Talentele FNCL - 2014

1. 1
Mirela Goncear
(17 iulie 1996, Rezina)
A început să scrie poezii primăvara,
știind citi nimicuri și tăceri
Revelația de anul acesta a Festivalului Național al Cărții și Lecturii – pe
partea descoperirii noilor poeți – mi-a părut Mirela Goncear de la Rezina, care a
ieșit, între ceilalți elevi de diferite vârste, la microfoanele din fața bustului lui
Mihai Eminescu și… nu aveam răbdare să-i solicit și alte poezii decât cele citite,
dar și amănunte: de unde?...
A absolvit școala de muzică din Rezina – vioara (pianul auxiliar). Concursuri
câștigate: Olimpiada raională la fizică (2011, 2012 - locul 1) ; olimpiada raională la
engleză (2012 – locul 2, 2013 – locul 1, 2014 - 2); olimpiadă la limba română (2013
– mențiune, 2014 – locul 1). Laureata concursului rational Tânărul anului 2013.
Concurs de dansuri moderne (Tiraspol, 2012 – locul 4). Concurs rational de
cântece Două inimi gemene (locul 1). Laureată a concursului republican La
izvoarele înțelepciunii, ediția a XXIV-a, consacrată lui Dumitru Matcovschi (locul
3). Laureata Festivalului Internațional de poezie Renata Verejanu… Hobby:
muzică, înot, dans, desen, lectura, kwiling, origami, studierea limbilor…
Până aici e ceea ce am auzit/văzut că e și ceea ce mi-a expediat în primul
mesaj. Ceea ce urmează întregește portretul unui character decis să se înarmeze
temeinic pentru câte – nu numai că visează! – se pregătește să devină, să
realizeze.
„Am început să scriu poezii doar primăvara acestui an… Îmi plac poeziile lui
Blaga, Bacovia, Stânescu, Eminescu, Baudelaire, Lermontov, Frost… Am două căi
de viitor pe care le-aş urma: să devin un om de cultură (poetă, scriitoare,
cântăreaţă – am piese scrise, pe care încă nu le-am promovat, sau actriţă), sau să
lupt pentru drepturile femeilor. Primul pas, oricum, va fi studierea limbilor. Mai
important pentru mine, cred că, este să las ceva considerabil în urmă, ceva cu
sens… Părinţii mei sunt profesori: mama – de informatică, tata – de fizică şi
astronomie…. Nu demult am început să scriu și proză…”
M-a întristat și mă doare (pe partea unui părinte care nu mai are nici un
copil acasă) că și Mirela planifică, după studiile în România, să plece în Marea
Britanie sau în Elveția…
Dar toate acestea le-am selectat cu bucuria descoperirii unei tinere care își
ia talentele în serios, fortificându-le cu ceea ce i se pare împlinire.
Acum selecția de versuri care m-a determinat să mă grăbesc să v-o prezint
– descoperiți-o!

2. 2
Nu cred în pentru totdeauna
Nu cred în pentru totdeauna.
Şi nu doar eu - nici florile,
Nici Luna, nici un zâmbet,
Nici vara şi nici marea,
Nici cerul, nici Pământul,
Nici inima mea, eu de ce aş crede?
Nu cred în pentru totdeauna.
P.S. Nu cred că nu voi crede pentru totdeauna.
Suflete înghețate
Hai să schițăm o lume pe-un geam spart.
Mă privești uimită -
Crezi, că-i imposibil?
Atunci, s-aprindem câte-o lumânare
În onoarea fiecărui suflet
Înghețat...
Și flăcările să le întrebăm:
”Ce e Lumina?”,
Să o rugăm să ne-mpăienjenească
Toată noaptea.
Dă-mi mâna.
Simți căldura?
E geamul spart, dar eu sânt viu
Și număr
Bezmetic
În ochii tăi conturul fiecărui suflet
Înghețat.
Oglinzi false
Pe lângă mine -
ntotdeauna-au fost oglinzi,
De cnd fusesem mic. Atunci nu lâncezeam

3. 3
să-mi caut oglindirea şi mă jucam cu ele. Astăzi
le văd și mici, și mari,şi limpezi, și murdare, şi, vai,
luxos marcate cu rame, nestemate, şi simple, și stricate,
Convexe și concave, amestecuri halucinante...
Și printre cele ce se-ntorc spre mine
Caut oglindirea mea.
Dar nu
mă văd. În lugubre și
denaturate amăgiri decepțiunea se
reflectă într-un giulgi de resemnare.
Oglinzi false. Simt- n-o să mă văd
vreodată. În prelungul dans de
oglindire tot singur voi
aluneca,
Purtând oglinda mea.
Răscrucea
La răscruce
Am aruncat cu-o piatră-n cer,
Pentru a-l sparge.
Am frământat-o mai întâi,
În mâinile înfierbântate,
Îi șoptisem și taina mea funebră.
Am și sperat să cadă Luna
Ce m-amețea cândva amarnic
Cu fala sa aristocrată...

