SlideShare a Scribd company logo
DESCRIEREA PROIECTULUI 
Titlul proiectului: "Să vorbim global despre educație pentru dezvoltare, migrație și cetățenie globală” 
Număr de referință: DCI NSA –ED/2012/280-770 
Finanțator: Comisia Europeană 
Programul de finanțare: EuropeAid/131141/C/ACT/Multi - Actori Non-Statali și Autorități Locale în Dezvoltare. Sensibilizarea publicului cu privire la problematica dezvoltării și sprijinirea educației pentru dezvoltare în Uniunea Europeană 
Parteneri: Aplicant principal: Comunita Impegno Servizio Voluntario (C.I.S.V.) – Italia 
Parteneri în proiect: APDD-Agenda 21 – România, 
Sudwind – Austria, 
UNMFREO – Franța, 
Compagnia di San Paolo – Italia, 
ACRA – Italia, COSPE – Italia, 
COOPI – Italia, STRETTA DI MANO – Italia/Senegal. 
Alți parteneri: România – Ministerul Educației Naționale 
Locurile de desfășurare a activității: UE (Austria, Franța, Italia, România), Africa (Burkina Faso, Senegal, Benin) 
Durata proiectului: 36 de luni, 01.01.2013 – 31.12.2015 
Scopul proiectului: proiectul își propune să contribuie la creșterea susținerii publice a Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) în Europa, cu accent pe Africa Subsahariană și aplicarea practicilor educației pentru dezvoltare în sistemul de educație formală din Europa. 
Obiectiv specific: Dobândirea de competențe de către actorii educației formale din Europa cu privire la problematica dezvoltării globale, precum și implicarea activă a acestora în acțiuni de eradicare a sărăciei și de susținere a extinderii justiției sociale, a drepturilor omului și a modului de viață sustenabilă. 
Grup țintă: 
- 12 000 de cadre didactice din învățământul preuniversitar gimnazial și liceal 
- 35 000 de elevi din învățământul preuniversitare gimnazial și liceal 
- 3000 de studenți care urmează să devină cadre didactice 
- 500 de responsabili cu politicile educative 
- 50 000 de familii care interacționează cu școlile
ȘCOLILE PILOT Județ/Municipiu Unitatea de învățământ Telefon E-mail BUCUREȘTI Coordonator: Liliana Zaschievici 
Colegiul National „Elena Cuza” 
Tel: 021- 413.24.95 fax: 021- 413.47.68 
cn_ecuza@yahoo.com Colegiul National „Mihai Viteazu” Tel./Fax.: 021/252 57 00 director@cnmv.ro 
Liceul Teoretic „Grigore Moisil” 
Tel: 021 4132696, 021 4132647 
Fax: 021 4401006 
moisil@moisil.ro Scoala „Ferdinand I” Tel: 021 / 252 53 70 scoala@scoalaferdinand.com BUZĂU Coordonator: Paula Mihai 
Colegiul National „Mihai Eminescu” 
tel: 0238 720278; fax - 0238 716452 
director@eminescubuzau.ro Colegiul National „B.P. Hasdeu” tel 0238 717421; fax 0238 720884 secretariathasdeu@yahoo.com 
Liceul de Arte „Margareta Sterian” 
tel 0238 720012; fax 0238 722418 
liceuldeartabuzau@yahoo.com Școala Gimnaziala "G. E. Palade" tel 0238 713517; fax 0238 722332 gepaladebuzau@yahoo.com CONSTANȚA Coordonator: Cristi Iftene 
Scoala Gimnaziala nr. 37 
Tel./Fax: 0341.427405 
sc37cta@yahoo.com Liceul Teoretic „Ovidius” Tel/Fax: 0341 405816 liceulovidius@gmail.com 
Colegiul National Pedagogic „C. Bratescu” 
Tel.: 0241.616.434 0341.405.804 Fax: 0241.615.994 
bratescu@gmb.ro PRAHOVA Coordonator: Viorica Comișel 
Colegiul National “Jean Monnet” Ploiesti 
Tel/Fax: 
0244 519 688 
liceul_pedagogic2003@yahoo.com Colegiul National “Nichita Stanescu” Ploiesti Tel: 0244.59.95.40 Fax: 0244.59.94.58 0244.59.95.41 secretariat.lns@upcmail.ro 
Colegiul National “Al.I.Cuza” Ploiesti 
Tel/fax: 0344 802 070 
liccuza@gmail.com Colegiul National “Ion Luca Caragiale” Ploiesti Tel/fax: 0244 522 340 secretariatcnilc@yahoo.com
RELEVANȚA PROIECTULUI _ 
Prezenta acțiune este propusă de actori non-statali ai societății civile, precum ONG-uri, fundații, asociații de migranți africani și rețele de școli. Ea vizează atât sensibilizarea sistemului de învățământ formal cu privire la problematica dezvoltării, cât și sprijinirea educației pentru dezvoltare (ED) în 4 țări membre și 3 țări partenere. Acțiunea propune o metodologie centrată pe cel care învață, participativă și orientată către dialog, cu scopul de a le dezvolta competențe sociale și civice legate de problematica fenomenului de migrație în țările Africii Subsahariene, dar și de potențialul pentru co- dezvoltare pe care fenomenul migrației îl aduce în țările gazdă și în țările de origine. 
Migrația și co-dezvoltarea reprezintă o chestiune socială care se poate transforma în obiectiv educațional, prin intermediul disciplinelor școlare existente și a ED. Cele 4 țări membre în care are loc acțiunea prezintă un nivel diferit de angajament în ceea ce privește educația pentru dezvoltare și creșterea gradului de conștientizare (DEAR). În Franța și în Austria, există deja strategii naționale de educație pentru dezvoltare, în timp ce în Italia și în România nu există încă, deși în Italia există o lege națională care menționează o astfel de strategie. 
ACTIVITĂȚI ȘI RESPONSABILITĂȚILE ȘCOLILOR PILOT _ 
1.1. Selectarea școlilor pilot și a cadrelor didactice 
În fiecare dintre cele 4 județe (București, Buzău, Constanța și Prahova) vor fi selectate pentru primul an de pilotare câte 4 unități de învățământ (4 școli x 4 județe = 12 școli pilot). Din fiecare unitate de învățământ vor fi selectate 6 cadre didactice (6 profesori x 4 școli = 24 profesori pe județ) care vor participa la un curs de formare pe teme legate de educația pentru dezvoltare, migrație și cetățenie globală. 
Se recomandă alegerea cadrelor didactice astfel încât să se asigure acoperirea unor discipline cât mai diverse. Pot fi selectate cadre didactice care predau discipline din toate cele 7 arii curriculare:Limbă şi comunicare, Matematică şi ştiinţe ale naturii, Om şi societate, Arte, Educaţie fizică şi sport, Tehnologii,Consiliere şi orientare. 
Unul dintre cei 6 profesori participanți la cursul de formare va fi desemnat coordonatorul proiectului la nivelul școli și va asigura comunicare cu responsabilul proiectului din fiecare județ (București - Liliana Zaschievici, Buzău - Paula Mihai, Constanța - Cristi Iftne, Prahova - Viorica Comișel) și cu coordonatorul național al proiectului (Pavel Florina Diana - APDD-Agenda21). În plus, coordonatorul proiectului la nivelul fiecărei școli va avea responsabilitatea de a completa pagina de prezentare a școli pe platforma online a proiectului, care va fi lansată la finalul lunii octombrie. 
