2. REVISTA SĂMĂNĂTORUL
România pe la 1880, desăvâr e te pe cale de multiple jertfe, regalitatea. Acest an areș ș
însemnătatea punctului culminant în ceea ce prive te revendicările satisfăcute. De aici înainte , aveaș
să înceapă o perioadă lini tită de tasare, de refacere în ritmul civiliza iei occidentale, grefându-se peș ț
mentalitatea noastră încă nedescătu ată de genera ia luptătorilor Unirei, toată împovărătoareaș ț
produc ie de toate formele cu care străinătatea ne-a lăsat în urmă.ț
Dar, un alt factor energetic politic a contribuit la crearea atmosferei care a succedat anului
1880. Încordata rezisten ă a războiului Independen ei, nu a sleit energiile abia a â ate i renăscuteț ț ț ț ș
prin spiritul mândriei etnicismului victorios, dar a lăsat adânci repercursiuni în întreaga pătură
socială, de la ărani la boieri.ț
Odată cu începuturile nu prea strălucite ale secolului XX, apare o nouă revistă ce avea să
formeze un nou drum de dezmor ire pentru cultura românească.ț
“Sămănătorul”, venea să închidă por ile pentru totdeauna, acelei secete mistuitoare deț
credin i i aspira ii.ț ș ț
Ivită în cadrul acestor împrejurări sărace în produc ie i inspira ie, mi carea sămănătoristă câ tigăț ș ț ș ș
i prin oportunitatea ei i prin valoarea directivelor sale.ș ș
Sămănătorul a apărut la 2 Decembrie 1901 sub auspiciile ministererului de instruc ie i dinț ș
îndemnul ministrului Spiru Haret. Acest bărbat de o înaltă cultură i de un puternic sim alș ț
ini iativei, a avut o viziune clară a situa iei, a pătruns împrejurările i a sim it, că o revistăț ț ș ț
romînească, era nu numai o obliga ie morală din partea factorilor răspunzători, dar era chiar cerutăț
mutual de însă i ambian a circumstan elor, care pe de o parte trebuia să stăvilească o literaturăș ț ț
ieftină din import, pe de alta să dea o lumină scânteietoare diamantului cules din arina trudituluiț
nostru pământ.
i atunci a apărut , revista, care avea să fie i steagul nostru na ional cultural i simbolulȘ ș ț ș
aruncării unui rod din care să renască via a românească.ț
Direc ia ei a fost încredin ată celor doi mari poeti , unul venit din Ardealul tuturor luptelorț ț
de drepturi, din Ardealul în care se născuse ăran i-i cântase coloratul peisaj sătesc, cu horele,ț ș
doinele, pove tile i ideile lui, i acesta era George Co buc.ș ș ș ș
2
3. Co buc aducea un suflet tânăr, însetat de forma pitorească a vietii de ară “Era in el oș ț
scânteie din spiritul întreg al poporului transilvănean, era la el, nu o simpatie, care nu- i poate aflaș
astâmpăr, nu capriciu, care trebuie să joace pe fire de soare i de lună, cât o meserie de onestitate i oș ș
răbdare fără pereche, muncind cuvântul pentru cuvânt i învârtind silabele pentru a vedea, că le poateș
la voie frânge i lega la loc”. (N. Iorga, “Supt trei regi”, p. 104).ș
Celălalt, Alexandru Vlahu ă, era poetul gândurilor în care clocotea tăcut i resemnat fiorulț ș
dureros al suferin elor umanită ii, era îndreptătorul duios i discret spre idealuri morale, cântăre ulț ț ș ț
entuziast al unei ări cu coline, plaiuri, mun i i zări de visări, vestitorul, în lumea noua a trecutuluiț ț ș
nostru de dureri i glorii.ș
Nu a fost o întâmplare această alegere, care , în acela i timp prezenta o autoritate consacrată i oș ș
deplină armonie de vederi.
Revista apăru în propor ii modeste, cu un articol de introducere neiscălit “Primele vorbe”,ț
dar destul de transparent ca să se ghicească imediat autorul in Alexaxandru Vlahu ă. Concluzia iț ș
îndemnul lui e scurt dar semnifictiv: “Sufla i colbul de pe cronici i face i să renască virtu iileț ș ț ț
bătrânilor de atunci în sufletul tinerimei de azi”.
Colaboratorii Sămănătorului , în această fază ini ială, în afară de cei doi directori sunt: Ionț
Gorun, Constan a Hodo , St. O Iosif, George Moroianu, V.Cioflec pentru cronica plastică i C.ț ș ș
Xeni.
Cu fiecare număr nou, grupul colaboratorilor cre te. Curând se alătură i criticul Ilarieș ș
Chendi, debutând cu articolul “Caracterul lui Heine” i poeta ardeleană Maria Cun anu.ș ț
Intrînd in anul al II lea (1903), revista apare sub direc ia unui comitet. Criticul mi căriiț ș
rămâne acela i, Il Chendi, cu spiritul său viu, cu fraza limpede, de i nu întotdeauna obiectiv.ș ș
“Fost ziarist la “Tribuna” din Sibiu, plecat de acolo după multe ciocniri personale, pe care
le provoca firea sa sfidătoare de neme huniedorean, Ilarie Chendi, la început un fel de secretar deș
redac ie, îi înlocui pe Co buc i Vlahu ă, cu o vervă îndrăcită, trăgând cu biciul peste mediocritateaț ș ș ț
unei literaturi mai tinere, încă în vogă, prea adeseori numai pentru a necăji pe du man i a faceș ș
plăcere unui prieten”. (N. Iorga, Ibid. p.105).
