Pelerin în Grecia și Muntele Athos Catedrala Nasterea Maicii Domnului și Sfântul Ierarh Nicolae Centrul Catehetic Sfântul Nicolae 08.03.2015 - Moinești

1. ARHIEPISCOPUL
TESALONIKULUI –
SFÂNTUL
GRIGORIE
PALAMA –
TEOLOGUL
LUMINII

2. Tesalonic - în greacă Θεσσαλονίκη - este al doilea oraș ca mărime din Grecia și principalul oraș din
regiunea greacă Macedonia. De curând şi-a serbat 2.300 ani de istorie continuă şi neîntreruptă
şi se bucură de un trecut măreţ şi în acelaşi timp zbuciumat. Se întinde pe o suprafaţă de 62
km pătraţi – 6.110 ha – având o populaţie de 800.764 de locuitori. A fost întemeiat în anul
313 î.Hr. de către Casandru al Macedoniei, fost general în armata lui Alexandru cel Mare, şi
zidit în capul interior al golfului Thermaic. Oraşul poartă numele soţiei lui Casandru şi sora
vitregă a lui Aexandru cel Mare. A fost numită Tessalonika de tatăl ei Filip, pentru că a auzit
pentru prima dată de nașterea ei după ce a învins Tessalia – Θεσσαλών = Tesalia şi νίκη = victorie

3. În secolele care au urmat, Tesalonicul a devenit principalul oraș; din nordul Greciei, având de
suferit, dar şi înflorind sub stăpânirea elenistică, romană şi greacă. Multe personalităţi istorice au
jucat un rol important în lunga sa existenţă, dintre care amintim pe Alexandru Macedon,
Cleopatra, Cicero, Pompei şi Suleiman I Magnificul, alături de mulţi alţii. Dar nici un alt locuitor
sau vizitator al Tesalonicului nu a avut o atât de mare influenţă ca cea a unui misionar creştin
necunoscut care l-a vizitat în sec. I, Pavel din Tars. Prima scriere a Noului Testament se crede a fi
Prima Epistolă a Sfântului Apostol Pavel către Tesalonicenicătre Tesaloniceni

4. Chiar dacă vestigiile sale antice şi monumentele sunt puse oarecum în umbră de cele
aflate în Atena, acest oraş este intens vizitat pentru muzeul său arheologic dar şi ca
punct de plecare pentru spectaculosele Morminte Regale de la Vergina, casa urmaşilor
lui Alexandru cel Mare şi Muntele Athos. În mod treptat, o parte mai însemnată a
Tesalonicului antic a fost scoasă la lumină de către arheologi fiind deschisă publicului
larg. Potrivit lui Strabon, Tesalonicul a fost înfiinţat pe locul unei terme antice fiind
format din unirea a 26 de mici sate ce existau în jurul golfului Thermaic, cea mai
însemnată era Thermi, menţionată de Herodot (sec. V î. Hr.) în cartea sa Polymnia, în
care descrie campania lui Xerxex împotriva Elladei

5. Oraşul antic a fost proiectat de către Hippodaminan, în blocuri rectangulare.
Dezvoltarea sa a fost încurajată de către portul său important şi, în timpul perioadei
romane, prin faptul că a fost numit capitală a Macedoniei. Când romanii au legat Via
Ignatia – Εγατία Οδός, drumul istoric ce lega Răsăritul şi Apusul, de Salonic, oraşul a
devenit şi mai prosper. Cunoscutul orator roman Cicero a fost exilat în Salonic (58-57
i.Hr.). Sub Caesar Augustus, Salonicul a devenit cel mai important centru militar din
Macedonia. Mai târziu, a servit ca reşedinţă lui Pompei şi trupelor sale - 49 i.Hr. când a
trebuit să se refugieze de Iulius Caesar. Oraşul a prosperat în continuare sub împăraţii
Adrian, Traian şi Diocleţian, îmbogăţindu-se în temple şi monumente

