SlideShare a Scribd company logo
BIBLIOTECA NAŢIONALĂ A REPUBLICII MOLDOVA
DIRECŢIA CERCETARE ŞI DEZVOLTARE ÎN BIBLIOTECONOMIE ȘI ȘTIINȚA INFORMĂRII
COMUNICAT FINAL PE MARGINEA LUCRĂRILOR
CONFERINȚELOR ZONALE ONLINE 2021
22-29 IUNIE 2021
Genericul Conferințelor Zonale (CZ) 2021: „Biblioteca în era post-COVID: digitalizare,
disponiblilitate, dezvoltare”
Organizatori naționali: Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova
(MECC), Biblioteca Națională a Republicii Moldova (BNRM) Biblioteca Națională pentru Copii
„Ion Creangă” (BNC „I. Creangă”)
Parteneri: Administrațiile publice locale, Centrele Biblioteconomice Naționale, Teritoriale și
Departamentale
Echipa de experți: Ana Plamadeala, Elena Pintilei, Vera Osoianu, Eugenia Bejan, Lilia Tcaci,
Ludmila Corghenci, Ecaterina Dmitric, Margareta Cebotari, Lilia Povestca, Natalia Ghimpu,
Victoria Vasilica, Angela Drăgănel, Valentina Popa, Svetlana Ucrainciuc.
Scop: Sprijinirea bibliotecilor în implementarea priorităților profesionale, stabilite pentru anul
2021 de către Forumul Managerilor din cadrul Sistemului Național de Biblioteci (din 4
noiembrie 2020) și în vederea implementării Programului Național LecturaCentral, ediția a IV-
a, 2021. Conferințele zonale sunt considerate reuniuni specifice în scopul diseminării celor mai
bune practici, experiențe, inovații și reprezintă o modalitate eficientă de comunicare,
promovare și dezvoltare a personalului de specialitate din bibliotecile Republicii Moldova.
Forme de organizare și conținutul: Conferințele zonale au fost organizate online, pe platforma
Zoom, pentru 4 zone: Nord (22 iunie 2021), Centru 1 (24 iunie 2021), Centru 2 (25 iunie 2021),
Sud (29 iunie 2021).
Agenda conferințelor a inclus: mesaje de inaugurare din partea Ministerului Educației,
Culturii și Cercetării (A. Plamadeala, consultant superior, DAIC, MECC); mesajul directorului
general BNRM, președinte ABRM (E. Pintilei); abordare generală privind activitatea bibliotecilor
în era post-COVID a fost reliefată de către moderatoarele CZ (V. Osoianu, director adjunct BNRM,
Eugenia Bejan, director general BNC „I. Creangă”) urmată de cinci sesiuni constituită din
următoarele componente cu implicarea experților și personalului de specialitate din biblioteci
după cum urmează:
 Dezvoltarea competențelor de lectură într-o perspectivă a învățării pe tot parcursul
vieții – experți: E. Dmitric, M. Cebotari
 Digitalizarea activității bibliotecare: proiecte, programe, infrastructură – experți: V.
Popa, S. Ucrainciuc
 Incluziunea digitală a personalului de specialitate din biblioteci – expert: L. Povestca
 Dezvoltarea serviciilor în bază de TIC, accesibile de la distanță – experți: L. Tcaci, E.
Dmitric, N. Ghimpu
 Dezvoltarea și promovarea Științei Deschise – experți: V. Vasilica, A. Drăgănel
Evaluarea lucrărilor Conferințelor zonale:
 Componența numerică și funcțională a participanților: 301 în total, inclusiv:
Zona MECC Biblioteci
naționale
Biblioteci publice
teritoriale,
reprezentanți APL
Biblioteci din
învățământ
(școlare,
universitare)
Biblioteci
specializate
Total
Zona Nord 1 11 35 1-USARB - 48
Zona Centru
(1)
1 11 63 10 (ASEM, dir.
învăț. liceu,
colegiu)
- 85
Zona Centru
(2)
1 11 60 8 (Dir. învăț și
liceu)
- 80
Zona Sud 1 11 75 1 (US din
Comrat)
- 88
Total 4 44 233 20 301
 Comunicări:
Locație Comunicări, intervenții
ale experților
Comunicări ale
reprezentanților rețelelor
de biblioteci
Zona Nord 10 7
Zona Centru (1) 9 8
Zona Centru (2) 10 7
Zona Sud 10 6
 Prezentarea experiențelor inovative, practicilor de succes ale bibliotecilor privind
implementarea priorităților profesionale ale anului 2021:
Zona Nord (22 iunie 2021):
 Biblioteca Municipală „E. Coșeriu”, Bălți – „Servicii de bibliotecă livrate în scopul atragerii spre
lectură a comunității bălțene”, Ludmila Ouș, Maria Caraștefan
 Biblioteca Municipală „E. Coșeriu”, Bălți - „Incluziunea digitală – provocare sau oportunitate de
modernizare a serviciilor de bibliotecă”, Victoria Țîcu
 Biblioteca Stiintifica a Universitatii de Stat „A.Russo”, Bălți, - „Incluziunea digitală a
bibliotecarilor din învăţământ: forme şi metode moderne”, Mihaela Staver
 Biblioteca Publică Raională „Iulian Filip” Drochia - „Practici ale rețelei teritoriale Drochia prin
aplicarea curriculumului „Tehnologii informaționale”, Lidia Gontea
 Biblioteca Publică Orășenească „Emil Loteanu”, Ocniţa - „Интернет- круиз продолжается...” =
Serviciul „Croaziera pe internet continuă...”, Tatiana Gîlcă
 Biblioteca Publică Orășenească „Ion Creanga” Florești - „Copii cititori în brațele părinților”,
Elena Belschi, Mariana Antoci
 Biblioteca Publică Raională „Alexandru Donici”, Orhei – „Utilizarea resurselor cu acces deschis
în activitatea bibliotecilor orheiene”, Lucia Brehoi, Victoria Agatiev-Iarmacov
Zona Centru (1)(24 iunie 2021):
 Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” din Chișinău, filiala „Ovidius” -
Metode și tehnici moderne de exploatare a textului utilizate în cadrul atelierilor de
lectură, desfășurate la biblioteca „Ovidius”, - o nouă perspectivă asupra lecturii ca proces
de comprehensiune”, Lilia Don-Ciobanu
 IPÎ Liceul Teoretic Orizont, Chișinău - Proiect Transnațional Educaţie online fără hotare
„Cartea în viziunea copiilor” Republica Moldova, Corina Hartea
 Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu-Hasdeu„ din Chișinău, Biblioteca Publică de
Drept - Serviciul Law Docs „Livrarea documentelor prin email”, Elena Zavtoni
 Biblioteca Publică Gura Bîcului, Anenii Noi - Digitalizarea activității Bibliotecii Publice
Gura Bîcului prin parteneriate si proiecte, Svetlana Palii
 Biblioteca Științifică a Academiei de Studii Economice din Moldova - Fortificarea
competențelor digitale ale bibliotecarului în formatul online de activitate, dr. Natalia
Cheradi, Silvia Habașescu
 Biblioteca Publică Orăşenească Şoldăneşti - GSuite: formarea formatorilor, Adriana
Tiron
 Biblioteca Publică Raională “Vasile Alecsandri”, Teleneşti - „Serviciul Interconexiuni
Multiculturale”, Maria Furdui. Mod de acces: https://prezi.com/p/twf08dgaod4e/de-la-
servicii-cu-prezenta-fizica-la-cele-cu-prezenta-virtuala/
 Biblioteca Municipală ”B.P. Hasdeu”, filiala, „A. Mickiewicz” - Serviciul „Parentingul în
bibliotecă - serviciul care a rezistat pandemiei”, Svetlana Gumeni
 Biblioteca Municipală "Bogdan Petriceicu-Hasdeu" din Chișinău, Tema: BM Hapes –
repozitoriul instituțional al Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu. Revista BiblioPolis online,
dr. Mariana Harjevschi, Ludmila Pânzari
Zona Centru (2)(25 iunie 2021):
 Biblioteca Publică Raională „Dimitrie Cantemir”, Ungheni - Învățarea pe tot parcursul
vieții - cheia succesului pentru femeile moderne. Din experiența BPR Ungheni „D.
Cantemir”, Aliona Manciu
 Biblioteca IPÎ Liceul Teoretic „Metropolit Nestor Vornicescu” Lozova, Strășeni -
Biblioteca – spațiu nelimitat al cunoașterii și rememorării, Vera Ciocan
 Biblioteca Publică Raională „Petre Ștefănucă”, Ialoveni - Digitizarea patrimoniului
cultural: Colecția de publicații seriale locale. Experiențe de digitalizare a activitățiii
bibliotecii din bibliotecile comunale/rețea, Lidia Rusu
 Biblioteca Publică Raională „Ion Ungureanu ” Căușeni - Dezvoltarea sistemului de
formare profesională continuă - prioritate strategică a BPR „Ion Ungureanu” Căușeni,
Liuba Osipov
 Biblioteca Publică Raională „Dimitrie Cantemir”, Ungheni - Serviciu de bibliotecă
„Pământenii noștri. Personalități marcante unghenene”, Struc Elena
 Biblioteca Publică pentru Copii Țibirica, Călărași - Serviciul „Proiectul STEM în educarea
copiilor de la Țibirica”, Raisa Bordei
 Biblioteca Publică Raională ,, ÎPS Antonie Plămădeală” Hâncești - Dezvoltarea
