1. NOTIUNI DE ORGANIZARE A CORPULUI UMAN
ORGANIZARE CELULARA
TESUTURI SI TIPURI DE TESUTURI
NOTIUNI TOPOGRAFICE
2. ORGANISMUL UMAN CA UNITATE MORFOLOGICĂ ȘI FUNCȚIONALĂ:
Organismul uman, exista gratie corelarii fine și
perpetue a tuturor structurilor și proceselor sale,
cu scopul realizarii functiilor acestora.
Desi majoritatea functiilor sunt indeplinite de
structuri specializate, acestea nu acționează
izolat, ci in stransa dependenta de celelalte.
3. Topografia organelor si sistemelor de organe:
In corpul omenesc, celulele şi tesuturile alcatuiesc:
►ORGANE
►SISTEME DE ORGANE
ORGANELE
sunt formate din grupari de celule si tesuturi, care s-au diferentiat in vederea indeplinirii anumitor
functii in organism; Nu funcţioneaza izolat in organism, ci in stransa corelatie unele cu altele.
Pentru organele interne, se foloseste curent termenul de Viscere.
4. Viscerele pot fi:
toracice (inima, plamanii, vasele mari, cai respiratorii, timusul, eventual
segmentul supradiafragmatic al tubului digestiv);
abdominale (restul tubului digestiv, glandele anexe acestuia - ficat,
pancreas, peritoneul, organe retroperitoneale - rinichi, cai urinare etc.)
viscer =organ situat in cavitatea trunchiului şi participand la una sau la mai
multe functii vitale ale organismului, care au ca rol de a asigura in primul
rand supravietuirea individului sau a speciei.
Viscerele sunt, in general elemente voluminoase, unele pline (ficat, pancreas),
altele cavitare (inima, rinichi, intestin, rect, uter etc.)
9. Formarea structurilor componente ale organismului
= evoluţia organismului plecând de la celulă, sau altfel spus nivelele de organizare
a materiei vii
CELULA > ŢESUTURI > ORGANE > SISTEME DE ORGANE
> ORGANISMUL
10. CELULA este unitatea de baza morfo-functionala
si genetica a organizarii materiei vii.
Ea poate exista singura sau in grup, constituind diferite
tesuturi.
Forma celulelor este legata de functia lor.
Initial, toate au forma GLOBULOASA , dar ulterior pot
deveni
fusiforme,
stelate,
cubice,
cilindrice
unele, cum sunt celulele sangvine, ovulul, celulele
adipoase sau cartilaginoase, isi pastreaza>> FORMA
GLOBULOASA .
11. Dimensiunile celulelor variaza in functie de specializarea lor, de starea fiziologica a organismului, de
conditiile mediului extern, varsta etc. Exemple: hematia - 7,5 μ, ovulul-150–200 μ, fibra musculara
striata-5–15 cm; media se considera 20–30 μ.
12. STRUCTURA CELULEI
In alcatuirea celulei distingem trei parti componente principale:
1. Membrana celulara
2. Citoplasma
3. Nucleul
13. 1. MEMBRANA CELULARA
(membrana plasmatica, plasmalema) inconjoara celula, ii confera forma si separa structurile interne ale
celulei de mediul extracelular.
Principalele componente din structura sa sunt:
Proteine și Fosfolipide. Acestea din urma sunt alcatuite dintr-o componenta hidrofila și una hidrofoba.
Orientarea porțiunii hidrofile este catre margini și a celei hidrofobe in interior.
Prin dispunerea lor, porțiunea hidrofila formeaza un strat dublu (bistrat) care la interior cuprinde
porțiunea hidrofoba a fosfolipidelor. Aceasta componenta hidrofoba intervine in restricționarea accesului
transmembranar a ionilor și moleculelor solubile in apa (hidrosolubile).
14. 2. CITOPLASMA
are o structura complexa, la nivelul ei desfasurandu-se principalele functii vitale. Este un sistem coloidal, in
care mediul de dispersie este apa, iar faza dispersata este ansamblul de micelii coloidale ce se gasesc in
miscare browniana.
Functional -citoplasma are o parte nestructurata > hialoplasma,
si o parte structurata>organitele celulare (fig. 6).
Acestea sunt de doua tipuri:
comune tuturor celulelor,
si specifice prezente numai in anumite celule, unde indeplinesc functii speciale.
