2. • SFÂNTA CETATE A IERUSALIMULUI este cel mai faimos oraș al lumii. În istoria
omenirii, Ierusalimul - ebraica modernă Ierusalim, Yerushalayim - ;
identificat uneori și ca Țion (Sion); în ebraica clasică Ierușalaim sau Ierușalem
; în arabă Al-Quds sau Ur Shalim al Quds, în latină Hierosolyma, în
greacă: Ιερουσαλήμ sau Ιεροσόλυμα, în engleză Jerusalem - nu se prezintă ca o
capitală cu mari puteri politice și nici cu puteri economice de primul rang. El nu a
avut parte de multe și mari bogății terestre și nici de zăcăminte prețioase în
adâncurile pământului

3. • Mai în tot timpul istoriei sale însă, Ierusalimul a avut de suferit înfrângeri și
cuceriri din partea unor imperii și regate: egiptene și asiriene, babilonene și
persane, grecești și romane, bizantine și arabe, și chiar de cruciați. Toți
aceștia, rând pe rând, l-au cucerit și l-au stăpânit, l-au jefuit și dărmat, în veacuri
diferite. E drept, că Salemul antic evreii înșiși l-au luat de la iebuseii canaaniți iar
Palestina toată de la alte popoare semite canaanite. „Pământul făgăduinței” le-a
fost dat, acordându-li-se doar biruința cuceririlor. Și așa ei apar în patria lor
geografică cu dreptul de a avea țara lor

4. • Cu acest drept ei se află acolo de patru mii de ani aproape, în țara patriarhilor și a
profeților și a neamului lor din neam în neam. Prin vitejia și înțelepciunea
conducătorilor lor cu o mare faimă în istoria omenirii, în timpul regilor David și
Solomon, îndeosebi, ei au ajuns sa aibă Ierusalimul drept capitală și cetate
sfântă, cu un Templu de o splendoare unică. Îndată însă ce urmașii lor au căutat
să se sprijine mai mult pe puterea lor politică decât pe Dumnezeu, pentru care au
primit mustrările profeților, mereu au avut de îndurat înfrângeri, cuceriri și
devastări, dar și robia deportărilor

5. • Importanța cea mare a Ierusalimului pentru poporul evreu, pentru cel arab, dar
îndeosebi pentru creștini și în perspectiva istorică pentru omenirea toată, e cu
totul alta. E marea importanță religioasă în istoria omenirii! Ierusalimul e cetate
sfântă a trei mari religii, toate monoteiste, cu credința într-un singur Dumnezeu:
mozaică, creștină si mahomedană. La „Locurile Sfinte”, după cum au declarat-o
inșiși șefii religioși și politici ai zilelor noastre, „E preamărit în comun Dumnezeul
lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov, Dumnezeul lui Moise și Dumnezeul revelat
în Iisus Hristos a cărui mărire și putere e pentru vecie”

6. • Ierusalimul a dat omenirii
întregi o cultură religioasă cu
totul superioară, cu un
caracter moral unic. Religia
creștină îndeosebi a
descoperit moralei omenirii un
temei spiritual de iubire de
Dumnezeu și de oameni, care
poate să aducă pacea și
unirea între toate popoarele
pământului. Iisus Hristos a
dat omenirii nu o etică
filosofico – religioasă ce se
schimbă de la om la om și de
la un popor la altul, ori de la
un veac la altul, ci o morală și
o religie sacră universală ce-și
are izvorul în Dumnezeul unic
al deplinelor revelații.
Veacurile toate de până
acuma i-au dovedit
superioritatea ei, iar pentru
viitor e unica speranță a
salvării popoarelor de la
decădere și pieire

7. • Religia crestină nu desparte pe om de om, nu cultivă disprețuirea nimănui, nu
creează doctrine rasiale între popoare, omenirea toată are chemarea de la
Dumnezeu Însuși de a face parte cu demnitatea drepturilor depline din o familie
divină, toți fiind frați și surori întru Domnul. Tuturor le sunt date nu numai
comorile pământului, dar și cele ale cerului. Ceea ce Iisus Hristos cere e iubirea
de Dumnezeu și de oameni, dând „cele ale Cezarului, Cezarului și cele ale lui
Dumnezeu, lui Dumnezeu”

8. • Călăuziți de acest principiu, chiar în acest Ierusalim geografic din timpurile
noastre, omenirea toată se poate bucura de drepturile de pelerinaj la Locurile
Sfinte, la Betleem și Nazaret, la Capernaum și Ierihon, la Fântâna Samarinencii și
la Cana Galileii, în Muntele Fericirilor și la Tabor, la Marea Galileii și la
Iordan, străbătând câmpiile Ezdrelonului și ale Saronului, și-n deosebi la Emaus și
la Ierusalim, la Golgota și la Mormântul Domnului, în munții Sionului și ai
Eleonului, la Pretoriu și-n Grădina Ghetsimani, pretutindenea, pe urmele pașilor
Domnului nostru Iisus Hristos, unde El s-a născut și a copilarit, unde a învățat și a
săvârșit minuni, unde a suferit și a fost răstignit, unde a înviat și s-a înălțat la
ceruri

9. • În climatul acestor Locuri Sfinte dispar distanțele geografice și cele istorice, și
simți cum te pătrunde în adâncul ființei tale un suflu divin invizibil de apropiere
de Dumnezeu care a venit să fie cu fiecare din noi. El a venit cu dumnezeiasca Sa
iubire a jertfei pentru omenirea toată! Aici, în Ierusalim, e Altarul pe care S-a
jertfit Iisus Hristos pentru omenirea tuturor veacurilor! Toate preinchipuirile
jertfelor Vechiului Testament au încetat pentru totdeauna. Pe muntele Golgota
Iisus Hristos a adus jertfa Sa care a împăcat Cerul cu pământul, aducând ispășire
de păcate întregii omeniri

