1. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi
Facultatea de Filosofie ș i Ș tiinț e Social Politice
Studii de Dezvoltare Internaț ională
Referat la Economia Dezvoltării
Decalaje ale dezvoltării economice în lume
Masterand:
Covalciuc Viorel

2. De-a lungul secolelor, dezvoltarea societăţilor a fost inegală. Diferite comunităţi şi-au
disputat rolul şi statutul de „centru” (politic, militar, comercial, financiar) sau de putere
dominantă la nivel local, regional sau mondial. Istoria ne arată că nu a existat o „reţetă” a
succesului, iar in acest sens diverşi factori au contribuit, în dozaje diferite, la dinamica
societăţilor printre care amintim: poziţia geografică, contextul geopolitic, forţa demografică,
acumularea bogăţiei, calitatea elitelor conducătoare, sistemele de valori, organizarea pe timp
de pace şi pe timp de război, aplicarea invenţiilor şi a inovaţiilor, infrastructurile economice
şi sociale etc. Aceşti factori şi alţii au modelat evoluţia istorică şi pot explica succesul sau
eşecul societăţilor, pot explica de ce au crescut sau decăzut imperiile militare, politice sau
comerciale, societăţile, comunităţile.
Dezvoltarea comunităţilor şi popoarelor s-a produs gradual, pe măsura apariţiei
condiţiilor şi a factorilor favorizanţi. Primele zone dezvoltate, consemnate de istorie, s-au
format acolo unde s-au întrunit condiţii economice, politice, culturale, sociale, militare
favorabile pe acea vreme.
Spre sfârşitul mileniului II î.Hr., grecii revoluţionează tehnica navală, construiesc
corăbii performante şi tehnica militară, armele necesare apărării corăbiilor. Efectul constă în
creşterea capacităţii oamenilor de a naviga şi de a-şi transporta mărfurile în siguranţă.
Fenicienii (în Siria actuală şi pe coasta Mediteranei) au creat primul alfabet, fapt care a
facilitat comunicarea şi schimburile cu vecinii. Astfel, Grecii şi fenicienii au promovat,
sprijinit progresul, noul, frumosul. Arhitectura, sculptura din acea perioadă stau mărturie.
S-au creat principalele condiţii pentru dezvoltarea comerţului: corăbiile - care reprezentau
mijloace de transport pentru oameni şi mărfuri; alfabetul - care permitea transmiterea
mesajelor în timp şi spaţiu fără condiţia prezenţei fizice a celui ce transmitea mesajul, s-a
conturat mentalitatea negustorească. Atunci s-au dezvoltat oraşele Tyr, Cartagina, Babilon,
Atena, strâns legate de Marea Mediterană, şi de transporturile pe apă (datorită costului redus
al transportului pe apă comparativ cu cel pe uscat, datorită lipsei drumurilor construite pe
uscat).
A existat o dependenţă cauzală strictă între puterea militară şi puterea economică. Cine
deţinea puterea militară avea acces şi la resursele economice. Atena, Roma sau Bizanţul sunt
exemple elocvente.
Între 1350 şi 1500, Veneţia devine „centrul” dezvoltării mondiale. Port la Marea
Adriatică, înconjurat de importante suprafeţe agricole fertile, Veneţia capătă o importanţă

3. deosebită în contextul Cruciadelor, cînd devine cel mai important port pentru armarea
corăbiilor ce plecau spre „Locurile Sfinte”. Construirea drumului din Alpi, prin pasul Brenner,
a permis legătura directă dintre minele de argint din spaţiul germanic şi Marea Adriatică, prin
portul Veneţiei. Pe acest fond, Veneţia preia funcţiile comerciale pe care le deţinuse Bruges-ul
înainte de marea ciumă din 1348. Veneţia preia controlul comerţului dintre Europa şi Orient.
Oraşul devine un adevărat „magnet” pentru negustori, bancheri, arhitecţi, poeţi, filosofi. Aici
sânt fixate preţurile principalelor mărfuri. Casele de schimb veneţiene încep să controleze
pieţele financiare. Veneţia îşi construieşte una dintre cele mai mari flote comerciale, cu 50000
marinari salariaţi, de serviciile căreia beneficiază, contra cost, negustorii din diversele colţuri
ale lumii. Nivelul de trai veneţian devenise de cincisprezece ori mai ridicat decât cel din Paris,
Londra, Anvers, Madrid sau Amsterdam.