15. Organitele comune sunt:
Reticul endoplasmatic (RE) neted
Reticul endoplasmatic rugos (ergastoplasma)
Ribozomi (corpusculii lui Palade)
Aparatul Golgi (dictiozomi)
Mitocondria
Lizozomi
Centrozomul
16. Organitele specifice sunt:
Miofibrilele – elemente contractile din sarcoplasma (este citoplasma celulelor musculare) fibrelor
musculare;
Neurofibrilele – reprezint o retea localizata in citoplasma neuronului, in axoplasma si in dendrite;
Corpii Nissl sau corpii tigroizi sunt un echivalent al ergastoplasmei insa pentru celula nervoasa.
18. 3. NUCLEUL este o parte constitutiva principala, cu rolul de a coordona procesele biologice celulare
fundamentale (contine materialul genetic, controleaza metabolismul celular, transmite informatia genetica).
Pozitia lui in celula poate fi centrala sau excentrica (celule adipoase, mucoase).
Are de obicei, forma celulei. Numarul nucleilor : majoritatea celulelor sunt mononucleate, dar pot exista si exceptii: celule
binucleate (hepatocitele), polinucleate (fibra musculara striata), anucleate (hematia adulta).
Dimensiunile nucleului pot fi intre 3 si 20 μ, corespunzator ciclului functional al celulei, fiind in raport de 1/3–1/4
cu citoplasma.
19. ADN este prescurtarea de la (acidul dezoxiribonucleic)
Structura ADN din punct de vedere chimic, ADN-ul este un acid nucleic.
Este o polinucleotida, adica un compus in structura caruia se repeta un set limitat de
macromolecule numite nucleotide;
Nucleotida, ce reprezintă unitatea de bază a ADN-ului, este o macromolecula
organica(o N-glicozidă) compusa (prin policondensare) din:
o glucida (mai exact o monozaharida) de tipul „pentoza”
o baza azotata heterociclica („inel” sau „ciclu” aromatic in 5 atomi) de tipul
pirimidinei, sau o varianta a acesteia condensata cu inelul imidazolic, numita purina
si un rest de acid fosforic (esterificat cu unul din hidroxilii pentozei), adica un „grup
fosfat.
Pentozele care intra in structura ADN-ului sunt D-2-dezoxiriboza (pentru acidul
nucleic tip ADN) sau D-riboza (pentru acidul nucleic tip ARN).
20. Doua dintre bazele heterociclice azotate ale ADN-ului
sunt:
purinice (Adenina și Guanina)
iar celelalte două sunt pirimidinice (Citozina și Timina)
In cadrul elicei caracteristice, in forma de scara spiralata
resturile pirimidinice ale monomerului sunt orientate spre
interior, formand cu resturile purinice ale celuilalt monomer
„treapta” scarii, in timp ce pentozele formeaza brațele
acesteia, de la o dubla unitate la alta (adica de la un cuplu
purinic-pirimidinic la urmatorul), legatura fiind realizata de
gruparile fosfat (prin atomii lor de oxigen).
Legaturile dintre resturile de purine și pirimidine sunt de
natura moleculara și nu chimica, ele fiind legături de
hidrogen.
21. Acidul ribonucleic (ARN)
este, ca și ADN-ul, un polinucleotid format
prin copolimerizarea ribonucleotidelor
Un ribonucleotid este format dintr-o baza
azotată (adenine A, guanină G, uracil U și citozinăa C),
o pentoza (riboza) și
un fosfat
In molecula de ARN, uracilul inlocuieste timina.
Structura ARN-ului Molecula de ARN este
monocatenara (este alcatuita dintr-un singur lant
polinucleotidic). Este un complex macromolecular similar,
structural și functional, in multe privințe ADN-ului. ARN-
ul rezulta din copolimerizarea ribonucleotidelor, care
determina formarea unor lanturi lungi, monocatenare.
22. PROPIETATILE CELULEI
Celulele au o serie de proprietati generale si speciale, care le asigura
indeplinirea rolului specific in ansamblul organismului. Dintre aceste
proprietati, sinteza proteica, reproducerea celulara si metabolismul celular .
23. SINTEZA PROTEICA
Sinteza proteinelor se refera la procesul celular de a crea proteine din aminoacizi. Implica doi pasi principali:
transcriere și traducere.
In timpul transcriptiei, secvența de ADN a o gena este copiat intr-o molecula numita ARN mesager
(ARNm). Acest ARNm poarta informatii genetice de la ADN la ribozomi, unde sinteza propriu-zisa a
proteinelor are loc in timpul translatiei. Sinteza proteinelor este vitala pentru buna funcționare a sistemelor
biologice.