competențelor utilizatorilor de a utiliza sursele cu acces deschis EU Bookshop, Tatiana
Darii
Zona Sud (29 iunie 2021):
 Biblioteca Raională ”Andrei Ciurunga”, Cahul - Proiect de succes: „Cetățeni instruiți -
comunități prospere”, Tamara Donici
 Библиотека Комратского Государственного Университета - Поиск новых
возможностей в краеведческой работе библиотеки Комратского
Государственного Университета в условиях пандемии, Анна Кёся
 Biblioteca Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” - Temă Bibliotecile școlare în
contextul pandemiei COVID-19: analiza indicatorilor, Ecaterina Scherlet
 Biblioteca Publică Regională Comrat - Актуальные вопросы работы Центральной
библиотеки Гагаузии в онлайн режиме, как библиотечного центра для
Публичных библиотек Гагаузии, Maria Nedealcova
 Biblioteca Publică Crihana Veche, Cahul - Serviciul „Sunet și culoare pentru fiecare”,
Maria Cudlenco
 Biblioteca Publică Raională „M.Sadoveanu” Strășeni - Experiențe și bune practici de
utilizare a Accesului Deschis, Natalia Grițco
 Evaluarea finală a lucrărilor conferințelor zonale reprezintă sinteza chestionarului online
(completat de 36% dintre participanți). Analiza chestionarului de evaluare finală specifică
orientările și tendințele profesionale din perspectiva priorităților naționale ale anuluiu 2021
bazate pe experiențe și bune practici în domeniu. Astfel se constată următoarele concluzii și
recomandări:
 Prin răspunsurile la întrebarea 1, referitor la identificarea priorităților Anului profesional
2021, a fost demonstrat faptul că participanții la conferință cunosc genericul anului 2021
care este legat de fortificarea digitalizării activității bibliotecare, dar mai puțin cunosc toate
prioritățile de bază ale anului profesional.
 În vederea sprijinului metodologic privind implementarea Programului Național
LecturaCentral, ediția a IV-a, 2021, dar și alte activități de bibliotecă, participanții au
specificat diverse propuneri printre care menționăm: organizarea activităților privind
promovrea cărții și lecturii; cercetarea necesităților de lectură ale utilizatorilor; cursuri
privind tehnologia informației în limba rusă; educația tinerei generații; managementul
proiectelor de promovare a lecturii; forme noi de activități; lectura în familie; bune practici
de activități și servicii online; dezvoltarea competenţelor bibliotecarilor privind organizarea
activităţilor online; achiziții privind literatura scriitorilor autohtoni; organizarea unei
lansări de carte; dezvoltarea competențelor de cultura lecturii; servicii informaționale la
distanță; promovarea bazelor de date în acces deschis; ateliere de specialitate de bază:
evidența colecțiilor, fișa cititorului etc.; expoziții de carte în aer liber; descărcarea cărților
electronice gratuite; organizarea serviciilor privind promovarea valorilor morale, estetice;
organizarea concursurilor privind lectura etc.
 Participanții au apreciat experiențele, prezentate în cadrul conferințelor zonale care pot fi
replicate și în alte biblioteci, temele au fost următoarele: Incluziunea digitală – provocare sau
oportunitate de modernizare a serviciilor de bibliotecă; Servicii de bibliotecă pentru copii
în mediul virtual; Utilizarea resurselor cu acces deschis în activitatea bibliotecilor orheiene;
Fortificarea competențelor digitale ale bibliotecarului în formatul online de activitate;
Digitalizarea activității Bibliotecii Publice Gura Bîcului prin parteneriate si proiecte;
Serviciul „Parentingul în bibliotecă - serviciul care a rezistat pandemiei”; Digitizarea
patrimoniului cultural: Colecția de publicații seriale locale. Experiențe de digitalizare a
activitățiii bibliotecii din bibliotecile comunale/rețea; Dezvoltarea competențelor
utilizatorilor de a utiliza sursele cu acces deschis EU Bookshop; Învățarea pe tot parcursul
vieții - cheia succesului pentru femeile moderne. Din experiența BPR Ungheni „D. Cantemir”;
Servicii de bibliotecă pentru copii în mediul virtual; Proiect de succes: „Cetățeni instruiți -
comunități prospere”; Serviciul „Sunet și culoare pentru fiecare” etc.
 Implicarea bibliotecilor în implementarea Agendei ONU 2030 fiind o prioritate până în anul
2030, participanții consideră cele mai importante din perspectiva implicării bibliotecilor din
Republica Moldova următoarele obiective: Obiectivului 1 „Fără sărăcie. Eliminarea sărăcii în
toate formele sale pretutindeni” prin combarerea/eradierea sărăciei educaționale și
materiale prin carte și lectură și depășirea situațiilor de criză cu ajutorul psiholecturii;
Obiectivului 16 „Pace și justiție”. Promovarea societăților pașnice și favorabile incluziunii
pentru dezvoltarea durabilă, asigurarea accesului la justiție pentru toată lumea, și
construirea instituțiilor eficiente, responsabile și favorabilă incluziunii la toate nivelurile;
Obiectivul 4 „Educație de calitate”. Asigură o educație de calitate cuprinzătoare și echitabilă
și promovează oportunitățile de învățare pe tot parcursul vieții pentru toți; Obiectivului 17
„Parteneriat pentru dezvoltare durabilă”. Consolidarea mijloacele de punere în aplicare și
revitalizare a parteneriatului global pentru dezvoltare durabilă; Obiectivului 9 „Inovație
și infrastructură bogată”. Construirea unei infrastructuri rezistente, promovarea
industrializării durabile și favorabile incluziunii și să încurajarea inovației.
 ePortofoliul conferințelor zonale (diseminat tuturor centrelor biblioteconomice) a inclus:
 agenda conferințelor zonale pentru fiecare zonă
 afișul conferințelor zonale
 prioritățile profesionale ale anului 2021 (aprobate la Forumul Managerilor din cadrul
Sistemului Național de Biblioteci, 4 noiembrie 2021)
 prezentări-suport metodologic (ale experților)
 prezentări ale experiențelor și reușitelor din rețele de biblioteci
 sinteze ale chestionarului privind evaluarea conferințelor zonale (pe zone)
 alte materiale.
Impactul lucrărilor Conferințelor zonale:
 cunoașterea/diseminarea practicilor, experiențelor de succes ale bibliotecilor publice
 evaluarea situației privind mersul implementării priorităților profesionale ale anului 2021 și
identificarea domeniilor de centrare a eforturilor de sprijin metodologic din partea centrelor
biblioteconomice naționale și teritoriale:
 Dezvoltarea competențelor de lectură într-o perspectivă a învățării pe tot parcursul vieții
 Programul Național LecturaCentral, ediția a IV-a: diseminare de informații, parteneriate,
colaborări, prezențe în spațiul virtual
 Digitalizarea activității bibliotecare: proiecte, programe, advocacy, infrastructură
 diversificarea serviciilor prin participarea la diverse proiecte locale, naționale,
internaționale, contribuția bibliotecilor la implementarea Agendei ONU 2030
 Incluziunea digitală a personalului de specialitate din biblioteci
 dezvoltarea competențelor bibliotecarilor privind Știința Deschisă, componentele care
asigură funcționarea acesteia: conținut științific, infrastructuri și cultura științifică deschisă
 platformă de comunicare profesională și schimb de experiență
 publicarea materialelor, prezentate în cadrul conferințelor zonale în revista „Magazin
bibliologic” (instituirea unei rubrici speciale).
Aprecieri ale participanților:
 Felicitări organizatorilor și celor care au avut prezentări - util, interesant, cognitiv
 Comunicări interesante, sevicii bune de replicat. Mulțumim mult pentru oportunitatea
oferită
 Mulțumim pentru conferința profesională prin diversificarea temelor interesante și actuale
 Vă mulțumim pentru amabilitatea și sprijinul personalului BNRM
 Sunteți o echipă de profesioniști dedicați, activi și creativi
Elaborat: Ecaterina Dmitric
09.07.2021