10. • De la Altarul jertfei lui Iisus
Hristos din
Ierusalim, omenirea a
dobândit o viață nouă cu
Dumnezeu aici pe pământ
și-n eternitate. El este
Testamentul cel Nou pe
care l-a pecetluit la Cina
cea de Taină de pe muntele
Sionului din Ierusalim. Pe
acest altar spiritual al
jertfei Sale din
Ierusalim, Iisus Hristos l-a
luat cu El și-n
ceruri, continuând să aducă
jertfa Sa duhovnicească, în
săvârșirea Liturghiei
îngerești de mântuire a
omenirii, în Noul Ierusalim
- „Ierusalimul cel ceresc” -
cum îl numește Sfântul
Apostol Pavel (Evrei 12:22)

11. • În viziunea sa apocaliptică, Sfântul Ioan Evanghelistul spune că i-a apărut cele ce
se vor întâmpla la sfârșitul veacurilor pământene: „Am văzut Cetatea Sfântă, noul
Ierusalim, pogorându-se din ceruri de la Dumnezeu, gătită ca o
mireasă, împodobită pentru mirele ei” (Apoc. 21: 2). Și așa Vechiul Ierusalim a
devenit Noul Ierusalim nu numai în ceruri, dar și pe pământ cu veșnica lui
binecuvântare cerească de Cetate Sfântă a lui Dumnezeu Însuși. Acest Ierusalim
nu mai este supus fluxului istoric! El e mai presus de veacuri și de locuri. Aceasta
este marea transformare a tuturor timpurilor întru eternitatea însăși

12. • În acest Ierusalim, „totul în toate” este Iisus Hristos, Mântuitorul întregii
omeniri. Aceasta constituie integral istoria orașului Sfânt al Ierusalimului
cel veșnic. El este una cu istoria Vieții, Învățăturii și Jertfei lui Iisus
Hristos, cu Învierea și Înălțarea Sa, cu Pogorârea Sfântului Duh, când
s-au deschis tot aici în Ierusalim porțile cele veșnice ale Bisericii, ale
Împărăției cerești a lui Iisus Hristos de pe pământ ca și din ceruri

13. • Iată pentru ce Ierusalimul nu numai că a fost, dar este și continuă să fie,
în istorie și dincolo de istorie, în veac și dincolo de veac, fiind în același
timp pământesc dar și ceresc, omenesc dar și dumnezeiesc. Aceasta este
eterna glorie a Ierusalimului pe care i-a dat-o Dumnezeu - in visio Dei -
iar omenirea o păstrează cu sfințenie. De aceea, pelerinii de pretutindeni
aleargă să se închine la Ierusalim, simțind că o ducere la Ierusalim e o
întoarcere și o privire istorică la Iisus Hristos, fiind cu El în Vinerea
Sfintelor Patimi și la Înviere

14. • E o cutremurătoare întâlnire în timp și loc cu Iisus Hristos, umblând pe
ulițele Ierusalimului cu El și participând cu El la jertfa Sa adusă întregii
omeniri pe Golgota și la glorioasa Sa Înviere, precum și la Înălțarea Sa
de pe muntele Eleonului într-o altă dimensiune a vieții, în Ierusalimul
cel Ceresc, în care a mers să ne pregatească și nouă casa Eternității cu
El. În Ierusalim ai viziunea Dumnezeului din ceruri care caută pe om și a
omului care caută pe Dumnezeu... Cel de Sus vine în temporar și cei de
pe pământ aleargă către eternitate...

15. • Grădina Ghetsimani, unul dintre locurile dragi Mântuitorului
nostru, unde venea să se roage şi să petreacă în singurătate
câteva ceasuri de linişte a oferit Domnului găzduire şi umbră sub
măslinii uriaşi, martori muţi ai prinderii lui Iisus Hristos

16. • Pe această suprafaţă de circa 20 ha, plantată în special cu măslini, ce se
află de o parte şi de alta a Pârâului Cedrilor, la poalele Muntelui
Măslinilor, s-a scris Istoria Tristă a Omenirii ...
• Grădina Ghetsimani - greacă: Γεθσημάνι; ebraică: ; aramaică:
, Gat Šmānê; engleză: Gethsemane - este cea mai renumită grădină
din Țara Sfântă, acesta fiind locul în care Mântuitorul venea adesea

17. • Ghetsimani înseamnă „presă de ulei”, termen înpământenit probabil de
la prezența pe acest munte sădit cu măslini a unei prese care producea
ulei
• Grădina Ghetsimani, de unde au pornit trădarea şi arestarea
Mântuitorului, a devenit loc de pelerinaj încă din primele secole creştine

18. • Grădina de pe Muntele Măslinilor este încadrată în actuala curte a
Bisericii Tuturor Națiunilor, cunoscută și sub denumirea de Biserica
Agoniei, construită pe ruinele unei biserici distruse în anul 614, și ale
unei alte biserici, cruciate, distruse în anul 1219. Foarte aproape de
acest loc se află Biserica Sfânta Maria Magdalena, a rușilor, cu turlele ei
specific moscovite, construită de către țarul Alexandru al III-lea, în
memoria mamei sale

19. • Cea mai mare parte din grădina o stăpânește Biserica Ortodoxă, iar a
doua este în posesia Bisericii Romano-Catolice. În Grădina Ghetsimani
se află patru locuri de închinare, dintre cele mai importante pentru toată
lumea creștină: Mormântul Maicii Domnului – potrivit tradiției
creștine, acesta este locul în care Apostolii au înmormântat trupul Maicii
Domnului, Peștera Ghetsimani – unde S-a rugat Iisus Hristos cu sudori
de sânge (Luca 22, 44), Piatra prinderii lui Iisus – aici se înalță astăzi o
biserică catolică, și biserica Sfântului Arhidiacon Ștefan