Aici sunt cateva motive cheie de ce sinteza proteinelor este esențiala:
Structura și funcția celulei: Proteinele sunt blocurile de construcție ale celulelor și sunt responsabile
de menținere structura lor și funcția. Ele formeaza componentele structurale celulelor, cum ar fi
citoscheletul, și joaca un rol crucial in semnalizarea și comunicarea celulelor.
24. Diviziunea celulara
este procesul prin care are loc diviziunea unei celule in
doua sau mai multe celule fiice. Diviziunea celulara este o
etapa a ciclului celular.
Organismele eucariote prezintă doua tipuri de diviziune
celulara: o diviziune vegetativa, asadar fiecare celula fiica
va fi identica din punct de vedere genetic cu celula parinte
(proces denumit mitoza), și o diviziune celulara
reproductiva, in urma careia numarul cromozomilor din
fiecare celula fiica este redus la jumatate pentru a asigura
producerea unor gameti haploizi (proces denumit meioza)
25. Activitate enzimatica: Proteinele sunt implicate in catalizare reacții biochimice in celule. Enzimele, care
sunt proteine specializate, acționeaza ca catalizatori și faciliteaza diverse procese metabolice, cum ar fi
digestia, producția de energie, și Replicarea ADN-ului.
Expresia genelor: Sinteza proteinelor este strans legata de expresia genelor. Genele conțin instrucțiuni
pentru construirea proteinelor, iar procesul de sinteza a proteinelor permite aceste instrucțiuni a fi
indeplinita. Prin controlul sintezei unor proteine specifice, celulele iși pot regla funcțiile și pot raspunde la
indicii de mediu.
Semnalizare celulară: Proteinele sunt implicate in celula cai de semnalizare, care permit celulelor sa
comunice intre ele și sa se coordoneze activitățile lor.
Proteine de semnalizare transmite semnale de la suprafata celulei la nucleu, declasand raspunsuri
celulare specifice.
In rezumat, sinteza proteinelor este un proces fundamental care este esențial pentru buna funcționare a
sistemelor biologice.
26. Metabolismul celular
reprezinta totalitatea transformarilor biochimice si energetice care au loc in țesuturile organismului viu.
Metabolismul este un proces complex, ce implica schimburi de materii și energii, si care include doua
procese (simultane) opuse:
catabolism - totalitatea proceselor chimice de degradare a substanțelor apei se produce in special
ruperea legaturilor dintre atomii de carbon, din moleculele diferitelor substante; acest tip de reactive
este insotit de eliberare de energie (reactie exergonice).
anabolism - procesele chimice de biosinteza a substantelor ce intra in alcatuirea materiei vii.
Reacțiile anabolice se caracterizeaza prin consum de energie si se numesc reactii endergonice.
27. TESUTURILE
Țesuturile sunt sisteme organizate
de materie vie, formate din celule
similare, care indeplinesc in
organisme aceeasi functie sau acelasi
grup de functii. Celulele sunt unite
intre ele printr-o substanta
intercelulara, care, atunci cand este in
cantitate mica, se numeste „substanta
de ciment“, iar in cantitate mare,
„substanta fundamentala“.
32. PLANURI SI AXE ALE CORPULUI UMAN
Ca orice organism si cel uman este alcatuit din unitatile fundamentale ale lumii vii - celulele.
Acestea alcatuiesc tesuturi, iar prin asocierea lor, diferite tipuri de tesuturi alcatuiesc organele.
Organele pot fi asociate in sisteme sau aparate de organe pentru indeplinirea unei functii.
Segmentele corpului uman:
- corpul uman este alcatuit din următoarele parti majore (patru segmente):
cap;
gat;
trunchi;
membre: superioare (mainile);
inferioare (picioarele).
Capul, impreuna cu gatul, formeaza extremitatea cefalica a corpului.
33. Poziție antomică normală (PAN) – se intelege pozitia care se ia in
considerare atunci cand se descriu diferitele elemente anatomice si
raporturile dintre ele. Este aleasa prin conventie internationala si are o
deosebita importanta, fiind indispensabila pentru studiul anatomiei.
La om poziția antomică normală (PAN), este de ortostatism (subiectul
sta in picioare).
Simetria bilaterala organizarea dreapta-stanga a unui organism, cu
simetrie de o parte si de alta a unui plan sagital şi median.