1.2. Realizarea a 4 cursuri de formare 
În fiecare județ va fi realizat câte un curs de formare (1 curs x 4 județe = 4 cursuri), cu o durată de 2 zile. Temele discutate în cadrul cursului de formare sunt teme ce țin de problematica abordată în proiect: migrația între continentele Europa și Africa, luând în discuție cauzele și efectele sale economice, sociale și culturale asupra țărilor de origine și a țărilor gazdă. În plus, tematica abordată va avea în vedere teme interdisciplinare și globale, ca de exemplu: sărăcia, schimbările climatice, urbanizare, ODM, producția și consumul, marile migrații istorice dar și cele de a doua generație, fluxurile de migrație Africa-Europa și bunele practici în materia co-dezvoltării. 
Obiectivele educative urmărite sunt: 
- Dezvoltarea competențelor (cunoștințe și metodologie) cadrelor didactice pe teme de dezvoltare globală;
- Integrarea educației pentru cetățenie globală și a educației pentru dezvoltare în disciplinele școlare, conform cerințelor Comisiei Europene, ale Consiliului Europei și ale normelor naționale; 
- Crearea de ”pachete” tematice despre ODM, migrație și co-dezvoltare; 
- Cunoașterea și experimentarea posibilităților de comunicare web și web 2.0 pentru învățarea reciprocă și îmbogățirea cunoștințelor; 
- Reflectarea asupra modalităților și criteriilor de evaluare a învățării și asupra achizițiilor elevilor în cadrul programei de educație pentru cetățenie globală. 
Planificarea cursurilor de formare: 
Nr.crt. 
Județ 
Data 
Responsabili formare 
1 
Prahova 
18-19 octombrie 
Comișel Vasilica, Florina Pavel 
2 
București 
09-10 noiembrie 
Zaschievici Liliana, Nedelcu Doina 
3 
Buzău 
8 noiembrie - ziua 1 
15 noiembrie - ziua 2 
Mihai Paula, Florina Pavel 
4 
Constanța 
22-23 noiembrie 
Iftene Cristi, Florina Pavel 
1.3. Elaborarea unor planuri de formare/planuri de lecție 
Cadrele didactice care au participat la cursul de formare vor integra cunoștințele dobândite în planuri de lecție. Aceste planuri de lecție vor fi testate la clase, împreună cu elevii și vor fi împărtășite pe platforma online a proiectului. În elaborarea planurilor de lecție, cadrele didactice vor folosi o metodologie participativă și elemente de educație non-formală, precum și instrumentele specifice activității lor didactice: în primul rând programa școlară pentru disciplina pe care o predau, ca instrument de cercetare, de reflecție, de analiză a nevoilor și de elaborare a proiectelor de lecție. Activitățile vor putea fi realizate la nivelul unei singure discipline, sau, cum ar fi de preferat, se poate utiliza o abordare interdisciplinară, atunci când este posibilă colaborarea între cadre didactice care predau discipline diferite la aceeași clasă. 
Cadrele didactice vor elabora lecții pe baza programei, care vor fi împărtășite pe platforma web cu cadre didactice din alte țări. Va exista un format standard care va facilita schimbul și utilizarea lecțiilor și în alte contexte culturale. 
Planurile încărcate pe platformă vor fi în limba română, iar cadrele didactice vor beneficia de asistența coordonatorului național pentru utilizarea platformei pe tot parcursul proiectului. 
1.4. Realizarea a cel puțin 23 de schimburi educative 
1.4.1. Schimburi virtuale între școli 
Școlile implicate în proiect vor participa la schimburi virtuale, realizate prin intermediul platformei online, cu alte școli europene și africane. Aceste schimburi se referă la schimburi la distanță de conținuturi, cum ar fi texte informative, poezii, proză, fotografii, desene, grafică, benzi desenate, desene animate, articole din presă, muzică, jocuri de rol și producții audiovizuale. 
Schimburile la distanță sunt planificate să aibă loc începând cu noiembrie 2013, până în decembrie 2014.
1.4.2. Schimburile naționale 
Vor fi organizate 4 schimburi naționale, în timpul cărora echipe formate din cadrele didactice și elevii implicați în proiect vor merge în vizită la una sau mai multe școli din alt județ. 
Schimburile naționale se vor realiza începând cu din luna ianuarie 2014. 
1.4.3. Schimburi europene 
Se vor organiza patru schimburi europene astfel: grupuri de câte 5 profesori vor merge în câte un schimb în celelalte țări europene din proiect: Italia, Franța și Austria. Al patrulea schimb va avea loc în România, iar cadrele didactice vor fi de această dată gazdele unui grup de 15 persoane (câte 5 cadre didactice din cele 3 țări europene). Schimburile vor avea o durată de 3 zile și vor cuprinde vizite și sesiune de schimb între școli. 
Schimburi europene sunt planificate pentru perioada mai-decembrie 2014. 
1.4.4. Schimburi în țările Africane 
Fiecare dintre cele 4 țări europe va vizita una dintre cele trei țări africane implicate în proiect, astfel: 
 Italia – Burkina Faso 
 Austria – Senegal 
 Franta – Senegal 
 Romania – Benin 
În schimburile în țările africane vor participa 9 persoane (8 cadre didactice și 1 reprezentant ONG). Schimbul România – Benin este planificat pentru perioada noiembrie 2014 – aprilie 2015. 
1.5. Realizarea a 4 ateliere de lucru și de stagii pentru viitoarele cadre didactice din Europa. 
În colaborare cu autoritățile educative implicate în formare inițială a cadrelor didactice, școlile pentru formare pedagogică sau universitățile, se vor organiza 4 ateliere și stagii de instruire, având ca grup țintă viitoarele cadre didactice, iar ca temă educația pentru cetățenie globală, conținuturile și metodele specifice acesteia. 
Ateliere se vor realiza în regiunile menționate în anul 2014. 
1.6. Diseminarea în mai multe unități școlare din Europa în al doilea an școlar din perioada de implementare a proiectului 
La finalul primului an școlar se va stabili contactul cu un număr mai mare de școli, pentru a multiplica activitățile realizate, astfel încât să se asigure o bună planificare a celui de-al doilea an de implementare. 
În România, numărul școlilor va fi de 48, acestea provenind din cele 4 regiuni menționate, iar extinderea numărului de școli implicate în proiect se va realiza la începutul anului școlar 2014 - 2015.