În jurul anului 1650, Amsterdam-ul dobândeşte condiţiile necesare statutului de
„centru”: este un port important, dispune de o vastă arie agricolă care asigură resursele
alimentare, dispune de o marină comercială performantă, necesară realizării schimburilor de
bunuri şi de o marină militară capabilă să protejeze rutele comerciale. În scurt timp,
Amsterdamul devine un punct de atracţie pentru bancheri, negustori, oameni de cultură,
filosofi, meşteşugari, inventatori, aventurieri. Amsterdamul aplică la scară industrială
progresele tehnologice din domeniul industriilor alimentare şi al îmbrăcămintei, prin
dezvoltarea industriei coloranţilor şi a filaturii mecanice. Datorită progreselor tehnologice,
Amsterdamul începe să vopsească majoritatea produselor din lână, inclusiv pe cele din
Anglia, în ciuda măsurilor protecţioniste promovate de Londra. Dar principala inovaţie
tehnologică apare în domeniul naval: pentru prima dată în istorie olandezii pun în practică un
mecanism al producerii în serie a navelor. Ei inventează, totodată, un nou tip de navă, mult
mai ieftină datorită producţiei în serie şi mai rentabilă în exploatare, întrucât era concepută să
funcţioneze cu un echipaj mult redus numericeşte comparativ cu echipajele navelor din acea
perioadă. Astfel, Amsterdamul devine un imens şantier de producţie şi întreţinere a navelor.
Atelierele de producţie folosesc macarale şi fierăstraie acţionate prin forţa mecanică. Efectele
sunt remarcabile. Flota olandeză devine cea mai performantă flotă comercială a momentului,
datorită capacităţii de transport şi a vitezei de croazieră a navelor. Totodată, aceste nave devin
foarte bine înarmate, ceea ce le oferă un important avantaj strategic. Compania Indiilor din
Amsterdam, împreună cu Bursa şi Banca din Amsterdam transformă această putere navală în
principalul „centru” comercial financiar şi industrial al vremii.

4. Secolul al XVII-lea este considerat Era de aur a Amsterdamului, cît timp a fost unul
dintre cele mai bogate oraș e din lume, cît timp din port plecau vase comerciale spre Marea
Baltică, America de Nord, Africa, Indonezia sau Brazilia formând bazele reț elei mondiale de
comerț . Dar războaiele cu Anglia ș i Franț a ș i-au pus amprenta pe economia oraș ului. În
timpul războaielor napoleoniene averea oraș ului s-a diminuat mult, deşi s-a integrat
în Regatul Ț ărilor de Jos în 1815.
Anglia se ridică datorită resurselor proprii, dar şi datorită muncii şi inovaţiilor
tehnologice care au asigurat un avantaj enorm industriei textile. Englezii au folosit energia
apelor curgătoare pentru mecanizarea războaielor de ţesut, au utilizat bumbacul ca materie
primă („rivalul” lânii). Bumbacul şi mecanizarea războaielor de ţesut îmbunătăţesc
considerabil productivitatea industriei textile englezeşti. Ulterior, invenţia motorului cu
abur şi utilizarea lui pentru a pune în mişcare răboaiele de ţesut vor conferi Angliei
supremaţia în industria textilă.
Compania Engleză a Indiilor preia controlul asupra plantaţiilor de bumbac din India,
America de Nord şi Asia de Sud. Englezii obţin la preţuri foarte mici materiile prime.
Strategia Angliei s-a bazat pe un raţionament simplu: importul din colonii a materiilor prime
la preţuri foarte mici (lână, bumbac, piei, mătase, tutun, orez etc.), şi exportul produselor
prelucrate la preţuri mari (articole de îmbrăcăminte, obiecte preţioase etc.). Ca urmare,
Londra cunoaşte o dezvoltare spectaculoasă, iar negustorii, armatorii, bancherii importanţi din
Amsterdam pleacă la Londra în căutarea unor noi oportunităţi.
