Descriere scena fantana dintre plopi

1. Mihail Sadoveanu este caracterizat de George Călinescu drept un realist cu o viziune
romantică şi un romantic care oferă detalii ca un realist:”El are realismul unui Balzac şi
melancolia unui romantic”, supranumit si “Ceahlaul” literaturii romane . Opera acestuia
cultiva o tematica variata in centrul careia sta omul privit atat prin prisma conditiei sociale
cat si a celei istorice.
„Hanu Ancuței” este o colecție de povestiri în ramă, scrise și publicate pentru prima
dată în anul 1928, în volumul cu același nume. Mihail Sadoveanu recurge la tehnica literară
numită povestire în ramă, ancadrament sau roman à tiroirs, deoarece firul epic al
volumului este alcătuit din istorisiri narate de fiecare dată de către unul dintre oaspeţii ce
poposeau la han. Povestitorii sunt ei înşişi participanţi directi sau martori ai evenimentelor
narate şi mai rar doar mesageri ai întâmplărilor povestite şi devin, pe rând, naratar sau
ascultător al întâmplării relatate.
Deși temele povestirilor diferă între ele ,erotică, socială, justitiara, istorica, volumul
are o unitate conferită, în principal, de tema comună a timpului. Este sugerată veșnica
schimbare a tot ce există, dar, dincolo de această perpetuă transformare, persistă o
permanență care învinge timpul.
Timpul narativ are două valenţe: una este definită de timpul povestirii, al
naratorului anonim ,care evocă nostalgic toamna aurie „într-o depărtată vreme" a tinereţii
sale si timpul povestit sau al toamnei aurii când se spun toate povestirile , iar cealalta este
definite de timpul evenimentelor , un plan al trecutului , diferit in fiecare dintre cele noua
povestiri.
Spaţiul povestirii are valoare mitică, imagine a paradisului pierdut . Belşugul
roadelor face posibilă întâlnirea călătorilor într-un spaţiu unic, iar starea de beatitudine
favorizează plăcerea narării. Ospăţul este un ceremonial al împărtăşaniei, al comuniunii,
care mijloceşte ritualul povestirii. Aşezat la rascruce de drumuri, in care se intersecteaza
destine, dar si momente temporale diferite , hanul este un loc de popas şi de petrecere,
ocotitor ca o cetate şi cunoscut călătorilor din vremurile vechi, acesta devenind o micro-
moldova , o chitesenta a mentalitatii moldovenesti .Zidurile hanului-cetate au valoarea
simbolică a graniţelor între lumea realului şi lumea povestirii, iar hanul este un topos al
povestirii. El este cadrul unora dintre întâmplările relatate şi are chiar rolul de
suprapersonaj, ce rezonează la trăirile povestitorilor: „îl simţise şi hanul - căci se înfiora
prelung".
“Fântâna dintre plopi “este a patra povestire şi are ca temă iubirea tragică, iar
ca personaj-narator pe căpitanul de mazili Neculai Isac. Naraţiunea subiectivă implică două
planuri: reprezentarea evenimentelor trăite în tinereţe şi autoanaliza faptelor din perspectiva
maturităţii
Incipitul sta sub semnul unei temporalitati fabuloase: „ Moldova curgea lin in soarele
auriu intr-o singuratate si-ntr-o liniste ca de veacuri; si campurile erau goale si drumurile pustii
in patru zari; iar calaretul pe cal pag parca venea spre noi de demult, de pe departate taramuri .
Si cum ajunse drept la han coti, caci aici ii erau sortii sa se opreasca”
Odata cadrul creat se trece la desenarea ritualului complicat de dinaintea naratiunii,
portretul personajului-narator incluzand primele elemente misterioase ce capteaza atentia
cititorului: „si ochiul drept stans si inchis ii dadea ceva trist si straniu”. Suspansul este accentuat
de marturisirea pe care i-o face comisului Ionita ca ”Am avut o intamplare naprasnica….” si de

2. interventia Ancutei care pune o intrebare ce le starneste si mai mult interesul celor prezenti
”Aista-i omul cel din Tara-de-Jos, de care vorbea maica-mea, cand eram copila?”
Tânărul Neculai Isac are defectele specifice vârstei: neştiinţa ,lipsa experienţei de
viaţă şi nesocotinţa. Prima întâlnire cu ţiganii şi cu fata care umblă prin apă în fusta ei roşie
este relatată din perspectiva tânărului, care nu vede capcana în această „întâmplare".
Marga nu este, aşa cum afirmă cerşetorul, „o fată proastă, care n-a ieşit încă în lume", ci se
supune grupului, acceptând rolul de momeală pentru tânărul călător. Comportamentul ei
ulterior este imprevizibil pentru îndrăgostitul naiv, care adoptă perspectiva unică a
naratorului subiectiv. Tânărul crede că trăieşte etapele unei idile superficiale, dar se vede
prins în capcana întinsă de ţigani. Plăteşte nechibzuinţa sa cu lumina unui ochi. Scapă cu
viaţă tot datorită tinereţii: calităţile fizice şi seninătatea inconştientă. Dacă ar fi
conştientizat valoarea avertismentului , pericolul în care se afla fata şi ar fi încercat s-o
protejeze, şi-ar fi diminuat şansele de salvare. Licărul de conştiinţă se aprinde prea târziu,
iar manifestările lui sunt regretul şi autocondamnarea.
Deşi statutul social al protagonistului este cert, el fiind negustor de mazili, totuşi
statutul său psihologic nu este bine conturat, deoarece lipseşte conflictul interior.
Personajul este privit în evoluţie, deoarece sacrificiul Margăi îl ajută să se maturizeze şi să
înţeleagă faptul că iubirea nu trebuie privită superficial.
Fantana singuratica sugereaza pe de o parte viata fiind locul in care cei doi tineri se
intalnesc, dar, marginita de patru plopi, arbori sterpi, ea devine un simbol al mortii.
Semnificaţia fântânii cu patru plopi este de centru al lumii, loc sacru care însă nu-i mai
protejează pe îndrăgostiţi, fiind pângărit de vina fiecăruia şi sortit pieirii. Apa fântânii se
amestecă .cu sângele, iar în plan simbolic, iubirea cu moartea.
În concluzie, „Fântâna dintre plopi” se încadrează în specia epică numită povestire,
deoarece narează un singur episod din viaţa unor persoanje, are timp limitat, iar accentul
cade pe construcţia subiectului, nu pe cea a personajului.