Revista prezintă activitățile culturale și personalitățile marcante ale teatrului din Republica Moldova, inclusiv aniversarea actorului Paulina Zavtoni. Se evidențiază importanța artelor în dezvoltarea comunității și rolul actorului ca promoter al valorilor culturale. De asemenea, se remarcă contribuțiile semnificative ale actorilor și regizorilor din istoria teatrului național, precum Veniamin Apostol și Mihai Volontir.

1. U N I V E R S U L
A R T E L O R
- O C T O M B R I E -
D E C E M B R I E
2 0 2 1
Revistă de artă și cultură
Filiala de Arte „Tudor Arghezi”

2. Realizator
Anastasia MOLDOVANU, Șefă a Bibliotecii de
Arte „Tudor Aghezi”
Au colaborat:
Nina SOROCEANU, scriitoare
Bibliotecari

3. Vă urează:
La mulți ani cu sănătate,
Să vă dea Domnul de toate
Să aveți belșug în casă,
Tot ce vă doriți pe masă.
Să primiți doar vești de bine
În Noul An care vine!

4. În numărul prezent al revistei Vă propunem spre lectură:
Dezvoltăm comunități inteligente prin cultură:
drumul cărții
Către cititor!
Ziua națională a Actorului
Personalități marcante ale culturii naționale
Ziua cântului coral
1 decembrie - Ziua Națională a României
File din viața bibliotecii
Tradiții și sărbători creștine

5. Ziua Națională a Actorului
In anii 70-80 ai secolului trecut regizorul, dramaturgul, talentatul actor si pedagogul
Veniamin Apostol a fost singurul regizor basarabean scolit, a montat șase piese ale
scriitorului Dumitru Matcovschi: Preşedintele, Tata, Pomul vietii, Abecedarul, Destinul,
Sperietoarea; a colaborat fructuos şi cu talentatul compozitor şi interpret Ion Aldea
Teodorovici. Poziţia civică fermă, apartenenţa la mişcarea de renaştere naţională şi
culturală a lui Veniamin Apostol căt şi a altor combatanţi ca regizorul Andrei Băleanu,
Ion şi Doina Aldea Teodorovici, auramas în inimile basarabenilor ca fiind legate pe
vecie de nominativul limba romană, istoria românilor, fiinţa naţională.
În societatea moldovenească actorul a fost figura emblematică şi notorie în cultură,
indiferent de perioadă în care a activat. Un distins proeminent al acestei culturi a fost
scriitorul iluminist Gheoghe Asachi, de numele căriuia este legată apariţia Teatrului
Naţional. În anul 1816 el organizează primele reprezenzaţii teatrale în limba română,
este montată pastorala “Mirtil şi Hloe” de Gesner şi Florian, în traducerea lui Gheorghe
Asachi.
Un eveniment notoriu în cultura națională pe care îl marcăm la 27 decembrie!
Biblioteca de Arte felicită toți actorii din Republica Moldova cu această sărbătoare,
dorindu-Vă prosperitate, multă sănătate, bucurii, succese și noi relizări în plan
personal și profesional! La mulți Ani, multe spectacole, roluri și mulți spectatori.
O tradiție frumoasă de a sărbători Ziua Actorului s-a înscăunat la Biblioteca de Arte
„Tudor Argezi”, Filială a BM „B.P. Hasdeu”. A început din 1991, a fost marcată cu
responsabilitate și profesionalism în toți acești ani sub bagheta magică a Doamnei
Paulina Zavtoni, profesor universitar, Artistă a Poporului, actriță a Teatrului
„Luceafărul”.
Pagini de istorie teatrală
Acum 60 de ani, pe scena Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” (atunci Teatrul
dramatic „A. S. Puskin”) pentru prima dată a fost montat un spectacol despre marele
M. Eminescu de actorul Valeriu Cupcea. A fost primul regizor, care la începutul
anilor '60 ai secolului trecut a avut indrăzneala să confrunte cenzura politică ce
intervenea neîngăduitor in viaţa culturală naţională. Scriitorul, Omul Mihai Eminescu
era interzis in arealul basarabean. In anul 1961 Valeriu Cupcea a jucat primul rol al
lui Eminescu în Republica Moldova! A fost un act de eroism şi datorie civică.
Actorul Veniamin Apostol a fost şi va rămâne actorul plural, dedicându-se cu
trup şi suflet de la un rol la altul şi, pentru care teatrul a însemnat un veritabil
templu al Melpomenei.
Iar în anii ' 70 pe scena Naționalului „Vasile Alexandri” din orașul Bălți se lansa o
nouă figură emblematică de teatru, actorul Mihai Volontir, interpret, el și om poltic,
el și interpret, el și desemnat în anul 2000 drept drept cel mai bun actor al secolului
XX-lea din cinematografia moldovenească.
Eroism şi datorie civică
Importanța actorului în societate
Nu întâmplător, cercetătorii s-au aflat deseori în derută, neştiind precis cum să-i
determine proporţiile, să-i depisteze esenţa, să-i definească importanţa. Rolul unui
actor în dezvoltarea culturii este nedefinit de mare şi se prezintă ca un promotor al
valorilor culurale din toate domeniile: pictură, poezie, literatură, muzică, dans, circ.
Pedeagogii de la disciplina Arta Actorului trebuie să acumuleze tot ce se oferă la
celelalte disciplini într-un singur nod, iar acest nod se numeşte măiestria actorului –
sunt unele idei acumulate în procesul de muncă şi experienţă a profesorilor din
domeniul învăţământului artistic. Un punct de cotitură în anii 60 în viața teatrală a
intervenit la Chişinău - crearea Teatrului „Luceafărul”, or asta a însemnat totul -
Cultura unui popor este în primul rând limba vorbită! Despre actorii-fondatorii, se
spunea că au plecat la Moscova moldoveni şi s-au întors români (notă Aureliu Busuioc).
Tăria cuvântului rostit
Treptele învățării
Generația anilor ' 30 în câteva cuvinte... Evenimentele cruciale prin care au trecut
tinerii actori de atunci - anii de şcoală acasă; studiile la Şcoala Superioară de Teatru „B.
Şciukin” din Moscova, metodologia profesorilor cu renume A. Orociko, I. Tolceanov, B.
Zahava; crearea Teatrului „Luceafărul”, rolurile interpretate şi repertoriul teatrului; ,
turneul la Teatrul din Kremlin; stagierea la Bucureşti... (amintiri de la profesorul
Grigore Rusu preluate din cartea sa „Evocări”. Grigore Rusu, actor, regizor, profesor
universitar, cercetător științific și istoric teatral din Republica Moldova.)

