Documentul discută despre dezvoltarea țesutului nervos, incluzând formarea tubului neural și a crestei ganglionare, precum și clasificarea neuronilor în funcție de funcție și structură. De asemenea, se prezintă detalii despre structura neuronilor, neuroglia, tipurile de fibre nervoase, capacitatea de regenerare a țesutului nervos și clasificarea sinapselor. Informațiile sunt structurate în secțiuni care detaliază morfologia, funcțiile și procesele fundamentale ale sistemului nervos.

1. Tema: Țesutul nervos.
1. Dezvoltarea ț. nervos
Ț. nervos rezultă din placa neurală (o îngroșare dorsală a ectodermului). Marginile plăcii se
îngroașă și formează cordonii neurali, iar între ei se formează șanțul neural. Ulterior cordonii se
apropie și se contopesc, formând tubul neural.
Un grup de celule nu se încadrează nici în placa neurală și nici în tubul neural, astfel se formează
creasta ganglionară. În regiunea craniană a crestei, aceste celule formează nucleele nervilor
cranieni, iar în regiunea torsului celulele crestei se divid în 2 torente. Primul torent, dă naștere
celulelor pigmentare ale pielii. Al doilea torent, dă naștere neuronilor ganglionilor spinali,
ganglionilor sistemului nervos vegetativ și lemfocitelor neurogliei.
Placode neurale - îngroșări ale ectodermului, se observă migrarea celulelor și participarea
acestora la formarea ganglionilor nevilor cranieni.
Tubul neural - stadiile precoce de dezvoltare embrionară, prezintă un neuroepiteliu anizomorf,
care este alcătuit din celule ventriculare (neuroepiteliale).
Celule ventriculare - formă cilindrică, este specifică deplasarea ciclică a nucleilor. În timpul
embriogenezei, activitatea proliferativă a celulelor ventriculare scade. Din punct de vedere
morfologic, nu sunt identice între ele. O parte dau naștere neurocitelor, iar altele - celulelor
gliale (ependimocitelor, astrocitelor și oligodendrogliocitelor). În unele regiuni ale creierului, c.v.
își pierd forma cilindrică și capacitatea de migrare a nucleilor. Astfel de celule se numesc
neurogemeninative: subventriculare și extraventriculare.
Celule gliale premature (glioblaste) își păstrează ritmul de proliferare după terminarea
proceselor de migrare, spre deosebire de neurocitele tinere (neuroblaste).
În urma diferențierii neurocitelor tinere, se modifică structura nucleului și a citoplasmei.
Deosebim o serie de particularități: în nucleu apar granule și filamente, în citoplasmă se
evidențiază canalicule și cisterne ale RE, scade nr. de ribozomi, AG este înalt dezvoltat.
Începutul specializării celulelor nervoase, este marcat de apariția în citoplasmă a filamentelor
subțiri. Neuroblastele se transformă în neuroni, iar între aceștia se stabilesc joncțiuni sinaptice.
Celulele macrogliei se dezvoltă din neuroectoderm.
2. Clasificarea morfologică și funcțională a neuronilor.
Neuronii (neurocitele) - în dependență de funcție, se clasifică în:
a) Receptivi - generează impulsul nervos, din cauza diferitor excitanți externi și interni
b) Asociativi - celulele nervoase asociative formează legături variate între neuroni
c) Efectori - transmit excitațiile la țesuturile organelor lucrătoare, stimulând acțiunea acestora.
Dimensiunile n. variază foarte larg. Celulele pot avea un diametru de la 4-6 mcm (din stratul
granular al cerebelului) și 130 mcm (din scoarța emisferelor mari). La neuronii maturi sunt

