SlideShare a Scribd company logo
BIBLIOTECA NAŢIONALĂ A REPUBLICII MOLDOVA
DIRECŢIA CERCETARE ŞI DEZVOLTARE ÎN BIBLIOTECONOMIE
COMUNICAT FINAL PE MARGINEA CICLULUI REUNIUNILOR PROFESIONALE, PRILEJUITE
DE CONSEMNAREA A 185 DE ANI DE LA FONDAREA BIBLIOTECII NAȚIONALE
1-2 noiembrie 2017
Organizatori: Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Biblioteca Națională a Republicii Moldova
Parteneri: Conference of European National Librarians, Programul Național „Novateca”, Institutul
de Dezvoltare a Societății Informaționale.
Scop:
 cunoașterea/identificarea experiențelor inovaționale privind cooperarea bibliotecilor în
spațiul virtual
 abordare de perspectivă a tendințelor domeniului biblioteconomic și științelor informări
pentru anul 2018
 sporirea implicării bibliotecilor în realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă-2030
 orientarea bibliotecilor pentru integrare în planuri naţionale şi teritoriale de dezvoltare
durabilă
 încurajarea cunoaşterii şi stimularea creativităţii
 crearea unui mediu benefic de comunicare profesională pentru reprezentanții Sistemului
Național de Biblioteci.
Componentele ciclului de reuniuni profesionale: conferință internațională (participarea
reprezentanților din 7 țări); 2 ateliere (organizate în două runde, astfel oferind tuturor
participanților posibilitatea de a participa la ambele ateliere) cu genericul „Modelul
biblioteconomic național din perspectiva Viziunii Globale a Bibliotecii”, „Proiectele Anului
Biblioteconomic 2018: strategii, direcții prioritarede activitate”; ForumulManagerilor dinSistemul
Național de Biblioteci.
Mesaje de inaugurare: Elena Pintilei, director general BNRM; Andrei Chistol, secretar de stat la
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Evan Tracz, directorul Programului Naţional „Novateca”.
Conferința internațională (1 noiembrie 2017): moderator - E. Pintilei, director general BNRM;
generic ”Dezvoltarea cooperării bibliotecilor europene în spațiul virtual„; participanți din 7 țări
europene (Letonia, Lituania, Suedia, Ucraina, România, Estonia, Republica Moldova); prezentate 7
comunicări.
Atelier „Modelul biblioteconomic național din perspectiva Viziunii Globale a Bibliotecii” (1
noiembrie 2017): moderatori: V. Osoianu (BNRM), dr. hab. N. Țurcan (USM), dr. Igor Cojocaru
(IDSI), dr. Elena Ungureanu (IDSI); sugestii, propuneri, discuții privind: deschiderea bibliotecilor
pentru colaborare; necesitatea creșterii vizibilității bibliotecii în comunitate prin deschidere către
comunitate, transparență, prezențe on/line; demonstrarea valorii bibliotecilor în comunitate, în
fața decidenților; elaborarea/implementarea viziunilor de dezvoltare a bibliotecilor cu
implicarea/de pe poziția utilizatorilor; biblioteca – zonă de confort; intensificarea promovării
bibliotecii. În cadrul atelierului au fost înregistrate 12 intervenții.
Atelier „Proiectele Anului Biblioteconomic 2018: strategii, direcții prioritare de activitate” (1
noiembrie 2017): moderatori: L. Corghenci (BNRM), L. Tcaci (BNC „Ion Creangă”); sugestii,
propuneri, discuții privind: prioritățile profesionale ale anului 2018:
cunoașterea/învățarea/educarea încrederii privind Legea cu privire la biblioteci; identificarea
documentelor de reglementare si normative în sprijinul implementarii legii;
implementarea/monitorizarea realizarii strategiilor nationale si institutionale; diversificarea
resurselor, produselor si serviciilor de interes pentru utilizatori; promovarea permanenta si
implicarea în realizarea ODD-urilor; dezvoltarea competentelor bibliotecarilor si utilizatorilor, în
special în TI. In cadrul atelierului au fost înregistrate 10 interventii.
Forumul Managerilor din Sistemul Național de Biblioteci (2 noiembrie 2017): generic ”Anul
Biblioteconomic 2018 – anul reașezării activității bibliotecare în conformitate cu noul cadru legal,
strategic și de reglementare„; moderatori: V. Osoianu, L. Corghenci; au fost prezentate comunicări
privind viziunile și prioritățile domeniului la nivel internațional și pentru componentele SNB
(biblioteci publice teritoriale, universitare, școlare, de colegii, bibliotecile care servesc copii).
