Successfully reported this slideshow.
We use your LinkedIn profile and activity data to personalize ads and to show you more relevant ads. You can change your ad preferences anytime.
CAPITOLUL I
INTRODUCERE
Tema pe care m-am hotarat sa o abordez in cadrul disciplinei “Proiecte SPSS” se
numeste: “Abuzul s...
Copilul reprezintă una dintre categoriile de populaţie puternic dezavantajate din
societatea românească actuală, care a cu...
semnatară a Convenţiei ONU cu privire la Drepturile Copiilor din 1990, problematica
abuzului şi a neglijării copilului est...
deprinderi sociale pentru a face faţă eventualelor situaţii de risc, iar în cazul în care deja
există astfel de situaţii, ...
asemenea, pot pune în evidenţă cele mai promiţătoare caracteristici oferite de astfel de
servicii.
Întrebări care rezultă ...
- subliniază repetat necesitatea ca potenţialele victime să spună ori de câte ori
cineva continuă să îi atingă, într-un mo...
• Din punct de vedere juridic, abuzul este încălcarea normelor legale care
apără relaţiile sociale ce asigură o bună şi no...
Este vorba de acte care îl pun în situaţia de a se dezbrăca, de a fi atins cu conotaţie
sexuală, penetrare vaginală, anală...
timp este cel al îmbătranirii (ageism), văzut ca un efect de mariginalizare, neglijare şi
abuz al vârstnicilor, care afect...
În Rusia si Ucraina datele provenite de la 375 de elevi adolescenţi dintr-un oraş
siberian au aratat că 29% dintre aceştia...
legate de incidenţa si problematică copilului abuzat/neglijat în România. Studiul a
constat în realizarea unor sondaje de ...
abuzul copilului şi recomandă o abordare largă pentru identificarea, raportarea,
investigarea, tratamentul şi prevenirea a...
încredere sau putere. Aceste forme de abuz sexual includ :
- îndemnarea sau obligarea copilului de a se angaja în orice ac...
neglijare sunt practic ,,anticamera ‘’ abuzului : de la neglijarea fizică şi psihologică nu
mai este decât un pas până la ...
daca serviciile medicale pentru copii sunt gratuite. Mai mult, circa 1% din gospodariile
populatiei apeleaza la tratamente...
copii sunt retinuti pentru a avea grija de fratii mai mici.
Desi procentul de gospodarii in care parintii au declarat ca i...
se combina, in forme si cu ponderi diferite, factori demografici, socio-economici si
psihosociali, factori de natura obiec...
degraba in stransa legatura cu relatia ce exista intre ocupatie si veniturile familiei si mai
putin in legatura cu durata ...
Aproape 30% dintre parinti considera ca atunci cand greseste, copilul trebuie batut sau
pedepsit aspru pentru a nu mai rep...
• Familii in care au ambii parinti sau unul dintre ei au avut/au un comportament
deviant (au facut inchisoare, sunt bautor...
Upcoming SlideShare
Loading in …5
×

Abuzul si neglijarea copilului in familie

Abuzul si neglijarea copilului in familie

  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

Abuzul si neglijarea copilului in familie

  1. 1. CAPITOLUL I INTRODUCERE Tema pe care m-am hotarat sa o abordez in cadrul disciplinei “Proiecte SPSS” se numeste: “Abuzul si neglijarea copilului in familie”. Prin aceasta tema doresc sa cercetez, mai exact, “Constientizarea drepturilor copiilor ca metoda de prevenire a abuzului”. Fenomenul abuzului are încă o slabă recunoaştere şi conştientizare la nivelul societătii. Paternul cultural specific conferă familiei un statut închis, procesul de conştientizare colectivă a situaţiilor de abuz fiind abia la început. Familiile în care părinţii sunt alcoolici şi/sau consumatori de droguri, familiile sărace, cu stare socio-economică precară, familiile cu părinţi având nivel scăzut de educaţie şi cultură oferă medii favorizante pentru producerea abuzurilor. Familiile dezorganizate, cu copii din diverse căsătorii, cu condiţii proaste de locuit sau în care există un climat tensionat, dominat de stări conflictuale şi lipsă de comunicare, reprezintă un mediu în care incidenţa abuzurilor este mai crescută şi un mediu favorizant pentru împingerea copilului în afara familiei. Problema abuzului copilului este a societăţii româneşti în ansamblu pentru că aceasta suportă consecinţele incapacităţii de adaptare şi integrare a victimelor prin comportamentele antisociale dezvoltate, lipsa unei profesii, a unui loc de muncă, prin perpetuarea unui comportament abuziv. Efectele fenomenului au un impact social de lungă durată, presupunând eforturi la nivel organizatoric, administrativ şi economic. Îngrijirea, recuperarea şi reabilitarea copilului care a fost supus abuzului sau exploatării de orice fel implică eforturi complexe pe termen lung. Familia victimelor nu are adesea resursele necesare (materiale şi psiho- emoţionale) de a face faţă situaţiei. Contextul socio-economic actual dar şi lipsa unor servicii specializate de identificare, investigare şi rezolvare a acestui tip de probleme determină creşterea şi perpetuarea anumitor tipuri de comportament abuziv. Doar în ultimii ani, problema abuzului şi violenţei domestice a fost pusă în dezbatere publică şi figurează printre priorităţile de acţiune. Apariţia legii privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie marchează un moment important. Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei are printre atribuţiile sale principale şi pe aceea de coordonare a acţiunilor de combatere a violenţei domestice desfăşurate la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti prin compartimente cu atribuţii speciale din cadrul DDFSS. Se constată însă ca la nivel local există o lipsa acută de servicii de asistenţă socială pentru aceste tipuri de probleme. Nu există servicii de prevenire şi monitorizare a situaţiilor de risc, forme de intervenţie socială, servicii de asistare şi recuperare a victimelor, servicii comunitare de supraveghere şi reintegrare socială. Autorităţile locale sunt concentrate în acest caz mai mult pe administrarea problemei şi mai puţin pe soluţionarea sa. Intervenţia juridică greoaie şi birocratică, fără a promova protecţia şi recuperarea pe termen lung a victimei. Intervenţia poliţiei, limitată legislativ şi instituţional, reprezintă deocamdată singurul răspuns al autorităţilor publice. 1
  2. 2. Copilul reprezintă una dintre categoriile de populaţie puternic dezavantajate din societatea românească actuală, care a cumulat multe probleme şi riscuri grave pe termen mediu şi lung. Comparativ cu generaţia adultă, mai mulţi copii trăiesc în condiţii precare material şi social. Pe fondul unor erori ale politicilor din perioada socialistă, insuficienţa sistemului de protecţie din prima perioadă a tranziţiei a agravat situaţia. Copiii reprezintă viitorul unei naţiuni, dezvoltarea unei ţări depinzând de grija şi educaţia pe care aceştia o primesc. De-a lungul istoriei, copilul a fost privit ca fiind proprietatea părinţilor şi a tutorilor, aceştia putând să-l trateze după bunul lor plac, fără a putea fi traşi la răspundere. În ultimele decenii, s-a produs în mod evident o evoluţie a valorilor,normelor şi standardelor juridice care reglementează situaţia copilului. În momentul actual, toate societăţile civilizate acceptă ideea conform căreia copilul nu aparţine nici familiei nici statului, ci îşi aparţine sieşi, sub protecţia părinţilor săi. Odată cu recunoaşterea dreptului suprem al copilului ca persoană umană independentă, nevoile copilului au început să fie tratate ca drepturi a căror satisfacere nu mai este facultativă (societatea poate decide să le satisfacă sau nu), ci obligatorie. La nivel global, în ceea ce priveşte copilul şi drepturile acestuia, acest lucru apare mai pregnant o dată cu adoptarea Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului (20 noiembrie 1989). În ultimele decenii, în ţările occidentale s-a făcut un pas înainte în recunoaşterea riscurilor şi abuzurilor la care sunt expuşi copiii (Rotariu, 1996). Au fost înregistrate creşteri masive ale cazurilor de abuz şi neglijare, astfel a crescut interesul pentru identificarea şi combaterea acestora, au apărut tot mai multe servicii specializate în depistarea, tratarea şi prevenirea cazurilor de neglijenţă. În România, copilul a fost considerat întotdeauna o valoare centrală a familiei. În ciuda opţiunii politice a regimului comunist de a pune copilul în centrul preocupărilor societăţii şi a unor măsuri politice consecvente acestui principiu generos, unele dintre aceste măsuri, cum ar fi cele pronataliste, au fost contradictorii, confuze. După 1989, societatea românească, ajutată de organisme internaţionale, a iniţiat o serie de acţiuni în favoarea copilului. De semenea, guvernul şi parlamentul au