6. În sec. III d. Hr. (254) Salonicul avea să iasă învingător în confruntarea cu goţii. Împăratul Galeriu a
trăit în acest oraş după ce a devenit împărat al jumătăţii răsăritene a Imperiului Roman sub
conducerea lui Diocleţian. Galeriu a fost şi cel care a instituit persecuţii împotriva puternicei
comunităţi creştine din Tesalonic. Unul dintre martirii acelor timpuri a fost Sf. Dimitrie
Izvorâtorul de Mir, devenit ulterior ocrotitorul oraşului. Sub Constantin cel Mare, un nou port şi
alte îmbunătăţiri au condus la considerarea Salonicului drept cel mai important oraş aflat în
nordul Greciei. Teodosie cel Mare (379-395) s-a convertit la creştinism în acest oraş în timpul unei
epidemii. Mai târziu a emis Edictul de la Tesalonic (380) care a interzis cultul păgân, reintrodus în
timpul împăratului Iulian Apostatul

7. În 904, Salonicul a fost asediat şi ocupat de către saracini, care au luat 22.000
din cetăţenii săi ca scalvi. Oraşul a căzut sub ocupaţia turcilor otomani în 1387,
urmând câteva secolele de control turc. În 1492, aproximativ 20.000 de iudei
care au fost exilaţi din Spania au repopulat oraşul. În sec. XVI, evreii se spune
că ar fi fost încă majoritari în oraş. Suleiman I Magnificul a efectuat reparaţii
extinse şi adăugiri cunoscutului Turn Alb (1430), care a fost la început parte a
ansamblului de apărare din zona de coastă, iar mai târziu închisoare

8. În timpul primului război balcanic, Salonicul a fost eliberat de ocupaţia turcă în 1912,
oraşul fiind cedat Greciei. În 1917 un incendiu devastator a distrus o mare parte din
oraş, fiind necesară reconstruirea unor zone extinse. Sub ocupaţia germană în
timpuol celui de-al Doilea Război Mondial, aproximativ 60.000 de evrei au fost
deportaţi în Polonia, fără a se mai întoarce vreodată. Cutremurele din 1987 au cauzat
mari pagube oraşului. Salonicul este oraşul natal al lui Mustafa Kemal, cunoscut
ulterior ca Ataturk, părintele Turciei moderne. În Salonic se află în prezent cea mai
importantă Universitate din Grecia, având mai mult de 60 000 de studenţi

9. Salonicul biblic. Sfântul Apostol Pavel şi însoţitorii săi au venit în Salonic în
cea de-a doua călătorie misionară. Aceştia au ajuns aici după ce au fost bătuţi
şi închişi în Filipi pe motivul că au deranjat liniştea. Evenimentele petrecute
în Salonic sunt relatate în Fapte 17:1-15. Este imposibil de precizat pentru cât
timp au rămas Pavel şi însoţitorii săi în acest oraş. Faptele Apostolilor spun
despre Pavel că a vorbit în trei sâmbete în sinagoga aflată aici, însă acest
lucru nu trebuie înţeles că ar fi stat numai trei săptămâni

10. Din scrierile ulterioare aflăm
că a lucrat „zi şi noapte” în
Salonic pentru a se întreţine
pe sine şi pe însoţitorii săi. (I
Tes. 1:9) De aceea, se crede că
Pavel a stat în Salonic vreme
de câteva săptămâni dacă nu
luni. Comunitatea iudaică a
devenit iritată de această
situaţie, nu numai din cauza
prozelitismului misionarilor
creştini, ci şi din cauza că se
temeau de pedeapsa
autorităţilor legată de
predicarea loialităţii faţă de
alt „Împărat”. În acel timp
Salonicul avea statut de oraş
liber, ceea ce însemna că
romanii nu ocupaseră
birourile locale de
guvernământ chiar dacă un
procurator roman se afla
stabilit în oraş

