului, participanții obțin rezultate concrete în dezvoltarea
cunoștințelor și aptitudinilor de profesionist în domeniul resurselor umane:
PACHETUL
DE
CURS
Evolutiv
Human
Resources
Rezultatele învățării
n conștientizarea importanței rolului de profesionist în resurse umane
n formarea și dezvoltarea de aptitudini specifice
n însușirea de instrumente și bune practici care ulterior să conducă la construirea de soluții specifice
fiecărei organizații
n exersarea diverselor roluri ale unui profesionist în resurse umane
n înțelegerea modului în care participanții pot contribui în urma acestui program la creșterea performanței
organizației prin dezvoltarea celor mai adecvate strategii și planuri referitor la managementul talentelor din
organizațiile lor
n finalizarea fiecărui modul din program îmbogățește bagajul managerial al participantului cu informații,
instrumente și bune practici din mai multe zone de interes, grupate în module distincte
Evolutiv
Human
Resources
program
acreditat
www.evolutivconsultants.ro www.facebook/EVOLUTIV
7. MODULUL I Recrutare
și selecție
n definește rolul strategic al funcțiunii
de recrutare în cadrul celorlalte
procese organizaționale
n explică legătura între o recrutare de
succes și performanța organizației
n execută pașii unui proces de
recrutare și selecție derulat de la
început cu gândul la final
n deprinde abilități de analiză și
intervievare
n exersează abilitățile de intervievare
n dobândește metodele necesare
pentru a derula un proces de
recrutare și selecție de succes
MODULUL I
Recrutare și
selecție
Evolutiv
Human
Resources
program
acreditat
2 zile
12 ore
www.evolutivconsultants.ro www.facebook/EVOLUTIV
8. SECȚIUNEA 1
Recrutare și competențe
n definiții: recrutarea, competență,
cadrul de competențe
n contextul în care se derulează
recrutarea
n rolul funcțiunii de recrutare
n planificarea capitalului uman
n niveluri de competență
n cadrul de competență (între
dimensiunea comportamente generice
și dimensiunea cunoștințe specifice și
abilități practice)
n postul (analiză conținut, metode de
analiză, identificarea surselor de
informații, identificarea sarcinilor cheie,
identificarea scopului unui rol)
n fișa postului (definire rol, specificarea
sarcinilor cheie, specificarea
competențelor pentru
fiecare sarcină, specificarea
interacțiunilor cheie)
n structură și etape în elaborarea
specificației de persoană
n metode de recrutare
n anunțul de angajare
SECȚIUNEA 2
Procesul propriu-zis
n proces (screening, lista scurtă,
organizarea interviurilor)
n testele
n interviul:
•avantajele acestei metode de
selecție
•pregătirea interviului
•derularea interviului
•tipuri de interviuri
•stiluri de întrebări
•tehnici de intervievare
•activități post intervievare
•evaluarea candidatului (formulare,
sisteme de notare)
n oferta
n orientarea pe post
SECȚIUNEA 3
Simulare interviu
Activitate practică, în care fiecare
participant are posibilitatea de a exersa
într-un mediu prietenos abilitățile de
intervievare și de a primi sugestii de
dezvoltare
Evolutiv
Human
Resources
program
acreditat
MODULUL I Recrutare
și selecție
9. MODULUL II Relațiile
de muncă
n descrie rolul managementului în
aspectele legate de relații de muncă
cu angajații
n explică cum pot contribui relațiile de
muncă eficace la a avea angajați mai
dedicați care își pot realiza întreg
potențialul
n descrie cum să proiecteze o politică
de relații de muncă într-un mediu
organizațional sindicalizat și unul
nesindicalizat, în care să explice cum
vor fi tratați angajații
n identifică rolul de consiliere
adecvată oferită echipei de
management privind gestionarea
aspectelor legate de disciplină, lucru
în parteneriat cu managerii în
procesele de negociere colectivă
n explică cum se proiectează o
procedură care să asigure echitatea
la locul de muncă
MODULUL II
Relațiile
de muncă
Evolutiv
Human
Resources
program
acreditat
1 zi
6 ore
www.evolutivconsultants.ro www.facebook/EVOLUTIV
10. SECȚIUNEA 1
Relația de muncă și
contractul de muncă
n definiția relației de muncă
n diferențe între contracte (contract de
muncă vs contract comercial)
n componentele unui contract de
muncă
n termenii și condițiile unui contract de
muncă
n diferite tipuri de contracte de muncă
contractul psihologic
SECȚIUNEA 2
Rezilierea contractului de muncă
n rezilierea din motive ce țin de
angajator
n rezilierea din motive ce țin de angajat
n interviurile de exit
Flexibilitatea programului de lucru
n programul de lucru flexibil
n tipuri de programe flexibile
n lucrul la distanță; avantaje și
dezavantaje pentru individ și pentru
organizație
SECȚIUNEA 3
Drepturile legale ale angajaților
n drepturile principale prevăzute în
Codul Muncii
n regulamentul de ordine interioară
n alte drepturi
SECȚIUNEA 4
Relații industriale
n relația cu sindicatele sau cu
reprezentanții angajaților
n negocierea colectivă
n tipuri de negociere colectivă
n livrabilele negocierii colective
SECȚIUNEA 5
Sistemul intern de justiție
n proceduri disciplinare
n proceduri de rezolvare a
nemulțumirilor angajaților
n structura unei proceduri
n pregătirea pentru interviu și derularea
interviului
n procedura disciplinară
n reguli pentru procedura disciplinară
structura unei proceduri disciplinare
invocarea procedurii disciplinare
rolul HR
n managementul și controlul absenței
(concedii, pontaje, administrare,
centralizare, motive de absență etc.)
