SlideShare a Scribd company logo
1 of 3
Download to read offline
Nu de mult, intr-o emisiuni Radio Bucuresti Actualitati, vorbea Cristian Badilita cercetator
biblic si cercetator al primelor secole ale crestinsimului. La intrebare ca se autoconsidera
teolog, sau cercetator, raspunsese, ca se autoconsidera cercetator.
Nu este prima data ca intalnesc cu Badilita. Am citit doua carti ale sale, pe care la locul lor am
apreciat. Au valoare in domeniul lor. Si pana aicea nu este nici-o problema pana cand, o
stinta, care reprezinta numai un ajutor al teologiei, din cauza asta putem sa zicem este
marginal, fata de experienta de baza ale teologiei, ce este trairea continuturilor teologiei, nu
vrea sa inlocuiasca, nu vrea sa devine mai important, decat teologia, mistica.
Odata m-a surprins intr-o revista de teologie din Ungaria, unde un teolog era numit in
calitatea s-a stiintifica, “cercetator al Sfintei Fecioarei”. M-a deranjat termenul tehnologic,
mai ales ca era vorba de Sfanta Fecioara Maria.
In lumea moderna este credibil, ce are la baza numai si numai cercetarile. Daca deschidem
radioul, televizorul, nu trebuie sa asteptam mult ca sa audam ceva, ca cercetatori declara.
Preotului este cel mai important credibilitatea, care in realitate nu se multumeste numai
personalitati sale, se multumeste pe cine reprezinta. In lumea moderna, sau postmoderna, sau
in noua ordini mondiale a aparut o noua preotime, al cercetatorilor, pe baza credibilitati, ale
stiintelor, ale cercetarilor.
In istoria spirituala ale occidentului, putem observa o miscare inconstienta, pe baza asta si
constienta, pe nivelul superficiei, de la marginal, spre central. Dar nu din nevoia uniri cu cel
central, ca sa impartaseasca din realitatea mai inalta ale centralului. Tendinta asta vrea sa
inlocuiasca centralul cu marginalul, vrea sa inlocuiasca verticalul cu orizontalul, asa
desfiintand semnul cruci, in care fiecare are rolul lor. Cercetarea biblica are rolul sau, in
biserica, in teologie, ca si orizontalul in realitatea crucii. Problema incepe cand o stiinta
partiala, care se ocupa cu partialul, vrea sa inlocuiasca pe cel central, pe teologie, care se
ocupa cu experimentarea Integrului.
Problema omului occidental, modern este, ca a uitat Integrul, se scufunda in partial. Cum
spune ganditorul franciscan american Richard Rohr, ca crestinismul occidental a uitat
adevaratul scop al crestinismului, indumnezirea, care se sfarseste, in unirea cu Dumenzeu.
Adica scopul omului este unirea cu Dumnezu, asa se realizeaza, ca scop Integrul.
Cand partialul intuneca pe Integrul, putem vorbi de o tendinta de neantizare, putem vorbi de
o cadere in haos. Dar lumea partialului, al stiintei, al cercetari, ca ei se ocupa numai si numai
cu partial, se autoapara fata de neatizare, de haos, cu principiul organizatoriu al minti, al
ratiuni pure, care s-a instrainat, de interior, de Integru si din cauza asta, s-a dezradacinat.
Ratiunea dezradacinata, prin formalizare, realizeaza, iluzia ca haosul partialului, in realitate
este o mai inalta ordine, decat imaginarul sacru ale religiei, care fata de ordini ratiuni pure,
pare o dezordine, dar in care se ascunde o mai mare ordine.
Ordinea ascunsa ale sacrului, se deschide de nestiutori, de copii, cum spunea Iisus si ramana
ascuns, inchis de stiutori cu stiinte inalte. Problema supraevaluari cercetari, care incepe sa
patrunda si in teologie, va avea un efect dezastruos. Adevaratul cunoscator, nestiutorul, va fi
eliminat din teologie, prin stiutor, prin cercetator, si realitate ascunsa ale sacrului raman
inchisa. Adica experimentare nemijlocita, vie ale divinului va fi uitat. Si o parte esentiala ale
experientei divinului, ale Domnului, partea apofatica ale Treimi, cel mai ascuns, devine inchis.
Jung a prins radacina problemei omului occidental: lipsa de religiozitate, nexperimentarea
directa, vie ale sacrului. Asta inseamna ca in viata spirituala ale occidentului, exista o tendinta
continu, ca profanul mareste mod continu partea sa in viata omului. Profanul, intr-un mod
inconstient, intra si in viata bisericeasca, si mod constant mareste prezenta s-a. Din cauza asta
este posibil ca idealul lumi moderne, ca om, cercetatorul, omul “desavarsit” al lumii moderne,
postmoderne, si a noua ordini mondiale, incet, incet va inlocui, sau va micsora, valoarea
experientei directe ale sacrului, pe teologul si pe isihastul.
In realitate, modernitatea nu desfiinteaza nimic direct. El se desfiinteaza, prin micsorarea
importantei unui lucru, prin declararea s-a fiind nestiintific. Prin care devine de calitatea doa,
prin care este condamnat la o existenta aparenta numai.
Problema degradari spirituala continu ale omului occidental, este ca se realizeaza inconstient.
Schimbarile de la un nivel mai inalt la un nivel mai scazut spiritual, se intampla intr-un mod
incosntient. In asa fel incet, incet, se uita experienta vie ale sacrului intr-un mod inconstient.
Se scufunda in inconstientul colectiv.
Normal exista si o inlocuire ale autenticului, cu neautentic, intr-un mod constient, prin
manipulare, in care se ascund interese politice, economice. Dar din pacate uitarea
inconstienta, partea inconstienta se intampla inaintea manipulari constiente. Ultima este
consecinta numai al primului, si asta este foarte important, ca numai in oridinea asta putem
redescoperi uitarea, putem constientiza, prin care reconstruim identitatea, ca numai o
identitate reconstruita din adancime face fata inamicului exterior, pe care nu realizam prin
invinuirea inamicului exterior, prin simpele cunostinta despre el si despre faptele lor
impotriva noastra. Daca ne confundam cauza cu consecintele, declaram consecinta fiind
cauza, nu realizam apararea niciodata, ca nu ne asezam in realitatea intamplari.
Este important, ca omul este compus din inconstient si constient si apararea fata de
manipulare uitatorare este posibil numai prin totalitatea omului. Pentru foarte multi ii place
aspectul vizibil ale inamicului, dar se uita, chiar prin asta, ca si noi avem partea noastra
inconstienta, vina noastra in uitare. E periculos daca vina dam numai pe inamicul vizibil
exterior. Partea invizibila, inconstienta ale uitari, este foarte important in apararea neamului,
ca deacolo incepe, partea noastra de a apara, lucru care nu se poate face nimenia in locul
nostru. Care este imposibil de realizat prin legi, prin asa numite drepturi, prin avertizari, prin
a lua cunostinta. Aicea este vorba o alta cunostinta, o simtire cu sufletul, prin care cunost,
natura inamicului, ca este si natura ta aparatorule.
Partea inconstienta a problemei face problematic divizarea simplista ca este dat neamul si
inamicul exterior. Divizarea asta, face uitata, partea inconstienta, ale noastra ale problemei.
Uitam cel mai important component ale identitati noastre, pe cel inconstient. In apararea
identitatii neamului, cand e vorba de inamicul exterior, cel mai ascunsa, din cauza asta, cel
mai periculoasa problema este partea inconstienta ale identitati, ca in multe ori, identitatea
exterioara, culturala, statica in sine, adica constienta, se realizeaza pe dauna, pe contrariul
inconstientului. Putem sa zicem, ca prin identitatea unilateral constienta, inconstientizam si
mai tare pe cel inconstient, in loc sa ridicam la nivelul constiintei pe cel inconstient.
Identitatea nationala nu este ceva definitiv, trebuie realizat todeauna, prin constientizarea
continu ale continuturile inconstientului. Prin constientizare identitatea interioara ale
neamului, devine o identitate dinamica fata de cel static cultural. Dinamica asta reprezinta
vitalitatea spirituala si biologica ale neamului. Cu asta nu vreau sa spun ca valoarea cultura se
scada in privinta asta si nu trebuie pastrat, cultivat, dus maideparte.
Continuturile inconstientului, arhetipurile sant semnele sacrului. Dinamica inconstientului se
realizeaza prin trairea sacrului, adica a Integrului. Fiind si omul un chip al Integrului Ultim,
dinamica este primit, din cel mai adanca sursa in interiorul omului, prin lucrarea energiilor
necreate ale Domnului. Tradarea Integrului, de catre occident, este si tradarea spirituala ale
omului.
Petre Tutea in extraordinara sa carte “Omul”, scria ca omul occidental, filozofia lui
reprezinta pe omul cautator care tot cauta dar nu gaseste. Adevarata filozofie, sau stiinta se
reveleaza, este primit ca revelatie de la Dumnezeu – si reprezinta Integrul.
Cercetarea are la baza cautarea, care are domeniu, partialul, desfiintarea Integrului. Pe
Integrul nu se cauta se primeste, prin indretare si deschidere spre el. In asteptare este cautat
in pustie si primit prin lucrarea Sfantului Duh in om.
Integrul te cuprinde, omul este cuprins. A cuprinde poate sa si insemne de a fi rapit de
Integru, de Dumnezu, ca Sfantu Ilie cum era rapit in ceruri. Teologul este omul care a fost
rapit in ceruri si a coborat, cu experienta divinului. Dar din pacate nu idelul biblic a rapiri lui
Sfantu Ilie arata semnele ca va fi idealul in teologie, in viitor. Viitorul este din pacate a
cercetatorilor, ca Badilita Cristian. Rapeste ma Domine in cerurile tale!
(Aicea fac niste mentiuni in legatura de articolele avertizatoare despre inamicul exterior. Eu
nu neg importanta articolelor care vrea sa constienteze miscarile puterilor globaliste, sant
importante. Dar nu trebuie sa uitam partea incosntienta ale identitati omului si prin asta ale
neamului. Ca prea multa constiinta indreptata spre faptele inamicului, poate sa-si dauneze
identitai inconstienta ale neamului, prin si mai mare inconstientizare. Probelma generala ale
omului de azi este incosntiinta ceea ce priveste inconstientul sau. Din pacate problema nu
vizeaza pe globalisti numai, este o problema generala ale omului de azi, indiferent la ce parte
stam al baricadei.)