6. Din relatările lui Grigore Rusu, Maestru în Arte, actor, regizor, pedagog, cercetător ştiinţific, istoric
teatral, autor de monografii şi studii teatrale ...toţi eram diferiţi şi unici în felul nostru, eram nişte talente
originale, deoarece noi, tinerii actori, puteam să valorificăm un repertoriu foarte divers...
Maestrul a făcut parte din grupul selectat de 20 de tineri ce-au constituit Studioul Naţional
Moldovenesc al Şcolii Superioare de Teatru „Boris Şciukin” din Moscova. Tinerii despre care vorbea
maestrul au fost acei care mai apoi vor pune bazele Teatrului pentru Tineret „Luceafărul”. I.
Ungureanu, S. I. Şcurea, I. Todorov, D. Caraciobanu, E. Malcoci, V. Izbeşciuc, E. Todoraşcu, V.
Constantinov, A. Pogolşa, V. Grigoriev, D. Fusu, P. Iaţcovschi, I. Gore, N. Doni, N. Vodă-Mocreac. De fapt
acel colectiv artistic, care a stat la baza teatrului a luat naștere încă în anul 1955, când regizoarea A.
Orociko, discipolă a lui E. Vahtangov, vine la Chişinău pentru a selecta un grup de tineri pentru
Studioul moldovenesc de pe lângă Şcoala Superioară de Teatru „B. Şciukin” din Moscova. Din sute de
pretendenţi au fost aleşi 20 de tineri din diferite localităţi ale Moldovei. Aceştia s-au dovedit a fi nu un
simplu grup de viitori studenţi, ci o viitoare trupă de teatru, care, după cinci ani de studii, au alcătuit o
trupă. A fost o premieră: o promoţie de absolvenţi s-a transformat într-o trupă de teatru!
Teatrul care a revoluționat arta teatrală
din Republica Moldova
Teatrul Republican pentru copii şi tineret „Luceafărul” a fost
fondat de către prima promoţie de actori moldoveni,
absolvenţi ai Şcolii Superioare de Teatru „B. Şciukin” de pe
lângă Teatrul „Vahtangov” (1955-1960) din Moscova, şcoală
condusă de artista poporului din URSS, profesoara şi
regizoarea Ana Orociko.
Elogiu
Teatrul (în greaca veche: θέατρον, theatron) este o formă de artă a spectacolului care folosește
interpreți (de obicei actori) care joacă în direct . Teatru este un loc …unde mulţimea se transformă în
popor.
Din toate vremurile oamenii culturii au fost faclia ce emana lumina pentru mulţime, au fost luptătorii
preschimbarilor in bine, au fost vracii sufletelor omenesti. In poeziile proprii, in cântecele de autor, in
piesele interpretate, in cuvintele pline de recunoştinţă... Ceea ce realizează actorul în scenă, o face pe
contul propriu, cu ajutorul sistemului nervos, care este accesat de fiecare dată în fata spectatorilor.

7. O pagină scrisă cu litere de aur în istoria culturii naționale, mereu susținută, împrospătartă și replicată de
Bibliotecă. Și astăzi, actrița îndrăgită de spectatorii ei este prietenul fidel, îndrumătorul și pedagogul
bibliotecilor și al bibliotecarilor! Unii dintre noi am cunoscut-o cu decenii în urmă și ne impresionează
energia emanată în rolurile jucate pe scenă, cunoștințele, pozitivismul și activitățile pe care le transmite
generației tinere. Acest temperament impulsionează, molipsește.
Nu știm cu siguranță dacă e și cazul doamnei Zavtoni să-i spunem încrezuți că pentru ea această aniversare
înseamnă o vârstă a împlinirilor! Mai degrabă e o vârstă a virtuților! Viața personală și-a croit-o prin obiectul
principal al artei – să arate frumos atunci, când i-a fost dificil, să zâmbească atunci când era tristă, să laude
atunci când avea incertitudine, să pășească sigur atunci când starea fizică o trăda, să facă din lacrimi o
prioritate!
Pentru aceste „filtre” noi, privitorii, o admirăm, îi creștem aripi, o încurajăm să zboare cât mai departe! Să fiți
fericită alături de familie, să fiți rezistență, indiferent de marcaje și obstacole, să dezvoltați frumosul din noi!
Personalități marcante ale culturii naționale.
Paulina Zavtoni
La aniversarea distinsei Doamne a Teatrului
Național Moldovenesc, actrița Paulina
Zavtoni, echipa Bibliotecii de Arte îi urează
mulți ani frumoși, multă sănătate și multe
realizări în viața profesională și personală.
Artistă a Poporului, artistă emerită, Ordinul
de Onoare al Republicii Moldova, Medalia
„Meritul Civic”, Premiul „Eugenia Toderașco”
UNITEM, Premiul pentru întreaga activitate,
UNITEM – toate reprezintă o pagină de glorie
a unui destin zbuciumat, precum este cel al
dn. Paulina Zavtoni.
În decursul carierei sale profesionale a stat ca o pavăză de
veghe la altarul cultural al ţării, interpretând numeroase roluri
de teatru în cadrul unui mare centru teatral din capitală, Teatrul
„Luceafărul”, dezvoltând prin contribuţia şi sacrificiul personal
teatrul teatralizat şi radiofonic, realizând roluri (5) în filme,
consacrându-se învăţâmântului artistic pentru a scoate la iveală
tinerele talente. P. Zavtoni a activat în cadrul cenaclurilor
artistice şi muzicale „Orfeus”, „Melpomena”, „Cântarea Patriei
mele”, „Meditaţia şi Arta”, organizând serate de creaţie cu
personalităţi culturale, lansări de expoziţii tematice, lansări de
cărţi, partituri şi discuri muzicale în premieră, întâlniri cu
oameni de artă. Datorită ei, la Biblioteca de Arte a devenit o
tradiţie să se marcheze sărbătorile Ziua Mondială a Teatrului,
Ziua Naţională a Actorului, Ziua Internaţională a Muzicii, Ziua
Femeii, Sărbătoarea Naţională „Limba noastră”, sărbătorile
religioase de peste an. În acest segment de timp (17 ani) au fost
onoraţi activişti de seamă ai culturii naţionale: artistul plastic
Glebus Sainciuc, compozitorii V. Zagorski, C. Zlatov, Zlata Tcaci,
A. Dănilă, I. Aldea Teodorovici, maestrul în arte Gr. Rusu,
folcloriştii S. Moraru, A. Tamazlâcaru, interpreţi ai muzicii folk şi
populare Maria Mocanu, Maria Iliuţ, surorile Osoianu şi ... lista
poate fi continuată cu mulți alți interpreți autohtoni
U n p r i e t e n f i d e l a l b i b l i o t e c i i
Ce lasă în urma sa un actor? Ați ghicit! Aplauze! O sală pustie, o lacrimă în colțul ochiului...
Confesiuni

