Successfully reported this slideshow.
We use your LinkedIn profile and activity data to personalize ads and to show you more relevant ads. You can change your ad preferences anytime.

Analiza la oda in metru antic

31,870 views

Published on

Analiza la oda in metru antic

Published in: Education
  • Este foarte bun.
       Reply 
    Are you sure you want to  Yes  No
    Your message goes here
  • Nu il poti pune ca si Download !

    Mersi !
       Reply 
    Are you sure you want to  Yes  No
    Your message goes here
  • fooooooooooarte buuun
       Reply 
    Are you sure you want to  Yes  No
    Your message goes here

Analiza la oda in metru antic

  1. 1. Odă( în metru antic )
  2. 2. 1.Incadrarea autorului în literatura română : “Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet alnostru şi cel mai strălucit geniu pe care l-a ză mislit pă mântul,apele şi cerul românesc. Este, într-un anumit fel, întrupareaînsăşi a acestui cer şi a acestui pământ, cu toate frumuseţile,durerile şi nădejdile crescute din ele”. ( M. Eliade )
  3. 3. 2. Încadrarea poemului în opera autorului: “Odă ( în metru antic )” face parte din ultima etapă a creaţiei eminesciene, cea bucureşteană. Aceasta este perioada capodoperelor. Acum definitivează “Luceafărul”, “Glossa”, “Scrisorile”( 1883 ). Tema comună a tuturor acestor texte este destinul omului de geniu în societate.
  4. 4. 3. Geneza: Prima variantă datează din perioada studiilor berlineze ( 1873 ) şi se intitulează “Odă pentru Napoleon”. Eminescu lucrează aproape 10 ani la acest text. Împăratul Napoleon e înconjurat de ocean, motivul insulei sugerând izolarea şi faptul că omul superior e neînţeles de oamenii de rând. Napoleon e înfăşurat tot timpul în mantia sa cenuşie. Poezia are 11 variante. Se trece de la imaginea împăratului singur şi neînţeles la imaginea poetului. Napoleon la Elba
  5. 5. Eminescu se inspiră din poezia lui Horaţiu (poet latin ), de la care preia structura strofei safice= 3 versuri safice( = 11 silabe ) + 1 vers adonic ( 5 silabe ). Poezia nu are rimă . Horatius Sapho Eminescu a tradus cele mai cunoscute ode, epistole şi satire horaţiene, încercând să respecte cât mai fidel structura ritmică din original. Versul safic are următoarea structură prozodică: troheu + spondeu + dactil + dipodie trohaică (-U /- - / -UU / -U / -U) Versul adonic: 5 SILABE: 1 dactil + 1 troheu : -UU -U Eminescu nu va putea respecta această succesiune de celule ritmice, însă va păstra poziţia accentelor din structura ideală a strofei safice.
  6. 6.  Eminescu era fascinat de chipul titanian al împăratului Napoleon, convertit treptat în imaginea geniului neînţeles şi cu un destin dramatic. Această invocare a împăratului Napoleon trădează, prin analogie, chipul tainic al omului şi poetului Eminescu, şi el geniu superior şi neînţeles.
  7. 7. 4. Gen şi specie: liric, odă ( aparent imn închinat lui Napoleon ) - în realitate= MEDITATIE FILOSOFICA ;Lirismul subiectiv : prezenţa mă rcilor eului liric: verbele şi pronumele, adj. pron. pos. de persoana I: „credeam”, „ochii mei”, „focul meu”, „pe mine / Mie redă -mă ”.5. Tema: geniul ( + moartea, iubirea, cunoaşterea) Au avut loc repetate modificări Trecerea de la împăratul ale poemului, de la cele 13 strofe Napoleon la poet este realizată iniţiale trecându-se la 8, la 7 şi, în prin invocarea unui zeu nou, sfârşit la cele 5 strofe ale versiunii Apollo, zeul muzelor. finale. Cititorul neavizat, care nu cunoaşte trudnicul efort de decantări succesive, n-ar putea ghici munca de artizan, de bijutier a poetului pentru a obţine o formă perfectă, în acord cu finalul profund şi abscons al Odei.