20. • Pe Muntele Măslinilor se urca cu ajutorul mai multor serii de trepte,
săpate în piatră. Podul zidit peste Valea lui Iosafat, care trecea peste
Pârâul Cedrilor, se află şi astăzi tot în acelaşi loc ca acum două milenii.
Grădina şi peştera Ghetsimani se află în partea de răsărit a Ierusalimului,
lângă Muntele Templului, şi pe partea de vest a Muntelui Măslinilor. Prin
mijlocul grădinii trece şoseaua asfaltată ce duce la Betania, Ierihon,
Marea Moartă şi la Marea Tiberiadei

21. • Din cauza circulaţiei intense a maşinilor, cu greu am reuşi să ne adunăm
şi să ne reculegem câteva momente. Străbatem o alee descoperită de
razele unui soare întârziat de noiembrie, ce scaldă în lumina-i puternică
frunzişul des şi trunchiurile groase ale celor mai vechi măslini de pe
muntele care le poartă numele. Dincolo de tainele pe care numai
Dumnezeu le cunoaşte cu precizie au mai rămas în grădina Ghetsimani
câţiva măslini uriaşi - cel mai gros măsoară opt metri în circumferinţă –
urmaşi direcţi ai celor din timpul Mântuitorului

22. • Ne oprim lângă Biserica Naţiunilor sau a Agoniei. Părintele David, ghidul
nostru, povesteşte pelerinilor pasajul scripturistic care vorbeşte despre
rugăciunea şi trădarea lui Iisus în grădina Ghetsimani, menţionând că
Hristos îl numeşte pe Iuda prieten, căci până în ultima clipă Iisus a
sperat că Iuda se va îndrepta

23. • „Cu o sărutare, Iuda îl vinde pe Hristos. Dacă ar fi să gândim global,
omul l-a trădat pe Dumnezeu. Iată de ce, deşi frumoasă, este cumplită
această grădină. Este locul în care omul l-a trădat pe Dumnezeu, este
locul în care omul L-a negat pe Dumnezeu. Nu a mai avut nevoie de el.
De ce am eu nevoie? De 30 de arginţi”, le vorbeşte pelerinilor părintele

24. • După o scurtă rugăciune, intrăm în Biserica Naţiunilor, ridicată pe locul
rugăciunii de dinainte de moarte a lui Iisus. În faţa altarului bisericii se
găseşte şi astăzi piatra pe care Hristos a primit sărutul trădării. La
construcţia acestei biserici au contribuit 12 ţări. Stânca agoniei lui Iisus
este înconjurată de un gard de fier forjat sub formă de coroană de
spini, iar altarul din faţa stâncii este sculptat în formă de cupă, în
amintirea rugăciunii lui Iisus

25. • „Pe acea stâncă a stat Hristos când a venit Iuda şi L-a sărutat pe obraz.
Biserica aceasta are 12 calote în amintirea celor 12 țări care au ridicat-o.
În interior observăm o semiobscuritate, care a fost realizată pentru a
aminti celor ce intră în biserică cu mintea răvăşită de lumea asta că aici
s-a întâmplat un lucru rău; nu mai este lumină, căci lumina a fost pusă
sub obroc. Iuda a avut lângă el Lumina şi a închis-o, a omorât-o. De
aceea, în această biserică nu se aprind lumini, decât două-trei candele
undeva lângă altar

26. • Biserica Naţiunilor a fost construită la iniţiativa călugărilor
franciscani, între 1919 şi 1924, după proiectul arhitectului italian
Antonio Barluzzi. Peste locul în care Iisus s-a rugat cu sudori de sânge
exista încă din secolul al IV-lea o frumoasă basilică, după cum
consemnează în jurnalul ei pelerina Egeria. Această biserică a fost
distrusă de un cutremur, în locul ei, cruciaţii ridicând o capelă, părăsită
însă după anul 1345

27. • Peştera sau grota trădării - o peşteră necunoscută celor care trăiau în
Ierusalim pe atunci, unde Hristos i-a lăsat pe cei opt Apostoli, când a
plecat câţiva metri mai încolo să se roage, luându-i cu el doar pe
Petru, Iacov și Ioan. Acesta este locul în care obişnuia Mântuitorul să
vină şi să le vorbească ucenicilor. Aici s-au ascuns ucenicii după ce
Mântuitorul Hristos a fost prins de oamenii de la templu. De aceea se
numeşte grota trădării, în sensul că n-au avut încredere în faptul că
Mântuitorul Hristos îi va salva; au fugit şi s-au ascuns, crezând că astfel
vor fi păziţi

28. • Peştera Ghetsimani se află la 40 de metri de Mormântul Maicii Domnului, în
partea dreaptă, peste drum de Biserica Agoniei. Peştera are o lungime de 17
metri, o lăţime de 9 metri şi o înălţime maximă de 3,40 metri
• În interiorul Peşterii din Ghetsimani se păstrează trei altare. Deasupra altarului
central este prezentat Mântuitorul Hristos, rugându-se între Apostolii care
dormeau; cel dinspre miazăzi, care aminteşte de locul unde au adormit
ucenicii, păstrează şi o scenă cu Adormirea Maicii Domnului, iar altarul dinspre
sud prezintă scena sărutului lui Iuda

29. • Mormântul Maicii Domnului din Ierusalim este unul dintre cele mai iubite
locuri din Țara Sfântă. Așezată în Valea lui Iosafat, la poalele Muntelui
Măslinilor, biserica zidită pe locul unde a fost înmormântată, pentru
scurt timp, Maica Domnului, este o biserică semi-îngropată, în formă de
cruce, în care se ajunge coborând o serie de trepte din lespezi de piatră

30. • În adâncul pamântului, în Mormânt, rostim și noi cuvintele rămase de la
Părintele Ioanichie Bălan: „Iată-ne jos, în biserica de pe mormântul
Maicii Domnului. Aici, iîn adâncul pământului, a fost așezat trupul
Fecioarei Maria, care s-a învrednicit să poarte în brațe pe Hristos, Viața
noastră! Aici, în satul Ghetsimani, s-au adunat Apostolii de la marginile
pământului să petreacă la mormânt pe Maica Vieții!