adoptat o serie de acte normative având drept obiectiv protecţia copilului. Cu toate acestea, se poate spune despre copil că este una dintre categoriile sociale care încă se confruntă cu multe probleme rămase nerezolvate din cauza perioadei de tranziţie prin care trece ţara noastră. La 20 septembrie 1990, România a ratificat Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului. În articolul 19 se prevede obligaţia statului de a proteja copiii de toate formele de abuz şi neglijare. Cu toate acestea, problematica abuzului este aproape necunoscută în România. Acest subiect a început să atragă atenţia, la început, cercurilor academice şi profesorilor, iar ulterior, şi mass-mediei. Recent, abuzurile asupra copiilor au devenit obiectul unei atenţii crescute din partea opiniei publice şi asociaţiilor profesionale şi neguvernamentale (Rotariu, 1996). Există extrem de puţine studii şi cercetări în acest domeniu, lipsesc rapoartele şi anchetele oficiale, toate acestea în situaţia în care copiii din România sunt extrem de vulnerabili la abuz şi neglijare. Putem afirma acest lucru şi datorită faptului că, în privinţa programelor de prevenţie, ţara noastră se află la început de drum. O nouă viziune asupra abuzului a apărut odată cu adoptarea Convenţiei ONU cu privire la Drepturilor Copilului, când a fost recunoscut dreptul suprem al copilului ca persoană independentă, o dată cu asumarea responsabilităţii statului de a apăra respectarea drepturilor copilului chiar în faţa propriei familii. Cu toate că România este 2
  3. 3. semnatară a Convenţiei ONU cu privire la Drepturile Copiilor din 1990, problematica abuzului şi a neglijării copilului este foarte puţin studiată şi cercetată. România nu dispune încă de un sistem pentru protecţia copilului împotriva abuzului, de proceduri de definire şi intervenţie juridică, de competenţe şi standarde profesionale stabilite. PREVENIREA ABUZURILOR SI A NEGLIJARII COPIILOR Factori de risc Riscul este mai crescut pe măsură ce societatea devine mai mobilă şi au loc schimbări structurale în familii datorită divorţului şi separării. De asemenea, riscul abuzului creşte şi datorită accentuării sărăciei, anumitor boli cronice, situaţii de criză sau datorită abuzului de substanţe. Nu putem omite alte riscuri cum ar fi: perpetuarea modelului abuziv, lipsa educaţiei şi ignoranţa cu privire la abuz, vârsta tânără a părinţilor, număr mare de copii în familie (Zamfir, 1997). În ceea ce priveşte victima, sunt mai predispuşi copiii rebeli, hiperactivi, retardaţi. Nu trebuie uitată vulnerabilitatea crescută şi capacitatea redusă de autoapărare a copilului în general. Datorita vârstei, copiii au o capacitate redusă de anticipare a unor acte comportamentale proprii sau ale adulţilor, capacitate scăzută de înţelegere a efectelor, a consecinţelor unor acţiuni proprii sau ale altor persoane. Ei nu pot discerne între intenţiile bune şi rele ale altor persoane. Copiii care sunt abuzaţi, sau care trec prin perioade repetate de abuz, se simt vinovaţi, incapabili să reacţioneze. Victimele se consideră responsabile pentru abuz, le este frică de adultul abuzator, de faptul că nu vor fi crezuţi sau că, în cazul în care ar face public abuzul, vor fi pedepsite. De aceea, în foarte multe cazuri, victimele nu recunosc abuzul. Adulţii care au fost victime ale abuzului afirmă că ar fi fost scutiţi de această experienţă dacă la vremea respectivă le-ar fi fost furnizate informaţii despre caracterul criminal al comportamentului abuzatorilor. În urma cercetărilor, s-a constatat că dacă victimele potenţiale opun rezistenţă sau plâng, majoritatea abuzatorilor se opresc şi caută o altă victimă. Metode de prevenţie Rezolvarea problemei copiilor abuzaţi se realizează printr-o colaborare strânsă între specialişti (asistenţi sociali, medici, asistenţi de ocrotire, psihologi, poliţie şi instanţe de judecată, specialişti angajaţi ai diferitelor departamente), iar competenţele lor sunt foarte clar stabilite. O strategie coerentă de prevenire, combatere şi recuperare a copiilor abuzaţi trebuie să conţină o legislaţie completă cuprinzând legi în măsură să intervină în cazul abuzului, o clară definire a instituţiilor şi a specialiştilor cu responsabilităţi precise. De asemenea, sunt necesare proceduri de intervenţie adecvată în diferite situaţii, pregătirea şi formarea de specialişti, un sistem instituţional care să ofere sprijin şi securitate în situaţiile de criză (Zamfir, 1997). În scopul prevenţiei, se pune problema dezvoltării unor programe de sensibilizare a comunităţilor şi a colectivităţilor la problematica abuzului şi neglijării, a consecinţelor şi combaterii acestora. Acţiunile preventive presupun în cadrul programelor şcolare: sensibilizarea copiilor, părinţilor, profesorilor, opiniei publice, comunităţii, vecinătăţii, profesioniştilor implicaţi şi a forurilor competente. O importanţă deosebită ar putea avea conştientizarea problematicii abuzului în rândul copiilor din şcoli. Aceste programe de prevenţie trebuie să aibă ca şi obiectiv o creştere a competenţei sociale. Programele de prevenţie de la nivelul şcolilor trebuie să pună accentul pe înţelegerea de către copiii a diferitelor tipuri de abuz, achiziţionarea de 3
  4. 4. deprinderi sociale pentru a face faţă eventualelor situaţii de risc, iar în cazul în care deja există astfel de situaţii, curajul de a face dezvăluiri. Programele de prevenţie la nivelul şcolii sunt importante deoarece este ştiut faptul că două treimi dintre victime sunt de vârstă şcolară. Majoritatea părinţilor consideră dificil să le vorbească copiilor despre abuz, deoarece cred că ar putea să îi înspăimânte inutil. Pe de altă parte, dacă ne referim la faptul că există multe cazuri în care abuzul se produce chiar în familie, ar fi semnificativ şi necesar ca şcolile să furnizeze această verigă vitală. Programele şcolare de prevenire ale abuzului sunt eficiente şi atractive datorită faptului că au o acoperire foarte mare, ele putând fi aplicate unui număr foarte mare de copii şi într-un mod eficient din punctul de vedere al costului. Copiii reprezintă o populaţie pentru care învăţarea este o activitate esenţială. Promovarea competenţei sociale Competenţa socială se află la baza funcţionării efective a multor sfere ale vieţii umane şi influenţează semnificativ stima de sine şi adaptarea psihologică. Promovarea competenţei sociale presupune satisfacerea nevoii de servicii pentru copii de către societate, în special atunci când părinţii sunt absenţi, dependenţi, săraci, violenţi sau incapabili să îşi ajute propriii copii. Pe lângă familie, şcolii îi revine un rol important în educaţia şi protecţia copilului. De aceea, atunci când nevoile copilului nu sunt satisfăcute în familie, de acest lucru trebuie să se preocupe şcoala. Programele de prevenţie ar putea viza profesorii; obiectivele acestor programe ar putea să fie, pe de o parte, pregătirea pofesorilor pentru a deveni buni „părinţi” şi, pe de alta, crearea competenţelor necesare pentru a-i învăţa pe copii cum să pună capăt abuzului, dacă acesta are loc, să ştie să opună rezistenţă în situaţii de risc, sau să întrerupă ciclul abuzului. Aceste programe au potenţialul de a reduce posibilitatea abuzului. Argumente în favoarea prevenţiei Pe fondul unei vulnerabilităţi biologice primare, al riscului genetic şi al unui temperament dificil, dacă există un mediu pozitiv, sau se introduc deprinderi parentale şi resurse necesare în cadrul programelor de prevenţie, atunci se produc rezultate normale în dezvoltarea copilului. În cazul unor condiţii de stress sau de risc în copilărie şi adolescenţă (dezavantaje din punct de vedere al apartenenţei la o minoritate etnică, economică sau socială, stress şi dezorganizare familială, contexte educaţionale neadecvate, sărăcie, abuz, neglijare, disciplină dură, respingere, neadaptare socială), se produc vulnerabilităţi emergente, deficite de competenţă nespecifice (sociale, academice, de autocontrol), stima de sine redusă, sentiment redus al eficacităţii proprii, deficienţe ale deprinderilor de comportament. Servicii adresate copiilor – programe de prevenţie În SUA, chestiunea abuzului constituie o preocupare la nivel naţional. Iată de ce s- au făcut mai multe eforturi de elaborare a unor programe de prevenţie primară în şcoală. În 1990, din 400 de districte şcolare elementare, 85% au oferit asemenea programe în cel puţin o şcoală în ultimul an. Din 2000 de tineri intervievaţi la telefon la nivel naţional, peste 70% au confirmat că au beneficiat de un program de prevenţie a abuzului sau victimizării în cadrul şcolii, 39% dintre ei în ultimul an. Dovezile empirice nu pot fi folosite pentru a confirma sau a infirma ipotezele referitoare la efectul programelor în sfera valorilor sau convingerilor, dar pot fi folosite pentru a investiga impactul pe care îl au asupra cunoştinţelor şi deprinderilor. De 4
