Poezii

1. ION IONESCU-BUCOVU
POEZII
2013

2. priviți în zare
priviți în zare, toamna vine,
cad frunze moarte de aramă
și picură din cer rubine,
un peisaj pictat în ramă.
privesc la geamul solitar
și-ascult prelungile suspine
de foi de plop ce cad arar,
priviți în zare, toamna vine.
vine încet ca o mireasă,
adusă pe aripi de vânt,
are un văl de frunză deasă,
cu rochia până-n pământ.
priviți în zare, toamna vine,
păunii lunii sboară blând,
se-adună strugurii-n ciorchine
și greierii se-aud cântând.
cu mantii galbene și rupte,
doar plopii tristelor alei,
sub vraja toamnei reci și mute
devin eroi de epopei.
luni, 5 august 2013

3. clipe
am băut din văzduh
tot albastrul,
eram fericit
că m-am săturat de setea
care mă ardea
până la lacrimi,
sunt o fărâmă de lut
dintr-un ocean de lumină,
o întrebare fără răspuns
în marele haos al lumii,
se rostogolește
vremea peste mine,
bătrânele ceasuri
coborâte din turnuri
cad peste amintirile mele
în singurătatea unei zile
de platină.
luni, 5 august 2013

4. salomeea
în seara asta soarele a plecat trist
ca un călător singuratec
căruia i s-a făcut lehamite de lume,
lăsând cerul plin de zdrențe de nori
sub întunericul implacabil al destinului,
lunecă pe ploaia de stele toate visele mele
către începuturile primordiale
când se clădeau lumile din lutul lui Dumnezeu,
doar cuvântul despărțea apele dintre noi
și cuvântul era viață și iubire,
atunci în marginea orelor moarte,
m-am întemnițat în turnul singurătății,
de atunci strig întruna: unde sunt visele mele,
unde sunt izvoarele, unde e fericirea,
unde sunt rădăcinile, unde iubirea?
dar moartea?
degeaba izbesc piatra cu pumnul,
nimeni n-aude, nimeni nu mă cheamă
la masa taborului să mă lecuie de erezii,
peste suișul iederii urcă spre turnul singurătății
inele amurgite de tristeți și-mi dau mâna
mângâindu-mă pe fruntea obosită de-atâta haos.
mă nasc și mor cu fața calmă
sub pulberea de aur a lunii în căutarea unei forme
desăvârșite și eterne în potirul
în care prind o lacrimă de rouă,
am fost un crin, ooo, salomeea,
cu ochii tăi ca de migdală,
cu trupul de șerpoaică sacră,
cu pleoape-nchise pe neant,
dar crinul s-a topit în brume,
petalele-au murit în ger,
așa sunt toate… toate pier…
marţi, 6 august 2013

5. nu vă faceți griji, poeți
nu vă faceți griji, poeți,
voi muriți în infinit,
culegând truda din nopți,
printre somnul nedormit.
picurați în jur tăcere,
voi, cu glasul vostru blând,
ați căzut din alte ere,
logodiți doar în cuvânt.
fierbeți oasele de zeu
în adâncul styxului,
urna fumegând mereu
pe altarul visului.
și -n tăcerea stelelor,
în amurg roșu și trist,
viață dați cuvintelor,
prin luciri de ametist.
deși pleoapa voastră plânge
și durerea-i numai fiere,
treceți vorbele prin sânge,
făurind faguri de miere.
marţi, 6 august 2013

6. umbra
Se-aridică peste zare
umbra-mi ce s-a-ntors din cale,
și în ritmuri de andante
trece prin infern ca Dante,
și se lasă pe furiș
într-un maldăr de frunziș,
printre negrele tenebre
umbra luminată-n febre
cade-n stările de vise
printre zările închise.
Eu cu fața-n răsărit
văd deja că n-am murit,
trupul mi se face seară,
în această dulce vară
și în ocna unei stele
închid visurile mele
și-acolo în pustiire
îmi beau sângele de mire
ascultând glas de chitară
unde-ngheață floarea rară,
unde dorul mă încântă
doar cu cântece de nuntă
și-n acest frumos descânt
luna doarme pe cuvânt
ca o –mpărăteasă vie,
luminând pe la chindie,
și cu trena ei suavă
mă-mbie ca o otravă,
în crivat de frunze verzi
unde lumile îți pierzi
în oglindă de azur
într-un joc secund și pur.
Strânge-mă în brațe lină
strivește-mă în lumină,
în cuibar de frunze moi

7. prin ninsori și printre ploi
unde-și coase veșnicia
dorul și melancolia,
în palat imperial,
plin de silfii de opal
și fă-mă ca să mai zbor
prin haos șuierător,
prin epiderma ta de roze
pe calea spre metamorfoze,
cu Wagner și cu Shakespeare
în dulce cântec de clavir,
și varsă-mă peste poiene
în rapsodii enesciene.

8. Ce mi-i codrul când de veacuri el se leagănă sub vânt,
Ce mi-i omul când se-ntoarce dup-o viață în mormânt,
Ce mi-i dragostea când piere după clipe de candori,
Ce-i lumina ce se naște într-un zâmbet de culori,
Ce mi-i limba când se pierde neînțeleasă peste timp,
Ce mi-i marea când din valuria ieșit însuși olimp,
Ce mi-i lumea ce preschimbă viețile de pe pământ
Ce mi-i dorul fără doină fără niciun fel de cânt,
Purtând sceptrul unei lumi ce se-ngeamănă într-o rază,
Printre zodii și planete ce pe toți ne priveghează
Suntem sărutați de demoni, sclavii lor până la moarte,
Într-un ochi ce se rotește peste veacuri mai departe,
Când pe buze asfințitul din făpturi imaginare
Naște sorii altor lumi din umilul nostru soare
Rămânând de veghe-n turnul unei lumi în univers
Peste-al nostru suflet sacru amintirile s-au șters,
Vremea-ncearcă să ne-ascundă la o margine de stea
Vremea asta care trece.

