Dreptul de proprietate intelectuala an 3, sem 1

Lector univ. dr. IONESCU MIRCEA FELIX MELINEŞTI
DREPTUL DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Suport de curs pentru învăţământ la distanta (I.D.)

Dreptul de proprietate intelectuală 2
Prezentul material poate fi reprodus sau utilizat deterţi cu precizarea sursei bibliografice: Lector Univ. Dr.
Ionescu Mircea Felix Melineşti - Dreptul de proprietate intelectuală, Universitatea “Hyperion”, Bucureşti 2011 2011
Introducere
Stimate student,
Acest suport de curs se doreşte a constitui un fundament solid al cunoștințelor despre
modul în care creaţia intelectuală interconectată la viaţa de zi cu zi influențează modul de
desfășurare al comertului şi al licenţierii în domeniul drepturilor de autor. Pentru a stârni
interesul, nu vom începe prezentarea materiei fără a menționa principalele obiective ale
acestui curs, concretizate prin competențele ce urmează a fi dobândite ca urmare a
parcurgerii acestui curs.
Pentru a vă face o primă idee asupra obiectivelor și competențelor la care facem
referire, încercați mai întâi să așterneți în rândurile ce urmează câteva dintre așteptările pe
care le aveți de la acest curs. La finalul parcurgerii acestuia, verificați dacă aceste așteptări
au fost satisfăcute sau nu, sau, de ce nu, depășite!
AȘTEPTĂRI

OBIECTIVE
In urma parcurgerii cursului de Drept de proprietate intelectuala, studentul va dobândi
următoarele competențe:
- Va fi familiarizat cu noţiunile de bază privind licentierea drepturilor de autor ,
incheierea de contracte si modalitatea de transmitere pe linie succesorala a drepturilor
patrimoniale de autor
- Va ști să identifice mijloacele si metodele prin care pot fi exploatate, atat in mediul
analogic cat si digital, drepturile de proprietate intelectuala
- Va cunoaște soluțiile adoptate pana in prezent in materia utilizarii drepturilor de
proprietate intelectuala, precum si drepturile conexe ce deriva din acest drept
substantial, cum ar fi drepturile interpretarii
- Va deține cunostinte referitoare la modalitatea justa de aplicare, pe criterii de cerere –
oferta a diverselor modalitati de exploatare, atat a drepturilor de autor cat si conexele
acestui drept.

CUPRINS
Unitatea de învățare 1
DREPTUL DE AUTOR
1. Noţiuni introductive privind dreptul de autor .............................................
1.1 Definitie.................................................................................................
1.2 Izvoare...................................................................................................
2. Obiectul dreptului de autor...........................................................................
3. Categorii de opere protejate..........................................................................
4. Subiectul dreptului de autor..........................................................................
De Retinut!..................................................................................................
Intrebări De Control.....................................................................................
Propuneri De
Referate..................................................................................
Bibliografie Specifică Unității De Învățare 1..............................................
10
10
11
14
15
17
20
20
20
21
CONTINUTUL DREPTURILOR DE AUTOR
1. Consideraţii generale. Natura juridică a dreptului de autor............................
2. Categorii de drepturi de autor..........................................................................
2.1 Drepturile morale de autor........................................................................
2.1.1 Dreptul de divulgare.........................................................................
2.1.2 Dreptul de retractare.........................................................................
2.1.3 Dreptul la paternitatea operei, respectiv a calităţii de autor............
2.1.4 Dreptul la nume................................................................................
2.1.5 Dreptul la integritatea operei............................................................
2.2 Drepturile patrimoniale de autor...............................................................
3. Dreptul de autor si regimul patrimonial..........................................................
24
25
25
25
29
29
30
31
32
33

4. Limitele exercitarii drepturilor de autor..........................................................
5. Durata protectiei dreptului de autor.................................................................
De retinut!.......................................................................................................
Propuneri De Referate..................................................................................
38
38
42
43
44
TRANSMITEREA ŞI CESIUNEA DREPTURILOR DE AUTOR
1. Transmiterea succesorală a dreptului de autor................................................
2. Cesiunea drepturilor de autor...........................................................................
2.1 Cesiunea exclusivă...................................................................................
2.2 Cesiunea neexclusivă................................................................................
2.3 Clauze obligatorii în contractele de cesiune a drepturilor de autor.........
3. Contracte specifice drepturilor de autor..........................................................
3.1 Contractul de comandă.............................................................................
3.2 Contractul de editare.................................................................................
3.3 Contractul de reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală..................
3.4 Contractul de închiriere.............................................................................
De retinut!.......................................................................................................
Propuneri De
Referate..................................................................................
48
50
52
52
52
54
54
55
57
58
59
60
60
61

REGIMUL JURIDIC SPECIAL AL ALTOR CATEGORII DE OPERE
PROTEJATE
1. Operele cinematografice şi alte opere audiovizuale.......................................
2. Programele pentru calculator..........................................................................
3. Operele de artă plastică, de arhitectură şi fotografie......................................
4.Protecţia portretului, a destinatarului corespondenţei şi a secretului sursei dersei
de informare........................................................................................................
De retinut!.......................................................................................................
Propuneri De Referate.................................................................................
63
65
65
67
68
68
69
69
Unitatea de învăţare 5
DREPTURILE CONEXE DREPTULUI DE AUTOR
1. Drepturile artiştilor interpreţi sau executanţi...............................................
2. Drepturile producătorilor de înregistrări sonore...........................................
3. Drepturile producătorilor de înregistrări audiovizuale.................................
4. Organismele de radiodifuziune şi televiziune...............................................
4.1 Drepturile organismelor de radiodifuziune şi de televiziune.................
4.2 Comunicarea publică prin satelit.............................................................
4.3 Retransmiterea prin cablu........................................................................
5. Drepturile sui-generis ale fabricanţilor bazelor de date...............................
De retinut!.......................................................................................................
73
77
79
79
79
81
82
83
84
85

86
86
Unitatea de învăţare 6
GESTIUNEA ŞI APĂRAREA DREPTULUI DE AUTOR ŞI A
DREPTURILOR CONEXE
1. Ocrotirea drepturilor de autor prin mijloace de drept administrativ................
2. Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.......................................................
3. Apărarea drepturilor de autor prin mijloacele dreptului civil şi procesual
civil.....................................................................................................................
4. Apărarea drepturilor de autor prin mijloace de drept penal............................
5. Regimul internaţional al drepturilor de autor...................................................
De retinut!.......................................................................................................
89
91
93
95
98
101
102
102
103
TEST DE AUTOEVALUARE................................................................... 104

DREPTUL DE AUTOR
Timp de studiu individual estimat: 5h
După parcurgerea acestei unități de învățare, studentul:
- Va fi familiarizat cu problemele ridicate de notiunile introductive de proprietate
intelectuala
- Va ști să identifice drepturile patrimoniale de autor
- Va cunoaște izvoarele dreptului de proprietate intelectuala
- Va deține notiuni de baza privind dreptul de autor si drepturile conexe
DREPTUL DE AUTOR
Cuprinsul unității de studiu
1. Noţiuni introductive privind dreptul de autor .............................................
1.1 Definitie.................................................................................................
1.2 Izvoare...................................................................................................
2. Obiectul dreptului de autor...........................................................................
3. Categorii de opere protejate..........................................................................
4. Subiectul dreptului de autor..........................................................................
De Retinut!..................................................................................................
10
10
11
14
15
17
20
20
20

21
1. Noţiuni introductive privind dreptul de autor
Proprietatea intelectuală este intangibilă chiar dacă manifestarea sa exterioară este una
vizibilă sau exprimată material. Astfel, o pictură este un obiect tangibil, dar obiect al
proprietăţii intelectuale îl reprezintă creativitatea autorului.
Proprietatea intelectuală este rezultatul unei activităţi umane chiar dacă în timpul
creaţiei intervine şi un aparat, precum computerul în cazul persoanei care realizează un
program pentru calculator.
Titularul dreptului intelectual are capacitatea legal recunoscută de a autoriza sau interzice
accesul anumitor persoane la creaţia sa în sens de utilizare, reproducere, etc.
Separarea dreptului intelectual de obiectul fizic în care creaţia intelectuală se regăseşte
este uneori greu de imaginat şi înţeles. De exemplu, este posibilă fotocopierea unei cărţi în
scop de revânzare sau creşterea unei plante pentru a vinde seminţele, atât timp cât aceste
obiecte materiale se află în proprietatea celui care doreşte să facă aceste lucruri? Răspunsul
este negativ având în vedere intangibilitatea dreptului intelectual, care limitează ceea ce
dreptul de proprietate permite.
1.1 Definiţie
Dreptul de autor cuprinde două accepţiuni :
1) Instituţia de autor – privită ca totalitatea normelor care reglementează drepturile
născute din creaţia intelectuală.
2) Drept subiectiv de autor – totalitatea drepturilor pe care le are creatorul unei opere
literar-artistice ca urmare a realizării operei.

