1. Pe Victor Radovici - Victoras, cum il alinta cei apropiati si acum, cand are 67 de ani - l-am cunoscut in vara lui 1955, cand urmam amandoi cursurile de pregatire, conduse de Ion Lucian, in vederea examenului de admitere la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica (IATC). El a intrat, eu am picat, fiecare si-a vazut de drumul lui, dar in toti acesti ani care au trecut de atunci ne pastram o simpatie reciproca. De fapt, drumul lui in teatru a inceput inca in 1953, cand colabora la defunctul azi Studio al artistului de film “C.I. Nottara”, care-si avea sala pe strada Eforie, unde functioneaza azi Cinemateca. Acolo a obtinut primul succes, in “Nota zero la purtare” de Virgil Stoenescu si Octavian Sava, intr-o distributie care-i mai cuprindea pe Iurie Darie, Aurel Cioranu, Neamtu-Ottonel. Succesele carierei sale actoricesti s-au impletit ani buni cu o laborioasa activitate de director artistic, la doua teatre pentru copii, carora le-a dedicat patru decenii din viata sa. Dar pana atunci, indata dupa absolvirea IATC, in 1959, alaturi de Ileana Stana Ionescu, Florin Piersic, Leopoldina Balanuta si de alti tineri entuziasti, face parte din grupul care a fondat Teatrul Tineretului din Piatra Neamt, care a facut, de-a lungul vremii, mare voga in teatrul romanesc. Aici joaca mult si cu succes, mai cu seama doua roluri ramanandu-i la suflet: Silvester din “Vicleniile lui Scapin” de Moliére, in regia lui David Esrig si Contele Almaviva din “Nunta lui Figaro” de Beaumarchais, spectacol montat de Paul Sireteanu. Mai apoi, vreme de patru ani (1960-1964), face naveta la Teatrul din Ploiesti, condus pe atunci de Toma Caragiu. In acest scurt rastimp joaca in peste 20 de spectacole, intre care “Steaua Sevillei” de Lope de Vega, “De Pretore Vincenzo” de Eduardo de Filippo, “Soldatul Piccico” de Aldo Nicolaj. Fara sa-l sperie anonimatul pe care-l presupune teatrul destinat copiilor, pentru spectatorii caruia important e personajul, nu interpretul, iar cronicarii nu se prea inghesuie sa scrie despre acesti generosi actori, Victor Radovici se dedica, din 1964 pana astazi, teatrului pentru copii.

2. Joaca mult si cu apetit, dar isi descopera si calitati manageriale. Drept pentru care, din 1984 devine director adjunct artistic la Teatrul “Ion Creanga” (unde e angajat actor din 1964). Acest directorat se datoreste infiintarii, in premiera, a abonamentului pentru copii, sistem eficient, ce functioneaza si astazi, umpland zilnic salile. Din 1990 il urmeaza pe Ion Lucian, fiindu-i adjunct la nou infiintatul Teatru “Excelsior”, de asemenea dedicat celor mai mici spectatori. Dar misiunile directoriale nu l-au facut sa-si neglijeze meseria, asa ca joaca mult si divers, participand si la numeroase turnee peste hotare, din Franta, Bulgaria, Canada, SUA, Japonia. I-am admirat talentul in mai multe spectacole, dintre care mi-au ramas intiparite in memorie mai ales “Nu treziti un copil care viseaza” de Eugen Ionescu, “Cocoselul neascultator” de Ion Lucian, dar si performanta interpretativa din “Act venetian” de Camil Petrescu, unde, in regia lui Harry Eliad, a fost un Pietro Gralla care se retine Dupa multi ani de experienta scenica a tinut sa devina si pedagog. Si inca unul de succes, la Facultatea de Arte “Hyperion”, unde e pretuit de colegi si de decanul Geo Saizescu, nu mai putin de rectorul Universitatii, prof. univ. dr. Ion Spanulescu. Dupa propria-i marturisire, cea mai buna promotie a sa s-a dovedit a fi cea din 2001. In consecinta, opt dintre absolventi au devenit actori ai Teatrului “Excelsior”. Dar cariera lui de dascal continua, din 2002 asumandu-si introdu-cerea in tainele profesiei de actor a unei noi promotii, pe care e convins ca o va duce la bun sfarsit cu succes. Retinut la vorba, preferand discretia gestului grandilocvent, pregatindu-si cu pasiune si profesionalism fiecare rol, ca si fiecare intalnire cu studentii, Victor Radovici imi apare si azi, cand implineste 50 de ani daruiti teatrului, cu o tinerete spirituala nealterata, cu aceeasi vocatie a prieteniei pe care i-am descoperit-o in vara lui 1955. Dupa multi ani de experienta scenica a tinut sa devina si pedagog. Si inca unul de succes, la Facultatea de Arte “Hyperion”, unde e pretuit de colegi si de decanul Geo Saizescu, nu mai putin de rectorul Universitatii, prof. univ. dr. Ion Spanulescu. Dupa propria-i marturisire, cea mai buna promotie a sa s-a dovedit a fi cea din 2001. In consecinta, opt dintre absolventi au devenit actori ai Teatrului “Excelsior”. Dar cariera lui de dascal continua, din 2002 asumandu-si introdu-cerea in tainele profesiei de actor a unei noi promotii, pe care e convins ca o va duce la bun sfarsit cu succes. Retinut la vorba, preferand discretia gestului grandilocvent, pregatindu-si cu pasiune si profesionalism fiecare rol, ca si fiecare intalnire cu studentii, Victor Radovici imi apare si azi, cand implineste 50 de ani daruiti teatrului, cu o tinerete spirituala nealterata, cu aceeasi vocatie a prieteniei pe care i-am descoperit-o in vara lui 1955.