8. Comori
ale
muzicii
populare
În primul rând, vreau să mulţumesc lui Dumnezeu că am avut parte de oameni buni şi ei mi-au dat vlagă şi speranţă. Sunt născut la 5
decembrie 1940. Dar, până a ajunge la oameni buni trebuia să-i înfruntăm și pe cei răi.
Un început de talent ...
În 1947 am mers la şcoală. Maestrul își amintește de prima lui învățătoare care era cu trup şi suflet pentru cauza bolşevicilor. Mă
arăta cu degetul pe mine şi încă pe nişte copii din clasă, strigând cu răutate „Culacilor!”, „spurcăciuni!”. Mie îmi plăcea să desenez. Când
am avut pentru prima dată creion şi caiet, aşa mi-a venit un dor să fac ceva neobişnuit şi din câteva linii trase cu uşurinţă în
proaspătul meu caiet de şi mai proaspăt şcolar, iată că s-a întâmplat minunea. Pe fila mea a apărut un câine. Poate că era numai o
arătare, dar pentru un copil care a ţinut creionul pentru prima dată în mână,dragul meu Ion, era genial. Învăţătoarea a observat că eu
radiez de bucurie, s-a apropiat viforios, mi-a luat caietul, a privit suspect şi foarte agresiv , în faţa întregei clase, a tunat sentinţa ei:
„Uitaţi-vă, copii, ce înseamnă să fii fecior de culac spurcat. El nu ascultă ce spun eu, face dezordine în clasă. Ce-ai desenat, pui de
burghez?”
„- Un câine”, zic eu speriat de năvala ei de cotropitor.
„- Câine? Ce fel de câine? Nu seamănă nici cu porcul, nici cu vaca. Îi o caricatură!”
Şi clasa a râs cu poftă. De atunci nu am mai luat creionul în mână, fiindcă ea, prima mea învăţătoare, mi-a tăiat aripile de la bun
început.
La 15 ani, convingând-ul pe secretarul sovietului sătesc din Voloca, satul natal, că a împlinit 17 ani, a început să
lucreze la săpat șanțuri pe lângă drumuri, apoi căruțaș, apoi cizmar. Condițiile grele în care presta muncile l-au
călit. La 26 de ani a venit la Conservator Dar mai întâi am să fac o paranteză: de la vârsta de zece ani cântam în corul
bisericesc şi coriştii vedeau în mine un potenţial dirijor. La acea vreme eu învăţam la şcoala serală, ziua construiam casa,
acareturile şi abia pe la miezul nopţii puteam să iau lecţii de muzică de la învăţătorul Dionis Banaru.
Cea mai grea perioadă din viața sa o consideră cea de la Teatrul de Operă şi Balet . La întrebarea - De ce?, maestrul a răspuns:
În orice colectiv de creaţie sunt două categorii de artişti—cei talentaţi şi linguşitorii. Cei talentaţi o duc mai greu, dar răzbat. Linguşitorii
o duc bine, au roluri principale, dar să le plângi de milă. Eu îi detest.
„Eu totdeauna am fost incomod” ...
se destăinuie Ioan Paulencu, Artist al Poporului din Republica Moldova , cavaler al Ordinului Republicii. Prin
Decretul Președintelui Republicii Moldova Maestrului Ioan Paulencu, cântăreț de operă, scenarist, regizor i s-a
conferit „Ordinul Republicii”, cu prilejul celei de-a 30-a aniversări de la proclamarea Independenței țării
Ne aflăm într-un decembrie târziu, au pornit colindătorii, slăvind Ziua în care acum două milenii s-a vestit omenirii despre
nașterea Mântuitorului. E ora iertărilor, a apropierii și iubirii de noi, căci numai prin iertare, și iubire vom izbuti să ne continuăm
ființa, vița, sămânța. Și pentru că tot în decembrie Vi s-a fost dăruit viața, să Vă ocrotească Iisus și pe durata anilor ce urmează
încă a se aduna. Dumneavoastră, cel cu țara statornică de fagi în toate cântecele carele sunteți Ioan Paulencu, Doinar și
tămăduitor de suflete!
Este o mare bucurie dar și onoare să-l felicităm și pe această cale pe Maestrul Ioan Paulencu cu atât mai mult cu cât,
„Biobibliografia Ioan Paulencu”, concepută, alcătuită, îngrijită de colaboratorii Bibliotecii de Arte „Tudor Arghezi”, iată, își croiește
drumul spre editură. Să fie înt-un ceas bun! Să-i fie calea deschisă!
Să trăiți MAESTRE, că ne trebuiți! Pe această cale aducem cele mai sincere felicitări dar și mii de mulțumiri domnului Ioan
Paulencu, precum și nepoatelor Patricia și Diana care ne-au pus la dispoziție nenumărate și foarte prețioase materiale, fotografii,
invitații, caiete, jurnale personale, casete audio și video, spicuiri din ziare și reviste, afișe ș.a., completând și întregind, astfel,
biografia Maestrului, care, avem toată certitudinea, are o dimensiune aparte - Dimensiunea IOAN PAULENCU! Să trăiți MAESTRE,
că ne trebuiți La anul și încă la mulți și munți de ani înainte!
Echipa Filialei de Arte „Tudor Arghezi”
Ioan Paulencu