31. • Aici, Sfântul Apostol Toma, ajungând mai târziu, n-a mai aflat trupul
Maicii Domnului în mormânt. Aici s-a smerit „roaba Domnului”, cea mai
sfântă dintre mame, cea mai curată dintre fecioare, Maica Vieții,
mijlocitoarea lumii, mângâierea mamelor, sprijinul fecioarelor, întărirea
sărmanilor și acoperitoarea călugărilor și a tuturor creștinilor!”.
Deasupra, Sfânta Elena a zidit o biserică între anii 325-337

32. • O capelă a fost construită de patriarhul Iuvenalie, la începutul secolului
al V-lea, devenind în scurt timp un centru de pelerinaj. În timpul
împăratului Mauriciu s-a construit o bazilică superioară, vechiul sanctuar
cu Mormântul Maicii Domnului devenind astfel cripta subterană. În anul
614, biserica a fost distrusă de către perși, împreună cu celelalte biserici
creștine din Palestina. Basilica a fost distrusă, dar a fost refăcută în scurt
timp, căci în 670 ea este vizitată de pelerinul Arculf

33. • În secolul al XI-lea, cruciații au înălțat aici o altă biserică, semi-îngropată, care se
păstrează parțial până astăzi. În anul 1187, biserica cruciată va fi distrusă de
către Saladin, tot ceea ce va rămâne din aceasta fiind doar intrarea sudică și casa
scărilor ce coborau până la Mormânt. Distrugerile repetate au facut ca bazilica
inițială să se scufunde, încetul cu încetul, ducând la acoperirea ferestrelor criptei,
care a rămas fără lumina naturală, până astăzi. Aspectul ei este destul de jalnic
datorită fumului de lumânări și umezelii provocate de inundațiile periodice

34. • Începand cu anul 1757, locul Mormântului Maicii Domnului a revenit
Bisericii Ortodoxe Grecești. Săpăturile arheologice efectuate în 1972 au
confirmat faptul că mormântul se află în spațiul unui cimitir creștin
datând din secolul I și că structurarea sa inițială, în trei camere,
corespunde tehnicii folosite în acea perioadă

35. • Fațade actuala a Mormântului datează din perioada cruciată (1130). Intrând prin
aceasta, 48 de trepte de piatră ne conduc pașii în liniștea pământului, ajungând
astfel în bazilica săpată în piatră ce datează din secolul al V-lea
• La mijlocul galeriei de coborâre spre Mormânt se află două mici paraclise, de o
parte și de alta a treptelor. În partea dreaptă este paraclisul Sfinților Părinti
Ioachim și Ana, cu un mic altar de închinare, și în partea stângă, paraclisul
Deptului Iosif, logodnicul Fecioarei. Acestea sunt menționate încă din secolul al
XIV-lea

36. • Ne închinăm în ambele paraclise, dăm laudă lui Dumnezeu, cerem ajutorul
Sfinților Părinți Ioachim și Ana și al dreptului Iosif și coborâm în continuare
• Biserica de pe Mormântul Maicii Domnului, din piatră, boltită, are forma unei nave
lungi de circa 20 de metri și lată de 7 metri. Atât deasupra galeriei de coborâre,
cât și în biserica propriu-zisă, atârnă de boltă peste o sută de candele care se
aprind la sărbători. Biserica Maicii Domnului are forma unei cruci cu brațe inegale

37. • În centrul brațului dinspre răsărit se află Mormântul Maicii Domnului,
într-o mică sală, având în centru un bloc tăiat în stâncă. Mormântul este
săpat într-o piatră aproape albă, scobită deasupra, în care fusese așezat
trupul Maicii Domnului. Se cunoaște foarte bine forma sfântului ei trup,
rămasă în piatră. Peste această piatră și în fața ei se află două bucăți de
cristal care formează un mic jertfelnic, pe care se săvârșește zilnic
Sfânta Liturghie

38. • Mormântul Maicii Domnului este închis de jur-imprejur și pe deasupra de
o mică încăpere de 2x1,50 metri, formată din aceeași stâncă de piatră.
Intrarea se face prin față, pe o ușă foarte joasă, care în timpul slujbei
ține locul Sfintelor Uși; iar ieșirea se face pe o altă ușă mică, scobită în
piatră, pe partea de nord. În spatele mormântului Maicii Domnului se
află altarul propriu-zis, unde preoții fac Proscomidia

39. • Aici sunt altare de slujbă pentru cele patru Biserici istorice prezente aici:
Biserica Ortodoxă, Biserica Romano-Catolică, Biserica Armeană și cea
Coptă. Altarele centrale, ca și întâietatea la slujbele religioase în aceste
trei lăcașuri, aparțin Bisericii Ortodoxe, cea mai veche din Țara Sfântă.
Celelalte confesiuni au altare de slujba secundare și slujesc în ordinea
apariției lor în Palestina: ortodocși, armeni, copți și catolici. La altarul de
pe Mormântul Maicii Domnului slujesc numai ortodocșii

40. • În spatele Mormântului este aşezată şi Icoana Maicii Domnului
Ierusalimiteanca făcătoare de minuni. Lângă icoană pelerinii îl pot
întâlnit pe părintele Anatolie Dumitraşcu, un român care slujeşte în
acest lăcaş din anii ΄70. Icoana Maicii Domnului Ierusalimiteanca
făcătoare de minuni este aparătoarea Ierusalimului

41. • Icoana s-a zugrăvit
singură, iar, minunea a
avut loc acum 150 de ani la
Manăstirea rusească Maria
Magdalena, unde o maică
pe nume Tatiana, pictoriţă
fiind, în vis, i s-a arătat
Maica Domnului cerândui
să o zugrăvească pe lemn.
Când s-a trezit, maica a
povestit
superiorilor, însă, nimeni
nu au crezut această
întâmplare. Totuşi când s-
au întors în chilie, maicile
au găsit icoana de astăzi
zugrăvită. Icoana a vorbit
şi le-a spus maicilor :Vreau
să mă întorc în casa mea în
Grădina Ghetimani lângă
mormântul meu. De atunci
Icoana Maicii Domnului se
află în locul în care şi-a
dorit

