SlideShare a Scribd company logo

Drept constitutional si institutii politice unitatea ii

B
bc82gad
1 of 47
Download to read offline
2. CONSTITUŢIILE ROMÂNIEI DIN PERSPECTIVĂ
DIACRONICĂ ŞI SINCRONICĂ
Obiective specifice:
La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:
• să compari constituţiile române spre a evidenţia adoptarea lor la
spiritul timpului;
• să relaţionezi textele constituţiilor cu regimul politic;
• să elaborezi un text de comentariu al constituţiei actuale.
Timp mediu estimat pentru studiu individual: 8 ore
Teoria Constituţiei 24
Constituţia în perspectiva dezvoltării istorice 32
Constituţiile române
Revizuirea Constituţiei din 1991
38
66
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat 67
Teste de autoevaluare 68
Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare 68
Lucrarea de verificare 68
Bibliografie minimală 69
Benone Puşcă Constituţiile României din perspectivă diacronică şi sincronică
Drept constituţional şi instituţii politice 24
2.1. Teoria Constituţiei
2.1.1.Ce este Constituţia? Forţa juridică a Constituţiei
Termenul de constituţie îşi are sorgintea în cuvântul latin „constitutio” care în
limba română se poate traduce prin „aşezare cu temei” sau „organizare” şi a
fost întrebuinţat din perioada antică a istoriei. Astfel este cunoscută din
perioada Romei antice denumirea de „constituţii imperiale” (Drăganu, 1972, p.
45), legi prin care împăratul stabilea anumite reguli obligatorii de la care nu se
putea deroga, sau se mai poate vorbi tot din perioada antichităţii de constituţiile
lui Solon şi Licurg care însă la vremea aceea nu au fost constituţii propriu-zise
ci reprezentau, fiecare în parte, seturi de legi care priveau unele aspecte ale
organizării statelor atenian şi spartan.
În Evul Mediu, unele state au inclus în documente scrise anumite reguli
fundamentale privind raporturile între guvernanţi şi guvernaţi care urmau să
prevaleze faţă de cutumele existente, precum şi faţă de comportamentul ulterior
semnării acestora al monarhilor. În Evul Mediu, cuvântul „constituţie” era
folosit în unele state pentru a o delimita de simple legi sau statute. În lucrările
politice sau juridice inspirate de principiile dreptului natural, a fost preferat
termenul de „lege fundamentală”, în loc de constituţie, termen folosit cu
predilecţie pentru a desemna acte ale puterii statale cu o forţă juridică
superioară.
Termenul de constituţie cu sensul de lege fundamentală a intrat în vocabularul
juridic în perioada revoluţiilor economico-sociale de la mijlocul secolului al
XVIII-lea, prin acesta desemnându-se o lege fundamentală în care sunt
înmănuncheate normele de bază ale organizării statului şi în plus o serie de
drepturi şi libertăţi.
Noţiunea de constituţie în accepţiunea apropiată de aceea de azi a fost folosită
mai întâi în Statele Unite ale Americii la 1787 şi mai apoi în Franţa în 1791,
precedată la 1789 de Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului în care se
preciza:
„Orice societate în care garanţia drepturilor nu este asigurată, nici separaţia puterilor
stabilită, nu are constituţie”.
În România, profesorul Constantin Dissescu, care în 1915 a încetăţenit dreptul
constituţional la Facultatea de Drept din Bucureşti, a definit constituţia ca fiind
organizarea exerciţiului suveranităţii. Dezvoltând această noţiune, profesorul
Paul Negulescu a definit constituţia ca fiind o normă care cuprinde principiile
referitoare la organizarea statului şi la raporturile de echilibru în diferitele
puteri ale statului, precum şi drepturile omului. Sensul pe care-l avea în acea
perioadă noţiunea de constituţie nu diferă în mod esenţial de cel actual, prin
constituţie înţelegându-se o culegere de norme scrise care stabilesc şi
reglementează principiile guvernării, în primul rând separaţia puterilor şi
un număr de drepturi şi libertăţi individuale.
Pentru a căpăta însuşirile unei legi fundamentale, Constituţia trebuie să
întrunească anumite condiţii de fond şi de formă.
În ceea ce priveşte condiţiile de fond ale legii fundamentale, trebuie ţinut
seama că dispoziţiile constituţionale reglementează în primul rând raporturile
Benone Puşcă Constituţiile României din perspectivă diacronică şi sincronică
Drept constituţional şi instituţii politice 25
politice, indiferent care ar fi obiectul acestora şi domeniul vieţii politice. Cu
alte cuvinte, dispoziţiile constituţionale concretizate în acte de natură
legislativă, executivă, diplomatică, financiară ş.a. (referitoare la organizarea şi
exercitarea puterii) au un preponderent caracter politic. Caracterul politic al
dispoziţiilor constituţionale este obiectivat în norme juridice care le conferă
obligativitate generală, căpătând astfel caracter normativ. Caracterul
normativ al dispoziţiilor constituţionale reprezintă o altă condiţie de fond a
Constituţiei care decurge din necesitatea de a conferi caracter general –
obligatoriu normelor politice, precum şi de a asigura respectarea acestora sub
sancţiunea legii. Trebuie reţinut faptul că legea fundamentală nu este un simplu
act politico-juridic cu caracter normativ, ci ea are şi un caracter juridic
suprem ceea ce, desigur, o deosebeşte de o lege ordinară.
Ideea primordială care s-a impus a fost aceea că o constituţie trebuie să fie o
lege scrisă şi sistematică, adoptată cu o procedură deosebită, mai rigidă decât
cea urmată în cazul adoptării legilor ordinare.
Sursa autorităţii constituţiei şi preponderenţei sale faţă de legile ordinare, ar
trebui să fie în mod necesar voinţa întregului electorat al unui stat, dar de
regulă ea este opera unui grup restrâns de persoane (deputaţi, senatori,
congresmeni) alese de electorat, care se constituie într-o adunare (putere)
constituantă, menită să adopte sau să modifice constituţia.
În literatura juridică românească, profesorii Tudor Drăgan şi Ion Deleanu
definesc constituţia ca fiind acea lege care, având forţă juridică superioară
celorlalte legi (Deleanu, 2006), reglementează în mod sistematic atât principiile
social economice, cât şi ale organizării şi funcţionării statului bazat pe aceasta,
garantează material drepturile fundamentale cetăţeneşti şi stabileşte obligaţiile
corespunzătoare acestor drepturi (Drăganu, 1972).
În stabilirea conceptului de constituţie s-au conturat în timp o serie de elemente
definitorii, de conţinut, de procedură şi forţă juridică.
Constituţia nu se deosebeşte din punct de vedere al formei ei de celelalte legi,
toate legile fiind emanaţia organului legislativ, după o procedură dinainte
stabilită în acest scop.
Există însă între constituţie şi celelalte legi, suficiente şi esenţiale deosebiri
care conduc la clasificarea legilor în două categorii:
a) legi fundamentale sau constituţionale şi
b) legi ordinare.
În primul rând, constituţia se deosebeşte de celelalte legi din punctul de vedere
al conţinutului său, deoarece ea cuprinde reglementările fundamentale ale
organizării şi funcţionării statului precum şi reglementarea drepturilor,
libertăţilor şi a îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor. Cu alte cuvinte
reglementează relaţiile sociale fundamentale şi care sunt esenţiale pentru
instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii. Legile ordinare, chiar dacă au ca
obiect de reglementare problemele mai sus arătate, nu fac decât să detalieze şi
să concretizeze în spiritul lor principiile constituţionale.
În al doilea rând, legile constituţionale se deosebesc de cele ordinare din
punctul de vedere al procedurii urmate pentru adoptarea sau modificarea lor.
Benone Puşcă Constituţiile României din perspectivă diacronică şi sincronică
Drept constituţional şi instituţii politice 26
În al treilea rând, legile constituţionale se deosebesc de cele ordinare din
punctul de vedere al forţei lor juridice. Această distincţie poate fi privită într-
un dublu sens: pe de o parte, ea semnifică faptul că adoptarea sau modificarea
constituţiei conduce în mod implicit la adoptarea, modificarea sau chiar
abrogarea unor legi ordinare în concordanţă cu principiile stabilite sau
modificate, iar pe de altă parte, o lege ordinară nu poate modifica sau abroga o
lege constituţională.
În unele definiţii nu lipseşte ideea stabilităţii constituţiei ca trăsătură ce o
distinge de alte legi şi care justifică întreaga clasificare a constituţiilor în
constituţii rigide şi constituţii suple sau flexibile.
Şi în sfârşit, o altă deosebire ce există între constituţie şi celelalte legi este cea
privind momentul intrării în vigoare şi anume după ce a fost aprobată de
popor prin referendum, în timp ce, celelalte legi intră în vigoare la data
publicării lor sau la o dată prevăzută expres în text.
Unul din aspectele esenţiale ale forţei juridice superioare pe care constituţia o
are faţă de celelalte legi îl reprezintă instituirea „controlului constituţionalităţii
legilor”, în baza căruia se organizează verificarea conformităţii cu constituţia,
atât a fiecărei legi, în totalitatea ei, cât şi a fiecărei prevederi dintr-o lege, şi
drept consecinţă înlăturarea legii sau a dispoziţiei dintr-o lege, a căror
neconformitate cu constituţia a fost constatată.
Controlul constituţionalităţii legilor apare, astfel, ca o garanţie juridică a
respectării constituţiei, ca unul din mijloacele cele mai eficiente de asigurare a
aplicării legii fundamentale a statului în conducerea întregii vieţi a societăţii,
precum şi de verificare a măsurii în care conducerea generală a societăţii, ce se
înfăptuieşte prin legi, este conformă cu normele înscrise în constituţie.
Definim constituţia ca fiind legea fundamentală a unui stat, constituită
din norme juridice, investite cu forţă juridică supremă, şi care
reglementează relaţiile sociale esenţiale pentru instaurarea, menţinerea
şi exercitarea puterii politice a poporului.
Sarcina de lucru 1
Formulează trei argumente prin care demonstrezi că legea supremă,
Constituţia, este cupola întregii legislaţii a unui stat.
De
reţinut!
Benone Puşcă Constituţiile României din perspectivă diacronică şi sincronică
Drept constituţional şi instituţii politice 27
2.1.2. Constituţia. De la cutumă la elaborare
În practica constituţională a lumii contemporane există două forme principale
ale constituţiei: constituţii cutumiare şi constituţii scrise.
Conţinutul constituţiilor cutumiare este format din obiceiuri, tradiţii, practici
care au ca trăsătură comună faptul că sunt nescrise.
Constituţiile cutumiare
reglementează modul de organizare şi funcţionare a organismelor de guvernare,
raporturile dintre aceste organisme şi dintre ele şi cetăţeni (Ionescu, 2008, p.
177). Până în secolul al XVIII-lea, când s-a cristalizat noţiunea de constituţie şi
s-a impus necesitatea materializării ei, organizarea politică a diferitelor state s-
a realizat prin cutume, aproape în exclusivitate.
Pe măsura consolidării procesului de organizare politică, obiceiurile şi tradiţiile
constituţionale, transmise din generaţie în generaţie, acceptate de guvernanţi şi
popor au fost adaptate noilor condiţii istorice şi codificate. Codificarea a fost
generată de trei factori: 1) centralizarea politică; 2) afirmarea unităţii naţionale;
3) dezvoltarea procesului de instituţionalizare într-o formă modernă
corespunzătoare principiului suveranităţii poporului şi al principiului separaţiei
puterilor în stat.
Centralizarea puterii în mâinile monarhului presupunea, pe de o parte, reguli
mai stricte şi mai clare decât cutuma, mai ales în raporturile între şeful statului
şi nobili. Pe de altă parte, atât nobilimea cât şi alte pături sociale invocau
dreptul de a lua parte sau de a fi reprezentate la luarea deciziilor în organele
centrale. Aceste schimbări nu puteau fi introduse în condiţiile păstrării cutumei
constituţionale iar puterea centrală nu putea aştepta formarea unei noi cutume.
În afară de aceasta, noile relaţii sociale şi politice nu erau nici ele consolidate.
În acest context a apărut necesitatea stabilirii unor norme constituţionale,
administrative, financiare scrise.
Începând cu secolul al XVIII-lea, regimul constituţional cutumiar a fost
considerat necorespunzător deoarece, aşa cum precizează doctrina juridică,
regulile cutumiare nu erau clar definite, erau incerte, incomplete şi în continuă
mişcare (Muraru, 2008, p. 49).
Cerinţa unei constituţii scrise a fost puternic resimţită pe considerentul că ea
oferă certitudine, claritate, precizie, stabilitate şi securitate instituţiilor politice.
Apariţia constituţiei scrise a fost şi un rezultat al luptei burgheziei aflată în
ascensiune economică şi politică împotriva absolutismului feudal. Or, o
constituţie scrisă nu putea să apară decât pe fondul înlăturării relaţiilor de
producţie feudale, deci al unei revoluţii. Dacă aceasta este regula constatată în
majoritatea statelor lumii, practica constituţională engleză este diferită pentru
că evoluţia feudalităţii engleze este deosebită de cea din Europa continentală.
Astfel, feudalii din Anglia, slabi faţă de rege, au trebuit să se unească cu
burghezia, urmărind ca, prin limitarea puterilor regale, să asigure libertăţile
cetăţeneşti. Toate cuceririle dobândite în această privinţă s-au făcut prin
contracte încheiate între rege şi baroni, aşa cum găsim în Magna Charta
Libertatum, între Ion fără Ţară şi reprezentanţii nobilimii. În Europa
continentală însă, cum ar fi de exemplu în Franţa, regele era slab faţă de marii
feudali ca ducii de Burgundia, de Normandia, de Aquitania, de Bretania etc.
Din această cauză regele Franţei a trebuit să se unească cu burghezia ca să
poată lupta cu succes contra feudalilor care erau prea puternici.
Important!
Înainte de a fi
codicele, a
existat „legea
pământului”.
Benone Puşcă Constituţiile României din perspectivă diacronică şi sincronică
Drept constituţional şi instituţii politice 28
În Europa, prima constituţie scrisă este cea adoptată în Franţa în anul 1791.
Desigur pot fi avute în vedere şi alte afirmaţii potrivit cărora Suedia posedă o
constituţie elaborată în 1634, iar Polonia din 3 mai 1791, după care a urmat cea
a Franţei în noiembrie 1791. După victoria revoluţiei franceze de la 1789 au
fost adoptate constituţii în mai multe state europene, iar constituţia scrisă a
devenit nu numai legea fundamentală a unui stat, ci şi documentul politic-
juridic care asigură o mai mare stabilitate şi securitate instituţiilor politice
precum şi o garanţie împotriva arbitrariului guvernanţilor. În constituţie au fost
înscrise drepturile şi îndatoririle cetăţeneşti, garanţiile împotriva tiraniei şi
abuzului de putere.
În Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului, adoptată de revoluţionarii
francezi la 26 august 1789, în art.16 se arată că:
„Orice societate în care garanţia drepturilor nu este asigurată, nici separaţia puterilor
stabilită, nu are Constituţie”.
Practica şi doctrina constituţională consideră că este aproape imposibil ca o
constituţie scrisă să stabilească toate regulile care cârmuiesc organizarea
politică a societăţii, raporturile între organismele guvernante.
În această situaţie apar probleme de interpretare şi se recurge la cutume. Deşi
cutuma are un caracter istoric, în prezent, în domeniul practicii parlamentare
sunt întrunite condiţiile apariţiei unor cutume constituţionale.
Dacă constituţia
scrisă nu reglementează suficient de clar o instituţie politică se apelează la
cutume pentru a se completa lacuna sau pentru a clarifica conţinutul unei
dispoziţii constituţionale, fără a contraveni însă textului constituţional pe care îl
dezvoltă.
Sarcina de lucru 2
Identifică şi rezumă în trei fraze diferenţele dintre cutumă şi
constituţia scrisă.
2.1.3. Modurile de adoptare a Constituţiei
Constituţiile se deosebesc de legile ordinare prin modul lor de adoptare care
poate fi diferit de la un stat la altul, ori de la o perioadă la alta în cadrul
aceluiaşi stat în funcţie de stadiul dezvoltării economice, sociale şi politice şi
de ideologia dominantă în momentul adoptării constituţiei, de raporturile
sociale. Sociologul român Dimitrie Gusti scria că scopul unei constituţii este:

Recommended

Drept constitutional si institutii politice unitatea i
Drept constitutional si institutii politice unitatea iDrept constitutional si institutii politice unitatea i
Drept constitutional si institutii politice unitatea ibc82gad
 
Drept constitutional
Drept constitutional Drept constitutional
Drept constitutional exodumuser
 
Drept constitutional si institutii politice unitatea iv
Drept constitutional si institutii politice unitatea ivDrept constitutional si institutii politice unitatea iv
Drept constitutional si institutii politice unitatea ivbc82gad
 