More Related Content

What's hot

Educaţia altfel mapa proiectului (2) noua !!!
Educaţia altfel mapa proiectului (2) noua !!!Educaţia altfel mapa proiectului (2) noua !!!
Educaţia altfel mapa proiectului (2) noua !!!Andrei Dais
 
Raport prima intrunire din Turcia
Raport prima intrunire din TurciaRaport prima intrunire din Turcia
Raport prima intrunire din TurciaGeorgeta Manafu
 
Simpozion Consilierea si orientarea elevilor in context european-editia a VII...
Simpozion Consilierea si orientarea elevilor in context european-editia a VII...Simpozion Consilierea si orientarea elevilor in context european-editia a VII...
Simpozion Consilierea si orientarea elevilor in context european-editia a VII...
Paraschiv Camelia
 
Proiectul multilateral Comenius „Deşeuri zero? Da!”
Proiectul multilateral Comenius „Deşeuri zero? Da!”Proiectul multilateral Comenius „Deşeuri zero? Da!”
Proiectul multilateral Comenius „Deşeuri zero? Da!”
Colegiul Tehnic "Miron Costin" Roman
 
Raport ultima intrunirea din Turcia
Raport ultima intrunirea din TurciaRaport ultima intrunirea din Turcia
Raport ultima intrunirea din TurciaGeorgeta Manafu
 
Simpozion consilierea si orientarea elevilor in context european editia a VI...
Simpozion consilierea si orientarea elevilor in context european  editia a VI...Simpozion consilierea si orientarea elevilor in context european  editia a VI...
Simpozion consilierea si orientarea elevilor in context european editia a VI...
Paraschiv Camelia
 
Manual pentru organizarea unui festival al învăţării
Manual pentru organizarea unui festival al învăţării Manual pentru organizarea unui festival al învăţării
Manual pentru organizarea unui festival al învăţării
budur eleonora
 
“Empowerment in ict skills making use of media & communication technology to...
 “Empowerment in ict skills making use of media & communication technology to... “Empowerment in ict skills making use of media & communication technology to...
“Empowerment in ict skills making use of media & communication technology to...Tabacaru Nelia
 
Simpozion national 2013
Simpozion national 2013Simpozion national 2013
Simpozion national 2013
L M
 
Ppt diseminare riga stoica aniela
Ppt diseminare riga  stoica anielaPpt diseminare riga  stoica aniela
Ppt diseminare riga stoica aniela
Hanciuc Aniela
 
Diseminare curs Comenius - Paris, martie 2014
Diseminare curs Comenius - Paris, martie 2014Diseminare curs Comenius - Paris, martie 2014
Diseminare curs Comenius - Paris, martie 2014
costy_tr
 
Diseminare proiect Erasmus+
Diseminare proiect Erasmus+Diseminare proiect Erasmus+
Diseminare proiect Erasmus+
Cristina Lăzărescu
 
Plan diseminare proiect erasmus
Plan diseminare proiect erasmusPlan diseminare proiect erasmus
Plan diseminare proiect erasmus
Mirauti Beny Mirăuți Simona
 
Proiect FEMINA - Diseminare mobilitate Portimao
Proiect FEMINA - Diseminare mobilitate PortimaoProiect FEMINA - Diseminare mobilitate Portimao
Proiect FEMINA - Diseminare mobilitate Portimao
Şcoala Gimnazială "Elena Cuza" Iaşi
 
Infoline nr 6
Infoline nr 6Infoline nr 6
Infoline nr 6
Paraschiv Camelia
 
Raport intrunirea din Viena
Raport intrunirea din  VienaRaport intrunirea din  Viena
Raport intrunirea din VienaGeorgeta Manafu
 
Infoline nr-8
Infoline nr-8Infoline nr-8
Infoline nr-8
Paraschiv Camelia
 
Modul 4 folosirea tehnologiei informaţiei şi comunicării (tic) în procesul...
Modul 4    folosirea tehnologiei informaţiei şi comunicării (tic) în procesul...Modul 4    folosirea tehnologiei informaţiei şi comunicării (tic) în procesul...
Modul 4 folosirea tehnologiei informaţiei şi comunicării (tic) în procesul...
Hincu Ionela
 
Infoline5
Infoline5Infoline5

What's hot (20)

Educaţia altfel mapa proiectului (2) noua !!!
Educaţia altfel mapa proiectului (2) noua !!!Educaţia altfel mapa proiectului (2) noua !!!
Educaţia altfel mapa proiectului (2) noua !!!
 
