3. Caracterizată prinr-o puternică manifestare a conştiin ţ ei naţionale in toate provinciile românesti, perioada fixată cu aproximaţie 1830-1860 delimitează o epocă distinctă in evoluţia istorică a literaturii române, numită in mod curent epoca paşoptistă. Termenul de paşoptism desemneaza mişcarea democratică si revoluţionară care precede, in Ţarile Române, Revoluţia de la 1848 si pregateşte Unirea Principatelor(1859). Literatura paşoptistă o continua pe cea iluministă clasică din epoca de tranziţie sporindu-si, sub impulsul ideologiei burgheze democrat-revoluţionare, spiritul militant ca literatuta romantic progresistă. Trecerea de la formula clasică la cea romantică se face treptat, ambele metode coexistând o bucata de vreme sau persistând la unul si acelaşi scriitor pana la sfarşit. Se poate spune si despre Alecsandri ca a evoluat in sens invers, incepând prin a fi romantic si sfârsind prin a fi clasic. Î n evoluţia literaturii există î ntotdeauna legături de continuitate si „cu cat scriitorul este mai mare, cu atat legăturile lui cu trecutul si viitorul sunt mai adanci” .Astfel, între literatura paşoptistă si cea anterioară si posterioară există o unitate indisolubilă.Spre exemplu, primele manifestări ale iluminismului, prezent in epoca paşoptistă,apar înca in fazele literare de până la 1840, în creatia unor anumiti scriitori si oameni de cultura, fiind reprezentat, in primul rând, de Şcoala Ardeleană. Paşoptiştii,însa, au amplificat aceste stări de manifestări iluministe pronunţate, dar, totusi, incipiente, transformându-le intr-un sistem de conceptii social-politice si cultural-estetice bine închegat.
4. Revolutia de la 1848-este cunoscută in literatură sub denumirea de perioada paşoptistă.In aceasta perioadă s-au pus bazele unei adevarate renasteri culturale românesti In jurul anului 1840 se poate vorbi de o indrumare a literaturii prin reviste, desi aparitia lor este de obicei temporara. Constatând ca ,, Albina’’ este prea moldoveneasca, ,,Curierul’’ este prea muntenesc iar ,,Foae pentru minte, inima si literatură’’ prea ardeleneasca, Kogălniceanu isi propune sa faca din revista sa « Dacia literara » o foaie care sa publice producţiile românesti din orice parte a ţării, cu singura conditie sa fie de valoare. M.Kogalniceanu, în articolul program al acestei reviste, subliniază clar ideile care vor sta la baza orientării literaturii: combaterea imitaţiei si a traducerilor mediocre, necesitatea creării unei literaturi naţionale prin stimularea scrierilor originale, aspirate din istoria patriei, din frumusetile ei, din pitorescul obiceiurilor populare; realizarea unei limbi unitare si a unei literaturi specific nationale. Apărand ideea de originalitate in literatură, mentorul creaţiei paşoptiste dezvoltă in acelaşi timp şi spiritul critic, exercitând, în acest fel, o influenţă hotărâtoare asupra fizionomiei culturii româneşti de la mijlocul sec trecut. "critica noastră-spunea M.Kogălniceanu-va fi nepărtinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana".
5. Ceea ce-i uneste pe scriitorii paşoptişti este militantismul regăsit in creaţiile literare, care se constituie in adevarate manifeste pentru împlinirea unităţii şi independenţei naţionale. Cei mai mulţi dintre scriitorii paşoptişti au aderat la idealurile Revoluţiei de la 1848, fiind animaţi si de ţelurile Marei Uniri. Participanţi direct la viaţa social-politică, paşoptiştii au creat opere literare cu un pronunţat caracter patriotic si militant, inspirându-se din trecutul istoric, din lupta pentru eliberare socială si unitate naţională. Satirizarea viciilor orânduirii feudale si evocarea realităţii sociale constituie o alta caracteristică a literaturii paşoptiste.Reprezentanţi: Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi, Anton Pann, Vasile Cârlana, Andrei Mureşanu, Dimitrie Bolintineanu, Cazar Bolliac. Poezia paşoptistă răspunde, in general, direcţiilor si principiilor formulate de Mihail Kogălniceanu in articolul "Introducţie" din primul numar al revistei "Dacia literară" in sensul că este o poezie socială, adaptată la momentul istoric si chiar politic, conformă cu idealurile de libertate, egalitate si unire ce animau sufletele românesti de pretutindeni. Pe de altă parte, ca peste tot în lume, se afirmă cu putere spiritul naţional, încrederea în valorile tradiţionale, populare, în istoria, natura şi folclorul romănesc, care devin acum, alături de evenimentele social-politice ale momentului, teme predilecte ale poeţilor.
