"S-a produs o ruptură în 89 în societate, de fapt dupa 89, ruptură care ramâne desconsiderată de societate. Inaintaşii nostri care au luptat împotriva comunismului, în munţi, cu arma-n mână, ştiau ce înseamnă viaţa ca jertfă, eroismul jertfei. Societatea noastră este fără viitor, fără fond real; noua societate, cea de dupa 89, nu este clădită pe jertfa înaintaşilor nostri. Temelia adevarată a societăţii este eroismul jertfei, care are ca fond sacrificiul spiritual. Trăim într-o societate care e reprezentată de negarea jertfei înaintaşilor noştri, negarea trecutului viu, încă prezent."

1. S-a produs o ruptură în 89 în societate, de fapt dupa 89, ruptură care ramâne
desconsiderată de societate. Inaintaşii nostri care au luptat împotriva comunismului, în
munţi, cu arma-n mână, ştiau ce înseamnă viaţa ca jertfă, eroismul jertfei. Societatea
noastră este fără viitor, fără fond real; noua societate, cea de dupa 89, nu este clădită pe
jertfa înaintaşilor nostri. Temelia adevarată a societăţii este eroismul jertfei, care are ca
fond sacrificiul spiritual. Trăim într-o societate care e reprezentată de negarea jertfei
înaintaşilor noştri, negarea trecutului viu, încă prezent.
Degeaba ne certăm în privinţa corectitudinii istoriei naţionale, la nivel teoretic, degeaba
îi invinuim pe inamicii exteriori de falsificarea istoriei noastre naţionale dacă viaţa
noastră socială se exprimă prin negarea jertfei înaintaşilor noştri.
Jertfa este baza personalităţii vii. (Jertfa este baza vie a personalităţii ?)Te face
persoană reală, adevărată. Jertfa nu are metodă, este darul vieţii, nu trebuie decât să-l
accepţi. Duhul este cel care te împinge să te jertfeşti, lucrarea Duhului în om. Omul
jertfitor este omul care acceptă lucrarea Duhului. Omul care se jertfeşte păstrează cu
adevărat vie identitatea naţională. Identitatea naţională este vie prin jertfă, şi nu prin
gura mare a extremismului. Prin omul care se jerfeşte pentru neam se păstrează
identitatea naţională în Duh, prin Duh. Prin jertfă este păstrată continuitatea vie a
neamului, în Duh.
Societatea de după 89 este negarea a tot ce a jertfit până acum neamul nostru. Acum
domneşte laşitatea, care neagă păstrarea identităţii vii prin jertfă. Astfel, laşitatea
ajunge la o păstrare teoreticianistă, comodă, fără jertfă, a identităţii naţionale. Nevoia
de jertfă este o nevoie importantă a personalităţii, prin asta se formează personalitatea.
Idealul de non-personalitate al omului modern se bazează pe idealul comodităţii. Omul
comod este omul teoretic. Omul teoretic reprezintă prada manipulării. Pe omul jertfitor
nu-l poţi manipula, căci jertfa este a lui, este o experienţă a personalităţii sale, nu este
ceva primit din exterior, ca teoreticul. Identitatea vie a neamului înseamnă ceea ce este
păstrat în sinele fiecăruia, prin trăire. Ce se păstrează cel mai bine? Lucrul pentru care
te-ai jertfit, lucrul pentru care ai jertfit din persoana ta.
Jertfa are sens dacă este lucrarea unei mari spiritualităţi, adică dacă este lucrarea
Duhului. Duhul cunoaşte sufletele noastre. Asta înseamnă că Duhul este adevăratul
cunoscător al identităţii neamului, că identitatea adevărată nu este ceva teoretic, ci este
conţinutul viu al sufletului pentru care ne-am jertfit (pentru care am jertfit din
persoana noastră). Adevărata identitate naţională este păstrată prin Duh, în Duh, se
păstrează prin învăţătura Duhului. Jertfa ne învaţă că identitatea neamului nu este ceva
pur formal ce trebuie păstrat într-un mod static, formal, şi dat mai departe în aşa fel
încît să nu se strice cumva forma. Identitatea neamului este vie dacă este într-o continuă
formare, transformare. Transformarea adevărată nu se face într-un mod voit, pe baza
unei hotărâri teoretice. Adevărata transformare a vieţii neamului este o întâmplare.
Intâmplarea dă dinamica identităţii naţionale, altfel devine statică, moartă. Jertfa nu
este voită, nu se poate hotărî, este întâmplare. Intâmplările adevărate sunt lucrarea
Duhului. Acolo unde identitatea nu-şi poate permite aceasta întâmplare – dată de Duh –,
identitatea neamului devine rigidă şi moare.
Idealul de azi al omului modern este „să meargă bine”. Din păcate, aşa este gândită şi
păstrarea identităţii naţionale, „ca să meargă bine neamului”. Şi, tot din păcate, trăim
clipele unei lumi aflate în dispariţie, a lumii bazate pe jertfă; trăim dispariţia ultimelor

2. personalităţi care şi-au bazat viaţa lor şi a comunităţii pe jertfă. Suntem martorii
dispariţiei unui ideal de viaţă care era bazat pe jertfă, viaţă care datorită jertfei era vie.
Vitalitatea unui neam se naşte din jertfă. Şi nu din idealul de a le avea pe toate! Din
nefericire, istoria prezentă, istoria ce o trăim acum este negarea trecutului nostru, a
jertfei înaintaşilor noştri, iar pentru asta nu alţii sunt de vină, ci doar noi. Negarea
trecutului de jertfă este negarea identităţii naţionale vii. Degeaba susţinem într-un mod
teoretic corectitudinea istoriei neamului, dacă prin negarea jertfei înaintaşilor noştri
negăm într-un mod evident trecutul nostru. A păstra identitatea naţională înseamnă un
mod de viaţă, acceptarea întâmplărilor vieţii. Dacă nu facem acest lucru, dacă nu
acceptăm lucrarea Duhului în întâmplări, totul devine rigid, adică teoretic. Iar teoreticul
este moartea neamului.