SlideShare a Scribd company logo
1 of 17
Drept Administrativ
Tataru Laurenția
Actul administrativ
1.Noțiunea de act administrativ și trăsăturile sale
caracteristice
2.Clasificarea actelor administrative
3.Regimul juridic al actelor administrative
4.Actele administrative cu caracter jurisdicțional
1. Noțiunea de act
administrativ
Activitatea organelor administrației
publice constituie un șir de acțiuni,
realizate în vederea organizării
executării la concret a legii și a
satisfacerii interesului general. În
acest sens, unele acțiuni poartă un
caracter juridic și preiau forma unui
act administrativ.
Sunt evocate opinii cu
privire la sensurile formal,
material și funcțional ale
noțiunii de act administrativ.
Trăsăturile caracteristice ale
actului administrativ
Actul administrativ se deosebeste de toate celelalte categorii de acte juridice – lege,
contract, hotarare judecatoreasca printr-o serie de trasaturi specifice:
actul administrativ este
forma principala a
activitatii autoritatilor
administratiei publice
actul administrativ este,
in principiu, o
manifestare de vointa
juridica unilaterala
actul administrativ este
executoriu de indata ce a intrat in
vigoare, fara a fi necesara
indeplinirea unor formalitati
ulterioare
2. Clasificarea
actelor
administrative
Dupa natura juridica, acestea
pot fi:
1. acte administrative de
autoritate
2. acte administrative de
gestiune
3. acte
administrative jurisdiction
ale
Dupa competenta materiala,
pot exista:
1. acte administrative cu
caracter general
2. acte administrative de
specialitate
Dupa competenta teritoriala, actele
administrative pot fi :
1. acte administrative adoptate sau
emise de autoritatile administratiei
publice centrale
2. acte administrative adoptate sau
emise de autoritatile administratiei
publice locale
Dupa gradul de intindere al
efectelor juridice:
1. acte administrative
normative
2. acte
administrative individuale
Dupa autoritatea care le emite:
1. acte administrative
adoptate de Parlament,
2. acte administrative
emise de instantele
judecatoresti
3. acte administrative
emise de institutiile
publice
4. acte administrative
emise de celelalte
structuri
organizatorice care
privesc organizarea
executarii si
executarea legii;
Dupa natura efectelor juridice pe care le
produc, sunt:
1. acte administrative care
acorda drepturi (impersonale si
generale sau individuale);
2. acte administrative care
constata existenta unui drept.
Dupa perioada de timp in
care produc efecte juridice:
1. acte administrative
permanente
2. acte administrative
temporare.
2. Regimul juridic al actelor administrative
Regimul juridic este definit ca fiind un
ansamblu de reguli, de fond si de forma care
contureaza personalitatea actelor administrative si
circuitul juridic, in sensul, ca invoca criteriile de
valabilitate ale acestora.
Actul administrativ
poate fi exprimat sub
diferite forme si
denumiri: decizie,
ordin, instructiune,
regulament, dispozitie,
hotarire, permis etc.
Actul administrativ este
conform cu cele 3 elemente
ale normei juridice: ipoteza,
dispozitia si sanctiunea,
cuprinse in actele normative
in vigoare pe care trebuie sa
le organizeze si sa le execute.
Criterii de apreciere a oportunitatii au
inoportunitatii unui act administrativ
- Momentul in care este adoptat actul.
Un act este considerat prematur cind, spre exemplu, ca
urmare a aparitiei citorva cazuri de gripa s-ar suspenda
cursurile din toate institutiile de invatamint; si tardiv, atunci
cind a fost adoptat dupa consumarea evenimentului in
virtutea caruia trebuia emis.
- Locul si conditiile concrete.
- Mijloacele pe care le implica luarea masurilor respective.
Cerintele de legalitate
Legalitatea actelor administrative este o conditie
esentiala pentru valabilitatea acestora.
Pentru a dovedi legalitatea acestora, avem nevoie ca