57308315 teoria-generala-a-dreptului-si-statului
57308315 teoria-generala-a-dreptului-si-statului57308315 teoria-generala-a-dreptului-si-statului
57308315 teoria-generala-a-dreptului-si-statuluiexodumuser
 
123867605 curs-mari-sisteme-de-drept-contemporan-id
123867605 curs-mari-sisteme-de-drept-contemporan-id123867605 curs-mari-sisteme-de-drept-contemporan-id
123867605 curs-mari-sisteme-de-drept-contemporan-idexodumuser
 
087 -dreptul_mass-media
087  -dreptul_mass-media 087  -dreptul_mass-media
087 -dreptul_mass-media exodumuser
 

More Related Content

What's hot

74996097 curs-drept-urban-is-tic
74996097 curs-drept-urban-is-tic74996097 curs-drept-urban-is-tic
74996097 curs-drept-urban-is-ticexodumuser
 
123681161 reghini-suport-de-curs
123681161 reghini-suport-de-curs123681161 reghini-suport-de-curs
123681161 reghini-suport-de-cursexodumuser
 
Drept administrativ – obiect, definitie, trasaturi
Drept administrativ – obiect, definitie, trasaturiDrept administrativ – obiect, definitie, trasaturi
Drept administrativ – obiect, definitie, trasaturiFisticanMariana
 
Teoria generala a dreptului unitatea iv
Teoria generala a dreptului unitatea ivTeoria generala a dreptului unitatea iv
Teoria generala a dreptului unitatea ivbc82gad
 
Teoria generala a dreptului unitatea ii
Teoria generala a dreptului unitatea iiTeoria generala a dreptului unitatea ii
Teoria generala a dreptului unitatea iibc82gad
 
Teoria generala a dreptului unitatea iii
Teoria generala a dreptului unitatea iiiTeoria generala a dreptului unitatea iii
Teoria generala a dreptului unitatea iiibc82gad
 
095 -dreptul_politienesc
095  -dreptul_politienesc 095  -dreptul_politienesc
095 -dreptul_politienesc exodumuser
 
Drept civil. partea generala. persoana fizica. persoana juridica. volumul i
Drept civil. partea generala. persoana fizica. persoana juridica. volumul iDrept civil. partea generala. persoana fizica. persoana juridica. volumul i
Drept civil. partea generala. persoana fizica. persoana juridica. volumul iexodumuser
 
F 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarie
F 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarieF 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarie
F 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarieexodumuser
 
Teoria generală a Dreptului
Teoria generală a DreptuluiTeoria generală a Dreptului
Teoria generală a DreptuluiIlie Nicu
 
216118631 botnari-elena-teza-de-doctor-principiile-dreptului
216118631 botnari-elena-teza-de-doctor-principiile-dreptului  216118631 botnari-elena-teza-de-doctor-principiile-dreptului
216118631 botnari-elena-teza-de-doctor-principiile-dreptului exodumuser
 
7059263 introduce-re-in-istoria-dreptului
7059263 introduce-re-in-istoria-dreptului 7059263 introduce-re-in-istoria-dreptului
7059263 introduce-re-in-istoria-dreptului exodumuser
 
Drept constitutional si institutii politice unitatea iii
Drept constitutional si institutii politice unitatea iiiDrept constitutional si institutii politice unitatea iii
Drept constitutional si institutii politice unitatea iiibc82gad
 
81345677 etica-juridica
81345677 etica-juridica81345677 etica-juridica
81345677 etica-juridicaexodumuser
 
44 - drept - drept civil idd
   44 - drept - drept civil idd   44 - drept - drept civil idd
44 - drept - drept civil iddSebicc TumTum
 
Ionel reghini & serban diaconescu & paul vasilescu
Ionel reghini & serban diaconescu & paul vasilescuIonel reghini & serban diaconescu & paul vasilescu
Ionel reghini & serban diaconescu & paul vasilescuexodumuser
 
Procedura contraventionala
Procedura contraventionalaProcedura contraventionala
Procedura contraventionalaexodumuser
 
257316175 valeriu-capcelea-filozofia-juridica
257316175 valeriu-capcelea-filozofia-juridica257316175 valeriu-capcelea-filozofia-juridica
257316175 valeriu-capcelea-filozofia-juridicaexodumuser
 
076 -notariatul
076  -notariatul 076  -notariatul
076 -notariatul exodumuser
 

What's hot (20)

74996097 curs-drept-urban-is-tic
74996097 curs-drept-urban-is-tic74996097 curs-drept-urban-is-tic
74996097 curs-drept-urban-is-tic
 
фин1
фин1фин1
фин1
 
123681161 reghini-suport-de-curs
123681161 reghini-suport-de-curs123681161 reghini-suport-de-curs
123681161 reghini-suport-de-curs
 
Drept administrativ – obiect, definitie, trasaturi
Drept administrativ – obiect, definitie, trasaturiDrept administrativ – obiect, definitie, trasaturi
Drept administrativ – obiect, definitie, trasaturi
 
Teoria generala a dreptului unitatea iv
Teoria generala a dreptului unitatea ivTeoria generala a dreptului unitatea iv
Teoria generala a dreptului unitatea iv
 
Teoria generala a dreptului unitatea ii
Teoria generala a dreptului unitatea iiTeoria generala a dreptului unitatea ii
Teoria generala a dreptului unitatea ii
 
Teoria generala a dreptului unitatea iii
Teoria generala a dreptului unitatea iiiTeoria generala a dreptului unitatea iii
Teoria generala a dreptului unitatea iii
 
095 -dreptul_politienesc
095  -dreptul_politienesc 095  -dreptul_politienesc
095 -dreptul_politienesc
 
Drept civil. partea generala. persoana fizica. persoana juridica. volumul i
Drept civil. partea generala. persoana fizica. persoana juridica. volumul iDrept civil. partea generala. persoana fizica. persoana juridica. volumul i
Drept civil. partea generala. persoana fizica. persoana juridica. volumul i
 
F 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarie
F 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarieF 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarie
F 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarie
 
Teoria generală a Dreptului
Teoria generală a DreptuluiTeoria generală a Dreptului
Teoria generală a Dreptului
 
216118631 botnari-elena-teza-de-doctor-principiile-dreptului
216118631 botnari-elena-teza-de-doctor-principiile-dreptului  216118631 botnari-elena-teza-de-doctor-principiile-dreptului
216118631 botnari-elena-teza-de-doctor-principiile-dreptului
 
7059263 introduce-re-in-istoria-dreptului
7059263 introduce-re-in-istoria-dreptului 7059263 introduce-re-in-istoria-dreptului
7059263 introduce-re-in-istoria-dreptului
 
Drept constitutional si institutii politice unitatea iii
Drept constitutional si institutii politice unitatea iiiDrept constitutional si institutii politice unitatea iii
Drept constitutional si institutii politice unitatea iii
 
81345677 etica-juridica
81345677 etica-juridica81345677 etica-juridica
81345677 etica-juridica
 
44 - drept - drept civil idd
   44 - drept - drept civil idd   44 - drept - drept civil idd
44 - drept - drept civil idd
 
Ionel reghini & serban diaconescu & paul vasilescu
Ionel reghini & serban diaconescu & paul vasilescuIonel reghini & serban diaconescu & paul vasilescu
Ionel reghini & serban diaconescu & paul vasilescu
 
Procedura contraventionala
Procedura contraventionalaProcedura contraventionala
Procedura contraventionala
 
257316175 valeriu-capcelea-filozofia-juridica
257316175 valeriu-capcelea-filozofia-juridica257316175 valeriu-capcelea-filozofia-juridica
257316175 valeriu-capcelea-filozofia-juridica
 
076 -notariatul
076  -notariatul 076  -notariatul
076 -notariatul
 

Similar to Drept constitutional si institutii politice unitatea ii

Tema 1 Notiuni generale despre stat.ppt
Tema 1 Notiuni generale despre stat.pptTema 1 Notiuni generale despre stat.ppt
Tema 1 Notiuni generale despre stat.pptFanAnimeAMV
 
Drept_administrativ_material_suport_pentru_licenta_iunie_2021.pdf
Drept_administrativ_material_suport_pentru_licenta_iunie_2021.pdfDrept_administrativ_material_suport_pentru_licenta_iunie_2021.pdf
Drept_administrativ_material_suport_pentru_licenta_iunie_2021.pdfMafteiElvira1
 
Dreptul constituţional ca disciplină ştiinţifică
Dreptul constituţional ca disciplină ştiinţificăDreptul constituţional ca disciplină ştiinţifică
Dreptul constituţional ca disciplină ştiinţificărodionturcanu
 
controlul administrativ
controlul administrativcontrolul administrativ
controlul administrativThmota18
 
47806260 drept-penal
47806260 drept-penal47806260 drept-penal
47806260 drept-penalexodumuser
 
Controlul exercitat in Administratia Publica Patrascu Frincu Mihaela Hanelore
Controlul exercitat in Administratia Publica Patrascu Frincu Mihaela HaneloreControlul exercitat in Administratia Publica Patrascu Frincu Mihaela Hanelore
Controlul exercitat in Administratia Publica Patrascu Frincu Mihaela HaneloreMarketing Communication Health &Medicine
 
Organizarea si funcţionarea statului totalitar român în timpul constituţiei d...
Organizarea si funcţionarea statului totalitar român în timpul constituţiei d...Organizarea si funcţionarea statului totalitar român în timpul constituţiei d...
Organizarea si funcţionarea statului totalitar român în timpul constituţiei d...Cutesi Oana
 
Drept Administrativ 1.pptx
Drept Administrativ 1.pptxDrept Administrativ 1.pptx
Drept Administrativ 1.pptxVancicaIoana
 
Statutul functionarilor publici. traditie si valori in istoria moderna romane...
Statutul functionarilor publici. traditie si valori in istoria moderna romane...Statutul functionarilor publici. traditie si valori in istoria moderna romane...
Statutul functionarilor publici. traditie si valori in istoria moderna romane...The Facultatieve Group
 
probleme privind prganizarea si functionarea aparatului de stat in rm
probleme privind prganizarea si functionarea aparatului de stat in rmprobleme privind prganizarea si functionarea aparatului de stat in rm
probleme privind prganizarea si functionarea aparatului de stat in rmDavidDarii
 
Drept civil. unitatea ii
Drept civil.  unitatea iiDrept civil.  unitatea ii
Drept civil. unitatea iibc82gad
 
025 -dreptul_contraventional
025  -dreptul_contraventional 025  -dreptul_contraventional
025 -dreptul_contraventional exodumuser
 
1. notiunea de teoria generala a dreptului
1. notiunea de teoria generala a dreptului1. notiunea de teoria generala a dreptului
1. notiunea de teoria generala a dreptuluiAndraNicoleta2
 
243309040 volonciu-nicolae-tratat-de-procedura-penala-doc
243309040 volonciu-nicolae-tratat-de-procedura-penala-doc243309040 volonciu-nicolae-tratat-de-procedura-penala-doc
243309040 volonciu-nicolae-tratat-de-procedura-penala-docexodumuser
 
8064502 suport-de-curs-drept-international-public-1
8064502 suport-de-curs-drept-international-public-18064502 suport-de-curs-drept-international-public-1
8064502 suport-de-curs-drept-international-public-1facdelitere
 
8323820 curs-penal-general-i
8323820 curs-penal-general-i8323820 curs-penal-general-i
8323820 curs-penal-general-iexodumuser
 
Constitutia de la 1948
Constitutia de la 1948Constitutia de la 1948
Constitutia de la 1948Cutesi Oana
 
Drept Constitutional 2
Drept Constitutional 2Drept Constitutional 2
Drept Constitutional 2guest742bc51
 

Similar to Drept constitutional si institutii politice unitatea ii (20)

Tema 1 Notiuni generale despre stat.ppt
Tema 1 Notiuni generale despre stat.pptTema 1 Notiuni generale despre stat.ppt
Tema 1 Notiuni generale despre stat.ppt
 
Drept_administrativ_material_suport_pentru_licenta_iunie_2021.pdf
Drept_administrativ_material_suport_pentru_licenta_iunie_2021.pdfDrept_administrativ_material_suport_pentru_licenta_iunie_2021.pdf
Drept_administrativ_material_suport_pentru_licenta_iunie_2021.pdf
 
Dreptul constituţional ca disciplină ştiinţifică
Dreptul constituţional ca disciplină ştiinţificăDreptul constituţional ca disciplină ştiinţifică
Dreptul constituţional ca disciplină ştiinţifică
 
controlul administrativ
controlul administrativcontrolul administrativ
controlul administrativ
 
47806260 drept-penal
47806260 drept-penal47806260 drept-penal
47806260 drept-penal
 
Controlul exercitat in Administratia Publica Patrascu Frincu Mihaela Hanelore
Controlul exercitat in Administratia Publica Patrascu Frincu Mihaela HaneloreControlul exercitat in Administratia Publica Patrascu Frincu Mihaela Hanelore
Controlul exercitat in Administratia Publica Patrascu Frincu Mihaela Hanelore
 
Organizarea si funcţionarea statului totalitar român în timpul constituţiei d...
Organizarea si funcţionarea statului totalitar român în timpul constituţiei d...Organizarea si funcţionarea statului totalitar român în timpul constituţiei d...
Organizarea si funcţionarea statului totalitar român în timpul constituţiei d...
 
Drept Administrativ 1.pptx
Drept Administrativ 1.pptxDrept Administrativ 1.pptx
Drept Administrativ 1.pptx
 
Statutul functionarilor publici. traditie si valori in istoria moderna romane...
Statutul functionarilor publici. traditie si valori in istoria moderna romane...Statutul functionarilor publici. traditie si valori in istoria moderna romane...
Statutul functionarilor publici. traditie si valori in istoria moderna romane...
 
probleme privind prganizarea si functionarea aparatului de stat in rm
probleme privind prganizarea si functionarea aparatului de stat in rmprobleme privind prganizarea si functionarea aparatului de stat in rm
probleme privind prganizarea si functionarea aparatului de stat in rm
 
Dreptul administrativ
Dreptul administrativDreptul administrativ
Dreptul administrativ
 
Drept civil. unitatea ii
Drept civil.  unitatea iiDrept civil.  unitatea ii
Drept civil. unitatea ii
 
025 -dreptul_contraventional
025  -dreptul_contraventional 025  -dreptul_contraventional
025 -dreptul_contraventional
 
1. notiunea de teoria generala a dreptului
1. notiunea de teoria generala a dreptului1. notiunea de teoria generala a dreptului
1. notiunea de teoria generala a dreptului
 
243309040 volonciu-nicolae-tratat-de-procedura-penala-doc
243309040 volonciu-nicolae-tratat-de-procedura-penala-doc243309040 volonciu-nicolae-tratat-de-procedura-penala-doc
243309040 volonciu-nicolae-tratat-de-procedura-penala-doc
 
8064502 suport-de-curs-drept-international-public-1
8064502 suport-de-curs-drept-international-public-18064502 suport-de-curs-drept-international-public-1
8064502 suport-de-curs-drept-international-public-1
 
8323820 curs-penal-general-i
8323820 curs-penal-general-i8323820 curs-penal-general-i
8323820 curs-penal-general-i
 
Constitutia de la 1948
Constitutia de la 1948Constitutia de la 1948
Constitutia de la 1948
 
Drepturi.pptx
Drepturi.pptxDrepturi.pptx
Drepturi.pptx
 
Drept Constitutional 2
Drept Constitutional 2Drept Constitutional 2
Drept Constitutional 2
 

More from bc82gad

Teoria generala a dreptului unitatea i
Teoria generala a dreptului  unitatea iTeoria generala a dreptului  unitatea i
Teoria generala a dreptului unitatea ibc82gad
 
Istoria dreptului romanesc unitatea iv
Istoria dreptului romanesc unitatea ivIstoria dreptului romanesc unitatea iv
Istoria dreptului romanesc unitatea ivbc82gad
 
Istoria dreptului romanesc unitatea iii
Istoria dreptului romanesc unitatea iiiIstoria dreptului romanesc unitatea iii
Istoria dreptului romanesc unitatea iiibc82gad
 
Istoria dreptului romanesc unitatea ii
Istoria dreptului romanesc unitatea iiIstoria dreptului romanesc unitatea ii
Istoria dreptului romanesc unitatea iibc82gad
 
Istoria dreptului romanesc unitatea i
Istoria dreptului romanesc unitatea iIstoria dreptului romanesc unitatea i
Istoria dreptului romanesc unitatea ibc82gad
 
Drept roman unitatea i
Drept roman unitatea iDrept roman unitatea i
Drept roman unitatea ibc82gad
 
Drept roman. unitatea iv
Drept roman. unitatea ivDrept roman. unitatea iv
Drept roman. unitatea ivbc82gad
 
