Successfully reported this slideshow.
We use your LinkedIn profile and activity data to personalize ads and to show you more relevant ads. You can change your ad preferences anytime.

Valeriu Rata Cu dumnezeu in fiecare zi

124 views

Published on

poezii crestine

Published in: Education
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

Valeriu Rata Cu dumnezeu in fiecare zi

  1. 1. Valeriu Rață Cu Dumnezeu în fiecare zi
  2. 2. CZU 821.135.1(478)-1 R 29 Autor: Valeriu Rață Prefață: Iurie Colesnic, scriitor, istoric, cercetător, Maestru al Literaturii Postfață: dr. Octavian Moșin, preot-paroh, Biserica „Întîmpinarea Domnului”, Chișinău Redactor: Vlad Pohilă, jurnalist, scriitor, lingvist Fotografii: dr. Vasile Șoimaru, economist, publicist, maestru fotograf (din seria „Biserici românești de pretutindeni”) Coperta: Valeriu Herța, artist plastic (pe coperta-față – Biserica „Tuturor Sfinților Români”, Chișinău) Machetare: Ion Vârlan Suport financiar: Victoria Școlnic, Galina Ciubotaru, Svetlana Buruiană, Ina Zglavuță, Maria Griniuc și autorul Mulțumire Mi s-a împlinit un vis de mai mulți ani – să aduc o contribuție întru slava lui Dumnezeu. Exprim sentimente de profundă recunoștință și de dragoste tuturor celor care au contribuit direct – intelectual și material – la elaborarea și tipărirea acestui volum de versuri creștine. Astfel, dînșii au dat dovadă de multă dăruire la realizarea cu succes a acestui pios omagiu Sfintei Treimi. Tuturor le doresc sănătate durabilă, succese în activitatea de zi cu zi și să ne servească această lucrare drept ispășire, drept răscumpărare pentru greșelile pe care le-am făcut cu voie sau fără de voie; un îndemn ca să păstrăm cultul celor care ne îndreaptă pe calea Credinței în Domnul nostru Iisus Hristos – Mîntuitorul din viața aceasta și cea de veci. AUTORUL 25 iulie 2016 Descrierea CIP a Camerei Naționale a Cărții din RM Rață, Valeriu. Cu Dumnezeu în fiecare zi : (poezii creștine) / Valeriu Rață; pref.: Iurie Co- lesnic; postf. Octavian Moșin, red.: Vlad Pohilă; fot.: Vasile Șoimaru; cop.: Valeriu Herța. – Chișinău: [S.n.], 2016. (Tipografia „Balacron”). – 230 pag. 200 ex. ISBN 978-9975-128-68-1 © Poezii – Valeriu Rață; prefață – Iurie Colesnic; postfață – Octavian Moșin; fotografii – Vasile Șoimaru; coperta – Valeriu Herța.
  3. 3. Valeriu Rață Cu Dumnezeu în fiecare zi (poezii creștine) CHISINĂU 2016 ,
  4. 4. VALERIU RAȚĂ 4 Arcul de Triumf și Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”, Chișinău
  5. 5. 5 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Un autor în căutare de sine Fiecare autor, în evoluția scrisului său, cunoaște mai multe etape. Perioada inițială, de obicei, este una de încântare, în care poezia me- taforică, adesea siropoasă, pare să răbufnească din fiecare rând, după care vine o perioadă de maturizare neașteptată, în care cel care scrie începe să înțeleagă că metafora nu este decât un simbol al gândului și, în mare parte, meditațiile, cu accente ușor aforistice, dezlocuiesc, rând pe rând, oastea de rânduri metaforice. Treptat se profilează o a treia etapă, la fel de importantă, când auto- rul se află la cea mai grea încercare, când își pune în față dificila proble- mă: în numele la ce am pus mâna pe toc și scriu? Este etapa justițiară, când pui pe cântar orgoliul de autor și dificilul moment în numele la ce scriu. De aici încolo încep ezitările, grelele încercări sufletești în care, une- ori, ești gata să renunți la scris, și cauți cu înfrigurare o motivare sen- timentală, logică, poate chiar pragmatică a încercării și a riscului de a scrie. Prin asta se explică debuturile frumoase și abandonările au- torilor care promiteau atât de mult, fiindcă la ei nu s-a produs, ca la alergătorii de cursă lungă, deschiderea celei de a doua respirații. Este acea străluminare internă care justifică curajul de a scrie, de a ieși în fața lumii cu o creație care poate fi acceptată sau poate fi neglijată de cititori și de critică. Toate aceste etape le-a trecut și Valeriu Rață, care, iată, vine în fața cititorului cu o nouă și solidă plachetă de versuri inti- tulată Cu Dumnezeu în fiecare zi.
  6. 6. VALERIU RAȚĂ 6 Esteosuitădeimnuri,scrisăcupanasincerității,lalimitasimplicității, dar cu o profundă încredere că Dumnezeu veghează, aude și înțelege ceea ce doresc oamenii credincioși, inclusiv autorul. Vom cita, pentru a ne ilustra aserțiunea, doar câteva titluri: Cu Dumnezeu în fiecare zi; Sunt legat de Dumnezeu; Dumnezeu ne e salvarea; Doar cu Dumnezeu vom fi!; Roagă-te lui Dumnezeu; Cert că nu Te voi trăda; Vino, fii cu Dumnezeu; Prin Duhul Sfânt; Geneza lumii; Adam și Eva; Cain, Abel și Set; Arca lui Noe; Turnul Babel… Evident că nu vom trece în registru tot cuprinsul cărții, care, în li- nii majore, este inspirat din Biblie și din Evanghelii, dar vom atrage atenția cititorului că la finele cărții există o serie de portrete versificate ale marilor sfinți și chiar ale unor contemporani de-ai noștri, cum ar fi: preotul-poet Alexie Mateevici (1888-1917), mitropolitul Gurie Grosu (1877-1943), preotul-martir Alexandru Baltaga (1861-1941), „Sfântul închisorilor” Valeriu Gafencu (1921-1952), apropo, cel mai tânăr din acest tulburător șir. Portretele sunt conturate cu multă dragoste și cu o profundă cunoaștere a personalității. Este, credem, segmentul cel mai original din această plachetă a lui V. Rață. Poezia de sorginte creștină nu este o noutate pentru literatura ba- sarabeană. Au excelat în acest domeniu distinșii poeți Vasile Militaru (1885-1959), Nichifor Crainic (1889-1972), Costache Ioanid (1912- 1987), Traian Dorz (1914-1989), Zorica Lațcu (1917-1990), Sergiu Grossu (1920-2009), care ne-au lăsat o operă fundamentală poetică, teologică și filozofică. Visul lor era ca tinerii poeți, ca și autorii cu experiență, să aibă această deschidere spre tematica creștină și, spre bucuria noastră, poetul Valeriu Rață se dovedește a fi un urmaș și un căutător fidel al valorii poetice în acest tărâm teologico-filozofic. Ghidul lui interior este transpus chiar în poezia de deschidere a cărții, Cu Dumnezeu în fiecare zi: „Cu Dumnezeu în fiecare zi, Cu El dorește sufletu-mi a fi. Cu Dumnezeu în fiecare zi, Voiesc în zorii albi a mă trezi.
  7. 7. 7 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Cu Dumnezeu în fiecare zi, Cea liniște sublimă voi găsi. Cu Dumnezeu în fiecare zi, Ca de la soare mă voi încălzi.” E de remarcat faptul că volumul are în față o inedită „uvertură”, inti- tulată Motto (pe mai multe registre) – o selecție de cugetări adânci des- pre atotputernicia și măreția lui Dumnezeu, despre Bucuria și necesi- tatea Credinței în Cel de Sus. Sunt gânduri ale unor minți luminate, ce au dat strălucire literaturii, culturii, artelor, științei de-a lungul multor secole. Gânduri de care s-au ghidat, în viața lor, milioane de oameni morali. Acest „preludiu aforistic”, selectat cu rigurozitate de V. Rață, constituie și un discret îndemn de a ne apleca asupra noii lui cărți, în care vom regăsi reflexe și ecouri ale pioșeniei și neclintirii în Credința cea adevărată în al nostru Dumnezeu. Ne exprimăm speranța că această plachetă de versuri își va găsi ci- titorul, așa întocmai cum s-a întâmplat cu cele precedente, tipărite de Valeriu Rață: Înălțarea Neamului (poezii patriotice și social-militante; 2014) și Frământul sufletului meu (poezii lirice; 2015). Căutările spiri- tuale ale autorului nostru, cu certitudine, vor fi ca un far pentru citito- rii aflați în derivă sau în căutare de sine… Iurie COLESNIC, scriitor, istoric, cercetător, Maestru al Literaturii
  8. 8. VALERIU RAȚĂ 8 Motto (pe mai multe registre): • „Doamne, intră și-n a mea chilie Și-amîndoi, răniți și înghețați, Să ne încălzim cu bucurie Unul lîngă altul, ca doi frați.” (Grigore Vieru) • „Libertatea are chipul lui Dumnezeu.” (Nicolae Dabija) • „Fără Dumnezeu omul rămîne un biet animal rațional și vorbitor, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri.” (Petre Țuțea) • „Mai mult decât de Dumnezeu, mă tem de absența lui Dumnezeu.” (Octavian Paler) • „Nu putem să-L ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre El rămîne important.” (Constantin Brâncuși) • „Nicăieri și niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști. Ne chea- mă să fim buni, blînzi, cinstiți, smeriți cu inima, dar nu tîmpiți.” (Ni- colae Steinhardt) • „Dacă am pierdut averi și ranguri, dar nu am pierdut credința în Dumnezeu, nu am pierdut nimic.” (Vasile Militaru) • „Iubirea lui Dumnezeu față de cel mai mare păcătos este mai mare decît iubirea celui mai mare sfînt față de Dumnezeu.” (Arsenie Boca) Cu Dumnezeu în fiecare zi
  9. 9. 9 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI • „Natura este arta lui Dumnezeu cel Veșnic.” (Dante Alighieri) • „Viața este darul lui Dumnezeu pentru noi. Modul în care o trăim este darul pe care noi îl facem lui Dumnezeu.” (Michelangelo Buo- narroti) • „Oamenii trebuie cunoscuți pentru a fi iubiți. Dumnezeu trebuie iubit pentru a fi cunoscut.” (Blaise Pascal) • „Dumnezeu nu ne trimite disperarea ca să ne ucidă, ci ca să tre- zească în noi o viață nouă.” (Hermann Hesse) • „Respect prea mult ideea de Dumnezeu ca să-l fac responsabil de o asemenea lume absurdă.” (Georges Duhamel) • „Nu în forță, ci în dreptate sălășluiește Dumnezeu.” (Feodor Dos- toievski) • „Oamenii au înălțat răutatea, spiritul de răzbunare la rang de senti- ment legitim, de justiție, iar propria lor mîrșăvenie o atribuie lui Dum- nezeu.” (Lev Tolstoi) • „Dumnezeu nu joacă zaruri cu Universul.” (Albert Einstein) • „Dumnezeu ne oferă întotdeauna a doua șansă în viață.” (Paulo Coelho) • „Căci toți ne vom înfățișa înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu. Așa că fiecare dintre noi va da socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu.” (Romani, 14: 10, 12) • „Să dăm mulțumire lui Dumnezeu, care ne-a dat biruința prin Domnul nostru Iisus Hristos.” (1 Corinteni, 15: 57) • „Laudă, suflete, pe Domnul!” (Psalmi, 146: 1)
  10. 10. VALERIU RAȚĂ 10 Biserica „Sfîntul Pantelimon”, Chișinău
  11. 11. 11 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Cu Dumnezeu în fiecare zi I Cu Dumnezeu în fiecare zi, Cu El dorește sufletu-mi a fi. Cu Dumnezeu în fiecare zi, Voiesc în zorii albi a mă trezi. Cu Dumnezeu în fiecare zi, Cea liniște sublimă voi găsi. Cu Dumnezeu în fiecare zi, Ca de la soare mă voi încălzi. II Cu Dumnezeu în fiecare zi, La sigur, trupul îmi voi întări. Cu Dumnezeu în fiecare zi, Și bucuriile s-or înmulți. Cu Dumnezeu în fiecare zi, Ce fericit întruna mă voi ști. Cu Dumnezeu în fiecare zi, Mănînc din pîinea coaptă de aci. III Cu Dumnezeu în fiecare zi, Revin la muncă de-a agonisi. Cu Dumnezeu în fiecare zi, Tot răului mă voi împotrivi. Cu Dumnezeu în fiecare zi, În fața voastră, oameni, voi veni. Cu Dumnezeu în fiecare zi, Pe lumea asta mă voi mîntui.
  12. 12. VALERIU RAȚĂ 12 Domnul Dumnezeu Un Stăpîn pe Terra noastră Este Domnul Dumnezeu, Soare dulce în fereastră, Pentru lume – panaceu. Sprijinul ce nu lipsește Și ne scoate din nevoi, Zi și noapte-mpărătește Poartă grija pentru noi. Ne aduce numai pace, Se tot plimbă peste nori, De ceva de jos nu-i place Îl străfulgeră furori. Și trimite vînt și ploaie, Ori cutremur de pămînt, Ca pe oameni să-i înmoaie, S-aibă bunul simțămînt. Slava Lui e sclipitoare, El ne scoate din păcat… Cînd se supără, ne doare, Căci tot El ni-i aliat. E-n deplina Lui putere Să împartă din tării Pentru unii mîngîiere, Pentru alții bucurii. Fiecărui ia din spate Greutăți și îndoieli Și le ține toate-toate Fără mofturi, șovăileli.
  13. 13. 13 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Dacă-i facem legăminte, Este spre plăcerea Lui, Iar pe noi ne va cuprinde Patima norocului. E mister și o minune, Nu încape în cuvînt, Orișicine poate spune Că e cel mai mare Sfînt. Un Stăpîn pe Terra noastră Este Domnul Dumnezeu, Soare dulce în fereastră, Pentru lume – panaceu. Sînt legat de Dumnezeu Ce puteri divine are?… A creat pămînt și nori, Iar la depărtare mare Soare, stele în splendori. Univers în șapte zile Ziditorul a făcut Fără sau cu ustensile Pe deplin satisfăcut. Întuneric și lumină Peste tot a răspîndit, Omul și femeia-zînă Pe Pămînt a zămislit. Haosul devine lume, Iată m-am născut și eu, Port cu fală propriu nume Și-s legat de Dumnezeu.