9. nu mai alerga după vise poete
nu mai alerga după vise poete nu mai alerga
visele au aripi de ceară și zboară până
ce cad rănite de-o rază de soare în mare
lăsându-te gol precum clepsidra din care
s-a scurs tot nisipul s-a spart prin sahare
adună-ți aripile și zboară pe-o iluzie-amară
desparte lumini siameze prin marile constelații
privește ca dante prin vreme spre alte poeme
trecute prin paradis prin infern și prin purgatoriu
lasă-ți iubita la margini de timp ea e iluzie
dragostea e o lămâie stoarsă de vlagă
nu mai aștepta seara cu lună cu stele când
pică tăcerea-n eternitate pe buzele tale amare
strânge în brațe pe nietzsche cu al lui supraom
așa grăita zarathusta și rătăcește-te prin ninive
prin palatul assurbanipal ascultând melodia
eternității care învinge totul în luptă cu egoul tău
lasă toamnele, frunzele și alte mărunțișuri
din care e făcută poezia metaforele curg singure
prin râuri, prin valurile mărilor sau oceanelor
prin cerul speranței care se dilată într-un univers
mereu în expansiune cu alte lumi cu alte idealuri
iubita e o floare care se usucă la primele geruri
nu mai strânge în brațe vânt și neant ucigător
călugăr budist mergi cu șerpii în himalaia ta
acolo e învățătura tuturor filozofiilor
și poezia vieții din care vei învăța că
totul este deșertăciune și vânare de vânt…
luni, 12 august 2013

10. tu treci ca o regină
tu treci ca o regină peste vreme
prin valurile vieții care geme,
de-ar fi ca să vâslim iar înapoi
de-a pururi am rămâne amândoi.
eu port în suflet lacrimile tale
și chipul tău mereu îmi iese-n cale,
mi-apare printre pulberea de sori
prin vise ce-o iau razna uneori.
ne strecurăm așa din astre-n astre,
printre necazuri grele și dezastre,
și risipim zăpezile din crâng
prin ochii tăi albaștri care plâng.
deși s-au vărsat rănile în piept,
eu stau străin de-o parte și te-aștept,
râmân mereu între iubiri și ură
având în gând gingașa ta făptură.
marţi, 13 august 2013

11. gând fugar
bătăi de vânt adulmecând a toamnă
și a miros de tămâioasă grea,
pădurea mea își schimbă haina –n galben,
amurgul e-n culori de peruzea.
în vecernie înoată-n depărtare
un soare obosit de-atâta ducă,
se-neacă precum zeul într-o mare,
în turme de văzduh ca o nălucă.
mergând tăcut nu știu ce mi se-ntâmplă
e o eroare-a nopții visul orb,
mi-au cam căzut zăpezile pe tâmplă
și-mi dă ocol neobositul corb.
nopți peste nopți se-adună peste geană
din amintiri fugare și tăceri,
le cuibăresc adesea într-o rană
și le îngrop în ziua cea de ieri.
era frumos când născoceam candori
și cerurile ne erau aproape,
când viața o priveam în dulci culori,
iar noaptea ne cădea ușor pe pleoape.
mereu tu, rătăcito, și copil mereu,
în lumea ta plecată în tăcere,
ai aprins candele în empireu
și te-ai ascuns mereu printre mistere.
joi, 15 august 2013

12. poem suprarealist
se-adună-atâtea toamne una peste alta
precum într-o carte filele rătăcite
peste tristețile noastre cade ghilotina
cerul se strânge în portofelul gol
iar pe autostradă circulă un ford
la volan un domn cu ochelari
numără în fugă teancul de dolari
pe margini plopii cântă la pian,
un soare orbitor ne scoate ochii
câmpia fuge spre mare ca o magaoaie
undeva bate vântul și cântă,
se joacă frunzele toamnei cu noi
părul gonește prin fluvii de cer
mânăstirile și-au deschis porțile
în muzeul clopotelor se-aude sunet
de aramă și glas de preot
era cald și pe sofa se iubeau doi
paznicul îl citea pe Nietzsche
mai mult dormea și din când în când
se ruga la Tristan Tzara
s-a lăsat întunericul peste autostrada
soarelui sună telefonul
în inel de amurg toate gândurile curg
tastează un bip o poezie o declarație
de dragoste marinele marinela
s -au gripat și motorul și biela
ne-a prins poliția iubito
viteza dragii mei ați depășit-o
pe balustrada bordului mașinii
s-au strâns toți nașii și toți finii
ne-a aruncat în haos dumnezeu
mai bine stăteam eu la locul meu…
vineri, 16 august 2013

13. marea
balaur uriaș cu o mie de capete,
cale către infinit spre porțile cerului,
urletul lui ocheanos în mrejele furtunii
în care valurile dansează frenetic
un vals de Iohan Strauss.
loc unde meduzele nuntesc
printre coralii albaștri în fauna
de argint a adâncurilor la un loc cu stelele
cerului care scot sunete mioape
pe unde orion beat calcă
pe turme de miriapode
și zeii se preumblă în veșminte dalbe
prin vântul pustiei din adâncuri
pe muzici de harpă.
marea liniștită- oglindă
în care se vede toată măreția cerului
întoarsă cu lumile în jos
ca-n venețienele povești
unde cruciații și-au înecat corăbiile
în bruma de șoapte ale nopților
scăldate în apele sidefii ale apusului.
marea- cuib de ape învâtejit
în valuri de argint
veșnic mișcătoare.
marea- urlet sinistru venit din adâncuri
izvor de poezie și neprevăzut,
loc unde dragostea șoptește
te iubesc pe o plajă pustie
și unde ura reînvie
după o zi cu ifose
când iubiții au pus capăt visului.

14. duminică, 25 august 2013
gânduri de toamnă
mă-ntorc adesea iar acasă
toamna a venit în veșmânt răcoros,
vara asta a fost mănoasă,
am avut un an norocos.
cad brume prin părul meu lung,
toamnele se-adună în geană,
dorule, n-am să-ți alung
durerile culcate pe rană.
timpul meu a trecut ca ieri,
se răzbună vremea din urmă,
mi-a-nghețat ochiu-n tăceri,
dorul în inimă-mi scurmă.
revin mereu în cenușa de-acasă,
mai este și iubire și ură,
durerea tăcerii m-apasă,
în casă nu e nicio făptură.
mă-ntorc în marele mister,
cântece vechi îmi sângeră gura,
mă cuprinde foamea de ger,
arunc peste lance armura.
turme de umbre, toamnele-ncet
stingând altar de lumină,
o lună bolnavă cade-n nucet,
iar vântul o frunză mi-alină.
miercuri, 28 august 2013

15. undeva la mare
marea cu păsări heraldice,
vilele de-a lungul falezei,
micul port tainic îmbrăcat în ceață,
grote antice și socluri de statui,
apa între maluri freamătă,
clipocește, în timp ce pescărușii
cocoțați pe valuri se clatină-n vânt,
zarea spintecată de la nord la sud
de un zmeu ce se plimbă nestingherit
pe cer în zilele limpezi,
ambarcațiuni pitorești
plutesc ca frunzele pe ape,
delicii de azur stins pe colinele din zare,
muzica absurdă a nopții
atârnă de urechile noastre,
orașul serenissim visează,
ochiul cu privirea obscură
vede suprafața lumii rotundă
cu acoperișuri bete,
cu frânghii de rufe legate de cer,
cu femei și bărbați de lut,
care se iubesc și se-njură,
nu e un peisaj suprarealist,
cu preerii zănatice,
și nici mahalale cu magazine uriașe,
nici zile sfinte de ciulama
sau catedrale închise
în care dorm veșnic sfinții,
aici e o lume ce poate fi atinsă
cu buzele, are mașini scumpe,
coconi și baiadere
senatori de paie și trompetiști,
trupuri întinse la soare,
fecioare las vegas și falși cowboy,