  5. 5. asemenea, pot pune în evidenţă cele mai promiţătoare caracteristici oferite de astfel de servicii. Întrebări care rezultă de aici: - Pot eforturile educative limitate să ducă la schimbări măsurabile ale cunoştinţelor sau nivelului deprinderilor copiilor (de exemplu, reducerea ratei abuzurilor)? - Pot copiii să reţină noi tipare de interacţiune sau comportare dacă astfel de schimbări nu sunt susţinute şi dublate în propria casă sau în cadrul comunităţii? - Funcţionează aceste programe în mod identic la diferite vârste? Există un moment optim pentru iniţierea unor astfel de programe? - Există efecte negative ale acestor programe? Există date semnificative, însă nu întotdeauna substanţiale, care atestă dezvoltarea cunoştinţelor legate de abuzul sexual şi modului de a răspunde la el în rândul copiilor. Din 30 de evaluări, s-a dedus că astfel de programe produc o creştere redusă, dar semnificativă din punct de vedere statistic, a nivelului de cunoştinţe. Unele dintre aceste creşteri s-au observat după prezentări repetate ale conceptelor de-a lungul unei perioade de la 10 până la 15 săptămâni, majoritatea lor fiind realizate după mai puţin de cinci prezentări scurte. Se observă diferenţieri la nivelul conceptelor şi deprinderilor. Copiii acceptă mai greu ideea că abuzul poate avea loc din partea persoanelor cunoscute decât din partea persoanelor necunoscute. Multe dintre eforturile de prevenţie sunt făcute spre încurajarea procesului de dezvăluire timpurie. Se furnizează oportunităţi pentru ca victimele abuzului să găsească ajutor şi să prevină astfel continuarea abuzului. Puţinele studii care au măsurat creşterea numărului de dezvăluiri ca urmare a acestor programe sunt încurajatoare. Abuzatorii intervievaţi au spus că indicarea de către victime a faptului că vor spune unui anume adult despre asalt, are drept rezultat inhibarea comportamentului abuzatorului. Astfel, perpetuarea unui astfel de proiect ar fi justificată, şi numai datorită faptului că îi învaţă pe copii să spună pur şi simplu unui adult atunci când intervine o situaţie confuză pentru ei. Autorii arată că tocmai acei copii şi părinţi care au manifestat niveluri ridicate de frică şi anxietate erau cei care considerau efectul general ca fiind pozitiv şi care au utilizat conceptele în viaţa lor zilnică. Cercetătorii au concluzionat că nivelul de anxietate generală iniţială nu este o indicaţie a faptului că programele au o implicaţie negativă, ci se datorează creşterii preocupării faţă de un aspect neglijat anterior. Observaţiile pozitive făcute în urma evaluărilor au condus la concluzia că programele de prevenţie în şcoli reduc eventualitatea ca un copil să cedeze fără rezistenţă în faţa abuzului. La fel de adevărat este că prevenirea abuzului şi neglijenţei necesită mult mai mult decât simpla educare a noii generaţii în privinţa unei conduite eficace. În loc să ofere concluzii definitive asupra meritelor programului, datele obţinute în urma evaluării sugerează că rezultatele pozitive pot fi maximizate atunci când programele posedă următoarele caracteristici: - oferă copiilor posibilitatea conştientizării şi exersării în clasă a strategiilor de prevenţie, dublată de feedback asupra performanţei lor; - prezintă materialul prin modalităţi stimulative şi variate pentru menţinerea şi captarea interesului; - familiarizează copiii cu concepte cum ar fi comportamentul asertiv, cu deprinderi de luare de decizii şi de comunicare, pe care copiii să le folosească în situaţii zilnice şi nu numai pentru a se apăra de abuz; 5
  6. 6. - subliniază repetat necesitatea ca potenţialele victime să spună ori de câte ori cineva continuă să îi atingă, într-un mod care le produce disconfort; - stimulează dezvoltarea unor programe de mai lungă durată şi mai bine încorporate în programa şcolară. CAPITOLUL II OBIECTIVELE CERCETĂRII Precizări metodologice Metodologia cercetării În elaborarea lucrării am pornit de la premisa că o metodă de prevenire a abuzului asupra copilului ar putea fi conştientizarea de către acesta a drepturilor lui. Este cunoscut faptul că foarte puţini elevi îşi cunosc drepturile şi sunt conştienţi de abuzurile care se pot face sau se fac asupra lor. De asemenea, este îngrijorător faptul că abuzurile şi neglijarea la care sunt supuşi sunt considerate ca fiind drepturi ce revin părinţilor pentru a-i pedepsi. Necunoaşterea drepturilor de către copii rezultă şi din faptul că înşişi părinţi acestora nu cunosc drepturile copiilor, iar programele şcolare nu conţin informaţii suficiente în acest sens. Studiile referitoare la programe educative de conştientizare a drepturilor şi de prevenire a abuzurilor sunt inexistente în România. Obiectivele cercetării • obţinerea unor informaţii referitoare la gradul de cunoaştere a drepturilor copilului; • elaborarea unui program educativ şi implementarea acestui program pentru realizarea unei conştientizări a drepturilor copilului; • elaborarea unei metodologii de evaluare a gradului de cunoaştere a drepturilor copiilor în urma implementării programului educativ. CAPITOLUL III DEFINIREA SI OPERATIONALIZAREA CONCEPTELOR Abuzul – noţiuni generale Definirea abuzului asupra copilului Termenul de abuz se poate defini din mai multe puncte de vedere: In sens general, in Dictionarul explicativ al limbii române, abuzul este definit ca Incalcare a legitatii, faptã ilegalã. • Din punct de vedere medical, abuzul este o acţiune sau inacţiune, care, fiind orientată asupra copilului, îi afectează sănătatea fizico-psihică şi are consecinţe negative temporare sau definitive. 6
  7. 7. • Din punct de vedere juridic, abuzul este încălcarea normelor legale care apără relaţiile sociale ce asigură o bună şi normală creştere şi dezvoltare psiho-fizico-socială a copilului. Abuzul asupra copilului poate fi definit ca fiind comportamentul menit, în mod intenţionat, să cauzeze injurii fizice sau psihice unui minor dependent(Rotariu, 1996). Apreciem că definiţia abuzului acceptată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii acoperă în întregime acest concept: Abuzul asupra copilului sau maltratarea lui reprezintă toate formele de rele tratamente fizice şi/sau emoţionale, abuz sexual, neglijare sau tratament neadecvat, exploatare comercială sau de alt tip, care au consecinţe actuale sau potenţiale aduse sănătăţii copilului, supravieţuirii, dezvoltării sau demnităţii lui, în contextul unei relaţii de răspundere sau putere. Abuzul asupra copilului rezultă în urma unei actiuni umane care poate fi demonstrata, care se produce în mediul din imediata apropiere a copilului şi care poate fi prevenita. -actiune umanã : pentru a vorbi de abuz asupra copilului, trebuie ca responsabilitatea umană să fie preponderentă, iar cauzele naturale (accidente ale naturii, boli congenitale) trebuie eliminate. -demonstrabila : nu orice acţiune umană este un abuz asupra copilului, unele se încadrează în categoria accidentelor (ex. accidentele de circulaţie). -mediul din imediata apropiere a copilului : sunt excluse situaţiile de foamete, inundaţii, etc. Clasificarea abuzului Tipurile de abuz sunt: a. Neglijenţa. Termenul de neglijenţă descrie situaţiile în care copilul care are nevoie de hrană, care are nevoie de îngrijiri, de igienă, de supraveghere, de protecţie din partea adultului, nu primeşte corespunzător îngrijirile indispensabile dezvoltării lui armonioase. b. Abuzul prin violenţă fizică. Prin acest termen se înţeleg actele de violenţă fizică, lovituri, răniri, arsuri, otrăviri, etc. Gravitatea leziunilor fizice nu depinde numai de violenţa actelor comise de către abuzatori, ci este strâns legată de vârsta copilului. În cazul copilului de vârstă mică, aproape toate actele de violenţă fizică lasă urme pe corp; la copiii mai mari, leziunile corporale pot fi greu de detectat chiar dacă sunt administrate de mult timp. Violenţa fizică asupra copilului cauzează suferinţe fizice şi psihice. c. Abuzul emoţional. Desemnează actele repetate care umilesc copilul, îl terorizează, îl ofensează, îi dau impresia că este rejectat, devalorizat, insecurizat. Abuzul emoţional asupra copilului cauzează grave tulburări de creştere şi dezvoltare. d. Abuzul sexual. Termenul de abuz sexual asupra copilului desemnează abuzul asupra copilului şi adolescentului dependent, care nu a atins maturitatea şi care sunt incapabili de a consimţi responsabil invitaţiile de ordin sexual a căror semnificaţie nu o înţeleg. În acest fel adultul abuzează de putere şi autoritate în detrimentul copilului. 7