2. prezente prelungiri, care asigură transmiterea impulsului nervos prin corpul uman. Lungimea
variază de la 1-1.5m.
Prelungirile n. sunt de 2 tipuri:
a) Axoni - transmit impulsul nervos de la corpul n.
b) Dendrite - ramificate intens, lungimea și caracterul de ramificație variază. Conduc impulsul
nervos spre corpul neuronului.
Neuronii, după nr. de prelungiri se clasfică în:
a) Unipolari - cu o singură prelungire
b) Bipolari - cu 2 prelungiri, în corpul uman se întâlnesc rar.
c) Multipolari - cu 3 sau mai multe prelungiri, foarte răspândită la om și mamifere.
3. Structura neuronului.
Nucleul - la om este localizat în centru. Neuroni binucleari și polinucleari, se întâlnesc foarte rar.
Forma este rotundă. Cromatina este decondensată. Nucleul conține un nucleul, iar uneori chiar
și 2-3.
Citoplasma - bogată în organite. Conține RE, ribozomi, mitocondrii, AG, CC, lizozomi, neurotubuli
și neurofilamente. Plasmalema are capacitatea de a transmite impulsul nervos. La colorarea ț.n.
cu coloranți de anilină, se observă subtanța cromatofilă, granule bazofile de diferită formă și
dimensiuni. Acești corpusculi sunt localizați în pericarion și dendritele neuronilor. Au un conținut
înalt de ribonucleoproteide. RE este o structură mobilă, se schimbă în dependență de starea
funcțională.
În citplasmă are loc sinteza proteinelor, care-s necesare pentru menținerea masei pericarionului
și prelungirilor. În axoni, organitele de sinteză lipsesc, dar este caracteristic un curent continuu
de citoplasmă din pericarion spre terminațiuni. Deosebim curentul lent (transportă proteine) și
rapid (transportă componente necesare pentru funcțiile sinaptice).
Pe lângă asta mai sunt și: transport dendtritic (curent de proteine, distruge neuromediatorul
acetilcolina în direcția terminațiunilor dendritelor) și curent invers (reversibil, o parte din
componentele citoplasmei se întorc din terminațiuni în corpul celulei).
AG are forma de inele, filamente sinuoase și granule.
CC este situat între nucleu și dendrite.
Mitocondriile sunt situate atât în corpul neuronului, cât și în toate prelungirile lui.
Neurofibrile - rețea densă în pericarion, orientate paralel în componența dendritelor și axonilor.
4. Neuroglia: clasificarea celulelor, structura și funcțiile.
Neuroglia îndeplinește funcții: de suport, de demarcație, trofică, secretorie și de apărare.
Celulele se împart în 2 grupuri: gliocite (macroglie) și microglie.
Gliocitele sunt:
a) Ependimocite - strat compact de celule, căptușesc canalul central al măduvei spinării și

3. ventriculii cerebrali. Se diferențiază din glioblastele tubului neural, îndeplinind funcția de
delimitare și suport. Corpurile formează un strat epiteliform pe suprafața internă a tubului
neural. La pol sunt cili, care contribuie la mișcarea lichidului cefalorahidian. Polul este înzestrat
cu prelungiri, care formeaza aparatul de sprijin.
O parte din ependimocite îndeplinesc funție secretorie. Citoplasma conține mitocondrii mari și
diferite incluziuni.
b) Astrocitele - formează aparatul de sprijin a sistemului nervos central. Sunt celule mici cu
numeroase prelungiri ramificate. Sunt de 2 tipuri:
- protoplasmatice: localizate în subst. cenușie a sistemului nervos central, au nucleu mare,
rotund. Citoplasma conține un nr. redus de cisterne ale RE, ribozomi liberi și microtubuli, dar
este bogată în mitocondrii. Îndeplinesc funcțiile de demarcație și trofică.
- fibroase: localizate în subst. albă a creierului. Au prelungiri, puțin ramificate. Formează fibrele
gliale (aparatul de suport al creierului).
Prelungirile astrocitelor formează pe suprafața vaselor sanguine și suprafața creierului
membrane limitante gliale perivasculare. Funția principală a astrocitelor este de suport și izolare
a neuronilor de acțiunile externe.
c) Oligodendrocitele - înconjoară corpul neuronilor din sistemul nervos central și periferic,
formând învelișul fibrelor nervoase și al terminațiunilor nervoase. Au forme diferite. Joacă un rol
considerabil la formarea membranelor din jurul prelungirilor neuronilor, și se numesc
neurolemocite.
5. Structura fibrelor nervoase mielinice și amielinice.
Fibrele nervoase sunt prelungirile celulelor nervoase acoperite de membrane. Structural, se
împart în 2 grupe:
a) Amielinice - în componența sistemului nervos vegetativ. Membranele fibrelor sunt formate
de cel. oligodendrogoliei, iar între ele se află nuclei ovali. Fibrele conțin cilindracși, iar acelea
care conțin un grup de cilindracși se numesc fibre de cablu. Mezaxonul este o membrană dublă
formată în regiunea plicii de porțiunile membranei lemocitului. La suprafață fiecare fibră este
acoperită de o membrană bazală.
b) Mielinice - se află în sistemul nervos central și periferic. Sunt mai groase, formate dintr-un
cilindrax. În fibre se deosebesc 2 straturi: mielinic (gros) și neurolema (subțire).
- stratul mielinic: are lipide, la fiecare fibră sunt scizuri mielinice. În unele locuri stratul lipsește,
și se numesc strangulații nodulare. Segmentul de fibră situat între strangulații se numește
segment internodal. În procesul dezvoltării fibrei, cilindraxul dă naștere mezaxonului. În
procesul histogenezei, mezaxonul formează stratul mielinic.
- stratul neurolema (extern): zona periferică a fibrei nervoase, ce conține citoplasma și nucleii
neurolemocitelor împinse la suprafață.
Cilindraxul fibrei nervoase este format din neuroplasmă, care conține neurofilamente și
neurotubuli. Suprafața este acoperită de axolema. Fibrele subțiri transmit imp. nervos cu o
viteză de 1-2 m, iar fibrele groase 5-120m/s.