11. Salonic - obiective turistice. Din fericire pentru vizitatorii Salonicului, aproape toate
siturile antice mai importante sunt localizate lângă centrul oraşului, putând fi vizitate
mergând pe jos
Cel mai vizibil monument antic din Tesalonic este Arcul lui Galeriu, un arc triumfal
de-a lungul Căii Ignatia, ridicat în 304 d.Hr., în amintirea victoriei împăratului contra
perşilor (297). Astăzi, din măreţul Arc se mai păstreză numai jumătate

12. În apropiere, în susul străzii Sfântul Apostol Pavel, se află o construcţie
masivă din cărămidă, Rotonda, care a servit drept biserică (sec. V), catedrală
(sec. XV), dar şi ca moschee (sec. XVI). Numele bisericii i se trage de la forma
ei circulară. Iniţial, clădirea a fost zidită, drept mausoleu imperial, la cerinţa
împăratului roman Galeriu, în jurul anilor 300-306. După mai bine de 1700 de
ani, clădirea se află încă în folosinţă, fiind cea mai veche structură funcţională
din oraş

13. Rotonda va fi preluată de creştini, fiind rânduită biserică, undeva în jurul anului 390 şi
închinată Sfantului Mare Mucenic Gheorghe. Locul este preţuit, atât pentru vechimea
şi măiestria arhitecturii sale, cât şi pentru mozaicurile ce încă se mai păstrează pe
alocuri. Acestea constituie unele dintre cele mai bune exemple de artă creştină
timpurie. Pereţii bisericii Rotonda au o grosime de 6,3 metri, iar domul uriaş, înălţat la
30 de metri, are un diametru de 24,5 metri. Pereţii sunt întrerupţi de către opt nave
pătrate, cea sudică alcătuind intrarea

14. Rotonda din Tesalonic a funcţionat drept biserică creştină vreme de mai bine de 1200
de ani, până ce oraşul a căzut în mâinile turcilor. În anul 1590, clădirea va fi confiscată
şi transformată în moschee - Moscheea lui Suleyman Effendi - vechii clădiri
adăugându-i-se un minaret. Statutul de moschee şi l-a păstrat până în anul 1912, când
grecii vor elibera oraşul, în cadrul Războiului din Balcani. Rotonda va fi resfinţită
drept biserică, însă minaretul nu va fi dărâmat, el rezistând până astăzi

15. Un alt vestigiu important este Forumul Roman (sec II-III d. Hr.) care a servit şi
ca agoră în timpul perioadei elenistice. În Grecia fiecare oraş mai mare avea o
piaţă care se numea „agora” unde se adunau: politicieni, artişti, clerici şi alte
personalităţi importante ale statului, cu scopul de a discuta. În termeni
romani forum-ul este agora grecească, cuvântul forum fiind echivalentul
agorei

16. Ruinele care se văd astăzi au fost descoperite în urma săpăturilor arheologice
din 1966, această agoră reprezenta «inima» oraşului, locul comercial, politic,
artistic şi guvernamental al Tesalonicului. Când romanii au cucerit oraşul, au
transformat «agora» într-un «forum» pe două nivele. În prezent se pot vedea
coloane ce susţineau nivelul de sus al forum-ului

17. Pe peretele unei galerii a fost descoperită o frescă paleocreştină, de o valoare
inestimabilă, reprezentând doi bărbaţi care se roagă, cu o cruce între ei, deasupra
fiind figurat Iisus, şezând într-un tron. Această lucrare murală demonstrează că
Forumul era destinat întâlnirii creştinilor în perioada romană târzie, putând fi chiar
identificat drept locul unde Agios Dimitrios, sfântul protector al Salonicului, a fost
torturat

18. Cea mai bine conservată parte din forum este teatrul Odeon, din
interiorul forum-ului, unde romanii ascultau reprezentaţiile muzicale ori
priveau luptele dintre gladiatori. Rămăşiţele din anumite statui, ce
împodobeau forum-ul, şi un segment dintr-o coloană se păstrează astăzi
în Muzeul Luvru din Paris

