SlideShare a Scribd company logo
Brâncuşi - sculptorul universal
              Expoziţie de documente
                         Evaluarea colecţiei

                   Elaborat de Natalia Ciorbă
Marele Brâncuşi (n. 19 februarie 1876, Hobita, Gorj — d. 16
martie 1957, Paris)
căuta în arta sa absolutul, eliberându-se, atât cât se poate,
de teroarea materiei. Cuvântul, formele, culorile, sunetele sunt
intermediarii, care au condus la starea de har a artistului, trteapta cea
mai înaltă de spre transcendent şi tot odată, inexplicabilă. Dar
Brâncuşi a căutat în formele sale, dincolo materie, prototipurile
biblico-platonice ale vieţuitoarelor lumii reale, a creat: Animale
nocturne, Peşti, Foci, Păsări, Oameni, Ţestoase amfibii şi Ţestoase
zburătoare. Spre bâtrâneţe se simţea aproape de Dumnezeu. Şi chiar
mai mult decât atât. El a coborât pe filierea tradiţional-românească
(prin motive geometrice întâlnite în arta populară autohtonă,
semnificaţii mitologice specifice) până la formele arhetipale universal
valabile. Sacralitaea artei sale nu aparţine unei anumite religii ci este,
aşa cum afirmă Mircea Eliade, o dimensiune a conştiinţei umane.
Sculpturile lui Brâncuşi sunt hierofanii.       Brâncuşi era neliniştit de
realul intangibil, întrucât el sculpta după ce se însenina şi forma se
clarifica în mintea sa. Împăcat cu sine şi cu lumea, voia să aducă prin
arta sa „bucurie pură”.
        Brâncuşi a fost un artist inspirat şi a lucrat când harul divin s-a
pogorât asupra lui. Nu are el o sculptură intitulată chiar Rugăciunea?
Formele lui Brâncuşi sunt rugăciunile unui sfânt!
Cimpoi, Mihai. Brâncuşi, poet al ne-
sfârşirii : Eseu. – Ch. : F.E.P. „Tipografia
Centrală”, 2001. – 120 p.

Academicianul Mihai Cimpoi vorbeşte în această
carte despre arta esenţelor lui Brâncuşi,
convocând într-un divan sui-generis Măiastra sa,
Albatrosul lui Baudelaire, Bufniţa lui Hegel,
Vulturul lui Nietzsche, Şoimul lui Ortega-y-
Gasset şi păsările poeziei moderne care,
setoase de Absolut, zboară prin cerurile obscure
ale lui Hermes. Nicolae Marciuc.
Fondane,     Benjamin.    Brâncuşi    /
Benjamin Fondane ; trad. din lb. fr.,
studiu, note şi comentarii : Luiza
Palanciuc, Mihai Şora ; pref. : Olivier
Salazar-Ferrer. – Cluj-Napoca : Limes,
2008. – 103 p.

Prin acest eseu, publicat în 1929, Benjamin
Fondane înscrie arta lui Brâncuşi într-un curent
subversiv de cultură. Neaderentă la istorie,
creaţia refuză simbolismul artei clasice. Opera
nu propune un act de reprezentare, ci o
revelaţie.   De     aici  decurge      importanţa
discontinuităţii întrodusă de formele artei
primitive şi în special de aşa-numita artă
„neagră”, eterogenă prin raportare la istoria artei
occidentale.
Geist, Sidney. Brâncuşi : un studiu
asupra sculpturii / Sidney Geist ; trad.
din engleză : Andrei Brezianu. –
Bucureşti : Ed. Meridiane, 1973. – 200,
[60] p. : il. – (Biblioteca de artă ; 400).

Principala caracteristică a cărţii este scrutarea
creaţiei lui Brâncuşi, în secvenţă cronologică.
Pentru Brâncuşi stabilirea unei astfel de
succesiuni devine aproape de la sine grăitoare.
Ea ne relevă un artist de o impunătoare statură
intelectuală, - lucru desigur intuit şi sugerat încă
mai de mult, dar nu şi demonstrat pînă acum; ea
scoate, pe de altă parte, la iveală un corp de
lucrări definit, prin reţeaua relaţiilor lui intrinseci,
drept o riguroasă demonstraţie a problemelor şi
problematicii sculpturii.
Grigorescu, Dan. Brâncuşi / Dan
Grigorescu ; red. : Nina Stănculescu. –
Bucureşti : Ed. Meridiane, 1980. – 76
[32] p. : il.

Dan Grigorescu urmăreşte în textul alăturat,
prezenţa lui Brâncuşi în universalitate şi
unghiurile de receptare ale operei sale cu totul
ieşite din comun, care îşi diversifică sensurile şi
se îmbogăţeşte pe măsură ce apar date noi din
arhiva brâncuşiană, pusă recent la dispoziţia
cercetătorilor.
Mocioi, Ion. Estetica operei lui
Constantin Brâncuşi. – Craiova : Scrisul
Românesc, 1987. – 204 p. – Bibliogr. : p.
149-163.