1.2 Izvoare
În România, prima lege care a reglementat dreptul de autor de opere literare şi artistice
a fost Legea presei – 13 aprilie 1862, lege care a fost adoptată în timpul domniei lui Cuza
Vodă şi recunoştea creatorilor, dreptul de a se bucura ca de o proprietate în tot timpul vieţii
lor, de dreptul de a reproduce, de a vinde şi de a ceda operele lor. Era prevăzut că
reproducerea sau imitarea unei opere fără consimţământul autorului se sancţionează printr-o
dublă sancţiune şi anume : confiscarea exemplarului astfel obţinut cât şi plata unei amenzi
echivalentă cu preţul a 1.000 de exemplare din ediţia originală.
Dreptul de a transmite exploatarea operei prin moştenire se făcea pe o perioadă
determinată şi anume 10 ani de la moartea autorului („de cuius”). Sub rezerva reciprocităţii,
legea recunoştea acest drept străinilor, cu precizarea că ei nu putea beneficia în România de
drepturi care le erau recunoscute în ţara lor de origine.
La 28 iunie 1923 intră în vigoare o lege specială consacrată dreptului de autor şi anume : „Legea proprietăţii literare şi
artistice”. Această lege secaracterizează prin două trăsături esenţiale şi anume :
- protecţia dreptului de autor era asigurată independent de îndeplinirea vreunei formalităţi;
- recunoştea dreptul de autor şi străinilor în aceleaşi condiţii ca şi pentru români – „principiul tratamentului naţional”.
Legea a consacrat şi o serie de drepturi morale, precizând că încazul morţii autorului, moştenitorii săi, vor păstra dreptul
moral de a împiedica denaturarea opereirespective. Această lege a statuat că acest drept se transmite pe cale succesorală doar pe o
perioadă de 30 de ani din momentul morţii autorului.
Din momentul în care opera înceta de a mai constitui un drept exclusiv intrând în patrimoniul public , dreptul de control
care forma esenţa dreptului moral al autorului revenea Academiei României devenind un drept perpetuu. Tot în această lege se
recunoştea dreptul autorului de a interzice prin testament publicarea operelor publicate în timpul vieţii dar numai pentru o
perioadă de 30 de ani.
„Legea proprietăţii literare şi artistice” a fost completată în 1946 printr-o altă lege – Lege privind contractul de editură şi
dreptul de autor asupra operelor literare. Această lege a fost parţial abrogată prin Decretul nr. 16 din 14 ianuarie 1949 – „Decret
privind difuzarea şi editarea cărţii”.
La 16 februarie 1951 intră în vigoare „Decretul nr. 19/1951 privind dreptul de autor asupra operelor literale susceptibile
de a fi tipărite”, decret care asuferit o modificare în ianuarie 1952 prin Decretul nr. 428/1952.

Toate aceste legi şi decrete vor fi abrogate expres prin Decretul nr. 321/1956 privind dreptul de autor, care a rămas în
vigoare până în 1996. După 1990 au existat câteva priorităţi legislative printre care şi o nouă reglementare a dreptului de autor,
dar aceasta nu s-a produs decât în 1996 prin promulgarea Legii nr. 8/1996.
Legea nr. 8/14 martie 1996 „privind dreptul de autor şi drepturile conexe” a fost
publicată în M.O. nr. 60 din 26 martie 1996 şi a intrat în vigoare la trei luni de la publicare.
Textul iniţial a fost modificat şi completat succesiv prin legea nr. 146/1997 privind taxele
judiciare de timbru şi legea nr. 285/2004 publicată în M.Of.nr.587/2004. Legea cuprinde 154
de articole ceea ce constituie o dovadă suficientă pentru a constata că ea se aliniază
reglementărilor europene în materie dar nu numai prin proporţiile ei, fapt mai rar întâlnit în
dreptul nostru, ci şi prin soluţiile consacrate.
Operele de creaţie intelectuală se împart în trei categorii , şi anume :
-opere literare , artistice sau ştiinţifice , precum şi orice asemenea opere de creaţie
intelectuală care generează dreptul de autor ;
-interpretările sau execuţiile artiştilor interpreţi sau/şi executanţi ; înregistrările sonore
ale producătorilor de înregistrări sonore şi emisiunile organismelor de radiodifuziune şi
televiziune ;
-invenţiile care dau dreptul la brevetul de invenţie şi care constituie titlul de protecţie
pentru invenţie;
Potrivit art. 1 din legea nr. 202/2000 privind unele măsuri pentru asigurarea
respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire ( publ. în M.Of. nr. 588/21.11.2000 ) , prin
drepturi de proprietate intelectuală , se înţeleg următoarele categorii de drepturi :
- dreptul de autor ;
- drepturile conexe dreptului de autor ;
- dreptul asupra brevetelor de invenţii .
- dreptul asupra mărcilor de produs sau deservicii înregistrate ;
- dreptul asupra desenelor şi modelelor industriale ;
- dreptul asupra indicaţiilor geografice ;
Dreptul de autor este dreptul de proprietate intelectuală recunoscut persoanei

sau persoanelor fizice care au realizat o operă originală de creaţie intelectuală în domeniul literar , artistic sau ştiinţific , oricare ar
fimodalitatea de creaţie, modulsau forma concretă de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor ori altor titulari legali
, persoane fizice sau juridice .
Drepturile conexe sunt drepturile de proprietate intelectuală , altele decât drepturile de autor , decare beneficiază artiştii
interpreţi sau executanţi pentru propriile interpretări sau execuţii , producătorii de înregistrări sonore pentru propriile înregistrări ,
organismele de radiodifuziune şi televiziune pentru propriile emisiuni .
Brevetul de invenţie este titlul de protecţie care poate fi obţinut pentru orice invenţie, ce are ca obiect un produs, un
procedeu sau o metodă , în toate domeniile tehnologice, cu condiţia ca invenţia să fie nouă, să implice o activitate inventivă şi să
fie susceptibilă de o aplicare industrială . ( legea nr. 64/1991 privind brevetul de invenţie, pub. în M.Of. nr. 212/21.10.1991)
Marca de produs sau de serviciu reprezintă un semn susceptibil de reprezentare grafică care serveşte la deosebirea
produselor sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altei persoane. Pot constitui mărci semnele
distinctive: cuvintele, inclusiv numele de persoane, desenele, literele, cifrele, elementele figurative, formele tridimensionale,
combinaţiile de culori, etc.
Desenulsau modelul industrial reprezintă aspectul nou al unui produs, având o funcţie utilitară .
Indicaţia geografică reprezintă denumirea care serveşte la identificarea unui produs originar dintr-o anumită ţară ,
regiune sau localitate a unui stat, în cazul în care o calitate , reputaţie sau alte caracteristici determinate pot fi , în mod esenţial ,
atribuite acestei origini geografice .
În continuare vom trata noţiunile legate de dreptul de autor şi drepturile conexe drepturilor de autor , urmând cacelelalte
drepturi ce derivă din creaţia intelectuală să le tratăm în partea a doua a cursului .
2. Obiectul dreptului de autor
În conformitate cu prevederile art. 7 al Legii nr. 8/1996, obiectul dreptului de autor este constituit din operele originale
de creaţie intelectuală din domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma concretă de
exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor. O operă pentru a se bucura de protecţie juridică trebuie să îndeplinească 3
condiţii :
- să fie rezultatul uneicreaţii intelectuale din partea autorului;
- să îmbrace o formă concretă de exprimare, perceptibilă simţurilor – ceea ce înseamnă că nu în toate cazurile opera
trebuie să fie fixat pe un suport material;
- să fie susceptibilă de aducere la cunoştinţa publicului prin reproducere, executare, expunere, reprezentare sau orice
alt mijloc.
Prin operă ( de la latinescul opera =creaţie,lucrare ) se înţelege produsul
activităţii de creaţie intelectuală , ca emanaţie a inteligenţei şi voinţei autorului .
Decretul 321/1956 prevedea şi el această obligaţie din actuala reglementare dar asigurarea protecţiei era condiţionată de
faptul aducerii la cunoştinţa publicului a operei încauză. Legea nr. 8/1996 recunoaşte acest drept prin simplul fapt al creaţiei.
În doctrină prima condiţie este denumită originalitatea operei şi este considerată ca o expresie a amprentei personalităţii
şi individualităţii autorului. Originalitatea nu trebuie confundată cu noutatea care pentru invenţie este ocondiţie impusă pentru ca
aceasta din urmă să poată fi brevetată. O operă poate fi originală fără a fi nouă.

Alături de operele absolut originale există şi opere relativ originale ai căror autori au împrumutat unor creaţii
preexistente elemente protejate, fărăca acest lucru să-i priveze de vocaţia la dreptul de autor, cum este cazul unei întregicategorii
de opere denumite derivate sau compozite.
3. Categorii de opere protejate
Majoritatea legislaţiilor nu cuprind o enumerare a categoriilor de opere protejate în cadrul dreptului de autor,
mărginindu-se fie la o definiţie cu caracter general, fie la o referire la cele trei mari categorii de clasificare doctrinală şi anume :
opere literare, artistice şi muzicale. În unele cazuri, opera muzicală este înglobată în categoria celor artistice. Operele ştiinţifice
sunt, uneori, menţionate separat. Unele legislaţii nu cuprind o definiţie a operei protejabile. Condiţiile protecţiei fiind desprinse de
jurisprudenţă şi doctrină.
Legislaţiile mai noi însă, printre care şi actuala lege română, au recurs la o enumerare a operelor protejabile fără însă a
atribui acestei enumerări uncaracter limitativ.
Atât Decretul nr. 321/1956 cât şi actuala reglementare - legea nr. 8/1996 , pentru a nu da naştere la interpretări au
enumerat această categorie de opere protejate :
„a) scrierile literare şi publicistice, conferinţele, predicile, pledoariile, prelegerile şi orice alte opere scrise sau orale,
precum şi programele pentrucalculator;
b) operele ştiinţifice, scrise sau orale, cum ar fi : comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele şcolare,
proiectele şi documentaţiile ştiinţifice;
c) compoziţiile muzicale cu sau fără text;
d) operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice şi pantomimele;
e) operele cinematografice, precumşi orice alte opere audiovizuale;
f) operele fotografice precum şi orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei;
g) operele de arta grafica sau plastica, cum ar fi: operele de sculptura, p ictura, gravura,
litografie, arta monumentala, scenografie, tapiserie, ceramica, plastica sticlei si a metalului,
desene, design, precum si alte opere de arta aplicata produselor destinate unei utilizări
practice;
h) operele de arhitectură, inclusiv planşele, machetele şi lucrările graficece formează proiectele de arhitectură;
i) lucrările plastice, hărţile şi desenele din domeniul topografiei, geografiei şi ştiinţei în general.
j) operele de artă digitală .”
De asemenea , articolul 8 din legea 8/1996 include în obiectul dreptului de autor şi următoarele categorii de opere
derivate :
„a) traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele muzicale şi orice alte transformări ale unei
opere literare, artistice sauştiinţifice care reprezintă o muncă intelectuală de creaţie;
b) culegerile de opere literare, artistice sau ştiinţifice, cum ar fi : enciclopediile şi antologiile, colecţiile sau compilaţiile
de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date care, prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie creaţii
intelectuale.”