Începe i colaborarea cu M. Sadoveanu cu schi a “Necunoscutul”, iar trei numere mai apoiș ț
î i face apari ia primul articol al d-lui N. Iorga. Colaborarea d-lui Iorga s-a afirmat de la începutș ț
prodigioasă i hotărâtă, redactând în acela i timp i cronica săptămânală în care înscria cuș ș ș
comentarii i note, tot ce prive te mi carea culturală româneasca din toate timpurile.ș ș ș
Paralel cu această tumultoasă i tentaculoasă colaborare de început a d-lui Iorga, mergeș
pentru putin timp si Ovidiu Densusianu, ale cărui articol de fond , foarte frumos scrise, au o răceală,
o notă de savantă preocupare care era în incompatibilitate cu spiritul de luptă pe care-l deschisese
impetuos, N. Iorga.
În trecerea scurtă a lui Densu ianu pe la Sămănătorul, n-a lăsat nicio impresiune puternicăș
în spiritul public.
Critica revistei e men inută de Scurtu, Il. Chendi i Bogdan Duică. Penru proză alături deț ș
puternicul talent etic se afirma tot mai mult condeiul lui M Sadoveanu, se alătură numele lui I.
3
4. Agârbiceanu, George Stoica, I Bârseanul, I Ciocărlan, iar pentru poezie, alături de subtilul D. Anghel,
scrie I Petrovici, Ion Gurun, Fatma (Elena Farago).
Octavian Goga, de i sămănătorist în toată crea ia lui poetică, n-a colaborat la revistaș ț
aceasta decât cu o singură poezie:”Cântăre ilor de la ora ”. Versurile acestea unice picurate intr-oț ș
pagină de lumină, sunt ca o mărtusire a sentimentelor poetului fa ă de acea adiere de poezieț
urbanistică, concepută de oameni, cu resurse luate din chinuite încordări de gânduri.
Tot în acest an, î i deschide drum la Sămănătorul spre a colabora mult timp, poetul atât deș
apreciat de Maiorescu, Gh. Vâlsan.
Gh. Vâlsan a fost apreciat i de “Sămănătorul”, unde versurile lui au fost a ezate la loc deș ș
cinste. Dealtfel i critica timpului său gravita în a-i acorda epitete foarte optimiste ca:”tânărul poetș
mult promi ător Gh. Vîlsan.”ț
Cu 1905, Sămănătorul intră în al IV-lea an al existen ei sale, atingând culmea de undeț
poate domina toată mi carea culturală a timpului. În acest an apare mai bogat adăugându-i-se iș ș
ilustra ii reprezentând: portrete de domnitori români, icoane, ornamente române ti, mănăstiri,ț ș
biserici, vederi de pe valea Bistri ei, de pe malul Dunării, cetă i, turnuri, ruini, bâlciuri, într-unț ț
cuvânt tot ce se poate vorbi despre trecutul atât de ignorant i totu i a a de bogat al ării noastre.ș ș ș ț
Sămănătorul a plecat la drum călăuzit de lumina, care iradia din viata poporului nostru iș
care plutea în atmosferă în alte tarea uni providen ial reflector, ca să-i prindă razele i să le reverseș ț ș
intr-un debit uria , cuprinzător al tuturor orizonturilor române ti.ș ș
Născându-se i adăpându-se din dorin ele unui popor ignorat în tot ce păstra mai curat iș ț ș
mai original, plecându-se la sufletul dispre uit al ăranului în care clocotea acumulată o vitalitate iț ț ș
o sensibilitate necunoscută, Sămănătorul, fără un program etalat cu veleită i i orgoliu, a urnit, cu unț ș
cuvânt i o speran ă, mândria de neam, vitregind străinismul, rede teptând con tiin a unei literaturiș ț ș ș ț
na ionale. Scopul lui se desprinde din acele cuvinte de îndemn în elept, rostie ca un sfat bătrânesc deț ț
mag, desigur, de Ha deu, directorului Al. Vlahu ă la primul numar al Sămănătorului:ș ț
“Nu vede i abisul în care vă prăbu i i cu to ii, nu vede i că voi, tinerii de azi, a i ajuns săț ș ț ț ț ț
vă sfii i până i de rostirea cuvintelor: patrie, iubire de ară, de popor de limba i de datinileț ș ț ș
strămo e ti!...Culege i i însufle i i din nou vorbele acestea mari, trece i-le prin inimile voastre i leș ș ț ș ț ț ț ș
reîncălzi i, spăla i-le în lacrimile voastre i le reda i în elesul, via a i strălucirea lor de odinioară.ț ț ș ț ț ț ș
Strânge i-vă la olaltă, câ i sim i i în voi dorul de muncă i setea sfântă de adevăr, umple i-văț ț ț ț ș ț
sufletele de cea mai adâncă evlavie pentru trecutul glorios al neamului acestuia”.