  8. 8. Este vorba de acte care îl pun în situaţia de a se dezbrăca, de a fi atins cu conotaţie sexuală, penetrare vaginală, anală sau orală, pornografie, incitare la prostituţie şi expunerea copilului la o informaţie sexuală care depăşeşte nivelul lui de înţelegere. Abuzul sexual antrenează serioase leziuni fizice şi tulburări psihice importante şi durabile. Aceste patru tipuri de abuz asupra copilului nu pot fi disociate în mod clar una de alta, dat fiind faptul că abuzul fizic, sexual sau neglijenţa au consecinţe psihice. CAPITOLUL IV DOCUMENTAREA TEORETICA Incepând din 1990 România s-a aflat în faţa unei profunde schimbări de optică în orientarea strategiilor si politicilor de protecţie a copilului. Era vorba, practic, de trecerea de la un sistem de protecţie centralizat, axat preponderent pe instituţionalizarea copilului cu probleme, la un sistem modern de ocrotire centrat pe respectarea drepturilor copilului, pe prevenirea abandonului, pe integrarea si reinserţia lui in familie. Treptat, aria de cunoaştere a problematicii copilului s-a extins de la identificarea si tratarea efectelor - copiii străzii, abandonul, violul în rândul minorilor - la identificarea relelor tratamente aplicate copiilor in familie şi/sau instituţii de ocrotire, precum şi a cauzelor generatoare. Ratificarea de către România în 1990 a Convenţiei ONU privind Drepturile Copilului impune obligaţia respectării şi aplicării celor 54 de articole conţinute de aceasta şi crearea instrumentelor necesare prevenirii situaţiilor ce pot determina nerespectarea acesteia. Articolele 19, 34 si 36 din Convenţie prevăd obligaţia de a asigura respectarea drepturilor copilului privind protecţia împotriva oricăror forme de exploatare, precum şi de a asigura protejarea copiilor de toate formele de abuz şi neglijare. Cu toate acestea, lipsa informaţiilor cu privire la dimensiunea fenomenului de maltratare a copilului în familiile din România a dus la reducerea măsurilor de prevenire a abuzului asupra copiilor, punând în pericol dezvoltarea şi integritatea lor fizică, intelectuală şi emoţională. Problema abuzului şi neglijării copilului în familie nu este specifică României. Este vorba despre un fenomen care apare în toate societăţile, amploarea sa variind în funcţie de nivelul de dezvoltare, stilurile de viaţa ale populaţiei, tradiţii şi mentalităţi şi mai ales de eficienţa formelor de control social. Se ştie că în societaţile profund afectate de sărăcie şi crize sociale, ca şi în cele aflate în perioada de schimbări profunde şi dramatice din punct de vedere al prăbuşirii sistemului de norme şi valori, anumite fenomene sociale, cum ar fi abuzul şi neglijarea copilului, cunosc o recrudescenţă. Sociologii analizează această problemă în cadrul conceptului de violenţă familială (domestic violence), unde abuzul şi neglijarea copilului sunt studiate împreuna cu conflictele violente dintre soţi, cu discriminarea vârstnicilor etc. ( Se ştie de pildă, că un fenomen foarte cercetat în ultimul 8
  9. 9. timp este cel al îmbătranirii (ageism), văzut ca un efect de mariginalizare, neglijare şi abuz al vârstnicilor, care afectează, conform unor studii de specialitate, 4 din 10 persoane din această categorie). Conform unor studii efectuate de sociologii americani în anii 90, în aproximativ o treime dintre familii apar diferite forme de violenţă fizică, unele conducând chiar la ucidere. România nu face excepţie de la regulă în ceea ce priveşte violenţa familială. Este meritul mass media că după 1990 au fost mediatizate nenumărate cazuri de neglijare a copilului, de abuz şi violenţă în familie, astfel încât fenomenul a putut fi perceput ca o problemă socială. De altfel, pentru ca o situaţie nedorită să devină problemă socială trebuie sa fie indeplinite doua condiţii : pe de o parte să fie conştientizată ca atare de către mai mulţi oameni şi de majoritatea celor pentru care o astfel de problemă este legată de domeniul lor de activitate şi, pe de altă parte, să existe percepţia că o astfel de situaţie se poate rezolva, în sensul cî situaţia nedorită poate fi ameliorată. Nu este simplu atât timp cât în România încă este foarte răspandită concepţia conform căreia ,, nu-i treaba altora ceea ce se întâmplă în ograda proprie ,, sau că ,, bătaia este ruptă din rai’’. De altfel, şi în alte ţări recunoaşterea violenţei familiale ca o problemă socială a necesitat mult timp. Chiar în SUA, de pildă, în 1970 numai 10% dintre americani vedeau abuzul copiilor ca fiind o problema serioasă. Dupa 13 ani, în 1983 circa 90% dintre americani considerau ca abuzul copilului este o problema serioasă. O dată cu creşterea percepţiei publice a crescut şi raportarea acestor cazuri. Datorită accepţiunilor legale şi culturale diferite ale abuzului şi neglijării copilului în diverse ţări este greu de făcut o comparare a ratelor de răspândire a acestor fenomene. Cu toate acestea, anchetele întreprinse în rândul populaţiei reprezintă un pas important în determinarea cauzelor reale ale abuzării şi neglijării copilului. Bazându-se pe studiile rapoartelor din SUA, Anglia şi Noua Zeelandă, Nobes şi Smith (2000) au determinat ca 88% dintre mame si 79% dintre taţi au declarat că şi-au pălmuit copii, 64% respectiv 60% admiţând pedeapsa fizică ca necesară din când în când. Unul din patru dintre aceşti parinţi (15%) au comis acte de violenţă majoră asupra copilului. In SUA, Gorey şi Leslie (1997) au estimat, în urmă analizei a 16 studii, că rata violenţei asupra copiilor, în general, este între 9% şi 68% (Straus şi Gelles, 1998). În Anglia, Davenport, Browne şi Palmer (1994) au observat, în urma unui studiu propriu efectuat asupra unor studenţi din Leicester, că 8% dintre aceştia au fost abuzaţi sexual în trecut, 12,9% emoţional, 4,9% fizic iar 2,8% au fost neglijaţi. Browne şi Hamilton (1998) au descoperit că 10,9% dintr-un grup de studenţi din Birmingham au fost agresaţi de către taţi, 9,1% de către mame şi 11% de către fraţi. Cel mai recent studiu efectuat în Anglia pentru NSPCC (Cawson, Wattam, Brooker şi Kelly, 2000) au relevat faptul că tinerii adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani s- au confruntat cu urmatoarele forme de maltratare : - 7% au fost abuzaţi fizic ; - 6% au dus lipsă de îngrijire fizică ; - 5% nu au fost îngrijiţi în mod corespunzător de către parinţi până la vârsta de 10 ani ; - 6% au afirmat că au fost abuzaţi emoţional ; - 16% au fost abuzaţi fără contact sexual, împotriva voinţei lor, până la vârsta de 13 ani ; - 11% au fost agresaţi sexual până la varsta de 13 ani. 9
  10. 10. În Rusia si Ucraina datele provenite de la 375 de elevi adolescenţi dintr-un oraş siberian au aratat că 29% dintre aceştia au fost abuzaţi fizic (Berrin 1995). Dintre aceştia 4% au fost vătămaţi, fiind nevoie de intervenţia medicului. În acelaşi timp, în urma unei anchete derulate asupra unor tineri din Ucraina a reieşit că 14-20% dintre aceştia au fost abuzaţi sexual. În Finlanda şi Suedia un contingent de 9000 de tineri sub 15 ani a declarat sub anonimat că 72% au fost pedepsiţi fizic, iar 8% au fost supuşi unor violenţe extreme. În România, preocupările pentru cunoaşterea fenomenului abuzului şi neglijării copilului sunt de dată recentă şi restranse ca număr. În 1996 World Vision şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca au efectuat o anchetă locală asupra aceluiaşi fenomen în judeţul Cluj (Rotariu, Roth, Filipoi, Mezei, Munteanu, Sabău, 1996). Datele finale sunt expuse în Tabelul 1, acestea fiind rezultatul studiului realizat în rândul a 796 copii şi 488 părinţi. Rata răspunsurilor afirmative are o similaritate uimitoare. Tabelul 1 Sondaj CURS Răspunsurile copiilor Tipul Răspunsurile părinţilor 14,2% Agresiune verbală 16,4% 28,4% Pedeapsa fizică 25,8% 22,6% Abuz fizic 21,5% 11,1% Neglijare 9,4% 4,6% Abuz sexual Nici un răspuns Organizaţia ,, Salvaţi Copiii ‘’a estimat că 35,42% dintre copii străzii îşi părăseau căminele datorită violenţei din familie, iar 2% datorită abuzurilor sexuale din familie. În plus 39% dintre copiii străzii au declarat că cel puţin unul dintre părinţi este alcoolic. De asemenea, 40% dintre ei proveneau din familii disfuncţionale. Recent UNICEF (2002) a dat publicităţii date din care reiese că, în 2000, 37,5% dintre copiii din instituţiile de ocrotire cu vârste între 7 şi 18 ani, au fost victimele unor pedepse fizice grave sau ,,bătăi’’ (42% băieţi şi 32% fete). Vinovaţi pentru aceste incidente au fost, în cea mai mare parte din cazuri (77%), angajaţii din cadrul respectivelor instituţii. 