  8. 8. 6. Structură şi compoziţie= 5 strofe Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată; Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi, Ochii mei nălţam visători la steaua Singurătăţii,I. Confesiunea geniului tema morţii, tema cunoaşterii; motivul înălţării privirii spre cer= al aspiraţiei spre absolut: Platon: La inceput, sufletele pluteau între cer şi pă mânt. Cele care au reuşit să se înalţe , ajungând în cer, au devenit ZEI. Celelalte, s-au lovit de bolta cerească şi au că zut pe pă mânt. Din amestecul sufletelor cu lutul s-au nă scut oamenii. De atunci, omul înalţă privirea spre cer, sperând, vreodată , să devină zeu. De atunci, omul aspiră spre absolut. motivul mantalei, motivul stelei; tema singurătăţii ( = geniul este singur şi neînţeles ); IMPERFECTUL POVESTIRII.
  9. 9.  INCIPIT: Debutând „ ex abrupto" cu un vers ce a contrariat şi a fascinat, poezia scrisă în manieră antică reflectă tendinţa clasică a formei perfecte, dar şi zbuciumul romantic al unui geniu rupt între condiţia sa superioară, nesupusă spaţiului şi timpului şi condiţia omului de rând. Dihotomia spirit-materie permite considerarea Odei (in metru antic) ca prima poezie cultă existenţială românească. „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată" este versul dilematic şi tragic al poemului, care explică sfâşierea interioară a poetului. •„A învăţa să mori" implică, obligatoriu, neliniştea neantului. Geniul nu poate învăţa să moară pentru că „moartea" sa nu este decât o trecere în absolut. • Moartea pe care o va învăţa poetul este cea care va descătuşa forţele ascensionale ale spiritului. Din perspectivă ezoterică, moartea însuşită de poet nu este decât o schimbare profundă pe care acesta o trăieşte prin iniţiere.
  10. 10.  „Infăşurarea" în mantie pare a fi o reminiscenţă din prima versiune a poeziei, care îl prezintă pe Napoleon în mantia sa cenuşie. Dar aceasta poate simboliza şi un anume „rang" al poetului, reprezentându-l ca pe un individ de excepţie. învelirea în mantie sugerează, ca şi în cazul călugărilor, interiorizarea şi căutarea lui Dumnezeu şi implicit, abandonarea totală a materialului.
  11. 11.  Al treilea vers ( “Ochii “ mei nălţam visători la steaua” )surprinde poza romantică a geniului care aspiră spre absolut, spre infinit, amintind de celebrul mit platonician al „înălţării privirii spre cer". Recuzita romantică este abundentă : „ochii visători", motivul stelei, tema singurătăţii.
  12. 12.  Privirea devine simbolul părţii eterne, spirituale a poetului care tinde spre absolut. Singurătatea este, de fapt, orgoliul geniului şi chinul omului de rând.
  13. 13. Când deodată tu răsărişi în cale-mi, Suferinţă tu, dureros de dulce... Pân-în fund băui voluptatea morţii Nendurătoare. SABIN BALASAII. Apariţia suferinţei suferinţa este personificată (=femeie); se trece de la persoana I la persoana a II-a; tema iubirii+ tema morţii; OXIMORON= asocierea a 2 termeni care se opun= “dureros de dulce” +”voluptatea morţii / Nendurătoare”.
