SlideShare a Scribd company logo
METALELE ALCALINE
Metalele alcaline se
găsesc în grupa I,
subgrupa principală
a sistemului periodic.
Având un singur electron
pe stratul exterior îl vor
ceda foarte uşor formând
compuşi ionici cu alte
elemente,şi pot exploda
foarte uşor în contact cu
apa.
Rezultă că metalele
alcaline sunt buni
reducători. În
compuşi aceste
metale au valența I.
Sunt metale extrem de
reactive şi nu pot fi gasite în
stare naturală ci doar în
compuşi.
Cele mai reactive elemente
ale acestei
categorii sunt:Cesiu, Franciu.
Este un metal alcalin
de culoare alb-
argintie, iar în condiții
normale, este cel mai
ușor metal și cel mai
puțin dens solid.
La fel ca toate metalele
alcaline, litiul este foarte
reactiv, se corodează
rapid în aer umed
pierzându-și luciul și
înnegrindu-se, fiind din
acest motiv păstrat sub un
strat de ulei.
Sodiul (sau Natriu)
Este un metal alcalin,
argintiu, cu o
reactivitate ridicată. La
temperatură
obișnuită
lăsat în aer fumegă.
Sodiul (sau Natriu)
Sodiul nu există
liber în natură, ci
doar sub formă de
combinații chimice
deosebit de stabile.
Datorită liniilor
sale spectrale din
domeniul culorii
galben,
conferă unei
flăcări culoarea
galbenă.
POTASIU
În natură este întâlnit numai
sub formă de sare ionică, este
prezent în concentrație
semnificativă, în stare
dizolvată, în apa de mare, de
asemenea este întâlnit, sub
forma diverșilor compuși, ca și
constituent al unor minerale.
Ionul de potasiu,
prezent în țesuturile
vegetale și animale,
este un oligoelement
indispensabil în
metabolismul
celulelor vii.
Cea mai ridicată
concentrație de
potasiu o au celulele
plantelor, fiind
aglomerat în special
în
fructul lor.
Proprietăţi fizice:
►Sunt substanţe
solide.
►Sunt moi (se
taie uşor cu
cuţitul).
►Au luciu metalic
(la tăiere),se
întunecă sub
acţiunea aerului.
►Sunt uşor fuzibile.
►Au densitate mică
(sânt uşoare) .
1)Sodiul reacționează cu
nemetalele.
2Na+Cl2→2NaCl
2Li+S→Li2S
Proprietăți chimice
Li2S
2)Potasiu reacționează cu
oxigenul.
4K+O2→2K2O
3)Sodiul reacționează cu
acizii.
2Na+2HCl→
2NaCl+H2↑
4)Potasiul reacționează
cu apa.
2K+H2O→
2KOH+H2↑
 C:UsersWENUSDownloadsVipi.gif
Utilizare:
*obţinerea sărurilor
*obţinerea bazelor
*obţinerea săpunurilor
Utilizare:
*producerea clorului
*producerea sodei calcinate
*producerea
medicamentelor
metale alcaline.pptx

More Related Content

What's hot

Carbonul
CarbonulCarbonul
Carbonul
Diana Barbuta
 
Efectele consumului de alcool
Efectele consumului de alcoolEfectele consumului de alcool
Efectele consumului de alcool
Vlad Manea
 
Teza. chimie poluarea aerului
Teza. chimie  poluarea aeruluiTeza. chimie  poluarea aerului
Teza. chimie poluarea aeruluiCristalina Vațic
 
Apa esenta vietii
Apa esenta vietiiApa esenta vietii
Apa esenta vietii
cristinaabdouch
 
Minte sănătoasă în corp sănătos
Minte sănătoasă în corp sănătosMinte sănătoasă în corp sănătos
Minte sănătoasă în corp sănătosMarinescu Madalina
 
Alcatuirea unei plante
Alcatuirea unei planteAlcatuirea unei plante
Alcatuirea unei plante
adrianalucescu
 
Schimbari Climatice
Schimbari ClimaticeSchimbari Climatice
Schimbari ClimaticeL M
 
Chimia in gospodarie
Chimia  in  gospodarieChimia  in  gospodarie
Chimia in gospodarie
marianacozma
 
