SlideShare a Scribd company logo
1 of 21
VITEZA MEDIE
Profesor, FOCȘA LILIANA
Liceul Tehnologic “Ștefan cel Mare” Cajvana
Să ne imaginăm că, înainte de sărbători, tata a fost la Suceava, la
cumpărături. La întoarcere spune: spre Suceava am mers cu 100 km/h.
Dar la întoarcere abia am atins 60 km/h. Ce înseamnă aceste valori
pentru voi?
Poveste
Știați că:
Prima cursă de automobile din istorie a avut loc în 1894, în
Franța, desfășurată pe 22 iulie, de la Paris la Rouen, pe distanța
de 126 de kilometri. Dintre cei 21 de participanți care au intrat în
cursă și s-au aliniat la start, doar 17 au ajuns la final.
Albert Lemaître (stânga, înclinat) a terminat pe locul doi,
cu un Peugeot de 3 cai putere, dar a fost declarat câștigător,
cu o viteză medie de aproximativ 19 kilometri pe oră în 7 ore,
pentru că funcționa cu un motor pe benzină.
Din cauza lipsei de spațiu, șapte câini și un biciclist
au fost loviți de mașinile care treceau în viteză.
Definiție:
Mărimea fizică ce caracterizează rapiditatea mișcării unui mobil se numește viteză.
Relația matematică Triunghiul formulei
Unitatea de măsură în S.I.
Definiție:
Mărimea fizică egală cu raportul dintre distanța totală parcursă de mobil și
intervalul de timp corespunzător se numește viteză medie.
Instrumentul de măsură - vitezometru, ne arată viteza la
un moment dat, adică viteza momentană sau instantanee.
Triunghiul formulei
Reguli de circulație rutieră!
Atenție la traversarea străzii!!!!
Problemă:
În cât timp un biciclist care se deplasează cu viteza de 54 km/h
va parcurge distanța de 3000m?
Fixarea cunoștințelor
Scrieți:
- 3 noțiuni învățate în această lecție
- 2 lucruri despre care ați dori să învățați mai mult
- 1 abilitate dobândită în activitatea desfășurată împreună astăzi.
Curiozități:
Cel mai rapid animal terestru este……………, 112-120 km/h.
Șoimul călător atinge viteza de 389 km/h.
Cea mai lentă făptură de pe Terra este ........... cu 7 metri pe oră, altfel spus 0,007
kilometri/oră.
TEMA ACASĂ: Proiect
Măsurați traseul pe care îl parcurgi de acasă până la școală
și viteza de deplasare.
Ce trebuie măsurat:
1. lungimea drumului către școală
2. durata deplasării;
3. dacă aveți un instrument propice, atunci măsurați cea mai mare viteză atinsă;
4. măsurați sau calculați: viteza medie de deplasare;
5. notați și ce tipuri de mijloace de transport ați folosit pentru a parcurge drumul.
Bibliografie:
https://www.youtube.com/watch?v=OPJxOsSOzkU&t=1s
https://incredibilia.ro/
https://www.youtube.com/watch?v=_qlwLTEuNgM&t=300s
https://www.mozaweb.com/ro/Microcurriculum/view?azon=dl_99
https://www.descopera.ro/dnews/12929904-care-este-cel-mai-rapid-animal-terestru-
intrece-cu-mult-viteza-ghepardului-infografic
https://destepti.ro/cele-mai-lente-vietuitoare-stiati-ca
Mihaela Garabet - Manual de Fizică clasa aVI-a, Editura Didactică și Pedagogică S.A.
2018

More Related Content

What's hot

Proiect activitate integrata_insectele_ne_invata omida
Proiect activitate integrata_insectele_ne_invata omidaProiect activitate integrata_insectele_ne_invata omida
Proiect activitate integrata_insectele_ne_invata omidaIrina Burdea
 
Boariu_Cornelia_Adela_Școala Gimn Botiz_Satu Mare_România_DEFICIENȚELE LOCOMO...
Boariu_Cornelia_Adela_Școala Gimn Botiz_Satu Mare_România_DEFICIENȚELE LOCOMO...Boariu_Cornelia_Adela_Școala Gimn Botiz_Satu Mare_România_DEFICIENȚELE LOCOMO...
Boariu_Cornelia_Adela_Școala Gimn Botiz_Satu Mare_România_DEFICIENȚELE LOCOMO...MaxDanyCekan
 