acestea la emitere sa intruneasca anumite conditii :
- Sa fie emise de organul competent;
- Sa fie emise pe baza si in vederea executarii legii;
- Sa fie semnate de functionarul public competent;
- Sa fie emise in forma scrisa;
- Sa cuprinda elementele de forma;
- Sa fie contrasemnate, atunci cind legea o cere;
- Sa fie emise cu respectarea procedurii de votare pentru
actele adoptate de organul colectiv;
- Sa fie publicate in Monitorul Oficial al Republicii Moldova
si aduse la cunostinta celor interesati.
Formele actelor administrative
- modalitatea de exprimare a vointei juridice de catre
emitent, ce se contureaza in continutul acestui act.
Forma scrisa.
Este una din cele mai raspindite forme, poate fi si o conditie
de valabilitate a actului, Ea este recomandabila, deoarece ea
va permite autorului competentei sa-si formuleze cit mai clar
si mai exact vointa juridica,iar executorii acestui act vor avea
posibilitatea de a intelege mai usor vointa juridica prescrisa.
Forma orala.
Apare atunci cind, urgenta situatiei nu permite a exprima
vointa juridica in scris si se intilneste in cele mai multe ori, in
sistemul transporturilor, in armata, sau in organele
militarizate. Astfel de acte permit solutionarea rapida si cu
eficienta maxima a unor probleme importante.
Elaborarea actelor
administrative
Faza pregătitoare:
Faza de concepere:
Dreptul de inițiere- elaborarea actelor normative, în
conformitate cu legislația în vigoare.
Examinarea propunerilor
Asigurarea tehnică, organizatorică și financiară a procesului
Determinarea conceptelor și noțiunilor ce vor fi utilizate în proiect
Întocmirea unei note de argumentare informativă, semnată
de persoane responsabile, care include condițiile ce au
impus elaborarea proiectului.
Proiectul normativ este înaintat spre avizare împreună cu
nota informativă. Proiectul este supus în mod obligatoriu
unei expertize: Expertiza juridică și expertiza anticorupție.
Organul care a elaborat proiectul actului normativ îl
definitivează conform avizelor. Dosarul este prezentat
organului care l-a împuternicit cu elaborarea actului normativ.
Comunicarea
PublicareaConfirmarea
Suspendareaactului
normativ
Contestarea legalității
La decizia instanței de
judecată
În cazul schimbării
condițiilor după
emiterea actului
La decizia organului
ierarhic
Suspendarea ca măsură
de pendeapsă
Revocarea actului administrativ
• Operațiune juridică prin care organul administrației publice
decide, ca actul respectiv să nu mai producă efecte juridice.
Anularea actului administrativ
• Operațiune juridică prin care autoritatea publică, alta decît
cea care a emis actul, face să înceteze producerea efectelor
juridice. Actul poate fi anulat integral sau parțial.
Nulitatea actului
• Este lovit de nulitate atunci cînd este emis cu încălcarea
dispozițiilor legii, sau în cazurile prevăzute expres de lege.
Nulitatea poate fi de 2 tipuri: nulitate absolută și nulitate
relativă.
Sunt acele acte prin care o autoritate administrativă,
care a primit printr-o lege competență specială de a
soluționa litigii de contencios administrativ, soluționează
o cauză cu privire la valabilitatea unui act administrativ.
Metode de
soluționare a
actelor normative
Convingere
Constringere
Bibliografie
1. Valeriu Gureu, Drept Administrativ, Chișinău 2016, 299p.
2. http://www.qreferat.com/referate/administratie/ACTUL-
ADMINISTRATIV-notiune-si347.php,accesat, 20.11.2017 ora
17:21
3. https://www.academia.edu/13941762/Actul_administrativ_defi
ni%C5%A3ie_tr%C4%83s%C4%83turi_condi%C5%A3ii_de_
valabilitate, accesat 20.11.2017, ora 15:55
4. http://www.seap.usv.ro/~ro/cursuri/ViorescuR_DAAP.pdf,
accesat 20.11.2017, ora 21:22
5. http://www.hamangiu.ro/upload/cuprins_extras/drept-
administrativ-vol-i-actul-administrativ-i-repere-pentru-o-teorie-
altfel_extras.pdf, accesat 20.11.2017, ora 15:14