6. După imboldul marilor personalităţi ale epocii (Kogălniceanu, Alecsandri, Heliade- Rădulescu), incepe a se scrie din ce în ce mai mult, iar prin popularitatea culturii oamenii incep sa fie interesati de creaţiile noi, astfel încat se lărgeşte considerabil cercul cititorilor, o condiţie esenţială a poeziei devenind accesibilitatea. Se dezvoltă astfel o poezie retorică, declamativă, grandilocventă, cu exprimarea directă a ideilor si sentimentelor, într-un stil avântat, cu un limbaj adecvat înţelegerii de către marea masă de cititori, în care teme vechi precum iubirea, destinul, fericirea, moartea,se completează cu meditaţia asupra locului omului în istorie, cu motivul conştiinţei sociale, al luptei,al creatorului, al ruinelor, al mormintelor, al revoluţiei. Se manifestă, în ansamblu, două tendinţe de ordin cultural si literar: deschiderea spre cultura si literatura lumii, alaturi de revenirea spre valorile morale si artistice ale spiritualitaţii româneşti. Scriitorii devin conştienţi că literatura si cultura română pot intra in universalitate doar prin valorificarea specificului nostru naţional, a surselor tematice si de exprimare pe care le oferă folclorul si istoria naţională. Apar specii noi ca balada si cantecul, fabula se imbogaţeşte cu elemente noi ce ţin de limbajul contemporan şi de societatea vremii, iar oda devine un mijloc de afirmare a ideilor politice si cultural naţionale.Ideea naţională poate fi considerată nucleul tematic al poeziei paşoptiste, nuanţată sub forma atasamentului la valorile poporului, ale pământului şi ale tradiţiilor româneşti( Gh. Asachi- "La patrie", G. Bolliac-" O dimineata pe Caraiman", I. Heliade- Radulescu- "Zburătorul"),
7. Paşoptismul literar s-a manifestat intr-o juxtapunere de curente literare, direcţii estetice si stiluri, coexistând laolalta elemente iluministe cu cele de neoclasicism, umanism, realism, mesianism utopic si national, toate in formele romantismului, ce începuse deja a se afirma ca un curent literar modern, in descendenţa celui francez. Învatamantul, presa, teatrul, literatura, stiinţele cunosc o dezvoltare fără precedent.Iau fiinţă societăţi culturale şi ştiinţifice, creşte numărul revistelor,al cartilor tiparite in tiraje mari, se formează un public cititor, se organizează biblioteci de literatură beletristică,se înfiinţează o viaţă artistică specific românească, bazată pe tradiţia populară, ia amploare mişcarea de culturalizare a maselor. Intelectualii paşoptişti, procupaţi de cultivarea valorilor universale,o folosesc curent,în scris şi în oral,publicând articole, studii şi lucrări ce aduceau la cunoştinţă popoarelor europene problemele românilor.În perioada paşoptistă scrisul devine principalul instrument al actvităţii culturale. În această perioadă de plin avant al culturii , literatura română cunoaşte o dezvoltare apreciabilă. Doctrina literară, a avut un caracter hibrid, ecletic,dar asta nu i-a împiedicat să aspire,conform personalităţii fiecaruia,la un frumos etern, la totalitate si determinare, cu convingerea că realitatea are un sens unic, care se cere descoperit prin cuvânt.