More Related Content

What's hot

Corghenci L. : Biblioteca şcolară: aspecte şi direcţii de augmentare a integr...
Corghenci L. : Biblioteca şcolară: aspecte şi direcţii de augmentare a integr...Corghenci L. : Biblioteca şcolară: aspecte şi direcţii de augmentare a integr...
Corghenci L. : Biblioteca şcolară: aspecte şi direcţii de augmentare a integr...DIB ULIM
 
Dezvoltarea serviciilor inovative de bibliotecă - baza dezvoltării comunități...
Dezvoltarea serviciilor inovative de bibliotecă - baza dezvoltării comunități...Dezvoltarea serviciilor inovative de bibliotecă - baza dezvoltării comunități...

Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Comunicat final pe marginea lucrărilor Simpozionului Anul bibliologic 2019-20...
Comunicat final pe marginea lucrărilor Simpozionului Anul bibliologic 2019-20...Comunicat final pe marginea lucrărilor Simpozionului Anul bibliologic 2019-20...

Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Știi...
Achiziții noi în colecția  Centrului de Informare în Biblioteconomie  și Știi...Achiziții noi în colecția  Centrului de Informare în Biblioteconomie  și Știi...

Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Legea cu privire la biblioteci: fundament metodologic și instrumentar în spri...
Legea cu privire la biblioteci: fundament metodologic și instrumentar în spri...Legea cu privire la biblioteci: fundament metodologic și instrumentar în spri...
Legea cu privire la biblioteci: fundament metodologic și instrumentar în spri...
Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Agenda anului bibl 2017 var finala 15.03.18 (1) 1
Agenda anului bibl 2017 var  finala  15.03.18 (1) 1Agenda anului bibl 2017 var  finala  15.03.18 (1) 1

National Library of Republic of Moldova
 
Comunicat final „Anul Bibliologic 2016” din 29 martie 2017
Comunicat final  „Anul Bibliologic 2016” din 29 martie 2017Comunicat final  „Anul Bibliologic 2016” din 29 martie 2017

Elena Harconiţa. Impact. Diseminare
Elena Harconiţa. Impact. DiseminareElena Harconiţa. Impact. Diseminare
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Plamadeala Ana - Biblioteca din Învăţămînt: Dinamism, Acces, Dezvoltare, Tra...
Plamadeala Ana - Biblioteca din Învăţămînt: Dinamism, Acces, Dezvoltare, Tra...Plamadeala Ana - Biblioteca din Învăţămînt: Dinamism, Acces, Dezvoltare, Tra...

DIB ULIM
 
Anișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din Suceava
Anișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din SuceavaAnișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din Suceava

Natalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii Moldova
Natalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii MoldovaNatalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii Moldova

Achizitii noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
Achizitii noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...Achizitii noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...