De-a lungul timpului, conf. univ. dr. Ion Mocioi a
studiat şi a elaborat o serie de lucrări de
importanţă majoră despre opera şi viaţa
sculptorului modern, Constantin Brâncuşi, cel
mai de seamă aparţinător al artei româneşti şi
universale, care a revoluţionat arta secolului XX,
deschizând drumul sculpturii moderne în
lume. Cartea conţine curentele artistice ale
secolului XX, opera lui sub semnul diversităţii
estetice, sensuri filosofice în opera lui Brâncuşi,
catalogul general al sculpturilor lui Brâncuşi.
Kay, Helen. Toiagul ciobănesc : Povestea
copilăriei lui Constantin Brâncuşi / Helen
Kay ; trad. din engleză : C. Vonghizas. –
Bucureşti : Ed. Ion Creangă, 1983. – 52 p.
: il.

Legenda spune că din rândul ciobănaşilor se
aleg mai târziu marii artişti. Constantin Brâncuşi
a fost acea legendă. Dar el a mai deprins şi
toate meşteşugurile ţărăneşti, inspirându-se din
ele în creaţia sa avântată. Povestea Măiestrei
este o temă permanentă a preamăririi zborului.
Pandrea, Petre. Brâncuşi, amintiri şi
exegeze. – Bucureşti : Ed. Meridiane,
1976. – 276 p. : il. – (Col. Biblioteca de
artă).

Cartea conţine biografia artistului şi unele idei
teoretice despre opera lui. Consemnez în cele
ce urmează fragmente de conversaţii din
oralitatea sa prestigioasă, ca şi povestiri ale
ucenicilor români ai lui Brâncuşi despre neuitatul
maestru care avea o doctrina clară: doctrina
morală a strămoşilor. Petre Pandrea
Uscătescu, George. Brâncuşi şi arta
secolului / George Uscătescu ; trad. din
lb. spaniolă : Dorel Lucian Filipescu. –
Bucureşti : Ed. Meridiane, 1985. – 386 p.
: il. – (Biblioteca de artă ; 400).

Înţelesurile artei lui Brâncuşi implică o problemă
fundamentală a culturii moderne: felul cum s-a
împlinit aspiraţia la totalitate într-o lume în care
multe direcţii artistice insistau asupra efemerului
şi fragilului, a accidentalului şi iluzoriului.
Universitarul             madrilez           George
Uscătescu cercetează influenţa lui Brâncuşi în
arta secolului al XX-lea.
Constantin Brâncuşi [Resursă electronică] :
Enciclopedia Virtuală : [dublu CD] /
Societatea Culturală „Noesis” ; editori :
Remus Cernea, Gabriela Bagrinovschi,
Cătălin Teniţa. – Ed. a doua. – Bucureşti :
Premiul IT&C, 2002. – 2 CD în container.

Proiect realizat în colaborare cu Societatea Culturală
Noesis sub patronajul UNESCO, Enciclopedia Virtuală
Constantin Brâncuşi a fost prima realizare de acest
gen din România, dedicată marelui sculptor.
                     CD-ul conţine:
• peste 900 de fotografii (cu lucrările marelui artist,
   documente, fotografii din atelier, din expoziţii,
   imagini cu Brâncuşi).
• cărti şi studii despre Brâncuşi în limbile română şi
   engleză semnate de Barbu Brezianu, V.G.
   Paleolog, Mircea Eliade, Sidney Geist, Carola
   Geidion-Welcker, Petru Comarnescu, Sorana
   Georgescu-Gorjan, Ion Pogorilovschi, Friedrich Teja
   Bach.
• un film documentar de 77 de minute în regia lui
   Cornel Mihalache, despre opera şi viaţa celui care a
   revoluţionat sculptura modernă.
• scurtă filmare cu Brâncuşi (65 de secunde).

More Related Content

What's hot

Lena Constante
Lena ConstanteLena Constante
Lena Constante
Biblioteci Bihorene
 
Arta plastică din Basarabia
Arta plastică din BasarabiaArta plastică din Basarabia
Arta plastică din Basarabia
Biblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
Most outstanding Romanian artists (Romanian)
Most outstanding Romanian artists (Romanian)Most outstanding Romanian artists (Romanian)
Most outstanding Romanian artists (Romanian)
projectportal
 
110 ani de la naștere. Anton Mater, pictor-scenograf
110 ani de la naștere. Anton Mater, pictor-scenograf110 ani de la naștere. Anton Mater, pictor-scenograf
110 ani de la naștere. Anton Mater, pictor-scenograf
Biblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
Fed ex
Fed ex Fed ex
презентация Microsoft office power point Maria Bieșu (80 ani de la naștere)
презентация Microsoft office power point Maria Bieșu (80 ani de la naștere)презентация Microsoft office power point Maria Bieșu (80 ani de la naștere)
презентация Microsoft office power point Maria Bieșu (80 ani de la naștere)
Biblioteca "Ion Creangă" Floreşti
 