More Related Content

What's hot

Proiect lectie deschisa
Proiect lectie deschisaProiect lectie deschisa
Proiect lectie deschisaTundeLaudat
 
Răspunderea juridică în dreptul administrativ
Răspunderea juridică în dreptul administrativRăspunderea juridică în dreptul administrativ
Răspunderea juridică în dreptul administrativFisticanMariana
 
Alcatuirea unei plante
Alcatuirea unei planteAlcatuirea unei plante
Alcatuirea unei planteadrianalucescu
 
Drept constitutional
Drept constitutional Drept constitutional
Drept constitutional exodumuser
 
abaterii-disciplinare-pdf
abaterii-disciplinare-pdfabaterii-disciplinare-pdf
abaterii-disciplinare-pdfnickinio
 
Alcatuirea unei plante
Alcatuirea unei planteAlcatuirea unei plante
Alcatuirea unei plantetheoleea
 
Oportunitati pentru activitati personale, profesionale
Oportunitati pentru activitati personale, profesionaleOportunitati pentru activitati personale, profesionale
Oportunitati pentru activitati personale, profesionaleRodica B
 
Ciclul de viata al plantelor
Ciclul de viata al plantelor Ciclul de viata al plantelor
Ciclul de viata al plantelor profesorbiologie
 
Campul electrostatic.
Campul electrostatic.Campul electrostatic.
Campul electrostatic.Elena Negotei
 
Conceptia evaluarii performantelor scolare (proiect)
Conceptia evaluarii performantelor scolare (proiect)Conceptia evaluarii performantelor scolare (proiect)
Conceptia evaluarii performantelor scolare (proiect)Serghei Urban
 
Comunicarea scrisa
Comunicarea scrisaComunicarea scrisa
Comunicarea scrisaRodica B
 
Limba și literatura română
Limba și literatura românăLimba și literatura română
Limba și literatura românăNadyaRacila
 
Gândirea critica
Gândirea criticaGândirea critica
Gândirea criticaligiadanuta
 
4 organizarea structurala
4 organizarea  structurala4 organizarea  structurala
4 organizarea structuralaalina costea
 
Strategii didactice activ participative
Strategii didactice activ participativeStrategii didactice activ participative
Strategii didactice activ participativeConstanta Nedelcof
 

What's hot (20)

Proiect lectie deschisa
Proiect lectie deschisaProiect lectie deschisa
Proiect lectie deschisa
 
Răspunderea juridică în dreptul administrativ
Răspunderea juridică în dreptul administrativRăspunderea juridică în dreptul administrativ
Răspunderea juridică în dreptul administrativ
 
Alcatuirea unei plante
Alcatuirea unei planteAlcatuirea unei plante
Alcatuirea unei plante
 
Drept constitutional
Drept constitutional Drept constitutional
Drept constitutional
 
abaterii-disciplinare-pdf
abaterii-disciplinare-pdfabaterii-disciplinare-pdf
abaterii-disciplinare-pdf
 
Alcatuirea unei plante
Alcatuirea unei planteAlcatuirea unei plante
Alcatuirea unei plante
 
Oportunitati pentru activitati personale, profesionale
Oportunitati pentru activitati personale, profesionaleOportunitati pentru activitati personale, profesionale
Oportunitati pentru activitati personale, profesionale
 
Comunicare+eficienta
Comunicare+eficientaComunicare+eficienta
Comunicare+eficienta
 
Ciclul de viata al plantelor
Ciclul de viata al plantelor Ciclul de viata al plantelor
Ciclul de viata al plantelor
 
Lectia
LectiaLectia
Lectia
 
Comunicarea non verbală
Comunicarea non verbalăComunicarea non verbală
Comunicarea non verbală
 
Campul electrostatic.
Campul electrostatic.Campul electrostatic.
Campul electrostatic.
 