Drept roman. unitatea iii
Drept roman. unitatea iiiDrept roman. unitatea iii
Drept roman. unitatea iiibc82gad
 
Drept roman. unitatea ii
Drept roman. unitatea iiDrept roman. unitatea ii
Drept roman. unitatea iibc82gad
 
Drept administrativ unitatea iii
Drept administrativ unitatea iiiDrept administrativ unitatea iii
Drept administrativ unitatea iiibc82gad
 
Drept administrativ unitatea ii
Drept administrativ unitatea iiDrept administrativ unitatea ii
Drept administrativ unitatea iibc82gad
 
Drept administrativ unitatea i
Drept administrativ unitatea iDrept administrativ unitatea i
Drept administrativ unitatea ibc82gad
 
Drept administrativ unitatea iv
Drept administrativ unitatea ivDrept administrativ unitatea iv
Drept administrativ unitatea ivbc82gad
 
Drept civil. unitatea iv
Drept civil.  unitatea ivDrept civil.  unitatea iv
Drept civil. unitatea ivbc82gad
 
Drept civil. unitatea i
Drept civil.  unitatea iDrept civil.  unitatea i
Drept civil. unitatea ibc82gad
 
Drept civil. unitatea iii
Drept civil.  unitatea iiiDrept civil.  unitatea iii
Drept civil. unitatea iiibc82gad
 
Limba engleza unitatea iv
Limba engleza unitatea ivLimba engleza unitatea iv
Limba engleza unitatea ivbc82gad
 
Limba engleza unitatea ii
Limba engleza unitatea iiLimba engleza unitatea ii
Limba engleza unitatea iibc82gad
 
Limba engleza unitatea i
Limba engleza unitatea iLimba engleza unitatea i
Limba engleza unitatea ibc82gad
 
Limba engleza unitatea iii
Limba engleza unitatea iiiLimba engleza unitatea iii
Limba engleza unitatea iiibc82gad
 

More from bc82gad (20)

Teoria generala a dreptului unitatea i
Teoria generala a dreptului  unitatea iTeoria generala a dreptului  unitatea i
Teoria generala a dreptului unitatea i
 
Istoria dreptului romanesc unitatea iv
Istoria dreptului romanesc unitatea ivIstoria dreptului romanesc unitatea iv
Istoria dreptului romanesc unitatea iv
 
Istoria dreptului romanesc unitatea iii
Istoria dreptului romanesc unitatea iiiIstoria dreptului romanesc unitatea iii
Istoria dreptului romanesc unitatea iii
 
Istoria dreptului romanesc unitatea ii
Istoria dreptului romanesc unitatea iiIstoria dreptului romanesc unitatea ii
Istoria dreptului romanesc unitatea ii
 
Istoria dreptului romanesc unitatea i
Istoria dreptului romanesc unitatea iIstoria dreptului romanesc unitatea i
Istoria dreptului romanesc unitatea i
 
Drept roman unitatea i
Drept roman unitatea iDrept roman unitatea i
Drept roman unitatea i
 
Drept roman. unitatea iv
Drept roman. unitatea ivDrept roman. unitatea iv
Drept roman. unitatea iv
 
Drept roman. unitatea iii
Drept roman. unitatea iiiDrept roman. unitatea iii
Drept roman. unitatea iii
 
Drept roman. unitatea ii
Drept roman. unitatea iiDrept roman. unitatea ii
Drept roman. unitatea ii
 
Drept administrativ unitatea iii
Drept administrativ unitatea iiiDrept administrativ unitatea iii
Drept administrativ unitatea iii
 
Drept administrativ unitatea ii
Drept administrativ unitatea iiDrept administrativ unitatea ii
Drept administrativ unitatea ii
 
Drept administrativ unitatea i
Drept administrativ unitatea iDrept administrativ unitatea i
Drept administrativ unitatea i
 
Drept administrativ unitatea iv
Drept administrativ unitatea ivDrept administrativ unitatea iv
Drept administrativ unitatea iv
 
Drept civil. unitatea iv
Drept civil.  unitatea ivDrept civil.  unitatea iv
Drept civil. unitatea iv
 
Drept civil. unitatea i
Drept civil.  unitatea iDrept civil.  unitatea i
Drept civil. unitatea i
 
Drept civil. unitatea iii
Drept civil.  unitatea iiiDrept civil.  unitatea iii
Drept civil. unitatea iii
 
Limba engleza unitatea iv
Limba engleza unitatea ivLimba engleza unitatea iv
Limba engleza unitatea iv
 
Limba engleza unitatea ii
Limba engleza unitatea iiLimba engleza unitatea ii
Limba engleza unitatea ii
 
Limba engleza unitatea i
Limba engleza unitatea iLimba engleza unitatea i
Limba engleza unitatea i
 
Limba engleza unitatea iii
Limba engleza unitatea iiiLimba engleza unitatea iii
Limba engleza unitatea iii
 