Un secol de sculptura
Un secol de sculpturaUn secol de sculptura
Un secol de sculptura
Biblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
Revistă bibliografică: Mihai Potârniche
Revistă bibliografică: Mihai PotârnicheRevistă bibliografică: Mihai Potârniche
Revistă bibliografică: Mihai Potârniche
Biblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
Universul artelor nr.4
Universul artelor nr.4Universul artelor nr.4
Universul artelor nr.4
Biblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
Derusificarea și ”dezghetul”. Fețele regimului comunist, anii 50-60
Derusificarea și ”dezghetul”. Fețele regimului comunist, anii 50-60Derusificarea și ”dezghetul”. Fețele regimului comunist, anii 50-60
Derusificarea și ”dezghetul”. Fețele regimului comunist, anii 50-60
Cristiana Toma
 
I.L. Caragiale
I.L. CaragialeI.L. Caragiale
I.L. Caragiale
Ionel-Dumitru Nedelcu
 
Opera lon Creangă în filmografie
Opera lon Creangă în filmografieOpera lon Creangă în filmografie
Opera lon Creangă în filmografie
Biblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
O călătorie prin muzeele lumii
O călătorie prin muzeele lumiiO călătorie prin muzeele lumii
O călătorie prin muzeele lumii
Biblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
00ion Luca Caragiale
00ion Luca Caragiale00ion Luca Caragiale
00ion Luca Caragialeguest4df906
 
Ion luca caragiale
Ion luca caragialeIon luca caragiale
Ion luca caragiale
Teo Delaport
 
Ana evtusenco O viata in lumea frumosului
Ana evtusenco O viata in lumea frumosuluiAna evtusenco O viata in lumea frumosului
Ana evtusenco O viata in lumea frumosului
Biblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
Elfrida coroliova
Elfrida coroliovaElfrida coroliova
Expozitie virtuala: CD, DVD
Expozitie virtuala: CD, DVDExpozitie virtuala: CD, DVD
Expozitie virtuala: CD, DVD
Biblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
Ion Luca Caragiale
Ion Luca CaragialeIon Luca Caragiale
Ion Luca Caragiale
Ionelia Serban
 
What's hot (20)

Lena Constante
Lena ConstanteLena Constante
Lena Constante
 
Arta plastică din Basarabia
Arta plastică din BasarabiaArta plastică din Basarabia
Arta plastică din Basarabia
 
Most outstanding Romanian artists (Romanian)
Most outstanding Romanian artists (Romanian)Most outstanding Romanian artists (Romanian)
Most outstanding Romanian artists (Romanian)
 
110 ani de la naștere. Anton Mater, pictor-scenograf
110 ani de la naștere. Anton Mater, pictor-scenograf110 ani de la naștere. Anton Mater, pictor-scenograf
110 ani de la naștere. Anton Mater, pictor-scenograf
 
Fed ex
Fed ex Fed ex
Fed ex
 
презентация Microsoft office power point Maria Bieșu (80 ani de la naștere)
презентация Microsoft office power point Maria Bieșu (80 ani de la naștere)презентация Microsoft office power point Maria Bieșu (80 ani de la naștere)
презентация Microsoft office power point Maria Bieșu (80 ani de la naștere)
 
Un secol de sculptura
Un secol de sculpturaUn secol de sculptura
Un secol de sculptura
 
Revistă bibliografică: Mihai Potârniche
Revistă bibliografică: Mihai PotârnicheRevistă bibliografică: Mihai Potârniche
Revistă bibliografică: Mihai Potârniche
 
Sabin nemes pictor
Sabin nemes  pictor  Sabin nemes  pictor
Sabin nemes pictor
 
Universul artelor nr.4
Universul artelor nr.4Universul artelor nr.4
Universul artelor nr.4
 
Derusificarea și ”dezghetul”. Fețele regimului comunist, anii 50-60
Derusificarea și ”dezghetul”. Fețele regimului comunist, anii 50-60Derusificarea și ”dezghetul”. Fețele regimului comunist, anii 50-60
Derusificarea și ”dezghetul”. Fețele regimului comunist, anii 50-60
 
I.L. Caragiale
I.L. CaragialeI.L. Caragiale
I.L. Caragiale
 
Opera lon Creangă în filmografie
Opera lon Creangă în filmografieOpera lon Creangă în filmografie
Opera lon Creangă în filmografie
 
O călătorie prin muzeele lumii
O călătorie prin muzeele lumiiO călătorie prin muzeele lumii
O călătorie prin muzeele lumii
 
00ion Luca Caragiale
00ion Luca Caragiale00ion Luca Caragiale
00ion Luca Caragiale
 
Ion luca caragiale
Ion luca caragialeIon luca caragiale
Ion luca caragiale
 
Ana evtusenco O viata in lumea frumosului
Ana evtusenco O viata in lumea frumosuluiAna evtusenco O viata in lumea frumosului
Ana evtusenco O viata in lumea frumosului
 
Elfrida coroliova
Elfrida coroliovaElfrida coroliova
Elfrida coroliova
 
Expozitie virtuala: CD, DVD
Expozitie virtuala: CD, DVDExpozitie virtuala: CD, DVD
Expozitie virtuala: CD, DVD
 