More Related Content

What's hot

Cele patru introspectii- Alberto Villoldo
Cele patru introspectii- Alberto VilloldoCele patru introspectii- Alberto Villoldo
Cele patru introspectii- Alberto VilloldoLiviu-George Saizescu
 
181363853 69836476-freud-si-psihanalizele-dr-adolfo-fernandez-zoila-pdf
181363853 69836476-freud-si-psihanalizele-dr-adolfo-fernandez-zoila-pdf181363853 69836476-freud-si-psihanalizele-dr-adolfo-fernandez-zoila-pdf
181363853 69836476-freud-si-psihanalizele-dr-adolfo-fernandez-zoila-pdfRoxana Apostol
 
Mirahorian, dan comentariu la misterul ummo
Mirahorian, dan   comentariu la misterul ummoMirahorian, dan   comentariu la misterul ummo
Mirahorian, dan comentariu la misterul ummoGeorge Cazan
 
Albert ignatenko cum sa devii fenomen
Albert ignatenko cum sa devii fenomenAlbert ignatenko cum sa devii fenomen
Albert ignatenko cum sa devii fenomengabystanescu
 
Mirahorian, dan conexiuni si deosebiri intre relaxarea pilotata si alte met...
Mirahorian, dan   conexiuni si deosebiri intre relaxarea pilotata si alte met...Mirahorian, dan   conexiuni si deosebiri intre relaxarea pilotata si alte met...
Mirahorian, dan conexiuni si deosebiri intre relaxarea pilotata si alte met...George Cazan
 
Sigmund freud interpretarea viselor
Sigmund freud   interpretarea viselorSigmund freud   interpretarea viselor
Sigmund freud interpretarea viselorTimofte Gabriela
 
Dumitru constantin dulcan in-cautarea-sensului-pierdut
Dumitru constantin dulcan   in-cautarea-sensului-pierdutDumitru constantin dulcan   in-cautarea-sensului-pierdut
Dumitru constantin dulcan in-cautarea-sensului-pierdutviola_ro
 
Ochiul sinelui david r. hawkins
Ochiul sinelui   david r. hawkinsOchiul sinelui   david r. hawkins
Ochiul sinelui david r. hawkinsNelu Nemesniciuc
 
Omraam mikhael-aivanhov-o-filozofie-a-universalului
Omraam mikhael-aivanhov-o-filozofie-a-universaluluiOmraam mikhael-aivanhov-o-filozofie-a-universalului
Omraam mikhael-aivanhov-o-filozofie-a-universaluluiSorina Iacob
 
Carl gustav jung in lumea arhetipurilor
Carl gustav jung   in lumea arhetipurilorCarl gustav jung   in lumea arhetipurilor
Carl gustav jung in lumea arhetipurilorcarmen ionescu
 
Curs psihanaliza complet
Curs psihanaliza   completCurs psihanaliza   complet
Curs psihanaliza completAurelia Odagiu
 
Sa reparam trecutul si alberto villoldo
Sa reparam trecutul si alberto villoldoSa reparam trecutul si alberto villoldo
Sa reparam trecutul si alberto villoldoLiviu-George Saizescu
 
karl jaspers drumul-catre-filozofie
karl jaspers drumul-catre-filozofiekarl jaspers drumul-catre-filozofie
karl jaspers drumul-catre-filozofiediogene753
 
Michael odoul spunemi-unde-te-doare-
Michael odoul spunemi-unde-te-doare-Michael odoul spunemi-unde-te-doare-
Michael odoul spunemi-unde-te-doare-Profir Lora
 
Albert ignatenko cum-sa-devii-fenomen
Albert ignatenko cum-sa-devii-fenomenAlbert ignatenko cum-sa-devii-fenomen
Albert ignatenko cum-sa-devii-fenomeniuliana militaru
 
56406232 rugaciuni-cu-puteri-vindecatoare-vasile-andru
56406232 rugaciuni-cu-puteri-vindecatoare-vasile-andru56406232 rugaciuni-cu-puteri-vindecatoare-vasile-andru
56406232 rugaciuni-cu-puteri-vindecatoare-vasile-andruAmalia Georgeta Gheorghe
 

What's hot (18)

Cele patru introspectii- Alberto Villoldo
Cele patru introspectii- Alberto VilloldoCele patru introspectii- Alberto Villoldo
Cele patru introspectii- Alberto Villoldo
 