Simpozionul anul bibliologic 2016 (1)
Simpozionul anul bibliologic 2016 (1)Simpozionul anul bibliologic 2016 (1)
Simpozionul anul bibliologic 2016 (1)
National Library of Republic of Moldova
 
Anul Bibliologic - gânduri aniversare. Lidia Sitaru
Anul Bibliologic - gânduri aniversare. Lidia SitaruAnul Bibliologic - gânduri aniversare. Lidia Sitaru
Anul Bibliologic - gânduri aniversare. Lidia Sitaru
Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Elena Harconița, Rodica Sobieski-Camerzan.
Elena Harconița, Rodica Sobieski-Camerzan.Elena Harconița, Rodica Sobieski-Camerzan.

Activităţi inovaţionale axate pe integrarea informaţională. (Experiența Cen...
Activităţi inovaţionale  axate pe  integrarea informaţională. (Experiența Cen...Activităţi inovaţionale  axate pe  integrarea informaţională. (Experiența Cen...
Activităţi inovaţionale axate pe integrarea informaţională. (Experiența Cen...Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...
Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...
Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...
Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
What's hot (20)

Bnd moldavica
Bnd moldavicaBnd moldavica
Bnd moldavica
 
Anul Bibliologic - gânduri aniversare. Lidia Sitaru
Anul Bibliologic - gânduri aniversare. Lidia SitaruAnul Bibliologic - gânduri aniversare. Lidia Sitaru
Anul Bibliologic - gânduri aniversare. Lidia Sitaru
 
Elena Harconița, Rodica Sobieski-Camerzan.
Elena Harconița, Rodica Sobieski-Camerzan.Elena Harconița, Rodica Sobieski-Camerzan.
Elena Harconița, Rodica Sobieski-Camerzan.
 
Activităţi inovaţionale axate pe integrarea informaţională. (Experiența Cen...
Activităţi inovaţionale  axate pe  integrarea informaţională. (Experiența Cen...Activităţi inovaţionale  axate pe  integrarea informaţională. (Experiența Cen...
Activităţi inovaţionale axate pe integrarea informaţională. (Experiența Cen...
 
Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...
Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...
Strategii de promovare a lecturii ca bază pentru cunoaștere - Aliona Tostogan...
 
Similar to Comunicat final pe marginea lucrărilor Conferințelor Zonale 2021

Comunicat final Conferinte Zonale, 22-30 mai 2023
Comunicat final Conferinte Zonale, 22-30 mai 2023Comunicat final Conferinte Zonale, 22-30 mai 2023
Comunicat final Conferinte Zonale, 22-30 mai 2023
Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Ecaterina Dmitric - Comunicat final conferințe zonale 2017
Ecaterina Dmitric - Comunicat final conferințe zonale 2017Ecaterina Dmitric - Comunicat final conferințe zonale 2017

Comunicat final Conferințe zonale 2017
Comunicat final Conferințe zonale 2017Comunicat final Conferințe zonale 2017

Achiziții noi în colecția Centrului de informre în Biblioteconomie și Științe...
Achiziții noi în colecția Centrului de informre în Biblioteconomie și Științe...Achiziții noi în colecția Centrului de informre în Biblioteconomie și Științe...

Reflectarea Bibliotecilor Publice din Republica Moldova în mass-media - E. Dm...
Reflectarea Bibliotecilor Publice din Republica Moldova în mass-media - E. Dm...Reflectarea Bibliotecilor Publice din Republica Moldova în mass-media - E. Dm...

Buletinul ABRM Nr.2(12)/2010
Buletinul ABRM Nr.2(12)/2010Buletinul ABRM Nr.2(12)/2010
Buletinul ABRM Nr.2(12)/2010
Asociatia Bibliotecarilor RM
 
Comunicat final symposia 2014
Comunicat final symposia 2014Comunicat final symposia 2014
Comunicat final symposia 2014DIB ULIM
 
Workshop cu participare internaţională DIB ULIM 25 DE ANI DE ACTIVITATE
Workshop cu participare internaţională DIB ULIM 25 DE ANI DE ACTIVITATEWorkshop cu participare internaţională DIB ULIM 25 DE ANI DE ACTIVITATE
Workshop cu participare internaţională DIB ULIM 25 DE ANI DE ACTIVITATE
DIB ULIM
 
Workshop cu participare internaţională: "Competiţia dintre tradiţie şi invon...
Workshop cu participare internaţională:  "Competiţia dintre tradiţie şi invon...Workshop cu participare internaţională:  "Competiţia dintre tradiţie şi invon...

Dmitric Ecaterina - Lecturi profesionale
Dmitric Ecaterina - Lecturi profesionaleDmitric Ecaterina - Lecturi profesionale
Dmitric Ecaterina - Lecturi profesionale
Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Bibliotecile publice - actori cheie și facilitatori ai Științei Deschise. DR...
Bibliotecile publice  - actori cheie și facilitatori ai Științei Deschise. DR...Bibliotecile publice  - actori cheie și facilitatori ai Științei Deschise. DR...

STRATAN, Elena. Centrul Biblioteconomic USARB: realizări 2018, perspective 20...
STRATAN, Elena. Centrul Biblioteconomic USARB: realizări 2018, perspective 20...STRATAN, Elena. Centrul Biblioteconomic USARB: realizări 2018, perspective 20...

Scientific Library of Alecu Russo State University Balts Moldova
 
Program symposia investigatio bibliotheca 2019
Program symposia investigatio bibliotheca 2019Program symposia investigatio bibliotheca 2019
Program symposia investigatio bibliotheca 2019
DIB ULIM
 
Elena Harconiţa: Preocupări de cercetare ştiinţifică a bibliotecarilor univer...
Elena Harconiţa: Preocupări de cercetare ştiinţifică a bibliotecarilor univer...Elena Harconiţa: Preocupări de cercetare ştiinţifică a bibliotecarilor univer...

Similar to Comunicat final pe marginea lucrărilor Conferințelor Zonale 2021 (20)

Comunicat final Conferinte Zonale, 22-30 mai 2023
Comunicat final Conferinte Zonale, 22-30 mai 2023Comunicat final Conferinte Zonale, 22-30 mai 2023
Comunicat final Conferinte Zonale, 22-30 mai 2023
 
Ecaterina Dmitric - Comunicat final conferințe zonale 2017
Ecaterina Dmitric - Comunicat final conferințe zonale 2017Ecaterina Dmitric - Comunicat final conferințe zonale 2017
Ecaterina Dmitric - Comunicat final conferințe zonale 2017
 
Comunicat final Conferințe zonale 2017
Comunicat final Conferințe zonale 2017Comunicat final Conferințe zonale 2017
Comunicat final Conferințe zonale 2017
 
Achiziții noi în colecția Centrului de informre în Biblioteconomie și Științe...
Achiziții noi în colecția Centrului de informre în Biblioteconomie și Științe...Achiziții noi în colecția Centrului de informre în Biblioteconomie și Științe...
Achiziții noi în colecția Centrului de informre în Biblioteconomie și Științe...
 