Prin opere derivate se înţeleg acelea care au fost create plecând de la una sau mai multe opere preexistente . Pentru
recunoaşterea operei derivate , şi mai ales pentru protecţia ei, este necesar ca prin această operă să nu fie prejudiciate drepturile
autorilor operei originale .
Prin dreptul de autor nu sunt protejate :
„a) ideile, teoriile, conceptele, descoperirile stiintifice, procedeele, metodele de functionaresau conceptele matematice ca
atare si inventiile, continute intr-o opera, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare;
b) textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară şi traducerile oficiale ale acestora;
c) simbolurile oficiale ale statului, ale autorităţilor publice şi ale organizaţiilor, cum ar fi : stema, sigiliul, drapelul,
emblema, blazonul, insigna, ecusonul şimedalia;
d) mijloacele de plată;
e) ştirile şi informaţiile de presă;
f) simplele fapte şi date.”
Art. 72 , din cadrul capitolul IX din lege care reglementează programele pentru calculator, include în categoria operele
de creaţie intelectuală protejate şi :
- orice expresie a unui program,
- programele de aplicaţie şi sistemele de operare , exprimate în orice fel de limbaj ,
- materialul de concepţie pregătitor,
- manualele .
Conform prevederilor alin.2 al articolului 72 din lege , în materia programelor
pentrucalculator nu sunt protejate : ideile , procedeele , metodele de funcţionare , conceptele matematiceşi principiile care stau la
baza oricărui element dintr-un program pentru calculator .
4. Subiectul dreptului de autor
Legea face distincţia întrecalitatea de autor al unei opere , pe de o parte , şi aceea de subiect al dreptului de autor al unei
asemenea opere , pe de altă parte .
Calitatea de autor al unei opere o poate avea numai persoana umană , deoarece numai ea dispune de însuşirile şi
capacităţile fizice şi spirituale care sunt necesare realizării unei asemenea creaţii . Articolul 3 alin. 1 din lege precizează că „ este
autor persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera” .
De îndată ce opera de creaţie a luat o formă concretă , chiar dacă nu este terminată , autorul dobândeşte dreptul de autor
asupra operei realizate şi , odată cu aceasta , calitatea juridică de subiect al dreptului de autor . Ea rezultă din prevederile art. 1
alin.1 din lege conform cărora dreptul de autor ( respectiv de titular al dreptului de autor ) asupra unei opere este recunoscut şi
garantat „ în condiţiile prezentei legi” .
Subiect al dreptului de autor poate fi atât o persoană fizică cât şi o persoană juridică . Actuala noastră reglementare
recunoaşte un drept de autor şi persoanelor juridice şi ca urmare acestea vor putea deveni titularii drepturilor născute din creaţia
intelectuală. Însă , ceea ce se poate acorda şi se acordă uneori , prin lege , altor persoane fizice sau juridice nu este calitatea de
autor , care în mod firesc nu poate aparţine decât creatorului , ci numai „ beneficiul protecţiei” acordate autorului .

Doctrina împarte subiectele dreptului de autor în subiecte primare / originare, adică
acele persoane care au creat nemijlocit opera şi subiecte derivate – persoane care în virtutea
competenţelor recunoscute de lege dobândesc atribute ale dreptului de autor.
Se prezumă a fi autor persoana sub numele căreia opera a fost adusă la cunoştinţa publicului – prezumţie relativă.
Dacă opera a fost adusă la cunoştinţa publicului sub un pseudonim sau sub formă anonimă, dreptul de autor va fi
exercitat de către persoana fizică sau juridică care o face publică dar numai cu consimţământul autorului atâta timp cât acestanu-
şi dezvăluie identitatea.
În legăturăcu subiectele originare întâlnim următoarele situaţii :
- opera a fost creată de osingură persoană;
- opera a fost creată de două sau mai multe persoane – operăcu mai mulţi autori, realizare încoautorat. ( comună )
Aşa cum sesusţine în doctrină, pentru existenţa coautoratului trebuie îndeplinite trei condiţii :
- opera să fie creată de douăsau mai multe persoane;
- este considerat coautor persoana care a desfăşurat o activitate de creaţie şi nu ceacare a acordat un sprijin ştiinţific;
- existenţa unei înţelegeri prealabile între coautori.
În cazul coautoratului există un obiect comun : opera, asupra căreia mai multe persoane (coautorii) îşi vor exercita
drepturile, ca urmareşi aici se vor aplica regulile cu privire la coproprietate din dreptul comun.
În cazul mai mult autori s-ar putea întâlni situaţia în care unul dintre autori să fie principal iar ceilalţi coautori. Opera
poate fiun tot unitar fără a putea determina partea fiecărui coautor, situaţie în care coautorii nu pot exploata opera decât de comun
acord, foloasele materiale împărţindu-se între aceştia. O altă ipoteză este aceea încare contribuţia fiecărui coautor să fie distinctă,
ceea ce ar putea duce la posibilitatea ca fiecare să-şi poată valorifica singur numai partea din operă în aşa fel încât să nu-i
prejudicieze pe ceilalţi.
Spre deosebire de operele comune, operele colective, au un caracter complex, fiind
rezultatul unirii, într-un corp comun a mai multor opere individuale, situaţie în care dreptul
de autor asupra operei colective aparţine persoanei fizice sau juridice din iniţiativa, sub
responsabilitatea şi sub numele căreia a fost creată (spre exemplu opera cinematografică sau
altă operă audiovizuală).
Subiectele derivate sunt toate persoanele succesoare în dreptul de autor. Acestea pot dobândi dreptul fie prin moştenire
potrivit legislaţiei civile fie prin acte între vii. Ceea ce se dobândeşte sunt în primul rând drepturi patrimoniale şi în mod cu totul
excepţional o parte din drepturile personal nepatrimoniale.

Impactul aplicarii drepturilor de autor asupra relatiilor socio-umane a cunoscut o
puternica reglementare incepand cu imprelentarea la nivel european a protectiei precum si
stabilirea prin conventii internationale, general valabile, a intinderii exploatarii si
recompensarii drepturilor de proprietate intelectuala.
INTREBĂRI DE CONTROL
1.Precizati care sunе drepturile patrimoniale de autor protejate de Legea 8/1996 cu
modificarile si completarile ulterioare
2.Stabiliti regimul juridic al drepturilor de proprietate intelectuala.
3. Care sunt avantajele protectiei drepturilor de autor.
PROPUNERI DE REFERATE
Natura dreptului de autor din perspectiva dreptului subiectiv civil, protejat.
Elementele definitorii ale izvoarelor dreptului de autor.
Corelatia dintre dreptul de autor si drepturile de proprietate industriala

BIBLIOGRAFIE SPECIFICĂ UNITĂȚII DE ÎNVĂȚARE 1
1. Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, ,,Monitorul Oficial al
României", Partea I, nr.60 din 26 martie 1996.
2. Legea nr. 285/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr.8/1996, ,,Monitorul
Oficial al României", Partea 1. nr. 587 din 30 iunie 2004.
3. OUG nr.123/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr.8/1996, ,,Monitorul
Oficial al României „ Partea I.nr.843 din 19 septembrie 2005
4. Legea nr.329/2006 de aprobare a OUG nr.123/2005 pentru modificarea şi completarea
Legii nr.8/1996, ,,Monitorul Oficial al României” Partea I. nr.657 din 31 iulie 2006;
5. Ioan Macovei, Dreptul Proprietăţii Intelectuale, Ed Al Bucureşti 2005
6. Yolanda Eminescu, Regimul juridic al creaţiei intelectuale, Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 1997.

CONŢINUTUL DREPTULUI DE AUTOR
- Va fi familiarizat cu noțiunile privind drepturile morale de autor
- Va ști să identifice elementele de diferenta intre drepturile personal nepatrimoniale ale
creatiei intelectuale
- Va cunoaște modul de aplicare a exercitarii drepturilor patrimoniale de autor
- Va deține abilități in stabilirea limitelor exercitarii si a duratei de protectie a dreptului
de autor
CONTINUTUL DREPTURILOR DE AUTOR
1. Consideraţii generale. Natura juridică a dreptului de autor............................
2. Categorii de drepturi de autor..........................................................................
2.1 Drepturile morale de autor........................................................................
2.1.1 Dreptul de divulgare.........................................................................
2.1.2 Dreptul de retractare.........................................................................
2.1.3 Dreptul la paternitatea operei, respectiv a calităţii de autor............
2.1.4 Dreptul la nume................................................................................
2.1.5 Dreptul la integritatea operei............................................................
2.2 Drepturile patrimoniale de autor...............................................................
3. Dreptul de autor si regimul patrimonial..........................................................
24
25
25
29
29
30
31
32
33
38

4. Limitele exercitarii drepturilor de autor..........................................................
5. Durata protectiei dreptului de autor.................................................................
De retinut!.......................................................................................................
38
42
43
44
44
45