Ion Luca Caragiale
Ion Luca CaragialeIon Luca Caragiale
Ion Luca Caragiale
 
Similar to Constantin Brancusi - sculptorul universal

Mihail Grecu prezentare - elaborata de Svetlana Miron, sef serviciu "Arte s...
Mihail Grecu  prezentare - elaborata de  Svetlana Miron, sef serviciu "Arte s...Mihail Grecu  prezentare - elaborata de  Svetlana Miron, sef serviciu "Arte s...
Mihail Grecu prezentare - elaborata de Svetlana Miron, sef serviciu "Arte s...
Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Achiziţii noi din domeniul Artei
Achiziţii noi din domeniul ArteiAchiziţii noi din domeniul Artei
Achiziţii noi din domeniul Artei
Biblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
Eminescu - un veac de nemurire
Eminescu - un veac de nemurireEminescu - un veac de nemurire
Eminescu - un veac de nemurireBiblioteca Fagaras
 
Elena CRISTIAN, Svetlana CECAN. Promovarea diversităţii : publicaţii din dome...
Elena CRISTIAN, Svetlana CECAN. Promovarea diversităţii : publicaţii din dome...Elena CRISTIAN, Svetlana CECAN. Promovarea diversităţii : publicaţii din dome...
Elena CRISTIAN, Svetlana CECAN. Promovarea diversităţii : publicaţii din dome...
Scientific Library of Alecu Russo State University Balts Moldova
 
(Re)descoperă personalitățile basarabene în cărți
(Re)descoperă personalitățile basarabene în cărți(Re)descoperă personalitățile basarabene în cărți
(Re)descoperă personalitățile basarabene în cărți
BibliotecaMickiewicz
 
Istoria artelor
Istoria artelorIstoria artelor
Istoria artelorSima Sorin
 
Ion Druță viața și activitatea
Ion Druță viața și activitateaIon Druță viața și activitatea
Ion Druță viața și activitatea
biografiielectronice
 
Achiziii noi
Achiziii noiAchiziii noi
Educația artistico-estetică a elevilor prin intermediul artelor vizuale și a ...
Educația artistico-estetică a elevilor prin intermediul artelor vizuale și a ...Educația artistico-estetică a elevilor prin intermediul artelor vizuale și a ...
Educația artistico-estetică a elevilor prin intermediul artelor vizuale și a ...
Biblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
Teoria literaturii
Teoria literaturiiTeoria literaturii
Teoria literaturii
Nitu Gabriela
 
Scriitorii de pe scena literaturii poloneze
Scriitorii de pe scena literaturii polonezeScriitorii de pe scena literaturii poloneze
Scriitorii de pe scena literaturii polonezeBibliotecaMickiewicz
 
Intrări noi de carte poloneză
Intrări noi de carte poloneză Intrări noi de carte poloneză
Intrări noi de carte poloneză
BibliotecaMickiewicz
 
Attachments 2012 02_20
Attachments 2012 02_20Attachments 2012 02_20
Attachments 2012 02_20
florina24
 
Lumea uitată a locuşorului basarabean
Lumea uitată a locuşorului basarabeanLumea uitată a locuşorului basarabean
Lumea uitată a locuşorului basarabean
Biblioteca Municipala "B.P. Hasdeu"
 
Jan Bialostocki - O istorie a teoriilor despre arta
Jan Bialostocki  - O istorie a teoriilor despre artaJan Bialostocki  - O istorie a teoriilor despre arta
Jan Bialostocki - O istorie a teoriilor despre arta
Robin Cruise Jr.
 
Colecţia BM "B.P. Hasdeu" - cărţi valoroase
Colecţia BM "B.P. Hasdeu" -  cărţi valoroaseColecţia BM "B.P. Hasdeu" -  cărţi valoroase
Colecţia BM "B.P. Hasdeu" - cărţi valoroase
Zinaida Pahomi
 
Evoluţia poeziei
Evoluţia poezieiEvoluţia poeziei
Evoluţia poezieiviviana
 
Similar to Constantin Brancusi - sculptorul universal (20)

Mihail Grecu prezentare - elaborata de Svetlana Miron, sef serviciu "Arte s...
Mihail Grecu  prezentare - elaborata de  Svetlana Miron, sef serviciu "Arte s...Mihail Grecu  prezentare - elaborata de  Svetlana Miron, sef serviciu "Arte s...
Mihail Grecu prezentare - elaborata de Svetlana Miron, sef serviciu "Arte s...
 
Achiziţii noi din domeniul Artei
Achiziţii noi din domeniul ArteiAchiziţii noi din domeniul Artei
Achiziţii noi din domeniul Artei
 
Eminescu - un veac de nemurire
Eminescu - un veac de nemurireEminescu - un veac de nemurire
Eminescu - un veac de nemurire
 
Elena CRISTIAN, Svetlana CECAN. Promovarea diversităţii : publicaţii din dome...
Elena CRISTIAN, Svetlana CECAN. Promovarea diversităţii : publicaţii din dome...Elena CRISTIAN, Svetlana CECAN. Promovarea diversităţii : publicaţii din dome...
Elena CRISTIAN, Svetlana CECAN. Promovarea diversităţii : publicaţii din dome...
 