10. 1 Anul 1840, evocat de Grigore Alexandrescu în cunoscuta sa poezie, a debutat cu un eveniment de o deosebită importanţă pentru evoluţia ulterioară a limbii şi literaturii romane: la „30 ghenarie”, Mihail Kogalniceanu semna la Iaşi cunoscuta „Introducţie” la revista „Dacia literară”. Editorul deschide articolul-program, prin a elogia meritele predecesorilor:”La anul 1817,dl.Racocea,c.c. translator românesc în Lemberg, publica prospectul unei foi periodice ce era să iasă pentru întâişi dată în limba româneasca. Planul său nu se aduce in implinire. La anul 1821,dl. Z.Carcalechi, in Buda cerca pentru a doua oara o asemenea intreprindere, dar şi aceasta fu în zadar. În sfârşit, la 1827, dl. I.Eliad vru şi ar fi putut, pe o scară mult mai mare, să isprăvească aceea ce Racocea ş Carcalechi nu putură ace. Ocâmuirea de atunci a Ţării Româneşti nu-i dădu voia trebuincioasă. Aşa, puţinii bărbaţi care pe atuncea binevoia a se mai îndeletnici încă cu literatura naţională pierdură nădejdea de a vedea vreodată gazete romăneşti. Numai doi oameni nu pierdură curajul, ci aşteptară toate de la vreme şi de la împrejurări.
11. Aceştii fură dl aga Asachi şi dl I. Eliad; unul în Moldavia, altul în Valahia păstrau în inima lor focul luminator al ştiinţelor. Aşteptarea lor nu fu înşelată. Împrejurări cunoscute de toţi le veniră întru ajutor. Aşa, la 1 iunie 1829 în Iaşi, Albina Românească văzu lumina zilei pentru întâiaşi dată. Puţin după ea se arăta şi Curierul Românesc în Bucureşti[…].După Albina şi după Curier , multe alte gazete româneşti s-au publicat în deosebitele trei mari provincii ale vechii Dacii. Aşa, în puţină vreme, am văzut în Valahia: Muzeul naţional, Gazeta teatrului, Curiozul, România, Pamânteanul, Mozaicul, Curierul de ambe sexe, Vestitorul bisericesc, Cantorul de avis ; în Moldova: Alăuta românească, Foaia sătească, Oziris ; în Ardeal: Foaia Duminicii, Gazeta de Transilvania şi Foaia inimii . Unele dintr-însele, adică acele care au avut un început mai statornic, trăiesc şi astăzi; celelalte au pierit sau din nepăsarea lor, sau din vina altora. Cele mai bune foi ce avem astăzi sunt: Curierul românesc , sub redacţia dlui I. Eliad, Foaia inimii a dlui Barit şi Albina româneasca , care, în anul acesta mai ales, au dobândit îmbunătăţiri simţitoare.”
12. Kogălniceanu sugera, însa, şi cele două laturi negative ale publicaţiilor amintite:faptul că acorda prea puţină atenţie problemelor de literatură, prin urmare, că nu antrenează spiritele în sfera culturii şi a dezbaterii de idei, pe de alta parte că suferă de o „colora locală prea pronunţată, cu alte vorbe, că sunt mai mult provinciale decât româneşti.” Dacia îşi propunea să meargă mai departe pe drumul deschis, dar asumându-şi, în mod ferm, dubla sarcină de a se îndeletnici „numai” cu literatura naţională şi de a publica „producţiile româneşti”, fie din orice parte a Daciei cu condiţia să fie „bune”. Cele patru puncte ale articolului-program sunt: 1.întemeierea spiritului critic în literatura română pe principiu estetic:” Critica noastră va fi nepărtinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana.” 2.afirmarea idealului de realizare a unităţii limbii şi a literaturii romane: ”talul nostru este realizarea dorinţei ca românii să aibă o limba şi o literatură comună pentru toţi.” 3.Combaterea imitaţiilor şi a traducerilor mediocre:„Dorul imitaţiei s-a făcut la noi o manie primejdioasă, pentru că omoara în noi duhul naţional. Aceasta mânie este mai ales covârşitoare în literatură. Mai în toate zilele ies de sub teasc cărţi