19,6% dintre cei care au răspuns au declarat că au fost şantajaţi pentru a întreţine acte sexuale (22% dintre băieţi şi 16% dintre fete), iar 4,3% au fost constrânşi să facă sex. Cei incriminaţi pentru aceste abuzuri sexuale erau tineri rezidenţi de acelaşi sex (50%), tineri rezidenţi de sex opus (11,8%) şi angajaţi ai instituţiilor (1,3%). În afara instituţiilor, 3,9% erau rude, 2,6 alţi tineri şi 1,3% adulţi. De asemenea, o minoritate semnificativă dintre persoanele intervievate (29%) nu a fost capabilă să identifice autorii. Meritul principal al acestor studii a constat în sensibilizarea autorităţilor asupra dimensiunilor fenomenului, apreciindu-se că numărul cazurilor de abuz şi neglijare ce fac obiectul intervenţiilor şi investigatiilor serviciilor de specialitate din domeniul protecţiei copilului şi organizaţiilor neguvernamentale sunt mult mai reduse decât cele care se produc în realitate. În acest context în anul 2000, în cadrul unui program finanţat de Banca Mondială şi cu suport tehnic din partea Organizaţiei Mondiale a Sănatăţii, Agenţia Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului ( în prezent Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie) a comandat Centrului de Sociologie Urbană şi Regională - CURS un studiu cu reprezentativitate la nivel naţional pentru obţinerea informaţiilor 10
  11. 11. legate de incidenţa si problematică copilului abuzat/neglijat în România. Studiul a constat în realizarea unor sondaje de opinie cu reprezentativitate naţională în rândul familiilor având în componenţă cel puţin un minor, în rândul copiilor şcolari cu vârste între 13 sşi 14 ani, precum şi în realizarea unei anchete sociologice bazate pe interviuri individuale şi de grup cu specialişti implicaţi, direct sau indirect, în problematica copilului abuzat/neglijat. Eşantioanele au fost de 1556 gospodării din 90 de localităţi pentru ancheta din familiile cu copii sub 18 ani, de 1295 de copii în vârstă de 13 - 14 ani pentru investigaţia în randul copiilor şi de 110 specialişti din 7 domenii de activitate. În cadrul acestui studiu voi prezenta rezultatele sondajului de opinie în rândul părinţilor care la data anchetei aveau cel puţin un minor în intreţinere, precizând că la nivelul anului 2000, potrivit datelor statistice furnizate de Institutul Naţional de Statistică, ponderea gospodăriilor cu copii sub 18 ani era de 35,1% iar între acestea 53,4% aveau un minor în intreţinere, 33,9% doi minori iar 12,7% aveau 3 sau mai mult de trei copii în întreţinere. Eşantionul a fost de tip stratificat, probabilist, tristadial şi a avut drept criterii de stratificare provinciile (regiunile) istorice, mediul rezidenţial (urban-rural) şi mărimea localităţilor urbane (4 tipuri). Eşantionarea s-a făcut prin selecţie probabilistică a localităţilor (80, dintre care 41 localităţi urbane şi 39 localităţi rurale), punctelor de eşantionare (154 secţii de votare) şi a persoanelor. Eşantionul este reprezentativ la nivel naţional pentru populaţia grupului ţintă, cu o eroare tolerată de +/-2,5%. Eşantionul a fost validat pe baza datelor Institutului Naţional de Statistică cu privire la populaţia României. Înainte de a trece la prezentarea principalelor rezultate ale acestei investigaţii sociologice, cred că sunt utile câteva precizări conceptuale referitoare la termenii de abuz şi neglijare a copilului, definiţiile acestora stând la baza elaborării indicatorilor şi indicilor sintetici utilizaţi în cadrul cercetării pentru evaluarea prevalenţei acestui fenomen în România. Unii specialişti consideră că un concept univoc nu este atât de important atâta timp cât practica arată că se poate distinge cu uşurinţă în simptomatologia de stare un copil abuzat fată de unul care nu a suferit un abuz. Problema nu este atât de simplă şi nici nu trebuie abordată astfel. De exmplu, sunt autori care consideră că practica de a da o palmă copilului, dacă specificul cultural o acceptă, trebuie considerată mai degrabă un mod incorect educaţional şi nu un abuz. De aceea, sunt parinţi care sunt uimiţi atunci când sunt acuzaţi de abuz pentru că işi bat copiii când ,,o merită’’ pentru ,, a nu se abate de la calea cea dreaptă’’. Orice interpretare a conceptului de ,,abuz asupra copilului’’ presupune violenţa, acţiuni sau inacţiuni fizice şi psihologice intenţionate ce produc daune. Pe de altă parte trebuie să luăm în considerare daunele care nu ţin numai de leziunile fizice, ci şi de cele psihologice, emoţionale. Se poate considera daună asupra unui copil şi dacă el este abandonat sau lipsit de ingrijirea şi atenţia celor sub protecţia cărora se află. Este un lucru binecunoscut faptul că abuzul asupra copilului are consecinţe grave fizice şi psihologice care îi afectează sănătatea, supravieţuirea sau dezvoltarea lui (Browne, Hanks, Statton and Hamilton, 2002). S-a considerat că o singură definiţie a abuzului copilului nu poate servi pentru toate scopurile şi nu poate acoperi toate domeniile. De aceea, definiţia trebuie astfel formulată încât să includă diferite tipuri de clasificări care pot fi adaptate şi dezvoltate, în funcţie de domeniu. Articolul 19 din Convenţia asupra Drepturilor Copilului tratează în mod specific 11
  12. 12. abuzul copilului şi recomandă o abordare largă pentru identificarea, raportarea, investigarea, tratamentul şi prevenirea acestuia. Definiţiile utilizate în această cercetare sunt preluate din ,, Raportul consultării asupra prevenirii abuzului copilului’’, publicat şi elaborat de către Organizaţia Mondială a Sănatăţii în anul 1999. ,, Abuzul copilului sau maltratarea lui reprezinta toate formele de rele tratamente fizice şi/sau emoţionale, abuz sexual, neglijare sau tratament neglijent, exploatare comercială sau de alt tip, ale căror consecinţe sunt daune actuale sau potenţiale aduse sănatăţii copilului, supravieţuirii, dezvoltării sau demnităţii lui, în contextul unei relaţii de răspundere, încredere sau putere’’. În acest studiu se fac referiri la termeni precum abuzul fizic şi emoţional, neglijarea, abuzul sexual şi abuzul economic/exploatarea. Definiţiile asupra cărora mă voi opri sunt adaptări ale celor prezentate în raportul OMS (1999). Abuzul fizic asupra copilului reprezintă acţiunea sau lipsa de acţiune (singulară sau repetată) din partea unui părinte sau a unei persoane aflată în poziţie de răspundere, putere sau încredere, care are drept consecinţă vătămarea fizică actuală sau potenţială. Forme ale abuzului fizic sunt : lovirea, rănirea, legarea, aşezarea în genunchi, otrăvirea, intoxicarea sau arderile produse în mod intenţionat. Abuzul emoţional reprezintă eşecul adultului de care copilul este foarte legat de a oferi un mediu de dezvoltare corespunzător sau/şi acte comportamentale care pot dăuna dezvoltării fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale. Aceste comportamente inadecvate faţă de copil pot fi restricţii de deplasare, discriminare, ridiculizare, umilire, denigrare, ameninţare sau alte forme de tratament ostil şi de respingere. Neglijarea este incapacitatea adultului de a asigura dezvoltarea copilului în toate sferele : sănatate fizică şi psihică, educaţie, ataşamnet emoţional, nutriţie, condiţii adecvate şi sigure de viaţă, în situaţia în care există resurse acceptabile în acest sens. Există mai multe forme de neglijare : - neglijarea hrănirii copilului ; - neglijarea îmbrăcării lui ; - neglijarea curăţeniei şi a siguranţei locuinţei ; - neglijarea supravegherii copilului ; - neglijarea îngrijirii sănătaţii lui, a protejării faţă de vătămare ; îngrijitorii nu apelează la medic atunci când este nevoie ; - neglijarea educaţiei şcolare ; - neglijarea nevoilor sale afective şi de comunicare; - abandonul copilului. Abuzul sexual este implicarea unui copil într-o activitate sexuală pe care el nu o înţelege, pentru care nu are capacitatea de a-şi da încuvinţarea informată, pentru care nu este pregătit din punct de vedere al dezvoltării sau care încalcă legile sau tabuurile sociale. Abuzul sexual asupra copilului presupune antrenarea copilului într-o activitate realizată cu intenţia de a produce placere sau de a satisface nevoile unui adult sau ale unui alt copil, care, prin vârstă şi dezvoltare, se află faţă de el într-o relaţie de răspundere, 12