  14. 14. VALERIU RAȚĂ 14 Dumnezeu ne e salvarea Aurora dimineții – Ziditorul Dumnezeu, Pentru tot parcursul vieții E în rol de corifeu. Noi sîntem ca după stîncă Ce-i zăgaz mulțumitor, Iar credința ni-i adîncă Din trecut la viitor. Răul vine, dar și pleacă, Frică nu avem defel Că satana ne provoacă, Doar avem Păstor fidel. Cînd se-abate vreo furtună, Ne e sprijin, ajutor: El la vremea oportună – Unic interlocutor. Vom urma întruna-I calea Vom ajunge și la țel: Dumnezeu ne e salvarea – Ne vom mîntui cu El… Doar cu Dumnezeu vom fi! Ne veghează Creatorul – Un adevărat stăpîn, Cel ce ne-a trimis Feciorul Pe acest frumos Pământ. Mare e a Lui putere – A creat un Univers
  15. 15. 15 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Și ne puse în vedere: Mai avem încă de mers. Totdeauna partea noastră El o apără mereu, Dacă viața ne e proastă, Nu ne lasă în rateu. Sufletul dacă ne doare, Inocență El ne dă… Și dorita luminare – De la vîrsta fragedă… Cînd sîntem în rătăciri, Nu o dată ne-a vorbit Și ne-a dat povățiuri Să învingem negreșit. Zi de zi ne umple golul, Apărînd dintr-un mister, De Stăpîn își joacă rolul Îndemnîndu-ne spre cer. Plini de idealuri sfinte, Vocea lui o ascultăm, El ne este Diriginte, Și Părintele suprem. Plece mințile deșarte… Cine le ascultă? Pfi! Orice vînt va bate-n spate, Doar cu Dumnezeu vom fi! Roagă-te lui Dumnezeu Dacă inima îți plînge Și te-apasă dorul greu,
  16. 16. VALERIU RAȚĂ 16 Nimenea nu te constrînge – Roagă-te lui Dumnezeu. Dacă te-a pălit o boală Și tot cauți panaceu, Fă ceva și mi te scoală – Roagă-te lui Dumnezeu. Dacă vii din sărăcie, Neavînd măcar un leu, Să nu faci o tragedie – Roagă-te lui Dumnezeu. Dacă roadă nu-ți aduce Vara, toamna, aoleu! Fă-ți, creștine, sfînta cruce – Roagă-te lui Dumnezeu. Dacă vrei frumoasă vreme, Cînd vei fi pe vreun traseu, De urgie nu te teme – Roagă-te lui Dumnezeu. Dacă vrei să scapi de ură Ori de-alunecare-n hău, Iat’ o bună-nvățătură – Roagă-te lui Dumnezeu. Dacă te golesc bogații Prin mai multe nedreptăți, Lasă orice ocupații – Roagă-te lui Dumnezeu. Dacă gînduri te apasă Și te macină mereu, Tu – stăpîn la tine-n casă – Roagă-te lui Dumnezeu.
  17. 17. 17 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Dacă te-a lovit spurcatul, Cît a tras prin ricoșeu, Sigur: vei spăla păcatul – Roagă-te lui Dumnezeu. Dacă-n viața ta oricine Poate ca să-ți facă rău, Nu lăsa de azi pe mîine – Roagă-te lui Dumnezeu. Dacă-n cale n-ai lumină Și ai soartă de pigmeu, După ce-ai căzut în vină – Roagă-te lui Dumnezeu. Dacă ești cu grija-n spate, Că vei deveni ateu, Vezi soluția la toate – Roagă-te lui Dumnezeu. Cert că nu Te voi trăda Tată, mi te văd pe boltă, Strălucind o dalbă stea, Întrucît nu-s într-o soldă, Ce voi scrie nu-i peltea. De te chem în rece noapte Sau în miez de caldă zi, Respingînd bîrfeli și șoapte, Multe îmi voi limpezi. Îmi pui mîna Ta pe frunte, Caldă este, nu-i prea grea, Îmi vorbești cu amănunte, Înapoi nu Te-aș lăsa.
  18. 18. VALERIU RAȚĂ 18 Biserica „Sfîntul Gheorghe”, Chișinău
  19. 19. 19 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Prin cuvinte minunate Mă apropii – nu-i așa? – Și de soră, și de frate, Cum prea bine îmi va sta. Tu-mi aduci o pace sfîntă, Pentru ce te-aș săruta, Sufletul de fapt îmi cîntă… Poate fi altmintrelea? Tot ce pot să fac în viață Îmi oferi ca pe tava – Nu vreau pară mălăiață, Căci, desigur, asta-i prea… Sincer spun că niciodată Nu aș mai schimba ceva, Bunătatea cea redată Îmi aprinde inima… Vei deschide poate taină, Stropi de har vor scînteia, Bucuros în altă „haină”, În supunere voi sta. Timpul repede s-a scurge, Iute-n ceruri vei pleca, Rănile mi le vei unge Și-i destul, Măria Ta. Îndrumîndu-mă, în fine, Cert că nu Te voi trăda, Știu: atunci necazul vine – O pedeapsă va urma…
  20. 20. VALERIU RAȚĂ 20 Tată, asta-i ca să știi Cînd tresar stingher din visele ciudate, Eu te am alături și nu vreau nimic – Tu, o! Doamne, vii și din extremitate Ca să vezi ce-ți face un loial pitic. Iată bat în mine valuri să doboare O ființă simplă, fără de noroc, Datorită Ție stau deci în picioare, Am un mers energic, vector univoc. Se perindă anii, dar ca la-nceputuri Tu îmi răsădești nădejde vie-n piept, Ești același Tată Bun – lucind îmi scuturi Sufletul de straniu și bizar precept. Cînd apari în fiecare dimineață, Ziua mi se umple doar cu bucurii, Căci urmez statornic tainica povață, Ale Tale sfaturi – asta-i ca să știi. Vino, fii cu Dumnezeu De cumva ceva te doare Și pe suflet îți e greu, Singur fă-ți o sărbătoare – Vino, fii cu Dumnezeu. Cînd ți-e frică ori îți pare Că în jos tot cazi mereu, Ai o singură salvare – Vino, fii cu Dumnezeu. O, de plîngi că iată moare Luminița-n drumul tău, Vei primi deci ajutoare – Vino, fii cu Dumnezeu.
  21. 21. 21 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Dacă ai dorință mare Să-l învingi pe-un derbedeu, Fă doar lucruri de valoare – Vino, fii cu Dumnezeu. Să nu uiți! Toți din jurul meu mă-nvață: – Să nu uiți de Dumnezeu, Căci e Păzitorul tău, Îți va da și o povață Tocmai în momentul greu! Duhul Sfînt Duhul Sfînt cu Tatăl și cu Fiul doar în trei lucrează Să avem credință clară și, în plus, o minte trează. Duhul Sfînt spre noi purcede din adînca veșnicie Și aduce-n inimi blînde numai pace, bucurie. Duhul Sfînt slăvit e tare prin nenumărate munci, Noi, micuți, pe lîngă Dînsul, ne simțim ca niște prunci. Duhul Sfînt (în Carte scrie) aruncase limbi de foc, Ca-n Biserici să ne-adune – să ne ținem la un loc. Duhul Sfînt creat-a totul pentru noi, precum se știe, Aducînd de sus, din ceruri, o imensă energie. Duhul Sfînt e ca un soare ce împrăștie lumină, Fără Dînsul – nici izbîndă, nici încredere deplină. Duhul Sfînt culege roade: viață, rîvnă, adevăr, Mîngîiere, libertate – este Om de caracter.
  22. 22. VALERIU RAȚĂ 22 Duhul Sfînt mai e știință, înnoire peste tot; Și tărie, și nădejde – e cu lumea cot la cot. Duhul Sfînt pe orișicare ne salvează de amaruri, Ne ridică în picioare, pe deasupra face daruri. Duhul Sfînt predă sporire celor apăruți în cale, Negreșit, îi încălzește în condiții ideale. Duhul Sfînt atotputernic ne trimite doar belșug, Ce e drept, avere are nu chiar cel ce trage-n jug. Duhul Sfînt mărturisește cum să fim mai pregătiți Să-l primim pe Domn, pe care nu se poate ca să-l minți. Duhul Sfînt e ascultarea zi de zi în rugăciune, Lepădarea cea de sine și smerenia pe bune. Duhul Sfînt mesaj aduce, se prezintă-n adunare, Și alungă neplăcerea, alergînd în graba mare. Duhul Sfînt apare colo, unde boala s-a ivit Și îndată lecuiește trupul care-i mult slăbit. Duhul Sfînt ne dă o șansă pentru a ne pocăi, A învinge schimnicia și în tihnă a trăi. Duhul Sfînt, căci e prorocul, bun ca pîinea caldă, Ne zidește viitorul – ani de zile stă de gardă. Duhul Sfînt pătrunde-n sînge și abil ne omenește, Sufletul făcînd să cînte pentru țară voinicește. Duhul Sfînt – minune mare, are un puternic har: Face binele să crească, iar pe rău – falimentar. Duhul Sfînt ne mai arată ceea ce avem de preț, Aruncîndu-ne-nainte în vîltoare, îndrăzneț.
  23. 23. 23 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Prin Duhul Sfînt Slăvite Dumnezeu din ceruri, Mai-Marele peste Pămînt, Cînd n-am pe nimenea alături, Mă liniștești prin Duhul Sfînt. Cînd stări dispar (din cele calme) Și zile-ntregi de mă frămînt, Se pare că mă porți în palme – Mă protejezi prin Duhul Sfînt. Îmi dai și binecuvîntare, Mă îndrumezi dintr-un cuvînt, Se vede faci acreditare – Lucrezi tăcut prin Duhul Sfînt. Trăgîndu-mă de la extreme, De boală nu mă lași înfrînt, Răspunsul am la multe teme Desigur că prin Duhul Sfînt. Pe dată inima îmi crește, Căci am cu Tine legămînt, Oriunde mă călăuzește Privirea Ta prin Duhul Sfînt. Geneza lumii Ziua întîi Întru început, meditînd un pic, Dumnezeu a făcut (din nimic!)
  24. 24. VALERIU RAȚĂ 24 cerul și pămîntul. Prin propria-I vrere și putere a hotărît ca lumea să aibă un început – vidul se cerea umplut. Un univers fără sfîrșit Ce se-ntinde la infinit, Un cosmos ordonat – asta Domnul a creat. Dar spațiul era nedeslușit și neîmplinit. Ca să fie o armonie, Dumnezeu a zis: – Lumină să fie! Și s-a făcut lumină – peste tot a apărut o frumusețe divină. Și lumea a devenit mai frumoasă – numai să vezi ce vedere aleasă! Ziditorul puțin se mai gîndi și îi zise luminii zi, iar unde-i întuneric (locul mai periferic, cu forțe inapte)
  25. 25. 25 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI îl va numi noapte. Și a fost să fie seară (o întunecime ușoară), Și a fost să fie dimineață (o izbucnire isteață). Ziua a doua Dumnezeu pe Terra – sus – a spus să se facă o boltă, înaltă, albastră, să-I fie fereastră. În atmosferă plasase niște nori plutitori – jucăuși, vivace uneori. Iar mai jos apele valuri făceau zgomotos. Ziua a treia Apoi Dumnezeu a cuvîntat și apele a mutat. Le-a întins pînă-n zări și a spus că sînt mări. A mai făcut rîuri, lacuri
  26. 26. VALERIU RAȚĂ 26 și alte (din apă) fleacuri… Pe uscat, pe întinderi mari de suprafață a ordonat să se pună verdeață: iarbă, arbuști, copaci… Și-a dat silința să le apară fructul și sămînța… Se văd rezultatele – cresc oriunde plantele Creatorului dibaci… Ziua a patra Dumnezeu a mai vrut să aibă pentru zi un soare, iar pentru noapte o lună cu stele. A ordonat și au apărut corpurile luminătoare, ce-i drept la diferite nivele. Și toate astea la fel L-au impresionat pe Domnul cel Atotputernic sus înălțat. Ziua a cincea Ce mai lipsea oare? Dumnezeu și-a dat seama
  27. 27. 27 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Biserica „Sfînta Treime”, Onițcani, Criuleni
  28. 28. VALERIU RAȚĂ 28 că ar fi bine să facă (și iarăși să-i placă) ființe vii înotătoare și zburătoare… Și iată voia I-a fost ascultată: peștii mișună în adîncimi acvatice, păsările zboară în orice condiții climatice. Ziua a șasea Deși era mulțumit, Dumnezeu creația și-a contenit. În același mod (prin același cod) Atotputernicul din nou a procedat… Și imediat fiare sălbatice și animale domestice pe dealuri, prin văi s-au împrăștiat. A mai făcut și niște tîrîtoare cu abilități corespunzătoare… Dar înspre seară, s-a uitat spre tot ce creară și a hotărît să facă ceva
  29. 29. 29 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI ce-L va încînta cu deosebire – peste fire. A meditat cît a meditat pînă cînd mintea i-a străluminat un gînd elevant: să facă o ființă cugetătoare ca să-i mîngîie inima în caz de va avea vreodată (El pentru toți și toate Tată!) disperare. Adică, cît de cît, să-i țină de urît. S-a apucat de lucru, zău, și iată a creat un om după chipul său. A amestecat apă și lut (nu se știe care din acestea mai mult), a sucit, a învîrtit pînă cînd i-a plăsmuit aspectul dorit. Apoi, i-a dat suflare de viață și binecuvîntare să fie, dar fără trufie,
  30. 30. VALERIU RAȚĂ 30 un ajutor în toate (multe și nenumărate în cele șase zile create), să se înmulțească și lumea întreagă, fiindu-i dragă, s-o stăpînească. În fine, a decis Dumnezeu că ce făcuse e totul bine. Ziua a șaptea După ce a pus lucrurile în rînduială, Dumnezeu a căzut de oboseală. E ceva obișnuit… I-a venit vremea de odihnit. Ca după acest repaus să vegheze din nou – nu cumva undeva să apară iar haos. Adam și Eva Dumnezeu, după ce-l crease pe om,
  31. 31. 31 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI era foarte obosit – doar șase zile la rînd a încropit, a construit, a creat, a realizat necontenit, neîncetat. De aceea, glăsui: – Fie ce-o fi, mîine, fără nicio rușine, barem oleacă, mă voi odihni. Dar n-a trecut vreme multă, și iată Domnul cu Sine se consultă ca să se mulțumească de starea lucrurilor, în genere, firească. Și-a spus – acolo sus – că totu-i făcut bine, dar totuși ceva nu-i convine. Faptul anume ar fi să se rezume că pentru omul de El întrupat (căruia și nume i-a dat: Adam – acesta a fost primul bărbat de la care a pornit întregul neam)
  32. 32. VALERIU RAȚĂ 32 mai trebuie ceva de înjghebat. Deci, creația Ziditorului nu s-a stopat, ci o altă turnură a luat. Pe la sfîrșit de zi, un gînd îi veni și l-a pus pe Adam în grădina Edenului – ce-i drept, sub acoperămîntul cerului, dar avea de mîncare destul și putea să guste totul, după plăcere, doar din pomul cunoașterii binelui și răului i-a interzis (deschis!) să mănînce vreun fruct – niciunul și punct. În caz contrar va muri, nu-l va jeli – a hotărît, numaidecît, arbitrar. Prin Paradis un rîu curgea, ambele maluri – pline de flori, pomii erau roditori, păsările și animalele
  33. 33. 33 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI îl ascultau pe mai-marele – Adam, care lucra și toată avuția păzea. Viață veșnică avea, dar de un ajutor ascultător nu dispunea. Atunci Dumnezeu a calculat, a structurat și s-a apucat să-i facă neapărat o proptea alături să-i stea. A trimis peste acest singur om un adînc somn și îi face dintr-o coastă (poate că era mai proastă) o femeie (cu el în aceeași cheie!) – să-i fie de soție. Adam i-a pus numele Eva… Ei ambii erau goi, și nu li era rușine… Ar fi trăit pînă la noi, dar iată ce intervine… Un șarpe foarte șiret o atrage pe Eva (aidoma unui magnet!)
