Eseu

1. Textul literar ales: Alexandru Lăpuşneanul de Costache Negruzzi
I.Evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea nuvelei studiate într-o tipologie, într-un curent
cultural/literar, într-o orientare tematică
Nuvela este specie a genului epic, cu o acţiune lineară desfăşurată în spaţiu şi în imp, la care participă
personaje, prezente în număr relativ restrâns. Desfăşurarea acţiunii este structurată pe etape ale acţiunii (expoziţiune,
intrigă, desfăşurarea ac iunii,ț punct culminant şi deznodământ). Mai restrânsă ca dimensiuni fa ă de roman, ea stă sub semnulț
concentrării epice, al conflictului puternic i irenconciliabil, alș compoziţiei şi slructurii laborioase. Nuvela are un singur fir epic,
situarea temporală este verosimilă, personajul este construit minuţios, cu date biografice, mediu ambiant iș motivare a reacţiilor
psihologice, iar naraţiunea este obiectivă.
Specificul nuvelei istorice îl constituie subiectul inspirat din istorie, atestat documentar. Realitatea istorică este însă modelată în
funcţie de scopurile narative.
Alexandru Lăpuşneanul de Costache Negruzzi este prima nuvelă istorică din literatura română, considerată de critica literară o
reuşită exemplară. Negruzzi se opreşte asupra sângerosului veac al XVI-lea, evocând cea de-a doua domnie a lui Alexandru
Lăpuşneanu (1564-1569). Autorul a indicat ca sursă a scrierii sale cronica lui Miron Costin. In realitate, Grigore Ureche a consemnat, în Letopiseţul
Ţării Moldovei, fapte din cele două domnii ale lui Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561, 1564-1568). De la Grigore Ureche sunt preluate informaţiile
despre a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanu: intrarea domnitorului în ţară, cu ajutor turcesc; respingerea lui de către solia marilor boieri; politica
externă şi internă (distrugerea cetăţilor cerută de turci, înţelegerea cu craiul polonez, fuga boierilor în Polonia); moartea domnitorului, suspectată ca
ucidere prin înşelătorie. Fidelitatea faţă de cronică în ceea ce priveşte evenimentele majore este necesară pentru obţinerea veridicităţii atmosferei. în
privinţa celorlalte personaje, C. Negruzzi a ignorat consemnările cronicii. Astfel, în realitate, domnitorul Tomşa fuge în Polonia, la Liov, însoţit de Motoc
vornicul, Veveriţă postelnicul şi Spancioc spătarul. Aici sunt decapitaţi, din ordinul „craiului" leşilor, în urma intervenţiei lui Lăpuşneanu prin
intermediul turcilor. Sfârşitul atribuit în nuvelă lui Motoc este, de fapt, acela al boierului moldovean Batiste Veveli, ucis de o mulţime de ţărani, din
cauza laşităţii domnitorului Alexandru Iliaş, care îl îndepărtează de lângă el (evenimentul este descris în cronica lui Miron Costin). Modificările aduse
modelului cronicăresc sunt explicabile prin finalitatea urmărită: cronicarii urmăresc consemnarea faptelor şi evenimentelor istorice cât mai fidel; C.
Negruzzi este creator de literatură, iar aceasta presupune metamorfozarea personalităţilor reale, atestate de cronică, în personaje literare. în nuvelă,
există scene şi episoade care aparţin în totalitate ficţiunii (uciderea lui Lăpuşneanu prin intervenţia Ruxandei, a lui Spancioc şi Stroici, invitaţia la ospăţ
printr-o „deşănţată cuvântare", ameninţarea cu moartea adresată tuturor celor prezenţi în scena călugăririi, decapitarea boierilor ucişi şi aşezarea
capetelor într-o piramidă, în conformitate cu rangul deţinut etc).
II. Ilustrarea temei nuvelei studiate prin două episoade/citate/secvenţe comentate
Apărută în primul număr al revistei Dacia literară (1840), nuvela cu temă istorică ilustrează o parte dintre
principiile romantismului românesc, enunţate de Mihail Kogălniceanu în articolul Introducţie din acelaşi
număr al revistei. Istoria naţională ca subiect al unui discurs literar apare odată cu romantismul şi aduce în
prim-plan personaje dramatice şi puternic individualizate.
Autorul se inspiră din Letopiseţul Ţării Moldovei de Grigore Ureche, dar modifică anumite episoade.