Raport prima intrunire din Turcia
Raport prima intrunire din TurciaRaport prima intrunire din Turcia
Raport prima intrunire din Turcia
 
Simpozion Consilierea si orientarea elevilor in context european-editia a VII...
Simpozion Consilierea si orientarea elevilor in context european-editia a VII...Simpozion Consilierea si orientarea elevilor in context european-editia a VII...
Simpozion Consilierea si orientarea elevilor in context european-editia a VII...
 
Proiectul multilateral Comenius „Deşeuri zero? Da!”
Proiectul multilateral Comenius „Deşeuri zero? Da!”Proiectul multilateral Comenius „Deşeuri zero? Da!”
Proiectul multilateral Comenius „Deşeuri zero? Da!”
 
Raport ultima intrunirea din Turcia
Raport ultima intrunirea din TurciaRaport ultima intrunirea din Turcia
Raport ultima intrunirea din Turcia
 
Simpozion consilierea si orientarea elevilor in context european editia a VI...
Simpozion consilierea si orientarea elevilor in context european  editia a VI...Simpozion consilierea si orientarea elevilor in context european  editia a VI...
Simpozion consilierea si orientarea elevilor in context european editia a VI...
 
Manual pentru organizarea unui festival al învăţării
Manual pentru organizarea unui festival al învăţării Manual pentru organizarea unui festival al învăţării
Manual pentru organizarea unui festival al învăţării
 
“Empowerment in ict skills making use of media & communication technology to...
 “Empowerment in ict skills making use of media & communication technology to... “Empowerment in ict skills making use of media & communication technology to...
“Empowerment in ict skills making use of media & communication technology to...
 
Simpozion national 2013
Simpozion national 2013Simpozion national 2013
Simpozion national 2013
 
Ppt diseminare riga stoica aniela
Ppt diseminare riga  stoica anielaPpt diseminare riga  stoica aniela
Ppt diseminare riga stoica aniela
 
Diseminare curs Comenius - Paris, martie 2014
Diseminare curs Comenius - Paris, martie 2014Diseminare curs Comenius - Paris, martie 2014
Diseminare curs Comenius - Paris, martie 2014
 
Diseminare proiect Erasmus+
Diseminare proiect Erasmus+Diseminare proiect Erasmus+
Diseminare proiect Erasmus+
 
Plan diseminare proiect erasmus
Plan diseminare proiect erasmusPlan diseminare proiect erasmus
Plan diseminare proiect erasmus
 
Proiect FEMINA - Diseminare mobilitate Portimao
Proiect FEMINA - Diseminare mobilitate PortimaoProiect FEMINA - Diseminare mobilitate Portimao
Proiect FEMINA - Diseminare mobilitate Portimao
 
Infoline nr 6
Infoline nr 6Infoline nr 6
Infoline nr 6
 
Raport intrunirea din Viena
Raport intrunirea din  VienaRaport intrunirea din  Viena
Raport intrunirea din Viena
 
Infoline nr-8
Infoline nr-8Infoline nr-8
Infoline nr-8
 
Proiectul IMPREUNA VOM REUSI
Proiectul IMPREUNA VOM REUSIProiectul IMPREUNA VOM REUSI
Proiectul IMPREUNA VOM REUSI
 
Modul 4 folosirea tehnologiei informaţiei şi comunicării (tic) în procesul...
Modul 4    folosirea tehnologiei informaţiei şi comunicării (tic) în procesul...Modul 4    folosirea tehnologiei informaţiei şi comunicării (tic) în procesul...
Modul 4 folosirea tehnologiei informaţiei şi comunicării (tic) în procesul...
 
Infoline5
Infoline5Infoline5
Infoline5
 

Viewers also liked

Tribal Fusion- Media Deck 2012
Tribal Fusion- Media Deck 2012Tribal Fusion- Media Deck 2012
Tribal Fusion- Media Deck 2012Hassan Modan
 
O auth2.0 20141003
O auth2.0 20141003O auth2.0 20141003
O auth2.0 20141003
Syed Ali Raza
 
Expeditie mont blanc
Expeditie mont blancExpeditie mont blanc
Expeditie mont blancEspeeckaert
 
De 5 mooiste jeugdherbergen
De 5 mooiste jeugdherbergenDe 5 mooiste jeugdherbergen
De 5 mooiste jeugdherbergenEspeeckaert
 
Groepswerk ict 2
Groepswerk ict 2Groepswerk ict 2
Groepswerk ict 2Espeeckaert
 
Vrije opdracht power point brugge
Vrije opdracht power point bruggeVrije opdracht power point brugge
Vrije opdracht power point bruggeEspeeckaert
 
Presidents workshop 01.2012
Presidents workshop 01.2012Presidents workshop 01.2012
Presidents workshop 01.2012
David Robinson
 
Comunicazione d'impresa base
Comunicazione d'impresa   baseComunicazione d'impresa   base
Comunicazione d'impresa base
beatess
 
Bipolar Disorder
Bipolar DisorderBipolar Disorder
Bipolar DisorderNicole Song
 
Comunicazione d'impresa base - aggiornamento
Comunicazione d'impresa base - aggiornamentoComunicazione d'impresa base - aggiornamento
Comunicazione d'impresa base - aggiornamento
beatess
 

Viewers also liked (20)

琉球1
琉球1琉球1
琉球1
 
Tribal Fusion- Media Deck 2012
Tribal Fusion- Media Deck 2012Tribal Fusion- Media Deck 2012
Tribal Fusion- Media Deck 2012
 
Yeshi kongdro
Yeshi kongdroYeshi kongdro
Yeshi kongdro
 
6亭賢結婚
6亭賢結婚6亭賢結婚
6亭賢結婚
 
O auth2.0 20141003
O auth2.0 20141003O auth2.0 20141003
O auth2.0 20141003
 
Expeditie mont blanc
Expeditie mont blancExpeditie mont blanc
Expeditie mont blanc
 
De 5 mooiste jeugdherbergen
De 5 mooiste jeugdherbergenDe 5 mooiste jeugdherbergen
De 5 mooiste jeugdherbergen
 
Electronics club
Electronics clubElectronics club
Electronics club
 
Groepswerk ict 2
Groepswerk ict 2Groepswerk ict 2
Groepswerk ict 2
 
Vrije opdracht power point brugge
Vrije opdracht power point bruggeVrije opdracht power point brugge
Vrije opdracht power point brugge
 