În acest timp, lumea progresează mult. Este perioada în care apar lucrările
fundamentale ale lui Montesquieu privind separaţia puterilor în stat şi libertatea politică. La
Londra, John Locke publică „Tratatul asupra guvernării”, care postulează libertatea
individuală ca pe un drept natural şi inalienabil, apar lucrările economice ale lui Adam Smith.
Este epoca Revoluţiei Franceze şi a Războiului de Independenţă, care va consacra Statele
Unite ale Americii.
Londra a înflorit cât timp a fost capitala Imperiului Britanic. După marele incendiu din
1766 care a distrus o mare parte a oraș ului, reconstrucț ia a durat peste 10 ani ș i a fost
condusă de Sir Christopher Wren, care, a proiectat ș i construit multe din clădirile
emblematice ale Londrei de astăzi, aș a cum ar fi spre exemplu Catedrala Sf. Paul etc.
Creș terea oraș ului s-a accelerat în secolul al XVIII-lea, astfel că la începutul secolului al
XIX-lea, Londra era cel mai mare oraș al lumii.

5. Sfârşitul secolului XIX a fost dominat de o efervescenţă semnificativă sub aspectul
descoperirilor şi al inovaţiilor tehnologice. O nouă sursă de energie, petrolul, prezintă
perspectiva unei descoperiri revoluţionare pe fondul aplicării acestei energii la o nouă inovaţie
tehnologică: motorul cu ardere internă. Petrolul, motorul cu ardere internă, inventarea
automobilului şi a avionului produc o revoluţie radicală la nivelul economic şi aduc S.U.A. în
centrul lumii. Industria automobilistică se dezvoltă puternic în SUA. Ea structurează noile
orientări economice: în amonte, impulsionează dezvoltarea industriilor siderurgică, minieră, a
sticlei, extracţia şi prelucrarea petrolului. În aval, duce la expansiunea constructiilor de
drumuri şi infrastructuri rutiere, a sectorului bancar şi a comerţului etc. Revoluţioarea
trasporturilor (pe pământ, pe apă şi în aer) a indus dependenţa economiilor faţă de resursele
energetice, în special faţă de petrol. Asigurarea accesului la resursele petroliere a devenit,
dintr-un iniţial obiectiv economic, o miză geopolitică fundamentală. Petrolul a devenit în
secolul XX un „bun” strategic de prim rang.
Implicaţiile geopolitice sunt considerabile. Rolul factorului militar creşte, la fel ca în
trecut, pentru securizarea surselor de aprovizionare şi a rutelor de transport. Controlul
resurselor petroliere a devenit principalul factor modelator al geopoliticii secolului XX. Miza
petrolului a jucat un rol important în ecuaţia de forţe a primei conflagraţii mondiale.
Proiectul intitulat „New Deal”, iniţiat de F.D. Roosvelt, este de natură să asigure
managementul efectelor generate de marea criză din 1929 şi redinamizarea economiei,
investiţiile publice în infrastructurile sociale devenind principalul motor de creştere
economică.
Cel de-al Doilea Război Mondial, declanşat de Germania, produce costuri economice
şi sociale care răvăşesc Europa. Ca un efect secundar al războiului, cercetarea ştiinţifică
cunoaşte o expansiune extraordinară şi revoluţionează industria aviatică, industria chimică,
industria automobilului, industria electronică şi electrotehnică, domeniul energiei nucleare.
Mizele controlului asupra zonelor bogate în petrol a fost un imperativ geostrategic
major, atât pentru Germania şi Japonia, cât şi pentru Aliaţi.
Înţelegerea de la Yalta a însemnat atât împărţirea planetei în zone de influenţă ale
principalelor state învingătoare, SUA şi URSS, cât şi redimensionarea influenţei asupra
statelor din Orientul Apropiat.

6. Războiul Rece generează o dezvoltare accelerată a industriilor din sfera militară şi o
abordare strategică asupra relaţiilor cu statele producătoare de petrol (de exemplu, iniţiativa
primului ministru iranian, în 1954, de a naţionaliza zăcămintele şi industriile de extracţie şi
prelucrare a petrolului generează protest internaţional şi ... o lovitură de stat, prin care primul
ministru este înlăturat de la putere). Un consorţiu format din companii britanice, franceze,
olandeze şi americane preia controlul asupra producţiei de petrol iranian...