Drept constitutional si institutii politice unitatea ii

  • 1. 2. CONSTITUŢIILE ROMÂNIEI DIN PERSPECTIVĂ DIACRONICĂ ŞI SINCRONICĂ Obiective specifice: La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea: • să compari constituţiile române spre a evidenţia adoptarea lor la spiritul timpului; • să relaţionezi textele constituţiilor cu regimul politic; • să elaborezi un text de comentariu al constituţiei actuale. Timp mediu estimat pentru studiu individual: 8 ore Teoria Constituţiei 24 Constituţia în perspectiva dezvoltării istorice 32 Constituţiile române Revizuirea Constituţiei din 1991 38 66 Obiectivele specifice unităţii de învăţare Rezumat 67 Teste de autoevaluare 68 Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare 68 Lucrarea de verificare 68 Bibliografie minimală 69
  • 2. Benone Puşcă Constituţiile României din perspectivă diacronică şi sincronică Drept constituţional şi instituţii politice 24 2.1. Teoria Constituţiei 2.1.1.Ce este Constituţia? Forţa juridică a Constituţiei Termenul de constituţie îşi are sorgintea în cuvântul latin „constitutio” care în limba română se poate traduce prin „aşezare cu temei” sau „organizare” şi a fost întrebuinţat din perioada antică a istoriei. Astfel este cunoscută din perioada Romei antice denumirea de „constituţii imperiale” (Drăganu, 1972, p. 45), legi prin care împăratul stabilea anumite reguli obligatorii de la care nu se putea deroga, sau se mai poate vorbi tot din perioada antichităţii de constituţiile lui Solon şi Licurg care însă la vremea aceea nu au fost constituţii propriu-zise ci reprezentau, fiecare în parte, seturi de legi care priveau unele aspecte ale organizării statelor atenian şi spartan. În Evul Mediu, unele state au inclus în documente scrise anumite reguli fundamentale privind raporturile între guvernanţi şi guvernaţi care urmau să prevaleze faţă de cutumele existente, precum şi faţă de comportamentul ulterior semnării acestora al monarhilor. În Evul Mediu, cuvântul „constituţie” era folosit în unele state pentru a o delimita de simple legi sau statute. În lucrările politice sau juridice inspirate de principiile dreptului natural, a fost preferat termenul de „lege fundamentală”, în loc de constituţie, termen folosit cu predilecţie pentru a desemna acte ale puterii statale cu o forţă juridică superioară. Termenul de constituţie cu sensul de lege fundamentală a intrat în vocabularul juridic în perioada revoluţiilor economico-sociale de la mijlocul secolului al XVIII-lea, prin acesta desemnându-se o lege fundamentală în care sunt înmănuncheate normele de bază ale organizării statului şi în plus o serie de drepturi şi libertăţi. Noţiunea de constituţie în accepţiunea apropiată de aceea de azi a fost folosită mai întâi în Statele Unite ale Americii la 1787 şi mai apoi în Franţa în 1791, precedată la 1789 de Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului în care se preciza: „Orice societate în care garanţia drepturilor nu este asigurată, nici separaţia puterilor stabilită, nu are constituţie”. În România, profesorul Constantin Dissescu, care în 1915 a încetăţenit dreptul constituţional la Facultatea de Drept din Bucureşti, a definit constituţia ca fiind organizarea exerciţiului suveranităţii. Dezvoltând această noţiune, profesorul Paul Negulescu a definit constituţia ca fiind o normă care cuprinde principiile referitoare la organizarea statului şi la raporturile de echilibru în diferitele puteri ale statului, precum şi drepturile omului. Sensul pe care-l avea în acea perioadă noţiunea de constituţie nu diferă în mod esenţial de cel actual, prin constituţie înţelegându-se o culegere de norme scrise care stabilesc şi reglementează principiile guvernării, în primul rând separaţia puterilor şi un număr de drepturi şi libertăţi individuale. Pentru a căpăta însuşirile unei legi fundamentale, Constituţia trebuie să întrunească anumite condiţii de fond şi de formă. În ceea ce priveşte condiţiile de fond ale legii fundamentale, trebuie ţinut seama că dispoziţiile constituţionale reglementează în primul rând raporturile
  • 3. Benone Puşcă Constituţiile României din perspectivă diacronică şi sincronică Drept constituţional şi instituţii politice 25 politice, indiferent care ar fi obiectul acestora şi domeniul vieţii politice. Cu alte cuvinte, dispoziţiile constituţionale concretizate în acte de natură legislativă, executivă, diplomatică, financiară ş.a. (referitoare la organizarea şi exercitarea puterii) au un preponderent caracter politic. Caracterul politic al dispoziţiilor constituţionale este obiectivat în norme juridice care le conferă obligativitate generală, căpătând astfel caracter normativ. Caracterul normativ al dispoziţiilor constituţionale reprezintă o altă condiţie de fond a Constituţiei care decurge din necesitatea de a conferi caracter general – obligatoriu normelor politice, precum şi de a asigura respectarea acestora sub sancţiunea legii. Trebuie reţinut faptul că legea fundamentală nu este un simplu act politico-juridic cu caracter normativ, ci ea are şi un caracter juridic suprem ceea ce, desigur, o deosebeşte de o lege ordinară. Ideea primordială care s-a impus a fost aceea că o constituţie trebuie să fie o lege scrisă şi sistematică, adoptată cu o procedură deosebită, mai rigidă decât cea urmată în cazul adoptării legilor ordinare. Sursa autorităţii constituţiei şi preponderenţei sale faţă de legile ordinare, ar trebui să fie în mod necesar voinţa întregului electorat al unui stat, dar de regulă ea este opera unui grup restrâns de persoane (deputaţi, senatori, congresmeni) alese de electorat, care se constituie într-o adunare (putere) constituantă, menită să adopte sau să modifice constituţia. În literatura juridică românească, profesorii Tudor Drăgan şi Ion Deleanu definesc constituţia ca fiind acea lege care, având forţă juridică superioară celorlalte legi (Deleanu, 2006), reglementează în mod sistematic atât principiile social economice, cât şi ale organizării şi funcţionării statului bazat pe aceasta, garantează material drepturile fundamentale cetăţeneşti şi stabileşte obligaţiile corespunzătoare acestor drepturi (Drăganu, 1972). În stabilirea conceptului de constituţie s-au conturat în timp o serie de elemente definitorii, de conţinut, de procedură şi forţă juridică. Constituţia nu se deosebeşte din punct de vedere al formei ei de celelalte legi, toate legile fiind emanaţia organului legislativ, după o procedură dinainte stabilită în acest scop. Există însă între constituţie şi celelalte legi, suficiente şi esenţiale deosebiri care conduc la clasificarea legilor în două categorii: a) legi fundamentale sau constituţionale şi b) legi ordinare. În primul rând, constituţia se deosebeşte de celelalte legi din punctul de vedere al conţinutului său, deoarece ea cuprinde reglementările fundamentale ale organizării şi funcţionării statului precum şi reglementarea drepturilor, libertăţilor şi a îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor. Cu alte cuvinte reglementează relaţiile sociale fundamentale şi care sunt esenţiale pentru instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii. Legile ordinare, chiar dacă au ca obiect de reglementare problemele mai sus arătate, nu fac decât să detalieze şi să concretizeze în spiritul lor principiile constituţionale. În al doilea rând, legile constituţionale se deosebesc de cele ordinare din punctul de vedere al procedurii urmate pentru adoptarea sau modificarea lor.
  • 4. Benone Puşcă Constituţiile României din perspectivă diacronică şi sincronică Drept constituţional şi instituţii politice 26 În al treilea rând, legile constituţionale se deosebesc de cele ordinare din punctul de vedere al forţei lor juridice. Această distincţie poate fi privită într- un dublu sens: pe de o parte, ea semnifică faptul că adoptarea sau modificarea constituţiei conduce în mod implicit la adoptarea, modificarea sau chiar abrogarea unor legi ordinare în concordanţă cu principiile stabilite sau modificate, iar pe de altă parte, o lege ordinară nu poate modifica sau abroga o lege constituţională. În unele definiţii nu lipseşte ideea stabilităţii constituţiei ca trăsătură ce o distinge de alte legi şi care justifică întreaga clasificare a constituţiilor în constituţii rigide şi constituţii suple sau flexibile. Şi în sfârşit, o altă deosebire ce există între constituţie şi celelalte legi este cea privind momentul intrării în vigoare şi anume după ce a fost aprobată de popor prin referendum, în timp ce, celelalte legi intră în vigoare la data publicării lor sau la o dată prevăzută expres în text. Unul din aspectele esenţiale ale forţei juridice superioare pe care constituţia o are faţă de celelalte legi îl reprezintă instituirea „controlului constituţionalităţii legilor”, în baza căruia se organizează verificarea conformităţii cu constituţia, atât a fiecărei legi, în totalitatea ei, cât şi a fiecărei prevederi dintr-o lege, şi drept consecinţă înlăturarea legii sau a dispoziţiei dintr-o lege, a căror neconformitate cu constituţia a fost constatată. Controlul constituţionalităţii legilor apare, astfel, ca o garanţie juridică a respectării constituţiei, ca unul din mijloacele cele mai eficiente de asigurare a aplicării legii fundamentale a statului în conducerea întregii vieţi a societăţii, precum şi de verificare a măsurii în care conducerea generală a societăţii, ce se înfăptuieşte prin legi, este conformă cu normele înscrise în constituţie. Definim constituţia ca fiind legea fundamentală a unui stat, constituită din norme juridice, investite cu forţă juridică supremă, şi care reglementează relaţiile sociale esenţiale pentru instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii politice a poporului. Sarcina de lucru 1 Formulează trei argumente prin care demonstrezi că legea supremă, Constituţia, este cupola întregii legislaţii a unui stat. De reţinut!
  • 5. Benone Puşcă Constituţiile României din perspectivă diacronică şi sincronică Drept constituţional şi instituţii politice 27 2.1.2. Constituţia. De la cutumă la elaborare În practica constituţională a lumii contemporane există două forme principale ale constituţiei: constituţii cutumiare şi constituţii scrise. Conţinutul constituţiilor cutumiare este format din obiceiuri, tradiţii, practici care au ca trăsătură comună faptul că sunt nescrise. Constituţiile cutumiare reglementează modul de organizare şi funcţionare a organismelor de guvernare, raporturile dintre aceste organisme şi dintre ele şi cetăţeni (Ionescu, 2008, p. 177). Până în secolul al XVIII-lea, când s-a cristalizat noţiunea de constituţie şi s-a impus necesitatea materializării ei, organizarea politică a diferitelor state s- a realizat prin cutume, aproape în exclusivitate. Pe măsura consolidării procesului de organizare politică, obiceiurile şi tradiţiile constituţionale, transmise din generaţie în generaţie, acceptate de guvernanţi şi popor au fost adaptate noilor condiţii istorice şi codificate. Codificarea a fost generată de trei factori: 1) centralizarea politică; 2) afirmarea unităţii naţionale; 3) dezvoltarea procesului de instituţionalizare într-o formă modernă corespunzătoare principiului suveranităţii poporului şi al principiului separaţiei puterilor în stat. Centralizarea puterii în mâinile monarhului presupunea, pe de o parte, reguli mai stricte şi mai clare decât cutuma, mai ales în raporturile între şeful statului şi nobili. Pe de altă parte, atât nobilimea cât şi alte pături sociale invocau dreptul de a lua parte sau de a fi reprezentate la luarea deciziilor în organele centrale. Aceste schimbări nu puteau fi introduse în condiţiile păstrării cutumei constituţionale iar puterea centrală nu putea aştepta formarea unei noi cutume. În afară de aceasta, noile relaţii sociale şi politice nu erau nici ele consolidate. În acest context a apărut necesitatea stabilirii unor norme constituţionale, administrative, financiare scrise. Începând cu secolul al XVIII-lea, regimul constituţional cutumiar a fost considerat necorespunzător deoarece, aşa cum precizează doctrina juridică, regulile cutumiare nu erau clar definite, erau incerte, incomplete şi în continuă mişcare (Muraru, 2008, p. 49). Cerinţa unei constituţii scrise a fost puternic resimţită pe considerentul că ea oferă certitudine, claritate, precizie, stabilitate şi securitate instituţiilor politice. Apariţia constituţiei scrise a fost şi un rezultat al luptei burgheziei aflată în ascensiune economică şi politică împotriva absolutismului feudal. Or, o constituţie scrisă nu putea să apară decât pe fondul înlăturării relaţiilor de producţie feudale, deci al unei revoluţii. Dacă aceasta este regula constatată în majoritatea statelor lumii, practica constituţională engleză este diferită pentru că evoluţia feudalităţii engleze este deosebită de cea din Europa continentală. Astfel, feudalii din Anglia, slabi faţă de rege, au trebuit să se unească cu burghezia, urmărind ca, prin limitarea puterilor regale, să asigure libertăţile cetăţeneşti. Toate cuceririle dobândite în această privinţă s-au făcut prin contracte încheiate între rege şi baroni, aşa cum găsim în Magna Charta Libertatum, între Ion fără Ţară şi reprezentanţii nobilimii. În Europa continentală însă, cum ar fi de exemplu în Franţa, regele era slab faţă de marii feudali ca ducii de Burgundia, de Normandia, de Aquitania, de Bretania etc. Din această cauză regele Franţei a trebuit să se unească cu burghezia ca să poată lupta cu succes contra feudalilor care erau prea puternici. Important! Înainte de a fi codicele, a existat „legea pământului”.
  • 6. Benone Puşcă Constituţiile României din perspectivă diacronică şi sincronică Drept constituţional şi instituţii politice 28 În Europa, prima constituţie scrisă este cea adoptată în Franţa în anul 1791. Desigur pot fi avute în vedere şi alte afirmaţii potrivit cărora Suedia posedă o constituţie elaborată în 1634, iar Polonia din 3 mai 1791, după care a urmat cea a Franţei în noiembrie 1791. După victoria revoluţiei franceze de la 1789 au fost adoptate constituţii în mai multe state europene, iar constituţia scrisă a devenit nu numai legea fundamentală a unui stat, ci şi documentul politic- juridic care asigură o mai mare stabilitate şi securitate instituţiilor politice precum şi o garanţie împotriva arbitrariului guvernanţilor. În constituţie au fost înscrise drepturile şi îndatoririle cetăţeneşti, garanţiile împotriva tiraniei şi abuzului de putere. În Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului, adoptată de revoluţionarii francezi la 26 august 1789, în art.16 se arată că: „Orice societate în care garanţia drepturilor nu este asigurată, nici separaţia puterilor stabilită, nu are Constituţie”. Practica şi doctrina constituţională consideră că este aproape imposibil ca o constituţie scrisă să stabilească toate regulile care cârmuiesc organizarea politică a societăţii, raporturile între organismele guvernante. În această situaţie apar probleme de interpretare şi se recurge la cutume. Deşi cutuma are un caracter istoric, în prezent, în domeniul practicii parlamentare sunt întrunite condiţiile apariţiei unor cutume constituţionale. Dacă constituţia scrisă nu reglementează suficient de clar o instituţie politică se apelează la cutume pentru a se completa lacuna sau pentru a clarifica conţinutul unei dispoziţii constituţionale, fără a contraveni însă textului constituţional pe care îl dezvoltă. Sarcina de lucru 2 Identifică şi rezumă în trei fraze diferenţele dintre cutumă şi constituţia scrisă. 2.1.3. Modurile de adoptare a Constituţiei Constituţiile se deosebesc de legile ordinare prin modul lor de adoptare care poate fi diferit de la un stat la altul, ori de la o perioadă la alta în cadrul aceluiaşi stat în funcţie de stadiul dezvoltării economice, sociale şi politice şi de ideologia dominantă în momentul adoptării constituţiei, de raporturile sociale. Sociologul român Dimitrie Gusti scria că scopul unei constituţii este:
  • 7. Benone Puşcă Constituţiile României din perspectivă diacronică şi sincronică Drept constituţional şi instituţii politice 29 „de a formula politic şi juridic în mod solemn psihologia socială, starea economică, dezideratele dreptăţii sociale şi aspiraţiile etnice ale naţiunii”. În dreptul constituţional clasic, după modul lor de adoptare, constituţiile sunt de mai multe feluri şi anume: a) constituţia acordată, b) statutul plebiscitar, c) pactul sau constituţia pact, d) constituţia convenţie şi e) constituţia referendum. Să le analizăm pe rând. a) Constituţia acordată este o constituţie pe care monarhul o acordă supuşilor săi în virtutea tezei că regele deţine plenitudinea puterilor iar autoritatea regală reprezentă o „delegare acordată de Providenţă”. Este o emanaţie a puterii absolute a monarhului care recunoaşte anumite drepturi fundamentale cetăţenilor sau unor categorii sociale şi stabileşte modul de exercitare a puterii de stat. Pe plan politic constituţia acordată stabileşte un sistem intermediar între monarhia limitată şi regimul parlamentar. b) Statutul plebiscitar se întocmeşte de către şeful statului şi se supune spre aprobare poporului în mod global. Prin plebiscit, cetăţenii cu drept de vot nu pot spune decât „da” sau „nu” cu privire la întregul proiect de constituţie. Prin acest procedeu „suveranitatea populară nu este activă ci pasivă”, ea nu decide, ea acceptă, în condiţiile în care este dificil de a face altfel (Muraru, 2008, p. 53). Exemple de asemenea constituţii sunt: Constituţia anului al VIII- lea din Franţa, Constituţia Italiei de la 1848, Statutul lui Cuza şi Constituţia de la 1938 din România. c) Pactul sau constituţia pact este rezultatul acordului ce se realizează între monarh şi parlament. Pactul s-a folosit atunci când, profitându-se de o conjunctură favorabilă, s-au putut impune şefului statului anumite condiţii. Asemenea constituţii au fost Constituţia franceză de la 1830 şi cele române de la 1866 şi 1923. d) Constituţia convenţie se întocmeşte de către o adunare special aleasă în acest scop, denumită la început convenţie, iar mai târziu adunare constituantă care este formată din deputaţi aleşi de către cetăţenii cu drept de vot, constituţia rezultată apărând ca o convenţie între toţi membrii societăţii. Convenţia avea dreptul de a stabili puterile delegate în stat şi competenţa puterii constituante. Exemple de asemenea constituţii sunt: cele franceze de la 1791, 1848 şi 1875 şi Constituţia germană de la 1919 (Puşcă, 2007, p. 137). e) Constituţia referendum constă în elaborarea şi adoptarea proiectului de constituţie de către o adunare constituantă şi supunerea proiectului spre ratificare alegătorilor, care pot prin „da” sau „nu” să hotărască adoptarea sau respingerea proiectului. Exemple de asemenea constituţii sunt cele franceze din 1793, 1795 (a anului III), de la 1946 şi cea a României din 1991. Acest tip de constituţie a fost considerat un mijloc pentru manifestarea suveranităţii naţionale, că poporul singur poate decide şi că el este deasupra Parlamentului. Extinderea referendumului, ca modalitate directă de participare a cetăţenilor la guvernare, a determinat folosirea şi considerarea sa ca cel mai democratic mijloc de adoptare a unei constituţii sau legi. După războiul al doilea mondial, adoptarea constituţiilor s-a realizat de către parlamente, mai ales în ţările din estul Europei după discutarea publică a proiectului. În acest mod au fost adoptate constituţiile ţării noastre din 1948, 1952, 1965, 1991 şi 2003.