Reflectarea Bibliotecilor Publice din Republica Moldova în mass-media - E. Dm...
Reflectarea Bibliotecilor Publice din Republica Moldova în mass-media - E. Dm...Reflectarea Bibliotecilor Publice din Republica Moldova în mass-media - E. Dm...
Reflectarea Bibliotecilor Publice din Republica Moldova în mass-media - E. Dm...
 
Buletinul ABRM Nr.2(12)/2010
Buletinul ABRM Nr.2(12)/2010Buletinul ABRM Nr.2(12)/2010
Buletinul ABRM Nr.2(12)/2010
 
Comunicat final symposia 2014
Comunicat final symposia 2014Comunicat final symposia 2014
Comunicat final symposia 2014
 
Workshop cu participare internaţională DIB ULIM 25 DE ANI DE ACTIVITATE
Workshop cu participare internaţională DIB ULIM 25 DE ANI DE ACTIVITATEWorkshop cu participare internaţională DIB ULIM 25 DE ANI DE ACTIVITATE
Workshop cu participare internaţională DIB ULIM 25 DE ANI DE ACTIVITATE
 
Program
ProgramProgram
Program
 
Workshop cu participare internaţională: "Competiţia dintre tradiţie şi invon...
Workshop cu participare internaţională:  "Competiţia dintre tradiţie şi invon...Workshop cu participare internaţională:  "Competiţia dintre tradiţie şi invon...
Workshop cu participare internaţională: "Competiţia dintre tradiţie şi invon...
 
Dmitric Ecaterina - Lecturi profesionale
Dmitric Ecaterina - Lecturi profesionaleDmitric Ecaterina - Lecturi profesionale
Dmitric Ecaterina - Lecturi profesionale
 
Program
ProgramProgram
Program
 
Bibliotecile publice - actori cheie și facilitatori ai Științei Deschise. DR...
Bibliotecile publice  - actori cheie și facilitatori ai Științei Deschise. DR...Bibliotecile publice  - actori cheie și facilitatori ai Științei Deschise. DR...
Bibliotecile publice - actori cheie și facilitatori ai Științei Deschise. DR...
 
STRATAN, Elena. Centrul Biblioteconomic USARB: realizări 2018, perspective 20...
STRATAN, Elena. Centrul Biblioteconomic USARB: realizări 2018, perspective 20...STRATAN, Elena. Centrul Biblioteconomic USARB: realizări 2018, perspective 20...
STRATAN, Elena. Centrul Biblioteconomic USARB: realizări 2018, perspective 20...
 
Conferinţe Zonale 2014...
                                                      Conferinţe  Zonale 2014...                                                      Conferinţe  Zonale 2014...
Conferinţe Zonale 2014...
 
Program symposia investigatio bibliotheca 2019
Program symposia investigatio bibliotheca 2019Program symposia investigatio bibliotheca 2019
Program symposia investigatio bibliotheca 2019
 
Elena Harconiţa: Preocupări de cercetare ştiinţifică a bibliotecarilor univer...
Elena Harconiţa: Preocupări de cercetare ştiinţifică a bibliotecarilor univer...Elena Harconiţa: Preocupări de cercetare ştiinţifică a bibliotecarilor univer...
Elena Harconiţa: Preocupări de cercetare ştiinţifică a bibliotecarilor univer...
 
Elena Harconiţa, Lina Mihaluţa, Elena Stratan: • Activitatea ştiinţifică a bi...
Elena Harconiţa, Lina Mihaluţa, Elena Stratan: •	Activitatea ştiinţifică a bi...Elena Harconiţa, Lina Mihaluţa, Elena Stratan: •	Activitatea ştiinţifică a bi...
Elena Harconiţa, Lina Mihaluţa, Elena Stratan: • Activitatea ştiinţifică a bi...
 
Elena Harconiţa, Lina Mihaluţa, Elena Stratan:• Activitatea ştiinţifică a bib...
Elena Harconiţa, Lina Mihaluţa, Elena Stratan:•	Activitatea ştiinţifică a bib...Elena Harconiţa, Lina Mihaluţa, Elena Stratan:•	Activitatea ştiinţifică a bib...
Elena Harconiţa, Lina Mihaluţa, Elena Stratan:• Activitatea ştiinţifică a bib...
 
Colloquia professorum TRADIŢIE ŞI INOVARE ÎN CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ, secţiune...
Colloquia professorum TRADIŢIE ŞI INOVARE ÎN CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ, secţiune...Colloquia professorum TRADIŢIE ŞI INOVARE ÎN CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ, secţiune...
Colloquia professorum TRADIŢIE ŞI INOVARE ÎN CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ, secţiune...
 
More from Biblioteca Națională a Republicii Moldova

Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
Achiziții noi în colecția Centrului de Informare în Biblioteconomie și Științ...
Biblioteca Națională a Republicii Moldova
 
Carte de Top: spațiu de lectură critică - Dmitric Ecaterina
Carte de Top: spațiu de lectură critică - Dmitric EcaterinaCarte de Top: spațiu de lectură critică - Dmitric Ecaterina

Aplicaţiile Web 2.0 în activitatea bibliotecilor publice – un trend sau o ne...
Aplicaţiile Web 2.0 în activitatea  bibliotecilor publice – un trend sau o ne...Aplicaţiile Web 2.0 în activitatea  bibliotecilor publice – un trend sau o ne...

Programul Național LecturaCentral Edția a V-a, 2022: realizări
Programul Național LecturaCentral Edția a V-a, 2022: realizăriProgramul Național LecturaCentral Edția a V-a, 2022: realizări

Manualul practic „Biblioteconomie și științe ale informării” - publicația ca...
Manualul practic „Biblioteconomie și științe ale informării”  - publicația ca...Manualul practic „Biblioteconomie și științe ale informării”  - publicația ca...

Приоритеты, формы и методы продвижения книги и чтения
Приоритеты, формы и методы продвижения книги и чтенияПриоритеты, формы и методы продвижения книги и чтения

Положение о проведении конкурсов в рамках Национальной Программы LecturaСentr...
Положение о проведении конкурсов в рамках Национальной Программы LecturaСentr...Положение о проведении конкурсов в рамках Национальной Программы LecturaСentr...

Anul Bibliologic 2020 prin prisma indicatorilor statisticii și de performanță...
Anul Bibliologic 2020 prin prisma indicatorilor statisticii și de performanță...Anul Bibliologic 2020 prin prisma indicatorilor statisticii și de performanță...