Chap 1
Chap 1Chap 1
Chap 1
 
Presidents workshop 01.2012
Presidents workshop 01.2012Presidents workshop 01.2012
Presidents workshop 01.2012
 
Comunicazione d'impresa base
Comunicazione d'impresa   baseComunicazione d'impresa   base
Comunicazione d'impresa base
 
2亭賢結婚
2亭賢結婚2亭賢結婚
2亭賢結婚
 
Moon2011
Moon2011Moon2011
Moon2011
 
Bipolar Disorder
Bipolar DisorderBipolar Disorder
Bipolar Disorder
 
北投
北投北投
北投
 
簡報2
簡報2簡報2
簡報2
 
5亭賢結婚
5亭賢結婚5亭賢結婚
5亭賢結婚
 
Comunicazione d'impresa base - aggiornamento
Comunicazione d'impresa base - aggiornamentoComunicazione d'impresa base - aggiornamento
Comunicazione d'impresa base - aggiornamento
 

Similar to Prezentarea proiectului scoli implicate

Tineri intr-o lume globala.pdf Tineri intr-o lume globala.pdf
Tineri intr-o lume globala.pdf Tineri intr-o lume globala.pdfTineri intr-o lume globala.pdf Tineri intr-o lume globala.pdf
Tineri intr-o lume globala.pdf Tineri intr-o lume globala.pdf
michelinne2013
 
Scoala%20 europeana%20refacut[1]
Scoala%20 europeana%20refacut[1]Scoala%20 europeana%20refacut[1]
Scoala%20 europeana%20refacut[1]hobita
 
Educaţia altfel mapa proiectului
Educaţia altfel mapa proiectuluiEducaţia altfel mapa proiectului
Educaţia altfel mapa proiectului
Andrei Dais
 
Învățarea prin acțiune-o poartă deschisă către viitor” Proiect de mobilitate ...
Învățarea prin acțiune-o poartă deschisă către viitor” Proiect de mobilitate ...Învățarea prin acțiune-o poartă deschisă către viitor” Proiect de mobilitate ...
Învățarea prin acțiune-o poartă deschisă către viitor” Proiect de mobilitate ...
NicoleBejinariu
 
Active citizens promoting cultural heritage
Active citizens promoting cultural heritageActive citizens promoting cultural heritage
Active citizens promoting cultural heritage
worked as: time traveller
 
Scoala Romanu Braila Proiect Erasmus+
Scoala Romanu Braila Proiect Erasmus+Scoala Romanu Braila Proiect Erasmus+
Scoala Romanu Braila Proiect Erasmus+
worked as: time traveller
 
Liceul tehnologic auto diseminare erasmus e-teacher-flux3
Liceul tehnologic auto  diseminare erasmus     e-teacher-flux3Liceul tehnologic auto  diseminare erasmus     e-teacher-flux3
Liceul tehnologic auto diseminare erasmus e-teacher-flux3
tehnologicd
 
Bursele Comenius
Bursele Comenius Bursele Comenius
Bursele Comenius
Maria ŢUCA
 
Prezentare ASE Projet Reuniune de proiect italia 2015
Prezentare ASE Projet Reuniune de proiect italia 2015Prezentare ASE Projet Reuniune de proiect italia 2015
Prezentare ASE Projet Reuniune de proiect italia 2015
Simone Petrucci
 
Efectul nociv al consumului de substanțe etnobotanice asupra tinerilor!
Efectul nociv al consumului de substanțe etnobotanice asupra tinerilor!Efectul nociv al consumului de substanțe etnobotanice asupra tinerilor!
Efectul nociv al consumului de substanțe etnobotanice asupra tinerilor!
ctmctoman
 
COFFE_E proiect
COFFE_E proiectCOFFE_E proiect
COFFE_E proiect
Ionita Iuliana
 
Proiectul international Agenda Europa 2010 2011
Proiectul international Agenda Europa 2010   2011Proiectul international Agenda Europa 2010   2011
Proiectul international Agenda Europa 2010 2011
dvasile
 
Diseminare EURODIDAWEB (6-10 mai 2013)- Cirstoiu Luminita
Diseminare EURODIDAWEB  (6-10 mai 2013)- Cirstoiu LuminitaDiseminare EURODIDAWEB  (6-10 mai 2013)- Cirstoiu Luminita
Diseminare EURODIDAWEB (6-10 mai 2013)- Cirstoiu Luminita
Luminita Cirstoiu
 
Forumul Inovatorilor in Educatie-Eos
Forumul Inovatorilor in Educatie-EosForumul Inovatorilor in Educatie-Eos
Forumul Inovatorilor in Educatie-Eos
Colegiul Economic "Maria Teiuleanu" Pitesti
 
P4I raport. ro
P4I raport. roP4I raport. ro
P4I raport. ro
Grecu Liliana
 
Proiect educational Previns
Proiect educational PrevinsProiect educational Previns
Proiect educational Previns
AnaLeonte
 
Simpozion International Consilierea si orientarea elevilor in context europea...
Simpozion International Consilierea si orientarea elevilor in context europea...Simpozion International Consilierea si orientarea elevilor in context europea...
Simpozion International Consilierea si orientarea elevilor in context europea...
Colegiul Tehnic "Miron Costin" Roman
 
BROSURA ELECTRONICA - PROIECTUL DE PARTENERIAT MULTILATERAL COMENIUS - "SCHOO...
BROSURA ELECTRONICA - PROIECTUL DE PARTENERIAT MULTILATERAL COMENIUS - "SCHOO...BROSURA ELECTRONICA - PROIECTUL DE PARTENERIAT MULTILATERAL COMENIUS - "SCHOO...
BROSURA ELECTRONICA - PROIECTUL DE PARTENERIAT MULTILATERAL COMENIUS - "SCHOO...
ELENA ADRIANA DOBRINOIU
 
101065862 centrul-de-resurse-pentru-educatie-incluziva-prezentare-detaliata-5
101065862 centrul-de-resurse-pentru-educatie-incluziva-prezentare-detaliata-5101065862 centrul-de-resurse-pentru-educatie-incluziva-prezentare-detaliata-5
101065862 centrul-de-resurse-pentru-educatie-incluziva-prezentare-detaliata-5
Aliona Rusu
 