Prezentate 10 comunicări.
Evaluarea ciclului reuniunilor profesionale:
 număr participanți – 130 persoane, managerisuperiorişi funcţionali din cadrulbibliotecilor
naționale, raionale/municipale/orășenești, din învățământ (universitare, de colegii,
școlare), specializate; responsabili din cadrul APL; cadre didactico-științifice ai Facultății
Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM; experți ai Programului Național Novateca;
reprezentanți ai Camerei Naționale a Cărții
 componența participanților: funcțională – directori, șefi de biblioteci, directori adjuncți, șefi
servicii, profesori universitari; geografică : circa 30 persoane din afara Chișinăului; 94
persoane – din mun. Chișinău; 6 persoane – din țările Europei
 comunicări, intervenții: 39 (inclusiv: în cadrul conferinței internaționale – 7, la ateliere - 22,
la Forumul Managerilor – 10)
 suport documentar pentru participanții la reuniunile aniversare (oferit în formă tipărită şi
electronică pentru utilizare la locul de muncă):
 studiu „Priorități strategice ale bibliotecilor publice: repere pentru programarea
activității în anul 2018”
 4 titluri de publicații aniversare, editate sub egida Bibliotecii Naționale a Republicii
Moldova: „Biblioteca Națională a Republicii Moldova – meridianul zero al Sistemului
Național de Biblioteci (1991-2016)” (monografie); „Biblioteconomie și Științe ale
Informării în Republica Moldova: Documente în sprijinul activității bibliotecilor
(2015-2017), Vol. 1”; „Lectura Central: în ajutorul promovării cărții și a lecturii”;
„Bibliotecile publice teritoriale din Republica Moldova: indicatori statistici și de
performanță (relaționali)”
 proiectul apelului Forumului Managerilor „Reașezarea activității bibliotecare în
conformitate cu noul cadru legal, strategic și de reglementare” (urmând ca pe
parcursul a 10 zile să fie propuse completări, modificări)
 materiale promoționale, oferite de Programul Național „Novateca”
 Centrul Biblioteconomic - Furnizor de programe de formare profesională continuă
pentru personalul bibliotecilor (anul 2017) (chestionar diseminat de BNRM).
Impactul lucrărilor reuniunilor profesionale aniversare:
 cunoașterea experiențelor reprezentative ale bibliotecilor europene privind cooperarea,
diversificarea/personalizarea serviciilor în mediul virtual
 accentuarea rolului Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova drept instituție fundamentală
a SNB, responsabilă pentru viitorul domeniului, consolidată ca un serviciu public, implicată
în transferul de cunoștințe și formarea liberă a opiniilor
 centrarea managerilor SNB privind prioritățile strategice ale Anului Biblioteconomic 2018
(cunoaștere, analiză, implementare) și analiza conținutului acestora
 implicarea comunității profesionale în identificarea instrumentelor, necesare implementări
cadrului legal și strategic (opinii ale participanților privind setul de documente
reglementare și normative, acestea urmând să fie aprobate sub egida Consiliului
Biblioteconomic Național)
 semnarea Acordului de colaborare între bibliotecile naționale a Moldovei și Ucrainei (la 2
noiembrie 2017)
 încurajarea bibliotecilor/bibliotecarilor pentru asigurarea funcționalității eficiente a
cadrului legal și strategic, pentru manifestarea încrederii în crearea unui mediu favorabil
activității bibliotecilor
 orientarea managerilor pentru augmentarea vizibilității bibliotecii în comunitate prin
organizarea și implementarea noilor servicii, atragerea resurselor locale, dezvoltarea
parteneriatelor, măsurarea/promovarea rezultatelor; promovarea experienţelor de succes
 elaborarea/diseminarea în comunitatea profesională, către organele administrației publice,
către factorii decidenți, parteneri reali și potențiali, a Apelului Forumului Managerilor SNB
 contribuții la unitatea comunității profesionale prin participare la lucrările reuniunilor a
reprezentanților bibliotecilor naționale, publice teritoriale, din învățământ, specializate, a
cadrelor didactico-științifice și crearea unui spațiu de comunicare care dă speranțe.
Elaborat: L. Corghenci
6 noiembrie 2017