1. Consideraţii generale. Natura juridică a dreptului de autor
Legislaţia Revoluţiei franceze recunoaşte pentru prima oară, în forma lor modernă (prin
abandonarea sistemului privilegiilor) drepturile intelectuale pe care le califică drepturi de
proprietate, calificare care într-un înţeles convenţional, se mai păstrează încă pentru
drepturile autorilor de creaţii tehnice, care şi astăzi se numesc drepturi de proprietate
industrială.
În doctrina şi chiar în legislaţia unor state continuă să fie folosită şi expresia
proprietate literară şi artistică1
, deşi majoritatea autorilor au părăsit teza dreptului de autor
considerat ca drept de proprietate, al cărei ultim reprezentant modern a fost, în dreptul
francez, L. Josserand2
. În teoria lui Josserand însă, era vorba despre „un fel de proprietate”,
în măsura în care dreptul de autor comportă o apropiere exclusivă, opozabilă tuturor. Astăzi,
teoria dominantă este aceea formulată în 1877 de Edmond Picard3
, potrivit căreia drepturile
inventatorilor şi acelea ale autorilor formează o categorie distinctă, aceea a drepturilor
intelectuale. Această teorie s-a dezvoltat ulterior sub două variante : cea monistă şi cea
dualistă. În teoriile mai recente, ca cea a lui R. Franceschelli4
, care consideră de asemenea că
drepturile la care ne-am referit alcătuiesc o categorie specială, care trebuie adăugată
clasificării tradiţionale, le denumesc drepturi de monopol, deoarece sunt caracterizate prin
două trăsături :
- dreptul de a realiza şi exploata opera;
1
Vezi în acest sens Claude Colombet, Propriété littéraire et artistique et droits voisin, 9e
édition, éd. Dalloz 1999.
2
Vezi L. Josserand, Cours de droit civil positif français, vol. I, Sirey, 1938, p. 846.
3
Într-un articol de revistă la care E. Picard se referă în Le droit pur, Paris, Flammarion, 1920, p. 94.
4
R. Franceschelli, Natura juridică a drepturilor autorului şi inventatorului, în „Mélanges en l’honneur de Paul Roubier”, vol. II,
Paris, Dalloz, 1961, p. 453 – 466.

- dreptul de a împiedica pe terţi de a o reproduce, multiplica şi valorifica (ius
prohibendi sau ius excludenti alios)1
.
Teza caracterului dualist a fost reprezentată în ţara noastră de prof. Constantin
Stătescu care considera că această caracteristică rezultă nemijlocit din actul normativ care
reglementează dreptul de autor. Decretul nr. 321/1956 enumera în art. 3 atât drepturi
personal nepatrimoniale câr şi pe cele patrimoniale fapt ce a permis teoretic să discute acest
caracter dualist al dreptului de autor.
Majoritatea civiliştilor români au relevat dependenţa prerogativelor patrimoniale de
existenţa celor nepatrimoniale, ceea ce a determinat pe legiuitor să deroge de la dreptul
comun stabilind că drepturile patrimoniale care aparţin autorului se vor transmite contrar
dreptului comun pe o perioadă determinată de timp.
Aurelian Ionaşcu în „Dreptul de autor în legislaţia R.P. Române” făcând o analiză a
dreptului de autor aşa cum era reglementat în acea perioadă prin Decretul nr. 321/1956
sublinia dependenţa elementului patrimonial de a ceea a dreptului personal nepatrimonial
concluzionând : „dreptul de autor este un drept personal nepatrimonial ce dă naştere pe cale
de consecinţă şi la drepturi de ordin patrimonial care fiind împletite organic cu cele de ordin
personal nepatrimoniale formează un tot unitar”.
Noua reglementare, stabileşte în Capitolul IV al Legii nr. 8/1996 care sunt drepturile
morale (sau personal nepatrimoniale) şi care sunt drepturile patrimoniale de care se bucură
autorul operei.
2. Categorii de drepturi de autor
2.1 Drepturile morale de autor
1
Pentru amănunte vezi Yolanda Eminescu, „Dreptul de autor – Legea nr.8 din 14 martie 1996 – comentată”, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti 1997, p. 137 – 143.

În doctrina română, autorii – pornind de la dispoziţiile legii din 1956 – nu au fost
întotdeauna de acord asupra conţinutului categoriei denumite, în majoritatea doctrinei
europene, drepturi morale.
C. Stătescu, enumeră ca reprezentând „aspectul personal nepatrimonial al dreptului de
autor” următoarele prerogative care sunt strâns legate de personalitatea autorului şi, în
consecinţă, netransmisibile atât prin acte între vii, cât şi pentru cauză de moarte :
a) dreptul de a aduce opera la cunoştinţa publicului;
b) dreptul de a fi recunoscut autor sau dreptul la calitatea de autor;
c) dreptul la inviolabilitatea operei.
Pentru A. Ionaşcu, consecvent punctului de vedere adoptat cu privire la natura dreptului
de autor, drepturile personale nepatrimoniale ale autorului sunt următoarele :
b) dreptul de a fi recunoscut autor;
c) dreptul de a consimţi la folosirea operei de către alţii şi de a cere încetarea actelor
de folosire săvârşite de alţii fără consimţământul său;
d) dreptul la inviolabilitatea operei şi la folosirea acesteia în condiţii potrivite cu
natura ei.
Toate aceste drepturi se caracterizează prin faptul că sunt inalienabile în timpul vieţii
autorului , netransmisibile la moştenitori şi imprescriptibile.
A. Ionaşcu face însă o distincţie între „dreptul autorului de a fi recunoscut autor şi
dreptul său la inviolabilitatea operei şi la folosirea ei în condiţii potrivite cu natura operei,
care se transmite, la moartea autorului, uniunii sau asociaţiei respective de creatori ori, în
lipsă, organului de stat competent, pe de o parte, şi dreptul personal nepatrimonial al
autorului de a aduce opera la cunoştinţa publicului şi cel de a consimţi la folosirea de către
alţii, pe de altă parte, cu privire la care în lipsa unei dispoziţii în lege ajunge la concluzia
dedusă din natura lor, că se sting la moartea autorului.

Pentru Fr. Deak şi St. Cărpenaru1
, erau recunoscute de legea din 1956, autorului,
următoarele drepturi personal nepatrimoniale:
b) dreptul de a fi recunoscut ca autor;
c) dreptul de a consimţi la folosirea operei de către alţii şi de a cere încetarea actelor
de folosire săvârşite de alţii fără consimţământul său;
d) dreptul la inviolabilitatea operei.
În legătură cu opiniile exprimate de autorii la care ne-am referit, Yolanda Eminescu face
următoarele constatări :
„a) Cu o singură excepţie, toţi autorii citaţi sunt de acord asupra prerogativelor
nepatrimoniale care alcătuiesc dreptul de autor. Numai pentru C. Stătescu, dreptul autorului
de a folosi opera (prin reproducere, difuzare, reprezentare etc.) a cărui consecinţă este aceea
de a consimţi la folosirea operei de către alţii, aparţine categoriei drepturilor patrimoniale.
b) Nici unul dintre autorii citaţi nu menţionează distinct printre drepturile personale
nepatrimoniale, un drept esenţial, dreptul de retractare şi modificare, cu alte cuvinte, dreptul
autorului, care rămâne stăpân al operei sale, de a o retrage, revenind asupra
consimţământului dat la folosirea operei sale sau de a o modifica, în principiu, oricând.”
Luând în considerare prevederile exprese ale actualei reglementări în materia dreptului
de autor (într-o formă mai analitică), respectiv art. 10 din Legea nr. 8/1996, Yolanda
Eminescu formulează următoarea concluzie :
„Dreptul subiectiv al autorului presupune următoarele prerogative cu caracter personal
nepatrimonial :
a) dreptul de divulgare sau dreptul de a aduce opera la cunoştinţa publicului pentru
prima oară;
1
Vezi, Fr. Deak, St. Cărpenaru, Drept civil. Contractele speciale. Dreptul de autor. Dreptul de moştenire. Universitatea din
Bucureşti, 1983, p. 339 – 343.

b) dreptul de retractare;
c) dreptul la paternitatea operei sau dreptul la calitatea de autor;
d) dreptul la respectul integrităţii operei sau dreptul la calitatea acesteia.”1
Legea noastră nu enunţă caracterele juridice ale drepturilor morale de autor , dar
acestea pot fi desprinse din unele dispoziţii ale legii . Astfel :
- dreptul moral de autor este strâns legat de persoana autorului : autorul personal are şi
exercită dreptul de a decide dacă , în ce mod şi cum va fi adusă opera la cunoştinţă publică,
numele sub care opera va fi adusă la cunoştinţă , modalitatea în care acest lucru va fi făcut ,
precum şi retractarea operei divulgate pentru motive care sunt lăsate la aprecierea suverană a
autorului .
- dreptul moral al autorului este inalienabil şi neurmăribil ( insesizabil ) : este destinat a
asigura protecţia personalităţii autorului .
- drepturile morale ale autorilor au un caracter perpetuu şi imprescriptibil : utilizarea operei
nu poate aduce atingere memoriei autorului , iar opera nu poate fi disociată de creatorul ei ,
chiar încetat din viaţă . După moartea autorului , exerciţiul dreptului de a pretinde
recunoaşterea calităţii de autor şi a dreptului de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de
a se opune oricărei modificări şi atingeri care prejudiciază onoarea sau reputaţia autorului se
transmit prin moştenire . Imprescriptibilitatea drepturilor morale înseamnă că ele pot fi
exercitate atât timp cât opera rămâne în memoria oamenilor şi face obiectul unei exploatări .
2.1.1 Dreptul de divulgare
Noua reglementare în materia dreptului de autor prevede expres dreptul de divulgare :
„Art. 10. – Autorul unei opere are următoarele drepturi morale:
1
Vezi Yolanda Eminescu, op. cit., p. 145.