181363853 69836476-freud-si-psihanalizele-dr-adolfo-fernandez-zoila-pdf
181363853 69836476-freud-si-psihanalizele-dr-adolfo-fernandez-zoila-pdf181363853 69836476-freud-si-psihanalizele-dr-adolfo-fernandez-zoila-pdf
181363853 69836476-freud-si-psihanalizele-dr-adolfo-fernandez-zoila-pdf
 
Mirahorian, dan comentariu la misterul ummo
Mirahorian, dan   comentariu la misterul ummoMirahorian, dan   comentariu la misterul ummo
Mirahorian, dan comentariu la misterul ummo
 
Albert ignatenko cum sa devii fenomen
Albert ignatenko cum sa devii fenomenAlbert ignatenko cum sa devii fenomen
Albert ignatenko cum sa devii fenomen
 
Terapia iertarii
Terapia iertariiTerapia iertarii
Terapia iertarii
 
Zamolxiana practica-nemuririi-octavian-sarbatoare-pdf
Zamolxiana practica-nemuririi-octavian-sarbatoare-pdfZamolxiana practica-nemuririi-octavian-sarbatoare-pdf
Zamolxiana practica-nemuririi-octavian-sarbatoare-pdf
 
Mirahorian, dan conexiuni si deosebiri intre relaxarea pilotata si alte met...
Mirahorian, dan   conexiuni si deosebiri intre relaxarea pilotata si alte met...Mirahorian, dan   conexiuni si deosebiri intre relaxarea pilotata si alte met...
Mirahorian, dan conexiuni si deosebiri intre relaxarea pilotata si alte met...
 
Sigmund freud interpretarea viselor
Sigmund freud   interpretarea viselorSigmund freud   interpretarea viselor
Sigmund freud interpretarea viselor
 
Dumitru constantin dulcan in-cautarea-sensului-pierdut
Dumitru constantin dulcan   in-cautarea-sensului-pierdutDumitru constantin dulcan   in-cautarea-sensului-pierdut
Dumitru constantin dulcan in-cautarea-sensului-pierdut
 
Ochiul sinelui david r. hawkins
Ochiul sinelui   david r. hawkinsOchiul sinelui   david r. hawkins
Ochiul sinelui david r. hawkins
 
Omraam mikhael-aivanhov-o-filozofie-a-universalului
Omraam mikhael-aivanhov-o-filozofie-a-universaluluiOmraam mikhael-aivanhov-o-filozofie-a-universalului
Omraam mikhael-aivanhov-o-filozofie-a-universalului
 
Carl gustav jung in lumea arhetipurilor
Carl gustav jung   in lumea arhetipurilorCarl gustav jung   in lumea arhetipurilor
Carl gustav jung in lumea arhetipurilor
 
Curs psihanaliza complet
Curs psihanaliza   completCurs psihanaliza   complet
Curs psihanaliza complet
 
Sa reparam trecutul si alberto villoldo
Sa reparam trecutul si alberto villoldoSa reparam trecutul si alberto villoldo
Sa reparam trecutul si alberto villoldo
 
karl jaspers drumul-catre-filozofie
karl jaspers drumul-catre-filozofiekarl jaspers drumul-catre-filozofie
karl jaspers drumul-catre-filozofie
 
Michael odoul spunemi-unde-te-doare-
Michael odoul spunemi-unde-te-doare-Michael odoul spunemi-unde-te-doare-
Michael odoul spunemi-unde-te-doare-
 
Albert ignatenko cum-sa-devii-fenomen
Albert ignatenko cum-sa-devii-fenomenAlbert ignatenko cum-sa-devii-fenomen
Albert ignatenko cum-sa-devii-fenomen
 
56406232 rugaciuni-cu-puteri-vindecatoare-vasile-andru
56406232 rugaciuni-cu-puteri-vindecatoare-vasile-andru56406232 rugaciuni-cu-puteri-vindecatoare-vasile-andru
56406232 rugaciuni-cu-puteri-vindecatoare-vasile-andru
 

Viewers also liked

Территориальная комплексная схема градостроительного планирования развития те...
Территориальная комплексная схема градостроительного планирования развития те...Территориальная комплексная схема градостроительного планирования развития те...
Территориальная комплексная схема градостроительного планирования развития те...Atner Yegorov
 
UN BONITO CUENTO
UN BONITO CUENTOUN BONITO CUENTO
UN BONITO CUENTOseoman2
 
Let's get ready to rumble redux: Crossover versus mutation head to head on ex...
Let's get ready to rumble redux: Crossover versus mutation head to head on ex...Let's get ready to rumble redux: Crossover versus mutation head to head on ex...
Let's get ready to rumble redux: Crossover versus mutation head to head on ex...kknsastry
 
Gebze Açılış Kampanyası 23-26 Şubat 2012
Gebze Açılış Kampanyası 23-26 Şubat 2012Gebze Açılış Kampanyası 23-26 Şubat 2012
Gebze Açılış Kampanyası 23-26 Şubat 2012Electro World Türkiye
 
My advice to you نصيحتي اليك
My advice to you نصيحتي اليكMy advice to you نصيحتي اليك
My advice to you نصيحتي اليكmoath Al-Baltan
 
Els drets humans alba i andrea
Els drets humans alba i andreaEls drets humans alba i andrea
Els drets humans alba i andreadretsjoanoro
 
Kako postati predsednik Amerike uz pomoć Fejsbuka
Kako postati predsednik Amerike uz pomoć FejsbukaKako postati predsednik Amerike uz pomoć Fejsbuka
Kako postati predsednik Amerike uz pomoć FejsbukaSrdjan Verbić
 
Mar, ferdauous i maria 2n a
Mar, ferdauous i maria 2n aMar, ferdauous i maria 2n a
Mar, ferdauous i maria 2n adretsjoanoro
 
What is hot on the web right now - A W3C perspective
What is hot on the web right now - A W3C perspectiveWhat is hot on the web right now - A W3C perspective
What is hot on the web right now - A W3C perspectiveArmin Haller
 
Rich&poor الغنى&الفقر
Rich&poor الغنى&الفقرRich&poor الغنى&الفقر
Rich&poor الغنى&الفقرmoath Al-Baltan
 
Βόλτα με το καμάρι της Αφρικής!!
Βόλτα με το καμάρι της Αφρικής!!Βόλτα με το καμάρι της Αφρικής!!
Βόλτα με το καμάρι της Αφρικής!!Krokus kokkus
 

Viewers also liked (19)

Al dain الدَيْن
Al dain الدَيْنAl dain الدَيْن
Al dain الدَيْن
 
Территориальная комплексная схема градостроительного планирования развития те...
Территориальная комплексная схема градостроительного планирования развития те...Территориальная комплексная схема градостроительного планирования развития те...
Территориальная комплексная схема градостроительного планирования развития те...
 
UN BONITO CUENTO
UN BONITO CUENTOUN BONITO CUENTO
UN BONITO CUENTO
 
Let's get ready to rumble redux: Crossover versus mutation head to head on ex...
Let's get ready to rumble redux: Crossover versus mutation head to head on ex...Let's get ready to rumble redux: Crossover versus mutation head to head on ex...
Let's get ready to rumble redux: Crossover versus mutation head to head on ex...
 