  • 8. Benone Puşcă Constituţiile României din perspectivă diacronică şi sincronică Drept constituţional şi instituţii politice 30 În ceea ce priveşte Constituţia actuală a României facem precizarea că aceasta a fost adoptată de Adunarea Constituantă şi aprobată prin referendum. 2.1.4. Revizuirea Constituţiei. Constituţiile rigide şi constituţiile suple Constituţiile reflectă nevoile specifice momentului adoptării, dar şi puterea de previziune a adunării constituante care trebuie să ţină seama de posibila evoluţie a relaţiilor sociale, de necesitatea unei direcţionări a vieţii politice. Oricât de mare ar fi puterea de previziune a celor care contribuie la elaborarea proiectului şi a celor care adoptă conţinutul normativ al constituţiei, este posibil ca această constituţie să nu mai corespundă exigenţelor societăţii la un anumit moment istoric, datorită problemelor noi care apar şi care cer alte soluţii. Această circumstanţă de fapt conduce indubitabil fie la revizuirea sau abrogarea unor articole ale constituţiei, fie la completarea constituţiei cu noi articole (Deleanu, 2006, p. 225). Uneori, nu este vorba de adaptarea constituţiei la nevoile create de evoluţia relaţiilor sociale şi nici de găsirea unor noi soluţii juridice de rezolvare a problemelor existente, ci doar de perfecţionarea reglementărilor privind organizarea autorităţilor publice, garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor etc. Ţinând seama de importanţa politică şi juridică a constituţiei, de locul ce îl ocupă în sistemul dreptului, este imperios necesar de a şti cine are iniţiativa revizuirii sale, precum şi care este procedura ce trebuie s-o urmeze cel care are acest drept. În acest context se impun unele precizări. Mai întâi, trebuie să reţinem că dreptul de a revizui constituţia aparţine aceluiaşi organ care a adoptat-o. În al doilea rând, autoritatea competentă să revizuiască constituţia diferă după felul constituţiei. În al treilea rând, procedura de revizuire a constituţiei este de principiu asemănătoare celei de adoptare. Din punct de vedere al revizuirii, constituţiile se pot împărţi în două mari categorii: constituţii rigide şi constituţii suple. Constituţiile rigide se caracterizează prin aceea că stabilesc o procedură greoaie care complică formele în care li se pot efectua modificări pe parcursul timpului cât se află în vigoare, în scopul păstrării cât mai neschimbate a acelor norme şi principii stabilite iniţial. Constituţia franceză din anul 1791 prevedea o procedură potrivit căreia nu putea fi modificată timp de 10 ani, iar constituţia Statelor Unite ale Americii hotăra că nu poate fi adusă nici o modificare anumitor prevederi decât după scurgerea unui termen de 21 de ani de la data adoptării ei. O procedură extrem de greoaie era prevăzută şi pentru modificarea Constituţiei României de la 1866 care consta din următoarele etape: - puterea legiuitoare trebuia să declare că este absolut necesară modificarea anumitor prevederi ale constituţiei, precis nominalizate; - declaraţia trebuia să fie citită şi aprobată în şedinţa publică a adunării legiuitoare de 3 ori, din 15 în 15 zile, după care adunările legiuitoare se dizolvau de drept;
  • 9. Benone Puşcă Constituţiile României din perspectivă diacronică şi sincronică Drept constituţional şi instituţii politice 31 - urmau să fie făcute noi alegeri cu toată procedura electorală, iar adunările nou constituite în prezenţa a cel puţin 2/3 din totalul deputaţilor şi 2/3 din totalul deputaţilor prezenţi la şedinţă, puteau să efectueze modificările textelor anterior precizate, dar numai cu acordul expres al regelui. Aceste prevederi urmăreau să realizeze stabilitatea constituţiei, pentru că o constituţie este prin ea însăşi o reformă profundă. De aceea, actuala Constituţie a României stabileşte unele domenii în care nici o iniţiativă de revizuire nu poate fi primită, iar rezultatele sale se produc în timp şi deci trebuie să se asigure o asemenea stabilitate. Potrivit art. 152 al Constituţiei nu pot forma obiectul revizuirii caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială. De asemenea, nu pot să fie primite iniţiativele de revizuire care urmăresc suprimarea drepturilor şi libertăţilor publice sau a garanţiilor lor. Faptul că actuala Constituţie a României este o constituţie rigidă rezultă şi din condiţiile de revizuire a ei care sunt destul de complicate. Astfel, potrivit art.150 revizuirea poate fi iniţiată de Preşedintele României la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care iniţiază revizuirea să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul iniţiativei de revizuire. Odată iniţiativa luată, revizuirea se face potrivit unei proceduri speciale, reglementate de art. 151 al Constituţiei. Astfel, proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat cu o majoritate absolută de două treimi. Dacă textul adoptat de cele două camere este diferit, se ajunge la procedura de mediere. În cazul în care prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, acestea, în şedinţă comună hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul membrilor lor. În sfârşit, revizuirea trebuie aprobată prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau propunerii de revizuire. Spre deosebire de constituţiile rigide care, aşa cum am arătat, instituie o procedură severă în vederea unor eventuale şi ulterioare modificări, constituţiile suple pot fi modificate şi prin legi ordinare, deci fără a necesita o procedură deosebită. Exemple de asemenea constituţii sunt: Constituţia nescrisă engleză, care dă dreptul coroanei şi celor două camere de a modifica sau de a abroga orice lege inclusiv legile cu caracter constituţional ; Constituţiile franceze de la 1814 şi 1830 prin care puterea legislativă era încredinţată regelui, cele două camere (Camera Pairilor şi Camera Deputaţilor) rezumându-se la rolul de a prezenta regelui propuneri în vederea elaborării sau modificării legilor inclusiv a acelora cu caracter constituţional. Unul din aspectele privind uşurinţa sau lipsa de uşurinţă cu care o prevedere constituţională poate fi modificată este quorumul cerut pentru adoptarea acestei măsuri. În unele situaţii se cere o majoritate calificată de 2/3 din numărul total de membri, alteori 2/3 din numărul deputaţilor prezenţi la dezbaterea
  • 10. Benone Puşcă Constituţiile României din perspectivă diacronică şi sincronică Drept constituţional şi instituţii politice 32 modificării propuse şi în fine, mai rar, votul majorităţii simple de o jumătate plus unu din numărul total al membrilor. Sarcina de lucru 3 Corelează principiile de redactare ale constituţiilor rigide cu regulile democraţiei şi enumeră 3-5 avantaje ale acestor două tipuri. 2.2. Constituţia în perspectiva dezvoltării istorice 2.2.1. Apariţia Constituţiei În perioadele istorice anterioare, respectiv în cea sclavagistă şi cea feudală, au existat unele legi cu caracter constituţional sau legi de organizare a statului, dar ele nu au fost constituţii în înţelesul propriu al cuvântului, deoarece nu conţineau un sistem închegat de norme esenţiale care să stea la baza organizării de stat şi sociale ci erau legi organice, legi obişnuite de organizare, aşa cum au fost în Grecia şi Roma Antică. Constituţia apare din necesitatea afirmării şi protejării puterii instaurate printr- un ansamblu de norme cu putere juridică supremă. Constituţia marchează apariţia statului de drept. În aprecierea momentului apariţiei constituţiei, doctrina juridică nu este unitară. Astfel, cei care iau în considerare numai constituţiile scrise pornesc de la Constituţia S.U.A. din 1787 şi cea franceză din 1791, în timp ce doctrinarii care au în vedere şi constituţiile cutumiare sau semi-cutumiare, pornesc de la Constituţia Marii Britanii. Aşa după cum am mai amintit, apariţia constituţiei constituie un proces care s-a conturat mai clar odată cu crearea constituţiilor scrise. Prima încercare de elaborare a unei constituţii scrise a fost făcută în Anglia de către aripa stângă a grupării politice a lui O. Cromwell, de către aşa zişii levelers (egalitaristi) care au propus încheierea unei „înţelegeri populare”, încercare care însă a eşuat odată cu înfrângerea acestora. Anglia nu are nici în zilele noastre o constituţie în înţelesul ştiinţific de act fundamental unic, care să cuprindă normele ce reglementează organizarea ei social-politică. Conform doctrinei juridice engleze, Constituţia Marii Britanii este formată din mai multe categorii de norme juridice. Ele sunt cuprinse în dreptul statutar şi în dreptul judiciar, în obiceiul constituţional precum şi în aşa numitele norme consultative. Dreptul judiciar sau al precedentelor, cum mai este denumit de către teoreticienii dreptului din Anglia, este un ansamblu format din totalitatea
  • 11. Benone Puşcă Constituţiile României din perspectivă diacronică şi sincronică Drept constituţional şi instituţii politice 33 hotărârilor pronunţate de către instanţele judecătoreşti care împreună formează aşa numitul drept comun, un drept cu totul nou şi în permanentă înnoire, comun pentru întreaga Anglie. Dreptul comun a împrumutat unele trăsături şi elemente de la cutumele locale, realizând dintre acestea o sinteză pe bază de selecţie. Acest drept comun se prezintă ca fiind construit în exclusivitate de către practica judiciară a tribunalelor, oferind numeroase surse constituţionale, în special cu privire la prerogativele coroanei, în materie de procedură judiciară, apărarea persoanei etc. Cutuma sau obiceiul, apare în doctrina engleză ca un izvor deosebit de important al Constituţiei engleze. Spre deosebire însă de dreptul statutar, cutuma este nescrisă şi reprezintă „totalitatea normelor şi obiceiurilor după care trebuie să se conducă aceia care dirijează activitatea aparatului administrativ”. Regimul constituţional cutumiar însă a fost considerat ca necorespunzător, motivat de faptul că regulile cutumiare nu sunt clar definite, sunt incerte şi incomplete. În locul regulilor constituţionale cutumiare, doctrina juridică a reclamat reguli scrise, care să fie clare, permanente şi intangibile atâta timp cât nu va interveni o procedură de revizuire (Puşcă, 2007, p. 150). Până la Revoluţia din Franţa din 1789 şi la proclamarea independenţei statelor nord-americane, organizarea politică a diferitelor state era stabilită pe baza dreptului cutumiar, aproape în exclusivitate. Odată însă cu revoluţiile burgheze se conturează tot mai clar ideile unor constituţii scrise. Aceste idei şi-au găsit reflectarea în primele constituţii scrise, a căror bază ideologică a fost pusă de către marii gânditori burghezi ai sec. XVII şi XVIII. La loc de frunte se află ideea contractului social a lui J.J.Rousseau, teoria separaţiei puterilor în stat fundamentată de Montesquieu, precum şi ideile referitoare la drepturile naturale ale omului, aşa cum au fost fundamentate de Grotius, Puffendorf, Wolf, Locke etc. De menţionat este faptul că primele constituţii scrise au fost precedate de „declaraţii de drepturi” aşa cum au fost „Declaraţia de independenţă a statelor nord-americane” din 1776 şi „Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului” din Franţa în 1789. Aceste acte au constituit baza viitoarelor legi fundamentale, în textul cărora au fost cuprinse integral. 2.2.2. Constituţia Statelor Unite ale Americii Prima constituţie scrisă a fost adoptată în Statele Unite ale Americii, în urma Convenţiei de la Philadelphia care a avut loc la 17 septembrie 1787, dată la care proiectul de constituţie a fost semnat, mai apoi a fost ratificat de către statele federale în cursul anului 1788 şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1789. Fondatorii Constituţiei americane au transpus în practică, printr-o îmbinare armonioasă şi echilibrată a instituţiilor guvernante, principiul separaţiei celor trei puteri formulat precis şi clar de Montesquieu, dar fundamentat anterior de o seamă de gânditori ai Renaşterii.
  • 12. Benone Puşcă Constituţiile României din perspectivă diacronică şi sincronică Drept constituţional şi instituţii politice 34 Senatul, creat formal ca organ de reprezentare a statelor federale, îndeplinea funcţii de cameră superioară cu rol de ponderare în cadrul Congresului. În prima perioadă, Senatul era compus din câte doi senatori pentru fiecare stat, numiţi pentru o perioadă de 6 ani de către adunările legislative ale statelor. După 1913 printr-un amendament la constituţie, s-a stabilit alegerea senatorilor de către electoratul fiecărui stat în mod direct. Constituţia stabileşte pentru senatori anumite restricţii cum ar fi: vârsta de 30 de ani minimă, să fie cetăţean al Statelor Unite de cel puţin nouă ani şi în fine, să locuiască în momentul alegerii în statul în care şi-a depus candidatura. Camera reprezentanţilor este formată din deputaţi al căror număr a fost iniţial de 435 iar mai apoi, în urma primirii în rândul Statelor Unite de noi state membre (Alaska în 1958, insulele Hawai în 1959) numărul mandatelor a crescut la 437. Membrii Camerei Reprezentanţilor sunt aleşi din doi în doi ani prin vot universal, egal, secret şi direct potrivit legilor electorale ale fiecărui stat. Şi pentru aceştia există reglementate anumite restricţii, astfel: trebuie să aibă cel puţin vârsta de 25 ani, să fie cetăţean al S.U.A. de cel puţin 7 ani şi să locuiască în momentul alegerilor în statul în care şi-a depus candidatura. Constituţia stabileşte competenţa Congresului, enumerând atribuţiile sale principale: de a stabili şi a percepe diferite taxe, impozite directe şi indirecte; de a contacta împrumuturi în numele S.U.A.; de a reglementa comerţul exterior şi dintre statele federale, de a bate monedă, de a stabili reguli generale privind cetăţenia S.U.A., de a declara război altor state, de a pune sub acuzaţie şi de a-i judeca pe înalţii funcţionari, inclusiv pe Preşedintele Statelor Unite etc. În afara competenţei generale, constituţia americană conferă unele atribuţii în competenţa specială a uneia sau alteia din cele două camere. Astfel Camera Reprezentanţilor are atribuţii exclusive de iniţiativă legislativă în materie de legi financiare, dreptul de a alege, în baza amendamentului XII al Constituţiei, pe Preşedintele S.U.A. La rândul său Senatul, în mod exclusiv, are atribuţiuni privind ratificarea tratatelor încheiate cu alte state, numirea unor funcţionari publici etc. Procedura după care Congresul deliberează şi votează este reglementată de fiecare cameră în parte prin regulamente speciale. Pentru ca un proiect să devină lege, el trebuie votat de fiecare cameră în mod separat, după care se semnează de către Preşedintele S.U.A. În ce priveşte puterea executivă, în S.U.A. aceasta este realizată prin instituţia Preşedintelui. Articolul 2, Paragraful 1 prevede într-o formulare clară, lipsită de orice ambiguitate, că „puterea executivă va fi exercitată de Preşedintele Statelor Unite ale Americii”. Prin urmare, textul menţionat atribuie de la început o putere de decizie executivă Preşedintelui, conferindu-i astfel locul de frunte în ierarhia constituţională americană. Asociată la instituţia preşedinţială, „puterea executivă” înseamnă puterea de a influenţa celelalte ramuri constituţionale (Congresul şi Curtea Supremă), propria Administraţie, opinia publică şi poporul american. Realităţile vieţii politice contemporane dovedesc faptul că Preşedintele Statelor Unite „influenţează”, însă, diplomatic, economic, politic, militar şi umanitar şi alte state şi popoare ale lumii. Dar largile puteri executive încredinţate preşedintelui nu înseamnă că el poate acţiona cu totul discreţionar sau că ar putea încălca prerogativele celorlalte organisme.
  • 13. Benone Puşcă Constituţiile României din perspectivă diacronică şi sincronică Drept constituţional şi instituţii politice 35 Potrivit prevederilor constituţiei, Preşedintele şi Vicepreşedintele sunt aleşi de către naţiune pe un termen de patru ani, prin intermediul unui sistem electoral complex, care funcţionează pe două planuri: al desemnării candidaţilor de către partidele politice şi acela al alegerii dintre candidaţii celor două partide principale – republican şi democrat. Preşedintele S.U.A. trebuie să fie cetăţean american, să aibă cel puţin 35 de ani şi 14 ani de domiciliere în S.U.A. Preşedintele este şeful executivului, fiind totodată şeful statului şi al guvernului. Deoarece Constituţia americană nu cuprinde dispoziţii cu privire la guvern, i-a revenit practicii să stabilească existenţa cabinetului (guvernului) şi a Biroului Preşedintelui ca organe principale ale executivului. Astfel cabinetul este format din secretari ai unor departamente (miniştri secretari de stat), numiţi de Preşedintele S.U.A. cu acordul Senatului. Aceştia răspund pentru activitatea pe care o desfăşoară doar în faţa Preşedintelui. Cabinetul (guvernul) execută dispoziţiile preşedintelui şi este consultat în diferite probleme, fără însă a putea lua hotărâri. Puterea judecătorească, potrivit art. 3 paragraful 1 din Constituţie, este încredinţată unei Curţi Supreme şi unor curţi cu grad inferior acesteia, a căror jurisdicţie a fost fixată la nivel federal. Constituţia prevede, în acelaşi text, prerogativele Congresului Statelor Unite de a crea curţile respective. Această atribuţie este prevăzută expres şi de art. 1 paragraful 8, punctul 9 din Constituţie care stabileşte, de altfel, competenţa Congresului „de a înfiinţa judecătorii de grad inferior Curţii Supreme”. În afara curţilor federale, Congresul deţine prerogative de a înfiinţa şi alte curţi cărora le conferă o jurisdicţie specializată pentru anumite cauze sau domenii de activitate. Motivul înfiinţării unor asemenea instanţe este că soluţionarea cauzelor ce le revin, să fie asigurată de judecători având o pregătire de specialitate în domeniul respectiv. În ceea ce priveşte gradele de jurisdicţie, Curtea Supremă este competentă să judece plângerile formulate împotriva sentinţelor pronunţate de judecătoriile înfiinţate de Congres. Trebuie menţionat că în sistemul de drept al Statelor Unite instanţele federale au prerogativa de a interpreta şi întări forţa Constituţiei ca lege. Tot Curţii Supreme îi revine prerogativa de a decide în ceea ce priveşte constituţionalitatea legilor. Temeiul acestei prerogative constă în principiul separaţiei puterilor. Cu privire la independenţa judecătorilor, Constituţia prevede că: „atât judecătorii de la Curtea Supremă cât şi cei de la Judecătorii, îşi vor menţine posturile în caz de bună comportare şi, la date fixe, vor primi pentru serviciile lor o compensaţie care nu va putea fi micşorată atâta timp cât îşi exercită funcţia”. Judecătorii sunt numiţi de Preşedinte şi confirmaţi în funcţie de Senat. În prezent sistemul instanţelor judecătoreşti este format din: a) Curtea Supremă; b) Curţi de Apel; c) Curţile de district; d) Curţi cu jurisdicţie specială. Curtea Supremă este instanţa de vârf şi este formată din 9 judecători propuşi dintre juriştii cu un stagiu de cel puţin 10 ani. Deşi este, prin definiţie o instanţă de recurs, Curtea Supremă judecă în primă instanţă toate cazurile privitoare la
