2. În context educațional timpul este o resursă foarte
importantă!
Managementul timpului poate fi descris ca acțiunea de control a
evenimentelor.
O bună gestionare a timpului conferă desfășurarea eficientă a
activităților în clasa de elevi.
Pentru a asigura un bun control asupra timpului de care dispunem
în fiecare oră de curs, trebuie să conștientizăm și să respectăm
următoarele:
timpul este limitat, ireversibil, irevocabil, netransmisibil;
timpul nu se poate economisi;
timpul se poate consuma într-un mod eficient.
Timpul educațional
3. În context educațional avem mai multe tipuri de timp.
După C., Cucoș avem:
microtimp educațional (unități mici de timp);
macrotimp educațional (unități mari de timp);
timpul elevului (propria educație a elevului);
timpul profesorului (educația elevului).
După Wong H., K. și Wong R.,T:
timpul general alocat (prin programă, structura anilor școlari;
acesta corespunde macrotimpului);
timpul instrucțional (timpul dedicat intruirii elevilor;
suprapus microtimpului);
timpul de rezolvare a sarcinilor (timpul alocat de elevi
îndeplinirii sarcinilor educaționale în școală dar și în afară);
timpul dedicat evaluării sumative, finale (timpul în care elevii
redau însușirea cunoștințelor și a deprinderilor).
Tipuri de timp educațional
4. Timpul general și timpul instrucțional, se referă la timpul
profesorului.
Timpul dedicat evaluării sumative, finale și timpul de rezolvare
a sarcinilor sunt specifice elevilor.
Macrotimpul sau timpul profesorului se supune unor
condiționări externe considerabile datorate normativității
documentelor școlare pentru care se poate aplica un
management al perioadelor lungi de timp.
Nu este ușor să menținem un bun control asupra timpului, însă
pentru a reuși să-l dozăm în mod corespunzător unei ore de
curs, trebuie să înțelegem că avem anumite probleme în
optimizarea timpului.
Tipuri de timp educațional
5. 1. Timpul este prin excelență o resursă limitată - orice
activitate este consumatoare de timp.
2. Timpul este o resursă cu o dinamică unidirecțională - se
consumă ireversibil și într-un singur sens.
3. Timpul este o resursă cu polivalență maximă - folosirea
timpului pentru o activitate înseamnă lipsirea de resurse
temporale a tuturor celorlalte activități.
Caracteristicile resurselor temporale
6. 4.Timpul este o resursă care se autoconsumă: este folosit
rațional și eficient, ori este irosit definitiv.
5. Timpul este o resursă cu potențial variabil: cosmic, biologic
și social.
6. Timpul costă pentru că:
este o resursă cu limitare absolută;
se consumă continuu;
cererea de timp este, în condiții normale, mult mai
mare decât ,,oferta de timp”;
,,prețul” lui se formează în condiții de ,,monopol”,
neexistând nici o ofertă alternativă – nevoia de timp este
ireductibilă și nelimitată.
Caracteristicile resurselor temporale
7. Caracterul limitat al timpului duce la o constrângere severă care obligă
profesorul să opereze cu prioritate și să se încadreze în limitele date ale
timpului de care dispune.
Calitatea analizei și administrării resurselor de timp se află cu
certitudine la originea celor mai multe dintre fenomenele de
succes/insucces școlar, de eficiență/ineficiență a procesului de
învațământ.
Valorificarea judicioasă a timpului educațional presupune respectarea
unui set de regului aplicabile la nivelul mai multor variabile :
repartizarea duratei fiecărei discipline în funcție de obiectivele
pedagogice adoptate la nivelul programelor școlare;
divizarea materiei în secvențe raportabile la unități de timp;
alternarea tipurilor de activitate (formale-nonformale) și alternarea
activităților ce au alte obiective diferite (intelectuale, moral-estetice etc);
valorificarea la maxim a tuturor resurselor educaționale existente la
nivelul școlii.
8. Unitățile de timp sunt larg utilizate în educație pentru măsurarea sau
evaluarea fenomenelor pedagogice și psihologice, în planificarea și
organizarea procesului de învățământ.