  13. 13. încredere sau putere. Aceste forme de abuz sexual includ : - îndemnarea sau obligarea copilului de a se angaja în orice activitate sexuală nelegală; - exploatarea copilului în prostituţie sau în alte practici sexuale ilegale; - exploatarea copiilor pentru spectacole şi materiale pornografice. Abuzul economic se referă la folosirea copilului la muncă sau alte activităţi în beneficiul celor aflaţi într-o poziţie de răspundere, încredere sau putere, în detrimentul sănătăţii fizice şi mentale, educaţiei sau dezvoltării spirituale, morale sau sociale. Tabelul 2 – Prevalenta cazurilor de abuz/neglijare a copilului in Romania, pe total tara si medii rezidentiale Indici sintetici ai abuzului/ neglijarii copilului in familie TOTAL ŢARĂ N=1556 Mediul urban N=852 Mediul rural N=704 Număr % Număr % Număr % Abuz fizic 287 18,4 124 14,6 163 23,2 Neglijare fizică 1055 67,8 538 63,1 517 73,4 Copii în familii sărace 867 55,7 414 48,6 453 64,3 Exploatarea copiilor De către familie 106 6,8 35 4,1 71 10,1 Neglijare educaţională 888 57,1 502 58,9 386 54,8 Agresiune verbală 993 63,8 531 62,3 462 65,6 Abuz psihologic 398 25,6 198 23,2 200 28,4 Neglijare psihologică 708 45,5 333 39,1 375 53,3 Abuz sexual 1 0,1 - 0,0 1 0,1 Din datele prezentate în Tbelul 2 rezultă că abuzul şi neglijarea copilului au ponderi însemnate în România. Dintre cele patru forme de abuz, cel psihologic ocupă primul loc (26%), abuzul fizic locul doi (18%), pe ultimele locuri situându-se exploatarea copiilor în familie prin trimiterea lor la cerşit, la lucru sau reţinerea lor de a merge la şcoală pentru treburi casnice sau îngrijirea fraţilor mai mici (7%) şi abuzul sexual 0,1%). Asupra proporţiilor înregistrate pentru ultimele două tipuri de abuz, în special pentru cel sexual, există rezerve datorită incertitudinilor asupra sincerităţii declaraţiilor părinţilor referitoare la acest aspect. Se ştie că, în măsura în care o persoană întrevede consecinţele negative ale unor acţiuni, neconformitatea lor cu normele sociale şi mai ales juridice, ea tinde să ascundă ( să nu declare) respectivul comportament. Ponderile înregistrate pe diferitele tipuri de neglijare ar trebui considerate un semnal de alarmă pentru societate şi autorităţi dacă se are în vedere că formele de 13
  14. 14. neglijare sunt practic ,,anticamera ‘’ abuzului : de la neglijarea fizică şi psihologică nu mai este decât un pas până la gresiunea fizică sau abandonul copilului. Analizând distribuţia indicilor sintetici ai abuzului şi neglijării copilului pe medii rezidenţiale se constată o incidenţă mai mare a tipurilor respective în familiile din mediul rural comparativ cu cele din oraş, cu excepţia neglijării educaţionale. Pedeapsa fizică aplicată copiilor de către părinţi, din păcate, continuă să fie un fenomen destul de răspândit în societaţile contemporane şi este una din formele cele mai ,,uzuale’’ folosite de părinţi în ,,educarea’’ sau disciplinarea copilului. În România potrivit datelor de sondaj, bătaia este practicată în aproape jumătate din numărul gospodăriilor cu copii în întreţinere (47,2%). Dintre acestea, 79% din cazuri copiii sunt bătuţi numai cu mâna, în 16% cu mâna şi diverse obiecte şi în 5% din cazuri numai cu obiecte. Ţinând seama de specificul unor modele culturale pe care le are pedepsirea fizică a copilului, am făcut distincţia în această analiză între pedeapsa fizică tradiţională sau convenţională, abuzul fizic şi pedeapsa fizica severă. Chiar dacă pedeapsa fizică tradiţională (bătaia cu mâna în urma căreia nu rămân urme) deţine poderea cea mai importantă în structura pedepsei fizice aplicată copilului (37,7%), trebuie semnalate proporţiile relativ însemnate ale gospodăriilor în care sunt aplicate forme mai grave de pedeapsă fizică, cum sunt bătaia cu diferite obiecte (10%), lovirea copilului oriunde se nimereşte atunci când parintele este supărat (21%) sau acea formă severă de bătaie în urma căreia copilului îi rămân urme (5,5%). Această din urmă proporţie, chiar dacă se reduce la 0,5% pentru cazurile cu frecvenţă ridicată (se întamplă des şi foarte des), prin extrapolarea la nivelul populaţiei de minori arată că în această situaţie se afla circa 25000 de copii. Neglijarea fizica rezulta din imposibilitatea sau incapacitatea familiei de a asigura copiilor bunurile necesare unei vieti decente la nivelul standardului mediu existent pe tara are valori foarte ridicate in Romania:parintii din 62%din gospodariile cu copii au declarat ca nu pot asigura alimentele de baza pentru intreaga familie si 77% ca nu pot asigura copiilor bunurile necesare.Rezultatele sondajului nostru sunt confirmate de studiile ample asupra fenomenului saraciei din Romania. In Raportul National al Dezvoltarii Umane- Romania, 1999,se consemneaza o rata a saraciei de 31% pe total tara, rata ce ajunge in cazul gospodariilor cu 3 copii in intretinere la 60%, iar in cazul celor cu 4 si mai multi copii la 80%.Unele din consecintele grave ale acestei situatii se reflecta in proportia de 3,5% dintre gospodarii care au fost evacuate din casa cu copiii si 7% carora le-au fost oprite gazele sau apa ca nu le-au putut achita. Extrapoland in populatia totala proportia gospodariilor in care s-a propus abandonul copilului (0,4%), rezulta ca numarul acestor gospodarii este de 12000. In privinta neglijarii medicale ca forma a neglijarii fizice, apreciem ca aceasta are valori destul de mari daca luam in considerare consecintele grave pe care le poate avea in timp acest tip de neglijare asupra sanatatii si dezvoltarii armonioase a copilului. Proportiile inregistrate in sondaj pentru familiile care nu-si duc copii la controalele medicale la diferite grupe de varsta se situeaza intre 14% si 30%. Prima proportie referitoare la copii de pana la 1 an este destulde ridicata si poate fi unul din factorii care contribuie la plasarea Romaniei pe primul loc in Europa in privinta mortalitatii infantile. O parte din parinti nu constientizeaza in suficienta masura pericolul pe care il poate reprezenta pentru sanatatea copilului nevaccinarea impotriva unor boli grave, chiar in situatia in care au fost anuntati (5,1% dintre familii), ce ar putea afecta circa 250000 de copii, sau tratarea empirica in familie in locul unui consult de specialitate (11%), chiar 14
  15. 15. daca serviciile medicale pentru copii sunt gratuite. Mai mult, circa 1% din gospodariile populatiei apeleaza la tratamente cu leacuri babesti pentru vindecarea copiilor. Conform specialistilor, abuzul psihologic sau emotional are cel putin acelasi nivel de gravitate ca si abuzul fizic, prin consecintele pe care le are asupra sanatatii copilului. El afecteaza negativ personalitatea in formarea copilului, starea sa afectiva, tiparele culturale si modul de integrare psiho-sociala in colectivitate. In timp, asa cum arata majoritatea studiilor, copilul afectat in acest mod in familia de origine va reproduce acest tip de comportament in familia pe care si-o va intemeia. Dintre cele doua comportamente majore ale abuzului psihologic pe care le-am abordat in studiul nostru, cea referitoare la agresiunea verbala are ponderea cea mai mare.In cadrul acesteia amenintarea cu bataia sau alte pedepse ocupa primul loc (48%), fiind urmate de actiunile de injosire,denigrare sau umilire: copiilor li se adreseaza apelative precum “prost”, “nebun”,etc.(38,6%) sau sunt injurati (24%). Formele de abuz emotional care vizeaza izolarea si restrictiile de relationare sunt practicate in proportii mai mici: incuierea copilului in diverse locuri (camara,pivnita etc.)