Conceptia evaluarii performantelor scolare (proiect)
Conceptia evaluarii performantelor scolare (proiect)Conceptia evaluarii performantelor scolare (proiect)
Conceptia evaluarii performantelor scolare (proiect)
 
Stimularea CreativităţIi Elevilor
Stimularea CreativităţIi ElevilorStimularea CreativităţIi Elevilor
Stimularea CreativităţIi Elevilor
 
Comunicarea scrisa
Comunicarea scrisaComunicarea scrisa
Comunicarea scrisa
 
Limba și literatura română
Limba și literatura românăLimba și literatura română
Limba și literatura română
 
Gândirea critica
Gândirea criticaGândirea critica
Gândirea critica
 
4 organizarea structurala
4 organizarea  structurala4 organizarea  structurala
4 organizarea structurala
 
Strategii didactice activ participative
Strategii didactice activ participativeStrategii didactice activ participative
Strategii didactice activ participative
 
Structura studiului de caz
Structura studiului de cazStructura studiului de caz
Structura studiului de caz
 

Similar to Actul administrativ

controlul administrativ
controlul administrativcontrolul administrativ
controlul administrativThmota18
 
Exceptia de nelegalitate
Exceptia de nelegalitateExceptia de nelegalitate
Exceptia de nelegalitatedragomir1988
 
Legea contenciosului administrativ
Legea contenciosului administrativLegea contenciosului administrativ
Legea contenciosului administrativDIB ULIM
 
Controlul exercitat in Administratia Publica Patrascu Frincu Mihaela Hanelore
Controlul exercitat in Administratia Publica Patrascu Frincu Mihaela HaneloreControlul exercitat in Administratia Publica Patrascu Frincu Mihaela Hanelore
Controlul exercitat in Administratia Publica Patrascu Frincu Mihaela HaneloreMarketing Communication Health &Medicine
 
095 -dreptul_politienesc
095  -dreptul_politienesc 095  -dreptul_politienesc
095 -dreptul_politienesc exodumuser
 
Diploma www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.roDiploma   www.tocilar.ro
Diploma www.tocilar.roMirela Tiganus
 
076 -notariatul
076  -notariatul 076  -notariatul
076 -notariatul exodumuser
 
Drept_administrativ_material_suport_pentru_licenta_iunie_2021.pdf
Drept_administrativ_material_suport_pentru_licenta_iunie_2021.pdfDrept_administrativ_material_suport_pentru_licenta_iunie_2021.pdf
Drept_administrativ_material_suport_pentru_licenta_iunie_2021.pdfMafteiElvira1
 
Drept constitutional si institutii politice unitatea ii
Drept constitutional si institutii politice unitatea iiDrept constitutional si institutii politice unitatea ii
Drept constitutional si institutii politice unitatea iibc82gad
 
Drept civil. unitatea iii
Drept civil.  unitatea iiiDrept civil.  unitatea iii
Drept civil. unitatea iiibc82gad
 
Drept administrativ – obiect, definitie, trasaturi
Drept administrativ – obiect, definitie, trasaturiDrept administrativ – obiect, definitie, trasaturi
Drept administrativ – obiect, definitie, trasaturiFisticanMariana
 
Teoria generala a dreptului unitatea iii
Teoria generala a dreptului unitatea iiiTeoria generala a dreptului unitatea iii
Teoria generala a dreptului unitatea iiibc82gad
 
Procedura contraventionala-150827082817-lva1-app6891
Procedura contraventionala-150827082817-lva1-app6891Procedura contraventionala-150827082817-lva1-app6891
Procedura contraventionala-150827082817-lva1-app6891Ionuț Aborșoaiei
 
Procedura contraventionala
Procedura contraventionalaProcedura contraventionala
Procedura contraventionalaexodumuser
 