Poluarea apei
Poluarea apeiPoluarea apei
Poluarea apei
violetacorbu
 
Atomul. Structura atomului
Atomul. Structura atomuluiAtomul. Structura atomului
Atomul. Structura atomului
constantinalucretia
 
Clima si apele Australiei
Clima si apele AustralieiClima si apele Australiei
Clima si apele Australiei
IrinaSofianu
 
oxigenul-clasa VIII
oxigenul-clasa VIIIoxigenul-clasa VIII
oxigenul-clasa VIIIcopaeionica
 
Igiena sistemului nervos și a organelor de simț- Proiect tematic
Igiena sistemului nervos și a organelor de simț- Proiect tematic Igiena sistemului nervos și a organelor de simț- Proiect tematic

silviaagnes
 
Intoxicaţiile acute neprofesionale exogene de etiologie chimică
Intoxicaţiile acute neprofesionale exogene de etiologie chimicăIntoxicaţiile acute neprofesionale exogene de etiologie chimică

centrul_onu_bnrm
 
Nemetale
NemetaleNemetale
Nemetale
Ingulcik
 
Rolul vital si importanta Solutiilor in viata cotidiana
Rolul vital si importanta Solutiilor in viata cotidianaRolul vital si importanta Solutiilor in viata cotidiana

Robert XD
 
”TOȚI SUNTEM COPII”- ppt ces.pptx
”TOȚI SUNTEM COPII”- ppt ces.pptx”TOȚI SUNTEM COPII”- ppt ces.pptx
”TOȚI SUNTEM COPII”- ppt ces.pptx
NadyaRacila
 
Inima si sistemul cardiovascular
Inima si sistemul cardiovascularInima si sistemul cardiovascular
Inima si sistemul cardiovascular
Anca Anca
 
Igiena sistemului nervos a organelor de simț prezentare inițială
Igiena sistemului nervos a organelor de   simț prezentare inițialăIgiena sistemului nervos a organelor de   simț prezentare inițială
Igiena sistemului nervos a organelor de simț prezentare inițialămirunamuntean
 
What's hot (20)

Carbonul
CarbonulCarbonul
Carbonul
 
Poluarea
PoluareaPoluarea
Poluarea
 
Efectele consumului de alcool
Efectele consumului de alcoolEfectele consumului de alcool
Efectele consumului de alcool
 
Teza. chimie poluarea aerului
Teza. chimie  poluarea aeruluiTeza. chimie  poluarea aerului
Teza. chimie poluarea aerului
 
Apa esenta vietii
Apa esenta vietiiApa esenta vietii
Apa esenta vietii
 
Minte sănătoasă în corp sănătos
Minte sănătoasă în corp sănătosMinte sănătoasă în corp sănătos
Minte sănătoasă în corp sănătos
 
Alcatuirea unei plante
Alcatuirea unei planteAlcatuirea unei plante
Alcatuirea unei plante
 
Schimbari Climatice
Schimbari ClimaticeSchimbari Climatice
Schimbari Climatice
 
Chimia in gospodarie
Chimia  in  gospodarieChimia  in  gospodarie
Chimia in gospodarie
 
Poluarea apei
Poluarea apeiPoluarea apei
Poluarea apei
 
Atomul. Structura atomului
Atomul. Structura atomuluiAtomul. Structura atomului
Atomul. Structura atomului
 
Clima si apele Australiei
Clima si apele AustralieiClima si apele Australiei
Clima si apele Australiei
 
oxigenul-clasa VIII
oxigenul-clasa VIIIoxigenul-clasa VIII
oxigenul-clasa VIII
 
Igiena sistemului nervos și a organelor de simț- Proiect tematic
Igiena sistemului nervos și a organelor de simț- Proiect tematic Igiena sistemului nervos și a organelor de simț- Proiect tematic
Igiena sistemului nervos și a organelor de simț- Proiect tematic
 
Intoxicaţiile acute neprofesionale exogene de etiologie chimică
Intoxicaţiile acute neprofesionale exogene de etiologie chimicăIntoxicaţiile acute neprofesionale exogene de etiologie chimică
Intoxicaţiile acute neprofesionale exogene de etiologie chimică
 