42. • Părintele Anatolie Dumitraşcu spune că unele din minunele vizibile ale
acestei icoane s-au petrecut în timpul marilor inundaţii din Ierusalim.
„În 1947 au fost inundaţii mari şi a intrat apa pe geamul de deasupra
icoanei. Atunci, icoana singură s-a ridicat a închis geamul şi a coborât
după ce apa a fost scoasă din biserică. O altă minune, pe care personal
am văzut-o acum 13 ani, când apa a intrat pe uşa de la intrare şi a ajuns
în biserică atingând o înălţime de 15 metri

43. • Singura icoană de care apa nu s-a atins a fost Icoana Maicii Domnului
Ierusalimiteanca, care, s-a ridicat, asta în condiţiile în care icoana
cântăreşte 200 de kilograme, fiind îmbrăcată în aur şi argint masiv”
• Însă aceasta nu este singura icoană făcătoare de minuni în acest lăcaș.
Pe 15 august, odată cu hramul acestei sfinte biserici este adusă în mare
procesiune, icoana Adormirea Maicii Domnului păstrată la „Metocul
Ghetsimani”, de lângă Sfântul Mormânt

44. • Icoana este adusă pe 10 august în procesiune cale de 1,5 km, din
Ierusalim la Mormântul Maicii Domnului. Credincioşii se pot închina la
această icoană, în Biserica Adormirea Maicii Domnului până pe data de
16 august, când este dusă din nou în procesiune la Ierusalim

45. • Odată ajunși la Sfintele
Locuri, cea mai arzătoare
dorință a credincoișilor este să
meargă alături de Hristos
Mântuitorul pe „Drumul
Crucii”, iar apoi să se roage în
taină, sărutând smeriți Sfântul
Mormânt Cel de Viață Dătător,
pomenindu-i pe toți cei dragi.
„De-a lungul ultimilor
cinsprezece ani – spune
părintele David, în cartea sa
„Drumul Crucii și Biserica Sf
Mormânt” (ed. 2006) – am
străbătut de nenumărate ori
acest drum, singur sau
însoțind grupurile de pelerini
și de fiecare dată mă cuprinde
o nesfârșită pace sufletească,
simt prezența Mântuitorului și
Îi aud vocea blândă
chemându-ne: „Ia-ți crucea ta
și urmează Mie!”

46. • Palestina biblică nu este numai țara pelerinajelor, ci și a marilor
procesiuni religioase. Procesiunile sunt îndeosebi legate de viața
Mântuitorului pe pământ și de marile sărbători ortodoxe de peste
an. Toate Bisericile creștine din Țara Sfântă fac procesiuni
religioase, dar cele mai impunătoare și mai mărețe sunt cele
ortodoxe și catolice

47. • Cele catolice sunt legate, mai ales de cele două mari praznice: Sfintele
Paști și Nașterea Domnului
• În schimb, procesiunile ortodoxe sunt mai numeroase, mai tradiționale,
legate mai mult de cult și de Evanghelie. Ele nu sunt simple obiceiuri,
simple manifestații religioase, ci fac parte integrantă din viața intimă
duhovnicească a Ortodoxiei la Sfintele Locuri

48. • Drumul Crucii - Via Dolorosa sau Via Crucis – amintește neâncetat omului măsura
dragostei lui Dumnezeu față de om. Această dragoste se vede, mai mult decât
oricând, în Vinerea Mare, când credincioșii pășesc pe urmele Mântuitorului, pe
străduțele înguste ale vechiului oraș Ierusalim. Via Dolorosa - Drumul Durerii - se
strecoară printre strădutele aglomerate și răsucite ale Ierusalimului, începând de
la Mănăstirea „Ecce Homo” și terminându-se la Mănăstirea Învierea Domnului sau
a Sfântului Mormânt

49. • Potrivit tradiției creștine, aceasta este calea pe care Mântuitorul a fost
dus spre Răstignire, începând cu judecarea Sa în pretoriu și terminând cu
înmormântarea Sa în mormântul gol. Drumul Crucii își păstrează încă
pietrele călcate, cu inima îndurerată, de către miile de credincioși care au
venit în pelerinaj, de-a lungul celor două milenii de creștinism.
Începuturile acestui pelerinaj sfânt se ascund adânc în pătura istoriei

50. • Odată ce Sfântul Împărat Constantin cel Mare (jumatatea
secolului al IV-lea) a oferit creștinismului libertatea râvnită, nimic
nu a mai putut să oprească dragostea și dorința fierbinte a
creștinilor de a păși pe urmele Dumnezeului Om - Hristos - care
și-a dat viața pentru oameni și pentru lume

51. • ... Cu Evanghelia în mână să mergem și noi pe urmele lui Iisus până la
Golgota ... „Drumul Crucii”, „Via Dolorosa” sau „Drumul Durerii” este
calea urmată de Domnul nostru Iisus Hristos, cu Crucea pe umeri, de la
Pretoriu unde a fost dată sentința de condamnare la moarte, până la
Golgota, locul unde a fost răstignit. Conform Sfintei Scripturi și tradiției
Bisericii din Ierusalim, drumul este împărțit de 14 opriri, la fiecare
dintre acestea fiind ridicate mici altare în cinstea mântuitoarelor Sale
Pătimiri

52. • Astăzi, toți pelerinii care
pășesc pe Drumul Crucii
trebuie să știe că pășesc pe
drumul stabilit încă din
perioada bizantină timpurie
• Grădina Ghetsimani este locul
unde Hristos a petrecut Joia
Mare, adică ultima sa noapte
în libertate, iar Biserica
Tuturor Națiunilor, unde
Mântuitorul este înfățișat
sfâșiat de durere, este ridicată
chiar în Grădina Ghetsimani.
De aici se vede Poarta
Sfântului Ștefan, prin care
Hristos a intrat în Ierusalim,
spre Golgota