  34. 34. VALERIU RAȚĂ 34 într-un păcat de neiertat. Îi șoptește la ureche că fructul interzis – sui-generis – este o minciună veche. Și femeia, nerăbdătoare, a gustat din rodul bogat și plin de soare. Chiar mai mult: i-a întins și s-a înfruptat al ei bărbat, fiind convins că nu îi vede Părintele distins. Dar Dumnezeu, desigur, i-a văzut și i-a întrebat de ce așa au procedat. Adam și Eva, chiar de s-au ascuns în tufișuri dese, n-au avut răspuns, cum de-și permisese să mănînce fructele alese… Dumnezeu s-a supărat că ai lui copii au făcut păcat. I-a mustrat,
  35. 35. 35 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI actul lor a condamnat și din Rai i-a alungat. Astfel, ai noștri stră-strămoși din vecie au fost scoși. Au ajuns să aibă fiice și feciori, doar ca dînșii – toți ca unul muritori. Cain, Abel și Set Viața lui Adam și Eva este tot în muncă, Dumnezeu Nemărginit și cel Preaînțelept Le ajută, iar tristețea veche le-o alungă – Li se nasc feciori și fiice prin înalt accept. Primul – Cain, cel de-al doilea Abel se va naște, La părinți vor crește doi frumoși și dragi copii, Ei pe Dumnezeu – Supremul – îl vor recunoaște, Că-i atît de bun în Ceruri – face terapii. Ambii n-au ieșit nicicînd din dreapta ascultare, Cain, cînd crescuse, deveni agricultor, Zi de zi lucra pămîntul s-aibă roadă mare, Abel la maturitate s-a făcut păstor. Cîmpurile s-au făcut frumoase, îngrijite, Pe pășuni erau din an în an mai multe oi, Însă inimile fraților îs diferite – Ceea ce aduce (dar neapărat!) nevoi. Într-o zi s-au înțeles să facă sacrificiu… Astfel, să îi mulțumească Celuia de Sus
  36. 36. VALERIU RAȚĂ 36 Biserica „Sfînta Elisabeta”, Cubolta, Sîngerei
  37. 37. 37 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Cain a jertfit doar niște boabe din capriciu, Abel, generos, un dar cu sînge a adus. Dumnezeu de vegetale n-a dorit să știe, S-a uitat la mielul care fost-a pus la fript, Cain s-a văzut – de fapt – lipsit de simpatie, Abel și mai mult de Preaputernic s-a lipit. Și atunci invidia porni să îl lucreze – Cain, supărat, se hotărîse la omor… L-a chemat pe frate-n cîmp ca să-l îmbrățișeze, Dar i-a tras la tîmplă cu un băț deloc ușor. Ziditorul sigur a văzut ce se-ntîmplase Și pe Cain rău de tot pe veci l-a pedepsit, Neamul lui întreg să n-aibă parte de foloase, Și să-și ducă traiul plin de chin, neliniștit. De la vrăjmășie s-a ajuns la crunta moarte Și părinții triști pe Abel l-au înmormîntat, Jalea grea se va transmite lumii mai departe De acum prin noul lor cinstit reprezentant. După ce acele de mai sus se terminase, Iat’ pe lume vine alt fecior – pe nume Set. Dumnezeu deci n-a putut în mahnă ca să-i lase Și le-a dăruit o mîngîiere la concret. De aici se trage pînă azi sămînța bună, Căci din Set urmași blajini au fost destul de mulți. Osîndiți au fost doar cei ce-ntruna se răzbună, Care mai ascultă glas – aș zice – de oculți. Să scăpăm definitiv din ghearele satanei Ne ajută Atotștiutorul Dumnezeu… Fie pace înainte cîți vor trece anii, Tot iubind pe Tatăl nostru infinit, mereu.
  38. 38. VALERIU RAȚĂ 38 Arca lui Noe Dumnezeu văzu neascultare: Oamenii erau destul de răi… Hotărî să facă lichidare – Alte (bune) nu găsise căi De-a se izbăvi de nătărăi. Grea și aspră porunci pedeapsă: Să ne vină pe pămînt potop… Vru să demonstreze că îi pasă Și să vadă lumea: nu-i miop – Nu i se supune niciun rob… Va crea a doua plămădeală, Poate va ieși ceva mai bun… Dară I-a venit la socoteală Să-l salveze pe un om imun La obrăznicii de soi comun. Noe cu familia lui toată Fu îndată chiar înștiințat: Gata la o anumită dată S-aibă arcă de a fi scăpat, Căci l-apucă vremea de plouat. Să adune-ntr-însa animale, Păsări, fel de fel de vietăți – Cele ce-s în regiuni locale, Dar și din nedeslușite părți… Apele vor face un dezmăț… Arca-i mare, iute construită Doar din bîrne, lemn de chiparos, În curînd va fi și locuită – Noe, dar și regnul numeros, Vor găsi refugiu, stînd la dos.
  39. 39. 39 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Trei niveluri arca lui avuse, Apele au bîntuit un an, Cale lungă-n valuri străbătuse… Împrejur întinderi de ocean, Ploaie, vînturi, Noe – căpitan… Cu-o fereastră, ușă și mansardă, Noe excelent s-a descurcat – Nu a fost ca viața să își piardă… Ajungînd la munte – Ararat –, Nici atuncea n-a îngenuncheat… Porumbelul îi aduce veste: – Apele spumoase s-au retras… Domnul cel din spații largi, celeste Porunci să iasă toți din vas, Iar în zări un curcubeu a tras. Iată și dorita împăcare… Noe construiește un altar – Semn că mulțumește Domnul Mare… Mai sacrifică și un vlăstar Dintre cei salvați – la fel un dar. Turnul Babel După cum se spune la Scriptură, În orașul Babel lumea prospera, Regele, trufaș și plin oricînd de ură, Porunci un Turn spre cer de a dura. Dumnezeu văzu în asta o neascultare – Oamenii voiau s-arate faima lor… Au ales un loc defel la întîmplare Și-ncepu să fiarbă lucrul ici cu spor.
  40. 40. VALERIU RAȚĂ 40 Turnul zi de zi creștea în înălțime, Iată că ajunse un etaj la nori… Dumnezeu s-a întristat de istețime Și le-ncurcă limbile la ziditori. Ei au început să nu se înțeleagă Și zidirea ceea n-au mai terminat – A rămas să zacă peste ani beteagă… Autorii însă s-au împrăștiat… Pedepsită deci a fost atunci trufia – Pe Pămînt apar nenumărate limbi… Iată le-am redat succint biografia… Astăzi nu mai poți nimica să mai schimbi… Avraam în Canaan Domnul lui Avram vorbise: – Cu Sarai să pleci din Ur, Într-o țară cum e-n vise, Făr’ a face drum retur. Iar acesta se supune, Cu familia în zori Pleacă-n altă regiune, Unde-s alți locuitori. A format o caravană, Totul merge după plan, Numai dragoste emană Pîn’ ajunge-n Canaan. Dumnezeu îl susținuse Și devine om bogat, Căci mereu ceruse scuze De speranță nu i-a dat.
  41. 41. 41 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Doar o grijă are-acuma: N-are un moștenitor, Nu-l salvează nici cutuma, Nici un vis străpuns de dor. Domnul bun din nou ajută: Trei drumeți le-a fost trimis… După așteptare multă Va avea un fiu, precis. Asta nu-i din întîmplare, Ci al Lui înalt mesaj – Trei drumeți nu-s oarecare, Sînt ca sfinți prin aliaj. De acum încolo nume Va purta de Avraam, Iar Sarai la fel: anume Sara – din același ram. La adînca-i bătrînețe Se va naște Isaac, Un flăcău de o mîndrețe Ce la mulți le e pe plac. Cel de Sus promisiunea O va ține negreșit – Se produce și minunea Cu poporul osebit. Ascultarea fără margini a lui Avraam Domnul Dumnezeu e foarte mare Și-l iubește mult pe Avraam… Totuși, îl va pune la-ncercare: Dacă-i poartă dragoste vreun gram,
  42. 42. VALERIU RAȚĂ 42 Dacă tot așa îl mai cinstește Și supus ascultă, împăcat… Într-o zi Stăpînul îi vorbește: – Fiul trebuie sacrificat… Isaac e fiul lui cuminte, Vestea asta tare l-a mîhnit, Nu-nțelege cruda rugăminte, Dar se-apucă de îndeplinit – Patima de Dumnezeu primează, Hotărîrea însă a luat… Să vedem acuma ce urmează, Cum se luptă firea-i ne-ncetat. Pregătit să facă o ofrandă, Avraam luă doi servitori, Dar și fiului sever comandă Să-l urmeze – cum adeseori. Au luat de foc un braț de lemne Și spre vîrf de munte o pornesc. Deodată, tatăl face semne Și la fața locului opresc. De aici cu fiul său va merge, Va veni și vorba despre miel, Iar părintele îl va convinge, Că-i în grijă Cel de Sus nițel. Ei ridică un altar din piatră, Isaac drept jertfă este pus, Nici nu se gîndește la vreo ceartă, Niciun gînd că poate fi răpus… Inima bătrînului e frîntă, Dar cuțitul totuși a luat… Îngrozit, Puternicul cuvîntă: – Avraam, oprește, că-i păcat!…
  43. 43. 43 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Văd acum că nu îți este frică Și pe Domnul foarte îl iubești… Îngerul intenția îi strică Și dispare-n depărtări celești. Avraam atunci văzu o capră Și o prinse – asta-i jertfa lui… A trecut cu brio clipa aspră Credincios doar Dumnezeului, Care-i face binecuvîntare: Să-l cinstească neamul numeros, Ce-ntr-o zi de mare sărbătoare, Îl va naște pe Iisus Hristos. Fuga familiei lui Lot Pentru Lot cel bun prin ascultare Dumnezeu trimite veste rea, Veste pentru el provocatoare: Pe Sodoma și Gomora vrea Să le ardă-n focul cu pucioasă C-au ajuns de-o faimă rușinoasă. Desfrînarea a condus la moarte, Focul nemilos le-a și distrus, De scăpare nu avură parte Nici măcar un rege presupus. N-a rămas nimic din cele vetre – Gropi de uriașe diametre. Lot și două fiice se salvase, Totuși Cel de Sus s-a îndurat, Îngerii i-au scos pe ei din case… Dar soția, biata, n-a scăpat –
  44. 44. VALERIU RAȚĂ 44 Capul a întors ceva să vadă… Stana cea de sare-i ca dovadă… O pedeapsă cruntă, din păcate… Teferi, cei ce-n urmă n-au privit Ce prăpăd se declanșase-n spate Într-o peșteră s-au oploșit… Nu le-a fost să fie de durată Către Domnul dragostea curată… Frații gemeni Esau și Iacov Isaac și soața lui Rebeca Au avut doi gemeni – feți-frumoși, Fiecare și-a ales poteca, Drumul ce se trage din strămoși. După cum o știe-ntreaga lume, Se născuse cel dintîi Esau, Iară Iacov, cel ajuns la culme, Fu al doilea – toți îi adorau. Cînd de-acuma mărișori crescură, Tatăl îl iubea mai mult pe prim, Mama – altă dragoste avură, Deci la celălalt ne referim. Diferiți la chip, înfățișare… Cert că unul altuia-i opus… Și pe Dumnezeu erau în stare Altfel să-L ridice-n slavă, sus. Într-o zi Esau prioritatea Sa o schimbă pe… o ciorbă (sic!), Iar de-aici pornește fermitatea Celui care e, de fapt, mai mic.