  14. 14.  In atmosfera contemplativă şi spiritualizată la maxim îşi face brusc apariţia „suferinţa". Folosirea perfectului simplu sugerează acut durerea pricinuită de o acţiune terminată recent: „apăruşi", „băui". Personificarea suferinţei şi folosirea apelativului pronominal „tu" ambiguizează discursul liric, opţiunile fiind suferinţa- femeie sau suferinţa-condiţie umană (condiţia omului superior, care este legat irevocabil de o mână de pământ). Ultima interpretare nu este deloc hazardată. Exemplele cele mai edificatoare, e drept, dintr-un alt registru spiritual, sunt: rugăciunea lui Iisus în grădina Ghetsemani (când latura umană este mult mai puternică decât cea divină şi este ispitită să anihileze absolutul din ea) si celebra interogaţie de pe cruce: "Eli, eli , lama sabahtani".
  15. 15.  Cuvântul „dureros" poate sugera faptul că elevaţia spirituală se poate obţine doar prin durere, prin depăşirea probelor iniţierii. Oximoronul „dureros de dulce" explică mai clar dubla condiţie a geniului, sfâşiat între două porniri contradictorii, una spre cer şi una spre pământ. Durerea se datorează faptului că geniul este conştient că omul din el este atras de frumuseţile obişnuitei vieţi umane. Suferinţa este o ispită care provoacă, în cel conştient de ea, remuşcarea.• Actul de a bea „pân-în fund voluptatea morţii / Nendurătoare" aminteşte inevitabil, de sfântul Graal, cupa din care a băut Iisus la cina cea de taină, când şi-a prezis destinul, dar şi cupa în care i-a fost adunat sângele prelins din răni.• „Voluptatea morţii / Nendurătoare" se constituie într-un alt oximoron, pentru a sublinia din nou dubla condiţie a omului care aspiră spre ideal, spre absolut, dar este legat pentru totdeauna şi de pământul din care s-a născut.
  16. 16. Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus, Ori ca Hercul înveninat de haina-i; Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele mării. SABIN BALASAIII. Suferinţa geniului , comparat cu Hercul şi Nessus motivul focului / mării; prezent+ conjunctiv.
  17. 17. Hercule, Deianira şi NessusHercule= fiul lui Zeus şi al pamântenei Alcmena, soţia regelui Amphitryon;= H. se cǎsǎtoreşte cu Deianira, care va fi rǎpitǎ de centaurul Nessus, care o iubea;= H. îl rǎneşte cu o sǎgeatǎ otrǎvitǎ;= Pânǎ când Hercule ajunge pe malul pe care se aflau cei 2, Nessus o sfǎtuieşte pe Deianira sǎ moaie o hainǎ în sângele lui otrǎvit, spunându-i cǎ, purtând-o, Hercule se va întoarce la ea, indiferent dacǎ ar fi început sǎ iubeascǎ o altǎ femeie.= Dupǎ un timp, reîntorşi acasǎ, Deianira devine geloasǎ; pentru a-şi recǎpǎta soţul, foloseşte haina muiatǎ în sângele lui Nessus.= Aceasta se lipeşte de pielea lui Hercule şi îl arde atât de tare, încât eroul preferǎ sǎ-şi înalţe singur un rug şi sǎ ardǎ, decât sǎ mai suporte chinul.= De pe rug, Hercule este luat în Olimp, devenind nemuritor.
  18. 18.  Eul liric oscileaza permanent între două ispite. Acest lucru va genera chinul insuportabil, comparat cu cel provocat de arderea de viu: „Jalnic, ard de viu, chinuit ca Nessus / Ori ca Hercul înveninat de haina-i". Sintagma „ard de viu" sugerează suferinţa, dar şi trăirea conştientă a combustiei interioare si se integrează perfect întregului vers care marchează acuitatea durerii: „jalnic", "ard de viu", „chinuit". Acest rug simbolic marchează sublimarea, distrugerea pasiunilor, a învelişului trupesc, arderea a tot ce se opune elevaţiei. Invocarea celor două personaje mitologice, Hercul şi Nessus are rolul de a crea o mitologie personală, sugerând, poate, chinurile poetului datorate propriilor iubiri (ambele personaje vor muri din dragoste pentru Dejanira).