De exemplu testele, probele de cunoștințe, examenele și concursurile
sunt nu numai probe de performanță, dar și probe ,,contracronometru”,
ce se desfășoară într-un timp dat.
De asemenea, planurile de învățământ, norma didactică a profesorilor,
programul școlar, structura etapelor de predare, învățare, evaluare etc
sunt raportate la unități de timp: ore, săptămâni, semestre, ani școlari.
9. Timpul instituţionalizat de învăţare este acea parte a timpului total
disponibil al elevului, care este alocată învăţării şcolare, reglementată şi
programată instituţional, în baza unor documente oficiale privind durata,
structura şi conţinutul activităţilor de învăţare aferente programului de
studii pe care elevul îl parcurge.
Învățarea se realizează prin modalități variate:
prin participarea la lecții sau cursuri, în atelierul școlar;
în laboratoare sau pe terenul de sport;
prin studiu individual acasă sau la bibliotecă;
prin “joaca” la calculator etc.
Pe lângă activitățile explicite de învățare, elevul învață și prin alte activități
(în afara școlii), care nu urmăresc scopuri explicite de învățare, de exemplu
prin muncă, prin divertisment, prin joc.
Sub un alt aspect, unele activități de învățare sunt obligatorii, impuse și
programate, în timp ce altele sunt opționale sau ocazionale.
Timpul instituționalizat de învățare
10. Pentru a fi utilă în distribuirea rațională a resurselor temporale, analiza
timpului de învățare trebuie să permită delimitarea mai precisă a
diferitelor modalități ale învățării, a timpului alocat sau alocabil
fiecăreia, și a poziției pe care fiecare o ocupă în cronologia activităților
cotidiene, trimestriale desfășurate de elev.
Timpul global de învățare poate fi delimitat în două categorii
principale:
timpul instituționalizat;
timpul opțional sau facultativ.
Cele două categorii de timp pot fi considerate drept reciproc exclusive:
o activitate de învățare poate fi plasată ori în prima, ori în a doua
categorie, dar nu simultan în ambele.
Timpul institutionalizat de învățare este un timp standardizat la nivelul
sistemului de învățamânt și programat la nivelul instituției școlare, el
constituind temeiul principal al recunoașterii sociale a studiilor și a
statutului de elev.
11. Timpul instituționalizat se distribuie pe două categorii de activități de
învățare:
- activități colective (care presupun prezența elevului în clasă);
- activități individuale (independente).
Activitățile colective de învățare sunt activitățile de tipul lecțiilor, cursurilor,
laboratoarelor, practicii sau altor forme de organizare a procesului de
învațământ, care au următoarele carateristici comune:
a) sunt organizate și desfășurate pe grupuri de elevi sau studenți (clase,
serii, grupe);
b) se desfășoară în școală (facultate) sau în alte locuri stabilite de școală,
sub conducerea directă a cadrelor didactice;
c) sunt programate zilnic și săptămânal (prin orarul școlar), precum și
trimestrial, semestrial și anual (prin prevederile planului de
învățământ);
d) sunt obligatorii pentru elevi sub aspectul frecventării, abaterile fiind
sancționate disciplinar, indiferent de gradul participării active și efective
sau de ,,calitatea de învățare” pe care o produc la nivelul elevilor.
12. Dacă învăţarea a fost proiectată ca având două faze – lecţia în clasă şi
studiul individual acasă – atunci aceasta va fi doar parţială dacă elevul
nu-şi face toate temele;
Un program şcolar redus, simplu şi nesolicitant ar avea efecte negative
pentru o mare parte a elevilor, deoarece constrângerea implicată de
programul şcolar obligatoriu nu este în sine blamabilă.
Un program şcolar supraîncărcat, neraţional, care ignoră limitele
posibilităţilor de învăţare ale elevilor este nociv, deoarece generează
oboseală, stres, demotivare, reducerea capacităţilor de învăţare ale
acestora.
Dacă elevii nu dispun de timpul necesar unei învăţări de calitate, aceştia
vor fi obligaţi să practice o învăţare superficială, expeditivă, situată la
limita minimei rezistenţe, ceea ce prezintă un mare pericol – pericolul
obişnuinţei, ca stil de muncă (E.,Stan).