(Re)descoperă personalitățile basarabene în cărți
(Re)descoperă personalitățile basarabene în cărți(Re)descoperă personalitățile basarabene în cărți
(Re)descoperă personalitățile basarabene în cărți
 
Istoria artelor
Istoria artelorIstoria artelor
Istoria artelor
 
Dorina Cosumov: • Voci tinere: versuri, proză, dramaturgie scrise de poeţi ti...
Dorina Cosumov: •	Voci tinere: versuri, proză, dramaturgie scrise de poeţi ti...Dorina Cosumov: •	Voci tinere: versuri, proză, dramaturgie scrise de poeţi ti...
Dorina Cosumov: • Voci tinere: versuri, proză, dramaturgie scrise de poeţi ti...
 
Ion Druță viața și activitatea
Ion Druță viața și activitateaIon Druță viața și activitatea
Ion Druță viața și activitatea
 
Achiziii noi
Achiziii noiAchiziii noi
Achiziii noi
 
Educația artistico-estetică a elevilor prin intermediul artelor vizuale și a ...
Educația artistico-estetică a elevilor prin intermediul artelor vizuale și a ...Educația artistico-estetică a elevilor prin intermediul artelor vizuale și a ...
Educația artistico-estetică a elevilor prin intermediul artelor vizuale și a ...
 
Epoca baroc
Epoca baroc Epoca baroc
Epoca baroc
 
Teoria literaturii
Teoria literaturiiTeoria literaturii
Teoria literaturii
 
Scriitorii de pe scena literaturii poloneze
Scriitorii de pe scena literaturii polonezeScriitorii de pe scena literaturii poloneze
Scriitorii de pe scena literaturii poloneze
 
Intrări noi de carte poloneză
Intrări noi de carte poloneză Intrări noi de carte poloneză
Intrări noi de carte poloneză
 
Attachments 2012 02_20
Attachments 2012 02_20Attachments 2012 02_20
Attachments 2012 02_20
 
Lumea uitată a locuşorului basarabean
Lumea uitată a locuşorului basarabeanLumea uitată a locuşorului basarabean
Lumea uitată a locuşorului basarabean
 
Jan Bialostocki - O istorie a teoriilor despre arta
Jan Bialostocki  - O istorie a teoriilor despre artaJan Bialostocki  - O istorie a teoriilor despre arta
Jan Bialostocki - O istorie a teoriilor despre arta
 
Colecţia BM "B.P. Hasdeu" - cărţi valoroase
Colecţia BM "B.P. Hasdeu" -  cărţi valoroaseColecţia BM "B.P. Hasdeu" -  cărţi valoroase
Colecţia BM "B.P. Hasdeu" - cărţi valoroase
 
Nicolae grigorescu
Nicolae grigorescuNicolae grigorescu
Nicolae grigorescu
 
Evoluţia poeziei
Evoluţia poezieiEvoluţia poeziei
Evoluţia poeziei
 
More from Biblioteca de Arte Tudor Arghezi

Ilustratorii poveștilor lui Ion Creangă.pptx
Ilustratorii  poveștilor  lui Ion Creangă.pptxIlustratorii  poveștilor  lui Ion Creangă.pptx
Ilustratorii poveștilor lui Ion Creangă.pptx
Biblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
Gabriela Lungu – zeița Teatrului de Păpuși „Guguță”
Gabriela Lungu – zeița Teatrului de Păpuși „Guguță”Gabriela Lungu – zeița Teatrului de Păpuși „Guguță”
Gabriela Lungu – zeița Teatrului de Păpuși „Guguță”
Biblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
Igor Vieru - artist plastic
Igor Vieru - artist plasticIgor Vieru - artist plastic
Igor Vieru - artist plastic
Biblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
Nelly Cozaru.pptx
Nelly Cozaru.pptxNelly Cozaru.pptx
Cu muzica prin viață. Muzicologul Elena Abramovici
Cu muzica prin viață. Muzicologul Elena AbramoviciCu muzica prin viață. Muzicologul Elena Abramovici
Cu muzica prin viață. Muzicologul Elena Abramovici
Biblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
WIKIPEDIA și proiectele surori
WIKIPEDIA și proiectele suroriWIKIPEDIA și proiectele surori
WIKIPEDIA și proiectele surori
Biblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
Teodor Buzu - artist plastic basarabean
Teodor Buzu - artist plastic basarabeanTeodor Buzu - artist plastic basarabean
Teodor Buzu - artist plastic basarabean
Biblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
Ilie Bogdesco. 100 de ani de la naştere
Ilie Bogdesco. 100 de ani de la naştere Ilie Bogdesco. 100 de ani de la naştere
Ilie Bogdesco. 100 de ani de la naştere
Biblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
Sărbători de iarnă. Tradiţii şi obiceiuri
Sărbători de iarnă. Tradiţii şi obiceiuriSărbători de iarnă. Tradiţii şi obiceiuri
Sărbători de iarnă. Tradiţii şi obiceiuri
Biblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
Vine Crăciunul!
Vine Crăciunul!Vine Crăciunul!
Aurelian Dănilă 75 de ani de la naştere
Aurelian Dănilă 75 de ani de la naştereAurelian Dănilă 75 de ani de la naştere
Aurelian Dănilă 75 de ani de la naştere
Biblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
Bătălia Cărților, ediția a IX-a, categoria de vârsta 16-18 ani.pptx
Bătălia Cărților, ediția a IX-a, categoria de vârsta 16-18 ani.pptxBătălia Cărților, ediția a IX-a, categoria de vârsta 16-18 ani.pptx
Bătălia Cărților, ediția a IX-a, categoria de vârsta 16-18 ani.pptx
Biblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
Revista nr.4
Revista nr.4Revista nr.4
Rolul bibliotecii de arte în formarea comunitatilor inteligente
Rolul bibliotecii de arte în formarea comunitatilor inteligenteRolul bibliotecii de arte în formarea comunitatilor inteligente
Rolul bibliotecii de arte în formarea comunitatilor inteligente
Biblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
Surse de cercetare.
Surse de cercetare.Surse de cercetare.
Tudor Palladi, poet, critic literar
Tudor Palladi, poet, critic literarTudor Palladi, poet, critic literar
Tudor Palladi, poet, critic literar
Biblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
Dramaturgia națională în contexul postmodernismului
Dramaturgia națională în contexul postmodernismuluiDramaturgia națională în contexul postmodernismului
Dramaturgia națională în contexul postmodernismului
Biblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
Biblioteca in comunitate
Biblioteca in comunitateBiblioteca in comunitate
Biblioteca in comunitate
Biblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
Ecaterina Ajder, artist plastic din Republica Moldova
Ecaterina Ajder, artist plastic din Republica MoldovaEcaterina Ajder, artist plastic din Republica Moldova
Ecaterina Ajder, artist plastic din Republica Moldova
Biblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
Ala Mensicov
Ala MensicovAla Mensicov