  19. 19. • Sintagma „focul meu" sugerează faptul că suferinţa pe care o îndură i se datorează lui în cea mai mare măsură. • Rugul nu este unul exterior, perceptibil prin simţurile comune, ci unul lăuntric, ascuns şi din acest motiv mai mistuitor. • Imaginea rugului este o metaforă a propriei sfâşieri, este o aluzie la necesitatea depăşirii unei probe existenţiale pentru a-şi regăsi, ca o răsplată intrinsecă, liniştea iniţială. Combustia este înfăţişată la dimensiuni hiperbolice, eul poetic atingând dimensiuni macrocosmice: „Focul meu a-l stinge nu pot cu toate / Apele mării". Prin aceeaşi tehnică a ingambamentului se pune în relief intensitatea arderii, care nu poate fi oprită nici măcar cu „toate / Apele mării".
  20. 20. De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet, Pe-al meu propriu rug ,mă topesc în flăcări... Pot să mai reînviu luminos din el ca Pasărea Phoenix? Phoenix = pasăre fabuloasă, despre care vechii egipteni credeau că apare o dată la 500 de ani; în mitologia greacă este o pasăre alegorică, având însuşirea de a se autoincendia periodic şi a se regenera, apoi, din propria cenuşă.IV. Reînvierea mitică motivul visului; SABIN BALASA motivul focului ( suferinţa, purificarea ); prezent+ conjunctiv.
  21. 21. ZEUS Strofa a patra reia, la un nivel mitologic, imaginea rugului pe care şi-l înalţă Hercule pentru a-şi înceta chinurile insuportabile, dar şi imaginea apoteotică a înălţării în Olimp a eroului, din mijlocul flăcărilor. Dubla descendenţă a lui Hercule, pământească, prin Alcmena şi divină, prin Zeus, îşi are corespondent în sâmburele divin din geniu, dar şi în natura sa umană.
  22. 22. • Interogaţia „Pot să mai renviu"introduce un alt personaj fabulos,care prin autocombustie seregenerează la infinit, pasăreaPhoenix.•Convingerea eului liric este că,prin trăirea deplină a uneiexperienţe umane, reuşeşti săaccezi la absolut, ajungând lapurificare, la iluminare.
  23. 23.  Aspectul negativ al focului (pasiunii),prin faptul că sufocă, distruge este anihilat de epitetul „luminos", care implică aspectul spiritual, iniţiatic al acestei probe. Ca urmare a acestor procese de sublimare, de spiritualizare prin ardere şi mistuire, poetul are acces la purificare şi la regenerare. Sintagmele „Apele mării" si „Pasărea Phoenix“ sugerează o ipostază neptunică a geniului sau ipostaza fabuloasă a regenerării, marcând proteismul genialităţii, eterna căutare şi regăsire spirituală.
  24. 24. Mihai Eminescu scria pe un manuscris: “Eu sunt budist”. Budiştii credeau în Nirvana. 2 3 1Reincarnare ( DOOM2) 4 6 5 Vointa de a trăi= trupul omului moare,1 4 5 7 7 ( Schopenhauer, preluând ideea de la indieni ) dar sufletul lui se NIRVANA 3 naşte în alt corp, cel 2 6puţin de 7 ori. Dacă nu 2 6 = dorinţa omului de a se naşte din 7 1 nou, deoarece în viaţa anterioară nue pregătit să treacă în 3 Nirvana, ciclul 4 5 şi-a împlinit toate dorinţelereincarnărilor se reia. ( iubire, bogăţie, glorie ); SAMSARA= ciclul reincarnarilor specifică omului de rând. Nirvana • “stingere”( în sanscrită ); • ( în religia budistă, în filosofia indiană ) stare de fericire, realizată prin eliberarea de grijile vieţii, de suferinţe şi prin contopirea sufletului individual cu esenţa divină, cu ajutorul contemplaţiei şi al ascezei. • repaosul absolut al sufletului, pentru că acesta nu se mai reincarnează şi se eliberează definitiv de suferinţǎ ;  loc al fericirii depline, totale;  drumul către Nirvana= drumul izbăvirii, al atingerii Absolutului.