  45. 45. 45 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Biserica „Sfîntul Nicolae”, Putinești, Florești
  46. 46. VALERIU RAȚĂ 46 De demult părintele orbise, Cheamă pe întîiul său născut… După ce au stat la vorbă, zise: – Binecuvîntarea-mi fie-ți scut… Dar al doilea fiu e pus la cale Și a procedat în mod viclean… Mamă-sa tot dîndu-i rotocoale, Îl îndrumă și îi dă un plan. Cînd Esau s-a dus la vînătoare, Iacov haina lui a îmbrăcat, Fu prezent la binecuvăntare Și așa averi a căpătat… S-a produs o neîndreptățire, Primul de mînie fulgera, La-ntîlnire ei zîmbeau subțire, Grabnic rezolvare se cerea. A rămas Esau ca să trăiască Singur, după cum îi place lui, De relația pe drept cerească Nici măcar puținul să îi spui. Iacov hotărîse ca să plece Pe pămîntul ce i-l dă un unchi Și durerea-n lacrimi s-o înece, Dar să nu mai cadă în genunchi. Într-o noapte din călătorie Dumnezeu îi vine lui în vis, Scara ce o vede îl îmbie Să-l iubească aprig și deschis. Seminția lui se va extinde, Asta Domnul i-a asigurat, Doar de el acuma va depinde Cît de bun va fi cu-adevărat.
  47. 47. 47 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Iacov iată se căsătorește, Colo a avut soții-surori, Bucuros că mult i se mărește Neamul – ține la moștenitori. Dat-a lupta cea misterioasă, Cu un înger mai voinic ca el, Partea lui a fost victorioasă – Numele i-l schimbă-n Israel. Om blajin, el face judecata – Nu mai poate în străini de-a fi – Să se-ntoarcă-n țara lui e gata Și pe frate de a-l omeni. Se revăd și fac îmbrățișare, Răzbunarea ține de trecut, Vai, ce bucurie lumea are – Viața-i plină vîrf de conținut. Deci, să faceți numai lucruri bune, De învățătură să luați Ceea ce doar Domnul vă va spune, Dar și legătura dintre frați. Iosif iartă frații săi Frați Iosif are unsprezece, Toți privesc la dînsul însă rece. Tatăl – patriarhul Israel – Dintre toți iubea mai mult pe el. Îi dăduse haină mai frumoasă, Dar pe frați invidia apasă.
  48. 48. VALERIU RAȚĂ 48 Lui Iosif Dumnezeu îi dă, Prin credință minte ageră. Iată vede el banale vise, Tălmăcirea lor o potrivise. La-nceput visase niște snopi, Se-nchinau doar unuia, miopi. Lună, soare, unsprezece stele, Lui i se-nchinau la fel și ele. Asta nu era pe placul lor, Placul egoist al fraților. Cînd erau aceștia la pășune, Tatăl celui mai iubit îi spune: – Du-le de mîncare, vezi ce fac… Chiar de nu te au ei la stomac!… Și-a luat o haină potrivită Și plecă, crezînd în reușită. Deci, pe tată mi l-a ascultat Și pe Domnul care-i Împărat. A ajuns la ei de-acu aproape… Unii frați decid ca… să-l îngroape. Ruben – bunul – un omor n-a vrut Și făptașii iată ce-au făcut. Cum a zis acesta, fu poruncă – Într-o groapă mare îl aruncă… Gînduri de salvarea lui au fost, Poate îl va duce-n adăpost… Însă bietul n-a avut scăpare, Consecințele-s în supărare.
  49. 49. 49 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI De acuma nu-l mai fură somnul, Mi se roagă insistent la Domnul. Cel de Sus îndată îl ajută – A urmat o scenă mai plăcută. Spre Egipt treceau ismaeliți – Negustori și oameni domoliți. Iuda le propune viclenie – Pe Iosif ca să-l vîndă. – Fie! Au răspuns cu toții bucuroși, Căci erau de un cîștig setoși. Iute cu o funie l-or scoate Din cea groapă pe neașteptate. Douăzeci de-arginți ei vor avea, Dar îngrijorările se vor dubla. Ce să-i spună tatălui de frate? Doar minciuni, din cele gogonate. Au mînjit cu sîngele de miel Haina celui frate frumușel, Care-i dus în țara egipteană Pe-o cămilă dintr-o caravană. Frații explicară serios: – Fiara-l sfîrtecară nemilos. Ce necaz a dat peste părinte, Chiar de s-a ținut de cele sfinte… De acum încolo fiul nu-i, Căci așa e voia Domnului… Iar Egiptul îl întîmpinară Cu o dragoste din cea mai rară.
  50. 50. VALERIU RAȚĂ 50 La-nceput sluji la Potifar, Ce-i la faraon funcționar. Dar soția fără umilință, Că nu-i satisface o dorință, Îl condamnă… Iată e ocnaș, N-are cui să spună un mesaj. Doar la Ziditor se mai gîndește, Dacă El îl vede, îl păzește. Îl vor scoate teafăr la lumină Visele ce-i sînt din nou pricină. Căci pitar, paharnic, faraon – Toți observă plusuri, bunul ton. De aceea,-n scurtul timp devine Guvernant cu drepturile pline. E al doilea după omul prim, Nicidecum un suflet anonim. Doar a descifrat ciudate vise, Ani de rod și secetă prezise. Șapte ani la rînd s-a întîmplat Că pămîntul mult a bucurat. După asta fu anomalie – Secetă, nespusă sărăcie. Și în Canaan au fost nevoi, Nici acolo nu căzură ploi. Dar Iosif a luat decizii Și-n Egipt s-au adunat provizii. Iată vin și frații lui să ceară De mîncare – nu cumva să moară.
  51. 51. 51 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Zece au venit, Veniamin A rămas cu tatăl strîns de chin. Cînd Iosif îi recunoscuse Zile de astîmpăr nu avuse. Frații au avut peripeții – S-au întors acasă de-abia vii. Bucuros că poate să-i revadă, Israel a încercat să-i creadă. Și fiindcă-l vrea pe Simeon, Care a rămas la faraon, I-a trimis curînd după merinde – Foametea în țară se extinde. Au ajuns cu bine la palat, Puși la masă, toți au ospătat. Fost-au puși din nou la încercare, Dar sfîrșitul fu o-mbrățișare. Căci Iosif a recunoscut Cine-i el – să tacă n-a putut. El le spune că pe toți îi iartă, Nici de tata n-o să se despartă. Dumnezeu le este ca un ghid, Înspre căi ce-n zare se deschid. Moise – patriarhul și profetul salvator Faraonul, jalnic, dă poruncă: – La evrei de vezi vreun copil, Ia-l în graba mare și-l aruncă În stătută apă sau în Nil.
  52. 52. VALERIU RAȚĂ 52 Vorba-i deci de partea bărbătească, Căci acest popor s-a înmulțit Într-atît că o să-l adumbrească Pe acel de bază, negreșit. Iohabeta a lui Levi naște Pruncul Moise – un băiat frumos, Ea îl va ascunde de năpaste Luni vreo trei la modul serios. Dar, de teamă, într-o zi îl pune Într-un coș de papură micuț Și-i dă drumul colo-n rîu. Se spune Că-l găsi o fată pe drăguț. Fata nu era atît de simplă, Ci prințesă, ram de faraon, Îl va crește, dînd putere triplă Unui veritabil hegemon. Moise îi va spune toată lumea, Numele de apă e legat, S-a-ntîmplat ca să vedem minunea: Nu-i adus de-a dreptul la palat. Ci-i lăsat la casa părintească Să își sugă laptele matern, Cît de cît să se mai întărească, Revenind apoi ca subaltern. Dumnezeu de mic îl ocrotește, Îl salvează de nenorociri, Iar băiatul tot mai mîndru crește, De-ar avea și niscai sprijiniri. Primul este la învățătură, Îi aduce „mama” filozofi…
  53. 53. 53 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Mintea-i ageră – o trăsătură: Niciodată nu va da în gropi. Moise foarte triști vedea evreii, Căci munceau la împărat ca robi, Se visa în fruntea epopeii – Nu putea să-i vadă ca miopi. Și-a ales o cale militară… Între timp, cîștigă un război. Faraonul însă nu uitară Și-l împroașcă numai cu noroi. Însă, Moise, iute, se ascunde, Într-o altă țară – Madian, Pușcăria ca să nu înfunde Îl va face Reuel cioban. De nevastă îi va fi Sefora, Care îi va naște un băiat, De atunci porni-va aurora Unui neam în zări împrăștiat. Cînd mergea cu oile la munte Vede-n față înger pe un rug, Flăcări de la talpă pîn’ la frunte Ce-l înfășură în joc prelung. Domnul îl trimite-n misiune… Moise se va-ntoarce în Egipt Să salveze de opresiune Pe poporul său avînd rescript. A făcut el drumul de departe, Întîlnind aici un ajutor – Aaron cel care-i este frate Și o călăuză-n viitor.
  54. 54. VALERIU RAȚĂ 54 Faraonul însă nu se lasă, În continuare-s asupriți Cei din tagma Domnului, aleasă De a fi de Moise păstoriți. Nu-l ajută nici toiag-miracol, Nici acele zece plăgi-urgii, Ce-s trimise de a fi obstacol Pentru faptele scandalagii. Cel încoronat îi dă crezare – I se stinge fiu dintîi născut… Noua situație apare – Libertatea cere conținut… Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și bustul lui Ioan Vodă cel Cumplit, Cahul
  55. 55. 55 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Toți evreii – strînși în unitate – Au pornit să meargă-n Canaan. Și comorile au fost luate, Iar pe Moise-l au drept căpitan. Spre meleagul cel cu lapte, miere Au purces pe drum anevoios, Stîlpi de nori, de foc făceau să spere Că ajung la locul lor pios. Marea Roșie își despărțise Apele să treacă ei cu spor, Cei porniți să-i sfarme o pățise – Se îneacă nu întîmplător. Dumnezeu privește dintr-o parte, Cum a zis, se ține de cuvînt, Nici acuma nu se va abate, Iar poporul nu va fi înfrînt. Mult au mers evreii prin deșerturi, Chinuri groaznice au suportat, Respingînd cu îndîrjire certuri, Au ajuns la punctul culminant. Trimițîndu-le cereasca mană, Apă stoarsă din imense stînci, Cel de Sus doar dragoste emană Pentru oamenii căzuți pe brînci. Patruzeci de ani ei colindară… Ajungînd la muntele Sinai, Moise pe izraeliți lăsară Și cu însuși Domnul prinde grai. Colo, sus, pe depărtate creste, Domnul bun dăduse iar porunci,
  56. 56. VALERIU RAȚĂ 56 Celui care cel mai mare este Dintre patriarhii de atunci. Două table cu o scriitură, Cuprinzînd întregul „Decalog”, Vor crea acea detunătură Ce și azi e fără analog. Iar la poale Aaron trădează – Un vițel de aur idol e… La întoarcere se declanșează Ceartă mare… Moise suduie… Tablele aduse le fărîmă, Și aruncă-n foc vițelul fals, Iar pe vinovații care-l rîmă Îi tot ține în nevrut suspans. A restabilit credința sfîntă, Cortul întîlnirii a zidit, Pe evlavioși binecuvîntă Cel profet cu numele slăvit. Ridicat pe drept la înălțime, Menținut în lista de fruntași, Moise pentru-ntreaga evreime Este omul visurilor dragi. Viteazul și dreptul rege David Tinerețea S-a născut în Betleem-cetate Fiul cel mai mic al lui Isai… Numele-i David… Prin castitate El va tinde să devină crai.
  57. 57. 57 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Cînd puțin va crește zvăpăiatul, Nu va fi mai mult decît păstor, Poate de aceea Împăratul Procedează corespunzător. Domnul porunci la el să meargă – Ca să-l ungă – solul Samuel… Prin cuvîntul sfînt loial îl roagă Să conducă statul Israel. De un demon chinuit e Saul Că pe Cel de Sus l-a supărat, Iar Sublimul l-a ales la altul – Tînăr, chipeș și frumos băiat. E un cîntăreț grozav la harpă, Și pricepe multe meserii, Pentru el o astfel de etapă Se numește a deprinderii. Face acte și de vitejie – Pe un leu și pe un urs i-a-nfrînt. Asta îi redă ceva tărie Și încredere într-un avînt. La-nceput s-a aciuat la curte, Și devine simplu scutier, De acum pe vrute, pe nevrute E mai înțelept, mai doct ca ieri. Lupta cu Goliat Israelul își dorește pace, Filistenii însă vor război… Saul nu se-nchide-n carapace, Nici nu dă cu pasul înapoi.
  58. 58. VALERIU RAȚĂ 58 Gata sînt oștirile de luptă, Față-n față iată că și stau… Situația devine slută, Pentru că evreii șanse n-au… Tabăra adversă face zarvă, O ațîță-n toate Goliat – Uriașul care piatra sfarmă, Cel născut în orășelul Gat. Iată-l cu o suliță în mînă, Iar pe cap purtînd un mare coif… Prin factura-i groaznică, hapsînă, Gata e să facă doar nevoi. Are platoșă și scut durabil, Înălțimea-i de vreo șase coți, A ales momentul favorabil Și răcnește să-l audă toți: – Un evreu invit la înfruntare, Dacă pierde, noi vă facem robi, Iar de cad răpus din întîmplare, Eu voi fi mîncare pentru corbi. Iudeii tremură de frică, N-au niciunul cu mai mult curaj, Nici nu știu ce „muntelui” să zică, Se gîndesc de-acum la martiraj. Deodată, vrea să-l pedepsească Chiar David, flăcău cu păr bălai. Îmbrăcat în haina-i ciobănească, S-a pornit la luptă cu-n „buhai”. Singuri a lăsat în sat părinții, A venit să-și vadă dragii frați,
  59. 59. 59 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Dar găsi plîngînd și terebinții, Și oștenii țării speriați. Saul vru să-i dea echipamentul, Să îl facă și pe el soldat, Dar David refuză… în momentul Cînd pizmașul i-a amenințat. Dumnezeu de Sus va fi cu dînsul, Chiar deschis îl va îmbărbăta… Cum să lase ca să cadă unsul? Spre victorie îl va purta!… Aruncînd voios pe umăr traista (Puse-n ea și pietre din prundiș), A pornit ca să-l sfîrșească – basta! Și se-nfățișează brav, pieptiș. Goliat, surprins, ceva îndrugă… Pe neașteptate e lovit… Fu o piatră-n frunte să-l ajungă Dintr-o praștie… S-a prăbușit. Iar David cu sabia îi taie Capul celui care i-a blamat. Filistenii fug, e hărmălaie – În rușine au capitulat… Ora astrală Saul nu mai poate să suporte Popularitatea lui David Și acesta pleacă în cohorte, Prin străinătate, dar lucid. La treizeci de ani devine rege Al puternicului Israel,
  60. 60. VALERIU RAȚĂ 60 De acum încolo va culege Toată slava… Zău, că nu mă-nșel. Va conduce multele campanii, Supunînd vecinii lui din jur, Va exclude lucrurile stranii, Nimeni nu-i găsește un cusur. Sufletul ingenuu îl va face Să compună toată viața psalmi – El a vrut o lume să împace, Iar pe oameni să îi vadă calmi. Dumnezeu li-i unica salvare Și apărătorul lor în veci, Să-l iubească-n clipele fugare – Iată scopul care este, deci. S-a preocupat de capitală, El o trece-n Ierusalim, Iar la reședința lui regală, Se aprobă legea unanim. Nentrecut e în diplomație, Chivotul aduce cu alai, Pentru Templu dă din avuție, Schimbă planul – nici nu bănuiai. Suveran fidel, supus lui Iahve, Cîte întreprinde pentru cult!… Din privirile-i și dulci, și grave, Se zărea o dragoste mai mult. S-a condus de zeci de stratageme, Chiar de a greșit David cîndva, Pocăință a făcut la vreme, Fără slava a-și diminua…
  61. 61. 61 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Moare la adînca-i bătpînețe, Iar mormîntul e-n orașul său, Mai avea el visuri îndrăznețe Pentru marele popor evreu. De aceea, astăzi jubilează Steaua lui David victorios, Dar și cel cu mintea trează Care-a fost strămoșul lui Hristos. Ca regele David dorim a fi Atît de multă a avut iubire David – un rege. Cu deosebire, De Tatăl nostru, care-i Dumnezeu Și care-l face aprig paraleu. Cîntări de slavă Domnului compune, Fiind și cel mai iute-n acțiune – Prevăzător și ager diplomat, O viață-ntreagă tot l-a apărat. Păgînii n-au putut să-i ia credința Căci a știut ce-nseamnă cuviința. Pe lumea asta cît vom dăinui Ca regele David dorim a fi. Solomon-înțeleptul Solomon a fost un mare rege, Cîrmuit-a patruzeci de ani, Nimeni pînă astăzi nu-l întrece Nici la minte, nici la gologani.