19. Marea Catedrală Ortodoxă din Tesalonik înfățișează în cel mai bun mod perpetuarea și
reinterpretarea tradițiilor. Pornind de la exterior, ești impresionat de echilibrul perfect al
proporțiilor și al asortării culorilor calde, care se încadrează firesc în arhitectura străzilor
adiacente, umbrite de palmieri. Actuala formă a Bisericii Mitropolitane din Salonic datează de
la finele secolului XIX, după ce un foc a distrus biserica precedentă. A fost construită între 1891
și 1912, de arhitecții Tsilos și Paionidis

20. Biserica mitropoliei din Salonic poartă numele Sfântului Grigore Palama, episcop al
locului în vremuri foarte agitate. Disputele cu diverse erezii, l-au făcut pe Grigore
Palama atât popular, cât și detestat, i-au adus un exil și o perioadă de închisoare. La
final, Grigore Palama a ajuns să fie considerat una din cele mai influente figuri din
teologia ortodoxă, iar Moaștele sale sunt păstrate cu mare respect într-o nișă, cu
coroana de mitropolit deasupra unui mic sarcofag, modelat în argint și aur.

21. Sfântul Grigorie Palama -
Γρηγόριος Παλαμάς - (1296-
1359), a fost unul dintre cei mai
profunzi şi mai originali
teologi ai Bisericii Ortodoxe
din secolul al XIV-lea. Este
considerat un Sfânt Părinte al
Bisericii. Născut la 1296 în
Constantinopol, era cel mai mare
dintre frații săi, Macarie și
Theodosie, și surorile sale,
Epiharis și Theodota. Mama și
surorile lui au devenit și ele
călugărițe, după ce mai înainte
tatăl lor îmbrăţişă
monahismul. Între 1318 și 1326
se află la Mânăstirea Vatoped, în
Muntele Athos, unde a viețuit sub
îndrumarea duhovnicească a
părintelui Nicodim de la Vatoped.
După moartea Părintelui Nicodim,
a stat opt ani sub îndrumarea
duhovnicească a Părintelui
Nichifor

22. S-a tranferat la Lavra Sf. Atanasie Athonitul, iar după alţi trei ani s-a mutat la schitul Glossia unde de la
starețul mănăstirii a învățat meșteșugul rugăciunii neîncetate pe care o practică monahii. Datorită
amenințării invaziei turceşti, între 1326 și 1331 trăiește în Macedonia, la Tesalonic, împreună cu 12 monahi
isihasti, unde va fi hirotonit preot. Își va continua viața de ascet, într-un schit de pe un munte lângă Veria,
combinând îndatoririle sale preoțești cu viața de pustnic: cinci zile pe săptămână petrecea în rugaciune și
post, fără să se întâlnească cu nimeni, iar sâmbăta și duminica cobora în mijlocul fraților și al credincioșilor,
slujind Sfânta Liturghie și predicând

23. Din cauza atacurilor venite din partea sârbilor, s-a întors la Athos și s-a asezat în schitul
„Sfântul Sava”, de lângă Marea Lavra. În anul 1347 Părintele Grigore Palama a fost numit
Arhiepiscop al Tesalonicului. Implicarea sa în polemica Isihastă - de la grecescul η ησυχία
= linişte - a avut loc atunci când a fost desemnat de către comunitatea de călugări din Athos
să apere Isihasmul de atacurile lui Varlaam Calabrezul, care considera practica lor o pierdere
de timp. Varlaam, învăţatul călugăr, sosea în Constantinopol din Calabria, Italia, prin 1330.
Acesta a fost autorul unor tratate de logică şi astronomie, fiind renumit pentru calităţile sale
oratorice ieşite din comun şi a primit o catedră la Universitatea din capitală