- 3%, iar legarea copilului in casa pentru a nu pleca-1%.Interdictia pe care o impun parintii copiilor de a avea prieteni de varsta lor din afara familiei este practicata in 8% dintre gospodarii. Din datele cercetarii nu putem insa preciza daca aceasta se datoreaza unui climat familial psihosocial axat pe izolare sau provine din teama unui “anturaj” nesanatos. Daca indicatorii abuzului psihologic se exprima, asa cum am vazut, prin aciuni concrete si directe ale parintilor (amenintare, denigrare, izolare, legare, interdictii relationare etc), neglijarea psihologica sau emotionala se manifesta in principal prin absenta unei actiuni, absenta grijii sau mai bine zis indiferenta parintilor fata de copil, fata de nevoile sale de formare si dezvoltare psihica.Consecintele directe ale unei astfel de atitudini de indiferenta sunt greu de determinat, dar ele vor aparea cu siguranta in comportamentul si capacitatea de relationare si integrare psihosociala a copilului. Din cele patruseturi de indicatori utilizati ponderea cea mai mare o detin cei referitori la lipsa sau insuficienta de comunicare cu copilul: aproape o cincime din parinti petrec mai putin de o ora pe zi cu copii lor, fie ca este vorba de copii sub 10 ani,fie de cei cu varste cuprinse intre 11 si 17 ani. Motivul principal invocat de acestia este “lipsa timpului”, afectat in mare masura serviciului sau cautarii acestuia (in cazul somerilior), muncii in agricultura sau treburilor casnice; in 255 dintre gospodarii cu copiii intre 8 si 17 ani copilul este foarte rar sau nu este consultat deloc atunci cand se iau decizii importante in familie. In acest sens, ni se pare edificator si faptul ca in 17% din gospodarii parintii nu-si consulta copii in privinta scolii pe care o vor urma. Neglijarea emotionala ia si forma lipsei de afectiune: parintii isi mangaie sau pupa copilul foarte rar sau niciodata (9%); nu il lauda sau nu il incurajeaza (6%); nu il asculta niciodata daca doreste sa spuna ceva (14%). Desi apar in proportii mai mici,tinem sa semnalam si situatiile in care parintii se cearta sau se bat in fata copiilor (4%),precum si insuficienta supraveghere a copilului (3,4% dintre parinti nu stiu si nu verifica cu cine petrece copilul timpul liber).Ca urmare, in 2,2% dintre gospodarii (66000) copilul/copiii a/au fugit cel putin o data de acasa. Abuzul educational a fost determinat in studiul nostru prin indicatorii referitori la interdictia sau restrictia de a merge la scoala pe care o impun parintii propriilor copii, in scopul utilizarii lor in alte tipuri de activitati care intra in mod normal in atributiile/obligatiile parintilor. In 6% dintre gospodarii parintii ii retin pe copii sa mearga la scoala pentru a-I trimite sa lucreze si sa aduca bani acasa, iar in 5% din gospodarii 15
  16. 16. copii sunt retinuti pentru a avea grija de fratii mai mici. Desi procentul de gospodarii in care parintii au declarat ca isi trimit copii sa cerseasca este redus (sub 1%), prin extrapolare in populatia de baza se ajunge la cifra de 30000 de copii ce se afla in aceasta situatie. De altfel, studiile recente referitoare la abandonul scolar in Romania consemneaza o tendinta de reducere a ratei de cuprindere in invatamantul primar si secundar. Neglijarea educationala se manifesta atat direct, prin dezinteresul parintilor fata de rezultatele scolare ale copiilor (6% dintre parinti nu au fost niciodata la scoala sa se intereseze de copil), dar si indirect, prin dezinteresul fata de tipul de carti sau programe TV pe care le vizioneaza copiii: 32% dintre parinti nu le interzic copiilor vizionarea filmelor cu violenta, iar 22% isi lasa copii in fata televizorului mai mult de 3 ore pe zi (in medie). Pedepse şi abuzuri asupra copilului - din interviurile cu părinţii şi copiii Cea mai frecvent întâlnită formă de pedeapsă este interzicerea unor lucruri care le fac plăcere, în special interdicţia de a părăsi locuinţa: „Când greşesc, nu mă mai lasă să ies afară” (A.M, 12). Interdicţia variază ca durată de la câteva zile la câteva săptămâni. Cea mai gravă formă de penalizare a copiilor menţionată este pedeapsa corporală. Bătaia nu reprezintă, în percepţia părinţilor o formă de abuz ci o corecţie necesară în scop educativ. Totuşi frecvenţa şi gravitatea bătăilor diferă mult de la un caz la altul, de la „mă bate rău de tot, când se enervează mă ia de par, mă aruncă, dă cu pumnii, cu picioarele” (A. B., băiat, 12) până la “îmi mai dă câte o palmă, mă mai ceartă, dar rar”. (C.T, băiat, 13) Alteori copiii nu sunt bătuţi, dar sunt ameninţaţi pentru “a se cuminţi”. Ameninţarea cu instituţionalizarea şi părăsirea domiciliului este eficientă, după cum relatează o mamă:“le zic ca le fac acte pentru “Cireşarii” şi dacă văd că sunt răi, îi opreşte acolo” (C.V, 37). Neglijarea în familie pare să fie un fenomen destul de răspândit. Mulţi dintre copii declară că li s-a întâmplat să fie lăsaţi singuri acasă mai multe zile. Fenomenul este mai răspândit în cadrul familiilor numeroase. În general, abuzul se produce cu o frecvenţă mai mare şi în forme mai grave în cazul băieţilor şi este mai probabil să se producă în familiile în care există probleme (violenţă verbală şi fizică, alcoolism). În formele grave este mai frecvent în familiile cu mulţi copii. Abuzul psihologic are o răspândire mai largă decât cel fizic. Este un lucru aproape obişnuit atât în familie, cât şi la şcoală sau în grupul de prieteni. Cearta, insultele, ameninţările, interdicţia unor lucruri care le fac copiilor plăcere sunt cele mai frecvente abuzuri. Din declaraţiile părinţilor, dar şi ale copiilor, şcoala pare să fie mediul în care se produc cele mai multe abuzuri. O asemenea concluzie trebuie privită cu precauţie întrucât este posibil ca nu frecvenţa ci recunoaşterea abuzurilor să fie mai mare în acest caz. Familia rămâne un mediu relativ închis, abuzul în cadrul ei putând fi subdeclarat. Abuzul în grupul de prieteni este mai răspândit la copiii de vârste mai mari, proveniţi din familii numeroase sau cu probleme. În acest caz explicaţia pare să fie un cerc vicios abuziv, în principal reproducerea comportamentului violent. Prevalenta abuzului si neglijarii copilului in raport cu caracteristicile familiilor In abordarea acestei relatii am pornit de la premisa metodologica potrivit careia abuzul si neglijarea copilului in familie sunt fenomene cu o conditionare multipla in care 16
  17. 17. se combina, in forme si cu ponderi diferite, factori demografici, socio-economici si psihosociali, factori de natura obiectiva si subiectiva. Vom analiza in continuare modul in care se distribuie valorile indicilor de abuz si neglijare a copilului in functie de variatia caracteristicilor familiilor in care se produc cele doua fenomene. In raport cu caractreisticile socio-demografice ale familiilor, se constata: • Prevalenta la toate formele de abuz si neglijare a copilului creste in raport cu numarul de copii aflati in intretinerea familiei . In gospodariile cu 4 minori si peste, indicii abuzului fizic si educational sunt de 3,5, respectiv de 15 ori mai mari decat in cazul familiilor cu un copil. • Varsta medie a cuplului nu este un factor discriminant pentru abuzul fizic, dar influenteaza celelalte forme de abuz sau de neglijare a copilului, dupa cum urmeaza: la nivelul cuplurilor cu o varsta medie mai ridicata sunt prezente in mai mare masura formele de abuz si neglijare educationala si psihologica, in timp ce in familiile in care parintii au o varsta medie mai scazuta neglijarea psihologica are o incidenta mai mare. • In functie de varsta copiilor riscul cel mai mare pentru producerea abuzului fizic se intalneste la copiii din grupele de varsta 4-7 ani si 8-14 ani (incidenta abuzului la aceste grupe este cu circa 10% mai mare decat la celelalte categorii); neglijenta educationala este mai frecvent intalnita la grupa de varsta 15-18 ani decat la cea de 8-14 ani (83,9% fata de 65,3%). • Marimea tuturor indicilor de abuz si neglijare variaza invers proportional cu nivelul de educatie (scolaritate) al parintilor. In familiile cu nivel de instructie mai redus (fara scoala, scoala primara si gimnaziu), prevalenta abuzului fizic este de 2,3 ori mai mare comparativ cu familiile cu nivel mediu (liceu si scoala postliceala), iar in cazul abuzului educational de 9,6 ori; semnificativ in acest sens ni se pare si faptul ca in familiile cu o incidenta mai mare a abuzului sau neglijarii rezultatele scolare ale copiilor sunt slabe si foarte slabe. In raport cu caracteristicile socio-economice ale gospodariilor, rezultatele studiului au pus in evidenta urmatoarele relatii: • Prevalenta abuzului si neglijarii copilului este mult mai mare in familiile aflate sub pragul saraciei - in cazul abuzului fizic si educational incidenta este de 1,6 respectiv de 4 ori mai mare in gospodariile sarace comparativ cu cele situate peste pragul saraciei. O analiza mai nuantata (pe cinci grupe de familii ordonate ierarhic dupa venitul mediu pe persoana) confirma aceasta relatie si arata totodata ca sub nivelul de incidenta inregistrat la nivel national pentru formele de abuz si neglijare se afla doar doua cincimi dintre gospodarii, in celelalte 60% incidenta abuzului fiind mai mare decat valoriile medii inregistrate pe total tara. S-ar putea adauga aici faptul ca este mai mare (peste media nationala) in gospodariile cu un nivel slab si foarte slab de dotare cu bunuri de folosinta indelungata. De semnalat ca neglijarea educationala (parintii nu merg la scoala sa se intereseze de copil sau de cartile si emisiunile TV pe care le urmaresc acestia) are o incidenta mai mare in gospodariile cu un nivel mai ridicat de dotare cu bunuri de folosinta indelungata, fapt explicabil probabil prin gradul sporit de ocupare extrafamiliala a parintilor din aceste gospodarii. • Formele de abuz, dar mai ales cele de neglijare, au o incidenta mai mare in familiile cu ambii parinti fara ocupatie; dar aceasta asociere trebiue privita mai 17
