1. Nu de mult, intr-o emisiuni Radio Bucuresti Actualitati, vorbea Cristian Badilita cercetator
biblic si cercetator al primelor secole ale crestinsimului. La intrebare ca se autoconsidera
teolog, sau cercetator, raspunsese, ca se autoconsidera cercetator.
Nu este prima data ca intalnesc cu Badilita. Am citit doua carti ale sale, pe care la locul lor am
apreciat. Au valoare in domeniul lor. Si pana aicea nu este nici-o problema pana cand, o
stinta, care reprezinta numai un ajutor al teologiei, din cauza asta putem sa zicem este
marginal, fata de experienta de baza ale teologiei, ce este trairea continuturilor teologiei, nu
vrea sa inlocuiasca, nu vrea sa devine mai important, decat teologia, mistica.
Odata m-a surprins intr-o revista de teologie din Ungaria, unde un teolog era numit in
calitatea s-a stiintifica, “cercetator al Sfintei Fecioarei”. M-a deranjat termenul tehnologic,
mai ales ca era vorba de Sfanta Fecioara Maria.
In lumea moderna este credibil, ce are la baza numai si numai cercetarile. Daca deschidem
radioul, televizorul, nu trebuie sa asteptam mult ca sa audam ceva, ca cercetatori declara.
Preotului este cel mai important credibilitatea, care in realitate nu se multumeste numai
personalitati sale, se multumeste pe cine reprezinta. In lumea moderna, sau postmoderna, sau
in noua ordini mondiale a aparut o noua preotime, al cercetatorilor, pe baza credibilitati, ale
stiintelor, ale cercetarilor.
In istoria spirituala ale occidentului, putem observa o miscare inconstienta, pe baza asta si
constienta, pe nivelul superficiei, de la marginal, spre central. Dar nu din nevoia uniri cu cel
central, ca sa impartaseasca din realitatea mai inalta ale centralului. Tendinta asta vrea sa
inlocuiasca centralul cu marginalul, vrea sa inlocuiasca verticalul cu orizontalul, asa
desfiintand semnul cruci, in care fiecare are rolul lor. Cercetarea biblica are rolul sau, in
biserica, in teologie, ca si orizontalul in realitatea crucii. Problema incepe cand o stiinta
partiala, care se ocupa cu partialul, vrea sa inlocuiasca pe cel central, pe teologie, care se
ocupa cu experimentarea Integrului.
Problema omului occidental, modern este, ca a uitat Integrul, se scufunda in partial. Cum
spune ganditorul franciscan american Richard Rohr, ca crestinismul occidental a uitat
adevaratul scop al crestinismului, indumnezirea, care se sfarseste, in unirea cu Dumenzeu.
Adica scopul omului este unirea cu Dumnezu, asa se realizeaza, ca scop Integrul.
Cand partialul intuneca pe Integrul, putem vorbi de o tendinta de neantizare, putem vorbi de
o cadere in haos. Dar lumea partialului, al stiintei, al cercetari, ca ei se ocupa numai si numai
cu partial, se autoapara fata de neatizare, de haos, cu principiul organizatoriu al minti, al
ratiuni pure, care s-a instrainat, de interior, de Integru si din cauza asta, s-a dezradacinat.
Ratiunea dezradacinata, prin formalizare, realizeaza, iluzia ca haosul partialului, in realitate
este o mai inalta ordine, decat imaginarul sacru ale religiei, care fata de ordini ratiuni pure,
pare o dezordine, dar in care se ascunde o mai mare ordine.
Ordinea ascunsa ale sacrului, se deschide de nestiutori, de copii, cum spunea Iisus si ramana
ascuns, inchis de stiutori cu stiinte inalte. Problema supraevaluari cercetari, care incepe sa
patrunda si in teologie, va avea un efect dezastruos. Adevaratul cunoscator, nestiutorul, va fi
eliminat din teologie, prin stiutor, prin cercetator, si realitate ascunsa ale sacrului raman
inchisa. Adica experimentare nemijlocita, vie ale divinului va fi uitat. Si o parte esentiala ale
experientei divinului, ale Domnului, partea apofatica ale Treimi, cel mai ascuns, devine inchis.
Jung a prins radacina problemei omului occidental: lipsa de religiozitate, nexperimentarea
directa, vie ale sacrului. Asta inseamna ca in viata spirituala ale occidentului, exista o tendinta
continu, ca profanul mareste mod continu partea sa in viata omului. Profanul, intr-un mod
inconstient, intra si in viata bisericeasca, si mod constant mareste prezenta s-a. Din cauza asta
este posibil ca idealul lumi moderne, ca om, cercetatorul, omul “desavarsit” al lumii moderne,
postmoderne, si a noua ordini mondiale, incet, incet va inlocui, sau va micsora, valoarea
experientei directe ale sacrului, pe teologul si pe isihastul.
In realitate, modernitatea nu desfiinteaza nimic direct. El se desfiinteaza, prin micsorarea
importantei unui lucru, prin declararea s-a fiind nestiintific. Prin care devine de calitatea doa,
prin care este condamnat la o existenta aparenta numai.

2. Problema degradari spirituala continu ale omului occidental, este ca se realizeaza inconstient.
Schimbarile de la un nivel mai inalt la un nivel mai scazut spiritual, se intampla intr-un mod
incosntient. In asa fel incet, incet, se uita experienta vie ale sacrului intr-un mod inconstient.