Similar to Prezentarea proiectului scoli implicate (20)

Tineri intr-o lume globala.pdf Tineri intr-o lume globala.pdf
Tineri intr-o lume globala.pdf Tineri intr-o lume globala.pdfTineri intr-o lume globala.pdf Tineri intr-o lume globala.pdf
Tineri intr-o lume globala.pdf Tineri intr-o lume globala.pdf
 
Scoala%20 europeana%20refacut[1]
Scoala%20 europeana%20refacut[1]Scoala%20 europeana%20refacut[1]
Scoala%20 europeana%20refacut[1]
 
Educaţia altfel mapa proiectului
Educaţia altfel mapa proiectuluiEducaţia altfel mapa proiectului
Educaţia altfel mapa proiectului
 
Învățarea prin acțiune-o poartă deschisă către viitor” Proiect de mobilitate ...
Învățarea prin acțiune-o poartă deschisă către viitor” Proiect de mobilitate ...Învățarea prin acțiune-o poartă deschisă către viitor” Proiect de mobilitate ...
Învățarea prin acțiune-o poartă deschisă către viitor” Proiect de mobilitate ...
 
Active citizens promoting cultural heritage
Active citizens promoting cultural heritageActive citizens promoting cultural heritage
Active citizens promoting cultural heritage
 
Scoala Romanu Braila Proiect Erasmus+
Scoala Romanu Braila Proiect Erasmus+Scoala Romanu Braila Proiect Erasmus+
Scoala Romanu Braila Proiect Erasmus+
 
Liceul tehnologic auto diseminare erasmus e-teacher-flux3
Liceul tehnologic auto  diseminare erasmus     e-teacher-flux3Liceul tehnologic auto  diseminare erasmus     e-teacher-flux3
Liceul tehnologic auto diseminare erasmus e-teacher-flux3
 
Bursele Comenius
Bursele Comenius Bursele Comenius
Bursele Comenius
 
Prezentare ASE Projet Reuniune de proiect italia 2015
Prezentare ASE Projet Reuniune de proiect italia 2015Prezentare ASE Projet Reuniune de proiect italia 2015
Prezentare ASE Projet Reuniune de proiect italia 2015
 
Efectul nociv al consumului de substanțe etnobotanice asupra tinerilor!
Efectul nociv al consumului de substanțe etnobotanice asupra tinerilor!Efectul nociv al consumului de substanțe etnobotanice asupra tinerilor!
Efectul nociv al consumului de substanțe etnobotanice asupra tinerilor!
 
COFFE_E proiect
COFFE_E proiectCOFFE_E proiect
COFFE_E proiect
 
Proiectul international Agenda Europa 2010 2011
Proiectul international Agenda Europa 2010   2011Proiectul international Agenda Europa 2010   2011
Proiectul international Agenda Europa 2010 2011
 
Diseminare EURODIDAWEB (6-10 mai 2013)- Cirstoiu Luminita
Diseminare EURODIDAWEB  (6-10 mai 2013)- Cirstoiu LuminitaDiseminare EURODIDAWEB  (6-10 mai 2013)- Cirstoiu Luminita
Diseminare EURODIDAWEB (6-10 mai 2013)- Cirstoiu Luminita
 
Forumul Inovatorilor in Educatie-Eos
Forumul Inovatorilor in Educatie-EosForumul Inovatorilor in Educatie-Eos
Forumul Inovatorilor in Educatie-Eos
 
P4I raport. ro
P4I raport. roP4I raport. ro
P4I raport. ro
 
Proiect educational Previns
Proiect educational PrevinsProiect educational Previns
Proiect educational Previns
 
The planet in our hands diseminare proiect
The planet in our hands  diseminare proiectThe planet in our hands  diseminare proiect
The planet in our hands diseminare proiect
 
Simpozion International Consilierea si orientarea elevilor in context europea...
Simpozion International Consilierea si orientarea elevilor in context europea...Simpozion International Consilierea si orientarea elevilor in context europea...
Simpozion International Consilierea si orientarea elevilor in context europea...
 
BROSURA ELECTRONICA - PROIECTUL DE PARTENERIAT MULTILATERAL COMENIUS - "SCHOO...
BROSURA ELECTRONICA - PROIECTUL DE PARTENERIAT MULTILATERAL COMENIUS - "SCHOO...BROSURA ELECTRONICA - PROIECTUL DE PARTENERIAT MULTILATERAL COMENIUS - "SCHOO...
BROSURA ELECTRONICA - PROIECTUL DE PARTENERIAT MULTILATERAL COMENIUS - "SCHOO...
 
101065862 centrul-de-resurse-pentru-educatie-incluziva-prezentare-detaliata-5
101065862 centrul-de-resurse-pentru-educatie-incluziva-prezentare-detaliata-5101065862 centrul-de-resurse-pentru-educatie-incluziva-prezentare-detaliata-5
101065862 centrul-de-resurse-pentru-educatie-incluziva-prezentare-detaliata-5
 