  18. 18. degraba in stransa legatura cu relatia ce exista intre ocupatie si veniturile familiei si mai putin in legatura cu durata de timp in care parintii sunt impreuna cu copii. Incidenta abuzului si neglijarii este mai mare in familiile cu conditii mai proaste de locuire. In raport cu climatul psiho-social existent in familiile, rezultate studiului pun in evidenta urmatoarele aspecte: • In gospodariile in care exista conflicte intre soti prevalenta abuzului si neglijarii este mai mare la toate tipurile, dar in mod pregnant cresterea este vizibila in cazul abuzului fizic si psihologic. • Analiza pe trei tipuri de conflicte interfamiliale releva ca abuzul are valorile mai mari in familiile in care este prezenta prezenta intre soti si existenta unui bautor inrait. Situatia este valabila pentru toate cele trei forme de abuz analizate: fizic, educational si psihologic. In cazul abuzului fizic valoarea acestuia ajunge la aproape 50% in familiile cu violenta si consum s mare de alcool, comparativ cu 18% pe total tara. Precizam ca pe baza declaratiilor subiectilor proportia gospodariilor in care exista violenta intre soti este un esantion de 8%, iar a familiilor in care cel putin un membru al familiilor este bautor inrait este de 10%. • La toate formele de abuz si neglijare a copilului incidenta este mai mare in familiile in care unul sau ambii parinti sufera sau au suferit de o boala mintala.Proportiile inregistrate in aceste familii la tipurile de abuz sunt de aproape trei ori mai mari comparativ cu familiile in care nici unul dintre parinti nu sufera de nici o boala psihica. • Experienta traumatizanta a parintilor in copilarie legata de diferite forme de abuz si neglijare pare a se produce si regasi in comportamentul acestor persoane aflate acum in situatie de parinti. Rezultatele cercetarii releva ca incidenta abuzului si neglijarii este mult mai mare in familiile in care parintii au fost abuzati in copilarie. • Acest fenomen al autoreproducerii modelului educativ al familiei de orgine nu este de neglijat daca avem in vedere ca in aceasta situatie se afla 13 % dintre gospodariile cu copii in intretinere. Se poate constata ca tikpurile d abuz care au avut o pondere mai mare in copilaria actualilor parinti au fost: interdictia de a merge la scoala (prin trimitere la lucru 40%, prin obligarea de a avea grija de fratii mai mici 26%, prin trimisul la cersit 1%); abuzul fizic (38%); abuzul psihologic (26%). Modul de structurare a atitudinilor parintilor fata de relati parinti-copii releva unele aspecte contradictorii.Pe de o parte avem de-aface cu o atitudine cu valente pozitive, in concordanta cu tendintele care se manifesta pe plan international in domeniul protectiei copilului. In acest sens, 93% dintre parintii intervievati considera ca pentru un copil e mai bine sa ramana in familia lui, chiar daca aceasta este mai saraca, decat sa fie incredintat unei institutii rezidentiale de protectie. 85% considera ca este de datoria parintilor sa anunte pe cineva care poate lua masuri atunci cand aude sau vede ca un copil se afla intr-o situatie dificila in familia lui. Tot aceasta categorie a atitudinilor cu valente pozitive putem consemna si proportia de 32% a celor care considera ca relatia dintre parinte si copil nu trebuie sa fie una de dominare exclusiva, ci, cel putin in cazul alegerii scolii sau meseriei, o relatie bazata pe consultarea copilului. Pe de alta parte, avem de-a face, chiar daca nu in proportii foarte mari, cu parinti care au o atitudine care tradeaza modelele traditionale de dominare si paternalism excesiv in exercitarea drepturilor parintesti. Astfel 40% dintre parinti care declara ca sunt deacord cu afirmatia “nu accept de la nimeni sfaturi sau povete in privinta cresterii copiilor mei”. 18
  19. 19. Aproape 30% dintre parinti considera ca atunci cand greseste, copilul trebuie batut sau pedepsit aspru pentru a nu mai repeta gresala facuta. Optiunea pentru bataie ca forma de disciplinare a copilului este inca destul de raspandita. O expresie a acestei intolerante o regasim in faptul ca aproape 60% dintre parinti considera ca nu este bine sa te amesteci intr-o familie in care copilul este abuzat. Implicatiile negative ale acestor atitudini sunt vizibile in relatia dintre aceste variabile si incidenta tipurilor de abuz. In toate situatiile in care parintii au o atitudine de dominanta si excesiv paternalista se inregistreaza valori mai mari ale indicilor de abuz si neglijare, atitudinile transformandu-se practic in comportamente. Profilul socio-demografic si psihosocial al gospodariilor populatiei in care sunt prezente fenomenele de abuz si neglijare a copilului Retinand din toate relatiile de asociere analizate pe cele semnificative statistic, a rezultat urmatorul profil al gospodariilor populatiei in care au loc diferite forme de abuz/neglijare a copilului ( la stabilirea acestui profil s-au avut in vedere criteriile: demografic, educational, ocupational, situatia materiala, sterea de sanatate, experienta de abuz in copilarie, climatul din familie, atitudinile privind relatia parinti-copii, religia si etnia). Prevalenta fenomenelor de abuz si neglijare a copilului este semnificativ mai mare in gospodariile cu urmatoarele caracteristici: • Gospodarii cu un numar mai mare de persoane si cu mai multi copii minori; • Varsta medie a cuplului nu este un indicator discriminant pentru abuzul fizic, dar influenteaza celelalte forme de abuz sau de neglijare a copilului, dupa cum urmeaza: la nivelul cuplurilor cu o varsta medie mai ridicata au loc in mai mare masura forme de abuz si neglijare educationala si psihologica, precum si agresiunea verbala, in timp ce la nivelul familiilor in care parintii au o varsta medie mai scazuta este prezenta in mai mare masura neglijarea psihologica; • Au o pondere mai mare in familiile de romi; • Familiile cu nivel de educatie mai scazut (maxim scoala generala); • Familii in care cel putin unul dintre parinti nu are o ocupatie stabila sau este somer; • Familii cu conditii proaste de locuire (supradensitate de ocupare a locuintei); • Starea materiala si financiara a acestor gospodarii este precara: • Majoritatea se afla sub pragul saraciei; • Venitul mediu pe gospodarie si pe persoana este foarte scazut (apartin preponderent quintilelor 1 si 2 de venit); • Nivel scazut de dotare cu bunuri de folosinta indelungata a gospodariei; • Parintii din aceste gospodarii au avut/au probleme de sanatate fizica si/sau mentala; • Parintii din aceste familii au trait in copilarie experiente de abuz si/sau violenta familiala; • Sunt familii in care deseori au loc conflicte (certuri,batai,batai in prezenta copilului); 19
  20. 20. • Familii in care au ambii parinti sau unul dintre ei au avut/au un comportament deviant (au facut inchisoare, sunt bautori inraiti); • Au atitudine favorabila pedepsirii aspre a copilului in luarea unor decizii mai importante la nivelul familiei; • Au atitudine defavorabila sesizarii autoritatilor atunci cand vad ca un copil se afla in situatie dificila (respectiv de abuz sau de neglijare); Pe baza analizei de regresie logistica au rezultat urmatoarele aspecte legate de: • Caracteristicile familiilor in care exista abuz fizic,educational si psihologic: • Gospodarii cu indice scazut de inzestrare materiala; • Gospodarii aflate in pragul saraciei; • Gospodarii cu climat conjugal si violent (batai intre soti); • Gospodarii cu numar mare de membrii si cu multi minori in intretinere; • Gospodarii cu parinti cu probleme de sanatate fizica; • Familii cu cel putin un membru cu probleme de sanatate mintala; • Familii cu venit scazut. Abuzul fizic si educational nu apare in proportii semnificative in: • Familii mai instarite; • Familii in care nu exista violenta intre soti; • Familii cu un numar redus de persoane; • Familii cu parinti sanatosi mental si fizic. Rezultatele acestui studiu arata ca abuzul si neglijarea copilului in Romania reprezinta o problema acuta,intrucat copilul nu este ferit de vatamare nici macar in sanul familiei. CAPITOLUL V IPOTEZELE CERCETĂRII Tema abordată în cadrul lucrării este foarte complexă şi variată. Am plecat de la următoarele ipoteze: • Cunoaşterea şi conştientizarea drepturilor copilului de către copii poate preveni eventualele abuzuri asupra lor. • Existenţa unui program educativ în şcoli duce la cunoaşterea drepturilor şi la creşterea competenţei sociale a copiilor. 20

×