Gebze Açılış Kampanyası 23-26 Şubat 2012
Gebze Açılış Kampanyası 23-26 Şubat 2012Gebze Açılış Kampanyası 23-26 Şubat 2012
Gebze Açılış Kampanyası 23-26 Şubat 2012
 
My advice to you نصيحتي اليك
My advice to you نصيحتي اليكMy advice to you نصيحتي اليك
My advice to you نصيحتي اليك
 
Els drets humans alba i andrea
Els drets humans alba i andreaEls drets humans alba i andrea
Els drets humans alba i andrea
 
Zangstemming minor_studenten
Zangstemming minor_studentenZangstemming minor_studenten
Zangstemming minor_studenten
 
Kako postati predsednik Amerike uz pomoć Fejsbuka
Kako postati predsednik Amerike uz pomoć FejsbukaKako postati predsednik Amerike uz pomoć Fejsbuka
Kako postati predsednik Amerike uz pomoć Fejsbuka
 
Broker Forex
Broker ForexBroker Forex
Broker Forex
 
Mar, ferdauous i maria 2n a
Mar, ferdauous i maria 2n aMar, ferdauous i maria 2n a
Mar, ferdauous i maria 2n a
 
What is hot on the web right now - A W3C perspective
What is hot on the web right now - A W3C perspectiveWhat is hot on the web right now - A W3C perspective
What is hot on the web right now - A W3C perspective
 
Apple Inc
Apple IncApple Inc
Apple Inc
 
abler
ablerabler
abler
 
5. how to yammer
5. how to yammer5. how to yammer
5. how to yammer
 
Rich&poor الغنى&الفقر
Rich&poor الغنى&الفقرRich&poor الغنى&الفقر
Rich&poor الغنى&الفقر
 
λατσια 2008
λατσια 2008λατσια 2008
λατσια 2008
 
10. mamatova
10. mamatova10. mamatova
10. mamatova
 
Βόλτα με το καμάρι της Αφρικής!!
Βόλτα με το καμάρι της Αφρικής!!Βόλτα με το καμάρι της Αφρικής!!
Βόλτα με το καμάρι της Αφρικής!!
 

Similar to Meditatii - Cristian Badilita, si inlocuirea teologiei cu cercetare

Insemnar, feljegyzések - 2023 feb 11 - 2023 feb 14.pdf
Insemnar, feljegyzések - 2023 feb 11 - 2023 feb 14.pdfInsemnar, feljegyzések - 2023 feb 11 - 2023 feb 14.pdf
Insemnar, feljegyzések - 2023 feb 11 - 2023 feb 14.pdfNagy Attila (Mihai)
 
Insemnari, feljegyzések - 2023 ian 6 - 2023 ian 10.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 ian 6 - 2023 ian 10.pdfInsemnari, feljegyzések - 2023 ian 6 - 2023 ian 10.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 ian 6 - 2023 ian 10.pdfNagy Attila (Mihai)
 
Insemnari, feljegyzések - 2022 aug 1 - 2022 aug 5.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2022 aug 1 - 2022 aug 5.pdfInsemnari, feljegyzések - 2022 aug 1 - 2022 aug 5.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2022 aug 1 - 2022 aug 5.pdfNagy Attila (Mihai)
 
Insemnari, feljegyzések - 2022 oct 14 - 2022 oct 19.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2022 oct 14 - 2022 oct 19.pdfInsemnari, feljegyzések - 2022 oct 14 - 2022 oct 19.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2022 oct 14 - 2022 oct 19.pdfNagy Attila (Mihai)
 
Insemnari, feljegyzések - 2022 iuli 12 - 2022 iuli 18.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2022 iuli 12 - 2022 iuli 18.pdfInsemnari, feljegyzések - 2022 iuli 12 - 2022 iuli 18.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2022 iuli 12 - 2022 iuli 18.pdfNagy Attila (Mihai)
 
Reflectii - Explicatii domnului Ovidiu Hurduzeu, in legatura cu Orbán Viktor,...
Reflectii - Explicatii domnului Ovidiu Hurduzeu, in legatura cu Orbán Viktor,...Reflectii - Explicatii domnului Ovidiu Hurduzeu, in legatura cu Orbán Viktor,...
Reflectii - Explicatii domnului Ovidiu Hurduzeu, in legatura cu Orbán Viktor,...Nagy Attila (Mihai)
 
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuni 20 - 2023 iuni 27.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuni 20 - 2023 iuni 27.pdfInsemnari, feljegyzések - 2023 iuni 20 - 2023 iuni 27.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuni 20 - 2023 iuni 27.pdfNagy Attila (Mihai)
 
EXTAZUL CA UȘĂ SPRE LUMEA DE DINCOLO ÎN CREȘTINISMUL ORTODOX
EXTAZUL CA UȘĂ SPRE LUMEA DE DINCOLO ÎN CREȘTINISMUL ORTODOXEXTAZUL CA UȘĂ SPRE LUMEA DE DINCOLO ÎN CREȘTINISMUL ORTODOX
EXTAZUL CA UȘĂ SPRE LUMEA DE DINCOLO ÎN CREȘTINISMUL ORTODOXRadu Teodorescu
 
Meditatiile unui secui - Punte existentiale intre minoritate si majoritate.pdf
Meditatiile unui secui - Punte existentiale intre minoritate si majoritate.pdfMeditatiile unui secui - Punte existentiale intre minoritate si majoritate.pdf
Meditatiile unui secui - Punte existentiale intre minoritate si majoritate.pdfNagy Attila (Mihai)
 
Manuscris valeriu-popa-2
Manuscris valeriu-popa-2Manuscris valeriu-popa-2
Manuscris valeriu-popa-2mariana enache
 
Manuscris valeriu-popa-2
Manuscris valeriu-popa-2Manuscris valeriu-popa-2
Manuscris valeriu-popa-2ralieru
 
Insemnari, feljegyzések - 2022 iuni 29 - 2022 iuli 4.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2022 iuni 29 - 2022 iuli 4.pdfInsemnari, feljegyzések - 2022 iuni 29 - 2022 iuli 4.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2022 iuni 29 - 2022 iuli 4.pdfNagy Attila (Mihai)
 
Rudolf Steiner - Creştinismul ca fapt mistic
Rudolf Steiner - Creştinismul ca fapt misticRudolf Steiner - Creştinismul ca fapt mistic
Rudolf Steiner - Creştinismul ca fapt misticAndrei O.
 
Insemnari, feljegyzések - 2023 mai 6 - 2023 mai 13.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 mai 6 - 2023 mai 13.pdfInsemnari, feljegyzések - 2023 mai 6 - 2023 mai 13.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 mai 6 - 2023 mai 13.pdfNagy Attila (Mihai)
 
Meditatii - Gratuitatea apocalipselor false si ale ideologiilor
Meditatii - Gratuitatea apocalipselor false si ale ideologiilorMeditatii - Gratuitatea apocalipselor false si ale ideologiilor
Meditatii - Gratuitatea apocalipselor false si ale ideologiilorNagy Attila (Mihai)
 
07.04.2013 cateheza - a fi uman, pe deplin viu. omul ca împlinire a vieţii ...
07.04.2013   cateheza - a fi uman, pe deplin viu. omul ca împlinire a vieţii ...07.04.2013   cateheza - a fi uman, pe deplin viu. omul ca împlinire a vieţii ...
07.04.2013 cateheza - a fi uman, pe deplin viu. omul ca împlinire a vieţii ...catedralasfantulnicolae
 
O filosofie a universalului
O filosofie a universaluluiO filosofie a universalului
O filosofie a universaluluiAdrian Ionescu
 
Rudolf Steiner - Filosofia libertatii
Rudolf Steiner - Filosofia libertatiiRudolf Steiner - Filosofia libertatii
Rudolf Steiner - Filosofia libertatiiAndrei O.
 