16. fragmente fatale ale unui vis
imaginat în arena unui circ de saltimbanci.
aici aș picta un alt paradis,
altfel decât Dante,
o commedia în văile raiului
în care oamenii goi
cum sunt mereu pe faleză,
ar fi imaginea unei democrații antice,
înghesuiți claie peste grămadă
sub un cer de ciment
într-un peisaj abstract
stau în soarele de după-amiezii,
lipsiți de vise,
gândind că viața e un compromis
între naștere și moarte.
joi, 29 august 2013

17. toamna
toamna se despletește peste visele noastre,
culorile arămii ne desfată ochii lacomi de frumos,
sufletul intră-n eclipsă totală,
cocorii pleacă din țară pe jos…
adu-ne ,doamne, roadă bogată,
adu-ne visele împlinite,
din ulcioare fă chipuri de fată,
ferește-ne cât poți de ispite,
frumoasă toamnă cu sânii de mere,
cu ochi de cicoare,
îți simt din priviri dulceața de miere
și vraja de floare.
acum se adună toate visele mele
și zboară nebune la tine,
femeie din vise rebele
revin, frumoaso, la mine.
ne mângâie vântul și ploaia ne spală
de dulci amintiri din trecut,
se ofilește mușcata în oală,
suflet pribeag, cu chipul de lut…
vineri, 30 august 2013

18. suntem sisiful…
cine să mai scoată capul din șuvoi
când ne afundăm în el și noi și voi
o toamnă cu explozii de culoare
deși adesea tot privind, ne doare
și trece toamna tristă și îngaimă
iar inimile se roșesc de spaimă
de parc-ar trece un cuțit prin ele
lăsându-le nătânge și rebele
pigmeii aprigi barba ne-o înțeapă
de parc-ar vrea să ne arunce-n groapă
tot cerul este o clepsidră-ntoarsă
și ciutura de stele se revarsă
peste pământul aprig și setos
că anul nostru-a fost prea secetos
acestă viață e plină de patimi
în voia vântului picură lacrimi
timpul se-ncheagă din zile curgând
nouă ne picură veșnicia în gând
jumătățile clipei aleargă în fugă
noi rămânând sub blestemuri și rugă
suntem sisiful cățărat pe-o stâncă
cu mâna-ntinsă spre speranț-adâncă..

19. sâmbătă, 31 august 2013
seri de toamnă
nu căutați în mine pădurea inocentă,
nu căutați în mine freamătul unui râu,
deschid ferestrele peste izvoare,
a dispărut o câmpie de grâu.
se șterg din priviri vechile case
un nor ușor, un cer spălăcit și apoi zarea,
luna a căzut zăpăcită-n nucet,
luceafărul își urmează cărarea.
în noaptea asta s-a oprit aici toamna
sub respirația propriului meu vis,
mai iute ca ziua îmi zboară privirea
departe, către orizontul închis.
păsările cad în sus ca fructele coapte
dacă întinzi palma le prinzi din zbor,
pădurea amurgește pe perini de frunze,
sub vraja muzicii unui dulce izvor.
există atâta singurătate în noi,
iar luna nopților toamnei nu mai e lună,
e străbătută de vânturi și ploi
și-i blestemată de o nebună.
of, toamnele astea, cum vin peste noi,
cu turnuri de întuneric năluce,
cu sufletul bântuit de doruri și ploi,
cu viața noastră care se duce.
duminică, 1 septembrie 2013

20. chipul tău de zână
sosesc târziu de unde-am fost
încerc să-mi amintesc ce-am auzit
și ce-am văzut,
lumina îmi evită ochiul,
urechea, cântecul privighetorii,
de-aș putea să găsesc un fir conducător
până la scoica în care marea cheamă seara,
sau valul ce rupe în inimă
amintiri ancestrale,
de-aș putea să găsesc numai un fir
până la chipul tău de zână,
să-ți despletesc părul cu tine-ntr-o vrajă,
în această toamnă nevrotică cu false miraje
și-ntinși în patul nostru de vise,
să simt că-ți tragi corpul peste al meu,
căutându-ți ochii și picioarele,
când lumina își lasă pustiul peste noi,
cufundându-și o rază în metafizica iubirii.
din ochi îți țâșnește toată iubirea,
adunată în trupul tău de foc și zăpadă,
susur de crânguri, cuvintele tale
îmi aduc tinerețea întreagă,
așa de limpede ești ca un râu,
curgând, infinit de frumoasă,
încât privirea mea nu te poate cuprinde.
te caut în labirinturi disperate,
în toamne și-n primăveri,
în ierni și-n verile toride
și mă cuprinde o frenezie a absenței
care se naște din ochii cuvintelor,
spânzurate pe cumpene de fântâni,
țintuite acolo, legate cu bujori,
lângă enigma albă a trupului tău.
duminică, 1 septembrie 2013

21. tristeți tandre
am spart vioara, țăndări am făut-o,
nu mai vreau romanțe să ascult,
aș cânta în pustiu o cantată,
auzită undeva de demult,
hrănește-mi durerea ca budda,
cu singurătăți de cavernă,
să respir disperarea în voie,
ca dafnis și chloe.
timpul nu-l mai dai înapoi,
unul lângă altul tot murim amândoi,
întotdeauna sosim târziu
la cina cea de taină a vieții,
așa suntem noi,
așa ne ducem noi, toți poeții.
e toamnă și mor trandafirii
clopote bacoviene se sting,
altarul pe cer și-aprinde lumina,
sanctuarele morții ne-nving.
vor rămâne goale palate de apă și vis,
asta e frumusețea vieții,
care ne-mpinge la nebunie
pe noi, poeții.
duminică, 1 septembrie 2013

22. poetul
s-a agățat de stele poetul,
să se mute din destine,
arde veacul pentru el,
iar el arde pentru tine.
tot ce-a fost în zarea pură,
s-a învăluit în ceață,
nimeni nu-i dictează versul,
spusa lui devine din viață.
și-n dorul stinselor lumini
el se dă victorios,
la temelii, la rădăcini,
la măduva din timp, la os.
ies versurile tremurând,
sădite harnic ca-n grădină,
și înflorește tei la rând,
din întuneric și lumină.
el lasă spațiile albe,
nu în hârtii, ci în destin,
se-mbată des cu chipuri dalbe,
himere ce dispar și vin.
luni, 2 septembrie 2013