a) dreptul de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinţă publică;”
Dreptul de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinţa publicului -
dreptul de divulgare – are un rol hotărâtor asupra naşterii drepturilor patrimoniale care prin
exercitarea dreptului de divulgare devin drepturi propriu-zise.
Cu privire la dreptul absolut şi discreţionar, recunoscut de toate legislaţiile autorului
de a-şi aduce opera la cunoştinţa publicului, de a o „divulga”, H. Desbois arată că această
putere de decizie a scriitorului şi artistului „apare ca un atribut de ordin intelectual şi moral
prin excelenţă, pentru că îi permite – este aspect moral propriu-zis – să păstreze manuscrisul,
pe care nu l-a redactat decât pentru el , sau – şi este aspectul intelectual – să nu-l publice cât
timp opera nu i se va părea corespunzătoare idealului şi aşteptărilor sale”1
.
Dreptul de divulgare, ca drept personal nepatrimonial nu este transmisibil prin acte
între vii. Acest drept moral se transmite moştenitorilor sau , după caz , organismelor de
gestiune colectivă .
2.1.2 Dreptul de retractare
Dreptul de retractare este contraponderea dreptului de divulgare şi consecinţa directă a
caracterului absolut şi discreţionar al acestuia. El constituie totuşi un drept distinct a cărui
soartă nu este indisolubil legată de cea a dreptului de divulgare, lucru care apare cu evidenţă
în cazul operelor postume.
Dreptul de retractare nu a fost prevăzut în reglementarea anterioară , dar art. 10 lit. e
din Legea nr. 8/1996 prevede în mod expres acest drept :
„e) dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii drepturilor de
utilizare , prejudiciaţi prin exercitarea retractării.”
1
H. Desbois, Le droit d’auteur en France, ed. II. Paris, Dalloz, 1966, p. 421– 422.

În conformitate cu prevederile articolului 77 alin. 3 din lege , dreptul de retractare a
operei nu este recunoscut în cazul programelor de calculator .
Dreptul de a retracta opera constă în posibilitatea recunoscută autorului de a-şi retrage
opera pe care a divulgat-o anterior .
Dreptul de retractare poate fi exercitat în orice moment care survine divulgării ,
motivele care stau la baza deciziei aparţinând exclusiv autorului şi neputând fi supuse
cenzurii instanţei.
2.1.3 Dreptul la paternitatea operei respectiv a calităţii de autor
Dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei este prevăzut de art. 10
lit. b) din lege, numit în doctrină dreptul la paternitatea operei.
Dreptul la paternitatea operei sau dreptul la calitatea de autor se întemeiază pe
necesitatea de a respecta legătura firească dintre creator şi opera sa. Acest drept îmbracă un
aspect pozitiv, care constă în dreptul autorului de a revendica oricând calitatea de autor, şi un
aspect negativ – adică dreptul de a se opune la orice act de contestare a acestei calităţi din
partea unor terţi.
Aspectul pozitiv al dreptului la paternitatea operei implică şi dreptul autorului la
nume, adică dreptul de a decide dacă opera va fi adusă la cunoştinţa publicului sub numele
său, sub un pseudonim sau fără indicare de nume; poate reveni oricând asupra acestei
hotărâri şi publica opera sub numele său (art. 10 lit. c din legea 8/1996 prevede : „c) dreptul
de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoştinţă publică;”).

2.1.4 Dreptul la nume
Numele autorului, dacă acesta a decis publicarea operei sub numele său, trebuie
indicat de cesionarul dreptului de reproducere, reprezentare, executare sau difuzare în orice
alt mod al operei, pe coperta operei publicate în volum separat, la începutul sau sfârşitul
celor publicate în culegeri sau periodice, pe programe, afişe şi orice materiale publicitare. În
cazul operelor derivate este obligatorie şi indicarea numelui autorului operei originale.
Obligaţia de indicare a numelui există şi în cazurile în care, potrivit legii, opera sau
fragmente din ea pot fi folosite fără consimţământul autorului.
Voinţa autorului cu privire la modul de a scrie numele trebuie respectată întocmai (cu
prenumele întreg, cu iniţială etc.). Nerespectarea voinţei autorului în legătură cu numele va
constitui adesea, nu numai o încălcare a dreptului la nume, dar şi a dreptului la calitatea de
autor.
În cazul în care un terţ publică o operă proprie sub numele altuia (de obicei, un autor
cunoscut) nu ne vom afla în faţa unei încălcări a dreptului la calitatea de autor, ci a unei
încălcări a dreptului personal nepatrimonial la nume.
Dreptul la paternitatea operei face parte din categoria prerogativelor a căror
supravieţuire după moartea autorului este necontestată. Jurisprudenţa franceză s-a pronunţat
încă în secolul trecut în acest sens, într-un proces celebru privitor la publicarea de către un
editor, Lerouge, a unor memorii abuziv atribuite lui Fouché, duce de Ostrante, ministru al lui
Napoleon1
.
Dreptul la calitatea de autor este recunoscut numai persoanelor fizice , nu şi
persoanelor juridice .
După moartea autorului , exerciţiul acestui drept se transmite moştenitorilor sau , după
caz , organismelor de gestiune colectivă , pe durată nelimitată .
1
Vezi, Gérard Gavin, Le droit moral de l’auteur dans la jurisprudence et la législation française, Paris, Dalloz, 1960, p. 123.

2.1.5 Dreptul la integritatea operei.
Dreptul la inviolabilitatea operei este prevăzut expres în art. 10 lit. d) din legea nr.8/1996 :
„d) dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări,
precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa;”.
Dreptul la inviolabilitatea operei este denumit în doctrină şi în unele legislaţii, drept la
respectul sau integritatea operei. Prin acest drept se înţelege prerogativa autorului de a face
cunoscută opera sa în forma hotărâtă de el şi, ca urmare, inadmisibilitatea oricăror suprimări,
modificări sau completări fără acordul autorului.
Natura nepatrimonială a dreptului la inviolabilitatea operei face ca acest drept să aibă
un caracter absolut , inalienabil şi imprescriptibil . În consecinţă , el nu încetează şi nici nu
poate fi considerat diminuat în cazul cesionării pe cale convenţională sau legală a exerciţiului
drepturilor patrimoniale ale autorului asupra operei .
Majoritatea legislaţiilor naţionale europene asigură prin consacrarea acestui drept
protecţia operei împotriva oricăror modificări care ar constitui o atingere adusă onoarei,
reputaţiei sau altor interese ale autorului. Legea franceză şi belgiană garantează în această
privinţă, autorului, o protecţie absolută.
Să subliniem faptul că noua reglementare în art. 11 se pronunţă ferm şi explicit : „(1)
Drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renunţări sau înstrăinări”, iar mai departe
reglementează transmiterea exerciţiului drepturilor cu privire la calitatea de autor şi
respectarea integrităţii operei : „(2) După moartea autorului, exerciţiul drepturilor prevăzute
la art. 10 lit. a), b) şi d) se transmite prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe durată
nelimitată. Dacă nu există moştenitori, exerciţiul acestor drepturi revine organismului de
gestiune colectiva care a administrat drepturile autorului sau, dupa caz, organismului cu cel
mai mare numar de membri, din domeniul respectiv de creatie ” .

2.2 Drepturile patrimoniale de autor
În vechea legislaţie acest drept prevedea doar posibilitatea de utilizare şi exploatare a
operei. Pe baza noii reglementări, fără a analiza diferenţele de opinii cu privire la
determinarea prerogativelor patrimoniale ale dreptului de autor, vom analiza dreptul
autorului de a folosi opera şi de a dispune de ea, sau de dreptul autorului de valorificare a
operei.
În ce priveşte dreptul la reparaţie în caz de folosire fără drept a operei, îmbrăţişăm
părerea exprimată de Yolanda Eminescu şi considerăm că nu este cazul să fie transformat
într-o prerogativă în compunerea dreptului de autor, deoarece el este o regulă de răspundere
civilă care intervine în toate cazurile de încălcare a unor drepturi recunoscute de lege.
Drepturile patrimoniale de autor sunt drepturi subiective , a căror existenţă este
condiţionată de manifestarea de către autor a dreptului de a aduce opera la cunoştinţă publică
şi de a o exploata în beneficiul său şi al succesorilor săi .
Drepturile patrimoniale de autor sunt legate de persoana autorului , sunt exclusive şi
limitate în timp .
Conform art. 12. din lege : „Autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a
decide dacă, în ce mod şi când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimţi la utilizarea
operei de către alţii.”
În cazul în care autorul se decide să-şi utilizeze şi să-şi exploateze opera în mod direct
, el poate face aceasta în orice chip şi prin orice modalităţi , fără nici un fel de îngrădiri decât
acelea care decurg din obligaţia generală a oricărei persoane de a respecta legea şi bunele
moravuri . Cele mai frecvente situaţii în practică sunt acelea în care autorul îşi exercită
dreptul la utilizarea şi exploatarea operei prin intermediul altor persoane fizice sau juridice .