Apariţia calculatorului capătă semnificaţia unui fenomen social total, revoluţionând
administraţia publică, educaţia, cercetarea, sistemele financiare şi bancare, transporturile,
serviciile medicale, industriile constructoare de maşini, industriile militare şi spaţiale,
comunicaţiile, industriile de divertisment, arhitectura, construcţiile, în fapt, toate aspectele
vieţii sociale.
Începând cu 1980, producţia de masă a componentelor ,,soft’’ şi ,,hard’’, asociate
industriei computerelor, a făcut din California şi din Los Angeles noul „centru” economic al
lumii. Industria internetului şi a telefoniei mobile au redimensionat expansiunea economică.
Un alt factor care a determinat o aprofundare a decalajelor economice este
subdezvoltarea care, a fost şi este cunoscută ca etapă a evoluț iei multor economii naț ionale.
Subdezvoltarea se înfăţiș ează azi ca o realitate dramatică, extinsă în multe zone ale lumii,
datorită efectelor pe care le provoacă, ea a devenit una din problemele dominante ale lumii. În
momentul actual, subdezvoltarea are o deschidere planetară, prin faptul ca marea majoritate a
populaț iei globului trăieș te în acest perimetru. Este un fenomen complex, iar prin amploarea
şi consecinţele sale, una din problemele globale ale omenirii. Noţiunea de subdezvoltare s-a
născut din comparaţie şi este comparaţie prin natura sa,ea desemnează ceea ce anumite
societăţi nu sunt (dezvoltate) şi nu ceea ce sunt. Un ansamblu de fenomene complexe şi
interdependente, care se traduc prin inegalităţi flagrante de bogăţie şi mizerie, prin stagnare,
printr-o întârziere relativă faţă de alte ţări, prin potenţialul de producţie care nu progresează
atât cât ar fi posibil, printr-o dependenţă economică, culturală şi tehnologică. Subdezvoltarea
reprezintă o mare problemă pentru comunitatea internaț ională care devine tot mai conș tientă
de legătura care există între lichidarea acestui fenomen ș i a dezvoltării economice a tuturor
statelor,a economiei mondiale în ansamblul ei. Rămânerea în urmă din punct de vedere
economic a unui mare număr de ț ări este, efectul unui factor de ordin extern-regimul
colonial.

7. Multe dintre popoarele de astăzi subdezvoltate cunoș teau, în momentul pierderii
independenț ei, un grad de civilizaț iei superior pentru epoca respectivă (incaș ii, aztecii,
indienii etc.).Metropolele capitaliste au distrus însă complet sau în mare parte aceste
civilizaț ii formate de-a lungul veacurilor,întrerupând cursul normal al evoluț iei lor.
Structurile autohtone au fost înlocuite prin altele convenabile intereselor puterilor coloniale-
structurile subdezvoltării. Trebuie remarcat faptul că subdezvoltarea economică nu reprezintă
un fenomen omogen care să se manifeste identic în toate părț ile lumii. Efectele factorului
extern asupra unor relaț ii de producț ie seculare au fost diferite,în raport cu circumstanț ele
locale,cu intensitatea ș i formele penetraț iei capitaliste,în consecinț ă,gradul de
subdezvoltare este diferit de la o regiune la alta. Într-o economie dualistă,gradul de
subdezvoltare va fi determinat de importanț a relativă a sectorului rămas în urmă(tradiț ional)
în totalul produsului intern brut.
Conceptul subdezvoltării trebuie să includă precizări care se referă la criza de structură a
economiei mondiale, în care s-au cronicizat următoarele aspecte negative: mizeria materială a
celei mai mari mase a locuitorilor; condiţii sărace şi limitate de viaţă; un nivel de instruire
redus, cu o asistenţă socială insuficientă; resurse de dezvoltare extrem de puţine, iar unde sunt
se folosesc neeficient; structuri de producţie înapoiate, învechite; stucturi social-politice
instabile. De asemenea, el trebuie să cuprindă şi voinţa concretă a organismelor internaţionale,
în planul relaţiilor economice, cu măsurile destinate eliminării discriminărilor ce au apărut
între statele bogate şi cele sărace. Astăzi, subdezvoltarea afectează întreaga economie
mondială. Ea determină dereglarea pieț elor internaț ionale, conduce la dezechilibre ș i
instabilitate pe plan mondial.
