eseu

1. ALEXANDRU LĂPUŞNEANUL, de Costache Negruzzi
- caracterizarea personajului principal-
Considerată prima nuvelă istorică românească, opera lui Costache Negruzzi evocă, într-un spaţiu concentrat,
momente din cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanu (1564-15699, care devine şi personajul principal.
Erouromantic,construitînantitezăcucelelalte personaje,acestaîşi dezvăluiecaracterulde-alungulîntregii acţiuni,
complexitatea personalităţii sale fiind dată de surprinderea elementelor de psihologie. Personaj viu, Lăpuşneanul
impresionează printr-o serie de trăsături pregnante, care îl individualizează.
El este domnitorul autoritar,cuovoinţăputernicăşi oambiţiefărăde margini,evidentechiardinprimascenă,care
îl aduce faţăînfaţă cusoliaboiereascăformatădinvornicul Moţoc,postelnicul Veveriţă,spătarulSpanciocşi Stroici.Aceste
trăsături se dezvăluie indirect, prin cuvintele aspre, printonul autoritar, vindicativ, elemente sintetizate în primul moto:
Dacă voi nu mă vreţi,euvă vreu...,care stabileşte,chiarde la început,liniile conflictului politicdintre domnitorşi boieri.
Hotărât să-şi ducă la împlinire planul, el este de neclintit, răspunzând cu mânie: „dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre
voi şi voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră… Să mă întorc? Mai degrabă-şi întoarce Dunărea cursul îndărăpt.”
Unica raţiune a revenirii pe tronul Moldovei devine răzbunarea trădării suferite, fapt ce justifică într-o oarecare
măsură politica dusă, cruzimea actelor sale, modul tiranic de a conduce ţara.
Tot în mod indirect, profilul moral al personajului se conturează şi în relaţia sa cu celelalte personaje. Bun
cunoscător al psihologiei umane, Lăpuşneanul îl cruţă pe Moţoc cel „învechit în zile rele” deoarece îi este „trebuitor” ca
să-l mai „uşureze de blăstemurile norodului”, făgăduindu-i că sabia „nu se va mânji în sângele” lui. El ştie să profite de
mulţimea adunată la porţile curţii domneşti, nemulţumită de sărăcie şi de birurile grele, aruncându-l în mijlocul acestei
furii dezlănţuite pe unul dintre cei mai vicleni duşmani ai săi. Dialogul domnitorului cu Moţoc sporeşte dramatismul,
tensiunea scenei, aşezând într-o antiteză evidentă viclenia, luciditatea, cruzimea lui Lăpuşneanu cu laşitatea şi umilinţa
boierului.
Eroul este prezentatînantitezăşi cu domniţa Ruxanda;cruzimeaacestuiacontrasteazăputerniccu fireablândăşi
miloasă a celei care îl roagă să înceteze cu vărsarea de sânge sau care leşină la vederea piramidei,spre dezamăgirea
domnitorului: „Femeia tot femeie (…) în loc să se bucure, ea se sperie.”
Discursul delaMitropoliepuneînluminăipocrizia,cinismul şi,mai ales,artadisimulării pe care odeţine personajul.
Ca un adevăratactor, Lăpuşneanul regizeazăscena,urmăreşte reacţiile celorlalţi,reuşindprininteligenţăşi perfidie să-şi
ascundă adevăratele intenţii de răzbunare. Acum rosteşte cuvântarea „deşănţată”, într-o atmosferă foarte tensionată.
Naratorul redă,în moddirect şi cu minuţiozitate,mimicapersonajului,vestimentaţia,gesturile calculate,supravegheate:
„Spuncă în momentul acelaelerafoarte galbenlafaţăşi raclasfântului arfi tresărit.”Stăpânpesineşi pe cuvintelerostite,
protagonistul dovedeşteunechilibruinteriordesăvârşit.„Îmbrăcatcutoatăpompadomnească”,împotrivaobiceiuluisău,
Lăpuşneanul se închinăpe laicoane,sărutămoaştele sfântului,pentrucaapoi să mimeze căinţa,încercândoîmpăcare cu
boierii chemaţi la ospăţul de la curte.
Scenauciderii celorpatruzeci şi şaptede boieri şi construireapiramideide capetecompletează portretulcusângele
rece, sadismul, lipsa oricărui sentiment uman de care dă dovadă eroul în aceste momente şi care dezvăluie o structură
diabolică.Astfel,„leacul de frică”oferitdoamnei Ruxanda,aruncarealui Moţoc în mâinile mulţimii dezlănţuite,uci derea
boierilorsauameninţareacumoartea a propriei familii sunttotatâtea momente ce dezvăluie catrăsătură dominantăde
caracter – cruzimea.
Ca erou excepţional, romantic, Lăpuşneanul cunoaşte un destin pe măsură, o evoluţie şi o cădere spectaculoase.
Doamna Ruxanda îşi otrăveşte soţul care moare sub privirile neiertătoare ale lui Spancioc şi Stroici,în chinuri groaznice:
„se zvârcoleaîn spasmele agoniei;spume făceala gură, dinţii îi scrâşneauşi ochii săi sângeraţi se holbaseră”,până când
„îşi dete duhul în mâinile călăilor lui”.
Portretul eroului se completează în mod direct şi prin afirmaţiile altor personaje. Mitropolitul Teofan vede în
Lăpuşneanul un om „crud şi cumplit”, iar Stroici îi aruncă vorbe aspre: „Nu-mi voi spurca vitejescul junghi în sângele cel
pângărit a unui tiran ca tine.”
Toate aceste elementeîl impunpe AlexandruLăpuşneanulînconştiinţaposterităţii cape tipul domnitoruluifeudal,
despotic, care luptă să-şi păstreze autoritatea, având în sprijin un caracter foarte puternic.