Negruzzi reţine de la Ureche unele trăsături comportamentale, ţeluri politice ale domnitorului şi sugestia a
două replici-cheie, plasate în primul şi în ultimul capitol. Istoria atestă faptul că, la revenirea lui Alexandru
Lăpuşneanul, Motoc pleacă împreună cu Tomşa în Polonia, însă Negruzzi îl păstrează ca personaj în ţară,
alături de Lăpuşneanul, ca să îl poată caracteriza mai bine pe domnitor. Din cronica lui Miron Costin,
Negruzzi se inspiră în realizarea scenei uciderii lui Motoc, al cărei model este pasajul referitor la moartea lui
Batiste Veveli, favoritul lui Alexandru Iliaş. Boierul Stroici nu a existat în epocă, el este o creaţie a autorului şi,
prin atitudinea ireverenţioasă (fără a săruta poala după obicei) pe care o are faţă de domnitor, ci reprezintă
idealurile democratice ale paşoptiştilor.
Astfel, tema nuvelei o constituie evocarea artistică a unei perioade zbuciumate din istoria Moldovei: a doua domnie a lui
Alexandru Lăpuşneanul. Deşi domnia durează cinci ani (1564 - 1569), naraţiunea se opreşte doar asupra evenimentelor considerate
esenţiale pentru ilustrarea raporturilor lui cu boierii şi a caracterului tiranic al domniei sale.
III.Prezentarea a patru elemente de structură şi de compoziţie ale textului narativ, semnificative pentru
tema şi viziunea despre lume din nuvela studiată (acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, incipit, final, tehnici narative,
perspectivă narativă, registre stilistice, limbajul personajelor)
Evenimentele sunt surprinse prin intermediul unui narator omniscient, neimplicat, predominant obiectiv.
Elementele de subiectivitate sunt puţine (mârşavul curtean, deşănţată cuvântare, mişelul boier etc.) şi au rădăcini în
idealurile politice ale autorului paşoptist. Naraţiunea este la persoana a IlI-a, fapt care asigură perspectiva
detaşată.
Subiectul nuvelei este concentrat şi se referă, punctual, la cea de a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul, în speţă la raporturile
sale cu boierii. Momentele subiectului se organizează clasic, într-un crescendo dramatic, urmărind regulile

2. echilibrului şi ale simetriei compoziţionale. Expoziţiunea îl prezintă pe Alexandru Lăpuşneanul revenit în
Moldova, pentru a-şi relua tronul, după ce l-a învins pe Ştefan Tomşa.
Intriga este reprezentată de momentul în care Lăpuşneanul este întâmpinat de o solie boierească, iar
domnitorul îşi afirmă hotărârea de a reveni la tron.
Desfăşurarea acţiunii acumulează gradat fapte semnificative. Domnitorul începe şirul răzbunărilor,
pedepsindu-i pe boieri, trezind ura şi dorinţa de răzbunare. Doamna Ruxanda intervine pe lângă domnitor
pentru a-l împăca, dar primeşte promisiunea unui leac de frică.
Al treilea capitol constituie punctul culminant, veritabil act de tragedie shakespeariană. Capitolul
conţine trei momente dramatice: discursul rostit de domnitor la slujba de la Mitropolie, prin care îi invită pe
boieri la ospăţul de la curte (scenă fictivă); masacrul de la palat, ce se încheie cu moartea celor 47 de boieri şi cu
aşezarea capetelor acestora după ranguri într-o piramidă; şi imaginea mulţimii răzvrătite care-l linşează pe
Moţoc.
Deznodământul prezintă moartea lui Lăpuşneanul, otrăvit de Spancioc şi Stroici, în complicitate cu
doamna Ruxanda şi mitropolitul Teofan.
Nuvela adânceşte, dintr-o perspectivă realistă, conflictul social determinat de puternica încleştare
dintre domn şi marii boieri În acelaşi timp se identifică şi un conflict psihologic, ce surprinde devierile
comportamentale ale lui Lăpuşneanu.
În manieră clasică, autorul realizează personaje dominate de o singură trăsătură de caracter. Astfel,
Alexandru Lăuşneanul este tipul domnitorului tiran, în timp ce Moţoc este tipul boierului intrigant.
Protagonist al nuvelei este Alexandru Lăpuşneanul, personaj complex, eponim (care dă titlul nuvelei),
construit în antiteză cu celelalte personaje. Personaj dinamic (rotund, tridimensional), acesta evoluează pe
parcursul naraţiunii, ascunzându-se privirii imediate.