Soluții inovatoare privind prestarea serviciilor de către bibliotecile public...
Soluții inovatoare privind prestarea serviciilor de către bibliotecile public...Soluții inovatoare privind prestarea serviciilor de către bibliotecile public...

Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 4
Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul  4Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul  4

Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 3
Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 3Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 3

Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 2
Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 2Biblioteconomie. Științe ale informării. Buletin informativ, 2020, trimestrul 2

Mă informez Particip la proiecte: Info buletin nr. 8, 2020
Mă informez Particip la proiecte: Info buletin nr. 8, 2020Mă informez Particip la proiecte: Info buletin nr. 8, 2020

Biblioteconomie. Științe ale Informării. Buletin informativ, trimestrul 1, 2020
Biblioteconomie. Științe ale Informării. Buletin informativ, trimestrul 1, 2020 Biblioteconomie. Științe ale Informării. Buletin informativ, trimestrul 1, 2020

Ordin 291 din_10.03.20 cu privire la promovarea lecturii
Ordin 291 din_10.03.20 cu privire la promovarea lecturiiOrdin 291 din_10.03.20 cu privire la promovarea lecturii

Biblioteca și timpul polițelor de plătit - Vera OSOIANU
Biblioteca și timpul polițelor de plătit - Vera OSOIANUBiblioteca și timpul polițelor de plătit - Vera OSOIANU

Biblioteca în situații de criză - Vera Osoianu
Biblioteca în situații de criză - Vera OsoianuBiblioteca în situații de criză - Vera Osoianu

Directorii și inițiative pentru Anul Lecturii
Directorii și inițiative pentru Anul LecturiiDirectorii și inițiative pentru Anul Lecturii

Lectura ca bază pentru dezvoltare și cunoaștere. Listă bibliografică
Lectura ca bază pentru dezvoltare și cunoaștere. Listă bibliograficăLectura ca bază pentru dezvoltare și cunoaștere. Listă bibliografică

Programul activităților prilejuite de consemnarea anului 2020 - Anul Lecturii
Programul  activităților prilejuite de consemnarea anului 2020 - Anul LecturiiProgramul  activităților prilejuite de consemnarea anului 2020 - Anul Lecturii

More from Biblioteca Națională a Republicii Moldova (20)

Recently uploaded

Antarctica caracterizare fizico geografica
Antarctica caracterizare fizico geograficaAntarctica caracterizare fizico geografica

Alina70851
 
Raport proiect transfrontalier Culori fermecate.pdf
Raport proiect transfrontalier Culori fermecate.pdfRaport proiect transfrontalier Culori fermecate.pdf

savinioana
 
Papa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptx
Papa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptxPapa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptx

Martin M Flynn
 
Să ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia Monica
Să ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia MonicaSă ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia Monica

NinaTofanErmurachi
 
Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.
Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.

GeorgianaDascalu1
 
Analiza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceu
Analiza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceuAnaliza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceu

Andreea Balaci
 
Proces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docx
Proces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docxProces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docx

AureliaTertereanu
 
Patrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELA
Patrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELAPatrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELA

iecheisorayagabriela
 
Recently uploaded (8)