  25. 25. Piară-mi ochii turburători din cale,Vino iar în sân, nepăsare tristă;Ca să pot muri linistit, pe mine Mie redă-mă! SABIN BALASAAtaraxie = termen filozofic din antichitate; recomandă starea de linişte, de seninǎtate sufleteascǎ obţinută prin detaşarea de frământǎrile lumii. V. Renunţarea şi retragerea în sine  Rugăminte= blestem = imprecaţie;  imperativ: “piară”, “vino”, “redă-mă”;  conjunctiv: “să pot muri”.
  26. 26.  Imperativul-imprecaţie din final („Piară-mi ochii turburători din cale") se constituie într-un refuz conştient şi hotărât al ispitei umanului. Construcţia „vino iar" conţine cuvinte care denumesc atitudinea voluntară, prin verbul la imperativ „vino" şi dorinţa de a reveni la condiţia iniţială, olimpiană, netulburată si ferită de ispite „lumeşti". Adverbul iterativ „iar" pare a uşura reintegrarea în vechea stare, dar sugerează şi forţa şi impasibilitatea geniului. Invocarea „nepăsării triste", rugate să revină are ca scop moartea liniştită prin recăpătarea sinelui. Ce înseamnă moarte liniştită? Această moarte are un sens simbolic, similar botezului, care înseamnă, de data aceasta prin scufundarea în apă, să mori pentru starea ta de nedesăvârşire şi să renaşti pentru viaţa superioară, dobândită prin iniţiere.
  27. 27.  Redobândirea sinelui semnifică renunţarea la una dintre valenţele personalităţii sale, bineînţeles, renunţarea la umanul, la materialul din el. In aceeaşi tonalitate sunt scrise şi ultimele versuri ale Luceafărului, care surprind deja detaşarea geniului de ispita umanului. Geniul este supus complexului luciferic al „căderii" în lumea comună. Aici va trăi sentimentul suferinţei provocate de iubire. Unica soluţie va fi detaşarea de efemeritatea şi zbuciumul lumii şi izolarea mândră. De la imperfect şi perfect simplu se trece la prezent, pentru a sugera un chin etern, un conflict permanent între spirit şi materie, care are loc în orice fiinţă umană.
  28. 28. SABIN BALASA 7. Stil:  formă clasică ( forma fixă a strofei safice ) +  fond romantic: a) tema geniului, b) motivul stelelor, c) tema singurătăţii,SABIN BALASA d) motivul visului .
  29. 29. ROMANTIC Dacă în Glossă CLASIC cugetătorul este izolat în nemurirea sa rece,In Oda (în metru antic), ca şi în personajul liric din Odă Glossă, Eminescu aspiră spre trăieşte experienţa perfecţiunea formală, de iniţiatică la nivelul factură clasică, prin supunere simţurilor ardente la rigorile strofei safice, adică (motivul focului), el areprin respectarea tiparului rigid şansa sau poate al unei poezii cu formă fixă. obligaţia de a depăşi neliniştea, patimile specifice omului de rând.
  30. 30. • Odă (în metru antic) este o ermetizare, la nivelul ideilor, a poemuluifilosofic “Luceafărul”.• Geniul din Odă (în metru antic) deţine, la începutul poeziei, cunoaşterearaţională-prin intelect. De aici liniştea şi echilibrul olimpian.•„Suferinţa", „iubirea" sau umanul il ispiteşte cu posibilitatea cunoaşteriiprin afect. Concluzie: Această ispită este foarte puternică, dar, ca şi în Luceafărul şi în balada barbiana “Riga Crypto si lapona Enigel”, este în final depăşită. Protagonistul încercărilor iniţiatice va reuşi, prin cunoaşterea de sine, să ajungă la cunoaşterea ultimă, cunoaşterea absolută. Geniul izbuteşte să se sustragă „cântecului de sirenă" al lumii, voinţei de a trăi şi se apropie treptat şi definitiv de intrarea în Nirvana.

×