More Related Content

What's hot

V. Topalo
V. Topalo V. Topalo
V. Topalo
DIB ULIM
 
Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V...
 Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V... Anul 2020 - Anul Lecturii: experiențe inovative ale bibliotecilor. OSOIANU V...

Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Dezvoltarea serviciilor inovative de bibliotecă - baza dezvoltării comunități...
Dezvoltarea serviciilor inovative de bibliotecă - baza dezvoltării comunități...Dezvoltarea serviciilor inovative de bibliotecă - baza dezvoltării comunități...

Anișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din Suceava
Anișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din SuceavaAnișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din Suceava

Simpozionul anul bibliologic 2016 (1)
Simpozionul anul bibliologic 2016 (1)Simpozionul anul bibliologic 2016 (1)
Simpozionul anul bibliologic 2016 (1)
National Library of Republic of Moldova
 
Anul Bibliologic - gânduri aniversare. Lidia Sitaru
Anul Bibliologic - gânduri aniversare. Lidia SitaruAnul Bibliologic - gânduri aniversare. Lidia Sitaru

Repozitoriul Tematic Național în Biblioteconomie și Științe ale Infomării la ...
Repozitoriul Tematic Național în Biblioteconomie și Științe ale Infomării la ...Repozitoriul Tematic Național în Biblioteconomie și Științe ale Infomării la ...

Simpozionul științific „anul bibliologic”
Simpozionul științific „anul bibliologic”Simpozionul științific „anul bibliologic”

Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...
Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...

Reflectarea Bibliotecilor Publice din Republica Moldova în mass-media - E. Dm...
Reflectarea Bibliotecilor Publice din Republica Moldova în mass-media - E. Dm...Reflectarea Bibliotecilor Publice din Republica Moldova în mass-media - E. Dm...

Mediul virtual şi serviciile modernizate oferite de Biblioteca Naţională a R...
Mediul virtual şi serviciile modernizate oferite de  Biblioteca Naţională a R...Mediul virtual şi serviciile modernizate oferite de  Biblioteca Naţională a R...

Recomandări privind elaborarea Politicii de Dezvoltare a Resurselor Informa...
 Recomandări privind elaborarea  Politicii de Dezvoltare a Resurselor Informa... Recomandări privind elaborarea  Politicii de Dezvoltare a Resurselor Informa...

Knoll Adolf, Kroupa Petr.
Knoll Adolf, Kroupa Petr.  Knoll Adolf, Kroupa Petr.
Comunicat final pe marginea lucrărilor Simpozionului Anul bibliologic 2019-20...
Comunicat final pe marginea lucrărilor Simpozionului Anul bibliologic 2019-20...Comunicat final pe marginea lucrărilor Simpozionului Anul bibliologic 2019-20...

Competențele bibliotecarilor din Republica Moldova în contextul tendințelor g...
Competențele bibliotecarilor din Republica Moldova în contextul tendințelor g...Competențele bibliotecarilor din Republica Moldova în contextul tendințelor g...

Evan Tracz.
Evan Tracz.Evan Tracz.
Prezentare strategie
Prezentare strategiePrezentare strategie
Construim impreuna viitorul asociatiei
Construim impreuna viitorul asociatieiConstruim impreuna viitorul asociatiei
Construim impreuna viitorul asociatiei
Biblioteci Bihorene
 
Comunicat final Conferințe zonale 2017
Comunicat final Conferințe zonale 2017Comunicat final Conferințe zonale 2017

Achiziții noi în colecția Centrului de Informare și Documentare în Biblioteco...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare și Documentare în Biblioteco...Achiziții noi în colecția Centrului de Informare și Documentare în Biblioteco...

What's hot (20)

Similar to COMUNICAT FINAL PE MARGINEA CICLULUI REUNIUNILOR PROFESIONALE, PRILEJUITE DE CONSEMNAREA A 185 DE ANI DE LA FONDAREA BIBLIOTECII NAȚIONALE 1-2 noiembrie 2017

Comunicat final Conferinte Zonale - 2019
Comunicat final Conferinte Zonale - 2019Comunicat final Conferinte Zonale - 2019
Comunicat final Conferinte Zonale - 2019
Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
U.v.directorii profesionale anul lecturii 2020 (2)
U.v.directorii profesionale anul lecturii 2020 (2)U.v.directorii profesionale anul lecturii 2020 (2)
U.v.directorii profesionale anul lecturii 2020 (2)
National Library of Republic of Moldova
 