4. 4
Am urmărit deci piatra,
Să o văd căzând...
Dar ea... a alunecat în gol.
Și stau buimac și agasat,
Privesc furiș la negrul cer
Tras la pământ de greutatea
Așteptării.
Înlănțuit
Stelele mi-au promis dorința-n zbor,
Dar e falsă vraja lor,
Vraja lor...
Doar străini și erori, un zar de plumb
Mă îngheață în amurg,
În amurg...
Dacă e cineva acolo-n nori,
De ce-mi spală lacrima-n ploi,
În ploi?
O ascetică voce șoptește din vad
Să nu mai cad,
Lăuntricul vad...
Și mă-ndeamnă să-mi fac chiar acum
Lanțul scrum,
Lanțul meu scrum...
Frământări
Picătură cu picătură adun în cupa reveriei
Așchii tăioase de-agonie.
Se revarsă...
Substanța pură a cangrenei ce roade firele gândirii
tocește cupa într-o maladie
a ruginii,
Clocotește...
Se zbate agasant veninul, stropind și colorând pereții
Într-o patetică idilă
efemeră...
Tranșant câte o neagră bulă evadă-n sumbrul întuneric.
Din fad, excentricul amestec

5. 5
răbufnește...
De m-ai vedea pierind lăuntric
cu limba-ncolăcită de tăcere,
Ai încerca să potolești în stropi veninul...
Dar sânt singur.
Stîngăcie
Mă simt în lumea asta chiar
Ca un copil ce a descoperit
Pentru întâia dată-n viața sa un pian.
Cu degete de lemn ating la întâmplare
Câte-o petală a minunii,
Și de ardoare le lovesc prea tare,
Scurgând din ele feeria înfloririi,
Iar neatenția și plictiseala
Mă fac să neglijez
Duioasele suflări
A altor muritoare limbi de sunet;
Și toată rapsodia haosului delirant
Lovește în pereții încăperii,
Urlând sălbatic la copilul speriat
Din mine
Care, vrăjit de-ntreaga gravitate,
Suspină oscilând între tupeu și iminență...
Ridicole mișcări, patetice chemări,
Stângace izbucniri-
Ocnă a neștirii și greșelii
Îndreptățită și-mblânzită de o fire
Complet lipsită de auz
De melodie.
În numele cunoașterii și-ngăduinței
Pianul geme, strunele transpiră
De efort,
Și degetele vinete de încercare
Mângâie tandru-ntr-un regret restant
Clape uzate suferinde,
Pentru ca, după un moment,
Să le izbească și mai tare
Cu pumnul agasat
De liniștea stânjenitoare,
Sfidătoare...

6. 6
Mă simt ca un copil-
Mă simt un om.
Și pianul m-apasă și el,
Căci eu sunt tot o parte-a lumii,
Și lângă mine lâncezesc copii
Ce m-au descoperit.
Nimicuri
Mă simt profund, isteric mizerabil-
Sunt un nimic în oceanul de nimicuri.
Sunt un nimic nici nou, și nici urgent,
Și nici de-o oarecare importanță.
Calc pe nimic, visez nimicuri,
Distrug și construiesc
O droaie de nimicuri,
Iubesc nimicuri,
Și ele mă iubesc,
Și giulgiul existenței omenești-
Cel țesut din frenetice săruturi
De-ale mele-Țesut
este și el dintr-un sistem de goluri-
Un complicat, dar tot nimic.
Și totuși, un nimic n-ar trebui supus
Pedepsei de-ași simți
Stupida lipsă de însemnătate!
De ce mai are rost pentr-un nimic
Vulgar cuvintul ”mizerabil”?
Melodia timpului
O melodie seculară-mi înfioară
Tăcerea.
Ridic un deget în neghioaba, jalnica pornire
De a dirija.
Precum ecoul munţilor înzăpeziţi
Pătrunde timpuri, spaţii, vieţi
Şi asmuţeşte împotriva-mi idealuri.
Contraste violente între simţ şi expresivitate
Ştirbesc din contrapunctul revelării.
Şiruri de vieţi dispar, rămân cioplite, dărâmate
Uneltite

7. 7
De un meşter impasibil,
Impozant.
Mă macină ratificând o vagă imperfecţiune
Circumspecţia de melodie-
E-un zumzet ce mă-mpiedică s-ascult.
Haine viespi telurice!
Fără cusur o melodie de milenii
Se-ntruchipează-n portativul norilor
De sus.
Însă, mai zgomotoasă e tăcerea mea.