1. Nicolae Grigorescu
Pictorul Nicolae Grigorescu.
Nicolae Grigorescu - Autoportret
Nicolae Grigorescu (n. 15 mai 1838, Pitaru, judeţul Dâmboviţa, d. 21 iulie 1907,
Câmpina) este primul dintre fondatorii picturii române moderne, urmat de Ion Andreescu
şi Ştefan Luchian, devenit un simbol pentru tinerele generaţii de artişti care, în primele
decenii ale secolului al XX-lea, căutau să identifice şi să aducă la lumină valorile
spiritualităţii româneşti.

2. Date biografice
Nicolae Grigorescu se naşte în satul Pitaru (judeţul Dâmboviţa), fiind al şaselea copil al
lui Ion şi al Mariei Grigorescu. În 1845, când îi moare tatăl, familia se mută la Bucureşti,
în mahalaua Cărămidarilor, în casa unei mătuşe. După o timpurie ucenicie (1848-1850),
în atelierul pictorului ceh Anton Chladek, execută icoane pentru bisericile din Băicoi şi
mănăstirea Căldăruşani. În 1856 realizează compoziţia istorică Mihai scăpând stindardul,
pe care o prezintă domnitorului Barbu Ştirbei, împreună cu o petiţie prin care solicită
ajutor financiar pentru studii. În anii 1856-1857 pictează biserica nouă a mănăstirii
Zamfira (judeţul Prahova), apoi, până în anul 1861, biserica mănăstirii Agapia. La
intervenţia lui Mihail Kogălniceanu, care îi apreciază calitatea picturii, primeşte o bursă
pentru a studia la Paris.
În toamna anului 1861, tânărul Grigorescu pleacă la Paris unde intră la Şcoala de Belle-
Arte, frecventând atelierul lui Sebastien Cornu, unde este coleg cu Renoir. Conştient de
propriile-i lacune în formaţia artistică, va studia în primul rând desenul şi compoziţia.
Nicolae Grigorescu - Pescăriţă la Granville (1884) - Colecţia Doctor Dona
Părăseşte însă curând acest atelier şi, atras de concepţiile artistice ale Şcolii de la
Barbizon, se stabileşte în această localitate, desăvârşindu-şi educaţia pictorală prin
asimilarea experienţei unor artişti ca Millet, Corot, Gustave Courbet şi Théodore
Rousseau. Influenţat de acest mediu artistic, Grigorescu este preocupat de însuşirea unor
modalităţi artistice novatoare de expresie în atmosfera cultului pentru pictura "en plein-
air", ce pregăteşte apropiata afirmare a impresioniştilor. În cadrul "Expoziţiei Universale"
de la Paris (1867), participă cu şapte lucrări, expune la Salonul parizian din 1868 tabloul
Tânără ţigancă, revine de câteva ori în ţară şi, începând din 1870, participă la Expoziţiile

3. artiştilor în viaţă şi la cele organizate de "Societatea Amicilor Bellelor-Arte". În anii
1873-1874 face călătorii de studii în Italia (Roma, Napoli, Pompei), Grecia şi la Viena.
Nicolae Grigorescu - Ţărancă voioasă (1894) - Galeria Naţională, Bucureşti
În 1877 este convocat să însoţească armata română în calitate de "pictor de front",
realizând la faţa locului în luptele de la Griviţa şi Rahova desene şi schiţe, ce vor sta la
baza unor compoziţii.
Din 1879 până în 1890, lucrează îndeosebi în Franţa, fie în Bretagne la Vitré, fie în
atelierul său din Paris. Revenit în ţară, deschide mai multe expoziţii personale la Ateneul
Român între anii 1891 şi 1904.
Din 1890 se stabileşte la Câmpina şi se dedică preponderent subiectelor rustice, într-o
nesfârşită variaţie a motivului, pictează potrete de ţărănci, care cu boi pe drumuri prăfuite
de ţară şi numeroase peisaje cu specific românesc. În 1899 este numit membru de onoare
al Academiei Române.
Nicolae Grigorescu se stinge din viaţă la 21 iulie 1907 la Câmpina. În atelier, pe şevalet,
se afla ultima sa lucrare, neterminată, Întoarcerea de la bâlci.
Într-un moment decisiv pentru constituirea culturii României moderne — în poezie se
afirma geniul lui Eminescu — Nicolae Grigorescu întreprinde o spectaculoasă înnoire a
limbajului plastic.

4. Nicolae Grigorescu - Car cu boi (1899) - Galeria Naţională, Bucureşti
Cu o formaţie în care se recunoaşte filonul tradiţiilor picturii murale, de care se apropie în
anii tinereţii, şi, deopotrivă, experienţele impresioniştilor, Grigorescu se manifestă în
diverse genuri cu o autoritate care se va prelungi şi după dispariţia artistului. Influenţa
covârşitoare pe care a avut-o asupra contemporanilor lui a marcat şi evoluţia generaţiei ce
i-a urmat, creaţia sa inaugurînd astfel o tradiţie picturală de amplă rezonanţă.
Aprecieri critice
Alexandru Vlahuţă
"Viaţa lui Grigorescu o povestesc operele lui. O viaţă simplă, tăcută, ordonată,
puternică, închinată toată artei lui. În afară de artă nimic nu exista pentru el. Acolo şi-a
pus adânca lui iubire de natură, de podoabele şi de tainele ei, minunate pretutindeni, dar
mai ales în ţara şi în făptura neamului lui, acolo iubirea de bine, de adevăr şi de
frumos..."

5. "Sfânta Treime" - pictura murală pronaos la Mănăstirea Agapia
Henri Focillon
"Nicolae Grigorescu este român cu tot sufletul şi în toată opera sa... Prietenia cu artişti
francezi nu a reuşit să-l smulgă meditaţiei româneşti, amintirii doinelor, imaginii întinsei
câmpii dunărene, argintate de pulbere, acestei dulci ţări de coline, cu vii şi căsuţe
acoperite cu şindrilă. ...El rămâne poet, iar arta sa este un cântec de pasăre. El este
român prin sentiment, prin lirismul fin, prin simpatia pe care o pune în pictură, în
alegerea motivelor de-o melancolică întindere sau de-o intimitate visătoare, prin ceea ce
are tandru şi spiritual în maniera sa."
Camil Ressu
"Grigorescu picta cu plăcere vădită, surâzător, comunicativ, cum îi era chemarea. A
pictat într-un stil al epocii lui, în apostrofe mişcătoare, monotone ca şi în ritmul doinei,
graţia spiritului şi fanteziei. Opera lui ţine un loc nemărginit în admiraţia publicului,
pentru că nici un alt artist, de la dânsul, nu a reprezentat mai bine sufletul poporului
nostru."