  62. 62. VALERIU RAȚĂ 62 Fiu al lui David și al Batșebei, Uns a fost de preotul Țadoc Și Natan, profet. În ciuda vrajbei Care răbufnise ca un foc. La-nceput dușmanii pedepsește, Se va izbăvi rapid de toți, Dar se vede că ceva-i lipsește – Greu e colo-n vîrfuri să înoți. Îl salvează Domnul într-o noapte, Cînd îi vine-n vis neprevăzut, Și îi spune că-i va da de toate – Fie pe deplin satisfăcut… Solomon înțelepciune cere Să conducă Israelul drept, Cel Măreț aceasta ia-n vedere Și îl face-ndată înțelept. Cînd îi cer dreptate două mame, Va rămîne mulțumită mult Una doar… Putut-a să exclame C-a scăpat de groaznicul insult. Știrea judecății lui departe A ajuns. Iar regele-i în slăvi… Ceea ce cunoaște el împarte Și se-apucă de făcut isprăvi. Ticluiește „Cartea de proverbe” Pentru cei ce vor de a trăi Liniștiți în zilele acerbe Sau frumoși la suflet de a fi. Și de altă carte se apucă – Este plină numai de cîntări,
  63. 63. 63 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Simțul dragostei acum educă, Prin determinate căutări. Cîte filozofice reflecții, Cîte pilde bune de-nvățat! Astăzi n-au nevoie de corecții, Sînt cu un statut solicitat. Negustorii în străinătate Pleacă să aducă bunătăți, Pe corăbii mari, de calitate Le aduc din cele patru părți. Mănăstirea Curchi, Orhei
  64. 64. VALERIU RAȚĂ 64 Vine-n țară aurul cu carul, Bogății se-adună cîte vrei, Ele lasă-n urmă necesarul Și-i favorizează pe evrei. Solomon cel vrednic construiește Falnic Templu-n Ierusalim Pentru Domnul care-l ocrotește, După frumusețe – locul prim. Arca Alianței este dusă De pe muntele Sion aici… Sfînta Sfintelor – ca o păpușă, Oamenii se trag la ea de mici. Se înalță tot în capitală Un Palat regal impunător, Casă mare și monumentală, Aurită în interior. O regină dintr-o țară – Saba – Vine-n vizită la Solomon, S-a mirat cînd i-a văzut podoaba Și-o înțelepciune-n hegemon. Dar, îmbătrînind, greșeli fatale Face regele din an în an – Ia soții din alte capitale Care-i sparg credința simultan. Domnul nostru îi va da pedeapsă, Țara-n două o va împărți – Iată cît de rău căzuse-n plasă, Iar poporul gafa va plăti…
  65. 65. 65 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Măritul și slăvitul prooroc Ilie Tesviteanul El era născut la Tesvi, un oraș și o cetate, Numele i-au pus Ilie – l-a purtat cu demnitate. „Domnul meu e Iehova” – iată ce a însemnat, Doar de Dumnezeul Unic, toată viața fu legat. Zice-se că îngerii prea sfinți intrase în odaie Și la naștere l-au prejmuit hrănindu-l cu văpaie. Chiar de mic copil Ilie fost-a admirabil slujitor Celui care a creat anume un popor învingător. Dar acum Regatul Israel e-n mare decădere, Regele Ahab și hîtra Izabela-s la putere. Au zidit în urbe templu zeului păgîn Baal, Și Astarte – soțioara-i – s-a suit pe piedestal. Toată țara au mințit-o, au adus din străinime Idoli cărora se-nchină… Vor pe Domnul să-l reprime. Preoții cei drepți de frică prin caverne s-au ascuns, A rămas Ilie proorocul să le dea răspuns. Dar și el (l-a îndemnat chiar Domnul) o tuli în fugă, Prorocind în Samaria secetă ca s-o distrugă. Se opri Ilie lîngă un pîrîu numit Cherit, Apă a băut din el, iar corbi cu hrană l-au servit. Dar de la o vreme apa în pîrîul cela seacă, Iar eroul nostru într-o bună zi de-acolo pleacă. Domnul îl trimite în orașul Sarepta, Sidon, Să mai vadă ce se face, să mai pună la rezon. Întîlni la poartă o femeie, prea era săracă, O rugă să-i dea măcar ceva – din foame să îi treacă.
  66. 66. VALERIU RAȚĂ 66 – Am puține lemne, untdelemn, făină pentru fiu, Spuse lui femeia, cea cu copilașul de-abia viu. Iar Ilie ei: – Să nu te temi, întîi să-mi faci o turtă Și vei avea făină, undelemn pe vreme multă. Deci, mîncarea voastră practic nu se va împuțina Pînă Dumnezeu va face nori și-n țară va ploua. A îndeplinit sărmana totul cum i-a spus Ilie, Care a trăit în casa ceea mult cu bucurie. Însă, într-o zi copilul firav s-a îmbolnăvit, După boala lui cea gravă milostivul a murit. – Vinovat – prorocul… Chiar așa a zis atunci femeia. Iar Ilie i-a luat pruncuțul… Care-i epopeea? Tot rugînd pe Domnul să-l ajute neîntîrziat, Și suflînd domol pe trupu-i, reînvie pe băiat. Iar în casa cea săracă bucuria poposește Și Ilie (cel cu focul) numele își întărește. Reîntors în capitală, cere regelui Ahab Să îi demonstreze iute că-i puternic ori e slab. Competiția desfășurată-i pe Carmel, la munte, Regele și proorocul stau de partea lor în frunte. Trebuie la jertfa fiecăruia din ei un foc, Dar să-l dea Supremul cel mai drept și fără echivoc. Regele Ahab țipase lung – o ziulică-ntreagă, Doar că surdă-i zeitatea lui și n-a putut să dreagă. Toți rîdeau de cei nefericiți, se vede alte trebi De a face le aveau Baal, Astarte-ndeosebi. Iar Ilie cel ascultător de Domnul înspre seară Un prielnic foc din ceruri peste jertfa lui coboară.
  67. 67. 67 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Astfel, s-a văzut că Dumnezeul cel adevărat Este Savaot sau Iehova – veșnic Împărat. Iar prorocii care pîn’ atuncea îl dezaprobară Au plătit tributul morții – pentru că au dat în bară. După biruință peste cîmpuri au venit și ploi: Cu Ilie, proorocul, scapă țara de nevoi. Dar împărăteasa Izabela-i plină de iuțeală, Îi promite lui Ilie o pierzanie reală. Și de frică el ajunge să trăiască în pustiu S-a refugiat la Beer-Șeba – cam ursuz, acriu. Așezîndu-se sub un ienupăr, se gătea de moarte, Cînd un înger îl atinse-n umăr ca să-i țină parte. Nu putea să vadă oameni ce-l huleau pe Dumnezeu, Mai ușor era să plece prin atare procedeu. Însă serafimul îi aduce azimă și apă, Și Ilie vrînd-nevrînd de moleșeală grabnic scapă. După patruzeci de zile e pe muntele Horeb… Dar de ce s-a dus acolo, doar acuma eu pricep: Însuși Iahve i-a venit în cale ca un vînt subțire După vifor, un cutremur și un foc de însoțire. Cînd îl vede Domnul cît e de-ntristat și amărît, Îl încurajează – trainic să se țină de cuvînt. Preoți și proroci mai sînt ca el – formează o armată, Nu vor scoborî pe treapta cea mai nerecomandată. Creatorul i-a mai spus să nu se teamă de nimic Să se-ntoarcă-n țară, Elisei să-i fie ucenic. Peste ani Ilie e trimis din nou la cruntul rege, Căci acela săvîrșise încă o fărădelege.
  68. 68. VALERIU RAȚĂ 68 Obținuse doar prin vicleșug și via lui Nabot, Blestemat e de prorocul nostru: că îl doare-n cot. Următorul suitor pe tron e fiu-i Ohozie, Și acestuia i-a prorocit o scurtă-mpărăție. I-a incendiat în pripă pe ostașii lui complet, Doar că nu îl ascultase întru toate pe profet. Colindînd cu Elisei ținuturi israeliene, Îi vedem pe prooroci în mitologicele scene. Iată-i ambii se apropie de rîul Iordan, Îl vor trece despicîndu-i apa cum avuse plan. Căci Ilie a lovit în ea cu un cojoc de oaie, Și cărare bună s-a făcut din magica-i bătaie. Tot atunci Ilie i-a promis pe drum lui Elisei: – Vei avea de două ori mai mult din duhul meu, de vrei. Elisei știa că-nvățătorul lui curînd se duce… De aceea și vroia mai mult din slova-i să apuce… Pe neașteptate, se arat-un car cu cai de foc Și luat a fost Ilie, întrerupt în dialog… Un vîrtej l-a dus fulgerător spre înălțimi stelare, Dovedind cojocul să-și arunce iute din spinare. Preluat a fost de Elisei… Făcînd cu el minuni, A ajuns și-acesta printre proorocii cei mai buni. Iar măritul și slăvitul prooroc Ilie este Lîngă Domnul care-i fără moarte. El ne ocrotește… Pentru cîte a făcut în viață e neprihănit – Nu-n zadar Mîntuitorul nostru foarte l-a iubit.
  69. 69. 69 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Ilie Tesviteanul A fost un prooroc, Avînd și har, și foc. Un viguros copac, Dar a trăit sărac. Iar Domnul l-a răpit În slăvi, l-a omenit. Cu fire de oțel – Visăm a fi ca el. O dorință Vrem să fim precum Ilie Tesviteanul – simpatie. Vrem să fim precum prorocul Cel nedespărțit cu focul. Tari, puternici în credință Să obținem biruință. Să avem autoritate Și cojocul lui în spate. Sfîntul Ilie Marcat în miezul verii pastorale, Ne poate da și grindină, și foc, Și fenomene supranaturale – Pe toate stăpînește la un loc. Din roada nouă ne aduce mere, E și patronul la apicultori, Cînd soarele mai bate cu putere, Îl proslăvim de mii și mii de ori.
  70. 70. VALERIU RAȚĂ 70 Rugăm în loc de secetă o ploaie, Gustăm din strugurii cei dulci și noi, Pe toți la rînd Ilie învioaie – Doar vara călduroasă e în toi. Iar cei mai devotați întru credință Îi poartă numele de un sfătos, Cu drag, împrăștiind bunăvoință, Slujesc Mîntuitorului Hristos. Ajun de Crăciun E bucurie mare, e Ajun Al sărbătorii noastre de Crăciun. În ziua asta sfîntă s-a născut Iisus Hristos în depărtat ținut. Din cer coboară-n sania cu reni Un Moș bărbos la micii cetățeni. Aceștia astăzi sînt colindători, Iar cetele-s cu Steaua în culori. Crăciun Crăciun – un darnic Moș ce satisface Orice gust capricios, Crăciunul vesel tuturor le place – Doară s-a născut Hristos. Crăciun – o sărbătoare luminoasă Cu flăcăi și fete-n prag, Crăciunul intră cu colinde-n casă, Oaspeții se țin șirag.
  71. 71. 71 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Crăciun – într-adevăr bijuterie, Zi în inimi de păstrat, Crăciun! Revarsă numai bucurie, Dăruiește gînd curat. Nașterea Domnului Se revarsă-n lume bucuria – A născut un Prunc drăguț Maria. Steaua îi lucește peste seamă, De îi rîde sufletul de Mamă. N-a avut Preasfînta o durere, În sălaș doar numai mîngîiere. Înfășînd Copilul lîngă iesle, Inima cît muntele îi crește. Îngerii îi umplu de cîntare Încăperea strîmtă ca atare. Vin păstori de turme să se mire De un farmec și neprihănire. Steaua face-n jurul Ei lumină, Doar Fecioara-i Mama cea divină. Daruri scumpe îi oferă magii, Aducîndu-I caldele omagii. Fericită fi-va-n veci Maria, Dar și Nou-Născutuil Ei – Mesia, Care-n sfera Lui dumnezeiască Are scopul să ne mîntuiască…
  72. 72. VALERIU RAȚĂ 72 Colind (I) Iisus Hristos în slavă Colindă-n lung și-n lat Pămîntul de iznoavă Căci este Împărat. Împarte numai milă În sat și la oraș, Cu lumea cea umilă Asistă în lăcaș. Îi place vrednicia În suflete pulsînd, Precum și bucuria, Și dulcele cuvînt. Mănăstirea Saharna, Rezina
  73. 73. 73 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI S-avem belșug în toate E însăși vrerea Lui, Și din nevoi ne scoate În ciuda răului. Cînd țara-i cere pace, O va îndeplini – În partea de dincoace Ea scopul îi va fi. Aduce-n mîna plină Doar bunătăți din cer, Pe robii săi alină Să-i cînte „Leru-i ler”. Și jos, și sus, la stele, Se-nfăptuiesc minuni – Cu gîndul doar la ele, Sîntem în rugăciuni. Colind (II) Gazde, gazde, ia puțin mai stați, Nu închideți ușa, ascultați. Leru-i ler, Flori de măr. Astăzi, astăzi, obicei străbun, Noi pornim colindul de Crăciun. Leru-i ler, Flori de măr. Știți că, știți că pe un vechi pămînt A născut Maria Pruncul Sfînt.