Comunicat final Conferinte Zonale, 22-30 mai 2023
Comunicat final Conferinte Zonale, 22-30 mai 2023Comunicat final Conferinte Zonale, 22-30 mai 2023
Comunicat final Conferinte Zonale, 22-30 mai 2023
Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Directorii și inițiative pentru Anul Lecturii
Directorii și inițiative pentru Anul LecturiiDirectorii și inițiative pentru Anul Lecturii

Concept symposia 2017
Concept symposia 2017Concept symposia 2017
Concept symposia 2017
DIB ULIM
 
Materiale în ajutor bibliotecarilor
Materiale în ajutor bibliotecarilorMateriale în ajutor bibliotecarilor

Concept symposia investigatio bibliotheca 2019
Concept symposia investigatio bibliotheca 2019Concept symposia investigatio bibliotheca 2019

L. Corghenci
L. CorghenciL. Corghenci
L. Corghenci
DIB ULIM
 
COMUNICAT FINAL PE MARGINEA LUCRĂRILOR CURSULUI MULTIDISCIPLINAR „BIBLIOTECA...
COMUNICAT FINAL PE MARGINEA LUCRĂRILOR  CURSULUI MULTIDISCIPLINAR „BIBLIOTECA...COMUNICAT FINAL PE MARGINEA LUCRĂRILOR  CURSULUI MULTIDISCIPLINAR „BIBLIOTECA...

Prioritățile bibliotecilor universitare în conformitate cu noul cadru legal, ...
Prioritățile bibliotecilor universitare în conformitate cu noul cadru legal, ...Prioritățile bibliotecilor universitare în conformitate cu noul cadru legal, ...

Elena Harconita. Priorităţile Bibliotecilor universitare în conformitate cu n...
Elena Harconita. Priorităţile Bibliotecilor universitare în conformitate cu n...Elena Harconita. Priorităţile Bibliotecilor universitare în conformitate cu n...

Scientific Library of Alecu Russo State University Balts Moldova
 
Curiculum Vitae
Curiculum VitaeCuriculum Vitae
Curiculum Vitae
Elena Stratan
 
TOPALO, Valentina, CIOBANU, Silvia. DIseminarea Proiectului LNSS, NAD.
TOPALO, Valentina, CIOBANU, Silvia.  DIseminarea Proiectului LNSS, NAD. TOPALO, Valentina, CIOBANU, Silvia.  DIseminarea Proiectului LNSS, NAD.

Pintilei, Elena. Împreună pentru comunitate – platforma de dezvoltare a gândi...
Pintilei, Elena. Împreună pentru comunitate – platforma de dezvoltare a gândi...Pintilei, Elena. Împreună pentru comunitate – platforma de dezvoltare a gândi...

BiblioMagazin iunie 2017
BiblioMagazin   iunie 2017BiblioMagazin   iunie 2017
BiblioMagazin iunie 2017
Biblioteci Bihorene
 
Achizitii în colecția Bibliotecii de bibliologie, Biblioteca Națională a Repu...
Achizitii în colecția Bibliotecii de bibliologie, Biblioteca Națională a Repu...Achizitii în colecția Bibliotecii de bibliologie, Biblioteca Națională a Repu...
Achizitii în colecția Bibliotecii de bibliologie, Biblioteca Națională a Repu...
Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Similar to COMUNICAT FINAL PE MARGINEA CICLULUI REUNIUNILOR PROFESIONALE, PRILEJUITE DE CONSEMNAREA A 185 DE ANI DE LA FONDAREA BIBLIOTECII NAȚIONALE 1-2 noiembrie 2017 (20)

Comunicat final Conferinte Zonale - 2019
Comunicat final Conferinte Zonale - 2019Comunicat final Conferinte Zonale - 2019
Comunicat final Conferinte Zonale - 2019
 
Final comunicat final-conferinte-zonale-2019 (1)
Final comunicat final-conferinte-zonale-2019 (1)Final comunicat final-conferinte-zonale-2019 (1)
Final comunicat final-conferinte-zonale-2019 (1)
 
U.v.directorii profesionale anul lecturii 2020 (2)
U.v.directorii profesionale anul lecturii 2020 (2)U.v.directorii profesionale anul lecturii 2020 (2)
U.v.directorii profesionale anul lecturii 2020 (2)
 