Numere reale.pptx
Numere reale.pptxNumere reale.pptx
Numere reale.pptxoles vol
 
Cv european florentina (2)
Cv european florentina (2)Cv european florentina (2)
Cv european florentina (2)Maria Ioana
 
Ghicitori, proverbe, zicatori_2016.pdf
Ghicitori, proverbe, zicatori_2016.pdfGhicitori, proverbe, zicatori_2016.pdf
Ghicitori, proverbe, zicatori_2016.pdfIonelaIana
 
Apa miracolul vietii
Apa miracolul vietiiApa miracolul vietii
Apa miracolul vietiiTundeLaudat
 
Prezentare de carte.pptx
Prezentare de carte.pptxPrezentare de carte.pptx
Prezentare de carte.pptxMiaAim2
 
Importanţa Chişinăului în sec. XVIII-XIX
Importanţa Chişinăului în sec. XVIII-XIXImportanţa Chişinăului în sec. XVIII-XIX
Importanţa Chişinăului în sec. XVIII-XIXTania Lungu
 
Relatii intere speciile animale
Relatii intere speciile animaleRelatii intere speciile animale
Relatii intere speciile animalevanea_vlc
 
Proiect Clubul de Știinte Învață să descoperi! SCOALA GIMNAZIALĂ IPOTEȘTI, SU...
Proiect Clubul de Știinte Învață să descoperi! SCOALA GIMNAZIALĂ IPOTEȘTI, SU...Proiect Clubul de Știinte Învață să descoperi! SCOALA GIMNAZIALĂ IPOTEȘTI, SU...
Proiect Clubul de Știinte Învață să descoperi! SCOALA GIMNAZIALĂ IPOTEȘTI, SU...Mirauti Beny Mirăuți Simona
 
Viticultura si Industria Vinicola din R.Moldova
Viticultura si Industria Vinicola din R.MoldovaViticultura si Industria Vinicola din R.Moldova
Viticultura si Industria Vinicola din R.MoldovaRobert XD
 

What's hot (20)

Lucrul Mecanic
Lucrul MecanicLucrul Mecanic
Lucrul Mecanic
 
Acizi si baze
Acizi si bazeAcizi si baze
Acizi si baze
 
Proiect activitate integrata_insectele_ne_invata omida
Proiect activitate integrata_insectele_ne_invata omidaProiect activitate integrata_insectele_ne_invata omida
Proiect activitate integrata_insectele_ne_invata omida
 
Boariu_Cornelia_Adela_Școala Gimn Botiz_Satu Mare_România_DEFICIENȚELE LOCOMO...
Boariu_Cornelia_Adela_Școala Gimn Botiz_Satu Mare_România_DEFICIENȚELE LOCOMO...Boariu_Cornelia_Adela_Școala Gimn Botiz_Satu Mare_România_DEFICIENȚELE LOCOMO...
Boariu_Cornelia_Adela_Școala Gimn Botiz_Satu Mare_România_DEFICIENȚELE LOCOMO...
 
Zaharuri
ZaharuriZaharuri
Zaharuri
 
Numere reale.pptx
Numere reale.pptxNumere reale.pptx
Numere reale.pptx
 
Cv european florentina (2)
Cv european florentina (2)Cv european florentina (2)
Cv european florentina (2)
 
Ghicitori, proverbe, zicatori_2016.pdf
Ghicitori, proverbe, zicatori_2016.pdfGhicitori, proverbe, zicatori_2016.pdf
Ghicitori, proverbe, zicatori_2016.pdf
 
Un mod sanatos de viata 1
Un mod sanatos de viata 1Un mod sanatos de viata 1
Un mod sanatos de viata 1
 
Puterea mecanica
Puterea mecanicaPuterea mecanica
Puterea mecanica
 
Apa miracolul vietii
Apa miracolul vietiiApa miracolul vietii
Apa miracolul vietii
 
Oracolul
OracolulOracolul
Oracolul
 
Prezentare de carte.pptx
Prezentare de carte.pptxPrezentare de carte.pptx
Prezentare de carte.pptx
 