Se caracterizeaza prin existenta a doua planuri de simetrie (sagital şi
median), perpendiculare unul pe altul, ce impart corpul sau organul respectiv
in doua parti corespunzatoare,egale (dreapta-stanga, anterior-posterior).
34. Pozitia anatomica normala se
caracterizeaza prin urmatoarele
aspecte:
corpul este in ortostatism
(poziţie verticala) cu membrele
inferioare lipite, paralele şi
membrele superioare de-a lungul
corpului, palmele privind in afara
(ca in figura alaturata)
35. AXE SI PLANURI DE REFERINTA ALE CORPULUI UMAN
Planuri şi raporturi anatomice:
Pentru precizarea pozitiei segmentelor corpului si a planurilor care exista intre ele se folosesc,ca elemente de
orientare
Axe care corespund dimensiunilor spatiului si se intretaie in unghi drept
Planuri cate un plan trece prin doua axe
Corpul omenesc este alcatuit dupa principiul simetriei bilaterale, fiind un corp tridimensional
cu trei axe si trei planuri.
36. 1. AXELE CORPULUI UMAN:
Axele corespund dimensiunilor spatiului si se
intretaie in unghi drept;
Axele şi planurile se folosesc si pentru
precizarea pozitiei elementelor componente
la nivelul fiecarui organ;
Acestea sunt:
axul longitudinal (sau vertical);
axul sagital;
axul transversal.
37. AXUL LONGITUDINAL (SAU VERTICAL):
este axul lungimii corpului, este vertical la om;
Cel mai lung segment de dreapta ce se poate
trasa imaginar in pozitie anatomica normala a
subiectului.
In cazul omului este dat de vertex si de planul
poligonului de sustinere pleaca din crestetul
capului si merge pana la nivelul spatiului
delimitat de suprafata talpilor;
un pol cranial (sau superior);
un pol caudal (sau inferior).
vertex = crestetul capului ; punctul cel mai
proeminent al unei formatii anatomice.
38. AXUL SAGITAL
axul sagital sau antero-posterior este
AXUL GROSIMI CORPULUI
este in pozitie verticala
anteroposterior;
este orientat antero-posterior (ventro-
dorsal) și este perpendicular pe cel
longitudinal;
are:
un pol anterior;
un pol posterior.
39. AXUL TRANSVERSAL
CORESPUNDE LATIMII CORPULUI este
in pozitie orizontala este orientat de la dreapta
la stanga și perpendicular pe cel longitudinal;
are:
un pol stang;
un pol drept.
40. 2. PLANURILE CORPULUI UMAN
prin cate doua din axele amintite trece cate un plan al
corpului;
sunt:
planul sagital;
planul frontal;
planul transversal (sau orizontal).
Planul sagital:
imparte corpul in doua jumătăti simetrice:
- stanga
- dreapta
Planul frontal:
imparte corpul in două parti asimetrice:
- anterioara (ventrala);
- posterioară (dorsală).
Planul transversal:
imparte corpul in doua parti asimetrice:
- una superioara (craniala);
- una inferioara (caudala).
41. PLANUL SAGITAL:
este dispus perpendicular pe planul frontal şi strabate corpul
dinainte inapoi, trecand prin axul longitudinal si sagital;
Planul care trece prin mijlocul corpului (median) ca un plan de
simetrie,impartindu-l in doua jumatati simetrice, se numeşte plan
medio-sagital; (ex: ochii sunt asezaţi lateral fata de nas şi medial
fata de urechi);
Planul medio-sagital este planul simetriei bilaterale; imparte
corpul in doua jumatati simetrice:
Stanga
Dreapta
42. Planul sagital
Este cel care divide corpul intr-o parte stanga si intr-o
parte dreapta. Prin EXTENSIE se intelege ca find procesul de
indepartare, care creste unghiul dintre doua parti ale corpului.
El este planul in care se executa miscarile vizibile din profil, in
jurul unui ax transversal (frontal).
O mişcare in plan sagital ce duce o regiune a corpului anterior
fata de pozitia anatomica se numeste FLEXIE ( exemplu: flexia
antebratului).
EXCEPŢIE:
→ anteproiecţie pentru umar (considerat complex articular);
→ flexie dorsala pentru picior;
→ extensie pentru gamba.
O miscare in plan sagital ce duce o regiune a corpului
posterior fata de pozitia anatomica se numeste Extensie.
EXCEPŢIE:
→ retroproiectie pentru umar;
→ flexie plantară pentru picior.