Comunicat final Conferinte Zonale, 22-30 mai 2023
Comunicat final Conferinte Zonale, 22-30 mai 2023Comunicat final Conferinte Zonale, 22-30 mai 2023
Comunicat final Conferinte Zonale, 22-30 mai 2023
 
Directorii și inițiative pentru Anul Lecturii
Directorii și inițiative pentru Anul LecturiiDirectorii și inițiative pentru Anul Lecturii
Directorii și inițiative pentru Anul Lecturii
 
Concept symposia 2017
Concept symposia 2017Concept symposia 2017
Concept symposia 2017
 
Materiale în ajutor bibliotecarilor
Materiale în ajutor bibliotecarilorMateriale în ajutor bibliotecarilor
Materiale în ajutor bibliotecarilor
 
Concept symposia investigatio bibliotheca 2019
Concept symposia investigatio bibliotheca 2019Concept symposia investigatio bibliotheca 2019
Concept symposia investigatio bibliotheca 2019
 
Bilanturi conferinte zonale
Bilanturi  conferinte zonaleBilanturi  conferinte zonale
Bilanturi conferinte zonale
 
Valentina Topalo. Ziua națională de sensibilizare privind bibliotecile în Rep...
Valentina Topalo. Ziua națională de sensibilizare privind bibliotecile în Rep...Valentina Topalo. Ziua națională de sensibilizare privind bibliotecile în Rep...
Valentina Topalo. Ziua națională de sensibilizare privind bibliotecile în Rep...
 
L. Corghenci
L. CorghenciL. Corghenci
L. Corghenci
 
COMUNICAT FINAL PE MARGINEA LUCRĂRILOR CURSULUI MULTIDISCIPLINAR „BIBLIOTECA...
COMUNICAT FINAL PE MARGINEA LUCRĂRILOR  CURSULUI MULTIDISCIPLINAR „BIBLIOTECA...COMUNICAT FINAL PE MARGINEA LUCRĂRILOR  CURSULUI MULTIDISCIPLINAR „BIBLIOTECA...
COMUNICAT FINAL PE MARGINEA LUCRĂRILOR CURSULUI MULTIDISCIPLINAR „BIBLIOTECA...
 
Prioritățile bibliotecilor universitare în conformitate cu noul cadru legal, ...
Prioritățile bibliotecilor universitare în conformitate cu noul cadru legal, ...Prioritățile bibliotecilor universitare în conformitate cu noul cadru legal, ...
Prioritățile bibliotecilor universitare în conformitate cu noul cadru legal, ...
 
Elena Harconita. Priorităţile Bibliotecilor universitare în conformitate cu n...
Elena Harconita. Priorităţile Bibliotecilor universitare în conformitate cu n...Elena Harconita. Priorităţile Bibliotecilor universitare în conformitate cu n...
Elena Harconita. Priorităţile Bibliotecilor universitare în conformitate cu n...
 
Curiculum Vitae
Curiculum VitaeCuriculum Vitae
Curiculum Vitae
 
CV
CVCV
CV
 
TOPALO, Valentina, CIOBANU, Silvia. DIseminarea Proiectului LNSS, NAD.
TOPALO, Valentina, CIOBANU, Silvia.  DIseminarea Proiectului LNSS, NAD. TOPALO, Valentina, CIOBANU, Silvia.  DIseminarea Proiectului LNSS, NAD.
TOPALO, Valentina, CIOBANU, Silvia. DIseminarea Proiectului LNSS, NAD.
 
Pintilei, Elena. Împreună pentru comunitate – platforma de dezvoltare a gândi...
Pintilei, Elena. Împreună pentru comunitate – platforma de dezvoltare a gândi...Pintilei, Elena. Împreună pentru comunitate – platforma de dezvoltare a gândi...
Pintilei, Elena. Împreună pentru comunitate – platforma de dezvoltare a gândi...
 
BiblioMagazin iunie 2017
BiblioMagazin   iunie 2017BiblioMagazin   iunie 2017
BiblioMagazin iunie 2017
 
Achizitii în colecția Bibliotecii de bibliologie, Biblioteca Națională a Repu...
Achizitii în colecția Bibliotecii de bibliologie, Biblioteca Națională a Repu...Achizitii în colecția Bibliotecii de bibliologie, Biblioteca Națională a Repu...
Achizitii în colecția Bibliotecii de bibliologie, Biblioteca Națională a Repu...
 