24. Varlaam acorda un rol fundamental gândirii raționale grecești (filozofice) pentru fundamentarea teoretică
a creștinismului. El spunea că adevărata activitate a intelectului trebuie să țină cont de realizările științei
laice, deoarece numai filosofia laică furnizează intelectului criterii de cunoaștere și gândire. Pe acestea se
întemeiază cunoașterea dialectică. Scripturile, în schimb, nu trebuie să fie socotite mijloc de demonstrare a
existenței sau atributelor divinității, ci numai reper sau referință.
În contrast Palama nu-şi dezvolta învăţătura plecând de la premise filosofice, ieşite din speculaţie,
ci din realitatea experienţei personale a îndumnezeirii, trăite harismatic în Biserică

25. Acestui raţionalism Palama îi
opune experienţa tainică a
îndumnezeirii, aşa cum este ea
trăită continuu în tradiţia
ortodoxă. Pentru Palama
îndumnezeirea omului nu e,
simplu, o stare morală la care
poate ajunge omul cu ajutorul
filosofiei despre Dumnezeu, ci
o realitate plină de har care
presupune curăţia inimii şi este
împlinită prin împărtăşirea de
energiile necreate ale
dumnezeirii. De aceea „cei
curaţi cu inima” văd în mod real
pe Dumnezeu, după cuvântul
Domnului din Fericiri. Cu toate
acestea ei nu pot vedea fiinţa lui
Dumnezeu, care e neapropiată,
neîmpărtăşibilă şi necuprinsă,
ci numai energiile, lucrările
Sale necreate, prin care
Dumnezeu Treime vine în
legătură personală, reală, cu
lumea

26. Așa, de exemplu, când proorocii Vechiului Testament,ucenicii lui Hristos pe muntele
Tabor și sfinții Bisericii vedeau în răpirile lor o lumină dumnezeiască, aceasta nu era
nici firea dumnezeirii cea nefăcută și neapropiată, dar nici vreun simbol dumnezeiesc
creat, ci slava necreată, energia, harul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este numai fire
necreată și ipostasuri necreate, ci și lucrări necreate prin intermediul cărora
persoanele Sfintei Treimi intră în legătură nemijlocită cu Creația. După fire, arată
Palama, Dumnezeu e necuprins, transcendent, nevăzut și incognoscibil. Potrivit
energiilor Lui, însă, Dumnezeu e înlăuntrul Creației, imanent, văzut și cunoscut,
experiat aievea

27. În toiul disputelor teologice isihaste, Palama folosește distincția dintre fire și lucrări
în Dumnezeu, distincție care a existat tot timpul în tradiția patristică ortodoxă. Această
deosebire reprezintă singura soluție viabilă care poate asigura realitatea îndumnezeirii
ființei umane fără pericolul de a cădea în panteism = concepție filosofică monistă care
identifică pe Dumnezeu cu întreaga natură. Acelora - monahii isihaști pe care Sfântul
Grigorie îi apără aici, împotriva acuzelor aduse de Akindin - harul îndumnezeitor
precum și sfinților le dăruiește îndumnezeirea

28. Strălucirea în care sunt primiți, lumina care îi face să strălucească precum soarele sunt
firea și ipostasele dumnezeiești, fiind toți precum Hristos este…”. Omul, accentuează
Palama, împărtășindu-se de tainele Bisericii prin energiile Lui necreate și
îndumnezeitoare, devine îndumnezeit, după har. Distinctia fire-energii în Dumnezeu
devine pentru Palama fundamentul teologic pe care își va întemeia învățătura sa și
exact din acest motiv, atunci, în epocă, la fel ca și astăzi, această distincție teologică se
găsește în centrul disputei dintre Otodoxie și teologia occidentală contemporană

29. Distincția aceasta fire-energii în Dumnezeu nu permite în teologia occidentală nici
admiterea și cu atât mai puțin valorizarea concretă a unei asemenea distincții în
Dumnezeu pe care o face Palama, în duhul și urmând Părinților
La o primă privire generală critică a polemicii dintre noua teologie vestică și teologia Sf.
Grigorie Palama se naște o întrebare fundamentală. Care sunt consecințele acestei
dispute pentru teologia occidentală, care rămâne în esența ei pe aceleași poziții?...