în limba românească. Dar ce folos! că sunt numai traducţii din alte limbi şi încă şi acele de-ar fi bune. Traducţiile însă nu fac o literatură.” [1] Cu toată aparenţa exclusivistă, punctul acesta nu trebuie interpretat drept o condamnare a politicii de asimilare a culturii europene. Dupa cum va explica tot în coloanele „Daciei”,într-un număr ulterior, Kogălniceanu era împotriva abuzurilor, nu a principiului însuşi, combatea superficialitatea şi maimuţărirea Apusului, nu preluarea cărţilor şi a ideilor folositoare. [1] “Dacia literara” capitolul “Introductie”
13. Desi, în aceste rânduri, nu e utilizat cuvântul „folclor”, Kogălniceanu avea în vedere, printre sursele de inspiraţie, şi creaţia populară. Trebuie notat că, îndreptând atenţia spre mediul local, spre aspectele particulare şi specifice ale realităţii româneşti, „Dacia literară” deschidea perspectiva unei literaturi întemeiate pe observaţie, cultivând „adevărul” şi „naturalul”- îndrumare binevenită într-un climat de sentimentalism romantic excesiv. În încheierea articolului-program, autorul anunţă structura revistei(cele patru părţi):”În partea dintâi vor fi compuneri originale a conlucrărilor foaiei; partea a II-a va avea articole originale din celelalte jurnaluri românesti. Partea a III-a se va îndeletnicii cu critica cărţilor nou ieşite în deosebitele provincii ale vechii Dacii. Partea a IV-a, numită „Telegraful Daciei”, ne va da înştiinţări de cărtile ce au să iasă în puţin, de cele ce au ieşit de sub tipar, relaţii de adunările învăţaţilor români, ştiri despre literatorii noştrii şi, în sfârşit, tot ce poate fi vrednic de însemnat pentru publicul român.” Prin precizarea surselor de inspiraţie, a temelor literare în ultimul punct al articolului, dar şi prin diversele trimiteri spre trăsăturile romantismului (aspiraţie spre originalitate, refugiul în trecutul istoric, aprecierea valorilor naţionale şi a folclorului, îmbogăţirea limbii literare prin termeni populari, arhaici sau regionali), revista devine un manifest literar al romantismului românesc.
14. Cunoscut ca istoric, om politic, prin implicarea lui în revoluţiile de la1848 din Ţările Române, M Kogălniceanu se bucura de suficientă popularitate pentru ca ideile amintite să creeze în jurul lui o adevarată mişcare literară, dovada, faptul că în 1840 în chiar primul număr al Daciei Literare, Costache Negruzzi publică prima nuvelă istorică din literatura noastră, Alexandru Lăpuşneanu , nuvela care din punct de vedere al speciei ramâne neegalată. De asemenea,aici publică Vasile Alecsandri o altă nuvelă romantică, de data aceasta cu un subiect plasat în contemporaneitate, dar desfăşurată într-un alt spaţiu geografic – Buchetiera de la Florenta . Printre cei care vor continua filonul istoric impus de spiritul Daciei Literare, se numără şi Nicolae Balcescu, în opera ‘Românii subt Mihai-voevod Viteazul’, Alecu Russo în ‘Cântarea României’. Alţii merg pe linia memorialisticii, a faptului trăit ( Costache Negruzzi- Negru pe Alb), ori pe cea a însemnărilor de călătorie, precum Vasile Alecsandri în ’Plimbare la munţi ‘, ‘Călătorie în Africa’, sau Grigore Alexandrescu în Memorial de călătorie’. Există însă şi altă zonă a prozei, critică, ironică, acidă, plină de luciditate întâlnită de V. Alecsandri, scriitorul cel mai complex al epocii. Acesta surprinde multe dintre deficienţele unei societăţi în plină transformare în ‘Balta Alba’, ‘Borsec’, dar mai ales în ‘Istoria unui galban’, gen de proză în care situaţiile şi personajele, la limita caricaturii, stârnesc râsul.