MODULUL II Relațiile
de muncă
Evolutiv
Human
Resources
program
acreditat
11. MODULUL III
Roluri, responsabilități & atitudini în gestionarea
performanței individuale/organizaționale
n definește noțiuni precum
performanța organizațională și
managementul performanței
n dobândește cunoștințele necesare
pentru a realiza o argumentare
documentată și solidă referitoare la
beneficiile dezvoltării unui proces
coerent de management al
performanței în organizație
n explică rolul profesionistului HR de
consiliere și sprijin în implementarea
cu succes a sistemului de
management al performanței în
organizație
n explică modalități prin care se
proiectează un sistem de evaluare
adecvat organizației
n execută documentația de evaluare
pentru toți actorii implicați în proces
n explică beneficiile unui sistem de
management al performanței orientat
către dezvoltare vs. orientat către
evaluare
n dezvoltă un ghid pentru procesul de
dezvoltare a performanței
n dobândește abilități de a instrui cu
încredere și profesionalism managerii
de linie în a implementa cu succes
procesul de management al
performanței
MODULUL III
Roluri,
responsabilități
și atitudini în
gestionarea
performanței
individuale și
organizaționale
Evolutiv
Human
Resources
program
acreditat
2 zile
12 ore
www.evolutivconsultants.ro www.facebook/EVOLUTIV
12. SECȚIUNEA 1
Performanța și organizația
n definirea noțiunii de performanță din
perspectiva actorilor implicați
n probleme care pot apărea dacă
performanța nu este bine gestionată
n definirea noțiunii de management al
performanței
n conexiunea dintre managementul
performanței și strategia organizației
n rolul sistemului de management al
performanței ca instrument de
management
n beneficiarii și beneficiile unui sistem
de management al performanței
n o abordare integrată: Balanced
Scorecard
SECȚIUNEA 2
Managerii și performanța
n rolul managerilor în sistemul de
management al performanței
n rolul specialistului HR în consilierea
managerilor
n dezvoltarea de abilități necesare
pentru a gestiona performanța
n impactul stilurilor de management
asupra performanței angajaților
n conflictul manager/specialist
n analizarea competențelor de
coordonator de oameni și sarcini
specifice
n dobândirea de competențe care să
asigure managerului gestionarea cu
încredere a performanței angajaților
SECȚIUNEA 3
Motivarea
n rolul motivării în atingerea unei
performanțe superioare
n influențarea climatului motivațional
n modalități de motivare subordonați
SECȚIUNEA 4
Obiectivele de performanță
n cum măsurăm performanța: criterii,
obiective și standarde
n cum stabilim obiective de
performanță
n tipuri de obiective
n cum stabilim și gestionăm așteptările
angajaților
SECȚIUNEA 5
Măsurarea performanței
n evaluarea performanței și planul de
dezvoltare personală
n interviul de evaluare: pregătire,
derulare, oferirea de feedback
n role play: interviul de evaluare.