53. • De la ruinele fostei cetăți romane Antonia într-un urcuș domol de
aproape un kilometru, până pe Golgota, unde se află Biserica Sfântului
Mormânt – reprezintă drumul pe care l-a străbătut Iisus Hristos, cu
Sfânta Cruce în spate, pentru a ne deschide nouă tuturor calea spre
mântuire

54. • După tradiția Bisericii
din Ierusalim, Drumul
Crucii este împărțit în
14 popasuri; fiecare
dintre ele marchează
un eveniment deosebit.
Primele 9 opriri au loc
în diferite puncte ale
orașului, pe când
ultimele 5 opriri au loc
în interiorul Bisericii
Sfântului Mormânt.
Fiecare dintre cele 14
opriri este însemnată
cu o plăcuță cu numărul
ei, nu întotdeauna ușor
de observat, scris în trei
limbi: engleză, ebraică
și arabă

55. • I Condamnarea la moarte:
„Pilat căuta să-L elibereze; iar
iudeii strigau zicând: Dacă Îl
eliberezi pe Acesta, nu eşti
prieten al Cezarului. Oricine se
face pe sine împărat este
împotriva Cezarului. Deci
Pilat, auzind cuvintele
acestea, L-a dus afară pe Iisus
şi a şezut pe scaunul de
judecată, în locul numit
pardosit cu pietre, iar
evreieşte Gabbata. Şi era
Vinerea Paştilor, cam la al
şaselea ceas, şi a zis Pilat
iudeilor: Iată Împăratul
vostru

56. • Deci au strigat aceia: Ia-L! Ia-L! Răstigneşte-L! Pilat le-a zis: Să răstignesc pe
Împăratul vostru? Arhiereii au răspuns: Nu avem împărat decât pe Cezarul.
Atunci L-a predat lor ca să fie răstignit. Şi ei au luat pe Iisus şi L-au dus ca să fie
răstignit” (Ioan, 19; 1-16)
• Pe locul unde se înălța altădată Fortăreața Antonia, acolo unde a fost condamnat
și judecat Iisus, este astăzi o școală musulmană, construită în vremea turcilor

57. • Fotăreața, întărită de către Irod cel Mare și numită Antonia în cinstea
prietenului său Marc Antoniu, folosită ca garnizoană pentru legiunile
romane ce mențineau ordinea în oraș, devenea în timpul sărbătorilor
iudaice și reședința guvernatorului. În anul 70 d.Hr., odată cu
distrugerea Templului, la ordinul lui Titus a fost complet distrusă

58. • Pe ruinele cetății Antonia, acolo unde a fost judecat și biciuit
Mântuitorul s-a înălțat o biserică catolică numită „Capela Flagelării”.
Alături de ea se află o clădire mare, cu săli de meditație și o capelă de
rugăciune. Aici, în locul numit pe vremuri Gavata - „pardosit cu
pietre”, stătea Pilat să asculte și să judece pricinile poporului. Acest loc
se află la o distanță de aproximativ 300 de metri vest de Poarta Leilor

59. • Biserica Surorilor Sionului păstrează o serie de pietre originale din Curtea de
Judecată - Lithostratos. Aceste plăci de piatră au pe ele striații adâncite, făcute
fie pentru scurgerea apei, fie pentru a nu aluneca potcoavele cailor soldaților
care intrau aici călare. Ceea ce este sigur este faptul că „pătratele și
triunghiurile” de pe ele au fost făcute de soldații romani în timpul jocurilor ce
animau clipele libere. Pardoseala aduce la viață Evanghelia, care amintește
despre soldații care aruncau sorții pentru hainele lui Hristos

60. • II Pretoriul - Punerea
Crucii pe umerii
Domnului și pornirea
spre Golgota: În pretoriu
iudeii l-au condamnat pe
Fiul lui Dumnezeu
strigând „Răstignește-L!
Răstignește-L!”. Clipă de
clipă, Hristos mai mult se
smerea și mai mult își
întărea, prin
fapte, dragostea față de
om. La mică distanță de
acest loc se află și
Biserica catolică „Ecce
Homo!” - „Iată
Omul!”, care aduce
aminte de cuvintele cu
care Pilat L-a prezentat
pe Iisus mulțimii

61. • În Pretoriu, locul unde a
fost judecat Mântuitorul
și condamnat la moarte
de Pilat, este și un loc al
ortodocșilor. Într-o
clădire ridicată deasupra
peșterii de piatră în care
a fost închis Mântuitorul,
cu picioarele și mâinile
legate, se află o mică
biserică ortodoxă.
Peștera și biserica se
numesc „Pretorion”

62. • De la Pretoriu, Drumul Crucii coboară spre Valea Tyropeon, care trece
prin mijlocul vechiului Ierusalim. Arcul de piatră, numit si el „Eecce
Homo!”, amintește de locul unde Mântuitorului i s-a pus pe cap o
coroană de spini și a fost împins pe Drumul Crucii. Arcul de piatra face
parte dintr-o poartă de pe vremea împăratului Hadrian, numele actual
fiindu-i dat în secolul al XVI-lea

63. • III Prima cădere a Mântuitorului sub povara Crucii: Al treilea popas de
pe Drumul Crucii se află la întretăierea a două străzi care vin de la
Poarta Leilor și de la Poarta Damascului. În acest loc, tradiția
consemnează că Hristos a căzut sub povara Crucii, pentru prima oară.
Aici s-a ridicat o capelă poloneză, un basorelief marcând acest moment
dureros. De aici se pornește spre stânga, pe strada Damascului
ajungându-se în mijlocul Cetății Sfinte, acolo unde Hristos a întâlnit pe
Maica Sa