9. Un
nume
de
legendă
Vladimir Curbet
5 decembrie 1930 - 8 decembrie 2017
Coregraf, etnograf și folclorist din Republica Moldova, Prim maestru de
balet și conducător artistic al Ansamblului Academic de Stat de Dansuri
Populare „Joc”, laureat al premiului de Stat și deținător al „Ordinului
Republicii”
Numele lui a urcat cele mai înalte cote spirituale, până a
devenit monumental. De-a lungul anilor el a transformat
dansul nostru popular în simbol universal. Dintre cele 84 de
inele așternute la trunchiul vieții 55 sunt rotungite în ritm de
dans.
Maestrul Vladimir Curbet a scris și a lăsat moștenire
Ansamblului ”Joc” Testament, în anul 2010 ce este amplasat în
muzeul Ansamblului ”Joc”, întemeiat în anul 2005 de către
Tatiana Curbet, soţia maestrului Vladimir Curbet. Patrimoniul
muzeului reprezintă o colecţie bogată de obiecte de valoare:
diplome, medalii, menţiuni, telegrame, discuri de vinil, CD-uri,
casete audio, suvenire, cupe, reviste şi ziare cu pagini de
glorie a concertelor evoluate de Ansamblul „Joc” ş.a.
Amplasarea unei harţi geografice a lumii cu instalarea
becuşoarelor ce se aprind permite a vedea în spaţiu locul
turneele concertistice ale ansamblului, care au înregistrat
succese remarcabile în peste 70 de ţări ale lumii, purtând cu
mândrie şi demnitate nestinsa făclie a artei populare
naţionale.
Un capitol important în activitatea maestrului a
fost munca de cercetare în domeniul artei şi a
coregrafiei populare naţionale, afirmându-se ca o
personalitate notorie în cultura românească. A
valorificat de-a lungul anilor tradiţii şi datini,
ritualuri şi credinţe, obiceiuri şi dansuri populare,
muzică şi port naţional, elogiind virtuţile spirituale
şi morale ale poporului din sânul căruia a ieşit. În
acest scop Vladimir Curbet a cutreierat Moldova în
lung şi în lat, căutând perle şi nestemate,
descoperindu-le la Horele satelor, la nunţi şi
cumetrii, la clăci şi şezători. A adunat cu dragoste
şi pasiune cântece şi dansuri, strigături şi oraţii,
colinde şi doine, legende şi poveşti. A colectat
peste 6 mii de cântece și melodii de joc populare,
numeroase din ele aflându-se în cele 10 volume
publicate ale d-lui. Pentru prosperarea artei
coregrafice naționale maestrul a fost apreciat cu
ordine și medalii guvernamentale, titluri onorifice.
Tot untr-un târziu, la 17 decembrie, Maestrului
Vladimir Curbet i-a fost conferit titlul de Cetățean
de Onoare al municipiului Chișinău, iar la
împlinirea a 86 de ani de la naștere, la 5
decembrie 2016, s-a decis ca o stradă din Chișinău
Un destin zbucimat între coperțile unei cărți

10. Ziua cântului coral
File
din
calendar
Numele lui Mihail Berezovschi este cunoscut de cercetătorii culturii basarabene din
primele decenii ale secolului XX. În perioada anilor 1870-1880, perioada de învățare și
studiere a seminaristului Berezovschi, în Chișinău practic nu exista o cultură a muzicii
scrise, se aflau partituri muzicale doar în așezămintele mănăstirești. Este cunoscut
faptul, că publicul basarabean era un mare amator de manifestații artistice,
reprezentații concertistice. La aceste acțiuni culturale erau invitați seminariștii, care
îndeplineau rolul de coriști în corurile bisericești. Se resimțea nevoia de cadre muzicale
profesioniste. Mihail Berezovschi, înțelegea că oferta era mare, de aceea își pune ca
scop să organizeze cursuri eparhiale de profesori/profesoare, adică proiecta bazele
unui fundament științific al disciplinei componistice muzicale naționale.
Conform mitului lui Orfeu, muzician, poet și profet din mitologia greacă, dar de origine
tracică, Berezovschi era un desăvârșit în arta cântului și a devenit cu timpul
personajul/arhetipul artistului, arhetip al cântărețului inspirat. La traci se organizau
competiții cu poeți, coriști și cântăreți la liră.
Mihail Berezovschi, creatorul primei
formații corale profesioniste din Basarabia
La 8 decembrie marcăm Ziua Internaţională a Cântului
Coral. Evenimentul a fost iniţiat de Federaţia Internaţională
a Muzicii Corale în anul 1991, la iniţiativa compozitorului
Alberto Grau din Venezuela. Se desfăşoară anual în a doua
duminică a lunii decembrie.
Tracii au transmis Europei tradiția de a cânta în cor. Spre deosebire de muzica săltăreață, vioaie a romanilor, tracii aveau o
muzică sobră, de grandoare. Și aceasta a durat până la marea migrație a popoarelor, când lumea a fost nevoită să se ascundă
prin păduri, nu se mai putea cânta în cor. De muzica corală s-a uitat secole la rând. Este renăscută abea în secolul XIX. Apariția
lui Mihail Berezovschi pe scena muzicală a Basarabiei a avut un impact important în dezvoltarea ei. Activitatea lui a avut
tangențe cu activitățile altor somități muzicale recunoscute în arealul românesc dar și din Europa – Gavriil Musicescu, G.
Ceaicovschi-Mereșanu, Mihail Bârcă, Alexandru Cristea, Vasile Popovici ș.a. Fiind un mare cunoscător al tradiției muzicii
naționale și un adept al muzicii bizantine, Mihail Berezovschi întroducea elemente noi în arta componistică și corală
basarabeană. Muzica nou apărută sub bagheta magică a compozitorului și dirijorului M. Berezovschi corespundea stilului
basarabean de creație muzicală, inspirată din muzica tradițională bizantină, cu cântări bisericești, executată rar și prelung, în
stillu-i caracteristic, papadic. A început cu o serie de miniaturi componistice, recompunea din muzica bisericească corală
pentru voci și coruri bărbătești, le orchestra la condițiile popoarelor cu o tradiție îndelungată, utiliza elemente și motive
orientale, căpătând astfel ritmul muzical regular basarabean. Stilul nou constă în succesiunea organizată a duratei sunetelor,
întroducea modulații noi, fructuoase, pe care publicul le percepea mai mult ca pe o creație concertistică, artistică. Autorul
traducea din limbile slave în limba română. Din stilul vechi, bazat pe tradiții creștine se năștea unul nou, după asemănarea
Bisericii noastre, păstrătoare de tradiție sacră, de rugăciune curată. Muzica de peste Prut însă a suportat schimbări în secolele
XVII-XVIII, capătă trăsături musulmane din cauza dominației regimului greco-fanariot. Inspirat de G. Musicescu, care în 1895 a
întrodus în muzica corală bisericească vocile feminine, M. Berezovschi face același lucru în 1918. Căpătând mai multe drepturi
în activitatea sa de pedagog și slujitor, întroduce în Basarabia pentru prima dată vocile feminine în corul religios. Deasemenea
întroduce în cântările serviciului liturgic veșmântul armonic melodios (lucrările imnul liturgic Pre Tine Te lăudăm, Axionul,
rugăciunea domnească Tatăl Nostru, Chenonicul, Antifoanele, Trisaghionul, Heruvicul). M. Berezovschi a căpătat o bună
practică preluând modalități noi din creația marilor compozitori. Din componistica lui N.A. Rimski-Korsakov el a însușit tehnica
cântatului pe patru voci în același timp. M. Berezovschi a fost un cadru didact de o înaltă pregătire profesională, lucra
concomitent la mai multe instituții, condițiile seminarului unde lucra prevedeau pregătirile elevilor la pian și orchestră,
cunoașterea teoretică muzicală. Dintre discipolii de vază i-au fost mulți viitori muzicieni, care au cântat în Corul Catedralei: M.
Savițchi, M. Croitor, viitori soliști în Capela Corală „Doina”, V. Popovici, compozitor și etnomuzicolog, , M. Bârcă, viitor dirijor al
corului arhieresc, profesorul G. Ceaicovschi-Mereșanu, artiști de operă sau filarmonică, printre care vestita soprană Maria
Cebotari, fiica sa Elena Basarab, ș.a. Corul Catedralei din Chișinău a avut o perioadă de dezvoltare accentuată sub conducerea
dirijorului Mihail Berezovschi, care a depățit granițele țării. Dintre cele mai reușite realizări ale Corului au fost concertul la
Ateneul Român, primind Medalia de Aur, și compoziția exepțională a formației alcătuită de peste o sută de persoane în
legătură cu comemorarea mondială a centenarului de la moartea compozitorului Ludvig wan Beethoven.
un destin, dat uitării
i
Din relatările Elenei Nagacevschi, muzicolog, doctor în studiul artelor Sursa::
https://bibliomusic.wordpress.com/?s=elena+nagacevschi