15. Acest program, admirabil prin adecvarea la nevoile imediate şi de durată ale culturii romănesti, reluat la Propăşirea şi apoi la România literară , străbate ca un fir roşu prin întreaga ideologie literară a vremii. Ecoul său extraordinar dovedeşte că, departe de a concretiza o iniţiativă izolată, el nu facea altceva decât să dea glas unei stări de spirit destul de generale. Într-adevăr, făcând din specificul naţional resortul viu al noii culturi, Kogălniceanu şi prietenii săi au marele merit de a fi pus în program o idee care plutea în aer, dar nu-şi găsise încă o expresie clară, metodică şi pregnantă. Îmbogăţit în sensurile lui nobile, spiritul Daciei Literare a ajuns până la noi, apărat şi mereu împrospătat de gândirea şi fapta artistică a celor mai străluciţi reprezentanţi ai intelectualităţii româneşti. În preaja lui creşte şi înfloreşte cultura acestei epoci, spre cinstea şi lauda poporului român, pentru al cărui nume în lume ‘floarea generaţiei de la 1848’ a luptat. Dintre colaboratorii revistei menşionăm pe Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Alecu Russo, Gr. Alexandrescu, Al Donici, C. Stamati.
18. Mihail Kogălniceanu Darul de căpetenie al lui Kogălniceanu este de a fi spirit critic atunci când lumea nu-l avea şi de a-l fi avut în forma constructivă, fără sarcasm. Peste tot, în programul revistelor, redactorul ştie ce vrea. Dacia literară se cheamă aşa fiindcă făcând abstracţie de loc, vrea să se îndeletnicească cu « producţiile romaneşti fie din ce parte fie din orice parte a Daciei » în care scop are să reproducă scrieri originale din toate publicaţiile. Ţelul îi este înfăptuirea dorinţelor « ca românii să aibă o literatură şi o limbă comună pentru toţi ». Kogălniceanu : este stimat şi ca orator. I se găsesc în discursuri fel de fel de daruri de compoziţie şi de claritate. Toate aceste lucruri sunt azi moarte şi în afară de bun simţ nu se poate percepe mai nimic ce ar avea vreun raport cu creaţia. În Cuvântul de la Academia Mihăileanu aparţin liricii doar expresia patetică a iubirii din istoria română. Discursurile publicate mai tarziu, pentru un public parlamentar bătrân şi prozaic sunt încărcate de amănunte tehnice. Kogălniceanu : este stimat şi ca orator. I se găsesc în discursuri fel de fel de daruri de compoziţie şi de claritate. Toate aceste lucruri sunt azi moarte şi în afară de bun simţ nu se poate percepe mai nimic ce ar avea vreun raport cu creaţia.
19.
20.
21. Un ofiţer străin, mistificat de ea ii taie părul. În cele din urmă tuberculoza ce urma era o problemă dificilă. Avem de-a face cu un roman de analiză, consacrat în totul pasiunii şi oricât de ieftine sunt intrigile de gelozie ale Zoei sunt un început de studiu al societăţii feminine. Interiorul casei lui Alecsandru e somptuos : pereţi de stuc, bronz, patru statui pe piedestale de granit roşu. Tavanul sălii de mâncare se sprijină pe 12 coloane de granit si pe 12 statui mitologice. Singurul lucru cert cu privire la familia lui este că era răzeşească. Familia ar fi fost din Ireavca , trecuta apoi la Patoşti în podgoriile Odobeştilor şi numele care era mai mult o poreclă arăta ca stramoşul a fost « negru » la faţă « smolit »cum era şi Costache. Pentru nevoile tânărului teatru naşional, Negruzzi a tradus şi prelucrat piese de renume « Muza de la Burdujani »un actor joacă trei roluri de indragostit-italian, neamţ, grec- pe lângă cucoana Caliopi Busuioc spre a o compromite în ochii lui Moş Trohin , în folosul nepotului acestuia Drăgănescu, pentru care slabiciunea unchiului e o piedică la proiectele sale de căsătorie. Concurenţa îndragostişilor de naţiuni felurite e un vechi truc al teatrului italian întrebuinţat si de Goldoni. Costache Negruzzi