More from Biblioteca de Arte Tudor Arghezi (20)

Ilustratorii poveștilor lui Ion Creangă.pptx
Ilustratorii  poveștilor  lui Ion Creangă.pptxIlustratorii  poveștilor  lui Ion Creangă.pptx
Ilustratorii poveștilor lui Ion Creangă.pptx
 
Gabriela Lungu – zeița Teatrului de Păpuși „Guguță”
Gabriela Lungu – zeița Teatrului de Păpuși „Guguță”Gabriela Lungu – zeița Teatrului de Păpuși „Guguță”
Gabriela Lungu – zeița Teatrului de Păpuși „Guguță”
 
Igor Vieru - artist plastic
Igor Vieru - artist plasticIgor Vieru - artist plastic
Igor Vieru - artist plastic
 
Nelly Cozaru.pptx
Nelly Cozaru.pptxNelly Cozaru.pptx
Nelly Cozaru.pptx
 
Cu muzica prin viață. Muzicologul Elena Abramovici
Cu muzica prin viață. Muzicologul Elena AbramoviciCu muzica prin viață. Muzicologul Elena Abramovici
Cu muzica prin viață. Muzicologul Elena Abramovici
 
WIKIPEDIA și proiectele surori
WIKIPEDIA și proiectele suroriWIKIPEDIA și proiectele surori
WIKIPEDIA și proiectele surori
 
Teodor Buzu - artist plastic basarabean
Teodor Buzu - artist plastic basarabeanTeodor Buzu - artist plastic basarabean
Teodor Buzu - artist plastic basarabean
 
Ilie Bogdesco. 100 de ani de la naştere
Ilie Bogdesco. 100 de ani de la naştere Ilie Bogdesco. 100 de ani de la naştere
Ilie Bogdesco. 100 de ani de la naştere
 
Sărbători de iarnă. Tradiţii şi obiceiuri
Sărbători de iarnă. Tradiţii şi obiceiuriSărbători de iarnă. Tradiţii şi obiceiuri
Sărbători de iarnă. Tradiţii şi obiceiuri
 
Vine Crăciunul!
Vine Crăciunul!Vine Crăciunul!
Vine Crăciunul!
 
Aurelian Dănilă 75 de ani de la naştere
Aurelian Dănilă 75 de ani de la naştereAurelian Dănilă 75 de ani de la naştere
Aurelian Dănilă 75 de ani de la naştere
 
Bătălia Cărților, ediția a IX-a, categoria de vârsta 16-18 ani.pptx
Bătălia Cărților, ediția a IX-a, categoria de vârsta 16-18 ani.pptxBătălia Cărților, ediția a IX-a, categoria de vârsta 16-18 ani.pptx
Bătălia Cărților, ediția a IX-a, categoria de vârsta 16-18 ani.pptx
 
Revista nr.4
Revista nr.4Revista nr.4
Revista nr.4
 
Rolul bibliotecii de arte în formarea comunitatilor inteligente
Rolul bibliotecii de arte în formarea comunitatilor inteligenteRolul bibliotecii de arte în formarea comunitatilor inteligente
Rolul bibliotecii de arte în formarea comunitatilor inteligente
 
Surse de cercetare.
Surse de cercetare.Surse de cercetare.
Surse de cercetare.
 