  • 14. Benone Puşcă Constituţiile României din perspectivă diacronică şi sincronică Drept constituţional şi instituţii politice 36 ambasadori, miniştri şi consuli şi în toate cazurile în care este implicat un stat al Uniunii. Doctrina americană susţine că puterea judiciară este elementul cel mai stabil al separaţiei puterilor şi că aceasta este cel mai puţin politică, acesteia revenindu-i şi controlul asupra constituţionalităţii legilor. 2.2.3. Constituţia franceză La aproape doi ani şi jumătate de la căderea Bastiliei a fost adoptată la 3 septembrie 1791 prima constituţie scrisă a Franţei şi a doua în Europa (prima constituţie scrisă a fost adoptată de Polonia în luna mai 1791). Constituţia a pus bazele unei monarhii constituţionale în care Regele „domnea dar nu guverna”. Constituţia consacra principiul suveranităţii naţionale având ca rezultat delegarea acesteia de către naţiune unor reprezentanţi ai săi, prin scrutin electoral, care vor exercita puterea în numele ei. Exerciţiul puterii a fost conferit unor organisme constituţionale diferite: Adunarea Naţională (puterea legislativă); Regele (puterea executivă); tribunalele (puterea judecătorească). Poporul francez nemulţumit că monarhia păstrase unele prerogative însemnate, printre care dreptul de veto, a decis convocarea unei Convenţii care să adopte noi reglementări constituţionale. În anul 1792 Convenţia s-a reunit şi a adoptat o serie de acte normative cu valoare constituţională, printre altele, abolirea monarhiei şi înlocuirea acesteia cu forma de guvernământ republicană. La 24 iunie 1793 se adoptă o nouă Constituţie care consacră prima Republică în istoria constituţională a Franţei (Duculescu, 1999, p. 161). În sistemul constituţional din Franţa se poate remarca o intensă preocupare privind permanenta actualizare a prevederilor constituţionale, de regulă prin adoptarea de noi constituţii şi nu pe calea modificărilor sau amendamentelor cum s-a procedat în S.U.A. Astfel în Franţa de la 1791 până în anul 1875 au fost elaborate 13 constituţii deşi multe dintre ele nu au fost decât reeditarea unora dintre cele preexistente, cu mici ajustări în cadrul unor principii în general identice. Regimul constituţional instituit în 1875 s-a menţinut până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. După al doilea război mondial în Franţa domnea o atmosferă apăsătoare marcată, îndeosebi de culpa colaboraţionismului de care se făcuseră vinovaţi miniştrii guvernului de la Vichy. În această circumstanţă poporul francez a fost chemat la urne să se pronunţe în cadrul unui Referendum în favoarea sau împotriva regimului politic existent la acea dată. La 21 octombrie 1945, ca urmare a Referendumului, s-a renunţat la principiile şi instituţiile Constituţiei din 1875 şi s-a propus adoptarea unei noi legi fundamentale. Constituţia a fost adoptată şi apoi aprobată prin Referendumul din 13 octombrie 1946, consacrând astfel cea de-a patra Republică care va dura 12 ani. Regimul politic nou înfăptuit a exprimat, de fapt, lupta pentru putere între partidele politice, ceea ce a dus, printre altele, la instabilitate ministerială. Numărul mare şi mai ales diversitatea politică şi ideologică a partidelor reprezentate în Parlament constituiau un obstacol pentru reconstrucţia politică a ţării.
  • 15. Benone Puşcă Constituţiile României din perspectivă diacronică şi sincronică Drept constituţional şi instituţii politice 37 Potrivit dispoziţiilor constituţionale, Parlamentul era organizat în două camere legislative (Camera Deputaţilor şi Consiliul Revoluţiei) şi deţinea puteri mult sporite faţă de cele ale Guvernului. Preşedintele Republicii avea un rol politic redus fiind lipsit de puteri constituţionale care să-i confere un rol important de decizie. Primul-ministru deţinea însă atribuţii sporite faţă de Preşedinte, devenind astfel personajul politic cu cea mai mare influenţă. La începutul lunii iunie 1958, Generalul De Gaulle acceptând să preia conducerea guvernului, manevrează cu abilitate instrumentele constituţionale de care dispunea şi le-a folosit în favoarea întăririi puterii executive. La 4 octombrie 1958 a fost promulgată o nouă constituţie a Franţei, denumită şi Constituţia Republicii a V-a, care este în vigoare şi astăzi. Din dispoziţiile constituţionale rezultă: o separaţie aproape strictă a celor trei puteri; o preponderenţă a puterii executive faţă de cea legislativă; concentrarea puterii de decizie statală la nivelul Preşedintelui Republicii; alegerea Preşedintelui prin vot universal direct; iresponsabilitatea politică a şefului statului; numirea membrilor Guvernului de şeful statului la propunerea primului-ministru ş.a. În lumina Constituţiei din 1958, poziţia Preşedintelui Franţei este determinată de art. 5 care îl defineşte ca: „organul care veghează la respectarea Constituţiei. El asigură, prin arbitrajul său, funcţionarea regulată a puterilor publice precum şi continuarea statului. Preşedintele este garantul independenţei naţionale, al integrităţii teritoriului, al respectării acordurilor Comunităţii şi al tratatelor”. Alegerea Preşedintelui se face din 7 în 7 ani prin sufragiu universal direct. Preşedintele Republicii numeşte pe primul-ministru şi pune capăt activităţii sale prin acceptarea demisiei acestuia, numeşte şi schimbă la propunerea primului ministru pe membrii guvernului, fără a mai cere aprobarea specială a Parlamentului. Constituţia prevede în art. 11 situaţia în care Preşedintele are posibilitatea de a evita parlamentul în activitatea legislativă prin recurgerea la referendum. Comparativ cu prevederile constituţiilor anterioare, potrivit Constituţiei din 1958, puterea guvernamentală – executivă a sporit în detrimentul puterii legiuitoare – parlamentul. Astfel, guvernul poate lua prin „ordonanţe”, măsuri care, în mod normal ţin de domeniul puterii legislative. Activitatea guvernului, în baza prevederilor constituţionale este condusă de primul ministru care asigură executarea legilor, este responsabil de apărarea naţională, are dreptul de iniţiativă legislativă şi dreptul de a emite ordonanţe şi regulamente, are dreptul de avizare şi de propunere pentru posturile în care numirea se face de către Preşedintele Republicii, având, totodată, dreptul de numire în toate celelalte posturi militare şi civile. Primul-ministru are calitatea de a angaja responsabilitatea guvernului în faţa Parlamentului în legătură cu un program de politică generală, cerând în acest scop Senatului aprobarea unei declaraţii de politică generală sau ca şi Preşedintele Republicii sau al uneia dintre Camere, primul ministru poate sesiza Consiliul Constituţional, când consideră că o lege votată de către Parlament nu este conformă Constituţiei.
  • 16. Benone Puşcă Drept constituţional şi instituţii politice Parlamentul are principalul rol de a adopta dispozi pentru organizarea vie ar fi declaraţia de r Membrii Adunării Na legislative, concomitent cu cea a guvernului. Un rol important în activitatea legis care cuprinde membri de drept pe o perioadă de nou preşedintele Adună Consiliul Constitu neconstituţionale în proiecte de legi sau în cazul ivirii unor divergen Guvern şi Adunare cu privire la legalitatea unei m decide fără drept de apel asupra divergen Puterea judecătoreasc concepută încât să în special şi nici pentru cea legislativ puterea de a judeca, nu a fost considerat autonom egal ca importan În Franţa există o pluralitate de organe de judecat cărei competenţă se li Preşedintele Republicii judecă constituţ constituţionalitatea legilor organice înainte de a fi promu şi regulamentele celor dou Curtea de conturi care judec Tribunalele administrative care sunt sub autoritatea Consiliului de Stat judecă în principiu litigiile între particulari Puterea judiciară în sens strict cuprinde numai instan Curţii de Casaţie cum sunt: juriul în materie criminal în materie de muncă 2.3. Constituţiile române 2.3.1. Apariţia Constituţiei în România În Ţările Române datorit în ce priveau relaţiile comerciale, dezvoltarea economic fost mult întârziate fa Italia, fapt care a condus la o prelungire în timp a rela detrimentul celor de tip capitalist. 1774, în urma căreia privilegiile turcilor au fost mult sl oarecare avânt luat în dezvoltarea activit import, iar mai apoi când prin pacea de la Adrianopol din 1829 monopolul turcesc a fost integral de în ce mai mult devansându O primă încercare de elaborare a unei constitu deziderat, a fost Proiectul de constitu Constituţiile României din perspectivă diacronică ii politice are principalul rol de a adopta dispoziţiile cele mai importante pentru organizarea vieţii sociale şi de stat, de a decide în anumite domenii cum ţia de război, prelungirea peste 12 zile a stării de asediu etc. ării Naţionale şi ai Senatului au posibilitatea ini legislative, concomitent cu cea a guvernului. Un rol important în activitatea legislativă, revine Consiliului Constitu care cuprinde membri de drept şi membri numiţi, în număr de nouă ă de nouă ani, trei de Preşedintele republicii, trei de c edintele Adunării Naţionale şi trei de către preşedintele Se Consiliul Constituţional, când este sesizat cu existenţa unor prevederi ionale în proiecte de legi sau în cazul ivirii unor divergen i Adunare cu privire la legalitatea unei măsuri ce urmeaz de apel asupra divergenţei în termen de opt zile. ătorească, în sistemul constituţional francez a fost astfel încât să nu poată constitui o contrapondere pentru puterea executiv i nici pentru cea legislativă. Ansamblul organelor cărora le revine puterea de a judeca, nu a fost considerată în Franţa ca formând un corp autonom egal ca importanţă cu Parlamentul şi Guvernul. ă o pluralitate de organe de judecată: Înalta Curte de Justi ţă se limitează la soluţionarea unor litigii referitoare la edintele Republicii şi la membrii guvernului; Consiliul Constitu constituţionalitatea alegerilor parlamentare ş ionalitatea legilor organice înainte de a fi promulgate de ş i regulamentele celor două Camere legislative înainte de a fi puse în aplicare Curtea de conturi care judecă regularitatea conturilor publice; în fine, Tribunalele administrative care sunt sub autoritatea Consiliului de Stat în principiu litigiile între particulari şi administraţia publică ă în sens strict cuprinde numai instanţele plasate sub controlul ţie cum sunt: juriul în materie criminală, Consiliile de conciliere în materie de muncă, Tribunalele de comerţ, Tribunalele militare etc. iile române iei în România rile Române datorită dominaţiei turceşti şi în special a monopolului impus în ce priveau relaţiile comerciale, dezvoltarea economică, socială ş fost mult întârziate faţă de alte state europene precum Olanda, Anglia, Fran Italia, fapt care a condus la o prelungire în timp a relaţiilor de tip feudal în detrimentul celor de tip capitalist. Abia după pacea de la Kuciuc-Kainargi de la ăreia privilegiile turcilor au fost mult slăbite, se poate vorbi de oarecare avânt luat în dezvoltarea activităţilor comerciale de export import, iar mai apoi când prin pacea de la Adrianopol din 1829 monopolul turcesc a fost integral desfiinţat, economia de tip capitalist s-a dezvoltat din ce în ce mai mult devansându-le oarecum pe cele de tip feudal. încercare de elaborare a unei constituţii, rămasă, e drept, în faza de deziderat, a fost Proiectul de constituţie al Moldovei din anul 1822 în care s diacronică şi sincronică 38 iile cele mai importante n anumite domenii cum rii de asediu etc. i ai Senatului au posibilitatea iniţiativei , revine Consiliului Constituţional r de nouă, desemnaţi edintele republicii, trei de către edintele Senatului. a unor prevederi ionale în proiecte de legi sau în cazul ivirii unor divergenţe între suri ce urmează a se lua, ional francez a fost astfel constitui o contrapondere pentru puterea executivă rganelor cărora le revine a ca formând un corp : Înalta Curte de Justiţie a ionarea unor litigii referitoare la i la membrii guvernului; Consiliul Constituţional, care şi verifică lgate de şeful statului Camere legislative înainte de a fi puse în aplicare ; regularitatea conturilor publice; în fine, Tribunalele administrative care sunt sub autoritatea Consiliului de Stat şi ia publică. ele plasate sub controlul , Consiliile de conciliere , Tribunalele militare etc. i în special a monopolului impus , socială şi politică au de alte state europene precum Olanda, Anglia, Franţa, iilor de tip feudal în Kainargi de la bite, se poate vorbi de ilor comerciale de export şi de import, iar mai apoi când prin pacea de la Adrianopol din 1829 monopolul a dezvoltat din ce , e drept, în faza de anul 1822 în care s-a
  • 17. Benone Puşcă Constituţiile României din perspectivă diacronică şi sincronică Drept constituţional şi instituţii politice 39 încercat organizarea puterilor în stat şi chiar separaţia funcţiilor constituţionale realizată într-o formă embrionară. Acest proiect de Constituţie al Moldovei, fără să fi ajuns în faza de promulgare, rămâne în istoria dreptului românesc ca un act constituţional care reflectă preocuparea oamenilor de cultură şi a politicienilor de a pune bazele juridice de organizare, înfăptuire şi realizare a unui ansamblu de norme care să reglementeze aspectele esenţiale ale dezvoltării democratice a Ţărilor Române în contextul european al vremii. Prin Regulamentele organice din Moldova şi Ţara Românească s-au creat instituţii tipice de natură constituţională cum sunt de exemplu Parlamentele unicamerale denumite Obicinuite Obşteşti Adunări, în care însă nu aveau acces decât persoanele din clasele privilegiate şi care aveau atribuţii de legiferare. Potrivit Regulamentelor se stabileşte că domnii Moldovei şi Ţării Româneşti „se vor alege de către boierii întruniţi în Adunarea Obştească Extraordinară care se va aduna în oraşul de căpetenie al Principatului”, domnul urmând a se alege pe toată viaţa lui (art. 26 din Regulamentul Ţării Româneşti şi art. 27 din Regulamentul Moldovei). Domnul, potrivit ambelor regulamente, era deţinătorul puterii executive cu atribuţii de şef de stat. El guverna în baza vechilor pravile şi a obiceiurilor dacă acestea nu contraveneau normelor stabilite în Regulamentele Organice, numea şi revoca membrii „consiliului administrativ” compus din ministrul de interne, ministrul de finanţe şi marele Postelnic. Împreună cu Obicinuita Obştească Adunare, Domnul exercita şi puterea legislativă, Regulamentele Organice stabilind că legile puteau fi adoptate numai în baza acordului comun al acestora. Iniţiativa legislativă putea porni de la miniştri sau de la Domnitor. Adunarea lua decizii cu majoritate absolută dar Domnul avea un drept de veto, putând să trimită legile înapoi Adunării cu amendamentele sale care dacă nu erau acceptate făceau inoperantă decizia Adunării, Domnul având întotdeauna ultimul cuvânt. Sarcina de lucru 4 Explică într-un paragraf de 10-15 rânduri specificitatea legislaţiei din Principate înainte de Unirea din 1859.
  • 18. Benone Puşcă Constituţiile României din perspectivă diacronică şi sincronică Drept constituţional şi instituţii politice 40 Actul Unirii celor două Principate, Moldova şi Ţara Românească de la 24 ianuarie 1859 sub domnia unică a lui Alexandru I. Cuza a creat premisele unei şi mai rapide şi profunde transformări în cadrul societăţii româneşti, înlocuirea anacronicelor relaţii feudale cu cele capitaliste, în special prin intermediul reformelor iniţiate de către Domnitor cu ajutorul primului său ministru, M. Kogălniceanu, precum reforma agrară, reforme politico-administrative şi culturale şi alte măsuri însemnate care au contribuit la dezvoltarea economico- socială a ţării. Pe lângă aceste reforme în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza au fost adoptate o serie de acte normative de o foarte mare importanţă cum este Codul civil de la 1865, în vigoare în cea mai mare parte şi în zilele noastre, precum şi Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris, act constituţional de care ne vom ocupa în continuare. Problemele organizării statale şi guvernării celor două Ţări Române care, de altfel, au creat premisele formării statului Român unitar, au fost reglementate prin două documente deosebit de importante. Tratatul de la Paris din 18/30 martie 1856 încheiat de cele şapte mari puteri ale Europei prin care Principatele Române erau puse sub protecţia statelor semnatare, dar rămâneau în continuare sub suzeranitatea Porţii Otomane, stabilea că nici una din aceste puteri nu avea dreptul de a se amesteca în treburile interne ale Principatelor. Prevederi mai amănunţite privind organizarea şi atribuţiile organelor de stat s-au adus prin Convenţia de la Paris din 7/19 august 1858 potrivit căreia în fiecare Principat puterile publice se realizau de către un Domnitor şi o Adunare Electivă, iar pentru problemele de interes comun celor două Principate se înfiinţa o Comisie Centrală cu sediul la Focşani. Convenţia pentru organizarea definitivă a Principatelor Române, semnată la Paris la 7/19 august 1858, prevedea în art. 1 că: „Principatele Moldovei şi Valahiei constituite de acum sub denumirea de Principatele Unite Moldavia şi Valahia, rămân puse sub suzeranitatea M.S. Sultanului”. După înfăptuirea Unirii principatelor, s-a constatat că sistemul de administraţie impus de Convenţia de la Paris creează probleme deosebit de mari pentru conducerea ţării, introducerea reformelor şi pentru stabilitatea guvernamentală, toate acestea datorate în special prevederilor electorale cuprinse în Anexa la Convenţie, care dădea drept de vot unui număr foarte mic de cetăţeni în funcţie de avere. În scopul îmbunătăţirii şi adaptării legislaţiei la condiţiile concrete economice şi sociale ale statului, deja numit în interior România, Alexandru Ioan Cuza a trecut la întocmirea unui proiect de constituţie care la 17 septembrie 1863 a fost înaintat guvernului francez după ce în prealabil fusese prezentat reprezentanţilor puterilor garante la Constantinopol. Proiectul de constituţie cuprindea 58 de articole în 6 titluri, iar în altă variantă 67 articole, redactat în parte după Constituţia Franceză din 1852. Proiectul de constituţie nu a fost însă agreat de puterile garante care au tergiversat întrunirea Conferinţei care ar fi putut să se pronunţe asupra sa.