23. câmpia și tu
prin seara cea dulce cu stele pe cer
îmi intră în casă câmpia și râul,
brățări aurite de păsări și toamna
cu frunze ce zboară-n corole de spini,
dulce de mână vine c-un râu,
aducându-mi un coș cu bucate,
arbori de muzici răsar în tăcere
din ei ieșind cuvinte virgine
din care fac madone și sfinți,
din frunte-mi răsare-o cavernă
locuită de-un fulger barbar,
este câmpia cea care vine la mine
sau tu, iubito, goală la rădăcina unui copac,
ce zbori într-un cerc visceral, obscur,
te urmăresc prin aer,
cățărându-te pe cornul lunii,
te urmăresc prin spații,
prin nori pribegi, vârtejuri și aer,
înveșmântată-n crini,
printre stele sclipind, regină din nordul silfic,
statuie la margini de mare,
te-ai îngopat la rădăcina copacului,
și cu tine ai îngropat cheia, cuvântul, inelul…
crește mareea întunericului
și șterge una câte una
iluziile mele ce depărtează câmpia
la bordul nopții
către trupul de aur al singurătății…
marţi, 3 septembrie 2013

24. constatări autumnale
râul putrezește,
plopii au luat foc în zare,
panglica munților
se pierde în părul tău,
o toamnă care dă șah zărilor;
trece vremea,
ca o văduvă bătrână
cu ochii încercănați
de nesomn,
încep nunțile incognito,
o mireasă se uită pe cer
la cocorii care se duc,
târâți prin aerul zilei
către o lume mai caldă.
turnuri de întuneric
se înghesuie la orizont,
atât de aproape
e singurătatea de noi
încăt ne izbim de zidurile ei,
un fel de clipă beată
ce se lovește de umbre
printre fantasmele
și întâmplările pierdute.
luna stă lungită
la poale de cer,
corpul ei de jeratec viu,

25. năpădit de stele,
se răsfață pe perne de nori,
delicii de azut
când ne iubeam pe furiș
și credeam că niciodată
nu ne vindecăm
de-atâta bucurie
într-o fărâmă de timp.
vineri, 6 septembrie 2013

26. mărie
tot mi-e dor și iar mi-e dor,
să beau vin dintr-un ulcior
și ulcioru-aș vrea să fie,
gura ta, dragă mărie,
astăzi s-a oprit la poartă
toamna cu coșul de toartă
și-a venit așa în șoapte
să-ți aducă mere coapte
și cu toamna hop și eu
c-un dar de la dumnezeu,
ți-am adus vreo cinici inele,
să ne poarte către stele
și-n petalele de vis
să îmi dai ce mi-ai proms,
frunze moarte însingurate
să ne spele de păcate,
să ne urce pân’ la stele,
toamna ploilor rebele,
strecurați în vis subtil,
să zburăm spre cer tip-til,
să plecăm în dor de dor,
lăsând iubirile ce mor,
și să urcăm spre paradis
plutind mereu așa în vis…
duminică, 8 septembrie 2013

27. știu că am să plec
știu că am să plec din tine lume supărat
am trecut așa de repede prin viață
ca un meteor pe cerul înnorat
căzut în valul mării care –ngheață
știu că am să plec spre alte lumi
dincolo de lumea noastră fadă
atingând doar tainicele culmi
în albastre zări ca de zăpadă.
știu că muritori suntem cu toții
și-n toamnă ramurile plâng a moarte
ne fură viața câteodată hoții
lăsând doar amintirea într-o carte
mai știu iubito că te-am adunat
din visele pierdute-n nopți senine
făcusem din iubire un palat
împodobit cu aur și verbine
adun tăciunii stinși din tinda veche
și-ncerc să mai aprind o dată focul
eram perechea fără de pereche
ce ne găsise-ndrăgostiți norocul
trimite-mi de-acolo din lumea ta
pe frunze ce se duc nemărginirea
și mai trimite-mi dacă se mai poate
un mugur să-nflorească iar iubirea.
luni, 9 septembrie 2013

28. binefacerile civilizației
se zice că lumea s-a făcut mai mică
de când cu televizoarele astea care
o aduc în casă și ne face viața amară
ne manipulează pe banii noștri
vedem câte-o bucățică de cer sau
câte un politician care se scarpină-n cap
și ne povestește ce-ar face el dacă
ar fi la putere și-ar avea în mână justiția
aici e demagogia în acestă cutie
care ne scoate din minți cu minciunile ei
această murdărie se întinde ca o pecingine
deschisă nostalgiei fruntea
rămâne mută în tăcere caută un sens
vede dacă acestă viață năvălește
spre un sfârșit ne aduce moartea
în toate chipurile vine cu crime
cu accidente morți răniți războaie
timp probabil excroci fete în bikini
băieți de cartier ne-ndoapă urechile
cu politică cuvintele se topesc în lacrimi
seara se lasă pe casă grea telenovele
ne strâng de gât și fac din noi sclavi
parlament de neghiobi ghicitoare
prevăzătoare becaliada pontaniada
crinaniasa toamnă șarpele biblic
țigări cu filtru fier vechi o dezordine
ploaia dă târcoale pe cer toamnă
cu confederație de cocori oamenii
joacă teatru lumea e o scenă banală
iubiri despărțiri prigonite de bahmu
toată energia lui dumnezeu
se prăvale în beznă
ochii se deschid în întuneric
mulțimea oarbă trece pe străzi
în drum spre un miracol
care nu va veni niciodată

29. luni, 9 septembrie 2013
dorință
seara ta imperială
cu parfum ușor de pași
era o magie neagră
luna a fanar visa
licureau stele în zare
pan dansa peste izvoare
între frunze zburătoare
orb bătrân sulemenit
nu-i mai arde de iubit
toamna noastră
desfrunzește
dragostele blestemate
aer ca pânza de in
unde cerbii dragii vin
lâsând frunțile să cadă
în bulboana de năvoadă
și printre poteci de gând
aer rece respirând
seara ta imperială
cu parfum ușor de pași
trece iar pe lângă noi
negăsindu-ne în doi
lirică mi-e azi făptura
de parfum ți-e plină gura
de miros de micșunele
ca dorul inimii mele
toamna cu tristeți coboară
lacrimile-ncep să doară
vino iară peste vise
cu iubirile promise
toamnele să ne-mpresoare
cu frunze de tămâioare
și să plouă peste noi

30. stele cu potop de ploi
să ne ierte de păcate
frunzele însingurate
și așa ca de demult
pașii vreau să ți-i ascult
și să vărs în colb de stele
toate dragostele mele…
marţi, 10 septembrie 2013