Exersarea abilităților de comunicare
eficace, ascultare, punere de întrebări,
acordare de feedback constructiv
n modelul valorii în dezvoltare și cum
știm că dezvoltarea este una de succes
SECȚIUNEA 6
Performanța și recompensele
n identificarea motivelor de slabă
performanță și gestionarea slabei
performanțe
n legătura sistemului de management
al performanței cu sistemul de
recompense
MODULUL III
Roluri, responsabilități & atitudini în gestionarea
performanței individuale/organizaționale
13. MODULUL IV Elemente hard & soft ale unei
strategii de compensații & beneficii
n explică ce este o strategie de
compensații & beneficii
n identifică argumentele existenței
unei strategii de compensații &
beneficii în organizație
n dobândește cunoștințe de a evalua
practicile existente în politica de
compensații & beneficii a propriei
organizații
n dobândește cunoștințe de a
construi o strategie de compensații &
beneficii în organizație
n elaborează un plan eficace de
implementare a strategiei de
compensații & beneficii
MODULUL IV
Elemente hard
& soft ale unei
strategii de
compensații și
beneficii
Evolutiv
Human
Resources
program
acreditat
2 zile
12 ore
www.evolutivconsultants.ro www.facebook/EVOLUTIV
14. SECȚIUNEA 1
Definirea politicii de compensații și
beneficii în funcție de strategia și
poziționarea companiei
n definire concepte, studii de caz
n analiza PESTLE (analiza contextului
în care operează compania)
n analiza SWOT a companiei (ca
angajator)
n audit sistem actual de compensații și
beneficii
n benchmarking cu piața specifică
n integrarea politicii compensații &
beneficii în strategia de business;
politica de compensații & beneficii
trebuie să susțină obiectivele de afaceri
ale companiei
SECȚIUNEA 2
Compensare intrinsecă
vs. compensare extrinsecă
n definire concepte, studii de caz.
n contract psihologic
n KSAO și “potrivirea” cu profilul
postului - baza compensației intrinseci
(KSAO - knowledge/cunoștințe, skills/
îndemânări, abilities/abilități, și other
particularities/alte particularități)
n recompensa financiară - importanța
motivației financiare (conform studiilor)
n teoriile motivației
n semnificația recompensei financiare
individuale la performerii de top
n recompensa non-financiară - plan
flexibil de beneficii și programe de
recunoaștere
n teoria echității în compensare
(echitate internă, externă, individuală)
n criterii de compensare (nivelul KSAO,
efort, responsabilitatea postului,
severitatea/riscul condițiilor de muncă)
n importanța strategică a compensării
variabile
MODULUL IV Elemente hard & soft ale unei
strategii de compensații & beneficii
Evolutiv
Human
Resources
program
acreditat
15. MODULUL V Strategia de învățare
și dezvoltare
n explică legătura dintre nevoile din
business și strategia de învățare și
dezvoltare
n identifică modalități prin care să
traducă nevoile din business în acțiuni
concrete de învățare
n demonstrează legătura dintre
managementul performanței și analiza
nevoilor de învățare
n analizează și explică diferența
dintre performanța actuală și cea
așteptată și justifică diversele soluții
propuse (de învățare sau altele)
n numește și explică diferitele metode
de învățare în business, evidențiind
avantajele și dezavantajele fiecărei
metode
n explică decizia de a dezvolta intern
programe de învățare sau de a
achiziționa programe de pe piață
n demonstrează capacitatea de a
proiecta planul de învățare ca
expresie a strategiei de învățare și
dezvoltare din organizație
n dobândește cunoștințe referitoare la
diversele metode de a evalua
acțiunile de învățare din organizație și
înțelege importanța de a arăta
impactul învățării asupra performanței
organizaționale.
n demonstrează capacitatea de a
selecta, în funcție de nevoile
punctuale ale organizației, dintre
diversele instrumente de evaluare a
competențelor, comportamentelor și
personalității, existente pe piață
MODULUL V
Strategia de
învățare și
dezvoltare
Evolutiv
Human
Resources
program
acreditat
2 zile
12 ore
www.evolutivconsultants.ro www.facebook/EVOLUTIV
16. SECȚIUNEA 1
Strategia de învățare
în context de business
n identificarea priorităților strategice ale
organizației,
n alinierea strategiei de învățare și
dezvoltare la cerințele de business,
n factorii ce afectează cerințele de
business,
n așteptările business-ului de la
funcțiunea de învățare și dezvoltare,
n competențe necesare unui specialist
în învățare și dezvoltare pentru alinierea
cu procesele de business.