F 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarie
F 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarieF 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarie
F 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarieexodumuser
 
Asigurarea actului decizional
Asigurarea actului decizionalAsigurarea actului decizional
Asigurarea actului decizionalscmargineni
 
243309040 volonciu-nicolae-tratat-de-procedura-penala-doc
243309040 volonciu-nicolae-tratat-de-procedura-penala-doc243309040 volonciu-nicolae-tratat-de-procedura-penala-doc
243309040 volonciu-nicolae-tratat-de-procedura-penala-docexodumuser
 
New microsoft office word document
New microsoft office word documentNew microsoft office word document
New microsoft office word documentcirsteA cecilia
 

Similar to Actul administrativ (20)

Tgd gclement
Tgd gclementTgd gclement
Tgd gclement
 
controlul administrativ
controlul administrativcontrolul administrativ
controlul administrativ
 
Toma teza
Toma tezaToma teza
Toma teza
 
Exceptia de nelegalitate
Exceptia de nelegalitateExceptia de nelegalitate
Exceptia de nelegalitate
 
Legea contenciosului administrativ
Legea contenciosului administrativLegea contenciosului administrativ
Legea contenciosului administrativ
 
Controlul exercitat in Administratia Publica Patrascu Frincu Mihaela Hanelore
Controlul exercitat in Administratia Publica Patrascu Frincu Mihaela HaneloreControlul exercitat in Administratia Publica Patrascu Frincu Mihaela Hanelore
Controlul exercitat in Administratia Publica Patrascu Frincu Mihaela Hanelore
 
095 -dreptul_politienesc
095  -dreptul_politienesc 095  -dreptul_politienesc
095 -dreptul_politienesc
 
Diploma www.tocilar.ro
Diploma   www.tocilar.roDiploma   www.tocilar.ro
Diploma www.tocilar.ro
 
076 -notariatul
076  -notariatul 076  -notariatul
076 -notariatul
 
Drept_administrativ_material_suport_pentru_licenta_iunie_2021.pdf
Drept_administrativ_material_suport_pentru_licenta_iunie_2021.pdfDrept_administrativ_material_suport_pentru_licenta_iunie_2021.pdf
Drept_administrativ_material_suport_pentru_licenta_iunie_2021.pdf
 
Drept constitutional si institutii politice unitatea ii
Drept constitutional si institutii politice unitatea iiDrept constitutional si institutii politice unitatea ii
Drept constitutional si institutii politice unitatea ii
 
Drept civil. unitatea iii
Drept civil.  unitatea iiiDrept civil.  unitatea iii
Drept civil. unitatea iii
 
Drept administrativ – obiect, definitie, trasaturi
Drept administrativ – obiect, definitie, trasaturiDrept administrativ – obiect, definitie, trasaturi
Drept administrativ – obiect, definitie, trasaturi
 
Teoria generala a dreptului unitatea iii
Teoria generala a dreptului unitatea iiiTeoria generala a dreptului unitatea iii
Teoria generala a dreptului unitatea iii
 
Procedura contraventionala-150827082817-lva1-app6891
Procedura contraventionala-150827082817-lva1-app6891Procedura contraventionala-150827082817-lva1-app6891
Procedura contraventionala-150827082817-lva1-app6891
 
Procedura contraventionala
Procedura contraventionalaProcedura contraventionala
Procedura contraventionala
 
F 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarie
F 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarieF 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarie
F 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarie
 
Asigurarea actului decizional
Asigurarea actului decizionalAsigurarea actului decizional
Asigurarea actului decizional
 
243309040 volonciu-nicolae-tratat-de-procedura-penala-doc
243309040 volonciu-nicolae-tratat-de-procedura-penala-doc243309040 volonciu-nicolae-tratat-de-procedura-penala-doc
243309040 volonciu-nicolae-tratat-de-procedura-penala-doc
 