New microsoft office word document
New microsoft office word documentNew microsoft office word document
New microsoft office word documentCristiana Pislariu
 
Filozofia universalului
Filozofia universaluluiFilozofia universalului
Filozofia universaluluiAdrian Ionescu
 

Similar to Meditatii - Cristian Badilita, si inlocuirea teologiei cu cercetare (20)

Insemnar, feljegyzések - 2023 feb 11 - 2023 feb 14.pdf
Insemnar, feljegyzések - 2023 feb 11 - 2023 feb 14.pdfInsemnar, feljegyzések - 2023 feb 11 - 2023 feb 14.pdf
Insemnar, feljegyzések - 2023 feb 11 - 2023 feb 14.pdf
 
Insemnari, feljegyzések - 2023 ian 6 - 2023 ian 10.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 ian 6 - 2023 ian 10.pdfInsemnari, feljegyzések - 2023 ian 6 - 2023 ian 10.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 ian 6 - 2023 ian 10.pdf
 
Insemnari, feljegyzések - 2022 aug 1 - 2022 aug 5.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2022 aug 1 - 2022 aug 5.pdfInsemnari, feljegyzések - 2022 aug 1 - 2022 aug 5.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2022 aug 1 - 2022 aug 5.pdf
 
Insemnari, feljegyzések - 2022 oct 14 - 2022 oct 19.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2022 oct 14 - 2022 oct 19.pdfInsemnari, feljegyzések - 2022 oct 14 - 2022 oct 19.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2022 oct 14 - 2022 oct 19.pdf
 
Insemnari, feljegyzések - 2022 iuli 12 - 2022 iuli 18.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2022 iuli 12 - 2022 iuli 18.pdfInsemnari, feljegyzések - 2022 iuli 12 - 2022 iuli 18.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2022 iuli 12 - 2022 iuli 18.pdf
 
Reflectii - Explicatii domnului Ovidiu Hurduzeu, in legatura cu Orbán Viktor,...
Reflectii - Explicatii domnului Ovidiu Hurduzeu, in legatura cu Orbán Viktor,...Reflectii - Explicatii domnului Ovidiu Hurduzeu, in legatura cu Orbán Viktor,...
Reflectii - Explicatii domnului Ovidiu Hurduzeu, in legatura cu Orbán Viktor,...
 
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuni 20 - 2023 iuni 27.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuni 20 - 2023 iuni 27.pdfInsemnari, feljegyzések - 2023 iuni 20 - 2023 iuni 27.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuni 20 - 2023 iuni 27.pdf
 
EXTAZUL CA UȘĂ SPRE LUMEA DE DINCOLO ÎN CREȘTINISMUL ORTODOX
EXTAZUL CA UȘĂ SPRE LUMEA DE DINCOLO ÎN CREȘTINISMUL ORTODOXEXTAZUL CA UȘĂ SPRE LUMEA DE DINCOLO ÎN CREȘTINISMUL ORTODOX
EXTAZUL CA UȘĂ SPRE LUMEA DE DINCOLO ÎN CREȘTINISMUL ORTODOX
 
Meditatiile unui secui - Punte existentiale intre minoritate si majoritate.pdf
Meditatiile unui secui - Punte existentiale intre minoritate si majoritate.pdfMeditatiile unui secui - Punte existentiale intre minoritate si majoritate.pdf
Meditatiile unui secui - Punte existentiale intre minoritate si majoritate.pdf
 
Manuscris valeriu-popa-2
Manuscris valeriu-popa-2Manuscris valeriu-popa-2
Manuscris valeriu-popa-2
 
Manuscris valeriu-popa-2
Manuscris valeriu-popa-2Manuscris valeriu-popa-2
Manuscris valeriu-popa-2
 
Insemnari, feljegyzések - 2022 iuni 29 - 2022 iuli 4.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2022 iuni 29 - 2022 iuli 4.pdfInsemnari, feljegyzések - 2022 iuni 29 - 2022 iuli 4.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2022 iuni 29 - 2022 iuli 4.pdf
 
Rudolf Steiner - Creştinismul ca fapt mistic
Rudolf Steiner - Creştinismul ca fapt misticRudolf Steiner - Creştinismul ca fapt mistic
Rudolf Steiner - Creştinismul ca fapt mistic
 
Insemnari, feljegyzések - 2023 mai 6 - 2023 mai 13.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 mai 6 - 2023 mai 13.pdfInsemnari, feljegyzések - 2023 mai 6 - 2023 mai 13.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 mai 6 - 2023 mai 13.pdf
 
Meditatii - Gratuitatea apocalipselor false si ale ideologiilor
Meditatii - Gratuitatea apocalipselor false si ale ideologiilorMeditatii - Gratuitatea apocalipselor false si ale ideologiilor
Meditatii - Gratuitatea apocalipselor false si ale ideologiilor
 
07.04.2013 cateheza - a fi uman, pe deplin viu. omul ca împlinire a vieţii ...
07.04.2013   cateheza - a fi uman, pe deplin viu. omul ca împlinire a vieţii ...07.04.2013   cateheza - a fi uman, pe deplin viu. omul ca împlinire a vieţii ...
07.04.2013 cateheza - a fi uman, pe deplin viu. omul ca împlinire a vieţii ...
 
O filosofie a universalului
O filosofie a universaluluiO filosofie a universalului
O filosofie a universalului
 
Rudolf Steiner - Filosofia libertatii
Rudolf Steiner - Filosofia libertatiiRudolf Steiner - Filosofia libertatii
Rudolf Steiner - Filosofia libertatii
 
New microsoft office word document
New microsoft office word documentNew microsoft office word document
New microsoft office word document
 
Filozofia universalului
Filozofia universaluluiFilozofia universalului
Filozofia universalului
 

More from Nagy Attila (Mihai)

Insemnari, feljegyzések - 2023 iuli 15 - 2023 iuli 23.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuli 15 - 2023 iuli 23.pdfInsemnari, feljegyzések - 2023 iuli 15 - 2023 iuli 23.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuli 15 - 2023 iuli 23.pdfNagy Attila (Mihai)
 
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuli 12 - 2023 iuli 15 .pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuli 12 - 2023 iuli 15 .pdfInsemnari, feljegyzések - 2023 iuli 12 - 2023 iuli 15 .pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuli 12 - 2023 iuli 15 .pdfNagy Attila (Mihai)
 
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuli 7 - 2023 iuli 12.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuli 7 - 2023 iuli 12.pdfInsemnari, feljegyzések - 2023 iuli 7 - 2023 iuli 12.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuli 7 - 2023 iuli 12.pdfNagy Attila (Mihai)
 
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuni 28 - 2023 iuli 7.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuni 28 - 2023 iuli 7.pdfInsemnari, feljegyzések - 2023 iuni 28 - 2023 iuli 7.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuni 28 - 2023 iuli 7.pdfNagy Attila (Mihai)
 