  • 19. Benone Puşcă Drept constituţional şi instituţii politice Statutul dezvoltător al Conven În primăvara anului 1864, o disput de o parte, şi puterea legislativ provocat o criză politic Guvernul condus de Mihail Ko însă de împotrivirea Adun a dat vot de blam guvernului. În asemenea situa demisioneze sau să de noi alegeri pe baza aceleia nu a demisionat şi nici Adunarea nu a fost dizolvat constituţională, deoarece colaborarea dintre puterea executiv legislativă a fost blocat Sub pretextul sărbă lucrările Adunării Generale pân Adunării, aceasta a fost îns domnitorul a supus aprob 7/19 august 1958, pe care istoria l Cuza”. Statutul nu a intrat îns plebiscit, deoarece el trebuia s elaboraseră Conven convingă puterile garante, care, cu unele rezerve, Protocolul Conferin Statutul lui Cuza era o dezvoltare a Conven modificări importante acestei Conven străine. Odată cu Statutul au fost supuse plebiscitului o nou legea rurală, toate aprobate de c (Muraru, 2008, p. 84). Trebuie să reţinem c fapt prima Constitu relaţii sociale fundamentale, esen exercitarea puterii. Prin Statut s-au dezvoltat unele prevederi ale Conven totodată s-au făcut crearea unui cadru constitu Prin Statutul dezvolt puterea executivă cap exercită în colectiv de c Camera Ponderatoare cum s legislativă aparţinând Domnului care preg Consiliului de Stat. Elective şi Senatului, dup avea dreptul de a refuza sanc O deosebire clară între prevederile Statutului dezvolt se referă la reglementarea dreptului pentru puterea executiv principal de către Domnitor, de a legifera pe calea Decretelor perioadele de timp cât Se Reţine deosebirea! Constituţiile României din perspectivă diacronică ii politice tatutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris vara anului 1864, o dispută între puterea executivă, domn ş şi puterea legislativă, Adunarea Generală, pe de alt ă politică. Guvernul condus de Mihail Kogălniceanu a propus o lege agrară care s de împotrivirea Adunării Generale. La 10 aprilie 1864, Adunarea General a dat vot de blam guvernului. În asemenea situaţie guvernul trebuia s demisioneze sau să propună domnitorului dizolvarea Adunării ş de noi alegeri pe baza aceleiaşi legi electorale. Guvernul, susţinut de domnitor, nu a demisionat şi nici Adunarea nu a fost dizolvată, ceea ce a declan ă, deoarece colaborarea dintre puterea executivă a fost blocată. ărbătoririi Paştelui, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a amânat ării Generale până la 2 mai 1864. La redeschiderea lucr rii, aceasta a fost însă dizolvată prin Decretul nr. 517. Prin acela domnitorul a supus aprobării poporului Statutul dezvoltător al Conven 7/19 august 1958, pe care istoria l-a consacrat sub denumirea de Statutul nu a intrat însă automat în vigoare odată cu aprobarea lui prin plebiscit, deoarece el trebuia să fie aprobat şi de puterile garante care Convenţia din 7/19 august 1858. Alexandru Ioan Cuza a reu rile garante, care, cu unele rezerve, şi-au dat acordul prin Protocolul Conferinţei de la Paris din 16/28 iunie 1864. Statutul lui Cuza era o dezvoltare a Convenţiei de la Paris din 1858 ri importante acestei Convenţii care era un act impus de c cu Statutul au fost supuse plebiscitului o nouă lege electoral , toate aprobate de către electorat cu majoritate indiscutabil (Muraru, 2008, p. 84). ţinem că „Statutul lui Cuza” şi Legea electorală au constituit de fapt prima Constituţie a României, deoarece cuprind reglementă ii sociale fundamentale, esenţiale pentru instaurarea, men exercitarea puterii. au dezvoltat unele prevederi ale Convenţiei de ăcut şi schimbări importante ale acesteia, conducând astfel la crearea unui cadru constituţional al dezvoltării Principatelor Române. Prin Statutul dezvoltător, deşi se menţine principiul separaţiei puterilor în stat, ecutivă capătă o mai mare arie de atribuţii. Puterea legislativ în colectiv de către cele două camere, respectiv Adunarea Electiv Camera Ponderatoare cum s-a numit iniţial, iar mai apoi Senat, ini ţinând Domnului care pregătea proiectele legilor cu ajutorul Consiliului de Stat. Proiectele de legi erau supuse dezbaterilor Adun i Senatului, după aprobare se supuneau sancţiunii Domnului care avea dreptul de a refuza sancţionarea. O deosebire clară între prevederile Statutului dezvoltător şi cele ale Conven la reglementarea dreptului pentru puterea executivă, realizat ătre Domnitor, de a legifera pe calea Decretelor perioadele de timp cât Senatul şi Adunarea Electivă nu se aflau în sesiune de diacronică şi sincronică 41 , domn şi guvern, pe , pe de altă parte, a lniceanu a propus o lege agrară care s-a lovit rii Generale. La 10 aprilie 1864, Adunarea Generală ie guvernul trebuia să i şi organizarea ţinut de domnitor, , ceea ce a declanşat criza , deoarece colaborarea dintre puterea executivă şi puterea telui, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a amânat La redeschiderea lucrărilor prin Decretul nr. 517. Prin acelaşi decret, tor al Convenţiei din a consacrat sub denumirea de „Statutul lui cu aprobarea lui prin i de puterile garante care Alexandru Ioan Cuza a reuşit să au dat acordul prin iei de la Paris din 1858 şi aducea us de către puterile lege electorală şi tre electorat cu majoritate indiscutabilă ă au constituit de ie a României, deoarece cuprind reglementări ale unor iale pentru instaurarea, menţinerea şi iei de la Paris dar ri importante ale acesteia, conducând astfel la rii Principatelor Române. iei puterilor în stat, Puterea legislativă se respectiv Adunarea Electivă şi ial, iar mai apoi Senat, iniţiativa tea proiectele legilor cu ajutorul Proiectele de legi erau supuse dezbaterilor Adunării iunii Domnului care i cele ale Convenţiei la reglementarea dreptului pentru puterea executivă, realizată în tre Domnitor, de a legifera pe calea Decretelor - Legi în nu se aflau în sesiune de
  • 20. Benone Puşcă Constituţiile României din perspectivă diacronică şi sincronică Drept constituţional şi instituţii politice 42 lucru, urmând ca la reluarea activităţii acestora, actele normative astfel emise să fie supuse ratificării. În ce priveşte Adunarea Electivă, ea era formată din deputaţi aleşi în baza noii legi electorale care a fost aprobată prin plebiscit odată cu Statutul dezvoltător, preşedintele adunării fiind numit anual de către Domn dintre deputaţii aleşi, iar vicepreşedinţii şi chestorii erau aleşi de Adunare. Durata unei legislaturi era de 7 ani, Domnul fiind acela care convoca Adunarea şi tot el putea să-i prelungească sesiunile, ori să convoace Adunarea în sesiuni extraordinare. Rolul Senatului a crescut considerabil în raport cu Adunarea Electivă, în principal, prin faptul că dacă un proiect de lege era votat în Senat fără a suferi modificări era automat supus sancţionării de către Domnitor, dacă însă proiectul era amendat de Senat el era restituit Adunării Elective. În fine, cu privire la Statutul lui Cuza în literatura de specialitate există opinii diferite în a aprecia dacă acesta a fost sau nu o constituţie în sensul ştiinţific al dreptului sau numai un act cu caracter constituţional. O primă teorie este aceea potrivit căreia Statutul dezvoltător împreună cu Legea electorală reprezintă o constituţie, pe considerentul că împreună stabilesc norme care reglementează raporturile fundamentale referitoare la organizarea statală, separaţia puterilor în stat precum şi unele drepturi politice. Autorii care au aderat la această părere îşi continuă argumentarea cu faptul că ulterior adoptării acestor acte normative, care, de bună seamă, au fost deosebit de importante, au fost emise în baza lor şi alte acte normative de esenţă constituţională care le-au întărit caracterul de constituţie. Unul din punctele de reazem fiind acela că în art. 17 al Statutului se foloseşte cuvântul constituţie atunci când se face referire la obligaţia funcţionarilor publici de a depune jurământul. Punctul de vedere al altor autori diferă esenţial de al celor dintâi în sensul că Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris nu poate fi tratat ca o constituţie „ci numai ca un act cu caracter constituţional” deoarece nu are în cuprinsul său întreg ansamblul de reguli şi principii esenţiale care să-i confere caracteristicile unei constituţii în sens ştiinţific. Părerea noastră este că cele două acte normative luate (fie şi) separat reglementează aşa cum am mai arătat relaţii sociale fundamentale, esenţiale pentru instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii, deci se poate reţine că „Statutul lui Cuza” şi Legea electorală au constituit de fapt prima Constituţie a României. În argumentarea acestui punct de vedere putem menţiona că prima constituţie din lume, Constituţia Statelor Unite ale Americii din 1787 nu conţinea în textul iniţial dispoziţii cu privire la drepturile şi libertăţilor cetăţeneşti. Aceste dispoziţii au fost introduse începând cu cele zece amendamente aduse constituţiei în 1791. Mai mult, Constituţia franceză adoptată în 1958, cât priveşte drepturile cetăţenilor, face trimitere la Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului adoptată în 1789, confirmate şi completate prin preambulul Constituţiei din 1945 şi Declaraţia Universală a drepturilor omului din 1948.
  • 21. Benone Puşcă Drept constituţional şi instituţii politice Selectează din curs 5 argumente pentru care Statutul lui Cuza este în mod evident prima Constitu Constituţia României din 29 iunie 1866 În urma loviturii de stat din 11/23 februarie 1866, Cuza a fost obligat s şi să plece în exil domnească care a reluat vechea dolean tron un prinţ străin dintr Decretul nr. 569 din 30 martie 1866, locotenen principele Carol-Ludovic de Hohenzollern adeziunea printr-un plebiscit La 8 mai 1866, prin jurământul în faţa Parlamentului. La mai puţin de dou Adunarea Constituant inspirată din Constitu Europa, adaptată la realit Domnitorul Carol I la 30 iunie 1866 publicării ei în Monitorul oficial Constituţia cuprindea 133 articole grupate în 8 titlu României; II. Despre drepturile românilor Despre finanţe; V. Despre revizuirea constitu În constituţie se proclam ale revoluţiei de la 1789 din Fran drepturile fundamentale ale cet guvernământ, respectiv, separa unicitatea şi indivizibilitatea statului etc.” consacră că „Principatele Unite Române constituie un singur stat indivizibil sub denumirea de România” Unele principii deş aplicare practică deplin deşi se consacră principiul egalit electorale cuprinse î la 28 iulie 1866, înc organizării alegerilor de deputa după origine socială Din colegiul I făceau parte cei care aveau un venit de peste 300 galbeni; din colegiul al II-lea fă Constituţiile României din perspectivă diacronică ii politice Sarcina de lucru 5 ă din curs 5 argumente pentru care Statutul lui Cuza este în mod evident prima Constituţie a României. ia României din 29 iunie 1866 În urma loviturii de stat din 11/23 februarie 1866, Cuza a fost obligat s în exil. După abdicarea lui Cuza, s-a constituit o locotenen care a reluat vechea doleanţă a Adunărilor Ad-Hoc de a aduce pe străin dintr-o dinastie domnitoare din Europa apusean Decretul nr. 569 din 30 martie 1866, locotenenţa domnească l Ludovic de Hohenzollern şi a chemat naţiunea să un plebiscit. La 8 mai 1866, prinţul Carol a sosit în ţară şi la 10/12 mai 1866 a de ţa Parlamentului. in de două luni de la depunerea jurământului noului domn, Adunarea Constituantă a votat şi adoptat o nouă constituţie la 29 iunie 1866, din Constituţia belgiană din 1831, una din cele mai liberale d ă la realităţile vieţii româneşti. Constituţia a fost promulgat Domnitorul Carol I la 30 iunie 1866 şi a intrat în vigoare la 1 iulie 1866, data rii ei în Monitorul oficial. ia cuprindea 133 articole grupate în 8 titluri astfel: I. Despre teritoriul Despre drepturile românilor; III. Despre puterile statului ; V. Despre puterea armată; VI. Dispoziţii generale Despre revizuirea constituţiei ; VIII. Dispoziţii tranzitorii şi supliment ie se proclamă o serie de principii inspirate de actele constitu iei de la 1789 din Franţa, principii referitoare la „libert drepturile fundamentale ale cetăţeanului, la suveranitatea na espectiv, separaţia puterilor, responsabilitatea ministerial i indivizibilitatea statului etc.”. Chiar în primul articol Constitu „Principatele Unite Române constituie un singur stat indivizibil sub denumirea de România”. principii deşi cuprinse în textul constituţiei de la 1866 nu ş ă deplină, rămânând într-o fază declarativă. Aşa de exemplu, ă principiul egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii, normele electorale cuprinse în titlul III şi dezvoltate pe larg în legea electoral la 28 iulie 1866, încălcau acest principiu în mod vădit, prin faptul c rii alegerilor de deputaţi, corpul electoral era împărţit în patru colegii origine socială şi avere (Puşcă, 2007, p. 181). ăceau parte cei care aveau un venit de peste 300 galbeni; din lea făceau parte proprietarii rurali cu venit între 100 diacronică şi sincronică 43 din curs 5 argumente pentru care Statutul lui Cuza este în În urma loviturii de stat din 11/23 februarie 1866, Cuza a fost obligat să abdice a constituit o locotenenţă Hoc de a aduce pe o dinastie domnitoare din Europa apuseană. Prin ă l-a propus pe iunea să-şi exprime i la 10/12 mai 1866 a depus mântului noului domn, ie la 29 iunie 1866, din 1831, una din cele mai liberale din ia a fost promulgată de i a intrat în vigoare la 1 iulie 1866, data Despre teritoriul Despre puterile statului; IV. ii generale; VII. i suplimentare. o serie de principii inspirate de actele constituţionale „libertăţile şi eanului, la suveranitatea naţională, la ia puterilor, responsabilitatea ministerială, . Chiar în primul articol Constituţia „Principatele Unite Române constituie un singur stat indivizibil iei de la 1866 nu şi-au găsit o şa de exemplu, ţa legii, normele i dezvoltate pe larg în legea electorală adoptată dit, prin faptul că în vederea ţit în patru colegii, ceau parte cei care aveau un venit de peste 300 galbeni; din ceau parte proprietarii rurali cu venit între 100-300 galbeni;
  • 22. Benone Puşcă Constituţiile României din perspectivă diacronică şi sincronică Drept constituţional şi instituţii politice 44 din colegiul al III-lea făceau parte comercianţii şi industriaşii, ofiţerii în retragere, profesorii şi pensionarii; din colegiul IV care era cel mai numeros, făceau parte toţi cei care nu puteau dovedi veniturile care aveau dar „plăteau o dare oricât de mică”; aceştia, pătura săracă a ţării, participau în mod indirect la alegerea deputaţilor în sensul că 50 de alegători desemnau un delegat, iar toţi delegaţii dintr-un judeţ, adunaţi la oraşul reşedinţă de judeţ alegeau câte un deputat al colegiului IV. Pentru alegerea senatorilor, electoratul din fiecare judeţ al ţării era organizat în numai două colegii: colegiul I compus din proprietarii de fonduri funciare cu un venit anual de cel puţin 300 galbeni şi colegiul al II-lea format din proprietarii de imobile din judeţ cu un venit mai mic de 300 galbeni. Deputaţii erau aleşi pe patru ani, iar senatorii pe opt ani, însă jumătate din senatori se reînnoiau la patru ani. În lumina Constituţiei puterile în stat erau organizate pe baza principiului separaţiei în legislativă, executivă şi judecătorească. Puterea legislativă se exercita, potrivit art. 32, în colectiv de către Domnitor şi Reprezentanţa Naţională care se compunea din Senat şi Adunarea Deputaţilor; orice lege trebuia adoptată cu acordul tuturor celor trei ramuri ale puterii legiuitoare. Constituţia recunoştea Domnitorului dreptul de a sancţiona şi promulga legile, precum şi dreptul de a refuza sancţionarea acestora temporar, până când Adunarea existentă sau cea nou aleasă după dizolvarea celei dintâi se va pronunţa. În cazul în care Adunarea nouă păstrează opinia celei vechi, Domnitorul era obligat să sancţioneze şi să promulge legea respectivă. Până la modificarea din martie 1900, dreptul la iniţiativă legislativă aparţinea mai multor instituţii (Guvern, Senat, Adunarea Deputaţilor) inclusiv unui grup de cel puţin şapte deputaţi. Puterea executivă era încredinţată Domnitorului care participa şi la exercitarea puterii legislative. În ce privea Consiliul de Miniştri, acesta în întregul său şi fiecare ministru în parte, nu erau titulari ai puterii executive decât în situaţia de excepţie a morţii Domnitorului până la depunerea jurământului de către succesorul acestuia. Potrivit principiilor monarhice, persoana Domnitorului era inviolabilă, iar miniştrii erau răspunzători. Ei contrasemnau actele emise de Domnitor şi erau deplin responsabili pentru legalitatea şi oportunitatea acestora. Capitolul al II-lea din titlul II al Constituţiei reglementa puterea judecătorească, în condiţiile în care fusese desfiinţat Consiliul de Stat prin legea din 12 iulie 1866, atribuţiile acestuia fiind împărţite altor organe printre care şi celor judecătoreşti. Puterea judecătorească se exercita de curţi şi tribunale. Hotărârile şi sentinţele lor se pronunţau în virtutea legii şi se executau în numele Domnitorului (art. 36). Se poate concluziona că în constituţia de la 1866 era reglementat în principal modul de organizare şi funcţionare a puterii legislative şi a celei executive, rezumându-se cu privire la puterea judecătorească să-i stabilească câteva principii ale independenţei sale. Trebuie menţionate dispoziţiile art. 110 care stabilea că până la adoptarea legii cerute de articolul 102, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are puterea de a caracteriza delictul şi de a determina pedeapsa; deci prin această dispoziţie s-au dat atribuţii legislative organelor judecătoreşti. Administraţia publică locală s-a reglementat enunţiativ
  • 23. Benone Puşcă Constituţiile României din perspectivă diacronică şi sincronică Drept constituţional şi instituţii politice 45 în art. 106 şi 107 ale Constituţiei din 1866, iar mai apoi, prin legile speciale din 1882 şi 1884 s-au pus bazele unui aparat administrativ cu scopul de a realiza activitatea executivă în toate unităţile teritoriale. Aparatul de stat local se compunea din prefecţi, subprefecţi şi primari care se aflau sub conducerea Ministerului de Interne. Prefectul era numit prin decret regal, la propunerea ministrului de interne, subprefectul era numit de ministrul de interne, iar ceilalţi funcţionari locali erau numiţi de prefect. În mecanismul sistemului administraţiei locale, un rol deosebit îi revenea primarului, care potrivit legii din 31 martie 1864 privind organizarea comunelor rurale, se alegea odată cu membrii consiliului comunal. După adoptarea constituţiei de la 1866, prin legea din 5 aprilie 1874 s-a stabilit ca primarul să fie numit de către prefect (art. 81), iar prin legea din 1882 s-a schimbat încă odată modalitatea de desemnare a primarului, în sensul că, acesta se alegea de către consiliul comunal, dar se confirma de către prefect. Sarcina de lucru 6 Explică raţiunile pentru care Constituţia din 1866 a împărţit alegătorii în cele patru colegii. Constituţia României din 29 martie 1923 Unirea tuturor românilor proclamată la Alba Iulia la 1 decembrie 1918, alcătuirea noului stat pe baze cu totul noi, făceau ca vechiul cadru al Constituţiei din 1866 să nu mai corespundă împrejurărilor existente. Pe de altă parte, se cerea ca în legea fundamentală să se introducă toate angajamentele pe care şi le luase statul român prin convenţii internaţionale şi tratate de pace, angajamente care aveau valoarea unor norme constituţionale. De asemenea, era necesar să se procedeze la alcătuirea noilor legi de unificare, dar acest lucru nu se putea realiza atâta vreme cât nu exista o lege fundamentală care să fixeze cadrul general în limitele căruia să fie adoptate noile reglementări ce se impuneau. Prin urmare, transformările care s-au produs în viaţa social- economică şi politică a României au necesitat şi consfinţirea acestora pe plan juridic, realizat prin adoptarea noii Constituţii. S-au alcătuit astfel, încă de la începutul anului 1922, patru proiecte de constituţii dintre care însă a fost promulgat cel întocmit de partidul liberal care a preluat puterea în acel an. Proiectul de constituţie a fost votat de Camera Deputaţilor la 26 martie şi de Senat la 27 martie şi publicat în Monitorul Oficial nr. 282 din 29 martie 1923.