  74. 74. VALERIU RAȚĂ 74 Leru-i ler, Flori de măr. Chiar în, chiar în satul Betleem – Baștină a Domnului Suprem. Leru-i ler, Flori de măr. Ce-i de, ce-i de blînd și de frumos – Pruncul poartă numele Hristos. Leru-i ler, Flori de măr. Steaua, steaua ce lucește-acum Le arată magilor un drum. Leru-i ler, Flori de măr. Daruri, daruri scumpe au adus, Iar păstorii „Bun venit!” I-au spus. Leru-i ler, Flori de măr. Foarte, foarte repede, ușor El va crește mare, mărișor. Leru-i ler, Flori de măr. Suflet, suflet dulce de copil, El va crește ager și gentil. Leru-i ler, Flori de măr. Cel mai, cel mai Bun Stăpîn va fi, Iar credința Lui va birui.
  75. 75. 75 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Leru-i ler, Flori de măr. Noi prin, noi prin sacrul colindat L-am cinstit, pe voi v-am bucurat. Leru-i ler, Flori de măr. Casa, casa voastră s-a umplut, De lumină și cuvînt plăcut. Leru-i ler, Flori de măr. Colind (III) Este iarnă și-i Crăciun Vine Moșul nostru bun, E lumină și e har, Bucurii făr’ de hotar. Leru-i ler Și iar ler. Zi cu anumit statut – Zi în care s-a născut Unic Domn Iisus Hristos, Cel mai drag și mîngîios. Leru-i ler Și iar ler. Vai, ce bine-i că-L avem Și din spiritul Lui bem – Un exemplu de candid Pentru orice individ.
  76. 76. VALERIU RAȚĂ 76 Leru-i ler Și iar ler. Știm că multe poți să faci, Fă-ne, Doamne, mai dibaci, Dă-ne roade din belșug, Pace pe întregul crug. Leru-i ler Și iar ler. Ocazie Cînd intră-n case Moș Crăciun Cu daruri, ne obișnuim – Căci e momentul oportun! – Și pe Hristos mai mult să-L știm. La masă fi-vom cu Iisus, De vorbă nu ne-om sătura, Din toate cîte El ne-a spus Nimica nu vom neglija. Pietate Astăzi s-a născut Hristos Și-i cîntăm colind pios. Este ziua lui Iisus Care-n suflet ne-a pătruns. Am ieșit cu mic, cu mare La o sfîntă sărbătoare, Dăruindu-i bucurie – Pura noastră evlavie.
  77. 77. 77 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Pentru gîndul Lui curat Multe chinuri a-ndurat. Pentru că-i neprihănit Tot mai tare l-am iubit. I-am aprins o lumînare Că-i măreț și seamăn n-are. La icoană facem cruce Totdeauna să ne cruțe. El oricînd ne va-nsoți Pînă ne va mîntui. El va fi cu noi pe veci – Glorie, mărire deci. Îl primim în casa noastră Cu colindul la fereastră. Prin cuvinte dulci, duioase Îl rugăm să nu ne lase. Anul vechi Anul vechi mai are-n calendare Doar o zi, o filă i-a rămas, Totuși pînă cînd va fi retras, Să vedem ce fost-a ca atare, De am mers cu el oricînd în pas. Da, Păstorul ne-a purtat de grijă, Și pe toți ne-a binecuvîntat, Fapte bune a încurajat – Fiecare și-a făcut o nișă, Devenind la suflet mai bogat.
  78. 78. VALERIU RAȚĂ 78 Doar bazîndu-ne pe o credință, Am trecut prin multe greutăți, Ca s-avem în cele patru părți O temeinică făgăduință Fără gratuite vanități. Cu nesaț sorbit-am noi cuvinte Sensul cărora-i de mult folos, Drumul nostru fost-a cam pietros, Dar am ascultat de un Părinte Și în viață am găsit un rost. Am primit nenumărate daruri Și de Duhul Sfînt am fost ghidați, Au venit la noi surori și frați Ca să uite vicii și amaruri – Au și fost de-acuma lăudați. Am fructificat minutul, clipa, Spiritul de chivernisitor, Aruncînd priviri în viitor, Nu am stat lenoși, fumînd cu pipa, Ci am dat dovadă de onor. Am avut și roade mult bogate, Ce-am visat întocmai s-a-mplinit… Calmul fost-a nemaipomenit, Iar regresele-s neînsemnate, Căci Acel de Sus ne-a sprijinit. N-am trăit ca aristocrația, Viața noastră e un dar sublim, Scopul – numai ca să construim, Ne cuprinde însă nostalgia: Anul vechi cu toții îl iubim.
  79. 79. 79 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI În ajun de Anul Nou Ah! iarna peste plai domnește Și-i pretutindeni în ecou, Cînd anul vechi se risipește, La ușă bate Anul Nou. Pe mine tînga mă apasă, Doar am făcut un mic total, Mă zbat ca peștele în plasă, De parcă-s înecat la mal. Acuma sînt, o, Doamne sfinte, Al Tău un corigibil rob, Mai sînt în schimbul de cuvinte Acel ce răul dezaprob. Făcusem însă și risipă, Și nu prea am avut curaj, Dar mă luase-I sub aripă – Schimbat-am prostul anturaj. Să mă supun poruncii Tale, Mi-a fost adeseori cam greu, Dar m-ai luat la trei parale Și iată cred în Dumnezeu. Iar slava Ta mă tot conduce, Ca să ating rîvnitul țel – Să merg ducînd aceeași cruce Pe care ai murit – un Miel. Se-aprinde-n inimă dorința În fața Ta să mă descos, S-asculți acuma pocăința C-am fost întru cîtva pe dos.
  80. 80. VALERIU RAȚĂ 80 Mă simt mai plin de bunătate – Ajuns la cumpăna-ntre ani, Aș da averi și bunuri toate Să fie oamenii… umani. Talantul meu va fi-n lucrare, De Tine deci supravegheat, Și văd cum soarele răsare În viața mea întemeiat. Și că apuc o cale dreaptă, În semn de mulțumire, spun: – În Anul Nou, ce-n prag așteaptă, Voi fi ca Tine, Doamne, bun… Prima zi din Anul Nou Peste sate și orașe iarna-i singura stăpînă, Unii ies la frig afară doar o dată-n săptămînă… Pe un ger la miez de noapte iată vine Anul Nou Și aduce o căldură de rămîi pe loc tablou. Un elan și prospețime simte, sigur, fiecare, Sufletul se primenește, bucuria margini n-are, Energia se dublează, bolile îndată trec Și se toarnă în pocale vin spumos sau poate sec. Dimineața, cînd răsare, soarele ne-mbrățișează, Anunțînd o ziuă nouă, an bogat ne mai urează… Ne-mpăcări, dar și ofense, se aruncă la gunoi Toți privim doar înainte, nu vrea nimeni înapoi. Tot ce-i efemer se lasă să rămînă deci în urmă, Ce-i hidos cu-nverșunare chiar din temelii se curmă, Caracterul de tărie va fi mult apreciat, Iar cîrmacii, cum se știe, negreșit vor ține sfat.
  81. 81. 81 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Catedrala „Nașterea Domnului”, Tiraspol, Transnistria
  82. 82. VALERIU RAȚĂ 82 Fără-mpotrivire, noul pretutindenea străbate Și în țara primenită i se dă întîietate… Încărcați de visuri multe, de proiecte, optimism, Noi începem altă viață – în mișcare, dinamism. Starea noastră nu va fi atîta de săracă, Iar dreptatea se va complini cu providența dacă Adevărul nu îl vom schimba pe lucruri de nimic, Nu vom pune-n capul mesei camuflatul inamic. De acum a cîta oară roata vieții iar pornește De la început. Speranța ni-i în viitor, firește… Mai puternici și satisfăcuți ne vom trezi cîndva Plini de mulțumire pentru faptul că am fost așa. Punem preț pe sănătate și pe veșnica iubire, Nu uităm de datoria de-a veni la spovedire – Noul An de mic și mare este întîlnit voios, Cu urări de pace… Și în inimi cu Iisus Hristos. Anul Nou Anul Nou e o poveste Cu un Moș Crăciun faimos, El cadouri dăruiește Celui mai cuviincios. Anul Nou se-nfățișează Cu al lui ardent tumult, Lumea-i se încredințează Și-i formează chiar un cult. Anul Nou e feerie… Și brăduțu-i minunat… Noi, cuprinși de sinergie, Toate grijile-am uitat…
  83. 83. 83 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Îl rugăm pe Domnul Tată Să ni-l țină tot așa: Simplu, vesel, totodată, Un efervescent sadea… Rugăciune la început de an Să ne veghezi, Mărite Doamne, În anul care-a început, Să batem la sfîrșit din palme Că lucruri bune am făcut. Să ne îndrumi pe calea dreaptă, Ce duce înspre bunătăți, Ne-ntinde mîna la vreo treaptă Cum ai făcut-o-n alte dăți. Să nu se bage frica-n oase, Un trai decent ca să avem, Ideile avantajoase Să treacă strunga din sistem. Iar bolile să faci absente În viața noastră de supuși, Ferește-ne de accidente, Deschide-ne în față uși. Prin harul Tău ne dă trezire, Oprește răul răsfățat, Să nu ne scoată el din fire Chiar în momentul agreat. Mai multă să ne-aduci lumină, Să fie cerul doar senin, Iar vreme rea, cît mai puțină, Ce ne-ar zvîrli într-un leșin.
  84. 84. VALERIU RAȚĂ 84 Îți cerem milă și-ndurare, Ne iartă desele greșeli, De nu ți-ar fi cu supărare Păcatul nostru să ni-l speli. Pe calea Ta să dai victorii Acolo unde vom lupta, Să stea pe patul închisorii Acei ce pacea vor curma. Sublimă, vrem o acalmie, Ferește, Sfinte, de război Această slobodă moșie Ce-i împroșcată cu noroi. Să ne arăți splendori frumoase, Cum poate am văzut în vis, Din toate să avem foloase Sub straja Ta – „acoperiș”. Din vești alege cele bune, Cu gîndul să ne-ndrepți spre rai, În față falsurile spune, De asta, sigur, nu ni-i bai. Te mai rugăm, Ceresc Părinte, Cu toată forța să ne-ajuți C-acei ce cred în cele sfinte Să fim aicea cît mai mulți. Să dai săracilor de pîine, La cei bogați un dublu spor, S-avem încrederea în mîine Și aripi trainice de zbor. Să tot vorbim mereu de bine Și sfaturi să ne dai oricînd,
  85. 85. 85 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Să nu rămînem de rușine Văzînd că ești ceva mai blînd. De pizmă, bîrfă și gîlceavă Aș da ce vrei ca să scăpăm, Să piară rîia cea scîrnavă – Noi vrem pămîntul să arăm. În fiecare zi ce vine De înșiși noi să ne păzești – Același sînge curge-n vine, Dar cred că nu îți spun povești. Cînd fi-vom c-un picior în groapă, Tu prompt atunci să intervii, Să bați conducerea mioapă – Ne minte, zău, ca pe copii. O, adă-n suflete iubire Și mare dragoste de grai, Dar și dorita mult Unire, Ajunge să tot fim cobai. Să aibă omul demnitate În țara care s-a născut, Preabune faptele lui toate Devină cel mai trainic scut. Precum ne ești puternic, tare, Să ne înveți a pătimi, Să nu ne pui la încercare – Cu Tine, Doamne, toți vom fi. Fuga în Egipt După ce plecară magii, Îngerul în vis îi vine
  86. 86. VALERIU RAȚĂ 86 Lui Iosif… Ard obrajii – După veștile divine… I s-a spus: ca ei să fugă, În Egipt să se ascundă, Căci Irod (ce îl apucă?) Vrea în case să pătrundă, Pe copiii mici să-i taie Ca legumele din oală… Sînge curge-va-n puhoaie, Fi-va frică generală… Dar Iosif și Maria Și-au înfășurat Pruncuțul Și, știindu-și datoria, Au plecat sfidînd temutul. Mult au mers făcînd o cale Pîn’ la faraoni în țară – În condiții nenormale Ei necazul suportară. A scăpat Iisus de moarte… Peste ani se va întoarce, Cînd un înger, dintr-o parte, Le va anunța că-i pace. Copilul Iisus în Templu Măslinii verzi în nemișcare Îl alintau de multe ori, De aceea nu din întîmplare, El îi avea drept ajutori. Obișnuit ca toți copiii, La joacă foc se amuza
  87. 87. 87 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Și să-L compar cu chiulangiii Nicicum eu nu m-aș apuca. Părintelui în tîmplărie Îi ajuta, lucrînd un lemn, Și alte trebi cu dăruire Le-ndeplinea dintr-un îndemn. Era băiat întreg la minte, Cu scînteioare în priviri, Se-apropia de cele sfinte – Să stai și numai să-L admiri. Odată au plecat la Templu, Avea vreo doisprezece ani… Părinții vrut-au un exemplu Să vadă Fiul din sărmani… Era o sărbătoare – Paște… Orașul Ierusalim În ziua asta, zău, renaște, Avînd un special regim… Veniră lume de oriunde, Că-i Casă a lui Dumnezeu Și întru totul corespunde Credinței într-un apogeu. Timid, venise să se roage – Și jertfă, iată, a adus… Doar Tatăl Său așa-L atrage De cînd cu numele-i Iisus. Vorbea aprins cu Cel din Ceruri, Dar sărbătoarea s-a sfîrșit, În alte au trecut niveluri Glorificări la infinit…
  88. 88. VALERIU RAȚĂ 88 Părinții au plecat acasă, Iar Fiul, locului rămas, Prindea din spusa prețioasă A unui demn înaintaș. Au întreprins o căutare – Băiatul nu e nicăieri… S-au speriat atuncea tare: Doar nu-i din aventurieri… Și au făcut o cale-ntoarsă… Și la trei zile-i depistat… Era în Templu – nu e farsă, Ci adevăr adevărat… Cu preoți, cu-nvățați de vorbă Stătea și nici nu bănuia, Că rătăcirea-i fu o probă, Dar bine-i că a fost așa… „Cum? N-ați știut că sînt aicea, În Casa Domnului Ceresc? Doar Eu a Lui îi port matricea…”, Vorbi Iisus în mod firesc. Și într-o stare bucuroasă, Plecînd tustrei la Nazaret, S-au mulțumit că-i norocoasă Acea-ntîmplare la concret. Botezul Domnului Hristos La Iordan s-a întîmplat minune – Botezul Domnului Iisus Hristos, Treimea se arată-n acțiune, E un moment al Ei laborios.