SECȚIUNEA 2
Identificarea nevoilor
de învățare
n traducerea nevoilor de business în
acțiuni de învățare. Legătura între
nevoile de business și performanța
organizației. Identificarea diferențelor
între performanța actuală și cea
așteptată. Construirea unui dialog real
cu managerii
n analiza surselor care oferă informații
pentru conturarea planului de învățare:
planificarea resurselor umane, planul de
succesiune, incidente critice,
managementul performanței
n specificarea clară a nevoilor de
învățare (utilizarea specificației de post)
n analiza celor mai eficiente modalități
de a satisface nevoile de business
(costul creării / costul achiziționării de
programe de învățare)
SECȚIUNEA 3
Planificarea învățării
n stabilirea priorităților de învățare și
factorii cheie în prioritizarea temelor de
învățare
n pregătirea planului de învățare în
organizație
n pregătirea bugetului de învățare
n monitorizare progres
SECȚIUNEA 4
Evaluarea învățării
n scopurile evaluării
n cele patru niveluri de evaluare (după
modelul tradițional al Kirkpatrick D.)
n cum măsurăm beneficiile învățării
n analiza cost-beneficiu a intervențiilor
de învățare
n prezentarea mai multor instrumente
de evaluare a competențelor,
comportamentelor, personalității care ar
putea fi utilizate pentru măsurarea
impactului învățării la nivel individual, de
echipă și organizațional
n evaluarea beneficiilor învățării
utilizând indicatori de performanță
n evaluarea beneficiilor învățării
utilizând abordarea ”valoare adăugată”
MODULUL V Strategia de învățare
și dezvoltare
Evolutiv
Human
Resources
program
acreditat
17. MODULUL VI Pregătirea și susținerea
schimbărilor organizaționale
n definește ce este schimbarea
organizațională
n identifică cauze ale schimbării în
organizație
n explică rolul HR-ului de agent al
schimbării
n explică importanța competenței de
gestionare a schimbării
n contribuie la planificarea,
proiectarea și implementarea
proiectelor de schimbare ce afectează
oamenii din organizații
n descrie și explică procesele
specifice de management al
oamenilor care susțin și fac
sustenabilă schimbarea:
Managementul Talentelor, Planificarea
Succesiunii, Trasee de Carieră
MODULUL VI
Pregătirea și
susținerea
schimbărilor
organizaționale
Evolutiv
Human
Resources
program
acreditat
2 zile
12 ore
www.evolutivconsultants.ro www.facebook/EVOLUTIV
18. SECȚIUNEA 1
Dezvoltarea organizațională
n definire concept dezvoltare organizațională (OD)
n explicarea și delimitarea disciplinei OD de disciplina HR și
tendințe internaționale actuale
n elemente cheie ale strategiei OD
n factori de schimbare
SECȚIUNEA 2
Talent
n ce este talentul
n de ce o definiție a talentului
n talent pentru ce
n cum se identifică și cum se măsoară talentul
n care este profilul omului talentat
SECȚIUNEA 3
Managementul talentelor
n ce este managementul talentelor
n de ce să investim în managementul talentelor
n roluri în managementul talentelor
n cum atragem talente
n cum evaluăm performanța vs. cum evaluăm potențialul
n cum dezvoltăm talente
n cum păstrăm talente
n care sunt provocările procesului de management al
talentului
n cum evaluăm succesul acestui proces
SECȚIUNEA 4
Planificarea succesiunii și trasee de carieră
n diferența între managementul talentelor și planificarea
succesiunii
n corelarea proceselor de management al talentelor și
planificarea succesiunii cu strategia de business
n definire roluri critice
n profilul și aspirațiile angajatului actual
MODULUL VI Pregătirea și susținerea
schimbărilor organizaționale
Evolutiv
Human
Resources
program
acreditat
19. Evaluarea cunostințelor/abilităților dobândite de către participanți va fi făcută prin:
n teste de (auto)verificare a cunoștintelor pe parcursul trainingului; la sfârșitul fiecărui modul, cursanții
vor susține un test-grilă pentru verificarea însușirii cunoștințelor
n evaluarea lucrărilor scrise: pe parcursul programului cursanții vor avea de realizat trei lucrări scrise,
parcurgând temele discutate pe parcursul modulelor; proiectele vor fi alese din activitatea curenta iar
lucrările vor fi evaluate de trainer, care va oferi feedback scris
n la finalizarea cu succes a întregului program de dezvoltare, participanții vor primi certificatul
internațional eliberat de ITOL (Marea Britanie)
MODULUL VII Sesiune de
follow up
În cadrul sesiunii de follow up trainerii Evolutiv
vor evalua impactul programului și rezultatele
obținute în practică.