11. Iurie Sadovnic
File
din
calendar
14 decembrie 1951 Jura, raionul
Rîbnița, RSSM – d. 7 iunie 2021,
Chișinău, Republica Moldova)
Muzician, cântăreț de muzică
ușoară și folk din Republica
Moldova.
70 ani de la naștere
Ar fi împlinit 70 de ani în această iarnă. Cântecele sale
rămân și de acum încolo în conșțiința și memoria
noastră: Cât trăim pe-acest pământ, Oglinda clipelor
(Ne uitam ca doi copii), Păstrați iubirea! Preacurată-i
fața pâinii, Dragă, o, teie, Andrii Popa cel voinic..
Mândro, cui mă lași pe mine!?
Iurie Sadovnic a fost solist al formaţiilor
„Contemporanul” (1977-1978) şi „Bucuria”. În 1983 a
fondat formaţia „Legenda”, care a activat până în 1993.
În 1984 i s-a conferit titlul de artist emerit al Republicii
Moldova, în 1993 – medalia „Meritul civic” şi, în 2000,
medalia „Mihai Eminescu”.
Un nume de legendă, ca şi însă-şi “Legenda”, formaţia
muzicală pe care a fondat-o în a. 1983 şi a activat până
în 1993. Talentul artistic al maestrului a fost observat
încă de pe băncile şcolii şi, ca urmare, a evoluat în acest
domeniu. Iu. Sadovnic a activat ca solist al formațiilor
vocal-instrumentale „Haiducii din Susleni”, formația
„Haiducii” de la Institutul de Arte (1968-1973), formația
„Sonor” (1973-1976), formația de jazz din Nikolaev (în
perioada serviciului militar, 1970-1972),
„Contemporanul” (1977-1978), “, „Bucuria” (1979-1982)
ale Filarmonicii din Chișinău. De asemenea a colaborat
şi cu recunoscuta formaţie “Noroc”. Şi numai după
această evoluţie Iu. Sadovnic a purces la lansarea
“Legendei” sale. S-a manifestat cu toată atitudinea de
susţinere şi activismul său în perioada anilor culminanţi
ai rezistenţei româneşti aici, în Basarabia, fiind alături
de colegii de breaslă, de bunul nostru poet Grigore
Vieru, cu care împreună şi-au plâns emoţiile de
dragoste faţă de neam şi Ţară. Calea unui interpret spre
afirmare aici, la noi, nu este deloc uşoară – mărturisea
interpretul când își deschidea sufletul – atunci când îi
era greu, îşi lua chitara… şi începea să cânte.
Premii: Ordinul Republicii; Medalia
„Meritul Civic”, „Medalia Eminescu”
În memoriam: a plecat într-un târziu de
decembrie
Iurie Sadovnic este recunoscut ca un muzician și
cântăreț de muzică ușoară și folk, apreciat pentru
stilul său specific de interpretare, în care pune
accentul pe chitară.
Mai multe piese din repertoriul lui, cât şi modul în
care sunt interpretate, îl determină ca un
reprezentat carismatic al genului de muzică folk :
„Dragă o Tee”, „Am să plec în codrul verde”, „Andrii
Popa”, Fața pâinii, “Masă de piatră” şi multe altele.
Sunt doar câteva din şlagărele lansate de el,
cunoscute şi aplaudate de o lumea întreagă. Atu-ul
lui Iurie Sadovnic a rămas unul de calitate, căci
întotdeauna s-a sprijinit pe temelia literaturii clasice
naţionale şi universale, a colaborat cu mari vedete
artistice de la noi şi de peste hotare. A lansat mai
multe albumuri muzicale, printre care “Evadare”,
care cuprin­
de 14 pie­
se pe ver­
su­
ri­
le lui Luci­
an Bla­
ga,
Mihai Emi­
ne­
scu, Vasi­
le Alec­
san­
dri, Adri­
an Pău­
ne­
scu
ş.a.; „Legenda”, „Enigmatică femeie”, „Masa de
piatră”, „Liniștea patriei mele”, „În limba ta” – un
album în exclusivitate pe versurile regretatului poet
Grigore Vieru. Generația tânără trebuie să-i cânte
cântecele, căci avem cu toții o datorie – să cultivăm
valorile naționale prin oamenii talentați și creațiile
pe care le-au lăsat pentru memoria colectivă.
t