Întemeierea Sămănătorului se identifică cu aspira iile tuturor acestor gânduri necunoscute i aț ș
contopit în existen a sa eroică, energia de luptă i de rezisten ă a poporului român, care- i găsise inț ș ț ș
sfâr it glasul care să-l reprezinte, să-l valorifice, să arate lumii că în pătura ăranului umil, existauș ț
nesfâr ite calită i sub tiranica cenu ă a dispre ului clasei suprapuse.ș ț ș ț
Sămănătorismul î i propunea să surpe aceste temelii pe care clasele de sus ridicau edificiile lor deș
la itate. Contactul perpetuu cu o limbă străină dusese la uitarea limbii materne. Admira ia exclusivăș ț
a literaturii franceze aruncase un văl de negură asupra înfiripării cugetului românesc. Criza
sufletească a societă ii ajunsese la a a mare depresiune, încât se considera că :”adevărata tiin ă eț ș ș ț
4
5. aceia care vine gata făcută din laboratoriile Occidentului, adevărata literatură aceia în limbi streine.
Restul sunt încercări pe care le prive te cineva cu indulgen ă, dacă nu i cu ironie nemiloasă”. (N.ș ț ș
Iorga “Supt trei regi”, p.73).
Amintind via a locală din diferite regiuni, Sămănătorismul a servit ca model de inspira ie comună,ț ț
încălzindu-se de la idealul său, acelor noi reviste apărute în locuri atât de depărtate dar vibrând de
aceia i idee sfântă, călăuzite de acela i steag ridicat în spiritul mândriei de neam. “Luceafarul“ înș ș
Ardeal, “Făt Frumos“ în Moldova i “Ramuri“ în Oltenia, au fost cele trei ramuri crescute în aceia iș ș
tulpină sănătoasă a Sămănătorului.
Fiecare dintre ele a cuprins via a românască în desfă urarea ei naturală, a stimulat condeiul înț ș
slujba realită ilor na ionale i a ridicat mentalitatea de în elegere spre o apreciere firească aț ț ș ț
posibilită ilor noastre de crea ie i expresivitate artistică a produc iilor de tot felul.ț ț ș ț
Prin această influen ă largă s-a născut în col urile disparate ale ării, prin vitalitatea extraordinarăț ț ț
a idealul na ional transfuzat, Sămănătorul i-a dovedit nu numai oportunitatea, ci mai alesț ș
necesitatea existen ei sale. Sunt unele curente care pier odată cu revista care le-a dat via ă însăț ț
Sămănătorul nu intră în categoria aceasta. El formează fiin ă integrală cu aspira iile sănătoase aleț ț
naturii, i ca atare actualitatea lui s-a permanentizat, fiind o nesfâr ită sursă de influen ă.ș ș ț
Bibliografie:
Dan Smântânescu, “Mi carea Sămănătoristă, Studiu Istoric-Literar”, Bucovina, 1933ș
5
6. aceia care vine gata făcută din laboratoriile Occidentului, adevărata literatură aceia în limbi streine.
Restul sunt încercări pe care le prive te cineva cu indulgen ă, dacă nu i cu ironie nemiloasă”. (N.ș ț ș
Iorga “Supt trei regi”, p.73).
Amintind via a locală din diferite regiuni, Sămănătorismul a servit ca model de inspira ie comună,ț ț
încălzindu-se de la idealul său, acelor noi reviste apărute în locuri atât de depărtate dar vibrând de
aceia i idee sfântă, călăuzite de acela i steag ridicat în spiritul mândriei de neam. “Luceafarul“ înș ș
Ardeal, “Făt Frumos“ în Moldova i “Ramuri“ în Oltenia, au fost cele trei ramuri crescute în aceia iș ș
tulpină sănătoasă a Sămănătorului.
Fiecare dintre ele a cuprins via a românască în desfă urarea ei naturală, a stimulat condeiul înț ș
slujba realită ilor na ionale i a ridicat mentalitatea de în elegere spre o apreciere firească aț ț ș ț
posibilită ilor noastre de crea ie i expresivitate artistică a produc iilor de tot felul.ț ț ș ț
Prin această influen ă largă s-a născut în col urile disparate ale ării, prin vitalitatea extraordinarăț ț ț
a idealul na ional transfuzat, Sămănătorul i-a dovedit nu numai oportunitatea, ci mai alesț ș
necesitatea existen ei sale. Sunt unele curente care pier odată cu revista care le-a dat via ă însăț ț
Sămănătorul nu intră în categoria aceasta. El formează fiin ă integrală cu aspira iile sănătoase aleț ț
naturii, i ca atare actualitatea lui s-a permanentizat, fiind o nesfâr ită sursă de influen ă.ș ș ț
Bibliografie:
Dan Smântânescu, “Mi carea Sămănătoristă, Studiu Istoric-Literar”, Bucovina, 1933ș
5