New microsoft office word document
New microsoft office word documentNew microsoft office word document
New microsoft office word document
 

Actul administrativ

  • 2. Actul administrativ 1.Noțiunea de act administrativ și trăsăturile sale caracteristice 2.Clasificarea actelor administrative 3.Regimul juridic al actelor administrative 4.Actele administrative cu caracter jurisdicțional
  • 3. 1. Noțiunea de act administrativ Activitatea organelor administrației publice constituie un șir de acțiuni, realizate în vederea organizării executării la concret a legii și a satisfacerii interesului general. În acest sens, unele acțiuni poartă un caracter juridic și preiau forma unui act administrativ. Sunt evocate opinii cu privire la sensurile formal, material și funcțional ale noțiunii de act administrativ.
  • 4. Trăsăturile caracteristice ale actului administrativ Actul administrativ se deosebeste de toate celelalte categorii de acte juridice – lege, contract, hotarare judecatoreasca printr-o serie de trasaturi specifice: actul administrativ este forma principala a activitatii autoritatilor administratiei publice actul administrativ este, in principiu, o manifestare de vointa juridica unilaterala actul administrativ este executoriu de indata ce a intrat in vigoare, fara a fi necesara indeplinirea unor formalitati ulterioare
  • 5. 2. Clasificarea actelor administrative Dupa natura juridica, acestea pot fi: 1. acte administrative de autoritate 2. acte administrative de gestiune 3. acte administrative jurisdiction ale Dupa competenta materiala, pot exista: 1. acte administrative cu caracter general 2. acte administrative de specialitate Dupa competenta teritoriala, actele administrative pot fi : 1. acte administrative adoptate sau emise de autoritatile administratiei publice centrale 2. acte administrative adoptate sau emise de autoritatile administratiei publice locale Dupa gradul de intindere al efectelor juridice: 1. acte administrative normative 2. acte administrative individuale Dupa autoritatea care le emite: 1. acte administrative adoptate de Parlament, 2. acte administrative emise de instantele judecatoresti 3. acte administrative emise de institutiile publice 4. acte administrative emise de celelalte structuri organizatorice care privesc organizarea executarii si executarea legii; Dupa natura efectelor juridice pe care le produc, sunt: 1. acte administrative care acorda drepturi (impersonale si generale sau individuale); 2. acte administrative care constata existenta unui drept. Dupa perioada de timp in care produc efecte juridice: 1. acte administrative permanente 2. acte administrative temporare.
  • 6. 2. Regimul juridic al actelor administrative Regimul juridic este definit ca fiind un ansamblu de reguli, de fond si de forma care contureaza personalitatea actelor administrative si circuitul juridic, in sensul, ca invoca criteriile de valabilitate ale acestora. Actul administrativ poate fi exprimat sub diferite forme si denumiri: decizie, ordin, instructiune, regulament, dispozitie, hotarire, permis etc. Actul administrativ este conform cu cele 3 elemente ale normei juridice: ipoteza, dispozitia si sanctiunea, cuprinse in actele normative in vigoare pe care trebuie sa le organizeze si sa le execute.
  • 7. Criterii de apreciere a oportunitatii au inoportunitatii unui act administrativ - Momentul in care este adoptat actul. Un act este considerat prematur cind, spre exemplu, ca urmare a aparitiei citorva cazuri de gripa s-ar suspenda cursurile din toate institutiile de invatamint; si tardiv, atunci cind a fost adoptat dupa consumarea evenimentului in virtutea caruia trebuia emis. - Locul si conditiile concrete. - Mijloacele pe care le implica luarea masurilor respective.