Meditatiile unui secui - De ce sunt asa de salbatici rusii.pdf
Meditatiile unui secui - De ce sunt asa de salbatici rusii.pdfMeditatiile unui secui - De ce sunt asa de salbatici rusii.pdf
Meditatiile unui secui - De ce sunt asa de salbatici rusii.pdfNagy Attila (Mihai)
 
Egy székely meditációi - Demkó Attila MCC politikai szakértő és a román zászl...
Egy székely meditációi - Demkó Attila MCC politikai szakértő és a román zászl...Egy székely meditációi - Demkó Attila MCC politikai szakértő és a román zászl...
Egy székely meditációi - Demkó Attila MCC politikai szakértő és a román zászl...Nagy Attila (Mihai)
 
Meditatiile unui secui - Omul primitiv si omul ideologic in relatie cu natura...
Meditatiile unui secui - Omul primitiv si omul ideologic in relatie cu natura...Meditatiile unui secui - Omul primitiv si omul ideologic in relatie cu natura...
Meditatiile unui secui - Omul primitiv si omul ideologic in relatie cu natura...Nagy Attila (Mihai)
 
Meditatiile unui secui - Pe urma idei lui Nae Ionescu, ce inseamna a fi roman...
Meditatiile unui secui - Pe urma idei lui Nae Ionescu, ce inseamna a fi roman...Meditatiile unui secui - Pe urma idei lui Nae Ionescu, ce inseamna a fi roman...
Meditatiile unui secui - Pe urma idei lui Nae Ionescu, ce inseamna a fi roman...Nagy Attila (Mihai)
 
Egy székely meditációi - Jézus időszerűsége a neoloberalizmussal szemben.pdf
Egy székely meditációi - Jézus időszerűsége a neoloberalizmussal szemben.pdfEgy székely meditációi - Jézus időszerűsége a neoloberalizmussal szemben.pdf
Egy székely meditációi - Jézus időszerűsége a neoloberalizmussal szemben.pdfNagy Attila (Mihai)
 
Egy székely meditációi - Párhuzamos történelmi traumák.pdf
Egy székely meditációi - Párhuzamos történelmi traumák.pdfEgy székely meditációi - Párhuzamos történelmi traumák.pdf
Egy székely meditációi - Párhuzamos történelmi traumák.pdfNagy Attila (Mihai)
 
Meditatiile unui secui - Sensul crucii in Valea Uzului.pdf
Meditatiile unui secui - Sensul crucii in Valea Uzului.pdfMeditatiile unui secui - Sensul crucii in Valea Uzului.pdf
Meditatiile unui secui - Sensul crucii in Valea Uzului.pdfNagy Attila (Mihai)
 
Egy székely meditációi - Az úzvölgyi katonai temető, s ami túlmútat ezen.pdf
Egy székely meditációi - Az úzvölgyi katonai temető, s ami túlmútat ezen.pdfEgy székely meditációi - Az úzvölgyi katonai temető, s ami túlmútat ezen.pdf
Egy székely meditációi - Az úzvölgyi katonai temető, s ami túlmútat ezen.pdfNagy Attila (Mihai)
 
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuni 13 - 2023 iuni 19.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuni 13 - 2023 iuni 19.pdfInsemnari, feljegyzések - 2023 iuni 13 - 2023 iuni 19.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuni 13 - 2023 iuni 19.pdfNagy Attila (Mihai)
 
Insemnar, feljegyzések - 2023 iuni 8 - 2023 iuni 13.pdf
Insemnar, feljegyzések - 2023 iuni 8 - 2023 iuni 13.pdfInsemnar, feljegyzések - 2023 iuni 8 - 2023 iuni 13.pdf
Insemnar, feljegyzések - 2023 iuni 8 - 2023 iuni 13.pdfNagy Attila (Mihai)
 
Meditatiile unui secui - Miorita si Big Bangul.pdf
Meditatiile unui secui - Miorita si Big Bangul.pdfMeditatiile unui secui - Miorita si Big Bangul.pdf
Meditatiile unui secui - Miorita si Big Bangul.pdfNagy Attila (Mihai)
 
Meditatiile unui secui - Animalul nemantuit ale inconstientului omului.pdf
Meditatiile unui secui - Animalul nemantuit ale inconstientului omului.pdfMeditatiile unui secui - Animalul nemantuit ale inconstientului omului.pdf
Meditatiile unui secui - Animalul nemantuit ale inconstientului omului.pdfNagy Attila (Mihai)
 
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuni 2 - 2023 iuni 8.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuni 2 - 2023 iuni 8.pdfInsemnari, feljegyzések - 2023 iuni 2 - 2023 iuni 8.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuni 2 - 2023 iuni 8.pdfNagy Attila (Mihai)
 
Insemnari, feljegyzések - 2023 mai 27 - 2023 iuni 2.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 mai 27 - 2023 iuni 2.pdfInsemnari, feljegyzések - 2023 mai 27 - 2023 iuni 2.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 mai 27 - 2023 iuni 2.pdfNagy Attila (Mihai)
 
Insemnar, feljegyzések - 2023 mai 13 - 2023 mai 27.pdf
Insemnar, feljegyzések - 2023 mai 13 - 2023 mai 27.pdfInsemnar, feljegyzések - 2023 mai 13 - 2023 mai 27.pdf
Insemnar, feljegyzések - 2023 mai 13 - 2023 mai 27.pdfNagy Attila (Mihai)
 
Insemnari, feljegyzések - 2023 apr 23 - 2023 mai 5.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 apr 23 - 2023 mai 5.pdfInsemnari, feljegyzések - 2023 apr 23 - 2023 mai 5.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 apr 23 - 2023 mai 5.pdfNagy Attila (Mihai)
 

More from Nagy Attila (Mihai) (20)

Insemnari, feljegyzések - 2023 iuli 15 - 2023 iuli 23.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuli 15 - 2023 iuli 23.pdfInsemnari, feljegyzések - 2023 iuli 15 - 2023 iuli 23.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuli 15 - 2023 iuli 23.pdf
 
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuli 12 - 2023 iuli 15 .pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuli 12 - 2023 iuli 15 .pdfInsemnari, feljegyzések - 2023 iuli 12 - 2023 iuli 15 .pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuli 12 - 2023 iuli 15 .pdf
 
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuli 7 - 2023 iuli 12.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuli 7 - 2023 iuli 12.pdfInsemnari, feljegyzések - 2023 iuli 7 - 2023 iuli 12.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuli 7 - 2023 iuli 12.pdf
 
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuni 28 - 2023 iuli 7.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuni 28 - 2023 iuli 7.pdfInsemnari, feljegyzések - 2023 iuni 28 - 2023 iuli 7.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuni 28 - 2023 iuli 7.pdf
 
Meditatiile unui secui - De ce sunt asa de salbatici rusii.pdf
Meditatiile unui secui - De ce sunt asa de salbatici rusii.pdfMeditatiile unui secui - De ce sunt asa de salbatici rusii.pdf
Meditatiile unui secui - De ce sunt asa de salbatici rusii.pdf
 
Egy székely meditációi - Demkó Attila MCC politikai szakértő és a román zászl...
Egy székely meditációi - Demkó Attila MCC politikai szakértő és a román zászl...Egy székely meditációi - Demkó Attila MCC politikai szakértő és a román zászl...
Egy székely meditációi - Demkó Attila MCC politikai szakértő és a román zászl...
 