31. întrebare
la geamul meu
plânge salcia
toamna isterică
s-a-ntins peste tot
zdrențe de nori
cârpesc zarea
peste care zboară
cocorii spre sud
câteodată sufletul
se-mbată și cu iluzii
e o beție bahică
care creează
iluzia fericirii
toamnele
ne picură melancolia
în sufletele noastre
manipulate
de frunzele moarte
care zboară haotic
ca și noi spre
nu știu unde…
dragostea e iluzie
fericirea e iluzie
prietenia e iluzie?
plus alte întrebări…
nu știu
întreb și eu așa
ca să mă aflu în treabă
ca și voi.
miercuri, 11 septembrie 2013

32. romanță
m-apasă zilele de toamnă
doar tu, singurătate, vii
să-mi răscolești iar amintiri,
în clipele mele pustii.
se ofilesc iar trandafirii,
vin ploile făr’ de noroc,
cenușa arsă- a amintirii
a stins cărbunele din foc.
se risipește toamna-n frunze
și florile îngenunchiază,
e semnul unei călăuze
când soarele cade-n amiază.
pare-nceputul și sfârșitul
acelui vis nemărginit,
nu ne rămâne decât mitul
și amintirea c-am iubit.
joi, 12 septembrie 2013

33. codrule
Plânge ramul prin pădure
Că îi frunza călătoare,
Primăvara înviază,
Iară toamna frunza-i moare.
Plânge ramul că-i pustiu
Și rămâne singur-cuc,
Codrule, de ce ești trist?,
Lasă-mă ca să mă duc.
Plec în lumea mea departe,
Călător peste pământ,
Toamna asta ne desparte
Printre ploi și printre vânt.
Dorul tău și doina mea,
Se-ntâlnesc în primăvară
În poieni de peruzea,
Să ne cânte la vioară.
Și de nu ne întâlnim,
Să fii, codrule, cuminte,
Că eu nu mai înfrunzesc,
Am murit printre cuvinte.
joi, 12 septembrie 2013

34. vin toamnele, trec toamnele
suspină frunzele pe-alei
prin ploaia infernală
vin toamnele, trec toamnele
prin noaptea de cerneală.
viori sihastre-mbătrânesc,
romanțe de iubiri,
vin toamnele, trec toamnele,
scăldate-n amintiri.
alei pustii, bacoviene,
doar pașii ți-i ascult,
vin toamnele, trec toamnele,
în timpul de demult.
am îngropat grămezi de vise
în inima pustie,
vin toamnele, trec toamnele,
trecutul nu învie.
și dacă mâine vei veni,
eu n-o să fiu acasă,
vin toamnele, trec toamnele,
de tine nu-mi mai pasă.
așa vrea poate dumnezeu,
să desfrunzim iubirea,
vin toamnele, trec toamnele,
rămâne amintirea.
vineri, 13 septembrie 2013

35. dă-mi, doamne, vraja lui orfeu
să fac din toamne paradis
și să-l cutreier ca un zeu
precum e propriul meu vis.
să văd lumini pe cer dansând
în simfonia de culori,
cum frunzele cutreierând
în dansuri tandre de viori.
se duc grădinile din noi,
odată cu cocorii zboară
prin vânturi reci și printre ploi
iubirile din primăvară.
atunci ea vine făr’ să vie,
un abur printre sălcii verzi,
se face parc’ar fi stafie,
și-a coborât printre livezi.

36. vis
toamna asta a venit peste mine caldă ca o femeie-n somn
să-mi tulbure vinul și văzduhul sufletesc
prin ochi mi se strecoară laptele zilei
au căzut mătăsuri tremurătoare din cer
printre copacii trecuți prin mari orgii
de vânt și ploi un galben de cupru pe jos
catifelat precum brocarturile covoarelor andaluze
prin care mișună pițigoii și fetele zvelte care
rup caietele de școală pe care desenau inimi
și miroase-a mirese și-a fraguțe coapte
pe cerul câmpiei paște un cal alb pintenog
așteptându-și împăratul să plece departe
în singurătatea acestei zile care face
cu mâna cocorilor înșirați pe sfoară
iese din oglindă un trup gol de fată timid
și-mi face cu mâna visează fata și strânge
lumina în palme supărată de nepăsarea mea
și-a împăratului care zice că pleacă
în țara Amurgurilor un fel de suburbie
a singurătății devenind proprietar peste Pustiuri.
sâmbătă, 14 septembrie 2013

37. tata-1943
eu l-am văzut pe tata la patru ani,
venise soldat la poartă la noi,
era o primăvară nebună, nebună,
copilul din mine nu știa de nevoi.
ne-a luat în brațe și ne-a spus
c-a sosit din război de la Cotul Donului,
înfloriseră falnici salcâmii pe sus
pe unde zburau îngerii Domnului.
ne-a mângâiat și ne-a dat bomboane,
îi simțeam răsuflarea și lacrima-n gene
cum cădea pe obrazul meu inocent,
privirile noastre se-ntretăiau prin semne.
a venit și mama plăngând de la plug
și s-au îmbrățișat ca doi nebuni,
am ars toate durerile mele pe rug,
fericit că văzusem părinții mei buni.
apoi ne-a povestit o vară întreagă
cum a fost cu războiul ăsta barbar,
cum a scăpat el din vâltoarea focului,
trecând Donul înot călare pe cal.
……………………………………
astăzi toamna plouă doar amintiri,
am fost în cimitirul nostru din deal,
am pus o floare la mormântul lui
și l-am văzut pe tata călare pe cal.
duminică, 15 septembrie 2013

38. de-atâta toamnă…
de-atâta toamnă
îmi vine să mă-mbăt,
să prind la fluturi orbi,
loviți de streche,
să dau foc la pădurea
de pe deal,
să văd cum fug prin ceață
noaptea cerbii.
de-atâta toamnă
s-au umplut cărări
de frunze moarte
și de-argint de rouă,
de-atâta toamnă
nu mai vreau să plouă,
să văd cocorii
deșirați pe sfoară
pe cerul vieții mele
cum mai zboară
și-n zborul lor
geometric în echer
să-i plimb prin alte lumi
fără de cer
spre lumea lor
bătută de păcate
într-un albastru
de singurătate,
lăsând în mine
tainice visări,
pe care toamna asta
le-aștere pe cărări.
de-atâta toamnă
serile se sparg
și cad obol de vise
tocmai la mine-n prag
și-mi picură pe pleoape
singurătate-n gând