30. Răspunsul la această întrebare din punct de vedre ortodox este unul singur.
Respingerea din parte teologiei catolice și protestante a învățăturii lui Palama despre
energiile necreate și îndumnezeitoare ale Sf. Treimi desemnează în spațiul eclesiastic
vest-european imposibilitatea îndumnezeirii omului și a împărtășirii lui reale de viața
divină. Astfel, în realitate, se neagă în continuare învățătura creștină primară
privitoare la urcușul omului în Dumnezeu, îndumnezeirea lui, care constituie nucleul
teologiei și spiritualității Revelației și Sfinților Părinți

31. De aceea, Jürgen Kuhlmann adresează teologiei occidentale următoarea afirmație: „De
acum încolo teologia noastră va trebui să nu mai respingă evidența pe care o dă Sf.
Grigorie Palama Treimii iconomice cu energiile ei dumnezeiești. Pentru aceea, teologia
(vestica - n. tr.) are datoria să păstreze vie credința Bisericii în îndumnezeirea reală a
omului. Într-o lume secularizată, ideea unei Treimi absolut transcendente, cu totul în
afara lumii, care nu vine în reală și nemijlocită legatură cu omul, nu provoacă nici
neplăcere, dar nici nu conduce la mântuire”

32. Creștinismul occidental sărăcește spiritual în acest fel, fiind în pericol de a se
transforma într-un simplu sistem umanist și moralist. După cum mărturisește cu
sinceritate teologul catolic contemporan Jürgen Kuhlmann, din nefericire teologii
ortodocși au avut dreptate. Nu există în cuprinsul teologiei vestice înțelesul
îndumnezeirii în adevăratul sens al cuvântului, așa cum poate fi găsit el la Sf. Părinți
și la Sf. Grigorie Palama

33. După ce Sinodul din 1341 s-a pronunțat în favoarea isihaștilor, la 1345 Grigore Palama este
anatemizat. Sinodul din 1347 ridică anatema, iar cel din 1351 aprobă din nou doctrina isihastă,
însă poporul nu l-a acceptat uşor pe Sf. Grigore, astfel încât el a trebuit să se mute dintr-un loc
în altul. Într-una din călătoriile sale la Constantinopol pe o corabie bizantină, a căzut în mâinile
turcilor. Chiar în captivitate, Sf. Grigore a predicat atât prizonierilor creştini cât şi răpitorilor
săi musulmani. La un an, Sf. Grigore a fost răscumpărat şi s-a întors la Tesalonic. Sf. Grigore a
făcut multe minuni în cei trei ani dinaintea morţii sale, vindecînd mulţi bolnavi

34. Sinodul Patriarhal din 1386 proclamă pe Grigore Palamas Sfânt. Ultimul sinod isihast
din 1451 proclamă Isihasmul drept doctrină oficială a Bisericii Ortodoxe.
Sfântul Grigorie Palama a fost o piatră de poticnire atât în timpul său, în înfruntarea
dintre ortodoxie și tradiția și teologia occidentală, cât și în vremea noastră, când
reprezintă încă un motiv de dezacord între teologii ortodocși, pe de o parte, care îl
consideră „luminător ortodoxiei, intăritor evlaviei și învățător” și teologii occidentali
pentru care acesta e vrednic a fi socotit de-a dreptul eretic

35. Această valorizare diferită a lui Palama din partea ortodocșilor și a teologiei
vestice nu e greu de înțeles, căci prin teologia lui devine evidentă pentru toți
dimensiunea legăturii organice ce caracterizează teologia ortodoxă și
spiritualitatea specific ortodoxă, dar și prăpastia adâncă ce o desparte de
tradiția și modul de a face teologie în occident