Iniţial, se conturează profilul unui domnitor puternic şi autoritar, care prin faptele sale doreşte să
întărească autoritatea domnească, punând capăt intrigilor şi trădării marii boierimi. De aceea, mulţimea îl
întâmpină, la întoarcerea în ţară, cu bucurie, însă dorinţa sa de răzbunare se transformă într-o obsesie care-l
degradează psihic.
Conflictul domnitorului cu boierii trădători se prefigurează încă de la începutul nuvelei, din momentul
primirii soliei boiereşti alcătuită din vornicul Moţoc, postelnicul Veveriţă, spătarii Spancioc şi Stroici. În acest
moment îşi afirmă energic dorinţa de putere, trăsătură de caracter dominantă, căreia i se subsumează toate
celelalte trăsături. Aceasta se afirma în antiteză cu dorinţa boierilor de a fărâmiţa puterea.
Cunoscător al psihologiei omeneşti, dovedind intuiţie şi discernământ, nu renunţă la tronul Moldovei.
Voinţa şi hotărârea sa sunt remarcabile în replica: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vreu”.
Dovedind o extraordinară abilitate politic, îşi pune în aplicare planul de răzbunare, asociindu-se cu
Moţoc, pe care îl iartă doar aparent: „te voi cruţa, căci îmi eşti trebuitor, ca să mă uşurezi de blăstămurile norodului”.
În acest sens, se remarcă abilitatea deosebită în a manipula, mai întâi, poporul, prin căsătoria cu
doamna Ruxanda, fiica lui Petru Rareş: „Ca să tragă inimile norodului”; pe doamna Ruxanda însăşi, promiţându-
i un leac de frică; pe boieri, promiţându-le că va înceta cu represaliile contra lor, dar întinzându-le o capcană
pentru a-i ucide în mas㸠şi nu în ultimul rând pe Moţoc căruia îi promite că nu-şi va mânji sabia cu sângele
lui.
Mânia care clocoteşte în sufletul viitorului domnitor este trădată de replicile scurte, tăioase, de ritmul
rapid al dialogului, de ironia usturătoare.
Prezentarea doamnei Ruxanda în antiteză cu Lăpuşneanul, are menirea să accentueze caracterul
diabolic al acestuia. Faţă de soţia sa, Lăpuşneanul dovedeşte aceeaşi cruzime exacerbată, adresându-i cuvinte
jignitoare („muiere nesocotită”) sau ducând repezit mâna la pumnal. Sadismul cu care plănuieşte lecţia oferită
soţiei, piramida de capete ale boierilor, demonstrează că dezumanizarea lui avansează şi în relaţiile cu familia.
IV Exprimarea opiniei
În opinia mea, Alexandru Lăpu neanulș este o nuvelă de inspira ie istorică, ce ilustrează principiileț
ideologiei pa optiste i ale romantismului, întrucâtș ș epoca surprinsă – a doua jumătate a secolului al XVI-lea,
în Moldova – este reînviată prin valorizarea i transfigurarea adevărului istoric. Costache Negruzzi face dinș

3. Alexandru Lăpu neanul un domnitor crud, un tiran, sugerând astfel caracterul excep ional al domniei sale,ș ț
de i comportamentul său nu este prea diferit de comportamentul celorlal i domnitori din Evul Mediu.ș ț
De asemenea, prin modificarea adevărului istoric i crearea unor scene imaginare cu ajutorulș
macabrului, contrastelor realizate prin antiteza situa iilor excep ionale i nu în ultimul rând prin structuraț ț ș
compozi ională, numărul personajelor, tema, titlu, toate fiind rod al fic iunii creatoare; Costache Negruzzi aț ț
izbutit să reconstituie în limitele verosimilului o remarcabilă nuvelă romantică de inspira ie istorică.ț
În concluzie, opera literară Alexandru Lăpuşneanul este o nuvelă istorică memorabilă a literaturii
române, prin subiectul concis, desfăşurat pe un singur plan narativ, şi prin surprinderea unui caracter
complex, de excepţie.