39. și mă trezesc adesea
ca un copil plângând.
de-atâta toamnă,
doamnă,
tot te aștept să vii,
o umbră călătoare
pe străzile pustii
dar nu mă strigă nimeni
făptura ta
ce mirosea a luncă,
s-a dus în altă lume
sub stranie poruncă.
e seară peste toamnă
și luna ca un sol
îmi luminează pragul
și pragul mi-este gol,
a rămas amintirea,
trecut-a ca un vis…
și ce frumos era
și câte ne-am promis!
duminică, 15 septembrie 2013

40. țipăt de cocor
în aerul rece al toamnei
s-a auzit un țipăt de cocor,
el trece pe poteci de cer
ca un erou nemuritor.
se duce-n țara lui de vis
tot înșirând și alți cocori
într-un echer de cer închis,
căutând vraja altor sori.
în urma lui rămâne trist
un codru desfrunzit de vânt
și în culori de ametist
a căzut toamna pe pământ.
și marea plânge după el
că nu se știe pân’ la vară
se mai întoarce singurel
sau va rămâne de ocară.
cocor bătrân cu aripi sure
te vei întoarce iar la noi,
în țara visurilr tale,
bătut de vânturi și de ploi?
sau vei rămâne pustiit
visând la tot ce se năzare
privind la zborul celorlalți
pe un catarg uitat în zare…
joi, 19 septembrie 2013

41. nu ucideți cuvintele
nu ucideți cuvintele
fiorul lor ne face să visăm
n-am putea să iubim fără ele
cum ne-am mai spune noi
toate dorurile cum am cânta
doinele și cum i-am mai spune
mamei dacă nu mamă
cum am mai mângâia iubita
dacă nu i-am spune te iubesc
și florilor cum le-am spune
dacă nu floare de cicoare
cum am trece cu palmele
peste dealurile noastre de vis
și peste văile copilăriei
mângâindu-le cu cuvinte
vorbitoare scoase din inimile
noastre cum am plânge morții
noștri lacrimile nu sunt de ajuns
ne trebuie nume, jelania e cântec
rupt din adâncul cerului
care ne înalță și pe noi
până la Dumnezeu și toamnei
cum i-am mai spune
dacă nu toamnă
cum le-am spune frunzelor
care cad obosite pe potecile
noastre peste care au crescut bălării
de-atâta trecut de-atâta uitare
dacă nu poezie
nu ucideți cuvintele
ele ne răzbună ele sunt morții noștri
suntem noi copiii și nepoții
care întindem arcul peste carpați
în această țară sfântă plină de mister…
vineri, 20 septembrie 2013

42. ah pădurea mea de taină
ah pădurile noastre albastre
din care-am ieșit la lumină târziu
și-au rărit de tine frunza toamnă
poezia lor cea dulce a zburat în infinit
în vârtejuri aiurite eminescizând candori
și bacoviind durerea unei veștejite flori
ceruri vinete se-arată peste zorii care vin
vor cădea zăpezi în iarnă
albe vise din trecut care ne vor aminti
că suntem fluturi de noapte
în cochilii de mătase paradoxuri renăscute
peste timpul ce ucide ale inimii speranțe
zboară frunze cade bruma, cerne toamna
ploaia rară gândurile delirează
pe albastre mări de taină unde pescărușul
doarme peste valuri amurgind
unde ești iubirea mea să te strâng
acum în brațe pe nisipul de pe plaja
ce-a rămas ca o sahară între vânturi
și-ntre valuri pustiind inima mea
ah pădurea mea de taină unde e
podoaba ta frunza cade o clepsidră
timp pe aripi de cocori cad confeti
de pe ceruri funigei zboară haihui
tu pădurea mea cea dragă
de ce porțile mi-ncui și mă lași pribeag
s-alerg ca un rătăcit în lume
după asprele himere între dulce și-amărui
mângâie-mi fața iubito șterge-mi lacrima
de taină stai pitită printre gene
nu pleca din gândul meu
că de pleci mă duc și eu pe o aripă de zeu
unde nu există lume, undeva în empireu…
vineri, 20 septembrie 2013

43. mă joc de-a pitita cu tine viață
mă joc de-a pitita cu tine viață
printre lucruri și duhuri și printre toamne
să nu râzi de mine să nu râzi
văd numai fantome și umbre de gâzi
orb printre lucruri și printre frunze
cu ștreangul de gât în hohot de râs
calc pe lumină și pe mormânt
destram în taină silaba din vânt
și pun să-mi traducă viața din vis
să văd cum e traiul în paradis
mă joc de-a pitita cu tine viață
adorm cuvinte-chitare în nopți târzii
of toamnele of toamnele
cum mă poartă-n melancolii
pulpa lunii răstignită pe cer
îmi fură privirea mea lacomă
uite iubito cum seamănă ea
cu pulpa ta scoasă din plapomă
aripa ta toamnă se pierde în soare
cu frunze ce zboară în vânt
fulger de lapte cu crengile-amare
ce-și iau zborul de pe pământ
nori de lebede trec peste cer
și noi flămânzim de-atâta dragoste
nu mai plânge nu mai plânge
crucea de păsări nătânge
în triunghiuri călătoare
zbor de toamnă plin de visuri
s-a-necat demult în mare…
sâmbătă, 21 septembrie 2013

44. poveste romantică
nu mai știu de era seară sau era în visul meu
bătea vânt rece de toamnă stelele picau din cer
chipul tău era scăldat în licori venețiene
frunzele sunau pe cale a nocturne de chopin
într-o dulce voluptate tu te-ai arătat în vis
coborai din nalte ceruri în armuri de chihlimbar
precum îngerii-nserării ce zburau prin paradis
și de care eu sărmanul nu aveam atunci habar
o femeie zână dulce din închipuiri celeste
lasă-mă să dorm pe vise în crivaturi de argint
te vedeam așa departe ca o stampă bizantină
pe-o bazilică creștină printre ruine din egipt
și deodată vii la mine într-o rochie de bal
printre pomii toamnei sure care sună a cristal
tu erai frumoasă foarte în lințolii de mătase
eu eram bărbatul care te-a primit ca pe-o regină
te păstram așa frumos într-un tablou înrămat
dar deodată trupul tău într-un gol s-a destrămat
eu am luat noaptea pe umeri ascultând pădurile
cum strigau numele sfânt pe la toate gurile
cum plângeau de dorul tău bântuite de blestem
și de-atuncea eu întruna tot mă uit și tot te chem
te-am cerut de la izvoare dar izvoarele-au secat
căutatu-te-am prin codri dar codrii s-au desfrunzit
și de tine întrebându-i cred că nici n-au auzit
prin lume te-am căutat dar lumea s-a deslumit
și-ai rămas ca o povară eroină într-un un mit
și prin văi te-am căutat văile s-au făcut deal
și-am umblat ca un nebun precum veșnicul dedal
ce trecea prin labirint fără nici un ideal
și acum mă-ntreb adesea de-ai fost tu sau vreo himeră
vis nebun de os domnesc căutând vreo baiaderă
o frăguță de fecioară prinsă-n al dragostei foc
care s-a pierdut prin lume fără urmă de noroc
cad din norii zmeurii porumbeii toamnei reci
s-au făcut iarbă uscată vechile noastre poteci
de-abia te mai văd prin lume printr-o lume ireală