Flexie
dorsală
Flexie planta
ră
A -Mişcări de flexie - extensie ale antebraţului;
B - Mişcări de flexie dorsală şi plantară a piciorului
43. PLANUL FRONTAL:
este dispus vertical si este orientat paralel cu
fruntea si trece prin axul longitudinal si
transversal;
merge paralel cu fruntea si trece prin axul
longitudinal si cel transversal;
imparte corpul in două parti asimetrice:
anterioara (sau ventrala);
posterioara (sau dorsala).
- ex: nasul este situat anterior, iar coloana
vertebrală este situata posterior.
45. O miscare in plan frontal care duce
o regiune a corpului spre linia mediana
a corpului se numeste adducţie.
(exemplu: adducţia braţului. )
O miscare in plan frontal care
indepartează o regiune a corpului de
linia mediana se numeste abducţie.
Pentru trunchi si gat o miscare in plan
frontal se numeste inclinare laterala.
(exemplu: inclinare laterala dreapta)
Mişcări de abducţie şi adducţie
ale membrului superior (A)
şi inferior (B).
A
B
46. PLANUL TRANSVERSAL:
O miscare in plan transversal care duce o parte a
corpului in exterior se numeste rotatie externa.
(exemplu: rotatia externa a coapsei)
O miscare in plan transversal care duce o parte a
corpului in interior se numeste rotatie interna.
(exemplu: rotatia interna a bratului)
47. Pentru antebrat rotatia externa se numeste SUPINATIE, iar rotatia interna
PRONATIE. Pentru trunchi rotatiile se realizeaza la stanga sau la
dreapta.
In afara acestor miscari mai exista un tip de miscare complexa numită
CIRCUMDUCTIE, in cadrul acestei miscari segmentul trece succesiv prin
pozitiile de flexie, abducţie, extensie, adducţie şi revine la pozitia de flexie.
Ea se poate executa si invers cu punct de plecare din orice pozitie.
Se mai descriu si miscari speciale in cadrul carora se inscriu miscările de
INVERSIUNE si EVERSIUNE ale piciorului
.Inversiunea reprezinta miscarea prin care se ridica marginea mediala a
piciorului (flexia plantara, adductia si supinatia piciorului) iar Eversiunea
este miscarea inversa.
PROTRACTIA reprezinta miscarea prin care o parte a corpului se
deplaseaza spre anterior intr-un plan paralel cu cel al solului, in timp ce
RETRACTIA este miscarea inversa.
Un alt grup de miscări este cel al ridicarii si coborarii unui segment al
corpului (mandibula, umeri).
51. PLANURILE SI REGIUNILE ABDOMINALE
Pentru a putea descrie poziţia organelor din interiorul abdomenului, sau localizarea durerilor abdominale, este
utila impartirea abdomenului in regiuni delimitate de planuri imaginare, verticale şi orizontale.
Abdomenul poate fi impartit in noua regiuni, care se pot delimita precis. Aceste regiuni sunt delimitate de doua
planuri orizontale (subcostal şi inter-spinos) şi doua planuri verticale (pe linia de mijloc a fiecarei clavicule).
Cele noua regiuni sunt urmatoarele:
hipocondrul drept;
epigastrul;
hipocondrul stang;
abdomen lateral drept (in zona lombara)
zona ombilicală (sau periombilicală);
abdomen lateral stang (in zona lombara);
regiunea inghinala dreapta;
regiunea inghinala stanga;
regiunea suprapubiana (sau hipogastru).
52. Subdiviziunile cavităţii abdominale:
1-epigastrul;
2-hipocondrul stang;
3-abdomen lateral stang (in zona lombara);
4-zona ombilicala (sau periombilicala);
5-regiunea inghinala stanga;
6-regiunea suprapubiana (sau hipogastru)
7-regiunea inghinala dreapta;
8-abdomen lateral drept (in zona lombara)
9-hipocondrul drept;
53. Pentru uzul clinic general de obicei este suficient sa
se imparta abdomenul numai in patru cadrane
(sectoare), delimitate de un plan orizontal
(transombilical) şi unul vertical (median).
Cele patru zone astfel delimitate se numesc simplu:
cadranul superior drept;
cadranul superior stang;
cadranul inferior drept;
cadranul inferior stang.
Importanţa clinica:
Este important de stiut ce parte a continutului
abdominal este situata in fiecare regiune. Daca apare o
anomalie sau daca pacientul acuza o durere abdominala,
aceste cadrane pot fi folosite pentru a indica locul
afectării, pentru a avea un criteriu de referinta in viitor.