Din acest drept exclusiv care aparţine autorului de a-şi exploata opera iau naştere alte
drepturi distincte şi exclusive ale autorului prevăzute expres prin art. 13 din lege, după cum
urmează :
- dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza reproducerea integrală sau
parţială , directă sau indirectă , temporară sau permanentă , prin orice mijloace şi sub orice
formă a operei.
În art. 14 din lege, este prevăzut înţelesul noţiunii de reproducere în sensul că : „Prin
reproducere, în sensul prezentei legi, se înţelege realizarea uneia sau mai multor copii ale
unei opere, prin orice mijloc şi sub orice formă , inclusiv realizarea oricarei inregistrari
sonore sau audiovizuale a unei opere.” În literatura noastră de specialitate s-a arătat că prin
reproducere se înţelege fixarea materială şi durabilă a operei pe un lucru , prin orice procedee
, în scopul de a fi comunicată publicului indirect , prin intermediul acelui lucru .
- dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza distribuirea operei .
Art. 14 indice 1 din lege, prevede şi înţelesul noţiunii de distribuire a operei , astfel : „
Prin distribuire , în sensul prezentei legi, se intelege vânzarea sau orice alt mod de
transmitere, cu titlu oneros ori gratuit, a originalului sau a copiilor unei opere, precum şi
oferirea publică a acestora”.
- dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza importul în vederea
comercializării pe teritoriul României a copiilor de pe operă, realizate cu consimţământul
autorului.
Prin import, se intelege introducerea pe piaţa internă, cu scopul comercializării, a
originalului sau a copiilor legal realizate ale unei opere fixate pe orice fel de suport.
- dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza închirierea operei .
Acest drept de a autoriza închirierea operei poate fi acordat pe o perioadă de timp
limitată, dar în schimbul unui avantaj economic sau comercial direct sau indirect. De

remarcat că acest drept este o noutate în reglementarea actuală el nefiind prevăzut în decretul
nr. 321/1956.
- dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza împrumutul operei .
Potrivit art. 14 indice 4 , prin împrumut se înţelege punerea la dispoziţie spre utilizare,
pentru un timp limitat şi fără un avantaj economic sau comercial direct ori indirect, a unei
opere prin intermediul unei instituţii care permite accesul publicului în acest scop.
Împrumutul efectuat prin biblioteci nu necesită autorizarea autorului şi dă dreptul acestuia la
o remuneraţie echitabilă. Acest drept nu poate face obiectul unei renunţări.
Legiuitorul a prevăzut în art. 14 indice 5 că nu pot face obiectul închirierii sau
împrumutului:
a) proiectele de structuri arhitecturale;
b) originalele sau copiile operelor de design ori de artă aplicată produselor destinate unei
utilizări practice;
c) originalele sau copiile operelor, în scopul comunicării publice ori pentru a căror
utilizare există un contract;
d) lucrările de referinţă pentru consultare imediată sau pentru împrumut între instituţii;
e) operele create de autor în cadrul contractului individual de muncă, dacă acestea sunt
utilizate de către cel care a angajat autorul, în cadrul activităţii obişnuite.
- dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza comunicarea publică, direct
sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziţia
publicului, astfel încât să poata fi accesată în orice loc şi în orice moment ales, în mod
individual, de către public;
- dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza radiodifuzarea operei.

Prin radiodifuzare se poate înţelege fie emiterea unei opere de către un organism de
radiodifuziune sau de televiziune, prin orice mijloc ce serveşte la propagarea fără fir a
semnelor, sunetelor sau imaginilor, ori a reprezentării digitale a acestora, inclusiv prin satelit,
în scopul recepţionării de către public , sau fie transmiterea unei opere sau a reprezentării
digitale a acesteia, prin fir, prin cablu, prin fibră optică sau prin orice alt procedeu similar, în
scopul recepţionării de către public.
- dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza retransmiterea prin cablu a
operei .
- dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza realizarea pe baza operei sale a
unor opere derivate (traducere, publicarea în culegeri, adaptarea, precum şi orice altă
transformare a unei opere preexistente, dacă aceasta constituie creaţie intelectuală.
- dreptul de suită ( denumire preluată din limba franceză ) reprezintă dreptul autorului,
care şi-a transmis cu titlu oneros originalul operei, sub forma unui drept de creanţă, de a
încasa o cotă din preţul de vânzare obţinut la orice revânzare a operei, ulterioară primei
înstrăinări de către autor . Acest drept este recunoscut în mod expres de lege autorului operei
de artă plastică , artă grafică sau al unei opere fotografice pentru orice revânzare care
implică, în calitate de vânzători, cumpărători sau intermediari, saloane, galerii de artă,
precum şi orice comerciant de opere de artă.
Suma care îi va reveni autorului la fiecare revânzare a operei se calculează conform
următoarelor cote, fără a putea depăşi 12.500 euro:
a) de la 300 la 3.000 euro - 5%;
b) de la 3.000,01 la 50.000 euro - 4%;
c) de la 50.000,01 la 200.000 euro - 3%;
d) de la 200.000,01 la 350.000 euro - 1%;

e) de la 350.000,01 la 500.000 euro - 0,5%;
f) peste 500.000 euro - 0,25%.
Acestor autori li se recunoaşte şi o altă serie de drepturi care rezultă din dreptul de
suită : dreptul de a fi informat despre locul şi data vânzării, despre preţul de vânzare şi despre
locul unde se află opera sa. Toate aceste informaţii cât şi obligaţia de a reţine şi a plăti cota
rezultată din preţ trebuie să fie date autorului într-un termen limită de 2 luni de la vânzarea
operei.
Dreptul de suită nu poate face obiectul vreunei renunţări sau înstrăinări. Autorul unei
opere chiar dacă şi-a înstrăinat-o poate pretinde proprietarului sau posesorului operei să-i
permită accesul la acea operă dacă acest fapt este necesar pentru exercitarea dreptului său. I
se impune totuşi autorului o condiţie şi anume aceea de a nu aduce atingere unui interes
legitim al proprietarului sau posesorului.
- dreptul de recuperare pe care-l are autorul asupra unei opere care ar urma să fie
distrusă aflată în proprietatea altei persoane.
Conform art. 23 alin. 1 : „Proprietarul originalului unei opere nu are dreptul să o
distrugă înainte de a o oferi autorului la preţul de cost al materialului.”
- dreptul autorului de a-şi transmite drepturile patrimoniale prin moştenire potrivit
legislaţiei civile.
- dreptul autorului sau al titularului dreptului de autor de a ceda drepturile sale
patrimoniale prin contract . Cesiunea drepturilor patrimoniale ale autorului poate fi limitată
la anumite drepturi , la un anumit teritoriu şi respectiv la o anumită perioadă de timp .
Principalele contracte prin care autorul poate transmite ( cesiona ) altora drepturile sale sunt :
contractul de comandă a unei opere viitoare , contractul de editare , contractul de
reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală , contractul de închiriere a unei opere ,
contractele ce pot fi încheiate în domeniile speciale reglementate în partea a doua a legii : în

domeniul operelor cinematografice sau domeniul utilizării programelor pentru calculator ,
etc.
3. Dreptul de autor şi regimul matrimonial
Legea nr. 8/1996 nu cuprinde dispoziţii relative la dreptul de autor şi regimul matrimonial .
Potrivit art. 30 alin. 1 din Codul familiei bunurile dobândite în timpul căsătoriei , de
oricare dintre soţi , sunt de la data dobândirii , bunuri comune .
Calitatea de bun comun nu trebuie dovedită . Pe de altă parte , art. 31 din C.fam.
enumeră limitativ , categoriile de bunuri care sunt proprii : lit. d – manuscrisele ştiinţifice
sau literare , schiţele şi proiectele artistice , proiectele de invenţii , precum şi alte asemenea
bunuri .
Textul indicat mai sus nu se referă la drepturile morale sau la drepturile patrimoniale
de autor , ci la obiectele materiale prin care se exteriorizează opera de creaţie intelectuală a
autorului , obiect care este distinct de operă . Autorul are un drept de proprietate asupra
obiectului material , acesta fiind dreptul la care se referă art. 31 lit. d din C.fam. . Foloasele
patrimoniale obţinute de autor rezultate din exploatarea operei realizate în timpul căsătoriei ,
dacă opera a fost realizată şi exploatată în timpul căsătoriei , constituie bun comun, având
acelaşi regim ca şi retribuţia .
Drepturile morale nu pot aparţine decât soţului autor .
4. Limitele exercitării dreptului de autor
Comparând dreptul de proprietate cu dreptul proprietăţii intelectuale în privinţa existenţei în
timp, vom constata că dreptul de proprietate este perpetuu pe când dreptul de proprietate
intelectuală este limitat în timp.
Napoleon considera la timpul său că : „proprietatea autorilor n-ar trebui să dureze
decât în timpul vieţii lor”.

Ideea limitării duratei dreptului de autor datează încă din secolul al XVIII–lea şi se
bazează atât pe natura specifică a acestui drept cât şi pe raţiuni de interes social. Legiuitorul
a acordat un tratament diferenţiat proprietăţii asupra bunurilor corporale faţă de proprietatea
asupra bunurilor incorporale (creaţiile intelectuale) datorită faptului că bunurile corporale în
general sunt utilizate de un proprietar sau mai mulţi coproprietari, pe când operele
intelectuale au tendinţa de a cădea în domeniul public, de multe ori necunoscându-se autorul
unei opere după trecerea unei perioade mai îndelungate de timp.
Discutând limitele dreptului de autor ne vom referi atât la durata protecţiei dreptului
de autor, cât şi la limitele exercitării dreptului de autor.
Majoritatea legislaţiilor prevăd excepţii de la dreptul exclusiv al autorului de a utiliza
opera sa datorită unor considerente de interes general cât şi datorită factorului social
îndeplinit de dreptul de autor. În Capitolul VI al Legii nr. 8/1996 şi legislaţia română a
prevăzut limitele exercitării dreptului de autor, limitări care corespund cu prevederile
comunitare în materie respectiv Directivele Comisiei Comunităţii Europene”. Astfel
conform reglementării române, sunt permise utilizări ale operelor fără consimţământul
autorului şi fără ca acesta să fie remunerat, dacă sunt respectate următoarele 3 condiţii :
1 – utilizarea să fie conformă bunelor uzanţe;
2 – să nu contravină exploatării normale a operei;
3 – să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare .
Aceste utilizări, aşa cum sunt prevăzute în art. 33 din lege sunt :
a) reproducerea unei opere în cadrul procedurilor judiciare, parlamentare sau
administrative ori pentru scopuri de siguranţă publică;
b) utilizarea de scurte citate dintr-o opera, în scop de analiză, comentariu sau critică
ori cu titlu de exemplificare, în măsura în care folosirea lor justifică întinderea citatului.