O trăsătură a economiei mondiale contemporane continuă să fie starea de dependenț ă
a Sudului subdezvoltat faț ă de Nordul dezvoltat. Această dependenț ă se manifestă
îndeosebi pe plan financiar,alimentar ș i teologic. Dar,Nordul,la rândul lui,este ș i el
dependent de sud. Aș a cum a demonstrat realitatea,minimalizarea proporț iilor acestei
dependenț e a generat grave dezechilibre în economia ț ărilor dezvoltate. Fapt este că,acestea
din urmă depind ,în majoritatea lor,de ț ările în dezvoltare în privinț a resurselor de energie
ș i de materii prime,iar unele dintre ele(Japonia,Belgia,Olanda,Elveț ia etc.),sunt extrem de
vulnerabile pe acest plan. O primă trezire la realitate a avut loc în anii `70,în condiț iile
instaurării embargo-ului petrolier împotriva unor ț ări occidentale. Privind lucrurile în
perspectivă,trebuie spus că,dacă dependenț ele Sudului,de ordin tehnologic, alimentar sau
financiar, sunt, obiectiv, limitate în timp, în raport cu ritmul dezvoltării sale economice,cele

8. ale Nordului, determinate de nevoia de materii prime naturale, au, mai mult sau mai puț in,
un caracter permanent.
Globalizarea economică, socială şi politică a dus la crearea unor premise şi
circumstanţe de progres şi dezvoltare economică, dar creşterea decalajelor de dezvoltare în
lume şi aprofundarea sărăciei sunt unele din efectele nefavorabile ale acestui proces.
Pe parcursul secolului al XX-lea, venitul global per capita a crescut considerabil, cu
mari variaţii între ţări, iar decalajul de dezvoltare a devenit tot mai adânc. Şi chiar dacă se
înregistrează şi unele aspecte sociale pozitive, ca, de exemplu, creşterea longevităţii vieţii în
marea majoritate a ţărilor lumii, atunci calitatea vieţii lasă de dorit. Luând în consideraţie
toate aceste aspecte negative, a apărut necesitatea urgentă de elaborare a unor politici speciale
cu scopul de a eradica decalajele de dezvoltare şi sărăcia în lume.
În această lume globală, problema creşterii economice stă la baza dezbaterilor
majorităţii economiştilor, politicienilor şi chiar a oamenilor de rând. Este evident faptul că
creşterea este esenţială pentru a reduce sărăcia. Într-adevăr, tot sistemul economic global se
mişcă cu o viteză mare şi cu un scop comun de a genera o creştere ignorând, de cele mai dese
ori, distribuţia echitabilă a venitului, prevederile serviciilor sociale şi durabilitatea mediului
înconjurător. Având în vedere că fiecare stat are trăsăturile sale specifice şi unice, este foarte
important de a identifica şi înţelege care este motorul individual în calea creşterii economice
şi a diminuării decalajelor de dezvoltare.
O altă metamorfoză importantă, care s-a manifestat în ultimele decenii, este apariţia pe
harta lumii a noilor pieţe emergente din Europa, Asia şi America Latină şi efortul fiecăreia de
a se poziţiona pe plan mondial. Importanţa pieţelor emergente din Europa Centrală şi de Sud-
Est este foarte mare atât ca pieţe individuale, cât şi ca grup şi prezintă un impact enorm asupra
economiei şi politicii mondiale. Obiectivul fiecărei economii emergente este de a trece cât
mai rapid de perioada de tranziţie şi de a crea condiţii favorabile pentru o creştere economică
durabilă. Este evident faptul că aceste ţări trec printr-o perioadă extrem de provocatoare,
riscantă, dar şi cu multiple oportunităţi. Aflându-se într-o lume a interdependenţelor, fiecare
dintre ele sunt afectate de o mulţime de factori pozitivi şi negativi, care creează bariere în
calea dezvoltării acestora. Totuşi, pentru a rămâne la suprafaţă şi pentru a face faţă situaţiei,
iarăşi este nevoie de eforturi comune şi de participarea mai multor actori economici. Prin
identificarea avantajelor, valorificarea şi dezvoltarea acestora, prin crearea unor relaţii
comerciale stabile,noile pieţe emergente ar putea trece mai uşor prin perioada de tranziţie.