12. Buni, dragi, stimaţi utilizatori! Vin sărbătorile, frumoasele sărbători de iarnă, cu alaiul
lor vesel şi gălăgios, cu cântece, colinde, urături, cu harul lor divin şi curat. Suntem bucuroşi
să le întâmpinăm, să ne integrăm în această feerie. Vă invităm şi pe Dvs să Vă alăturaţi
nouă, să veniţi cu colinde, să profităm împreună de atmosfera acestor zile. Naşterea
Mântuitorului Iisus Hristos este una din cele mai mari sărbători ale creştinătăţii şi vine
pentru toţi oamenii pământului la fel de dragă şi scumpă. Sărbătoarea se manifestă prin
dragoste față de aproapele, față de cei mai trişti ca noi, deci să ne reamintim de ei.
Sărbătoarea Crăciunului are rădăcini adânci în Cultul Soarelui – zeul suprem dătător de
viaţă, numit la greci Helios, la romani Sol, la sumerieni Utu, la babiloneni Schamasch, la
egipteni Re-Atum, la azteci Tonatiuh, la populaţia Maya era numit Itzamna, la Inka era Inti,
la indieni era Surya, la evrei era Chanukka, la europenii din nord era Jol, la daci era
Zalmoxe. Sărbătorirea Crăciunului mult timp sa ţinut de cultul păgân, deoarece era atât de
înrădăcinat în conştiinţa oamenilor, încât ar fi fost greu să fie eradicat pur şi simplu. A avut
loc treptat asimilarea Cultului Soarelui în sărbătoarea creştină a Crăciunului. Un timp a
existat un paralelism în marcarea acestor sărbători. Pentru prima dată Crăciunul oficial a
fost consfinţit la Roma în a. 354, când papa Liberius a decis să suprapună strategic peste
importanta dată de 25 decembrie, adică ziua naşterii zeului Soarelui, cea de a doua mare
sărbătoare a creştinătăţii – naşterea lui Iisus Hristos, adică Crăciunul. Termenul este de
origine latină – creatio (naştere).
Pentru strămoşii noştri daci Dumnezeu era Soarele şi Soarele era Dumnezeu. Zalmoxe –
Crăciunul era sărbătorit la 24-25 decembrie, anume atunci, când Soarele era cel mai
aproape de pământ. Fiind considerată cea mai importantă sărbătoare a anului, dacii o
marcau cu mult fast şi cu obiceiuri bogate. Pentru ei, Crăciunul fără cadouri era ceva de
neimaginat. Dacii coceau un colac din aluat de pâine împletit de un kilogram, ce avea
forma unei fundițe cu colţurile ridicate. Acesta era semnul lui Zalmoxe care se mai numea
„crăciunel”. Deoarece familia la daci se considera sfântă, se cocea câte un crăciunel pentru
fiecare membru al familiei, se acoperea cu un prosop şi se păstra într-un ungher al casei,
sub o candelă. Pe parcursul anului, în fiecare miercuri şi vineri, se mînca o bucăţică din
trupul lui Zalmoxe cu vin. Colacul se împărţea în aşa fel, ca să ajungă până la sărbătoarea
de anul viitor. Mirul şi apa se foloseau înaintea Sărbătorii Soarelui. Se aducea apă într-un
vas de argint, cu trei zile înainte, se punea busuioc şi se lăsa la lumina lunii şi a soarelui,
timp de trei zile şi trei nopţi. Pe 25 decembrie, înainte de răsăritul soarelui, preotul, care
era voluntar, dar căpăta acest post numai dacă avea harismă şi deţinea titlul de „Gură de
aur” (tălmăcea spusele venite din Cer) binecuvânta această apă. La răsăritul soarelui familia
se spăla cu apa din vas, prin stropirea cu busuioc. Se ungeau apoi cu mir pe frunte (gestul
se considera sărutul soarelui) şi în acea zi nu aveau voie să se sărute unii cu alţii. Apoi
tinerii colindau toate casele din sat, îmbrăcaţi în piei de animale şi cântau colindul „Steaua”.
Astfel ei reaminteau oamenilor, că Zalmoxe a venit din Cer şi că pământul nu le aparţine
lor, ci le este dat numai pentru a se desăvârşi. Bucatele, care se pregăteau după răsăritul
soarelui pentru acestă zi erau clătitele cu dulceaţă de vişine, cireşe şi nuci, vărzare cu
cireşe amare, plăcinte cu bostan şi sărmale în frunză de vie, pregătite la cuptor într-un vas
de lut; o gâscă la cuptor, umplută cu legume şi se servea cu vin roşu. De pe masă nu lipsea
nici cozonacul dulce, tăiat în patru, nici ardeii umpluţi, nici murăturile. În prima zi de
sărbătoare toţi îşi cereau iertare unii de la alţii. În timp, sărbătoarea Crăciunului a evoluat,
dar cu toţii suntem martori, că şi astăzi se mai păstrează reminiscenţe ale Sărbătorii
Soarelui. Sursa: Pe urmele lui Zalmoxe; Carpatia . – Bucureşti ., 2005
Sărbători și tradiții. Sărbătoarea Crăciunului