În privinţa dreptului de citare se fac următoarele precizări :
- citarea nu trebuie să fie un scop în sine ci ea trebuie să fie justificată de natura sau
scopul operei în care reproducerea dintr-un alt autor este folositoare;
- cât priveşte întinderea citatului, el trebuie să reprezinte în ansamblu textul în care
este încorporat, un accesoriu şi nu raţiunea de „a fi” a textului;
- de asemenea trebuie reprodus întreg citatul în sensul că citatul trebuie reprodus
fidel în formă exactă aşa cum a fost cuprins în textul publicat de autor;
- desprinderea citatului din contextul operei trebuie să se facă în aşa fel încât să nu
dea naştere la nici o alterare a înţelesului pasajului citat, a ideii pe care autorul citat
a exprimat-o aşa cum reiese ea din citarea pasajului în întreg contextul din care a
fost desprins.
c) utilizarea de articole izolate sau de scurte extrase din opere în publicaţii, în emisiuni
de radio sau de televiziune ori în înregistrări sonore sau audiovizuale, destinate exclusiv
învăţământului, precum şi reproducerea pentru învăţământ, în cadrul instituţiilor de
învăţământ sau de ocrotire socială, de articole izolate sau de scurte extrase din opere, în
măsura justificată de scopul urmărit;
d) reproducerea pentru informare şi cercetare de scurte extrase din opere, în cadrul
bibliotecilor, muzeelor, filmotecilor, fonotecilor, arhivelor instituţiilor publice culturale sau
ştiinţifice, care funcţionează fără scop lucrativ; reproducerea integrală a exemplarului unei
opere este permisă, pentru înlocuirea acestuia, în cazul distrugerii, al deteriorării grave sau al
pierderii exemplarului unic din colecţia permanentă a bibliotecii sau a arhivei respective;
e) reproducerile specifice realizate de către biblioteci accesibile publicului, de către
instituţii de învăţământ sau muzee ori de către arhive, care nu sunt realizate în scopul
obţinerii unui avantaj comercial sau economic direct ori indirect;
f) reproducerea, cu excluderea oricăror mijloace care vin în contact direct cu opera,
distribuirea sau comunicarea către public a imaginii unei opere de arhitectură, artă plastică,

fotografică sau artă aplicată, amplasată permanent în locuri publice, în afara cazurilor în care
imaginea operei este subiectul principal al unei astfel de reproduceri, distribuiri sau
comunicări şi dacă este utilizată în scopuri comerciale;
g) reprezentarea şi executarea unei opere în cadrul activităţilor instituţiilor de
învăţământ, exclusiv în scopuri specifice şi cu condiţia ca atât reprezentarea sau executarea,
cât şi accesul publicului să fie fără plată;
h) utilizarea operelor în timpul celebrărilor religioase sau al ceremoniilor oficiale
organizate de o autoritate publică;
i) utilizarea, în scopuri publicitare, a imaginilor operelor prezentate în cadrul
expoziţiilor cu acces public sau cu vânzare, al târgurilor, licitaţiilor publice de opere de artă,
ca mijloc de promovare a evenimentului, excluzând orice utilizare comercială.
De menţionat faptul că pentru cazurile prevăzute la alin.1 literele b), c), e), f) şi i) este
impusă menţionarea sursei şi numelui autorului dacă acesta apare pe lucrarea utilizată, iar în
cazul operelor de artă plastică sau de arhitectură, şi locul unde se găseşte originalul.
Reproducerile unei opere permise de art. 33 fără consimţământul autorului au , în principiu ,
numai scop de informare pentru învăţământ , cercetare , actualitate sau în beneficiul
persoanelor cu handicap.
De asemenea legea prevede că nu constituie o încălcare a dreptului de autor
reproducerea unei opere fără consimţământul autorului pentru uz personal sau pentru cercul
normal al unei familii dar trebuie respectate următoarele condiţii :
1 – opera să fi fost adusă anterior la cunoştinţă publică,
2 – reproducerea să nu contravină utilizării normale a operei,
3 – să nu aducă un prejudiciu autorului sau titularului dreptului de utilizare .

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 35 din lege , sunt permise şi
următoarele transformări ale operei :
a – transformarea privată, care nu este destinată şi nu este pusă la dispoziţia
publicului,
b – dacă rezultatul transformării este o parodie sau o caricatură, cu condiţia ca
rezultatul să nu creeze confuzie în ce priveşte opera originală şi autorul acesteia din urmă,
c – dacă transformarea este impusă de scopul utilizării permise de autor.
Deşi art. 35 nu prevede expres , pentru ca aceste transformări să fie permise este
necesar ca , în prealabil , opera să fi fost adusă la cunoştinţă publică .
5.Durata protecţiei dreptului de autor
Drepturile de autor se divid în drepturi nepatrimoniale ( denumite de actuala lege
drepturi morale ) şi în drepturi patrimoniale .
Autorului unei opere literare, artistice, ştiinţifice i se recunoaşte un drept asupra operei
pe tot parcursul vieţii sale – art. 24 alin. 1 . Acest drept ia naştere din momentul creaţiei
operei indiferent de modul sau forma concretă de exprimare a acelei creaţii.
Drepturile morale sunt inalienabile şi imprescriptibile , adică nu pot face obiectul
vreunei renunţări sau înstrăinări din partea autorului sau al unei dobândiri , pe orice cale , din
partea vreunei alte persoane . Drepturile morale sunt ocrotite din momentul creării operei şi
până la decesul autorului . Drepturile morale sunt cele enumerate de art. 10 din lege .
Articolul 11 alin. 2 din lege prevede trei excepţii , când exerciţiul unor drepturi
morale se transmite prin moştenire :

- exerciţiul dreptului de a decide dacă,în ce mod şi când va fi adusă opera la
cunoştinţă publică ,
- exerciţiul dreptului de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor ,
- exerciţiul dreptului de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune
oricărei modificări şi oricărei atingeri aduse operei , dacă prejudiciază onoarea sau
reputaţia autorului .
Transmiterea acestor drepturi morale are loc pe durată nelimitată .
Drepturile patrimoniale cuprinse în conţinutul dreptului de autor, se nasc chiar din
momentul creării operei şi durează pe tot timpul vieţii autorului, iar după moartea acestuia
ele se transmit prin moştenire potrivit legislaţiei civile pe o perioadă de 70 de ani .
Articolul 149 alin. 3 din lege prevede că , în ceea ce priveşte durata drepturilor de
exploatare , în cazul operelor a căror autori au decedat înainte de intrarea în vigoare a legii
nr. 8/1996 , şi pentru care au expirat termenele de protecţie , se prelungeşte până la termenul
prevăzut de această lege .
După împlinirea termenului de protecţie opera cade în domeniul public adică
monopolul exploatării operei , recunoscut titularilor drepturilor patrimoniale încetează şi din
acel moment opera intră în patrimoniul comun al umanităţii şi poate fi folosită liber .
Drepturile de autor se divid în drepturi nepatrimoniale ( denumite de actuala lege
drepturi morale ) şi în drepturi patrimoniale .
Autorului unei opere literare, artistice, ştiinţifice i se recunoaşte un drept asupra operei
pe tot parcursul vieţii sale – art. 24 alin. 1 . Acest drept ia naştere din momentul creaţiei
operei indiferent de modul sau forma concretă de exprimare a acelei creaţii.

Drepturile morale sunt inalienabile şi imprescriptibile , adică nu pot face obiectul
vreunei renunţări sau înstrăinări din partea autorului sau al unei dobândiri , pe orice cale , din
partea vreunei alte persoane . Drepturile morale sunt ocrotite din momentul creării operei şi
până la decesul autorului . Drepturile morale sunt cele enumerate de art. 10 din lege .
INTREBĂRI DE CONTROL
1. Care sunt drepturile morale de autor si modalitatea de transmitere a acestora?
2. Care sunt atributele dreptului patrimonial de autor?
3. Care sunt caracteristicile dreptului patrimonial de autor din perspectiva pluralitatii
de autori a operei de creatie intelectuala?
PROPUNERI DE REFERATE
Avantajele protectiei extinse a drepturilor patrimoniale de autor
Limitele exercitarii drepturilor patrimoniale de autor
Trasaturile esentiale ale drepturilor nepatrimoniale de autor in raport de actul de
creatie

BIBLIOGRAFIE SPECIFICĂ UNITĂȚII DE ÎNVĂȚARE 2
1. Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, ,,Monitorul Oficial al
României", Partea I, nr.60 din 26 martie 1996.
2. Legea nr. 285/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr.8/1996, ,,Monitorul
Oficial al României", Partea 1. nr. 587 din 30 iunie 2004.
3. OUG nr.123/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr.8/1996, ,,Monitorul
Oficial al României „ Partea I.nr.843 din 19 septembrie 2005
4. Legea nr.329/2006 de aprobare a OUG nr.123/2005 pentru modificarea şi completarea
Legii nr.8/1996, ,,Monitorul Oficial al României” Partea I. nr.657 din 31 iulie 2006;
5. Ioan Macovei, Dreptul Proprietăţii Intelectuale, Ed Al Bucureşti 2005
6. Yolanda Eminescu, Regimul juridic al creaţiei intelectuale, Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 1997.