64. • IV Intâlnirea Domnului cu Maica Sa Îndurerată: Tradiția creștină spune
că aici, Maica Domnului și-a întâlnit Fiul, îngenunchiat sub povara Crucii.
În acest loc sfânt se înalță o micuță capelă armenească. Basorelieful
care-L înfățișează pe Mântuitorul Hristos și pe Maica Sa Îndurerată, este
o lucrare a maestrului polonez Zieliensky

65. • Capela acestui moment dureros omagiază durerea tuturor mamelor care
și-au pierdut copiii. În interiorul acestei biserici încă se mai păstrează
pardoseala originală cu mozaic din secolul al V-lea. Pe pardoseală, într-
un loc ferit, se află două urme de sandale, unii crezând că ele amintesc
de urmele pașilor Maicii Domnului

66. • V Simon Cirineanul ridică Crucea Domnului, spre a-L ajuta: A cincea
staționare este însemnată cu un paraclis franciscan, acesta fiind locul în
care Simon din Cirene a fost silit să-L ajute pe Hristos să-și ducă Sfânta
Cruce. Si pe cand Il duceau, oprind pe un oarecare Simon Cirineul, care
venea din tarina, i-au pus crucea, ca s-o duca in urma lui Iisus” (Luca
23:26)

67. • Tradiția spune că atunci când Iisus, sub povara Crucii, S-a sprijinit în acel
loc, urma palmei Lui s-a imprimat în piatră. Aici Calea Crucii începe
urcarea spre Golgota
• Drumul Crucii cotește apoi la dreapta, spre locul în care mahrama
Veronicăi amintește de prima icoană a Mântuitorului

68. • VI Intâlnirea Domnului cu
Veronica - Hristos își șterge
chipul cu mahrama: De la
paraclisul franciscan se
urcă pe o străduță îngustă,
pavată cu mari lespezi de
piatră, parcă uitate de
vreme, și se ajunge la
Biserica Sfintei Veronica.
Această biserică păstrează
multe dintre rămășițele
unei mănăstiri cruciate -
Mănăstirea Sfantul Cosmos.
Restaurată de către
Barluzzi, în anul 1953,
biserica păstrează o serie
de arce cruciate. Sub
această biserică se află o
criptă închinată Sfântului
Chip al lui Hristos

69. • Mănăstirea micilor surori ale lui Iisus (rit grecesc) se înalță astăzi pe acest loc,
unde Veronica a șters sudoarea de pe fața Mântuitorului. Chipul Domnului Iisus,
de pe mahrama Sfintei Veronica, este socotit a fi cea dintâi icoană, nefăcută de
mână omenească, ci de dragostea unei tinere Fecioare. Numele Veronicăi se crede
că poate veni de la cuvintele latine „vera icon”, care se traduc prin „icoana
adevarată”. De la această biserică drumul se continuă pe niște trepte care duc în
strada Bazarului, unde, la o mică distanță între ele, se regăsesc marcate al
șaptela, la optulea și al nouălea popas

70. • VII A doua cădere a
Mântuitorului la pământ:
La al șaptelea popas al
durerii cade Domnul pentru
a doua oară, slăbit de
greutatea lemnului,
suferind ca un om pentru
cei care nu-I înțelegeau
dragostea de neegalat.
Capela franciscană, care
găzduiește o coloană
romană, reamintește de a
doua cădere a
Mântuitorului, aproape de
ieșirea din oraș (în vremea
Mântuitorului, cam pe aici
se termina orașul
Ierusalim)

71. • Se crede că aici ar fi fost Poarta Judecății prin care Iisus a părăsit
cetatea în drumul spre Golgota. Astăzi poarta se află expusă la
Misiunea ortodoxă rusă „Sfântul Alexandru”
„Și n-a fost un trimis și nici un înger, ci fața Lui i-a mântuit. Întru
iubirea Lui și întru îndurarea Lui El i-a răscumpărat” (Isaia 63:9)

72. • La începutul secolului al
XIX-lea, atunci când
împăratul Alexandru I a
fost înştiinţat de
reprezentantul Patriarhiei
Ierusalimului la Moscova
despre „sărăcia în care se
află ruşii care efectuează
pelerinaje în Palestina” a
ordonat unui înalt
funcţionar, A. Muraviev, să
viziteze Ierusalimul şi
împrejurimile pentru a
analiza viaţa bisericească
de acolo şi posibilitatea
întăririi poziţiilor Rusiei în
Orientul Apropiat

73. • În februarie 1847, împăratul Nicolae I înfiinţează, prin decret, Misiunea
bisericească rusă din Ierusalim, care urma să aibă drept scop principal
activitatea misionară (deschiderea de şcoli şi seminarii teologice pentru
localnici) şi îngrijirea de pelerinii ruşi
• În anii 1857-1860, după războiul Crimeii, noul reprezentant al Bisericii Ruse a
reuşit să cumpere terenuri aproape de zidurile cetăţii, în locul numit piaţa
Meidam, unde s-a construit prima biserică, „Sf. Împărăteasă Alexandra” (sfinţită
în 1864), precum şi câteva clădiri administrative şi de primire a pelerinilor

74. • După revoluţia bolşevică, începând cu 1918, legătura misiunii cu
Moscova a fost întreruptă. Începând cu acest an, misiunea a intrat în
jurisdicţia Bisericii Ruse din afara graniţelor (ruşii albi)
• După 1945, odată cu deschiderea comuniştilor sovietici faţă de
Patriarhia Moscovei şi vizita patriarhului Alexei I la Ierusalim, misiunea
rusă a intrat din nou în jurisdicţia Patriarhiei Moscovei. Noul stat Israel
a înapoiat misiunii ruseşti toate terenurile şi imobilele aflate atunci în
cuprinsul său

75. • După unirea realizată în sânul Bisericii Ruse în anul 2007, Misiunea
rusească de la Ierusalim a început să aibă în grijă şi terenurile/bisericile
din jurisdicţia Bisericii Ruse (Autonomă) din afara graniţelor