Prezentarea proiectului scoli implicate

  • 1. DESCRIEREA PROIECTULUI Titlul proiectului: "Să vorbim global despre educație pentru dezvoltare, migrație și cetățenie globală” Număr de referință: DCI NSA –ED/2012/280-770 Finanțator: Comisia Europeană Programul de finanțare: EuropeAid/131141/C/ACT/Multi - Actori Non-Statali și Autorități Locale în Dezvoltare. Sensibilizarea publicului cu privire la problematica dezvoltării și sprijinirea educației pentru dezvoltare în Uniunea Europeană Parteneri: Aplicant principal: Comunita Impegno Servizio Voluntario (C.I.S.V.) – Italia Parteneri în proiect: APDD-Agenda 21 – România, Sudwind – Austria, UNMFREO – Franța, Compagnia di San Paolo – Italia, ACRA – Italia, COSPE – Italia, COOPI – Italia, STRETTA DI MANO – Italia/Senegal. Alți parteneri: România – Ministerul Educației Naționale Locurile de desfășurare a activității: UE (Austria, Franța, Italia, România), Africa (Burkina Faso, Senegal, Benin) Durata proiectului: 36 de luni, 01.01.2013 – 31.12.2015 Scopul proiectului: proiectul își propune să contribuie la creșterea susținerii publice a Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) în Europa, cu accent pe Africa Subsahariană și aplicarea practicilor educației pentru dezvoltare în sistemul de educație formală din Europa. Obiectiv specific: Dobândirea de competențe de către actorii educației formale din Europa cu privire la problematica dezvoltării globale, precum și implicarea activă a acestora în acțiuni de eradicare a sărăciei și de susținere a extinderii justiției sociale, a drepturilor omului și a modului de viață sustenabilă. Grup țintă: - 12 000 de cadre didactice din învățământul preuniversitar gimnazial și liceal - 35 000 de elevi din învățământul preuniversitare gimnazial și liceal - 3000 de studenți care urmează să devină cadre didactice - 500 de responsabili cu politicile educative - 50 000 de familii care interacționează cu școlile
  • 2. ȘCOLILE PILOT Județ/Municipiu Unitatea de învățământ Telefon E-mail BUCUREȘTI Coordonator: Liliana Zaschievici Colegiul National „Elena Cuza” Tel: 021- 413.24.95 fax: 021- 413.47.68 cn_ecuza@yahoo.com Colegiul National „Mihai Viteazu” Tel./Fax.: 021/252 57 00 director@cnmv.ro Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tel: 021 4132696, 021 4132647 Fax: 021 4401006 moisil@moisil.ro Scoala „Ferdinand I” Tel: 021 / 252 53 70 scoala@scoalaferdinand.com BUZĂU Coordonator: Paula Mihai Colegiul National „Mihai Eminescu” tel: 0238 720278; fax - 0238 716452 director@eminescubuzau.ro Colegiul National „B.P. Hasdeu” tel 0238 717421; fax 0238 720884 secretariathasdeu@yahoo.com Liceul de Arte „Margareta Sterian” tel 0238 720012; fax 0238 722418 liceuldeartabuzau@yahoo.com Școala Gimnaziala "G. E. Palade" tel 0238 713517; fax 0238 722332 gepaladebuzau@yahoo.com CONSTANȚA Coordonator: Cristi Iftene Scoala Gimnaziala nr. 37 Tel./Fax: 0341.427405 sc37cta@yahoo.com Liceul Teoretic „Ovidius” Tel/Fax: 0341 405816 liceulovidius@gmail.com Colegiul National Pedagogic „C. Bratescu” Tel.: 0241.616.434 0341.405.804 Fax: 0241.615.994 bratescu@gmb.ro PRAHOVA Coordonator: Viorica Comișel Colegiul National “Jean Monnet” Ploiesti Tel/Fax: 0244 519 688 liceul_pedagogic2003@yahoo.com Colegiul National “Nichita Stanescu” Ploiesti Tel: 0244.59.95.40 Fax: 0244.59.94.58 0244.59.95.41 secretariat.lns@upcmail.ro Colegiul National “Al.I.Cuza” Ploiesti Tel/fax: 0344 802 070 liccuza@gmail.com Colegiul National “Ion Luca Caragiale” Ploiesti Tel/fax: 0244 522 340 secretariatcnilc@yahoo.com
  • 3. RELEVANȚA PROIECTULUI _ Prezenta acțiune este propusă de actori non-statali ai societății civile, precum ONG-uri, fundații, asociații de migranți africani și rețele de școli. Ea vizează atât sensibilizarea sistemului de învățământ formal cu privire la problematica dezvoltării, cât și sprijinirea educației pentru dezvoltare (ED) în 4 țări membre și 3 țări partenere. Acțiunea propune o metodologie centrată pe cel care învață, participativă și orientată către dialog, cu scopul de a le dezvolta competențe sociale și civice legate de problematica fenomenului de migrație în țările Africii Subsahariene, dar și de potențialul pentru co- dezvoltare pe care fenomenul migrației îl aduce în țările gazdă și în țările de origine. Migrația și co-dezvoltarea reprezintă o chestiune socială care se poate transforma în obiectiv educațional, prin intermediul disciplinelor școlare existente și a ED. Cele 4 țări membre în care are loc acțiunea prezintă un nivel diferit de angajament în ceea ce privește educația pentru dezvoltare și creșterea gradului de conștientizare (DEAR). În Franța și în Austria, există deja strategii naționale de educație pentru dezvoltare, în timp ce în Italia și în România nu există încă, deși în Italia există o lege națională care menționează o astfel de strategie. ACTIVITĂȚI ȘI RESPONSABILITĂȚILE ȘCOLILOR PILOT _ 1.1. Selectarea școlilor pilot și a cadrelor didactice În fiecare dintre cele 4 județe (București, Buzău, Constanța și Prahova) vor fi selectate pentru primul an de pilotare câte 4 unități de învățământ (4 școli x 4 județe = 12 școli pilot). Din fiecare unitate de învățământ vor fi selectate 6 cadre didactice (6 profesori x 4 școli = 24 profesori pe județ) care vor participa la un curs de formare pe teme legate de educația pentru dezvoltare, migrație și cetățenie globală. Se recomandă alegerea cadrelor didactice astfel încât să se asigure acoperirea unor discipline cât mai diverse. Pot fi selectate cadre didactice care predau discipline din toate cele 7 arii curriculare:Limbă şi comunicare, Matematică şi ştiinţe ale naturii, Om şi societate, Arte, Educaţie fizică şi sport, Tehnologii,Consiliere şi orientare. Unul dintre cei 6 profesori participanți la cursul de formare va fi desemnat coordonatorul proiectului la nivelul școli și va asigura comunicare cu responsabilul proiectului din fiecare județ (București - Liliana Zaschievici, Buzău - Paula Mihai, Constanța - Cristi Iftne, Prahova - Viorica Comișel) și cu coordonatorul național al proiectului (Pavel Florina Diana - APDD-Agenda21). În plus, coordonatorul proiectului la nivelul fiecărei școli va avea responsabilitatea de a completa pagina de prezentare a școli pe platforma online a proiectului, care va fi lansată la finalul lunii octombrie. 