4. 6. Regenerarea ț. nervos
Celulele neuronilor nu se schimbă. Este caracteristică regenerarea fiziologică intracelulară, ce
constă în reînnoirea permanentă a proteinelor din citoplasmă.
Prelungirile neuronilor, nervii periferici au capacitatea de regenerare. Înainte de regenerare are
loc fenomenul de degenerare.
Neurolemocitele segmentului periferic al fibrei se activează brusc. În citoplasmă crește nr. de
ribozomi liberi, polizomi, RE. Stratul mielinic dispare. În decurs de 3-4 zile, neurolemocitele cresc
considerabil în volum. Spre sfârșitul săptămânii a doua, mielina și fragmentele cilindracșilor se
supun resorbției.
7. Terminațiunile nervoase: clasificarea, structura, localizarea în organism, funcțiile.
Funcțional sunt: efectoare, senzitive (receptoare), terminale.
Terminațiunile nervoase efectoare
Sunt de 2 tipuri: motorii și secretoare.
Terminațiunile nervoase motorii - aparate terminale ale axonilor celulelor motorii din sistemul
nervos somatic sau vegetativ. Este transmis imp. nervos spre organele lucrătoare. În mușchii
striați se numesc terminațiuni neuromusculare. Terminațiunea neuromotorie este formată din
ramificațiile terminale ale cilindraxului fibrei nervoase și sectorul specializat al fibrei musculare.
Plasmalema ramificațiilor terminale axonale și a fibrei musculare sunt despărțite prin fisura
sinaptică. În sinapsele mioneurale, ramificațiile terminale se caracterizează prin abundența
mitocondriilor și numeroaselor vezicule presinaptice, care conțin mediatorul acetilcolina. La
excitare, ea trece prin membrana presinaptică .
Terminațiunile nervoase secretorii - structură simple, reprezintă îngroșări terminale sau dilatări
ale fibrei cu vezicule sinaptice.
Terminațiunile nervoase senzitive
Receptorii sunt în tot organismul, percep diferite excitații. Deosebim extrareceptori și
interoreceptori. În dependență de specificul excitației, se împart în: mecanoreceptori,
baroreceptori, chemoreceptori, termoreceptori. Structural se împart în: terminațiuni nervoase
libere și nelibere (incapsulate și neincapsulate, adică după gradul de acoperire cu ț.c.).
T.n. libere sunt specifice pentru epitelii.
Receptorii sunt foarte variați ț.c. Majoritatea reprezintă ramificațiile cilindraxului.
Receptorii mușchilor scheletali și ai tendoanelor se numesc fusuri neuromusculare și fusuri
neurotendinoase. Fusul este format din fibre intrafuzale. Celelalte fibre se numesc extrafuzale.
Fibrele intrafuzale sunt de 2 tipuri: cu bursă nucleară și cu lanț nuclear.

5. 8. Sinapsele: clasificarea, structura.
Sinapse - joncțiuni specializate, transmiterea imp. nervos prin lanțul de neuroni.
Se disting sinapse chimice și electrice.
La cele chimice, ramificațiile axonale formează porțiunea presinaptică care interacționează cu
porțiunea postsinaptică.
Conform localizării, distingem sinapse axosomatice, axodendritice și axoaxonale.
Porțiunea presinaptică se caracterizează printr-o aglomerație de vezicule presinaptice și
mitocondrii. Veziculele presinaptice conțin mediatori (acetilcolina și noradrenalina).
Acțiunea mediatorului asupra porțiunii postsinaptice depinde de prezența pe membrana
postsinaptică a receptorului mediatorului.

6. 8. Sinapsele: clasificarea, structura.
Sinapse - joncțiuni specializate, transmiterea imp. nervos prin lanțul de neuroni.
Se disting sinapse chimice și electrice.
La cele chimice, ramificațiile axonale formează porțiunea presinaptică care interacționează cu
porțiunea postsinaptică.
Conform localizării, distingem sinapse axosomatice, axodendritice și axoaxonale.
Porțiunea presinaptică se caracterizează printr-o aglomerație de vezicule presinaptice și
mitocondrii. Veziculele presinaptice conțin mediatori (acetilcolina și noradrenalina).
Acțiunea mediatorului asupra porțiunii postsinaptice depinde de prezența pe membrana
postsinaptică a receptorului mediatorului.