Meditatiile unui secui - Omul primitiv si omul ideologic in relatie cu natura...
Meditatiile unui secui - Omul primitiv si omul ideologic in relatie cu natura...Meditatiile unui secui - Omul primitiv si omul ideologic in relatie cu natura...
Meditatiile unui secui - Omul primitiv si omul ideologic in relatie cu natura...
 
Meditatiile unui secui - Pe urma idei lui Nae Ionescu, ce inseamna a fi roman...
Meditatiile unui secui - Pe urma idei lui Nae Ionescu, ce inseamna a fi roman...Meditatiile unui secui - Pe urma idei lui Nae Ionescu, ce inseamna a fi roman...
Meditatiile unui secui - Pe urma idei lui Nae Ionescu, ce inseamna a fi roman...
 
Egy székely meditációi - Jézus időszerűsége a neoloberalizmussal szemben.pdf
Egy székely meditációi - Jézus időszerűsége a neoloberalizmussal szemben.pdfEgy székely meditációi - Jézus időszerűsége a neoloberalizmussal szemben.pdf
Egy székely meditációi - Jézus időszerűsége a neoloberalizmussal szemben.pdf
 
Egy székely meditációi - Párhuzamos történelmi traumák.pdf
Egy székely meditációi - Párhuzamos történelmi traumák.pdfEgy székely meditációi - Párhuzamos történelmi traumák.pdf
Egy székely meditációi - Párhuzamos történelmi traumák.pdf
 
Meditatiile unui secui - Sensul crucii in Valea Uzului.pdf
Meditatiile unui secui - Sensul crucii in Valea Uzului.pdfMeditatiile unui secui - Sensul crucii in Valea Uzului.pdf
Meditatiile unui secui - Sensul crucii in Valea Uzului.pdf
 
Egy székely meditációi - Az úzvölgyi katonai temető, s ami túlmútat ezen.pdf
Egy székely meditációi - Az úzvölgyi katonai temető, s ami túlmútat ezen.pdfEgy székely meditációi - Az úzvölgyi katonai temető, s ami túlmútat ezen.pdf
Egy székely meditációi - Az úzvölgyi katonai temető, s ami túlmútat ezen.pdf
 
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuni 13 - 2023 iuni 19.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuni 13 - 2023 iuni 19.pdfInsemnari, feljegyzések - 2023 iuni 13 - 2023 iuni 19.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuni 13 - 2023 iuni 19.pdf
 
Insemnar, feljegyzések - 2023 iuni 8 - 2023 iuni 13.pdf
Insemnar, feljegyzések - 2023 iuni 8 - 2023 iuni 13.pdfInsemnar, feljegyzések - 2023 iuni 8 - 2023 iuni 13.pdf
Insemnar, feljegyzések - 2023 iuni 8 - 2023 iuni 13.pdf
 
Meditatiile unui secui - Miorita si Big Bangul.pdf
Meditatiile unui secui - Miorita si Big Bangul.pdfMeditatiile unui secui - Miorita si Big Bangul.pdf
Meditatiile unui secui - Miorita si Big Bangul.pdf
 
Meditatiile unui secui - Animalul nemantuit ale inconstientului omului.pdf
Meditatiile unui secui - Animalul nemantuit ale inconstientului omului.pdfMeditatiile unui secui - Animalul nemantuit ale inconstientului omului.pdf
Meditatiile unui secui - Animalul nemantuit ale inconstientului omului.pdf
 
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuni 2 - 2023 iuni 8.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuni 2 - 2023 iuni 8.pdfInsemnari, feljegyzések - 2023 iuni 2 - 2023 iuni 8.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 iuni 2 - 2023 iuni 8.pdf
 
Insemnari, feljegyzések - 2023 mai 27 - 2023 iuni 2.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 mai 27 - 2023 iuni 2.pdfInsemnari, feljegyzések - 2023 mai 27 - 2023 iuni 2.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 mai 27 - 2023 iuni 2.pdf
 
Insemnar, feljegyzések - 2023 mai 13 - 2023 mai 27.pdf
Insemnar, feljegyzések - 2023 mai 13 - 2023 mai 27.pdfInsemnar, feljegyzések - 2023 mai 13 - 2023 mai 27.pdf
Insemnar, feljegyzések - 2023 mai 13 - 2023 mai 27.pdf
 
Insemnari, feljegyzések - 2023 apr 23 - 2023 mai 5.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 apr 23 - 2023 mai 5.pdfInsemnari, feljegyzések - 2023 apr 23 - 2023 mai 5.pdf
Insemnari, feljegyzések - 2023 apr 23 - 2023 mai 5.pdf
 