Comunicat final pe marginea lucrărilor Conferințelor Zonale 2021

  • 1. BIBLIOTECA NAŢIONALĂ A REPUBLICII MOLDOVA DIRECŢIA CERCETARE ŞI DEZVOLTARE ÎN BIBLIOTECONOMIE ȘI ȘTIINȚA INFORMĂRII COMUNICAT FINAL PE MARGINEA LUCRĂRILOR CONFERINȚELOR ZONALE ONLINE 2021 22-29 IUNIE 2021 Genericul Conferințelor Zonale (CZ) 2021: „Biblioteca în era post-COVID: digitalizare, disponiblilitate, dezvoltare” Organizatori naționali: Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova (MECC), Biblioteca Națională a Republicii Moldova (BNRM) Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” (BNC „I. Creangă”) Parteneri: Administrațiile publice locale, Centrele Biblioteconomice Naționale, Teritoriale și Departamentale Echipa de experți: Ana Plamadeala, Elena Pintilei, Vera Osoianu, Eugenia Bejan, Lilia Tcaci, Ludmila Corghenci, Ecaterina Dmitric, Margareta Cebotari, Lilia Povestca, Natalia Ghimpu, Victoria Vasilica, Angela Drăgănel, Valentina Popa, Svetlana Ucrainciuc. Scop: Sprijinirea bibliotecilor în implementarea priorităților profesionale, stabilite pentru anul 2021 de către Forumul Managerilor din cadrul Sistemului Național de Biblioteci (din 4 noiembrie 2020) și în vederea implementării Programului Național LecturaCentral, ediția a IV- a, 2021. Conferințele zonale sunt considerate reuniuni specifice în scopul diseminării celor mai bune practici, experiențe, inovații și reprezintă o modalitate eficientă de comunicare, promovare și dezvoltare a personalului de specialitate din bibliotecile Republicii Moldova. Forme de organizare și conținutul: Conferințele zonale au fost organizate online, pe platforma Zoom, pentru 4 zone: Nord (22 iunie 2021), Centru 1 (24 iunie 2021), Centru 2 (25 iunie 2021), Sud (29 iunie 2021). Agenda conferințelor a inclus: mesaje de inaugurare din partea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (A. Plamadeala, consultant superior, DAIC, MECC); mesajul directorului general BNRM, președinte ABRM (E. Pintilei); abordare generală privind activitatea bibliotecilor în era post-COVID a fost reliefată de către moderatoarele CZ (V. Osoianu, director adjunct BNRM, Eugenia Bejan, director general BNC „I. Creangă”) urmată de cinci sesiuni constituită din următoarele componente cu implicarea experților și personalului de specialitate din biblioteci după cum urmează:
  • 2.  Dezvoltarea competențelor de lectură într-o perspectivă a învățării pe tot parcursul vieții – experți: E. Dmitric, M. Cebotari  Digitalizarea activității bibliotecare: proiecte, programe, infrastructură – experți: V. Popa, S. Ucrainciuc  Incluziunea digitală a personalului de specialitate din biblioteci – expert: L. Povestca  Dezvoltarea serviciilor în bază de TIC, accesibile de la distanță – experți: L. Tcaci, E. Dmitric, N. Ghimpu  Dezvoltarea și promovarea Științei Deschise – experți: V. Vasilica, A. Drăgănel Evaluarea lucrărilor Conferințelor zonale:  Componența numerică și funcțională a participanților: 301 în total, inclusiv: Zona MECC Biblioteci naționale Biblioteci publice teritoriale, reprezentanți APL Biblioteci din învățământ (școlare, universitare) Biblioteci specializate Total Zona Nord 1 11 35 1-USARB - 48 Zona Centru (1) 1 11 63 10 (ASEM, dir. învăț. liceu, colegiu) - 85 Zona Centru (2) 1 11 60 8 (Dir. învăț și liceu) - 80 Zona Sud 1 11 75 1 (US din Comrat) - 88 Total 4 44 233 20 301  Comunicări: Locație Comunicări, intervenții ale experților Comunicări ale reprezentanților rețelelor de biblioteci Zona Nord 10 7 Zona Centru (1) 9 8 Zona Centru (2) 10 7 Zona Sud 10 6  Prezentarea experiențelor inovative, practicilor de succes ale bibliotecilor privind implementarea priorităților profesionale ale anului 2021: Zona Nord (22 iunie 2021):
  • 3.  Biblioteca Municipală „E. Coșeriu”, Bălți – „Servicii de bibliotecă livrate în scopul atragerii spre lectură a comunității bălțene”, Ludmila Ouș, Maria Caraștefan  Biblioteca Municipală „E. Coșeriu”, Bălți - „Incluziunea digitală – provocare sau oportunitate de modernizare a serviciilor de bibliotecă”, Victoria Țîcu  Biblioteca Stiintifica a Universitatii de Stat „A.Russo”, Bălți, - „Incluziunea digitală a bibliotecarilor din învăţământ: forme şi metode moderne”, Mihaela Staver  Biblioteca Publică Raională „Iulian Filip” Drochia - „Practici ale rețelei teritoriale Drochia prin aplicarea curriculumului „Tehnologii informaționale”, Lidia Gontea  Biblioteca Publică Orășenească „Emil Loteanu”, Ocniţa - „Интернет- круиз продолжается...” = Serviciul „Croaziera pe internet continuă...”, Tatiana Gîlcă  Biblioteca Publică Orășenească „Ion Creanga” Florești - „Copii cititori în brațele părinților”, Elena Belschi, Mariana Antoci  Biblioteca Publică Raională „Alexandru Donici”, Orhei – „Utilizarea resurselor cu acces deschis în activitatea bibliotecilor orheiene”, Lucia Brehoi, Victoria Agatiev-Iarmacov Zona Centru (1)(24 iunie 2021):  Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” din Chișinău, filiala „Ovidius” - Metode și tehnici moderne de exploatare a textului utilizate în cadrul atelierilor de lectură, desfășurate la biblioteca „Ovidius”, - o nouă perspectivă asupra lecturii ca proces de comprehensiune”, Lilia Don-Ciobanu  IPÎ Liceul Teoretic Orizont, Chișinău - Proiect Transnațional Educaţie online fără hotare „Cartea în viziunea copiilor” Republica Moldova, Corina Hartea  Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu-Hasdeu„ din Chișinău, Biblioteca Publică de Drept - Serviciul Law Docs „Livrarea documentelor prin email”, Elena Zavtoni  Biblioteca Publică Gura Bîcului, Anenii Noi - Digitalizarea activității Bibliotecii Publice Gura Bîcului prin parteneriate si proiecte, Svetlana Palii  Biblioteca Științifică a Academiei de Studii Economice din Moldova - Fortificarea competențelor digitale ale bibliotecarului în formatul online de activitate, dr. Natalia Cheradi, Silvia Habașescu  Biblioteca Publică Orăşenească Şoldăneşti - GSuite: formarea formatorilor, Adriana Tiron  Biblioteca Publică Raională “Vasile Alecsandri”, Teleneşti - „Serviciul Interconexiuni Multiculturale”, Maria Furdui. Mod de acces: https://prezi.com/p/twf08dgaod4e/de-la- servicii-cu-prezenta-fizica-la-cele-cu-prezenta-virtuala/  Biblioteca Municipală ”B.P. Hasdeu”, filiala, „A. Mickiewicz” - Serviciul „Parentingul în bibliotecă - serviciul care a rezistat pandemiei”, Svetlana Gumeni  Biblioteca Municipală "Bogdan Petriceicu-Hasdeu" din Chișinău, Tema: BM Hapes – repozitoriul instituțional al Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu. Revista BiblioPolis online, dr. Mariana Harjevschi, Ludmila Pânzari Zona Centru (2)(25 iunie 2021):