76. • VIII Întâlnirea Domnului
cu femeile ce se tânguiau
pentru El: La al optulea
popas Golgota apărea
deja înaintea
Mântuitorului și a celor
ce-L însoțeau. În acest
loc, pe zidul de piatră al
Mănăstirii greco-
ortodoxe Sfântul
Haralambos
(Haralambie), se află o
inscripție în greacă:
NIKA. Acesta este locul
unde Hristos a mangâiat-
o pe Maica Sa, pe femeile
mironosițe și pe toate
femeile credincioase care
plângeau pentru El

77. • Întărindu-le sufletește pe femei, El le spune să nu mai plângă pentru El,
ci mai ales pentru ele și pentru copiii lor, adică pentru păcatele întregii
lumi: „Nu ma plângeti pe Mine, ci plângeți-vă pe voi înșivă și pe copiii
voștri." O cruce latină, așezată pe zidul mănăstirii grecești, amintește de
acest popas

78. • IX A treia cădere a Mântuitorului la pământ: La mică distanță de al
optulea popas se află locul ce amintește de a treia cădere a
Mântuitorului sub povara Crucii. În arhivele Bisericii Ortodoxe
Grecești, stă scris că cele trei căderi ale Domnului nostru Iisus Hristos
înseamnă cele trei zile cât a stat Domnul în mormânt

79. • Cea de-a treia cădere a lui Hristos este amintită de o veche colană
romană. La acest popas se află Patriarhatul Copt din Ierusalim, care
păstrează o micuță capelă, deschisă pelerinilor, si o cisternă pentru
acumularea apei, extrem de veche. Următoarele popasuri au loc în
Biserica Sfântului Mormant, din curte și până în Mormânt

80. • X Golgota - dezbrăcarea Domnului de hainele Sale: Ajungerea pe
Golgota, aflată, la acea vreme, în afara cetății, însă astăzi în chiar centrul
Ierusalimului, aduce în inimile pelerinilor trăiri din ce în ce mai frumoase
și mai profunde. Stânca uriașă, de gresie albă, pe vârful căreia a fost
înfiptă crucea pe care era răstignit Hristos, se află acum în Biserica
Sfântului Mormânt. Pășirea pe Golgota începe cu intrarea în curtea
Bisericii Sfântului Mormânt, în locul unde Mântuitorul a fost dezbrăcat și
pironit pe Cruce

81. • Pelerinii se află acum în fața Bisericii Sfântului Mormânt, în fața ușii
imense de piatră sculptată. Curtea bisericii este încăpătoare. Multe
lacrimi se varsă privind timid spre ușa ce ascunde cel mai sfânt loc de pe
Pământ, locul unde s-a pus început mântuirii lumii, locul unde moartea a
fost omorâtă, locul unde dragostea a biruit toate

82. • XI Baterea în cuie a Mântuitorului pe Cruce: Pășim în Biserica Sfântului
Mormânt. Totul este impresionant, pietrele lustruite de lacrimi și
rugăciuni, mozaicurile de o frumusețe rară, mulțimea candelelor,
puținătatea luminii. În față ne apare Piatra Ungerii, însă mai întâi urcăm
să ne închinăm la locul unde Măntuitorul a fost țintuit în cuie, pe Sfânta
Cruce.

83. • O scară abruptă urcă cele câteva trepte, până la etajul superior.
Principalul sanctuar latin a fost construit pe locul unde Mântuitorul a
fost bătut în cuie, pe cruce, sub ochii mamei Sale. Un imens mozaic
înfățișează această dureroasă scenă, a Iubirii răstignite

84. • XII Răstignirea -
Moartea Domnului pe
Cruce: Imediat lângă
locul punerii pe Cruce a
trupului istovit de
suferințe se află piatra
muntelui Golgota, unde
Sfânta Cruce a fost
înfiptă, iar Hristos ridicat
în aer, spre vederea
tuturor. Altarul ortodox
grecesc se află deasupra
Rocii Calvarului -
Golgota, unde au fost
ridicate cele trei cruci, a
lui Iisus și ale celor doi
tâlhari. Fiecare
credincios poate atinge,
cu mâna, piatra muntelui
și locul în care a fost
înfiptă Crucea

85. • XIII Coborârea Domnului de pe Cruce - Piatra Ungerii: După moartea Sa,
și zdrobirea fluierelor picioarelor celor doi talhari, cele trei trupuri au fost
date jos de pe Cruce. Trupul lui Hristos a fost așezat pe Piatra Durerii sau
Piatra Ungerii, unde Acesta a fost uns în grabă și înfășurat în giulgiu, mai
înainte de a fi pus în mormânt

86. • Piatra dreptunghiulară, lustruită de nenumăratele rugăciuni și lacrimi
vărsate asupra ei miroase mereu a mir, iar șirul de candele ce atârnă
deasupra ei amintesc de candelele inimilor noastre, pe care trebuie să le
păstrăm mereu aprinse, având untdelemn, în așteptarea Mirelui

87. • XIV Punerea Domnului în
Mormânt: După închinarea
și sărutarea Pietrei Ungerii,
pelerinii pășesc în Biserica
Sfântului Mormânt, acolo
unde o micuță biserică în
miniatură adăposteste
exact lespedea pe care a
fost așezat trupul
Mântuitorului
• Sfântul Mormânt este
structurat în două încăperi:
camera îngerului și camera
lespezii de mormânt

88. • Prima – camera îngerului - amintește de locul și de piatra –
păstrată în centrul ei – pe care a stat Îngerul cel ce a vestit
femeilor Învierea

89. • A doua cameră păstrează lespedea lustruită de lacrimi și rugăciuni care
a purtat trupul cel de viață dătător al Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Acesta este locul cel mai sfânt al creștinătății, el adăpostind atât
Mormântul cât și minunea Învierii Mântuitorului