24. Heliade R ă dulescu – ,, Zbur ă torul” Scriitorul cel mai caracteristic pentru evolu ţ ia culturii rom â ne î n prima jum ă tate a secolului al XIX -lea este Ion Heliade-R ă dulescu. Cel dint â i ziar care avea s ă dureze apare î n 1829 la Bucure ş ti este intitulat Curierul rom â nesc ş i apare sub conducerea lui I. H. R ă dulescu ş i a lui Constantin Moroiu. Î n tot cursul existen ţ ei, ziarul se bucur ă de conducerea efectiv ă a lui Heliade. Î n poezia epic ă , Heliade a î ncercat balada fantastic ă Z bur ă torul , epopeea eroic ă Mihaida si epopeea cosmogonic ă Anatolida sau Omul şi for ţ ele . Balada Z bur ă torului , publicat ă î n volumul al IV -lea al Curierului de ambe sexe ş i î n Curierul rom â nesc din 1844 este dedicat ă doamnei An i cu ţ a Manu. Socotit ă î n general cea mai reu ş it ă poezie a lui Heliade, ea se caracterizeaz ă deopotriv ă prin î n ţ elegerea psihologiei personajului, prin n ă zuin ţ a de a reda atmosfera de lunatism î n care se consum ă faptele ş i prin st ă p â nirea tehnic ă a î ntregului material. Momentul ini ţ ial aduce m ă rturia î nc ă rcat ă de fr ă m â ntare sufleteasc ă a tinerei fete, a c ă rei sete de iubire se consum ă orb, f ă r ă obiective externe.
25. S-a remarcat c ă Zburatorul se resimte influen ţ a poeziei safice ş i pentru cine are î n vedere violen ă a pasiunii tinerei fete apare cu totul justificat ă . Cu excep ţ ia primei strofe, toat ă partea a doua a baladei desf ăş oar ă descrierea unui cadru din natur ă . Peste versurile lui Heliade plute ş te nelini ş tea p ă truns ă de fiorii tragismului ce î mbrac ă poezia î n î ntregul ei. Se resimte î n finalul p ă r ţ ii a doua o senza ţ ie de î mp ă care, dar aceasta, care prin atmosfera ei de incantatie ş i lunatism face trecerea la momentul fantastic al baladei, vibreaz ă oarecum triste ţ ea resemnat ă a celui din urma î mp ă c ă rii, a marii î mp ă c ă ri. Finalul plute ş te î n fantastic ş i, prin notele pe care se desf ăş oar ă se leag ă puternic de mitologia popular ă . Un modest precursor a lui Eminescu, se arat ă Heliade î n momentul c â nd î nf ăţ i ş eaz ă pe Z bur ă tor desprinz â ndu-se din polul Nord ş i r ă t ă cind ca un fulger printre stele. Drumul pe care î l face el aduce aceeasi viziune pe care avea s ă o aduc ă Eminescu î n Luceafarul ; el aduce aceea ş i viziune pe care o aduce Lermontov î n Demonul. Î n conciziunea lor, versurile î n care arat ă pe Z burator c ă l ă torind prin spa ţ iu calific ă minunat vederea scriitorului, limitat ă la straturile de suprafa ţă , acelea pe care le exploata legenda ş i î n formele ei populare.
26. Poetul nu supune materialul popular niciunei prelucr ă ri interioare, nu-i confera nicio semnifica ţ ie care s ă î l î nal ţ e la generalitate sau simbol; arta lui se consum ă î n redarea justa, ca ton ş i cuprins ideologic, a legendei; balada lui pare astfel un fel de fotografie ideografic ă î n c â mpul c ă reia cad, al ă turi de elementele poetice, ş i aspecte lipsite de orice eleva ţ ie artistic ă . Valoarea baladei apare at â t de relativizat ă prin compara ţ ie, aduce totu ş i ş i alte î nsu ş iri reale. Cea dint â i este conciziunea de ansamblu ş i economia intern ă a materialului. De la domeniul interior al analizei sferelor suflete ş ti la evadarea î n natur ă ş i î n cele din urm ă la p ă trunderea î n legend ă , poetul ne face s ă parcurgem î ntr-o grada ţ ie fireasc ă natur ă uman ă , natura ş i supranaturalul.