Tudor Palladi, poet, critic literar
Tudor Palladi, poet, critic literarTudor Palladi, poet, critic literar
Tudor Palladi, poet, critic literar
 
Dramaturgia națională în contexul postmodernismului
Dramaturgia națională în contexul postmodernismuluiDramaturgia națională în contexul postmodernismului
Dramaturgia națională în contexul postmodernismului
 
Biblioteca in comunitate
Biblioteca in comunitateBiblioteca in comunitate
Biblioteca in comunitate
 
Ecaterina Ajder, artist plastic din Republica Moldova
Ecaterina Ajder, artist plastic din Republica MoldovaEcaterina Ajder, artist plastic din Republica Moldova
Ecaterina Ajder, artist plastic din Republica Moldova
 
Ala Mensicov
Ala MensicovAla Mensicov
Ala Mensicov
 
Recently uploaded

Proces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docx
Proces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docxProces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docx
Proces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docx
AureliaTertereanu
 
Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.
Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.
Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.
GeorgianaDascalu1
 
Să ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia Monica
Să ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia MonicaSă ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia Monica
Să ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia Monica
NinaTofanErmurachi
 
Papa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptx
Papa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptxPapa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptx
Papa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptx
Martin M Flynn
 
Analiza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceu
Analiza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceuAnaliza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceu
Analiza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceu
Andreea Balaci
 
Patrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELA
Patrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELAPatrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELA
Patrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELA
iecheisorayagabriela
 
Recently uploaded (6)