Caracterizarea personajului – Alexandru Lăpușneanul
1. Prezentarea statutului social, psihologic, moral al personajului în raport cu conflictul textului
Apărută în primul număr al revistei Dacia literară (1840), „Alexandru Lăpu neanu” de Costache Negruzzi este nuvela cuș
temă istorică, care ilustrează o parte dintre principiile romantismului românesc, enunţate de Mihail Kogălniceanu în articolul
Introducţie din acelaşi număr al revistei. Istoria naţională ca subiect al unui discurs literar apare odată cu romantismul şi aduce în
prim-plan personaje dramatice şi puternic individualizate.
Protagonistul nuvelei este Alexandru Lăpuşneanul, personaj complex, eponim (care dă titlul nuvelei),
construit în antiteză cu celelalte personaje. Personaj dinamic (rotund, tridimensional), acesta evoluează pe
parcursul naraţiunii, ascunzându-se privirii imediate.
Iniţial, se conturează profilul unui domnitor puternic şi autoritar, care prin faptele sale doreşte să
întărească autoritatea domnească, punând capăt intrigilor şi trădării marii boierimi. De aceea, mulţimea îl
întâmpină, la întoarcerea în ţară, cu bucurie, însă dorinţa sa de răzbunare se transformă într-o obsesie care-l
degradează psihic. Deşi Alexandru Lăpuşneanu apare ca întruchipare a tiranului crud şi sângeros, figura lui
este complexă, fiind prezentate motivaţiile de ordin istoric şi psihologic ale comportamentului personajului.
Scopul politicii sale era de a îngrădi puterea marilor feudali, sporind autoritatea domnitorului. În vederea
realizării acestui obiectiv, se căsătoreşte cu doamna Ruxanda, fiica lui Petru Rareş, pentru a atrage „inimile
norodului”, care mai păstra amintirea domniei fiului lui Ştefan cel Mare; se foloseşte de Moţoc pentru a atrage
ura mulţimii.
Conflictul nuvelei este complex i pune în lumină personalitatea puternică a personajului principal.ș
Conflictul domnitorului cu boierii trădători se prefigurează încă de la începutul nuvelei, din momentul
primirii soliei boiereşti alcătuită din vornicul Moţoc, postelnicul Veveriţă, spătarii Spancioc şi Stroici. În acest
moment îşi afirmă energic dorinţa de putere, trăsătură de caracter dominantă, căreia i se subsumează toate
celelalte trăsături. Aceasta se afirma în antiteză cu dorinţa boierilor de a fărâmiţa puterea. Conflictul secundar

4. dintre Lăpu neanul i Mo oc (boierul care îl trădase), particularizează dorin a de răzbunare a domnitorului,ș ș ț ț
fiind enun at în primul capitol i încheiat în cel de-al treilea.ț ș
2. relevarea principalei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două episoade / secvenţe narative / situaţii
semnificative sau prin citate comentate;
Partea a III-a a nuvelei, prin dramatismul său, ne dezvăluie, indirect, arta desăvârşită a cinismului lui
Lăpuşneanul, care reuşeşte să-i convingă pe boieri de sentimentele sale de remuşcare. Schimbarea produsă este
sesizată de ochiul ager al naratorului: „Şi împotriva obiceiului său, Lăpuşneanul era îmbrăcat cu toată pompa
domnească”. Planul studiat cu mare meticulozitate, de a simula cucernicia şi remuşcarea, ilustrează talentul său
actoricesc. Lăpuşneanul îşi stăpâneşte emoţiile, cu o puternică voinţă interioară, cerându-le iertare boierilor şi
invitându-i la un ospăţ la curte. Scriitorul, utilizând vorbirea impersonală, amplifică dramatismul scenei:
„Spun că în minutul acela, el era foarte galben la faţă şi că racla sfântului ar fi tresărit”. Cinismul cu care el ordonă şi
asistă la scena sângeroasă a uciderii boierilor trădează caracterul malefic al acestuia. Scena aminteşte parcă de
gravurile pictorului Goya ce stau sub semnul dictonului „Somnul raţiunii naşte monştri”. Nu întâmplător,
criticul G. Călinescu vede în Alexandru Lăpuşneanul un „monstru moral”, ce oscilează între demenţă şi calcul
rece. Când mulţimea cere capul lui Moţoc, domnitorul îi semnează sentinţa la moarte cu dispreţ. Printr-un
calcul lucid, exprimat pe un ton sarcastic („Să omor o mulţime de oameni pentru un om nu ar fi păcat?), acesta îl
sacrifică pe boierul care-i fusese complice. Astfel, pedepseşte trădarea şi îndrăzneala lui Moţoc de la întâlnirea
cu boierii, gestul său transformându-se într-un act politic abil.