  89. 89. 89 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Ioan Botezătorul, suflet mare, În apa rîului L-a cufundat Pe Cel Venit s-aducă lumii soare Și, astfel, să o scape de păcat. Și Dumnezeu avuse glăsuire, Și Sfîntul Duh era un porumbel, S-a săvîrșit prin propovăduire O atestare la înalt nivel. Natura se făcuse mai curată, Efortul nu fusese în zadar, Ci s-a răsfrînt pe o întreagă gloată Și se serbează-n luna lui Gerar. Prefacerea apei în vin În Cana Galileei la o nuntă E invitat cu ucenicii Săi Iisus, iar printre oaspeți, lume multă Veni și mama Lui, de obicei. Pe cînd era în toi solemnitatea Din vase se băuse vinul tot… Deci, Domnului i-au spus realitatea Și a urmat minunea-n episod. A poruncit să se aducă apă, Să umple șase vase pînă sus… Le-a binecuvîntat să nu priceapă Acei ce stau la masă făr’ produs… Apoi rugă să toarne din ulcioare Mesenilor din băutura cea… Nănașul lăudase vinul care, Doar trebuia de pus la vremea sa.
  90. 90. VALERIU RAȚĂ 90 Biserica Crețulescu, București
  91. 91. 91 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Iisus Hristos își arătase slava, Iar ucenicii vrednici L-au crezut, Au terminat pe dată cu gîlceava, Continuîndu-și lucrul început. Mersul pe apă Ucenicii noaptea au plecat pe mare, Traversînd-o înspre depărtatul mal, Dar furtuna le-a ieșit taman în cale – Ei cu greu vîsleau în mod fenomenal. Deodată-n fața lor Iisus se-arată Și pășește înspre ei ca pe uscat… Credeți: e figura lui adevărată, El a hotărît să-i pună la-ncercat… La-nceput de zi credeau că-i o nălucă Și de frică au strigat. L-au cunoscut… Petru mai la fundul mării să se ducă, Căci, probabil, să-L întîmpine a vrut… L-a salvat Hristos, ținîndu-l strîns de mînă, Întrebîndu-l și de ce s-a îndoit… În același timp – nici zare de furtună Și călătoria bine s-a sfîrșit. Potolirea furtunii de pe mare Pe malul mării Galileea ucenicii Așteaptă pașnic pe Învățătorul lor, Iar soarele atinge vîrfuri de finicii, Sfîrșește înc-o zi de nobile servicii, E liniște în jur și niciun vîntișor.
  92. 92. VALERIU RAȚĂ 92 Iisus a vrut să plece de cealaltă parte Și iată-i că în largul apei au pornit. Dar vîntul a-nceput mai îndrăzneț a bate Cu valuri strașnice de bordul bărcii sparte, Învățătorul însă doarme obosit. Erau la o apreciabilă distanță, Prăpădul crunt de-a binelea i-a speriat, Li s-a muiat de tot pe trupuri orice zdreanță, Au încetat să creadă-n ultima speranță, Cînd unul dintre ei la Domnul a strigat: „Învățătorule, de ce nici pic nu-Ți pasă?” El se ridică și-i văzu pe toți buimaci… Furtuna devenise și mai furioasă, Dar – neîntîmplător – se face mai miloasă Cînd Atotștiutorul o strunește: „Taci!” Ce liniște din nou în largul mării vine, Dispare iute orice vîntișor și val, Iar ucenicii se-ntrebară vajnic: „Cine De astă dată teferi i-a adus, cu bine?” Hristos i-a probozit de frica lor. Normal… Pescuirea miraculoasă După insuccesul de o noapte, Toți pescarii s-au întors la mal, Și Iisus era în ceea parte – Propaga ideile-Și verbal… Două bărci la mal văzură Și se urcă-n cea a lui Simon… Prédica de-acolo o ținură, Iar apoi a spus cu gravul ton:
  93. 93. 93 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI – Să ieșim acum în largul mării. – Dar acolo pește nu-i deloc… Frații se supuse îndemnării, Aruncase plasa și… noroc! Barca într-o clipă de-acu-i plină, Peștele nici nu încape-n ea… Pe Ioan și Iacov ca să vină I-au chemat… un ajutor să dea. Astfel, două bărci fu încărcate, Iar Simon îi spune lui Hristos: – Pleacă de la mine, am păcate… Dară El cu glas prietenos: – Nu vă temeți. Mergeți după Mine, Printre oameni voi veți fi pescari… Și au mers cu Domnul de-a-L susține, Devenind și cei mai temerari. Hrănirea mulțimii de peste 5000 de oameni Credincioșii merg la mare depărtare Ca pe viu să îl asculte pe Iisus, S-a întins cea oaste pînă-n zare Iubitoare foarte de Cuvîntu-I spus. Se sfîrșește în curînd mesajul sincer, Pe apostoli i-a chemat urgent la El – Porunci ca să-l hrănească-n aer liber Cu ce au pe fiecare suflețel. Dar mîncare n-au găsit atît de multă, Cînd la un copil în traistă au privit: Pîini vreo cinci, iar pești doar doi erau la hurtă Și adepții Domnului s-au cam mîhnit.
  94. 94. VALERIU RAȚĂ 94 Însă într-o clipă s-a făcut minune: Pîinile și peștii s-au multiplicat… Iar Hristos a demonstrat perfecțiune – Oamenii cu poftă totul au mîncat. Vindecarea unui om paralizat Oamenii de pretutindeni stau în casă Și ascultă din Cuvîntul lui Iisus, Prédica de toată lumea-i înțeleasă – El pe nimeni ici să vină n-a impus. Dar în clipa următoare ce se-ntîmplă? Patru inși aduc un om paralizat, Circumstanța însă nu-i atît de simplă… Cum cu targa ei să intre abuzat? Nu încap pe ușă, dar nici pe fereastră, S-au gîndit să-l treacă prin acoperiș… Dar aceasta nu a fost o glumă proastă Și au coborît bolnavul jos, pieziș. L-a văzut Hristos și-l iartă de păcate, Fariseii însă L-au dezamăgit: „Unde s-a văzut așa și cum se poate?…” Și Trimisul Domnului le-a lămurit. Iară celui de pe targă poruncește: „Scoală-te, căci ești de-acuma sănătos!” Se ridică, Bunului îi mulțumește Și o ia spre casă foarte bucuros… „Niciodată n-am văzut așa ceva”, Au grăit acei ce-au fost în jurul Lui, Nu putem mai mult nici noi a releva – Totul e-n puterea Preaînaltului.
  95. 95. 95 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Vindecarea băiatului orb din naștere Băiatul orb în fața templului, la poartă, Ședea și se gîndea la jalnica lui soartă. Iisus din Nazaret atuncea l-a văzut Și doi-trei pași spre dînsul grabnic a făcut. Un ucenic, uimit, pe Domnul îl întreabă: „Dar cine-i vinovat, că nu pricep o boabă? Copilul sau Părinții au păcătuit?” „Desigur, nimeni, zise Cel de sus vădit. Aceasta s-a-ntîmplat ca nouă să arate Lucrările lui Dumnezeu nenumărate… Deci, trebuie cît ziuă este să lucrez, Căci sînt Lumina Lumii – iată demonstrez.” Și a scuipat în tină chiar de dinainte, Apoi l-a uns cu ea pe ochi ca un părinte. I-a zis să meargă să se spele-n Siloam, Băiatul îl ascultă fără mult tam-tam. Iar dup’ această scăldătoare, iată vede, Vecinilor ciudați nici nu le vine-a crede. Cînd unii îl întreabă, cum de are văz? Răspunde că Iisus oricînd i-a fost un crez: „Hristos e salvatorul, El m-a uns cu tină, De-aceea văd, că ochii mei absorb lumină. Vă chem, sărmani ca mine, bucuroși veniți La Domnul nostru Bun credință să sorbiți.” Dar fariseii nu îl cred… Părinții cheamă Ca ei să le răspundă și să n-aibă teamă.
  96. 96. VALERIU RAȚĂ 96 Știind că fiul lor din naștere e orb, Nici nu-și dădură seama c-a scăpat de morb. Sau poate se temeau și au răspuns: „E-n vîrstă Și singur las’ să spună, treacă în revistă.” „O spun a cîta oară că mi-a pus un boț De lut pe ochi și n-am făcut deloc negoț.” Așa a zis băiatul – calm, cu bunătate… Perfizii l-au blamat în rînduri repetate… Dar orbul neclintit va crede-n Dumnezeu, Căci vede el acum prin tainic procedeu… Vindecarea orbului din Ierihon Mergea mulțimea după El pe stradă, De-acum era să iasă din oraș, Dar nu se-ncumeta nicicum să scadă, Căci fiecare e de Domn atras. Și Bartimeu, în starea lui umilă, Că-i orb, de-odată a strigat: „Iisuse, Fiul lui David, ai milă!…” Iar cineva de-alături l-a mustrat. Cu toate astea orbul mai repetă, Cu insistență, iarăși dat-a glas: „Iisuse, fă isprava Ta concretă, Căci omul cel mai jalnic am rămas.” Hristos pe orb îl cheamă mai aproape, Și-i zice să-ndrăznească – are văz… De bucurie – nu cumva să-L scape – Și Bartimeu în urma Lui a mers.
  97. 97. 97 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Zaheu, vameșul Iisus venise la Ierihon Într-adevăr, deci nu era un zvon. Iar vameșul, cu numele Zaheu, Voia să-L vadă – Fiu de Dumnezeu. Era bogat, dar chipul lui – mărunt, Un neajuns avea – era prea scund. A hotărît să urce-n sicomor – Să-l vadă bine pe Învățător. Știa la sigur că va trece El Pe-aici și-L va vedea măcar nițel. Iisus ajunge iată sub copac, Ridică ochii: stă Zaheu pe crac. – Coboară-te, și fă-o repejor, Acasă du-Mă, să vorbim cu spor. Mulțimea îl mustra pe păcătos, Bogatul însă merse bucuros, În casa lui îi spuse lui Iisus: – De ici încolo mita am exclus. Voi împărți averea la săraci, Restitui banii ce îi am în saci. – De astăzi sufletul ți-i mîntuit, A zis Hristos destul de mulțumit. Zaheu se umple de cerescul har, Voroava nu-i fusese în zadar.
  98. 98. VALERIU RAȚĂ 98 Pilda fiului risipitor Să vă spun: doi fii avea un tată, Moștenirea lor era bogată. Într-o zi mezinul zice dur: – Tată, eu de-acuma sînt matur, Dă-mi doar partea ce îmi aparține De avere și… rămîi cu bine. Eu în lumea largă voi să plec – Să te-mpotrivești ar fi în sec. Bietul tată îi satisfăcuse Cea dorință, dar se indispuse. Prîslea pungile de bani luă Și de-acasă repede plecă. Într-o țară s-a oprit, străină… Ici a și uitat de disciplină… Petrecea mereu între femei, Se scurgeau năvalnic banii grei. Cheltuia în van, cu repezeală Și, desigur, fără socoteală. A ajuns să n-aibă niciun ban, A ajuns să pară un golan. Hainele pe corp erau deci rupte, Fălcile îi devenise supte… După zeci și sute de erori, S-a-ntocmit să pască rîmători. Îi hrănea cu roșcove, iar ele Pentru porci erau doar bunicele.
  99. 99. 99 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Lîncezit de foame, în sfîrșit, Să se-ntoarcă-n țară s-a gîndit. Nu se știe ce-i venise-n minte, Dar își amintise de părinte. Fu de-acord să-i fie un argat, Numai ca să aibă de mîncat. Iată-l se apropie de casă, Tatăl îl zărește… Lucrul lasă Și domol îi cade pe grumaz – Mîngîiere fără de răgaz. Fiul zice: – Tată bun, mă iartă, Fie-ți milă de-o sărmană soartă. Eu sînt gata să îți fiu ca rob, Ce-mi vei spune momentan aprob. Catedrala Patriarhală „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, București
  100. 100. VALERIU RAȚĂ 100 Pentru tată e o sărbătoare, Ordonă să-ntindă masa mare. Să se taie vițelușul gras Și să cînte cei cu voce, glas. Fiului i-a dat îmbrăcăminte, Un inel, de cel de înainte. Îi găsise bune încălțări, Dint-acele ce-s de peste mări. Iată vine cel mai mare frate, Vede masa plină de bucate. Tatălui îi spune el așa: – Te-am slujit, nicicum de-a afișa. Niciodată n-ai tăiat vițel – Doar și eu îți sînt un suflețel. El fiind de ani cu desfrînate, Tu îi dai acum să aibă toate. – Fiule, ai fost mereu cu mine Tot ce am doar ție-ți aparține. Trebuie să și ne bucurăm Că pe cel pierdut și mort l-avem. * * * Să vă amintiți cîte odată Că trăiește așteptînd un Tată. Să vă amintiți în ceasul greu, Că există bunul Dumnezeu.