Se scufunda in inconstientul colectiv.
Normal exista si o inlocuire ale autenticului, cu neautentic, intr-un mod constient, prin
manipulare, in care se ascund interese politice, economice. Dar din pacate uitarea
inconstienta, partea inconstienta se intampla inaintea manipulari constiente. Ultima este
consecinta numai al primului, si asta este foarte important, ca numai in oridinea asta putem
redescoperi uitarea, putem constientiza, prin care reconstruim identitatea, ca numai o
identitate reconstruita din adancime face fata inamicului exterior, pe care nu realizam prin
invinuirea inamicului exterior, prin simpele cunostinta despre el si despre faptele lor
impotriva noastra. Daca ne confundam cauza cu consecintele, declaram consecinta fiind
cauza, nu realizam apararea niciodata, ca nu ne asezam in realitatea intamplari.
Este important, ca omul este compus din inconstient si constient si apararea fata de
manipulare uitatorare este posibil numai prin totalitatea omului. Pentru foarte multi ii place
aspectul vizibil ale inamicului, dar se uita, chiar prin asta, ca si noi avem partea noastra
inconstienta, vina noastra in uitare. E periculos daca vina dam numai pe inamicul vizibil
exterior. Partea invizibila, inconstienta ale uitari, este foarte important in apararea neamului,
ca deacolo incepe, partea noastra de a apara, lucru care nu se poate face nimenia in locul
nostru. Care este imposibil de realizat prin legi, prin asa numite drepturi, prin avertizari, prin
a lua cunostinta. Aicea este vorba o alta cunostinta, o simtire cu sufletul, prin care cunost,
natura inamicului, ca este si natura ta aparatorule.
Partea inconstienta a problemei face problematic divizarea simplista ca este dat neamul si
inamicul exterior. Divizarea asta, face uitata, partea inconstienta, ale noastra ale problemei.
Uitam cel mai important component ale identitati noastre, pe cel inconstient. In apararea
identitatii neamului, cand e vorba de inamicul exterior, cel mai ascunsa, din cauza asta, cel
mai periculoasa problema este partea inconstienta ale identitati, ca in multe ori, identitatea
exterioara, culturala, statica in sine, adica constienta, se realizeaza pe dauna, pe contrariul
inconstientului. Putem sa zicem, ca prin identitatea unilateral constienta, inconstientizam si
mai tare pe cel inconstient, in loc sa ridicam la nivelul constiintei pe cel inconstient.
Identitatea nationala nu este ceva definitiv, trebuie realizat todeauna, prin constientizarea
continu ale continuturile inconstientului. Prin constientizare identitatea interioara ale
neamului, devine o identitate dinamica fata de cel static cultural. Dinamica asta reprezinta
vitalitatea spirituala si biologica ale neamului. Cu asta nu vreau sa spun ca valoarea cultura se
scada in privinta asta si nu trebuie pastrat, cultivat, dus maideparte.
Continuturile inconstientului, arhetipurile sant semnele sacrului. Dinamica inconstientului se
realizeaza prin trairea sacrului, adica a Integrului. Fiind si omul un chip al Integrului Ultim,
dinamica este primit, din cel mai adanca sursa in interiorul omului, prin lucrarea energiilor
necreate ale Domnului. Tradarea Integrului, de catre occident, este si tradarea spirituala ale
omului.
Petre Tutea in extraordinara sa carte “Omul”, scria ca omul occidental, filozofia lui
reprezinta pe omul cautator care tot cauta dar nu gaseste. Adevarata filozofie, sau stiinta se
reveleaza, este primit ca revelatie de la Dumnezeu – si reprezinta Integrul.
Cercetarea are la baza cautarea, care are domeniu, partialul, desfiintarea Integrului. Pe
Integrul nu se cauta se primeste, prin indretare si deschidere spre el. In asteptare este cautat
in pustie si primit prin lucrarea Sfantului Duh in om.
Integrul te cuprinde, omul este cuprins. A cuprinde poate sa si insemne de a fi rapit de
Integru, de Dumnezu, ca Sfantu Ilie cum era rapit in ceruri. Teologul este omul care a fost
rapit in ceruri si a coborat, cu experienta divinului. Dar din pacate nu idelul biblic a rapiri lui
Sfantu Ilie arata semnele ca va fi idealul in teologie, in viitor. Viitorul este din pacate a
cercetatorilor, ca Badilita Cristian. Rapeste ma Domine in cerurile tale!

3. (Aicea fac niste mentiuni in legatura de articolele avertizatoare despre inamicul exterior. Eu
nu neg importanta articolelor care vrea sa constienteze miscarile puterilor globaliste, sant
importante. Dar nu trebuie sa uitam partea incosntienta ale identitati omului si prin asta ale
neamului. Ca prea multa constiinta indreptata spre faptele inamicului, poate sa-si dauneze
identitai inconstienta ale neamului, prin si mai mare inconstientizare. Probelma generala ale
omului de azi este incosntiinta ceea ce priveste inconstientul sau. Din pacate problema nu
vizeaza pe globalisti numai, este o problema generala ale omului de azi, indiferent la ce parte
stam al baricadei.)