- Va fi familiarizat modalitatea de elaborare a cesiunilor specifice dreptului de
proprietate intelectuala
- Va ști să identifice componentele esentiale ale contractelor pe domeniul drepturilor de
autor
- Va cunoaște diferentele de continut dintre licentierea drepturilor de autor si a celor
conexe
- Va deține elementele necesare diferentierii caracterului exclusiv sau neexclusiv al
licentierii drepturilor patrimoniale de autor.
1. Transmiterea succesorală a dreptului de autor................................................
2. Cesiunea drepturilor de autor...........................................................................
2.1 Cesiunea exclusivă...................................................................................
2.2 Cesiunea neexclusivă................................................................................
2.3 Clauze obligatorii în contractele de cesiune a drepturilor de autor.........
3. Contracte specifice drepturilor de autor..........................................................
48
50
52
52
52
54

3.1 Contractul de comandă.............................................................................
3.2 Contractul de editare.................................................................................
3.3 Contractul de reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală..................
3.4 Contractul de închiriere.............................................................................
De retinut!.......................................................................................................
54
55
57
58
59
60
60
61

1. Transmiterea succesorala
Drepturile personal nepatrimoniale din conţinutul dreptului de autor deşi în principiu
sunt ne transmisibile, datorită faptului că iau naştere din creaţia intelectuală sunt exceptate
de la dreptul comun în sensul că trei dintre cele patru drepturi şi anume dreptul de divulgare,
dreptul la paternitatea operei şi cel la inviolabilitatea operei se transmit prin moştenire
potrivit dreptului comun pe durată nelimitată.
În caz de moştenire vacantă exercitarea acestor drepturi este preluată de oganismul de
gestiune colectivă mandatat în timpul vieţii de către autor sau, în lipsa unui mandat, de
organismul de gestiune colectivă cu cel mai mare numar de membri, din domeniul respectiv
de creaţie.
Soluţia propusă de legea actuală ni se pare justă deoarece aceste trei drepturi sunt
intrinsec legate de un anumit autor.
Moştenitorii acestor drepturi morale au obligaţia de a le exercita în aşa fel încât să nu
prejudicieze moral memoria celui dispărut şi pentru a respecta în totalitate adevărul istoric.
Este firesc ca cel care moşteneşte dreptul de a exploata opera după moartea autorului să
vegheze ca acea operă să apară sub numele celui care a creat-o şi întocmai cum ea a fost
creată.
O problemă care s-a pus în literatura juridică este aceea a operelor postume(
divulgarea tardivă ) . Cel care publică o astfel de operă va beneficia de toate drepturile
patrimoniale care ar fi aparţinut autorului dar numai pentru o perioadă de 25 de ani, perioadă
care începe să curgă din momentul în care opera a fost adusă la cunoştinţa publicului pentru
prima data.
În privinţa drepturilor patrimoniale, acestea se transmit potrivit Codului civil, numai
că durata transmiterii este limitată în timp. În vechea reglementare perioada maximă de timp

, pentru care se transmiteau aceste drepturi , era de 50 de ani. Deoarece în legislaţia ţărilor
membre a U.E. această perioadă este de 70 de ani legiuitorul român a armonizat şi în această
privinţă legislaţia internă cu cea europeană astfel că drepturile patrimoniale se transmit
potrivit legislaţiei civile pe o perioadă de 70 de ani. Această perioadă nu este influenţată de
faptul că opera a fost adusă la cunoştinţă publică sau nu.
În situaţia moştenirilor vacante avem de asemenea o derogare de la dreptul comun în
sensul că nu revin statului, ci drepturile lui de cuius sunt preluate de organisme de gestiune
colectivă care au ca membrii un număr mai mare de membrii din domeniul în care a creat
autorul.
De aceeaşi durata de 70 de ani se bucură şi moştenitorii operei aduse la cunoştinţa
publicului, sub pseudonim, sau fără indicare de nume cât şi cei ai autorului operei realizate
în colaborare, numai că în acest caz termenul de 70 de ani va începe să curgă din momentul
morţii ultimului coautor.
Dacă contribuţia fiecărui coautor este distinctă, durata dreptului patrimonial, pentru
fiecare dintre moştenitorii coautorilor este de 70 de ani de la moartea fiecărui coautor pe care
îl moştenesc.
În cazul operelor colective durata drepturilor patrimoniale asupra acestor opere este de
70 de ani şi începe să curgă de la data aducerii operei la cunoştinţa publicului. În situaţia în
care înăuntrul acestui termen, opera nu a fost adusă la cunoştinţă publicului durata
drepturilor patrimoniale expiră la trecerea unei perioade de 70 de ani de la crearea operei.
În cazul programelor pentru calculator ; drepturile patrimoniale ale autorului
programelor de calculator se transmit pe cale succesorală tot pentru o perioadă de 70 de ani.
O excepţie de la dreptul comun este aceea că deşi data deschiderii moştenirii coincide
cu data morţii celui ce lasă moştenirea, durata termenelor de protecţie se calculează începând
cu data de 01 ianuarie a anului următor morţii autorului sau aducerii operei la cunoştinţă
publică – art. 32 din lege .

2. Cesiunea drepturilor de autor
Prima reglementare privind transmiterea contractuală a dreptului de autor a fost Legea
nr. 956 din 24 iulie 1946. Anterior acestei legi contractul de valorificare a dreptului de autor
era supus reglementărilor dreptului comun. Legea amintită nu s-a ocupat decât de operele
literare şi de contractul de editare ; dispoziţiile ei erau aplicate prin extindere şi contractului
de reprezentare.
O nouă reglementare a contractului a intervenit în anul 1949 prin Decretul nr. 17 din
14 ianuarie (completat ulterior prin Decretul nr. 19 din 16 februarie 1051) conform căruia :
„dreptul de autor putea fi valorificat direct sau prin contractul de editare, de reprezentare
publică, prin contractul de folosinţă a unei într-un film şi prin contractul de difuzare a unei
opere prin radio şi televiziune”,
În noua reglementare legiuitorul a analizat amplu şi distinct contractul de cesiune a
dreptului de autor, contract pe care îl vom întâlni doar în cadrul proprietăţii industriale.
De asemenea sunt reglementate contractul de editare, de reprezentare în public a unei
opere (formele prin care se poate realiza această comunicare sunt variate : de la recitarea
publică, execuţie lirică, reprezentare dramatică până la difuzarea prin orice procedee a
cuvintelor sunetelor şi imaginilor.), contractul de difuzare a unei opere prin radio sau
televiziune, contractul de comandă cât şi contractul de închiriere a unei opere.
Privitor la contractul de cesiune, acesta este definit astfel : „convenţia prin care o
parte, numită cedent (autorul operei), transmite cu titlu oneros sau gratuit, în tot sau în parte
unei alte persoane numită cesionar (persoană fizică sau juridică) drepturile patrimoniale
născute din crearea unei opere literare, artistice sau tehnice”. Titularul dreptului de autor
poate ceda prin contract numai drepturile sale patrimoniale .

În general contractele de valorificare a drepturilor de autor au ca obiect o operă
terminată în momentul încheierii contractului, dar, în cazul unui autor cunoscut şi recunoscut
ca valoros într-un anumit domeniu, se poate ivi dorinţa de a se solicita acelui autor crearea în
beneficiul unei persoane a unei anumite opere. Această cerere se poate materializa printr-un
contract de comandă.
Caracterele juridice ale contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor
sunt:
- are ca obiect transmiterea drepturilor patrimoniale de autor ;
- este un contract consensual ;
- este un contract cu titlul oneros ;
- este un contract , în principiu , intuitu personae ;
- este un contract sinalagmatic .
Legea nr. 8/1996 reglementează cesiunea drepturilor patrimoniale de autor în
capitolul VII , care conţine regulile comune pentru contractele de valorificare a drepturilor
patrimoniale , şi regulile speciale pentru contractul de editare , contractul de reprezentare
teatrală sau de execuţie muzicală , contractul de închiriere şi contractul de comandă .
Regulile comune ale cesiunii se aplică , în mod corespunzător , în completarea regulilor
speciale , pentru celelalte tipuri de contracte reglementate de lege , precum şi în cazul
încheierii unor contracte nenumite prin care se valorifică drepturi patrimoniale de autor .
Cesiunea poate fi limitată în timp, în spaţiu sau la un anumit drept, putând fi exclusivă
sau ne exclusivă.
2.1 Cesiunea exclusivă
Cesiunea este exclusivă în situaţia în care titularul dreptului de autor, nu mai poate
utiliza opera în modalitatea sau pe teritoriul convenit cu cesionarul. De asemenea, el nu mai
poate transmite drepturile respective şi unei alte persoane.

2.2 Cesiunea neexclusivă.
Cesiunea este neexclusivă în situaţia în care titularul dreptului de autor îşi poate păstra
el însuşi opera şi poate transmite dreptul său neexclusiv şi altor persoane.
2.3 Clauzele obligatorii în contractele de cesiune a drepturilor de autor
1 – părţile contractante cu indicarea exactă a elementelor de identificare ale acestora,
2 – precizarea expresă a dreptului patrimonial care se transmite prin contractul în
cauză,
3 – modalitatea de utilizare a operei,
4 – durata în timp a cesiunii,
5 – felul cesiunii (exclusivă sau ne exclusivă),
6 – remuneraţia titularului dreptului de autor.
Lipsa oricăreia dintre aceste clauze poate duce la anularea contractului, anulare care
poate fi cerută de partea interesată. Este lovit de nulitate absolută contractul de cesiune care
are drept obiect cedarea dreptului patrimonial privitor la totalitatea operelor viitoare ale
autorului, nominalizate sa ne nominalizate.
Contractul trebuie să îmbrace forma scrisă cerută însă numai ad probationem şi nu ad
validitatem. De la această regulă există o excepţie : contractul care are ca obiect folosirea
operei în presă.
În privinţa remuneraţiei care i se cuvine autorului, aceasta se va stabili prin acordul
părţilor şi va putea fi proporţională cu încasările provenind din utilizarea operei sau se poate
stabili o sumă fixă.

Dreptul de proprietate intelectuala an 3, sem 1

Dreptul de proprietate intelectuala an 3, sem 1

Recommended

Recommended

More Related Content

What's hot

What's hot (20)

Viewers also liked

Viewers also liked (20)

More from exodumuser

More from exodumuser (20)

Dreptul de proprietate intelectuala an 3, sem 1