Meditatii - Cristian Badilita, si inlocuirea teologiei cu cercetare

  • 1. Nu de mult, intr-o emisiuni Radio Bucuresti Actualitati, vorbea Cristian Badilita cercetator biblic si cercetator al primelor secole ale crestinsimului. La intrebare ca se autoconsidera teolog, sau cercetator, raspunsese, ca se autoconsidera cercetator. Nu este prima data ca intalnesc cu Badilita. Am citit doua carti ale sale, pe care la locul lor am apreciat. Au valoare in domeniul lor. Si pana aicea nu este nici-o problema pana cand, o stinta, care reprezinta numai un ajutor al teologiei, din cauza asta putem sa zicem este marginal, fata de experienta de baza ale teologiei, ce este trairea continuturilor teologiei, nu vrea sa inlocuiasca, nu vrea sa devine mai important, decat teologia, mistica. Odata m-a surprins intr-o revista de teologie din Ungaria, unde un teolog era numit in calitatea s-a stiintifica, “cercetator al Sfintei Fecioarei”. M-a deranjat termenul tehnologic, mai ales ca era vorba de Sfanta Fecioara Maria. In lumea moderna este credibil, ce are la baza numai si numai cercetarile. Daca deschidem radioul, televizorul, nu trebuie sa asteptam mult ca sa audam ceva, ca cercetatori declara. Preotului este cel mai important credibilitatea, care in realitate nu se multumeste numai personalitati sale, se multumeste pe cine reprezinta. In lumea moderna, sau postmoderna, sau in noua ordini mondiale a aparut o noua preotime, al cercetatorilor, pe baza credibilitati, ale stiintelor, ale cercetarilor. In istoria spirituala ale occidentului, putem observa o miscare inconstienta, pe baza asta si constienta, pe nivelul superficiei, de la marginal, spre central. Dar nu din nevoia uniri cu cel central, ca sa impartaseasca din realitatea mai inalta ale centralului. Tendinta asta vrea sa inlocuiasca centralul cu marginalul, vrea sa inlocuiasca verticalul cu orizontalul, asa desfiintand semnul cruci, in care fiecare are rolul lor. Cercetarea biblica are rolul sau, in biserica, in teologie, ca si orizontalul in realitatea crucii. Problema incepe cand o stiinta partiala, care se ocupa cu partialul, vrea sa inlocuiasca pe cel central, pe teologie, care se ocupa cu experimentarea Integrului. Problema omului occidental, modern este, ca a uitat Integrul, se scufunda in partial. Cum spune ganditorul franciscan american Richard Rohr, ca crestinismul occidental a uitat adevaratul scop al crestinismului, indumnezirea, care se sfarseste, in unirea cu Dumenzeu. Adica scopul omului este unirea cu Dumnezu, asa se realizeaza, ca scop Integrul. Cand partialul intuneca pe Integrul, putem vorbi de o tendinta de neantizare, putem vorbi de o cadere in haos. Dar lumea partialului, al stiintei, al cercetari, ca ei se ocupa numai si numai cu partial, se autoapara fata de neatizare, de haos, cu principiul organizatoriu al minti, al ratiuni pure, care s-a instrainat, de interior, de Integru si din cauza asta, s-a dezradacinat. Ratiunea dezradacinata, prin formalizare, realizeaza, iluzia ca haosul partialului, in realitate este o mai inalta ordine, decat imaginarul sacru ale religiei, care fata de ordini ratiuni pure, pare o dezordine, dar in care se ascunde o mai mare ordine. Ordinea ascunsa ale sacrului, se deschide de nestiutori, de copii, cum spunea Iisus si ramana ascuns, inchis de stiutori cu stiinte inalte. Problema supraevaluari cercetari, care incepe sa patrunda si in teologie, va avea un efect dezastruos. Adevaratul cunoscator, nestiutorul, va fi eliminat din teologie, prin stiutor, prin cercetator, si realitate ascunsa ale sacrului raman inchisa. Adica experimentare nemijlocita, vie ale divinului va fi uitat. Si o parte esentiala ale experientei divinului, ale Domnului, partea apofatica ale Treimi, cel mai ascuns, devine inchis. Jung a prins radacina problemei omului occidental: lipsa de religiozitate, nexperimentarea directa, vie ale sacrului. Asta inseamna ca in viata spirituala ale occidentului, exista o tendinta continu, ca profanul mareste mod continu partea sa in viata omului. Profanul, intr-un mod inconstient, intra si in viata bisericeasca, si mod constant mareste prezenta s-a. Din cauza asta este posibil ca idealul lumi moderne, ca om, cercetatorul, omul “desavarsit” al lumii moderne, postmoderne, si a noua ordini mondiale, incet, incet va inlocui, sau va micsora, valoarea experientei directe ale sacrului, pe teologul si pe isihastul. In realitate, modernitatea nu desfiinteaza nimic direct. El se desfiinteaza, prin micsorarea importantei unui lucru, prin declararea s-a fiind nestiintific. Prin care devine de calitatea doa, prin care este condamnat la o existenta aparenta numai.
  • 2. Problema degradari spirituala continu ale omului occidental, este ca se realizeaza inconstient. Schimbarile de la un nivel mai inalt la un nivel mai scazut spiritual, se intampla intr-un mod incosntient. In asa fel incet, incet, se uita experienta vie ale sacrului intr-un mod inconstient. Se scufunda in inconstientul colectiv. Normal exista si o inlocuire ale autenticului, cu neautentic, intr-un mod constient, prin manipulare, in care se ascund interese politice, economice. Dar din pacate uitarea inconstienta, partea inconstienta se intampla inaintea manipulari constiente. Ultima este consecinta numai al primului, si asta este foarte important, ca numai in oridinea asta putem redescoperi uitarea, putem constientiza, prin care reconstruim identitatea, ca numai o identitate reconstruita din adancime face fata inamicului exterior, pe care nu realizam prin invinuirea inamicului exterior, prin simpele cunostinta despre el si despre faptele lor impotriva noastra. Daca ne confundam cauza cu consecintele, declaram consecinta fiind cauza, nu realizam apararea niciodata, ca nu ne asezam in realitatea intamplari. Este important, ca omul este compus din inconstient si constient si apararea fata de manipulare uitatorare este posibil numai prin totalitatea omului. Pentru foarte multi ii place aspectul vizibil ale inamicului, dar se uita, chiar prin asta, ca si noi avem partea noastra inconstienta, vina noastra in uitare. E periculos daca vina dam numai pe inamicul vizibil exterior. Partea invizibila, inconstienta ale uitari, este foarte important in apararea neamului, ca deacolo incepe, partea noastra de a apara, lucru care nu se poate face nimenia in locul nostru. Care este imposibil de realizat prin legi, prin asa numite drepturi, prin avertizari, prin a lua cunostinta. Aicea este vorba o alta cunostinta, o simtire cu sufletul, prin care cunost, natura inamicului, ca este si natura ta aparatorule. Partea inconstienta a problemei face problematic divizarea simplista ca este dat neamul si inamicul exterior. Divizarea asta, face uitata, partea inconstienta, ale noastra ale problemei. Uitam cel mai important component ale identitati noastre, pe cel inconstient. In apararea identitatii neamului, cand e vorba de inamicul exterior, cel mai ascunsa, din cauza asta, cel mai periculoasa problema este partea inconstienta ale identitati, ca in multe ori, identitatea exterioara, culturala, statica in sine, adica constienta, se realizeaza pe dauna, pe contrariul inconstientului. Putem sa zicem, ca prin identitatea unilateral constienta, inconstientizam si mai tare pe cel inconstient, in loc sa ridicam la nivelul constiintei pe cel inconstient. Identitatea nationala nu este ceva definitiv, trebuie realizat todeauna, prin constientizarea continu ale continuturile inconstientului. Prin constientizare identitatea interioara ale neamului, devine o identitate dinamica fata de cel static cultural. Dinamica asta reprezinta vitalitatea spirituala si biologica ale neamului. Cu asta nu vreau sa spun ca valoarea cultura se scada in privinta asta si nu trebuie pastrat, cultivat, dus maideparte. Continuturile inconstientului, arhetipurile sant semnele sacrului. Dinamica inconstientului se realizeaza prin trairea sacrului, adica a Integrului. Fiind si omul un chip al Integrului Ultim, dinamica este primit, din cel mai adanca sursa in interiorul omului, prin lucrarea energiilor necreate ale Domnului. Tradarea Integrului, de catre occident, este si tradarea spirituala ale omului. Petre Tutea in extraordinara sa carte “Omul”, scria ca omul occidental, filozofia lui reprezinta pe omul cautator care tot cauta dar nu gaseste. Adevarata filozofie, sau stiinta se reveleaza, este primit ca revelatie de la Dumnezeu – si reprezinta Integrul. Cercetarea are la baza cautarea, care are domeniu, partialul, desfiintarea Integrului. Pe Integrul nu se cauta se primeste, prin indretare si deschidere spre el. In asteptare este cautat in pustie si primit prin lucrarea Sfantului Duh in om. Integrul te cuprinde, omul este cuprins. A cuprinde poate sa si insemne de a fi rapit de Integru, de Dumnezu, ca Sfantu Ilie cum era rapit in ceruri. Teologul este omul care a fost rapit in ceruri si a coborat, cu experienta divinului. Dar din pacate nu idelul biblic a rapiri lui Sfantu Ilie arata semnele ca va fi idealul in teologie, in viitor. Viitorul este din pacate a cercetatorilor, ca Badilita Cristian. Rapeste ma Domine in cerurile tale!
  • 3. (Aicea fac niste mentiuni in legatura de articolele avertizatoare despre inamicul exterior. Eu nu neg importanta articolelor care vrea sa constienteze miscarile puterilor globaliste, sant importante. Dar nu trebuie sa uitam partea incosntienta ale identitati omului si prin asta ale neamului. Ca prea multa constiinta indreptata spre faptele inamicului, poate sa-si dauneze identitai inconstienta ale neamului, prin si mai mare inconstientizare. Probelma generala ale omului de azi este incosntiinta ceea ce priveste inconstientul sau. Din pacate problema nu vizeaza pe globalisti numai, este o problema generala ale omului de azi, indiferent la ce parte stam al baricadei.)