45. a căzut peste noi noaptea noaptea vieții de cerneală
oh adolescența noastră cărțile prinse-n ghiozdan
cum se –ngroapă în trecutul de departe an de an
cu baudelaire și cu rimbaud ore roșii în amurg
cum trec toate-n amintire cum se duc și cum mai curg
spre un nu știu de poveste care-a fost o feerie
serile pline de vise în quadrigă pe câmpie
când zburau pe lângă noi fluturi albi ca de hârtie
sub un cer ca de sineală ce rotesc cocori în zbor
nu știam de nicio toamnă și de nici un viitor…
cromolitografii de vis azvârlea pe deal amurgul
soare pârguit de toamnă într-un dulce fermecat
luna mireasa pierdută dezbrăcată pentru o noapte
se plimba pe cer alene ca o doamnă din bizanț
avea ochii obosiți de nesomn buzele de anilină
ne privea de sus frumoasa capul gol de lună plină
răsărit din orizonturi ca o falnică metopă
cu diademe de aur și pietre de mărgărint
noi înfășurați în noapte ca într-o mătase moartă
nu știam ce ne așteaptă și ce zodie ce soartă
rătăciți de-atunci prin lume am rămas doi muritori
ce se caută într-una de cu seară până-n zori.
marţi, 24 septembrie 2013

46. autobiografie
eu am făcut un pas în marele necunoscut
eram nebunul care credeam că lumea-i mică
purtam cu mine nesomnuri de aur
ferem poezia de rănile lumii dezlănțuite
țipăt de cocor ce zbura pe-un cer fără stele
ce trecea mările vânturile vremile valurile
simțeam cum moare liniștea în zări
levitam într-un vis paranoic ca seneca
printre bazaconii scornite-n piața publică
voiam să fiu ca-n republica lui platon
sau ca-n apollinaire eliberat de stres
ce aventuri frumoase cu lumi în filigamă
ce joc copilăresc mă cuprinsese-atunci
în noua mea geneză printr-un astru filtrat
unde toamna mă ningea cu-o ploaie de frunze
și mi-aducea geneza singurătății pe aripi de vânt
pân-ai s-ajungi la capătul tărâmului moarte
visele mele zbura-vor prin stelele departe
marţi, 24 septembrie 2013

47. seară de toamnă
pe cerul serii orizontul doarme,
mijește dintre plopi un corn de lună,
se-așterne aur pe poteci pustii
și toamna asta parcă e nebună.
în colț de umbre șoaptele apun
în dulci melancolii verlaine-iene,
pe un covor de frunze eu adun
flori veștede de maci și zânziene.
sub cerul infinit și plin de har
un lampadar cu stele luminează
o noapte magică ca de cleștar
în care toamna asta delirează.
mă văd adesea ca în paradis,
încremeniți în seară amândoi,
când fericiți visam același vis
să rătăcim în lume numai noi.
la tine-n brațe toamna astăzi râde,
la mine plânge iarși sera-n prag,
s-a strecurat în inimă un gâde
ce m-a făcut ca să rămân pribeag.
vineri, 27 septembrie 2013

48. plouă
toamnele vin cu despletiri de frunze
într-un concert de dor vivaldian
cocorii desenează geometrii pe cer
triunghiuri care urcă dealuri sure
se-ascund apoi în nori până ce pier
lăsând în urmă răni de roșu-aprins
și-n suflete melancolii ascunse
coboară seara pe pădurea-n flăcări
mormânt de liniști cade în abis
prin umbrele ce plâng adesea-n noi
și ne ucid și ultimul nou vis
plouă la toamne grele peste mine
ca-ntr-un potop de ape infernale
un amalgam de ieri de azi de mâine
cu clipe calpe searbede banale
din când în când mai plouă și cu vise
doar logodind iubirea printre ploi
să nu uităm că ne-am iubit și noi…
vineri, 27 septembrie 2013

49. refecții
se spânzură de cer privirea mea
și toamna-mi cântă dulce la ureche,
stau seara-n pragul meu de veghe
să văd cum licurește prima stea.
doar umbre negre și-amintiri târzii
apar prin norii care stau să cadă
și trec prin fața mea, o promenadă,
tot așteptându-te iubito ca să vii.
tăcerea-ți mi-a adus melancolia,
izvoare albastre susură prin munți,
foșnesc a toamnă plopii cei cărunți,
a tăcut tristă-n cuiburi ciocârlia.
mă-ntorc în mine cu aripa frântă,
mi-adun în mâini scânteile de dor,
se sting încet și le privesc cum mor
ca niște frunze-n vântul care cântă
și sună-a ploaie streașina pe sus,
cad picături prin negura cețoasă,
eu intru singur murmurând prin casă
romanța cu- amintirea ce s-a dus.
duminică, 29 septembrie 2013

50. rugăciune
de ce toamnele, de ce vin cu dureri ancestrale
ce-mi spintecă sufletul meu rătăcit,
fă, Doamne, o minune pe pământ
cum ai făcut cu Mântuitorul,
înscrie-mă pe lista ta de om fericit,
sau fericirea nu este pentru noi muritorii,
trimite-ne îngerii tăi din cer,
să ne dea aripi să zburăm precum zboară cocorii
prin spații astrale până ce pier.
adună-ne la cina Ta, cea de taină,
și dă-ne o clipă de fericire
și mai dă-ne din marea Ta fire
mai multă iubire, mai multă iubire,
de ce ne aduci toamnele cu atâta tristețe,
în zborul lor cocorii sunt fericiți,
trimite-ne și pe noi într-o țară de vis,
acolo unde oamenii se iubesc, sunt iubiți.
despletește-ne visele noastre frumoase
și lasă-ne să ne trăim fiorii,
purificând sângele albastru din noi
cum vin primăvara cocorii
scăldați în soare, verdeață și ploi.
ne plecă diminețile pierdute
le căutăm și nu le mai găsim
se golesc zilele de secunde
și nu mai știm ai cui mai vrem să fim.
duminică, 29 septembrie 2013

51. generația blestemată
noi am iubit pe furiș,
noi am băut pe furiș,
noi ne-am văzut pe furiș,
asta s-a văzut
la ieșirea din labirint
noi tot ce-am făcut,
am făcut pe furiș,
deliciile azurului
le-am contemplat tot pe furiș,
pasărea ce se hrănea
cu lumină de lună
am privit-o tot pe furiș
femeia s-a dus,
o, diană, peste frumusețea ei
tot pe furiș,
absența ei am strâns-o-n brațe,
sfințind-o cu singurătatea.
luni, 30 septembrie 2013