  101. 101. 101 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Exorcizarea băiatului lunatic Iisus coboară de pe munte, La poale L-a oprit un om, Și-I spune grija-n amănunte Că fiul său are-un simptom: „El face spume des la gură, Scrîșnește dureros din dinți, Încremenește o figură De-ți pare că-i ieșit din minți. Se vede: diavolul lucrează, Am fost cu el la ucenici, Dar boala lui accelerează, De-aceea am venit aici.” Și Domnul a cerut să-l vadă Pe cel bolnav de somnambul, Ca singur bine să se-ncreadă Că bietul suferă destul. Băiatul palid vine-n față Și tremură că-i speriat… Iisus cu vorba-I îndrăzneață, Să-l vindece s-a apucat… Pe duhul rău din fiu îl scoate, Și-l izgonește în neant, Iar pe băiat, salvat de moarte, Îl protejează garantat. Porniți fiind la drumeție, Învățăceii rog răspuns: „De ce la ei a fost să fie Că ghinionul a pătruns?”
  102. 102. VALERIU RAȚĂ 102 Măritul Împărat răspunde: „Puțin de tot voi ați crezut, Credința mișcă și un munte, Mai trebuie să ai statut… Deci, numai cu dumnezeirea, Cu rugăciune și în post Veți căpăta voi însușirea Cum niciodată n-a mai fost.” Vindecarea unui bolnav de lepră De pe munte cobora Iisus Hristos. Iar în calea Lui îi iese un lepros. – Doamne, dacă vrei poți să mă curățești… – Pot… Deci, tu de-acum cu sănătate ești… Cazul ista nu vei spune nimănui… Iar netrebnicii să-și pună pofta-n cui… Mergi la preot și-i dă darul rînduit… Însă vestea repede s-a răspîndit… N-a ținut sărmanul limba după dinți, Neglijînd atît de clare rugăminți. Domnul fu oprit să intre în cetăți, Dar iubit era la fel ca-n alte dăți… Zece leproși au fost vindecați Domnul nostru întîlnise în călătorie Zece inși bolnavi de lepră – gravă maladie. – Învățatule, fă o minune pentru noi, Au strigat aceia, stînd departe de convoi.
  103. 103. 103 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI – Mergeți și vă arătați la preoții din sate… Și de-odată trupurile lor se fac curate. Un samaritean se-ntoarse și dăduse glas – Îl slăvea pe Domnul că l-a scos dintr-un impas. – Nu au fost de boala pielii curățați toți zece? Unde sînt ceilalți? Eu văd că inima li-i rece… Tu ridică-te, credința ta te-a mîntuit… E păcat că nouă oameni nu i-au mulțumit. Readucerea la viață a fiicei lui Iair Iair, fruntaș la sinagogă, Rugă zelos pe Împărat, Căci numele îi este-n vogă, Iar sprijinul de neglijat: „Ajută-mi fiica – e pe moarte Sau poate chiar a și murit, Doar Tu, Iisus, le poți pe toate, Avînd un suflet bun, candid…” Mergînd pe jos cu El spre casă, O grijă îi luă din timp – A trebuit ca sănătoasă S-o facă pe-o femeie-n cîmp. Concomitent veni o veste Că fata tînără s-a stins, Nădejdea magică mai este În Domnul Cerului distins. El a venit cu-ntîrziere, Dar de succes e încrezut,
  104. 104. VALERIU RAȚĂ 104 Excluse orișice părere Că o greșeală s-a făcut. La prima Lui examinare A zis că fata doarme tun… Apoi: „Un vis acum îl are – Să plîngeți nu e oportun…” Cu glas blajin o îndemnară: „Fetițo dragă, să te scoli!” Ea s-a sculat… Ieși afară, De parcă n-a știut de boli. „Să-i dați ceva ca să mănînce”, A spus Iisus la bun rămas… Și iar în jurul lui se strînge Mulțimea – n-are nici popas. Iair în lume răspîndește O bucurie de nespus, Aceasta numai dovedește Ce mult crezuse în Iisus. Schimbarea la Față Și Petru, și Ioan, și Iacov îl privesc: Iisus Hristos pe munte – Tabor, loc ceresc. De-odată Domnul a-nceput să strălucească, Iar Moise și Ilie vin ca să-I vorbească. Apostolii văzură iată slava Lui, Că-ntr-adevăr El este Fiul Tatălui. Acum definitiv ei toți pe El crezură… Ceva ce ochii lor nicicînd nu mai văzură.
  105. 105. 105 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Învierea lui Lazăr Lazăr, Marta și Maria, Toți știindu-și datoria, Locuiau netulburați, Căci erau tustrei și frați. Ca prieteni se legară Cu Iisus Hristos din țară. Domnul des la ei venea Și-n credință-i îndruma. Într-o zi ca orișicare Lazăr n-are vindecare. S-a îmbolnăvit subit, Cînd meleagu-i înflorit. Scriu surorile o carte Lui Iisus care-i departe. Ca să vină repejor Cu un gînd la frățior. Așteptările-s febrile – Domnul pleacă-n două zile. Și-a luat și ucenici Mai în vîrstă și novici. La sosire-i spune Marta Care totuși i-a fost soarta Fratelui acel iubit, Suflet bun, deosebit. Nu-l cruțase hîda moarte… Așteptările – deșarte…
  106. 106. VALERIU RAȚĂ 106 De acum e îngropat, Patru zile nu-i în sat. Zace într-o rece raclă – Întuneric fără faclă. Dac-ar fi să fost Iisus, Nu era acolo dus. Astfel spuse cele două Surioare – Lui, în rouă, Rouă ce curgea pe-obraz De tristețe și necaz. „Eu sînt învierea, viața, Lumii noastre fortăreața”, Le-a grăit așa Hristos Și-au pornit, mergînd pe jos, Unde Lazăr odihnește În mormîntul ce-l dosește. Și Hristos a prins a plînge Inima de ți se strînge. Pe surori le consolau Oameni care tot plîngeau. Domnul a privit spre Tată Și s-a liniștit îndată. Pentru har I-a mulțumit Și că L-a învrednicit… „Lazăre, să ieși afară”, Domnul înfocat strigară. Nu se lasă așteptat Cel prieten cooptat.
  107. 107. 107 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Iată-l că la zi apare Viu ținîndu-se-n picioare. Împrejur purtînd fîșii Albe, poate cenușii. „Dezlegați-l ca să meargă!” Zise Domnul lumii parcă… Prin credința tuturor Lazăr este trăitor. Blestemarea smochinului neroditor Lui Iisus, mergînd pe jos, I se făcuse foame, Și a vrut dintr-un smochin să rupă două poame. Dar copacul nu avea niciuna – numai frunze… Fost-a nevoit El să se șteargă deci pe buze. De necaz rosti: „Să nu faci fructe niciodată!” Și porni la drum cu inima mai mult sfărmată. Chiar a doua zi smochinul cela se uscase… Petru îl văzu… Hristos concluzia o trase: „Voi puteți prin rugăciuni să răsturnați un munte, Dar și alte lucruri face – mari și mai mărunte…” Domnul tot așteaptă de la noi dorite roade… Pentru viitorul nostru El mereu se zbate… Parabola celor zece fecioare Hristos a spus poporului o pildă, Iar cei de azi se văd ca în oglindă.
  108. 108. VALERIU RAȚĂ 108 Fecioare zece au plecat la nuntă, Așteaptă mirele de vreme multă. Din ele cinci sînt, vai, nechibzuite, Căci untdelemnul lor e pe sfîrșite. La celelalte candelele-s pline, Dar mirele cu-ntîrziere vine. De oboseală toate adormise, Iar unele avură-n somn și vise. S-a stins lumina celor fără minte, Doar cinci din candele ardeau cuminte. – La miezul nopții mirele sosește, Strigase cineva și le trezește. Sînt gata doar acele înțelepte – Sclipesc lumini în ochi și stau pe trepte. Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, Jilava, jud. Ilfov
  109. 109. 109 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Acele ce-s nechibzuite roagă, Of, să le dea ulei măcar oleacă. Dar cererea-i, desigur, neglijată. Sînt sfătuite să-l procure-ndată. Cînd au plecat grăbindu-se la piață, Venise mirele frumos la față. Fecioarele ce fost-au pregătite Intraseră în casă-mpodobite. Întorsu-s-au cu-a lor cumpărătură Și cele cinci. Să intre le cerură. Dar Domnul spuse: – Nu vă pot cunoaște. Și ușa-i încuiată… A Sa oaste Începe nunta să o desfășoare, Avînd la ea doar numai cinci fecioare. Deci, oameni buni, să stați în priveghere, Căci nu știm Domnul ce-o să ne ofere… Domnul Hristos intră în Ierusalim Zi profetică a fost să fie… Muntele Măslinilor e-n flori, Inimile-n plină energie Parcă-s rupte de la închisori. Cu Iisus se-ndreaptă spre cetate Un cortegiu cum nu s-a văzut, Îl aclamă orice vietate, Dar aceasta-i doar un început. I-au adus de prin apropiere Să încalece un măgăruș
  110. 110. VALERIU RAȚĂ 110 Și acum se-nalță, e-n vedere Chiar și pentru micul spiriduș. Ucenici și lumea toată strigă: „Osana!” și „Fiul lui David!…” Pe copii aceasta îi obligă Să se-alăture și ei rapid. I se-aștern în calea lungă haine, Dar și ramuri crude de finic… Se deschid în față zeci de taine, Pentru mulți devine un Amic! El adună stimă, ascultare – Dovedind că este Împărat… El e foarte simplu în purtare – Negreșit modelul de urmat… Domnul a venit să mîntuiască Oamenii sărmani și păcătoși, Răni din suflet să tămăduiască Și să-i facă veseli, sănătoși. Fu intrarea dîrză, triumfală, În coloană L-au văzut plîngînd, Dar avea o stare verticală Și un calm în suflet și în gînd. Nu puteau acest tablou să vadă Doar o mînă (da!) de farisei, Iar Iisus, ținîndu-se-n grămadă, Se uita nedumerit la ei. Intră-n Templu cu repeziciune, Glăsuind s-audă și cei morți: „Casa Mea e doar de rugăciune! Vreau să se respecte, dar de toți!”
  111. 111. 111 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Și răstoarnă pretutindeni mese Ale schimbătorilor de bani, Ale celor care avusese De vînzare păsări sau cîrlani. Începu de-aicea curățarea De nemernici și de tot ce-i rău, Pînă astăzi îi păstrăm onoarea: Este Fiu al Însuși Dumnezeu. Florii Iarăși – inundație de soare, Ne trimite Domnul o calmare Și o dragă, minunată floare. Cîntecele s-au amplificat, Primăvara plinul și-a luat – Au sosit Floriile în sat. Voie bună e și în orașe, Care sînt ca zîna de frumoase De le scriem caldele răvașe. Bucuroși în ziua asta-s toți – De la vîrstnici pînă la nepoți, Altfel de a fi nici nu mai poți. E o zi de mare-nsemnătate, Cînd Iisus intrase în cetate Cu enorma Lui autoritate. De aceea, astăzi e-n onor Că a fost aproape de popor Și mereu – Atoateveghetor.
  112. 112. VALERIU RAȚĂ 112 Harul Lui ne luminează fața, Ne împrăștie din cale ceața, După noapte face dimineața. Osanale zboară-n ceruri mii, Zîmbetele noastre – mărturii, Doar e sărbătoarea de Florii. Duminica Floriilor De-acum aproape două mii de ani Pe Domnul îl slăvim, a Lui intrare În Ierusalimul sub romani, Oraș măreț, frumos la-nfățișare. Alesul pentru a ne izbăvi Ca și-n trecut și azi avid revine De pace numai de a vorovi, Ne-nvață viața s-o trăim mai bine. Biserica s-a îmbrăcat în nou, De salcie atîrnă rămurele, Ca-n basme se arată un tablou, Ce spală inima intens de rele. Duminica aceasta de Florii Ne face sufletele mai curate, Cu flori albastre, albe, viorii Și casele ne sînt mai luminate. La cina cea de taină Place sărbătoarea cea de Paște, Simte și natura cum renaște.
  113. 113. 113 CU DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI Doi apostoli masa au gătit, Vine și Iisus ca un candid. Stau pe masă fructe și salată, Pește, vin și azimă uscată. Usturoi, măsline, pătrunjel… Felul principal a fost un miel. Iată doisprezece sînt de față – Toți apostoli ce-I avu în viață. Cu tristețe El atunci le-a spus Că se vor desparte… Pleacă sus… Pînă a se-atinge de mîncare A spălat adepții pe picioare. Și i-a șters cu un ștergar din brîu. Straniu: nu I-a pus niciunul frîu… Domnul a lucrat ca o zvîrlugă… Fu la masa ceea ca o slugă. După toate-acestea El le-a zis: „Să nu credeți că a fost un vis, De aici încolo voi veți face, Ceea ce oricărui om îi place.” Și la masă toți s-au așezat, Cina cea de taină a urmat. Domnul a vorbit de o poruncă Pentru viitoarea cale lungă. Iar de-odată El a spus așa: „Unul dintre voi mă va trăda!” A luat o azimă în mînă… Frînse, cum I-a fost la îndemînă,
  114. 114. VALERIU RAȚĂ 114 Și apostolilor a-mpărțit Cîte-o bucățică nepripit. Și le-a spus apoi să o mănînce – Este trupul Lui, acel ce plînge. A turnat și vin într-un pahar, Toți să bea că-i sîngele Lui rar. Spre final ținu o cuvîntare Despre ce să facă fiecare. Petru îl întreabă curajos Și răspuns primi că-i un fricos. El, Hristos, a spus că nu îi lasă, Dar de-acuma n-au să stea la masă. Și un sfat le-a dat atuncea lor: Să iubească mult al lor popor. Vrea să-i vadă suflete curate, Grija omului purtînd în spate. Pentru dînșii El făcuse tot… Contra un calvar la orizont… Rugăciunea din Grădina Ghetsimani Cer senin, o seară liniștită, Valea Cedrului a înverzit, Luna de pe boltă-i nelipsită, Muntele Măslinilor – mîhnit. În grădina zisă Ghetsimani, Cea din sfîntul Ierusalim, Se-ntîmplase lucruri foarte stranii, Pentru care noi și azi plătim.

×