13. 13 Decembrie - Ziua Sfântului Andrei, părintele spiritual
al românilor
Conotaţia sărbătorii are mai multe semnificaţii. Odată
cu sosirea ei se dă startul sărbătorilor de iarnă. Dar
mult mai semnificativ este însă faptul, că Sfântul
Andrei se consideră pe bună dreptate şi patronul
spiritual al românilor, deoarece, după cum spune
legenda, Apostolul Andrei, Întâiul chemat de către
Mântuitor, a semănat Cuvântul Domnului în Sciţia
Mynor, oraşele greceşti de pe malurile Pontului, în
Asia şi în Sciţia Mare … Învăţătorul, înainte de a se
înălţa la cer, dăduse lunilor anului numele celor 12
apostoli ai Săi şi le porunci ca fiecare să conducă
lumea în luna ce-i fusese hărăzită. Iar lui Andrei,
Întâiul chemat, îi căzu să stăpânească pământul cu
toţi oamenii şi vieţăţile lui în ultima lună a anului,
deaceea îi zise „Undrea”, adică Andrei, Cap de iarnă.
Şi pentru că la sfârşitul acestei luni era ziua Naşterii şi
Întrupării Domnului, tot lui îi încredinţase să
pregătească lumea pentru întâmpinarea şi
sărbătoarea celui mai mare eveniment al lumii de la
facerea ei.
datini
i
Sărbătoarea Sfântului apostol Andrei (Biserica creştină îi mai spune şi „cel dintâiul chemat” după Hristos şi se
sărbătoreşte la 13 decembrie stil vechi) se prezintă ca o punte de trecere de la păgânism la creştinism. Conform
multiplelor atestări documentare, el se consideră patronul spiritual al românilor, adică a întrodus creştinismul la români
şi în aceasta constă importanţa misiunii apostolice a sf. Andrei pe meleagurile noastre. De aici se deduce ideea, că există
o etnogeneză între creştini şi români. Ţinând cont de specificul modului de viaţă a strămoşilor noştri, de credinţa lor şi
avalanşa obiceiurilor de care nu se puteau lipsi, Biserica creştină a preluat sărbătorile păgâne de la geto-daci, dar nu
înainte de a le canoniza elementele negative, forţele malefice (vrăjitorii, ursitorii, ghicitori) prin canoanele mai multor
sfinţi, precum sf. Vasile cel Mare, sf. Ioan Canonizatorul şi alţii. Principala sărbătoare la geto-daci era considerată cea a
Soarelui, care avea loc la 25 decembrie, adică în perioada solstiţiului de iarnă. Dacă e să o transpunem în zilele noastre,
aceasta este sărbătoarea Crăciunului. Sărbătorile şi datinile populare grupate în preajma solstiţiului de iarnă (20
decembrie -7 ianuarie) poartă numele generic de sărbătorile de iarnă, care întrunesc un şir întreg de astfel de obiceiuri
ca „Malanca”, „Capra”, „Căluşarii”, „Ursul”, „Baba şi vrăjitorii”, Ajunul Crăciunului, Uratul, Colindatul, Semănatul, Ajunul
Bobotezei şi Boboteaza. Ele se compun dintr-un arsenal întreg de text versificat, creaţii mitice, însoţite de un bogat
material colorit, de invenţii de măşti, accesorii sonore, vestimentaţie, care alcătuiesc substratul autohton strămoşesc al
creaţiei populare. În aceste jocuri teatralizate se profilează primele forme teatrale arhaice la populaţia din bazinele
râurilor Nistru şi Prut.
„Căci dacă vestesc
Evanghelia, nu-mi este
laudă, pentru că stă asupra
mea datoria.”
(Sfântul Apostol Pavel, I
9:16)
Oaspeți din România și din
teritoriul țării, preotul Vasile
Ciobanu de la Biserica
„Sfântul Nicolae, Costești,
Republica Moldova,
cercetători științifici la
Biblioteca de Arte în ajunul
sărbătorii creștine Ziua
Sfântului Apostol Andrei.
T

14. 1 Decembrie - Ziua națională a României, un fapt
împlinit!
S-au împlinit 103 ani de la Marea Unire a
Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi
Maramureşului cu România, consfințită
prin Marea Adunare Națională de la Alba-
Iulia (Ziua Marii Uniri, 1 Decembrie 1918).
Prima provincie românească care s-a unit
cu România a fost Basarabia. 24
ianuarie/6 februarie 1918), iar la 27
martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării, care
cuprindea reprezentanţi ai tuturor
naţionalităţilor, a adoptat, cu majoritate
de de voturi, hotărârea Basarabiei de a se
uni cu România. Unirea Basarabiei,
Bucovinei și Transilvaniei cu patria-mamă
a reprezentat nu numai împlinirea unui
vis de secole, ci și intrarea efectivă într-o
nouă etapă istorică. Actul de la 1
decembrie 1918 a marcat desăvârșirea
unității statale a românilor.
Firea și Integritatea Națională a fost făurită făurită
și prin contribuția predecesorilor - mari
personalități în istoria modernă și contemporană a
României. Regele Ferdinand și regina Maria la
încoronarea de la Alba Iulia
Carte poștală din 1918-1919 care ilustrează unirea
tuturor românilor într-un singur stat. Granițele vestice
ale României (colțul din stânga sus) sunt granițe doar
presupuse la acel moment (cele definitive fiind
confirmate în 1920)
file
de
istorie
națională
Și astăzi ne încântă destinul acestei mari personalități. Istoricii, la
unison, recunosc faptul ca Marea Unire de la 1 Decembrie 1918
a fost rezultatul eforturilor unei intregi natiuni care a avut si
sansa de a fi condusa de oameni politici responsabili si cu
vocatie. Regina Maria a fost unul dintre acesti conducatori, care
a inteles ce inseamna destinul unui popor in istorie. In Memoriile
sale isi marturiseste emotia uriasa pa care a simtit-o in
momentul in care s-a intors in Bucuresti, dupa ce, timp de doi
ani, in vremea razboiului, familia regala si institutiile statului s-au
retras la Iasi. Peste granita de la rasarit izbucnise Revolutia
Bolsevica, iar celebra familie Romanov, a ţarilor rusi, fusese
executata.
i
Din seria Cărți Noi
Adeseori dincolo de fotografia unui rege
sau a unei regine din manuale nu pare
să fie nimic. O figură sobră, încărcată de
responsabilitatea care-i apasă pe umeri
şi de imperativul unui destin pus în
slujba Istoriei. Aşa stau lucrurile şi cu
regina cea mai iubită a României –
Regina Maria. Părinți, aduceți cartea
aproape de copiii voștri! Așa cum au
nevoie de iubire, de soare și de familie, cei
mai mici români au nevoie de cărți, pentru
a se întregi ca oameni. Principele Radu al
României