More from Biblioteca Națională a Republicii Moldova

Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Carte de Top: spațiu de lectură critică - Dmitric Ecaterina
Carte de Top: spațiu de lectură critică - Dmitric EcaterinaCarte de Top: spațiu de lectură critică - Dmitric Ecaterina

Aplicaţiile Web 2.0 în activitatea bibliotecilor publice – un trend sau o ne...
Aplicaţiile Web 2.0 în activitatea  bibliotecilor publice – un trend sau o ne...Aplicaţiile Web 2.0 în activitatea  bibliotecilor publice – un trend sau o ne...

Dmitric Ecaterina - Lecturi profesionale
Dmitric Ecaterina - Lecturi profesionaleDmitric Ecaterina - Lecturi profesionale

Programul Național LecturaCentral Edția a V-a, 2022: realizări
Programul Național LecturaCentral Edția a V-a, 2022: realizăriProgramul Național LecturaCentral Edția a V-a, 2022: realizări

Manualul practic „Biblioteconomie și științe ale informării” - publicația ca...
Manualul practic „Biblioteconomie și științe ale informării”  - publicația ca...Manualul practic „Biblioteconomie și științe ale informării”  - publicația ca...

Achiziții noi în colecția Centrului de informre în Biblioteconomie și Științe...
Achiziții noi în colecția Centrului de informre în Biblioteconomie și Științe...Achiziții noi în colecția Centrului de informre în Biblioteconomie și Științe...

Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Приоритеты, формы и методы продвижения книги и чтения
Приоритеты, формы и методы продвижения книги и чтенияПриоритеты, формы и методы продвижения книги и чтения
Приоритеты, формы и методы продвижения книги и чтения
Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Положение о проведении конкурсов в рамках Национальной Программы LecturaСentr...
Положение о проведении конкурсов в рамках Национальной Программы LecturaСentr...Положение о проведении конкурсов в рамках Национальной Программы LecturaСentr...

Comunicat final pe marginea lucrărilor Conferințelor Zonale 2021
Comunicat final pe marginea lucrărilor Conferințelor Zonale 2021Comunicat final pe marginea lucrărilor Conferințelor Zonale 2021

Bibliotecile publice - actori cheie și facilitatori ai Științei Deschise. DR...
Bibliotecile publice  - actori cheie și facilitatori ai Științei Deschise. DR...Bibliotecile publice  - actori cheie și facilitatori ai Științei Deschise. DR...

Anul Bibliologic 2020 prin prisma indicatorilor statisticii și de performanță...
Anul Bibliologic 2020 prin prisma indicatorilor statisticii și de performanță...Anul Bibliologic 2020 prin prisma indicatorilor statisticii și de performanță...

Soluții inovatoare privind prestarea serviciilor de către bibliotecile public...
Soluții inovatoare privind prestarea serviciilor de către bibliotecile public...Soluții inovatoare privind prestarea serviciilor de către bibliotecile public...

Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 4
Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul  4Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul  4

Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 3
Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 3Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 3

Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 2
Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 2Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 2

Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Știi...
Achiziții noi în colecția  Centrului de Informare în Biblioteconomie  și Știi...Achiziții noi în colecția  Centrului de Informare în Biblioteconomie  și Știi...

Mă informez Particip la proiecte: Info buletin nr. 8, 2020
Mă informez Particip la proiecte: Info buletin nr. 8, 2020Mă informez Particip la proiecte: Info buletin nr. 8, 2020

Biblioteconomie. Științe ale Informării. Buletin informativ, trimestrul 1, 2020
Biblioteconomie. Științe ale Informării. Buletin informativ, trimestrul 1, 2020 Biblioteconomie. Științe ale Informării. Buletin informativ, trimestrul 1, 2020

More from Biblioteca Națională a Republicii Moldova (20)

Recently uploaded

Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.
Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.