MODULUL VII
Sesiune
de follow up
Evolutiv
Human
Resources
program
acreditat
1/2 zi
4 ore
www.evolutivconsultants.ro www.facebook/EVOLUTIV
20. Cristina Țirulnic, senior trainer Evolutiv și consultant, are
14 ani de experiență, dintre care 10 ani de experiență
business. Ca practician, Cristina a inițiat, derulat sau a
colaborat la proiecte de recrutare și selecție, programe
de dezvoltare competențe și abilități manageriale,
dezvoltare personală și dezvoltare echipe pentru
organizații din industria grea, industria de software,
industria de cosmetice și industria farmaceutică (SC
Romet SA, SC Griro SA, Oriflame Romania,
Bitdefender, Europharm, Arcelor Mittal Galați).
Cristina și-a dezvoltat continuu competențele de trainer
în ultimii trei ani, acumulând peste 1.000 de ore de
instruire a adulților în zone precum resursele umane,
dezvoltarea de abilități de comunicare eficace în
business, dezvoltarea abilități manageriale în lucrul cu
oamenii, dezvoltarea personală, lucrul în echipă,
managementul schimbării. Cristina - care are formație
de profesor, fiind absolvent al Secției Engleză-Română
a Universității Al. I. Cuza din Iași (1998) - este certificată
în practica HR, deținând un Certificate in Personnel
Practice de la Chartered Institute of Personnel and
Development (Marea Britanie) prin HR Vocational
School, certificat de formator (CNFPA) și un certificat în
Hogan Assessment Methods. De asemenea, este
membru asociat al Chartered Institute of Personnel and
Development (CIPD) și membru al Institutului de
Training și Formare Profesională (ITOL), fiind și
Specialist internațional Investors in People.
Printre experiențele care i-au deschis noi perspective
se numără colaborarea, timp de un an, cu regizorul
american Francis Ford Coppola și activitatea de
blogger: în 2010 a fost inclusă în top 10 bloggeri pe
teme de resurse umane și training de Toolbox for HR
(http://hr.toolbox.com/blogs/cristina/).
Evolutiv
Human
Resources
Trainerii noștri
n certificare profesională cu recunoaștere
internațională în resurse umane
(Certificate in Personnel Practice, UK)
n certificări în facilitarea învățării si
dezvoltării aptitudinale la adulți
n certificare Hogan Assessments (USA)
n comunicare și abilități de prezentare
n experiență în echipe manageriale de
top formate din români și străini
n Specialist internațional Investors in
People (UK)
Cristina Țirulnic
senior trainer
Evolutiv
Trainerii și consultanții Evolutiv au
competențe acreditate în domeniul
resurselor umane, dobândite prin:
Coordonatorul echipei de traineri:
O puteți contacta pe Cristina la telefon 0726-684-282 sau
pe e-mail, la cristina.tirulnic@evolutivconsultants.ro
www.evolutivconsultants.ro www.facebook/EVOLUTIV
21. Evolutiv
Human
Resources
Date tehnice despre program
luna II luna III luna IV luna V luna VI luna VIIluna I
2 ZILE
MODULUL I
Recrutare
și selecție
Roluri,
responsabilități
și atitudini în
gestionarea
performanței
individuale și
organizaționale
2 ZILE
MODULUL III
2 ZILE
MODULUL IV
Elemente hard &
soft ale unei
strategii de
compensații &
beneficii
2 ZILE
MODULUL V
Strategia de
învățare și
dezvoltare
1 ZI
MODULUL II
Relații de muncă
2 ZILE
MODULUL VI
Pregătirea și
susținerea
schimbărilor
organizaționale
1/2 zi
MODULUL VII
Sesiune
de follow up
CALENDARUL PROGRAMULUI
Acest calendar poate fi ajustat în funcție de solicitările - și cu acordul - grupei de cursanți.
Startul Programului Evolutiv Human Resources - la completarea grupei
n rata 1: 450 euro + TVA
n rata 2: 350 euro + TVA
n rata 3: 300 euro + TVA
INVESTIȚIA
ÎN TRAINING
integral
960 euro + TVA
per participant
în rate
1.100 euro +
TVASumele includ serviciile
de training, pachetul de curs,
logistica, coffee-break-urile și
masa de prânz a participanților
(nu include costurile
de transport și cazare)
ÎNSCRIERI Cristina Țirulnic: 0726-684-282 sau cristina.tirulnic@evolutivconsultants.ro
www.evolutivconsultants.ro www.facebook/EVOLUTIV