52. poveste neterminată
iată că putem trăi și fără lună
cum încercăm să trăim fără patrie
prin ploile toamnei pe un cer spălăcit
sub respirația unui vis
care nu se va împlini niciodată.
în seara asta s-a oprit aici toamna
cu cioburi de azur, cu ape care curg
dincolo de timp.
păsările au culoarea umbrei,
oamenii par stafii,
îmbrăcați în pelerine albastre.
singurătatea se plimbă pe străzi
ieșind din orele dimineților friguroase
ca o fantasmă scăpată dintr-o poveste
neterminată.
marţi, 1 octombrie 2013

53. generația noastră
iată că și veacul acesta a prins contur
am fost tineri fără a fi bogați
generația care vine își crează o altă lume
nu atât de romantică precum a noastră
cu diplome mai aiurită mai rococo
roși de gelozie ne dăm bătuți
după atâtea jertfe inutile care ne-au sluțit
voi nu mai sunteți sensibili la razele lunii
nici toamnele nu vă mai impresionează
cu melancolia lor deșucheată
nici sălciile plângătoare cu frunzișul lor
care scuipă în toamnă licur de stele
voi trăiți în orașe care se pliază
ca armonicile luați moartea cu iarbă
bună și iarbă rea cu un ochi care răsare
și altul care apune
între zori și amurg doar infernul
democrit și-a smuls ochii ca să poată gândi
drumurile noastre au fost ecouri și pași
femei bărbați agonii morți și-nvieri
zile și nopți răstimp între vise și vise
fiecare clipă a lui ieri am trăit-o ca
la cinematograf am vânturat viața printre
degete ca niște casieri zgârciți
atinși de molime încă ne ținem bine pe picioare
râdem de viitor pe deasupra voastră
lăudăm adevărurile și ne plac fetele frumoase
ne descoperim în fotografii
trecutul nostru atât de tumultuos
și frumusețea care s-a dus pe apa sâmbetei.
miercuri, 2 octombrie 2013

54. femeia lebădă
se înserează peste tot
noaptea când mor stelele
femeia miroase a râu
ea vine fără să vie.
înfășurat în susurul
brațelor ei
voi blestema cu patimă
clipa când trecerea ei
va fi cântec de pasăre rătăcită
prădându-mi somnul
cu gura și umbra ei de lebedă.
joi, 3 octombrie 2013

55. inocență
vântul își trece degetele
prin tăcerea noastră
așa începe toamna
sub formă de poveste și năluciri
ziua se preface-n intangibil
femeie nălucă
am uzurpat lumina și stelele
ne-am ascuns în întunericul nopții
aici e o altă lume
eșecurile se petrec la parter
noi trebuie să împingem
cerul mai sus
orice umbră e o tragedie
inocența ta demonică
mă face s-o visez pe Emma Bovari.
sâmbătă, 5 octombrie 2013

56. urmele vremii
urmele vremii
pe unde-am visat s-au șters,
umbra aripei
pe unde-am zburat a fost strivită
de ploile toamnei
care mi-au furat toți cocorii.
vântu-ntomnării
mi-a strâns toți fluturii de frunze
astupându-mi cărările
burdușite de vise.
nordul nopții de toamnă
mi te aduce
ca ispită
în marea mea de pustiuri
să-l ascultăm pe vivaldi.
duminică, 6 octombrie 2013

57. umbra ta
a surâs miroase seara
când apare umbra ta,
ca un râu peste câmpie
se revarsă dragostea.
ascultând zumzetul toamnei
și cum cântă frunzele,
dorul meu atunci învie
și-și înalță pânzele.
e corabie pe mare
sau ce este dorul meu?
printre valuri călătoare
el te caută mereu.
te privește în oglindă,
printre fluturii de noapte,
ochii tăi, un cer albastru,
sânii- două mere coapte.
iluzii nestăpânite,
arătările de ieri,
te strecori la mine-n casă
printre gânduri și tăceri.
nu știu, dor îmi e de tine,
sau fiorul tremurând,
tu, frumoasa mea stăpână,
te-ai ascuns la mine-n gând.
duminică, 6 octombrie 2013

58. proprietarul de pustiuri
am titlul de proprietate pe pustiuri,
de-acum voi muta lebăda albă-n turn,
voi bea la rouă dintr-o stea ascunsă,
tot stând la pândă ca un taciturn.
veniți ca să visăm peste Sahare,
veniți să v-așezați la umbra vremii,
veniți prin ora aspră de cenușă,
ca s-ascultați cum rod în vreme viermii.
l-ați ascultat pe Einstein cum vorbește,
să nu-l cătați vreodată printre sfinți,
pe Buddha, pe Rimbaud sau pe Shakespeare,
ce rătăcite-au fost aceste minți!
ciutura stelelor se revarsă în noi,
din ceruri în zori clepsidra dispare pios,
umbra noastră e mister pe pământ,
nu vom deveni decât țărână și os.
eu sunt proprietarul pe pustiuri,
n-am cum să mai întorc acum reversul,
văd arhetipuri în oglinzi concave,
privind cum se destramă Universul.
marţi, 8 octombrie 2013

59. în infern
cobor cu sisif în infern
și plângem drumul întoarcerii,
nu ne întrebăm și nu ne mirăm
de grozăviile întunericului,
acolo am văzut ochii
ireal de albaștri, sânii somnoroși
și gura flămândă de săruturi
ale femeii părăsite.
acolo se dezleagă de blestem
toate gândurile care înfloresc
în visele noastre.
joi, 10 octombrie 2013

60. vine toamna, trece toamna…
vine toamna, trece toamna,
unde-i lacrima de ieri,
ne rămân decât regrete,
îngropate în tăceri.
osteniți ne vin din spații
herghelii de cai fantasme,
în triunghiuri trec cocorii
toți înmiresmați în basme.
clopotele bat a toamnă
tot cântând a veșnicie,
a iluzii fără margini,
de dor și melancolie.
sună frunza, bate vântul,
ramurile fremătând,
și cu ele numai gândul
ne îmbie surâzând…
ne plac falsele plăceri,
într-un scrâșnet de durere,
numai astăzi nu e ieri,
între moarte și-nviere.
trec fantome de iluzii,
peste umbrele tăcerii,
printre gânduri și-ntuneric
se opresc în pragul serii.
vine toamna, trece toamna
și cu ea trecem și noi,
așteptăm o primăvară,
printre viscole și ploi.
vineri, 11 octombrie 2013