3. prezentarea a patru elemente ale textului narativ semnificative pentru realizarea personajului ales ( de
exemplu: acţiune, conflict, relaţii spaţiale şi temporale, construcţia subiectului, perspectivă narativă, modalităţi de
caracterizare, modalităţi de caracterizare, limbaj etc. );
Naratorul îl prezintă prin descriere, notând puţine trăsături fizice şi atrăgând atenţia asupra „urâtului
său caracter". Mimica îi este expresivă : „ai cărui ochi scânteiară ca un fulger" (denotând mânie, greu
reţinută) sau „muşchii i se suceau în râsul acesta şi ochii lui hojma clipeau" (dezvăluind crisparea râsului şi
neliniştea interioară) . Detaliat, este prezentat în biserică prin descrierea înfăţişării exterioare : „... era
îmbrăcat cu toată pompa domnească. Purta coroana Paleologilor şi peste dulama poloneză de catifea stacojie,
avea cabaniţă turcească. Nici o armă nu avea alta decât un mic junghi cu plasele de aur; iar printre bumbii dulămii se zărea o zea de sârmă".
Ultima precizare subliniază caracterul prevăzător al domnitorului, care se teme - până şi în biserică - de un eventual atac al duşmanilor săi.
Celelalte personaje îşi exprimă, de asemenea, în mod direct părerile : pentru tânărul boier Stroici, Lăpuşneanu este „un tiran cu sânge
pângărit" ; mitropolitul Teofan îl numeşte „crud şi cumplit" ; doar doamna Ruxanda îi găseşte calităţi, adresându-i-se cu apelativele: „bunul
meu domn" şi „viteazul meu soţ". Dar, în toată complexitatea sa, figura voievodului se întregeşte prin procedeele caracterizării indirecte,
trăsăturile lui reieşind din faptele săvârşite, din atitudini, comportament, din relaţiile cu celelalte personaje.
Alexandru Lăpuşneanu dovedeşte un comportament imprevizibil, impulsivitatea şi calmul
succedându-se fără nici un gest care să anunţe schimbarea dispoziţiei sufleteşti. Este tandru cu doamna
Ruxanda, o sărută pe frunte, o îmbrăţişează: „ridicând-o ca pe o pană şi punând-o pe genunchii săi",
pentru ca -imediat ce află scopul venirii sale - să o numească „muiere nesocotită", reprimându-şi cu greu
gestul de a o lovi cu jungherul „spre care mâna sa se îndreptase din obişnuinţă", în biserică jură strâmb, iar
smerenia lui este prefăcută, căci şi „racla sfântului ar fi tresărit", când domnul s-a aplecat pentru a săruta
moaştele; este, aşadar, sperjur şi ipocrit, jucând o comedie a umilinţei, când le cere iertare boierilor.
Evenimentele sunt surprinse prin intermediul unui narator omniscient, neimplicat, predominant obiectiv.
Elementele de subiectivitate sunt puţine (mârşavul curtean, deşănţată cuvântare, mişelul boier etc.) şi au rădăcini în idealurile politice
ale autorului paşoptist. Naraţiunea este la persoana a IlI-a, fapt care asigură perspectiva detaşată.
4. Opinia fa ă de personajț

5. În opinia mea, Alexandru Lăpuşneanu este un personaj romantic, complex alcătuit din lumini şi umbre, iar tot ceea ce
săvârşeşte reprobabil stă sub semnul umbrei şi al întunericului. Personajele romantice se lasă dominate de sentimente
care primează în faţa raţiunii. Lăpuşneanu este subjugat de sentimentul de ură distrugătoare care îi înăbuşă raţiunea,
împiedicându-l să-şi amintească adevărul cuprins în milenara zicală: „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte".
Dezechilibrat psihic sau numai demn de milă pentru frica intensă ce-i stăpâneşte fiinţa şi-i guvernează
viaţa, la gândul trădării sau al uciderii sale de către duşmani reali ori închipuiţi, cu dorinţă bolnăvicioasă
de a vedea curgând sânge şi cu plăcere diabolică de a ucide, fără a se gândi la consecinţe, Alexandru
Lăpuşneanu a lăsat o neagră amintire - ca domnitor - şi a impresionat puternic ca personaj.
