2. Ion Minulescu
Fiu de oltean din părţile Slatinei, născut la data de 7 ianuarie 1881, din tată, Theodor, de profesie
cavaf (negustor de încălțăminte) şi mamă, Alexandrina, casnică, Ion Minulescu duce o viaţă
lipsită de griji, începe şcoala la Piteşti şi debutează în poezie la 16 ani. Și-a petrecut o parte din
copilărie la Slatina, azi reședință județului Olt. Termină liceul la Bucureşti şi pleacă la Paris ca
student, rămânând şase ani fără a-şi finaliza studiile. Colegiul Național "Ion Minulescu" din
Slatina îi poartă numele cu mândrie.
Minulescu a fost un funcţionar cu grad înalt în ierarhiile de presă şi cultură, un om cu relaţii care
n-a dus grija banilor, a fost onorat şi lăudat, a călătorit mult şi a avut o viaţă de familie împlinită.
Scriitor prolific, a publicat 4 romane, a scris 11 piese de teatru, i s-au tipărit în timpul vieţii 6
volume de versuri care i-au adus notorietatea, a făcut gazetărie, a scris cronică dramatică şi
plastică etc. Romanele “Corigent la limba română”, “Roşu, galben şi albastru” şi “Bărbierul
regelui Midias” sau ,,Voluptatea adevărului” alcătuiesc ciclul autobiografic al scriitorului, care au
avut o miză slabă asupra criticii. Povestitorul şi nuvelistul Minulescu cultivă misterul şi realismul
sentimental ieftin şi senzaţional, venit prin filieră fantastică care se termină cu un deznodământ
funest.
3. Ion Minulescu
În anul 1914 s-a căsătorit cu pictoriţa şi poeta Claudia Millian, având un copil,
pe Mioara Lucreţia. La şaizeci şi trei de ani, pe 11 aprilie 1944, Ion Minulescu
moare subit la Bucureşti în urma unui colaps cardiac provocat de emoţiile
bombardamentului teribil din 4 aprilie 1944, în plină glorie literară.
Teatrul rămâne capitolul cel mai vulnerabil al creaţiei minulesciene, deşi în
timpul vieţii piesele lui au făcut furori. Între 1921 şi 1943 i se joacă unsprezece
piese de teatru în Bucureşti, Iaşi sau Craiova. Piesele lui sunt piese amoroase
garnisite cu patetism şi grandilocvenţă.
În 1908, sub direcţia sa apare ”Revista celorlalţi” în colaborare cu Mihail
Cruceanu. Tot acum apare si primul volum de versuri, ”Romanţe pentru mai
târziu”, precum şi povestirile simboliste ”Casa cu geamuri portocalii”. În 1912
Minulescu scoate ce-a de-a doua revistã, ”Insula”, care adunã colaboratori
precum G. Bacovia.
Poezia sa, de o muzicalitate plasticã, capteazã în mod spectaculos, mai ales
prin structurã, decât prin versul în sine. Nu are sens decât dacã prin ea se
creeazã un dialog cu audienta, romanța reprezentând comunicarea nostalgica
cu parteneraul absent. Prin tot felul de efecte sonore şi cromatice, cititorul este
în permanenţã invitat sã participe la actul de creaţie.
4. Simbolismul este un curent literar apărut în Franța, unde a fost teoretizat în 1886 de Jean
Moréas, în articolul-manifest ,,Le Symbolisme”. Curentul literar a fost promovat la noi de
Alexandru Macedonski, prin articole programatice, reviste și cenaclul simbolist ,,Literatorul”.
Ion Minulescu, poet, prozator și dramaturg, a fost un statornic simpatizant al ideilor simboliste
cu o notă mai luminoasă, sub care se simte, totuși, o undă de nostalgie.
Textul poetic se înscrie în estetica simbolistă prin temă și motive, prin cultivarea simbolului, a
sugestiei, prin corespondențe, decor, cromatică, tehnica repetițiilor, ce conferă poeziei
muzicalitate.
Romanta soarelui
5. În primul rând, motivele lirice cu valoare de simbol aparțin câmpului semantic al vieții și
naturii: ,,fluvii”, ,, mări” , ,, munți”, ,,brazi”, ,,haos”, ,,sămânță nouă”, ,,recelui repaos” . Ele se
asociază cu stări sufletești sau existențiale nelămurite, care constituie obiectul poeziei
simboliste: singuratatea, izolarea, inadaptarea, privirea în sine ca într-un străin. Relevante în
acest sens sunt și versurile: ,,Sunt vagabondul zilei de-a pururi solitar-/ Portret unic și veșnic,
expus în infinit”; ,,Și-ascult Perpetuarea cum fredonează-n haos!...”, ce subliniază senzația de
pustiire sufletească.
În al doilea rând, semnificațiile cuvintelor ,,romanța soarelui” se construiesc pe baza
corespondențelor dintre planul subiectiv/uman și planul obiectiv/cosmic/acvatic/terestru.
Simbolul se asociază cu diferite senzații cromatice( ,,priviri fosforescente”, ,,albelor orașe”,
,,negrelor taverne”, auditive(,,Și-ascult Perpetuarea”), termice(,,calda-nfiorare”).
Romanta soarelui
6. Condiția poetului izolat într-o societate
lipsită de aspirații, singurătatea,
imposibilitatea comunicării constituie
temele poeziei.
Titlul reprezintă îmbinarea dintre
elementul cosmic, Soarele, și sentimentele
transmise atât de poet, cât și de cadrul
natural care ne este descris: ,,Dau mărilor
priviri fosforescente”, ,,Iar munților din
zare, aspecte de gorile”. Soarele, prin
prezența lui eternă, veghează asupra întregii
lumi, reușind să ofere autorului o rază de
speranță: ,,Și-apusul meu e totuși răsărit”
7. Așadar, prin atmosferă, muzicalitate, folosirea
sugestiei, a simbolului și a corespondențelor,
prin prezența stărilor sufletești de singurătate,
de vid sufletesc, poezia ,,Romanța soarelui” se
încadrează în estetica simbolistă.