Importanţa Chişinăului în sec. XVIII-XIX
Importanţa Chişinăului în sec. XVIII-XIXImportanţa Chişinăului în sec. XVIII-XIX
Importanţa Chişinăului în sec. XVIII-XIX
 
Relatii intere speciile animale
Relatii intere speciile animaleRelatii intere speciile animale
Relatii intere speciile animale
 
Prezentare STEM
Prezentare STEMPrezentare STEM
Prezentare STEM
 
Proiect Clubul de Știinte Învață să descoperi! SCOALA GIMNAZIALĂ IPOTEȘTI, SU...
Proiect Clubul de Știinte Învață să descoperi! SCOALA GIMNAZIALĂ IPOTEȘTI, SU...Proiect Clubul de Știinte Învață să descoperi! SCOALA GIMNAZIALĂ IPOTEȘTI, SU...
Proiect Clubul de Știinte Învață să descoperi! SCOALA GIMNAZIALĂ IPOTEȘTI, SU...
 
Importanta grasimilor
Importanta grasimilorImportanta grasimilor
Importanta grasimilor
 
Atomul
AtomulAtomul
Atomul
 
Viticultura si Industria Vinicola din R.Moldova
Viticultura si Industria Vinicola din R.MoldovaViticultura si Industria Vinicola din R.Moldova
Viticultura si Industria Vinicola din R.Moldova
 

More from FocsaLiliana1

I, u, r recapitulare
I, u, r  recapitulareI, u, r  recapitulare
I, u, r recapitulareFocsaLiliana1
 
Mecanisme simple. parghia 2
Mecanisme simple. parghia 2Mecanisme simple. parghia 2
Mecanisme simple. parghia 2FocsaLiliana1
 
Interactiunea corpurilor
Interactiunea corpurilorInteractiunea corpurilor
Interactiunea corpurilorFocsaLiliana1
 
Mecanisme simple. parghia
Mecanisme simple. parghiaMecanisme simple. parghia
Mecanisme simple. parghiaFocsaLiliana1
 
Lucrul mecanic, puterea si energia mecanica recapitulare
Lucrul mecanic, puterea si energia mecanica recapitulareLucrul mecanic, puterea si energia mecanica recapitulare
Lucrul mecanic, puterea si energia mecanica recapitulareFocsaLiliana1
 
Determinarea valorii unei marimi fizice
Determinarea valorii unei marimi fiziceDeterminarea valorii unei marimi fizice
Determinarea valorii unei marimi fiziceFocsaLiliana1
 

More from FocsaLiliana1 (13)

Fizica recapitulare
Fizica recapitulareFizica recapitulare
Fizica recapitulare
 
I, u, r recapitulare
I, u, r  recapitulareI, u, r  recapitulare
I, u, r recapitulare
 
Mecanisme simple. parghia 2
Mecanisme simple. parghia 2Mecanisme simple. parghia 2
Mecanisme simple. parghia 2
 
Interactiunea corpurilor
Interactiunea corpurilorInteractiunea corpurilor
Interactiunea corpurilor
 
Mecanisme simple. parghia
Mecanisme simple. parghiaMecanisme simple. parghia
Mecanisme simple. parghia
 
Lucrul mecanic, puterea si energia mecanica recapitulare
Lucrul mecanic, puterea si energia mecanica recapitulareLucrul mecanic, puterea si energia mecanica recapitulare
Lucrul mecanic, puterea si energia mecanica recapitulare
 
Lucrul mecanic
Lucrul mecanicLucrul mecanic
Lucrul mecanic
 
Forta de frecare
Forta de frecareForta de frecare
Forta de frecare
 
Miscare si repaus
Miscare si repausMiscare si repaus
Miscare si repaus
 
Determinarea valorii unei marimi fizice
Determinarea valorii unei marimi fiziceDeterminarea valorii unei marimi fizice
Determinarea valorii unei marimi fizice
 
Masurarea lungimii
Masurarea lungimiiMasurarea lungimii
Masurarea lungimii
 
Marimi fizice
Marimi fiziceMarimi fizice
Marimi fizice
 
Proprietati fizice
Proprietati fiziceProprietati fizice
Proprietati fizice
 

Viteza medie