GeorgianaDascalu1
 
Analiza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceu
Analiza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceuAnaliza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceu

Andreea Balaci
 
Patrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELA
Patrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELAPatrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELA

iecheisorayagabriela
 
Să ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia Monica
Să ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia MonicaSă ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia Monica

NinaTofanErmurachi
 
Proces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docx
Proces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docxProces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docx

AureliaTertereanu
 
Papa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptx
Papa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptxPapa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptx

Martin M Flynn
 
Recently uploaded (6)

COMUNICAT FINAL PE MARGINEA CICLULUI REUNIUNILOR PROFESIONALE, PRILEJUITE DE CONSEMNAREA A 185 DE ANI DE LA FONDAREA BIBLIOTECII NAȚIONALE 1-2 noiembrie 2017

  • 1. BIBLIOTECA NAŢIONALĂ A REPUBLICII MOLDOVA DIRECŢIA CERCETARE ŞI DEZVOLTARE ÎN BIBLIOTECONOMIE COMUNICAT FINAL PE MARGINEA CICLULUI REUNIUNILOR PROFESIONALE, PRILEJUITE DE CONSEMNAREA A 185 DE ANI DE LA FONDAREA BIBLIOTECII NAȚIONALE 1-2 noiembrie 2017 Organizatori: Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Biblioteca Națională a Republicii Moldova Parteneri: Conference of European National Librarians, Programul Național „Novateca”, Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale. Scop:  cunoașterea/identificarea experiențelor inovaționale privind cooperarea bibliotecilor în spațiul virtual  abordare de perspectivă a tendințelor domeniului biblioteconomic și științelor informări pentru anul 2018  sporirea implicării bibliotecilor în realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă-2030  orientarea bibliotecilor pentru integrare în planuri naţionale şi teritoriale de dezvoltare durabilă  încurajarea cunoaşterii şi stimularea creativităţii  crearea unui mediu benefic de comunicare profesională pentru reprezentanții Sistemului Național de Biblioteci. Componentele ciclului de reuniuni profesionale: conferință internațională (participarea reprezentanților din 7 țări); 2 ateliere (organizate în două runde, astfel oferind tuturor participanților posibilitatea de a participa la ambele ateliere) cu genericul „Modelul biblioteconomic național din perspectiva Viziunii Globale a Bibliotecii”, „Proiectele Anului Biblioteconomic 2018: strategii, direcții prioritarede activitate”; ForumulManagerilor dinSistemul Național de Biblioteci. Mesaje de inaugurare: Elena Pintilei, director general BNRM; Andrei Chistol, secretar de stat la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Evan Tracz, directorul Programului Naţional „Novateca”. Conferința internațională (1 noiembrie 2017): moderator - E. Pintilei, director general BNRM; generic ”Dezvoltarea cooperării bibliotecilor europene în spațiul virtual„; participanți din 7 țări europene (Letonia, Lituania, Suedia, Ucraina, România, Estonia, Republica Moldova); prezentate 7 comunicări. Atelier „Modelul biblioteconomic național din perspectiva Viziunii Globale a Bibliotecii” (1 noiembrie 2017): moderatori: V. Osoianu (BNRM), dr. hab. N. Țurcan (USM), dr. Igor Cojocaru (IDSI), dr. Elena Ungureanu (IDSI); sugestii, propuneri, discuții privind: deschiderea bibliotecilor pentru colaborare; necesitatea creșterii vizibilității bibliotecii în comunitate prin deschidere către comunitate, transparență, prezențe on/line; demonstrarea valorii bibliotecilor în comunitate, în fața decidenților; elaborarea/implementarea viziunilor de dezvoltare a bibliotecilor cu implicarea/de pe poziția utilizatorilor; biblioteca – zonă de confort; intensificarea promovării bibliotecii. În cadrul atelierului au fost înregistrate 12 intervenții.