  • 4.  Biblioteca Publică Raională „Dimitrie Cantemir”, Ungheni - Învățarea pe tot parcursul vieții - cheia succesului pentru femeile moderne. Din experiența BPR Ungheni „D. Cantemir”, Aliona Manciu  Biblioteca IPÎ Liceul Teoretic „Metropolit Nestor Vornicescu” Lozova, Strășeni - Biblioteca – spațiu nelimitat al cunoașterii și rememorării, Vera Ciocan  Biblioteca Publică Raională „Petre Ștefănucă”, Ialoveni - Digitizarea patrimoniului cultural: Colecția de publicații seriale locale. Experiențe de digitalizare a activitățiii bibliotecii din bibliotecile comunale/rețea, Lidia Rusu  Biblioteca Publică Raională „Ion Ungureanu ” Căușeni - Dezvoltarea sistemului de formare profesională continuă - prioritate strategică a BPR „Ion Ungureanu” Căușeni, Liuba Osipov  Biblioteca Publică Raională „Dimitrie Cantemir”, Ungheni - Serviciu de bibliotecă „Pământenii noștri. Personalități marcante unghenene”, Struc Elena  Biblioteca Publică pentru Copii Țibirica, Călărași - Serviciul „Proiectul STEM în educarea copiilor de la Țibirica”, Raisa Bordei  Biblioteca Publică Raională ,, ÎPS Antonie Plămădeală” Hâncești - Dezvoltarea competențelor utilizatorilor de a utiliza sursele cu acces deschis EU Bookshop, Tatiana Darii Zona Sud (29 iunie 2021):  Biblioteca Raională ”Andrei Ciurunga”, Cahul - Proiect de succes: „Cetățeni instruiți - comunități prospere”, Tamara Donici  Библиотека Комратского Государственного Университета - Поиск новых возможностей в краеведческой работе библиотеки Комратского Государственного Университета в условиях пандемии, Анна Кёся  Biblioteca Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” - Temă Bibliotecile școlare în contextul pandemiei COVID-19: analiza indicatorilor, Ecaterina Scherlet  Biblioteca Publică Regională Comrat - Актуальные вопросы работы Центральной библиотеки Гагаузии в онлайн режиме, как библиотечного центра для Публичных библиотек Гагаузии, Maria Nedealcova  Biblioteca Publică Crihana Veche, Cahul - Serviciul „Sunet și culoare pentru fiecare”, Maria Cudlenco  Biblioteca Publică Raională „M.Sadoveanu” Strășeni - Experiențe și bune practici de utilizare a Accesului Deschis, Natalia Grițco  Evaluarea finală a lucrărilor conferințelor zonale reprezintă sinteza chestionarului online (completat de 36% dintre participanți). Analiza chestionarului de evaluare finală specifică orientările și tendințele profesionale din perspectiva priorităților naționale ale anuluiu 2021 bazate pe experiențe și bune practici în domeniu. Astfel se constată următoarele concluzii și recomandări:
  • 5.  Prin răspunsurile la întrebarea 1, referitor la identificarea priorităților Anului profesional 2021, a fost demonstrat faptul că participanții la conferință cunosc genericul anului 2021 care este legat de fortificarea digitalizării activității bibliotecare, dar mai puțin cunosc toate prioritățile de bază ale anului profesional.  În vederea sprijinului metodologic privind implementarea Programului Național LecturaCentral, ediția a IV-a, 2021, dar și alte activități de bibliotecă, participanții au specificat diverse propuneri printre care menționăm: organizarea activităților privind promovrea cărții și lecturii; cercetarea necesităților de lectură ale utilizatorilor; cursuri privind tehnologia informației în limba rusă; educația tinerei generații; managementul proiectelor de promovare a lecturii; forme noi de activități; lectura în familie; bune practici de activități și servicii online; dezvoltarea competenţelor bibliotecarilor privind organizarea activităţilor online; achiziții privind literatura scriitorilor autohtoni; organizarea unei lansări de carte; dezvoltarea competențelor de cultura lecturii; servicii informaționale la distanță; promovarea bazelor de date în acces deschis; ateliere de specialitate de bază: evidența colecțiilor, fișa cititorului etc.; expoziții de carte în aer liber; descărcarea cărților electronice gratuite; organizarea serviciilor privind promovarea valorilor morale, estetice; organizarea concursurilor privind lectura etc.  Participanții au apreciat experiențele, prezentate în cadrul conferințelor zonale care pot fi replicate și în alte biblioteci, temele au fost următoarele: Incluziunea digitală – provocare sau oportunitate de modernizare a serviciilor de bibliotecă; Servicii de bibliotecă pentru copii în mediul virtual; Utilizarea resurselor cu acces deschis în activitatea bibliotecilor orheiene; Fortificarea competențelor digitale ale bibliotecarului în formatul online de activitate; Digitalizarea activității Bibliotecii Publice Gura Bîcului prin parteneriate si proiecte; Serviciul „Parentingul în bibliotecă - serviciul care a rezistat pandemiei”; Digitizarea patrimoniului cultural: Colecția de publicații seriale locale. Experiențe de digitalizare a activitățiii bibliotecii din bibliotecile comunale/rețea; Dezvoltarea competențelor utilizatorilor de a utiliza sursele cu acces deschis EU Bookshop; Învățarea pe tot parcursul vieții - cheia succesului pentru femeile moderne. Din experiența BPR Ungheni „D. Cantemir”; Servicii de bibliotecă pentru copii în mediul virtual; Proiect de succes: „Cetățeni instruiți - comunități prospere”; Serviciul „Sunet și culoare pentru fiecare” etc.  Implicarea bibliotecilor în implementarea Agendei ONU 2030 fiind o prioritate până în anul 2030, participanții consideră cele mai importante din perspectiva implicării bibliotecilor din Republica Moldova următoarele obiective: Obiectivului 1 „Fără sărăcie. Eliminarea sărăcii în toate formele sale pretutindeni” prin combarerea/eradierea sărăciei educaționale și materiale prin carte și lectură și depășirea situațiilor de criză cu ajutorul psiholecturii; Obiectivului 16 „Pace și justiție”. Promovarea societăților pașnice și favorabile incluziunii pentru dezvoltarea durabilă, asigurarea accesului la justiție pentru toată lumea, și construirea instituțiilor eficiente, responsabile și favorabilă incluziunii la toate nivelurile; Obiectivul 4 „Educație de calitate”. Asigură o educație de calitate cuprinzătoare și echitabilă și promovează oportunitățile de învățare pe tot parcursul vieții pentru toți; Obiectivului 17 „Parteneriat pentru dezvoltare durabilă”. Consolidarea mijloacele de punere în aplicare și revitalizare a parteneriatului global pentru dezvoltare durabilă; Obiectivului 9 „Inovație
  • 6. și infrastructură bogată”. Construirea unei infrastructuri rezistente, promovarea industrializării durabile și favorabile incluziunii și să încurajarea inovației.  ePortofoliul conferințelor zonale (diseminat tuturor centrelor biblioteconomice) a inclus:  agenda conferințelor zonale pentru fiecare zonă  afișul conferințelor zonale  prioritățile profesionale ale anului 2021 (aprobate la Forumul Managerilor din cadrul Sistemului Național de Biblioteci, 4 noiembrie 2021)  prezentări-suport metodologic (ale experților)  prezentări ale experiențelor și reușitelor din rețele de biblioteci  sinteze ale chestionarului privind evaluarea conferințelor zonale (pe zone)  alte materiale. Impactul lucrărilor Conferințelor zonale:  cunoașterea/diseminarea practicilor, experiențelor de succes ale bibliotecilor publice  evaluarea situației privind mersul implementării priorităților profesionale ale anului 2021 și identificarea domeniilor de centrare a eforturilor de sprijin metodologic din partea centrelor biblioteconomice naționale și teritoriale:  Dezvoltarea competențelor de lectură într-o perspectivă a învățării pe tot parcursul vieții  Programul Național LecturaCentral, ediția a IV-a: diseminare de informații, parteneriate, colaborări, prezențe în spațiul virtual  Digitalizarea activității bibliotecare: proiecte, programe, advocacy, infrastructură  diversificarea serviciilor prin participarea la diverse proiecte locale, naționale, internaționale, contribuția bibliotecilor la implementarea Agendei ONU 2030  Incluziunea digitală a personalului de specialitate din biblioteci  dezvoltarea competențelor bibliotecarilor privind Știința Deschisă, componentele care asigură funcționarea acesteia: conținut științific, infrastructuri și cultura științifică deschisă  platformă de comunicare profesională și schimb de experiență  publicarea materialelor, prezentate în cadrul conferințelor zonale în revista „Magazin bibliologic” (instituirea unei rubrici speciale). Aprecieri ale participanților:  Felicitări organizatorilor și celor care au avut prezentări - util, interesant, cognitiv  Comunicări interesante, sevicii bune de replicat. Mulțumim mult pentru oportunitatea oferită  Mulțumim pentru conferința profesională prin diversificarea temelor interesante și actuale  Vă mulțumim pentru amabilitatea și sprijinul personalului BNRM  Sunteți o echipă de profesioniști dedicați, activi și creativi Elaborat: Ecaterina Dmitric 09.07.2021