În concluzie, Alexandru Lăpuşneanul rămâne un personaj puternic individualizat, conturând
personalitatea conducătorului tiran, ce-şi va găsi o numeroasă exemplificare în literatura română,
în drama lui Vasile Alecsandri – Despot – Vodă, şi în romanul lui Mihail Sadoveanu – Zodia
Cancerului.
Fi a personajuluiș
A. Statutul social, psihologic i moralș
- Alexandru Lăpuşneanul, personaj complex, eponim (care dă titlul nuvelei), construit în
antiteză cu celelalte personaje;
- unui domnitor puternic şi autoritar, care prin faptele sale doreşte să întărească autoritatea
domnească, punând capăt intrigilor şi trădării marii boierimi;
- tiranului crud şi sângeros;
B. trăsătura dominantă
-dorinţa de putere (trăsătura de caracter dominantă); Prin faptele sale doreşte să întărească
autoritatea domnească şi să pună capăt intrigilor boierilor;
- cruzimea exacerbată: răzbunarea pe boierii trădători se transformă într-o obsesie, antrenându-l pe
panta unei tiranii sângeroase;
- disimularea, cinismul: scena discursului din biserică
- abilitatea de a manipula (poporul, pe doamna Ruxanda, pe boieri, dar mai ales pe Moţoc)
- diabolic: „un monstru moral” (G. Călinescu) - cunoscător al psihologiei omeneşti - abilitate politică: îşi
pune în aplicare planul de răzbunare împotriva boierilor
C. Secven e semnificativeț
- Întâmpinarea soliei boiere ti;ș
- Planul răzbunării;
- Discu ia cu domni a Ruxandra;ț ț
- Discursul de la biserică;
- Discu ia cu Mo oc;ț ț
- Îmbolnăvirea i moartea.ș
D. Opinia despre personaj
Alexandru Lăpuşneanu este un personaj romantic, complex alcătuit din lumini şi umbre, iar tot ceea ce săvârşeşte reprobabil stă
sub semnul umbrei şi al întunericului. Personajele romantice se lasă dominate de sentimente care primează în faţa raţiunii. Lăpuşneanu este

6. subjugat de sentimentul de ură distrugătoare care îi înăbuşă raţiunea, împiedicându-l să-şi amintească adevărul cuprins în milenara zicală:
„Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte".
- Doamna Ruxanda - personaj secundar, este sotia domnitorului si fiica "bunului Petru Rares", asadar eroina are
atestare istorica;
In conturarea personajului, naratorul apeleaza la antiteza
Trasaturile morale reies, in mod indirect, din vorbele si atitudinea eroinei:
- Fire sensibila si miloasa (este puternic impresionata de cuvintele amenintatoare ale vaduvei unui boier ucis de
voda),
- Faţa de Doamna Ruxanda, naratorul are o simpatie vadita, intrucat o caracterizeaza direct printr-un epitet,
"gingasa Ruxanda", ce exprima nobleţea si delicateţea ei sufleteasca.
- Mama iubitoare si sotie devotata, domnita este ingrozita de amenintarile pe care voda le profereaza la adresa
ei si a fiului lor, avand parte de inca o suferinta sfasietoare, pentru ca este silita sa aleaga intre sot si copil, asa cum o
indeamna si Spancioc: "alege intre barbat si intre fiu

7. subjugat de sentimentul de ură distrugătoare care îi înăbuşă raţiunea, împiedicându-l să-şi amintească adevărul cuprins în milenara zicală:
„Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte".
- Doamna Ruxanda - personaj secundar, este sotia domnitorului si fiica "bunului Petru Rares", asadar eroina are
atestare istorica;
In conturarea personajului, naratorul apeleaza la antiteza
Trasaturile morale reies, in mod indirect, din vorbele si atitudinea eroinei:
- Fire sensibila si miloasa (este puternic impresionata de cuvintele amenintatoare ale vaduvei unui boier ucis de
voda),
- Faţa de Doamna Ruxanda, naratorul are o simpatie vadita, intrucat o caracterizeaza direct printr-un epitet,
"gingasa Ruxanda", ce exprima nobleţea si delicateţea ei sufleteasca.
- Mama iubitoare si sotie devotata, domnita este ingrozita de amenintarile pe care voda le profereaza la adresa
ei si a fiului lor, avand parte de inca o suferinta sfasietoare, pentru ca este silita sa aleaga intre sot si copil, asa cum o
indeamna si Spancioc: "alege intre barbat si intre fiu