  • 24. Benone Puşcă Constituţiile României din perspectivă diacronică şi sincronică Drept constituţional şi instituţii politice 46 Această constituţie este modificarea şi completarea vechii Constituţii de la 1866. Referitor la constituţia din 1923, unii autori au considerat că metoda de adoptare a ei a fost neconstituţională deoarece s-a încălcat procedura stabilită în Titlul VII, art. 128, în care pentru revizuirea constituţiei se cereau îndeplinite mai multe operaţiuni cum ar fi: precizarea articolelor ce urmează a se revizui sau modifica, dezbaterea în cele două camere a propunerilor, întocmirea unui raport la propunerile acceptate, citirea acestora în fiecare adunare de două ori în intervalul de 15 zile şi altele. Se poate observa cu uşurinţă că din punctul de vedere al condiţiilor de modificare, constituţiile din 1866 şi 1923 au fost constituţii rigide, cuprinzând reguli deosebit de complicate, după a căror îndeplinire se puteau aproba schimbări ale acestora. Constituţia din 1923 a adus modificări constituţiei din 1866, atât structural, în sensul că a îmbogăţit-o cu 10 articole, cât şi din punctul de vedere al conţinutului, prin aceea că s-au adăugat şapte articole noi, 20 articole au fost modificate radical sau înlocuite, altele 25 au fost reformulate sau au primit adăugiri, iar 76 articole au rămas în întregime neschimbate şi preluate integral în noua constituţie. Constituţia din 1923 a fost şi este considerată ca fiind cea mai democratică constituţie, datorită în special drepturilor şi libertăţilor largi recunoscute cetăţenilor, introducerea votului universal şi a altor norme cu caracter de principii constituţionale, care o aşezau alături de cele mai democratice constituţii în vigoare la acea dată. Ca şi Constituţia precedentă, Constituţia din 1923 avea 8 titluri: I. Despre teritoriul României; II. Despre drepturile românilor; III. Despre puterile statului; IV. Despre finanţe; V. Despre puterea armată; VI. Dispoziţii generale; VII. Despre revizuirea constituţiei; VIII. Dispoziţii tranzitorii şi suplimentare. Din conţinutul acestor titluri pot fi extrase principiile care au stat la baza elaborării constituţiei, principii al căror democratism nu mai trebuie dovedit, simpla enumerare a acestora fiind suficientă: declaraţia libertăţilor şi drepturilor românilor, fără deosebire de originea etnică, de limbă sau de religie; egalitatea în societate şi în faţa legii a tuturor românilor, fără deosebire de naştere sau de clasă socială; garantarea proprietăţii de orice natură şi a carenţelor asupra statului; naţionalizarea zăcămintelor miniere; principiul legalităţii; principiul descentralizării administraţiei. O omisiune a Constituţiei din 1923 este aceea că nu se declară în nici un text al său principiul independenţei şi suveranităţii statului Român, ci numai că „Regatul României este un Stat naţional unitar şi indivizibil” (art. 1). Explicaţia ar putea fi dată de faptul că la 1866 când s-a adoptat constituţia, deja studiată, România nu era încă independentă, evenimentul însă s-a realizat în 1877, iar mai târziu prin Tratatul de la Berlin s-a recunoscut pe plan internaţional această independenţă.
  • 25. Benone Puşcă Constituţiile României din perspectivă diacronică şi sincronică Drept constituţional şi instituţii politice 47 Organizarea puterilor în stat nu diferă cu mult de cea statuată în Constituţia din 1866, cu unele modificări ori adăugiri cu privire la atribuţiile Regelui, a vârstei minime a deputaţilor şi senatorilor etc. Potrivit art. 34, „Puterea legislativă se exercită în colectiv de către rege şi Reprezentanţa naţională”. La rândul său Reprezentanţa naţională se compunea din două camere, respectiv Senatul şi Adunarea Deputaţilor. Legile propuse a fi adoptate trebuiau să întrunească sufragiul acestor 3 ramuri ale puterii. Puterea executivă potrivit art. 39 era încredinţată Regelui „care o exercită prin Constituţiune”. Rolul Regelui ca sferă de atribuţiuni a sporit substanţial, el putând să numească miniştri, dar şi să-i revoce din funcţii, sancţiona sau refuza să sancţioneze legile votate în cele două Camere, avea conducerea armatei, exercita dreptul de a încheia cu statele străine convenţii şi tratate referitoare la comerţ, navigaţie şi „altele asemenea” (art. 88). Constituţia, în art. 98 consacră principiul responsabilităţii ministeriale, potrivit căruia miniştrii puteau fi urmăriţi pentru actele lor, la cererea Regelui, sau a celor două Camere. Puterea judecătorească se exercita de către organele ei specifice, hotărârile se pronunţau în baza legii şi se enunţau în numele Regelui. Organul suprem al justiţiei era Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi numai aceasta, în plenul său avea dreptul de a judeca constituţionalitatea legilor şi a declara inaplicabile pe acelea care cuprindeau dispoziţii contrare Constituţiei. O noutate a Constituţiei din 1923 faţă de cea din 1866 a fost înfiinţarea unui Consiliu Legislativ care avea ca atribuţii: de a ajuta în mod consultativ întocmirea şi coordonarea legilor, emanate fie de la puterea executivă, fie din iniţiativă parlamentară şi participa la întocmirea regulamentelor generale în vederea punerii în aplicare a legilor. Consiliul Legislativ trebuia în mod obligatoriu consultat la întocmirea proiectelor de legi, cu excepţia acelora referitoare la creditele bugetare. Avizul Consiliului Legislativ era însă consultativ, deoarece dacă în termenul fixat nu îşi dădea avizul, potrivit art. 76, alineatul 2, adunările puteau trece la dezbaterea şi aprobarea proiectelor de legi respective. Organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ s-a concretizat în baza dispoziţiei constituţionale, printr-o lege specială la 26 februarie 1925 (Puşcă, 2007, p. 190). Deşi se aseamănă mult cu Constituţia din 1866 nu numai în conţinut ci şi prin modul de formulare a textelor, Constituţia din 1923 este mai democratică. Astfel, Constituţia din 1923 acordă drepturi şi libertăţi mai largi, înlocuieşte sistemul electoral cenzitar cu un sistem electoral democratic, drepturi civile femeilor stabilite pe baza deplinei egalităţi a celor două sexe, drepturi egale fără deosebire de credinţe religioase, de origine etnică şi de limbă etc. Caracterul democratic al Constituţiei din 1923 a determinat, de altfel, repunerea sa în vigoare după 23 august 1944.
  • 26. Benone Puşcă Drept constituţional şi instituţii politice Enumeră şi descrie cinci elemente de noutate aduse de Constitu din 1923. Constituţia României din 28 februarie 1938 Luptele dintre numeroasele partide politice pentru cucerirea puterii, pe de o parte, modul cum partidele ajunse la putere au în misiunea, pe de alt putea îndrepta cu mijloacele con În acest context, în cursul anului 1938, Regele Carol al II dictatură personală al aceluiaşi an. Proiectul de Constitu februarie 1938 plebiscitului popular. A din 24 februarie 1938, nu a putut reprezenta aprobarea na organizat în mod nedemocratic, sub stare de asediu, cu vot deschis, or listă separată pentru opozan populară era viciată faptului că iau la cuno din textul art. 100 al Constitu care nu permiteau manifestarea voin secretului votului (se f contra), Constituţia Oficial în 28 februarie 1938. Această Constituţie care se compunea din 8 titluri cu numai 100 de articole, poate fi caracterizat până la acea dată, datorit votul universal, restrângerea drepturilor În art. 29 se păstreaz dar, care nu le poate era proclamat ca fiind politice şi deci singurul organ prin care na efect al delegaţiunii. Puterea legislativă compus din două camere. revizuirii Constituţ condiţia de validare a Constituţiile României din perspectivă diacronică ii politice Sarcina de lucru 7 şi descrie cinci elemente de noutate aduse de Constitu ia României din 28 februarie 1938 dintre numeroasele partide politice pentru cucerirea puterii, pe de o parte, modul cum partidele ajunse la putere au înţeles să-şi îndeplineasc misiunea, pe de altă parte, au determinat o stare de spirit în ţară putea îndrepta cu mijloacele constituţionale existente. În acest context, în cursul anului 1938, Regele Carol al II-lea a instaurat o personală, consacrată pe plan juridic prin Constituţia din 28 februarie Proiectul de Constituţie, redactat de către Istrate Micescu a fost supus la 24 februarie 1938 plebiscitului popular. Aşa-zisa consultare populară din 24 februarie 1938, nu a putut reprezenta aprobarea naţiunii, pentru c organizat în mod nedemocratic, sub stare de asediu, cu vot deschis, or pentru opozanţi, care se expuneau la repercusiuni ş era viciată. Alegătorii au fost solicitaţi să se pronunţe numai asupra iau la cunoştinţă şi că sunt de acord cu proiectul, aşa cum rezult tul art. 100 al Constituţiei. După plebiscit, desfăşurat în condi care nu permiteau manifestarea voinţei efective a alegătorilor şi fă secretului votului (se făcea pe liste separate, după cum se vota pentru sau contra), Constituţia a fost promulgată la 27 februarie şi publicată în Monitorul Oficial în 28 februarie 1938. Constituţie care se compunea din 8 titluri cu numai 100 de articole, poate fi caracterizată ca fiind cea mai nedemocratică Constituţie din România, acea dată, datorită mai multor considerente, cum ar fi: renun votul universal, restrângerea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti şi altele. ăstrează formula declarativă că toate puterile emană de la na dar, care nu le poate exercita decât prin ”delegaţiune”. Regele, potrivit art. 30, era proclamat ca fiind „capul statului”, calitate în care el exercita toate puterile i deci singurul organ prin care naţiunea îşi exercita puterile sale ca ţiunii. Puterea legislativă aparţinea Regelui care o exercita împreună cu parlamentul compus din două camere. Regele avea iniţiativă legislativă, avea ini revizuirii Constituţiei, sancţiona şi promulga legile, sancţiunea regal ia de validare a legii. Totodată, regele putea emite decrete cu putere de diacronică şi sincronică 48 i descrie cinci elemente de noutate aduse de Constituţia dintre numeroasele partide politice pentru cucerirea puterii, pe de o şi îndeplinească parte, au determinat o stare de spirit în ţară care nu se lea a instaurat o ia din 28 februarie escu a fost supus la 24 zisa consultare populară, plebiscitul iunii, pentru că a fost organizat în mod nedemocratic, sub stare de asediu, cu vot deschis, oral şi cu i, care se expuneau la repercusiuni şi deci voinţa ţe numai asupra sunt de acord cu proiectul, aşa cum rezultă urat în condiţii speciale şi fără asigurarea cum se vota pentru sau i publicată în Monitorul ie care se compunea din 8 titluri cu numai 100 de articole, ţie din România, mai multor considerente, cum ar fi: renunţarea la şti şi altele. toate puterile emană de la naţiune, Regele, potrivit art. 30, , calitate în care el exercita toate puterile i exercita puterile sale ca ă cu parlamentul ă, avea iniţiativa iunea regală fiind , regele putea emite decrete cu putere de
  • 27. Benone Puşcă Constituţiile României din perspectivă diacronică şi sincronică Drept constituţional şi instituţii politice 49 lege în orice domeniu, în timpul cât adunările erau dizolvate sau nu erau în sesiune, putea dizolva adunările, putea declara războiul şi încheia pacea. Senatul cuprindea senatori numiţi de rege, din senatori de drept (moştenitorul tronului de la 18 ani, patriarhul, şefii celorlalte confesiuni recunoscute) precum şi din senatori aleşi. Camera deputaţilor se compunea din deputaţi aleşi prin scrutin uninominal. Cum am mai arătat, votul universal a fost înlăturat şi înlocuit cu dreptul de a vota acordat numai cetăţenilor care trebuiau să îndeplinească următoarele condiţii: să aibă vârsta de 30 de ani împliniţi şi să facă parte din una din ramurile de activitate prevăzute de art. 61 (agricultura şi munca manuală; comerţul şi industria; ocupaţii intelectuale). În ce priveşte validarea alegerilor şi verificarea titlurilor membrilor celor două camere, acestea nu se mai făceau de însăşi aceste adunări ci de către Înalta Curte de Casaţie conform art. 50, fapt care denotă încă o dată marginalizarea instituţiei parlamentare în raport cu puterile asumate de rege. În virtutea art. 32 din Constituţie, regele era singurul deţinător al puterii executive pe care o exercita personal şi prin intermediul guvernului său. Miniştrii erau numiţi de către rege şi erau răspunzători numai faţă de el din punct de vedere politic. Miniştrii răspundeau, de asemenea, pentru actele emise de rege şi pe care fiecare, în domeniul său de activitate, le contrasemna pe considerentul că regele era declarat inviolabil. Tot regele în sistemul Constituţiei de la 1938 era în mod real şi deţinătorul puterii judecătoreşti, deoarece judecătorii erau numiţi de el, iar hotărârile se executau în numele său. În ce priveşte principiul separaţiei puterilor în stat, deşi declarativ erau menţionate cele trei puteri, se poate vorbi de o adevărată „confuziune” a acestora, în persoana regelui care era titularul tuturora în calitate de „cap al statului”. Constituţia de la 1938 a avut o perioadă de existenţă foarte scurtă, până la 5 septembrie 1940, când a fost suspendată, trecându-se la guvernarea ţării printr-o serie de decrete sau acte cu caracter constituţional. Suspendarea Constituţiei din 1938 Nota ultimativă din 26 iunie 1940, prin care guvernul sovietic cerea României „să înapoieze cu orice preţ Uniunii Sovietice Basarabia” şi „să transmită Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei cu hotarele sale potrivit hărţii alăturate”, a produs un dezastru naţional. Întrucât agresiunea Uniunii Sovietice provocase reacţia în lanţ a vecinilor revizionişti ai României, Ungaria şi Bulgaria care aveau pretenţii teritoriale asupra ţării noastre, pentru a evita un posibil război pe două fronturi, s-au iniţiat tratative la Craiova cu Bulgaria, spre a asigura astfel frontiera de sud a ţării, cedându-i Cadrilaterul, care fusese încorporat României prin pacea de la Bucureşti din 28 iulie 1913. La tratativele de la Turnu Severin cu Ungaria s-a propus un schimb de populaţii pentru soluţionarea diferendului. Eşecul tratativelor a provocat intervenţia Germaniei şi Italiei, care, prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940, au obligat România să cedeze Ungariei partea de nord a Transilvaniei. Reţine!
  • 28. Benone Puşcă Constituţiile României din perspectivă diacronică şi sincronică Drept constituţional şi instituţii politice 50 Fiind convins că dezastrul ţării se datorează în principal politicii personale iresponsabile a lui Carol al II-lea, Iuliu Maniu, preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc, se întâlneşte la 1 septembrie 1940 la Ploieşti cu generalul Ion Antonescu care evadase, cu ajutorul prinţesei Alice Sturza de la mânăstirea Bistriţa, unde fusese internat din ordinul lui Carol al II-lea. Cei doi, Iuliu Maniu şi Ion Antonescu, au stabilit ca peste patru zile să se prezinte împreună la rege şi să-i ceară abdicarea, după care să formeze un guvern de uniune naţională, compus din membri ai Partidului Naţional Ţărănesc şi ai Partidului Naţional Liberal, cu generalul Ion Antonescu la ministerele de interne şi de război. Tulburările provocate de mişcarea legionară şi presiunile Legaţiei germane, care avertizează că de instabilitatea politică din ţară se pot folosi anumite state vecine, avertisment ce implica şi o ameninţare, determină o turnură neprevăzută a evenimentelor. Regele Carol al II-lea, cuprins de panică, îl convoacă pe generalul Ion Antonescu la Palat la 4 septembrie 1940 şi-i încredinţează mandatul de formare a unui nou guvern prin Decretul-lege nr. 3051 din 4 septembrie 1940. A doua zi, prin Decretul-lege nr. 3052 din 5 septembrie 1940, Regele suspendă propria sa Constituţie din 27 februarie 1938 şi dizolvă Corpurile legiuitoare. În aceeaşi zi, prin Decretul-lege nr. 3053 investeşte pe Preşedintele Consiliului de Miniştri, generalul Ion Antonescu, cu depline puteri în conducerea statului. Tot prin acest decret se reduc în mod substanţial prerogativele regale. Astfel, regele exercită doar următoarele prerogative: a) este capul oştirii; b) are dreptul de a bate monedă; c) conferă decoraţiunile române; d) are dreptul de graţiere, amnistie şi reduceri de pedepse; e) primeşte şi acreditează ambasadorii şi miniştrii plenipotenţiari; f) încheie tratate; g) modificarea legilor organice, numirea miniştrilor şi subsecretarilor de stat, se va face prin decrete-regale contrasemnate de Preşedintele Consiliului de Miniştri. Generalul Ion Antonescu continuă, în aceeaşi zi, consultările, în vederea alcătuirii noului guvern, cu şefii celor două partide tradiţionale, pe de o parte, şi cu şefii mişcării legionare, pe de altă parte. Toţi cereau abdicarea lui Carol al II-lea. În urma cererii celor trei formaţiuni politice, generalul Ion Antonescu îl somează printr-o scrisoare pe Carol al II-lea să abdice, iar acesta cedează şi semnează actul de abdicare la 6 septembrie 1940. Prin Decretul nr. 3064 din 6 septembrie 1940, generalul Ion Antonescu constată succesiunea la Tronul României a Marelui Voievod de Alba-Iulia, fiul lui Carol al II-lea care devine pentru a doua oară rege al României, sub numele de Mihai I, acelaşi pe care îl purtase şi între anii 1927-1930. Suspendarea Constituţiei din 1938, ca şi toate actele de natură fundamentală care au urmat de la acea dată au dobândit o consacrare fundamentală prin faptul că ele au fost supuse ratificării plebiscitare din 2 martie 1941. Despre perioada 1940-1944, în care România a fost angrenată din plin în desfăşurarea celui de al II-lea război mondial, mai întâi alături de puterile Aliate, se poate concluziona că nu a funcţionat un sistem constituţional, organele legislative au fost dizolvate, s-a abandonat principiul separaţiei puterilor aşa cum, de regulă, se realizează guvernarea în regimurile dictatoriale, însă nu trebuie trecute cu vederea condiţiile istorice cu care se confrunta la acea dată ţara noastră.