1.2. Realizarea a 4 cursuri de formare În fiecare județ va fi realizat câte un curs de formare (1 curs x 4 județe = 4 cursuri), cu o durată de 2 zile. Temele discutate în cadrul cursului de formare sunt teme ce țin de problematica abordată în proiect: migrația între continentele Europa și Africa, luând în discuție cauzele și efectele sale economice, sociale și culturale asupra țărilor de origine și a țărilor gazdă. În plus, tematica abordată va avea în vedere teme interdisciplinare și globale, ca de exemplu: sărăcia, schimbările climatice, urbanizare, ODM, producția și consumul, marile migrații istorice dar și cele de a doua generație, fluxurile de migrație Africa-Europa și bunele practici în materia co-dezvoltării. Obiectivele educative urmărite sunt: - Dezvoltarea competențelor (cunoștințe și metodologie) cadrelor didactice pe teme de dezvoltare globală;
  • 4. - Integrarea educației pentru cetățenie globală și a educației pentru dezvoltare în disciplinele școlare, conform cerințelor Comisiei Europene, ale Consiliului Europei și ale normelor naționale; - Crearea de ”pachete” tematice despre ODM, migrație și co-dezvoltare; - Cunoașterea și experimentarea posibilităților de comunicare web și web 2.0 pentru învățarea reciprocă și îmbogățirea cunoștințelor; - Reflectarea asupra modalităților și criteriilor de evaluare a învățării și asupra achizițiilor elevilor în cadrul programei de educație pentru cetățenie globală. Planificarea cursurilor de formare: Nr.crt. Județ Data Responsabili formare 1 Prahova 18-19 octombrie Comișel Vasilica, Florina Pavel 2 București 09-10 noiembrie Zaschievici Liliana, Nedelcu Doina 3 Buzău 8 noiembrie - ziua 1 15 noiembrie - ziua 2 Mihai Paula, Florina Pavel 4 Constanța 22-23 noiembrie Iftene Cristi, Florina Pavel 1.3. Elaborarea unor planuri de formare/planuri de lecție Cadrele didactice care au participat la cursul de formare vor integra cunoștințele dobândite în planuri de lecție. Aceste planuri de lecție vor fi testate la clase, împreună cu elevii și vor fi împărtășite pe platforma online a proiectului. În elaborarea planurilor de lecție, cadrele didactice vor folosi o metodologie participativă și elemente de educație non-formală, precum și instrumentele specifice activității lor didactice: în primul rând programa școlară pentru disciplina pe care o predau, ca instrument de cercetare, de reflecție, de analiză a nevoilor și de elaborare a proiectelor de lecție. Activitățile vor putea fi realizate la nivelul unei singure discipline, sau, cum ar fi de preferat, se poate utiliza o abordare interdisciplinară, atunci când este posibilă colaborarea între cadre didactice care predau discipline diferite la aceeași clasă. Cadrele didactice vor elabora lecții pe baza programei, care vor fi împărtășite pe platforma web cu cadre didactice din alte țări. Va exista un format standard care va facilita schimbul și utilizarea lecțiilor și în alte contexte culturale. Planurile încărcate pe platformă vor fi în limba română, iar cadrele didactice vor beneficia de asistența coordonatorului național pentru utilizarea platformei pe tot parcursul proiectului. 1.4. Realizarea a cel puțin 23 de schimburi educative 1.4.1. Schimburi virtuale între școli Școlile implicate în proiect vor participa la schimburi virtuale, realizate prin intermediul platformei online, cu alte școli europene și africane. Aceste schimburi se referă la schimburi la distanță de conținuturi, cum ar fi texte informative, poezii, proză, fotografii, desene, grafică, benzi desenate, desene animate, articole din presă, muzică, jocuri de rol și producții audiovizuale. Schimburile la distanță sunt planificate să aibă loc începând cu noiembrie 2013, până în decembrie 2014.
  • 5. 1.4.2. Schimburile naționale Vor fi organizate 4 schimburi naționale, în timpul cărora echipe formate din cadrele didactice și elevii implicați în proiect vor merge în vizită la una sau mai multe școli din alt județ. Schimburile naționale se vor realiza începând cu din luna ianuarie 2014. 1.4.3. Schimburi europene Se vor organiza patru schimburi europene astfel: grupuri de câte 5 profesori vor merge în câte un schimb în celelalte țări europene din proiect: Italia, Franța și Austria. Al patrulea schimb va avea loc în România, iar cadrele didactice vor fi de această dată gazdele unui grup de 15 persoane (câte 5 cadre didactice din cele 3 țări europene). Schimburile vor avea o durată de 3 zile și vor cuprinde vizite și sesiune de schimb între școli. Schimburi europene sunt planificate pentru perioada mai-decembrie 2014. 1.4.4. Schimburi în țările Africane Fiecare dintre cele 4 țări europe va vizita una dintre cele trei țări africane implicate în proiect, astfel:  Italia – Burkina Faso  Austria – Senegal  Franta – Senegal  Romania – Benin În schimburile în țările africane vor participa 9 persoane (8 cadre didactice și 1 reprezentant ONG). Schimbul România – Benin este planificat pentru perioada noiembrie 2014 – aprilie 2015. 1.5. Realizarea a 4 ateliere de lucru și de stagii pentru viitoarele cadre didactice din Europa. În colaborare cu autoritățile educative implicate în formare inițială a cadrelor didactice, școlile pentru formare pedagogică sau universitățile, se vor organiza 4 ateliere și stagii de instruire, având ca grup țintă viitoarele cadre didactice, iar ca temă educația pentru cetățenie globală, conținuturile și metodele specifice acesteia. Ateliere se vor realiza în regiunile menționate în anul 2014. 1.6. Diseminarea în mai multe unități școlare din Europa în al doilea an școlar din perioada de implementare a proiectului La finalul primului an școlar se va stabili contactul cu un număr mai mare de școli, pentru a multiplica activitățile realizate, astfel încât să se asigure o bună planificare a celui de-al doilea an de implementare. În România, numărul școlilor va fi de 48, acestea provenind din cele 4 regiuni menționate, iar extinderea numărului de școli implicate în proiect se va realiza la începutul anului școlar 2014 - 2015.