Constantin Brancusi - sculptorul universal

  • 1. Brâncuşi - sculptorul universal Expoziţie de documente Evaluarea colecţiei Elaborat de Natalia Ciorbă
  • 2. Marele Brâncuşi (n. 19 februarie 1876, Hobita, Gorj — d. 16 martie 1957, Paris) căuta în arta sa absolutul, eliberându-se, atât cât se poate, de teroarea materiei. Cuvântul, formele, culorile, sunetele sunt intermediarii, care au condus la starea de har a artistului, trteapta cea mai înaltă de spre transcendent şi tot odată, inexplicabilă. Dar Brâncuşi a căutat în formele sale, dincolo materie, prototipurile biblico-platonice ale vieţuitoarelor lumii reale, a creat: Animale nocturne, Peşti, Foci, Păsări, Oameni, Ţestoase amfibii şi Ţestoase zburătoare. Spre bâtrâneţe se simţea aproape de Dumnezeu. Şi chiar mai mult decât atât. El a coborât pe filierea tradiţional-românească (prin motive geometrice întâlnite în arta populară autohtonă, semnificaţii mitologice specifice) până la formele arhetipale universal valabile. Sacralitaea artei sale nu aparţine unei anumite religii ci este, aşa cum afirmă Mircea Eliade, o dimensiune a conştiinţei umane. Sculpturile lui Brâncuşi sunt hierofanii. Brâncuşi era neliniştit de realul intangibil, întrucât el sculpta după ce se însenina şi forma se clarifica în mintea sa. Împăcat cu sine şi cu lumea, voia să aducă prin arta sa „bucurie pură”. Brâncuşi a fost un artist inspirat şi a lucrat când harul divin s-a pogorât asupra lui. Nu are el o sculptură intitulată chiar Rugăciunea? Formele lui Brâncuşi sunt rugăciunile unui sfânt!
  • 3. Cimpoi, Mihai. Brâncuşi, poet al ne- sfârşirii : Eseu. – Ch. : F.E.P. „Tipografia Centrală”, 2001. – 120 p. Academicianul Mihai Cimpoi vorbeşte în această carte despre arta esenţelor lui Brâncuşi, convocând într-un divan sui-generis Măiastra sa, Albatrosul lui Baudelaire, Bufniţa lui Hegel, Vulturul lui Nietzsche, Şoimul lui Ortega-y- Gasset şi păsările poeziei moderne care, setoase de Absolut, zboară prin cerurile obscure ale lui Hermes. Nicolae Marciuc.
  • 4. Fondane, Benjamin. Brâncuşi / Benjamin Fondane ; trad. din lb. fr., studiu, note şi comentarii : Luiza Palanciuc, Mihai Şora ; pref. : Olivier Salazar-Ferrer. – Cluj-Napoca : Limes, 2008. – 103 p. Prin acest eseu, publicat în 1929, Benjamin Fondane înscrie arta lui Brâncuşi într-un curent subversiv de cultură. Neaderentă la istorie, creaţia refuză simbolismul artei clasice. Opera nu propune un act de reprezentare, ci o revelaţie. De aici decurge importanţa discontinuităţii întrodusă de formele artei primitive şi în special de aşa-numita artă „neagră”, eterogenă prin raportare la istoria artei occidentale.
  • 5. Geist, Sidney. Brâncuşi : un studiu asupra sculpturii / Sidney Geist ; trad. din engleză : Andrei Brezianu. – Bucureşti : Ed. Meridiane, 1973. – 200, [60] p. : il. – (Biblioteca de artă ; 400). Principala caracteristică a cărţii este scrutarea creaţiei lui Brâncuşi, în secvenţă cronologică. Pentru Brâncuşi stabilirea unei astfel de succesiuni devine aproape de la sine grăitoare. Ea ne relevă un artist de o impunătoare statură intelectuală, - lucru desigur intuit şi sugerat încă mai de mult, dar nu şi demonstrat pînă acum; ea scoate, pe de altă parte, la iveală un corp de lucrări definit, prin reţeaua relaţiilor lui intrinseci, drept o riguroasă demonstraţie a problemelor şi problematicii sculpturii.
  • 6. Grigorescu, Dan. Brâncuşi / Dan Grigorescu ; red. : Nina Stănculescu. – Bucureşti : Ed. Meridiane, 1980. – 76 [32] p. : il. Dan Grigorescu urmăreşte în textul alăturat, prezenţa lui Brâncuşi în universalitate şi unghiurile de receptare ale operei sale cu totul ieşite din comun, care îşi diversifică sensurile şi se îmbogăţeşte pe măsură ce apar date noi din arhiva brâncuşiană, pusă recent la dispoziţia cercetătorilor.
  • 7. Mocioi, Ion. Estetica operei lui Constantin Brâncuşi. – Craiova : Scrisul Românesc, 1987. – 204 p. – Bibliogr. : p. 149-163. De-a lungul timpului, conf. univ. dr. Ion Mocioi a studiat şi a elaborat o serie de lucrări de importanţă majoră despre opera şi viaţa sculptorului modern, Constantin Brâncuşi, cel mai de seamă aparţinător al artei româneşti şi universale, care a revoluţionat arta secolului XX, deschizând drumul sculpturii moderne în lume. Cartea conţine curentele artistice ale secolului XX, opera lui sub semnul diversităţii estetice, sensuri filosofice în opera lui Brâncuşi, catalogul general al sculpturilor lui Brâncuşi.
  • 8. Kay, Helen. Toiagul ciobănesc : Povestea copilăriei lui Constantin Brâncuşi / Helen Kay ; trad. din engleză : C. Vonghizas. – Bucureşti : Ed. Ion Creangă, 1983. – 52 p. : il. Legenda spune că din rândul ciobănaşilor se aleg mai târziu marii artişti. Constantin Brâncuşi a fost acea legendă. Dar el a mai deprins şi toate meşteşugurile ţărăneşti, inspirându-se din ele în creaţia sa avântată. Povestea Măiestrei este o temă permanentă a preamăririi zborului.
  • 9. Pandrea, Petre. Brâncuşi, amintiri şi exegeze. – Bucureşti : Ed. Meridiane, 1976. – 276 p. : il. – (Col. Biblioteca de artă). Cartea conţine biografia artistului şi unele idei teoretice despre opera lui. Consemnez în cele ce urmează fragmente de conversaţii din oralitatea sa prestigioasă, ca şi povestiri ale ucenicilor români ai lui Brâncuşi despre neuitatul maestru care avea o doctrina clară: doctrina morală a strămoşilor. Petre Pandrea
  • 10. Uscătescu, George. Brâncuşi şi arta secolului / George Uscătescu ; trad. din lb. spaniolă : Dorel Lucian Filipescu. – Bucureşti : Ed. Meridiane, 1985. – 386 p. : il. – (Biblioteca de artă ; 400). Înţelesurile artei lui Brâncuşi implică o problemă fundamentală a culturii moderne: felul cum s-a împlinit aspiraţia la totalitate într-o lume în care multe direcţii artistice insistau asupra efemerului şi fragilului, a accidentalului şi iluzoriului. Universitarul madrilez George Uscătescu cercetează influenţa lui Brâncuşi în arta secolului al XX-lea.
  • 11. Constantin Brâncuşi [Resursă electronică] : Enciclopedia Virtuală : [dublu CD] / Societatea Culturală „Noesis” ; editori : Remus Cernea, Gabriela Bagrinovschi, Cătălin Teniţa. – Ed. a doua. – Bucureşti : Premiul IT&C, 2002. – 2 CD în container. Proiect realizat în colaborare cu Societatea Culturală Noesis sub patronajul UNESCO, Enciclopedia Virtuală Constantin Brâncuşi a fost prima realizare de acest gen din România, dedicată marelui sculptor. CD-ul conţine: • peste 900 de fotografii (cu lucrările marelui artist, documente, fotografii din atelier, din expoziţii, imagini cu Brâncuşi). • cărti şi studii despre Brâncuşi în limbile română şi engleză semnate de Barbu Brezianu, V.G. Paleolog, Mircea Eliade, Sidney Geist, Carola Geidion-Welcker, Petru Comarnescu, Sorana Georgescu-Gorjan, Ion Pogorilovschi, Friedrich Teja Bach. • un film documentar de 77 de minute în regia lui Cornel Mihalache, despre opera şi viaţa celui care a revoluţionat sculptura modernă. • scurtă filmare cu Brâncuşi (65 de secunde).