  • 8. Cerintele de legalitate Legalitatea actelor administrative este o conditie esentiala pentru valabilitatea acestora. Pentru a dovedi legalitatea acestora, avem nevoie ca acestea la emitere sa intruneasca anumite conditii : - Sa fie emise de organul competent; - Sa fie emise pe baza si in vederea executarii legii; - Sa fie semnate de functionarul public competent; - Sa fie emise in forma scrisa; - Sa cuprinda elementele de forma; - Sa fie contrasemnate, atunci cind legea o cere; - Sa fie emise cu respectarea procedurii de votare pentru actele adoptate de organul colectiv; - Sa fie publicate in Monitorul Oficial al Republicii Moldova si aduse la cunostinta celor interesati.
  • 9. Formele actelor administrative - modalitatea de exprimare a vointei juridice de catre emitent, ce se contureaza in continutul acestui act. Forma scrisa. Este una din cele mai raspindite forme, poate fi si o conditie de valabilitate a actului, Ea este recomandabila, deoarece ea va permite autorului competentei sa-si formuleze cit mai clar si mai exact vointa juridica,iar executorii acestui act vor avea posibilitatea de a intelege mai usor vointa juridica prescrisa. Forma orala. Apare atunci cind, urgenta situatiei nu permite a exprima vointa juridica in scris si se intilneste in cele mai multe ori, in sistemul transporturilor, in armata, sau in organele militarizate. Astfel de acte permit solutionarea rapida si cu eficienta maxima a unor probleme importante.
  • 10. Elaborarea actelor administrative Faza pregătitoare: Faza de concepere: Dreptul de inițiere- elaborarea actelor normative, în conformitate cu legislația în vigoare. Examinarea propunerilor Asigurarea tehnică, organizatorică și financiară a procesului Determinarea conceptelor și noțiunilor ce vor fi utilizate în proiect
  • 11. Întocmirea unei note de argumentare informativă, semnată de persoane responsabile, care include condițiile ce au impus elaborarea proiectului. Proiectul normativ este înaintat spre avizare împreună cu nota informativă. Proiectul este supus în mod obligatoriu unei expertize: Expertiza juridică și expertiza anticorupție. Organul care a elaborat proiectul actului normativ îl definitivează conform avizelor. Dosarul este prezentat organului care l-a împuternicit cu elaborarea actului normativ.
  • 12.
  • 14. Suspendareaactului normativ Contestarea legalității La decizia instanței de judecată În cazul schimbării condițiilor după emiterea actului La decizia organului ierarhic Suspendarea ca măsură de pendeapsă
  • 15. Revocarea actului administrativ • Operațiune juridică prin care organul administrației publice decide, ca actul respectiv să nu mai producă efecte juridice. Anularea actului administrativ • Operațiune juridică prin care autoritatea publică, alta decît cea care a emis actul, face să înceteze producerea efectelor juridice. Actul poate fi anulat integral sau parțial. Nulitatea actului • Este lovit de nulitate atunci cînd este emis cu încălcarea dispozițiilor legii, sau în cazurile prevăzute expres de lege. Nulitatea poate fi de 2 tipuri: nulitate absolută și nulitate relativă.
  • 16. Sunt acele acte prin care o autoritate administrativă, care a primit printr-o lege competență specială de a soluționa litigii de contencios administrativ, soluționează o cauză cu privire la valabilitatea unui act administrativ. Metode de soluționare a actelor normative Convingere Constringere
  • 17. Bibliografie 1. Valeriu Gureu, Drept Administrativ, Chișinău 2016, 299p. 2. http://www.qreferat.com/referate/administratie/ACTUL- ADMINISTRATIV-notiune-si347.php,accesat, 20.11.2017 ora 17:21 3. https://www.academia.edu/13941762/Actul_administrativ_defi ni%C5%A3ie_tr%C4%83s%C4%83turi_condi%C5%A3ii_de_ valabilitate, accesat 20.11.2017, ora 15:55 4. http://www.seap.usv.ro/~ro/cursuri/ViorescuR_DAAP.pdf, accesat 20.11.2017, ora 21:22 5. http://www.hamangiu.ro/upload/cuprins_extras/drept- administrativ-vol-i-actul-administrativ-i-repere-pentru-o-teorie- altfel_extras.pdf, accesat 20.11.2017, ora 15:14