Nemetale
NemetaleNemetale
Nemetale
 
Rolul vital si importanta Solutiilor in viata cotidiana
Rolul vital si importanta Solutiilor in viata cotidianaRolul vital si importanta Solutiilor in viata cotidiana
Rolul vital si importanta Solutiilor in viata cotidiana
 
”TOȚI SUNTEM COPII”- ppt ces.pptx
”TOȚI SUNTEM COPII”- ppt ces.pptx”TOȚI SUNTEM COPII”- ppt ces.pptx
”TOȚI SUNTEM COPII”- ppt ces.pptx
 
Inima si sistemul cardiovascular
Inima si sistemul cardiovascularInima si sistemul cardiovascular
Inima si sistemul cardiovascular
 
Igiena sistemului nervos a organelor de simț prezentare inițială
Igiena sistemului nervos a organelor de   simț prezentare inițialăIgiena sistemului nervos a organelor de   simț prezentare inițială
Igiena sistemului nervos a organelor de simț prezentare inițială
 
More from Diana Barbuta

Proprietati chimice a oxigenului.ppt
Proprietati chimice a oxigenului.pptProprietati chimice a oxigenului.ppt
Proprietati chimice a oxigenului.ppt
Diana Barbuta
 
Fierul caracteristica generală
Fierul caracteristica  generalăFierul caracteristica  generală
Fierul caracteristica generală
Diana Barbuta
 
There is chemistri at home
There is chemistri at homeThere is chemistri at home
There is chemistri at home
Diana Barbuta
 
Proiectare de lunda durata optionala clasa 8
Proiectare de lunda durata optionala clasa 8Proiectare de lunda durata optionala clasa 8

Caracterista generală a calciului
Caracterista generală a calciuluiCaracterista generală a calciului
Caracterista generală a calciului
Diana Barbuta
 
Cauciucul natural si sintetic
Cauciucul natural si sinteticCauciucul natural si sintetic
Cauciucul natural si sintetic
Diana Barbuta
 
Oxigenul semaforul chimic
Oxigenul semaforul chimicOxigenul semaforul chimic
Oxigenul semaforul chimic
Diana Barbuta
 
More from Diana Barbuta (7)

Proprietati chimice a oxigenului.ppt
Proprietati chimice a oxigenului.pptProprietati chimice a oxigenului.ppt
Proprietati chimice a oxigenului.ppt
 
Fierul caracteristica generală
Fierul caracteristica  generalăFierul caracteristica  generală
Fierul caracteristica generală
 
There is chemistri at home
There is chemistri at homeThere is chemistri at home
There is chemistri at home
 
Proiectare de lunda durata optionala clasa 8
Proiectare de lunda durata optionala clasa 8Proiectare de lunda durata optionala clasa 8
Proiectare de lunda durata optionala clasa 8
 
Caracterista generală a calciului
Caracterista generală a calciuluiCaracterista generală a calciului
Caracterista generală a calciului
 
Cauciucul natural si sintetic
Cauciucul natural si sinteticCauciucul natural si sintetic
Cauciucul natural si sintetic
 
Oxigenul semaforul chimic
Oxigenul semaforul chimicOxigenul semaforul chimic
Oxigenul semaforul chimic
 
Recently uploaded

Antarctica caracterizare fizico geografica
Antarctica caracterizare fizico geograficaAntarctica caracterizare fizico geografica

Alina70851
 
Să ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia Monica
Să ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia MonicaSă ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia Monica

NinaTofanErmurachi
 
Proces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docx
Proces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docxProces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docx

AureliaTertereanu
 
Analiza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceu
Analiza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceuAnaliza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceu

Andreea Balaci
 
Patrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELA
Patrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELAPatrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELA

iecheisorayagabriela
 
Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.
Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.

GeorgianaDascalu1
 
Raport proiect transfrontalier Culori fermecate.pdf
Raport proiect transfrontalier Culori fermecate.pdfRaport proiect transfrontalier Culori fermecate.pdf

savinioana
 
Papa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptx
Papa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptxPapa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptx

Martin M Flynn
 
Recently uploaded (8)