  • 2. Atelier „Proiectele Anului Biblioteconomic 2018: strategii, direcții prioritare de activitate” (1 noiembrie 2017): moderatori: L. Corghenci (BNRM), L. Tcaci (BNC „Ion Creangă”); sugestii, propuneri, discuții privind: prioritățile profesionale ale anului 2018: cunoașterea/învățarea/educarea încrederii privind Legea cu privire la biblioteci; identificarea documentelor de reglementare si normative în sprijinul implementarii legii; implementarea/monitorizarea realizarii strategiilor nationale si institutionale; diversificarea resurselor, produselor si serviciilor de interes pentru utilizatori; promovarea permanenta si implicarea în realizarea ODD-urilor; dezvoltarea competentelor bibliotecarilor si utilizatorilor, în special în TI. In cadrul atelierului au fost înregistrate 10 interventii. Forumul Managerilor din Sistemul Național de Biblioteci (2 noiembrie 2017): generic ”Anul Biblioteconomic 2018 – anul reașezării activității bibliotecare în conformitate cu noul cadru legal, strategic și de reglementare„; moderatori: V. Osoianu, L. Corghenci; au fost prezentate comunicări privind viziunile și prioritățile domeniului la nivel internațional și pentru componentele SNB (biblioteci publice teritoriale, universitare, școlare, de colegii, bibliotecile care servesc copii). Prezentate 10 comunicări. Evaluarea ciclului reuniunilor profesionale:  număr participanți – 130 persoane, managerisuperiorişi funcţionali din cadrulbibliotecilor naționale, raionale/municipale/orășenești, din învățământ (universitare, de colegii, școlare), specializate; responsabili din cadrul APL; cadre didactico-științifice ai Facultății Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM; experți ai Programului Național Novateca; reprezentanți ai Camerei Naționale a Cărții  componența participanților: funcțională – directori, șefi de biblioteci, directori adjuncți, șefi servicii, profesori universitari; geografică : circa 30 persoane din afara Chișinăului; 94 persoane – din mun. Chișinău; 6 persoane – din țările Europei  comunicări, intervenții: 39 (inclusiv: în cadrul conferinței internaționale – 7, la ateliere - 22, la Forumul Managerilor – 10)  suport documentar pentru participanții la reuniunile aniversare (oferit în formă tipărită şi electronică pentru utilizare la locul de muncă):  studiu „Priorități strategice ale bibliotecilor publice: repere pentru programarea activității în anul 2018”  4 titluri de publicații aniversare, editate sub egida Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova: „Biblioteca Națională a Republicii Moldova – meridianul zero al Sistemului Național de Biblioteci (1991-2016)” (monografie); „Biblioteconomie și Științe ale Informării în Republica Moldova: Documente în sprijinul activității bibliotecilor (2015-2017), Vol. 1”; „Lectura Central: în ajutorul promovării cărții și a lecturii”; „Bibliotecile publice teritoriale din Republica Moldova: indicatori statistici și de performanță (relaționali)”  proiectul apelului Forumului Managerilor „Reașezarea activității bibliotecare în conformitate cu noul cadru legal, strategic și de reglementare” (urmând ca pe parcursul a 10 zile să fie propuse completări, modificări)  materiale promoționale, oferite de Programul Național „Novateca”  Centrul Biblioteconomic - Furnizor de programe de formare profesională continuă pentru personalul bibliotecilor (anul 2017) (chestionar diseminat de BNRM). Impactul lucrărilor reuniunilor profesionale aniversare:
  • 3.  cunoașterea experiențelor reprezentative ale bibliotecilor europene privind cooperarea, diversificarea/personalizarea serviciilor în mediul virtual  accentuarea rolului Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova drept instituție fundamentală a SNB, responsabilă pentru viitorul domeniului, consolidată ca un serviciu public, implicată în transferul de cunoștințe și formarea liberă a opiniilor  centrarea managerilor SNB privind prioritățile strategice ale Anului Biblioteconomic 2018 (cunoaștere, analiză, implementare) și analiza conținutului acestora  implicarea comunității profesionale în identificarea instrumentelor, necesare implementări cadrului legal și strategic (opinii ale participanților privind setul de documente reglementare și normative, acestea urmând să fie aprobate sub egida Consiliului Biblioteconomic Național)  semnarea Acordului de colaborare între bibliotecile naționale a Moldovei și Ucrainei (la 2 noiembrie 2017)  încurajarea bibliotecilor/bibliotecarilor pentru asigurarea funcționalității eficiente a cadrului legal și strategic, pentru manifestarea încrederii în crearea unui mediu favorabil activității bibliotecilor  orientarea managerilor pentru augmentarea vizibilității bibliotecii în comunitate prin organizarea și implementarea noilor servicii, atragerea resurselor locale, dezvoltarea parteneriatelor, măsurarea/promovarea rezultatelor; promovarea experienţelor de succes  elaborarea/diseminarea în comunitatea profesională, către organele administrației publice, către factorii decidenți, parteneri reali și potențiali, a Apelului Forumului Managerilor SNB  contribuții la unitatea comunității profesionale prin participare la lucrările reuniunilor a reprezentanților bibliotecilor naționale, publice teritoriale, din învățământ, specializate, a cadrelor didactico-științifice și crearea unui spațiu de comunicare care dă speranțe. Elaborat: L. Corghenci 6 noiembrie 2017