15. „Hai cu mine la Soroca” este titlul unei noi cărți pentru copii. o culegere de versuri, dar și câteva eseuri, semnată de autoare.
Cartea a fost prezentată anterior copiilor în incinta Bibliotecii de Arte, pentru a le trezi curiozitatea după o lungă ședere acasă,
însă de data aceasta, sub genericul ei s-au adunat mai multă lume a cărții - bibliotecari, scriitori, poeți, oameni de cultură.
Această ocazie frumoasă ne-a prilejuit-o chiar autoarea volumului prezentat, care vine de pe meleagurile natale - tot Soroca, și
pseudonimul literar, tot de aici l-a împrumutat. Publicul participant i-a adresat mesaje de filicitare, autoarea a avut parte și de
surprize - scriitorul sorocean, Petre Popa i-a comunicat că în viitoarea sa antologie va include epigrame scrise de Nina
Soroceanu. Cuvinte de felicitare au venit și din partea Elenei Țârdea, care a mulțumit pentru sfaturile utile primite de la dna
Soroceanu în arta scrisului. Elena Țârdea este scriitoare pentru copii din părțile locului - Soroca, care a fost în vizită și la
Biblioteca de Arte, donând mai multe cărți și pentru micii noștri cititori.
Precum se obișnuiește în asemenea cazuri, pe lângă frumoasele cuvinte de felicitare, vorbitorii au încercat să contureze un
portret de creație al protagonistei, evidențiind realizările. Pentru a concentra atenția asupra miracolului cărții, pentru a cultiva
dragostea față de cuvânt, scriitoarea a punctat și niște idei ale sale, pe care le-a prezentat la această întâlnire: pentru fiecare în
literatură există loc de afirmare, doar că trebuie să-și găsească formula proprie (așa cum a făcut-o autoarea Nina Slutu – Soroceanu
în scrierile sale). Să nu ne temem să citim poemele postmoderniste ale Ninei Soroceanu, pentru că un poet adevărat ajunge
prin simțire la sufletul cititorului, poezia dacă nu este mobilizatoare, nu are sorți de izbândă. A fost spus și un regret din partea
protagonistei - unele cărți ajung prea greu în biblioteci.
Desigur, au fost date citirii și versuri din volumele scriitoarei, caci este autoare a peste 29 de titluri. S-a citit din cartea „Suflet
de femeie”... cu emoții... despre Mamă...
Discuția a avut o abordare interesantă și prin faptul că s-a menționat calitatea de textieră, care este evidentă în creația
scriitoarei, poezia cântată. Are o colaborare frumoasă cu interpreții autohtoni - Ion Suruceanu, Mihai Dolgan, Svetlana Ciobănaș,
Nina Crulicovschi, ș.a. Versurile poetei sunt puse pe muzica compozitorilor autohtoni Mihai Dolgan, Boris Polin, Dinu Matfeeș
ș.a. Tamara Coșciug, Specialist superior la Secția Cultură și Turism Soroca a făcut referire la acest subiect, punând pe post și
unele melodii, cu versuri semnate de Nina Soroceanu - Nu se știe, muzica Daria Radu, voce Ion Suruceanu; Pe aleea fericirii,
muzica Dinu Matfievici, voce Nina Crulicovschi; Crizantema de argint, muzica Ilie Văluță, voce Diana Văluță.
Dezvoltăm comunități inteligente prin cultură:
drumul cărții
„În cuvinte ni-i cetatea de gândire…” Nina Soroceanu
din
viața
bibliotecii
Nina Soroceanu, poetă, publicistă, scriitoare înzestrată
cu harul de a reproduce într-un mod deosebit situatii şi
întâmplări ale vieţii sale.
Într-o zi senină a Lunii Brumar am călătorit imaginar spre Soroca, un
loc de poveste, desprins din cronica cetății istorice cu același nume,
frumos reflectată în cartea scriitoarei „Hai cu mine la Soroca”. A fost
de fapt un drum al cărții, care a creat un dialog al comunicării și
experiențelor între două biblioteci-filiale publice din orașele Chișinău
și Soroca, Filiala de Arte „Tudor ArghezI” și „Mihai Sadoveanu”
Scriitoarea Nina Sorocanu face dovada unui om devotat și culturii noastre, și o face
plenar, cu har, „din inimă în inimă / până leagă dor din dor”, ca să cităm și-un vers ce-
i poartă semnătura. Suntem bucuroși că și noi bibliotecarii participăm lci contribuim a
acest proces.
Protagonista evenimentului activează ca voluntar activ la manifestările organizate de
Filiala noastră, unde a inițiat și conduce cenaclul literar-artistic „Prietenii muzelor”.
În sălile de clasă, în sălile bibliotecii, alături de
profesori, colegi de breaslă, bibliotecari, este
prezentă cu o energie de invidiat!
În zilele de Sărbători ale iernii, îi aducem muțumiri
și felicitări cordiale dnei Nina Soroceanu din partea
echipei Bibliotecii de Arte „Tudor Arghezi””.

16. Emoții de bucurie dar și nostalgie
La început de noiembrie ne-am despărțit de o serie de documente din colecția bibliotecii, partituri muzicale, care
în timp și-au pierdut din prospețime, dar care decenii la rând au servit, au învățat și au ghidat utilizatorii
bibliotecii. În anii 1975-1976 pe rafturile bibliotecii au apărut un uou tip de documente - muzică tipărită (note
muzicale). A venit timpul ca de unele din ele să ne despărțim - unele pleacă în istorie, fiind depășite de timp, iar
altele vor continua să atragă atenția, curiozitatea și interesul doritorilor. Ne-am decis să dăm acestor
documente o a doua viață, adică continuitate. Avem în sectorul Râșcani mai multe școli de învățământ cu profil
muzical. La apelul Direcției Cultură a Primăriei municipiului Chișinăuau au reacționat cadrele didactice din
Școala de Muzică “Eugen Doga”, Școala de Muzică pentru copii „Maria Bieșu”, Școala de Arte „ Valeriu Poleacov”,
Școala de Arte „ Alexey Stîrcea”. Astfel am inițiat o discuție despre destinația acestor documente - de învățare
pentru începători, studiu pentru școlile cu învățămînt mediu specializat și superior, pentru studiu și cercetare a
doritorilor și a profesioniștilor. Dintre cele mai solicitate au fost documentele muzicale pentru clasa
instrumentelr muzicale: de percuție și cele de suflat. Mai multe partituri și partiții, conform genului muzical au
fost selectate pentru activitatea orchestrelor și formațiilor muzicale din sectorul dat. După cum bine a
menționat Doamna Valentina Volontir, Șef Direcție Cultură, ele reprezintă moștenirea culturală a
municipalității, este important să le valorificăm și să le păstrăm cât mai mult, pentru a le transmite următoarelor
generații.
Gestul și grija manifestată față de comunitate corespunde obiectivului de creare și învățare a grupurilor
inteligente dîn orașul nostru, o strategie ce stă la baza activității bibliotecii principale a orașului, Biblioteca
Municipală „B.P. Hasdeu”.
PS. Aceste documente, care au început să apară pe rafturile bibliotecii încă din anii '70 ai secolului trecut ca
„noi tipuri de documente speciale” constituie un fragment din istoria de 57 de ani ai bibliotecii. Fondarea
bibliotecii o marcăm la 1 noiembrie în fiecare an.
Din
istoria
bibliotecii
Drumul cărții, o a doua viață. Dăruiește o carte!

17. Vă mulțumim!
Adresa noastră:
str. Grădinilor, 21
pag. de facebook:
https://www.facebook.com/gradinilor21
date de contact:
tel. 022 27 5 75
email:
bibartelor@gmail.com
Blog:
https://biblioart.wordpress.com/
https://bibliomusic.wordpress.com/